de înţelegere, cooperare şi buna vecinătate între România şi Republica Ungara
România şi Republica Ungara,convinse ca buna vecinătate, respectul reciproc şi colaborarea dintre cele doua tari corespund intereselor fundamentale ale României şi Ungariei,reafirmind angajamentul lor faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale, democratie, umanism şi statul de drept şi exprimindu-şi convingerea ca afirmarea şi imbogatirea conţinutului acestora reprezintă bazele libertăţii, justiţiei şi păcii,animate de nazuinta comuna ca Europa sa devină un continent unit, al păcii, securităţii şi cooperării pentru toate statele şi popoarele şi hotărîte sa acţioneze pentru dezvoltarea unor astfel de relaţii care să facă posibila realizarea acestor obiective,recunoscind ca minorităţile naţionale constituie o parte integrantă a societăţii din statul în care trăiesc şi considerind ca protejarea acestora este o parte componenta a protecţiei internaţionale a drepturilor omului şi, în consecinţa, face obiectul cooperării internaţionale şi ca normalizarea cooperării lor în acest domeniu reprezintă o contribuţie importanţa atât la stabilirea şi înţelegerea în Europa, cît şi la consolidarea democraţiei din cele doua tari şi la integrarea lor în structurile europene şi euroatlantice,reafirmindu-şi hotărârea de a acţiona pentru înfăptuirea scopurilor şi principiilor Cartei Naţiunilor Unite, ale Actului final de la Helsinki, ale Cartei de la Paris pentru o noua Europa, precum şi ale altor documente ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa,convinse ca schimbările ireversibile care au avut loc în Europa şi în cele doua tari deschid noi perspective în relaţiile dintre ele,au căzut de acord asupra celor ce urmează: +
Articolul 1(1) România şi Republica Ungara (denumite în continuare părţi contractante) îşi întemeiază relaţiile pe încredere, cooperare şi respect reciproc. … (2) Părţile contractante vor respecta, în relaţiile reciproce, precum şi în relaţiile cu alte state, principiile înscrise în Carta Naţiunilor Unite, în Actul final de la Helsinki, în Carta de la Paris pentru o noua Europa şi în alte documente ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, precum şi celelalte principii şi norme general acceptate ale dreptului internaţional. … +
Articolul 2(1) Părţile contractante vor acţiona pentru ca întreaga Europa sa devină o comunitate de state, paşnică şi democratica, bazată pe suprematia dreptului, şi vor contribui la apărarea şi consolidarea securităţii în acest spaţiu, la realizarea obiectivului garantarii păcii şi securităţii prin cooperare, în conformitate cu angajamentele din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. … (2) Părţile contractante, în scopul intaririi păcii şi securităţii europene, vor sprijini continuarea procesului de limitare şi de reducere a forţelor armate şi a armamentelor în Europa la un nivel corespunzător necesităţilor de apărare. Ele vor sprijini, de asemenea, elaborarea de noi măsuri de creştere a încrederii şi securităţii şi se vor strădui sa ia asemenea măsuri şi în cadrul relaţiilor lor bilaterale. … +
Articolul 3(1) Părţile contractante reafirma ca se vor abţine, în relaţiile lor reciproce, de la ameninţarea cu forta sau folosirea forţei, fie îndreptate împotriva integrităţii teritoriale sau a independentei politice a celeilalte părţi contractante, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu principiile Actului final de la Helsinki. Ele se vor abţine, de asemenea, de la sprijinirea unor asemenea acţiuni şi nu vor permite unei terţe părţi sa folosească teritoriul lor pentru comiterea unor activităţi de acest fel împotriva celeilalte părţi contractante. … (2) Orice diferende care ar putea aparea între părţile contractante vor fi soluţionate exclusiv pe cale paşnică. … +
Articolul 4Părţile contractante, în conformitate cu principiile şi normele dreptului internaţional, precum şi cu principiile Actului final de la Helsinki, reconfirma ca vor respecta inviolabilitatea frontierei lor comune şi integritatea teritorială a celeilalte părţi contractante. Ele reafirma, de asemenea, că nu au pretenţii teritoriale una faţă de cealaltă şi că nu vor ridica astfel de pretenţii nici în viitor. +
Articolul 5(1) În scopul realizării obiectivelor acestui tratat, părţile contractante vor crea cadrul corespunzător colaborării în toate domeniile de interes reciproc. … (2) Pentru aplicarea acestui tratat, părţile contractante vor asigura un loc prioritar colaborării şi extinderii relaţiilor dintre organele lor legislative şi executive. … (3) În scopul asigurării dezvoltării şi aprofundarii în continuare a relaţiilor bilaterale, precum şi al cunoaşterii reciproce a punctelor de vedere referitoare la problemele internaţionale, vor fi continuate schimburile regulate de păreri la diferite niveluri. În acest sens, cel puţin o dată pe an va avea loc o intilnire a primilor-miniştri, iar miniştrii afacerilor externe vor proceda cel puţin o dată pe an la trecerea în revista a aplicării prezentului tratat. … (4) Întîlnirile regulate ale conducătorilor altor ministere şi instituţii centrale vor fi reglementate prin înţelegerile ce se vor încheia între acestea. … +
Articolul 6(1) Părţile contractante vor sprijini dezvoltarea în continuare şi utilizarea consecventa a mecanismelor colaborării europene, în scopul de a contribui activ şi pe aceasta cale la menţinerea şi consolidarea păcii şi securităţii în regiune. … (2) În cazul apariţiei unei situaţii care, potrivit părerii uneia dintre părţile contractante, poate ameninta pacea şi securitatea internationala sau interesele sale majore de securitate, partea contractantă respectiva poate propune celeilalte părţi contractante sa examineze împreună măsurile de natura să contribuie la reducerea tensiunii şi eliminarea situaţiei create, luând în considerare principiile şi mecanismele cuprinse în Carta Naţiunilor Unite, precum şi cele disponibile în cadrul colaborării europene. … (3) Părţile contractante vor organiza consultări regulate, la diferite niveluri, în problemele securităţii şi apărării, care prezintă interes reciproc. La cererea oricăreia dintre ele, părţile contractante se vor informa reciproc despre îndeplinirea obligaţiilor asumate în baza documentelor internaţionale la care au subscris, referitoare la securitate şi dezarmare. … (4) Colaborarea dintre instituţiile militare ale celor două părţi contractante se realizează pe bază de acorduri separate. … +
Articolul 7(1) Părţile contractante îşi vor extinde relaţiile şi colaborarea în organizaţiile internaţionale, inclusiv cele regionale şi subregionale. Ele se vor sprijini reciproc în eforturile lor de integrare în Uniunea Europeană, în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi în Uniunea Europei Occidentale. … (2) Părţile contractante, în înţelegere cu alte tari europene interesate, vor conlucra pentru realizarea unor proiecte de cooperare regionala şi subregionala şi a altor forme de colaborare care să favorizeze accelerarea dezvoltării ţărilor participante la acestea, în domeniile de interes comun – economie, industrie, agricultura, ecologie, transporturi, telecomunicaţii şi altele. Ele vor incuraja participarea celor direct interesaţi, în concordanta cu legislaţia fiecărei părţi, la realizarea acestor proiecte şi forme de cooperare. … +
Articolul 8(1) Părţile contractante vor dezvolta, în conformitate cu practicile şi normele comerţului internaţional, cooperarea economică şi schimburile comerciale reciproc avantajoase, în toate domeniile vieţii economice. … (2) În acest scop, ele vor stimula, în concordanta cu reglementările lor interne şi cu obligaţiile lor internaţionale, legăturile şi cooperarea directa dintre agenţii economici din cele doua state şi vor acţiona pentru a asigura condiţii favorabile pentru activităţi antreprenoriale, comerciale şi alte activităţi economice ale persoanelor fizice şi juridice ale unuia dintre părţile contractante pe teritoriul celeilalte părţi contractante. … (3) Părţile contractante vor incuraja, de asemenea, şi vor promova investiţiile de capital reciproce şi vor garanta protecţia acestora. … (4) Părţile contractante vor acorda o atenţie deosebită cooperării dintre ele în vederea dezvoltării coordonate, în conformitate cu standardele internaţionale, a infrastructurilor naţionale, inclusiv a sistemelor energetice şi a reţelelor de transporturi şi telecomunicaţii interconectate. … +
Articolul 9(1) Părţile contractante vor promova cooperarea reciproc avantajoasă şi eficienta în domeniul cercetărilor fundamentale şi aplicative, acordind o atenţie deosebită tehnicii şi tehnologiilor moderne. … (2) Părţile contractante vor incuraja contactele directe şi initiativele comune ale oamenilor de ştiinţa şi ale cercetatorilor din cele doua tari, precum şi cooperarea între institute de cercetări ştiinţifice, biblioteci şi alte instituţii în acest domeniu. … +
Articolul 10(1) Părţile contractante vor coopera, la nivel bilateral, subregional şi regional, în scopul prevenirii, reducerii şi eliminării poluarii care afectează teritoriile lor respective şi al îmbunătăţirii condiţiilor pentru securitatea lor ecologica. … (2) În cazul unui dezastru ecologic ori al unui accident care poate să aibă un asemenea efect, sau în cazul unui asemenea pericol, părţile contractante se vor informa fără întârziere asupra situaţiei apărute şi asupra măsurilor de urgenta luate. … +
Articolul 11(1) Părţile contractante vor extinde cooperarea dintre ele, precum şi cu alte state dunarene, în scopul dezvoltării navigaţiei pe Dunăre şi al conlucrarii între statele riverane, în toate domeniile de interes comun, precum şi pentru prevenirea, reducerea şi controlul poluarii apelor Dunării. … (2) Părţile contractante vor coopera, de asemenea, în problemele referitoare la apele transfrontiere care interesează ambele tari, pe baza convenţiei bilaterale şi a convenţiilor multilaterale la care ambele tari contractante sunt sau vor deveni părţi. … +
Articolul 12(1) Părţile contractante vor dezvolta cooperarea în domeniile culturii, ştiinţei şi învăţământului. … (2) Părţile contractante vor sprijini dezvoltarea schimburilor culturale dintre instituţii, uniuni de creaţie, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, precum şi persoane fizice din cele doua tari, şi vor încheia, în acest scop, acorduri şi programe guvernamentale şi interdepartamentale. … (3) Părţile contractante vor dezvolta şi vor sprijini cooperarea, inclusiv pe bază de înţelegeri directe, între universităţi şi alte instituţii de învăţământ, institute şi centre de cercetare ştiinţifică din cele doua tari, precum şi schimburile de elevi, studenţi, profesori şi cercetători ştiinţifici. Ele acorda o atenţie deosebită colaborării în domeniul pregătirii şi perfecţionării specialiştilor şi declara ca sunt gata sa lărgească şi sa aprofundeze aceasta cooperare. … (4) Părţile contractante vor incuraja cooperarea şi schimburile directe dintre arhive, biblioteci şi muzee şi vor asigura accesul la sursele documentare existente în acestea, pentru cercetători şi alte persoane din cealaltă ţara, în conformitate cu reglementările interne în vigoare în ţara respectiva. … (5) Părţile contractante vor lua măsurile necesare pentru ca autorităţile lor competente sa examineze problema recunoaşterii diplomelor de studii, în vederea încheierii unei înţelegeri corespunzătoare în acest domeniu. … (6) Fiecare parte contractantă va incuraja predarea limbii celeilalte părţi contractante în universităţi, şcoli şi în alte instituţii şi, în acest scop, va acorda asistenţa pentru pregătirea profesorilor şi pentru organizarea învăţământului. … (7) Părţile contractante vor sprijini activitatea centrelor lor culturale şi vor folosi pe deplin posibilităţile pe care acestea le oferă pentru dezvoltarea schimburilor culturale reciproce, în conformitate cu înţelegerea bilaterala pertinenta. … (8) În scopul infaptuirii obiectivelor stabilite prin acest articol şi al dezvoltării cadrului institutionalizat al colaborării bilaterale, părţile contractante vor acţiona pentru încheierea unui nou acord de colaborare în domeniile culturii, învăţământului şi ştiinţei, precum şi a altor convenţii corespunzătoare. … +
Articolul 13(1) Părţile contractante vor colabora în vederea păstrării şi cunoaşterii reciproce de către cele doua popoare a mostenirilor lor culturale. … (2) Părţile contractante vor acţiona pentru protejarea monumentelor istorice şi de cultura, a locurilor memoriale, a vestigiilor scrise şi materiale aflate pe teritoriile lor, care evoca şi păstrează momente din istoria şi cultura celeilalte părţi contractante, vor sprijini conservarea lor şi vor înlesni accesul la acestea, în conformitate cu legislaţia fiecărei părţi contractante. … +
Articolul 14Părţile contractante vor incuraja un climat de toleranta şi înţelegere între cetăţenii lor, care au origini etnice sau religii, culturi ori limbi diferite. Ele condamna orice manifestări de xenofobie, de ura, discriminare sau prejudecati rasiale, etnice sau religioase şi vor lua măsuri eficiente pentru a preveni orice asemenea manifestări. +
Articolul 15(1) a) Părţile contractante se angajează ca, în reglementarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul lor, sa îndeplinească Convenţia-cadru a Consiliului Europei cu privire la minorităţile naţionale, dacă în ordinea lor de drept interna nu exista o reglementare mai favorabilă în privinta drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor. … b) Părţile contractante, fără a aduce atingere conţinutului paragrafului de mai sus, în scopul protejării şi promovării identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţii române din Ungaria şi a minorităţii maghiare din România, vor aplica, ca angajamente juridice, prevederile care definesc drepturile acestor persoane, asa cum sunt încorporate în documentele pertinente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ale Consiliului Europei, menţionate în anexa la prezentul tratat. … (2) Drept urmare, părţile contractante reafirma ca persoanele la care se referă paragraful precedent au dreptul, exercitat în mod individual sau împreună cu alţi membri ai grupului lor, de a-şi exprima liber, de a-şi păstra şi dezvolta identitatea etnică, culturală, lingvistica şi religioasă. În mod corespunzător, ele au dreptul sa înfiinţeze şi sa menţină propriile instituţii, organizaţii sau asociaţii educative, culturale şi religioase, care pot apela la contribuţii financiare voluntare şi la alte contribuţii, precum şi la sprijin public, în conformitate cu legislaţia interna. … (3) Părţile contractante respecta dreptul persoanelor aparţinând minorităţii române din Ungaria şi al persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România de a folosi liber limba lor maternă, în particular şi în public, oral şi în scris. Ele vor lua măsurile necesare pentru ca aceste persoane să poată învaţă limba lor maternă şi să aibă posibilităţi adecvate pentru a fi educate în această limbă, în cadrul sistemului învăţământului de stat, la toate nivelurile şi formele, potrivit nevoilor acestora. Părţile contractante vor asigura condiţiile care să facă posibila folosirea şi a limbii materne în relaţiile cu autorităţilor locale, administrative şi judiciare, în conformitate cu legislaţia interna, precum şi cu angajamentele internaţionale asumate de cele doua părţi. Aceste persoane au dreptul de a folosi numele şi prenumele lor în limba maternă şi se vor bucura de recunoaşterea oficială a acestora. În zonele locuite de un număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor respective, fiecare parte contractantă va permite să fie expuse, şi în limba minorităţii, denumiri traditionale locale, denumiri de străzi şi alte inscripţii topografice destinate publicului. … (4) Părţile contractante vor respecta dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a avea acces, în limba maternă, la informaţie şi la mijloace de comunicare în masa, electronice şi scrise, precum şi de a schimba liber şi de a difuza informaţii. Ele vor da acestor persoane posibilitatea, în cadrul legislaţiei interne a fiecăreia, de a înfiinţa şi de a administra propriile mijloace de comunicare în masa. … (5) Părţile contractante vor asigura exercitarea de către persoanele aparţinând acestor minorităţi a dreptului de a participa efectiv, individual sau prin partidele sau organizaţiile lor, la viaţa politica, economică, socială şi culturală şi la soluţionarea problemelor de interes naţional sau local, prin reprezentanţii lor aleşi în organele autorităţilor publice centrale şi locale. Fiecare parte contractantă, în luarea deciziilor asupra problemelor referitoare la protecţia şi promovarea identităţii naţionale a acestor persoane, va consulta organizaţiile, partidele politice sau asociaţiile acestora, în conformitate cu procedurile democratice de luare a deciziilor, prevăzute de lege. … (6) Părţile contractante respecta moştenirea culturală şi istorica a minorităţilor naţionale, sprijină eforturile acestora pentru protejarea monumentelor şi siturilor istorice care păstrează cultura şi istoria minorităţilor şi iau măsurile cuvenite pentru ca, în zonele cu populaţie mixtă, cetăţenii sa cunoască valorile culturale româneşti, respectiv maghiare. … (7) Părţile contractante vor respecta dreptul persoanelor aparţinând acestor minorităţi de a menţine contacte libere între ele şi peste frontiere cu cetăţenii altor state, precum şi dreptul de a participa la activităţi ale organizaţiilor neguvernamentale, naţionale şi internaţionale. … (8) Părţile contractante recunosc ca, în exercitarea drepturilor la care se referă acest articol, orice persoană aparţinând unei minorităţi va respecta, ca oricare alt cetăţean al statului respectiv, legislaţia naţionala şi drepturile celorlalţi. Aceste persoane se bucura de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii cetăţeneşti ca şi ceilalţi cetăţeni ai tarii în care trăiesc. … (9) Părţile contractante, fără a aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, se vor abţine de la orice politica ori practica având drept scop asimilarea, împotriva voinţei lor, a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acţiuni urmărind o astfel de asimilare. Ele se vor abţine, de asemenea, de la măsuri care, modificind proportiile populaţiei din zonele locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, sunt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor care decurg din standardele şi normele internaţionale menţionate în paragraful (1) al prezentului articol. … (10) Părţile contractante se vor sprijini reciproc în urmărirea modului de punere în aplicare a prevederilor cuprinse în acest articol. În acest scop, în cadrul consultărilor periodice menţionate la art. 5 al prezentului tratat, părţile contractante vor examina şi probleme ale cooperării bilaterale referitoare la minorităţile naţionale, decurgind din aplicarea prevederilor prezentului tratat, şi vor constitui un comitet interguvernamental format din experţi. Ele vor coopera în desfăşurarea corespunzătoare a procedurilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ale Consiliului Europei, care verifica îndeplinirea angajamentelor referitoare la protecţia minorităţilor naţionale, asa cum sunt conţinute în documentele acestor organizaţii, la care părţile contractante au subscris. … (11) Părţile contractante vor coopera în vederea dezvoltării cadrului juridic internaţional pentru protecţia minorităţilor naţionale. Ele sunt de acord sa pună în aplicare, ca parte a prezentului tratat, prevederile documentelor internaţionale, în virtutea cărora ele îşi vor asuma şi alte angajamente în ceea ce priveşte promovarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. … (12) Nici unul dintre angajamentele cuprinse în acest articol nu poate fi interpretat ca implicind vreun drept de a întreprinde vreo activitate sau de a comite vreo acţiune contrară scopurilor şi principiilor Cartei Naţiunilor Unite, altor obligaţii decurgind din dreptul internaţional sau prevederilor Actului final de la Helsinki şi ale Cartei de la Paris pentru o noua Europa ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, inclusiv principiul integrităţii teritoriale a statelor. … +
Articolul 16Părţile contractante vor dezvolta cooperarea în domeniul mijloacelor de comunicare în masa. Ele vor favoriza circulaţia libera a informatiei referitoare la viaţa socială, politica, economică, culturală şi ştiinţifică din ţările lor şi vor sprijini orice efort îndreptat spre înţelegere, cunoaştere reciprocă obiectivă, spre depăşirea prejudecatilor. +
Articolul 17(1) Părţile contractante vor dezvolta şi vor sprijini cooperarea în domeniile protecţiei sănătăţii şi cercetării medicale. … (2) Părţile contractante vor promova, de asemenea, cooperarea în domeniile protecţiei şi asigurărilor sociale, în interesul cetăţenilor fiecărei părţi contractante, aflaţi pe teritoriul celeilalte părţi contractante, şi, în acest scop, vor analiza posibilitatea încheierii unor înţelegeri. … +
Articolul 18Părţile contractante vor sprijini extinderea contactelor directe dintre organizaţii politice şi sindicale, biserici şi comunităţi religioase, fundaţii, asociaţii de femei, de tineret, sportive şi de alta natură. +
Articolul 19(1) Părţile contractante vor sprijini şi vor facilita contactele directe dintre cetăţenii lor. … (2) Părţile contractante vor extinde relaţiile consulare şi vor simplifica trecerile peste frontiera şi controlul vamal, inclusiv prin deschiderea de noi puncte de frontieră şi lărgirea celor existente, în funcţie de posibilităţi, în vederea facilitării traficului de persoane şi mărfuri, încheind acordurile corespunzătoare pentru realizarea acestor scopuri. … +
Articolul 20(1) Părţile contractante îşi vor acorda în mod reciproc asistenţa juridică în cauzele civile, familiale, penale, în conformitate cu convenţiile în vigoare, şi vor dezvolta cooperarea, pe bază de înţelegeri speciale, între organele lor de poliţie. … (2) Părţile contractante vor coopera în prevenirea şi combaterea crimei organizate, în special a terorismului, traficului ilegal de stupefiante, pirateriei aeriene, contrabandei şi traficului ilegal de bunuri şi valori culturale, istorice şi muzeale. De asemenea, ele îşi declara disponibilitatea de a conlucra în aceste domenii, în cadrul cooperării internaţionale. … +
Articolul 21(1) Părţile contractante vor soluţiona, prin consultări şi negocieri directe, toate diferendele rezultind din interpretarea sau aplicarea prezentului tratat. După ce ambele părţi contractante vor deveni părţi la un acord internaţional multilateral privind reglementarea paşnică a diferendelor, diferendele menţionate la acest articol, care nu vor fi fost soluţionate într-un termen rezonabil prin consultări şi negocieri directe, vor fi soluţionate potrivit procedurilor stabilite prin acordul internaţional multilateral sus-menţionat, cu condiţia ca angajamentele asumate prin acel acord multilateral să se refere şi la asemenea diferende. … (2) Părţile contractante se vor strădui, ori de cîte ori va fi cazul, sa includă, în convenţiile lor bilaterale, clauze potrivit cărora diferendele referitoare la interpretarea sau aplicarea convenţiilor respective vor fi supuse unor proceduri de soluţionare disponibile. … +
Articolul 22Prezentul tratat nu este îndreptat împotriva nici unui stat terţ şi nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor care decurg pentru părţile contractante din tratatele bilaterale şi multilaterale încheiate de fiecare dintre ele cu alte state. +
Articolul 23Prezentul tratat se încheie pe o perioadă de 10 ani. Valabilitatea tratatului se prelungeşte automat, pe noi perioade de cîte 5 ani, dacă nici una dintre părţile contractante nu notifica în scris celeilalte părţi contractante, cu cel puţin un an înainte de expirarea perioadei respective, intenţia sa de a-l denunta. +
Articolul 24Prezentul tratat va fi supus ratificării în conformitate cu procedurile constituţionale respective ale fiecărei părţi contractante şi va intra în vigoare în ziua schimbului instrumentelor de ratificare. Părţile contractante constata ca Tratatul de prietenie, cooperare şi asistenţa mutuala dintre Republica Socialistă România şi Republica Populara Ungara, semnat la Bucureşti la 24 februarie 1972, şi-a pierdut valabilitatea. +
Articolul 25Prezentul tratat va fi înregistrat la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în conformitate cu prevederile art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite.Întocmit la Timişoara la 16 septembrie 1996, în doua exemplare originale, fiecare în limba română şi în limba ungara, ambele texte fiind egal autentice.Pentru România,NICOLAE VACAROIUPentru Republica Ungara,HORN GYULA +
Anexa 1LISTAdocumentelor la care se referă paragraful (1) b) al art. 15 din Tratatul deînţelegere, cooperare şi buna vecinătate dintre România şi Republica Ungara1. Documentul Reuniunii de la Copenhaga asupra Dimensiunii Umane a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, 29 iunie 1990.2. Declaraţia Adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice (Rezoluţia nr. 47/135), 18 decembrie 1992, şi3. Recomandarea nr. 1.201 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la un protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, referitor la drepturile minorităţilor naţionale.Părţile contractante sunt de acord ca Recomandarea nr. 1.201 nu se referă la drepturi colective şi nici nu obliga părţile contractante sa acorde persoanelor respective dreptul la un statut special de autonomie teritorială bazată pe criterii etnice.––––––