Notă …
Aprobat prin ORDINUL nr. 317 din 17 iulie 2002, publicat în Monitorul Oficial nr. 608 din 16 august 2002. +
Capitolul 1Denumire, sediu, durata +
Articolul 1Organismul național de acreditare este o asociație înființată conform prevederilor art. 6 pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 38/1998 privind activitatea de acreditare a laboratoarelor și organismelor pentru evaluarea conformitatii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 245/2002, denumita în continuare ordonanță. +
Articolul 2Asociația prevăzută la art. 1 este denumita RENAR, în condițiile recunoașterii acesteia ca organism național de acreditare de către Ministerul Industriei și Resurselor. +
Articolul 3Organismul național de acreditare are sediul central în municipiul București. +
Articolul 4Durata pentru care se constituie organismul național de acreditare este nelimitată. +
Capitolul 2Scop, atribuții, obligații +
Articolul 5Scopul organismului național de acreditare, denumit în continuare Asociația, este de a dezvolta acreditarea și evaluarea conformitatii și de a conferi încredere în competența tehnica, imparțialitatea și integritatea organismelor și laboratoarelor acreditate de aceasta, prin aplicarea principiilor de baza ale acreditării prevăzute la art. 4 din ordonanță. +
Articolul 6Asociația acreditează în domeniul reglementat și în cel nereglementat laboratoarele și organismele prevăzute la art. 5 alin. (1) din ordonanță. +
Articolul 7Asociația are atribuțiile prevăzute la art. 6 pct. 4 din ordonanța, în Hotărârea Guvernului nr. 487/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea și notificarea naționala a laboratoarelor de încercări, precum și a organismelor de certificare și de inspecție care realizează evaluarea conformitatii produselor din domeniile reglementate prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor, precum și în orice alte reglementări în vigoare care privesc activitatea de acreditare națională. +
Articolul 8În atingerea scopului sau Asociația are obligațiile prevăzute la art. 6 pct. 5–12 din ordonanță. +
Capitolul 3Componența +
Articolul 9(1)Asociația este constituită din membri, persoane juridice, conform prevederilor art. 7 alin. (2) lit. A și D din ordonanță.(2)Asociația poate avea membri de onoare, persoane fizice române sau străine, aleși dintre personalitatile marcante care au avut o contribuție semnificativă în activitatea de acreditare. Calitatea de membru de onoare se obține cu aprobarea adunării generale a membrilor Asociației. +
Articolul 10Adunarea generală este structurată pe colegii, conform prevederilor art. 7 alin. (2) lit. B din ordonanță. +
Articolul 11Adunarea generală se convoacă de președintele Asociației sau la solicitarea a cel puțin jumătate din numărul membrilor Consiliului director, cu 30 de zile lucrătoare înaintea datei stabilite pentru reuniune. +
Articolul 12Membrii Asociației au, în principal, următoarele drepturi:a)sa participe și sa voteze în adunările generale; … b)sa aleagă și să fie aleși în structurile de conducere ale Asociației; … c)sa participe la activitățile Asociației; … d)să își exprime opinia în mod direct sau prin reprezentanți în legătură cu activitatea desfășurată de Asociație; membrul care nu poate asigura prezenta sa în adunarea generală poate solicita unui singur alt membru reprezentarea sa; … e)sa primească cu prioritate informații privind acreditarea pe plan național și internațional; … f)să fie sprijiniti pentru a beneficia, cu prioritate, de activitățile de documentare și instruire în domeniu; … g)sa beneficieze de serviciile cu caracter general ale Asociației și sa primească în mod gratuit, pe suport electronic sau tipărit, buletinele informative ale Asociației sau alte materiale de informare difuzate de către aceasta; … h)sa menționeze calitatea de membru al Asociației în relațiile lor oficiale; … i)să aibă acces la patrimoniul Asociației, cu respectarea prevederilor art. 21 din ordonanță. … +
Articolul 13Membrii Asociației au, în principal, următoarele obligații:a)să respecte statutul Asociației; … b)sa susțină promovarea acreditării naționale; … c)sa sprijine recunoașterea Asociației la nivel internațional; … d)sa susțină realizarea hotărârilor adunării generale, precum și a obiectivelor și activităților Asociației; … e)sa pună la dispoziție, la cererea Asociației, informații care în mod normal nu au caracter confidențial; … f)să respecte normele de deontologie în relațiile cu membrii Asociației și cu partenerii din afară acesteia; … g)sa promoveze și sa susțină o imagine pozitiva a Asociației în relațiile cu terții; … h)sa achite cotizatia anuală stabilită pentru membri; excepție de la aceasta obligație fac membrii de onoare care nu plătesc cotizatii. … +
Articolul 14Calitatea de membru al Asociației se pierde în următoarele condiții:a)prin dizolvarea Asociației; … b)prin retragere; solicitarea privind retragerea se comunică de către membru consiliului director prin scrisoare recomandată, cu cel puțin o luna înainte de data retragerii; … c)prin excludere, ca urmare a încălcării statutului Asociației; excluderea se realizează la propunerea Consiliului director. … +
Capitolul 4OrganizareAdunarea generală a Asociației +
Articolul 15(1)Adunarea generală constituie cel mai înalt forum al Asociației și cuprinde toți membrii acesteia.(2)Adunarea generală se reuneste o dată pe an în sesiune ordinară și în sesiuni extraordinare, ori de câte ori este necesar.(3)Abrogat.(la 27-05-2004,
Alineatul (3) din Articolul 15 , Capitolul 4 a fost abrogat de Articolul I din ORDINUL nr. 270 din 10 mai 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 27 mai 2004
)
(4)Adunarea generală se considera statutara în condițiile prezentei și reprezentării a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor Asociației. Dacă se impune o a doua convocare, adunarea generală se considera statutara indiferent de numărul membrilor prezenți și reprezentați.(5)Adunarea generală ia decizii cu majoritatea simpla de voturi a membrilor prezenți și reprezentați. Un membru are dreptul la un singur vot și poate reprezenta numai un singur membru absent.(6)Aprobarea statutului și modificarea acestuia se realizează cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor Asociației, prezenți și reprezentați. +
Articolul 16Adunarea generală a Asociației are următoarele competente:a)aproba statutul și modificările acestuia; … b)aproba obiectivele și strategia Asociației; … c)aproba admiterea și ratifica decizia privind excluderea membrilor; … d)aproba bugetul de venituri și cheltuieli; … e)aproba raportul anual al Consiliului director și bilanțul exercițiului financiar încheiat; … f)aproba regulamentul de funcționare a Consiliului director; … g)aproba codul deontologic al membrilor Asociației; … h)ia hotărâri referitoare la patrimoniul Asociației, cu excepția patrimoniului dobândit prin programe finanțate direct sau indirect de către Ministerul Industriei și Resurselor; … i)aproba valorile taxei de înscriere și cotizatiei; … j)alege/revoca reprezentanții ei, din cele patru colegii, în Consiliul director și dintre aceștia alege/revoca vicepreședinții Asociației; vicepreședintele colegiului autorităților este numit conform prevederilor art. 7 alin. (2) lit. E din ordonanță; … k)alege/revoca președintele Asociației; … l)aproba comisia de cenzori. … Consiliul director +
Articolul 17Consiliul director este structura organizatorică care asigura conducerea Asociației în perioada dintre reuniunile adunării generale și este ales pe o perioadă de 4 ani. +
Articolul 18(1)Consiliul director este format din 15 membri titulari, dintre care 4 sunt membri de drept. Consiliul director are și 8 membri supleanți.(2)Membrii de drept ai Consiliului director sunt: președintele Asociației, președintele Asociației de Standardizare din România, președintele Consiliului de acreditare și reprezentantul Ministerului Industriei și Resurselor, care deține și funcția de vicepreședinte al Asociației din partea colegiului autorităților.(3)Ceilalți 11 membri titulari ai Consiliului director sunt:a)3 reprezentanți ai colegiului organismelor acreditate; … b)3 reprezentanți ai colegiului beneficiarilor; … c)3 reprezentanți ai colegiului consumatorilor; … d)2 reprezentanți ai colegiului autorităților. … (4)Membrii supleanți se aleg câte doi pentru fiecare colegiu. Membrii supleanți participa la întrunirile Consiliului director în situația în care nu se poate asigura, din motive întemeiate, reprezentarea în totalitate a colegiului respectiv de către membrii titulari.(5)Participarea unui membru supleant la lucrările Consiliului director este solicitată de către membrul titular care nu poate asigura reprezentarea și se comunică președintelui Asociației în timp util.(6)Un membru supleant, la propunerea Consiliului director, poate obține calitatea de membru titular în cazul retragerii sau excluderii unui membru titular.(7)Consiliul director este condus de președintele Asociației și de 4 vicepreședinți, câte unul pentru fiecare colegiu.(8)Directorul general este invitat permanent al Consiliului director, fără drept de vot. +
Articolul 19Consiliul director are, în principal, următoarele atribuții:a)stabilește politicile, strategiile și obiectivele Asociației; … b)numește/revoca președintele și membrii Consiliului de acreditare; … c)numește membrii Comisiei de apel; … d)decide în legătură cu reclamațiile și contestațiile înaintate Consiliului director; … e)numește/revoca directorul general în baza avizului favorabil, prealabil, al ministrului industriei și resurselor; … f)stabilește bugetul de venituri și cheltuieli al Asociației; … g)aproba tarifele percepute de Asociație pentru serviciile specifice; … h)aproba regulamentul Consiliului de acreditare, regulamentul de funcționare și regulamentul de ordine interioară pentru structura executivă a Asociației, precum și organigrama acesteia; … i)aproba constituirea/dizolvarea comitetelor tehnice și președinții acestora; … j)propune adunării generale admiterea de noi membri; … k)propune adunării generale excluderea membrilor titulari și supleanți ai Consiliului director și/sau a membrilor Asociației, după caz; … l)numește dintre membrii supleanți membrii titulari, în situația retragerii sau excluderii unor membri titulari. … +
Articolul 20Membrii Consiliului director reprezintă și susțin interesele tuturor membrilor colegiului pe care îl reprezintă. +
Articolul 21(1)Consiliul director se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea președintelui Asociației sau a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi titulari.(2)Consiliul director se considera statutar întrunit în condițiile prezentei și reprezentării a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi titulari.(3)Hotărârile Consiliului director se considera valabile în condițiile adoptării lor cu majoritatea simpla de voturi a membrilor titulari, prezenți și reprezentați. În caz de egalitate de voturi hotărârile se adoptă în baza votului președintelui Asociației; deciziile în legătură cu politica naționala în domeniul acreditării se iau cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) lit. E din ordonanță.Președintele Asociației +
Articolul 22Președintele Asociației are următoarele atribuții principale:a)asigura conducerea Consiliului director în calitate de președinte al acestuia; … b)reprezintă Asociația în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice din România și din străinătate; … c)reprezintă Asociația în relațiile cu organizațiile europene și internaționale de profil; … d)reprezintă Asociația în Consiliul director al Asociației de Standardizare din România; … e)semnează decizia de numire/revocare a directorului general în baza hotărârii Consiliului director și a avizului favorabil al ministrului industriei și resurselor. … Comisia de apel +
Articolul 23Comisia de apel este constituită din minimum 3 membri. Unul dintre membri trebuie să fie consilierul juridic al Asociației. Ceilalți 2 membri sunt aleși dintre membrii titulari ai Consiliului director. +
Articolul 24Comisia de apel analizează și propune Consiliului director modalitățile de rezolvare a reclamatiilor în legătură cu activitatea Asociației și a contestațiilor referitoare la deciziile privind neacordarea, suspendarea sau retragerea acreditării.Comisia de cenzori +
Articolul 25Comisia de cenzori este formată din 2 membri, dintre care unul trebuie să aibă calitatea de expert contabil. +
Articolul 26Comisia de cenzori verifica periodic sau la solicitarea Consiliului director situațiile privind activitatea economico-financiară a Asociației.Consiliul de acreditare +
Articolul 27Consiliul de acreditare este format din președintele Consiliului de acreditare, 4 membri titulari și 4 membri supleanți. Fiecare colegiu va fi reprezentat în Consiliul de acreditare printr-un membru titular și un membru supleant. +
Articolul 28Membrii Consiliului de acreditare sunt numiți pe baza criteriilor de competența profesională, experienta în domeniul acreditării și independenta față de orice posibile presiuni de natura politica, financiară sau de alta natura, care ar putea influența deciziile privind acordarea, menținerea, suspendarea sau retragerea acreditării. +
Articolul 29(1)Membrul supleant participa la lucrările Consiliului de acreditare în situația în care membrul titular reprezentant al aceluiași colegiu nu poate participa din motive întemeiate.(2)Participarea unui membru supleant la lucrările Consiliului de acreditare este solicitată de către membrul titular care nu poate asigura prezenta sa și se comunică președintelui Consiliului de acreditare în timp util.(3)Un membru supleant, la propunerea Consiliului director, poate obține calitatea de membru titular în cazul retragerii sau excluderii unui membru titular. +
Articolul 30(1)Consiliul de acreditare analizează dosarele de acreditare întocmite de executivul Asociației și decide cu privire la acordarea, menținerea, suspendarea sau retragerea acreditării laboratoarelor, organismelor de certificare sau de inspecție, după caz.(2)Consiliul de acreditare poate solicita comitetelor tehnice realizarea de expertize tehnice în legătură cu propunerile privind acreditarea.(3)Decizia Consiliului de acreditare privind acordarea, menținerea, suspendarea sau retragerea acreditării se ia cu majoritatea simpla de voturi a membrilor titulari prezenți și reprezentați. Președintele Consiliului de acreditare are drept de vot numai în cazul în care, ca urmare a votului exprimat de către membri, nu se poate lua o decizie în sensul acordării, menținerii, suspendării sau retragerii acreditării.(4)Președintele Consiliului de acreditare semnează certificatul de acreditare în numele Consiliului de acreditare, împreună cu directorul general.Directorul general +
Articolul 31(1)Directorul general asigura conducerea structurii executive a Asociației.(2)Directorul general este numit pe baza îndeplinirii cerințelor de competența profesională și managerială, precum și a criteriului de independenta față de orice posibile presiuni comerciale, financiare sau de alta natura, care ar putea afecta activitățile și obiectivele Asociației. +
Articolul 32(1)Directorul general are următoarele competente principale:a)asigura conducerea operativă a structurii executive a Asociației și răspunde de întreaga activitate a executivului; … b)decide cu privire la angajarea, promovarea, numirea și demiterea personalului structurii executive a Asociației; … c)semnează certificatul de acreditare în numele structurii executive a Asociației împreună cu președintele Consiliului de acreditare; … d)reprezintă Asociația în relațiile cu persoanele juridice și fizice din țara și din străinătate. … (2)Directorul general nu poate participa în calitate de evaluator în echipele de evaluare a laboratoarelor și a organismelor.Comitetele tehnice +
Articolul 33(1)Comitetele tehnice se constituie pe domenii tehnice definite, la propunerea Consiliului de acreditare sau a directorului general.(2)Membrii comitetelor tehnice sunt experți în domeniile tehnice ale comitetului respectiv.(3)Lista cuprinzând experții tehnici, membri ai comitetelor tehnice înființate pentru domeniile reglementate prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor, se aproba de către autoritatea competentă în domeniu. Lista cuprinzând experții tehnici va include cel puțin un reprezentant al autorității competente respective.(4)Conducerea Comitetului tehnic este asigurata de un președinte, propus de către membrii Comitetului tehnic din rândul acestora, aprobat de Consiliul director. +
Articolul 34(1)Comitetele tehnice, prin membrii lor, participa în echipele de evaluare a laboratoarelor ori a organismelor de certificare sau inspecție, după caz, și realizează expertize tehnice la solicitarea Consiliului de acreditare.(2)Experții reprezentanți ai autorității competente participa, la solicitarea acesteia, la evaluarile de supraveghere realizate în legătură cu organismele desemnate sau notificate de către autoritate. +
Articolul 35Comitetele tehnice se convoacă la solicitarea directorului general sau a președintelui Consiliului de acreditare. +
Capitolul 5Venituri +
Articolul 36Veniturile Asociației sunt:a)taxele de înscriere și cotizațiile membrilor; … b)veniturile obținute de către Asociație prin prestarea de servicii specifice, respectiv:– acreditarea și supravegherea laboratoarelor, a organismelor de certificare și de inspecție; … – prestarea de servicii de instruire și transfer de cunoștințe în domeniul acreditării; … – prelucrarea și diseminarea de informații privind acreditarea; … – editarea, publicarea și difuzarea de documente referitoare la acreditare; … – cesiuni, donații și sponsorizări; … … c)fonduri alocate direct sau indirect prin programe de asistența tehnica. … +
Articolul 37Pentru serviciile specifice prestate de Asociație aceasta stabilește și încasează tarife. +
Articolul 38Veniturile Asociației sunt destinate exclusiv realizării scopului și obiectului sau de activitate. +
Capitolul 6Dizolvare +
Articolul 39(1)Dizolvarea Asociației se poate decide numai de către adunarea generală extraordinară, convocată în mod special în acest scop, în condițiile prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.(2)Președintele Asociației îl va informa pe ministrul industriei și resurselor cu privire la propunerea de dizolvare a Asociației, cu cel puțin 90 de zile anterior datei de convocare a adunării generale extraordinare pentru dizolvare. +
Articolul 40În cazul dizolvării sau retragerii recunoașterii de către Ministerul Industriei și Resurselor, patrimoniul dobândit de Asociație prin programe finanțate direct sau indirect de Ministerul Industriei și Resurselor, precum și marca națională de acreditare RENAR se transferă direct altei asociații recunoscute.