Informatii Document
Emitent: ACT INTERNATIONAL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 21 aprilie 2015
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind Amendamentele la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (Amendamente la regulile 2, 13, 19, 20 şi 21 şi la Suplimentul la Certificatul IAPP în conformitate cu anexa VI la MARPOL şi la dispoziţiile referitoare la certificarea motoarelor cu combustibil mixt în conformitate cu Codul tehnic NO(x) 2008)
Comitetul pentru protecţia mediului marin,amintind articolul 38(a) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului pentru protecţia mediului marin conferite acestuia prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine de către nave,luând notă de articolul 16 din Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave (denumită în continuare Convenţia din 1973), de articolul VI al Protocolului din 1978 privind Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave (denumit în continuare Protocolul din 1978) şi de articolul 4 din Protocolul din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (denumit în continuare Protocolul din 1997), care specifică împreună procedura de amendare a Protocolului din 1997 şi conferă organismului corespunzător al Organizaţiei funcţia de examinare şi adoptare a amendamentelor la Convenţia din 1973, aşa cum a fost modificată prin protocoalele din 1978 şi 1997,luând notă de faptul că prin Protocolul din 1997 a fost adăugată la Convenţia din 1973 anexa VI, intitulată "Reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către nave" (denumită în continuare anexa VI),luând notă în continuare de regula 13 din anexa VI la MARPOL care face obligatoriu Codul tehnic privind controlul emisiilor de oxizi de azot de la motoarele diesel navale (Codul tehnic NO(x) 2008) în conformitate cu această anexă,luând notă de asemenea că atât anexa VI revizuită, adoptată prin rezoluţia MEPC.176(58), cât şi Codul tehnic NO(x) 2008, adoptat prin rezoluţia MEPC.177(58), au intrat în vigoare la 1 iulie 2010,luând în considerare proiectul de amendamente la anexa VI revizuită şi la Codul tehnic NO(x) 2008,1. adoptă, în conformitate cu articolul 16(2)(d) al Convenţiei din 1973, amendamentele la anexa VI şi la Codul tehnic NO(x) 2008, al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluţie;2. stabileşte, în conformitate cu articolul 16(2)(f)(iii) al Convenţiei din 1973, că amendamentele se vor considera ca fiind acceptate la 1 martie 2015, în afara cazului în care, înainte de această dată, cel puţin o treime din părţi sau părţile ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi comunicat Organizaţiei obiecţiile lor cu privire la amendamente;3. invită părţile să ia notă că, în conformitate cu articolul 16(2)(g)(ii) al Convenţiei din 1973, amendamentele menţionate vor intra în vigoare la 1 septembrie 2015, după acceptarea acestora conform paragrafului 2 de mai sus;4. solicită secretarului general, în conformitate cu articolul 16(2)(e) al Convenţiei din 1973, să transmită tuturor părţilor la Convenţia din 1973, aşa cum a fost modificată prin protocoalele din 1978 şi 1997, copii certificate ale prezentei rezoluţii şi ale textului amendamentelor conţinute în anexă;5. solicită în plus secretarului general să transmită membrilor Organizaţiei care nu sunt părţi la Convenţia din 1973, aşa cum a fost modificată prin protocoalele din 1978 şi 1997, copii ale prezentei rezoluţii şi ale anexei sale. +
AnexăAMENDAMENT 04/04/2014