Corpului Executorilor pentru Instituţiile Financiare Nebancare
+
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) În temeiul prevederilor art. 70 alin. (3) din titlul I al părţii I din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006, se adoptă prezentul statut privind organizarea şi funcţionarea Corpului Executorilor pentru Instituţiile Financiare Nebancare. … (2) În condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006, corpul executorilor se poate înfiinţa în fiecare dintre instituţiile financiare nebancare, determinate de prevederile art. 4 lit. a) din ordonanţa menţionată mai sus, ori în cadrul asociaţiilor profesionale ale instituţiilor financiare nebancare. Corpul executorilor se poate înfiinţa şi pentru persoanele juridice asimilate instituţiilor financiare nebancare, potrivit art. 4 lit. a) din aceeaşi ordonanţă, cum sunt casele de ajutor reciproc, casele de amanet şi persoanele juridice fără scop patrimonial. … (3) Executorii organizaţi în corpul prevăzut la alin. (2) sunt denumiţi în continuare în prezentul statut executori sau executor, după caz. … +
Articolul 2(1) Executorii sunt învestiţi să îndeplinească orice activităţi legale, în scopul realizării voluntare sau, când este cazul, prin executare silită a obligaţiilor stabilite prin titlurile executorii ce aparţin instituţiilor financiare nebancare ori persoanelor juridice asimilate acestor instituţii potrivit art. 1 alin. (2). … (2) În tot cursul executării, executorii au îndatorirea să îşi exercite atribuţiile şi să efectueze orice act necesar pentru îndeplinirea executării, cu respectarea strictă a dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi a celorlalte reglementări aplicabile în materie. … (3) Actul îndeplinit de executor, purtând ştampila şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege. … +
Articolul 3Executorii, precum şi oricare alt personal angajat în compartimentul acestora au obligaţia să păstreze secretul profesional, inclusiv secretul cu privire la actele, datele şi faptele despre care au luat cunoştinţă în cadrul activităţii lor, chiar şi după încetarea funcţiei, cu excepţia cazurilor în care legea sau părţile interesate îi eliberează de această obligaţie. +
Articolul 4(1) Când este cazul, pe baza datelor prezentate de executor, conducerea instituţiilor creditoare ori a asociaţiilor lor profesionale, după caz, prevăzute la art. 1 alin. (2), se poate adresa instanţei de executare solicitându-i să obţină, potrivit legii, informaţiile necesare pentru efectuarea executării silite de la cei care datorează sume de bani debitorilor urmăriţi sau deţin alte bunuri ale acestora, supuse urmăririi. … (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care, pentru îndeplinirea efectivă a executării silite, executorul consideră necesar concursul organelor de poliţie, al jandarmeriei sau al altor agenţi ai forţei publice. … +
Articolul 5(1) Dacă, referitor la aceleaşi bunuri, se efectuează mai multe executări silite pentru instituţiile prevăzute la art. 1 alin. (2), întreaga executare se va reuni la executorul care a început cel dintâi executarea. … (2) În cazul în care bunurile prevăzute la alin. (1) sunt urmărite şi pentru realizarea unei executări silite de competenţa executorului judecătoresc sau a altor organe de executare prevăzute de lege, întreaga executare se va reuni la executorul judecătoresc învestit, dacă legea nu prevede altfel. … +
Articolul 6Avizarea prealabilă asupra legalităţii actelor întocmite de executori se va asigura de către compartimentul juridic al instituţiilor sau al asociaţiilor lor profesionale, prevăzute la art. 1 alin. (2), ori, în lipsa compartimentelor respective, prin asistenţa juridică a unui avocat autorizat potrivit legii. +
Capitolul IIOrganizarea activităţii executorilor +
Articolul 7Corpul executorilor se înfiinţează de către organul de conducere al instituţiilor prevăzute la art. 1 alin. (2), care, totodată, hotărăşte numărul executorilor necesari, corespunzător volumului activităţii curente, numeşte şeful corpului executorilor şi stabileşte atribuţiile corpului executorilor, precum şi relaţiile funcţionale ale acestuia cu celelalte compartimente ale instituţiei creditoare ori ale asociaţiei profesionale, după caz. Când corpul executorilor este constituit în cadrul asociaţiei profesionale, conducerea acesteia repartizează executorii necesari fiecărei instituţii, membră a aceleiaşi asociaţii. +
Articolul 8Executor pentru instituţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) poate fi persoana care îndeplineşte condiţiile generale prevăzute de reglementările în vigoare pentru numirea în funcţia de executor judecătoresc. +
Articolul 9(1) În termen de 10 zile de la numirea unei persoane în funcţia de executor, conducerea instituţiei ori a asociaţiei profesionale prevăzute la art. 1 alin. (2) va solicita Ministerului Justiţiei înregistrarea executorului în evidenţa specială întocmită la compartimentul de resort, scop în care se vor prezenta ştampila acestuia, specimenul lui de semnătură, datele privind starea sa civilă, domiciliul şi studiile efectuate. … (2) După confirmarea în scris a înregistrării prevăzute la alin. (1), executorul îşi poate exercita efectiv atribuţiile ca atare, în baza legitimaţiei de serviciu eliberate sub semnătura conducătorului instituţiei ori al asociaţiei profesionale în cadrul căreia este constituit corpul de executori din care face parte. … +
Capitolul IIICompetenţa executorilor +
Articolul 10(1) Executorii au următoarele atribuţii: … a) pun în executare titlurile executorii aparţinând instituţiilor pentru care îşi desfăşoară activitatea şi efectuează actele de executare necesare în toate formele de executare silită prevăzute de Codul de procedură civilă şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie; … b) notifică actele judiciare şi extrajudiciare; … c) comunică actele de procedură; … d) recuperează pe cale amiabilă creanţele instituţiei creditoare; … e) aplică măsurile asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească în favoarea instituţiei pentru care executorul îşi desfăşoară activitatea; … f) întocmesc procesele-verbale de constatare în cazul ofertei reale, urmate de consemnarea sumei de către debitorul urmărit, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă; … g) întocmesc, potrivit legii, protestul de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz; … h) constată starea de insolvabilitate a debitorului urmărit; … i) efectuează orice alte acte sau operaţiuni prevăzute de dispoziţiile legale, aplicabile executării titlurilor executorii aparţinând instituţiilor creditoare. … (2) Executorilor pentru instituţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) le este strict interzis să efectueze acte de executare în temeiul unor titluri executorii aparţinând persoanelor fizice sau juridice, altele decât cele pentru care sunt abilitaţi să îşi desfăşoare activitatea. … +
Articolul 11Executorii pentru instituţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) îşi desfăşoară activitatea, exercitându-şi atribuţiile stabilite la art. 10, pe întregul teritoriu al României. +
Capitolul IVDrepturile, îndatoririle şi răspunderea executorilor +
Articolul 12Drepturile şi îndatoririle executorilor pentru instituţiile prevăzute la art. 1 alin. (2), corespunzătoare activităţii depuse în baza unui contract de muncă sau a altei convenţii, sunt cele prevăzute de reglementările legale aplicabile fiecăruia dintre raporturile juridice respective, precum şi de regulamentele interne ale instituţiilor ori ale asociaţiilor profesionale pentru care îşi desfăşoară activitatea. +
Articolul 13Exercitarea funcţiei de executor este incompatibilă cu:a) activitatea salarizată sau în baza unui contract de colaborare în afara instituţiei creditoare sau a asociaţiei profesionale în care îşi desfăşoară activitatea, cu excepţia activităţii didactice universitare; … b) calitatea de deputat sau de senator ori de consilier în consiliile judeţene sau locale, pe durata mandatului; … c) desfăşurarea unei activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse; … d) calitatea de asociat într-o societate în nume colectiv, de asociat comanditat în societăţile în comandită simplă sau pe acţiuni, de administrator al unei societăţi cu răspundere limitată sau pe acţiuni, de membru al consiliului de conducere, de director general sau director al unei societăţi comerciale, de administrator al unei societăţi civile, precum şi cu orice activităţi care lezează demnitatea profesiei de executor sau care aduc atingere bunelor moravuri. … +
Articolul 14(1) Răspunderea civilă a executorului poate fi angajată, în condiţiile legii, pentru cauzarea de prejudiciu prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale. … (2) Asigurarea de răspundere profesională a executorului se poate realiza de către şi în contul instituţiei creditoare sau al asociaţiei profesionale în care îşi desfăşoară activitatea, dacă aceasta este expres stipulată, după caz, în regulamentul intern al acestora sau în convenţia încheiată cu executorul. … +
Articolul 15Este interzis executorilor să achiziţioneze, direct sau prin interpuşi, pentru ei sau pentru alţii, bunurile ce au format obiectul activităţii de executare silită sau să facă acte de executare în propria lor cauză ori în cauzele privind rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv. +
Articolul 16Răspunderea disciplinară a executorului se stabileşte în condiţiile şi în cazurile prevăzute de regulamentul intern al instituţiei creditoare sau al asociaţiei profesionale în care îşi desfăşoară activitatea şi de celelalte reglementări aplicabile în materie. În aceleaşi condiţii, răspunderea disciplinară a executorului intervine şi pentru următoarele abateri:a) încălcarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor prevăzute de prezentul statut; … b) întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor; … c) nerespectarea secretului profesional; … d) săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale. … +
Articolul 17În afara răspunderii prevăzute la art. 14 şi 16, în condiţiile legii, poate fi angajată, după caz, şi răspunderea patrimonială, administrativă sau penală a executorului. +
Articolul 18(1) În caz de suspendare sau de încetare a raportului de muncă, ştampila, legitimaţia, registrele şi lucrările executorului în cauză vor fi predate şefului corpului de executori în cadrul căruia şi-a desfăşurat activitatea. … (2) În termen de 3 zile de la suspendarea sau încetarea raportului de muncă al executorului, instituţia sau asociaţia profesională în care şi-a desfăşurat activitatea va solicita Ministerului Justiţiei radierea acestuia din evidenţa prevăzută la art. 9 alin. (1). … +
Capitolul VDesfăşurarea activităţii executorilor +
Articolul 19(1) Executorul îndeplineşte actele de executare silită şi celelalte acte care sunt de competenţa sa, în baza dispoziţiei scrise a şefului corpului de executori şi a avizului prealabil obligatoriu prevăzut la art. 6. … (2) Toate actele întocmite de executor se redactează în limba română. … (3) Persoanele interesate în efectuarea executării, care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română, au dreptul să ia cunoştinţă, printr-un interpret sau traducător, de cuprinsul oricăror acte întocmite de executor, precum şi de celelalte acte depuse la dosarul executării. … +
Articolul 20(1) În îndeplinirea atribuţiilor lor, executorii întocmesc procese-verbale în care consemnează constatările făcute şi măsurile luate, dacă reglementările aplicabile în materie nu prevăd altfel. … (2) Unul dintre exemplarele proceselor-verbale întocmite potrivit alin. (1) se depune la dosarul executării, iar celelalte se comunică persoanelor interesate. … +
Articolul 21Actele care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite vor fi corectate sau completate de către executor, la cererea părţilor ori din oficiu. Despre corectarea sau completarea efectuată se va face menţiune pe toate exemplarele actului, sub semnătura executorului şi cu aplicarea ştampilei acestuia. În acest scop, părţile vor fi înştiinţate să prezinte toate exemplarele actului care urmează să fie corectat sau completat, după caz. +
Articolul 22(1) Actele executorilor sunt supuse, în condiţiile legii, controlului judecătoresc. … (2) Cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţii la executare în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, dacă prin lege nu se dispune altfel. … +
Articolul 23Corpul executorilor va întocmi evidenţa şi arhiva lucrărilor îndeplinite pentru fiecare instituţie creditoare pentru care s-au efectuat acte de executare silită. +
Capitolul VIDispoziţii tranzitorii şi finale +
Articolul 24Dosarele de executare aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentului statut pot fi preluate de către executorii pentru instituţiile prevăzute la art. 1 alin. (2), pe baza solicitărilor scrise adresate preşedintelui instanţei de executare. +
Articolul 25Prezentul statut intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea. I.–-