SENTINȚA CIVILĂ nr. 138 din 22 octombrie 2020

Dosar nr. 310/33/2020Instanța constituită din:Președinte – Monica DiaconescuGrefier – Iuliu Traian CrișanPe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Xxxxxxx Xxxxx Xxxxx în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, având ca obiect anulare acte administrativ cu caracter normativ – OMS nr. 119/2014.S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în Încheierea de ședință din data de 8 octombrie 2020, când a fost amânată pronunțarea pentru data de 22 octombrie 2020.La data de 19 octombrie 2020 reclamanta a depus concluzii scrise.
CURTEA,prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj cu nr. 310/33/2020, reclamanta Xxxxxxx Xxxxx Xxxxx a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea art. 1 alin. 1 lit. b și art. 20 alin. 1 din anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 119/04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, publicat în Monitorul Oficial nr. 127 din 21.02.2014, întrucât această reglementare este nelegală în raport cu HG nr. 349/21.04.2005 privind depozitarea deșeurilor, act normativ cu valoare superioară, ce transpune în plan național Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor și publicarea hotărârii judecătorești în Monitorul Oficial al României, Partea I, în baza art. 23 din Legea nr. 554/2004.În motivarea cererii, arată reclamanta, cu privire la îndeplinirea procedurii prealabile, că a comunicat, la data de 23.01.2020, pârâtului, prin fax, la numărul de telefon indicat pe pagina de internet a Ministerului Sănătății, plângerea prealabilă prin care a cerut revocarea sau modificarea parțială a ordinului contestat, dar nu a primit niciun răspuns la această plângere.În ceea ce privește calitatea procesuală, aceasta este justificată prin prisma dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 35 din Constituția României, art. 5 din OUG nr. 195/2005.Arată reclamanta că, din dispozițiile art. 5 lit. d din OUG nr. 195/2005, așa cum au fost interpretate și de Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 182 din 28.01.2016, rezultă că încălcarea normelor privitoare la protecția mediului, inclusiv în materia actelor administrative normative, poate fi dedusă controlului judecătoresc de către orice persoană, independent de vătămarea unui drept subiectiv sau de producerea efectivă a unui prejudiciu.Pe fondul acțiunii în anulare, arată reclamanta că, prin normele adoptate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/04.03.2014, s-au instituit următoarele reglementări:1)la art. 1 alin. 1 lit. b) s-a definit noțiunea de zonă de locuit (care intră în conținutul teritoriului protejat prin distanțele minime de protecție sanitară) ca reprezentând zona constituită ca o grupare funcțională de loturi și parcele de teren delimitate teritorial pe care predomină clădiri cu locuințe având ca parametru de măsură densitatea medie de locuire; … 2)la art. 20 alin. 1 s-a prevăzut posibilitatea reducerii distanțelor minime de protecție sanitară stabilite la art. 11 alin. 1 din aceleași norme, pe baza unor studii de impact asupra sănătății publice. … Aceste reglementări, aplicabile pentru toate obiectivele enumerate la art. 11 alin. 1 din aceste norme, inclusiv pentru depozitele de deșeuri, au fost adoptate în mod nelegal, deoarece ele încalcă dispozițiile din anexa nr. 2 pct. 1.1.2.1.2 la HG nr. 349/21.04.2005 privind depozitarea deșeurilor.Dispozițiile art. 13 și 81 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 stabilesc obligația Ordinului Ministerului Sănătății nr. 119/2014 de a respecta întocmai actele normative cu forță juridică superioară adoptate anterior, respectiv HG nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor.În plus, în materia protecției mediului, art. 35 din Constituție instituie obligația statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept, cadru legislativ care trebuie să respecte ierarhia normelor juridice.Din comparația reglementărilor cuprinse în HG nr. 349/2005 și, respectiv, OMS nr. 119/2014 se constată că Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobate prin OMS nr. 119/2014, sunt contrare actului normativ cu forță juridică superioară, HG nr. 394/2005, pe care trebuia să îl respecte întocmai.Astfel, potrivit HG nr. 349/2005, distanța de protecție trebuie să fie de cel puțin 1.000 m față de orice construcție individuală cu destinația de locuință, iar, potrivit normelor aprobate prin OMS nr. 119/2014, distanța de protecție trebuie să fie de cel puțin 1.000 m față de zona constituită ca o grupare funcțională de loturi și parcele de teren delimitate teritorial pe care predomină clădiri cu locuințe având ca parametru de măsură densitatea medie de locuire. Apreciază reclamanta că OMS nr. 119/2014 restrânge în mod nelegal standardul de protecție prevăzut în cuprinsul HG nr. 394/2005, deși era obligatorie respectarea întocmai a acestor restricții în raport cu fiecare locuință individuală.De asemenea, potrivit HG nr. 349/2005, distanța minimă de protecție de 1.000 m nu poate fi redusă în nicio împrejurare, pe când normele aprobate prin OMS nr. 119/2014 permit reducerea distanței minime de protecție de 1.000 m pe baza unor studii de impact asupra sănătății publice.Arată reclamanta că HG nr. 394/2005 impune obligația respectării distanței minime de 1.000 m între zonele de locuit și corpul depozitelor de deșeuri ca un standard minim și imperativ, menit să minimalizeze orice risc asupra exercitării dreptului constituțional la un mediu sănătos și echilibrat ecologic.Practic, actul normativ special în materia depozitelor de deșeuri, HG nr. 349/2005, prezumă existența unui risc asupra sănătății în cazul locuirii la mai puțin de 1.000 m de corpul depozitului, iar această prezumție nu cunoaște excepții. În contradicție cu HG nr. 349/2005, Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobate prin OMS nr. 119/2014, prevăd în mod nelegal posibilitatea de a reduce distanța minimă de protecție sub 1.000 m.În anul 2017, HG nr. 942/2017 privind aprobarea Planului național de gestionare a deșeurilor a confirmat regula celor 1.000 m și, în egală măsură, a confirmat lipsa oricărei excepții. Astfel, potrivit tabelului III-32: criterii minime pentru alegerea amplasamentelor, se prevede distanța minimă până la așezările urbane de 1.000 m.În al doilea rând, HG nr. 349/2005 indică faptul că orice construcție individuală se ia în considerare separat și impune, astfel, regula respectării distanței de 1.000 m și față de fiecare construcție cu destinația de locuință, indiferent dacă îndeplinește sau nu cerința densității medii de locuire.O astfel de cerință este firească atât timp cât viața și sănătatea fiecărui om sunt importante, iar depozitele de deșeuri, prin noxele și pulberile pe care le emit, pot produce riscuri și prejudicii semnificative asupra oamenilor. Practic, în materia protecției vieții și sănătății oamenilor, HG nr. 349/2005 nu are în vedere o analiză a numărului de case, o analiză a numărului de vieți omenești și o punere în balanță cantitativă a intereselor. Dacă putem identifica o singură casă la o distanță mai mică de 1.000 m de marginea amplasamentului unui depozit de deșeuri, atunci condiția imperativă impusă de HG nr. 349/2005 nu este respectată.În mod contrar, în Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobate prin OMS nr. 119/2014, zona de locuit este definită ca o grupare funcțională de loturi și parcele de teren delimitate teritorial pe care predomină clădiri cu locuințe având ca parametru de măsură densitatea medie de locuire. OMS nr. 119/2014 permite astfel ca, într-un caz concret, construcțiile individuale să nu fie luate în considerare la analiza legalității stabilirii amplasamentului unui depozit de deșeuri. În același sens, zone de locuit ce nu ating parametrul de măsură necesar al densității medii de locuire pot fi, la fel, ignorate.Mai susține reclamanta că adoptarea ordinului contestat, cu încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, pune în discuție și respectarea de către statul român a obligației pozitive de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului constituțional la un mediu sănătos și echilibrat ecologic [art. 35 alin. (2) din Constituție]. Acest cadru legislativ trebuie să fie caracterizat prin coerență și trebuie să respecte ierarhia normelor juridice.În concluzie, arată reclamanta, în cazul depozitelor de deșeuri, în mod nelegal, art. 1 alin. 1 lit. d) și art. 20 alin. 1 din Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobate prin OMS nr. 119/2014, permit ca:1)distanța minimă de protecție sanitară dintre zonele de locuit și perimetrul depozitului să fie sub 1.000 m, contrar regulii imperative impuse de pct. 1.1.2.1.2 din anexa nr. 2 la HG nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor; … 2)construcțiile individuale să nu fie luate în considerare la analiza legalității stabilirii amplasamentului unui depozit de deșeuri, contrar regulii imperative impuse de pct. 1.1.2.1.2 din anexa nr. 2 la HG nr. 349/2005; … 3)zonele de locuit ce nu ating parametrul densității medii de locuire să nu fie luate în considerare la analiza legalității stabilirii amplasamentului unui depozit de deșeuri, contrar regulii imperative impuse de pct. 1.1.2.1.2 din anexa nr. 2 la HG nr. 349/2005. … Pârâtul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca nefondate (filele 57-60 dosar). Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea constată următoarele:Curtea constată, în acord cu cele susținute de către reclamantă, că sunt relevante în soluționarea litigiului dispozițiile art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care:a)proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel cu care se află în conexiune; … c)proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu reglementările comunitare și cu tratatele internaționale la care România este parte. … De asemenea, în acord cu dispozițiile art. 81 din același act normativ, la elaborarea proiectului de hotărâri, ordine sau dispoziții se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior.Prin urmare, în acord cu dispozițiile legale anterior citate, este necesar ca, în elaborarea de ordine, să se respecte actele juridice normative cu forță juridică superioară adoptate anterior.În acest context, Curtea constată că reclamanta critică dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b din anexa nr. 1 la Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobate prin OMS nr. 119/2014, potrivit cărora zona de locuit este definită ca fiind zona construită ca o grupare funcțională de loturi și parcele de teren delimitate teritorial pe care predomină clădiri cu locuințe având ca parametru de măsură densitatea medie de locuire, precum și cele ale art. 20 alin. 1 din același act normativ, potrivit cărora distanțele prevăzute la art. 11 alin. 1 pot fi modificate doar pe baza studiilor de impact asupra sănătății publice elaborate de persoane fizice și juridice specializate, certificate conform metodologiei de efectuare a studiilor de impact asupra sănătății, aprobată de către ministrul sănătății, susținând că acestea contravin dispozițiilor HG nr. 349/2005, act normativ cu forță juridică superioară.În ceea ce privește definirea zonei de locuit, reclamanta o critică din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 1.1.2.1.2 din anexa nr. 2 la HG nr. 349/2005, potrivit cărora, printre cerințele generale de amplasare și proiectare a unui depozit, se prevede poziționarea față de zonele de locuit existente sau planificate: distanța de protecție față de corpul depozitului trebuie să fie de cel puțin 1.000 m pentru depozitele de deșeuri nepericuloase și periculoase; construcțiile individuale vor fi luate în considerare separat.Or, analizând cele două texte legale, Curtea nu constată nicio încălcare a dispozițiilor HG nr. 349/2005 din perspectiva definirii zonei de locuit. Mai mult decât atât, în condițiile în care zona de locuit este definită ca fiind zona constituită ca o grupare funcțională de loturi și parcele de teren delimitate teritorial pe care predomină clădiri cu locuințe având ca parametru de măsură densitatea medie de locuire, distanța de protecție față de clădirea cu locuințe aflată în zona de locuit este cel puțin de 1.000 de metri, în condițiile în care clădirea respectivă ar fi amplasată chiar la marginea lotului de teren.Pe de altă parte, dacă se consideră de către reclamantă că definirea zonei de locuit, prin raportare la densitatea medie de locuire, este nelegală, distanța de protecție trebuind să fie asigurată și în condițiile existenței unei singure case de locuit, Curtea constată, în acord cu cele susținute și prin întâmpinare, că această situație nu poate exista în mod legal, neputându-se imagina construirea unei locuințe în afara zonei de locuit. Este evident că legiuitorul a avut în vedere poziționarea depozitelor de deșeuri față de zonele de locuit conforme planului de urbanism general și planului de urbanism zonal, toate construcțiile edificate trebuind să se încadreze în planurile de urbanism.În ceea ce privește dispozițiile art. 20 alin. 2 din Ordinul OMS nr. 119/2014, contestate, Curtea reține că acestea sunt nelegale, din următoarele considerente:Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 din anexa nr. 1 la Ordinul OMS nr. 119/2014, distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și perimetrul unităților care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației sunt următoarele: 38. Depozite controlate de deșeuri periculoase și nepericuloase: 1.000 m.În continuare, dispozițiile art. 20 alin. 1 prevăd că distanțele prevăzute la art. 11 alin. 1 pot fi modificate doar pe baza studiilor de impact asupra sănătății publice elaborate de persoane fizice și juridice specializate, certificate conform metodologiei de efectuare a studiilor de impact asupra sănătății, aprobată de către ministrul sănătății.Rezultă din aceste dispoziții legale că, pe baza studiului de impact asupra sănătății publice, poate fi modificată distanța minimă de protecție sanitară de 1.000 m atât în sensul majorării acesteia, dar și în sensul reducerii sale.Or, astfel cum corect susține și reclamanta, Curtea constată că dispozițiile HG nr. 349/2005, act normativ cu putere superioară, nu permit reducerea distanței minime de 1.000 m, dispozițiile art. 1.1.2.1.2 din anexa nr. 2 reglementând în termeni categorici faptul că verificarea amplasamentului unui depozit ține seama de: poziționarea față de zonele de locuit existente sau planificate; distanța de protecție față de corpul depozitului trebuie să fie de cel puțin 1.000 m pentru depozitele de deșeuri nepericuloase și periculoase; construcțiile individuale vor fi luate în considerare separat.Acest act normativ nu conține nicio reglementare prin care să se permită modificarea distanței minime de protecție de 1.000 m, în sensul reducerii sale, astfel cum permit dispozițiile art. 20 alin. 1 din OMS nr. 119/2014.Dispozițiile invocate de către pârât, respectiv cele ale 1.1.4 din anexa nr. 2 la HG nr. 349/2005, nu pot conduce la o concluzie contrară.Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, distanțele minime de amplasare a depozitelor de deșeuri față de anumite repere se stabilesc pentru fiecare caz pe baza concentrațiilor de poluanți în atmosferă, estimate în cadrul unor studii de evaluare a impactului asupra mediului și sănătății.Aceste dispoziții nu permit însă reducerea distanței minime de 1.000 m, stabilite prin art. 1.1.2.1.2 din anexa nr. 2, ci permit autorității publice ca, în anumite situații particulare, față de anumite repere, să stabilească o distanță minimă de amplasare a depozitelor mai mare de 1.000 m, pe baza concentrațiilor de poluanți în atmosferă. Nu există nicio dispoziție legală în cuprinsul HG nr. 349/2005 care să permită expres modificarea distanței minime de 1.000 m stabilite prin art. 1.1.2.1.2 în sensul reducerii acesteia.Prin urmare, dispozițiile contrare ale art. 20 alin. 1 din OMS nr. 119/2014, care permit modificarea distanței minime stabilite la art. 11 alin. 1, inclusiv prin reducerea acesteia, sunt nelegale, contravenind dispozițiilor art. 1.1.2.1.2 din anexa nr. 2 la HG nr. 349/2005, act normativ cu valoare superioară.În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că cererea formulată este parțial întemeiată, în ceea ce privește anularea art. 20 alin. 1 din anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 119/04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, publicat în Monitorul Oficial nr. 127 din 21.02.2014, urmând să o admită în aceste limite.În ceea ce privește cererea reclamantei de publicare a hotărârii în Monitorul Oficial al României, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu, după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare.Nefiind în prezența unei hotărâri definitive, aceasta fiind susceptibilă de calea de atac a recursului, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 23 pentru a dispune publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii,
DECIDE:Admite în parte cererea formulată de reclamanta Xxxxxxx Xxxxx Xxxxx, identificată cu CNP xxxxxxxxxxxxx, având C.I. seria XX nr. XXXXXX, domiciliată în municipiul Xxx, str. Xxxx, județul Xxxx, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, cu sediul în București, str. Cristian Popișteanu nr. 1-3, sectorul 1. Dispune anularea art. 20 al. 1 din anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 127/21.02.2014.Respinge cererea de anulare a art. 1 alin. 1 lit. b din anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Sănătății 119/04.02.2014.Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune, sub sancțiunea anulării, la Curtea de Apel Cluj.Pronunțată la data de 22 octombrie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
PREȘEDINTE
MONICA DIACONESCU
Grefier,
Iuliu Traian Crișan––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește