STRATEGIA NAŢIONALĂ din 2 septembrie 2004

pentru ocuparea forţei de muncă, 2004-2010



1. Contextul economic general, evoluţiile şi situaţia actuală pe piaţa muncii1.1. Contextul economicDupă anul 1990, produsul intern brut (PIB) a avut o evoluţie oscilantă, perioadele de creştere neasigurând recuperarea scăderilor de valoare adăugată din perioadele de declin. În anul 2000 produsul intern brut a crescut – în termeni reali – cu 2,1%, fiind primul an de creştere economică după o perioadă de 3 ani de reducere a activităţii economice.Începând cu anul 2001, Guvernul a implementat politici macroeconomice care să susţină creşterea economică. O politică fiscală disciplinată, care a completat o politică monetară strânsă şi susţinută de un progres semnificativ al reformelor economice, a condus la îmbunătăţirea climatului de afaceri şi a caracterului funcţional al economiei româneşti. Printr-o coordonare a acestora a rezultat o creştere în ritmuri ridicate a PIB, însoţită de reducerea pronunţată a inflaţiei şi de menţinerea deficitelor fiscale şi de cont curent în limite sustenabile.România se află în prezent în al cincilea an de creştere economică, ritmurile anuale de circa 5%, începând cu 2001, asigurând reducerea decalajelor faţă de ţările Uniunii Europene.În perioada 2001-2003 ritmul mediu de creştere a fost de 5,2%, iar în trimestrul I 2004 s-a înregistrat o creştere economică de 6,1%. Nivelul PIB înregistrat în anul 2003 a atins valoarea de 50,3 mld Euro*1).În perioada de creştere economică 2000-2003, PIB a crescut cu 18,8% faţă de anul 1999, urmare a menţinerii la cote ridicate a activităţii industriale şi de construcţii, dar şi pe baza revigorării serviciilor:

    Sursa: Comisia Naţională de Prognoză, 2003În structură, contribuţia ramurilor la crearea PIB relevă o îmbunătăţire a stării de proporţionalitate, dar şi o evoluţie către structurile moderne, caracteristice economiilor dezvoltate. Semnificativ este faptul că, datorită reformelor structurale, economia românească are, în prezent, capacitatea de a răspunde rapid la cerinţele pieţei, valorificând în timp real oportunităţile mediului economic internaţional. Astfel, în anul 2003, agricultura şi silvicultura contribuiau cu 11,7% la formarea PIB, industria cu 28,4%, construcţiile cu 5,7%, iar serviciile*2) cu 44,6%.Comparativ cu anul 1990, serviciile – atât cele destinate populaţiei, cât şi întreprinderilor – condiţionate direct de creşterea veniturilor şi de îmbunătăţirea caracterului funcţional al economiei de piaţă, au înregistrat un progres semnificativ în ultima perioadă. Acest sector şi-a sporit ponderea în valoarea adăugată brută, nivelul acesteia crescând cu peste 18,1 puncte procentuale (de la 26,5% în 1990 la 44,6% în 2003). Totodată se remarcă şi o îmbunătăţire a contribuţiei acestora, prin creşterea mai susţinută a serviciilor cu aport sporit de valoare adăugată: serviciile de comerţ, hoteluri şi restaurante au înregistrat în anul 2002 o creştere de 8,1% faţă de anul anterior, deţinând 11,2% din produsul intern brut, iar cele de transporturi şi comunicaţii au crescut faţă de anul 2001 cu 5,1%, reprezentând circa 10% din PIB.Dacă sectorul serviciilor a înregistrat creşteri semnificative, ponderea celorlalte domenii de activitate s-a diminuat. Astfel, industria, care deţinea 40,5% din PIB creat în 1990, a contribuit în 2003 cu numai 28,4% la formarea PIB, în timp ce contribuţia sectorului primar s-a redus aproape la jumătate în acest interval. Structura producţiei industriale a suportat modificări, industria prelucrătoare înregistrând o scădere a contribuţiei la producţia totală a ramurii de la 85,8% în 1990 la 74,4% în 1999, pentru ca în anul 2003 să reprezinte 78,7%.Cu toate că are un potenţial ridicat, turismul nu a înregistrat evoluţii favorabile, contribuţia directă în PIB fiind de 2,6%. În anul 2003, numărul sosirilor în unităţile de cazare din România a crescut cu 2,8% faţă de anul 2000.După anul 1999, şi îndeosebi în ultimii ani, pe fondul resurselor sporite oferite de creşterea economică, activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare au cunoscut un reviriment semnificativ. Un instrument principal de realizare a politicilor din acest domeniu a fost Planul Naţional pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare coordonat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC). Programele din Planul Naţional promovează proiectele de cercetare în colaborare, bazate pe parteneriatul cercetare-industrie şi care sunt orientate către îmbunătăţirea şi inovarea produselor şi tehnologiilor.––––*1) Pentru transformare a fost folosit cursul de schimb mediu BNR 2003 (1 euro = 37.555,89 lei)*2) Sunt cuprinse activităţile de comerţ, transporturi, poştă şi telecomunicaţii, turism, hoteluri şi restaurante, administraţie publică şi apărare, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială şi alte servicii prestate agenţilor economici şi populaţieiCheltuielile totale pentru cercetare-dezvoltare şi inovare s-au menţinut constante, la circa 0,4% din PIB, contribuţia sectorului societăţilor comerciale fiind din ce în ce mai importantă, ajungând în anul 2003 la aproape jumătate din totalul cheltuielilor.Sistemul de cercetare-dezvoltare din România poate fi caracterizat ca un sistem în care cercetarea cu caracter aplicativ este predominantă. Infrastructura de transfer tehnologic şi inovare, respectiv organizaţiile specializate pentru difuzarea, transferul şi valorificarea în economie a rezultatelor de cercetare-dezvoltare, este foarte slab dezvoltată, legătura dintre cercetare şi economie fiind încă fragilă.România dispune de un potenţial ridicat pentru dezvoltarea Societăţii Informaţionale, bazat pe existenta unui nucleu de specialişti cu înaltă calificare în domeniul IT şi pe o industrie software în continuă creştere şi sprijinit de un efort guvernamental constant.Semnificativ pentru înscrierea României pe traiectoria dezvoltării informaţionale este faptul că, din anul 2002, numărul abonaţilor la telefonia mobilă devansează numărul abonaţilor la telefonia fixă. Dacă în anul 2000, numărul abonaţilor la telefonia mobilă, (2,8 milioane) era inferior numărului de abonaţi la telefonie fixă (3,9 milioane), în anul 2003 era mai mare cu 2,6 milioane (6,9 milioane faţă de 4,3 milioane). În prezent, sunt în funcţiune 473 staţii de radiodifuziune, din care două treimi private, şi 299 staţii de televiziune. Semnificativă este creşterea numărului de abonaţi la cablu TV, ca formă modernă de recepţionare a posturilor de televiziune, respectiv de la 2,7 milioane în anul 2001, la 3,3 milioane în 2002 şi 3,8 milioane în 2003.Calitatea infrastructurii de transport este scăzută, dar în unele sectoare s-a înregistrat un progres semnificativ.Guvernul României alocă fonduri cu prioritate pentru modernizarea sistemului de transport feroviar, în concordanţă cu politica statelor membre în domeniu, ceea ce va conduce pe termen mediu la reducerea costurilor de exploatare.Pentru modernizarea infrastructurii feroviare pe coridoarele europene care traversează România, prin alocaţii directe din buget, prin plata ratelor scadente la împrumuturi şi prin trageri din împrumuturi internaţionale rambursabile sau din finanţări nerambursabile, în anul 2003 statul a contribuit la modernizarea infrastructurii feroviare cu o sumă de circa 100 milioane euro. S-a dat în exploatare pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h secţiunea de cale ferată Bucureşti – Câmpina, parte a Coridorului IV Pan European, iar modernizarea infrastructurii feroviare de-a lungul Coridoarelor IV şi IX se desfăşoară în continuare conform programelor adoptate.Referitor la infrastructura rutieră este de menţionat că, la începutul lunii iunie a fost dat în folosinţă primul tronson, în lungime de 56 Km (Bucureşti-Lehliu), al autostrăzii Bucureşti-Constanţa. Astfel lungimea autostrăzilor a crescut cu 44,1%.În altă ordine de idei, trebuie evidenţiat faptul că evoluţia macroeconomică din această perioadă a urmat un trend care să reducă decalajul dintre România şi ţările din Uniunea Europeană. Produsul intern brut pe locuitor a crescut de la 1491 euro în anul 1999 la 2336 euro în anul 2003. Exprimat prin paritatea de cumpărare standard, produsul intern brut pe locuitor a fost 6960 PPS în 2003, reprezentând circa 29% din media Uniunii Europene faţă de 5230 PPS în anul 2000, când reprezenta 23,1% din media Uniunii Europene.În ceea ce priveşte evoluţia principalilor indicatori ce caracterizează utilizarea PIB se constată o creştere puternică a formării brute de capital fix, atât prin construcţii noi, cât şi prin importuri de bunuri de capital realizate în vederea modernizării şi retehnologizării capacităţilor de producţie. Structura exporturilor s-a modificat în favoarea bunurilor de complexitate înaltă.

    Sursa: Comisia Naţională de Prognoză, 2003Cererea internă s-a majorat pe întreaga perioadă cu 25,8%. În anul 2003 a crescut – în termeni reali – cu 7,2%. Contribuţia cererii interne la creşterea produsului intern brut a fost de 7,7 procente, localizată, în principal, la consumul individual efectiv (5,4 procente) şi formarea brută de capital fix (2 procente).Consumul individual efectiv a crescut în fiecare an fiind în 2003 cu 18% mai mare fată de 1999. Consumul colectiv efectiv a avut o evoluţie oscilantă cu creştere puternică în anul 2000, an electoral, şi scăderi în anii următori ca urmare a unei politici bugetare restrictive.Formarea brută de capital fix a continuat să fie un motor important al creşterii economice, reprezentând componenta cea mai dinamică a cererii interne (9,2% în 2003). În cadrul formării brute de capital fix, investiţiile realizate în economie au crescut cu 8,5% faţă de 2002, datorită majorării cu 11,2% a investiţiilor în sectorul privat şi cu 3,3% a investiţiilor în sectorul de stat. Investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au crescut cu 12,6%, ponderea importului de utilaje în investiţiile în utilaje reprezentând 39,6%, ceea ce reflectă capacitatea şi disponibilitatea economiei de asimilare a investiţiilor de modernizare. Formarea brută de capital fix a înregistrat, pe toată perioada, cele mai ridicate ritmuri anuale din cadrul cererii interne.Contribuţiile componentelor de utilizare la creşterea reală PIB evidenţiază o îmbunătăţire a structurii economice şi o politică de satisfacere a cererii interne în primul rând din producţia internă şi compensarea acesteia din import.

    Sursa: Comisia Naţională de Prognoză, 2003În perioada 1999-2003 rolul sectorului privat în economie a continuat să crească, în anul 2003 având o pondere de peste 69% în PIB. În valoarea adăugată brută din agricultură şi construcţii ponderea acestuia este de peste 90% (98,7% şi respectiv 93,2%). În industrie şi servicii această pondere este de 79%, respectiv 68,7%.În perioada 1992-2003 volumul comerţului exterior a crescut an de an, înregistrând în anul 2003 un spor de 9,9 mld. euro la exporturi şi 13,1 mld. euro la importuri, faţă de 1992, în condiţiile unor deficite ale balanţei comerciale permanente şi destul de ridicate. Începând din anul 2000, pe fondul creşterii economice, soldul balanţei comerciale s-a majorat sensibil, de la 1.950 mil. euro, în 1999, la 5.587 mil. euro, în anul 2003. Creşterea deficitului comercial s-a datorat atât importurilor mai ridicate de materii prime şi energie necesare dezvoltării economice, cât, mai ales, sporirii accentuate a importurilor de maşini şi utilaje, care au beneficiat în aproape întreaga perioadă de anumite facilităţi fiscale şi vamale legate de promovarea investiţiilor străine.În anul 2003 s-a înregistrat un deficit al balanţei comerciale de 5,6 miliarde euro, peste nivelul înregistrat în anul 2002 (4,2 miliarde euro). Deficitul balanţei comerciale în anul 2003 se datorează, în principal, soldului negativ la unele grupe de produse, cum ar fi: produse ale industriei construcţiilor de maşini (-5 miliarde euro), produse ale industriei chimice (-1,1 miliarde euro), produse minerale (-1,5 miliarde euro), produse agroalimentare (-1 miliarde euro) şi altele, sold compensat într-o oarecare măsură de excedentul înregistrat la produse ale industriei uşoare (+1,3 miliarde euro), produse din lemn, inclusiv mobilă (+0,7 miliarde euro) şi metale comune şi articole din metal (+0,4 miliarde euro).Această evoluţie nu a afectat în mod deosebit deficitul de cont curent, pe de o parte datorită fluxului sporit de investiţii străine, iar pe de altă parte datorită majorării transferurilor din străinătate.După 1999 deficitul de cont curent s-a menţinut în limite sustenabile, situându-se la circa 5,5% – 5,7% din PIB; cu excepţia anului 2002 când a reprezentat 3,4% din PIB.În anul 2003, ca urmare a majorării deficitului comercial, deficitul contului curent a crescut cu 77% faţă de anul precedent, ajungând să fie de 2877 mil. euro şi reprezentând 5,7% din PIB. De remarcat că deficitul contului curent a fost finanţat în proporţie de 55% prin influxuri nete de investiţii străine directe,Inflaţia, măsurată prin intermediul indicelui mediu al preţurilor de consum, a înregistrat o creştere începând cu a doua jumătate a anului 1999 şi începutul anului 2000 (cu un maxim de 57% în ianuarie 2000 faţă de ianuarie 1999), ca urmare a şocurilor externe generate de majorarea preţului petrolului, deprecierii monedei europene în raport cu dolarul american, a corecţiilor fiscale şi a ajustării preţurilor reglementate.Începând cu a doua parte a anului 2000, inflaţia s-a înscris pe un trend constant descrescător, constituind un semnal pozitiv în eforturile pentru recâştigarea încrederii în moneda naţională.

În anul 2003, trendul descendent al inflaţiei a cunoscut o consolidare remarcabilă, inflaţia înregistrată (14,1%) fiind cea mai redusă după anul 1990. Această evoluţie a fost susţinută în mod deosebit de evoluţia preţurilor mărfurilor alimentare, a căror creştere la sfârşitul anului 2003 a fost de 13,7%, pe fondul ameliorării ofertei interne de produse, în anumite perioade fiind înregistrate rate de sub 1% şi chiar scăderi de preţuri (- 0,7% în august). În acelaşi timp, creşterile preţurilor mărfurilor nealimentare cu 14,3% şi a tarifelor la servicii cu 15% (realizate pe fondul ajustării preţurilor reglementate cu 14,9%), deşi s-au situat peste nivelul general al inflaţiei, faţă de perioadele anterioare au înregistrat reduceri semnificative.În anul 2003, câştigul salarial mediu brut a fost de 6741 mii lei (dată provizorie), fiind de 2,37 ori mai ridicat decât cel realizat în anul 2000. Ca urmare a măsurilor adoptate pentru a stimula procesul de remotivare a muncii, salariul de bază minim brut pe ţară a crescut de la 704 mii lei ca valoare medie a anului 2000, la 2500 mii lei în 2003, multiplicându-se de 3,55 ori.Creşterea menţionată a câştigurilor salariale, a compensat în totalitate inflaţia din această perioadă, asigurând şi un spor al salariului real (raportul dintre indicele câştigului salarial mediu net şi indicele preţurilor de consum) de 16,5% în anul 2003 faţă de 2000.S-a îmbunătăţit şi raportul dintre salariul de bază minim brut pe tară şi câştigul salarial mediu brut, acesta fiind de 38,1% în anul 2003, în comparaţie cu 24,8% în 2000.Evaluat în funcţie de cursul valutar, câştigul salarial mediu brut realizat în anul 2003 a fost echivalent cu 179 euro.1.2. Situaţia curentă, tendinţe şi dezvoltarea pieţei muncii1.2.1. Contextul demograficÎntre 1990-2003, populaţia României a scăzut cu 6%, respectiv cu circa 1473 mii persoane, mai semnificativ în mediul urban (unde scăderea a fost de 8,0%, respectiv circa 1009 mii persoane), comparativ cu mediul rural (scădere de 4,4%, respectiv circa 465 mii persoane). Cu toate acestea, rămâne dominantă prezenţa populaţiei în mediul urban (53,4% comparativ cu 46,6%).Fenomenele demografice (scăderea natalităţii populaţiei de la 13,6 la 1000 de locuitori în 1990 la 9,8 în 2003, concomitent cu creşterea mortalităţii generale de la 10,6 la 1000 de locuitori în 1990 la 12,3 în 2003) au influenţat distribuţia spaţială a acesteia, creând importante diferente între regiuni. Astfel, regiunea cu cea mai accentuată dinamică demografică este Regiunea Nord-Est, iar regiunea cu cea mai importantă scădere a populaţiei este Regiunea Vest.La nivelul ţării densitatea populaţiei prezintă variaţii însemnate atât între mediul urban şi mediul rural, cât şi între regiuni (cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, cea mai mare densitate a populaţiei se înregistrează în Regiunea Nord-Est, iar cea mai scăzută în regiunea Vest).Populaţia în mediul urban se înscrie pe un trend descrescător, nu atât ca urmare a fenomenelor demografice, cât în special ca efect al declinului economic. Gradul de urbanizare al Regiunilor este şi el relativ diferit. Cu excepţia Regiunii Bucureşti, cele mai urbanizate regiuni sunt Regiunea Vest şi Centru, care au peste 59% populaţie urbană. În schimb, în partea de est a ţării (Regiunea Nord-Est) şi în toată partea de sud a ţării (Regiunea Sud şi Sud-Vest) predomină încă populaţia rurală, acestea fiind zone cu întinse suprafeţe de câmpie, unde activităţile agricole sunt încă predominante.Structura populaţiei pe grupe de vârstă a înregistrat modificări semnificative, ca urmare a procesului lent, dar continuu, de îmbătrânire demografică, accentuat în ultimul deceniu ca o consecinţă a scăderii natalităţii. Ca urmare, ponderea populaţiei sub 15 ani în total populaţie este în continuă scădere (între anii 1990-2003 reducându-se cu 33,6%, respectiv cu circa 1.836 mii persoane), iar ponderea populaţiei vârstnice, de peste 65 de ani, este în continuă creştere (între 1990-2003, crescând cu 22,3%, respectiv cu circa 4.694,2 mii persoane). În aceste condiţii, se înregistrează o creştere a "presiunii" populaţiei vârstnice asupra populaţiei adulte-potenţial active, implicit asupra unor importante sisteme din societate (sănătate, asistenţă socială, bugetul asigurărilor sociale), cu implicaţii pentru politica economică şi socială. Proporţia persoanelor de 65 de ani şi peste în România era în 2003 de 14,2%, mai puţin decât media la nivelul UE 25 de 16,3%, iar proporţia tinerilor, de 17,0%, era aproximativ egală cu media UE 25 de 16,6%, ceea ce înseamnă că procesul de îmbătrânire demografică este mai accentuat la nivelul UE, comparativ cu România.În anul 2003, în România, din 100 persoane, 69 adulţi susţineau economic aproximativ 31 persoane potenţial inactive, din care 14 vârstnici şi 17 tineri. Din totalul populaţiei de până la 15 ani, în 2003, 47,7% era în mediul urban, iar din totalul populaţiei cu 65 ani şi peste, 59,5% se înregistra în mediul rural.Speranţa de viaţă la naştere deşi a urmat o tendinţă constant ascendentă, se menţine la valori scăzute în context european, fiind de 67,42 ani pentru bărbaţi şi 74,78 ani pentru femei.Migraţia externă a fost unul din factorii care au contribuit la scăderea numerică a populaţiei, generând un sold negativ de peste 300.000 persoane. După explozia fluxului migraţiei externe din 1990, numărul emigranţilor a scăzut treptat, în 2003 fiind de 10.673 persoane.Cea mai mare parte a persoanelor care au emigrat sunt din categoria populaţiei în vârstă de muncă, îndeosebi tineri şi familii tinere, migraţia în această perioadă având în cea mai mare parte motivaţie economică. Totodată, este de remarcat numărul mare al persoanelor aparţinând minorităţilor etnice care au părăsit România în această perioadă (germani – 30% şi maghiari -11%).În ceea ce priveşte migraţia internă*3), declinul economic general al ţării, în special industrial, a determinat un tip nou de migraţie: urban – rural. Dacă în anul 1990 se înregistra cel mai mare flux migrator dinspre ariile rurale, către cele urbane, ca urmare a eliminării restricţiilor privind stabilirea reşedinţei în anumite oraşe (peste 616.000 persoane dintr-un total de 786.471 persoane antrenate în fluxurile migratorii interne în 1990, au părăsit spaţiile rurale pentru a se stabili în mediul urban), după această dată, s-a schimbat treptat sensul fluxului migrator al populaţiei, pe măsura creşterii costului vieţii în mediul urban şi disponibilizărilor din întreprinderile industriale. În 2003, numai 71.928 persoane şi-au schimbat domiciliul din rural în urban.––––*3) Migraţia internă este determinată de schimbările de domiciliu în interiorul graniţelor ţării. Nu sunt incluse schimbările de domiciliu în cadrul aceleiaşi localităţi, de pe o stradă pe alta, sau dintr-un sat în altul, în cadrul aceleiaşi comune.Analiza pe grupe de vârstă a migraţiei interne evidenţiază o mai mare mobilitate a persoanelor adulte, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 ani. Acestea reprezintă peste 42% din totalul persoanelor care migrează, însă, dacă se iau în considerare şi copiii acestora, se constată că peste 60% din totalul persoanelor care migrează sunt persoane tinere.1.2.2. Dinamica ocupării, aspecte şi evoluţii structuralePopulaţia activă a României s-a redus în perioada 1999-2003 cu 2,6% cu 1.651 mii persoane (de la 11.566 mii persoane la 9.915 mii persoane).*4)Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste*5) a înregistrat o evoluţie descendentă între 1999-2003, scăzând de la 63,4% la 54,8%, mai accentuat în mediul rural (scădere de 14,0 puncte procentuale), faţă de mediul urban (4,3 puncte procentuale). Această evoluţie se datorează diminuării sistematice a ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă.––––-*4) INS, Ancheta forţei de muncă în gospodării (AMIGO)*5) Calculată faţă de populaţia totală de 15 ani şi pestePe cele două sexe, reducerea ratei de activitate pentru populaţia masculină a fost de 10 puncte procentuale în perioada 1999-2003 (de la 70,9% la 62,5% în 2003), uşor mai mică faţă de scăderea înregistrată de populaţia feminină de 8,8 puncte procentuale (de la 56,4% în 1999 la 47,6% în 2003).Între 1999-2003, populaţia ocupată a României a scăzut cu 1.553 mii persoane. În anul 2003 populaţia ocupată cuprindea 9.223 mii persoane (-11 mii persoane), comparativ cu anul 2002, înregistrând o atenuare a tendinţei de scădere. În structura populaţiei ocupate, în anul 2003, bărbaţi deţineau 54,8%, iar persoanele din mediul urban 50,5%.Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste, s-a redus între 1999-2003 cu 8,1 puncte procentuale (51,0% în anul 2003), pentru persoanele de sex feminin reducerile fiind mai accentuate în intervalul considerat (8,3 puncte procentuale faţă de 7,8 pentru persoane de sex masculin).Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) era în anul 2003 de 57,8% (64,1% pentru sexul masculin şi 51,5% pentru sexul feminin), comparabilă cu cea a Noilor State Membre de 55,8% (61,6% pentru sexul masculin şi 50,2% pentru sexul feminin), dar mai mică decât cea înregistrată pentru UE-25 de 62,9% (70,8% pentru sexul masculin şi 55,0% pentru sexul feminin). Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă, în 2003, de 57,8%, situează România la o distanţă de 12,2 puncte procentuale faţă de obiectivul stabilit la Lisabona pentru anul 2010 – rata generală de ocupare de 70%, iar rata ocupării femeilor de 51,5% la o distanţă de 8,5 puncte procentuale faţă de obiectivul Lisabona, stabilit la 60% pentru anul 2010.Structura ocupării pe grupe de vârstă:– grupa de vârstă 15-24 de ani înregistrează o scădere de 7,8 puncte procentuale în perioada 1999-2003, situându-se la un nivel de 27,9% în anul 2003, comparativ cu Noile State Membre, 24,3%, dar mai mică decât în UE-25 (36,7%);– grupa de vârstă 25-54 de ani înregistrează o scădere de 5,0 puncte procentuale în perioada 1999-2003, situându-se la un nivel de 73,1% în anul 2003, comparativ cu Noile State Membre, 72,6%, şi 76,5%, în UE-25;– grupa de vârstă 55-64 de ani înregistrează o scădere de 11,8 puncte procentuale în perioada 1999-2003, situându-se la un nivel de 38,1% în anul 2003, comparativ cu Noile State Membre, 31,7%, şi 40,2%, în UE-25. Rata de ocupare pentru persoanele cu vârste cuprinse între 55 – 64 ani, în 2003, de 38,1%, situează România la o distanţă de 11,9 puncte procentuale faţă de obiectivul stabilit la Lisabona pentru anul 2010 – rata de ocupare de 50% pentru această categorie.În perioada 1999-2003, structura ocupării după nivelul de instruire arată o creştere a populaţiei ocupate cu nivel mediu (ISCED 3 şi 4) (cu 4,1 puncte procentuale) şi superior (ISCED 5 şi 6) (cu 1,9 puncte procentuale) şi o scădere a ponderii populaţiei ocupate cu nivel scăzut de instruire (ISCED 1 şi 2) (cu 6 puncte procentuale).Pe sectoare economice se observă că, în anul 2003 lucrau în industrie şi construcţii 29,8% din persoanele ocupate, pondere în creştere faţă de anul 1999 (27,6%). Comparativ, în Noile State Membre persoanele ocupate care lucrau în industrie şi construcţii, în 2003, reprezentau 31,3%, iar în UE-25, 25,5%.În perioada 1999-2003 ponderea populaţiei ocupate în sectorul agricol s-a redus cu 6,1 puncte procentuale, de la 41,8% în 1999, la 35,7% în anul 2003, menţinându-se totuşi la un nivel foarte ridicat, faţă de 12,4% în Noile State Membre, şi faţă de 5,2% în UE-25, la nivelul aceluiaşi an.În sectorul serviciilor, ponderea populaţiei ocupate a crescut în perioada 1999-2003 cu 3,9 puncte procentuale. Totuşi, nivelul înregistrat de România în anul 2003 (34,5%) este mult mai redus atât faţă de media Noilor State Membre (56,3%), cât şi faţă de UE-25 (69,2%).În perioada 1999-2003, sectorul ocupării pe cont propriu (patroni, lucrători pe cont propriu şi lucrători familiali neremuneraţi) a înregistrat o creştere de 1.085 mii persoane, deţinând în 2003 o pondere de 37,5% din totalul populaţiei ocupate (peste 3,4 milioane persoane preponderent în agricultură, comerţ, turism, construcţii şi transport).Structura ocupării pe sectoare, în special ponderea mare a populaţiei ocupate în agricultură, este o rezultantă a procesului întârziat de restructurare economică, cât şi modul în care a fost efectuată privatizarea terenurilor agricole, care au condus la migraţia populaţiei active către zona rurală, începută încă din prima perioadă de recesiune de la începutul anilor '90, dar accentuată în cursul celei de a doua recesiuni a tranziţiei de la sfârşitul anilor '90, ca parte a unei "strategii de supravieţuire". Astfel s-a constituit în România o vastă "zonă tampon" (buffer zone/social buffer area), concretizată prin apariţia unei ocupări agricole supradimensionate pentru sfârşitul secolului al XX-lea, permiţând evitarea unei creşteri a ratei şomajului chiar şi în perioade de recesiune economică acută.Ocuparea în sectorul economiei neînregistrate poate fi apreciată la circa 5 mil. persoane în 2003. Dintre acestea însă, peste 4 mil. se regăsesc preponderent în subsectorul informal, respectiv în activităţi cu caracter de completare şi subzistenţă, cu precădere în cadrul micilor ferme familiale, ce domină ca tip de exploatare agricultura românească. De fapt, ocuparea agricolă este dominantă în sectorul economiei neînregistrate şi în subsectorul informal al acesteia.Pornind de la acest considerent, ocuparea în sectorul subteran al economiei neînregistrate, ce nu mai poate fi considerată ca ocupare cu caracter de subzistenţă şi completare, s-ar situa undeva la aproximativ 1,1-1,3 mil. persoane, la care putem adaugă circa 1,2 mil. persoane din zona neagricolă a subsectorului informal, sau altfel spus, cei ce nu s-ar încadra în aşa-numitul subsector al "producţiei gospodăreşti pentru consum final propriu".Astfel, excluzând ocuparea în subsectorul producţiei gospodăreşti pentru consum final propriu, ocuparea în economia neînregistrată s-ar situa la aprox. 2,5 – 2,6 mil. persoane.Migraţia pentru munca în străinătate, dirijată şi ea majoritar către sectorul economiei neînregistrate din ţările de destinaţie, a preluat o serie de fluxuri, care altfel, în condiţiile unui ritm insuficient de generare de noi locuri de muncă în sectorul formal, în parte cauzată şi de creşterile salariului minim în ritmuri situate peste suma productivităţii muncii şi inflaţiei, s-ar fi canalizat către sectorul economiei neînregistrate interne.Depistarea şi combaterea muncii fără forme legale s-a efectuat în perioada 2000-2004, prin acţiunile de control ale Inspecţiei Muncii, instituţie înfiinţată în anul 2000.În anul 2003, Inspecţia Muncii a controlat 13,66% din total angajatori, 5,10% dintre aceştia foloseau forţă de muncă fără a întocmi forme legale de angajare, iar 0,45% din numărul total de salariaţi ai angajatorilor controlaţi lucrau fără forme legale.1.2.3. Dinamica şi structura şomajuluiÎn perioada 1999-2003, numărul de şomeri definiţi conform criteriilor BIM*4 a scăzut cu 98 mii persoane.Numărul şomerilor BIM era în anul 2003 de 692 mii persoane. În perioada 1999-2003 scăderi ale numărului şomerilor mai importante s-au înregistrat în mediul urban decât în mediul rural. Nivelul şomajului pentru persoanele de sex masculin au înregistrat în aceeaşi perioadă valori mai ridicate decât ale şomajului pentru persoanele de sex feminin.Rata şomajului BIM a înregistrat în anul 2003 la nivelul ţării o valoare de 7,0% (7,5% pentru bărbaţi şi 6,4% pentru femei). Comparativ cu anul 1999 rata şomajului a crescut doar cu 0,2 puncte procentuale.Valorile maxime ale ratei şomajului nu au depăşit în România 11-12% (1999 – rata şomajului înregistrat a fost de 11,8%), fiind astfel cu până la 10 puncte procentuale mai reduse decât valorile maxime pentru perioada de tranziţie pentru cele 10 noi State Membre, iar, în prezent situându-se la 50% faţă de media înregistrată de acestea.În mod normal rata şomajului ar fi trebuit să se afle pe un trend uşor crescător, ţinând cont de faptul că, procesul de creştere economică se află de abia la început şi nu reuşeşte să genereze un număr semnificativ de locuri noi de muncă, iar, pe de altă parte, procesul de restructurare a continuat, inclusiv prin noi disponibilizări masive. Totuşi, existenţa pe de o parte a "zonei tampon" constituită din subocuparea agricolă şi productivitatea redusă, ocuparea în sectorul subteran al economiei neînregistrate (mult mai atractivă pe termen scurt), în condiţiile în care un minim de subzistenţă era asigurat, cât şi migraţia pentru muncă în străinătate (în cea mai mare măsură în cadrul sectorului subteran din ţările de destinaţie), ce a fost favorizată de suprapunerea desfiinţării regimului vizelor pentru spaţiul Schengen cu primul an de creştere economică, au determinat o reducere continuă a ratei şomajului concomitentă cu reducerea ocupării. Practic a avut loc o creştere a ratei de inactivitate în termeni "nominali", în timp ce în termeni reali forţa de muncă disponibilizată a fost absorbită practic în mare măsura de către sectorul subteran, fie intern, fie din ţările de destinaţie ale migranţilor pentru muncă.Şomajul a afectat în primul rând muncitorii (aceştia reprezentând circa 70%), datorită declinului industrial, sector în care au avut loc disponibilizări ca urmare a procesului de restructurare.Şomajul BIM de lungă durată rămâne foarte ridicat în pofida scăderii nivelului general al şomajului. Şomajul BIM de lungă durată a crescut de la 3,0% în 1999, la 4,3% în 2003, comparativ, în anul 2003, la nivelul UE 25 era de 4,0%, iar în UE 15 de 3,3%. În perioada 1999-2003, şomajul de lungă durată a avut un ritm de creştere mai ridicat la bărbaţi decât la femei (de la 3,1% la 4,5% la bărbaţi, iar la femei de la 3,0% la 4,1%). Şomajul de lungă durată pe medii înregistrează o creştere atât pentru mediul urban (de la 4,9% în 1999, la 6,1% în 2003), cât şi pentru mediul rural (de la 1,2% în 1999, la 2,4% în 2003).Incidenţa şomajului BIM de lungă durată*6) a înregistrat o tendinţă de creştere accentuată de la 44,3% în 1999, la 61,9% în 2003, nivel ridicat comparativ cu 54,6% înregistrat în acelaşi an în NSM 10, şi cu 44,3% în UE 25. În schimb incidenţa şomajului BIM de lungă durată pe sexe este mai mare la femei decât la bărbaţi, astfel, pentru bărbaţi, de la 41,9% în 1999, avem un nivel înregistrat de 60,6% în 2003, faţă de 53,6% în NSM 10 şi 43,4% în UE 25, iar pentru femei, de la 47,8% în 1999, la 63,6% în 2003, comparativ cu 55,8% în NSM 10 şi 45,4% în UE 25. Incidenţa şomajului BIM de lungă durată pe medii arată o incidenţă mai mare în mediul urban faţă de mediul rural, cu evoluţie crescătoare în perioada analizată, de la 47,8% în 1999, la 64,2% în 2003 în urban, şi de la 34,4% în 1999, la 56,1% în 2003 în mediul rural.––––-*6) Notă: Şomaj de lungă durată = 12 luni şi peste; şomaj de lungă durată pentru tineri (15-24 ani) = 6 luni şi pesteRata şomajului BIM în rândul tinerilor (15-24 ani) se menţine relativ constantă în perioada 1999-2003 (fiind de circa 3,4 ori mai mare în 2003 decât cea înregistrată pentru categoria de vârstă 25 de ani şi peste), de la 18,8% în 1999, la 18,5% în 2003, comparabilă cu cea de 18,2% înregistrată în 2003 în UE 25, dar mai mare decât cea de 15,6% din UE 15, Rata şomajului BIM în rândul tinerilor pe medii este mai mare în mediul urban faţă de cel rural, cu uşoară tendinţă de scădere în mediul urban, de la 29,2% în 1999, la 25,8% în 2003, pentru mediul rural acest indicator înregistrând o tendinţă uşor crescătoare, de la 10,5% în 1999, la 11,9% în 2003.Rata şomajului BIM de lungă durată în rândul tinerilor înregistrează o evoluţie ascendentă, de la 11,2% în 1999, la 13,1% în 2003 (fiind de 3,6 ori mai mare în 2003 faţă de categoria de vârstă 25 de ani şi peste), fiind uşor mai ridicată pentru femei (de la 11,7% în 1999, la 13,7% în 2003), decât pentru bărbaţi (de la 10,9% în 1999, la 12,7% în 2003). Pe medii de rezidenţă, rata şomajului BIM de lungă durată în rândul tinerilor a scăzut în mediul urban de la 25,3% în 1999, la 19,3% în 2003, iar în mediul rural a crescut de la 5,1% în 1999, la 7,5% în 2003.Incidenţa şomajului BIM de lungă durată în rândul tinerilor înregistrează în perioada 1999-2003 o creştere ridicată de la 59,5% în 1999, la 70,8% în 2003, fiind mai ridicată pentru femei (creştere de la 63,0% în 1999, la 72,9% în 2003) decât pentru bărbaţi (de la 57,1% în 1999, la 69,3% în 2003). Incidenţa şomajului BIM în rândul tinerilor pe medii înregistrează o scădere în mediul urban, de la 86,4% în 1999, la 74,6% în 2003, şi o creştere în mediul rural de la 48,7% în 1999, la 63,3% în 2003.Între principalele cauze ale şomajului în rândul tinerilor cea mai importantă este necorelarea ofertei de calificări a sistemului educaţional cu cerinţele pieţei muncii. Totodată programele de calificări alternative, pe de o parte şi programele de informare în legătură cu cerinţele pieţei muncii pe de altă parte, nu au fost suficiente, iar cele care au existat nu au fost pe deplin eficiente.Identificarea nevoilor pieţei muncii privind calificările şi dezvoltarea unui sistem de acreditare a pregătirii profesionale conform standardelor recunoscute (SPP), constituie o prioritate în sistemul naţional de pregătire profesională.1.2.4. Formarea profesională a forţei de muncăFormarea profesională în întreprinderi este insuficient dezvoltată. Conform anchetei formării profesionale continue*7) în România numai 11% dintre întreprinderi asigurau cursuri de formare continuă.––––*7) Anchetă armonizată la standardele şi normele Uniunii EuropeneRata de participare la cursurile organizate de întreprinderi a fost de 20% (atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei) din personalul întreprinderilor respective. În întreprinderile mici, cu un număr de angajaţi cuprins între 10 şi 49, ratele de participare au fost cele mai ridicate (30% din totalul personalului întreprinderilor care au asigurat formare, comparativ cu 19% în întreprinderile cu un număr de angajaţi cuprins între 50-249 şi 20% în întreprinderile mari). Din perspectiva sectoarelor de activitate, cu excepţia intermedierii financiare, cele mai înalte rate de participare s-au înregistrat în activităţile de servicii comunitare, sociale, personale şi în transport.Situaţia descrisă mai sus, care chiar dacă s-a mai ameliorat în ultimii 3 ani, rămâne totuşi problematică, în sensul că, în condiţiile în care ratele de participare la formarea continuă în România nu vor creşte substanţial, va creşte discrepanta în ce priveşte calificarea forţei de muncă, faţă de ţările UE. În ce priveşte investiţiile în formarea continuă, întreprinderile din România investesc în medie numai 0,5% din costurile cu forţa de muncă, pentru cursuri de formare continuă.Din analiza condiţiilor de acces la educaţia continuă, se poate spune că nu există nici un fel de discriminare privind accesul adulţilor la formarea profesională continuă în România. Posibilităţile financiare reduse ale unor persoane pot să limiteze însă accesul acestora la formare profesională.Formarea profesională a şomerilorPregătirea şomerilor intră în responsabilitatea ANOFM. Cursurile de formare sunt organizate de către Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) care stabilesc anual un plan de formare profesională pe baza studiilor asupra cerinţei pieţelor locale ale muncii. Cursurile sunt asigurate atât de către centrele proprii de pregătire profesională ale acestora cât şi de firme autorizate să organizeze cursuri de pregătire pe bază de convenţii.În prezent, reţeaua centrelor de formare profesională a adulţilor ale ANOFM cuprinde 14 centre de pregătire profesională subordonate agenţiilor judeţene (în 13 judeţe), 5 centre regionale de formare profesională a adulţilor şi 3 fundaţii româno-germane.Programele de formare profesională pentru şomeri includ calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare. Ele includ perioade de pregătire practică sau specializare. Accesul la programele menţionate mai sus este posibil numai după participarea la activităţi de informare şi consiliere privind cariera sau de mediere. Centrele de formare ale ANOFM sunt deschise şi persoanelor ameninţate de şomaj precum şi angajaţilor, la cererea angajatorilor acestora. Centrele de formare profesională ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt deschise tuturor şomerilor, persoanelor ameninţate de şomaj care doresc şă-şi schimbe locul de muncă; cursurile de formare profesională sunt, de asemenea organizate ia cererea angajatorilor, pentru persoanele care doresc să fie angajate în cadrul firmelor lor. În 1998, a doua categorie a reprezentat 60% dintre participanţii la cursurile de formare organizate de către ANOFM.*8)Conform prevederilor Legii nr. 107/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, şomerii care urmează cursuri de formare profesională primesc în continuare indemnizaţia de şomaj, şi, de asemenea, beneficiază de facilităţi*9). Cheltuielile sunt acoperite din bugetul asigurărilor pentru şomaj care finanţează cursurile de formare profesională a şomerilor înregistraţi la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.–––––*8) "Piaţa Muncii şi Politicile Sociale în România", OECD, 2000*9) Art. 66^1 din Legea nr. 107/2004 – facilităţile prevăzute sunt: rechizite, materiale de instruire şi manuale; echipament de protecţie pe timpul instruirii practice, dacă este cazul; abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, sau, după caz, de decontarea cheltuielilor de transport, pentru cel mult patru deplasări în cursul unei luni, dacă se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire, în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru salariaţii instituţiilor publice şi regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului; consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului; cazare şi de o sumă de bani pentru acoperirea mesei la nivelul prevăzut de reglementările în vigoare pentru salariaţii instituţiilor publice şi regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului.1.2.5. Disparităţi regionaleDisparităţile regionale privind piaţa muncii (rata de ocupare, şomajul şi nivelul de instruire al populaţiei ocupate) sunt rezultatul procesului de restructurare şi al oportunităţilor diferite de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii în diferitele regiuni.Între 1999-2003, disparităţile între regiuni s-au accentuat, rata de ocupare a populaţiei reducându-se, în special în regiunile Sud-Vest (de la 66,2% în 1999, la 55,3% în 2003), Sud (de la 60,2% în 1999, la 51,2% în 2003) şi Nord-Est (63,9% în 1999 şi doar 50,9% în 2003). Pentru aceeaşi perioadă, rata de ocupare a înregistrat scăderi, de un nivel mai redus, şi în celelalte regiuni ale ţării: Nord-Vest (8,6 puncte procentuale), Vest (8,4 puncte procentuale), Sud-Est (6,7 puncte procentuale), Centru (6,2 puncte procentuale) şi Bucureşti (5,4 puncte procentuale),Din punct de vedere al nivelului de instruire al populaţiei ocupate, în regiunea Bucureşti, 26,05% dintre persoanele ocupate au nivel de instruire superior*10) şi doar 11,37% au un nivel scăzut de instruire*11). În celelalte regiuni diferentele nu sunt importante, valori extreme înregistrându-se în regiunile Nord – Est (7,1% dintre persoanele ocupate au un nivel superior de instruire şi 40% au un nivel scăzut de instruire) şi Centru (22,71% au un nivel scăzut de instruire).–––-*10) Universitar de scurtă şi lungă durată, doctorat*11) Gimnazial, primar fără şcoală absolvităÎn ceea ce priveşte şomajul la nivel regional, în 2003 cea mai ridicată rată a şomajului se înregistrează în regiunea Bucureşti (10,8%), în timp ce regiunile Vest (5,9%), Nord-Vest (6%) şi Sud-Vest (6%) prezintă cele mai scăzute rate.1.2.6. Perspectivele macroeconomice până în 2008Scenariul macroeconomic de prognoză pentru perioada 2004-2008 ia în considerare ca premise esenţiale derularea accelerată a reformei economice şi soluţionarea deficienţelor interne care mai există.Conform acestor prognoze, ţintele în privinţa creşterii economice, pentru perioada 2004-2008, sunt:● produsul intern brut va creşte – în medie – cu 5,3%;● formarea brută de capital fix se va majoră cu peste 67% faţă de 2003 (în medie cu circa 11% anual);● indicatorii de performanţă ai economiei naţionale se vor îmbunătăţi (rata de investiţie va ajunge la aproape 29% în anul 2008 de la 22,5% în anul 2003, iar rata de economisire internă la peste 24% de la 16,7% în anul 2003), ceea ce va asigura resursele necesare pentru o dezvoltare sustenabilă;● rata inflaţiei se va reduce treptat, ajungând la 2% în 2008;● creşterea economică se va realiza în condiţiile unei îmbunătăţiri a competitivităţii interne şi externe a economiei, ceea ce va determina:– menţinerea unor ritmuri ridicate ale exporturilor de bunuri şi servicii, care vor fi superioare ritmurilor de creştere a importurilor de bunuri şi servicii:■ exporturile de bunuri se vor majoră, în medie, cu 9,7%, fiind susţinute de îmbunătăţirea mediului extern, creşterea contribuţiei investiţiilor străine la export, precum şi printr-un mecanism de promovare şi stimulare a exportului;■ importurile de bunuri se estimează că vor înregistra creşteri sub cele ale exporturilor, dar la nivelul mediu de 9%, ţinând cont, în principal, de dependenţa dezvoltării ţării noastre de resursele energetice şi materii prime din import, precum şi de necesitatea susţinerii procesului investiţional prin transferul de tehnologie din exterior;– o mai bună adaptare a producţiei la cerere, concretizată în menţinerea relativă a stocurilor aproape de limita necesarului;– menţinerea ponderii deficitului de cont curent în produsul intern brut în limite sustenabile, în jur de 5% în medie pe întreaga perioadă;● producţia industrială va creşte, în medie, cu circa 5% datorită majorării, cu deosebire, a producţiei ramurilor industriei prelucrătoare;● producţia agricolă se estimează că va creşte, în medie, cu 3,5%, nu numai datorită potenţialului productiv al terenului agricol, cât mai ales ca urmare a sporirii randamentelor.Creşterea economică în următorii ani va fi susţinută de cererea internă; exportul net va avea o contribuţie negativă în continuare, însă la un nivel redus faţă de anii anteriori.Investiţiile se aşteaptă să aibă o creştere semnificativă care să contribuie la modernizarea economiei, infrastructurii, protecţiei mediului. Creşterea va fi susţinută de fluxuri mai puternice de investiţii străine directe, îmbunătăţirea permanentă a mediului de afaceri, acces facil la finanţare internă şi externă. Se estimează sporirea formării brute de capital fix cu un ritm mediu anual de circa 11%.

––––Notă …
*) Cererea internă cuprinde consumul final şi formarea brută de capitalSursa: Comisia Naţională de PrognozăConsumul individual efectiv al populaţiei îşi va reduce creşterea după 2004 la un ritm mediu anual de circa 4%, inferior celui al salariului real, care se apreciază că se va majoră în medie cu 4,5% anual, premitând îmbunătăţirea înclinaţiei spre economisire. De asemenea, consumul administraţiei publice va înregistra o creştere medie moderată de 2,4%.Corespunzător acestor tendinţe, rata de autofinanţare a economiei româneşti se va îmbunătăţi, urmând să evolueze de la circa 74% în anul 2003 la aproape 85% în anul 2008.Pe ansamblu, creşterea ratei de economisire şi, respectiv, a ratei de autofinanţare, împreună cu transferurile de capital, vor asigura suportul financiar pentru creşterea de durată şi la nivele ridicate a investiţiilor. Pe intervalul de prognoză, corelaţia economisire-acumulare se prezintă astfel:

    Sursa: Comisia Naţională de PrognozăComerţul exterior se aşteaptă să se dezvolte în continuare în ritmuri susţinute, superioare creşterii PIB. Astfel, pentru perioada 2004-2008 se estimează ponderi în PIB ale deficitului comercial FOB-FOB între 7,7% – 6,7%.Se aşteaptă ca, în contextul redresării spaţiului UE, orientarea geografică a fluxurilor comerciale să conducă la consolidarea poziţiei UE (15+10) ca principal partener comercial al României (din 2004 cca. 75% din exporturi şi cca. 70% din importuri).Deficitul contului curent ca procent din PIB se aşteaptă să se situeze în jur de 5% în perioada 2004-2008. Deficitul de cont curent va fi ameliorat prin creşterea contribuţiei transferurilor curente, al căror excedent se prevede să crească gradual de la 1,6 mld. euro în 2003 la aproape 2,2 mld. euro în 2008. Finanţarea deficitului se estimează că se va face într-o măsură crescândă prin fluxuri autonome de capital, scăzând importanţa relativă a fluxurilor compensatorii. Astfel, se aşteaptă ca investiţiile străine directe să atingă, în perioada 2004-2008 niveluri de circa 2 mld. euro anual.Apropierea treptată de Uniunea Europeană creează în acelaşi timp premise solide pentru asigurarea sustenabilităţii deficitului de cont curent, atât prin ponderea deja importantă în fluxurile totale a investiţiilor directe, cât şi prin majorarea graduală a transferurilor UE.Pentru perioada 2004-2008, reducerea graduală a inflaţiei continuă să reprezinte o prioritate a Guvernului. În acest sens, în această perioadă rata inflaţiei va continua să se reducă, urmând ca la sfârşitul perioadei aceasta să fie comparabilă cu cea a ţărilor din UE. Măsurile de restructurare/ privatizare aplicate cu precădere în sfera utilităţilor publice, de ameliorare a disciplinei financiare în scopul reducerii arieratelor, precum şi de promovarea unei politici a veniturilor strict legată de performanţele economice ţintesc reducerea inflaţiei până la un nivel de circa 2% în anul 2008.

    Sursa: Comisia Naţională de PrognozăEvoluţia descrescătoare a inflaţiei va continua să fie condiţionată decisiv de transpunerea programelor de restructurare/privatizare, de ameliorarea disciplinei fiscale şi impunerea politicii bugetare în vederea eliminării arieratelor financiare, de eficientizarea activităţii în acele companii furnizoare de utilităţi care vor continua să deţină poziţii de monopol, precum şi de menţinerea unor politici restrictive ale veniturilor, de caracterul prudent al politicii monetare, iar din 2005 de efectele aplicării politicii de ţintire a inflaţiei, precum şi de reducere a amplitudinii ajustărilor preţurilor administrate şi a expectaţiilor inflaţioniste.Pe latura ofertei, se preconizează ritmuri superioare de creştere faţă de produsul intern brut în construcţii şi servicii.

    Sursa: Comisia Naţională de PrognozăÎn perioada 2004-2008, producţia industrială este prevăzută să crească cu un ritm mediu anual de 4,9%, astfel încât în anul 2008 va fi cu 27,3% mai mare faţă de anul 2003.Ţinând seama de posibilităţile limitate de creştere în industria extractivă, precum şi de necesitatea reducerii intensităţii energetice în sectorul productiv al economiei, se apreciază că industria prelucrătoare va avea rolul principal în dezvoltarea industrială a tării, cu un ritm mediu anual de 5,9%, superior celui pe ansamblul industriei.În funcţie de mediile ponderate ale producţiilor realizate anterior, în condiţii meteo normale, se prognozează următoarele evoluţii pentru producţia agricolă:

    Sursa: Comisia Naţională de PrognozăÎn corelaţie cu dinamica prognozată a investiţiilor, se estimează că în perioada 2004-2008 producţia totală a ramurii construcţii va înregistra o evoluţie pozitivă, cu un ritm mediu anual de aproape 8%.Se apreciază, astfel, că activitatea de transport, corelată cu evoluţia prognozată a producţiei industriale şi agricole, va continua evoluţia pozitivă începută în anul 2000.În domeniul resurselor umane, creşterea economică susţinută va fi însoţită de o majorare a numărului de salariaţi în condiţiile creşterii productivităţii muncii.Întrucât sursele demografice ale creşterii cantitative a forţei de muncă vor fi limitate, populaţia totală se va reduce. Totuşi, rata de activitate se va îmbunătăţi uşor.

    Sursa: Comisia Naţională de PrognozăEvoluţia ocupării va fi influenţată de câţiva factori contradictorii. Pe de o parte, fluxul de investiţii străine va genera noi locuri de muncă. Întreprinderile mici şi mijlocii se aşteaptă să aibă, de asemenea, o contribuţie pozitivă, localizată mai ales la nivelul muncii nesalariale.Pe de altă parte, continuarea procesului de restructurare şi privatizare va induce presiuni asupra ocupării. De asemenea, în ciuda unei creşteri economice relativ ridicate, piaţa locurilor de muncă rămâne tensionată, în principal din cauza şomajului structural.Ca un rezultat agregat al acestor factori, prognoza macroeconomică evidenţiază posibilitatea reducerii pronunţate a ratei şomajului de la 7,0% în anul 2003 la 6,0% în 2008.În acelaşi timp este posibil ca, în perioada 2004-2008, productivitatea muncii să sporească, ritmul său mediu de creştere fiind sub ritmul de creştere a produsului intern brut, situându-se la circa 4,9%. Salariul real urmează să crească cu un ritm mediu anual de 4,5%, existând condiţiile unei îmbunătăţiri a competitivităţii economiei româneşti.1.3. Politica de ocupareRomânia s-a aliniat la noua Strategie Europeană de Ocupare, politica în domeniul ocupării forţei de muncă fiind în concordanţă cu obiectivele şi liniile directoare ale acestei strategii. Pentru stabilirea priorităţilor politicii de ocupare, ne raportăm la programele şi documentele Guvernului Român, la strategia de dezvoltare a resurselor umane elaborată în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare 2004-2006, la Programul Economic de Preaderare 2003, precum şi la studiile specializate care monitorizează evoluţiile de pe piaţa muncii, realizate de Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză, Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale etc.În vederea aderării la Uniunea Europeană, România a realizat în bună măsură armonizarea legislaţiei interne cu acquis-ul comunitar, în ceea ce priveşte piaţa muncii, egalitatea de şanse, formarea profesională şi în alte domenii legate de ocuparea forţei de muncă. Capitolul 13 – Politici Sociale şi Ocuparea Forţei de Muncă a fost provizoriu închis în aprilie 2002. În anul 2003 a fost închis provizoriu şi Capitolul 2 – Libera Circulaţie a Persoanelor.Politicile active ale pieţei muncii sunt în principal subvenţionate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, situaţie care asigură o sursă de finanţare constantă.Deşi armonizarea politicilor şi a legislaţiei muncii cu solicitările/standardele internaţionale şi ale Uniunii Europene s-a realizat în mare măsură, problemele stringente ale pieţei muncii rămân de actualitate. Nivelul fondurilor alocate pentru măsuri active şi preventive pentru şomeri şi persoane inactive din totalul bugetului asigurărilor pentru şomaj pentru anul 2004 arată o creştere de 33,09% faţă de sumele alocate în anul 2003, cu o pondere de 23,65% în totalul cheltuielilor bugetare pentru 2004. Tendinţa crescătoare a ponderii măsurilor active în totalul cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj se menţine şi în anul 2005, pentru care se prognozează o pondere de 24,96%, iar pentru anul 2006, o pondere de 29,31%, ceea ce arată o susţinere durabilă a politicii de combatere a şomajului. (Sursa: Comisia Naţională de Prognoză)Instrumentul legislativ principal de implementare a politicii privind piaţa muncii este Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 124/2002 şi prin Legea nr. 107/2004, lege care creează premisele pentru asigurarea unui nivel ridicat al ocupării şi adaptabilităţii forţei de muncă la cerinţele pieţei muncii.Măsurile active pentru stimularea ocupării, sunt: informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională, consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor prin subvenţionarea locurilor de muncă din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru: persoanele cu handicap, absolvenţi de învăţământ, şomeri în vârsta de peste 45 de ani, şomeri unici întretinători de familie, şomeri care în termeni de 3 ani de la data angajării îndeplinesc conform legii condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau pentru limită de vârstă, acordarea de credite în condiţii avantajoase şi fonduri nerambursabile în vederea creării de noi locuri de muncă. În scopul prevenirii şomajului şi consolidării locurilor de muncă prin creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale ale persoanelor încadrate în muncă, angajatorilor care organizează, în baza planului anual de formare profesională, programe de formare profesională pentru proprii angajaţi, derulate de furnizori de servicii de pregătire profesională, autorizaţi în condiţiile legii, se acordă, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, o sumă reprezentând 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesională organizate pentru un număr de cel mult 20% din personalul angajat.De asemenea, de serviciile de mediere şi formare profesională subvenţionate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, beneficiază şi persoanele care desfăşoară activităţi în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj, persoanele care au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creşterea copilului, sau au reluat activitatea după satisfacerea stagiului militar, persoanele care au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacităţii de muncă după pensionarea pentru invaliditate, persoanele aflate în detenţie care mai au de executat cel mult 9 luni de pedeapsă precum şi cetăţenii străini sau apatrizi care, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România, sunt încadraţi în muncă, conform legii.În contextul documentelor strategice naţionale priorităţile viitoare ale politicii de ocupare a forţei de muncă sunt:● Promovarea adaptabilităţii forţei de muncă, a învăţării pe parcursul întregii vieţi şi a formării profesionale continue. Obiectivul va fi atins printr-un set de măsuri integrate care vizează revizuirea şi reformarea elementelor restrictive din legislaţia privind ocuparea forţei de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, diversificarea acordurilor contractuale, formarea profesională pentru adaptare la locul de muncă, precum şi sprijinirea antreprenoriatului. Vor fi promovate: programe de formare profesională continuă care vor avea ca scop maximizarea utilizării tehnologiilor noi de producţie pentru sectoarele economice cu potenţial ridicat de valoare adăugată, noile tehnologii informatice şi de comunicare, îmbunătăţirea managementului resurselor umane în contextul restructurării industriale, programe de consiliere profesională pentru dezvoltarea carierei, activităţi de dezvoltare a competenţelor de management în domeniul resurselor umane şi promovarea spiritului antreprenorial.● Combaterea efectelor şomajului structural, rezultantă a procesului de restructurare al economiei prin aplicarea unui complex de măsuri active şi preventive, adresate în special tinerilor, şomerilor de lungă durată şi persoanele care desfăşoară activităţi în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj, cu accent pe promovarea programelor de formare profesională, în concordanţă cu cerinţele pieţei muncii, servicii specializate de informare şi consiliere privind cariera, programe de dezvoltare a spiritului antreprenorial etc., facilitarea accesului la împrumuturi în vederea demarării de afaceri pe cont propriu prin promovarea de scheme de microcreditare*12).––––-12 De ex. Hotărârea Guvernului nr. 1083/2003 pentru aprobarea Schemei de microcredite în vederea administrării fondului de 12 milioane dolari SUA prevăzut în acordul de împrumut nr. 4616 RO în valoare de 50 milioane dolari SUA, destinat finanţării Proiectului privind dezvoltarea sectorului social, acordat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în baza acordului de împrumut semnat la Bucureşti la 6 iulie 2001, ratificat prin Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 111/2001, aprobată prin Legea nr. 582/2001● Promovarea coeziunii şi incluziunii sociale pentru grupurile vulnerabile (romi, tineri care părăsesc sistemul de stat de protecţie a copilului, persoane cu handicap etc.). În vederea prevenirii şi combaterii marginalizării sociale, se va acţiona în vederea îmbunătăţirii accesului la măsuri active de integrare pe piaţa muncii. Promovarea incluziunii sociale şi egalităţii de şanse va sprijini procesul de combatere a oricăror forme de discriminare de pe piaţa muncii a grupurilor declarate vulnerabile.România s-a aliniat la Strategia Europeană pentru Ocupare, revizuită, instrumentul esenţial de coordonare a priorităţilor din domeniul politicilor de ocupare la nivelul Uniunii Europene, în acest context fiind elaborate cele 2 Planuri Naţionale de Acţiune pentru Ocuparea Forţei de Muncă (PNAO): primul PNAO 2002-2003 a fost elaborat în conformitate cu Liniile Directoare pentru Ocuparea forţei de muncă pentru anul 2001 şi a cuprins măsuri pe care România şi-a propus să le implementeze pe termen scurt, în vederea creşterii ocupării forţei de muncă şi reducerii şomajului, sprijinirii învăţării permanente, eficientizării şi flexibilizării pieţei muncii, combaterii discriminării şi excluderii sociale. A fost dezvoltat un sistem naţional de monitorizare a implementării acestui plan naţional, bazat pe constituirea unei reţele de coordonare inter-instituţionale şi concretizat prin raportări periodice, din partea instituţiilor implicate. Reţeaua de coordonare este alcătuită din reprezentanţi ai tuturor ministerelor şi instituţiilor cu atribuţii în procesul implementării PNAO, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional. Pe parcursul procesului de monitorizare, implicarea reprezentanţilor partenerilor sociali s-a îmbunătăţit progresiv, aceştia fiind invitaţi la toate activităţile de instruire organizate pentru membrii reţelei de coordonare.PNAO 2004-2005, a fost elaborat în conformitate cu SEO revizuită, respectiv Liniile Directoare pentru Ocupare aprobate pentru anul 2003. Astfel, cel de-al doilea PNAO este structurat în conformitate cu cele trei obiective strategice interdependente: ocuparea deplină a forţei de muncă, creşterea calităţii şi productivităţii muncii, întărirea coeziunii şi incluziunii sociale şi cele 10 Linii Directoare.Planul va asigura coerenţa programelor şi acţiunilor întreprinse în domeniul ocupării, reprezentând un instrument important de coordonare şi eficientizare a politicii de ocupare. Responsabilitatea implementării măsurilor stabilite prin Planul Naţional de Acţiune pentru Ocuparea Forţei de Muncă revine în egală măsură instituţiilor şi organismelor care au contribuit la elaborarea sa, inclusiv partenerilor sociali.Strategia actualului PNAO va contribui la atingerea obiectivelor de întărire a coeziunii şi incluziunii sociale, la asigurarea unor şanse egale pe piaţa muncii, accesului la calificări şi alte resurse necesare pentru a face faţă cerinţelor unei vieţi active pe piaţa muncii într-o economie bazată pe cunoaştere pentru toţi.1.4. Capacitatea instituţională a pieţei muncii şi promovarea serviciilor de ocupare1.4.1. Instituţiile pieţei munciiCadrul instituţional al pieţei muncii este constituit din instituţii cu responsabilităţi şi atribuţii legate de elaborarea, implementarea şi monitorizarea politicii de ocupare a forţei de muncă:Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei are responsabilitatea generală de a elabora politicile de ocupare a forţei de muncă, programele şi planurile naţionale. De asemenea, are responsabilitatea de a coordona implementarea politicilor de ocupare, strategiilor, planurilor şi programelor prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.În baza obiectivelor prioritare ale strategiei, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă este cel mai important organism de implementare a politicilor, strategiilor şi programelor legate de piaţa muncii. Agenţia este principala instituţie cu responsabilitate în aplicarea măsurilor de protecţie activă şi pasivă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi este condusă de un consiliu tripartit format din reprezentanţi ai guvernului, ai patronatelor şi ai sindicatelor, cu atribuţii clare stabilite prin legea de organizare şi funcţionare. Prin consiliul de administraţie Agenţia asigură instituţionalizarea dialogului social în domeniul ocupării.Consiliul Naţional pentru Formare Profesională a Adulţilor, organism autonom şi tripartit cu rol consultativ în promovarea de strategii şi politici de pregătire profesională a adulţilor.1.4.2. Capacitatea de promovare a serviciilor de ocupareAgenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă servicii publice de ocupare şi formare – profesională prin structurile sale teritoriale, respectiv prin agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi prin agenţiile locale. Are de asemenea în subordine Centrele Regionale de Formare Profesională a Adulţilor.Agenţia îşi defineşte politica managerială caracterizată, în primul rând, prin managementul pe bază de programe.Serviciul public de ocupare este asigurat de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin cele 42 de agenţii judeţene şi a municipiului Bucureşti (conform structurii administrativ-teritoriale a României) şi prin cele 250 agenţii locale şi puncte de lucru.Sistemul de formare profesională al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă este asigurat de 14 centre proprii de formare profesională şi de 6 centre regionale de formare profesională a adulţilor.Pentru serviciile publice de ocupare au fost alocate, în anul 2004, 0,79% din PIB.Sistemul informatic, principalul mijloc de colectare a datelor necesare calculării indicatorilor statistici, este în dezvoltare.1.4.3. Monitorizarea pieţei munciiDatele referitoare la şomajul înregistrat sunt furnizate de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, iar cele referitoare la şomajul BIM sunt furnizate de către INS pe baza anchetei privind forţa de muncă în gospodării.Monitorizarea şi evaluarea implementării planurilor naţionale (PNAO, PND) se realizează prin reţeaua de coordonare constituită din reprezentanţi ai instituţiilor implicate şi sunt efectuate prin raportări periodice.Programele de măsuri active derulate de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt monitorizate la nivel local şi central şi evaluate de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin indicatorii de performanţă prevăzuţi în contractul angajament încheiat anual între cele două instituţii.1.5. Principale probleme/provocări ale pieţei munciiAnaliza tendinţelor de pe piaţa muncii impune o abordare mai cuprinzătoare a politicii de ocupare. Problemele trebuie abordate din perspectiva Dezvoltării Resurselor Umane, Creşterea gradului de Ocupare şi Combaterea Excluderii Sociale (Prioritatea 3-PND)La nivel naţional piaţa muncii se confruntă cu probleme a căror rezolvare presupune un efort comun şi resurse importante. Printre acestea, menţionăm:● Ponderea mare a populaţiei ocupate în agricultură (aproximativ 35,6% din forţa de muncă – Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, 2002);● Şomajul în rândul tinerilor (în 2003 rata şomajului BIM în rândul tinerilor fiind de circa 3,4 ori mai mare decât cea înregistrată pentru categoria de vârstă 25 de ani şi peste);● Nivelul ridicat al şomajului de lungă durată (în 2003 incidenţa şomajului BIM de lungă durată 61,9%, rata şomajului BIM de lungă durată în rândul tinerilor de 3,6 ori mai mare faţă de categoria de vârstă 25 de ani şi peste);● Nivelul educaţional mediu al întregii forţe de muncă (15 ani şi peste) a rămas scăzut în comparaţie cu standardele UE;● Participare scăzută a şomerilor la cursurile de formare profesionala; masurile de formare profesională în totalul măsurilor active ocupă un loc secundar;● Insuficienţa fondurilor şi a identificării măsurilor de stimulare fiscală adresate atât angajatorilor, cât şi angajaţilor în domeniul formării profesionale continue;● Mecanisme de stabilire a salariilor insuficient dezvoltate pentru a reflecta corespunzător productivitatea, nivelul de calificare şi diferentele regionale;● Insuficienta monitorizare a impactului măsurilor active asupra diverselor grupuri cărora li se adresează, necesară în vederea furnizării unei baze solide pentru planificarea politicilor în domeniul ocupării;● Necesitatea reorganizării atribuţiilor SPO între agenţiile regionale şi locale.La acestea se adaugă şi provocări de natură mai generală, care vor influenţa evoluţia pieţei muncii pe termen lung şi care trebuie luate în consideraţie:● Evoluţia demografică: proces continuu şi lent de scădere a populaţiei României (spor natural negativ şi sold negativ al migraţiei externe). Impactul pe termen scurt va fi reducerea numărului populaţiei active şi îmbătrânirea forţei de muncă. Acest aspect va crea o povară pentru sistemul de asigurări sociale şi de pensii. În acest sens creşterea ratei de participare forţei de muncă la activitatea economică va deveni o prioritate strategică pentru dezvoltarea pieţei muncii.● Integrarea României în UE şi orientarea către o societate bazată pe cunoaştere. Se va accentua necesitatea utilizării tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţie, precum şi folosirea lor pe scară largă în economie. În acest sens, o prioritate strategică pentru dezvoltarea pieţei muncii va fi reprezentată de formarea profesională în domeniul IT pentru toţi cetăţenii în acord cu cerinţele unei societăţi bazate pe cunoaştere, promovarea adaptabilităţii forţei de muncă.2. Obiective strategice şi domenii de acţiune ale Strategiei Naţionale de OcupareObiectivele strategiei de ocupare ale României au fost stabilite pe baza celor trei mari obiective strategice interdependente ale Strategiei Europene de Ocupare revizuite: ocupare deplină, calitatea şi productivitatea muncii, coeziune şi incluziune socială.Măsurile şi acţiunile avute în vedere în cadrul strategiei de ocupare a forţei de muncă sunt în concordanţă cu liniile directoare ale SEO şi anume:– Măsuri active şi preventive pentru şomeri şi persoane inactive;– Crearea de locuri de muncă şi spiritul antreprenorial;– Managementul tranziţiei şi promovarea adaptabilităţii şi mobilităţii pe piaţa muncii;– Promovarea dezvoltării capitalului uman şi a învăţării pe tot parcursul vieţii;– Creşterea ofertei pe piaţa muncii şi promovarea îmbătrânirii active;– Egalitate de gen;– Promovarea integrării şi combaterea discriminării persoanelor dezavantajate pe piaţa muncii;– Rentabilizarea muncii şi crearea de stimulente corespunzătoare;– Transformarea muncii nedeclarate în ocupare corespunzătoare;– Combaterea disparităţilor regionale privind ocuparea.Obiectivele Strategiei Naţionale de Ocupare se aliniază atingerii obiectivelor stabilite la Lisabona pentru statele membre UE în vederea implementării Strategiei Europene de Ocupare până în 2010:– Rata generală a ocupării 70%;– Rata de ocupare în rândul femeilor 60%;– Rata de ocupare de 50% pentru persoanele cu vârste cuprinse între 55-64;– Fiecărui şomer i se va oferi un nou început înainte de a atinge 6 luni de şomaj în cazul tinerilor şi 12 luni în cazul adulţilor, sub formă de formare profesională, reconversie, practică în muncă, loc de muncă sau alte măsuri de ocupare, inclusiv de sprijinire a orientării profesionale individuale şi de consiliere în vederea integrării efective pe piaţa muncii;– Nivelul mediu de participare la procesul de învăţare pe parcursul întregii vieţi a populaţiei adulte apte de muncă (25-64 ani) să fie de cel puţin 12,5%.Documentele care au stat la baza elaborării Strategiei Naţionale de Ocupare sunt:● Programul de Guvernare al României 2001-2004● Documentul Comun de Evaluare a Politicilor de Ocupare 2002 (JAP)● Programul Economic de Preaderare al României 2003 (PEP)● Planul Naţional de Dezvoltare 2004-2006 (PND)2.1. Obiective pe termen mediu şi lung ale strategiei de ocuparePrincipalele obiective stabilite pe temen mediu în orizontul anilor 2004-2008, sunt reprezentate de creşterea nivelului ocupării populaţiei în vîrstă de muncă şi implicit de combaterea efectelor şomajului structural, de promovarea adaptabilităţii forţei de muncă şi de promovare a incluziunii sociale.Dezvoltarea resurselor umane şi consolidarea participării pe piaţa muncii constituie elemente esenţiale atât pentru atenuarea tendinţelor demografice negative, cât şi a necesităţii de a înregistra o creştere economică susţinută şi a ameliora condiţiile de viaţă.Gradul de realizare a obiectivelor pe termen mediu va fi supus unei evaluări intermediare în anul 2006, urmând a se opera modificările necesare în conformitate cu noile realităţi ale pieţei muncii.Fundamentarea termenelor de realizare a fost influenţată în principal de:● Angajamentele asumate în cadrul procesului de negociere a aderării la Uniunea Europeană pentru anul 2007;● Obiectivele Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă stabilite la Lisabona;● Prognozele macroeconomice până în 2008.Implementarea obiectivelor pe termen mediu va asigura:● Creşterea ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) cu cel puţin 2,0 procente (la nivelul anului 2008 o rată de ocupare de 59,8% – Prognoza macroeconomică, Evoluţii ale pieţei forţei de muncă, Comisia Naţională de Prognoză, 2004);● Combaterea efectelor şomajului structural (menţinerea ratei şomajului sub 10%);● Promovarea de programe de măsuri active pentru cel puţin 20% dintre şomerii pe termen lung.Cele trei obiective pe termen mediu vor fi corelate cu politicile regionale de ocupare şi cu planurile regionale de dezvoltare economică şi socială, în special cu măsurile care vizează atragerea de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă.Luând în considerare analizele şi tendinţele şi provocările identificate pe piaţa muncii, obiectivele pe termen lung, până în 2010, vizează creşterea ratei de ocupare, promovarea adaptabilităţii şi mobilităţii forţei de muncă, creşterea şi întărirea coeziunii şi incluziunii sociale, prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare pe piaţa muncii şi asigurarea egalităţii de şanse.Obiectivele pe termen lung, de creştere a ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă, pot fi realizate prin:● Creşterea ratei de ocupare în ramurile cu potenţial înalt de valoare adăugată;● Promovarea adaptabilităţii forţei de muncă şi creşterea productivităţii muncii, promovarea spiritului antreprenorial;● Întărirea coeziunii şi incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii, asigurarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii.Implementarea primului obiectiv presupune fundamentarea unui set de măsuri care vor promova stimularea creării de noi locuri de muncă, fapt ce va asigura un nivel susţinut al ocupării, şi implicit creşterea ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă.Monitorizarea acestor activităţi va fi asigurată prin intermediul unor indicatori specifici, precum rata de ocupare şi rata şomajului.Realizarea celui de-al doilea obiectiv presupune concentrarea pe următoarele aspecte:● Legislaţie – Revizuirea şi reformarea elementelor restrictive din legislaţia privind ocuparea forţei de muncă care afectează dinamica pieţei muncii şi ocuparea acelor categorii de persoane care întâmpină dificultăţi de acces pe piaţa muncii.● Sănătate şi securitate în muncă – Dezvoltarea şi consolidarea instituţiilor cu rol în implementarea prevederilor legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă; dezvoltarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale prin formarea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale şi combinarea eficientă a elementelor teoretice cu cele practice; dezvoltarea şi lărgirea structurilor de dialog social în vederea implicării într-o mai mare măsură a partenerilor sociali atât la nivelul decizional cât şi la cel de implementare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.● Diversificarea acordurilor contractuale şi de muncă, inclusiv cu privire la timpul de lucru pentru favorizarea progresului în carieră, asigurarea unui echilibru mai bun între viaţa profesională şi de familie.● Formarea profesională pentru adaptare la locul de muncă – Promovarea transparenţei locurilor de muncă şi a oportunităţilor de formare profesională la nivel naţional. Creşterea numărului lucrătorilor şi al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în special al celor cu nivel redus de calificare, care au acces la formare profesională continuă cu efecte directe asupra promovării capacităţii de adaptare a lucrătorilor cât şi pentru creşterea productivităţii muncii.● Sprijinirea antreprenoriatului pentru încurajarea creării de locuri de muncă mai multe şi mai bune prin creşterea capacităţii de investiţii şi prin crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru toate întreprinderile; valorificarea potenţialului de creare de noi locuri de muncă al întreprinderilor nou înfiinţate, în sectorul serviciilor şi în domeniul cercetării-dezvoltării; promovarea şi susţinerea educaţiei şi formării profesionale continue în obţinerea de competenţe manageriale şi antreprenoriale care să facă din antreprenoriat o opţiune de carieră pentru toţi.Implementarea celui de-al treilea obiectiv (coeziune şi incluziune socială pe piaţa muncii) se va realiza prin promovarea de programe specifice pe piaţa muncii pentru grupurile considerate vulnerabile, prin mobilizarea şi implicarea activă a tuturor factorilor de natură organizaţională şi instituţională, în special a partenerilor sociali, ONG-urilor şi a autorităţilor administraţiei publice locale.3. Responsabilităţi pe principalele domenii de acţiune3.1 Măsuri active şi preventive pentru combaterea efectelor şomajului structural şi creşterea ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de muncăÎn domeniul implementării măsurilor active Strategia naţională pentru ocuparea forţei de muncă identifică o serie de priorităţi privind asigurarea de facilităţi pentru stimularea ocupării şi combaterea efectelor şomajului structural.3.1.1 Combaterea efectelor şomajului structuralPentru combaterea efectelor şomajului structural, se va acţiona în vederea promovării de măsuri de susţinere şi facilitare a integrării pe piaţa muncii a persoanelor afectate de şomaj şi a persoanelor din mediul rural aflate în căutarea unui loc de muncă:– creşterea ponderii fondurilor alocate măsurilor active (ca pondere în PIB), Se vor aloca fonduri dedicate finanţării politicilor active în acele zone şi sectoare de activitate care stimulează angajatorii în vederea creării de noi locuri de muncă şi programe speciale pentru zone defavorizate;– asigurarea de oportunităţi pentru un nou început pentru toţi şomerii prin acompaniament social personalizat acordat tinerilor înainte de a împlini 6 luni de şomaj şi adulţilor înainte de 12 luni de şomaj;– extinderea programelor de formare profesională pentru şomeri şi a programelor de formare profesională continuă oferite în cadrul întreprinderilor, prin dezvoltarea parteneriatelor sociale cu angajatorii şi implicarea lor activă pentru susţinerea acestor programe în vederea prevenirii riscului de şomaj şi a creşterii performantelor profesionale individuale;– creşterea continuă a calităţii serviciilor de ocupare oferite de SPO şi externalizarea către sectorul privat a anumitor servicii, în mod special a serviciilor de mediere a muncii şi de informare şi consiliere profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, pentru a fi orientate către cele mai adecvate programe de măsuri active;– dezvoltarea parteneriatelor în cadrul comunităţilor locale, având ca scop generarea de oportunităţi de creştere a ocupării prin implicarea tuturor actorilor la nivelul comunităţilor locale.3.1.2 Asigurarea de facilităţi în vederea creşterii gradului de ocuparePentru creşterea gradului de ocupare se va acţiona prin măsuri şi acordarea de facilităţi care să conducă la încurajarea muncii cu forme legale, în special prin:● continuarea politicii de relaxare fiscală, respectiv reducerea cotelor de contribuţii de asigurări sociale şi a impozitului pe venit;● extinderea unor programe de formare profesională pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural prin susţinerea financiară a acestora;● extinderea facilităţilor de stimulare a angajării prin subvenţionarea locurilor de muncă durabile, pentru categorii vulnerabile pe piaţa muncii (persoane cu handicap, persoane în vârstă de peste 45 ani, tineri absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, femei, tinerii de peste 18 ani care nu mai sunt cuprinşi în sistemul de stat de protecţie a copilului, segmente ale populaţiei roma în situaţii de risc ridicat, persoane fără adăpost);● creşterea graduală a salariului minim brut pe ţară;● ajustarea cadrului juridic privind sistemul de asistenţă socială, prin prevederea unor facilităţi care să încurajeze munca cu forme legale;● încurajarea desfăşurării activităţii în condiţiile contractelor individuale de muncă cu timp parţial, sau a unor contracte de muncă temporară conform prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii;● extinderea unor scheme de creditare pentru IMM-uri în vederea creării de noi locuri de muncă şi corelarea programelor de creditare a tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul dezvoltării şi înfiinţării de IMM-uri.3.2. Politica de venituri pentru stimularea ocupăriiÎncepând cu anul 1990, stabilirea salariilor în România se realizează prin negocieri colective, la nivel de ramură şi la nivel de unitate economică. Guvernul intervine în politica salarială pentru stabilirea salariului minim pe economie, în dinamica salariilor din sectoarele bugetare şi în monitorizarea salariilor din sectoarele economice unde este acţionar majoritar, precum şi în stabilirea sistemului de taxare şi impozitare a muncii.Prin promovarea acestei politici în domeniul veniturilor salariale se urmăreşte asigurarea unui salariu care să permită un minim decent de viaţă, dar care să reflecte totodată, şi creşterea productivităţii într-o economie deschisă şi care să sprijine creşterea agregată a ocupării. La nivel structural, este important ca remunerarea muncii pentru personalul având calificări reduse să nu descurajeze recrutarea în muncile plătite moderat, iar în acelaşi timp salariile nete oferite unor astfel de salariaţi să constituie stimulente pentru şomeri şi persoane inactive să caute un loc de muncă.Principalele obiective/provocări politice privind politica de venituri salariale în perspectiva anului 2010:1. Creşterea salariului minim pe economie în concordanţă cu menţinerea unui nivel decent de trai şi în corelaţie cu creşterea productivităţii muncii. Stabilirea nivelului salariului minim pe economie va avea în vedere de asemenea, păstrarea unui raport optim între salariul minim şi salariul mediu astfel încât distribuţia salarială între ramuri şi între salariaţi cu pregătire diferită să contribuie la creşterea motivaţiei muncii şi la creşterea productivităţii.2. Reducerea graduală a fiscalităţii forţei de muncă cu menţinerea echilibrului bugetar, astfel încât costul acestuia să devină atractiv pentru investitori şi să permită crearea unui număr sporit de locuri de muncă cu efect direct al scăderii dimensiunilor sectorului informal.3. Îmbunătăţirea condiţiilor şi procedurilor de salarizare în sectorul public (salariaţii funcţionari publici şi salariaţii agenţilor economici cu capital majoritar de stat sau la care statul este acţionar) prin stabilirea de principii unitare de salarizare şi prin introducerea unor criterii de performanţă specifice sectorului public. Crearea unui cadru consensual în procesele de negociere a salariilor şi eficientizarea sistemelor de negociere colectivă.3.3. Crearea de locuri de muncă şi antreprenoriatulÎn prezent, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) reprezintă peste 99% din numărul total al firmelor din România. Rolul lor în economie este semnificativ, influenţând domenii importante cum ar fi: creşterea economică, competitivitatea, schimbările în structura economică şi ocuparea forţei de muncă.Guvernul României recunoaşte şi apreciază importanţa întreprinderilor mici şi mijlocii, politica în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii devenind în România o parte integrantă a politicii de dezvoltare regională datorită rolului pe care îl au IMM-urile în dezvoltarea economică durabilă, în crearea de locuri de muncă şi prin contribuţia lor semnificativă la diminuarea şomajului.În acest context, prin Strategia Guvernului României 2004-2008 pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, s-a previzionat şi stabilit atingerea următoarelor obiective principale pentru dezvoltarea pe termen lung a sectorului IMM:– Crearea a 760.000 de noi locuri de muncă;– Sporirea ponderii IMM la crearea produsului intern brut la un nivel similar cu cel al altor ţări foste candidate dezvoltate, astfel încât acestea să-şi consolideze poziţia pe piaţă, prin competitivitate;– Creşterea exporturilor cu un ritm mediu anual de peste 10%.Ca rezultat al politicilor macroeconomice şi al stabilităţii, s-au creat pe termen lung premise pentru a îmbunătăţi competitivitatea IMM-urilor şi pentru a asigura dezvoltarea economiei în general, astfel încât România să poată atinge performanţele cerute de Piaţa Internă la nivelul anului 2007.În prezent, IMM-urile româneşti generează aproximativ 60% din produsul intern brut (PIB), în timp ce procentajul forţei de muncă angajate reprezintă numai 40% din totalul populaţiei active, sub mediile din unele ţări foste candidate şi media UE.Pentru atingerea performanţelor propuse s-a avut în vedere respectarea următoarelor principii:– Asigurarea coerenţei şi convergenţei strategiei de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii cu strategiile sectoriale care au impact asupra acestora;– Asigurarea transparenţei deciziilor, acţiunilor şi măsurilor luate pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi a întreprinderilor mici şi mijlocii;– Asigurarea accesului nediscriminatoriu al întreprinderilor mici şi mijlocii la programele de susţinere a sectorului;– încurajarea participării întreprinderilor mici şi mijlocii la construirea societăţii bazate pe cunoaştere,Priorităţi strategiceSprijinirea sectorului IMM reprezintă o soluţie importantă pentru contrabalansarea efectelor negative ale procesului de ajustare structurală şi de restructurare a industriei, generând alternative economice şi sociale şi determinând astfel îmbunătăţirea statutului economic al grupurilor sociale dezavantajate. Prin urmare, atât acţiunile specifice de până acum, cât şi cele viitoare au ca obiectiv fundamental crearea unui cadru instituţional, legislativ şi financiar favorabil dezvoltării IMM-urilor şi iniţiativei private şi stimulativ pentru investiţii.În acest context, au fost identificate următoarele priorităţi strategice:1. Crearea unui mediu de afaceri favorabil înfiinţării şi dezvoltării IMM2. Dezvoltarea capacităţii IMM-urilor productive şi prestatoare de servicii3. Îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare4. Îmbunătăţirea accesului IMM-urilor pe pieţele externe5. Promovarea culturii antreprenorialeTrebuie încurajată includerea antreprenoriatului în programa şcolară de bază: cunoştinţele fundamentale ar putea fi introduse în educaţia primară, iar pe baza lor se poate construi pe perioada învăţământului secundar. Astfel de acţiuni sunt foarte importante pentru crearea unui mediu adecvat spiritului întreprinzător, în cadrul sistemului de învăţământ din România. Astfel se asigură conştientizarea tinerilor asupra importanţei culturii antreprenoriale şi acceptarea acesteia ca o componentă a pregătirii şi a viitoarei lor opţiuni de angajare profesională. De asemenea, este important să se dezvolte o nouă atitudine în această direcţie, în rândul femeilor şi al tinerilor.Universităţile trebuie încurajate să-şi impulsioneze eforturile pentru a oferi cursuri specializate pe antreprenoriat. Domenii cum ar fi e-comerţul, inovarea tehnologică, comerţul pe Piaţa Internă, clusterele şi cursurile tematice referitoare la produse/sectoare de activitate vor completa cunoştinţele transmise în programa de bază.Pentru a schimba percepţia actuală, va fi lansată o campanie promoţională focalizată, se vor organiza discuţii cu mass media şi consultanţă pe marginea aspectelor relevante referitoare la antreprenoriat.Pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale vor fi întreprinse următoarele acţiuni:● Sprijinirea accesului la diversele programe de instruire pentru dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale;● Elaborarea unei strategii pentru instruirea resurselor umane în dezvoltarea spiritului antreprenorial;● Diversificarea temelor de instruire în cadrul curriculei de învăţământ în care se predau elemente de formare antreprenorială a tinerilor atât în învăţământul de bază, cât şi liceal şi universitar;● Dezvoltarea programelor pentru instruirea antreprenorială a tinerilor absolvenţi neîncadraţi în muncă şi a şomerilor, prin recalificare şi/ sau formare continuă;● Crearea de parteneriate publice-private între întreprinzători, administraţiile publice locale şi unităţile de învăţământ;● Sprijinirea accesului întreprinzătorilor la serviciile de consultanţă pentru demararea unei afaceri;● Implicarea mass-media în promovarea unei noi atitudini antreprenoriale.3.4. Prelungirea vieţii activePolitica de prelungire a vieţii active se va concretiza prin implementarea unor măsuri care să conducă la creşterea capacităţii lucrătorilor vârstnici (55-64 ani) de a rămâne în activitate o perioadă de timp cât mai mare. Astfel se vor promova în mod special următoarele măsuri;– creşterea graduală a vârstei de pensionare şi limitarea pensionărilor anticipate prin implementarea unor măsuri flexibile de stimulare a angajatorilor;– cuprinderea în cursuri de formare profesională continuă, inclusiv, a persoanelor în vârstă de peste 45 ani prin adaptarea planurilor de formare profesională la nevoile care apar pe piaţa muncii şi prin dezvoltarea unor abilităţi profesionale a grupurilor vizate;– acordarea de stimulente angajatorilor care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată persoane în vârstă de peste 45 ani sau persoane care mai au 3 ani până la îndeplinirea vârste de pensionare;– întărirea parteneriatului social şi dezvoltarea unor programe de formare profesională continuă a angajaţilor cu cofinanţare angajator – bugetul asigurărilor de şomaj.3.5. Promovarea adaptabilităţii şi mobilităţii pe piaţa munciiPolitica de ocupare a forţei de muncă va promova capacitatea de adaptare a întreprinderilor şi a angajaţilor acestora la procesul de tranziţie, luând în consideraţie flexibilitatea şi securitatea muncii şi accentuând rolul cheie al partenerilor sociali în acest proces. Va revizui şi, dacă este cazul, va reforma elementele restrictive din legislaţia privind ocuparea forţei de muncă care afectează dinamica pieţei muncii şi ocuparea acelor categorii de persoane care întâmpină dificultăţi de acces pe piaţa muncii, va dezvolta dialogul social, va sprijini creşterea responsabilităţii sociale a companiilor şi va întreprinde alte măsuri adecvate care să promoveze:– diversitatea acordurilor contractuale şi de muncă, inclusiv cu privire la timpul de lucru, favorizând progresul în carieră, un echilibru mai bun între viaţa profesională şi de familie şi între flexibilitatea şi securitatea muncii;– accesul lucrătorilor, în special al celor cu nivel redus de calificare, la formare profesională;– condiţii de muncă mai bune, incluzând sănătatea şi protecţia muncii, politici care vor avea ca scop obţinerea, în special, a unei reduceri substanţiale a ratei de incidenţă a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;– elaborarea şi diseminarea unor forme inovatoare şi sustenabile de organizare a muncii, care să susţină productivitatea şi calitatea muncii;– anticiparea şi un management pozitiv al tranziţiei economice şi al procesului de restructurare economică.Restructurarea forţei de muncă va fi abordată printr-o serie de măsuri de promovare a mobilităţii ocupationale şi de eliminare a cauzelor care împiedică mobilitatea geografică, în special prin perfectarea sistemului de recunoaştere şi transparenţă a calificărilor şi competenţelor profesionale, transferabilitatea drepturilor de pensie şi asigurări sociale, furnizarea de stimulente reflectate în sistemele de taxe şi beneficii şi luarea în considerare a aspectelor legate de impactul imigraţiei asupra pieţei muncii.Trebuie promovată transparenţa locurilor de muncă şi a oportunităţilor de formare profesională la nivel naţional şi european prin susţinerea unui sistem eficient de mediere a muncii.Astfel, începând cu anul 2005, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din spaţiul Uniunii Europene, li se va oferi posibilitatea să consulte toate locurile de muncă vacante anunţate de către serviciile publice de ocupare din Statele Membre.Piaţa muncii din România, va fi conectată la fluxul pieţei europene a muncii prin intermediul reţelei EURES, încurajându-se astfel libera circulaţie a forţei de muncă şi mobilitatea ocupaţională/geografică.Obiectivele pentru următorii ani sunt:● facilitarea mobilităţii forţei de muncă şi creşterea adaptabilităţii acesteia, prin îmbunătăţirea accesului la informaţii privind locurile de muncă vacante;● promovarea în continuare a flexibilităţii muncii, prin încurajarea diversităţii relaţiilor de muncă;● dezvoltarea sistemului de prevenire, supraveghere şi control al accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;● creşterea accesului lucrătorilor, în special al celor cu nivel redus de calificare, la formare profesională.3.6. Obiective strategice ale dezvoltării Formării Profesionale Continue în RomâniaStabilirea obiectivului european ca, până în 2010, nivelul mediu de participare la învăţarea pe parcursul întregii vieţi a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani să fie de 12,5%, impune identificarea unor strategii coerente şi măsuri pragmatice cu scopul de a stimula învăţarea permanentă pentru toţi.Dacă obiectivul României este transformarea economiei într-un sistem de piaţă bine structurat şi funcţional, capabil să furnizeze pieţei bunuri şi servicii de calitate, este esenţial ca sistemul de formare profesională continuă să asigure dezvoltarea de cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi în concordanţă cu cerinţele în continuă evoluţie ale locurilor de muncă.Cele cinci priorităţi pentru dezvoltarea formării profesionale continue sunt stabilite în concordanţă cu elementele esenţiale identificate pentru dezvoltarea unei strategii coerente şi comprehensive privind formarea profesională a adulţilor, în urma consultărilor la nivel european pe baza Memorandumului asupra învăţării permanente, şi iau în considerare priorităţile, dificultăţile şi constrângerile evidenţiate de ancheta realizată în cadrul procesului de consultare cu privire la posibilităţile de implementare a Memorandului în România realizată în 2001.Aceste priorităţi sunt:I. Dezvoltarea parteneriatului în formarea profesională continuă, care se va realiza prin:1. Promovarea parteneriatului dintre autorităţile publice, partenerii sociali şi alţi actori relevanţi, la nivel central şi local, în vederea fundamentării, elaborării şi implementării politicilor şi strategiilor de formare profesională continuă;2. Implicarea unui număr tot mai mare de actori, în special a angajatorilor, în facilitarea accesului la formarea profesională continuă, atât în sistemul formal, cât şi în cel non formal şi informal, inclusiv prin asigurarea resurselor necesare formării;3. Implicarea partenerilor sociali, cu precădere a patronatelor, dar şi a asociaţiilor profesionale şi a altor actori relevanţi la definirea/validarea calificărilor, a standardelor ocupaţionale şi a programelor-cadru de formare profesională continuă contribuind astfel la asigurarea transparenţei calificărilor şi a consistentei certificatelor;4. Implicarea actorilor relevanţi în promovarea, corelarea, finanţarea, derularea şi monitorizarea programelor/ proiectelor/ planurilor de acţiune care au ca obiect formarea profesională continuă; asigurarea coerenţei abordărilor şi a utilizării raţionale a resurselor disponibile;5. Implicarea partenerilor sociali şi a altor actori relevanţi la asigurarea calităţii formării profesionale continue şi la asimilarea modelului european al calităţii în formarea profesională continuă; asigurarea calităţii proceselor de autoevaluare, de evaluare externă a furnizorilor de formare şi de examinare a absolvenţilor;6. Dezvoltarea cooperării la nivel local/regional pentru identificarea nevoilor de formare şi pentru facilitarea accesului la formare;7. Apropierea mediului de învăţare de mediul de producţie şi de cel ştiinţific, prin dezvoltarea cooperării între furnizorii de formare, întreprinderi, unităţile de învăţământ superior şi de cercetare;8. Consolidarea, raţionalizarea şi profesionalizarea structurilor de dialog social la nivel naţional, local/regional şi sectorial, atribuindu-le în mod judicios un statut consultativ sau decizional, corespunzător rolului asumat;9. Dezvoltarea cooperării la nivel european şi internaţional în domeniul formării profesionale continue, valorificând programele europene dedicate formării profesionale continue.II. Asigurarea resurselor adecvate formării profesionale continueCheltuielile pentru formare trebuie considerate ca fiind investiţii nu costuri, iar pentru creşterea investiţiilor în formarea continuă sunt importante următoarele direcţii de acţiune:1. asigurarea cadrului legislativ care să stimuleze finanţarea formării profesionale continue;2. implicarea partenerilor sociali în finanţarea formării profesionale continue;3. atragerea finanţării externe pentru programele de formare profesională;4. extinderea reţelei de furnizori de formare profesională,III. Facilitarea accesului la formarea profesională continuăUn sistem de formare profesională continuă care să vină în întâmpinarea nevoilor de învăţare ale fiecărui individ trebuie să corespundă următoarelor caracteristici; deschidere, transparenţă, flexibilitate, comparabilitate şi permeabilitate.Pentru realizarea acestui sistem următoarele direcţii de acţiune sunt importante:1. Identificarea nevoilor de formare cu focalizare pe competentele de bază;2. Abordarea formării profesionale iniţiale şi continue din perspectiva continuităţii;3. Diversificarea şi flexibilizarea accesului la oferta de formare profesională continuă;4. Valorificarea învăţării;5. Crearea de oportunităţi de formare profesională continuă cât mai aproape de beneficiari, în propriile comunităţi şi sprijinite de TIC;6. Îmbunătăţirea accesului la formare profesională în mediul rural;7. Creşterea numărului de persoane în căutarea unui loc de muncă, care vor fi cuprinse la programele de formare profesională;8. Extinderea reţelei de centre de formare profesională a adulţilor, a ANOFM, modernizarea şi dotarea centrelor existente;9. Stimularea angajatorilor pentru fomarea personalului propriu în vederea creşterii şi diversificării competenţelor profesionale ale persoanelor încadrate în muncă;10. Monitorizarea evoluţiei accesului la formare profesională continuă.IV. Promovarea formării profesionale continueAvând în vedere rolul de factor cheie al mentalităţii şi atitudinii favorabile pentru realizarea învăţării pe tot parcursul vieţii, trebuie acordată o deosebită importanţă conştientizării şi interiorizării rolului formării profesionale continue în satisfacerea trebuinţelor de dezvoltare personală, profesională şi de apartenenţă la societate.În acest context sunt importante următoarele direcţii de acţiune:1. Promovarea beneficiilor formării profesionale continue în ceea ce priveşte creşterea accesului la un loc de muncă;2. Implicarea mass media şi a partenerilor sociali în promovarea formării profesionale continue;3. Monitorizarea implementării strategiei pentru dezvoltarea formării profesionale continue,V. Asigurarea calităţii sistemului de formare profesională continuăCreşterea calităţii în formarea continuă poate fi asigurată prin:● Crearea unui sistem naţional unitar al calificărilor pentru calificările de la nivelul 1 la 5;● Dezvoltarea de standarde ocupaţionale care descriu competentele, de către partenerii sociali, ca bază pentru definirea calificărilor;● Implementarea unui sistem naţional unitar de formare, evaluare şi certificare bazat pe competente;● Crearea unui sistem de formare profesională modularizat, care să permită ajustarea programelor de formare în concordanţă cu nevoile pieţei muncii şi cu aşteptările beneficiarilor;● Dezvoltarea competenţelor cheie (utilizarea IT, limbi străine, abilităţi antreprenoriale şi competenţe sociale);● Implementarea sistemului de evaluare şi certificare a competenţelor dobândite pe cale non-formală şi informală;● Crearea unui sistem naţional de formare, evaluare şi certificare a formatorilor;● Introducerea metodelor inovative de predare bazate pe tehnologia informaţiei;● Dezvoltarea unui set de indicatori de calitate şi bune practici pentru formarea continuă;● Implementarea modelului european de asigurare a calităţii;● Autorizarea şi monitorizarea furnizorilor de formare şi a centrelor de evaluare a competenţelor dobândite pe cale non-formală şi informală;● Evaluarea externă a absolvenţilor programelor de formare.3.7. Politici privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţiScopul elaborării şi implementării acestor politici este de a combate inegalităţile de tratament dintre salariatele femei şi salariaţii bărbaţi existente pe piaţa muncii, datorate mentalităţilor şi comportamentelor manifestate atât de angajatori cât şi de reprezentanţi ai administraţiei.Obiectivele preconizate pentru realizarea scopurilor acestor politici pot fi clasificate în două grupe principale:● Obiective generale orientate către crearea bazei legale şi instituţionale pentru garantarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii.● Obiective specifice adaptate nevoilor grupurilor de femei şi bărbaţi care se confruntă cu discriminări pe piaţa muncii.3.7.1. Obiective generaleObiectivele generale avute în vedere sunt:● Elaborarea şi implementarea de politici coerente privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, inclusiv pentru piaţa muncii (termen 2010);● Infiinţarea structurilor instituţionale pentru implementarea şi pentru monitorizarea politicilor privind egalitatea de şanse (JAP) (termen 2005).Măsurile generale pentru atingerea acestor obiective:● Înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi pregătirea de personal calificat pentru implementarea politicilor privind egalitatea de şanse pe piaţa muncii – 2005;● Crearea sistemului naţional de sprijinire şi promovare a politicilor privind egalitatea de şanse pe piaţa muncii bazate pe fondurile structurale europene – 2007;3.7.2. Obiective specificeObiectivele specifice avute în vedere sunt:● Creşterea gradului de ocupare al femeilor în toate domeniile de activitate-2010;● Creşterea gradului de ocupare a femeilor prin măsuri active de stimulare a ocupării în domenii precum serviciile şi noile tehnologii IT şi măsuri privind reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie-2010;● Implementarea de politici favorabile femeilor, pentru a se asigura acestora condiţii corespunzătoare pentru adaptarea lor la schimbările imediate şi viitoare de pe piaţa muncii – 2005.Măsuri specifice:– Monitorizarea aplicării la nivel teritorial a politicilor naţionale prin structurile specifice pentru egalitatea de şanse înfiinţate în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale – 2005;– Implementarea sistemului de monitorizare al indicatorilor de identificare a factorilor principali care determină diferenţele de salarizare între bărbaţi şi femei, precum segregarea ocupaţională, valoarea socială atribuită ocupaţiilor reflectată în nivelurile de salarizare, accesul la formare profesională de nivel înalt.3.8. Combaterea activă a excluziunii sociale şi promovarea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabilePână în anul 2010 România va dezvolta politicile de integrare pe piaţa muncii a persoanelor supuse riscului de excluziune socială: tinerii, şomerii de lungă durată, persoane cu handicap, persoanele de etnie romă, persoanele imigrante etc.Pentru tineri, se prevede:– adaptarea sistemului de învăţământ la cerinţele pieţei muncii printr-o abordare globală pentru a se asigura tranziţia de la şcoală la muncă astfel încât să se evite riscul de şomaj;– extinderea şi flexibilizarea sistemului de stimulare a angajatorilor în vederea încadrării în muncă a tinerilor prin acordarea de facilităţi în funcţie nivelul de studii a absolvenţilor;– extinderea reţelei de centre de informare şi consiliere privind orientarea în carieră prin elaborarea unor programe personalizate astfel încât să existe posibilitatea orientării profesionale pentru fiecare persoană către un loc de muncă în concordanţă cu aptitudinile şi pregătirea sa profesională.Pentru şomerii de lungă durată:– asigurarea participării la cel puţin o măsură activă de stimulare a ocupării, în primele luni de şomaj evitându-se astfel intrarea în şomaj de lungă durată;– asigurarea unui acompaniament social personalizat pentru dezvoltarea unor abilităţi şi competenţe profesionale pentru şomerii de lungă durată;– dezvoltarea programelor de formare profesională în meserii solicitate pe piaţa muncii prin implicarea tuturor actorilor cu atribuţii în domeniu.Pentru persoanele cu handicap:– întărirea şi dezvoltarea capacităţii instituţionale pentru oferirea de servicii de calitate tuturor persoanelor cu handicap cu potenţial lucrativ restant;– dezvoltarea centrelor de informare şi consiliere pentru persoane cu handicap pentru mărirea şanselor de ocupare în locuri de muncă adecvate tuturor tipurilor de handicap;– facilitarea accesului la toate formele de învăţământ.Pentru persoanele de etnie romă:– reducerea cu cel puţin 30%, până în anul 2010, a abandonului şcolar în rândul persoanelor de această etnie;– creşterea cu cel puţin 10%, până în anul 2010, a ponderii persoanelor de etnie romă încadrate în muncă, în totalul persoanelor programate a fi încadrate;– extinderea programelor de formare profesională a adulţilor, adresate persoanelor de etnie romă, în meserii tradiţionale.Pentru integrarea imigranţilor:– asigurarea accesului pe piaţa forţei de muncă al străinilor care au dobândit o formă de protecţie în România;– prevenirea şi combaterea discriminării imigranţilor pe piaţa forţei de muncă.3.9. Combaterea disparităţilor regionale privind ocupareaÎn politica generală de ocupare a forţei de muncă, România ia în considerare şi dimensiunea regională a dezvoltării, politicile de dezvoltare regională caracterizându-se prin îmbinarea elementelor clasice ale strategiilor regionale (sprijinirea zonelor problemă cum sunt zonele de restructurare industrială cu potenţial de creştere economică, prin acordarea de sprijin financiar sub formă de granturi etc.) cu elementele noi de politică regională în consens cu politica regională a Uniunii Europene, constând în creşterea capacităţii regiunilor de a fi competitive prin stimularea creării polilor de creştere economică.De asemenea, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, a demarat procesul de creare a cadrului necesar implementării fondurilor structurale. În acest scop se consolidează structurile administrative şi procedurile pentru implementarea Fondurilor structurale cu care România va opera după aderare, precum şi structurile şi procedurile pentru urmărirea, monitorizarea şi evaluarea efectelor utilizării acestor fonduri.Problematica ocupării populaţiei şi a şomajului va beneficia de o abordare complexă în vederea reducerii discrepanţelor regionale. Potenţialul de creare a locurilor de muncă la nivel local, inclusiv în economia socială va fi sprijinit şi încurajat parteneriatul între actorii relevanţi.În acest sens:– vor fi promovate condiţii favorabile pentru activitatea în sectorul privat şi investiţii în regiunile slab dezvoltate;– se va asigura susţinerea publică în regiunile slab dezvoltate, care se va concentra asupra investiţiilor în capitalul uman şi în educaţie, precum şi într-o infrastructură adecvată.;– va fi consolidată poziţia documentelor strategice în domeniul dezvoltării regionale în sensul stabilirii priorităţilor politicii de ocupare a forţei de muncă;– vor fi dezvoltate strategiile de ocupare regionale cu implicarea activă a partenerilor sociali, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a ONG-urilor;– va fi încurajată autonomia autorităţilor locale, prin lărgirea competenţelor şi a responsabilităţilor, proces care trebuie însoţit de adâncirea procesului de descentralizare a implementării bugetului de stat;– se va dezvolta capacitatea administrativă a autorităţilor locale, pentru a putea promova şi implementa proiecte specifice în vederea accesului la Fondurile Structurale;– vor fi încurajate organizaţiile patronale de la nivel local şi/sau regional în elaborarea şi implementarea proiectelor în domeniul politicii sociale şi a ocupării forţei de muncă;– dezvoltarea IMM-urilor din sectoarele productive şi de servicii;– susţinerea investiţiilor în formarea profesională pentru asistarea autorităţilor locale în realizarea noilor lor competenţe în domeniul formării profesionale.4. Implementarea şi raportarea îndeplinirii strategiei de ocupare4.1 Dezvoltarea capacităţii instituţionale pentru monitorizarea şi evaluarea strategiei4.1.1. Monitorizarea şi eficienţa programelor de măsuri active– monitorizarea pieţei muncii prin crearea unei reţele de coordonare inter-instituţională, în care evoluţiile sunt evaluate periodic;– modernizarea sistemului de monitorizare şi evaluare a programelor de ocupare în vederea calculării indicatorilor statistici utilizaţi la nivelul Uniunii Europene;– dezvoltarea unui sistem de evaluare periodică a impactului măsurilor active, în vederea adaptării continue a programelor de ocupare la nevoile pieţei muncii.4.1.2. Consolidarea instituţională a Serviciului Public de Ocupare● dezvoltarea şi adaptarea sistemului de formare a personalului propriu al ANOFM, având ca punct central viitorul Centru Naţional de Pregătire a personalului propriu, ce va deveni operaţional începând cu 2005;● adaptarea continuă a alocării la nivel local a resurselor umane ale SPO, în funcţie de cerinţele pieţei;● realizarea unor agenţii locale pentru ocuparea forţei de muncă model până în anul 2005 şi extinderea la celelalte până în anul 2010;● certificarea, până în anul 2007, a calităţii serviciilor oferite de toate cele 250 de agenţii locale pentru ocuparea forţei de muncă, prin obţinerea certificatului ISO 9001;● îmbunătăţirea continuă a sistemului informatic integrat al SPO, adaptarea acestuia astfel încât să fie posibilă monitorizarea indicatorilor utilizaţi la nivelul Uniunii Europene şi realizarea de rapoarte statistice privind piaţa muncii;● dezvoltarea capacităţii administrative a SPO în vederea implementării proiectelor finanţate din Fondul Social European.4.1.3. Mobilizarea tuturor factorilor implicaţi în implementarea politicilor de ocupareSuccesul strategiei de ocupare depinde într-o măsură decisivă de calitatea implementării acesteia, iar implementarea depinde la rândul său de angajamentele politice precum şi implicarea partenerilor sociali şi a celorlalte instituţii ca factori de decizie.Atingerea obiectivelor stipulate în cadrul acestui document naţional presupune mobilizarea tuturor factorilor cu atribuţii în domeniul ocupării; consultările cu partenerii sociali şi societatea civilă deşi au devenit o regulă, trebuie să capete consistenţă. Competenţele privind politicile care vizează ocuparea trebuiesc împărţite la nivel naţional, regional şi local, iar relaţiile dintre diferitele niveluri trebuie să se bazeze pe o bună coordonare.Acest lucru se va realiza în principal prin:● Consolidarea rolului jucat de către Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, în calitate de iniţiatori şi intermediari între instituţiile şi organizaţiile implicate în implementarea politicilor de ocupare la nivel regional, prin contacte sistematice cu angajatorii, patronatele şi alte organizaţii neguvernamentale;● Diseminarea de informaţii relevante în ceea ce priveşte modul de implicare a partenerilor sociali şi a altor factori de decizie în implementarea politicilor de ocupare;● Menţinerea şi dezvoltarea rolului dialogului tripartit, în scopul soluţionării prompte a problemelor apărute în implementarea raporturilor de muncă din diferitele arii de activitate.Rolul şi competenţele diferiţilor factori de decizie implicaţi sunt descrise după cum urmează:● Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (MMSSF) are responsabilitatea generală de a elabora politicile de ocupare şi de pe piaţa muncii, programe şi planuri naţionale de a controla executarea şi implementarea acestora. De asemenea, MMSSF este implicat direct în elaborarea şi coordonarea Planului Naţional de Acţiune pentru Ocuparea Forţei de Muncă, şi monitorizează implementarea acestuia. Totodată, Ministerul va monitoriza nivelul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă stabiliţi prin strategia de ocupare, în colaborare cu celelalte instituţii şi organizaţii implicate, alocând resursele necesare pentru evaluarea obiectivelor menţionate. MMSSF este în acelaşi timp şi principalul punct de legătură cu organizaţiile internaţionale competente din domeniul politicilor de ocupare;● Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) este responsabilă cu programele de mediere a muncii, coordonarea programelor de măsuri active de pe piaţa muncii şi elaborarea programelor de formare profesională, colectând în acelaşi timp contribuţiile la asigurările de şomaj în Fondul de Şomaj, administrarea acestuia şi acordarea ajutoarelor de şomaj, ANOFM implementează programe şi proiecte specifice beneficiind atât de finanţare internă cât şi internaţională;● Comisia Naţională de Promovare a Ocupării Forţei de Muncă (CNO) – stabileşte direcţiile dezvoltării resurselor umane finanţate din fonduri publice şi din alte resurse, face propuneri pentru iniţierea unor măsuri proactive de combatere a şomajului prin politici fiscale, ajustări structurale, reconversie profesională;● Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA) – participă la elaborarea metodologiei certificării formării profesionale a adulţilor; monitorizează furnizorii de formare profesională, elaborează criterii specifice şi proceduri unitare privind realizarea şi utilizarea standardelor ocupaţionale, aprobă noi standarde ocupationale şi le actualizează pe cele existente, conform evoluţiilor pe piaţa muncii;● Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC) – asigură fundamentarea, elaborarea şi aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii, organizaţiilor cooperatiste, precum şi ale activităţii de comerţ interior, administrarea fondurilor bugetare şi a surselor financiare extrabugetare, precum şi distribuirea acestora în vederea asigurării dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, a sectorului cooperatist şi a comerţului interior, asigură urmărirea aplicării şi controlul respectării reglementărilor în domeniul său de activitate;● Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC)- deţine o poziţie importantă în implementarea acelor elemente din strategia de ocupare referitoare la educaţie şi pregătire profesională, din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi, asigurarea competenţelor necesare în corelaţie cu evoluţiile înregistrate pe piaţa muncii;● Ministerul Sănătăţii (MS)- derulează programe specifice în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă;● Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) – elaborează strategii, programe şi politici privind creşterea economică, participă la fundamentarea şi la elaborarea strategiei şi a programului de reforme economico-sociale ale Guvernului, urmăreşte implementarea politicilor de cercetare şi inovare, iniţiază acţiuni de cooperare internaţională şi de colaborare economică externă, în plan bilateral sau pe terţe pieţe;● Ministerul Integrării Europene (MIE), prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională contribuie la implementarea unor măsuri care vizează eliminarea disparităţilor regionale de dezvoltare;● Ministerul Finanţelor Publice (MFP) elaborează şi implementează politica bugetară şi fiscală a Guvernului, corelează politicile fiscale şi bugetare cu celelalte politici economico-sociale;● Partenerii sociali, indiferent de reprezentativitatea acestora, vor prelua elementele strategiei de ocupare în propriile programe de acţiune, raporturile cu serviciile publice de ocupare fiind esenţiale, Organizaţiile patronale şi cele sindicale sunt implicate în structurile tripartite, având posibilitatea de a sprijini implementarea componentelor strategice – informare, educaţie şi pregătire profesională, servicii de mediere a muncii etc. Aceste organizaţii pot influenţa procesele de promovare a flexibilităţii muncii şi de consolidare a nivelului, aptitudinal şi prin intermediul negocierilor colective organizate la nivel naţional;● Organizaţiile non-guvernamentale şi societatea civilă joacă un rol important în ajustarea politicilor, fie prin acordarea de asistenţă în implementarea elementelor de strategie şi a altor programe din domeniul politicilor sociale, fie prin contactele cu organizaţiile internaţionale din aria lor de activitate.4.2. FinanţareImplementarea obiectivelor strategice stabilite prin acest document necesită un suport financiar consistent. Prin urmare, toate instituţiile implicate în implementarea acestei strategii la nivel local şi central vor include în fundamentarea propriilor planuri de acţiune principalele aspecte strategice structurate în domeniul ocupării forţei de muncă, în conformitate cu termenele stabilite în acest sens. În consecinţă, obiectivele acestei strategii vor fi susţinute în principal prin bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi prin alte surse de finanţare, după cum urmează:● Programul PHARE 2004 – 2006 prin Componenta de Coeziune Economică şi Socială, subcomponenta privind dezvoltarea resurselor umane, şi ulterior Fondul Social European (după anul 2007);● Programul SAPARD;● Programul ISPA;● Alte surse externe de finanţare (ex. Banca Mondială);● Resurse financiare furnizate de către angajatori, autorităţile administraţiei publice locale, alte categorii de persoane juridice în calitate de donatori, ONG-uri etc.4.3. RezultateImplementarea strategiei va conduce la:● Consolidarea nivelului de ocupare a forţei de muncă, tinzând spre atingerea obiectivelor Strategiei Europene de Ocupare stabilite la Consiliul European de la Lisabona;● Promovarea adaptabilităţii şi mobilităţii forţei de muncă;● Îmbunătăţirea capacităţii de integrare pe piaţa muncii şi prelungirea vieţii active;● Combaterea efectelor şomajului structural şi reducerea ratei şomajului;● Reducerea ratei şomajului pentru grupurile vulnerabile;● Asigurarea de egalităţii de şanse pe piaţa muncii;● Consolidarea parteneriatului social;● Creşterea eficientei activităţii instituţiilor cu responsabilităţi pe piaţa muncii;● Reducerea semnificativă a disparităţilor regionale în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă.Impactul implementării acestei strategii va fi înregistrat după cum urmează:● La nivel macroeconomic – prin consolidarea mediului economic şi social şi prin crearea de condiţii favorabile pentru promovarea şi dezvoltarea de noi afaceri;● La nivel regional – prin reducerea disparităţilor regionale şi promovarea unei dezvoltări economice durabile;● La nivelul beneficiarilor – prin mărirea capacităţii de integrare pe piaţa muncii a grupurilor vizate, ca urmare a implicării în programe specifice, fapt ce va putea fi evaluat prin monitorizarea următoarelor aspecte:– numărul persoanelor care se reintegrează pe piaţa muncii şi a celor care iniţiază activităţi pe cont propriu;– nivelul salarial al persoanelor după implicare în programe specifice;– nivel ridicat al atractivităţii muncii.4.4. Indicatorii de performanţă a monitorizării implementării strategiei de ocupareÎn vederea monitorizării implementării obiectivelor declarate prin strategia de ocupare, numărul indicatorilor existenţi, va fi revizuit anual. Baza de date va include seturi specifice de indicatori care vor permite evaluarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor şi a sub-obiectivelor declarate. Indicatorii sunt grupaţi astfel: dezvoltare socială şi demografică, piaţa muncii, politici active în domeniul ocupării forţei de muncă, sistemul educaţional.A. Dezvoltare socială şi demograficăProductivitatea muncii (disponibil din 2007);Salariul mediu (rata de creştere):– în ansamblu, la nivel de ţară;– pe sectoare de activitate.Raportul dintre numărul şomerilor şi al persoanelor ocupate;Populaţia situată deasupra şi sub pragul de sărăcie.B. Piaţa munciiIndicatorii activităţii economiceRata de participare la activităţi economice a forţei de muncă, după:– sex;– vârstă;– regiune;– nivelul de educaţie absolvit.Numărul persoanelor inactive în vârstă de muncă, după:– sex;– vârstă.Numărul persoanelor neocupate în vârstă de muncă/populaţia activă în vârstă de muncăIndicatori privind ocuparea forţei de muncăNumărul persoanelor ocupate, după:– sex;– vârstă;– regiune;– nivelul de educaţie absolvit;– activităţi economice. Rata ocupării, după:– sex;– vârstă;– regiune;– nivelul educaţional absolvit.Indicatori pentru evaluarea ofertei de forţă de muncăNumăr şomeri, după:– sex;– vârstă;– regiune;– nivelul educaţional absolvit;– durata perioadei de şomaj;– metoda folosită în căutarea unui loc de muncă.Rata şomajului, după:– sex;– vârstă;– regiune;– nivelul educaţional absolvit.Şomajul înregistratNumărul şomerilor înregistraţi, după:– sex;– vârstă;– regiune;– nivel educaţional absolvit;– durata perioadei de înregistrare;– numărul consecutiv de înregistrări.Indicatori ai cererii de forţă de muncă:Numărul locurilor vacante declarate (disponibil în 2007):– total;– recent declarate;– în sectorul privat.C. Politici active în domeniul ocupării forţei de muncăNumărul locurilor de muncă vacante/incluse în cursurile de formare profesională:– prin măsurile promovate de Legea nr. 76/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 107/2004 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă;– prin programe specifice de stimulare a ocupării forţei de muncă şi pentru formare profesională, finanţate prin bugetul de stat, Programul PHARE sau alte surse;– prin activitatea Serviciilor Publice de Ocupare;– prin măsuri şi programe specifice.Numărul şomerilor plasaţi, din grupurile vulnerabile pe piaţa muncii.Indicatori privind îmbunătăţirea situaţiei grupurilor vulnerabile pe piaţa munciiNumărul şomerilor înregistraţi, după cum urmează:– cu o perioadă de înregistrare de peste un an (şomeri de lungă durată);– persoane cu handicap;– persoane peste 45 de ani;– şomeri rromi;– femei;– persoane cu un nivel educaţional scăzut, persoane necalificate.Indicatori financiariCheltuieli din PIB pentru susţinerea măsurilor active/pasive:– total;– pe program/măsură;– procent din PIB.D. Sistemul educaţionalNumărul de înregistrări după nivelul educaţional;Numărul abandonurilor din sistemul educaţional;Indicatori privind nivelul educaţional al populaţieiRepartizarea populaţiei de peste 15 ani, în funcţie de nivelul educaţional absolvit;Numărul absolvenţilor în funcţie de tipul instituţiilor de educaţie;Numărul persoanelor ocupate, în funcţie de nivelul educaţional absolvit;Numărul şomerilor, în funcţie de nivelul educaţional absolvit;Indicatori cu privire la obiectivele pregătirii profesionaleNumărul şomerilor incluşi în programele de pregătire profesională;Numărul şomerilor care au finalizat un curs de formare profesională, după:– sex;– tipul de calificare.Numărul şomerilor plasaţi în urma finalizării unui program de formare profesională;Numărul persoanelor ocupate care au absolvit cursuri pentru dezvoltarea competentelor profesionale.Progresul va fi evaluat atât prin urmărirea valorilor absolute ale indicatorilor, cât şi contribuţia relativă în total. Principalele surse de informare sunt: Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi datele furnizate prin alte studii statistice şi sociologice reprezentative.––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește