asociaţiei economice intercooperatiste
I. Scopul şi constituirea asociaţiei economice intercooperatiste +
Articolul 1Pentru înfăptuirea politicii partidului privind dezvoltarea şi modernizarea continua a agriculturii cooperatiste şi sporirea aportului acesteia la progresul economiei naţionale, cooperativele agricole din cadrul aceluiaşi consiliu unic agroindustrial de stat şi cooperatist pot constitui asociaţii economice intercooperatiste.Asocierea cooperativelor agricole de producţie creează cadrul larg de promovare a tehnicii înaintate, de realizare a concentrarii şi modernizării producţiei, profilarii şi specializării unităţilor, în vederea consolidării şi dezvoltării continue, economice şi organizatorice, a fiecărei cooperative agricole ca unitate de-sine-stătătoare, creşterii veniturilor cooperatorilor şi sporirii contribuţiei agriculturii cooperatiste la dezvoltarea economiei naţionale. +
Articolul 2Asocierea între cooperativele agricole contribuie la creşterea continua a producţiei şi productivitatii muncii, valorificarea în condiţii superioare şi cu eficienta a resurselor materiale şi financiare, folosirea raţională a forţei de muncă, la creşterea proprietăţii fiecărei cooperative agricole de producţie. +
Articolul 3Asociaţia economică intercooperatista îşi desfăşoară activitatea pe baza hotărîrilor de partid, legilor statului şi prezentului statut. +
Articolul 4Asociaţia economică intercooperatista se constituie pe baza liberului consimtamint a doua sau mai multe cooperative agricole de producţie din raza aceluiaşi consiliu unic agroindustrial de stat şi cooperatist. Asociaţia promovează şi respecta, în întreaga sa activitate, principiul autonomiei cooperativelor agricole de producţie. +
Articolul 5Asociaţia economică intercooperatista se constituie ca întreprindere economică pentru construirea de complexe mari zootehnice, sere şi solarii, înfiinţarea de noi plantaţii pomicole şi viticole, proprietate a cooperativelor agricole de producţie, pentru depozitarea, prelucrarea şi valorificarea produselor agroalimentare, efectuarea de construcţii, activităţi industriale şi prestări de servicii.În cadrul consiliului unic agroindustrial de stat şi cooperatist se constituie, de regula, o singura asociaţie economică intercooperatista cu acelaşi profil. +
Articolul 6Asociaţia economică intercooperatista se constituie de către cooperativele agricole interesate, la propunerea consiliului unic agroindustrial de stat şi cooperatist, cu sprijinul uniunii judeţene a cooperativelor agricole de producţie şi al direcţiei generale judeţene pentru agricultura şi industria alimentara, pe baza documentaţiei, din care să rezulte:a) obiectul activităţii şi avantajele tehnice şi economice ce rezultă din asociere; … b) situaţia economico-financiară a cooperativelor ce solicita a se asocia, contribuţia ce urmează a fi adusă de acestea şi influentele asupra dezvoltării economice şi organizatorice ulterioare a cooperativelor asociate şi a veniturilor cooperatorilor; … c) aportul asaciatiei economice intercooperatiste la creşterea producţiei şi a productivitatii muncii la întărirea economico-organizatorică a cooperativelor asociate; … d) asigurarea forţei de muncă necesară asociaţiei, din cadrul cooperativelor asociate; … e) eficienta economică a activităţii asociaţiei. … +
Articolul 7Adunarea generală a cooperatorilor din fiecare cooperativa agricolă examinează documentaţia de constituire a asociaţiei, hotărăşte asupra asocierii cooperativei şi aprba:– actul constitutiv;– contribuţia cu mijloace băneşti a cooperativei agricole la constituirea fondului social;– contribuţia cu suprafeţe de teren pentru amplasarea noilor capacităţi de producţie zootehnice şi înfiinţarea de noi plantaţii viticole şi pomicole, cu suprafeţe de teren destinate producerii legumelor şi rasadurilor în sere şi solarii, precum şi cele destinate producerii furajelor de volum pentru asociaţiile economice intercooperatiste zootehnice;– cantităţile de furaje, materii prime şi materiale, produsele pentru depozitare, prelucrare şi valorificare, animalele pentru ingrasare, precum şi alte bunuri materiale ce vor fi livrate contra cost asociaţiei intercooperatiste;– participarea cu forta de muncă la activitatea asociaţiei;– termenele de predare a contribuţiei stabilite.Documentaţia pentru constituirea asociaţiei, adoptată de adunările generale ale cooperatorilor, la propunerea consiliului unic agroindustrial de stat şi cooperatist, avizată de direcţia generală judeteana pentru agricultura şi industria alimentara şi uniunea judeteana a cooperativelor agricole de producţie, se înaintează pentru aprobare Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie şi Băncii pentru Agricultura şi Industrie Alimentara. În acelaşi mod se procedează şi în cazul extinderii capacităţilor de producţie la asociaţiile economice intercooperatiste. +
Articolul 8Asociaţia economică intercooperatista are personalitate juridică, pe care o dobîndeşte, odată cu recunoaşterea constituirii de către comitetul executiv al consiliului popular judeţean, este titulara de plan şi are răspundere contractuală proprie, fiind obligată să asigure realizarea sarcinilor de producţie şi de livrare la fondul de stat, în condiţiile prevăzute de lege. +
Articolul 9Fondul social al asociaţiei economice intercooperatiste se compune din mijloacele fixe şi circulante cu care participa cooperativele agricole.Suprafeţele de teren prevăzute la art. 7 se evalueaza la predarea lor, potrivit reglementărilor legale, de către o comisie desemnată de biroul executiv al consiliului unic agroindustrial de stat şi cooperatist, iar valorile astfel stabilite reprezintă părţi sociale ale unităţilor asociate. Aceste terenuri rămîn în proprietatea cooperativelor asociate. +
Articolul 10Fondul social al asociaţiei intercooperatiste se măreşte prin:– cotele-părţi din beneficii repartizate pentru fondul de dezvoltare economică şi fondul mijloacelor circulante;– valoarea subscrierilor ulterioare ale cooperativelor asociate;– părţile sociale ale cooperativelor care adera ulterior la asociaţie.II. Organizarea, funcţionarea şi conducerea asociaţiei economice intercooperatiste +
Articolul 11Asociaţia economică intercooperatista se organizează şi îşi desfăşoară activitatea pe principiile autoconducerii şi autogestiunu economico-financiare, pe baza planului de dezvoltare în perspectiva, a planului anual de producţie şi a bugetului de venituri şi cheltuieli, prin gospadarirea cu maxima eficienta a mijloacelor materiale şi financiare de care dispune, acoperirea cheltuielilor din veniturile proprii, realizarea de beneficii în condiţiile prevăzute de lege.Asociaţia economică intercooperatista cu profil agricol valorifica producţia marfa la fondul de stat, potrivit prevederilor de plan şi contractelor economice încheiate.După livrarea cantităţilor contractate la fondul de stat, asociaţiile economice intercooperatiste pot desface prin asociaţiile de valorificare sau direct către populaţie, în condiţiile legii, legume, fructe şi struguri de masa din producţia obţinută. +
Articolul 12Activitatea în asociaţia economică intercooperatista se realizează prin munca membrilor cooperativelor asociate şi a altor persoane încadrate în condiţiile prevăzute de lege.Cooperatorii care lucrează în asociaţii beneficiază de drepturile prevăzute în Statutul cooperativei agricole de producţie.Pentru executarea lucrărilor mecanizate, asociaţia economică încheie contracte cu staţiunea pentru mecanizarea agriculturii din raza sa de activitate.Producţia în asociaţia economică intercooperatista se organizează pe ferme şi sectoare, iar în cadrul acestora, munca se organizează pe echipe de mecanizatori, de mecanizatori şi cooperatori sau numai de cooperatori, constituite pe o perioadă de cel puţin un ciclu de producţie sau un an calendaristic.Mărimea echipei se stabileşte de consiliul oamenilor muncii, în funcţie de profilul de activitate al acesteia şi de condiţiile specifice în care lucrează, în limitele stabilite de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.Echipa este condusă de un şef de echipa desemnat de consiliul oamenilor muncii al asociaţiei economice intercooperatiste.Echipa ia în primire, de la şeful de ferma, suprafaţa de teren sau efectivele de animale, după caz, cu adăposturile şi celelalte mijloace necesare executării lucrărilor şi realizării producţiei.Obligaţiile principale şi răspunderile ce revin echipei, fermei şi sectorului se înscriu într-un angajament încheiat între şeful de ferma, respectiv de sector, şi şeful de echipa, şi se aproba de consiliul oamenilor muncii al asociaţiei. Angajamentul se semnează de toţi membrii echipei. +
Articolul 13Retribuirea muncii se face pe bază de acord global sau de acord direct, cu tarife pe unitatea de produs sau la mia de lei producţie obţinută, potrivit legii.Drepturile de retribuire în asociaţiile economice intercooperatiste se stabilesc pe baza retributiei şi tarifelor de plată în bani sau în bani şi în natura, în condiţiile prevăzute de lege pentru cooperativele agricole de producţie şi în funcţie de producţia obţinută, de veniturile şi beneficiile realizate, astfel încît în fiecare unitate să se asigure autogestiunea şi autofinantarea.Drepturile în natura se acordă de cooperativele asociate, în limitele şi în condiţiile stabilite pentru cooperatori.Drepturile de retribuire ale cooperatorilor din asociaţiile economice intercooperatiste cu profil agrozootehnic, care executa acelaşi volum de lucrări şi realizează aceleaşi producţii cu cele prevăzute pentru întreprinderile agricole de stat, se stabilesc potrivit prevederilor Legii nr. 57/1974, aplicabile acestor întreprinderi, de grad şi profil similar.Drepturile de retribuire ale cooperatorilor din asociaţiile economice intercooperatiste cu alt profil decît cel agrozootehnic se stabilesc potrivit prevederilor Legii nr. 57/1974, aplicabile unităţilor economice de stat sau ale cooperaţiei meşteşugăreşti, de grad şi profil similar, dacă executa acelaşi volum de lucrări şi realizează aceleaşi producţii. +
Articolul 14Încadrarea personalului cu contract de muncă se face potrivit prevederilor legii retribuirii muncii în unităţile agricole cooperatiste. +
Articolul 15Organele de conducere colectivă ale asociaţiei economice intercooperatiste sînt: consiliul asociaţiei, adunarea generală a oamenilor muncii, consiliul oamenilor muncii şi biroul executiv al consiliului oamenilor muncii. +
Articolul 16Consiliul asociaţiei este format din preşedintele, inginerul şef şi contabilul şef din fiecare cooperativa asociata, precum şi din cîte 2-3 cooperatori fruntasi, aleşi de adunările generale ale acestor cooperative.Fiecare cooperativa agricolă are dreptul la un singur vot, indiferent de valoarea părţii sociale cu care a contribuit sau de numărul persoanelor care o reprezintă în consiliul asociaţiei.Consiliul asocitatiei poate lua hotărîri numai dacă toate cooperativele asociate sînt reprezentate. +
Articolul 17Consiliul asociaţiei are următoarele atribuţii principale:a) aproba planul de producţie şi bugetul de venituri şi cheltuieli, programul de investiţii şi dările de seama privind activitatea de producţie şi economico-financiară, în scopul realizării obligaţiilor asumate prin contracte, asigurarea echilibrului financiar şi autofinantarea asociaţiei; … b) aproba repartizarea beneficiilor, în limitele prevăzute de statut; … c) hotărăşte asupra primirii altor cooperative agricole în asociaţie; … d) hotărăşte asupra cererilor de retragere din asociaţie, staibilind condiţiile şi termenele de restituire a contravalorii părţii sociale; … e) hotărăşte îndepărtarea din asociaţie a cooperativei agricole care nu-şi respecta obligaţiile asumate, stabilind condiţiile şi termenele de restituire a contravalorii părţii sociale aduse de aceasta cooperativa; … f) aproba regulamentul de ordine interioară; … g) alege din rindurile sale, pe timp de 2 ani, preşedintele asociaţiei şi membrii comisiei de revizie; … h) hotărăşte, cu avizul direcţiei generale pentru agricultura şi industria alimentara şi al uniunii judeţene a cooperativelor agricole de producţie, încadrarea în munca, transferul şi desfacerea contractului de muncă directorului, inginerului şef şi contabilului şef al asociaţiei, precum şi specialiştilor din consiliul oamenilor muncii; … i) desemnează, la propunerea adunării generale a oomenilor muncii, ca membri în consiliul oamenilor muncii, cadre cu funcţii de răspundere: inginerul şef şi contabilul şef, presedinta comisiei de femei, şefi ai unor compartimente de muncă, precum şi alţi specialişti din cadrul asociaţiei; … j) desface contractul de muncă, stabileşte răspunderea disciplinară şi materială a persoanelor desemnate în consiliul oamenilor muncii; … k) aproba scăderea din gestiune a lipsurilor de valori materiale constatate peste normele legale şi trecerea acestora pe costurile de producţie, cînd lipsurile nu se datoresc culpei unei persoane fizice, precum şi a altor pagube, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale. … Consiliul asociaţiei se întruneşte semestrial şi ori de cîte ori este necesar, din iniţiativa preşedintelui, la cererea unei treimi din numărul cooperativelor asociate, a comisiei de revizie sau a consiliului oamenilor muncii.Consiliul asociaţiei adopta hotărîri cu majoritate de voturi, cu excepţia cazurilor prevăzute la lit. a), b), c), d) şi g), cînd hotărîrile se adoptă cu unanimitate de voturi.Hotărîrile care angajează patrimoniul cooperativelor agricole asociate sînt valabile numai după adoptarea lor de către adunările generale ale cooperatorilor.Reprezentanţii fiecărei cooperative agricole asociate informează cu regularitate adunările generale ale cooperatorilor asupra hotărîrilor luate de consiliul asociaţiei, precum şi privitor la rezultatele obţinute în activitatea economică a acesteia.Cooperativa agricolă asociata care considera ca, prin votul exprimat în numele sau, a fost depăşit mandatul pe care l-a dat reprezentanţilor şi ca hotărîrea adoptată de consiliul asociaţiei nu corespunde intereselor asociaţiei intercooperatiste sau intereselor proprii, are dreptul să se adreseze, în termen de 30 de zile, uniunii judeţene a cooperativelor agricole de producţie cu cerere de suspendare, reexaminare sau anulare a hotărîrii. În astfel de cazuri, dacă cooperativa agricolă nu este multumita de modul cum a fost soluţionată cererea, are dreptul să se adreseze, în termen de 30 de zile, Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie.Organele prevăzute la alineatul precedent pot decide suspendarea, reexaminarea sau anularea hotărîrii reclamate în termen de 15 zile de la primirea sesizării. +
Articolul 18Preşedintele asociaţiei economice intercooperatiste are următoarele atribuţii:a) urmăreşte înfăptuirea hotărîrilor adoptate de consiliul asociaţiei şi respectarea obligaţiilor contractuale; … b) convoacă consiliul asociaţiei, în conformitate cu prevederile din prezentul statut; … c) informează consiliul asociaţiei asupra modului cum se infaptuiesc hotărîrile şi măsurile adoptate; … d) îndrumă şi controlează activitatea consiliului oamenilor muncii al asociaţiei. … +
Articolul 19Comisia de revizie a asociaţiei este formată din 3-5 membri. Comisia verifica activitatea gospodareasca şi financiară desfăşurată de consiliul oamenilor muncii, înregistrarea veniturilor, respectarea reguli1or de efectuare a cheltuielilor, păstrarea în bune condiţii a bunurilor asociaţiei; verifica modul cum au fost rezolvate cererile şi sesizările adresate consiliului oamenilor muncii.Comisia de revizie este subordonata numai consiliului asociaţiei, faţă de care răspunde pentru activitatea depusa.Pe baza constatărilor făcute, comisia de revizie prezintă propuneri consiliului asociaţiei sau, după caz, consiliului oamenilor muncii, pentru luarea măsurilor de imbunatatire a muncii, de recuperare a pagubelor aduse asociaţiei şi de sancţionare a celor vinovaţi. Comisia de revizie urmăreşte aplicarea măsurilor luate de consiliul asociaţiei şi de consiliul oamenilor muncii, sesizind în acelaşi timp, după caz, şi alte organe competente, ori de cîte ori constata fapte a căror gravitate reclama aceasta.Comisia de revizie prezintă consiliului asociaţiei, anual şi ori de cîte ori este nevoie, rapoarte asupra activităţii desfăşurate. +
Articolul 20Adunarea generală a oamenilor muncii este formată din cooperatori şi ceilalţi oameni ai muncii care lucrează în asociaţie.Adunarea se convoacă semestrial sau ori de cîte ori este nevoie, în şedinţe ordinare, din iniţiativa consiliului oamenilor muncii sau la cererea a cel puţin o treime din numărul oamenilor muncii din asociaţie şi are, în principal, următoarele atribuţii:a) dezbate planurile de producţie cincinale şi anuale şi bugetele de venituri şi cheltuieli, precum şi măsurile ce se impun în vederea mobilizării depline a rezervelor interne, creşterii productivitatii muncii şi eficientei economice a întregii activităţi; … b) aproba angajamentele privind depăşirea indicatorilor de plan şi măsurile tehnico-organizatorice necesare pentru îndeplinirea lor; … c) dezbate periodic realizarile obţinute şi stabileşte măsurile ce urmează a se lua pentru îndeplinirea planului de producţie şi a bugetului de venituri şi cheltuieli; … d) repartizează fondul de participare a cooperatorilor şi a celorlalţi oameni ai muncii la realizarea producţiei, a beneficiilor şi la împărţirea beneficiilor, în raport cu contribuţia adusă la realizarea acestora; … e) aproba numărul de membri în consiliul oamenilor muncii, în biroul executiv al acestuia, precum şi numărul de reprezentanţi ai cooperatorilor şi celorlalţi oameni ai muncii în consiliu; … f) alege reprezentanţi din rindul cooperatorilor şi al celuilalt personal muncitor, care să facă parte din consiliul oamenilor muncii, şi hotărăşte revocarea celor care nu au desfăşurat o activitate corespunzătoare; … g) desemnează persoanele care vor îndeplini funcţiile de preşedinte şi prim-vicepreşedinte în consiliul oamenilor muncii; … h) alege un reprezentant al cooperatorilor care lucrează direct în producţie, în funcţia de vicepreşedinte al consiliului oamenilor muncii. … Adunarea generală a oamenilor muncii este legal constituită dacă sînt prezenţi cel puţin două treimi din numărul cooperatorilor şi celorlalţi oameni ai muncii care compun adunarea generală. +
Articolul 21Consiliul oamenilor muncii este format din 5-35 membri, numărul acestora fiind stabilit de adunarea generală a oamenilor muncii, în raport cu volumul şi complexitatea producţiei, de gradul de dispersare a activităţii şi numărul personalului din asociaţie.Consiliul oamenilor muncii are următoarea componenta:– preşedinte, funcţie în care este desemnat secretarul organizaţiei de partid pe asociaţie;– prim-vicepreşedinte, funcţie în care este desemnat directorul asociaţiei;– vicepreşedinţi: un reprezentant al oamenilor muncii care lucrează direct în producţie, secretarul organizaţiei Uniunii Tineretului Comunist şi presedinta comisiei de femei din asociaţie;– membri: inginerul şef şi contabilul şef, conducatori ai celor mai importante compartimente şi subunitati de producţie, desemnaţi de consiliul asociaţiei, precum şi 2-17 oameni ai muncii aleşi de adunarea generală.Consiliul oamenilor muncii se convoacă lunar şi ori de cîte ori este necesar, de preşedintele consiliului, din proprie iniţiativă, la cererea preşedintelui asociaţiei sau a comisiei de revizie. Consiliul adopta hotărîri cu majoritatea de voturi din numărul total al membrilor. +
Articolul 22Consiliul oamenilor muncii asigura îndeplinirea hotărîrilor consiliului asociaţiei, a adunării generale a oamenilor muncii şi a celorlalte obligaţii legale; răspunde de buna gospodărire şi folosire, potrivit legii, a întregii suprafeţe de teren, de dezvoltarea şi sporirea continua a producţiei, aplicarea riguroasă a normelor prevăzute de tehnologii, folosirea judicioasă a tuturor mijloacelor materiale şi financiare, astfel încît să se realizeze toate sarcinile de plan şi să se obţină o eficienta maxima a activităţii, în care scop are următoarele atribuţii principale:a) elaborează şi supune dezbaterii adunării generale a oamenilor muncii şi aprobării consiliului asociaţiei, proiectul planului de producţie anual şi cincinal şi bugetul de venituri şi cheltuieli; … b) stabileşte măsuri tehnico-organizatorice şi asigura aplicarea lor în vederea realizării planului de producţie şi a bugetului de venituri şi cheltuieli, mobilizării rezervelor interne şi valorificării superioare a potenţialului economic; … c) prezintă consiliului asociaţiei şi adunării generale a oamenilor muncii dări de seama asupra activităţii economico-financiare şi stabileşte măsuri pentru realizarea integrală a indicatorilor de plan şi bugetului de venituri şi cheltuieli; … d) ia măsuri operative pentru îmbunătăţirea organizării producţiei şi a muncii; … e) analizează periodic structura cheltuielilor de producţie şi eficienta economică a activităţii, asigurind utilizarea raţională a mijloacelor materiale şi băneşti proprii şi împrumutate, a forţei de muncă, precum şi îmbunătăţirea continua a calităţii produselor; … f) hotărăşte asupra încadrării în munca, răspunderii disciplinare, răspunderii materiale transferării şi desfacerii contractului de muncă al cadrelor de conducere, cu excepţia celor prevăzute la art. 17 alin. 1 lit. h) şi j); … g) stabileşte măsuri pentru asigurarea integrităţii patrimoniului asociaţiei şi recuperarea pagubelor aduse avutului obştesc; … h) rezolva problemele sociale şi de muncă ale personalului muncitor şi asigura întocmirea dosarelor de pensionare ale acestuia; … i) examinează propunerile comisiei de revizie şi ale organelor de control financiar şi ia măsuri corespunzătoare; … j) organizează formaţii culturale şi sportive proprii sau în colaborare cu cooperativele agricole asociate; … k) asigura luarea măsurilor pentru cunoaşterea şi aplicarea legilor, a hotărîrilor de partid şi de stat; asigura condiţiile materiale şi sprijină activitatea de ridicare a nivelului constiinlei socialiste, în scopul dezvoltării unei atitudini înaintate faţă de muncă şi avutul obştesc; … l) desemnează membrii biroului executiv al consiliului oamenilor muncii; … m) analizează periodic modul în care biroul executiv al consiliului oamenilor muncii aduce la îndeplinire atribuţiile stabilite prin statut şi legi, precum şi sarcinile ce-i revin din hotărîrile organelor de conducere colectivă ale asociaţiei. … Consiliul oamenilor muncii în întregul său şi fiecare membru în parte răspund pentru întreaga activitate în faţa consiliului asociaţiei şi a adunărilor generale ale cooperativelor agricole asociate. +
Articolul 23Biroul executiv al consiliului oamenilor muncii se compune din 3-11 membri desemnaţi dintre membrii consiliului. Numărul membrilor biroului executiv se aproba de adunarea generală a oamenilor muncii.Biroul executiv este alcătuit din directorul asociaţiei care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al biroului, inginerul şef, contabilul şef şi alte cadre de conducere şi specialişti. +
Articolul 24Biroul executiv al consiliului oamenilor muncii al asociaţiei are următoarele atribuţii:a) organizează şi urmăreşte îndeplinirea sarcinilor de plan şi a bugetului de venituri şi cheltuieli; stabileşte măsuri pentru folosirea deplina a capacităţilor de producţie, utilizarea raţională a forţei de muncă şi a timpului de lucru; … b) ia măsuri pentru încheierea la timp a contractelor economice şi respectarea disciplinei contractuale; … c) ia măsuri pentru aprovizionarea cu materii prime şi materiale, animale, furaje etc.; … d) încadrează, aproba transferul, desface contractul de muncă, aplica sancţiuni disciplinare şi obliga la plata despăgubirilor personalul de execuţie; … e) prezintă rapoarte în faţa consiliului oamenilor muncii asupra activităţii desfăşurate; … f) aplica sancţiunile prevăzute la art. 14 lit. a), b), c), d) şi f) din Statutul C.A.P. membrilor cooperativelor asociate, care lucrează în asociaţie, pentru abaterile de la disciplina muncii; … g) îndeplineşte orice alte atribuţii, prevăzute de statut şi legi, şi sarcini stabilite de consiliul oamenilor muncii. … +
Articolul 25Membrii biroului executiv al consiliului oamenilor muncii răspund de buna gospodărire şi folosire a tuturor mijloacelor materiale şi financiare ale asociaţiei şi de respectarea prevederilor legale, precum şi pentru pagubele cauzate unităţii din vina lor.Angajarea cheltuielilor materiale şi băneşti se face numai de către directorul şi contabilul şef al asociaţiei, în limitele stabilite de consiliul asociaţiei.Directorul şi contabilul şef răspund de respectarea disciplitnei de plan, contractuale şi financiare, de luarea măsurilor pentru asigurarea integrităţii avutului obştesc, dezvoltarea şi gospodărirea eficienta a bunurilor asociaţiei. +
Articolul 26Directorul asigura conducerea curenta a asociaţiei şi aducerea la îndeplinire a hotărîrilor organelor de conducere colectivă ale asociaţiei, în care scop:a) ia măsuri, potrivit dispoziţiilor legale, pentru realizarea prevederilor de plan, buna organizare a producţiei şi a muncii, prevenirea accidentelor şi imbolnavirilor profesionale; … b) adopta măsuri pentru aplicarea şi îmbunătăţirea tehnologiilor de producţie, organizează controlul tehnic de calitate; … c) asigura aprovizionarea ritmica cu materii, materiale, produse, combustibili şi energie, ia măsuri pentru reducerea consumului de materii prime şi materiale; eliminarea cheltuielilor neproductive; … d) asigura aplicarea principiului muncii colective în activitatea biroului executiv; … e) informează operativ organele de conducere colectivă ale asociaţiei asupra desfăşurării activităţii. … Directorul reprezintă asociaţia în relaţiile cu persoanele juridice şi fizice. +
Articolul 27Beneficiul rezultat din activitatea asociaţiei se determina ca diferenţa între încasările din valorificarea producţiei obţinute, prestări de servicii, alte venituri şi cheltuieli de producţie aferente, precum şi cheltuielile care se suporta direct din rezultatele financiare; cheltuielile cu pregătirea cadrelor şi practica în producţie; contribuţia bănească pentru efectuarea unor lucrări de interes obştesc, potrivit legii; cotizatia la Uniunea Naţionala a Cooperativelor Agricole de Producţie, calculată în cota de 1% din producţia neta; alte cheltuieli prevăzute de lege.Beneficiul prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli se repartizează pentru:a) cote-părţi cuvenite cooperativelor asociate, proporţional cu partea socială a fiecăreia, cel puţin 65% pentru: … – restituirea creditelor de investiţii;– completarea veniturilor proprii ale cooperativelor;b) fondul de dezvoltare economică al asociaţiei, cel puţin 20%; … c) fondul mijloacelor circulante al asociaţiei, pînă la 5%; … d) fondul social-cultural şi sportiv al asociaţiei, pînă 1%; … e) fondul de rezerva al asociaţiei, pînă la 2%; … f) fondul intercooperatist de întrajutorare, pînă la 2%: … g) fondul de participare a cooperatorilor şi a celorlalţi oameni ai muncii din asociaţie la realizarea producţiei, a beneficiilor şi la împărţirea beneficiilor, pînă la 5%. … Beneficiul realizat peste plan se repartizează pentru:a) cote-părţi cuvenite cooperativelor asociate, pentru completarea veniturilor în bani ale acestora, 45%; … b) fondul de dezvoltare economică al asociaţiei, 20%; … c) fondul mijloacelor circulante al asociaţiei, 7%; … d) suplimentarea fondului de participare a cooperatorilor şi celorlalţi oameni ai muncii la realizarea producţiei, a beneficiilor şi la împărţirea beneficiilor, 25%; … e) fondul social-cultural şi sportiv, 3%. … Beneficiul se repartizează cooperativelor agricole asociate proporţional cu partea socială a fiecăreia.În caz de nefolosire, fondurile constituite din beneficiu se repartizează pentru anul următor, cu aceleaşi destinaţii. +
Articolul 28Fondurile statutare ale asociaţiei economice intercooperatiste se constituie şi se utilizează potrivit hotărîrii consiliului asociaţiei, în limitele prevăzute de prezentul statut.Fondul de dezvoltare economică se constituie din: părţile sociale ale cooperativelor agricole asociate, destinate investiţiilor; sumele alocate anual din beneficiile realizate; amortizarea fondurilor fixe, precum şi din alte surse, potrivit legii.Fondul de dezvoltare economică se foloseşte pentru realizarea investiţiilor. În cazurile în care beneficiile cuvenite cooperativelor agricole nu asigura rambursarea creditelor pentru investiţii şi plata dobinzilor aferente acestora, se folosesc şi disponibilităţile din fondul de dezvoltare economică al asociaţiei economice intercooperatiste.III. Drepturile şi obligaţiile cooperativelor care au constituit asociaţia economică intercooperatista +
Articolul 29Cooperativele agricole asociate au următoarele drepturi:a) sa participe la elaborarea şi adoptarea hotărîrilor privind întreaga activitate a asociaţiei economice intercooperatiste; … b) sa primească din beneficiul obţinut de asociaţie cota-parte în raport cu partea socială a fiecăreia; … c) sa beneficieze, cu prioritate, contra cost, de prestările de servicii şi de aprovizionarea cu materiile şi materialele produse de asociaţie; … d) să se retragă din asociaţie. Retragerea se face la cererea cooperativei agricole, cu aprobarea consiliului asociaţiei, la data şi în condiţiile stabilite de acesta. … +
Articolul 30Cooperativele agricole asociate au următoarele obligaţii:a) sa participe la formarea fondului social la nivelul şi termenele stabilite, precum şi la sporirea acestuia, în condiţiile aprobate de adunările generale ale cooperatorilor; … b) sa furnizeze asociaţiei, la preţ de contractare sau, în lipsa acestuia, la preţ de achiziţie, animale, furaje şi alte produse, în condiţiile şi la termenele stabilite prin contracte economice; … c) să asigure forta de muncă necesară pentru realizarea obiectivelor de investiţii şi desfăşurarea activităţii de producţie, respectînd întocmai numărul de persoane şi termenele prevăzute în contractele încheiate cu asociaţia; … d) sa răspundă pentru obligaţiile asumate de asociaţie, proporţional cu partea socială a fiecăreia; … e) sa plătească penalităţi, dobinzi şi despăgubiri, ca urmare a neîndeplinirii integrale şi la timp a obligaţiilor ce le revin faţă de asociaţia economică intercooperatista. … IV. Prevederi finale +
Articolul 31Asociaţia economică intercooperatista beneficiază de acelaşi sprijin din partea statului ca şi cooperativele agricole de producţie, cu excepţia retributiei specialiştilor şi a plăţii indemnizaţiilor de stat prevăzute pentru cadrele de conducere. +
Articolul 32Litigiile cu caracter patrimonial ivite între asociaţie şi cooperativele asociate, precum şi cu alte asociaţii economice intercooperatiste sau cooperative agricole, se rezolva de uniunile cooperativelor agricole de producţie. +
Articolul 33Asociaţia economică intercooperatista îşi încetează activitatea cu aprobarea consiliului asociaţiei în condiţiile prevăzute de lege.––