STRATEGIE din 18 decembrie 2001

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 822 din 20 decembrie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEHG 1040 13/10/2010
ActulREFERIT DESTRATEGIE 13/10/2010
ActulAPROBAT DEHOTARARE 36 18/12/2001
ActulCONTINUT DEHOTARARE 36 18/12/2001

de securitate naţionala a României



Garantarea democratiei şi a libertatilor fundamentale,dezvoltare economica şi sociala sustinuta şi durabila,aderare la NATO şi integrare în Uniunea Europeana– Bucureşti, noiembrie 2001 –IntroducereLegea română care instituie obligativitatea elaborarii Strategiei de securitate naţionala a României defineste prezenta reglementare ca fiind "documentul de baza care fundamentează planificarea apararii la nivel naţional", strategia constituind astfel expresia politica de referinţa a atributelor fundamentale ale statului român în acest domeniu.Pentru a fundamenta în mod unitar şi coerent actiunile sectoriale şi reglementarile specifice ale instituţiilor statului de drept şi factorilor constitutionali de putere care au responsabilităţii în realizarea, protejarea şi afirmarea intereselor fundamentale ale României, strategia sintetizeaza obiective, precizeaza definitii şi coreleaza direcţii de actiune pentru toate componentele implicate în asigurarea securitatii tarii.O asemenea structura a Strategiei de securitate naţionala a României a fost stabilita în aceeasi lege privind planificarea apararii naţionale a României şi cuprinde, în ordine:1. definirea intereselor naţionale de securitate;2. precizarea obiectivelor care conduc la protejarea şi afirmarea acestor interese;3. evaluarea mediului international de securitate;4. identificarea factorilor de risc din mediul intern şi international;5. directiile de actiune şi principalele mijloace pentru asigurarea securitatii naţionale a României.Elaborata, asadar, în stricta conformitate cu prevederile existente ale legii în materie, prezenta Strategie de securitate naţionala a României asigura în mod necesar continuitatea conferita de lege în abordarea succesiva de către documentele similare precedente a problematicii securitatii statului român. S-a valorificat astfel experienta acumulata în ultimii ani, asigurandu-se totodata şi coerenta necesară cu programele specifice adoptate anterior, pentru integrarea României în Alianta Nord-Atlantica şi în Uniunea Europeana.În acelasi timp actuala Strategie de securitate naţionala a României este profund marcată de actualitate, de realitatile din societatea românească şi din lume, precum şi de perspectivele previzibile pe termen scurt şi mediu ale vietii interne şi internationale.În acest sens noutatea Strategiei de securitate naţionala a României o reprezinta deschiderea mai larga a acestei problematici şi abordarea mai cuprinzatoare a conceptului de securitate naţionala, în condiţiile cresterii complexităţii şi diversitatii aspectelor care au capatat relevanta pentru acest domeniu.Analizele instituţionale şi de specialitate care au fundamentat elaborarea strategiei au condus la concluzia ca o asemenea abordare innoita, novatoare a problematicii securitatii este o chestiune şi de necesitate, şi de posibilitate.a) Sub aspectul necesităţii unei noi abordari se constată că dinamica fenomenelor din realitatea economica şi sociala a tarii, precum şi mutatiile, adesea neasteptate, care se produc în lume impun strategiei proprii de securitate cerinţa unei mai mari capacitati de perceptie, evaluare şi abordare a tuturor acestor fenomene şi mutatii, astfel încât raspunsurile şi reactiile sistemului naţional de securitate să fie intotdeauna adecvate realitatilor şi totodata în permanenta subordonate intereselor fundamentale ale tarii.Pe plan intern starea de securitate a României de azi este caracterizata inca de suficiente vulnerabilitati, în mai toate domeniile de manifestare ale mediului economic şi social, precum şi ale mediului natural de existenta a societatii româneşti. Aceasta situaţie s-a produs ca urmare a presiunii cumulative, în timp, a unor factori multipli – politici, economici, financiari, sociali, culturali, biologici, religiosi, demografici, militari şi de alta natura – care au influentat climatul de siguranţă a statului şi cetatenilor, conducand la fragilizarea suportului moral, material, precum şi a celui de valori spirituale, pe care se intemeiaza civilizatia identităţii noastre naţionale.Pe plan international lumea traverseaza o situaţie fără precedent, fiind profund marcată de actiunile irationale ale unor forte ce promovează terorismul ca mijloc de divizare a comunităţii internationale şi de slabire a stabilitatii mondiale în general. Caracterul global al luptei împotriva terorismului a devenit componenta necesară, dar neasteptata şi cel mai puţin dorita, a fenomenului globalizarii, constituind deja un imperativ de lupta şi atitudine al tuturor democratiilor, caruia statul român i se asociaza fără nici o ezitare.Largirea spectrului de riscuri neconventionale, diversificarea tipologiei crizelor şi conflictelor genereaza provocari multiple, care necesita reactii multidirectionale, bazate pe mobilitate, diversitate, coerenta şi complementaritate, atât în spatiul intern, cat şi în cel international.b) Abordarea mai larga a problematicii securitatii a devenit şi posibila în condiţiile actuale, prin identificarea unor noi resurse interne de securitate, care au rezultat din corelarea mai atenta şi punerea în valoare a tuturor dimensiunilor – politica, economica, financiară, militara, civica, sociala, ecologica – ale stării de securitate şi siguranţa naţionala.Prin urmare, pe lângă elementele de continuitate şi cele oarecum traditionale ale domeniului, caracteristica noii Strategii de securitate naţionala a României consta în faptul ca România nu mai abordeaza modelul propriu de securitate printr-o viziune strict tehnicista a problematicii securitatii, cu un continut schematizat, care să includa o organizare rigida şi o atitudine ermetica a instituţiilor şi competentelor în acest domeniu. Raspunderea fundamentala pentru securitatea tarii o poarta, desigur, Preşedintele tarii, Parlamentul, Guvernul, celelalte institutii ale statului – potrivit prerogativelor constitutionale ale fiecareia. Dar complexitatea aspectelor ce influenţează acest domeniu impune ca, în sistemul securitatii naţionale – care reprezinta instrumentul prin care se operationalizeaza Strategia de securitate naţionala a României – să fie atrase structuri civice, neguvernamentale, academice şi comerciale, care deţin tehnologii şi informaţii conexe cu securitatea naţionala şi care pot contribui la formarea şi echilibrul mediului intern – economic, social, civil şi militar.Aceasta conceptie se va regasi în modul de reglementare specifică a diferitelor domenii economico-sociale, în maniera de gestionare a resurselor publice destinate securitatii, în cresterea gradului de cooperare instituţională şi de coordonare a eforturilor în directia solidarizarii sociale şi naţionale. În acest fel comunitatea românească, în ansamblul ei, şi toţi cetatenii tarii nu numai ca vor avea asigurat dreptul de a beneficia de protecţie sub multiple planuri, dar vor capata, deopotriva, posibilitatea şi obligaţia de a participa la asigurarea acesteia.Reconfigurarea relatiilor dintre componentele specifice ale securitatii, precum şi înţelegerea proceselor din sfera securitatii mondiale şi europene obliga statul român să îşi readapteze strategia proprie la evolutiile mediului de securitate, integrand-o intr-o viziune sistemica mai larga, pentru a-şi spori capabilitatea de contracarare a riscurilor şi amenintarilor ce pot afecta interesele României.*Sistemul securitatii naţionale se defineste prin ansamblul mijloacelor, reglementarilor şi instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României.Strategia reprezinta documentul de baza care defineste aceste interese, precum şi obiectivele pentru realizarea lor, fiind expresia politica şi de reglementare cea mai înaltă a statului român şi totodata instrumentul de fundamentare şi orientare a acţiunilor din intregul sistem al securitatii naţionale.Strategia are un orizont de evaluare pe termen mediu, cuprinzand elementele predictibile – în momentul de faţa – care influenţează realizarea obiectivelor de securitate naţionala a României.1. Interesele naţionale de securitate ale RomânieiInteresele naţionale de securitate ale României sunt acele stari şi procese, bazate pe valorile asumate şi promovate de societatea românească, prin care se asigura prosperitatea, protectia şi securitatea membrilor ei, stabilitatea şi continuitatea statului.Edificarea unei Românii democratice, stabila politic şi prospera economic şi social, capabila sa participe eficient la dinamica vietii internationale, impune ca, în deplina concordanta cu evolutia proceselor de integrare europeana şi euroatlantica, să fie afirmate, realizate şi protejate urmatoarele interese naţionale:● menţinerea integritatii, unităţii, suveranităţii şi independentei statului român;● garantarea drepturilor şi libertatilor democratice fundamentale, asigurarea bunastarii, sigurantei şi protectiei cetatenilor României;● dezvoltarea economica şi sociala a tarii, în pas cu dezvoltarea contemporana. Reducerea sustinuta a marilor decalaje care despart România de tarile dezvoltate europene;● realizarea condiţiilor pentru integrarea României ca membru al NATO şi UE România trebuie să devina componenta, cu obligaţii şi drepturi depline, a celor două organizaţii, singurele în măsura sa îi garanteze un statut de independenta şi suveranitate şi sa îi permita o dezvoltare economica, politica şi sociala similara tarilor democratice;● afirmarea identităţii naţionale şi promovarea acesteia ca parte a comunităţii de valori democratice; valorificarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional şi a capacităţii de creatie a poporului român;● protectia mediului înconjurător, a resurselor naturale, a calităţii factorilor de mediu, la nivelul standardelor internationale.În apararea şi promovarea intereselor sale naţionale România va respecta principiile dreptului international, va dezvolta spiritul de dialog şi cooperare cu toate organizaţiile internationale şi statele interesate în realizarea stabilitatii şi securitatii.2. Obiectivele politicii de securitate naţionalaObiectivele de securitate naţionala a României stabilesc orientarea efectiva şi reprezinta reperele de baza ale actiunii practice, sectoriale, a diferitelor institutii ale statului, astfel încât indeplinirea lor coerenta, corelata şi interdependenta sa garanteze şi sa conduca la realizarea şi afirmarea intereselor fundamentale ale tarii.Strategia de securitate naţionala a României fixeaza urmatoarele obiective:● pastrarea independentei, suveranităţii, unităţii şi integritatii teritoriale a statului român, în condiţiile specifice ale aderarii la NATO şi integrarii tarii în Uniunea Europeana;● garantarea ordinii constitutionale, consolidarea statului de drept şi a mecanismelor democratice de functionare a societatii româneşti, prin: asigurarea libertatilor democratice ale cetatenilor, a drepturilor şi indatoririlor constitutionale, a egalitatii sanselor; perfectionarea sistemului politic şi dezvoltarea modalitatilor de realizare a solidaritatii sociale; aprofundarea reformei în justiţie; intarirea autorităţii instituţiilor statului, consolidarea mecanismelor de respectare şi aplicare a legii;● relansarea economiei naţionale, combaterea saraciei şi a somajului; perfectionarea mecanismelor economiei de piaţa şi a disciplinei financiare;● dezvoltarea societatii civile şi a clasei de mijloc;● asigurarea stabilitatii sistemului financiar-bancar şi a echilibrului social;● modernizarea instituţiilor de aparare a ordinii publice; garantarea sigurantei cetateanului;● optimizarea capacităţii de aparare naţionala, în conformitate cu standardele NATO;● îmbunătăţirea capacităţii de participare la actiunile internationale pentru combaterea terorismului şi a crimei organizate;● îmbunătăţirea stării de sănătate a populatiei şi protectia copilului, dezvoltarea instituţiilor de educatie, cercetare şi cultura;● reforma administraţiei publice şi dezvoltarea regionala, în corelatie cu practicile şi reglementarile europene;● armonizarea relatiilor interetnice şi edificarea statului civic multicultural, având drept garantii ale securitatii participarea sociala, integrarea interculturala şi subsidiaritatea în actul de guvernare;● acţiuni diplomatice şi o politica externa creativa, dinamica şi pragmatica, bazata pe respectarea tratatelor şi acordurilor internationale la care România este parte, a obiectivelor şi principiilor Cartei ONU;● diversificarea şi strangerea legaturilor cu românii care traiesc în afara granitelor tarii;● participarea activa la actiunile de cooperare internationala pentru combaterea terorismului şi a crimei organizate transfrontaliere;● dezvoltarea relatiilor de buna vecinatate şi a unei conduite participative pe plan regional, pentru consolidarea stabilitatii şi reglementarea crizelor;● asigurarea securitatii ecologice;● implicarea societatii civile în realizarea obiectivelor strategiei de securitate.Realizarea acestor obiective va produce modernizarea structurala a societatii româneşti şi va accelera rezolvarea marilor probleme cu care aceasta se confrunta, va realiza şi va proteja interesele naţionale, va asigura securitatea naţionala a tarii şi a cetatenilor ei.3. Mediul international de securitateInceputul secolului al XXI-lea este marcat de transformari profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexa şi interdependenta, iar fenomenul globalizarii se afirma tot mai mult ca fiind ireversibil.3.1. Un cadru organizaţional activ şi adaptabil. Evolutia, în general pozitiva, a securitatii globale în ultimul deceniu a confirmat ca succesul acţiunilor şi stabilitatea pot fi numai rezultatul cooperarii multidimensionale a comunităţii internationale – în primul rand prin punerea în valoare a dialogului în cadru institutionalizat şi prin activarea rolului decisiv pe care marile organizaţii internationale îl au în definirea stării de securitate a lumii.● Intr-un context international adesea schimbator NATO detine un rol esential în intarirea securitatii euroatlantice după incheierea "razboiului rece". Rolul sau politic este în crestere, indeosebi după adoptarea la summitul de la Washington, din 1999, a unui nou concept strategic al Aliantei; pe baza unei forte de negociere sporita substantial în ultimul deceniu NATO a deschis şi a dezvoltat parteneriatul politico-militar, cooperarea şi dialogul consolidat cu alte state inclusiv cu România; a manifestat interes şi receptivitate continua, reafirmate chiar foarte recent, pentru primirea de noi membri; de asemenea, colaborarea cu alte organizaţii internationale; angajamentul, exemplificat în Balcani, pentru prevenirea conflictelor şi managementul crizelor, inclusiv prin operaţiuni de sprijinire a pacii – toate acestea reflecta hotărârea Aliantei Nord-Atlantice de a modela mediul international de securitate şi de a intari pacea şi stabilitatea zonei euroatlantice.● ONU, OSCE şi UE au adus contribuţii deosebite la securitatea şi stabilitatea euroatlantica. Consiliul de Securitate al ONU are în continuare o raspundere recunoscută şi invocata în menţinerea pacii şi securitatii internationale, detinand şi în anii urmatori un rol important în edificarea securitatii şi stabilitatii mondiale – lucru confirmat, în mod simbolic, şi în conferirea în anul 2001 a Premiului Nobel pentru Pace Organizaţiei Natiunilor Unite şi secretarului ei general.● OSCE, reprezentand cea mai cuprinzatoare institutie regionala de securitate din Europa, care include totodata Canada şi S.U.A., joaca un rol esential în promovarea pacii şi stabilitatii, în intarirea securitatii prin cooperare şi în promovarea democratiei şi drepturilor omului în întreaga emisfera nordica a planetei. OSCE s-a manifestat indeosebi în domeniile diplomatiei, prevenirii conflictelor, managementului crizelor şi reabilitarii postconflict.● Uniunea Europeana a adoptat decizii importante şi a dat un nou impuls eforturilor sale de intarire a securitatii şi dimensiunii de aparare. Dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comune include definirea progresiva a unei politici comune de aparare. Asemenea politica, preconizata de Tratatul de la Amsterdam, urmeaza să fie compatibila cu politica de securitate comuna şi de aparare instituita prin Tratatul de la Washington.În acelasi timp Uniunea Europeana este tot mai mult preocupata de finalizarea propriilor reforme instituţionale interne, precum şi de eficienta dezbaterilor declansate pe tema viitorului Europei, a construcţiei politice pe continent.3.2. Către noi forme de solidaritate. Sfidarile induse de procesul globalizarii, suprapunerea acestuia cu tendintele spre regionalizare şi fragmentare genereaza noi tensiuni şi factori de risc.Multiplicarea continua a numarului de entităţi ce acţionează pe scena globală prin afirmarea actorilor nonstatali conduce la cresterea complexităţii procesului de luare a deciziilor în politica externa şi de securitate a statelor. Acestor sfidari trebuie să li se răspundă prin forme noi de solidaritate, capabile sa gestioneze un spectru larg de tensiuni şi riscuri şi o gama variata de manifestare a acestora, cum sunt: tensiunile etnice, traficul de droguri, substante radioactive şi fiinte umane, criminalitatea organizata, instabilitatea politica a unor zone, reimpartirea unor zone de influenţa şi altele.Marile discrepante în nivelul de dezvoltare economica – care se accentueaza tot mai mult în condiţiile unor progrese tehnologice fără precedent -, accesul discriminatoriu la educatie şi apararea sănătăţii, la resurse esentiale ale vietii, la informatie şi cunoastere provoaca grave crize sociale, genereaza frustrari şi starnesc nemultumiri. În condiţiile globalizarii economice crizele sociale sunt insotite, nu o dată, de crize de identitate, generatoare de violente neasteptate.În acest context devine tot mai evident faptul ca interesele şi obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internationala, care să se manifeste nu numai în situaţii-limita, precum sunt cele create în urma atacului asupra S.U.A. din 11 septembrie 2001, ci şi în tot contextul problematic – economic, social, financiar – al lumii de astazi. Aceasta noua resolidarizare a statelor lumii se poate exprima în toate aceste domenii prin stabilirea unor forme de actiune conjugata a tuturor natiunilor care impartasesc interese şi valori comune.Atacurile teroriste savarsite asupra Statelor Unite ale Americii, precum şi amenintarile ulterioare evidentiaza cu atât mai mult – dar în împrejurări tragice – necesitatea unor asemenea noi forme de solidaritate internationala, care să permită nu numai prevenirea şi contracararea acestor tipuri de acţiuni, ci şi dezvoltarea unor modalităţi adecvate de construcţie a stabilitatii politice, economice şi sociale în lume.Terorismul constituie însă unul dintre cele mai periculoase fenomene, fiind incurajat de virulenta curentelor fundamentaliste care se sprijina pe starea de frustrare şi saracire extrema a unor zone largi ale planetei. Prin imprevizibilitatea sa, prin sfidarea normelor şi ratiunii vietii civilizate, prin efectele sale emotionale asupra opiniei publice terorismul poate genera riposte care să destabilizeze comunitatea internationala, sa deturneze omenirea spre izolare, suspiciune şi solutii unilaterale. Sfidarea virulenta a terorismului, precum şi celelalte provocari sau riscuri nonmilitare ale lumii de astazi vor putea fi eliminate numai prin cooperare deschisa, multilaterala, echilibrata şi perseverenta, indreptata spre eradicarea radacinilor şi cauzelor profunde, în special a saraciei extreme.3.3. Europa este intr-o continua schimbare. Interesele şi obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt însă generatoare de stari conflictuale, mediul de securitate fiind influentat pozitiv de procesele de integrare europeana şi euroatlantica, de extinderea comunităţii statelor care impartasesc şi promovează valorile democratiei şi economiei de piaţa, de adancirea colaborarii regionale.Riscurile aparitiei unei confruntari militare traditionale pe continentul european s-au diminuat semnificativ. Totusi persista fenomene de instabilitate şi criza la nivel subregional şi tendinte de fragmentare, marginalizare sau izolare a unor state. Tari din Europa Centrala, de Est şi de Sud-Est se confrunta cu dificultati economice, sociale şi politice asociate procesului de tranzitie spre societatea bazata pe principiile democratiei şi ale economiei de piaţa, care pot genera destule riscuri la adresa securitatii statelor din regiune.Uniunea Europeana trece printr-un profund proces de reforma interna, concomitent cu derularea procedurilor pentru primirea de noi membri. Progresele în evolutia politicii externe şi de securitate comune, implicarea şi solutiile alese de organizaţiile internationale şi europene în rezolvarea situaţiilor dificile de pe continent demonstreaza ca Europa se pregăteşte să îşi asume un rol substantial în arhitectura propriei securitati, inclusiv în cea de aparare, şi să ofere modele de asezare, pe baze rationale, echitabile, a relatiilor dintre state şi natiuni, prin armonizarea intereselor lor.Pentru România indeplinirea criteriilor comunitare de aderare este un proces necesar în primul rand din punct de vedere intern, al vietii economice şi sociale româneşti, având în mod evident influente directe şi asupra securitatii noastre naţionale. Şi aceasta pentru ca realizarea Planului naţional de aderare la Uniunea Europeana va avea efecte în primul rand asupra spatiului românesc, va accelera dezvoltarea economica, va adanci şi va consolida democratia, va amplifica toleranta şi dialogul, va consolida exercitarea drepturilor şi libertatilor fundamentale, protectia minoritatilor şi identităţii lor etnice şi culturale, va stimula rezolvarea prin dialog şi acţiuni comune a problemelor.În paralel cu eforturile pentru indeplinirea criteriilor de aderare România trebuie să îşi asume responsabilitatea de a formula un punct de vedere românesc, o viziune proprie asupra viitorului Europei. Aceasta va fi o contribuţie necesară nu numai la dezbaterea generală, care are loc în prezent, pe aceeasi tema în mai toate tarile europene, ci şi un aport la consolidarea conceptului de securitate naţionala în condiţiile viitoarei arhitecturi a continentului.3.4. Democratia este o resursa importanţa a mediului intern de securitate. România a parcurs o etapa dificila după Revolutia din decembrie 1989 – prin construirea statului de drept, a instituţiilor şi mecanismelor democratice, prin declanşarea reformelor necesare pentru trecerea de la economia de comanda la economia de piaţa.Finalizarea acestor procese, istorice şi ireversibile, necesita inca eforturi costisitoare. Dar, în pofida neajunsurilor şi neimplinirilor care mai persista, rezultatele de până acum sunt de natura esenţială inclusiv pentru securitatea tarii – şi constau în aceea ca societatea românească este organizata şi funcţionează pe baza principiilor, valorilor şi libertatilor democratice fundamentale.Acesta este un lucru de referinţa şi de necontestat în orice caracterizare ce s-ar face României de astazi. Acceptarea pluralismului politic, a deosebirilor politice, ideologice şi culturale, a diversitatii etnice, respectarea drepturilor omului, care modeleaza activitatea instituţiilor statului de drept în eliminarea oricăror forme de marginalizare pe criterii etnice, religioase, sociale, de sex sau orientare politica, stabilitatea politica incontestabila şi experienta pilduitoare a alternantei pasnice, democratice, la guvernare – toate acestea constituie realitati ale societatii democratice româneşti şi totodata importante resurse pentru solutionarea problemelor tarii, pentru tratarea securitatii naţionale pe baze mai solide şi mai eficiente.3.5. Principalele probleme de securitate a României sunt cele de natura economica. Dificultatile tranzitiei economice prelungite, scaderea calităţii vietii, inegalitatile sociale, cresterea numarului celor care traiesc sub pragul saraciei, toate acestea pot produce intoleranta, afectează solidaritatea sociala, favorizeaza populismul, pot alimenta manifestarile radicale şi extremiste, având efecte dintre cele mai grave asupra instituţiilor şi mecanismelor de functionare a statului.Societatea românească este inca marcată de consecintele managementului defectuos al procesului tranzitiei economice şi sociale, care a condus la diminuarea autorităţii şi eficientei instituţiilor statului şi a afectat coeziunea civica şi echilibrul social. Rezultatele, inca insuficient de concludente, în derularea reformei au determinat diminuarea în timp a resurselor alocate pentru modernizarea societatii şi reducerea potentialului de asteptare al cetateanului confruntat cu un proces de pauperizare accelerata. S-a înregistrat degradarea nivelului de viaţa al majorităţii populatiei, inclusiv în ceea ce priveste starea de sănătate, educatia şi calitatea mediului.Serviciile publice sunt birocratizate, infrastructura teritoriala insuficient dezvoltata, restructurarea şi modernizarea industriei se desfăşoară cu mari dificultati, agricultura a cunoscut un regres dramatic, privatizarea şi reasezarea drepturilor de proprietate cunosc multe inertii, asistenţa sanitara este precara, reteaua de transport şi comunicatii nedezvoltata.În acelasi timp adaptarea lenta a sistemului ordinii publice şi sigurantei naţionale la noile forme ale criminalitatii din ce în ce mai agresive, precum şi unele deficiente în administrarea justiţiei au generat scaderea inacceptabila a nivelului de siguranţă a cetateanului.Pe baza experientei acumulate sunt necesare identificarea şi lichidarea blocajelor şi adoptarea neintarziata a solutiilor care permit o relansare reala. Este nevoie de o abordare coerenta, care să reuneasca energiile societatii, sa canalizeze resursele acesteia în directia construirii unei economii performante, capabila sa elimine starea de incertitudine şi insecuritate la nivel social.Relansarea economica trebuie consolidata prin crearea unui mediu de afaceri atractiv şi stabil şi prin racordarea adecvata la marile fluxuri economico-financiare, tehnologice şi comerciale. Accelerarea cresterii economice vizeaza în primul rand asigurarea prosperitatii cetatenilor şi sprijinirea procesului democratic intern.Cresterea increderii cetatenilor în instituţiile statului este posibila numai în condiţiile promovarii consecvente a principiilor statului de drept, a drepturilor fundamentale ale cetateanului.Dificultatile intampinate de România sunt şi probleme din unele zone ale Europei, ce fac obiectul unor mai largi preocupari internationale. Menţinerea unui climat de instabilitate în plan subregional, cu impact negativ asupra mediului economic, a accentuat incapacitatea României de a angaja decizii în măsura sa o apropie de sistemul economico-financiar caracteristic lumii democratice occidentale. În eforturile de promovare a reformei economice s-au concretizat destul de greu şi aleatoriu formule de încadrare şi racordare la structurile economice şi financiare din sistemul economic occidental. Crizele şi violentele care s-au manifestat în vecinatate au dus la pierderea unor legaturi economice traditionale, au provocat României pierderi financiare grele, au impiedicat elaborarea şi promovarea unor strategii de dezvoltare pe termen lung, au constituit o stavila în incurajarea investitorilor straini, în general i-au accentuat dificultatile.Indeplinirea obligaţiilor asumate de România în procesul de integrare în structurile europene şi euroatlantice constituie o etapa decisiva pentru modernizarea societatii româneşti şi consolidarea tendintelor de crestere economica. Pe termen lung acestea vor aduce prosperitate şi vor spori credibilitatea României în eforturile de consolidare a securitatii europene.Prin urmare, nu teama de amenintari, ci dorinţa de a asigura stabilitatea şi de a construi un viitor mai bun, de a-şi intari vocatia de pilon al stabilitatii în zona şi de aparator al valorilor democratiei şi pacii motiveaza opţiunea României pentru integrare europeana şi euroatlantica.4. Factorii de risc la adresa securitatii RomânieiFactorii de risc constau în acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe, care pot afecta prin natura lor securitatea tarii, generand efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre fundamentale.Vulnerabilitatile sunt definite ca stari de lucruri, procese sau fenomene din viaţa interna, care diminueaza capacitatea de reactie la riscurile existente ori potentiale sau care favorizeaza aparitia şi dezvoltarea acestora.România nu este şi nu se va afla în viitorul apropiat în faţa vreunei amenintari majore, de tip militar clasic, la adresa securitatii sale naţionale. Se poate estima ca în perioada actuala riscurile la adresa securitatii sunt preponderent de natura nemilitara şi mai ales interna, manifestandu-se în special în domeniile economic, financiar, social şi ecologic. Perpetuarea şi conjugarea unor vulnerabilitati existente în aceste domenii pot afecta însă securitatea tarii, generand efecte interdependente, difuze, multidirectionale, care impun modalităţi de prevenire şi de actiune adecvate şi flexibile. Neglijarea, amplificarea ori acumularea necontrolata a acestor vulnerabilitati poate să creeze instabilitate şi sa conduca la transformarea lor în riscuri la adresa securitatii.4.1. Sub umbrela climatului international. Disocierea neta dintre evolutiile din mediul intern şi cel international este tot mai greu de facut, în contextul actiunii conjugate şi intrepatrunderii unor procese care pot crea condiţii favorabile pentru aparitia, previzibila sau imprevizibila, a unor riscuri la adresa securitatii naţionale. Accentuarea interdependentelor multiple dintre state, globalizarea şi liberalizarea schimburilor de orice fel – de la cele comerciale la cele informationale – fac tot mai dificila o asemenea disociere într-un mediu globalizat, în care riscurile interne şi externe se pot genera şi potenta în mod reciproc.Fundalul pe care se proiecteaza dinamica acestor interdependente este totusi unul pozitiv, fiind constituit de generalizarea la nivel european a spiritului de cooperare şi dialog pentru consolidarea securitatii pe continent, precum şi de implicarea tot mai activa a ONU, NATO, UE, OSCE şi a celorlalte institutii europene ori organizaţii internationale în gestionarea complexelor probleme de securitate şi stabilitate globale.Aceste caracteristici dominante ale climatului international reprezinta pentru statul român circumstanţe de mare importanţa, care au rolul de a favoriza şi de a incuraja accelerarea şi finalizarea proceselor interne de reforma atât de necesare pentru indeplinirea criteriilor de integrare europeana şi euroatlantica.Pe acest fundal responsabilitatea fundamentala şi mult sporita a statului este de a gestiona cu autoritate indeosebi riscurile şi vulnerabilitatile de natura strict interna, care influenţează, în mod inevitabil, şi pozitionarea României în mediul international de securitate. Prin atenţia acordată acestor factori interni România poate, pe de o parte, sa constituie în continuare un furnizor important de securitate regionala şi internationala şi, pe de altă parte, sa transforme indeplinirea obiectivelor de dezvoltare economica şi sociala, sustinuta şi durabila, intr-o resursa considerabila şi specifică pentru securitatea propriu-zisa a tarii.4.2. Principalii factori externi de risc la adresa securitatii naţionale sunt:● posibile evolutii negative în plan subregional în domeniul democratizarii, respectarii drepturilor omului şi al dezvoltării economice, care ar putea genera crize acute cu efecte destabilizatoare pe o arie extinsa;● proliferarea armelor de distrugere în masa, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a armamentelor şi mijloacelor letale neconventionale;● proliferarea şi dezvoltarea retelelor teroriste, a crimei organizate transnationale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi munitie, de materiale radioactive şi strategice;● migratia clandestina şi aparitia unor fluxuri masive de refugiati;● actiunile de incitare la extremism, intoleranta, separatism sau xenofobie, care pot afecta statul român şi promovarea valorilor democratice;● decalaje între nivelurile de asigurare a securitatii şi gradul de stabilitate ale statelor din proximitatea României;● limitarea accesului statului român la unele resurse şi oportunitati regionale, importante pentru realizarea intereselor naţionale.4.3. Noile provocari. O noua categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce pot consta în acţiuni armate şi nonarmate deliberate, având ca obiectiv afectarea securitatii naţionale prin provocarea de consecinte directe ori indirecte asupra vietii economico-sociale a tarii. Între riscurile de acest tip se pot enumera:● terorismul politic transnational şi international, inclusiv sub formele sale biologice şi informatice;● acţiuni ce pot atenta la siguranţa sistemelor de transport intern şi international;● acţiuni individuale sau colective de accesare ilegala a sistemelor informatice;● actiunile destinate în mod premeditat afectarii – sub diferite forme şi în împrejurări variate – a imaginii României în plan international, cu efecte asupra credibilitatii şi seriozitatii în indeplinirea angajamentelor asumate;● agresiunea economico-financiară;● provocarea deliberata de catastrofe ecologice.Dintre cele de mai sus terorismul international se manifesta intr-o formă acuta fără precedent, prefigurand efecte multiple asupra securitatii statelor şi stabilitatii internationale în general.În contextul în care constatam o crestere a gradului de complexitate şi de impredictibilitate al terorismului international, va trebui ca masurile interne de management al crizelor să fie mai bine coordonate, sub cerinţa asigurarii operative şi eficiente a participării tarii noastre la eforturile internationale de combatere a acestei amenintari.România îşi reafirma disponibilitatea de a participa, alaturi de comunitatea internationala, la lupta împotriva terorismului international şi va dispune în permanenta constituirea mijloacelor adecvate pentru combaterea acestuia.4.4. Vulnerabilitati în situaţia interna. În paralel cu prevenirea sau contracararea punctuala a interventiei acestor posibili factori de risc România este preocupata sa diminueze vulnerabilitatile interne care se manifesta în diferite domenii şi care, în anumite circumstanţe, pot avea un impact şi asupra securitatii naţionale.Printre aceste tipuri de vulnerabilitati se afla:● persistenta problemelor de natura economica, financiară şi sociala, generate de prelungirea tranzitiei şi intarzierea reformelor structurale;● accentuarea fenomenelor de corupţie şi de administrare deficitara a resurselor publice, care produc adancirea inechitatilor sociale şi proliferarea economiei subterane;● reactiile ineficiente ale instituţiilor statului în faţa acutizarii fenomenelor de criminalitate economica şi de perturbare a ordinii publice şi sigurantei cetateanului, fenomene care au efecte negative tot mai evidente asupra coeziunii şi solidaritatii sociale, asupra calităţii vietii cetatenilor;● menţinerea unor surse şi cauze de potentiale conflicte sociale punctuale, de mai mica sau mai mare intindere, cu efecte asupra risipirii energiilor, diminuarii sau intreruperii proceselor şi activităţilor economice propriu-zise, precum şi asupra stării de liniste a populatiei;● nerespectarea normelor ecologice în functionarea unor obiective industriale; posibilitatea producerii unor dezastre ecologice, catastrofe naturale şi procese de degradare a mediului;● scaderea nivelului de incredere a cetatenilor în instituţiile statului, ca urmare a indolentei şi birocratiei excesive din administratie, ceea ce, de asemenea, duce la slabirea coeziunii sociale şi civice;● menţinerea unor disparitati de dezvoltare între regiunile tarii;● slabiciuni în indeplinirea angajamentelor asumate pentru aderarea la NATO;● menţinerea la un nivel scăzut a infrastructurii informationale şi intarzieri în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizarii;● deficiente în protectia informaţiilor clasificate;● emigrarea specialistilor din diferite domenii de vârf, fenomen ce afectează potentialul de dezvoltare a societatii româneşti.5. Direcţii de actiune în politica de securitate naţionala5.1. În domeniul politico-administrativModernizarea societatii româneşti presupune acţiuni ferme pentru intarirea functiei de reglementare a statului şi a autorităţii instituţiilor sale. Realizarea obiectivelor de securitate naţionala solicita dezvoltarea capacităţii normative a statului român, prin măsuri adoptate în mod democratic, care să respecte principiul separarii puterilor şi să asigure reforma instituţională şi administrativa. Statul, ca organizator al coeziunii naţionale şi sociale, trebuie să devina o institutie supla şi eficienta, debirocratizata, aflata în slujba cetateanului.Intregul sistem politic se va perfectiona pentru a se deschide către cetatean şi pentru a completa democratia reprezentativa cu virtutile democratiei participative; prin urmare, exercitarea puterii politice va asigura participarea şi controlul cetateanului asupra instituţiilor şi procesului de luare a deciziilor, prin respectarea normelor şi regulilor democratice, în concordanta cu prevederile Constituţiei.Activitatea de legiferare trebuie să aibă în vedere un cadru conceptual unitar şi coerent, pe deplin compatibil cu legislatia europeana, cu principiile acquisului comunitar, cu sistemul de reglementari propriu Uniunii Europene.Aplicarea stricta şi severa a legilor faţă de toţi cetatenii şi în toate imprejurarile, în spiritul şi litera Constituţiei, constituie o cerinţa majoră pentru toate instituţiile statului, de indeplinirea careia depind decisiv coeziunea sociala, increderea cetatenilor în autorităţile publice, solidaritatea naţionala. De aceea se impun: asigurarea corectitudinii actului administrativ şi de justiţie, stabilitate legislativa şi simplificarea cadrului juridic, afirmarea justiţiei ca institutie a cinstei şi profesionalismului. Este necesară, de asemenea, adaptarea mai explicita a cadrului legislativ la cerinţele de combatere a terorismului şi crimei organizate, precum şi la cerinţele care decurg din necesitatea participării fortelor din sistemul de aparare la operaţiuni şi misiuni comune, împreună cu fortele altor state, pe teritoriul naţional şi în afara acestuia.5.2. În domeniul economicTranzitia spre economia de piaţa functionala presupune un efort conjugat şi coordonat de realizare a obiectivelor asumate de România prin Strategia de dezvoltare pe termen mediu, acceptata de Uniunea Europeana, în paralel cu măsuri de optimizare a cadrului normativ în domeniu.Relansarea economiei constituie o prioritate a politicii de securitate.Directiile de actiune în acest domeniu sunt:● consolidarea stabilitatii macroeconomice, adoptarea unor politici fiscale coerente, prin reglementari simplificate şi stimulative, reforma impozitelor, reducerea cheltuielilor interne şi restructurarea marilor companii şi societăţi ale statului, o politica monetara şi a cursului de schimb adecvata;● îmbunătăţirea mediului de afaceri, diminuarea birocratiei, reglementari favorizante pentru investitii şi pentru menţinerea cresterii economice prin productie performanta ceruta de piaţa;● stimularea, prin reglementari eficiente şi sub diferite forme, a întreprinderilor mici şi mijlocii;● continuarea privatizarii, restructurarii şi modernizarii, cu accent pe dinamizarea domeniilor industriale şi productive care au potenţial, în condiţiile programelor sectoriale de aderare la Uniunea Europeana ori convenite cu organismele financiare internationale;● promovarea unor politici industriale functionale, corespunzătoare nevoilor sociale şi adaptabile cerințelor pieţei;● dezvoltarea cooperarii economice internationale prin forme noi, mai active şi stimulative, de comert exterior;● consolidarea sectorului bancar şi de asigurări; disciplinarea pietelor de capital în care sunt implicate categorii largi de populatie;● relansarea agriculturii şi dezvoltarea silviculturii;● amenajarea teritoriului şi reabilitarea infrastructurii de transport;● promovarea noilor tehnologii eficiente şi trecerea efectiva la realizarea functionalitatilor unei societăţi informationale;● dezvoltarea turismului şi consolidarea cadrului instituţional şi legislativ referitor la mediul înconjurător şi calitatea mediului;● orientarea pentru atragerea de investitii straine, indeosebi din spatiul european şi euroatlantic, ca sursa a motivatiei pentru includerea României în sistemele de securitate respective;● dezvoltarea activităţilor de comert interior, inclusiv prin reglementari ale administraţiei publice locale privind stimularea productiei şi pietelor locale;● asigurarea protectiei consumatorilor;● garantarea unui sistem concurential liber şi onest.5.3. În domeniul socialProblemele securitatii sociale se referă, între altele, la starea de insecuritate individuala, la declinul demografic şi fragilizarea stării de sănătate a populatiei, la emigratia tineretului instruit şi superdotat, la insuficienta consacrare, pe toate componentele, a societatii civile şi la absenta unei clase de mijloc puternice. Politica în domeniul securitatii sociale vizeaza toate aceste aspecte, cu accent pe combaterea saraciei, consolidarea dialogului şi a solidaritatii sociale şi alinierea la normele europene în domeniul ocuparii forţei de muncă.Principalele fenomene sociale care altereaza coeziunea societatii româneşti şi accentueaza vulnerabilitatea acesteia la crize şi conflicte sociale sunt determinate de evolutii negative la nivel macroeconomic şi de incoerenta cadrului legislativ.În acest sens strategia stabileste necesitatea realizării unor modalităţi de stimulare a solidaritatii naţionale şi responsabilitatii civice, a interesului pentru munca, a egalitatii dintre barbati şi femei, a egalitatii de sanse în privinta accesului la educatie şi pregatire, a protectiei sociale. Ca urmare, eforturile instituţiilor cu atribuţii în domeniu vor avea în vedere:● promovarea dialogului şi coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor de echilibru, în contracararea efectelor negative ale procesului de tranzitie şi evolutiilor economiei de piaţa;● reforma sistemului de securitate sociala şi diminuarea deficitului de finanţare a protectiei sociale;● elaborarea, în cooperare cu partenerii sociali, a Planului naţional de actiune în domeniul ocuparii forţei de muncă, ce va asigura coerenta acţiunilor pe piaţa muncii;● descentralizarea deciziei administrative în domeniul raporturilor de muncă;● ocuparea forţei de muncă în concordanta cu orientarile UE, diminuarea somajului şi asigurarea unei protectii sociale reale a somerilor, inclusiv prin atragerea şi implicarea acestora în activităţi de utilitate publică, desfăşurate în perioada disponibilizarii;● instituirea unor politici salariale corespunzătoare performantelor şi importantei domeniului;● realizarea reformei pensiilor, în scopul diversificarii resurselor de asigurare, al eliminarii inechitatilor şi cresterii în termeni reali a pensiilor;● perfectionarea sistemului de asistenţa sociala;● îmbunătăţirea stării de sănătate a populatiei, incurajarea şi reglementarea productiei interne a medicamentelor de baza;● asigurarea protectiei copilului, ca prioritate naţionala, şi reglementarea sistemului de adoptii, în conformitate cu Strategia de aplicare a Convenţiei ONU;● sprijinirea şi intarirea familiei ca entitate sociala fundamentala;● ameliorarea condiţiilor de viaţa ale persoanelor şi familiilor lipsite de venituri sau cu venituri mici, prevenirea şi combaterea marginalizarii sociale, diminuarea saraciei, prin cresterea gradului de ocupare a populatiei active;● dezvoltarea civismului, a solidaritatii sociale şi a dialogului intercultural.5.4. În domeniul educatiei, cercetării şi culturiiProblemele de fond ale acestui domeniu – care ar putea fi numite ale unei securitati culturale, în sens larg – sunt în mod direct legate de nevoia afirmarii unor noi mentalitati şi atitudini care să contribuie la configurarea dimensiunii culturale şi civilizatorii a reformelor, ceruta în mod implicit de procesul integrarii europene şi euroatlantice. Spiritul comunitar, solidaritatea naţionala, cultura comunicationala, atitudinea faţă de performanţă, respectul pentru elite şi promovarea lor se afla inca în stadii insuficiente de dezvoltare.De aceea punerea în valoare şi dezvoltarea potentialului cultural, ştiinţific şi uman de care dispune România constituie o componenta şi o resursa esenţială a securitatii naţionale şi a modernizarii societatii româneşti.Principalele direcţii de actiune în acest domeniu sunt:● promovarea societatii educationale în cooperare cu societatea civila şi în conformitate cu Carta alba a educatiei şi formarii, elaborata de Uniunea Europeana;● continuarea reformei sistemului de invatamant, ca fundament al politicilor în domeniul resurselor umane;● asigurarea educatiei de baza, cresterea calităţii învăţământului preuniversitar;● racordarea învăţământului superior la cerinţele sociale şi economice;● promovarea în sistemul educational a cerințelor societatii informationale;● îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional pentru cercetaredezvoltare;● revigorarea, pe baze competitive, a sistemului naţional de cercetare capabil să contribuie în mod real la modernizarea societatii româneşti;● dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informatiei şi cresterea numarului de specialisti în acest domeniu;● protejarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului naţional şi promovarea sa ca parte a patrimoniului cultural universal;● promovarea culturii ca fundament al dezvoltării durabile a natiunii şi ca nucleu al identităţii naţionale;● protejarea diversitatii culturale şi religioase, promovarea multiculturalismului şi multiconfesionalismului, a dialogului cu reprezentantii vietii religioase;● revigorarea politicilor în domeniul tineretului;● îmbunătăţirea cadrului juridic şi instituţional în domeniul relatiilor interetnice, sprijinirea consolidării şi dezvoltării identităţii etnice;● pregătirea populatiei pentru impactul cultural al integrarii europene şi euroatlantice.5.5. În domeniul sigurantei naţionale şi ordinii publicePrin situarea sa la confluenta apararii intereselor statului şi ale cetateanului acest domeniu reprezinta o componenta importanţa a politicii de securitate a României. Actiunile specifice în domeniul mentinerii ordinii publice şi sigurantei naţionale vor viza prevenirea şi combaterea fenomenului infractional, protejarea cetatenilor, a proprietăţii private şi publice şi a infrastructurii de interes strategic.Directiile de actiune în acest domeniu sunt:● armonizarea legislaţiei şi a procedurilor specifice cu reglementarile internationale şi cu standardele UE privind fortele şi serviciile de ordine publică;● consolidarea relatiilor de parteneriat cu structuri similare din statele membre NATO şi UE, precum şi dezvoltarea legaturilor cu cele aparţinând altor state; continuarea participării fortelor de ordine publică, civile şi militare la misiuni internationale;● reglementarea raspunderii Ministerului de Interne şi a Ministerului Justiţiei – a structurilor acestora – în eradicarea abuzurilor şi ilegalitatilor;● consolidarea sistemului instituţional de actiune – servicii de informaţii, politie, minister public, justiţie – care să faca posibila aplicarea ferma a legii;● intarirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea criminalitatii;● dezvoltarea permanenta a controlului civil asupra instituţiilor din domeniul sigurantei naţionale şi implicarea societatii civile în apararea ordinii publice;● restructurarea sistemului instituţional al ordinii publice prin descentralizarea serviciilor din domeniul ordinii publice şi demilitarizarea în mare măsura a acestora;● constituirea sistemului naţional de gestionare a crizelor pe principiul managementului integrat al riscurilor şi conectarea acestuia la organismele existente în NATO şi UE;● combaterea eficace a terorismului, corupţiei şi crimei organizate, inclusiv prin diverse forme de cooperare regionala şi subregionala;● îmbunătăţirea colaborarii dintre autorităţile din sistemul de aparare şi justiţie şi a acestora cu societatea civila;● securizarea frontierei de stat în concordanta cu interesele naţionale şi exigentele aderarii la Uniunea Europeana, concomitent cu modernizarea procedurilor de control la frontiera;● construirea parteneriatului cu societatea civila, inclusiv prin asigurarea unui echilibru între dreptul la libera informare şi necesitatea protejarii informaţiilor clasificate;● protectia dreptului la intimitate, la propria imagine şi la corecta informare a cetateanului;● asigurarea funcţionarii la standarde comunitare a instituţiilor care au atribuţii pe linia migratiei şi azilului.5.6. În domeniul apararii naţionaleRomânia va actiona pentru integrarea în structurile militare euroatlantice, pentru continuarea reformei armatei, în conformitate cu standardele statelor membre NATO şi UE, pentru dezvoltarea unei capacitati de aparare credibile, moderne şi eficiente; se au în vedere intarirea controlului civil asupra fortelor armate, în concordanta cu principiile şi valorile democratiei, precum şi consolidarea statutului României de generator de securitate, prin continuarea şi îmbunătăţirea contributiei la stabilitatea regionala.Principalele direcţii de actiune sunt:● indeplinirea obiectivelor asumate prin Programul naţional anual pentru integrare în NATO şi asigurarea interoperabilitatii cu fortele Aliantei Nord-Atlantice;● participarea intensificata la Parteneriatul pentru Pace şi dezvoltarea cooperarii militare bi- şi multilaterale, în vederea realizării obiectivelor de parteneriat asumate de România;● constituirea şi consolidarea capabilitatilor necesare pentru indeplinirea performanta a obligaţiilor asumate de România, de a participa în cadrul unor operaţiuni de mentinere a pacii, de salvare, de răspuns la crize, de combatere a terorismului şi de asistenţa umanitara la nivel subregional şi regional;● restructurarea şi modernizarea Armatei României, indeosebi modernizarea structurala a fortelor şi a sistemelor de instruire şi continuarea armonizării cadrului legislativ naţional din domeniul apararii cu cel existent în tarile membre NATO şi UE;● adaptarea la condiţiile contemporane a sistemului de mobilizare şi planificare integrată a apararii şi asigurarea concordantei dintre obiectivele propuse şi resursele alocate;● operationalizarea fortelor destinate participării la misiuni ale Uniunii Europene, în cadrul politicii europene de securitate şi aparare, precum şi ale NATO, ONU şi ale forumurilor/initiativelor subregionale;● managementul eficient al resurselor umane şi restructurarea fortelor, concomitent cu cresterea gradului de profesionalizare a personalului armatei şi modernizarea învăţământului militar;● asigurarea stocurilor de echipamente, tehnica de lupta, munitii şi materiale;● îmbunătăţirea colaborarii dintre serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de informaţii vizand potentialii factori de risc la adresa securitatii şi stabilitatii interne;● redimensionarea corpului de comanda la nivelul fortelor în proces de reducere, restructurare şi modernizare; reglementarea pensionarii cadrelor militare; aplicarea programelor de reconversie profesionala a personalului disponibilizat din armata şi industria de aparare;● planificarea coerenta a activităţii de inzestrare şi achizitii, prin coordonare cu politicile în domeniul economic, de privatizare şi restructurare a industriei naţionale de aparare; dezvoltarea şi achizitionarea de echipamente noi, interoperabile cu cele utilizate de NATO;● intarirea controlului parlamentar asupra organismului militar;● sprijinirea autorităţilor publice în caz de urgente civile, dezastre sau calamitati naturale. Consiliul Suprem de Aparare a Tarii îşi va perfectiona activităţile de coordonare, prevăzute de Constitutie şi de legile speciale, în domeniile apararii naţionale, ordinii publice şi sigurantei naţionale.5.7. În domeniul politicii externePolitica externa a României reprezinta principalul mijloc de promovare a valorilor şi intereselor naţionale în plan international. Politica externa va fi sustinuta printr-un efort intern de asigurare a coerentei interinstitutionale şi a sprijinului opiniei publice şi va continua să fie orientata, în mod prioritar, pe urmatoarele direcţii:● promovarea candidaturii României pentru aderarea la Alianta Nord-Atlantica şi crearea condiţiilor necesare pentru aceasta;● intensificarea negocierilor şi accelerarea pregatirii pentru integrarea în Uniunea Europeana, inclusiv implicarea în procesul de realizare a politicii europene de securitate şi aparare;● aprofundarea Parteneriatului strategic intensificat cu S.U.A., dezvoltarea relatiilor bilaterale privilegiate cu tarile NATO şi UE;● consolidarea relatiilor cu statele membre ale Uniunii Europene în plan bi- şi multilateral -, cu tarile vecine şi cu statele cu care România are relatii traditionale;● dezvoltarea cooperarii cu statele din regiune, inclusiv prin participarea la proiecte de cooperare regionala, subregionala, transfrontaliera şi în cadrul euroregiunilor;● dezvoltarea, pe baze pragmatice, a relatiilor privilegiate cu Republica Moldova;● consolidarea rolului OSCE, ca forum de dialog în domeniul securitatii, şi dezvoltarea capacităţii de actiune pentru prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi reconstructia postconflict;● susţinerea diplomatica a participării la operaţiunile de pace ale ONU şi la alte acţiuni vizand asigurarea stabilitatii şi intarirea increderii la nivel regional şi global;● respectarea stricta a angajamentelor internationale în domeniul neproliferarii şi controlului armamentelor, exporturilor de produse strategice şi de tehnologie cu dubla utilizare, precum şi participarea activa la dezbaterile, din diverse foruri, pe aceasta tema;● promovarea unei politici active în plan bilateral sau într-un cadru international pentru asigurarea securitatii şi stabilitatii în Europa de Sud-Est, ca şi în Caucazul de Sud şi în întreaga regiune a Dunarii şi Marii Negre;● sprijinirea comunitatilor româneşti din afara granitelor pentru pastrarea identităţii naţionale, culturale şi spirituale şi identificarea potentialului de suport al acestora pentru realizarea obiectivelor diplomatiei româneşti;● preocuparea constanta pentru îmbunătăţirea statutului juridic şi a tratamentului minoritatilor româneşti din alte state, conform normelor internationale privind drepturile persoanelor aparţinând minoritatilor şi angajamentelor asumate prin înţelegeri şi tratate bilaterale.6. Resursele politicii de securitateRomânia dispune de resursele necesare indeplinirii obiectivelor cuprinse în Strategia de securitate naţionala a României.Potentialul intelectual al poporului român, nivelul de pregatire şi educatie în traditie europeana, dorinţa de insusire a ceea ce este performant la nivel mondial constituie cea mai importanţa garantie a succesului eforturilor de modernizare a societatii româneşti.Resursele politice şi suportul social sunt oferite de insusirea unanima de către toate fortele politice şi instituţiile publice din România a optiunii pentru integrarea europeana şi euroatlantica, de sprijinul larg acordat de societatea românească eforturilor de modernizare şi integrare europeana.Pentru atingerea obiectivelor de securitate naţionala vor fi alocate resurse financiare corespunzătoare, atenţia fiind concentrata asupra utilizarii acestora cu eficienta.În acest sens vor fi avute în vedere urmatoarele:● aplicarea managementului resurselor pe bază de programe integrate pentru toate instituţiile angrenate în activităţi în domeniul apararii, ordinii publice şi sigurantei naţionale;● asigurarea unei mai bune coordonari a instituţiilor implicate în asigurarea resurselor, precum şi exercitarea mai eficienta a controlului parlamentar;● cresterea transparentei utilizarii fondurilor publice şi a responsabilitatii faţă de contribuabil.Strategia de securitate naţionala a României reflecta o conceptie dinamica şi pragmatica asupra viitorului în domeniul securitatii, fiind un document-cadru ale cărui modalităţi de acţiuni vor fi adaptate în functie de evolutiile din mediul de securitate. Documentul propune obiective a caror indeplinire se va realiza pe parcursul actualei legislaturi, precum şi ulterior. Obiectivul fundamental îl constituie realizarea, apararea şi promovarea intereselor naţionale.Strategia de securitate naţionala a României reflecta intentii şi acţiuni, etape şi evenimente care vor fi urmarite cu consecventa, chiar dacă intr-o lume aflata în permanenta schimbare pot să apară evolutii care să necesite reconsiderari temporare.Integrarea în structurile de securitate europene şi euroatlantice nu are însă alternativă, chiar dacă eforturile ar putea fi de durata.Natiunea şi statul român se afla în faţa unei realizari istorice integrarea europeana şi euroatlantica. Toate eforturile noastre trebuie indreptate spre realizarea acestei sanse fără precedent în indelungata noastra istorie.O viziune realista asupra posibilitatilor şi resurselor ne obliga sa ne concentram eforturile pe acele prioritati care vor influenţa în mod decisiv starea de securitate a României. Participarea cetatenilor şi a organizaţiilor, a societatii în ansamblul ei va fi hotaratoare pentru susţinerea posibilitatilor de dezvoltare a obiectivelor acestei strategii.Securitatea şi prosperitatea sunt doua obiective cu o profunda determinare reciproca, iar promovarea lor solicita din partea tuturor angajare, responsabilitate şi patriotism.──────────────────

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x