privind relaţiile de prietenie şi colaborarea dintre România şi Republica Azerbaidjana
România şi Republica Azerbaidjana, denumite în continuare părţi contractante,pornind de la prietenia, colaborarea de buna înţelegere existente între popoarele lor, precum şi de la convenţia intereselor lor fundamentale,convinse de necesitatea stabilirii relaţiilor dintre cele doua state pe baza valorilor general-umane ale libertăţii, democraţiei, justiţiei sociale şi solidarităţii, a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,luând în considerare evoluţia ireversibila spre stabilirea unei societăţi democratice şi transformările esenţiale intervenite în fiecare dintre cele doua tari şi în Europa, în ansamblu,reafirmind atasamentul lor faţă de scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi faţă de angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa,hotărîte sa acţioneze pentru dezvoltarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de interes reciproc,recunoscind primatul dreptului internaţional în relaţiile dintre state,hotarita sa acţioneze pentru edificarea cadrului juridic bilateral,au convenit asupra celor ce urmează: +
Articolul 1Relaţiile dintre România şi Republica Azerbaidjana se bazează pe prietenie, încredere, colaborare şi respect reciproc.Părţile contractante se vor conduce, în relaţiile dintre ele, după principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, după prevederile Cartei Naţiunilor Unite, ale Actului final de la Helsinki şi ale altor documente ale organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. +
Articolul 2Părţile contractante vor acţiona, în spiritul Cartei de la Paris pentru o noua Europa, în direcţia transformarii Europei într-o comunitate de state, care să constituie un spaţiu al păcii durabile, al dreptului şi democraţiei şi, în acest scop, pentru folosirea eficienta a mecanismelor de securitate şi cooperare pe continent.Ele recunosc contribuţia pe care structurile europene existente o pot aduce la întărirea securităţii şi la dezvoltarea cooperării pe continent şi vor promova o colaborare cît mai larga cu acestea. +
Articolul 3Cele doua părţi contractante reafirma inadmisibilitatea folosirii forţei şi a ameninţării cu forta în relaţiile internaţionale, precum şi necesitatea soluţionării tuturor problemelor internaţionale prin mijloace paşnice.Ele vor acţiona pentru reglementarea paşnică a diferendelor în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi cu documentele pertinente ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ţinând seama de necesitatea respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi de inviolabilitatea frontierelor statelor. +
Articolul 4Cele doua părţi contractante vor sprijini înfăptuirea măsurilor de securitate colectivă, prevăzute la cap. VII din Carta Naţiunilor Unite.Dacă una dintre părţile contractante va considera ca apare o soluţie care aduce atingere intereselor sale superioare de securitate, aceasta se poate adresa celeilalte părţi contractante, astfel încât ele sa procedeze neîntîrziat la consultări. +
Articolul 5Cele doua părţi contractante vor acţiona, în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, pentru promovarea procesului de reducere echilibrata a forţelor armate şi a armamentelor şi pentru întărirea încrederii şi stabilitatii pe continent.Părţile contractante vor conlucra la negocierile internaţionale multilaterale la care participa, pentru înfăptuirea dezarmarii, sub un control internaţional riguros şi eficient.Ele vor promova schimburi pe linie militară, la niveluri convenite, pe baza unor programe corespunzătoare. +
Articolul 6România şi Republica Azerbaidjana vor promova dezvoltarea raporturilor economice bilaterale pe baza egalităţii, a conlucrarii, parteneriatului şi avantajului reciproc.Părţile contractante vor acţiona pentru crearea spaţiului economic unic european, care să favorizeze dezvoltarea economică optima, îmbunătăţirea situaţiei în fiecare ţara, precum şi extinderea cooperării pe continent. +
Articolul 7Părţile contractante vor extinde colaborarea reciproc avantajoasă în domeniile industriei, agriculturii, ştiinţei şi tehnicii, în scopul folosirii mai eficiente a resurselor lor materiale şi umane.Ele vor favoriza realizarea înţelegerilor şi programelor de cooperare existente, precum şi convenirea altora noi. +
Articolul 8Părţile contractante vor promova o colaborare strinsa în domenii de importanţa deosebită pentru dezvoltarea economiilor lor naţionale, în special în domeniile dezvoltării bazei energetice, de combustibil şi materii prime, inclusiv utilizarea energiei nucleare în scopuri paşnice, agriculturii, construcţiilor, transporturilor şi infrastructurii, precum şi în domeniul producţiei bunurilor de larg consum.Cele doua părţi contractante vor conlucra activ, atât pe plan bilateral, cît şi multilateral, pentru realizarea unor proiecte de cooperare subregionala şi regionala. +
Articolul 9Părţile contractante vor acorda o importanţa de prim ordin colaborării în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Ele vor extinde colaborarea bilaterala, subregionala şi regionala în acest domeniu şi vor sprijini punerea în aplicare a acţiunilor şi proiectelor concrete pentru protecţia mediului de către organismele şi instituţiile competente din cele doua tari. +
Articolul 10Părţile contractante vor facilita colaborarea şi legăturile directe dintre agenţii economici din cele doua tari, precum şi constituirea de societăţi mixte şi alte forme eficiente de cooperare.Ele vor sprijini îmbunătăţirea cadrului juridic şi administrativ naţional privind investitorii străini şi vor incuraja investiţiile directe de capital, inclusiv prin măsuri de protejare a investiţiilor şi evitarea dublei impuneri.Ele vor colabora la pregătirea de specialişti în domeniile economic şi tehnico-ştiinţific. +
Articolul 11Părţile contractante vor dezvolta cooperarea în domeniile cercetărilor ştiinţifice, al dezvoltării tehnologiei moderne în industrie şi în alte ramuri ale economiilor lor. În acest scop, ele vor stimula realizarea de programe şi proiecte comune, crearea de societăţi mixte, schimburi de oameni de ştiinţa şi alte forme de cooperare. +
Articolul 12Cele doua părţi contractante, pornind de la legăturile culturale existente între popoarele român şi azer, vor sprijini dezvoltarea schimburilor dintre instituţii centrale şi locale, persoane şi organizaţii neguvernamentale din cele doua tari în domeniile culturii, învăţământului, informaţiilor, sănătăţii şi sportului.Părţile contractante vor sprijini stabilirea de legături între instituţii de învăţământ superior, centre de cercetare ştiinţifică, instituţii de cultura, biblioteci, arhive, agenţii de presa şi informaţii şi societăţi de radio şi de televiziune.Ele vor stimula initiativele privind colaborarea în domeniile teatrului, literaturii, editării de carte, muzicii, artelor plastice şi creatiei populare.Instituţiile competente din cele doua tari vor încheia înţelegeri separate privind recunoaşterea reciprocă a documentelor de studii. +
Articolul 13Ambele părţi contractante vor asigura protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor de origine etnică română în Republica Azerbaidjana şi, respectiv, de origina etnică azera în România, în conformitate cu normele general recunoscute ale dreptului internaţional privind drepturile omului şi cu documentele Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, precum şi cu legislaţia naţionala a fiecărei tari. +
Articolul 14Părţile contractante vor sprijini, pe toate planurile, contactele dintre cetăţenii ambelor state. Ele vor incuraja eforturile în direcţia cunoaşterii reciproce şi a înţelegerii între popoarele român şi azer, precum şi dezvoltarea legăturilor dintre organizaţii civice, instituţii şi asociaţii din cele doua tari. +
Articolul 15Părţile contractante vor dezvolta colaborarea în domeniile juridic şi consular, pentru facilitatea călătorilor reciproce ale cetăţenilor celor două state şi soluţionarea problemelor umanitare şi sociale care decurg din acestea.Ele vor colabora pentru prevenirea şi combaterea crimei organizate, a terorismului, precum şi a traficului ilegal de narcotice şi arme, falsificarea bancnotelor, a contrabandei şi exportului ilegal de valori culturale, precum şi a acţiunilor care periclitează securitatea aviaţiei civile. +
Articolul 16Părţile contractante vor extinde consultarile dintre ele, la niveluri corespunzătoare, cu privire la problemele importante ale dezvoltării relaţiilor bilaterale, ale securităţii şi cooperării în Europa şi la alte probleme internaţionale de interes reciproc.În acest scop, cele doua părţi contractante vor dezvolta contactele între parlamente, guverne şi autorităţi centrale şi locale din cele doua state. +
Articolul 17Cele doua părţi contractante vor extinde şi vor perfectiona cadrul juridic al relaţiilor lor bilaterale, în concordanta cu realitatile economice, sociale şi juridice din ţările lor şi cu evolutiile de ansamblu din Europa. +
Articolul 18Prevederile prezentului tratat nu aduc în nici un fel atingere obligaţiilor părţilor contractante în relaţiile cu terţe state şi nu sunt îndreptate împotriva vreunuia dintre aceste state. +
Articolul 19Prezentul tratat se încheie pe o perioadă de 10 ani. Valabilitatea să se prelungeşte în mod automat pe noi perioade de cîte 5 ani, dacă nici una dintre părţile contractante nu informează în scris pe cealaltă parte contractantă asupra intentiei sale de a îl denunta, cu cel puţin un an înainte de expirarea perioadei de valabilitate respectiva. +
Articolul 20Prezentul tratat va fi supus ratificării în conformitate cu legislaţia naţionala a fiecăreia dintre părţile contractante şi va intra în vigoare în ziua în care s-a efectuat schimbul instrumentelor de ratificare. +
Articolul 21Prezentul tratat va fi înregistrat la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în conformitate cu prevederile art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite.Încheiat la Baku la 27 martie 1996, în doua exemplare, fiecare în limbile română şi azera, ambele texte având aceeaşi valabilitate.Pentru România,ION ILIESCUPreşedintele RomânieiPentru Republica Azerbaidjana,HEIDAR ALIEVPreşedintele Republicii Azerbaidjene––––––-