medicului veterinar*)(actualizat până la data de 29 aprilie 2017*)
–––-Notă …
──────────
*) Aprobat de Hotărârea Colegiului medicilor veterinari nr. 3/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 676 din 16 septembrie 2014
────────── +
Anexa 11 +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) Colegiul Medicilor Veterinari se organizează şi funcţionează, în baza legii, a prezentului statut şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare, ca organizaţie profesională naţională a medicilor veterinari, de interes public, neguvernamentală, apolitică şi fără scop patrimonial. … (2) Colegiul Medicilor Veterinari are personalitate juridică şi este autonom în raport cu orice autoritate publică, exercitându-şi atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni. … +
Articolul 2Colegiul Medicilor Veterinari are ca principal obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de medic veterinar, aplicarea legilor şi a reglementărilor privind exercitarea profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic veterinar. +
Articolul 3Ca organizaţie de interes public şi profesională, Colegiul Medicilor Veterinari realizează atribuţiile prevăzute de Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată, şi de prezentul statut în următoarele domenii principale de activitate:a) înregistrări-autorizări-avizări-acreditări; … b) profesional-ştiinţific şi învăţământ; … c) etic şi deontologic; … d) jurisdicţie profesională şi litigii; … e) administrativ, economico-social şi organizatoric. … +
Articolul 4Colegiul Medicilor Veterinari acordă aviz consultativ proiectelor de acte normative, reglementărilor şi normelor de exercitare a profesiei în toate domeniile de activitate specific veterinare, conform legislaţiei în vigoare. +
Articolul 5(1) Colegiul Medicilor Veterinari adoptă proceduri proprii, specifice, pentru încurajarea dezvoltării profesionale continue şi se asigură că medicii veterinari din România au posibilitatea să îşi actualizeze cunoştinţele, abilităţile şi competenţele pentru a-şi exercita profesia în mod sigur şi eficient, în pas cu dezvoltările din domeniul lor profesional. … (2) Medicii veterinari de liberă practică trebuie să urmeze diferite forme de educaţie profesională continuă, pentru realizarea numărului de puncte stabilit în acest sens de către Colegiul Medicilor Veterinari. … (3) Medicii veterinari de liberă practică, în cazul în care nu realizează pe parcursul unui an calendaristic numărul minim de puncte pentru dezvoltarea profesională continuă stabilit de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Veterinari sunt suspendaţi din exerciţiul profesiei, până la realizarea numărului de puncte respectiv. … (4) Prevederile alin. (3) se aplică şi medicilor veterinari care deţin funcţii publice dacă aceştia desfăşoară concomitent şi activităţi de liberă practică medicală veterinară, în condiţiile legii. … (5) Colegiul Medicilor Veterinari poate să înfiinţeze şi să organizeze centre de dezvoltare profesională continuă în domeniul medical veterinar. … (6) Colegiul Medicilor Veterinari din România poate să organizeze cursuri de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare cu respectarea legislaţiei în vigoare. … +
Articolul 6Medicii înscrişi şi luaţi în evidenţă în filialele teritoriale sunt membri ai Colegiului Medicilor Veterinari. +
Articolul 7(1) Ca organizaţie profesională, Colegiul Medicilor Veterinari din România apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a medicului veterinar în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către medicii veterinari a obligaţiilor ce le revin faţă de animale, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi de sănătatea publică. … (2) În vederea realizării obiectivelor prevăzute la alin. (1), Colegiul Medicilor Veterinari colaborează, în condiţiile legii, cu toate instituţiile competente. … +
Articolul 8(1) Colegiul Medicilor Veterinari, prin organismele sale, este reprezentant al corpului profesional din România în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale, interne şi internaţionale. … (2) Pentru îndeplinirea obiectivelor şi atribuţiilor conferite de lege, de prezentul statut şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Veterinari, organele reprezentative ale Colegiului Medicilor Veterinari pot intra în relaţii cu diferite organisme similare din alte state. … +
Articolul 9(1) Deţine titlul oficial de calificare medic veterinar absolventul cu diplomă de licenţă de "doctor medic veterinar" eliberată de o instituţie de învăţământ superior de medicină veterinară acreditată din România, care îndeplineşte condiţiile minime de formare pentru profesia de medic veterinar prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 469/2015 pentru aprobarea criteriilor minime obligatorii de autorizare şi acreditare pentru programele de studii universitare de Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistenţă medicală generală, Moaşe, Medicină veterinară, Arhitectură, care transpune Directiva 2013/55/UE de modificare a Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 255 din 30 septembrie 2005, denumită în continuare Directivă. … (2) Deţine titlul oficial de calificare medic veterinar absolventul cu diplomă, certificat sau cu alt document similar eliberat de instituţiile de învăţământ superior de medicină veterinară recunoscute de statele membre, care îndeplinesc condiţiile minime de formare pentru profesia de medic veterinar prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 469/2015, conform certificatului de conformitate eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine. … (3) Titlurile oficiale de calificare în medicina veterinară obţinute în afara României şi a statelor membre se echivalează potrivit legii; excepţie de la aceste prevederi fac titlurile oficiale de calificare în medicina veterinară care au fost recunoscute de unul dintre statele membre. … (4) Colegiul Medicilor Veterinari este autoritatea competentă pentru recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare în profesia de medic veterinar, obţinute în unul dintre statele prevăzute la alin. (2) şi (3), pentru eliberarea certificatelor de conformitate în scopuri profesionale, în vederea recunoaşterii de către statele membre a titlurilor de calificare în profesia de medic veterinar, eliberate de instituţii de învăţământ superior, pentru recunoaşterea titlului de medic veterinar specialist, pentru gestionarea dosarelor din Internal Market Information System (IMI) şi emiterea cardului profesional european în cazul în care dispoziţiile adoptate la nivelul Uniunii Europene vor prevedea această emitere, pentru înregistrarea medicilor veterinari şi a unităţilor medicale veterinare, precum şi pentru dezvoltarea profesională continuă din domeniul medical veterinar. … (5) Recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare permite accesul în România la aceeaşi profesie cu cea pentru care persoana solicitantă este calificată în statul membru de origine, precum şi exercitarea activităţilor profesionale pe teritoriul României în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români. … (6) Titlul de "medic veterinar" este protejat prin lege; este interzisă utilizarea titlului de medic veterinar de către persoanele care nu deţin această calificare profesională în baza unui titlu oficial de calificare. … (7) Exercitarea profesiei de medic veterinar de către o persoană care nu deţine calificarea profesională de medic veterinar în baza unui titlu oficial de calificare constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare. … (8) Colegiul Medicilor Veterinari, prin preşedintele de filială, este în drept să exercite acţiunea civilă sau să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală ori autorităţile competente, pentru urmărirea şi trimiterea în judecată a persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de medic veterinar sau care practică în mod nelegal medicina veterinară. … (9) Instituţiile de învăţământ superior din România acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu care au programe de studii de medicină veterinară trebuie să garanteze că respectă condiţiile minime de formare profesională pentru calificarea de medic veterinar prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 469/2015. … (10) Pentru recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare în profesia de medic veterinar, Colegiul Medicilor Veterinari se asigură că toate cerinţele, procedurile şi formalităţile legate de accesul la aspecte reglementate de prezentul statut pot fi îndeplinite de la distanţă şi prin mijloace electronice, în condiţiile legislaţiei în vigoare, şi informează inclusiv prin mijloace electronice despre toate cerinţele, procedurile şi formalităţile privind accesul la aspecte reglementate ale profesiei de medic veterinar în România; Colegiul Medicilor Veterinari poate solicita ulterior copii certificate, în cazul în care există îndoieli justificate şi atunci când este strict necesar. … +
Articolul 10În exercitarea profesiei, medicul veterinar aplică, respectă şi este protejat de legile statului şi de reglementările Colegiului Medicilor Veterinari. +
Articolul 11Libertatea şi independenţa profesiei de medic veterinar sunt atribute exclusive ale persoanei care exercită această profesie, în temeiul legii şi al prezentului statut. +
Articolul 12(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, prin natura liberală a profesiei şi activităţii desfăşurate, medicul veterinar de liberă practică nu este funcţionar public. … (2) Activitatea medicală veterinară este o problemă de stat şi se realizează, după o concepţie unitară, de către serviciile sanitar-veterinare de stat şi serviciile medicale veterinare de liberă practică organizate în condiţiile legii. … +
Articolul 13(1) Profesia de medic veterinar are ca obiective apărarea sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, protecţia şi bunăstarea animalelor, protecţia consumatorului şi a mediului înconjurător şi siguranţa alimentelor. … (2) În vederea realizării obiectivelor prevăzute la alin. (1), pe tot timpul exercitării profesiei, medicul veterinar trebuie să dovedească disponibilitate, devotament şi probitate profesională. … +
Articolul 14(1) Profesia de medic veterinar se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile legii şi ale reglementărilor Colegiului Medicilor Veterinari, de către persoane fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina veterinară, după cum urmează: … a) cetăţeni ai statului român; … b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European, respectiv al Confederaţiei Elveţiene, denumit în continuare stat membru; … c) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei în calitate de membri de familie ai unui cetăţean român; … d) persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 3, 6 şi 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; … e) beneficiarii statutului de rezident acordat de către unul dintre statele membre, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 16 din 23 ianuarie 2004. … (2) Medicii veterinari prevăzuţi la alin. (1) lit. b)-e), care exercită profesia de medic veterinar în România, au obligaţia de a se informa la Colegiul Medicilor Veterinari cu privire la legislaţia din domeniul veterinar, precum şi cu privire la prevederile prezentului statut şi ale Codului de etică şi deontologie medicală veterinară şi să aibă cunoştinţele de limba română necesare. … (3) Verificarea cunoştinţelor lingvistice se limitează la cunoaşterea limbii române ca limbă oficială în România. … (4) Colegiul Medicilor Veterinari poate efectua verificarea cunoştinţelor de limba română numai după emiterea conform normelor europene a cardului profesional european de medic veterinar sau, după caz, numai după recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare în profesia de medic veterinar; în aprecierea cunoştinţelor de limba română, Colegiul Medicilor Veterinari ţine cont de durata activităţii care urmează a fi desfăşurată. … (5) Hotărârile Colegiului Medicilor Veterinari cu privire la verificarea cunoştinţelor de limba română pot fi atacate de medicii veterinari în cauză la instanţa de contencios administrativ. … (6) În cazul unor suspiciuni justificate, Colegiul Medicilor Veterinari poate solicita autorităţilor competente ale statului membru emitent o confirmare a autenticităţii certificatelor şi a titlurilor de calificare de medic eliberate de acesta, precum şi, după caz, confirmarea faptului că medicul titular îndeplineşte condiţiile minime de formare prevăzute de normele europene pentru calificarea profesională dobândită de acesta în statul membru emitent. … (7) În cazul în care există îndoieli justificate, Colegiul Medicilor Veterinari poate solicita autorităţilor competente din statele membre de stabilire să furnizeze orice informaţie relevantă pentru legalitatea stabilirii şi buna conduită a prestatorului de servicii, precum şi absenţa unor sancţiuni disciplinare sau penale cu caracter profesional. … (8) Colegiul Medicilor Veterinari colaborează îndeaproape cu autorităţile competente omoloage ale statelor membre, inclusiv prin Sistemul de informare al pieţei interne – IMI, asigurând confidenţialitatea informaţiilor transmise. … (9) Schimbul de informaţii dintre Colegiul Medicilor Veterinari şi autorităţile competente din statele membre se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, şi din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 201 din 31 iulie 2002. … (10) Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 506/2004, cu modificările şi completările ulterioare. … (11) Medicii veterinari, cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, precum şi medicii veterinari cetăţeni ai statelor membre, care exercită profesia de medic veterinar în România, au aceleaşi drepturi şi obligaţii cu privire la exercitarea acesteia ca şi medicii veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari. … +
Articolul 15(1) În condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, medicul veterinar îşi poate exercita profesia: … a) în sectorul privat, independent sau în regim salarial; … b) în sectorul public, ca funcţionar public sau ca personal contractual, ocupând posturi/funcţii pentru care studiile superioare în domeniul medical veterinar constituie cerinţă de angajare; … c) în învăţământul preuniversitar, universitar şi unităţi de cercetare cu respectarea prevederilor legale. … (2) În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată, serviciile medicale veterinare private fac parte din sistemul unic sanitar-veterinar naţional. … +
Articolul 16(1) Activităţile de asistenţă medicală veterinară se realizează exclusiv de către medicii veterinari cu drept de liberă practică, care îşi desfăşoară activitatea în regim independent sau salarial în cadrul unităţilor medicale veterinare de asistenţă, la sediul acestora sau la locaţia la care se află animalele. … (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) medicii veterinari angajaţi în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi în instituţiile publice din domeniul justiţiei şi afacerilor interne, care deţin structuri veterinare proprii, care pot desfăşura activităţi de asistenţă medicală veterinară pentru animalele pe care le deţin în proprietate/administrare, în conformitate cu atribuţiile stabilite în fişa postului. … (3) Activităţile de consultanţă tehnică şi legislativă în domeniul medical-veterinar se realizează exclusiv de către medicii veterinari cu drept de liberă practică. … +
Articolul 17În sensul prezentului statut, următorii termeni şi următoarele sintagme se definesc astfel:a) medic veterinar titular – medicul veterinar care este reprezentantul legal al unităţii medicale veterinare în relaţia cu Colegiul Medicilor Veterinari şi al cărui nume este înscris pe Certificatul de înregistrare al unităţii medicale veterinare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică. Având în vedere formele de organizare şi exercitare a profesiei prevăzute la art. 28 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată, pot să fie medici veterinari titulari: … – medicul veterinar care a optat să îşi organizeze activitatea sub formă de cabinet medical veterinar individual;– medicul veterinar desemnat prin convenţia de asociere dintre cabinetele medicale veterinare individuale să reprezinte cabinetul medical veterinar asociat în relaţia cu Colegiul Medicilor Veterinari;– medicul veterinar asociat unic sau medicul veterinar asociat care este înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca reprezentant legal al societăţii comerciale, în cazul unităţilor medicale veterinare deţinute de societăţi comerciale;b) medic veterinar de liberă practică – medicul veterinar care efectuează activităţi veterinare de liberă practică, în condiţiile legii; … c) medic veterinar de liberă practică împuternicit – medicul veterinar de liberă practică împuternicit de către autoritatea veterinară judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pe bază de contract, să efectueze unele activităţi veterinare publice, în condiţiile legii; … d) autoritate sanitară veterinară competentă – Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană/a municipiului Bucureşti, după caz; … e) carte de identitate/card de identitate a/al medicului veterinar – reprezintă documentul oficial care atestă calitatea de membru, eliberat la înscrierea în Colegiul Medicilor Veterinari de către Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti al Colegiului Medicilor Veterinari; … f) atestat de liberă practică – documentul care atestă dreptul de liberă practică medicală veterinară al medicului veterinar şi este eliberat, la cererea medicilor veterinari, de către Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti al Colegiului Medicilor Veterinari; … g) certificat de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică reprezintă: … – actul de înfiinţare a cabinetului medical veterinar individual de asistenţă medicală veterinară sau a cabinetului medical veterinar individual pentru consultanţă de specialitate, precum şi actul tehnico-juridic care atestă faptul că acesta îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare şi de a cărui existenţă este condiţionată posibilitatea desfăşurării activităţii de asistenţă medicală veterinară şi/sau de consultanţă;– actul care atestă asocierea a două cabinete medicale veterinare individuale, înfiinţate conform prevederilor legale, în cazul cabinetelor medicale veterinare asociate;– în cazul unităţilor medicale veterinare de asistenţă, cu personalitate juridică – actul tehnico-juridic care atestă faptul că sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, de a cărui existenţă este condiţionat dreptul de a desfăşura activităţi medicale veterinare;– în cazul punctelor farmaceutice veterinare şi farmaciilor veterinare – documentul care atestă faptul că societatea comercială îndeplineşte condiţiile legale privind înfiinţarea de unităţi farmaceutice veterinare (acţionariatul este constituit exclusiv din medici veterinari, are cod CAEN principal 7500 – Activităţi veterinare şi cod CAEN secundar 4773 – Comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate), precum şi faptul că unitatea farmaceutică veterinară îndeplineşte cerinţa legală de a fi înregistrată în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică;– în cazul depozitelor farmaceutice veterinare şi laboratoarelor veterinare private – documentul care atestă înregistrarea lor în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică;h) anexă de menţiuni – document-anexă la certificatul de înregistrare eliberat pentru o unitate medicală veterinară, în care se înscriu modificările înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, care vizează unitatea respectivă şi se referă la: … – schimbarea adresei sediului social al societăţii comerciale, pentru a fi în conformitate cu modificările înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;– înlocuirea medicului veterinar titular al unităţii medicale veterinare;– completarea sau restrângerea activităţilor de asistenţă medicală veterinară menţionate în certificatul de înregistrare, pentru a fi în corelaţie cu dotările şi posibilităţile concrete de acordare a asistenţei medicale veterinare de care dispune unitatea;i) Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică – document oficial şi public gestionat de Biroul executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari, în care sunt înregistrate: … – toate unităţile medicale veterinare de asistenţă şi de consultanţă, cu sau fără personalitate juridică, care îndeplinesc cerinţele legale şi au drept de funcţionare în România;– farmaciile veterinare şi punctele farmaceutice veterinare, dacă îndeplinesc cerinţa legală privind deţinerea acţionariatului societăţii comerciale exclusiv de către medici veterinari, precum şi codurile CAEN principal şi secundar prevăzute de legislaţie;– depozitele farmaceutice veterinare, opţional;– laboratoarele medicale veterinare, opţional;j) certificat de conformitate – documentul eliberat de către Colegiul Medicilor Veterinari în vederea recunoaşterii diplomei de medic veterinar, în scopuri profesionale; … k) certificat european de statut profesional prezent – documentul eliberat de Colegiul Medicilor Veterinari care atestă situaţia profesională prezentă a medicului veterinar membru al Colegiului Medicilor Veterinari; … l) în sensul prezentului statut, prin unitate medicală veterinară se înţelege: … – cabinetul medical veterinar de consultanţă, unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii de consultanţă tehnică şi legislativă sanitară veterinară;– unităţile de asistenţă medicală veterinară, respectiv unităţile furnizoare de servicii de asistenţă medicală veterinară, organizate în una dintre formele:(i) unităţi fără personalitate juridică (organizate ca persoană fizică ce exercită o profesie liberală): cabinet medical veterinar individual şi cabinete medical-veterinare asociate;(ii) unităţi cu personalitate juridică, respectiv unităţi ce aparţin unor societăţi comerciale înfiinţate potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea cerinţelor din Legea nr. 160/1998, republicată: cabinet medical veterinar, clinică veterinară, spital veterinar şi centru veterinar specializat;– unităţile farmaceutice veterinare – unităţi care asigură asistenţă farmaceutică veterinară, respectiv unităţi în care se eliberează medicamentele prescrise sau recomandate de medicul veterinar curant, şi se informează şi consiliază clientul cu privire la modul corect de administrare, modul în care medicamentul acţionează şi a eventualelor incompatibilităţi cu alte substanţe medicinale active (farmacia veterinară şi punctul farmaceutic veterinar), înfiinţate de persoane juridice, respectiv de societăţi comerciale înfiinţate potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea cerinţelor din Legea nr. 160/1998, republicată. +
Capitolul IICalitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari. Drepturi şi obligaţii. Prevederi generale +
Articolul 18(1) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari este obligatorie pentru exercitarea profesiei de medic veterinar. … (2) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari este atestată prin cartea de identitate/cardul de identitate a/al medicului veterinar, document eliberat la înscriere. … (3) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Veterinari va emite hotărârea pentru aprobarea procedurii care stabileşte condiţiile de eliberare a cardului de identitate a medicului veterinar şi modelul acestuia. … (4) Până la emiterea cardului de identitate al medicului veterinar, cărţile de identitate emise medicilor veterinari la înscrierea în Colegiul Medicilor Veterinari îşi păstrează valabilitatea. … (5) Membrii Colegiului Medicilor Veterinari sunt înscrişi în Tabloul general al membrilor, care se publică pe site-ul oficial al colegiului. … +
Articolul 19Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari se dobândeşte de către persoane fizice posesoare ale titlului oficial de calificare în medicina veterinară, care îndeplinesc următoarele condiţii:a) nu se află în cazurile de nedemnitate prevăzute de legislaţia în vigoare; … b) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic veterinar; … c) au depus jurământul prevăzut la art. 19 din Legea nr. 160/1998, republicată. … +
Articolul 20(1) Nu trebuie să deţină calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi nici cetăţenii elveţieni care exercită temporar sau ocazional profesia de medic veterinar, sub formă de prestări de servicii. … (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), cetăţenii statelor menţionate se înregistrează într-un registru special al prestatorilor de servicii medicale veterinare temporare sau ocazionale, ţinut de Colegiul Medicilor Veterinari. … (3) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a depune la Colegiul Medicilor Veterinari o declaraţie pe propria răspundere, conform procedurii privind prestarea temporară/ ocazională de servicii medicale veterinare de către medicii veterinari stabiliţi într-unul din statele membre ale Uniunii Europene, în alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţiei Elveţiene (conform titlului II din Directiva 2005/36/CE), aprobată prin hotărâre a Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari. … (4) În exercitarea profesiei în forma prestării de servicii, aceste persoane se supun normelor de deontologie profesională. … +
Subcapitolul IDrepturile medicilor veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari +
Articolul 21(1) În conformitate cu prevederile legale în vigoare, membrii Colegiului Medicilor Veterinari au următoarele drepturi: … a) să îşi exercite profesia de medic veterinar, pe întreg teritoriul ţării, în condiţiile legii; … b) să îşi desfăşoare activitatea profesională nestingherit şi fără vreo imixtiune din partea altor categorii profesionale; … c) să informeze Colegiul Medicilor Veterinari despre orice încălcare a dreptului de exercitare a profesiei; … d) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau naţionale ale Colegiului Medicilor Veterinari; … e) să asiste la şedinţele organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Veterinari; … f) să participe la orice acţiune a Colegiului Medicilor Veterinari şi să fie informaţi în timp util despre aceasta; … g) să poarte însemnele Colegiului Medicilor Veterinari; … h) să conteste sancţiunile primite; … i) să solicite ajutoare materiale pentru situaţii deosebite, atât personal, cât şi prin membrii lor de familie; … j) să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Medicilor Veterinari şi să primească informaţiile solicitate; … k) să folosească însemnele şi titlurile profesionale sau academice; … l) să participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la activităţile profesionale ori de pregătire profesională iniţiate ori organizate de Colegiul Medicilor Veterinari; … m) să participe la cursuri şi alte forme de dezvoltare profesională continuă; … n) medicii veterinari care au depăşit limita de vârstă prevăzută de lege pot profesa în continuare în unităţi medicale veterinare private. … (2) Insulta, calomnia ori ameninţarea, lovirea sau alte violenţe săvârşită împotriva medicului veterinar în timpul exercitării profesiei şi în legătura cu aceasta se pedepseşte conform legii. … (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. … +
Subcapitolul IIObligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Veterinari +
Articolul 22În conformitate cu prevederile legale în vigoare, membrii Colegiului Medicilor Veterinari au următoarele obligaţii:1. să cunoască şi să respecte reglementările şi actele normative în vigoare referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar;2. să respecte dispoziţiile Statutului medicului veterinar, Codului de etică şi deontologie medicală veterinară, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Veterinari;3. să îndeplinească cu bună-credinţă atribuţiile ce le-au fost încredinţate în calitate de membri sau reprezentanţi ai corpului profesional sau care decurg din hotărârile organelor de conducere ale corpului profesional, fără să fie afectate atribuţiile de serviciu în cazul medicilor veterinari oficiali;4. să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;5. să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor organe, au un interes propriu;6. să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei profesionale şi să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Veterinari;7. să achite, în termenul stabilit, cotizaţia datorată în calitate de membru al Colegiului Medicilor Veterinari;8. să rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin intermediul medierii de către comisia desemnată de către Colegiul Medicilor Veterinari;9. să îndeplinească cu bună-credinţă atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Medicilor Veterinari, ale filialelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti;10. să protejeze sănătatea omului împotriva bolilor comune omului şi animalelor, să participe la protejarea mediului, în scopul menţinerii echilibrului ecologic;11. să urmărească şi să sprijine măsurile de protecţie şi bunăstare a animalelor, în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale;12. medicul veterinar care desfăşoară activitate medicală veterinară răspunde în mod individual, potrivit legii, pentru deciziile profesionale;13. să respecte şi să aplice, în orice împrejurare, legislaţia sanitară veterinară, reglementările Colegiului Medicilor Veterinari, normele de etică şi deontologie medicală veterinară;14. să nu aducă prejudicii reputaţiei corpului medical veterinar sau altor membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor Veterinari;15. să aplice parafa, cuprinzând numele, prenumele, gradul profesional şi codul, pe toate actele medicale veterinare pe care le semnează, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;16. să răspundă solicitărilor deţinătorilor de animale privind examinarea, diagnosticarea, tratarea şi prevenirea bolilor la animale;17. să păstreze secretul profesional;18. să acţioneze în spiritul stabilirii unui diagnostic etiologic complex şi complet;19. să îşi perfecţioneze permanent pregătirea profesională şi, în cazul în care desfăşoară activităţi de liberă practică medicală veterinară, să îndeplinească cerinţele privind realizarea anuală a numărului de credite profesionale;20. să nu obstrucţioneze, în niciun mod, evaluările şi verificările efectuate de către Colegiul Medicilor Veterinari privind îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare şi exercitare a profesiei;21. să aplice pe documentele întocmite ştampila unităţii medicale veterinare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;22. să se prezinte în faţa Comisiei de deontologie şi litigii judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, precum şi a Comisiei superioare de deontologie şi litigii, atunci când sunt convocaţi legal;23. să participe, când sunt solicitaţi, la combaterea unor boli declarabile;24. să recunoască autoritatea sanitar-veterinară de stat în teritoriul în care îşi desfăşoară activitatea şi să informeze imediat asupra oricăror situaţii deosebite care privesc sănătatea animalelor, sănătatea publică şi mediul;25. să nu exercite profesia în cazul în care le-a fost aplicată o sancţiune disciplinară în acest sens;26. să nu instituie regula teritorialităţii clientelei decât în cazuri expres prevăzute de lege;27. să restituie atestatul de liberă practică, la notificarea emitentului;28. să nu folosească în desfăşurarea activităţii alte însemne decât cele specifice profesiei – sigilii şi parafă, numai după modelele stabilite de Colegiul Medicilor Veterinari sau de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, după caz;29. să nu înfiinţeze societăţi comerciale în a căror denumire se regăsesc sintagmele: "cabinet medical veterinar", "laborator veterinar", "spital veterinar", "clinică veterinară", "centru veterinar specializat" şi altele asemenea, care pot induce în eroare clientela. +
Subcapitolul IIISuspendarea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Veterinari. Radierea din Tabloul general al membrilor +
Articolul 23(1) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari devine nedemnă şi se suspendă pentru faptele prevăzute la art. 22 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată. … (2) Neplata cotizaţiei timp de şase luni consecutiv de la data scadenţei, precum şi neîndeplinirea numărului anual de puncte privind pregătirea profesională continuă constituie abateri disciplinare de la normele deontologice şi se sancţionează de către Comisia de deontologie şi litigii judeţeană/a municipiului Bucureşti, la sesizarea Biroului executiv al Consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti. Sancţiunile respective se înscriu în cazierul profesional al medicului veterinar, de către Biroul executiv al Consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti. … (3) Medicul veterinar suspendat pentru neplata cotizaţiei poate redobândi calitatea de membru activ doar după ce a achitat integral suma restantă, calculată de la data la care a încetat plata cotizaţiei şi până la data la care a fost emisă decizia de suspendare a calităţii de membru de către Comisia de deontologie şi litigii judeţeană/a municipiului Bucureşti. Ştergerea sancţiunii din cazierul profesional se realizează în termen de 6 luni de la data la care medicul veterinar a redobândit calitatea de membru activ. … (4) La cerere, membrii Colegiului Medicilor Veterinari din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de timp exercitarea profesiei de medic veterinar în România pot solicita suspendarea calităţii de membru pe durata respectivă. … (5) Pe durata suspendării la cerere a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Veterinari din România se suspendă obligaţiile şi drepturile ce decurg din lege şi din prezentul statut. … (6) Pe perioada suspendării la cerere a calităţii de membru încetează dreptul medicului veterinar de a profesa în România şi plata cotizaţiei. … (7) Durata suspendării calităţii de membru este de cel mult 5 ani. În cazul în care, după expirarea perioadei de 5 ani, medicul veterinar nu depune cerere pentru revenirea la calitatea de membru activ, se consideră că acesta doreşte, în mod tacit, să renunţe la calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari şi se operează de drept radierea acestuia din Tabloul general al membrilor Colegiului Medicilor Veterinari. … +
Articolul 24Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari încetează şi medicul veterinar este radiat din Tabloul general al membrilor Colegiului Medicilor Veterinari:– prin renunţarea scrisă la exercitarea profesiei de medic veterinar;– prin deces;– ca sancţiune în condiţiile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată;– de drept, în condiţiile prevăzute la art. 23 alin. (7). +
Subcapitolul IVTransferul membrilor Colegiului Medicilor Veterinari +
Articolul 25(1) Medicii veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari pot solicita transferul la o altă filială judeţeană a Colegiului Medicilor Veterinari. În vederea efectuării transferului este necesar ca medicul veterinar să depună o cerere la Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv la Consiliul Municipiului Bucureşti al Colegiului Medicilor Veterinari la care doreşte să se transfere, însoţită de o adeverinţă-tip eliberată de Biroul executiv al Consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti la care este înscris, care să ateste faptul că nu a fost exclus, nu a devenit nedemn sau incompatibil, că nu se află în curs de judecată penală sau disciplinară şi că are achitată cotizaţia până la data de la care doreşte să se transfere. … (2) Cererea de transfer se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii. … (3) În cazul în care cererea de transfer este aprobată, medicul veterinar se consideră transferat cu data de la care a solicitat transferul. … (4) În cazul în care cererea de transfer este respinsă, motivul respingerii va fi comunicat în scris solicitantului. … (5) Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti al Colegiului Medicilor Veterinari la care s-a transferat medicul veterinar, notifică Biroului executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari transferul efectuat, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării cererii de transfer, în vederea înregistrării în Tabloul general al membrilor Colegiului Medicilor Veterinari. … (6) Medicul veterinar transferat îşi păstrează cartea de identitate/cardul de identitate şi atestatul de liberă practică emise de către Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti în care a fost înscris iniţial. … +
Capitolul IIIAtestatul de liberă practică medicală veterinară. Prevederi generale +
Articolul 26Medicii veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari pot desfăşura activităţi de liberă practică medicală veterinară doar dacă deţin atestat de liberă practică medicală veterinară. +
Articolul 27Activităţile medicale veterinare de liberă practică medicală veterinară sunt prevăzute la art. 26 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată. +
Subcapitolul ICondiţiile de acordare şi retragere a atestatului de liberă practică medicală veterinară +
Articolul 28(1) Atestatul de liberă practică se eliberează, la solicitarea medicului veterinar, de către Biroul executiv al Consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti la care acesta este înscris. … (2) Deţinerea atestatului de liberă practică este o condiţie obligatorie pentru medicii veterinari care înfiinţează sau îşi desfăşoară activitatea în unităţi medicale veterinare de asistenţă (cabinete medicale veterinare, clinici veterinare, spitale veterinare, centre veterinare specializate), cabinete medicale veterinare de consultanţă, unităţi farmaceutice veterinare (farmacii şi puncte farmaceutice veterinare), precum şi pentru medicii veterinari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul clinicilor veterinare universitare. … (3) Cerinţele pentru eliberarea atestatului de liberă practică medicală veterinară, precum şi modelul atestatului se stabilesc prin hotărâre a Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari. … +
Articolul 29(1) Atestatul de liberă practică medicală veterinară poate fi retras temporar de către emitent, în următoarele condiţii: … a) în cazul în care se suspendă calitatea de membru, atât la cererea medicului veterinar, cât şi în cazurile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată; … b) în cazul în care medicul veterinar de liberă practică nu realizează numărul anual de credite de dezvoltare profesională continuă stabilit de către Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Veterinari; … c) în cazurile prevăzute de Codul de deontologie medicală veterinară. … (2) Atestatul de liberă practică medicală veterinară se retrage definitiv de către emitent atunci când, indiferent de motiv, încetează calitatea de membru a medicului veterinar. … +
Articolul 30(1) Falsificarea atestatului de liberă practică medicală veterinară constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii. … (2) Refuzul predării atestatului de liberă practică medicală veterinară, în cazul în care s-a dispus măsura retragerii temporare sau definitive, în conformitate cu reglementările Colegiului Medicilor Veterinari, constituie abatere disciplinară. … +
Articolul 31Pierderea, furtul sau deteriorarea totală a cardului de identitate al medicului veterinar şi/sau a atestatului de liberă practică medicală veterinară se notifică de urgenţă emitentului. Emitentul eliberează un nou document, contra cost, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a medicului veterinar solicitant. +
Subcapitolul IIModificarea numelui posesorului/posesoarei cardul de identitate al medicului veterinar/atestatului de liberă practică medicală veterinară +
Articolul 32În cazul în care se modifică, prin căsătorie sau divorţ, numele medicului veterinar posesor/posesoare a cardului de identitate a medicului veterinar, respectiv atestatului de liberă practică medicală veterinară, în baza unei solicitări scrise a medicului veterinar, la care se ataşează copia documentului de identitate care atestă noul nume de familie dobândit prin căsătorie/divorţ, emitentul retrage cardul de identitate şi atestatul de liberă practică medicală veterinară deţinute de acesta şi eliberează, contra cost, documentele respective pe numele nou dobândit, păstrând numărul iniţial al cardului de identitate. Menţiunea privind schimbarea numelui prin căsătorie/divorţ se înscrie de către Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti în evidenţele proprii, precum şi în Tabloul general al membrilor Colegiului Medicilor Veterinari. +
Capitolul IVResponsabilităţi ale medicului veterinar de liberă practică. Principalele reguli în exercitarea profesiei +
Articolul 33(1) Medicii veterinari de liberă practică îşi exercită profesia, respectând următoarele reguli: … a) cunosc legislaţia sanitară veterinară specifică domeniului de activitate şi îşi îmbogăţesc permanent cunoştinţele profesionale, în concordanţă cu progresul tehnico-ştiinţific; … b) acordă asistenţă medicală veterinară cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare în vigoare şi, după caz, a hotărârilor, ghidurilor, procedurilor elaborate în acest sens de către Colegiul Medicilor Veterinari din România, precum şi a Codului de deontologie medicală veterinară; … c) înscriu în registrul de consultaţii şi tratamente toate consultaţiile şi tratamentele aplicate animalelor; … d) examinează clinic animalele, stabilesc diagnosticul prezumtiv, prescriu şi eliberează prescripţii medicale veterinare conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare pentru cantitatea minimă necesară tratamentului sau terapiei în cauză şi administrează produsele medicinale veterinare, după caz; … e) produsele medicinale veterinare care conţin substanţe din categoria stupefiante, psihotrope, precum şi produsele medicinale veterinare care conţin substanţe aflate sub control naţional sunt utilizate şi se administrează exclusiv de către medicii veterinari, atât la sediul unităţilor de asistenţă medicală veterinară, cât şi în condiţii de teren; … f) raportează autorităţii veterinare competente orice suspiciune de boală declarabilă; … g) raportează autorităţii veterinare competente orice suspiciune privind o reacţie adversă la animale, o reacţie adversă umană, o reacţie neaşteptată sau o reacţie adversă gravă care ar fi putut să apară în urma utilizării şi administrării produselor medicinale veterinare, conform legislaţiei în vigoare; … h) participă activ la stingerea focarelor de boală, ori de câte ori sunt solicitaţi de către autorităţile competente; … i) prescriu şi utilizează cu prudenţă produsele medicinale veterinare antimicrobiene; … j) supraveghează, verifică şi evaluează activitatea personalului ajutător; … k) asigură eliminarea finală a deşeurilor farmaceutice, conform prevederilor legale în vigoare. … (2) În activitatea de asistenţă medicală veterinară, medicii veterinari de liberă practică pot fi ajutaţi de tehnicieni şi/sau asistenţi veterinari, în următoarele condiţii, care vor fi înscrise în fişa postului: … a) tehnicianul şi/sau asistentul veterinar lucrează sub îndrumarea şi controlul medicului veterinar din cadrul unităţii medicale veterinare la care este angajat; … b) tehnicianul şi/sau asistentul veterinar, la dispoziţia medicului veterinar, poate efectua tratamente, dar nu are dreptul să efectueze intervenţii chirurgicale; … c) în situaţii excepţionale, până la sosirea medicului veterinar, tehnicianul şi/sau asistentul veterinar poate acorda primul ajutor animalului a cărui viaţă este în pericol, prin administrarea tratamentului sau efectuarea de intervenţii de urgenţă, cu acordul medicului veterinar şi respectând întocmai indicaţiile acestuia, iar atunci când nu este posibilă obţinerea acordului, efectuează tratamentul/intervenţia de urgenţă şi aduce acest lucru la cunoştinţă medicului veterinar de îndată ce poate lua legătura cu acesta. … (3) Administrarea produselor medicinale veterinare sau efectuarea de intervenţii chirurgicale de către alte persoane şi în alte condiţii decât cele stabilite prin prezentul statut constituie exercitare fără drept a profesiei de medic veterinar şi se sancţionează conform legii. … +
Articolul 34Medicul veterinar de liberă practică ce îşi desfăşoară activitatea în unităţile farmaceutice veterinare are următoarele responsabilităţi:a) să cunoască legislaţia sanitară veterinară specifică domeniului de activitate şi să îşi îmbogăţească permanent cunoştinţele profesionale, în concordanţă cu progresul tehnico-ştiinţific; … b) să supravegheze să fie achiziţionate, deţinute şi comercializate numai produsele medicinale veterinare şi alte produse de uz veterinar şi zootehnic care îndeplinesc prevederile legale şi în condiţiile prevăzute de acestea; … c) să efectueze/să dispună recepţia calitativă şi cantitativă a produselor medicinale veterinare şi a celorlalte produse de uz veterinar; … d) să asigure depozitarea şi monitorizarea în condiţii corespunzătoare a produselor medicinale veterinare; … e) să asigure evidenţele necesare stabilirii trasabilităţii produselor medicinale veterinare care se eliberează pe bază de prescripţie medicală veterinară; … f) să prepare, să eticheteze, să conserve preparatele magistrale şi oficinale în conformitate cu prevederile Farmacopeei Române, răspunzând de calitatea acestora; … g) să elibereze produsele medicinale veterinare conform prevederilor specifice, înscriind modul de administrare pe ambalajul secundar al acestora; … h) să supravegheze, să verifice şi să evalueze activitatea personalului ajutător; … i) să asigure eliminarea finală a deşeurilor farmaceutice conform prevederilor legale; … j) să asigure servicii farmaceutice privind utilizarea corectă şi raţională a produselor medicinale veterinare, a altor produse utilizate pentru prevenirea bolilor la animale şi om, precum şi a nivelului de bunăstare a animalelor. … +
Articolul 35Atribuţiile şi competenţele medicilor veterinari împuterniciţi, care le revin în baza contractului de prestări servicii/concesiune, se stabilesc prin act normativ de către autoritatea veterinară competentă, cu avizul consultativ al Colegiului Medicilor Veterinari. +
Capitolul VPerfecţionarea, specializarea şi promovarea profesională +
Articolul 36(1) Medicii veterinari se pot perfecţiona, specializa sau pot obţine grade profesionale. … (2) Colegiul Medicilor Veterinari recunoaşte automat titlul de medic veterinar specialist dacă medicul veterinar solicitant a absolvit Colegiul european în domeniul respectiv şi deţine titlul de "European Veterinary Specialist^TM". … (3) Colegiul Medicilor Veterinari nu recunoaşte titlul de medic veterinar specialist pentru medicii veterinari care au obţinut o astfel de specializare în alt mod decât cel prevăzut la alin. (2). … (4) Colegiul Medicilor Veterinari poate organiza împreună cu facultăţile de medicină veterinară cursuri de studii aprofundate pentru medicii veterinari, iar certificatul obţinut este valid doar pe teritoriul României. … +
Capitolul VIRăspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor Veterinari +
Articolul 37(1) Medicul veterinar răspunde disciplinar individual pentru nerespectarea legilor şi a reglementărilor profesiei medicale veterinare, a Codului de deontologie medicală veterinară şi a regulilor de bună practică profesională, a Statutului medicului veterinar, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor Veterinari din România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor Veterinari. … (2) Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor Veterinari nu exclude răspunderea penală, contravenţională sau civilă, conform prevederilor legale. … +
Articolul 38(1) Plângerea împotriva unui medic veterinar se depune la filiala judeţeană sau a municipiului Bucureşti a Colegiului Medicilor Veterinari pe raza căreia este situată unitatea medicală veterinară în cadrul căreia s-a săvârşit fapta ce intră sub incidenţa Codului de deontologie medicală veterinară, iar în cazul celor care prestează ocazional sau temporar la filiala pe teritoriul căreia a fost comisă abaterea. … (2) Plângerile împotriva unui membru al organelor de conducere de la nivelul filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sau de la nivel naţional se înaintează Comisiei superioare de deontologie şi litigii. … (3) Acţiunea disciplinară împotriva unui membru al Colegiului Medicilor Veterinari poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data la care acesta a săvârşit fapta sau de la data la care reclamantul a cunoscut consecinţele prejudiciabile. … (4) Sancţiunile disciplinare ale membrilor Colegiului Medicilor Veterinari se înscriu în cazierul profesional al acestora, respectiv în Tabloul general al membrilor Colegiului Medicilor Veterinari, de către Biroul executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari. … (5) Sancţiunile se radiază din cazierul profesional în termen de 6 luni de la data la care a fost înscrisă (data la care hotărârea de sancţionare a rămas definitivă), în cazul sancţiunilor prevăzute la art. 41 lit. a) şi b) din Legea nr. 160/1998, republicată, şi în termen de 2 ani în cazul sancţiunilor prevăzute art. 41 lit. c) şi d) din legea anterior menţionată. … +
Articolul 39(1) Colegiul Medicilor Veterinari informează autorităţile competente din toate celelalte state membre cu privire la un medic veterinar care deţine titlul de calificare prevăzut la pct. 5.4.2 din anexa V la Directivă, căruia i s-a restrâns sau interzis de către autorităţile sau instanţele judecătoreşti naţionale să desfăşoare activităţile profesionale, pe teritoriul României, chiar şi cu caracter temporar. … (2) Colegiul Medicilor Veterinari transmite informaţiile prevăzute la alin. (1) prin alertă în cadrul IMI cel târziu în termen de trei zile de la data adoptării deciziei de restrângere sau interzicere, în întregime sau în parte, a exercitării unei activităţi profesionale de către medicul veterinar în cauză; aceste informaţii se limitează la cele ce urmează: … a) datele cu caracter personal necesare identificării profesionistului, respectiv identitatea profesionistului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; … b) informaţii cu privire la autoritatea sau instanţa naţională care a adoptat hotărârea privind restrângerea sau interdicţia; … c) sfera de aplicare a restricţiei sau interdicţiei; şi … d) perioada în cursul căreia se aplică restricţia sau interdicţia. … (3) Cel târziu în termen de trei zile de la data adoptării hotărârii instanţei, Colegiul Medicilor Veterinari informează autorităţile competente ale tuturor celorlalte state membre, prin alertă în cadrul IMI, despre identitatea medicilor veterinari care au solicitat recunoaşterea unei calificări în temeiul Directivei şi în cazul cărora instanţele au constatat ulterior că au făcut uz, în acest context, de titluri falsificate de calificare profesională. … (4) Prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul schimbului de informaţii prevăzute la alin. (1) şi (3) se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 506/2004, cu modificările şi completările ulterioare. … (5) Atunci când expiră o interdicţie sau o restricţie prevăzută la alin. (1), Colegiul Medicilor Veterinari informează fără întârziere autorităţile competente din celelalte state membre, menţionând data expirării şi orice altă schimbare ulterioară a respectivei date. … (6) Colegiul Medicilor Veterinari informează în scris medicii veterinari faţă de care se trimit alerte altor state membre cu privire la deciziile de alertă, concomitent cu declanşarea şi derularea procedurii de alertă a celorlalte state membre. … (7) Medicii veterinari prevăzuţi la alin. (6) au posibilitatea de a contesta decizia privind aplicarea alertei, potrivit legislaţiei naţionale în vigoare, sau pot solicita Colegiului Medicilor Veterinari rectificarea unei astfel de decizii. … (8) Datele privind alertele pot fi prelucrate în IMI atât timp cât sunt valabile; alertele vor fi şterse în termen de trei zile de la data adoptării deciziei de revocare sau de la expirarea interdicţiei sau restricţiei prevăzute la alin. (1). … +
Capitolul VIIExercitarea profesiei de medic veterinar. Formele de organizare a profesiei de medic veterinar +
Articolul 40(1) Profesia de medic veterinar este o profesie liberală şi reglementată, iar pentru exercitarea ei, medicul veterinar cu drept de liberă practică se organizează şi funcţionează în cadrul formelor prevăzute la art. 28 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată. … (2) Prin hotărâre a Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari se aprobă procedura prin care se acordă dreptul de stabilire sau de prestare temporară/ocazională de servicii medicale veterinare cetăţenilor din statele membre, Spaţiul Economic European şi Confederaţia Elveţiană, precum şi cetăţenilor din state terţe şi cetăţenilor români care au absolvit studiile de medicină veterinară în ţări terţe şi îndeplinesc cerinţele legale de recunoaştere a diplomei. … (3) Recunoaşterea diplomelor, certificatelor sau a altor documente care atestă calificarea profesională de medic veterinar, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, se realizează conform procedurilor aprobate prin hotărâri ale Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari. … (4) Decizia Colegiului Medicilor Veterinari de respingere a solicitării de recunoaştere în scop profesional a diplomelor, certificatelor sau a altor titluri care atestă calificarea de medic veterinar trebuie motivată şi poate fi contestată în instanţele de contencios administrativ. … (5) Colegiul Medicilor Veterinari eliberează medicilor veterinari, cetăţeni români, care se deplasează în statele membre, adeverinţe, certificate sau orice tip de document necesar recunoaşterii profesionale în statele menţionate. … (6) Documentele recunoscute în Uniunea Europeană, în Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană eliberate medicilor veterinari care au absolvit facultatea de medicină veterinară în România şi posedă diplomă de medic veterinar sunt Certificatul de conformitate şi Certificatul european de statut profesional prezent. … (7) Procedura privind eliberarea şi înregistrarea certificatelor menţionate la alin. (6) se aprobă prin hotărâre de către Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Veterinari. … +
Subcapitolul ICondiţii privind înregistrarea unităţilor medicale veterinare +
Articolul 41(1) Prin hotărâre a Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari se stabilesc condiţiile de amplasare, compartimentare şi dotare, precum şi condiţiile de pregătire profesională a personalului medical veterinar angajat, pentru următoarele unităţi medicale veterinare: … a) cabinetul medical veterinar de consultanţă; … b) unităţi în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medicală veterinară: cabinet medical veterinar, clinică veterinară, spital veterinar, centru veterinar specializat. … (2) Condiţiile pentru autorizarea unităţilor farmaceutice veterinare (farmacie veterinară şi punct farmaceutic veterinar) se stabilesc prin ordin emis de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu avizul consultativ al Colegiului Medicilor Veterinari. … (3) Este interzisă înregistrarea în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică a unităţilor medicale veterinare care aparţin societăţilor comerciale care au în denumire sintagmele: "cabinet medical veterinar", "spital veterinar", "clinică veterinară", "laborator veterinar", "centru veterinar specializat" şi altele asemenea, care pot induce în eroare clientela. … +
Articolul 42Unităţile medicale veterinare de asistenţă pot realiza venituri din:a) servicii medicale veterinare, cu plata directă din partea clientului; … b) servicii medicale veterinare prestate pe bază de contract; … c) donaţii şi sponsorizări; … d) activităţi de consultanţă în domeniul medical veterinar; … e) alte surse obţinute conform dispoziţiilor legale; … f) servicii de specialitate conexe actului medical-veterinar. … +
Articolul 43(1) Procedura de înregistrare a unităţilor medicale veterinare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, precum şi modelul de certificat de înregistrare, inclusiv al anexei de menţiuni la acesta, se stabilesc prin hotărâre a Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari. … (2) Cabinetele medicale veterinare individuale care desfăşoară activităţi de asistenţă medicală veterinară pot solicita înfiinţarea de puncte de lucru în condiţiile stabilite prin hotărâre a Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari. … (3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul cabinetelor medicale veterinare de consultanţă. … (4) Unităţile farmaceutice veterinare (farmacii veterinare şi puncte farmaceutice veterinare) se înregistrează în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică doar dacă îndeplinesc cerinţele legale prevăzute de Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată, respectiv au acţionariatul constituit exclusiv de către medici veterinari, obiectul principal de activitate este COD CAEN 7500 – Activităţi veterinare şi obiectul secundar de activitate COD CAEN 4773 – Comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate. … (5) Certificatul de înregistrare se înmânează, sub semnătură, medicului veterinar titular şi are valabilitate nelimitată, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. … +
Articolul 44(1) Controlul privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor medicale veterinare, cu excepţia unităţilor farmaceutice veterinare, indiferent de forma de organizare, se exercită de către Colegiul Medicilor Veterinari. … (2) Colegiul Medicilor Veterinari va verifica, prin structurile sale, ca urmare a unor sesizări sau aleatoriu, dacă sunt respectate condiţiile care au stat la baza emiterii Certificatului de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică. … (3) Echipele de evaluare şi verificare sunt nominalizate de Biroul executiv al Consiliului judeţean al Colegiului Medicilor Veterinari, luându-se măsuri pentru evitarea oricăror conflicte de interese. … (4) Controlul pentru respectarea normelor legale privind furnizarea serviciilor medicale veterinare se exercită de către Colegiul Medicilor Veterinari sau de către alte organe abilitate, în condiţiile legii. … +
Subcapitolul IIModificarea medicului veterinar titular şi/sau a sediului social al societăţii comerciale care deţine o unitate medicală veterinară +
Articolul 45(1) Medicul veterinar care are calitatea de reprezentant legal al unităţii medicale veterinare (medicul veterinar titular) are obligaţia să notifice în scris, în maximum 30 de zile de la data evenimentului, orice modificare a datelor şi informaţiilor înscrise în documentele în baza cărora a fost aprobată înregistrarea unităţii medicale veterinare în Registrul unic al unităţilor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică. … (2) În vederea modificării datelor înscrise iniţial în certificatul de înregistrare, referitoare la medicul veterinar titular şi/sau la adresa sediului social al societăţii comerciale, reprezentantul legal al unităţii medicale veterinare are obligaţia să depună, odată cu cererea de înregistrare a menţiunilor în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică şi în anexa de menţiuni, certificatul constatator eliberat de registrul comerţului cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii cererii, din care să rezulte asociaţii sau acţionarii din cadrul societăţii comerciale, reprezentantul/reprezentanţii legali, obiectul principal de activitate, adresa sediului social şi a punctului sau punctelor de lucru. … (3) Cuantumul tarifului pentru înscrierea de menţiuni şi eliberarea unui nou certificat de înregistrare se stabilesc prin hotărâre a Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari. … +
Subcapitolul IIISuspendarea temporară a activităţii unităţii medicale veterinare. Încetarea activităţii unităţii medicale veterinare +
Articolul 46(1) Medicul veterinar care are calitatea de reprezentant legal al unităţii medicale veterinare are obligaţia să notifice Colegiul Medicilor Veterinari cu privire la decizia de suspendare a activităţii sau de reluare a activităţii după o perioadă de suspendare, precum şi decizia de a înceta activitatea. … (2) Perioada de suspendare a activităţii unităţii medicale veterinare, la solicitarea reprezentantului legal al unităţii medicale veterinare, nu poate fi mai mare de 5 ani. … (3) Dacă unitatea medicală veterinară nu notifică reluarea activităţii, după expirarea termenului maxim de suspendare prevăzut la alin (2), filiala judeţeană/a municipiului Bucureşti a Colegiului Medicilor Veterinari, după caz, poate solicita Biroului executiv al Colegiului Medicilor Veterinari din România radierea unităţii medicale veterinare din Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică. … (4) Prin excepţie de la alin. (1), activitatea farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare se suspendă şi ca urmare a emiterii ordonanţei de suspendare a activităţii de către autoritatea veterinară competentă. În acest caz, obligaţia de a notifica Colegiul Medicilor Veterinari cu privire la emiterea ordonanţei de suspendare a activităţii revine medicului veterinar titular al unităţii medicale veterinare. … (5) La încetarea activităţii unităţii medicale veterinare, înregistrată în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, medicul veterinar titular sau, după caz, noul reprezentant legal al societăţii comerciale, în cazul în care medicul veterinar titular nu mai este asociat/acţionar în firmă, trebuie să depună la Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti al Colegiului Medicilor Veterinari pe teritoriul căreia este înregistrată unitatea o cerere de radiere al cărei model se stabileşte prin hotărâre a Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari. … (6) Biroul executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti al Colegiului Medicilor Veterinari are obligaţia înregistrării cererii de radiere şi verificării datelor înscrise în ea, precum şi a transmiterii cererii către Biroul executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari în vederea operării radierii în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică. … (7) Unităţile înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, ce şi-au încetat activitatea, pot fi radiate şi la propunerea Biroului executiv al Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti al Colegiului Medicilor Veterinari, pe teritoriul căruia funcţionează, pe baza unui referat de verificare în care se menţionează faptul că este solicitată radierea întrucât unitatea şi-a încetat activitatea, iar medicul veterinar titular nu poate fi găsit la adresa înscrisă în evidenţele colegiului. Referatul trebuie să menţioneze data verificării, numele persoanelor care au realizat verificarea şi semnătura lor, ştampila filialei judeţene/a municipiului Bucureşti. Referatul se înaintează Biroului executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari prin adresă cu propunere de radiere, semnată de preşedintele filialei judeţene/a municipiului Bucureşti a Colegiului Medicilor Veterinari, după caz. … (8) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Veterinari adoptă hotărâri prin care să reglementeze procedurile de suspendare temporară şi de radiere a unităţilor medicale veterinare din Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică. … +
Capitolul VIIIDispoziţii finale +
Articolul 47Nerespectarea prevederilor prezentului statut reprezintă abatere disciplinară de la Codul de deontologie medicală veterinară şi se sancţionează conform prevederilor Legii nr. 160/1998, republicată. +
Articolul 48În aplicarea prevederilor prezentului statut, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor veterinari adoptă hotărâri care se publică pe site-ul Colegiului Medicilor Veterinari. +
Articolul 49Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul statut. +
Anexa 1la Statutul medicului veterinarModel de parafă medic veterinara) formă dreptunghiulară; … b) rândul 1: Dr. ……. (numele şi prenumele); … c) rândul 2: gradul ştiinţific; … d) rândul 3: gradul profesional; … e) rândul 4: numărul cărţii de identitate. … Model de parafă ┌─────────────────────────┐ │ Dr. Popescu Valentin │ │ Doctor în medicină │ │ veterinară │ │ Medic primar veterinar │ │Nr. Carte identitate/card│ │ identitate │ └─────────────────────────┘ +
Anexa 2la Statutul medicului veterinarModele de ştampilă1. Model de ştampilă a cabinetului medical veterinar individual (unitate medicală veterinară fără personalitate juridică):a) formă rotundă, cu diametrul de 3 cm; … b) rândul exterior: forma de organizare; … c) rândul 1 central: Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) şi judeţul/municipiul Bucureşti; … d) rândul 2 central: numărul din Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică; … e) rândul 3 central: codul de identificare fiscală; … f) rândul 4 central: localitatea. … Model de ştampilă*)
2. Model de ştampilă unităţi medicale veterinare cu personalitate juridică:a) formă rotundă, cu diametrul de 3 cm; … b) rândul exterior: denumirea societăţii şi forma de exercitare (cabinet medical veterinar/farmacie veterinară/punct farmaceutic veterinar/clinică veterinară/spital veterinar), după caz; … c) rândul 1 central: Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) şi judeţul/municipiul Bucureşti; … d) rândul 2 central: numărul din Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică; … e) rândul 3 central: cod unic de înregistrare; … f) rândul 4: localitatea. … Model de ştampilă*)
–––-Statutul a fost înlocuit cu Statutul din anexa 2 la HOTĂRÂREA nr. 4 din 25 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 28 februarie 2017, conform pct. 2 al art. I din acelaşi act normativ.––––