al Comisiei mixte româno-iugoslave pentru Porţile de Fier
+
Articolul 11. Comisia mixtă româno-iugoslava pentru Porţile de Fier (denumita în textul ce urmează: "Comisia mixtă"), instituită prin Acordul între Republica Populara Română şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia privind realizarea şi exploatarea Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier, pe fluviul Dunarea, semnat la 30 noiembrie 1963, este organul mixt al celor două Guverne care asigură realizarea colaborării şi coordonării permanente şi aducerea la îndeplinire şi aplicarea prevederilor Acordului, Convenţiilor şi Protocoalelor privind Sistemul Porţile de Fier, în spiritul comunităţii de interese în care acestea au fost încheiate.2. Atribuţiile Comisiei mixte sînt cele prevăzute prin Acordul, Convenţiile şi Protocoalele privind Sistemul Porţile de Fier, precum şi prin prezentul Statut. Pentru perioada exploatării Sistemului, atribuţiile Comisiei mixte vor putea fi completate ulterior.3. Componenta, organizarea şi modul de funcţionare al Comisiei mixte sînt prevăzute prin prezentul Statut pentru perioada realizării Sistemului Porţile de Fier. Componenta, organizarea şi modul de funcţionare al Comisiei mixte în perioada exploatării Sistemului vor fi stabilite ulterior. +
Articolul 21. Comisia mixtă este constituită din două grupe naţionale. Fiecare Guvern desemnează grupa sa naţionala.2. Fiecare grupa naţionala, a Comisiei mixte este compusa din preşedintele grupei naţionale, locţiitorul acestuia şi şapte membri. Membrii grupelor naţionale au supleanţi.3. Fiecare grupa naţionala poate avea consilieri şi experţi. +
Articolul 31. În conformitate cu prevederile Acordului şi ale Convenţiilor privind Sistemul Porţile de Fier, Comisia mixtă va înfiinţa următoarele organe mixte:a) Organul local operativ de coordonare; … b) Comisia de verificare şi recepţie tehnica; … c) Organul comun de coordonare; … d) Serviciul comun de dispecer; … ale căror atribuţii sînt cele prevăzute prin Acordul, Convenţiile şi Protocoalele privind Sistemul Porţile de Fier.2. În scopul asigurării îndeplinirii operative a sarcinilor sale Comisia mixtă va mai înfiinţa:a) Comisia de avizate a proiectelor ale carei atribuţii sînt prevăzute prin Convenţia privind elaborarea proiectelor şi prin prezentul Statut; … b) Comisia de soluţionare a diferenţelor, ale carei atribuţii sînt prevăzute prin prezentul Statut; … c) Secretariatul Comisiei mixte, ale cărui atribuţii sînt prevăzute în prezentul Statut. … 3. În afară organelor mixte prevăzute la punctele 1 şi 2 din prezentul articol, Comisia mixtă poate înfiinţa în caz de necesitate, şi alte organe mixte cu caracter permanent sau temporar, stabilind în cadrul competentei sale, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea acestora.4. Comisia mixtă întocmeşte regulamentul sau de organizare şi funcţionare şi aproba regulamentele de organizare şi funcţionare ale organelor sale.5. Comisia mixtă se îngrijeşte ca organele mixte prevăzute prin prezentul articol sa îndeplinească atribuţiile lor şi supraveghează activitatea acestora. Organele mixte prezintă Comisiei mixte rapoarte privind activitatea lor pe perioadele fixate de aceasta. +
Articolul 41. Comisia mixtă lucrează în sesiuni care au loc în funcţie de necesitaţi, dar nu mai rar decît de doua ori pe an. Sesiunile se convoacă prin înţelegerea între preşedinţii grupelor naţionale, care stabilesc şi ordinea de zi a sesiunilor. Sesiunile au loc alternativ pe teritoriul român şi pe teritoriul iugoslav, la Bucureşti şi la Belgrad sau în alt loc stabilit de preşedinţii grupelor naţionale.2. Lucrările fiecărei sesiuni sînt conduse de preşedintele grupei naţionale a Părţii pe teritoriul căreia are loc sesiunea. La lucrările sesiunii participa toţi membrii grupelor naţionale sau un număr mai mic de membri, stabilit prin înţelegerea preşedinţilor grupelor naţionale. Membrii grupelor naţionale pot fi înlocuiţi prin supleanţii lor. Comisia mixtă poate să desemneze şi sa invite la sesiunile sale consilierii şi experţii necesari în afară celor din componenta grupelor naţionale.3. Comisia mixtă poate forma subcomisii şi grupe de lucru pentru studierea în comun a unor probleme şi pentru elaborarea propunerilor de hotărîri corespunzătoare.4. Preşedinţii grupelor naţionale sau loctiitorii acestora se pot întruni, în caz de necesitate, şi între sesiuni, pentru a se consulta asupra anumitor probleme şi pentru a lua măsuri urgente.5. Asupra lucrărilor sesiunilor Comisiei mixte şi ale întrunirilor preşedinţilor grupelor naţionale sau loctiitorilor acestora se întocmesc procese verbale. +
Articolul 51. Comisia mixtă ia hotărîri prin acordul între cele doua grupe naţionale, exprimat prin preşedinţii grupelor naţionale sau în lipsa acestora prin loctiitorii lor.2. Hotărîrile Comisiei mixte luate în limitele atribuţiilor ei sînt definitive.3. În cazul în care Comisia mixtă nu a reuşit sa rezolve o problemă în cursul unei sesiuni, luarea hotărîrii se va amina pentru sesiunea imediat următoare, în măsura în care una din grupele naţionale nu cere ca aceasta problema să fie supusă spre rezolvare celor două Guverne.4. În cazul în care una din grupele naţionale face rezerva asupra adoptării unei hotărîri, aceasta hotărîre va fi considerată definitivă în momentul în care preşedintele grupei naţionale care a făcut rezerva a comunicat ca retrage rezerva.5. Problemele care depăşesc competenţa Comisiei mixte vor fi supuse spre rezolvare celor două Guverne, împreună cu eventuale propuneri ale Comisiei mixte. +
Articolul 6Comisia de avizare a proiectelor prevăzută la art. 3, punctul 2, lit. a din prezentul Statut are următoarele atribuţii:a) avizează Sarcina de proiectare a Sistemului Porţile de Fier şi proiectul privind organizarea execuţiei lucrărilor; … b) avizează proiectele tehnice, stabilite de Comisia mixtă; … c) aproba acele proiecte tehnice pentru care Comisia mixtă îi da această competenţă; … d) avizează, la cererea Comisiei mixte, orice problema cu caracter tehnic în legătură cu proiectarea obiectelor şi lucrărilor Sistemului Porţile de Fier; … e) la cererea Comisiei mixte dă aviz asupra diferendelor între Proiectantii generali sau între Beneficiari privitoare la problemele tehnice; rezolva aceste diferende în cazurile în care Comisia mixtă îi da această competenţă. … +
Articolul 71. Comisia de soluţionare a diferendelor prevăzută la art. 3, pct. 2, lit. b din prezentul Statut are ca atribuţie rezolvarea acelor diferende pe care Comisia mixtă i le încredinţează spre rezolvare. Comisia mixtă poate, în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin art. 21, punctul 1 din Acord, sa încredinţeze Comisiei de soluţionare a diferendelor rezolvarea acelor diferende cu caracter patrimonial, despre care considera că nu reprezintă cazuri pentru care trebuie să se folosească procedura prevăzută prin art. 21, punctul 2 din Acord.2. Comisia de soluţionare a diferendelor este compusa din trei membri, din care cîte unul desemnat pentru fiecare diferend de fiecare grupa naţionala a Comisiei mixte, dintre cetăţenii Statului respectiv, al treilea fiind desemnat de către Comisia mixtă dintr-o lista de opt jurişti de înaltă calificare, cîte patru de fiecare Parte. Al treilea membru va fi desemnat pe o durată de cîte un an, alternativ dintre cetăţenii fiecărei Părţi prevăzuţi în lista. Lista va fi întocmită de Comisia mixtă o dată cu înfiinţarea Comisiei de soluţionare a diferendelor.3. Comisia de soluţionare a diferendelor soluţionează diferendele în baza prevederilor Acordului, Convenţiilor şi Protocoalelor privind Sistemul Porţile de Fier şi, în lipsa unor prevederi aplicabile cazului respectiv, după echitate (ex aequo et bono).4. Hotărîrile Comisiei de soluţionare a diferendelor se adoptă cu majoritate de voturi şi sînt definitive şi executorii. Hotărîrile vor fi motivate. Hotărîrile Comisiei de soluţionare a diferendelor care prevăd plata unei sume de bani vor fi executate prin decontare între Părţi în modul prevăzut în art. 21, punctul 1, lit. d din Convenţia privind stabilirea valorii investiţiilor şi decontarea reciprocă, dacă Comisia mixtă nu hotărăşte altfel.5. Procedura Comisiei de soluţionare a diferendelor va fi stabilită printr-un regulament aprobat de Comisia mixtă. +
Articolul 81. Secretariatul Comisiei mixte prevăzut la art. 3, punctul 2, lit. c din prezentul Statut are următoarele atribuţii:a) pregăteşte materialele şi documentaţiile pentru sesiunile Comisiei mixte; … b) tine evidenta lucrărilor şi hotărîrilor Comisiei mixte şi păstrează arhiva acesteia; … c) pregăteşte propuneri referitoare la ordinea de zi a sesiunilor Comisiei; … d) asigura deservirea administrativă a sesiunilor Comisiei mixte; … e) asigura activitatea administrativă între sesiunile Comisiei mixte; … f) întocmeşte proiecte de procese-verbale ale Comisiei mixte; … g) asigura legătură între grupele naţionale ale Comisiei mixte; … h) asigura legătură permanenta a Comisiei mixte cu organele sale şi informează pe preşedinţii grupelor naţionale asupra problemelor urgente care apar; … i) îndeplineşte alte sarcini date de Comisia mixtă sau de cei doi presedinti ai grupelor naţionale. … 2. Secretariatul Comisiei mixte este compus din cîte un secretar desemnat de fiecare Parte. Secretarii vor fi desemnaţi dintre persoanele de înaltă calificare şi vor fi eliberaţi de alte funcţii.3. Sediul Secretariatului Comisiei mixte va fi la Bucureşti şi la Belgrad. +
Articolul 9Cheltuielile de organizare a sesiunilor Comisiei mixte şi a şedinţelor organelor acesteia se suporta de către Partea pe teritoriul căruia se ţin. Cheltuielile de transport, cazare şi întreţinere se suporta de fiecare Parte pentru membrii, consilierii, experţii şi alt personal al grupei sale naţionale. Toate cheltuielile Secretariatului Comisiei mixte şi ale aparatului sau se suporta de fiecare Parte pentru sediul situat pe teritoriul sau. +
Articolul 10Limbile oficiale ale Comisiei mixte şi ale organelor acesteia sînt limba română şi limba sirbo-croată. +
Articolul 11Prezentul Statut va fi aprobat de cele doua Părţi contractante potrivit dispoziţiilor constituţionale şi legislative ale fiecărui Stat şi va intra în vigoare în aceeaşi zi cu Acordul între Republica Populara Română şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia privind realizarea şi exploatarea Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier, pe fluviul Dunarea, semnat la 30 noiembrie 1963, conform procedurii stabilite în Actul final semnat astăzi.Făcut la Belgrad la 30 noiembrie 1963, în doua exemplare originale, fiecare în limba română şi în limba sirbo-croată, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate.Din împuternicireaGuvernului RepubliciiPopulare Române,N. GheorghiuDin împuternicirea GuvernuluiRepublicii Socialiste FederativeIugoslavia,B. Stojanovic––