Notă …
Aprobată prin ORDINUL nr. 115 din 28 martie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 2 aprilie 2024. +
Capitolul IDispoziții generale +
Articolul 1(1)Se instituie o schemă transparentă de ajutor de stat cu titlul „Silvomediu și climă“, denumită în continuare schemă.(2)Ajutoarele pentru angajamentele de silvomediu și climă acordate prin schemă se acordă în conformitate cu Planul strategic PAC 2023-2027 al României, denumit în continuare PS 2023-2027, ca ajutoare cofinanțate din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), condițiile care stau la baza acestora fiind prevăzute în intervenția de dezvoltare rurală DR-07 – Silvomediu și climă.(3)Schema este implementată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția generală dezvoltare rurală – Autoritate de management pentru Programul național de dezvoltare rurală (DGDR-AM PNDR), în calitate de Autoritate de management pentru PS 2023-2027, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, denumită în continuare AFIR, și prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA.(4)Schema se aplică pe întreg teritoriul României. +
Articolul 2Textul schemei se publică integral pe pagina web a MADR, la adresa www.madr.ro, AFIR, la adresa www.afir.ro, și APIA, la adresa www.apia.org.ro. +
Capitolul IIScopul și obiectivele schemei +
Articolul 3(1)Scopul ajutorului constă în acordarea de plăți compensatorii pentru pierderile de venit și costurile suplimentare, rezultate din depășirea cerințelor obligatorii prevăzute de legislația națională în domeniul silvic sau dreptul intern relevant ca urmare a angajamentelor voluntare încheiate de beneficiarii schemei.(2)Costurile suplimentare menționate la alin. (1) conțin și costuri tranzacționale, prevăzute de art. 70 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013, aferente elaborării dosarului tehnic și gestionării anuale pe parcursul duratei de implementare a angajamentului (5 ani) a informațiilor și documentelor necesare implementării pachetului 1.(3)Angajamentele voluntare menționate la alin. (1) contribuie la atingerea obiectivelor specifice menționate la art. 6 alin. (1) lit. (d), (e) și (f) din Regulamentul (UE) 2021/2.115, respectiv:(i)atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și prin îmbunătățirea sechestrării carbonului, precum și prin promovarea energiei sustenabile; … (ii)promovarea dezvoltării sustenabile și a gestionării eficiente a resurselor naturale, cum ar fi apa, solul și aerul; … (iii)stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor. … +
Articolul 4(1)Prin aplicarea prezentei scheme se urmăresc reducerea numărului de intervenții silvotehnice în pădure și promovarea aplicării de tehnologii de exploatare a lemnului cu impact redus asupra solului.(2)În vederea atingerii scopului definit la art. 3, schema vizează implementarea următoarelor pachete:a)pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște; … b)pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri. … +
Capitolul IIIDefiniții +
Articolul 5În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel:a)adunatul – este prima etapă din cadrul procesului de colectare, caracterizată prin deplasarea fiecărei piese pe un traseu propriu, pe distanțe scurte, de la locul de doborâre până la locurile de concentrare a materialului lemnos; … b)amenajament silvic – reprezintă documentul de bază în gestionarea pădurilor, cu conținut tehnico-organizatoric, juridic și economic, fundamentat ecologic, întocmit pe o perioadă de 10 sau 5 ani și aprobat de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; … c)angajament – document asumat prin semnătură de un solicitant al sprijinului financiar, prin care acesta se obligă să respecte condițiile de acordare a sprijinului pentru fiecare pachet vizat, astfel cum sunt prevăzute în fișa intervenției DR-07 – Slivomediu și climă din cadrul PS 2023-2027 și prezenta schemă și detaliate în legislația națională; angajamentele reprezintă și cerințele specifice pachetelor de silvomediu prevăzute de prezenta schemă; … d)apropiatul lemnului – reprezintă operația de deplasare a sarcinilor din tasoanele formate prin adunat și/sau scos până în platforma primară ce se află lângă o instalație permanentă de transport. Se utilizează o anumită cale de apropiat amenajată corespunzător condițiilor impuse de mijloacele tehnice cu care se realizează deplasarea materialului lemnos; … e)atelajul – este compus din animale de tracțiune (cai sau boi) și harnașamentul aferent, utilizat pentru colectarea lemnului exploatat; … f)cerere de finanțare eligibilă – reprezintă cererea de finanțare prin care se solicită sprijin financiar nerambursabil în temeiul schemei, care îndeplinește condițiile prevăzute în schemă și care poate fi selectată în cadrul sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare, conform procedurii de selecție detaliate în ghidul solicitantului și procedurile operaționale specifice; … g)cerere de plată – o cerere depusă de un beneficiar pentru efectuarea unei plăți de către APIA în temeiul schemei; la cererea de plată se atașează, după caz, documentele justificative, prevăzute în documentele de implementare; … h)– cerințele obligatorii relevante prevăzute de legea națională a pădurilor sau de dreptul intern relevant și practicile uzuale specifice fiecărei cerințe aplicabile pachetelor schemei – Codul silvic, legislația silvică subsecventă, precum și sistemul de norme tehnice silvice, economice și juridice care alcătuiesc regimul silvic cuprind cerințele obligatorii relevante prevăzute de legea națională a pădurilor sau de dreptul intern relevant. Cerințele obligatorii relevante prevăzute de legea națională a pădurilor sau de dreptul intern relevant și practicile uzuale specifice fiecărei cerințe aplicabile pachetelor schemei sunt prevăzute în cadrul fișei intervenției DR-07 – Silvomediu și climă din cadrul PS 2023-2027, cap. 6 – Identificarea elementelor de referință relevante, secțiunea Lista standardelor naționale obligatorii relevante și sunt detaliate în ghidul solicitantului și procedurile operaționale specifice, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;– pierderile de venit în cadrul pachetului 1, precizat la art. 4 alin. (2) lit. a), rezultă din renunțarea la recoltarea lemnului din tăieri de igienă și tăieri de conservare, având în vedere volumul de lemn aferent produselor de igienă care nu se recoltează pe o perioadă de 5 ani în zona de liniște și 4 ani în restul suprafeței angajate de pe unitățile amenajistice pe care sunt planificate lucrări de rărituri și tăieri de igienă, precum și la volumul de lemn aferent produselor rezultate din tăieri de conservare care nu se recoltează pe o perioadă de 5 ani pe toată suprafața angajată planificată cu astfel de lucrări; … – costurile suplimentare în cadrul pachetului 2, precizat la art. 4 alin. (2) lit. b), rezultă din utilizarea atelajelor la executarea lucrărilor de rărituri în detrimentul mijloacelor mecanizate, reprezentând diferența dintre costurile necesare efectuării lucrărilor de colectare a lemnului din rărituri cu mijloace mecanizate (tractoare) și cele necesare efectuării acestor lucrări cu atelaje; … … i)colectarea lemnului – reprezintă partea procesului tehnologic în care lemnul este deplasat de la cioată până în platforma primară aflată lângă o cale permanentă de transport. Această deplasare se face, într-o primă etapă, pe trasee neamenajate, fiind continuată, în etapa următoare, pe trasee amenajate, denumite căi de colectare; … j)Comitet de monitorizare – reprezintă organismul responsabil cu monitorizarea și evaluarea progreselor înregistrate în implementarea PS 2023-2027, în direcția realizării obiectivelor acestuia, în condițiile art. 124 din Regulamentul (UE) 2021/2.115; … k)conferința a II-a de amenajare – reprezintă ședința de preavizare a soluțiilor tehnice propuse de elaboratorul amenajamentului silvic; … l)costuri standard – costuri unitare medii la nivel național, cuantificate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“ (ICAS), reprezentând pierderi de venit și costuri suplimentare rezultate ca urmare a aplicării de angajamente de silvomediu care depășesc nivelul cerințelor obligatorii relevante prevăzute de legislația națională în domeniul silvic sau dreptul intern relevant, respectiv angajamente de renunțare la recoltarea lemnului din tăieri de igienă și tăieri de conservare și de utilizare de atelaje la executarea lucrărilor de rărituri în detrimentul mijloacelor mecanizate. Costurile standard includ și costurile tranzacționale aferente elaborării dosarului tehnic și gestionării anuale pe parcursul duratei de implementare a angajamentului (5 ani) a informațiilor și documentelor necesare implementării pachetului 1; … m)data acordării ajutorului – înseamnă data primirii de către beneficiarul schemei a notificării privind acordarea sprijinului ca urmare a rezultatului procesului de selecție; … n)evaluarea și selectarea cererilor de finanțare – reprezintă acțiunile procedurale prin care documentația aferentă cererilor de finanțare este analizată pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute în schemă și în ghidul solicitantului, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, precum și prin care cererile de finanțare sunt punctate și ierarhizate în urma aplicării criteriilor de selecție și departajare specifice schemei; … o)ghidul solicitantului – reprezintă o detaliere tehnică și financiară a schemei și cuprinde setul de informații necesare solicitantului pentru pregătirea, depunerea și selectarea cererii de finanțare, precum și derularea angajamentului, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și publicat în termen de cel puțin 15 zile înainte de data lansării sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare pe site-urile oficiale ale instituțiilor responsabile pentru gestionarea schemei; … p)grupe și subgrupe funcționale – grupele și subgrupele funcționale prevăzute în anexa nr. 3 din anexa nr. 1 – Norme tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier la Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 766/2018 pentru aprobarea Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier și a Metodologiei privind aprobarea depășirii posibilității/posibilității anuale în vederea recoltării produselor accidentale I, cu modificările și completările ulterioare; … q)întreprindere în dificultate – în sensul art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare:– în cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată [alta decât o IMM care există de mai puțin de trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, o IMM care îndeplinește condiția prevăzută la art. 21 alin. (3) lit. (b) și care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat], atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, „societate cu răspundere limitată“ se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE, iar „capital social“ include, dacă este cazul, orice capital suplimentar; … – în cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății [alta decât o IMM care există de mai puțin trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, o IMM care îndeplinește condiția prevăzută la art. 21 alin. (3) lit. (b) și care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat], atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății“ se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE; … – atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi; … – atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare; … – în cazul unei întreprinderi care nu este o IMM, atunci când, în ultimii doi ani:1.raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și … 2.capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0; … … … r)platforma primară – reprezintă un punct de colectare a materialului lemnos delimitat în teren; … s)posibilitate – reprezintă volumul de lemn ce poate fi recoltat ca produse principale dintr-o unitate de gospodărire, în baza amenajamentului silvic, pe perioada de aplicare a acestuia; … t)posibilitate anuală – volumul de lemn ce poate fi recoltat ca produse principale dintr-o unitate de gospodărire, rezultat ca raport între posibilitate și numărul anilor de aplicabilitate a amenajamentului silvic; … u)produse accidentale I – arborii dintr-un arboret afectați integral de factori biotici și/sau abiotici sau arborii dintr-un arboret cu vârsta mai mare de 1/2 din vârsta exploatabilității tehnice, afectați parțial de factori biotici și/sau abiotici; … v)produse accidentale II – arborii dintr-un arboret cu vârsta mai mică sau egală cu 1/2 din vârsta exploatabilității tehnice, afectați parțial de factori biotici și/sau abiotici; … w)produsele de igienă – produse lemnoase rezultate din procesul normal de eliminare naturală; … x)răriturile (R) – reprezintă lucrări care se efectuează periodic în arborete tinere, prin care se reduce numărul de exemplare la unitatea de suprafață, în scopul ameliorării structurii, creșterii și calității arboretelor; … y)schemă de ajutor de stat – înseamnă actul pe baza căruia pot fi acordate ajutoare care nu sunt legate de un proiect specific uneia sau mai multor întreprinderi, pentru o perioadă nedefinită de timp și pentru o valoare nedefinită; … z)scosul lemnului – este o operație necesară în unele situații, atunci când tasoanele formate prin adunat nu se găsesc în raza de acțiune a mijloacelor principale de colectare, și constă în deplasarea materialului lemnos din aceste tasoane până la următoarele confluențe; … aa)tăierile de conservare – cuprind lucrările prin care sunt promovate nucleele existente de regenerare naturală, prin efectuarea de extracții de intensitate redusă; … bb)tăierile de regenerare – se referă la gama de tratamente silvice aplicate pe terenurile forestiere, reprezentând un sistem de măsuri biotehnice prin care se pregătește și se realizează, în cadrul unui regim dat, trecerea arboretelor și a pădurii de la o generație la alta; … cc)teren forestier – terenurile acoperite cu păduri și terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi din fondul forestier național (FFN); … dd)teren forestier eligibil în cadrul schemei – terenul forestier, cu excepția suprafețelor încadrate în tipul funcțional I, care respectă condițiile schemei; … ee)tipul funcțional I – în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (7) lit. a) din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.536/2022 pentru aprobarea Normelor tehnice privind amenajarea pădurilor și a Ghidului de bune practici privind amenajarea pădurilor, reprezintă tipul funcțional în care sunt încadrate pădurile cu funcții speciale de protecție în care este interzisă, prin reglementări, exploatarea de masă lemnoasă sau de alte produse, fără aprobări emise în baza actelor administrative privind protecția mediului și/sau acordul administratorului ariei naturale protejate; … ff)tipul funcțional II – în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (7) lit. b) din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.536/2022 pentru aprobarea Normelor tehnice privind amenajarea pădurilor și a Ghidului de bune practici privind amenajarea pădurilor, reprezintă tipul funcțional în care sunt încadrate pădurile cu funcții speciale de protecție în care nu este permisă reglementarea procesului de producție lemnoasă – produse principale. În acest tip funcțional sunt admise lucrări speciale de conservare; … gg)unitatea amenajistică (subparcelă – ua) – este unitatea teritorială elementară pentru studiul arboretelor și pentru planificarea și executarea lucrărilor silvice; … hh)unitate de gospodărire – unitatea de amenajament pentru care se stabilesc baze de amenajare și pentru care se reglementează separat fie procesul de producție lemnoasă, fie acțiuni sau măsuri speciale de ocrotire sau conservare a unor ecosisteme forestiere de interes deosebit; … ii)unitatea de producție și/sau protecție (UP) – reprezintă suprafața de fond forestier pentru care se elaborează un amenajament silvic; … jj)sesiune de depunere a cererilor de finanțare – perioada determinată în cadrul căreia se pot depune cereri de finanțare de către potențialii beneficiari ai PS 2023-2027. … +
Capitolul IVBeneficiarii schemei +
Articolul 6Beneficiarii schemei sunt:a)unitățile administrativ-teritoriale care au în proprietate publică sau privată terenuri forestiere; … b)persoanele fizice și juridice care au în proprietate privată terenuri forestiere; … c)asociații între beneficiarii precizați la lit. a) și b). … +
Articolul 7Pentru a fi eligibili în cadrul schemei, beneficiarii enunțați la art. 6 trebuie să îndeplinească următoarele condiții:a)să fie proprietarii suprafețelor de teren forestier localizate pe teritoriul României pentru care se solicită sprijin în cadrul schemei; … b)să respecte începând cu data de 1 ianuarie a anului în care se semnează angajamentul condițiile prevăzute de angajament pe o perioadă de 5 ani, cu excepția condiției prevăzute la art. 18 lit. g) care se aplică, după caz, și după perioada de 5 ani; … c)să dețină contract de administrare sau prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat pentru suprafețele de teren forestier pentru care se solicită sprijin în cadrul schemei; … d)să participe cu toată suprafața eligibilă deținută de acesta într-o unitate de producție și/sau protecție la momentul depunerii aplicației de accesare a schemei. … +
Articolul 8(1)Beneficiarii precizați la art. 6 nu sunt eligibili pentru a fi selectați în cadrul prezentei scheme dacă aceștia se află, după caz, în următoarele situații:a)sunt întreprinderi aflate în dificultate, în sensul definiției precizate la art. 5 lit. q); … b)împotriva lor a fost emisă o decizie anterioară a Comisiei de recuperare definitivă a unui ajutor de stat declarat ilegal și incompatibil, dacă această decizie de recuperare nu a fost executată. … (2)Prevederile alin. (1) lit. a) nu se aplică beneficiarilor din categoria unităților administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, orașe, municipii). +
Capitolul VSuprafața eligibilă schemei +
Articolul 9(1)Fac obiectul aplicării schemei terenurile forestiere, cu excepția suprafețelor încadrate în tipul I funcțional (T I), cu condiția ca terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi să nu reprezinte mai mult de 15% din suprafața angajată.(2)Suprafața minimă pentru care se încheie angajamentul este de 100 ha.(3)Suprafețele care fac obiectul angajamentului trebuie identificate în format electronic.(4)Suprafața trebuie să facă parte dintr-un amenajament silvic în vigoare. Amenajamentul se consideră a fi în vigoare începând cu data avizării procesului-verbal al conferinței a II-a de amenajare. +
Capitolul VITipul sprijinului, intensitatea ajutorului și valoarea sprijinului +
Articolul 10(1)Sprijinul acordat în cadrul schemei este de tip compensatoriu.(2)Sprijinul se acordă anual pe o perioadă de 5 ani ca sumă fixă pe hectar de teren forestier, constând în costurile standard precizate la art. 12, și reprezintă o compensație pentru pierderile de venit, costurile suplimentare și costurile tranzacționale suportate de deținătorii de terenuri forestiere.(3)În cadrul schemei sunt compensate două tipuri de angajamente, ale căror cerințe specifice sunt încadrate în pachetele precizate la art. 4 alin. (2).(4)Pachetul 2 poate fi aplicat doar în combinație cu pachetul 1. +
Articolul 11Intensitatea ajutorului public nerambursabil acordat în baza prezentei scheme este de 100% din totalul costurilor eligibile, dar nu mai mult de 200 euro pe ha și pe an. +
Articolul 12(1)Valorile plăților compensatorii acordate sunt următoarele:a)38 euro pe an și pe hectar pentru suprafața angajată în cadrul pachetului 1; … b)137 euro pe an și pe hectar pentru suprafața anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul pachetului 2. … (2)Pentru suprafața cuprinsă între 100 și 500 ha se va acorda 100% din valoarea plății compensatorii, iar pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat după cum urmează:a)pentru suprafața cuprinsă între 500,01 ha și 1.000 ha se va acorda 85% din valoarea plății/plăților compensatorii; … b)pentru suprafața cuprinsă între 1.000,01 ha și 5.000 ha se va acorda 65% din valoarea plății/plăților compensatorii; … c)pentru suprafața mai mare de 5.000 ha se va acorda 50% din valoarea plății/plăților compensatorii. … +
Capitolul VIICosturi eligibile +
Articolul 13(1)Costurile eligibile în cadrul schemei sunt constituite din costuri standard, acordate sub forma plăților compensatorii precizate la art. 12 alin. (1).(2)Costurile standard calculate pentru plățile acordate în cadrul schemei nu includ costuri investiționale.(3)Valorile costurilor standard menționate la art. 12 pot fi revizuite pe perioada de aplicare a schemei și a angajamentelor în urma revizuirii metodologiilor de calcul sau a variabilelor utilizate în calculul acestora, dar fără să depășească valoarea precizată la art. 11. +
Capitolul VIIIModalitatea de acordare a ajutorului de stat +
Articolul 14(1)Beneficiarii definiți la art. 6 depun la APIA o singură cerere de finanțare în cadrul unei sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, cerere întocmită conform modelului prevăzut ca anexă la ghidul solicitantului.(2)Selecția cererilor de finanțare va fi realizată pe baza principiilor, criteriilor de selecție și, după caz, a criteriilor de departajare a cererilor de finanțare cu punctaj egal, cu ierarhizare după punctajul obținut, cu încadrarea în alocarea disponibilă.(3)Criteriile de selecție și sistemul de punctaj se stabilesc de către MADR prin DGDR-AM PNDR în calitate de Autoritate de management pentru PS 2023-2027 în consultare cu Comitetul de monitorizare pentru PS 2023-2027 și se detaliază în ghidul solicitantului aferent schemei.(4)Criteriile și punctajele de selecție pot fi modificate pe parcursul implementării schemei în vederea atingerii obiectivelor, a indicatorilor și a cadrului de performanță propuse prin PS 2023-2027.(5)Criteriile de selecție vor avea în vedere următoarele principii:a)principiul prevalării funcțiilor de protecție: se va acorda prioritate cererilor de finanțare pentru care indicatorul „ponderea pădurilor situate în tipul funcțional T II în total suprafață angajată“ este mai mare; … b)principiul zonelor prioritare: se va acorda prioritate pădurilor situate în zone cu înaltă valoare naturală și care asigură servicii ecosistemice critice pentru protecția solului, a apei și a biodiversității (prioritizarea grupelor și subgrupelor funcționale); … c)principiul proprietății: se va acorda prioritate solicitărilor depuse de deținătorii de pădure persoane fizice sau asociații ale acestora. … (6)Sprijinul financiar în cadrul acestei scheme se acordă în urma aplicării procesului de selecție și notificării beneficiarului privind finanțarea cererii de finanțare.(7)Plata efectivă a ajutorului se efectuează sub forma plăților compensatorii menționate la art. 12, în baza cererilor de plată depuse de beneficiar în urma parcurgerii procedurilor specifice ale APIA și AFIR. +
Articolul 15(1)Implementarea schemei se realizează pe baza procedurilor operaționale elaborate la nivelul instituțiilor delegate și aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.(2)Instituțiile menționate la alin. (1) vor efectua toate verificările necesare pentru a stabili dacă solicitanții întrunesc condițiile pentru a beneficia de sprijin în cadrul schemei. +
Articolul 16(1)O clauză de revizuire este prevăzută pentru angajamentele încheiate în cadrul acestei scheme pentru a asigura adaptarea acestora în cazul modificării cerințelor obligatorii relevante pe care angajamentele trebuie să le depășească.(2)O clauză de revizuire este prevăzută pentru angajamentele încheiate în cadrul acestei scheme, care depășesc perioada de programare 2023-2027, pentru a asigura adaptarea acestora la cadrul juridic al următoarei perioade de programare.(3)În cazul în care beneficiarul nu este de acord cu adaptările ce decurg din clauzele de revizuire precizate la alin. (1) și/sau (2), angajamentul încetează și nu se solicită rambursarea plăților acordate pentru perioada în care angajamentul a produs efecte.(4)Angajamentul aflat în derulare se poate transforma întrun alt tip de angajament prevăzut de intervențiile PS 2023-2027, în cursul perioadei de îndeplinire a respectivului angajament, cu respectarea următoarelor condiții:a)angajamentul existent să fie consolidat în mod substanțial; … b)transformarea angajamentului să prezinte avantaje importante în domeniul mediului și al climei. … (5)În cazul transformării angajamentului se deschide un nou angajament pentru toată perioada specificată de intervenția aferentă noului angajament, indiferent de perioada în care angajamentul inițial a fost deja pus în aplicare.(6)Angajamentele aflate în derulare pot fi adaptate cu condiția ca noile angajamente să țină seama de îndeplinirea obiectivelor angajamentului inițial. Beneficiarul trebuie să îndeplinească angajamentul adaptat pentru restul duratei angajamentului inițial. +
Capitolul IXCondiții specifice schemei +
Articolul 17Beneficiarii schemei, în cazul în care dețin exploatații agricole, trebuie să respecte normele de condiționalitate stabilite în temeiul titlului III cap. I secțiunea 2 din Regulamentul (UE) nr. 2.115/2021 pe toată perioada angajamentului. Condiționalitatea se aplică pe parcursul întregului an calendaristic. +
Articolul 18Cerințele specifice de implementare a pachetului 1 sunt următoarele:a)Fiecare solicitant al sprijinului financiar delimitează zone de liniște compacte care să acopere cel puțin 20% din totalul suprafeței eligibile angajate, delimitate prin limite parcelare/subparcelare. În situația în care solicitantul deține în proprietate terenuri forestiere situate în mai multe UP (administrate de același ocol silvic sau de ocoale silvice diferite), procentul de minimum 20% se asigură la nivelul fiecărei UP. Fiecare zonă de liniște compactă din cadrul unei UP nu poate avea o suprafață mai mică de 20 ha. … b)În cadrul zonelor de liniște, pentru perioada de angajament, vor fi permise doar lucrări de împădurire, ajutorare a regenerărilor naturale, întreținere a culturilor și a semințișurilor până la realizarea stării de masiv, descopleșiri, degajări, depresaje și curățiri, precum și lucrări de reconstrucție ecologică care se continuă din perioada premergătoare angajamentului. … c)În cazul în care pe perioada de aplicare a angajamentului în cadrul zonei de liniște apar fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II pe o suprafață mai mică de 50% din suprafața zonelor de liniște la nivel de UP, lemnul afectat va fi extras în condițiile legii. În cazul în care suprafața pe care apar fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II este de cel puțin 50% din suprafața totală a zonelor de liniște la nivel de UP, angajamentul pentru UP în cauză se încheie fără a fi necesară rambursarea sprijinului primit anterior în cadrul angajamentului. … d)Pe suprafața din angajament care nu face obiectul constituirii zonei de liniște se pot executa lucrările prevăzute de amenajamentul silvic, avându-se în vedere ca pe perioada angajamentului să nu se intervină cu lucrări pe o perioadă mai mare de un an pe aceeași unitate amenajistică, cu excepția cazului în care este necesar să se efectueze lucrări de împădurire, ajutorare a regenerărilor naturale, întreținere a culturilor și a semințișurilor până la realizarea stării de masiv, descopleșiri, degajări, depresaje și curățiri. În situația în care pe suprafața unei unități amenajistice din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II, lemnul afectat va fi extras în condițiile legii. … e)În situația în care pentru suprafața angajată, în afara zonei de liniște, există unități amenajistice încadrate în tipul funcțional TII, pentru care în amenajament sunt prevăzute lucrări speciale de conservare, aceste lucrări se vor aplica, cu excepția recoltării de masă lemnoasă. … f)În situația în care pe suprafața unei unități amenajistice încadrate în tipul funcțional TII din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II, lemnul afectat va fi extras în condițiile legii. … g)Pentru aplicarea pachetului 1 se va avea în vedere ca până la expirarea amenajamentului sau, în cazul în care angajamentul se întinde pe perioada a două amenajamente, până la expirarea celor două amenajamente silvice, volumul rămas de recoltat prin tăieri de conservare pe toată suprafața din angajament să fie egal cu cel puțin cinci posibilități anuale de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de conservare prevăzute în amenajamentul sau amenajamentele silvice (cumulate). … +
Articolul 19Cerințele specifice de implementare a pachetului 2 sunt următoarele:a)Fiecare solicitant al sprijinului financiar precizează unitățile amenajistice pe care estimează că va efectua rărituri cu atelaje pe toată perioada de angajament. … b)Unitățile amenajistice selectate trebuie să se regăsească în planul lucrărilor de îngrijire a arboretelor din amenajamentul silvic, în secțiunea rărituri. … c)Suma suprafețelor unităților amenajistice selectate nu poate depăși jumătate din suprafața totală a unităților amenajistice precizate în planul lucrărilor de îngrijire a arboretelor din amenajamentul silvic, în secțiunea rărituri. … d)Adoptând acest pachet, solicitantul sprijinului se angajează să contracteze sau să efectueze lucrările de colectare a materialului lemnos, folosind exclusiv atelaje la operațiile de adunat, scos și apropiat pe suprafața parcursă cu rărituri ce face obiectul angajamentului, până la platforma primară sau până la o cale permanentă de transport. … e)Lucrările de colectare trebuie să cuprindă cel puțin operația de adunat și una sau amândouă dintre operațiile de scos și apropiat. … f)Atelajele vor fi folosite avându-se în vedere ca volumul arborelui mediu colectat să fie de cel mult 0,3 mc. … +
Capitolul XDurata de aplicare a schemei +
Articolul 20Schema se aplică până la data de 31 decembrie 2029. +
Capitolul XIBugetul schemei +
Articolul 21(1)Valoarea totală a ajutorului de stat acordat în cadrul schemei din alocarea financiară prevăzută în PS 2023-2027, angajat pe durata de aplicare a acesteia, este de 84.826.166 euro, echivalentul în lei, la cursul Băncii Centrale Europene de la 1 ianuarie a anului intrării în vigoare a ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aprobare a prezentei scheme, respectiv 422.061.071,55 lei, din care contribuția FEADR 72.006.991 euro, respectiv 358.277.984,42 lei, iar contribuția națională 12.819.175 euro, respectiv 63.783.087,13 lei.(2)Din valoarea totală a ajutorului de stat menționat la alin. (1), pentru angajamentele asumate de beneficiari în baza intervenției DR-07 – Silvomediu și climă din cadrul PS 2023-2027, se utilizează 75.850.112 euro, echivalentul în lei, la cursul Băncii Centrale Europene de la 1 ianuarie a anului intrării în vigoare a ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aprobare a prezentei scheme, respectiv 377.399.817,27 lei, din care contribuția FEADR 64.377.345 euro, respectiv 320.315.917,78 lei, iar contribuția națională 11.472.767 euro, respectiv 57.083.899,49 lei.(3)Din valoarea totală a ajutorului de stat menționat la alin. (1), pentru angajamentele asumate de beneficiari în baza schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor“, aferentă măsurii 15 – Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, submăsura 15.1 – Plăți pentru angajamente de silvomediu, din cadrul Programului național de dezvoltare rurală 2014-2020, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.002/2016 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor“, cu modificările și completările ulterioare, aferent cererii de plată din anul 2025, se utilizează 8.976.054 euro, echivalentul în lei, la cursul Băncii Centrale Europene de la 1 ianuarie a anului intrării în vigoare a ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aprobare a prezentei scheme, respectiv 44.661.254,28 lei, din care contribuția FEADR 7.629.646 euro, respectiv 37.962.066,64 lei, iar contribuția națională 1.346.408 euro, respectiv 6.699.187,64 lei. +
Capitolul XIIReguli privind cumulul ajutoarelor +
Articolul 22Sprijinul acordat beneficiarilor prevăzuți la art. 6 poate fi cumulat, pe aceeași suprafață angajată, cu orice alt sprijin financiar, atât timp cât acesta vizează plăți compensatorii identificabile diferite. +
Capitolul XIIIPublicarea și raportarea beneficiarilor schemei +
Articolul 23(1)Publicarea informațiilor privind beneficiarii schemei se realizează în conformitate cu prevederile 9 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2022/2.472.(2)Informațiile prevăzute în anexa III la Regulament (UE) 2022/2.472 privind fiecare ajutor individual acordat care depășește 100.000 euro se publică pe pagina web a AFIR la adresa www.afir.ro.(3)Informațiile menționate în anexa III la Regulamentul (UE) 2022/2.472 se publică pe site-ul www.afir.ro în termen de 6 luni de la data la care s-a acordat ajutorul, sunt organizate și sunt accesibile într-un mod standardizat conform descrierii din anexa III la Regulamentul (UE) 2022/2.472, astfel încât fac posibilă executarea funcțiilor de căutare și descărcare în mod eficace și rămân disponibile pe site timp de cel puțin 10 ani de la data la care s-a acordat ajutorul.(4)MADR, prin Direcția generală afaceri europene și relații internaționale (DGAERI), pe baza informațiilor primite din partea DGDR-AM PNDR în calitate de Autoritate de management pentru PS 2023-2027, transmite Comisiei Europene, în format electronic, un raport anual, conform mențiunilor din cap. III al Regulamentului (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare.(5)APIA și AFIR țin evidențe detaliate privind informațiile și documentele justificative necesare pentru a se demonstra că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Regulamentul (UE) 2022/2.472 aplicabile schemei.(6)Monitorizarea ajutoarelor de stat acordate prin schemă se realizează de către MADR prin DGDR-AM PNDR, în calitate de Autoritate de management pentru PS 2023-2027, AFIR și APIA. Acestea pot să realizeze, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, controale la fața locului și sunt obligate să verifice respectarea condițiilor de acordare a ajutoarelor și să dispună măsurile ce se impun în situația în care aceste condiții nu au fost respectate. +
Articolul 24MADR, prin DGAERI, în baza informațiilor primite de la DGDR-AM PNDR în calitate de Autoritate de management pentru PS 2023-2027, transmite Comisiei Europene, în termen de 20 de zile lucrătoare sau într-un termen mai îndelungat, care poate fi stabilit în cerere, toate informațiile și documentele justificative pe care Comisia le consideră necesare pentru a monitoriza aplicarea schemei. +
Capitolul XIVDispoziții finale +
Articolul 25Încălcarea prevederilor angajamentului se sancționează în conformitate cu sistemul de sancțiuni care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. +
Articolul 26Recuperarea ajutorului de stat se realizează conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.