SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 26 aprilie 2022

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 16/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL DEZVOLTARII, LUCRARILOR PUBLICE SI ADMINISTRATIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 398 din 26 aprilie 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 2685 28/12/2023
ActulACTUALIZEAZA PESCHEMA 26/04/2022
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobată prin ORDINUL nr. 649 din 26 aprilie 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 398 din 26 aprilie 2022.
 + 
Capitolul IDispoziții generale(1)Prezentul act stabilește cadrul legal necesar implementării Schemei de ajutor de stat „Sprijin acordat pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență – PNRR/2022/C10 – Fondul Local – promovarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice“ în perioada 2022-2026, denumită în continuare schemă.(2)Prezenta schemă, bazată pe procedura de ofertare concurențială, are ca scop stimularea investițiilor privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice aferente investiției I1.3 din PNRR – C10 Fondul Local – Mobilitatea urbană verde – asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice.(3)Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul acestei scheme de ajutor se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute la art. 36a „Investițiile în infrastructura de reîncărcare sau accesibilă publicului pentru vehicule rutiere cu emisii zero sau cu emisii scăzute“ din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 651/2014, și a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare OUG nr. 77/2014.(4)Ajutoarele pentru investiții în infrastructura de reîncărcare sau de realimentare sunt compatibile cu piața internă în sensul art. 107 alin. (3) din tratat și sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută la art. 108 alin. (3) din tratat, sub rezerva îndeplinirii condițiilor stabilite în Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările ulterioare.(la 17-01-2024,
Alineatul (4), Capitolul I a fost modificat de Punctul 1., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(5)Ajutoarele de stat se acordă numai în condițiile și potrivit criteriilor prevăzute în prezenta schemă, în limita bugetului disponibil.(6)Prezenta schemă se aplică pe întreg teritoriul României, indiferent de regiunea de dezvoltare.(7)Autoritatea responsabilă de implementarea și administrarea prezentei scheme este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de reforme și investiții pentru componenta 10 – Fondul Local.
 + 
Capitolul IIBaza legalăPrezenta schemă este elaborată în conformitate cu:a)Planul național de redresare și reziliență, aprobat prin Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență;b)Legea nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi;c)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;d)Regulamentul (UE) nr. 651/2014 din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare;e)Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi;f)Hotărârea Guvernului nr. 87/2018 pentru aprobarea Strategiei privind Cadrul național de politică pentru dezvoltarea pieței în ceea ce privește combustibilii alternativi în sectorul transporturilor și pentru instalarea infrastructurii relevante în România și înființarea Consiliului interministerial de coordonare pentru dezvoltarea pieței pentru combustibili alternativi;g)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;g^1)Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare;(la 17-01-2024,
Capitolul II a fost completat de Punctul 2., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
h)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările și completările ulterioare;i)Legea nr. 35/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară și insolvența unităților administrativ-teritoriale;j)Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României;k)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2022 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Planul național de redresare și reziliență aferente componentei 3 – Managementul deșeurilor, componentei 10 – Fondul local, componentei 11 – Turism și cultură, componentei 12 – Sănătate – Investiția 12. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice – obiective de investiții cu contracte de lucrări în derulare încheiate cu Compania Națională de Investiții C.N.I. – S.A., componentei 14 – Buna guvernanță și componentei 15 – Educație, precum și pentru completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2023.(la 17-01-2024,
Capitolul II a fost completat de Punctul 3., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
 + 
Capitolul IIITermeni și definițiiÎn sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel:a)furnizor de ajutor de stat – entitatea deținută de stat sau care administrează resurse ale statului, care acordă solicitanților facilități de natura ajutorului de stat. În cazul de față, furnizorul și administratorul schemei de ajutor de stat este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Adminstrației, denumit în continuare MDLPA;b)beneficiar al ajutorului de stat – solicitantul a cărui cerere de finanțare a fost aprobată și care a încheiat un contract de finanțare cu furnizorul de ajutor de stat;c)cerere de finanțare nerambursabilă – formular completat și depus în cadrul sesiunii de depunere de către solicitant, în vederea obținerii finanțării (model G în cadrul Ghidului solicitantului componenta 10 – Fondul Local);d)solicitant – unitatea administrativ-teritorială, cu excepția județelor, definită conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și constituită potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, care intenționează să dezvolte infrastructură de alimentare a autovehiculelor cu energie electrică și depune cerere de finanțare în cadrul unei sesiuni de depunere;e)criterii de eligibilitate – cerințe, norme sau principii care trebuie îndeplinite cumulativ de solicitant pentru obținerea finanțării, potrivit prezentei scheme;f)solicitant eligibil – solicitantul care îndeplinește criteriile de eligibilitate pentru obținerea finanțării;g)activitate economică – orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii și lucrări pe o piață;h)sesiune de depunere – perioadă de timp determinată, etapă a sesiunii de finanțare, pe parcursul căreia se poate depune documentația în cadrul platformei electronice a furnizorului de ajutor de stat;i)sesiune de finanțare – perioadă de timp determinată și organizată etapizat de către furnizorul de ajutor de stat;j)proiect – cuprinde totalul activităților pentru îndeplinirea obiectivului privind dezvoltarea unei infrastructuri de reîncărcare, prin atribuirea stațiilor de reîncărcare solicitantului după anumite criterii;k)punct de reîncărcare – o interfață care este capabilă să încarce, pe rând, câte un vehicul electric;l)stație de reîncărcare – o unitate formată din două puncte de reîncărcare, alimentate de același punct de livrare din rețeaua publică de distribuție. Stația de reîncărcare va permite încărcarea simultană la puterile declarate;(la 17-01-2024,
Litera l), Capitolul III a fost modificată de Punctul 4., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
m)infrastructură de reîncărcare – o instalație fixă sau mobilă care furnizează energie electrică vehiculelor sau echipamentelor terminale mobile sau echipamentelor mobile de handling la sol;(la 17-01-2024,
Litera m), Capitolul III a fost modificată de Punctul 5., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
m^1)echipamente mobile de handling la sol – echipamente mobile utilizate în activitățile de servicii conexe transportului aerian sau maritim;(la 17-01-2024,
Capitolul III a fost completat de Punctul 6., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
m^2)echipamente terminale mobile – echipamente mobile utilizate pentru încărcarea, descărcarea și transbordarea mărfurilor și a unităților de încărcare intermodale, precum și pentru deplasarea mărfurilor în interiorul unei zone terminale;(la 17-01-2024,
Capitolul III a fost completat de Punctul 6., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
n)punct de reîncărcare accesibil publicului – punct de reîncărcare care furnizează energie electrică și care oferă utilizatorilor un acces nediscriminatoriu; accesul nediscriminatoriu poate include diverse forme de autentificare, utilizare și plată;o)punct de reîncărcare cu putere normală – punct de reîncărcare care permite un transfer de energie electrică către un vehicul electric, la o putere mai mică sau egală cu 22 kW, excluzând dispozitivele cu o putere mai mică sau egală cu 3,7 kW care sunt instalate în gospodării private sau al căror scop principal nu este reîncărcarea vehiculelor electrice și care nu sunt accesibile publicului;p)punct de reîncărcare cu putere înaltă – punct de reîncărcare care permite un transfer de energie electrică către un vehicul electric, la o putere mai mare de 22 kW;q)punct de reîncărcare lentă – punct de reîncărcare pe termen lung sau peste noapte, care permite încărcarea în curent alternativ la o putere de 22 kW a vehiculelor electrice;(la 17-01-2024,
Litera q), Capitolul III a fost modificată de Punctul 7., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
r)punct de reîncărcare rapidă – punct de reîncărcare pe termen scurt, pe traseu, care permite încărcarea în curent continuu cu o putere de minimum 50 kW a vehiculelor electrice;(la 17-01-2024,
Litera r), Capitolul III a fost modificată de Punctul 7., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
r^1)reîncărcare inteligentă – operațiune de reîncărcare în cazul căreia intensitatea energiei electrice furnizate bateriei este ajustată în timp real, pe baza informațiilor primite prin intermediul comunicațiilor electronice;(la 17-01-2024,
Capitolul III a fost completat de Punctul 8., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
s)întreprindere aflată în dificultate – o întreprindere care îndeplinește următoarele condiții:– atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;– atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;– atunci când, în ultimii doi ani:1.raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5;2.capacitatea de acoperire a dobânzilor calculate pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0.Prin derogare, prezenta schemă se aplică și întreprinderilor care nu se aflau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care au devenit întreprinderi aflate în dificultate în perioada 1 ianuarie 2020-31 decembrie 2021;t)intensitatea ajutorului – valoarea brută a ajutorului exprimată ca procent din costurile eligibile, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe. Costurile eligibile se susțin prin documente justificative clare, specifice și contemporane cu faptele. Taxa pe valoarea adăugată percepută pentru costurile sau cheltuielile eligibile care sunt rambursabile în temeiul legislației fiscale naționale aplicabile nu este luată în considerare la calcularea intensității ajutorului și a costurilor eligibile;(la 17-01-2024,
Litera t), Capitolul III a fost modificată de Punctul 9., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
t^1)vehicul nepoluant – în ceea ce privește vehiculele rutiere ușoare: un vehicul nepoluant, astfel cum este definit la art. 4 pct. 4 lit. a) din Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante, în sprijinul unei mobilități cu emisii scăzute, cu modificările și completările ulterioare; în ceea ce privește vehiculele rutiere grele:– până la 31 decembrie 2025, un vehicul greu cu emisii scăzute, astfel cum este definit la art. 3 pct. 12 din Regulamentul (UE) 2019/1.242 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile de CO_2 pentru vehiculele grele noi și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 595/2009 și (UE) 2018/956 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Directivei 96/53/CE a Consiliului;– până la 31 decembrie 2025, un vehicul nepoluant, astfel cum este definit la art. 4 pct. 4 lit. b) din Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, cu modificările ulterioare, și care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2019/1.242;(la 17-01-2024,
Capitolul III a fost completat de Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
u)produse agricole – produsele enumerate în anexa I la Tratat, cu excepția produselor obținute din pescuit și acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 și (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;v)prelucrarea produselor agricole – presupune orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în exploatațiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;w)comercializarea produselor agricole – deținerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piață, cu excepția primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători și a oricărei alte activități de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfășoară în localuri distincte, rezervate acestei activități;w^1)demararea lucrărilor – demararea lucrărilor de construcții în cadrul investiției sau primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiția devine ireversibilă;(la 17-01-2024,
Capitolul III a fost completat de Punctul 11., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
x)procedura de ofertare concurențială – este concepută astfel încât să asigure concurența efectivă în cadrul procedurilor de ofertare și implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:– este un proces de ofertare deschis, bazat pe criterii de selecție și de eligibilitate clare, obiective, transparente și nediscriminatorii, definite ex ante, în conformitate cu obiectivul măsurii, și publicate cu cel puțin șase săptămâni înainte de termenul-limită de depunere a cererilor, pentru a permite o concurență efectivă;– asigură participarea unui număr suficient de UAT-uri pentru a asigura o concurență efectivă;– ajutorul se acordă pe baza ofertei inițiale prezentate de solicitant. Valoarea solicitată a ajutorului de stat, calculată prin raportare la contribuția proiectului la obiectivele de mediu ale măsurii (capacitatea fiecărei unități de reîncărcare), va avea o pondere de minimum 70% din criteriile de selecție utilizate pentru clasificarea ofertelor și, în cele din urmă, pentru alocarea ajutorului în cadrul procedurii de ofertare concurențiale. Aceste criterii de selecție se vor referi și la alte aspecte privind obiectivul măsurii (de mediu, geografice, tehnologice și de amplasament, legate de potențialul turistic); – este exclusă ajustarea ex post a rezultatului procedurii de ofertare (cum ar fi negocierile ulterioare privind rezultatele ofertării);(la 17-01-2024,
Litera x), Capitolul III a fost modificată de Punctul 12., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
y)operator al stației/stațiilor de reîncărcare – întreprindere/operator economic care va opera stațiile de reîncărcare și care va fi aleasă/ales prin procedură de achiziție publică, în baza Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.(la 17-01-2024,
Capitolul III a fost completat de Punctul 13., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
 + 
Capitolul IVDomeniul de aplicare(1)În baza prezentei scheme nu se acordă ajutor de stat pentru activitățile realizate de întreprinderile care își desfășoară activitatea în următoarele sectoare și/sau care vizează următoarele activități:a)sectorul pescuitului și acvaculturii, astfel cum este reglementat de Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 și (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului;b)domeniul producției primare de produse agricole;c)sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:– atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza prețului sau a cantității produselor în cauză achiziționate de la producătorii primari sau introduse pe piață de întreprinderile în cauză;– atunci când ajutorul este condiționat de transferarea lui parțială sau integrală către producătorii primari;d)activitățile legate de export către țări terțe sau către state membre, respectiv în legătură directă cu cantitățile exportate, pentru înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;e)ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate.(2)În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în sectoarele excluse menționate la lit. a), b) sau c) ale alin. (1), cât și în sectoarele care intră în domeniul pescuitului și al acvaculturii, prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste ultime sectoare sau activități, cu condiția ca furnizorul să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau o distincție între costuri, că activitățile desfășurate în sectoarele excluse nu beneficiază de ajutoarele acordate în conformitate cu prezenta schemă.(la 17-01-2024,
Alineatul (2), Capitolul IV a fost modificat de Punctul 14., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
 + 
Capitolul VObiectivul schemei(1)Obiectivul principal al schemei este de a sprijini dezvoltarea în România a unei infrastructuri de reîncărcare accesibile publicului pentru vehiculele electrice cu baterie (denumite în continuare vehicule electrice), pentru a stimula pătrunderea pe piață a acestora și a reduce impactul transporturilor asupra mediului, prin acordarea de ajutoare de stat în baza unei proceduri de ofertare concurențiale.(2)Instalarea unei infrastructuri accesibile publicului pentru reîncărcarea vehiculelor electrice nu este fezabilă în România în regim exclusiv comercial, din cauza numărului limitat de vehicule electrice alimentate de baterii aflate în prezent pe piața națională, respectiv aproximativ 13.300 de vehicule electrice, ceea ce reprezintă 0,14% din numărul total de vehicule din aceeași categorie înregistrate în România la sfârșitul anului 2021 (9.661.483 de vehicule). Sunt îndeplinite astfel condițiile pentru a beneficia de derogarea prevăzută la art. 36a alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, în ceea ce privește demonstrarea necesității acordării ajutorului pentru finanțarea infrastructurilor de reîncărcare. În sensul prezentului alineat, autoturismele și vehiculele utilitare ușoare sunt considerate ca făcând parte din aceeași categorie de vehicule. În acest context, până când numărul vehiculelor electrice va atinge o masă critică, este necesară intervenția statului pentru a crea o rețea națională fiabilă de stații de reîncărcare accesibile publicului pentru vehicule electrice.(3)Amplasarea stațiilor de reîncărcare se va face în locuri accesibile publicului, în zonele stabilite de planul urbanistic general al localității drept zone pentru locuințe/zone mixte/zone servicii/zone comerciale/zone transporturi (cât mai aproape de locuitori – pentru limitarea nevoilor de deplasare).(4)Abrogat.(la 17-01-2024,
Alineatul (4), Capitolul V a fost abrogat de Punctul 15., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(5)Distribuția punctelor de reîncărcare va fi realizată astfel încât să se asigure autonomia mijloacelor de transport pe bază de combustibili alternativi. Municipiile reședință de județ (inclusiv fiecare sector din municipiul București) vor asigura instalarea și montarea unui număr de minim 45, respectiv 44 de stații de reîncărcare/UAT, precum se poate observa din tabelul de la alin. (6). Astfel, se asigură posibilitatea tranzitării teritoriului național, distanțele dintre municipiile reședință de județ fiind mai mici față de autonomia specifică a autovehiculelor cu combustie electrică.(6)Distribuția în teritoriu/număr de stații de încărcare se realizează conform Ghidului solicitantului astfel:

Categoria de beneficiar Numărul minim de stații de încărcare care trebuie incluse în cererea de finanțare/UAT (sau subdiviziune UAT)
Sectoarele municipiului București 44
Municipii reședință de județ 45
Alte municipii 10
Orașe 6
Comune (se aplică doar pentru comunele din zona adiacentă municipiilor, comunelor care sunt stațiuni turistice și comunelor care sunt străbătute de drumuri naționale) Comunele care nu se încadrează în categoriile indicate pot solicita orice număr de stații de încărcare a vehiculelor electrice. 2

(7)Se estimează că investiția nu va avea un impact semnificativ previzibil asupra obiectivului de mediu privind atenuarea schimbărilor climatice, luând în considerare atât efectele directe de pe parcursul implementării, cât și efectele primare indirecte de pe parcursul duratei de viață a investiției.(8)Proiectele se încadrează la domeniul de intervenție 077 – Infrastructuri pentru combustibili alternativi, cu un coeficient al schimbărilor climatice de 100%.(9)Având în vedere faptul că măsura sprijină cu un coeficient de 100% obiectivul privind atenuarea schimbărilor climatice, se consideră îndeplinit principiul „Do No Significant Harm“ (DNSH) pentru acest obiectiv de mediu, investiția sprijinind trecerea la o economie neutră din punct de vedere climatic. + 
Capitolul VIBeneficiari(1)Beneficiarii prezentei scheme sunt unitățile administrativ-teritoriale, definite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, respectiv:– municipii reședință de județ, municipiul București, inclusiv subdiviziunile municipiului București (sectoarele municipiului București);– alte municipii;– orașe;– comune.(2)La momentul depunerii cererii de finanțare și pe perioada de evaluare, selecție și contractare, beneficiarii schemei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a)se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili, potrivit alin. (1) al prezentului capitol;b)nu sunt în incapacitate de plată/în stare de insolvență, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară și insolvența unităților administrativ-teritoriale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 35/2016;c)nu sunt încadrați în categoria „întreprinderi în dificultate“, așa cum este această noțiune definită în cadrul cap. III – Termeni și definiții;d)și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat și bugetului local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România;e)nu fac obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenței, a unui alt furnizor de ajutor de stat sau a Comisiei Europene, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă, creanța nefiind integral recuperată, inclusiv dobânda aferentă.(la 17-01-2024,
Litera e), Alineatul (2), Capitolul VI a fost modificată de Punctul 16., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(3)Condiționări suplimentare vor putea fi prevăzute în ghidul solicitantului, sens în care acestea nu vor fi intrinsec legate de limitările impuse prin legislația privitoare la ajutorul de stat, ci le vor completa pe acestea.(4)Din perspectiva bugetului alocat, numărul beneficiarilor de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme bazate pe procedura de ofertare concurențială este de 2.000 de unități administrativ-teritoriale, dintr-un total de 3.228 de unități administrativ-teritoriale existente și subdiviziunile municipiului București de pe teritoriul României.
 + 
Capitolul VIICondiții de acordare și intensitatea ajutorului de stat(1)Intensitatea ajutorului de stat acordat în cadrul prezentei scheme este de maximum 100% din costurile eligibile.(2)Prezenta schemă bazată pe procedură de ofertare concurențială se aplică numai ajutoarelor acordate pentru implementarea infrastructurilor de reîncărcare care furnizează vehiculelor energie electrică în scopuri de transport.(3)Ajutoarele prevăzute la prezentul capitol se acordă în cadrul unei proceduri de ofertare concurențiale, astfel cum este definită la cap. III lit. x).(la 17-01-2024,
Alineatul (3), Capitolul VII a fost modificat de Punctul 17., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(4)Costurile eligibile sunt reprezentate de achiziția și montajul stațiilor de reîncărcare a acumulatorilor pentru autovehiculele electrice, cu respectarea prevederilor din cap. VIII – Cheltuieli eligibile.(5)Este eligibil proiectul care îndeplinește următoarele condiții:– alinierea obligatorie a investițiilor la planul de mobilitate urbană durabilă/planul integrat de dezvoltare durabilă/planul urbanistic general aprobat sau în curs de elaborare;– asigurarea acoperirii cu servicii de mobilitate în zona funcțională și periurbană;– asigurarea prioritizării și promovării transportului public în traficul local prin planificarea benzilor preferențiale și a benzilor de autobuz pe arterele cele mai frecventate/aglomerate;– stațiile de reîncărcare propuse vor asigura publicului accesul permanent și nediscriminatoriu (24 de ore/zi, 7 zile/ săptămână);– prin implementarea proiectelor se va asigura un minimum de locuri de parcare cel puțin egal cu numărul punctelor de reîncărcare solicitate, destinate exclusiv încărcării autovehiculelor electrice;– aceste infrastructuri vor fi puse la dispoziția utilizatorilor interesați, în mod deschis, transparent și nediscriminatoriu;– beneficiarul este obligat să asigure funcționarea infrastructurii cel puțin 5 ani de la finalizarea investiției, chiar dacă operarea stațiilor este transferată unui terț;– solicitantul va respecta obligațiile prevăzute în PNRR pentru implementarea principiului «Do No Significant Harm» (DNSH) («A nu prejudicia în mod semnificativ»), astfel cum este prevăzut la art. 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2.088. Pe toată perioada de implementare a proiectului solicitantul va include măsuri sau instrumente prin care să se asigure de respectarea principiului «Do No Significant Harm» (DNSH) la nivelul proiectelor.(la 17-01-2024,
Alineatul (5), Capitolul VII a fost modificat de Punctul 18., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(6)Lucrările eligibile ce vor fi finanțate prin prezenta schemă se încadrează în criteriile de eligibilitate stabilite în ghidul solicitantului aferent C10 – Fondul Local, Investiția 1.3, după cum urmează:– sunt eligibile punctele de reîncărcare lentă a autovehiculelor electrice cu o capacitate de 22 kW și punctele de reîncărcare rapidă a vehiculelor electrice cu o capacitate minimă de 50 kW;– asigurarea de către UAT a terenului necesar amplasării punctelor de reîncărcare a vehiculelor electrice – domeniul public sau privat al UAT;– asigurarea funcționării stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice.(la 17-01-2024,
Alineatul (6), Capitolul VII a fost modificat de Punctul 19., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(7)Orice concesiune sau alt tip de contract prin care un terț este însărcinat să exploateze infrastructura de reîncărcare care beneficiază de sprijin se atribuie în condiții concurențiale, transparente și nediscriminatorii, ținându-se seama în mod corespunzător de normele aplicabile în materie de achiziții publice.(8)În cazul în care se acordă ajutoare pentru dezvoltarea noii infrastructuri de reîncărcare care permite un transfer de energie electrică cu o putere de ieșire mai mică sau egală cu 22 kW, infrastructura trebuie să fie capabilă să suporte funcționalități de reîncărcare inteligentă.(la 17-01-2024,
Capitolul VII a fost completat de Punctul 20., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
 + 
Capitolul VIIICheltuieli eligibile(1)Ajutorul de stat se acordă numai pentru construirea și instalarea unei infrastructuri de reîncărcare accesibile publicului și care oferă utilizatorilor acces nediscriminatoriu, inclusiv în ceea ce privește tarifele, metodele de autentificare și de plată, precum și alți termeni și alte condiții de utilizare. Taxele percepute de la alți utilizatori decât beneficiarul sau beneficiarii ajutorului pentru utilizarea infrastructurii de reîncărcare sau de realimentare corespund prețurilor pieței.(la 17-01-2024,
Alineatul (1), Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 21., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(2)Costurile eligibile sunt costurile aferente achiziției de echipamente, lucrărilor de amenajare a terenului, construirii, montării și branșării echipamentelor, inclusiv instalației de utilizare, și instalării infrastructurii de reîncărcare. Acestea pot include costurile infrastructurii de reîncărcare în sine, instalarea componentelor electrice, precum și echipamentele tehnice, lucrările de geniu civil, adaptările terestre sau rutiere conexe, costurile de instalare și costurile suportate pentru obținerea autorizațiilor aferente – costuri de proiectare și asistență tehnică, inclusiv costuri privind studii de specialitate, avize, acorduri, taxe, costuri de proiectare pentru instalația de racordare.(la 17-01-2024,
Alineatul (2), Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 22., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(3)Nu sunt eligibile următoarele tipuri de costuri:– costurile de instalare sau de modernizare a transformatoarelor de putere, care sunt necesare pentru conectarea infrastructurii de reîncărcare la rețea sau la o unitate locală de producție sau stocare a energiei electrice;– costurile unităților locale de producție sau stocare care generează sau stochează energie electrică.(4)Operatorii infrastructurii de reîncărcare care oferă sau permit plăți pe bază de contract pentru infrastructura lor nu fac discriminări între furnizorii de servicii de mobilitate, de exemplu prin aplicarea unor condiții de acces preferențial sau prin diferențierea prețurilor fără o justificare obiectivă.(la 17-01-2024,
Capitolul VIII a fost completat de Punctul 23., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
 + 
Capitolul IXDurata schemei(1)Prezenta schemă de ajutor se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și se aplică de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la epuizarea bugetului alocat, dar nu mai târziu de 31.06.2026.(la 17-01-2024,
Alineatul (1), Capitolul IX a fost modificat de Punctul 24., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(2)Plata ajutorului se efectuează până la data de 31.06.2026, în limita bugetului alocat.(la 17-01-2024,
Alineatul (2), Capitolul IX a fost modificat de Punctul 24., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(3)Abrogat.(la 17-01-2024,
Alineatul (3), Capitolul IX a fost abrogat de Punctul 25., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
 + 
Capitolul XCuantumul finanțării(1)Valoarea finanțării nerambursabile ce poate fi acordată pentru un proiect este de minimum 50.000 euro/beneficiar și de maximum 2 milioane euro/beneficiar, echivalent în lei la cursul de schimb stabilit prin InforEuro, valabil la data acordării ajutorului. Valoarea ajutorului va fi exprimată sub formă financiară ca sumă brută înainte de deducerea taxelor sau a altor obligații fiscale.(2)Ajutorul de stat se consideră acordat la data semnării contractului de finanțare.(3)Ajutorul acordat unui beneficiar nu trebuie să depășească 40% din bugetul total al schemei. + 
Capitolul XIBugetul schemei(1)Bugetul alocat prezentei scheme în perioada 2022-iunie 2026 este 214,5 milioane euro, respectiv 1.055.919.150 lei, luând în considerare cursul InforEuro aferent lunii mai 2021 de 1 euro = 4,9227 lei. Alocarea bugetului pe surse de finanțare este următoarea:a)fondurile europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență (CUE): 165.000.000 euro;b)fonduri publice naționale (CN): 49.500.000 euro.(la 17-01-2024,
Alineatul (1), Capitolul XI a fost modificat de Punctul 26., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(2)Abrogat.(la 17-01-2024,
Alineatul (2), Capitolul XI a fost abrogat de Punctul 27., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(3)Abrogat.(la 17-01-2024,
Alineatul (3), Capitolul XI a fost abrogat de Punctul 27., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
 + 
Capitolul XIIEfectul stimulativ(1)Prezenta schemă se aplică numai ajutoarelor care au un efect stimulativ.(2)Se consideră că ajutoarele au efect stimulativ dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a)solicitantul adresează furnizorului o cerere scrisă de acordare a ajutorului de stat înaintea demarării lucrărilor. Cererea de ajutor conține cel puțin următoarele informații: denumirea UAT-ului, descrierea proiectului, inclusiv data începerii și a încheierii acestuia, locul de desfășurare a proiectului, lista costurilor proiectului, tipul de ajutor (grant) și valoarea finanțării publice necesare pentru proiect;b)autoritatea responsabilă de administrarea schemei a transmis solicitantului adresa de declarare a eligibilității proiectului înainte de demararea lucrărilor la proiectul sau la activitatea respectivă.(3)Dacă lucrările încep anterior îndeplinirii condițiilor stabilite în alin. (2), întregul proiect nu va mai fi eligibil pentru ajutor. + 
Capitolul XIIIModalitatea de derulare a schemei(1)Furnizorul ajutorului de stat lansează procedura de ofertare concurențială pentru selecția proiectelor ce vor beneficia de finanțare. Criteriile de selecție și de eligibilitate sunt obiective, clare, transparente și nediscriminatorii, definite ex ante și publicate cu cel puțin șase săptămâni înainte de termenul de depunere a candidaturilor.(la 17-01-2024,
Alineatul (1), Capitolul XIII a fost modificat de Punctul 28., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(2)Perioada de depunere a propunerilor de proiecte pentru construirea și instalarea stațiilor de reîncărcare pentru autovehiculele electrice în cadrul procedurii de ofertare concurențială va fi anunțată pe www.mdlpa.ro/investiții/PNRR.(3)Pentru a beneficia de prevederile prezentei scheme, solicitanții vor încărca în platforma informatică dedicată PNRR cererea de finanțare nerambursabilă, anexele acesteia și alte documente solicitate prin ghidul specific.(4)Furnizorul de ajutor de stat, în baza condițiilor de eligibilitate și de selecție în cadrul procedurii de ofertare concurențială, stabilește pe bază de punctaj proiectele ce urmează a fi finanțate și semnează contracte de finanțare cu beneficiarii de ajutor de stat, după parcurgerea celor două etape ale procesului de evaluare, respectiv:a)verificarea conformității administrative și a eligibilității documentației: comisia de selecție constituită la nivelul furnizorului de ajutor de stat va verifica conformitatea administrativă a ofertei. După finalizarea procesului de verificare administrativă și a eligibilității tuturor documentațiilor depuse pentru finanțarea proiectelor în cadrul procedurii concurențiale, furnizorul va publica lista cu UAT-urile acceptate, respectiv cele respinse;b)evaluarea tehnico-economică a proiectelor.(5)Evaluarea tehnico-economică a proiectelor va fi realizată de comisia de selecție constituită la nivelul furnizorului de ajutor de stat în conformitate cu criteriile stabilite în Grila de evaluare tehnico-economică, care va fi pusă la dispoziția beneficiarilor la adresa www.mdlpa.ro/investiții/PNRR.(6)În cadrul Grilei de evaluare tehnico-economică, valoarea solicitată a ajutorului de stat, calculată prin raportare la capacitatea fiecărui punct de reîncărcare, va avea o pondere de minimum 75% din criteriile de selecție. Suplimentar, criteriile de selecție țin cont de următoarele condiții:1.criterii geografice – solicitantul trebuie să se încadreze în tipul de beneficiar eligibil (rangul UAT-ului), în baza numărului de utilizatori preconizat a folosi aceste infrastructuri;2.criterii privind protecția mediului înconjurător – în sensul în care sunt selectate UAT-urile în funcție de gradul de poluare;3.criterii privind potențialul turistic și valoarea culturală, în sensul prioritizării proiectelor în localitățile cu potențial turistic;4.criterii tehnologice și de amplasament – sunt prioritizate proiectele care prezintă un plan de acțiune prin care sunt stabilite locurile de amplasare și capacitatea punctelor de reîncărcare:– se asigură un minimum de locuri de parcare cel puțin egal cu numărul punctelor de reîncărcare aferente stațiilor solicitate, destinate exclusiv încărcării vehiculelor electrice;– asigură accesul permanent și nediscriminatoriu al publicului la stațiile de reîncărcare instalate prin proiect;– asigură că 25% din numărul de puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice au o capacitate minimă de 50 kW.(la 17-01-2024,
Alineatul (6), Capitolul XIII a fost modificat de Punctul 29., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(7)Ajustările ex post ale rezultatului procesului de evaluare (cum ar fi negocierile ulterioare privind rezultatele licitației sau raționalizarea) sunt excluse, pentru a nu submina eficiența rezultatului procesului.(la 17-01-2024,
Alineatul (7), Capitolul XIII a fost modificat de Punctul 30., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(8)În urma evaluării tehnico-economice se calculează punctajul total pentru fiecare ofertă prin însumarea punctajelor obținute pentru fiecare criteriu. Fiecare ofertă va primi un punctaj între 0 și 100 de puncte.(9)Ofertele vor fi ordonate în funcție de punctajele finale obținute și înscrise pe lista pentru finanțare începând de la cele cu punctajul cel mai mare până la acoperirea bugetului alocat. După finalizarea procesului de verificare tehnico-economică a tuturor documentațiilor depuse în cadrul procedurii concurențiale, furnizorul va publica lista cu beneficiarii selectați pentru finanțare, respectiv cu solicitanții respinși.(10)Furnizorul acordă ajutorul de stat după semnarea contractelor de finanțare cu beneficiarii selectați în urma parcurgerii celor două etape ale procesului de evaluare menționate la alin. (4) în cadrul procedurii de ofertare concurențială.
 + 
Capitolul XIVRegula de cumulPentru același beneficiar și aceleași cheltuieli eligibile, ajutorul acordat prin prezenta schemă nu se poate cumula cu niciun alt ajutor de stat, inclusiv de minimis. + 
Capitolul XVReguli privind transparența, monitorizarea și raportarea(1)Textul schemei, precum și textul actului normativ pentru aprobarea schemei se publică integral pe pagina oficială de internet a MDLPA, la adresa www.mdlpa.ro.(2)La data acordării ajutorului, furnizorul schemei va informa beneficiarii, în scris, cu privire la cuantumul ajutorului acordat în baza prezentei scheme și caracterul acestuia, cu menționarea reglementărilor aplicabile, verificând respectarea plafonului și a intensității impuse de legislația Uniunii Europene.(la 17-01-2024,
Alineatul (2), Capitolul XV a fost modificat de Punctul 31., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(3)În cadrul evaluării, selecției și contractării proiectelor depuse, evitarea dublei finanțări, respectiv a conflictului de interese în procesul de evaluare se va realiza prin solicitarea beneficiarilor de completare și asumare a declarațiilor de angajament.(4)Raportarea și monitorizarea ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme se fac în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale dispozițiilor Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 2 mai 2022.(la 17-01-2024,
Alineatul (4), Capitolul XV a fost modificat de Punctul 32., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(5)Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației are obligația de a monitoriza permanent ajutoarele acordate, aflate în derulare, pentru a nu se depăși intensitatea maximă stabilită în prezenta schemă, și de a dispune măsurile care se impun în cazul nerespectării condițiilor din prezentul act sau din legislația națională ori europeană aplicabilă la momentul acordării ajutorului de stat.(6)În vederea asigurării monitorizării ajutoarelor de stat la nivel european și național, MDLPA va păstra evidența detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentului act pe o perioadă de minimum 10 ani fiscali de la data acordării ultimului ajutor individual. Această evidență trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor impuse de legislația comunitară în domeniul ajutorului de stat.(7)Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, în calitate de autoritate responsabilă cu implementarea prezentei scheme, are obligația de a transmite Consiliului Concurenței toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, în formatul și în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022, precum și datele și informațiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat și de minimis și a rapoartelor și informărilor necesare îndeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Erorile constatate de furnizor și corecțiile legale, anulările, recalculările, recuperările și rambursările se raportează Consiliului Concurenței până la data de 31 martie a anului următor anului de raportare.(la 17-01-2024,
Alineatul (7), Capitolul XV a fost modificat de Punctul 33., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(8)Pentru a crea posibilitatea verificării ex ante a eligibilității potențialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de furnizor al măsurii de ajutor de stat, are obligația încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România – RegAS – a prezentei scheme, în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acesteia, respectiv de la data modificării acesteia.(la 17-01-2024,
Alineatul (8), Capitolul XV a fost modificat de Punctul 34., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(9)Contractele aferente acestei măsuri se vor încărca în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării contractului de finanțare, respectiv de la data instituirii plăților, a obligațiilor de recuperare a ajutoarelor sau a rambursării efective a respectivelor obligații. Plățile realizate în cadrul acestor măsuri se vor încărca în RegAS în termen de maximum 10 zile de la data efectuării lor. Obligațiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv și rambursările efective ale respectivelor obligații se încarcă în termen de 7 zile lucrătoare de la data instituirii obligației de recuperare, respectiv de la data rambursării.(la 17-01-2024,
Alineatul (9), Capitolul XV a fost modificat de Punctul 35., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(10)Informațiile prevăzute în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 privind fiecare ajutor individual care depășește echivalentul în lei a 100.000 euro vor fi publicate pe pagina națională www.ajutordestat.ro.(la 17-01-2024,
Alineatul (10), Capitolul XV a fost modificat de Punctul 36., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(11)Beneficiarul are obligația de a pune la dispoziția MDLPA, în formatul și în termenul solicitate de către acesta, toate datele și informațiile necesare în vederea respectării procedurilor de raportare și monitorizare a ajutoarelor ce îi revin ca responsabilitate.(12)Beneficiarul trebuie să păstreze, pentru o perioadă de minimum 10 ani fiscali de la data acordării ajutorului în cadrul prezentei măsuri de sprijin, toate documentele referitoare la ajutoarele primite pentru a demonstra respectarea tuturor condițiilor impuse de legislația comunitară în acest domeniu și să transmită furnizorului/administratorului acesteia sau Consiliului Concurenței, în termenele și în formatul stabilite de aceștia, toate informațiile necesare pentru derularea procedurilor naționale și comunitare în domeniul ajutorului de stat.(la 17-01-2024,
Alineatul (12), Capitolul XV a fost modificat de Punctul 37., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(13)Pe baza unei cereri scrise, furnizorul va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenței, în termen de 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informațiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condițiilor acestei scheme de ajutor.(14)În conformitate cu art. 17 din OUG nr. 77/2014, furnizorul va informa Consiliul Concurenței în termen de 15 zile lucrătoare de la data adoptării prezentei scheme.(15)În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, furnizorul va informa Consiliul Concurenței cu privire la intrarea în vigoare a prezentei scheme, precum și a oricărei modificări aduse măsurii de sprijin, în termen de maximum 5 zile de la momentul la care acest eveniment a avut loc, cu excepția modificărilor pentru care este necesar un nou aviz, în acest caz urmând procedura specifică.(la 17-01-2024,
Alineatul (15), Capitolul XV a fost modificat de Punctul 38., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(16)Furnizorul asigură publicarea anexei II – Informații privind ajutoarele de stat exceptate în condițiile prevăzute în prezentul regulament a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 pe pagina sa de internet www.mdlpa.ro.(la 17-01-2024,
Capitolul XV a fost completat de Punctul 39., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
 + 
Capitolul XVIRecuperarea ajutoarelor acordate(1)Recuperarea ajutoarelor acordate se realizează de către MDLPA, conform prevederilor OUG nr. 77/2014 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.(2)Recuperarea ajutorului de stat se realizează de către furnizorul schemei de ajutor, conform prevederilor OUG nr. 77/2014. Pentru aceasta, furnizorul schemei de ajutor de stat va elabora metodologia de recuperare a ajutorului.(3)Ajutorul care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății ajutorului până la data recuperării acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 140 din 30.04.2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 248 din 24.09.2015.(3^1)Deciziile furnizorului de recuperare a ajutorului de stat se transmit Consiliului Concurenței, spre informare, în termen de 5 zile de la data adoptării.(la 17-01-2024,
Capitolul XVI a fost completat de Punctul 40., Articolul I din ORDINUL nr. 2.685 din 28 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2024
)
(4)Implementarea schemei de ajutor de stat se face cu respectarea Recomandării (UE) 2020/1.039 a Comisiei din 14 iulie 2020 privind condiționarea acordării unui sprijin financiar din partea statului pentru întreprinderile din Uniune de absența legăturilor cu jurisdicțiile necooperante.
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x