Societăţii Comerciale "Sălajul" – S.A. Sărmăşag
+
Capitolul IDenumirea, forma juridică, sediul, durata +
Articolul 1Denumirea(1) Denumirea societăţii comerciale este Societatea Comercială "Sălajul" – S.A., denumită în continuare S.C. "Sălajul" – S.A. … (2) În toate actele, facturile, anunţurile, publicaţiile şi în alte acte emanând de la societate denumirea acesteia va fi urmată de cuvintele "societate pe acţiuni" sau de iniţialele "S.A.", de capitalul social şi de numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului şi de codul unic de înregistrare. … +
Articolul 2Forma juridicăS.C. "Sălajul" – S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut. +
Articolul 3Sediul(1) Sediul S.C. "Sălajul" – S.A. este în România, localitatea Sărmăşag, Str. Minei nr. 1, judeţul Sălaj. … (2) Sediul S.C. "Sălajul" – S.A. poate fi mutat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor, potrivit legii. … (3) La înfiinţare, S.C. "Sălajul" – S.A. are în structură următoarele puncte de lucru: … – Cariera Bobota, cu sediul în comuna Bobota, judeţul Sălaj;– Sectorul subteran Ip, cu sediul în localitatea Ip, judeţul Sălaj;– Microcariera Carastelec, cu sediul în localitatea Carastelec, judeţul Sălaj.(4) Societatea poate înfiinţa sucursale, reprezentanţe, agenţii şi alte puncte de lucru, pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor … +
Articolul 4DurataDurata S.C. "Sălajul" – S.A. este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării sale la oficiul registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj. +
Capitolul IIScopul şi obiectul de activitate +
Articolul 5ScopulScopul S.C. "Sălajul" – S.A. este efectuarea, cu respectarea legislaţiei române, de lucrări de exploatare şi comercializare a lignitului, precum şi valorificarea materiilor secundare rezultate din exploatare. +
Articolul 6Obiectul de activitateObiectul principal de activitate al S.C. "Sălajul" – S.A. este:1020 – extracţia şi prepararea lignitului – cercetarea geologică pentru descoperirea rezervelor de cărbune, producţia, transportul şi comercializarea cărbunelui.Pe lângă aceasta, societatea desfăşoară şi următoarele activităţi secundare:451 – organizarea de şantiere şi pregătirea terenului;4511 – demolarea construcţiilor, terasamentelor şi organizare de şantiere;4512 – lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii;4512 – construcţii de clădiri şi lucrări de geniu;4525 – alte lucrări speciale de construcţii;4534 – alte lucrări de instalaţii;5020 – întreţinerea şi repararea autovehiculelor;6010 – transporturi pe calea ferată (operaţiuni de manevră);7320 – cercetare-dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale;7430 – activităţi de testări şi analize tehnice;7525 – activităţi de protecţie civilă (salvare minieră). +
Capitolul IIICapitalul social, acţiunile +
Articolul 7Capitalul social(1) Capitalul social iniţial al S.C. "Sălajul" – S.A. este de 11.186.600 lei noi, împărţit în 111.866 acţiuni nominative în valoare nominală de 100 lei fiecare, şi se constituie prin preluarea unor părţi din capitalul social al Societăţii Naţionale a Cărbunelui – S.A. Ploieşti, care se reorganizează. … (2) Capitalul social este subscris de statul român în calitate de acţionar unic, până la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către persoane fizice sau juridice, române ori străine, în condiţiile legii, şi este integral vărsat la data constituirii noii societăţi comerciale. … (3) În capitalul social nu sunt incluse bunuri de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi la art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. … (4) Societatea Naţională a Cărbunelui – S.A. Ploieşti reprezintă statul ca acţionar unic la S.C. "Sălajul" – S.A. şi exercită toate drepturile ce decurg din această calitate. … +
Articolul 8Acţiunile(1) Acţiunile S.C. "Sălajul" – S.A. sunt nominative şi vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. … (2) S.C. "Sălajul" – S.A. va ţine evidenţa acţionarilor şi a acţiunilor într-un registru numerotat, sigilat şi parafat, care se păstrează la sediul său. … +
Articolul 9Reducerea sau majorarea capitalului social(1) Capitalul social poate fi redus sau majorat pe baza hotărârii Adunării generale extraordinare a acţionarilor a Societăţii Naţionale a Cărbunelui – S.A. Ploieşti, în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege. … (2) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor a Societăţii Naţionale a Cărbunelui – S.A. Ploieşti va putea decide majorarea capitalului social, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data majorării lui. … (3) Capitalul social va putea fi majorat prin: … a) noi aporturi în numerar şi/sau în natură; … b) încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale, precum şi a beneficiilor sau a primelor de emisiune; … c) compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra S.C. "Sălajul" – S.A. cu acţiuni ale acesteia; … d) alte surse stabilite de adunarea generală a acţionarilor ori de consiliul de administraţie, după caz, potrivit legii. … (4) Hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor pentru majorarea capitalului social se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, acordându-se pentru exerciţiul dreptului de preferinţă un termen de cel puţin o lună, cu începere din ziua publicării. … (5) Reducerea capitalului social se face în condiţiile legii. … (6) Capitalul social va putea fi redus prin: … a) micşorarea numărului de acţiuni; … b) reducerea valorii nominale a acţiunilor; … c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor; … d) alte procedee prevăzute de lege. … (7) În cazul în care administratorii constată pierderea a jumătate din capitalul social, ei sunt obligaţi să convoace, în termen de maximum 60 de zile, adunarea generală extraordinară a acţionarilor, care va decide fie reconstituirea capitalului social, fie limitarea lui la valoarea rămasă, fie dizolvarea S.C. "Sălajul" – S.A. … (8) Reducerea capitalului social se va putea face numai după două luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor, potrivit prevederilor legale. … +
Articolul 10Drepturi şi obligaţii decurgând din acţiuni(1) Fiecare acţiune subscrisă şi plătită, potrivit legii, conferă deţinătorului dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului, conform dispoziţiilor legale şi prevederilor prezentului statut, precum şi alte drepturi prevăzute de lege şi de statut. … (2) Deţinerea acţiunilor implică adeziunea de drept la statut. … (3) Drepturile şi obligaţiile ce decurg din acţiuni urmează regimul juridic al acţiunilor în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane. … (4) Obligaţiile S.C. "Sălajul" – S.A. sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acţionarii răspund în limita capitalului social subscris. … +
Articolul 11Cesiunea acţiunilor(1) În orice raporturi cu S.C. "Sălajul" – S.A., aceasta recunoaşte pentru fiecare acţiune un singur proprietar. … (2) Cesiunea parţială sau totală a acţiunilor între acţionari şi/sau între aceştia şi terţi se face în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege. … +
Articolul 12Pierderea acţiunilor(1) În cazul pierderii uneia sau mai multor acţiuni, proprietarul va trebui să anunţe consiliul de administraţie şi să facă publică pierderea acestora în presă. … (2) După 6 luni acţionarul va putea obţine un duplicat al acţiunilor pierdute. … +
Capitolul IVAdunarea generală a acţionarilor +
Articolul 13Reprezentarea(1) În perioada în care statul este acţionar unic la S.C. "Sălajul" – S.A. interesele acestuia în adunarea generală a acţionarilor vor fi reprezentate de Societatea Naţională a Cărbunelui – S.A. Ploieşti. … (2) Reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor sunt în număr de 3, numiţi şi revocaţi prin hotărârea Adunării generale a acţionarilor a Societăţii Naţionale a Cărbunelui – S.A. Ploieşti, în baza mandatului emis de Ministerul Economiei şi Comerţului. … +
Articolul 14Atribuţiile adunării generale a acţionarilor(1) Adunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al S.C. "Sălajul" – S.A., care decide asupra politicii economice a acesteia şi asupra activităţii ei, în conformitate cu mandatul primit de la acţionarul Societatea Naţională a Cărbunelui – S.A. Ploieşti. … (2) Adunările generale ale acţionarilor sunt ordinare şi extraordinare. … (3) În exercitarea atribuţiunilor sale, adunarea generală a acţionarilor adoptă hotărâri. … (4) Pentru activitatea depusă reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor au dreptul la o indemnizaţie. … (5) Adunarea generală ordinară a acţionarilor are următoarele atribuţii: … a) aprobă strategia globală de dezvoltare, retehnologizare, modernizare şi restructurare economico-financiară a S.C. "Sălajul" – S.A.; … b) alege consiliul de administraţie conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, îl descarcă de gestiune şi îl revocă; … c) alege 3 cenzori şi supleanţii acestora, conform prevederilor legale; … d) stabileşte nivelul remuneraţiei lunare cuvenite membrilor consiliului de administraţie, secretarului acestuia şi cenzorilor; … e) stabileşte competenţele şi răspunderile consiliului de administraţie şi ale cenzorilor şi aprobă regulamentul de funcţionare a consiliului de administraţie; … f) examinează şi aprobă programul de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli; … g) aprobă constituirea rezervelor statutare; … h) examinează, aprobă sau modifică situaţia financiară anuală şi contul de profit şi pierdere, după analizarea rapoartelor consiliului de administraţie şi ale cenzorilor; … i) aprobă repartizarea profitului şi fixează dividendul, conform legislaţiei în vigoare; … j) hotărăşte cu privire la executarea de investiţii şi reparaţii capitale şi stabileşte plafonul valoric de la care competenţa revine consiliului de administraţie; … k) hotărăşte cu privire la înfiinţarea şi desfiinţarea de subunităţi fără personalitate juridică; … l) aprobă delegări de competenţe pentru consiliul de administraţie; … m) stabileşte nivelul garanţiei cerute administratorilor, în condiţiile legii; … n) se pronunţă asupra gestiunii administratorilor şi asupra modului de recuperare a prejudiciilor produse S.C. "Sălajul" – S.A. de către aceştia; … o) numeşte directorul general al S.C. "Sălajul" – S.A. şi îi stabileşte salariul; … p) încheie contractul de administrare cu membrii consiliului de administraţie; … r) hotărăşte cu privire la contractarea de împrumuturi bancare şi la acordarea de garanţii şi stabileşte plafonul valoric de la care competenţa revine consiliului de administraţie; … s) hotărăşte cu privire la acţionarea în justiţie a administratorilor, a directorului general şi a cenzorilor pentru pagubele pricinuite S.C. "Sălajul" – S.A.; … ş) stabileşte plafoane valorice şi competenţe de efectuare a cheltuielilor;t) îndeplineşte orice altă atribuţie stabilită de lege în sarcina sa; … u) încheie contractul de administrare cu membrii consiliului de administraţie. … (6) Pentru atribuţiile prevăzute la alin. (5) lit. b), f), h), i), j), k), l), n) adunarea generală ordinară a acţionarilor nu va putea lua hotărâri decât în urma obţinerii, în prealabil, de către fiecare reprezentant a unui mandat al acţionarilor care l-au numit. … (7) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor are următoarele atribuţii: … a) hotărăşte cu privire la majorarea sau la reducerea capitalului social; … b) hotărăşte reîntregirea capitalului social prin emisiune de noi acţiuni; … c) hotărăşte cu privire la mutarea sediului S.C. "Sălajul" – S.A.; … d) hotărăşte, dacă este cazul, modificarea şi completarea obiectului de activitate; … e) aprobă conversia acţiunilor dintr-o categorie în alta, în condiţiile legii; … f) hotărăşte emisiunea de obligaţiuni şi conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni; … g) hotărăşte cu privire la orice modificare a statutului; … h) hotărăşte cumpărarea de acţiuni, cotarea la bursă, vânzarea şi tranzacţionarea pe piaţă a acţiunilor proprii; … i) hotărăşte în orice alte probleme privind activitatea S.C. "Sălajul" – S.A., cu excepţia celor care revin adunării generale ordinare a acţionarilor. … (8) Pentru hotărârile adunării generale extraordinare a acţionarilor fiecare reprezentant trebuie să obţină un mandat special de la organul care l-a numit. … +
Articolul 15Convocarea adunării generale a acţionarilor(1) Adunarea generală a acţionarilor se convoacă ori de câte ori va fi necesar de către preşedintele consiliului de administraţie sau de către un membru al acestuia, pe baza împuternicirii date de preşedinte. … (2) Adunările generale ordinare ale acţionarilor au loc cel puţin o dată pe an, în cel mult 4 luni de la încheierea exerciţiului financiar. … (3) Adunările generale extraordinare ale acţionarilor se convoacă la cererea acţionarilor reprezentând a zecea parte din capitalul social sau la cererea cenzorilor. … (4) Adunarea generală a acţionarilor va fi convocată în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut, cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită. … (5) Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar de largă circulaţie din localitatea în care se află sediul S.C. "Sălajul" – S.A. sau din cea mai apropiată localitate. … (6) Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării generale a acţionarilor, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii acesteia. … (7) Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor. … (8) Adunarea generală a acţionarilor se întruneşte la sediul S.C. "Sălajul" – S.A. sau în alt loc indicat în convocare. … +
Articolul 16Organizarea adunării generale a acţionarilor(1) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare a acţionarilor este necesară prezenţa acţionarilor care reprezintă cel puţin jumătate din capitalul social, iar hotărârile trebuie să fie luate de acţionarii care deţin majoritatea absolută din capitalul social reprezentat în aceasta. … (2) Dacă adunarea generală ordinară a acţionarilor nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1), adunarea generală a acţionarilor ce se va întruni după a doua convocare poate să delibereze asupra problemelor aflate pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, oricare ar fi partea de capital social reprezentată de acţionarii prezenţi, cu majoritate. … (3) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare a acţionarilor sunt necesare: … a) la prima convocare, prezenţa acţionarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social; … b) la convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin o treime din capitalul social. … (4) Adunarea generală a acţionarilor alege un secretar care să verifice lista de prezenţă a acţionarilor şi să întocmească procesul-verbal al şedinţei adunării generale a acţionarilor. … (5) Procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor se va scrie într-un registru sigilat şi parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretarul care l-a întocmit. … (6) La şedinţele adunării generale ordinare şi extraordinare a acţionarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul S.C. "Sălajul" – S.A., pot fi invitaţi şi reprezentanţii salariaţilor, care nu vor avea drept de vot. … +
Articolul 17Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acţionarilor(1) Hotărârile adunării generale a acţionarilor se iau de regulă prin vot deschis. … (2) Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor. … (3) Hotărârile luate de adunarea generală a acţionarilor în limitele legii sau ale actului constitutiv sunt obligatorii chiar şi pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotrivă. … +
Capitolul VConsiliul de administraţie +
Articolul 18Organizare(1) S.C. "Sălajul" – S.A. este administrată de un consiliu de administraţie compus din 5 membri, numiţi şi revocaţi de adunarea generală a acţionarilor, în baza mandatului emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, dintre care unul va fi recomandat de Ministerul Finanţelor Publice. … (2) Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi pe o perioadă de cel mult 4 ani. … (3) În situaţia în care se creează un loc vacant în consiliul de administraţie, adunarea generală a acţionarilor numeşte un nou administrator în vederea ocupării acestuia. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său. … (4) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar la sediul S.C. "Sălajul" – S.A. sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui ori a unei treimi din numărul membrilor săi. … (5) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în baza propriului său regulament şi a reglementărilor legale în vigoare. … (6) Consiliul de administraţie este prezidat de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de un membru, în baza mandatului preşedintelui. … (7) Preşedintele numeşte un secretar fie dintre membrii consiliului de administraţie, fie din afara acestuia. … (8) Conducerea S.C. "Sălajul" – S.A. se asigură de către directorul general, care este şi preşedintele consiliului de administraţie. … (9) Pentru valabilitatea hotărârilor este necesară prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor consiliului de administraţie, iar acestea se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi. … (10) Dezbaterile consiliului de administraţie au loc conform ordinii de zi stabilite şi comunicate de preşedinte cu cel puţin 7 zile înainte de data ţinerii şedinţei. Dezbaterile se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, care se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie. … (11) Procesul-verbal se semnează de toţi membrii consiliului de administraţie şi de secretar. … (12) Pe baza procesului-verbal secretarul consiliului de administraţie redactează hotărârea acestuia, care se semnează de către preşedinte. … (13) Consiliul de administraţie poate delega, prin regulamentul de organizare şi funcţionare, o parte din atribuţiile sale directorului general al S.C. "Sălajul" – S.A. şi poate recurge, de asemenea, la experţi pentru soluţionarea anumitor probleme. … (14) În relaţiile cu terţii S.C. "Sălajul" – S.A. este reprezentată de directorul general, care semnează actele de angajare faţă de aceştia, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de consiliul de administraţie. … (15) Preşedintele consiliului de administraţie este obligat să pună la dispoziţie acţionarilor şi cenzorilor, la cererea acestora, toate documentele S.C. "Sălajul" – S.A. … (16) Membrii consiliului de administraţie vor depune o garanţie conform prevederilor legale. … (17) Membrii consiliului de administraţie răspund individual sau solidar, după caz, faţă de S.C. "Sălajul" – S.A. pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau abateri de la prevederile legale, pentru abateri de la prezentul statut sau pentru greşeli în administrarea acesteia. În astfel de situaţii ei vor putea fi revocaţi prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor. … (18) Sunt incompatibile cu calitatea de membru în consiliul de administraţie sau cu aceea de director persoanele prevăzute la art. 138 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată. … (19) La şedinţele consiliului de administraţie vor fi convocaţi şi cenzorii. … +
Articolul 19Atribuţiile consiliului de administraţie, ale directorului general şi ale directorilor executiviA. Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:a) elaborează structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale S.C. "Sălajul" – S.A.; … b) aprobă nivelul garanţiilor şi modul de constituire a acestora pentru directorul general, directorii executivi ai S.C. "Sălajul" – S.A. şi pentru persoanele care au calitatea de gestionar; … c) încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul S.C. "Sălajul" – S.A., cu aprobarea adunării generale a acţionarilor, atunci când legea impune această condiţie; … d) numeşte şi revocă directorii executivi ai societăţii, atunci când aceştia nu fac parte din echipa managerială; … e) aprobă delegările de competenţă pentru directorul general şi pentru persoanele din conducerea S.C. "Sălajul" – S.A. în vederea executării operaţiunilor acesteia; … f) aprobă încheierea oricăror contracte pentru care nu a delegat competenţa directorului general al S.C. "Sălajul" S.A.; … g) supune anual adunării generale a acţionarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, raportul cu privire la activitatea S.C. "Sălajul" – S.A., bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere pe anul precedent, precum şi proiectul programului de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli ale S.C. "Sălajul" – S.A. pe anul în curs; … h) aprobă încheierea contractelor de import-export necesare în vederea dezvoltării, până la limita cuantumului valoric stabilit de adunarea generală a acţionarilor; … i) stabileşte drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile personalului S.C. "Sălajul" – S.A., conform structurii organizatorice aprobate; … j) stabileşte competenţele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale pe termen scurt şi mediu şi aprobă eliberarea garanţiilor; … k) aprobă numărul de posturi şi normativul de constituire a compartimentelor funcţionale şi de producţie; … l) aprobă programele de dezvoltare şi de investiţii; … m) stabileşte şi aprobă, în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de adunarea generală a acţionarilor, modificări în structura acestuia, în limita competenţelor pentru care a primit mandat; … n) negociază contractul colectiv de muncă şi aprobă statutul personalului; … o) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acţionarilor sau care sunt prevăzute de legislaţia în vigoare. … B. Directorul general are, în principal, următoarele atribuţii:a) reprezintă S.C. "Sălajul" – S.A. În raporturile cu terţii; … b) aplică strategia şi politicile de dezvoltare ale S.C. "Sălajul" – S.A., aprobate de adunarea generală a acţionarilor; … c) numeşte, suspendă sau revocă directorii executivi, cu avizul consiliului de administraţie; … d) angajează, promovează şi concediază personalul salariat, în condiţiile legii; … e) negociază, în condiţiile legii, contractele individuale de muncă; … f) încheie acte juridice în numele şi pe seama S.C. "Sălajul" – S.A., în limitele împuternicirilor acordate de consiliul de administraţie; … g) aprobă operaţiunile de încasări şi plăţi, potrivit competenţelor legale şi prezentului statut; … h) aprobă operaţiunile de vânzare şi cumpărare de bunuri, potrivit competenţelor legale şi prezentului statut; … i) împuterniceşte directorii executivi şi orice altă persoană să exercite orice atribuţii din sfera sa de competenţă; … j) rezolvă orice altă problemă pe care consiliul de administraţie a stabilit-o în sarcina sa. … C. a) Directorii executivi sunt numiţi de consiliul de administraţie, sunt funcţionari ai S.C. "Sălajul" – S.A., nu pot fi membri în consiliul de administraţie şi nici în comitetul de direcţie şi sunt răspunzători faţă de aceasta pentru modul de îndeplinire a îndatoririlor lor, în aceleaşi condiţii ca şi administratorii.b) Atribuţiile directorilor executivi sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a S.C. "Sălajul" – S.A. … +
Capitolul VIGestiunea +
Articolul 20Controlul financiar preventiv(1) S.C. "Sălajul" – S.A. organizează şi exercită controlul financiar preventiv pentru documentele ce cuprind operaţiuni care se referă la drepturile şi obligaţiile patrimoniale, în faza de angajare şi de plată, în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice. … (2) Controlul financiar preventiv se exercită prin organe de specialitate potrivit legii. … +
Articolul 21Controlul financiar de gestiune(1) Controlul financiar de gestiune se efectuează în conformitate cu prevederile legale, prin organele de specialitate. … (2) Controlul financiar de gestiune se efectuează în totalitate sau prin sondaj, în raport cu volumul, valoarea şi natura bunurilor, cu posibilităţile de sustrageri, cu condiţiile de păstrare şi gestionare, precum şi cu frecvenţa abaterilor constatate anterior. … (3) La cererea organelor de control financiar de gestiune salariaţii au obligaţia: … a) să pună la dispoziţie registrele, corespondenţa, actele, piesele justificative şi alte documente necesare controlului; … b) să prezinte pentru control valorile de orice fel pe care le gestionează sau pe care le au în păstrare, care intră sub incidenţa controlului; … c) să elibereze potrivit legii documentele solicitate, în original sau în copii certificate; … d) să dea informaţii şi explicaţii verbal şi în scris, după caz, în legătură cu problemele care formează obiectul controlului; … e) să semneze cu sau fără obiecţiuni actele de control; … f) să asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi să îşi dea concursul pentru clarificarea constatărilor. … (4) Constatările organelor financiare de gestiune se vor consemna în actele de control, cu indicarea prevederilor legale încălcate şi cu stabilirea exactă a consecinţelor economice, financiare, patrimoniale, a persoanelor vinovate, precum şi a măsurilor propuse. Actele de control vor fi prezentate Consiliului de administraţie al S.C. "Sălajul" – S.A. … +
Articolul 22Cenzorii(1) Gestiunea S.C. "Sălajul" – S.A. este controlată de acţionari şi de 3 cenzori care sunt aleşi de adunarea generală a acţionarilor, dintre care unul va fi recomandat de Ministerul Finanţelor Publice. Cel puţin unul dintre ei trebuie să fie expert contabil autorizat în condiţiile legii sau expert contabil. … (2) Adunarea generală a acţionarilor alege, de asemenea, acelaşi număr de cenzori supleanţi care îi vor înlocui, în condiţiile legii, pe cenzorii titulari. … (3) Pentru a putea exercita dreptul de control, cenzorilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea S.C. "Sălajul" – S.A., la situaţia patrimoniului, a profitului şi a pierderilor. … (4) Cenzorii au următoarele atribuţii principale: … a) în cursul exerciţiului financiar verifică gospodărirea mijloacelor fixe şi a mijloacelor circulante, portofoliul de efecte, casa şi registrele de evidenţă contabilă şi informează consiliul de administraţie asupra neregulilor constatate; … b) la încheierea exerciţiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor şi a informaţiilor prezentate de consiliul de administraţie asupra conturilor S.C. "Sălajul" – S.A., a bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere, prezentând adunării generale a acţionarilor un raport scris; … c) la lichidarea S.C. "Sălajul" – S.A. controlează operaţiunile de lichidare; … d) prezintă adunării generale a acţionarilor punctul lor de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului şi a obiectului de activitate ale S.C. "Sălajul" – S.A. … (5) Cenzorii sunt obligaţi, de asemenea: … a) să facă, în fiecare lună şi inopinat, inspecţii ale casei şi să verifice existenţa titlurilor sau a valorilor care sunt proprietatea S.C. "Sălajul" – S.A. sau care au fost primite în gaj, cauţiune ori în depozit; … b) să ia parte la adunările generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor, inserând în ordinea de zi propunerile pe care le vor considera necesare; … c) să constate depunerea garanţiei din partea administratorilor; … d) să vegheze ca dispoziţiile legii şi ale statutului să fie îndeplinite de administratori şi de lichidatori. … (6) Cenzorii se întrunesc la sediul S.C. "Sălajul" – S.A. şi vor delibera împreună. În cazul apariţiei unor neînţelegeri cenzorii vor putea întocmi rapoarte separate care vor trebui să fie prezentate adunării generale a acţionarilor. … (7) Cenzorii pot convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administraţie, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutivi, cu excepţia primilor 2 ani de la constituirea S.C. "Sălajul" – S.A. sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situaţii privind încălcarea dispoziţiilor legale şi statutare. … (8) Atribuţiile, drepturile şi obligaţiile cenzorilor se completează cu dispoziţiile legale în materie. … (9) Cenzorii şi cenzorii supleanţi se numesc de adunarea generală a acţionarilor pe o perioadă de maximum 3 ani şi pot fi realeşi. … (10) Sunt incompatibile cu calitatea de cenzor persoanele prevăzute la art. 161 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată. … (11) Cenzorii sunt obligaţi să depună înainte de începerea activităţii o garanţie egală cu o treime din garanţia stabilită pentru membrii consiliului de administraţie. … (12) În caz de deces, împiedicare fizică sau legală, încetare ori renunţare la mandat a unui cenzor, acesta este înlocuit de supleantul cel mai în vârstă. … (13) Dacă în acest mod numărul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii rămaşi numesc altă persoană în locul vacant, până la cea mai apropiată adunare generală a acţionarilor. … (14) În cazul în care nu mai rămâne în funcţie nici un cenzor, consiliul de administraţie va convoca adunarea generală a acţionarilor, care va proceda la numirea altor cenzori. … (15) Cenzorii vor consemna într-un registru special deliberările, precum şi constatările făcute în exerciţiul mandatului lor. … (16) Revocarea cenzorilor se va putea face numai de adunarea generală a acţionarilor. … +
Capitolul VIIActivitatea +
Articolul 23Exerciţiul financiarExerciţiul financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Primul exerciţiu financiar începe la data constituirii S.C. "Sălajul" – S.A. +
Articolul 24Personalul(1) Personalul de conducere şi de execuţie din cadrul S.C. "Sălajul" – S.A. este numit, angajat şi concediat de directorul general, în limita delegării de competenţă care i-a fost acordată. … (2) Plata salariilor şi a impozitelor aferente, a cotelor de asigurări sociale, precum şi a altor obligaţii faţă de bugetul de stat se va face potrivit legii. … (3) Drepturile şi obligaţiile personalului S.C. "Sălajul" – S.A. se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, contractul colectiv de muncă şi regulamentul intern propriu. … (4) Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă. … +
Articolul 25Evidenţa contabilă şi bilanţul contabilS.C. "Sălajul" – S.A. va ţine evidenţa contabilă în lei noi, va întocmi anual bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice. +
Articolul 26RegistreleS.C. "Sălajul" – S.A. va ţine, prin grija membrilor consiliului de administraţie, respectiv a cenzorilor, toate registrele prevăzute de lege. +
Capitolul VIIISchimbarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii +
Articolul 27Schimbarea formei juridice(1) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor poate hotărî schimbarea formei juridice a S.C. "Sălajul" – S.A. … (2) Pe toată perioada în care statul este acţionar unic schimbarea formei juridice se va putea face numai cu aprobarea Societăţii Naţionale a Cărbunelui – S.A. Ploieşti, prin reprezentanţii săi mandataţi în adunarea generală a acţionarilor. … +
Articolul 28Dizolvarea(1) Următoarele situaţii duc la dizolvarea S.C. "Sălajul" – S.A.: … a) imposibilitatea realizării obiectului de activitate; … b) declararea nulităţii; … c) hotărârea adunării generale a acţionarilor; … d) pierderea unei jumătăţi din capitalul social după ce s-a consumat fondul de rezervă pentru motive ce nu atrag răspunderi de orice natură, dacă adunarea generală a acţionarilor nu decide reconstituirea capitalului social sau limitarea lui la suma rămasă; … e) alte cauze prevăzute de lege sau de prezentul statut. … (2) Dizolvarea S.C. "Sălajul" – S.A. se înscrie la oficiul registrului comerţului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. … +
Articolul 29Lichidarea(1) În caz de dizolvare S.C. "Sălajul" – S.A. va fi lichidată. … (2) Lichidarea şi repartizarea patrimoniului se fac în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege. … +
Articolul 30Litigii(1) Litigiile de orice fel, apărute între S.C. "Sălajul" – S.A. şi persoane fizice sau juridice, române ori străine, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun. … (2) Litigiile născute din relaţiile contractuale dintre S.C. "Sălajul" – S.A. şi persoane fizice sau juridice, române ori străine, pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit legii. … +
Capitolul IXDispoziţii finale +
Articolul 31Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu cele ale Codului comercial, precum şi cu celelalte reglementări legale în vigoare.___________