STATUTUL din 7 octombrie 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 20 octombrie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PESTATUT 07/10/2004
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
*) Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 1.665 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 963 din 20 octombrie 2004.
 + 
Capitolul lDispoziții generale + 
Articolul 1(1)Academia de Științe Medicale, denumită în continuare A.S.M., este instituție publică de interes național în domeniul cercetării științifice medicale și farmaceutice, de consacrare academică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Sănătății.(2)Sediul A.S.M. se află în municipiul București, sos. Ștefan cel Mare nr. 19-21, sectorul 2.(3)A.S.M. este for științific național care reunește personalități consacrate din domeniile medical și farmaceutic, fiind continuatoarea Academiei de Științe Medicale înființată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 590/1969. + 
Articolul 2A.S.M. are ca obiect de activitate:a)dezvoltarea științelor medicale și farmaceutice în scopul îmbunătățirii stării de sănătate a populației;b)promovarea pe plan național a cercetărilor științifice din domeniile biomedicinei, medicinei clinice, medicinei fundamentale, medicinei preventive, sănătății publice și științelor farmaceutice;c)coordonarea activității de cercetare științifică în domeniile de vârf ale biomedicinei fundamentale și aplicative, desfășurată în unitățile aflate în coordonarea sau în subordonarea Ministerului Sănătății ori în alte unități de profil.
 + 
Articolul 3(1)În realizarea obiectului său de activitate A.S.M. colaborează cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării, Academia Română, precum și cu alte ministere, instituții de învățământ superior de medicină și farmacie, instituții și unități de profil.(2)A.S.M. poate elabora și coordona, alături de autoritățile administrației publice locale și județene, proiecte de colaborare în domeniile de interes.––-Alin. (2) al art. 3 din anexă a fost introdus de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.
 + 
Capitolul IIOrganizare și funcționare + 
Articolul 4A.S.M. are în componența sa membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare. Numărul maxim al membrilor titulari și al membrilor corespondenți este de 231, din care 190 membri titulari. Numărul membrilor de onoare, cetățeni români, nu poate depăși 30% din totalul membrilor titulari și corespondenți. Numărul membrilor de onoare, cetățeni străini, este nelimitat.Art. 4 din anexă a fost modificat de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013. + 
Articolul 5(1)În cazul în care un membru al A.S.M. este condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate pentru o faptă săvârșită cu intenție, Adunarea generală a A.S.M. hotărăște excluderea acestuia din rândul membrilor săi.(2)Membrii titulari și membrii corespondenți sunt cetățeni români aleși dintre personalitățile științifice de prestigiu care s-au distins prin activitate și realizări remarcabile în domeniul cercetării științifice medicale și farmaceutice.(3)Membrii de onoare sunt cetățeni români și străini care s-au remarcat prin realizările și contribuțiile lor la dezvoltarea științelor din domeniile preocupărilor A.S.M.(4)Dacă un membru al A.S.M. se abate de la normele eticii prin plagiat sau delațiune, Comisia de etică și deontologie medicală a A.S.M., la sesizarea oricărui academician sau din oficiu, va analiza situația și va propune Adunării generale una dintre următoarele măsuri: avertismentul scris, votul de blam, votul de blam cu avertisment și excluderea.––-Alin. (4) al art. 5 din anexă a fost introdus de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.
 + 
Articolul 6A.S.M. poate acorda și titlul de membru post-mortem. + 
Articolul 7(1)Propunerile de candidați pentru membrii titulari se fac de către membrii titulari ai secțiilor științifice de specialitate, iar candidații sunt aleși din rândul membrilor corespondenți pe baza criteriilor prevăzute la art. 7^1.(la 11-09-2017,
Alineatul (1) din Articolul 7 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 641 din 7 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 11 septembrie 2017
)
(1^1)Promovarea de la titlul de membru corespondent la cel de membru titular se realizează la un interval de minimum 5 ani de la momentul alegerii ca membru corespondent și numai în temeiul unui nou memoriu de activitate și al unui nou dosar ce va fi evaluat în baza criteriilor prevăzute la art. 7^1.(la 11-09-2017,
Articolul 7 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 641 din 7 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 11 septembrie 2017
)
(2)Propunerile de candidați pentru membrii corespondenți se fac de către membrii titulari și membrii corespondenți ai A.S.M., de către secțiile științifice de specialitate, de filialele teritoriale, de institutele și centrele medicale clinice ori de instituțiile de învățământ superior medical și farmaceutic, dintre personalitățile științifice, pe baza criteriilor prevăzute la art. 7^1.(la 11-09-2017,
Alineatul (2) din Articolul 7 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 641 din 7 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 11 septembrie 2017
)
(3)Propunerile de candidați pentru membrii de onoare se fac de către membrii titulari, de secțiile științifice de specialitate și de senatele universităților de medicină și farmacie.(4)Propunerile de candidați pentru membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare se transmit filialelor teritoriale spre analiză, acestea urmând a comunică biroului Consiliului științific un aviz obligatoriu. Adunarea generală a A.S.M. adoptă aceste propuneri în condițiile realizării cvorumului, cu jumătate plus unu din numărul total de voturi.Alin. (4) al art. 7 din anexă a fost modificat de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.(5)Propunerile de candidați sunt adoptate de adunarea generală, în urma deliberării și a votului secret.(6)Propunerile de candidați pentru membrii titulari și membrii de onoare se votează numai de către membrii titulari.(7)Propunerile de candidați pentru membrii corespondenți se votează de membrii titulari și de membrii corespondenți.(8)Dosarele și propunerile se analizează de către biroul consiliului științific și se prezintă spre avizare consiliului științific, care le supune votului Adunării generale a A.S.M.
 + 
Articolul 7^1(1)Criteriile în baza cărora sunt aleși membrii titulari sau membrii corespondenți sunt următoarele:a)deținerea gradului didactic de profesor universitar;b)activitatea didactică concretizată prin publicarea de cursuri, manuale de specialitate și monografii;c)fondarea unor specialități și discipline noi și/sau fondarea unor instituții medicale, de învățământ medical, asociații sau fundații care sprijină pacienții, care apără interesele corpului medical, care susțin, organizează și desfășoară, în condițiile legii, activitate didactică, științifică în domeniul medical sau care promovează misiuni ce urmăresc dezvoltarea medicinei, a cercetării medicale fundamentale și clinice;d)activitatea desfășurată în sprijinul A.S.M. concretizată prin participarea în echipe de cercetare științifică ale A.S.M., în grupurile de lucru constituite de A.S.M. pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 264/2004 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Medicale, cu modificările și completările ulterioare, formularea de puncte de vedere în promovarea pe plan național a cercetărilor științifice din domeniu;e)activitatea științifică și de cercetare concretizată prin publicarea de articole științifice în reviste de profil cotate/indexate.(2)Criteriile prevăzute la alin. (1) lit. a) – d) vor avea împreună o pondere de 70% în evaluarea candidatului, în timp ce criteriul prevăzut la alin. (1) lit. e), analizat din perspectivă calitativă, va avea o pondere de 30%.(la 11-09-2017,
Capitolul II a fost completat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 641 din 7 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 11 septembrie 2017
)
 + 
Articolul 8Membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare ai A.S.M. au următoarele drepturi:a)să ia parte la lucrările secției științifice de specialitate și a filialei de care aparțin, precum și la lucrările Adunării generale a A.S.M.;b)să ia parte la manifestările științifice inițiate de A.S.M., de secțiile științifice de specialitate sau de filialele din care fac parte;c)să interpeleze conducerea A.S.M., a secțiilor științifice de specialitate și a filialelor în Adunarea generală a A.S.M. asupra unor probleme de interes pentru A.S.M.
 + 
Articolul 9(1)Membrii titulari și membrii corespondenți participă la vot și la luarea deciziilor în condițiile prevăzute în prezentul statut.(2)Membrii titulari și membrii corespondenți au dreptul de a solicita să fie trecuți de Adunarea generală a A.S.M. în rândul membrilor de onoare și, respectiv, în rândul membrilor titulari ai A.S.M.
 + 
Articolul 10Membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare au îndatorirea să contribuie prin activitatea lor la progresul științelor medicale și tehnologiei și să se implice în întreaga viață academică. + 
Articolul 11Abrogat.Art. 11 din anexă a fost abrogat de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013. + 
Articolul 12A.S.M. își desfășoară activitatea în cadrul secțiilor științifice de specialitate, al filialelor teritoriale și al aparatului de lucru propriu. + 
Articolul 13(1)Secțiile științifice de specialitate sunt următoarele:a)Secția de cercetări biomedicale;b)Secția de cercetări clinice de medicină internă;c)Secția de chirurgie clinică și experimentală;d)Secția de pediatrie și dezvoltare a copilului;e)Secția de medicină preventivă și sănătate publică;f)Secția de medicină comparată;g)Secția de medicină dentară;h)Secția de cercetări farmaceutice;i)Secția de tehnologia investigațiilor paraclinice.(2)Secția științifică de specialitate este condusă de un birou format din președinte, 3-5 membri și un secretar științific. + 
Articolul 14(1)Președintele secției este ales dintre membrii titulari, iar membrii biroului sunt aleși dintre membrii titulari sau dintre membrii corespondenți, pentru un mandat de 4 ani. Pentru a fi ales, candidatul trebuie să întrunească două treimi din numărul de voturi ale membrilor cu drept de vot prezenți, în condițiile realizării cvorumului.(2)În cazul absenței președintelui, conducerea secției este asigurată de către un membru al biroului secției, iar în caz de indisponibilitate mai mare de 6 luni sau de demisie, se alege un nou președinte pe durata rămasă până la încheierea mandatului inițial de 4 ani.(3)Secretarul științific al secției realizează lucrările curente ale secției și este numit de Consiliul științific al A.S.M., la propunerea secției de specialitate. + 
Articolul 15În domeniul lor de activitate, secțiile A.S.M. au următoarele atribuții:a)fac propuneri de membri corespondenți și titulari, precum și de membri de onoare ai A.S.M.;b)fac propuneri pentru direcțiile prioritare de cercetare multidisciplinară, precum și pentru comenzi de cercetare în cadrul unor granturi;c)avizează ofertele de cercetare științifică primite din partea unităților de cercetare medicală și farmaceutică; analizează rapoartele lor anuale și fac propuneri conducerii A.S.M. privind finanțarea acestor oferte în forma de granturi;d)evaluează rezultatele obținute, precum și contribuțiile cercetărilor științifice la rezolvarea problemelor de ocrotire a sănătății;e)avizează rapoartele anuale ale filialelor A.S.M.;f)avizează, la solicitarea conducerii A.S.M., posturile de cercetare și dotările tehnice din unitățile de cercetare din domeniul propriu de activitate;g)fac propuneri pentru deplasări în străinătate pentru perfecționare-specializare sau schimburi de experiență.
 + 
Articolul 16(1)Pentru facilitarea coordonării activităților de cercetare științifică, A.S.M. organizează în centrele universitare medicale și farmaceutice filiale teritoriale ale A.S.M., unități fără personalitate juridică.(2)Organele de conducere, care sunt președintele și secretarul, sunt alese de membrii filialei prin vot secret și sunt confirmate de conducerea A.S.M.(3)Filialele funcționează în baza regulamentului de organizare și funcționare propriu, adoptat de Adunarea generală a A.S.M., și reunesc toți membrii din zonele respective. + 
Articolul 17(1)În cadrul A.S.M., prin hotărâre a Consiliului științific se pot organiza comisii științifice de specialitate și colective de lucru permanente sau temporare, în coordonarea Consiliului științific al A.S.M., a secției științifice de specialitate sau, după caz, a filialei teritoriale.(2)La nivelul Adunării generale a A.S.M. va funcționa o comisie de etică și deontologie medicală și o comisie de bioetică a medicamentului și a dispozitivelor medicale. Atribuțiile acestor comisii se stabilesc prin regulamentele proprii de organizare și funcționare, în condițiile Legii nr. 264/2004privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Medicale, cu modificările și completările ulterioare."(3)Comisiile prevăzute la alin. (2) au un rol consultativ.––-Art. 17 din anexă a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.
 + 
Articolul 18(1)A.S.M. dispune de un aparat propriu, format din 15 posturi, încadrat cu personal științific, tehnic, economic, juridic și administrativ, care asigură activitatea curentă, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Sănătății pentru unitățile subordonate.Alin. (1) al art. 18 din anexă a fost modificat de pct. 7 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.(1^1)A.S.M. poate dispune de un aparat propriu de cercetare-dezvoltare științifică medicală, încadrat cu personal de specialitate, cu respectarea numărului de posturi alocate prevăzute la alin. (1).––-Alin. (1^1) al art. 18 din anexă a fost introdus de pct. 8 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.(2)Structura organizatorică și atribuțiile personalului din aparatul propriu se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare aprobat de Adunarea generală a A.S.M.(3)Salarizarea personalului prevăzut la alin. (1) se face în conformitate cu dispozițiile aplicabile personalului bugetar.
 + 
Articolul 19(1)Următoarele structuri de cercetare își pot desfășura activitatea în coordonarea științifică a A.S.M.:a)nuclee;b)colective;c)laboratoare;d)secții;e)departamente;f)institute în care se desfășoară activitate de asistență medicală, de învățământ și cercetare științifică medicală și institute în care se desfășoară numai activitate de cercetare științifică medicală, care au personalitate juridică și sunt în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătății;g)instituții fără personalitate juridică, în care se desfășoară activitate de cercetare științifică medicală, grefate pe clinici sau secții.(2)Structurile de cercetare științifică medicală prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) pot funcționa atât în institute în care se desfășoară numai activitate de cercetare științifică medicală, cât și în celelalte unități sanitare cu sau fără paturi, în care se desfășoară și activitate de asistență medicală și învățământ.
 + 
Capitolul IIIOrganele de conducere ale A.S.M. + 
Articolul 20Organele de conducere ale A.S.M. sunt:a)adunarea generală;b)consiliul științific;c)biroul executiv al consiliului științific;d)președintele. + 
Articolul 21(1)Forul suprem de conducere al A.S.M. este Adunarea generală a A.S.M., alcătuită din membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare.(2)La Adunarea generală a A.S.M. pot participa ca invitați fără drept de vot reprezentanți ai institutelor de cercetare, unităților de învățământ superior, ministerelor de specialitate și beneficiarilor activității de cercetare.(3)Adunarea generală a A.S.M. este legal constituită în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi. Hotărârile Adunării generale a A.S.M. se adoptă cu majoritatea simplă a membrilor prezenți.(4)Dacă la prima convocare nu este întrunit numărul legal de două treimi din numărul membrilor, se convoacă, în termen de maximum 30 de zile, o nouă adunare care se consideră legal constituită în prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul total al membrilor, în cazul în care nici la a doua convocare nu este întrunit numărul legal de membri, se convoacă, în termen de maximum 10 zile, o nouă adunare care se consideră legal constituită cu numărul membrilor prezenți.(5)Adunarea generală a A.S.M. se întrunește în sesiuni ordinare o dată pe an și în sesiuni extraordinare ori de câte ori este nevoie, la solicitarea Consiliului științific al A.S.M. sau a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor A.S.M.(6)Abrogat.––-Alin. (6) al art. 21 din anexă a fost abrogat de pct. 9 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.
 + 
Articolul 22Adunarea generală a A.S.M. are următoarele atribuții principale:a)alege, prin vot secret, noii membri de onoare, membrii titulari și membrii corespondenți, în limita locurilor devenite vacante, pe baza listelor avizate de Consiliul științific al A.S.M.;b)alege, prin vot secret, președintele, vicepreședinții și secretarul general dintre membrii titulari;––-Lit. b) a art. 22 din anexă a fost modificată de pct. 10 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.c)stabilește prioritățile de cercetare științifică din domeniile A.S.M.;d)adoptă statutul A.S.M., care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătății;d^1)alege din rândul vicepreședinților un vicepreședinte executiv;(la 03-10-2017,
Articolul 22 din Capitolul III a fost completat de RECTIFICAREA nr. 641 din 7 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 03 octombrie 2017
)
e)avizează bugetul de venituri și cheltuieli al A.S.M.;f)aprobă regulamentul de organizare și funcționare al secțiilor științifice de specialitate și al filialelor teritoriale ale A.S'.M.;g)stabilește măsuri de îmbunătățire și dezvoltare a activității A.S.M.;h)decernează premiile anuale ale A.S.M. în ședințe solemne;i)hotărăște excluderea membrilor A.S.M. în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1);j)aprobă darea de seamă asupra activității desfășurate între două adunări generale, precum și programele de activitate științifică anuală și de perspectivă;k)aprobă programe pentru valorificarea rezultatelor cercetării științifice în domeniul medical și farmaceutic și pentru îmbunătățirea asistenței medicale.
 + 
Articolul 23(1)Între sesiunile Adunării generale a A.S.M. organul de conducere al A.S.M. este consiliul științific, alcătuit din președinte, 3 vicepreședinți, dintre care unul cu rol executiv, secretarul general și președinții filialelor teritoriale.(la 11-09-2017,
Alineatul (1) din Articolul 23 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 641 din 7 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 11 septembrie 2017
)
(2)La ședințele Consiliului științific al A.S.M. pot fi invitați și alți specialiști, în funcție, de problemele luate în discuție.(3)Ședințele Consiliului științific al A.S.M. sunt statutar constituite în prezența a jumătate plus unu din numărul membrilor săi. Hotărârile se iau prin vot, cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți.Alin. (3) al art. 23 din anexă a fost modificat de pct. 11 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.(4)Ședințele Consiliului științific al A.S.M. se țin o dată pe trimestru și ori de câte ori este nevoie.
 + 
Articolul 24Consiliul științific al A.S.M. are următoarele atribuții principale:a)îndeplinește hotărârile Adunării generale a A.S.M.;b)adoptă hotărâri referitoare la orientarea, realizarea și coordonarea activității științifice;c)inițiază și dezvoltă colaborări în domeniul cercetării științifice cu Academia Română, instituții'științifice, institute de învățământ superior și alți parteneri interesați;d)stabilește, la propunerea președintelui, alte atribuții ale secretarului general;Lit. d) a art. 24 din anexă a fost modificată de pct. 12 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.e)stabilește măsuri pentru menținerea integrității patrimoniului A.S.M.;f)adoptă hotărâri privind prioritatea obiectivelor de cercetare și face propuneri de eligibilitate a proiectelor și temelor de cercetare în domeniul medical și farmaceutic;g)stabilește relații științifice cu academii și instituții similare din străinătate și hotărăște cu privire la afilierea A.S.M. la organisme științifice internaționale;h)hotărăște convocarea Adunării generale a A.S.M.;i)examinează și avizează propunerile secțiilor și ale filialelor privind alegerea de noi membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare;j)propune Ministerului Sănătății criteriile pentru desfășurarea activităților de cercetare științifică medicală și farmaceutică;k)avizează contractele de cercetare încheiate între spitale și finanțatorul cercetării;l)avizează, la solicitarea Ministerului Sănătății, spitalele clinice și universitare, institutele, clinicile și secțiile clinice care solicită să primească statut de centru de excelență pentru activități medicale;m)prezintă Adunării generale a A.S.M. darea de seamă și rapoartele asupra activității A.S.M., precum și programe de activitate;n)întocmește și supune spre avizare bugetul de venituri și cheltuieli al A.S.M.;o)confirmă rezultatele alegerii conducerilor secțiilor științifice și filialelor.p)propune regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de bioetică a medicamentului și îl supune spre aprobare Adunării generale a A.S.M.;Lit. p) a art. 24 din anexă a fost introdusă de pct. 13 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.q)propune regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de etică și deontologie medicală și îl supune spre aprobare Adunării generale a A.S.M.––-Lit. q) a art. 24 din anexă a fost introdusă de pct. 13 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.
 + 
Articolul 25Consiliul științific al A.S.M. răspunde în fața Adunării generale a A.S.M. pentru întreaga activitate. + 
Articolul 26(1)între ședințele Consiliului științific al A.S.M. conducerea operativă este asigurată de biroul executiv al Consiliului științific al A.S.M., alcătuit din președintele A.S.M., 3 vicepreședinți și secretarul general al A.S.M.(1^1)La ședințele biroului executiv al Consiliului științific al A.S.M. participă în calitate de invitați de onoare, fără drept de vot, foștii președinți ai A.S.M. care au deținut minimum două mandate de președinte.(la 11-09-2017,
Articolul 26 din Capitolul III a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 641 din 7 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 11 septembrie 2017
)
(2)Ședințele ordinare ale biroului executiv al Consiliului științific al A.S.M. au loc lunar sau ori de câte ori este nevoie și se convoacă de președinte.(3)Biroul executiv al Consiliului științific al A.S.M. stabilește măsuri și ia decizii pentru îndeplinirea hotărârilor Consiliului științific al A.S.M. și pentru rezolvarea problemelor curente. Răspunde față de Consiliul științific al A.S.M. pentru buna desfășurare a întregii activități a A.S.M.(4)Hotărârile biroului executiv al Consiliului științific al A.S.M. se iau prin vot deschis, cu majoritate simplă.
 + 
Articolul 27(1)Președintele A.S.M. este președintele consiliului științific și al biroului executiv și are următoarele atribuții:a)conduce și îndrumă întreaga activitate a A.S.M. pe baza hotărârilor Adunării generale a A.S.M. și ale Consiliului științific al A.S.M.;b)reprezintă A.S.M. în relațiile cu terții și este ordonator de credite;c)asigură legătura permanentă cu Ministerul Sănătății și cu alte ministere;d)reprezintă și angajează A.S.M., în condițiile legii, în relațiile cu persoane juridice și fizice române și străine și informează Consiliul științific al A.S.M. asupra acțiunilor întreprinse și a rezultatelor acestora;e)convoacă și prezidează ședințele adunării generale a A.S.M., ale Consiliul științific al A.S.M. și ale Biroului executiv al consiliului științific al A.S.M.;f)asigură îmbunătățirea activităților de cercetare-dezvoltare din domeniile A.S.M.;g)emite decizii în executarea hotărârilor Adunării generale a A.S.M., ale Consiliului științific al A.S.M., precum și în exercitarea atribuțiilor proprii;h)răspunde de patrimoniul A.S.M.i)stabilește și revizuiește periodic atribuțiile vicepreședinților.––-Lit. i) a art. 27 din anexă a fost introdusă de pct. 14 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.(2)În cazul în care președintele nu își poate exercita prerogativele pe o perioadă mai mare de 30 de zile, va desemna în vederea exercitării acestora pe unul dintre vicepreședinți, prin delegare de competență; în caz de indisponibilitate mai mare de 6 luni, se va proceda la alegerea unui nou președinte pe durata corespunzătoare încheierii mandatului. + 
Articolul 28Secretarul general al A.S.M. are următoarele atribuții:a)urmărește și ia măsuri de îndeplinire a hotărârilor Adunării generale a A.S.M., ale Consiliul științific al A.S.M. și ale biroului executiv al acestuia;b)coordonează și răspunde de activitatea aparatului de lucru al A.S.M.;c)pregătește documentele de lucru pentru Adunarea generală a A.S.M., ședințele Consiliului științific al A.S.M. și ale Biroului executiv al Consiliului științific al A.S.M.;d)urmărește activitatea curentă a secțiilor științifice de specialitate și a filialelor teritoriale;e)coordonează activitatea de editare a publicațiilor A.S.M.;f)îndeplinește alte atribuții stabilite de Biroul executiv al Consiliului științific al A.S.M. și de președintele A.S.M.g)răspunde de întocmirea și expedierea corespondenței A.S.M. și de relațiile funcționale dintre A.S.M. și alte instituții;Lit. g) a art. 28 din anexă a fost introdusă de pct. 15 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.h)răspunde, alături de președinte, de activitatea economico-financiară.––-Lit. h) a art. 28 din anexă a fost introdusă de pct. 15 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013. + 
Articolul 28^1Vicepreședintele executiv are ca sarcină coordonarea activității secretarului general în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 28.(la 11-09-2017,
Capitolul III a fost completat de Punctul 7, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 641 din 7 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 11 septembrie 2017
)
 + 
Articolul 29(1)Președintele, vicepreședinții și secretarul general ai A.S.M. sunt aleși de Adunarea generală a A.S.M. pentru un mandat de 4 ani, având dreptul de a fi realeși pentru încă un mandat.(2)Pentru alegerea președintelui, vicepreședinților și a secretarului general al A.S.M., hotărârile se adoptă cu o majoritate de jumătate plus unu din numărul membrilor A.S.M. prezenți, în condițiile realizării cvorumului.––-Alin. (2) al art. 29 din anexă a fost modificat de pct. 16 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.(3)Ședințele Adunării generale a A.S.M. pentru alegerea organelor de conducere ale A.S.M. sunt conduse de un prezidiu propus de Adunarea generală a A.S.M. și format din 3-5 membri titulari care nu candidează.(4)Candidaturile pentru președinte, vicepreședinți și secretarul general ai A.S.M. se depun cu 30 de zile înaintea datei de desfășurare a Adunării generale a A.S.M. în care au loc alegerile, de către secțiile științifice, filialele teritoriale și, în nume propriu, de către membrii titulari și corespondenți ai A.S.M.(5)în Adunarea generală a A.S.M. se supun la vot toate candidaturile avizate de Consiliul științific al A.S.M.(6)Se declară aleși pentru fiecare funcție candidații care au obținut jumătate plus unu din numărul voturilor, în ordinea descrescătoare a voturilor favorabile exprimate.––-Alin. (6) al art. 29 din anexă a fost modificat de pct. 16 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.
 + 
Articolul 30Mandatele președintelui, vicepreședinților și secretarului general ai A.S.M. încetează la expirarea duratei prevăzute la art. 29 alin. (1).
 + 
Capitolul IVFinanțarea activității A.S.M. + 
Articolul 31(1)Finanțarea activității A.S.M. se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 264/2004, cu modificările și completările ulterioare.Alin. (1) al art. 31 din anexă a fost modificat de pct. 17 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 877 din 14 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013.(2)Veniturile proprii ale A.S.M. se obțin din activitățile realizate conform obiectului de activitate, pe bază de contract cu instituții publice sau private. Utilizarea veniturilor se face în condițiile legii, pentru cheltuielile curente și de capital.(3)A.S.M. poate primi donații, sponsorizări și orice bunuri sau valori care servesc misiunii sale. + 
Articolul 32Relațiile dintre A.S.M., secțiile științifice și filialele teritoriale se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare al A.S.M., aprobat de Adunarea generală a A.S.M.
 + 
Capitolul VDispoziții finale + 
Articolul 33(1)A.S.M. are în dotare un parc auto propriu format dintr-un autovehicul.(2)Consumul lunar de carburanți pentru aparatul de lucru este de 150 litri lunar.
 + 
Articolul 34Prezentul statut poate fi modificat sau completat la propunerea Adunării generale a A.S.M. Modificările și completările intră în vigoare după aprobarea acestora prin hotărâre a Guvernului și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea l. + 
Articolul 35Regulamentul de organizare și funcționare al secțiilor științifice de specialitate și al filialelor teritoriale se adoptă de Adunarea generală a A.S.M. în termen de 60 de zile de la publicarea prezentului statut în Monitorul Oficial al României, Partea l.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x