STANDARDE MINIMALE din 29 iulie 2011

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 29 iulie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PESTANDARD 29/07/2011
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 4.692 din 29 iulie 2011, publicat în Monitorul Oficial nr. 540 din 29 iulie 2011.
Notă
Conform art. 2 din ORDINUL nr. 6.560 din 20 decembrie 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 890 din 27 decembrie 2012, se abrogă prevederile legale referitoare la standardele minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare cuprinse în art. 13 și 57 din ORDINUL nr. 4.692/2011, cu excepția prevederilor referitoare la standardele minimale necesare pentru obținerea atestatului de abilitare.
1.Filologie1.1.Definiții și condiții● n reprezintă numărul de autori ai unei publicații la care candidatul este autor sau coautor.● Cărțile/Edițiile/Corpusurile/Lucrările/Volumele colective/Volumele conferințelor luate în considerare sunt exclusiv cele publicate la edituri cu prestigiu internațional sau la edituri clasificate de Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS) în categoria A sau B, cu excepția cărții de unic autor bazate pe teza de doctorat.● O publicație se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Carte de specialitate de unic autor (nu se iau în considerare colecțiile de articole) 25 Pe carte
I2 Carte de unic autor cu caracter didactic 20 Pe carte
I3 Ediție critică filologică sau corpus de texte editate critic 20/n Pe publicație
I4 Coautor la lucrări filologice funda- mentale (de exemplu, Gramatica limbii…,tratate de istorie litera- ră, atlase lingvistice, atlase etno- grafice, dicționare etc.);candidatul a participat la redactarea a p pagini din lucrare, ca unic autor (n = 1) sau într-un grup de n autori. 0,1 x p/n Pe lucrare
I5 Carte de unic autor bazată pe teza de doctorat 25 Pe carte
I6 Studiu de specialitate publicat în reviste indexate ISI, în reviste indexate ERIH și clasificate în cate- goriile INT1 sau INT2 ori în reviste clasificate de CNCS în categoria A 20/n Pe studiu
I7 Studiu de specialitate publicat în reviste indexate ERIH și clasificate în categoria NAT 15/n Pe studiu
I8 Studiu de specialitate publicat în reviste clasificate de CNCS în categoria B 10/n Pe studiu
I9 Studiu de specialitate publicat în reviste clasificate de CNCS în categoria C 5/n Pe studiu
I10 Studiu publicat în volume colective apărute la edituri cu prestigiu internațional din străinătate sau în volu- mele unor conferințe internaționale din străinătate 10/n Pe studiu
I11 Studiu publicat în volume colective sau în volumele unor conferințe care nu se încadrează în cele de la indicatorul I10 5/n Pe studiu
I12 Citarea în cărți publicate la edituri cu prestigiu internațional din străinătate; în reviste indexate ISI; în reviste indexate ERIH și clasifica- te în categoriile INT1 sau INT2; sau în reviste clasificate de CNCS în categoria A 2 Pe citare

1.2.Standarde minimaleUrmătoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Carte de unic autor bazată pe teza de doctorat I5 Publicarea cărții Nu se aplică.
C2 Suma punctajului pentru indicatorii I1-I4 ≥ 70 ≥ 50
C3 Suma punctajului pentru indicatorii I6-I11 ≥ 65 ≥ 50
C4 Punctajul pentru indicatorul I12 ≥ 15 Nu se aplică.

2.Filosofie2.1.Definiții și condiții● n reprezintă numărul de autori ai unei publicații la care candidatul este autor sau coautor, respectiv numărul de traducători/editori ai unei publicații la care candidatul este traducător/editor.● O publicație se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.● Pentru Filosofie, bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele:

Nr. crt. Denumirea bazei de date Adresa web
1. ISI Web of Knowledge www.webofknowledge.com
2. ERIH http://www.esf.org
3. Scopus www.scopus.com
4. EBSCO www.ebscohost.com
5. JSTOR www.jstor.org
6. ProQuest www.proquest.com
7. ProjectMuse http://muse.jhu.edu/

Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Monografie de autor pe o temă importantă a filosofiei sau lucrare de sinteză –publicate la edituri cu prestigiu internațional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B 30/n Pe publicație
I2 Manual sau tratat pe teme din domeniul de specialitate al candidatei/candidatului 30/n Pe publicație
I3 Traducerea sau editarea critică a unei opere fundamentale a filosofiei universale sau o antologie 20/n Pe publicație
I4 Studiu publicat în reviste de specialitate indexate în bazele de date internaționale recunoscute, din domeniul filosofiei sau din domeniile apropiate (de exemplu, Istoria și filosofia științei, Antropologie, Studii culturale etc.), ori studiu publicat în volume apărute la edituri cu prestigiu internațional sau articol publicat într-o enciclopedie, editat în străinătate la edituri cu prestigiu internațional 15/n Pe publicație
I5 Studiu publicat în reviste de specialitate clasificate de CNCS în categoria A sau B ori studiu publicat în volume colective apărute la edituri clasificate de CNCS în categoria A sau B ori articol publicat într-o enciclopedie sau într-un dicționar apărute la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B 10/n Pe publicație
I6 Comunicare la conferință internațională (simpozion, workshop etc.) cu comitet de selecție sau sistem peer review 10/n Pe comunicare
I7 Comunicare la conferință organizată de un centru de cercetare sau de o societate academică din România 5/n Pe comunicare

2.2.Standarde minimaleUrmătoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Numărul cărților prevăzute la indicatorul I1 ≥ 2 ≥ 1
C2 Suma punctajului pentru indicatorii I1-I3 ≥ 90 ≥ 50
C3 Suma punctajului pentru indicatorul I4 ≥ 60 ≥ 30
C4 Suma punctajului pentru indicatorii I4 și I5 ≥ 110 ≥ 70
C5 Suma punctajului pentru indicatorii I6 și I7 ≥ 30 ≥ 30

3.Istorie și studii culturale3.1Definiții și condiții● Cărțile/Traducerile/Edițiile/Antologiile/Crestomațiile/Volumele colective luate în considerare sunt exclusiv cele publicate la edituri cu prestigiu internațional ori la edituri clasificate de CNCS în categoriile A sau B, cu excepția cărții de unic autor bazate pe teza de doctorat.● n reprezintă numărul de autori ai unei publicații la care candidatul este autor sau coautor.● O publicație se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.● Pentru Istorie și studii culturale, bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele:

Nr. crt. Denumirea bazei de date Adresa web
1. ISI
2. ERIH
3. Scopus
4. EBSCO
5. JSTOR
6. ProQuest
7. ProjectMuse

Se acordă următoarele punctaje, pe publicație:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul
I1 Carte de unic autor bazată pe teza de doctorat 25
I2 Carte de unic autor cu caracter de manual universitar sau tratat 35/n
I3 Carte cu caracter de monografie, publicată la o editură de prestigiu internațional din străinătate 90/n
I4 Carte cu caracter de monografie, publicată la o editură clasificată de CNCS în categoria A sau la o editură de prestigiu internațional din țară 70/n
I5 Carte cu caracter de monografie, publicată la o editură clasificată de CNCS în categoria B 40/n
I6 Traducere și îngrijire dintr-un text sursă, cu n persoane care participă la traducere și îngrijire 30/n
I7 Ediție critică la o operă fundamentală, cu n editori 30/n
I8 Ediție de documente, cu n editori 30/n
I9 Antologie/Crestomație de texte; traducerea unei cărți aparținând patrimoniului cultural universal; coordonare de volum colectiv 15/n
I10 Studii în reviste indexate ISI sau ERIH și clasificate în categoriile INT1 ori INT2 sau în alte baze de date internaționale recunoscute ori publicate în volume colective publicate la edituri cu prestigiu internațional din străinătate 30/n
I11 Studii în reviste științifice clasificate de către CNCS în categoria A sau publicate în volume colective la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori la edituri de prestigiu internațional din țară 20/n
I12 Studii în reviste științifice clasificate de către CNCS în categoria B sau publicate în volume colective la edituri clasificate de către CNCS în categoria B; raport de campanie arheologică prezentat într-un for academic 10/n

3.2.Standarde minimaleUrmătoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Carte de unic autor bazată pe teza de doctorat Publicarea cărții Publicarea cărții
C2 Suma punctajelor pentru indicatorii I2 – I8 și I10 – I12 100 50
C3 Punctajul total pentru indicatorii I1-I12 300 200

4.Teologie4.1.Condiții● Editurile recunoscute sunt cele clasificate de CNCS în categoria A sau B și editurile centrelor bisericești în care există o facultate de teologie cu școală doctorală.● Revistele teologice naționale recunoscute sunt cele editate de centrele bisericești în care există o facultate de teologie cu școală doctorală.● Bazele internaționale de date recunoscute sunt:

Nr. crt. Denumirea bazei de date Adresa web
1. ATLA http://atla.com/
2. Religion and Theological Abstracts http://rtabstracts.org/
3. ISI Web of Knowledge www.webofknowledge.com
4. ERIH http://www.esf.org
5. Scopus www.scopus.com
6. EBSCO www.ebscohost.com
7. JSTOR www.jstor.org
8. ProQuest www.proquest.com
9. ProjectMuse http://muse.jhu.edu/
10. CEEOL http://www.ceeol.com

Conferențiar/CSII – Punctaj minimal: 69 de puncte1.Să dețină titlul de doctor în teologie în disciplina/disciplinele înscrise în postul didactic pentru care candidează2.Trei (3) cărți de autor publicate la edituri de prestigiu, din care 2 (două) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare (3 x 15 = 45 p). În cazul publicării unei cărți într-o limbă străină (inclusiv teza de doctorat) se echivalează un studiu și o comunicare de la criteriile 3 și 4.3.Douăsprezece (12) studii, din care cinci (5) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare, iar unu (1) publicat în reviste de specialitate din străinătate (11 x 1 + 1 x 3 = 14 p)4.Șase (6) comunicări științifice publicate în volume colective, din care cel puțin trei (3) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare și cel puțin două (2) să fi fost prezentate la întruniri internaționale și publicate în volume colective în străinătate (4 x 1 + 2 x 3 = 10 p)Profesor/CSI – Punctaj minimal: 106 puncte1.Să dețină titlul de doctor în teologie în disciplina/disciplinele înscrise în postul didactic pentru care candidează

2.Patru (4) cărți de autor publicate la edituri de prestigiu, din care trei (3) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare (4 x 15 = 60 p)În cazul publicării unei cărți într-o limbă străină (inclusiv teza de doctorat) se echivalează un studiu și o comunicare de la criteriile 3 și 4.3.Optsprezece (18) studii, din care cel puțin șapte (7) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare, iar trei (3) publicate în reviste de specialitate din străinătate (15 x 1 + 3 x 3 = 24 p)4.Opt (8) comunicări științifice publicate în volume colective, din care cel puțin cinci (5) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare și cel puțin trei (3) să fi fost prezentate la întruniri internaționale și publicate în volume colective în străinătate (5 x 1 + 3 x 3 = 14 p)5.Prestigiul și recunoașterea în comunitatea academică națională și internațională [visiting professor, membru în comisii de dialog teologic, interconfesional și interreligios, membru în comisii academice de specialitate, membru în colectivele redacționale ale unor reviste de specialitate din străinătate, referent științific al unor edituri de prestigiu, premii și distincții academice naționale și internaționale etc. (cel puțin 4; 4 x 2 = 8 p)]5.Arhitectură și urbanism5.1.Definiții și condiții● n reprezintă:● numărul de autori ai unei publicații sau expoziții la care candidatul este autor sau coautor;● numărul de editori/coordonatori ai unei publicații la care candidatul este editor/coordonator;● numărul de autori ai unui proiect.Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Cărți de autor publicate la edituri cu prestigiu internațional 20/n Pe carte
I2 Cărți de autor publicate la edituri/în colecții clasificate în categoria A de către CNCS 10/n Pe carte
I3 Cărți de autor publicate la edituri/în colecții clasificate în categoria B de către CNCS 5/n Pe carte
I4 Articole în extenso în reviste științifice cotate ISI având un scor relativ de influență s 20 x s/n Pe articol
I5 Articole în extenso în reviste științifice indexate în ISI Arts Humanities Citation Index sau în re-viste științifice indexate ERIH și clasificate în categoria INT1 sau INT2 în acest index 10/n Pe articol
I6 Articole în extenso în reviste științifice indexate ERIH și clasificate în categoria NAT în acest index sau în reviste clasificate în categoria A de către CNCS 5/n Pe articol
I7 Articole în extenso în reviste științifice clasificate în categoria B de către CNCS 2/n Pe articol
I8 Studii în extenso publicate în volume colective apărute la edituri cu prestigiu internațional 10/n Pe studiu
I9 Studii în extenso publicate în volume colective apărute la edituri/în colecții clasificate în categoria A de către CNCS 5/n Pe studiu
I10 Studii în extenso publicate în volume colective apărute la edituri/în colecții clasificate în categoria B de către CNCS 2,5/n Pe studiu
I11 Publicații în extenso în lucrări ale conferințelor științifice de arhitectură și urbanism, restaurare, teorie și istorie, recunoscute de comisia de specialitate a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), la care autorul a participat (participarea cu comunicare proprie, dar nepublicată în extenso din motive independente de autor se cotează cu jumătate din punctaj) 10/n Pe publicație
I12 Proiect de arhitectură sau de restaurare, autorizat și edificat, cu componentă de cercetare 10/n Pe proiect
I13 Proiecte urbanistice zonale avizate și implementate, cu componentă de cercetare 10/n Pe proiect
I14 Premii obținute pentru concursuri internaționale de proiecte, organizate potrivit regulamentului UNESCO-UIA, girate de UIA (Union Internationale des Architectes) și publicate pe site-ul web al UIA, OAR (Ordinul Arhitecților din România), UAR (Uniunea Arhitecților din România); la concursuri internaționale organizate de AEEA (Association Europeenne pour l'Enseignement de l'Architecture),RIBA (Royal Institute of British Architects sau de Architects' Council of Europe, precum și de altă instituție de profil de nivel mondial sau continental, a breslei arhitecților 50/n Pe premiu
I15 Premii obținute pentru concursuri naționale de proiecte, organizate potrivit regulamentului UNESCO-UIA și girate de OAR (Ordinul Arhitecților din România) și publicate pe site-ul web al OAR, sau premii obținute la Bienala de Arhitectură de la București 30/n Pe premiu
I16 Nominalizări obținute la Bienala de Arhitectură de la București sau premiiobținute la alte concursuri naționale ori regionale de arhitectură și urbanism recunoscute de comisia de specialitate a CNATDCU, precum și alte forme de recunoaștere de către breaslă Academia Română, instituții de prestigiu național și internațional 20/n Pe premiu
I17 Profesor asociat/visiting/cadru didactic universitar la o universitate din străinătate, pentru o perioadă de cel puțin o lună; efectuarea unui stagiu postdoctoral cu o durată de cel puțin un semestru la o universitate din străinătate; sau obținerea unei diplome de master ori de doctor la o universitate din străinătate recunoscută/acreditată 10/n Pe nominalizare/premiu
I18 Membru de jurii de competiții naționale și internaționale de profil; membru/expert în comisii de specialitate județene și naționale ale statului român în domeniul arhitecturii, urbanismului, patrimoniului; funcții precum cea de arhitect-șef sau șef de comisie de urbanism la nivel local sau național 5 Pe stagiu/titlu/participare
I19 Expoziții organizate în țară sau în străinătate în calitate de autor/curator 10/n Pe expoziție

5.2.Standarde minimaleUrmătoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Suma punctajului pentru indicatorii I1-I17 ≥ 60 ≥ 40
C2 Suma punctajului la indicatorul I11 ≥ 20 ≥ 10
C3 Suma punctajelor la indicatorii I14-I18 ≥ 20 ≥ 10
C4 Suma punctajului pentru indicatorii I1-I19 (punctajul total) ≥ 100 ≥ 60

6.Arte vizualeDefiniții și condiții generale● O publicație se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.● Dacă anul în care se depune dosarul este a, ultimii 5 ani se consideră a fi anii calendaristici a-1,…, a-5, la care se adaugă perioada scursă din anul a.Pentru Arte vizuale, bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele:

Nr. crt. Denumirea bazei de date Adresa web
1. ISI Web of Knowledge www.webofknowledge.com
2. ERIH http://www.esf.org
3. Scopus www.scopus.com
4. EBSCO www.ebscohost.com
5. JSTOR www.jstor.org
6. ProQuest www.proquest.com
7. ProjectMuse http://muse.jhu.edu/
8. Arts and Humanities Citation index http://www.thomsonscientific.com/cgi- bin/jrnlst/jloptions.cgi?PC=H

6.1.Teoreticieni6.1.1.Definiții și condiții● Cărțile, cataloagele, dicționarele, antologiile sau volumele luate în considerare (pentru indicatorii I2-I14) sunt cele publicate la edituri cu prestigiu internațional sau la edituri clasificate de către CNCS în categoria A sau B, precum și la edituri recunoscute de comunitatea de specialitate.● Articolele și studiile luate în considerare (pentru indicatorii I1, I5) sunt cele publicate în reviste indexate în bazele de date internaționale recunoscute sau în reviste clasificate de către CNCS în categoria A sau B, precum și cele care se bucură de recunoaștere în comunitatea de specialitate.Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Articole științifice publicate în reviste de specialitate 4 Pe articol
I2 Capitole de cărți 4 Pe capitol
I3 Studii publicate în volume colective (acte ale unor conferințe internaționale sau naționale, cu comitet de selecție sau sistem peer review, volume cu mai mulți autori, cataloage științifice de expoziții etc.) 4 Pe studiu
I4 Studiu introductiv la volume colective internaționale sau naționale 4 Pe studiu
I5 Recenzii în publicații specializate sau publicații de cultură 2 Pe recenzie
I6 Fișe de dicționar 3 Pe fișă
I7 Cărți de autor (monografii, ediții critice de texte cu studiu introductiv, sinteze, studii teoretice) 15 Pe carte
I8 Cărți realizate în colectiv, cu n autori 15/n Pe carte
I9 Catalog raisonne, catalogul științific al unei expoziții 15 Pe catalog
I10 Dicționar de specialitate la care candidatul este autor 15 Pe dicționar
I11 Dicționar de specialitate la care candidatul este coordonator 8 Pe dicționar
I12 Cărți cu caracter didactic/cursuri 10 Pe carte
I13 Cărți coordonate; antologii de texte însoțite de adnotări și studii introductive 8 Pe carte
I14 Traduceri de texte fundamentale în disciplina candidatului 4 Pe carte
I15 Keynote speaker la conferințe, organizator de panel 2 Pe conferință
I16 Moderator de panel/eveniment național sau internațional 1 Pe panel/ eveniment
I17 Lucrări prezentate la conferințe naționale sau internaționale 3 Pe lucrare prezentată
I18 Participarea la proiecte de cercetare 10 Pe proiect
I19 Tutoriale, seminare, îndrumări pentru lucrări de seminar/cercetare; îndrumări ale unor lucrări de diplomă sau sau master (chiar dacă nu în calitate de îndrumător direct); îndrumarea studenților în organizarea de de evenimente științifice etc. 10 Pe activitate

6.1.2.Standarde minimaleUrmătoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Numărul de articole/studii prevăzute la indicatorii I1-I4 ≥ 7 ≥ 4
C2 Numărul de cărți prevăzute la indicatorii I7-I14 ≥ 3, din care o carte reprezentând teza de doctorat revăzută în vederea publicării ≥ 2, din care o carte reprezentând teza de doctorat revăzută în vederea publicării
C3 Numărul de conferințe la care a contribuit cu activitățile prevăzute la indicatorii I15-I17, în ultimii 5 ani ≥ 6 din care:≥ 2 internaționale ≥ 4 naționale ≥ 3 din care: ≥ 1 internaționale ≥ 2 naționale
C4 Numărul de activități prevăzute la indicatorii I18-I19 ≥ 1 ≥ 1
C5 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I19) ≥ 100 ≥ 100

6.2.Practicieni:6.2.1.Definiții și condiții● Publicațiile luate în considerare (pentru indicatorii I1-I5) sunt cele apărute la edituri/reviste cu prestigiu internațional sau clasificate de către CNCS în categoria A sau B, precum și la edituri/reviste recunoscute de comunitatea de specialitate.● Se consideră a fi evenimente expoziționale de nivel internațional expozițiile personale sau participările la expoziții de anvergură organizate de mari muzee sau galerii de prim rang pe plan internațional; participările la bienale sau evenimente comparabile cu tradiție și/sau prestigiu recunoscut.● Se consideră a fi evenimente expoziționale de nivel național/local expozițiile personale sau de grup organizate de muzee, galerii (inclusiv galerii private), instituții care se bucură de recunoaștere națională/locală.● Se consideră echivalente ale evenimentului expozițional o lucrare de restaurare, scenografia sau costumele pentru un spectacol, realizarea unui prototip în design, o prezentare de modă, manifestări cu caracter interdisciplinar, calitatea de curator al unei expoziții sau alte asemenea proiecte.Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Texte de autor (în reviste de specialitate, cataloage etc.), contribuții la publicații/volume colective 2 Pe text
I2 Contribuții la publicații/volume colective 2 Pe text
I3 Cărți de autor, cataloage de expoziție 10 Pe carte/catalog
I4 Volume editate 8 Pe volum
I5 Cărți cu caracter didactic/suporturi de curs 10 Pe carte/suport
I6 Eveniment expozițional cu caracter retrospectiv, de nivel internațional 10 Pe eveniment expozițional
I7 Eveniment expozițional personal de nivel internațional 8 Pe eveniment expozițional
I8 Eveniment expozițional de grup, de nivel internațional 4 Pe eveniment expozițional
I9 Eveniment expozițional cu caracter retrospectiv, de nivel național/local 8 Pe eveniment expozițional
I10 Eveniment expozițional personal, de nivel național/local 4 Pe eveniment expozițional
I11 Eveniment expozițional de grup, de nivel național/local 2 Pe eveniment expozițional
I12 Participarea la proiecte de cercetare 10 Pe proiect
I13 Tutoriale, seminare, îndrumări pentru lucrări de seminar/cercetare, creație, restaurare; îndrumări ale unor lucrări de diplomă sau master (chiar dacă nu în calitate de îndrumător direct); îndrumarea studenților în organizarea de expoziții etc. 10 Pe activitate

6.2.2.Standarde minimaleUrmătoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Numărul de texte prevăzute la la indicatorii I1-I2 ≥ 6 ≥ 4
C2 Numărul de cărți prevăzute la indicatorii I3, I4 și I5 ≥ 2, din care o carte reprezentând teza de doctorat revăzută în vederea publicării ≥ 1
C3 Numărul de evenimente expoziționale personale cu caracter retrospectiv într-un spațiu cu relevanță națională/ internațională în ultimii 5 ani ≥ 1 ≥ 1
C4 Numărul de evenimente expoziționale de nivel internațional în ultimii 5 ani ≥ 2 ≥ 1
C5 Numărul de evenimente expoziționale personale de nivel național/local în ultimii 5 ani ≥ 2 ≥ 2
C6 Numărul de evenimente expoziționale colective de nivel național/local în ultimii 5 ani ≥ 12 ≥ 12
C7 Numărul de activități prevăzute la indicatorii I12 și I13 ≥ 1 ≥ 1
C8 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I13) ≥ 100 ≥ 70

7.Artele spectacolului7.1.Teatru, coregrafie, cinematografie și media7.1.1.Practicieni7.1.1.1.Definiții și condiții● În cazul creațiilor artistice (teatru, film) calitatea de autor este individuală (regizor, actor, scenograf și altele asemenea), indiferent de caracterul colectiv al creației.● În cazul publicațiilor (cărți, articole) cu n autori, punctajul se împarte la n.Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Film și documentar de lung metraj în calitate de regizor 30 Pe film
I2 Cărți de autor pe teme esențiale din domeniul de specialitate, publicate la edituri cu prestigiu național sau la edituri clasificate de CNCS în categoriile A ori B: – curs/manual/tratat; – monografie de autor (pe o temă importantă a domeniului); – lucrare de sinteză (prezintă situația actuală a disciplinei conexe postului pentru care concurează); – comentariu analitic (la opere fundamentale ale domeniului) 30/n Pe carte
I3 Traducerea și editarea critică a unei opere fundamentale sau a unei antologii pe teme esențiale din domeniul de specialitate 20/n Pe traducere
I4 Creații artistice realizate în calitate de scenarist, dramaturg, regizor, director de imagine, actor, coregraf, scenograf, montor, sound designer, light designer și orice alte proiecte încadrate domeniului care intră sub incidența drepturilor de autor sau a drepturilor conexe 20 Pe creație/ proiect
I5 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate Arts Humanities indexate în baze de date internaționale; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferințelor) publicate la edituri cu prestigiu internațional 15/n Pe publicație
I6 Premii internaționale 15 Pe premiu
I7 Studii și articole publicate în reviste științifice clasificate de CNCS în categoria A sau în volume colective publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria A; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferințelor) publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria A 10/n Pe publicație
I8 Comunicări la conferințe internaționale (simpozion, workshop etc.) cu comitet de selecție sau sistem peer review 10/n Pe comunicare
I9 Scenarii originale și piese de teatru publicate 10/n Pe scenariu/ piesă de teatru
I10 Editare și coordonare de carte (inclusiv antologii de texte) în România sau în străinătate 10/n Pe carte
I11 Serii de emisiuni radio/TV, în calitate de autor, cu teme specifice domeniului, la posturi cu acoperire națională/internațională 10/n Pe serie
I12 Susținerea unui workshop la nivel internațional 10 Pe workshop
I13 Selecția creației artistice la festivaluri și evenimente din străinătate sau din de nivel internațional; membru în jurii pentru festivaluri și evenimente de nivel internațional 10 Pe festival/ eveniment
I14 Studii și articole publicate în reviste științifice clasificate de CNCS în categoria B sau în volume colective publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria B; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferințelor), articole publicate în enciclopedii sau dicționare publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria B 5/n Pe publicație
I15 Comunicări la conferințe, simpozioane,workshopuri etc. organizate în România 5/n Pe comunicare
I16 Susținerea unui workshop la nivel național 5 Pe workshop
I17 Înregistrări pe orice suport (CD, DVD) intrate în circuit public 5 Pe ediție
I18 Premii naționale 5 Pe premiu
I19 Selecția la festivaluri și evenimente din România (de nivel local sau național) – se punctează o singură dată evenimentul cel mai important; membru în jurii pentru festivaluri și evenimente de nivel național 5 Pe creație artistică
I20 Cronici, recenzii și citări ale creațiilor artistice, ale cărților și lucrărilor de specialitate în bibliografii, reviste de specialitate, periodice de cultură, emisiuni de radio și TV, pagini web (altele decât cele personale) – nivel internațional 3 Pe cronică/ recenzie/citare
I21 Difuzări ale operelor proprii prin canale media (TV, radio, preluări internet) 3 Pe difuzare radio/TV/pe pagină web
I22 Cronici, recenzii și citări ale creațiilor artistice, ale cărților și lucrărilor de specialitate în bibliografii, reviste de specialitate, periodice de cultură, emisiuni de radio și TV, pagini web (altele decât cele personale) – nivel național, cu relevanță în contextul domeniului 1 Pe cronică/ recenzie/citare

7.1.1.2.Standarde minimale

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Număr de creații artistice prevăzute la indicatorii I1 și I4 ≥ 4 ≥ 3
C2 Număr de cărți de autor prevăzute la indicatorul I2 ≥ 2, din care cel puțin un curs/ manual/tratat Cel puțin un curs/manual/tratat
C3 Punctaj total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I22) ≥ 230 ≥ 150

7.1.2.Teoreticieni7.1.2.1.Definiții● În cazul publicațiilor (cărți, articole) cu n autori, punctajul se împarte la n.● În cazul cronicilor, recenziilor, citărilor, al difuzărilor și al premiilor, punctajul nu se împarte la numărul de autori.● Pentru Teatru, coregrafie, cinematografie și media, bazele de date internaționale recunoscute sunt cele din domeniul Arts amp; Humanities și domeniile conexe.Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Cărți de autor pe teme esențiale din domeniul de specialitate, publicate la edituri cu prestigiu internațional sau la edituri clasificate de CNCS în categoriile A ori B: – curs/manual/tratat; – monografie de autor (pe o temă importantă a domeniului); – lucrare de sinteză (prezintă situația actuală a disciplinei conexe postului pentru care concurează); – comentariu analitic (la opere fundamentale ale domeniului) 30/n Pe carte
I2 Traducerea și editarea critică a unei opere fundamentale sau a unei antologii pe teme esențiale din domeniul de specialitate 20/n Pe traducere
I3 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate indexate în baze de date internaționale recunoscute; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferințelor) publicate la edituri cu prestigiu internațional 15/n Pe publicație
I4 Studii și articole publicate în reviste științifice clasificate de CNCS în categoria A sau în volume colective publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria A; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferințelor) publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria A 10/n Pe publicație
I5 Studii și articole publicate în reviste științifice clasificate de CNCS în categoria B sau în volume colective publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria B; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferințelor), articole publicate în enciclopedii sau dicționare publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria B 5/n Pe publicație
I6 Comunicări la conferințe internaționale (simpozion, workshop etc.) cu comitet de selecție sau sistem peer review 10/n Pe comunicare
I7 Scenarii originale și piese de teatru publicate 10/n Pe scenariu/piesă de teatru
I8 Editare și coordonare de carte (inclusiv antologii de texte) în România sau în străinătate 10/n Pe carte
I9 Serii de emisiuni radio/TV, în calitate de autor, cu teme specifice domeniului, la posturi cu acoperire națională/internațională 10/n Pe serie
I10 Premii internaționale 15 Pe premiu
I11 Comunicări la conferințe, simpozioane, workshopuri etc. organizate în România 5/n Pe comunicare
I12 Cronici, recenzii și citări ale cărților și lucrărilor de specialitate în bibliografii, reviste de specialitate, periodice de cultură, emisiuni de radio și TV, pagini web (altele decât cele personale) – nivel internațional 5 Pe cronică/recenzie/citare
I13 Premii naționale 5 Pe premiu
I14 Difuzări prin canale media (TV, radio, preluări internet) 3 Pe difuzare radio/TV/ pe pagină web
I15 Cronici, recenzii și citări ale cărților și lucrărilor de specialitate în bibliografii, reviste de specialitate, periodice de cultură, emisiuni de radio și TV, pagini web (altele decât cele personale) – nivel național 3 Pe cronică/recenzie/citare
I16 Membru în jurii la manifestări de prestigiu internațional 10  
I17 Membru în jurii la manifestări de prestigiu național 5  

7.1.2.2.Standarde minimaleUrmătoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Număr de cărți de autor prevăzute la indicatorul I1 ≥ 3, din care un curs/manual/ tratat ≥ 2, din care un curs/manual/tratat
C2 Suma punctajului pentru indicatorii I3-I5 ≥ 35 ≥ 25
C3 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I17) ≥ 230 ≥ 150

7.2.MuzicăPentru Muzică, bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele:

Nr. crt. Denumirea bazei de date Adresa web
1. ISI Web of Knowledge www.webofknowledge.com
2. ERIH http://www.esf.org
3. Scopus www.scopus.com
4. EBSCO www.ebscohost.com
5. JSTOR www.jstor.org
6. ProQuest www.proquest.com
7. ProjectMuse http://muse.jhu.edu/
8. RILM (Music Literature) www.rilm.org

7.2.1.Interpreți și compozitori7.2.1.1.Definiții● n indică numărul de autori ai unei publicații sau partituri la care candidatul este autor, coautor sau compozitor.Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Concert/Recital/Spectacol în calitate de compozitor, dirijor, solist, membru în formație camerală până la 10 persoane, susținut: ● în străinătate, în festivaluri internaționale cu tradiție, concerte în cadrul stagiunilor permanente ale instituțiilor profesioniste (opere, filarmonici, orchestre de radiodifuziune); ● în România, în festivaluri de mare prestigiu, cu tradiție și participare consistentă internațională; în stagiunile instituțiilor de prestigiu și cu vizibilitate internațională 6 Pe concert/ recital/ spectacol
I2 Concert/Recital/Spectacol în calitate de compozitor, dirijor, solist, membru în formație camerală până la 10 persoane, susținut: ● în străinătate, în stagiuni organizate de societăți filarmonice, primării, asociații, muzee; ● în România, în stagiunile filarmonicilor din țară, în festivaluri naționale, în stagiuni organizate de primării și muzee 1 Pe concert/ recital/ spectacol
I3 DVD cu înregistrare live a producției artistice proprii (cca. 45 de minute), pentru candidații din domeniul interpretării muzicale 20 Pe ediție
I4 Manual, tratat sau suport de curs, pentru candidații din domeniul compoziției muzicale 20/n Pe carte
I5 Carte de teorii ale interpretării, respectiv ale compoziției, publicată la edituri cu prestigiu internațional sau la edituri clasificate de CNCS în categoriile A ori B 40/n Pe carte
I6 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate indexate în bazele de date internaționale recunoscute sau clasificate de CNCS în categoria A ori B; studii/studii introductive publicate în volume colective de specialitate sau volume ale conferințelor, editate de edituri cu prestigiu internațional ori la edituri clasificate de CNCS în în categoria A sau B 10/n Pe studiu
I7 Partitură publicată de edituri internaționale, partitură comandată de instituții/asociații muzicale de prestigiu (internaționale și naționale), partitură achiziționată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România; ediții critice/îngrijire de partituri publicate într-o editură cu prestigiu internațional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A sau B 10/n Pe partitură/ediție
I8 Înregistrări pe suport (cu ISBN sau alt cod de autentificare) ale lucrărilor muzicale/prestațiilor interpretative (CD, DVD ș.a.) 10 Pe ediție
I9 Premii la competiții de creație sau interpretare, premii acordate de foruri profesionale/științifice de prestigiu (uniuni de creație, fundații, reviste de specialitate, SRR, SRTV) 5 Pe premiu

7.2.1.2.Standarde minimaleUrmătoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:Pentru interpretare:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Numărul concertelor prevăzute la indicatorul I1 ≥ 15 ≥ 4
C2 Numărul concertelor prevăzute la indicatorul I2 ≥ 10 ≥ 8
C3 Suma punctajului pentru indicatorul I3 ≥ 20 ≥ 20
C4 Suma punctajului pentru indicatorii I5, I6, I7 ≥ 90 ≥ 60
C5 Suma punctajului pentru indicatorii I8 și I9 ≥ 20 ≥ 10
C6 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I9) ≥ 230 ≥ 150

Pentru compoziție:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Numărul concertelor prevăzute la indicatorul I1 ≥ 6 ≥ 4
C2 Numărul concertelor prevăzute la indicatorul I2 ≥ 6 ≥ 4
C3 Suma punctajului pentru indicatorul I4 ≥ 20 ≥ 20
C4 Suma punctajului pentru indicatorii I5, I6, I7 ≥ 128 ≥ 82
C5 Suma punctajului pentru indicatorii I8 și I9 ≥ 20 ≥ 10
C6 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I9) ≥ 230 ≥ 150

7.2.2.Teoreticieni7.2.2.1.Definiții● n reprezintă numărul de autori ai unei publicații la care candidatul este autor sau coautor. În cazul delimitării precise a aportului personal în volumele colective, pt reprezintă numărul de pagini ale lucrării, iar pn reprezintă numărul de pagini al căror autor/coautor este candidatul.● n reprezintă numărul de editori/coordonatori/traducători ai unei lucrări/antologii/unui volum colectiv de specialitate.● Un studiu/articol se va încadra la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.Se acordă următoarele punctaje, pe publicație:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Carte de muzicologie, teoria generală a muzicii, istoriografie, lexicografie, bizantinologie, antropologie mu- zicală, analiză, estetică și critică muzicală etc., publicată la edituri cu prestigiu internațional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B 40/pt x pn/n Pe carte
I2 Manual, tratat, suport de curs 20/pt x pn/n Pe carte
I3 Editarea/Coordonarea unei antologii de texte/unui volum colectiv; traducerea unei opere fundamentale/antologii de texte pe teme esențiale în domeniul de specialitate, publicată la edituri cu prestigiu internațional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B 20/n Pe carte
I4 Studiu de prezentare a unor CD-uri sau DVD-uri, în limbi de circulație internațională; serie de emisiuni radio sau TV cu caracter muzicologic, în calitate de autor (emisiuni desfășurate pe mai multe episoade, sub un generic precizat) 10/n Pe studiu/pe serie
I5 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate indexate în bazele de date internaționale recunoscute; studii/studii introductive publicate în volume colective de specialitate, sau în volume ale ale conferințelor ori studii introductive publicate în enciclopedii sau dicționare, editate de edituri cu prestigiu internațional 15/n Pe studiu
I6 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate clasificate de CNCS în categoria A; studii/studii introductive publicate în volume colective de specialitate sau în volume ale conferințelor ori studii introductive publicate în enciclopedii sau dicționare, editate de edituri cu clasificate de CNCS în categoria A 10/n Pe studiu
I7 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate clasificate de CNCS în categoria B; studii/studii introductive publicate în volume colective de specialitate sau în volume ale conferințelor ori studii introductive publicate în enciclopedii sau dicționare, editate de edituri cu clasificate de CNCS în categoria B 5/n Pe studiu
I8 Comunicare la conferință internațională (simpozion, workshop etc.) cu comitet de selecție sau sistem peer review 10/n Pe comunicare
I9 Comunicare la conferință organizată de un centru de cercetare sau de o societate academică din România 5/n Pe comunicare
I10 Organizarea/Coordonarea unui eveniment muzicologic (conferință/simpozion/ workshop) de nivel internațional (cu participare internațională) 10/n Pe eveniment
I10 Organizarea/Coordonarea unui eveniment muzicologic (conferință/simpozion/ workshop) de nivel național 5/n Pe eveniment

7.2.2.2.Standarde minimaleUrmătoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul I, abilitare Standardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1 Numărul de cărți prevăzute la indicatorul I1 ≥ 2 ≥ 1
C2 Numărul de cărți prevăzute la indicatorul I2 ≥ 1 ≥ 1
C3 Suma punctajului pentru indicatorii I1-I4 ≥ 100 ≥ 60
C4 Suma punctajului pentru indicatorul I5 ≥ 45 ≥ 15
C5 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I11) ≥ 230 ≥ 150

(la 17-05-2012,
Actul a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 3.994 din 5 mai 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 17 mai 2012
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x