STRATEGIA NAŢIONALA din 14 mai 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 2 iunie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DELEGE 104 15/06/2011
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORDIN 1043 15/12/2003
ActulREFERIRE LAHG 897 29/07/2003
ActulREFERIRE LAHG 699 12/06/2003
ActulREFERIRE LAORDIN 598 17/06/2003
ActulREFERIRE LAHG 541 17/05/2003
ActulREFERIRE LALEGE 271 23/06/2003
ActulREFERIRE LAORDIN 211 11/02/2003
ActulREFERIRE LAHG 142 06/02/2003
ActulREFERIRE LALEGE 92 18/03/2003
ActulREFERIRE LAREGLEMENTARI 11/02/2003
ActulREFERIRE LAORDIN 745 30/08/2002
ActulREFERIRE LAHG 743 11/07/2002
ActulREFERIRE LALEGE 645 07/12/2002
ActulREFERIRE LAORDIN 592 25/06/2002
ActulREFERIRE LAHG 162 20/02/2002
ActulREFERIRE LAHG 128 14/02/2002
ActulREFERIRE LAOUG 34 21/03/2002
ActulREFERIRE LANORMATIV 25/06/2002
ActulREFERIRE LAHG 732 26/07/2001
ActulREFERIRE LAHG 662 12/07/2001
ActulREFERIRE LALEGE 655 20/11/2001
ActulREFERIRE LAHG 568 14/06/2001
ActulREFERIRE LALEGE 215 23/04/2001
ActulREFERIRE LALEGE 22 22/02/2001
ActulREFERIRE LALEGE 9 02/02/2001
ActulREFERIRE LALEGE 3 02/02/2001
ActulREFERIRE LAOUG 243 28/11/2000
ActulREFERIRE LAHG 173 13/03/2000
ActulREFERIRE LALEGE 159 03/10/2000
ActulREFERIRE LAOG 24 27/01/2000
ActulREFERIRE LAOG 89 30/08/1999
ActulREFERIRE LAORDIN 536 23/06/1997
ActulREFERIRE LAPROTOCOL 11/12/1997
ActulREFERIRE LALEGE (R) 137 29/12/1995
ActulREFERIRE LALEGE 24 06/05/1994
ActulREFERIRE LAORDIN 462 01/07/1993
ActulREFERIRE LALEGE 84 03/12/1993
ActulREFERIRE LACONVENTIE 05/06/1992
ActulREFERIRE LACONVENTIE 17/03/1992
ActulREFERIRE LALEGE 8 25/01/1991
ActulREFERIRE LACONVENTIE 25/02/1991
ActulREFERIRE LAPROTOCOL 16/09/1987
ActulREFERIRE LACONVENTIE 22/03/1985
ActulREFERIRE LACONVENTIE 13/11/1979
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DELEGE 104 15/06/2011
ActulAPROBAT DEHG 731 14/05/2004
ActulCONTINUT DEHG 731 14/05/2004

privind protecţia atmosferei



Strategia naţionala privind protecţia atmosferei este elaborata de autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului, în conformitate cu atribuţiile şi responsabilităţile ce îi revin ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul protecţiei atmosferei şi conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001.I. Cadru generalStrategia naţionala privind protecţia atmosferei are ca scop crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a calităţii aerului, eficient din punct de vedere economic.Respectarea obiectivelor privind calitatea aerului se realizează atât prin implementarea sistemului de gestionare a calităţii aerului, cat şi prin implementarea măsurilor de control al emisiilor de poluanti în atmosfera. În cadrul prezentei strategii se abordeaza şi aspecte privind protecţia stratului de ozon.Strategia promovează conceptul dezvoltării durabile definit ca "modul de dezvoltare prin care sunt asigurate necesităţile în prezent, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi asigura propriile necesitaţi". În sensul conceptului de dezvoltare durabila, protecţia atmosferei este luată în considerare avându-se în vedere impactul poluarii aerului asupra calităţii vieţii şi asupra sănătăţii oamenilor. Strategia urmăreşte stabilirea unui echilibru între dezvoltarea economico-socială şi calitatea atmosferei, asigurându-se ca dezvoltarea noilor politici se realizează cu respectarea obiectivelor de dezvoltare durabila.Obiectivele Strategiei privind protecţia atmosferei sunt:1. menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerarile în care aceasta se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;2. îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerarile în care aceasta nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;3. adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminarea efectelor negative asupra mediului, inclusiv în context transfrontier;4. îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte şi participarea la cooperarea internationala în domeniu.Strategia respecta şi se bazează pe principiile generale ale gestionării integrate de mediu:a) principiul precautiei – implica evaluarea preliminară a riscurilor de poluare şi evitarea acestora;b) principiul prevenirii – stabileşte ca măsurile de prevenire sunt prioritare în raport cu cele de eliminare a efectelor poluarii;c) principiul utilizării durabile a resurselor naturale stabileşte minimizarea şi eficientizarea utilizării resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accent pe utilizarea celor secundare. Resursele naturale trebuie exploatate astfel încât sa nu le fie compromisa disponibilitatea pe termen lung;d) principiul "poluatorul plăteşte" – stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic corespunzător, astfel încât costurile pentru reducerea emisiilor să fie suportate de generatorul acestora. Responsabilii pentru deteriorarea calităţii atmosferei trebuie să plătească în conformitate cu gravitatea efectelor produse;e) principiul proximitatii – stabileşte iniţierea măsurilor de reducere a emisiilor de poluanti în aer în zona sursei generatoare;f) principiul parteneriatului – stabileşte crearea unui parteneriat între responsabilii de activităţi, incluzând poluatorii, autorităţile centrale şi locale şi populaţia afectată de poluare.Strategia are în vedere cele doua direcţii principale ale politicilor din România: aderarea la Uniunea Europeană şi descentralizarea.În calitate de ţara candidata la aderarea la Uniunea Europeană, România a transpus în mare parte acquisul privind protecţia atmosferei. Procesul de implementare a acquisului este în curs de desfăşurare, necesitand întărirea capacităţilor instituţionale şi timp pentru realizarea acesteia. Pentru câteva dintre directivele cuprinse în acquisul pentru protecţia mediului, care au legătură cu protecţia atmosferei, s-au solicitat perioade de tranzitie.România depune eforturi susţinute pentru a elabora politicile astfel încât ele să fie aplicate la nivel regional şi local, prin descentralizare. Astfel, autorităţile publice locale şi regionale pentru protecţia mediului vor avea principalele atribuţii şi responsabilităţi în ceea ce priveşte evaluarea şi gestionarea calităţii aerului. Unul dintre scopurile strategiei este de a oferi autorităţilor publice locale şi regionale de protecţia mediului posibilitatea de a decide obiective şi prioritati la nivel local şi regional privind protecţia atmosferei.II. Cadrul legislativ şi instituţional1. Legislaţia naţionala privind protecţia aeruluiLegislaţia naţionala privind protecţia atmosferei cuprinde:a) Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;b) Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001;c) Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limita, a valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie [PM(10) şi PM(2,5)], plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;d) Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerarilor şi clasificarea aglomerarilor şi zonelor pentru evaluarea calităţii aerului în România;e) Hotărârea Guvernului nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa a benzinei şi motorinei, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 897/2003;f) Hotărârea Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzina;g) Hotărârea Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solventilor organici în anumite activităţi şi instalaţii;h) Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România – RNTR 2, modificat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.043/2003;i) Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluarii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 645/2002;j) Hotărârea Guvernului nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanti proveniţi din instalaţii mari de ardere;k) Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor;l) Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu ardere interna, destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei;m) Hotărârea Guvernului nr. 142/2003 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi;n) Ordonanţa Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restrictii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobată cu modificări prin Legea nr. 159/2000;o) Hotărârea Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policlorurati şi ale altor compuşi similari;p) Hotărârea Guvernului nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, cu modificările şi completările ulterioare;q) Hotărârea Guvernului nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor;r) Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare;s) Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluarii atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999;t) Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 462/1993 pentru aprobarea Condiţiilor tehnice privind protecţia atmosferei şi Normelor metodologice privind determinarea emisiilor de poluanti atmosferici produşi de surse stationare, cu modificările şi completările ulterioare;u) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena şi a recomandărilor privind mediul de viaţa al populaţiei;v) Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 598/2003 privind elaborarea sintezelor naţionale în cadrul subprogramului nr. 1.4 „Evaluarea stării de sănătate şi a factorilor de risc”;w) STAS 12574/1987 "Aer din zonele protejate" condiţii de calitate (norma tehnica).2. Legislaţia internationalaRomânia a transpus aproape integral acquisul privind protecţia calităţii aerului.

  Legislaţia Uniunii Europene Legislaţia naţională
  – Directiva 96/62/CE privind evaluarea şi managementul calităţii aerului şi directivele fiice: – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001
  Directiva Consiliului nr. 1999/30/CE privind valorile limită pentru dioxid de sulf, dioxid de azot şi oxizi de azot, particule în suspensie şi plumb în aerul atmosferic – Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor pentru evaluarea calităţii aerului în România
  Directiva 2000/69/CE privind valorile limită pentru benzen şi monoxid de carbon în aerul înconjurător ? Directiva 2002/3/CE privind poluarea aerului cu ozon – Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 592/2002 pentru aprobareaNormativului privind stabilirea valorilor limită, a valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător
  Directiva privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC) nr. 96/61, amendată de Directiva 2003/87 care stabileşte o schemă pentru comercializarea permiselor de emisii de gaze cu efect de seră, în interiorul comunităţii Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări prin Legea nr. 645/2002
  Directiva nr. 88/609/CEE privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosferă de la instalaţiile mari de ardere (amendată prin Directiva 2001/80/CE) Hotărârea Guvernului nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere
  Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor
  Directiva 96/59/EC privind eliminarea bifenililor şi terfenililor policloruraţi (PCB şi PCT) Hotărârea Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari
  Directiva 75/439/EEC privind uleiurile uzate, amendată de Directiva 87/101/EEC şi de Directiva 91/692/EEC Hotărârea Guvernului nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, cu modificările şi completările ulterioare
  Directiva 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor Hotărârea Guvernului nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor
  Directiva 94/63/CE privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile service Hotărârea Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină
  Directiva 1999/13/CE privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili provenind din utilizarea solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii Hotărârea Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii
  Directiva 70/220/CEE referitoare la armonizarea legislaţiei statelor membre cu privire la măsurile ce trebuie adoptate împotriva poluării aerului de către emisiile poluante ale autovehiculelor, modificată ultima dată prin Directiva 2003/76/CE Directiva 72/306/CEE referitoare la armonizarea legislaţiei statelor membre cu privire la măsurile ce trebuie adoptate împotriva poluării aerului de către emisiile poluante ale motoarelor diesel ale autovehiculelor, modificată ultima dată prin Directiva 97/20/CE Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România – RNTR 2, modificat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.043/2003 (prevederile Directivei 70/220/CEE sunt transpuse până la modificarea introdusă de Directiva 2001/100/CE)
  Directiva 88/77/CEE referitoare la armonizarea legislaţiei statelor membre cu privire la măsurile CE trebuie adoptate împotriva poluării aerului de către emisiile gazoase şi particulele poluante CE provin de la motoarele cu aprindere prin comprimare destinate propulsiei vehiculelor şi emisiile gazoase poluante ce provin de la motoarele cu aprindere prin scânteie ce funcţionează cu gaz natural sau cu gaz petrolier lichefiat şi destinate propulsiei vehiculelor, modificată ultima dată prin Directiva 2001/27/ce Directivele 2002/80/ce şi 2003/76/CE vor fi transpuse în cursul anului 2004 prin modificarea Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003.
  Directiva 97/68/CE privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la măsurile luate împotriva emisiilor de gaze şi particule poluante, provenite de la motoarele cu combustie internă instalate pe echipamente nerutiere Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu ardere internă destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei
  Directiva 98/70/CE privind calitatea benzinei şi motorinei Hotărârea Guvernului nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 897/2003
  Directiva 1999/32/CE privind reducerea conţinutului de sulf în combustibilii lichizi Hotărârea Guvernului nr. 142/2003 privind limitarea conţinutului de sulf în combustibilii lichizi
  Regulamentul 2037/2000/CE privind substanţele care epuizează stratul de ozon Ordonanţa Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobată cu modificări prin Legea nr. 159/2000

România este parte la diferite acorduri, convenţii, protocoale şi tratate internaţionale privind protecţia atmosferei:România este parte la diferite acorduri, convenţii, protocoale şi tratate internaţionale privind protecţia atmosferei:

  Convenţii internaţionale şi protocoale Legislaţia naţională prin care au fost ratificate convenţiile şi protocoalele
  Convenţie asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi Legea nr. 8/1991 pentru ratificarea Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979
  – Protocolul privind poluanţii organici persistenţi Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999
  – Protocolul privind metalele grele
  – Protocolul referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic
  Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice Legea nr. 24/1994 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992
  Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice Legea nr. 3/2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997
  Convenţia privind protecţia stratului de ozon, Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon Amendamentul la Protocolul de la Montreal Legea nr. 84/1993 pentru aderarea României laConvenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985, şi la Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987, şi pentru acceptareaAmendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune a părţilor, de la Londra, din 27-29 iunie 1990 Legea nr. 9/2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2000 pentru acceptareaAmendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Copenhaga la 25 noiembrie 1992
  Convenţia Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră Legea nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991
  Convenţia Helsinki privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale Legea nr. 92/2003 pentru aderarea României laConvenţia privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale, adoptată la Helsinki la 17 martie 1992

3. Cadrul instituţionalStrategia implica derularea de acţiuni la diferite niveluri de competenţa şi decizie. În conformitate cu legislaţia naţionala în vigoare, următoarele autorităţi au responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei:3.1. autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului:a) elaborează şi promovează strategia naţionala în domeniul protecţiei atmosferei şi controlează aplicarea planului naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei, ca parte integrantă a strategiei şi politicilor naţionale de protecţie a mediului;b) elaborează, avizează, promovează şi, după caz, aproba actele normative, precum şi măsurile necesare aplicării unitare pe teritoriul României a prevederilor privind protecţia atmosferei, stabilite prin legislaţia Uniunii Europene şi prin convenţiile internaţionale privind protecţia atmosferei, la care România este parte;c) coordonează Sistemul naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului, care include Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului şi Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanti atmosferici;3.2. autoritatea publică centrala pentru industrie:a) colaborează la elaborarea şi la reactualizarea normelor şi reglementărilor privind emisiile de poluanti în atmosfera;b) coordonează programele de reducere a emisiilor de poluanti în atmosfera;c) promovează şi coordonează aplicarea reglementărilor specifice privind emisiile de poluanti în atmosfera pentru activităţi industriale cu impact major asupra calităţii aerului;3.3. autoritatea publică centrala pentru sănătate:a) elaborează strategiile din domeniul prevenirii imbolnavirilor determinate de poluarea atmosferei;b) elaborează metodologiile de evaluare a riscului asupra stării de sănătate a populaţiei la expunere la poluantii atmosferici;3.4. autoritatea publică centrala pentru transport:a) elaborează şi pune în aplicare strategiile de dezvoltare a transporturilor în condiţiile reducerii şi limitării poluarii atmosferei;b) elaborează reglementări specifice în domeniul transportului şi stabileşte condiţiile tehnice pe care să le îndeplinească mijloacele de transport poluante;c) elaborează norme privind transportul mărfurilor periculoase care pot afecta calitatea atmosferei;3.5. autoritatea publică centrala pentru coordonarea administraţiei publice:a) acorda sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice locale şi aparatului propriu al acestora în scopul aplicării uniforme a dispoziţiilor legale privind protecţia atmosferei;b) urmăreşte respectarea prevederilor Planului naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei şi asigura aplicarea acestora;c) îndrumă elaborarea şi aplicarea strategiilor şi programelor sectoriale privind protecţia atmosferei de către autorităţile administraţiei publice locale;3.6. autorităţile regionale pentru protecţia mediului:a) coordonează realizarea politicilor regionale de mediu;b) elaborează planuri şi programe regionale privind gestionarea calităţii aerului;c) coordonează proiectele şi programele privind protecţia atmosferei în regiuni, finanţate din surse naţionale şi internaţionale;3.7. primăriile şi consiliile locale:a) elaborează, în colaborare cu autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, instrucţiuni pentru titularii de activitate, instituţii şi populaţie privind modul de gestionare a calităţii aerului în cadrul localităţilor şi le aduc la cunoştinţa acestora prin mijloace adecvate;b) urmăresc şi asigura îndeplinirea prevederilor din planurile şi programele de gestionare a calităţii aerului;c) integreaza politicile de protecţie a atmosferei în strategia de dezvoltare durabila la nivel local;3.8. autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului:a) elaborează planuri şi programe de gestionare a calităţii aerului la nivel teritorial acolo unde este necesar şi asigura integrarea acestora în Planul local de acţiune pentru protecţia mediului, în colaborare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autorităţi de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii specializate şi cu titularii de activitate;b) controlează punerea în aplicare a planurilor şi a programelor de gestionare a calităţii aerului la nivel teritorial;c) întocmesc inventarul emisiilor de poluanti în atmosfera la nivel teritorial;d) urmăresc şi analizează aplicarea planurilor şi programelor de gestionare a calităţii aerului la nivel teritorial şi elaborează rapoarte anuale.III. Situaţia prezenta în domeniul protecţiei atmosfereiSursele de poluare atmosferica se clasifica astfel:● după originea lor, în:– surse naturale – din această categorie fac parte omul şi animalele, plantele, solul, apa, descompunerea materiilor organice vegetale şi animale, incendierea maselor vegetale, furtunile de praf;– surse antropice – din această categorie fac parte sursele industriale (surse stationare) şi traficul (surse mobile);● după tipul de activitate, în:– arderi în energie şi industrii de transformare;– instalaţii de ardere neindustriale;– arderi în industria de prelucrare;– procese de producţie;– extractia şi distribuţia combustibililor fosili şi a energiei geotermale;– utilizarea solventilor şi a altor produse;– transport rutier şi aerian;– tratarea şi depozitarea deşeurilor;– agricultura.În general, începând cu anul 1989, emisiile de poluanti din atmosfera au scăzut în urma transformărilor politice şi economice ale tarii. În perioada 1989-2000, reducerea pe scara larga a producţiei economice în majoritatea zonelor industriale şi închiderea multor obiective economice au condus la reducerea cu peste 50% a emisiilor de poluanti proveniţi din surse industriale. Aceasta reducere generală a poluarii la sursa a avut ca rezultat îmbunătăţirea calităţii aerului, mai ales în zonele în care principalele surse de poluare erau cele industriale. Totuşi, multe zone sunt încă puternic poluate din cauza emisiilor provenite din surse industriale şi este necesară luarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în scopul respectării valorilor limita impuse prin legislaţia în vigoare.Evoluţia emisiilor de poluanti în atmosfera se prezintă astfel:a) emisiile de gaze cu efect de sera:

  Poluant Reduceri în perioada 1989-2001 (exprimate ca CO2 echivalent)
  Dioxid de carbon (CO2) – 42,3%
  Metan (CH4) – 41,7%
  Peroxid de azot (N2O) – 68,2%

b) emisiile de SO(2) şi NO(x) au scăzut continuu în perioada 1995-2000, dar au crescut în 2001;c) emisiile de amoniac au fost în uşoară scădere în perioada 1998-2001;d) emisiile de poluanti organici persistenti (POP) au rămas în medie constante în perioada 1998-2001;e) emisiile principalelor metale grele: plumb, mercur şi cadmiu au crescut semnificativ în perioada 2000-2001.În cadrul raportului anual privind starea mediului este prezentată evoluţia calităţii aerului.Îmbunătăţirea calităţii aerului s-a produs acolo unde au fost închise obiective industriale cu impact semnificativ asupra calităţii aerului şi/sau unde au fost realizate investiţii în vederea reducerii emisiilor de poluanti în atmosfera.În zonele urbane, emisiile de poluanti datorate traficului rutier constituie principala sursa de poluare a atmosferei.IV. Standardele şi obiectivele privind calitatea aerului ambientalUniunea Europeană a preluat valorile ghid, pentru diferiţi poluanti emisi în atmosfera, ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pe care le-a impus ca valori limita, ce constituie obiective privind calitatea aerului. România a preluat în legislaţia naţionala aceste obiective. Pentru realizarea acestor obiective au fost stabilite termene fixe de îndeplinire, în concordanta cu prevederile legislaţiei europene specifice.Tabelul de mai jos prezintă valorile limita pentru emisiile de poluanti atmosferici, pentru protecţia sănătăţii oamenilor.

  Poluant Valoarea limită Perioada de mediere Data intrării în vigoare
  Benzen 5 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2010
  Monoxid de carbon 10 mg/m3 8 ore (valoarea maximă zilnică a mediilor glisante calculate din mediile orare) 1 ianuarie 2007
  Plumb 0,5 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2007
  Dioxid de azot 200 μg/m3, care nu trebuie depăşită de mai mult de 18 ori pe an 1 oră 1 ianuarie 2010
  40 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2010
  Particule (PM10) 50 μg/m3, care nu trebuie depăşită de mai mult de 35 de ori pe an 24 ore 1 ianuarie 2007
  40 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2007
  20 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2010
  Dioxid de sulf 350 μg/m3, care nu trebuie depăşită de mai mult de 24 de ori pe an 1 oră 1 ianuarie 2007
  125 μg/m3, care nu trebuie depăşită de mai mult de 3 ori pe an 24 ore 1 ianuarie 2007
  Ozon*) 120 μg/m3, care nu trebuie depăşită de mai mult de 25 de zile pe an, mediat pe 3 ani 8 ore (valoarea maximă zilnică a mediilor glisante calculate din mediile orare) 1 ianuarie 2010

–––Notă *) Pentru ozon valoarea reprezintă valoare ţinta.Tabelul de mai jos prezintă obiectivele privind calitatea aerului ambiental, pentru protecţia vegetatiei şi a ecosistemelor pentru oxizii de azot şi dioxidul de sulf. Aceste obiective sunt diferite de cele prezentate în tabelul anterior pentru aceiaşi poluanti şi sunt aplicabile în general în zonele rurale, unde protecţia mediului faţă de depunerile acide este foarte importanţa.

  Poluant Valoarea limită Perioada de mediere Data intrării în vigoare
  Oxizii de azot*) 30 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2007
  Dioxid de sulf 20 μg/m3 1 octombrie – 31 martie 1 ianuarie 2007

–––Notă *) NO(x) exprimat ca NO(2)V. Dezvoltarea strategiei şi aspecte financiareÎn România, ca şi în toate ţările în care industria reprezintă o pondere importanţa a economiei, principalele surse de poluare a atmosferei sunt activităţile industriale şi traficul rutier. Pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în zonele în care indicatorii de calitate sunt depasiti, va fi nevoie de reducerea substantiala a emisiilor de poluanti din sursele industriale şi din trafic. Dacă procesul de reducere a emisiilor de poluanti de la aceste surse este întârziat până după anul 2007, respectiv 2010, posibilitatea de conformare cu obiectivele de calitate a aerului pentru România va fi afectată.Evaluarea economică joaca un rol important în stabilirea măsurilor ce trebuie demarate pentru a îndeplini obiectivele propuse.Evaluarea financiară trebuie folosită, acolo unde este posibil, pentru cuantificarea impactului asupra mediului înconjurător al politicilor şi/sau proiectelor propuse. În cazul în care evaluarea financiară nu se poate realiza, trebuie cuantificate efectele asupra mediului înconjurător, cel puţin din punct de vedere al unei evaluări calitative. Trebuie subliniat faptul ca analiza economică pentru derularea acţiunilor de imbunatatire a calităţii aerului implica analize complexe economice şi tehnice.Cheltuielile totale (publice şi private) trebuie comparate cu creşterea economică generală, pentru a stabili dacă politicile actuale sunt sau nu justificabile.

  Anul Cheltuieli totale pentru protecţia mediului (milioane euro) % din PIB Cheltuieli totale pentru protecţia atmosferei (milioane euro) % din PIB
  2000 526,16 1,32% 106,24 0,26%
  2001 583,90 1,30% 135,24 0,3%
  2002 (estimat) 728,26 1,4% neestimate neestimate

Considerând ca PIB a crescut în anul 2003 cu 4,2% şi ca va creşte cu 4,8% în anul 2004, conform ultimelor estimari, este posibil ca emisiile totale de poluanti în atmosfera sa crească semnificativ în următorii ani.Cheltuielile necesare autorităţilor administraţiei publice în vederea atingerii obiectivelor strategiei sunt estimate la 46,53 milioane euro, pentru perioada 2004-2006. Cheltuielile din sectorul privat pentru îndeplinirea acestor obiective au fost estimate la 960,00 milioane euro, pentru perioada 2004-2006. În aceste cheltuieli sunt incluse numai costurile resurselor, costurile de capital şi de funcţionare asociate măsurilor care au fost considerate până acum.Luând în considerare o creştere a PIB cu 4,5-5,5% pe an până în anul 2007, o uşoară creştere a cheltuielilor publice, o eşalonare echilibrata a cheltuielilor private în perioada 2004-2005 şi, respectiv, 2006, precum şi menţinerea nivelului cheltuielilor private în anii 2004 şi 2005, au fost identificate doua scenarii pentru creşterea PIB cu 4,5% şi, respectiv, 5,5%, prezentate mai jos:

  Scenariul 1 – creştere a PIB cu 4,5% Milioane euro
  2004 2005 2006 Total
  Produsul intern brut (PIB) 51.180 53.483,10 55.889,84 160.552,94
  Protecţia atmosferei – costuri ale administraţiei publice 5,16 16,62 24,74 46,53
  Protecţia atmosferei – costuri în sectorul privat 240 240 480 960
  Costuri totale pentru protecţia atmosferei 245,16 256,62 504,74 1.006,53
  % din PIB 0,48 0,48 0,9 0,63
  Scenariul 2 – creştere a PIB cu 5,5% Milioane euro
  2004 2005 2006 Total
  Produsul intern brut (PIB) 52.662 55.558,41 58.614,12 166.834,53
  Protecţia atmosferei – costuri ale administraţiei publice 5,16 16,62 24,74 46,53
  Protecţia atmosferei – costuri în sectorul privat 240 240 480 960
  Costuri totale pentru protecţia atmosferei 245,16 256,62 504,74 1.006,53
  % din PIB 0,47 0,46 0,86 0,60

În conformitate cu documentul de poziţie al României cap. 22 "Protecţia mediului", aproximativ 2-2,5% din PIB ar trebui să fie alocate protecţiei mediului. În acest sens, ambele scenarii demonstreaza ca exista resurse financiare pentru a dezvolta aceasta strategie.În scenariul unei strategii pe termen lung ar fi fost posibila alocarea unui procent mai mare de fonduri din PIB pentru protecţia mediului şi, în special, pentru protecţia atmosferei. Considerând ca o creştere pe 10 ani a costurilor pentru protecţia mediului, exprimată în procente din PIB, ar ajunge în jur de 25%, aceasta ar insemna ca 1,88% din PIB va fi alocat protecţiei mediului şi, în consecinţa, 0,56% din PIB va fi alocat protecţiei atmosferei.VI. Formularea strategiei1. Linii strategice generaleObiectivul general al Strategiei naţionale privind protecţia atmosferei este protejarea sănătăţii oamenilor şi a mediului înconjurător.Strategia se bazează pe cele patru obiective-cheie menţionate în cap. I, care sunt concentrate pe abordarea comuna a soluţionării problemelor generate de emisiile de poluanti în atmosfera, cu influenţa asupra sănătăţii oamenilor şi a calităţii mediului.Conformarea cu obligaţiile asumate prin diferite tratate şi acorduri internaţionale la care România este parte (obiectivul-cheie nr. 4) decurge din realizarea primelor 3 obiective-cheie.Liniile strategice pentru atingerea acestor obiective-cheie sunt:a) verificarea şi perfecţionarea Sistemului naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului;b) crearea sistemului de prognoza a calităţii aerului, care să furnizeze date referitoare la o eventuala deteriorare a calităţii acestuia (zona afectată, frecventa, gradul de afectare al sănătăţii populaţiei);c) evaluarea calităţii aerului în zone şi aglomerari în vederea verificării conformarii nivelurilor de calitate a aerului cu valorile limita şi a identificarii situaţiilor critice de neconformare la obiectivele privind calitatea aerului;d) elaborarea şi/sau reactualizarea planurilor şi/sau programelor de gestionare a calităţii aerului;e) promovarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT);f) controlul emisiilor de poluanti şi al nivelurilor de poluare prin aplicarea tehnicilor şi tehnologiilor pentru reţinerea poluantilor şi/sau prin introducerea de tehnologii mai puţin poluante;g) măsurarea (monitorizarea), după caz, a emisiilor de poluanti;h) identificarea surselor care au generat niveluri de poluare peste limitele legale şi reevaluarea activităţii acestora, cu impunerea, după caz, a unor standarde de emisie mai stricte;i) monitorizarea suplimentară a calităţii aerului în zona de influenţa a surselor generatoare de emisii de poluanti în aerul înconjurător mai mari decât valorile limita;j) elaborarea şi implementarea măsurilor de reducere temporară a emisiilor de poluanti la unele surse majore;k) identificarea permanenta a surselor noi, generatoare de poluanti atmosferici, evaluarea aportului acestora la nivelul existent de impurificare a aerului şi asigurarea respectării obiectivelor privind calitatea aerului pentru activităţile/instalaţiile noi;l) introducerea/utilizarea combustibililor şi carburantilor care generează emisii reduse de poluanti;m) eliminarea utilizării de substanţe care depreciaza stratul de ozon;n) introducerea de măsuri specifice pentru stabilizarea emisiilor de gaze cu efect de sera, inclusiv prin introducerea şi utilizarea de surse de energie neconventionale;o) reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate;p) elaborarea şi implementarea de planuri pe termen mediu şi lung, la nivel naţional, regional şi local, pentru reducerea continua a emisiilor de poluanti în atmosfera în toate domeniile de activitate;q) supravegherea emisiilor rezultate din activităţile care pot genera impact transfrontier semnificativ asupra calităţii aerului şi verificarea conformarii cu legislaţia specifică în vigoare;r) corelarea planurilor locale şi regionale de dezvoltare şi a Planului naţional de dezvoltare, precum şi a planurilor urbanistice cu Strategia naţionala pentru protecţia atmosferei, cu programele şi planurile de gestionare a calităţii aerului;s) reducerea emisiilor poluante generate de traficul rutier prin îmbunătăţirea stării tehnice a autovehiculelor în circulaţie şi adoptarea unor măsuri fiscale care să favorizeze înlocuirea autovehiculelor în circulaţie vechi, cu emisii poluante ridicate, cu autovehicule noi cu un nivel scăzut al emisiilor poluante.Strategia naţionala privind protecţia atmosferei este dezvoltata astfel încât obiectivele privind calitatea aerului, prevăzute de legislaţia în vigoare, să poată fi atinse în perioada 2004-2007. După anul 2007 vor continua eforturile de atingere a obiectivelor privind calitatea aerului, prevăzute de noile cerinţe de acquisului în domeniu.2. Strategia naţionala privind protecţia atmosferei până în anul 2007Implementarea obiectivelor strategice în domeniul protecţiei atmosferei, cuprinse în legislaţia europeană, transpuse în legislaţia naţionala, precum şi a obligaţiilor ce decurg în convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte implica eforturi instituţionale şi financiare.În vederea realizării acestora se vor urmări prioritar următoarele:a) inventarierea periodică a instalaţiilor/activităţilor potenţial generatoare de emisii de poluanti în atmosfera;b) evaluarea sistemului de automonitorizare;c) evaluarea calităţii aerului în aglomerari şi zone;d) acreditarea laboratoarelor care efectuează analiza poluantilor din aerul înconjurător;e) dezvoltarea capacităţii instituţionale şi instruirea personalului;f) crearea unui sistem educaţional, de informare a publicului şi de constientizare a acestuia în vederea participării la luarea deciziilor.Până în anul 2007, în conformitate cu legislaţia naţionala adoptată, pentru atingerea obiectivelor-cheie se vor realiza următorii pasi:2.1. evaluarea calităţii aerului:a) finalizarea evaluării preliminare în toate zonele şi aglomerarile şi proiectarea reţelelor locale, regionale şi naţionale de monitorizare;b) elaborarea listelor cu zonele şi aglomerarile în care concentratiile pentru unul sau mai mulţi poluanti în aerul înconjurător sunt mai mari decât valoarea limita;c) dotarea sistemului naţional de monitorizare a calităţii aerului cu staţii automate de monitorizare;d) realizarea de planuri şi programe de imbunatatire a calităţii aerului;e) realizarea unui sistem de prognoza a poluarii atmosferei în zonele cu nivel de poluare ridicat;f) informarea populaţiei;2.2. implementarea cerinţelor de prevenire şi control integrat al poluarii (IPPC):a) introducerea celor mai bune tehnici disponibile prin preluarea documentaţiei BREF (Referinţele pentru cele mai bune tehnici disponibile);b) inventarierea instalaţiilor ce se afla sub incidenţa cerinţelor IPPC;c) elaborarea Registrului de poluanti emisi;d) elaborarea şi implementarea planurilor de măsuri speciale cu privire la monitorizarea şi automonitorizarea emisiilor provenite din activităţile/instalaţiile aflate sub incidenţa cerinţelor IPPC şi elaborarea planului naţional de reducere a emisiilor de poluanti în aer;e) crearea sistemului de informare şi participare a publicului la luarea deciziilor;f) crearea sistemului de informare şi raportare la Comisia Europeană;2.3. implementarea cerinţelor de limitare a emisiilor de poluanti în aer proveniţi de la instalaţii mari de ardere:a) inventarierea instalaţiilor mari de ardere;b) introducerea celor mai bune tehnici disponibile prin preluarea documentaţiei BREF (Referinţele pentru cele mai bune tehnici disponibile) pentru instalaţii mari de ardere;c) elaborarea programelor locale şi a programului naţional de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, provenite de la instalaţii mari de ardere;d) aplicarea valorilor limita de emisie pentru instalaţiile mari de ardere noi;e) crearea sistemului de informare şi raportare la Comisia Europeană;2.4. implementarea cerinţelor de limitare a emisiilor de compuşi organici volatili proveniţi din utilizarea solventilor în anumite activităţi şi instalaţii:a) inventarierea activităţilor/instalaţiilor care utilizează solventi organici;b) elaborarea programelor locale şi a programului naţional de reducere a emisiilor de compuşi organici volatili proveniţi din utilizarea solventilor;c) aplicarea valorilor limita de emisie pentru instalaţiile/activităţile noi;d) crearea sistemului de informare şi raportare la Comisia Europeană;2.5. implementarea cerinţelor de eliminare a substanţelor care distrug stratul de ozon:a) întărirea capabilitatilor naţionale de implementare a prevederilor Convenţiei şi a Protocolului, referitoare la eliminarea substanţelor ce distrug stratul de ozon;b) identificarea şi implementarea de proiecte în vederea eliminării substanţelor ce distrug stratul de ozon;c) dezvoltarea la nivel naţional a cadrului instituţional de instruire a frigotehnicienilor, în vederea eliminării definitive a ODS.Programul naţional de eliminare a substanţelor care epuizează stratul de ozon, actualizat în anul 2003, detaliază măsurile prioritare şi planul de acţiune pentru perioada 2003-2006;2.6. respectarea prevederilor internaţionale în domeniul schimbărilor climatice:a) îmbunătăţirea sistemului naţional pentru estimarea emisiilor antropogenice de gaze cu efect de sera;b) elaborarea Strategiei naţionale în domeniul schimbărilor climatice şi a Planului naţional de acţiune în domeniul schimbărilor climatice;c) coordonarea, realizarea, verificarea şi transmiterea anuală a Inventarului naţional al emisiilor antropogenice de gaze cu efect de sera şi al absorbantilor;d) coordonarea elaborării comunicărilor naţionale periodice la Secretariatul Convenţiei;e) înfiinţarea Registrului naţional al emisiilor de gaze cu efect de sera;2.7. introducerea/utilizarea carburantilor şi combustibililor care generează emisii reduse de poluanti:a) în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa a benzinei şi motorinei, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 897/2003;b) în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 142/2003 privind reducerea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi.3. Strategia naţionala privind protecţia atmosferei pentru perioada după 2007În anul 2007 este necesară o reevaluare a Strategiei naţionale pentru protecţia atmosferei.La nivelul acelui an va fi evaluat stadiul îndeplinirii cerinţelor din acquisul comunitar în domeniu.Strategia pentru această perioadă ia în considerare aceleaşi obiective ca şi cea anterioară (pentru perioada 2004-2007).Liniile strategice pentru această perioadă sunt:a) evaluarea şi gestionarea integrată a calităţii aerului;b) implementarea cerinţelor de prevenire şi control integrat al poluarii (IPPC);c) implementarea cerinţelor de limitare a emisiilor de poluanti în aer proveniţi de la instalaţii mari de ardere;d) implementarea cerinţelor de limitare a emisiilor de compuşi organici volatili proveniţi din utilizarea solventilor în anumite activităţi şi instalaţii;e) implementarea cerinţelor de eliminare a substanţelor care distrug stratul de ozon;f) respectarea prevederilor naţionale în domeniul schimbărilor climatice;g) verificarea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin ratificarea/aderarea la diferite convenţii, tratate şi protocoale internaţionale:– nivelul emisiilor de hidrocarburi poliaromatice va rămâne sub nivelul celor din 1989;– nivelul total al emisiilor de SO(2), NO(x), NH(3) şi COV va rămâne, la nivelul anului 2010, sub nivelul emisiilor totale actuale, respectiv, 918, 437 [as NO(2)], 210 şi 523 ktone/an;– nivelul emisiilor de metale grele (Pb, Hg, Cd) va rămâne sub nivelul celor din 1989;– se va stabili o schema de comercializare a creditelor de emisii de gaze cu efect de sera.VII. Planul naţional de acţiune pentru protecţia atmosfereiPlanul naţional de acţiune pentru protecţia atmosferei va fi elaborat pentru perioada 2004-2006 şi va conţine măsuri, acţiuni şi tinte pentru îndeplinirea celor 4 obiective-cheie prevăzute în strategia naţionala în domeniu.Planul naţional de acţiune pentru protecţia atmosferei se reactualizează continuu datorită evoluţiei factorilor economici şi sociali.Planul naţional de acţiune pentru protecţia atmosferei va cuprinde următoarele:– responsabilităţi şi termene pentru implementare;– evaluări financiare şi evaluări de costuri;– implicaţii pentru România;– informarea publicului cu privire la calitatea aerului;– concluzii şi recomandări;– indicatori de realizare şi responsabilităţi pentru monitorizarea realizării planului.Planul naţional de acţiune pentru protecţia atmosferei va cuprinde pentru fiecare acţiune: descrierea acesteia, perioada de realizare, costurile şi finantarile, rezultatele asteptate şi indicatori de realizare.–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x