STATUT din 27 noiembrie 2001

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 15/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 4 decembrie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 19REFERIRE INDIRECTA LAOUG 76 24/05/2001 ART. 17
ART. 19REFERIRE INDIRECTA LAOUG 76 24/05/2001 ART. 18
ART. 19REFERIRE INDIRECTA LALEGE 127 21/07/2000
ART. 19REFERIRE INDIRECTA LALEGE 99 26/05/1999 ART. 8
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 31 16/11/1990 ART. 135
ART. 22REFERIRE INDIRECTA LAOUG 76 24/05/2001 ART. 17
ART. 22REFERIRE INDIRECTA LAOUG 76 24/05/2001 ART. 18
ART. 22REFERIRE INDIRECTA LALEGE 127 21/07/2000
ART. 22REFERIRE INDIRECTA LALEGE 99 26/05/1999 ART. 8
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 31 16/11/1990 ART. 156
ART. 35REFERIRE INDIRECTA LAOUG 76 24/05/2001 ART. 17
ART. 35REFERIRE INDIRECTA LAOUG 76 24/05/2001 ART. 18
ART. 35REFERIRE INDIRECTA LALEGE 127 21/07/2000
ART. 35REFERIRE INDIRECTA LALEGE 99 26/05/1999 ART. 8
ART. 35REFERIRE LALEGE (R) 31 16/11/1990
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulCONTINUT DEHG 1182 27/11/2001

Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Electrocentrale Deva" – S.A. – Filiala a Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica – S.A.



 + 
Capitolul 1Denumirea, forma juridică, sediul, durata + 
Articolul 1Denumirea(1) Denumirea societăţii comerciale este Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Electrocentrale Deva" – S.A. – Filiala a Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" – S.A. (S.C. "Termoelectrica" – S.A.), denumita în continuare S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.(2) În toate actele, facturile, anunţurile, publicaţiile ori în alte acte emanând de la S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. denumirea acesteia va fi precedată de cuvintele "societate comercială" sau de initialele "S.C." şi urmată de cuvintele "societate pe acţiuni" sau de initialele "S.A.", de capitalul social, din care cel efectiv vărsat potrivit ultimului bilanţ contabil aprobat, de sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi de codul fiscal.
 + 
Articolul 2Forma juridicăS.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. este persoana juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni, şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut.
 + 
Articolul 3SediulS.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. are sediul în localitatea Mintia, Str. Şantierului nr. 1, judeţul Hunedoara.
 + 
Articolul 4DurataDurata S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. este de 10 ani, cu începere de la data înmatriculării ei în registrul comerţului.
 + 
Capitolul 2Scopul şi obiectul de activitate + 
Articolul 5ScopulS.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. are ca scop producerea, vânzarea, cumpărarea pentru servicii interne şi furnizarea energiei electrice, producerea, dispecerizarea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice, prin efectuarea, cu respectarea legislaţiei în vigoare, de acte de comerţ corespunzătoare obiectului de activitate aprobat prin prezentul statut.
 + 
Articolul 6Obiectul de activitateS.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. are ca obiect de activitate:1. producerea, furnizarea, vânzarea şi cumpărarea energiei electrice;2. producerea, transportul, distribuţia, furnizarea, dispecerizarea şi vânzarea energiei termice;3. operaţiuni de import-export de energie electrica şi de import-export de combustibil tehnologic, echipamente, piese de schimb şi materiale de exploatare şi întreţinere;4. exploatarea centralelor electrice;5. dezvoltarea producţiei de energie electrica şi termica din domeniul sau de activitate, pe baza unei planificari proprii în aplicarea strategiei energetice a S.C. "Termoelectrica" – S.A.;6. măsurători, expertize, testări, consultanţa, studii, proiectare, investiţii, reparaţii, retehnologizari, modernizări pentru centralele de producere a energiei electrice şi termice;7. revizii şi reparaţii la agregatele şi instalaţiile energetice, precum şi la dispozitivele de lucru şi de mecanizare specifice;8. audit, inspecţii, expertize, recepţii în domeniul calităţii produselor şi serviciilor, al exploatării instalaţiilor, cercetării şi proiectării;9. procesare de resurse energetice primare (gaze naturale, pacura, cărbune etc.);10. microproducţie de echipamente, dotări şi piese de schimb;11. optimizarea funcţionarii instalaţiilor energetice existente, modernizarea acestora, extinderea automatizarii şi introducerea de noi tehnologii privind utilizarea eficienta a energiei electrice şi termice şi conversia energiei, precum şi reducerea impactului asupra mediului, pe baza efectuării de analize de risc, studii, proiecte, programe, rapoarte de expertiza, memorii tehnice, în vederea obţinerii de autorizaţii în domeniul tehnologiilor neconventionale;12. elaborarea de reglementări cu caracter tehnic pentru activitatea de producere a energiei electrice şi termice;13. implementarea proiectelor de investiţii cu credite externe;14. pregătirea şi perfecţionarea personalului în reţeaua proprie de învăţământ şi în sistemul de învăţământ public;15. prestarea de servicii la consumatorii de energie electrica şi termica;16. asigurarea pazei proprii sau în condiţii contractuale a obiectivelor sale;17. transportul de combustibil tehnologic pe cai ferate, rutiere, fluviale;18. transportul personalului propriu la şi de la locul de muncă, efectuarea şi prestarea serviciilor de transport de mărfuri şi de persoane cu mijloace proprii sau închiriate, prestări de servicii şi service auto;19. prestări de servicii şi transport pe cai ferate, prin racord propriu;20. realizarea sistemului propriu informatic şi de telecomunicaţii, precum şi de prestări de servicii în domeniul informatic şi de telecomunicaţii;21. elaborarea de produse software;22. cooperare economică internationala;23. participarea cu capital social, în condiţiile legii, la constituirea de societăţi comerciale împreună cu persoane fizice şi/sau juridice, române sau străine, de drept privat;24. operaţiuni de comision şi intermedieri în domeniul sau specific de activitate;25. participarea la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale;26. consultanţa şi asistenţa tehnica, lucrări de reparaţii, întreţinere şi exploatare, punere în funcţiune, precum şi valorificarea la intern a materialelor rezultate din stocuri, reparaţii, demolări, casări, produse secundare rezultate din activitatea de baza (cenusi, zgura, apa tratata);27. aprovizionarea tehnico-materială;28. construcţia, administrarea şi vânzarea de locuinţe de serviciu, construcţia şi administrarea de spaţii de cazare pentru personalul propriu în cămine de nefamilisti şi locuinţe de intervenţii;29. vânzarea, darea în locatie şi închirierea de spaţii, terenuri şi bunuri proprii unor persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii; cumpărarea, preluarea în locatie şi închirierea de spaţii, terenuri şi bunuri de la persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii;30. operaţiuni de leasing conform legislaţiei în vigoare;31. editarea de publicaţii şi de lucrări tehnico-ştiinţifice specifice activităţilor din obiectul sau de activitate;32. participarea în organisme internaţionale pentru domeniile de activitate proprii;33. participarea la organizaţii profesionale şi patronale;34. realizarea de activităţi sociale, culturale, turistice, sanitare şi sportive pentru personalul propriu;35. desfăşurarea de activităţi specifice pentru utilizarea brevetelor şi a documentelor privind protecţia proprietăţii intelectuale, pentru care S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. este titulara, conform prevederilor legale;36. prestarea de activităţi conexe legate de valorificarea patrimoniului: turism, agrement, agroturism, piscicultura, alimentaţie publică şi activitate hoteliera;37. cercetare aplicativa-proiectare în domeniul producerii energiei electrice şi termice pentru activitatea de exploatare, întreţinere şi investiţii;38. comerţ cu ridicată al combustibililor solizi, lichizi şi gazosi şi al produselor derivate;39. comerţ cu ridicată al deşeurilor şi resturilor;40. organizarea activităţilor de prevenire şi stingere a incendiilor, cu personal propriu, pentru activităţile interne şi pentru terţi;41. orice alte activităţi pentru realizarea obiectului de activitate, permise de lege.
 + 
Capitolul 3Capitalul social, acţiunile + 
Articolul 7Capitalul social(1) S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. este filiala a S.C. "Termoelectrica" – S.A.(2) Capitalul social al S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. la data infiintarii este de 1.074.157.400 mii lei şi se constituie prin preluarea activului şi pasivului, pe baza bilanţului contabil întocmit la data de 30 iunie 2001, aferent Sucursalei Electrocentrale Deva a S.C. "Termoelectrica" – S.A., fiind împărţit în 10.741.574 acţiuni nominative, fiecare acţiune având o valoare de 100.000 lei.(3) Capitalul social este subscris şi vărsat în întregime de S.C. "Termoelectrica" – S.A., în calitate de acţionar unic, din capitalul sau social care este deţinut de statul român, reprezentat de Ministerul Industriei şi Resurselor.(4) În capitalul social nu sunt incluse bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie.(5) Capitalul social prevăzut la alin. (2) va fi modificat în raport cu rezultatele inventarierii patrimoniului S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., reflectate în bilanţul contabil de închidere al acesteia, şi ale reevaluarii patrimoniului acesteia, potrivit legii. La finalizarea acestei operaţiuni adunarea generală extraordinară a acţionarilor va decide asupra modificării corespunzătoare a capitalului social al S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., a prezentului statut şi asupra efectuării menţiunilor necesare în registrul comerţului.
 + 
Articolul 8Majorarea sau reducerea capitalului social(1) Majorarea capitalului social se face în condiţiile legii, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor a S.C. "Termoelectrica" – S.A.(2) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor sau, în situaţia prevăzută la art. 15 alin. (6), consiliul de administraţie va putea decide majorarea capitalului social, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data majorării lui.(3) Capitalul social va putea fi majorat prin:a) noi aporturi în numerar şi/sau în natura;b) încorporarea rezervelor (în care vor putea fi incluse diferenţele favorabile rezultate din reevaluarea patrimoniului social), cu excepţia rezervelor legale, precum şi a beneficiilor sau a primelor de emisiuni;c) compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. cu acţiuni ale acesteia;d) alte surse stabilite de adunarea generală a acţionarilor ori de consiliul de administraţie, după caz, potrivit legii.(4) Hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor pentru majorarea capitalului social se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, acordându-se pentru exerciţiul dreptului de preferinta un termen de cel puţin o luna, cu începere din ziua publicării.(5) Reducerea capitalului social se face în condiţiile legii, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor a S.C. "Termoelectrica" – S.A.(6) Capitalul social poate fi redus prin:a) micşorarea numărului de acţiuni;b) reducerea valorii nominale a acţiunilor;c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor;d) alte procedee prevăzute de lege.(7) În cazul în care administratorii constata pierderea a jumătate din capitalul social, ei sunt obligaţi sa convoace, în termen de maximum 60 de zile, adunarea generală extraordinară a acţionarilor, care va decide fie reconstituirea capitalului social, fie limitarea la valoarea rămasă, fie dizolvarea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.(8) Reducerea capitalului social se va face numai după doua luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor ori, în situaţia prevăzută la art. 15 alin. (6), a consiliului de administraţie, potrivit prevederilor legale.
 + 
Articolul 9Acţiunile(1) Drepturile şi obligaţiile aferente acţiunilor aflate în proprietatea statului sunt exercitate de Ministerul Industriei şi Resurselor prin reprezentanţi în adunarea generală a acţionarilor a S.C. "Termoelectrica" – S.A.(2) Acţiunile nominative vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.(3) Acţiunile nominative vor fi în forma dematerializată, prin înscriere în cont.(4) Conversia şi înstrăinarea acţiunilor se vor putea realiza în condiţiile stabilite de adunarea generală a acţionarilor, cu respectarea prevederilor legale. În condiţiile legii, prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor, vor putea fi emise acţiuni preferenţiale, cu dividend prioritar, fără drept de vot.(5) Evidenta acţiunilor se va tine într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie, registru care se păstrează la sediul S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., sub îngrijirea secretarului consiliului de administraţie.(6) Modificările care se operează în registru vor respecta prevederile legislaţiei în vigoare.(7) Acţiunile emise de S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. pot fi grevate de un drept de uzufruct sau pot fi gajate, în condiţiile legii.(8) Persoanele fizice sau juridice, române şi străine, vor putea deţine acţiuni ale S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. potrivit reglementărilor legale în vigoare.
 + 
Articolul 10ObligaţiuniS.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. este autorizata sa emita obligaţiuni în condiţiile legii.
 + 
Articolul 11Drepturi şi obligaţii decurgând din acţiuni(1) Fiecare acţiune subscrisă şi vărsată de acţionari, potrivit legii, conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a alege şi de a fi aleşi în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului, conform prevederilor prezentului statut şi dispoziţiilor legale, respectiv alte drepturi prevăzute în statut.(2) Deţinerea acţiunii certifica adeziunea de drept la statut.(3) Drepturile şi obligaţiile legate de acţiuni urmează acţiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.(4) Când o acţiune nominativă devine proprietatea mai multor persoane nu se va înscrie transmiterea decât în condiţiile în care acestea desemnează un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acţiuni.(5) Obligaţiile S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar actionarii răspund în limita acţiunilor pe care le deţin.(6) Patrimoniul S.C. "Electrocentrale Deva"-S.A. nu poate fi grevat de datorii sau de alte obligaţii personale ale acţionarilor.
 + 
Articolul 12Cesiunea acţiunilor(1) Acţiunile sunt indivizibile cu privire la S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., care nu recunoaşte decât un singur proprietar pentru fiecare acţiune.(2) Cesiunea parţială sau totală a acţiunilor între acţionari sau către terţi se efectuează în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.(3) Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative emise de S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. se realizează prin declaraţie facuta în registrul acţionarilor, subscrisă de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. De asemenea, transmiterea se mai poate realiza şi prin act autentic, cu efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrul acţionarilor.
 + 
Articolul 13Pierderea acţiunilor(1) În cazul pierderii unor acţiuni proprietarul va trebui sa anunţe consiliul de administraţie şi să facă public faptul prin presa, în cel puţin două ziare de larga circulaţie din localitatea în care se afla sediul S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. Acţiunile pierdute se anulează.(2) Anularea lor se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. După 6 luni acţionarul va putea obţine un duplicat al acţiunilor pierdute.
 + 
Capitolul 4Adunarea generală a acţionarilor + 
Articolul 14ReprezentareaReprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor a S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. sunt numiţi şi revocaţi prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor a S.C. "Termoelectrica – S.A., mandataţi prin ordin al ministrului industriei şi resurselor.
 + 
Articolul 15Atribuţiile adunării generale a acţionarilor(1) Adunarea generală a acţionarilor a S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. este organul de conducere al acesteia, care decide asupra activităţii şi asupra politicii ei economice.(2) Adunările generale ale acţionarilor sunt ordinare şi extraordinare.(3) Adunarea generală ordinară a acţionarilor are următoarele atribuţii principale:a) aproba propunerile privind strategia globală de dezvoltare, retehnologizare, modernizare, restructurare economico-financiară a S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.;b) alege şi revoca cenzorii conform prevederilor legale;c) se pronunţa asupra gestiunii administratorilor;d) stabileşte nivelul remuneraţiei lunare cuvenite membrilor consiliului de administraţie, precum şi cenzorilor;e) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate pe exerciţiul financiar următor;f) stabileşte nivelul remuneraţiei directorului general al S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., precum şi premierea acestuia;g) aproba sau modifica bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere după analizarea rapoartelor consiliului de administraţie şi cenzorilor;h) aproba repartizarea profitului conform legii;i) hotărăşte cu privire la folosirea dividendelor aferente acţiunilor gestionate, pentru restructurare şi dezvoltare;j) hotărăşte cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabileşte competentele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare de pe piaţa interna şi externa, a creditelor comerciale şi a garanţiilor, inclusiv prin gajarea acţiunilor, potrivit legii;k) hotărăşte cu privire la înfiinţarea sau la desfiinţarea subunitatilor, la fuziunea, divizarea, participarea la constituirea de noi persoane juridice sau la asocierea cu alte persoane juridice ori fizice, din ţara sau din străinătate, conform dispoziţiilor art. 5 din hotărâre;l) analizează rapoartele consiliului de administraţie privind stadiul şi perspectivele referitoare la profit şi dividende, nivelul tehnic, calitatea, forta de muncă, protecţia mediului, relaţiile cu clienţii;m) se pronunţa asupra gestiunii administratorilor şi asupra modului de recuperare a prejudiciilor produse S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. de către aceştia;n) hotărăşte cu privire la gajarea sau la închirierea unor bunuri, unităţi sau sedii proprii;o) aproba regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie;p) aproba delegarile de competenţa pentru consiliul de administraţie;q) reglementează dreptul de preemţiune al acţionarilor şi al salariaţilor S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. cu privire la cesiunea acţiunilor şi aproba limitele şi condiţiile pentru cesionarea către salariaţii săi a unui număr de acţiuni proprii;r) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de lege în sarcina sa;s) numeşte consiliul de administraţie;t) numeşte şi revoca directorul general;u) numeşte şi revoca preşedintele consiliului de administraţie.(4) Pentru atribuţiile menţionate la lit. c), e), g), h), i), j), k), m), n), o) şi q) adunarea generală a acţionarilor nu va putea lua hotărâri decât în urma obţinerii de către fiecare reprezentant a unui mandat special prealabil de la organul care l-a numit.(5) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor se întruneşte pentru a hotărî următoarele:a) schimbarea formei juridice;b) mutarea sediului;c) schimbarea obiectului de activitate;d) majorarea capitalului social, precum şi reducerea sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni, în condiţiile legii;e) fuziunea cu alte societăţi comerciale sau divizarea;f) dizolvarea anticipata;g) emisiunea de obligaţiuni;h) modificarea numărului de acţiuni sau a valorii nominale a acestora, precum şi cesiunea acţiunilor;i) orice alta modificare a actului constitutiv sau orice alta hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor;j) aproba conversia acţiunilor nominative emise în forma dematerializată în acţiuni nominative emise în forma materializata şi invers;k) aproba conversia acţiunilor preferenţiale şi nominative dintr-o categorie în alta, în condiţiile legii.(6) Pentru atribuţiile adunării generale extraordinare a acţionarilor fiecare reprezentant trebuie să obţină un mandat special prealabil de la organul care l-a numit.
 + 
Articolul 16Convocarea adunării generale a acţionarilor(1) Adunarea generală a acţionarilor se convoacă de către preşedintele consiliului de administraţie sau de către un membru al acestuia, pe baza împuternicirii date de preşedinte.(2) Adunările generale ordinare ale acţionarilor au loc cel puţin o dată pe an, în cel mult 3 luni de la încheierea exerciţiului financiar, pentru examinarea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs.(3) Adunarea generală a acţionarilor va fi convocată ori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu dispoziţiile prezentului statut, cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită.(4) Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării generale a acţionarilor, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor acesteia.(5) Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui sa cuprindă textul integral al propunerilor.(6) Adunarea generală a acţionarilor se întruneşte la sediul S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. sau în alt loc indicat în convocare.(7) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor va fi convocată ori de câte ori este cazul, la solicitarea acţionarului unic sau la cererea consiliului de administraţie ori a cenzorilor.
 + 
Articolul 17Organizarea adunării generale a acţionarilor(1) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare a acţionarilor este necesară prezenta acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate de actionarii care deţin majoritatea absolută din capitalul social, reprezentaţi în adunare.(2) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare a acţionarilor sunt necesare:a) la prima convocare, prezenta acţionarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social;b) la convocările următoare, prezenta acţionarilor reprezentând jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin o treime din capitalul social.(3) În ziua şi la ora indicate în convocare şedinţa adunării generale a acţionarilor va fi deschisă de preşedintele consiliului de administraţie sau, în lipsa acestuia, de către cel care îi tine locul.(4) Adunarea generală a acţionarilor va alege dintre actionarii prezenţi un secretar care va verifica lista cu prezenta acţionarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă fiecare şi îndeplinirea tuturor formalităţilor cerute de lege şi de prezentul statut pentru ţinerea şedinţei, şi va încheia procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor.(5) Procesul-verbal va fi semnat de reprezentanţii desemnaţi sa reprezinte interesele S.C. "Termoelectrica" – S.A. şi de secretarul care l-a întocmit.(6) Procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor va fi scris într-un registru sigilat şi parafat.(7) La fiecare proces-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, listele cu prezenta acţionarilor, precum şi, după caz, mandatele speciale ale reprezentanţilor mandataţi de S.C. "Termoelectrica" – S.A.(8) La şedinţele ordinare şi extraordinare ale adunării generale a acţionarilor în care se dezbat problemele referitoare la raporturile de muncă, salarizare, sănătate, securitatea muncii pot fi invitaţi şi reprezentanţii sindicatului şi/sau reprezentanţii salariaţilor care nu sunt membri de sindicat, care nu vor avea drept de vot.
 + 
Articolul 18Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acţionarilor(1) Hotărârile adunării generale a acţionarilor se iau prin vot deschis.(2) Votul va fi nominal în cazul hotărârilor a căror valabilitate este condiţionată de existenta mandatelor speciale.(3) Hotărârile se vor putea lua în condiţiile şi cu majoritatea prevăzută de lege pentru adunările generale ordinare ale acţionarilor sau, după caz, pentru cele extraordinare.(4) La propunerea persoanei care prezidează adunarea generală a acţionarilor sau a unuia dintre membrii reprezentanţi ai adunării generale a acţionarilor se va putea decide ca votul să fie secret şi în alte cazuri, cu excepţia situaţiei în care este necesar votul nominal.(5) Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.(6) Pentru a fi opozabile terţilor hotărârile adunării generale a acţionarilor vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului pentru a fi menţionate în extras în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.(7) Hotărârile adunării generale a acţionarilor nu vor putea fi executate înainte de aducerea la îndeplinire a formalităţilor menţionate mai sus.(8) Hotărârile luate de adunările generale ale acţionarilor în limitele legii şi ale prezentului statut sunt obligatorii chiar şi pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotriva.(9) Actionarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunările generale ale acţionarilor cu privire la schimbarea obiectului de activitate, mutarea sediului sau schimbarea formei juridice au dreptul de a se retrage din S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.
 + 
Capitolul 5Consiliul de administraţie + 
Articolul 19Organizarea(1) S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. este administrată de un consiliu de administraţie compus din 5 membri.(2) Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi pe o perioadă de cel mult 4 ani şi pot fi revocaţi de adunarea generală a acţionarilor. Ei sunt remuneraţi pentru aceasta calitate cu o indemnizaţie lunară.(3) Membrii consiliului de administraţie pot avea calitatea de acţionar.(4) În situaţia în care se creează un loc vacant în consiliul de administraţie, adunarea generală a acţionarilor propune un nou administrator în vederea ocupării acestuia. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egala cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului sau.(5) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar la sediul S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi.(6) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în baza propriului regulament şi a reglementărilor legale în vigoare.(7) Consiliul de administraţie este prezidat de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru, în baza mandatului preşedintelui.(8) Preşedintele consiliului de administraţie este numit şi poate fi revocat de adunarea generală a acţionarilor a S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.(9) Preşedintele consiliului de administraţie numeşte un secretar fie dintre membrii consiliului de administraţie, fie din afară acestuia.(10) Conducerea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. se asigura de către un director general, care nu este şi preşedintele consiliului de administraţie.(11) Pentru valabilitatea hotărârilor este necesară prezenta a cel puţin jumătate din numărul membrilor consiliului de administraţie, iar acestea se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi.(12) Dezbaterile consiliului de administraţie au loc conform ordinii de zi stabilite şi comunicate de preşedinte cu cel puţin 7 zile înainte de data ţinerii şedinţei. Dezbaterile se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, care se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie.(13) Procesul-verbal se semnează de toţi membrii consiliului de administraţie şi de secretar.(14) Pe baza procesului-verbal secretarul consiliului de administraţie redactează hotărârea acestuia, care se semnează de preşedinte.(15) Consiliul de administraţie poate delega, prin regulamentul de organizare şi funcţionare, o parte din atribuţiile sale directorului general al S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. şi poate recurge, de asemenea, la experţi, pentru soluţionarea anumitor probleme.(16) În relaţiile cu terţii S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. este reprezentată de directorul general, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de consiliul de administraţie, care semnează actele de angajare faţă de aceştia.(17) Preşedintele consiliului de administraţie este obligat sa pună la dispoziţie acţionarilor şi cenzorilor, la cererea acestora, toate documentele S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.(18) Membrii consiliului de administraţie vor depune o garanţie conform prevederilor legale.(19) Membrii consiliului de administraţie răspund individual sau solidar, după caz, faţă de S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau abateri de la prevederile legale, pentru abaterea de la statut sau pentru greşeli în administrarea acesteia. În astfel de situaţii ei vor putea fi revocaţi.(20) Sunt incompatibile cu calitatea de membru în consiliul de administraţie persoanele prevăzute la art. 135 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare.(21) Nu pot fi directori ai S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. persoanele care sunt incompatibile potrivit art. 135 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
 + 
Articolul 20Atribuţiile consiliului de administraţie, ale directorului general şi ale directorilor executiviA. Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:a) aproba structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare a S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.;b) aproba nivelul garanţiilor şi modul de constituire a acestora pentru directorul general, directorii executivi ai S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. şi pentru persoanele care au calitatea de gestionar;c) încheie acte juridice prin care să dobândească, sa înstrăineze, sa închirieze, sa schimbe sau sa constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., cu aprobarea adunării generale a acţionarilor, atunci când legea impune aceasta condiţie;d) aproba delegarile de competenţa pentru directorul general şi pentru persoanele din conducere, în vederea executării operaţiunilor acesteia;e) aproba încheierea oricăror contracte pentru care nu a delegat competenţa directorului general al S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.;f) supune anual adunării generale a acţionarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, raportul cu privire la activitatea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere pe anul precedent, precum şi proiectul programului de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli ale S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. pe anul în curs;g) convoacă adunarea generală a acţionarilor ori de câte ori este nevoie;h) aproba încheierea contractelor de import-export până la limita cuantumului valoric stabilit de adunarea generală a acţionarilor;i) stabileşte drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile personalului S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., conform structurii organizatorice aprobate;j) stabileşte competentele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale pe termen scurt şi mediu şi aproba eliberarea garanţiilor;k) aproba numărul de posturi şi normativul de constituire a compartimentelor functionale şi de producţie;l) aproba liniile directoare şi strategia de dezvoltare a S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.;m) stabileşte şi aproba politici pentru protecţia mediului înconjurător şi securitatea muncii, potrivit reglementărilor legale în vigoare;n) stabileşte tactica şi strategia de marketing;o) stabileşte şi aproba, în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de adunarea generală a acţionarilor, modificări în structura acestuia, în limita competentelor pentru care a primit mandat;p) negociaza contractul colectiv de muncă prin mandatarea directorului general şi aproba statutul personalului;r) aproba programele de producţie, cercetare, dezvoltare şi investiţii;s) rezolva orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acţionarilor sau care sunt prevăzute de legislaţia în vigoare.B. (1) Directorul general reprezintă S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. în raporturile cu terţii.(2) Directorul general are, în principal, următoarele artibuţii:a) aplica strategia şi politicile de dezvoltare ale S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., stabilite de consiliul de administraţie;b) numeşte, suspenda sau revoca directorii executivi, cu avizul consiliului de administraţie;c) angajează, promovează şi concediază personalul salariat, în condiţiile legii;d) împuterniceşte directorii executivi şi orice altă persoană sa exercite orice atribuţie din sfera sa de competenţa;e) participa la negocierea contractului colectiv de muncă, ale cărui negociere şi încheiere se desfăşoară în condiţiile legii, în limita mandatului dat de consiliul de administraţie;f) negociaza în condiţiile legii contractele individuale de muncă;g) încheie acte juridice în numele şi pe seama S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., în limitele împuternicirilor acordate de consiliul de administraţie;h) stabileşte îndatoririle şi responsabilităţile personalului S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.;i) aproba operaţiunile de încasări şi plati potrivit competentelor legale şi prezentului statut;j) aproba operaţiunile de vânzare şi cumpărare de bunuri potrivit competentelor legale şi prezentului statut;k) rezolva orice alta problema pe care consiliul de administraţie a stabilit-o în sarcina sa.C. Directorii executivi sunt numiţi de directorul general şi se afla în subordinea acestuia, sunt funcţionari ai S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., executa operaţiunile acesteia şi sunt răspunzători faţă de aceasta pentru îndeplinirea îndatoririlor lor.
 + 
Capitolul 6Comitetul de direcţie + 
Articolul 21(1) Consiliul de administraţie poate delega o parte din atribuţiile sale unui comitet de direcţie, în condiţiile legii.(2) Deciziile comitetului de direcţie se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.(3) Comitetul de direcţie prezintă raportul sau de activitate consiliului de administraţie.
 + 
Capitolul 7Gestiunea + 
Articolul 22Cenzorii(1) Gestiunea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. este controlată de acţionari şi de 3 cenzori care sunt aleşi de adunarea generală a acţionarilor. Cel puţin unul dintre cenzori trebuie să fie expert contabil şi un cenzor trebuie să fie recomandat de Ministerul Finanţelor Publice.(2) Adunarea generală a acţionarilor alege, de asemenea, acelaşi număr de cenzori supleanţi care îi vor înlocui, în condiţiile legii, pe cenzorii titulari.(3) Pentru a putea exercita dreptul de control cenzorilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., la situaţia patrimoniului, a profitului şi a pierderilor.(4) Cenzorii au următoarele atribuţii principale:a) în cursul exerciţiului financiar verifica gospodărirea mijloacelor fixe şi a mijloacelor circulante, portofoliul de efecte, casa şi registrele de evidenţa contabilă şi informează consiliul de administraţie asupra neregulilor constatate;b) la încheierea exerciţiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor şi a informaţiilor prezentate de consiliul de administraţie asupra conturilor S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., bilanţului contabil şi contului de profit şi pierdere, prezentând adunării generale a acţionarilor un raport scris;c) la lichidarea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. controlează operaţiunile de lichidare;d) prezintă adunării generale a acţionarilor punctul lor de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului şi a obiectului de activitate ale S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A.(5) Cenzorii sunt obligaţi, de asemenea:a) să facă, în fiecare luna şi inopinat, inspecţii ale casei şi sa verifice existenta titlurilor sau a valorilor care sunt proprietatea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. ori care au fost primite în gaj, cauţiune sau depozit;b) sa ia parte la adunările generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor, inserand în ordinea de zi propunerile pe care le considera necesare;c) să constate depunerea garanţiei din partea administratorilor;d) sa vegheze ca dispoziţiile legii şi ale statutului să fie îndeplinite de administratori şi de lichidatori.(6) Cenzorii se întrunesc la sediul S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. şi iau decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergenţe se înaintează adunării generale a acţionarilor.(7) Cenzorii pot convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administraţie, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutivi, cu excepţia primilor 2 ani de la constituirea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., sau ori de câte ori considera necesar pentru alte situaţii privind încălcarea dispoziţiilor legale şi statutare.(8) Atribuţiile, drepturile şi obligaţiile cenzorilor se completează cu dispoziţiile legale în materie.(9) Cenzorii şi cenzorii supleanţi sunt numiţi de adunarea generală a acţionarilor pe o perioadă de maximum 3 ani şi pot fi realeşi.(10) Sunt incompatibile cu calitatea de cenzor persoanele prevăzute la art. 156 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi în reglementările legale în vigoare.(11) Cenzorii sunt obligaţi să depună înainte de începerea activităţii o garanţie egala cu o treime din garanţia stabilită pentru membrii consiliului de administraţie.(12) În caz de deces, împiedicare fizica sau legală, încetare sau renunţare la mandat a unui cenzor, cenzorul supleant cel mai în vârsta îl înlocuieşte.(13) Dacă în acest mod numărul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii rămaşi numesc altă persoană în locul vacant, până la cea mai apropiată adunare generală a acţionarilor.(14) În cazul în care nu mai rămâne în funcţie nici un cenzor consiliul de administraţie va convoca adunarea generală a acţionarilor, care va proceda la numirea altor cenzori.(15) Cenzorii vor înscrie într-un registru special deliberările, precum şi constatările făcute în exerciţiul mandatului lor.(16) Revocarea cenzorilor se va putea face numai de adunarea generală a acţionarilor.
 + 
Capitolul 8Activitatea + 
Articolul 23Finanţarea activităţii propriiPentru îndeplinirea obiectului de activitate şi în conformitate cu atribuţiile stabilite S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. utilizează sursele de finanţare constituite conform legii, credite bancare şi alte surse financiare.
 + 
Articolul 24Exerciţiul financiarExerciţiul financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exerciţiu financiar începe la data înmatriculării S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. în registrul comerţului.
 + 
Articolul 25Personalul(1) Personalul de conducere şi de execuţie din cadrul S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. este numit, angajat şi concediat de directorul general, cu acordul consiliului de administraţie.(2) Plata salariilor şi a impozitelor aferente, a cotelor de asigurări sociale, precum şi a altor obligaţii faţă de bugetul de stat se va face potrivit legii.(3) Drepturile şi obligaţiile personalului S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, contractul colectiv de muncă şi prin reglementări proprii.(4) Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă pentru personalul de execuţie şi de consiliul de administraţie pentru personalul numit de acesta.(5) Contractul colectiv de muncă încheiat nu va putea conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior contractului încheiat la nivelul S.C. "Termoelectrica" – S.A.
 + 
Articolul 26Amortizarea mijloacelor fixeAmortizarea activelor corporale şi necorporale din patrimoniul S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. se va calcula potrivit modului de amortizare stabilit de consiliul de administraţie în conformitate cu prevederile legale.
 + 
Articolul 27Evidenta contabila şi bilanţul contabil(1) S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. va tine evidenţa contabilă în lei, va întocmi anual bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.(2) Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, conform prevederilor legale.
 + 
Articolul 28Calculul şi repartizarea profitului(1) Profitul S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. se stabileşte pe baza bilanţului contabil aprobat de adunarea generală a acţionarilor. Profitul impozabil se stabileşte în condiţiile legii.(2) Profitul S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., rămas după plata impozitului pe profit, se va repartiza conform hotărârii adunării generale a acţionarilor şi dispoziţiilor legale în vigoare.(3) S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. îşi constituie un fond de rezerva şi alte fonduri, în condiţiile legii.(4) Plata dividendelor cuvenite acţionarilor se face de către S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A., în condiţiile legii, după aprobarea bilanţului contabil de către adunarea generală a acţionarilor.(5) În cazul înregistrării de pierderi adunarea generală a acţionarilor va analiza cauzele şi va hotărî în consecinţa, potrivit legii.
 + 
Articolul 29RegistreleS.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. va tine, prin grija membrilor consiliului de administraţie şi, respectiv, a cenzorilor, toate registrele prevăzute de lege.
 + 
Capitolul 9Asocierea, schimbarea formei juridice, dizolvarea şi lichidarea, litigii + 
Articolul 30Asocierea(1) S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. poate constitui, singura ori împreună cu alte persoane juridice sau fizice, române ori străine, alte societăţi comerciale sau alte persoane juridice, în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul statut, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor.(2) S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. poate încheia contracte de asociere cu alte persoane juridice sau fizice, fără constituirea de noi persoane juridice, dacă asocierea este destinată realizării scopului şi obiectului sau de activitate, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor.(3) Condiţiile de participare a S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. la constituirea de noi persoane juridice sau în contracte de asociere se vor stabili prin actele constitutive sau prin contractul de asociere, care vor fi aprobate de adunarea generală a acţionarilor.
 + 
Articolul 31Schimbarea formei juridice(1) Schimbarea formei juridice a S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. se va putea face numai în temeiul hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor şi cu îndeplinirea tuturor formalităţilor prevăzute de lege.(2) În perioada în care S.C. "Termoelectrica" – S.A. este unic acţionar schimbarea formei juridice a S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. se va putea face numai cu aprobarea S.C. "Termoelectrica" – S.A., prin reprezentanţii săi mandataţi sa reprezinte interesele capitalului de stat.(3) Noua societate comercială va îndeplini formalităţile legale de înregistrare şi publicitate cerute la înfiinţarea societăţilor comerciale.
 + 
Articolul 32Dizolvarea(1) Dizolvarea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. va avea loc în următoarele situaţii:a) imposibilitatea realizării obiectului sau de activitate;b) declararea nulităţii;c) hotărârea adunării generale a acţionarilor;d) pierderea unei jumătăţi din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezerva pentru motive ce nu atrag raspunderi de orice natura, dacă adunarea generală a acţionarilor nu decide reconstituirea capitalului social sau reducerea lui la suma rămasă;e) deschiderea procedurii privind falimentul;f) când numărul acţionarilor scade sub minimul legal;g) alte cauze prevăzute de lege sau de prezentul statut.(2) Hotărârea de dizolvare a S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. trebuie să fie înscrisă la oficiul registrului comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
 + 
Articolul 33Lichidarea(1) Dizolvarea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. are ca efect deschiderea procedurii de lichidare şi revenirea la statutul de sucursala a S.C. "Termoelectrica" – S.A.(2) Lichidarea S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. şi repartizarea patrimoniului se fac în condiţiile legii şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
 + 
Articolul 34Litigiile(1) Litigiile de orice fel apărute între S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. şi persoane fizice sau juridice, române ori străine, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.(2) Litigiile născute din raporturile contractuale dintre S.C. "Electrocentrale Deva" – S.A. şi persoanele juridice române şi străine pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit legii.
 + 
Capitolul 10Dispoziţii finale + 
Articolul 35Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale cu capital de stat, cu cele ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, ale Codului comercial şi ale celorlalte reglementări legale în vigoare.–––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x