privind principiile productiei ecologice pentru plante şi produse din plante, animale şi produse animaliere, apicultura şi produse apicole
+
Capitolul 1Plante şi produse vegetale +
Articolul 1(1) Principiile stabilite în prezenta anexa se aplică parcelelor, pe o perioadă de conversie de minimum 2 ani înainte de însămânţare sau plantare ori, în cazul culturilor perene, cu excepţia pajiştilor, de minimum 3 ani înainte de prima recoltare a produselor stipulate la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă. Organismele de inspecţie şi certificare, cu aprobarea A.N.P.E., decid ca aceste perioade să fie marite sau reduse, având în vedere utilizarea anterioara a parcelelor. … (2) Perioada de conversie se reduce la minim în cazurile în care parcelele respective au fost tratate cu un produs care nu figurează în anexa nr. 2 la titlul "Fertilizatori şi amelioratori ai solului", dar care a fost folosit în cadrul unor acţiuni de combatere a unei maladii sau a unui daunator, initiate de directiile judetene fitosanitare. Aceasta reducere se acordă de A.N.P.E. pe anumite parcele şi pentru o cultura determinata. Reducerea perioadei de conversie este condiţionată de respectarea urmatoarelor condiţii: … a) parcelele erau deja convertite sau erau în curs de conversie la agricultura ecologică; … b) reziduurile de la produsele pentru protectia plantelor sunt prezente în cantitati nesemnificative în sol şi în plante, în cazul plantelor perene; … c) recolta obtinuta, care a fost supusă unui tratament cu produse chimice, nu se comercializeaza cu specificarea "produs ecologic". … +
Articolul 2(1) Fertilitatea şi activitatea biologica a solului trebuie mentinute şi ameliorate prin: … a) cultivarea de plante leguminoase, plante pentru ingrasaminte verzi sau plante cu inradacinare adanca în cadrul unui asolament corespunzător; … b) incorporarea de substante ecologice în sol, sub forma de compost sau nu, provenind de la unitatile producătoare în conformitate cu regulile de productie stabilite în prezentele norme metodologice. Pot fi utilizate produse derivate provenind din fermele de animale, cum ar fi baligarul de curte, dacă acestea provin din unitatile de crestere a animalelor care respecta regulile naţionale existente sau, în absenta acestora, practicile internationale recunoscute, referitoare la producţia animaliera ecologica. … (2) Alte ingrasaminte ecologice sau minerale menţionate în anexa nr. 2 pot fi aplicate numai în măsura în care nu este posibila nutritia corespunzătoare a recoltei supuse rotatiei sau ameliorarea solului prin metodele stabilite la alin. (1). … (3) Pentru activarea composturilor se utilizeaza microorganisme sau preparate pe bază de plante. Preparatele biodinamice obtinute din fainuri minerale şi ingrasaminte naturale se utilizeaza în scopul mentionat în prezentul alineat. … +
Articolul 3Bolile, daunatorii şi buruienile vor fi combatute prin imbinarea urmatoarelor măsuri: alegerea de specii şi varietati tolerante sau rezistente, asigurarea unui asolament corespunzător, procedee mecanice şi fizice de combatere, protejarea entomofaunei utile prin asigurarea de condiţii favorabile, cum ar fi: garduri vii, locuri pentru cuibare, lansare de pradatori, arderea cu flacara a buruienilor. +
Articolul 4Plantele comestibile sau părţi ale acestora, care cresc în mod natural, colectate din zone agricole şi forestiere, sunt considerate ca fiind obtinute după metoda de productie ecologica numai dacă aceste zone nu au fost tratate cu alte produse decat cele menţionate în anexa nr. 2 pentru o perioadă de 3 ani înainte de colectare, iar colectarea lor nu afectează echilibrul natural sau biodiversitatea din zona respectiva. Numai în caz de amenintare imediata a recoltei se recurge la produsele menţionate în anexa nr. 2. +
Articolul 5În producţia de ciuperci se pot utiliza substraturi numai dacă acestea sunt alcatuite din urmatoarele componente:a) ingrasamant natural şi excremente de animale, obtinute: … – fie de la fermele care aplica metode de productie ecologica;– fie prin satisfacerea cerințelor menţionate în anexa nr. 2 la titlul "Fertilizatori şi amelioratori ai solului" sau numai până la 25% din acestea, când produsele prevăzute la prima liniuţa nu sunt disponibile. Acest procent este calculat în functie de greutatea tuturor componentelor din substrat (cu excepţia materialului de acoperire şi a oricărui adaos de apa), înainte de amestecarea acestor componente;b) produse de origine agricola, altele decat cele prevăzute la lit. a), provenind de la unităţi/ferme care aplica metode de productie ecologica; … c) turba netratata chimic; … d) lemn netratat cu produse chimice după taiere; … e) produsele minerale enumerate în anexa nr. 2 la titlul "Fertilizatori şi amelioratori ai solului", apa şi sol. … +
Capitolul 2Animale şi produse animaliere obtinute de la urmatoarele specii: bovine, bubaline, porcine, ovine, caprine, cabaline şi păsări +
Secţiunea 1Principii generale +
Articolul 6(1) Producţia animaliera formeaza o parte integrantă a unităţilor/fermelor care practica agricultura ecologică. … (2) Producţia animaliera trebuie să contribuie la echilibrul sistemelor de productie agricola, prin respectarea cerințelor nutritionale ale culturilor şi prin îmbunătăţirea materiei organice a solului. În acest fel poate contribui la stabilirea şi menţinerea interdependentei sol-planta, planta-animal şi animal-sol. Ca parte a acestui concept, producţia în afara solului nu este în conformitate cu regulile stabilite în prezentele norme metodologice. … (3) Prin utilizarea resurselor naturale care pot fi reinnoite – gunoi de grajd, culturi de leguminoase şi culturi furajere – sistemul de culturi/ferme de animale şi sistemele de pasunat asigura pastrarea fertilitatii solului şi ameliorarea acestuia pe termen lung şi contribuie la dezvoltarea unei agriculturi durabile. … (4) Cresterea animalelor în cadrul fermelor ecologice reprezinta o activitate legata de pamant. În afara excepţiilor autorizate în prezenta anexa, animalele trebuie să aibă acces la suprafete de exercitiu în aer liber, iar numărul acestora pe unitatea de suprafaţa trebuie limitat, pentru asigurarea unui sistem integrat între producţia animaliera şi producţia vegetala. În acest mod se reduce la minim orice formă de poluare a solului, a apelor de suprafaţa şi a celor freatice. Numărul de animale se stabileste în functie de suprafaţa disponibila, în scopul evitarii pasunatului intensiv şi a eroziunii solului. Utilizarea ingrasamintelor naturale de la aceste animale nu trebuie să aibă efecte poluante asupra mediului. Regulile detaliate privind utilizarea ingrasamintelor animaliere sunt stabilite în secţiunea a 11-a – Ingrasamintele provenite de la animale. … (5) În fermele ecologice de crestere a animalelor toate animalele din una şi aceeasi unitate/ferma de productie trebuie crescute conform regulilor stabilite în prezentele norme metodologice. … (6) Animalele care nu sunt crescute în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice pot face parte din ferme ecologice, cu menţiunea ca sunt crescute în unităţi unde adaposturile şi parcelele sunt clar separate de unitatile producătoare, în conformitate cu prezentele norme metodologice, şi ca este vorba de specii diferite. … (7) Prin derogare, animalele care nu sunt crescute în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice folosesc pentru o perioadă limitata, în fiecare an, pasunile fermelor ecologice, cu menţiunea ca aceste animale sa provina din cresterea extensiva şi totodata sa nu se afle în acelasi timp pe aceeasi pasune cu animalele din ferma ecologica. Incarcatura de animale nu trebuie să depăşească echivalentul a 170 kg azot/ha/an, conform anexei nr. 4. Aceasta derogare se acordă la propunerea organismului de inspecţie şi certificare, avizata de A.N.P.E. … (8) Animalele crescute conform prevederilor prezentelor norme metodologice pot pasuna pe terenul comun, cu respectarea urmatoarelor condiţii: … a) pamantul a fost tratat o perioadă de cel puţin 3 ani numai cu produsele cuprinse în anexa nr. 2; … b) animalele care nu se supun cerințelor prezentelor norme metodologice, dar care folosesc terenul comun, trebuie să provina dintr-o productie extensiva. Pentru alte specii sau rase necuprinse în prezenta anexa numărul de animale pe hectar trebuie să corespunda incarcaturii maxime echivalente a 170 kg azot/ha/an, asa cum este prevăzut în anexa nr. 4; … c) orice produse animaliere provenite de la animale care au fost crescute conform dispoziţiilor prezentelor norme metodologice nu vor fi considerate ca facand parte din producţia ecologica, dacă animalele folosesc în comun aceeasi pasune cu animalele care nu sunt crescute în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice. Se exceptează cazurile în care aceste animale sunt separate de animalele care nu respecta cerinţele prezentelor norme metodologice. … +
Secţiunea a 2-aConversia +
Articolul 7(1) Perioada de conversie a terenului este asociata cu cresterea ecologica a animalelor. … (2) Atunci când o unitate/ferma de productie este transformata, întreaga suprafaţa a acesteia destinata furajarii animalelor trebuie să respecte principiile productiei ecologice, precum şi perioadele de conversie stabilite la cap. I cu privire la plante şi produse din plante. … (3) Prin derogare de la acest principiu, perioada de conversie poate fi redusa la un an pentru pasuni, traseele exterioare şi suprafetele de exercitii în aer liber, utilizate de speciile de animale pentru agrement şi companie. Aceasta perioada poate fi redusa la 6 luni în cazul în care terenul respectiv nu a suferit recent tratamente cu alte produse în afara celor menţionate în anexa nr. 2. Aceasta derogare se autorizeaza de către organismele de inspecţie şi certificare, cu aprobarea A.N.P.E. … +
Secţiunea a 3-aConversia animalelor şi a produselor animaliere +
Articolul 8(1) Dacă produsele animaliere sunt vandute ca produse ecologice, animalele vor fi crescute conform regulilor stabilite în prezentele norme metodologice pe o perioadă de cel puţin: … a) 12 luni, pentru cabaline, bovine şi bubaline pentru producţia de carne şi, în orice caz, nu mai mult de trei sferturi din durata lor de viaţa; … b) 6 luni, pentru rumegatoare mici şi pentru porci; … c) 6 luni, în cazul animalelor pentru producţia de lapte; … d) 10 saptamani, pentru păsările destinate productiei de carne, achiziţionate înainte de a avea vârsta de 3 zile; … e) 6 saptamani, pentru păsările destinate productiei de oua. … (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) viteii şi rumegatoarele mici pentru producţia de carne, care sunt vandute ca produse ecologice, dacă: … a) provin din producţia extensiva; … b) sunt crescute în unităţi/ferme de productie ecologica până în momentul vanzarii sau sacrificarii, pentru o perioadă minima de 6 luni pentru vitei şi de doua luni pentru rumegatoare mici; … c) originea lor este în conformitate cu condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (4) lit. d) şi e). … +
Secţiunea a 4-aConversia simultana +
Articolul 9Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) şi (4), când exista conversie simultana a unităţii de productie în totalitate, incluzând animalele, pasunile şi/sau orice teren utilizat pentru furajarea animalelor, perioada totala de conversie combinata pentru animale, pasuni şi/sau orice teren utilizat pentru furajarea animalelor poate fi redusa la 24 de luni, cu respectarea urmatoarelor condiţii:a) derogarea se aplică numai animalelor şi descendentilor lor care existau deja şi terenurilor utilizate pentru producerea furajelor, pasunilor, înainte de începerea conversiei; … b) furajele provin, în principal, din aceeasi unitate de productie. … +
Secţiunea a 5-aOriginea animalelor +
Articolul 10(1) La alegerea speciilor şi a raselor se tine seama de capacitatea animalelor de a se adapta la condiţiile locale, de vitalitatea şi de rezistenta lor la boli. Rasele de animale sunt selectate, cu prioritate, dintre cele indigene, pentru evitarea bolilor specifice sau a problemelor de sănătate asociate catorva rase sau specii utilizate în producţia intensiva. … (2) Animalele trebuie să provina din unităţi/ferme de productie care respecta regulile de productie stabilite la art. 4 şi 5 din ordonanţa de urgenţă şi în prezenta anexa, privind diferitele tipuri de crestere a animalelor. Acest sistem de productie se aplică pe toata durata de viaţa a acestor animale. … (3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), animalele existente în unitatile/fermele de productie animaliera, care nu respecta regulile stabilite în prezentele norme metodologice, fac obiectul conversiei, cu aprobarea organismelor de inspecţie şi certificare şi cu acordul A.N.P.E. … (4) Cu aprobarea organismelor de inspecţie şi certificare şi cu acordul A.N.P.E., în condiţiile în care o cireada sau o turma este formata pentru prima data şi în absenta unui numar suficient de animale crescute după metoda de productie ecologica, animalele care nu sunt crescute ecologic se introduc intr-o unitate ecologica de crestere a animalelor în urmatoarele condiţii: … a) puicutele destinate productiei de oua vor avea vârsta de până la 18 saptamani; … b) puii destinati productiei de carne vor avea vârsta de maximum 3 zile în momentul în care parasesc unitatea de productie în care au fost produsi; … c) bivolii vor avea vârsta de maximum 6 luni; … d) viteii şi manjii crescuti conform regulilor stabilite în prezentele norme metodologice, imediat ce au fost intarcati şi având vârsta de maximum 6 luni; … e) mieii şi iezii crescuti conform regulilor stabilite în prezentele norme metodologice, imediat ce au fost intarcati şi având vârsta de maximum 45 de zile; … f) purceii crescuti conform regulilor stabilite în prezentele norme metodologice, imediat ce au fost intarcati şi cantarind maximum 25 kg. … (5) Reinnoirea ori reconstituirea cirezii sau turmei este autorizata de organismul de inspecţie şi certificare, cu acordul A.N.P.E., atunci când nu sunt disponibile animale crescute ecologic, în urmatoarele condiţii: … a) mortalitatea ridicata a animalelor este cauzata de boli sau catastrofe; … b) puicutele destinate productiei de oua vor avea vârsta maxima de 18 saptamani; … c) puii de gaina destinati productiei de carne vor avea maximum 3 zile şi purceii intarcati vor cantari maximum 25 kg. … (6) În cazul în care nu sunt disponibile animale crescute ecologic, reinnoirea ori reconstituirea cirezii sau a turmei se face anual cu animale femele, din care maximum 10% cabaline, bovine şi bivolite adulte şi 20% porcine, ovine şi caprine adulte, cu autorizarea organismelor de inspecţie şi certificare. … (7) Procentele stabilite la alin. (6) nu se aplică unităţilor/fermelor de productie care au un efectiv mai mic de 10 cabaline sau bovine ori mai puţin de 5 porcine, ovine sau caprine. Pentru aceste unităţi orice reinnoire de genul celei menţionate mai sus este limitata la maximum un animal pe an. … (8) Aceste procente pot fi marite până la 40% cu avizul organismelor de inspecţie şi certificare, după o extindere a cresterii animalelor în cadrul unităţii/fermei, după o schimbare a rasei sau după o noua specializare animaliera. … (9) Masculii destinati reproducerii pentru crestere sunt adusi din unităţi/ferme de productie convenţionale, cu condiţia ca ulterior acestia să fie crescuti şi hraniti conform regulilor stabilite în prezentele norme metodologice. … (10) Animalele provenind din unităţi/ferme care nu respecta prezentele norme metodologice, conform condiţiilor şi restrictiilor stabilite la alin. (3)-(9), vor respecta perioadele stabilite la art. 8 alin. (1), dacă produsele urmeaza să fie vandute ca provenind din producţia ecologica; în aceste perioade toate regulile stabilite în prezentele norme metodologice vor fi respectate. … (11) În cazul în care animalele sunt obtinute în unităţi/ferme care nu respecta prezentele norme metodologice, se acordă o atenţie deosebită masurilor privind sănătatea animalelor. Organismele de inspecţie şi certificare, cu acordul A.N.P.E., în functie de condiţiile locale, pot aplica măsuri speciale, cum ar fi sortarea şi perioadele de carantina. … +
Secţiunea a 6-aFurajarea +
Articolul 11(1) Furajarea animalelor este o condiţie de calitate a productiei, respectand cerinţele nutritionale ale animalelor în diferite stadii ale dezvoltării lor. Practicile de ingrasare sunt autorizate în măsura în care sunt reversibile în orice stadiu al procesului de crestere. Hranirea în exces a animalelor este interzisa. … (2) Animalele sunt hranite cu furaje obtinute din agricultura ecologică. … (3) Animalele sunt crescute conform regulilor stabilite în prezenta anexa; de preferat, ele sunt hranite cu furaje produse în propria ferma şi, în cazul în care acest lucru nu este posibil, se utilizeaza furaje din alte unităţi/ferme care respecta regulile productiei ecologice. … (4) Furajul în conversie utilizat în ratiile medii este de maximum 30%. În cazul în care când furajele în conversie provin dintr-o unitate proprie, acest procent poate fi ridicat până la 60%. … (5) Furajarea animalelor tinere se realizează pe bază de lapte natural, de preferinta lapte matern. Toate mamiferele vor fi hranite cu lapte natural pe o perioadă de 3 luni pentru bovine, bubaline şi cabaline, 45 de zile pentru ovine şi caprine şi 40 de zile pentru porcine. … (6) Dacă este cazul, A.N.P.E. indica arealele sau regiunile în care se practica transhumanta, fără a aduce prejudicii prevederilor privind furajarea animalelor, stabilite în prezenta anexa. … (7) Pentru erbivore sistemele de crestere se bazeaza pe utilizarea la maximum a pasunilor în functie de disponibilitatea acestora în diferite perioade ale anului. Minimum 60% din materia uscata din ratiile zilnice va cuprinde furaje grosiere, proaspete sau uscate ori insilozate. Organismele de inspecţie şi certificare, cu acordul A.N.P.E., pot aproba o reducere cu 50% pentru animalele în lactatie, pe o perioadă maxima de 3 luni pentru fiecare lactatie. … (8) Prin derogare de la prevederile alin. (2), procentul maxim de furaje convenţionale aprobat pe an este de 10% pentru erbivore şi de 20% pentru alte specii. Aceste valori sunt calculate anual, în procente din materia uscata a furajelor de provenienţă agricola. Procentul maxim aprobat de furaje convenţionale în ratia zilnica, cu excepţia perioadei de transhumanta, va fi de 25%, calculat ca procent din materia uscata. … (9) Prin derogare de la prevederile alin. (8), când producţia de furaje este compromisa ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, organismele de inspecţie şi certificare pot aproba pe o perioadă limitata, pentru o anumita zona, folosirea unui procent mai mare de furaje convenţionale. … (10) Pentru păsări furajele utilizate în stadiul de ingrasare trebuie să conţină cel puţin 65% cereale. … (11) Furajele proaspete, uscate sau insilozate trebuie adaugate la ratia zilnica pentru porci şi păsări. … (12) Produsele prevăzute în anexa nr. 2 la titlul "Aditivi alimentari pentru animale, anumite substante utilizate în alimentatia animalelor şi auxiliari de fabricatie utilizati pentru furaje", pct. I.5 şi pct. III. 1, se utilizeaza ca aditivi şi ca auxiliari de fabricatie pentru insilozare. … (13) Materiile prime convenţionale care se utilizeaza ca furaje de origine vegetala în furajarea animalelor sunt prevăzute în anexa nr. 2 la titlul "Materii prime pentru prepararea furajelor", pct. I, sub rezerva limitelor cantitative impuse în prezenta anexa, şi sunt pregatite fără utilizarea solventilor chimici. … (14) Materiile prime furajere de origine animala cuprinse în anexa nr. 2 la titlul "Materii prime pentru prepararea furajelor", pct. II, se utilizeaza în hrana sub rezerva limitelor cantitative stabilite în prezenta anexa. … (15) Pentru satisfacerea cerințelor nutritionale ale animalelor, în furajarea animalelor se utilizeaza produsele enumerate în anexa nr. 2 la titlul "Materii prime pentru prepararea furajelor", pct. III, şi la titlul "Aditivi alimentari pentru animale, anumite substante utilizate în alimentatia animalelor şi auxiliari de fabricatie utilizati pentru furaje", pct. I.1 şi I.2. … (16) Numai produsele enumerate în anexa nr. 2 la titlul "Aditivi alimentari pentru animale, anumite substante utilizate în alimentatia animalelor şi auxiliari de fabricatie utilizati pentru furaje", pct. I.3, I.4, I.6, II şi III, se utilizeaza în furajarea animalelor în scopurile indicate pentru categoriile menţionate. Antibioticele, coccidiostaticile, medicamentele de uz veterinar, stimulentii de crestere sau alte substante destinate stimularii cresterii ori productiei nu se utilizeaza în furajarea animalelor. … (17) Se interzice utilizarea organismelor modificate genetic şi a derivatelor lor în obtinerea de furaje, materii prime, furaje compuse, aditivi furajeri, auxiliari de fabricatie pentru furaje şi de alte produse utilizate în furajarea animalelor. … +
Secţiunea a 7-aPrevenirea bolilor şi tratamentul veterinar +
Articolul 12(1) Prevenirea bolilor în producţia animaliera ecologica se bazeaza pe urmatoarele principii: … a) selectarea corespunzătoare a raselor sau speciilor de animale conform art. 10; … b) aplicarea practicilor de crestere a animalelor, corespunzător cerințelor fiecarei specii, încurajând rezistenta ridicata la boli şi prevenirea infectiilor; … c) utilizarea furajelor de calitate, asigurarea unei miscari curente şi accesul la pasuni, în scopul stimularii imunitatii naturale a animalului; … d) asigurarea unei densitati corespunzătoare a animalelor, evitandu-se astfel supraaglomerarea şi orice alte probleme de sănătate care pot rezultă din aceasta. … (2) Principiile stabilite la alin. (1) trebuie să limiteze problemele de sănătate ale animalelor, astfel încât acestea să poată fi controlate, în principal, prin prevenire. … (3) Atunci când un animal se imbolnaveste sau este ranit, acesta trebuie tratat imediat şi izolat în adaposturi corespunzătoare. … (4) Utilizarea medicamentelor de uz veterinar în cresterea animalelor prin metodele de productie ecologica se bazeaza pe respectarea urmatoarelor principii: … a) produsele fitoterapeutice, produsele homeopatice, precum şi oligoelementele şi produsele enumerate în anexa nr. 2 la titlul "Materii prime pentru prepararea furajelor", pct. III, se utilizeaza de preferinta în locul medicamentelor de uz veterinar alopatice chimice de sinteza sau al antibioticelor, cu condiţia ca ele să aibă un efect terapeutic real pentru speciile de animale cărora li se adreseaza şi pentru starea de sănătate careia îi este destinat tratamentul; … b) atunci când utilizarea produselor menţionate mai sus nu este eficienta sau dacă produsele nu sunt eficiente în combaterea unei boli ori în tratarea ranilor şi tratamentul animalelor este indispensabil pentru evitarea suferintei sau a chinului acestuia, este posibil să se recurga la medicamente veterinare alopatice chimice de sinteza sau la antibiotice, numai sub responsabilitatea medicului veterinar; … c) utilizarea medicamentelor de uz veterinar alopatice chimice de sinteza sau a antibioticelor în tratamentele preventive este interzisa. … (5) În completarea principiilor de mai sus se aplică urmatoarele reguli: … a) este interzisa utilizarea substanţelor de stimulare a cresterii sau a productiei, precum şi utilizarea hormonilor ori a altor substante similare pentru controlul reproducerii sau în alte scopuri. Hormonii se administreaza numai unui animal determinat în cadrul unui tratament veterinar curativ; … b) sunt autorizate tratamentele veterinare ale animalelor sau tratarea cladirilor, echipamentelor şi instalaţiilor, conform legislaţiei naţionale, inclusiv utilizarea de medicamente veterinare imunologice, atunci când o afectiune a fost depistata intr-o anumita zona în care este amplasata unitatea/ferma de productie. … (6) Atunci când se utilizeaza medicamente de uz veterinar se indica clar tipul produsului, precum şi detaliile privind diagnosticul, posologia, metoda de administrare, durata tratamentului şi termenul de retragere legal. Aceste informaţii trebuie comunicate organismelor de inspecţie şi certificare înainte ca animalele sau produsele animaliere să fie comercializate ca produse ecologice. Animalele tratate trebuie să fie clar identificate, individual în cazul animalelor mari, individual sau pe loturi, în cazul pasarilor şi al animalelor mici. … (7) Perioada de asteptare între ultima administrare, în condiţii normale de utilizare, a medicamentelor veterinare alopatice aplicate unui animal şi producţia de produse alimentare provenind de la acest animal, cu referire la modul de productie ecologica, este dubla faţă de perioada de asteptare legala sau, în cazul în care această perioadă nu este specificata, ea este de minimum 48 de ore. … (8) Dacă un animal sau un grup de animale primeste într-un an doua sau maximum trei tratamente pe bază de medicamente veterinare alopatice chimice de sinteza sau de antibiotice, cu excepţia vaccinurilor, tratamentelor pentru paraziti şi a planurilor de eradicare obligatorii, aceste animale sau produsele obtinute de la acestea nu pot fi vandute ca produse ecologice. Animalele respective trebuie să parcurga perioada de conversie conform art. 7, 8 şi 9, cu acordul organismului de inspecţie şi certificare. … +
Secţiunea a 8-aManagementul cresterii animalelor, transportul şi identificarea produselor animaliere +
Articolul 13(1) Reproducerea animalelor crescute ecologic se bazeaza pe metode naturale. Este permisa inseminarea artificiala, dar alte forme de reproducere artificiala sau asistată sunt interzise. … (2) Operaţiile privind aplicarea benzilor elastice la cozile oilor, taierea cozilor, taierea dintilor, retezarea ciocurilor şi a coarnelor nu trebuie efectuate sistematic în fermele/unitatile ecologice. O parte din aceste operaţii se autorizeaza de organismele de inspecţie şi certificare, din motive de siguranţă sau dacă ele urmaresc îmbunătăţirea stării de sănătate, bunastarea sau igiena animalelor. Aceste operaţii trebuie efectuate la vârsta cea mai potrivita de către personal calificat, astfel încât suferinta animalelor să fie redusa la minim. … (3) Castrarea fizica este permisa pentru asigurarea calităţii produselor şi menţinerea practicilor traditionale de productie (de exemplu: porcii pentru carne, taurasii, claponii etc.) şi numai în condiţiile menţionate în ultima fraza a alin. (2). … (4) Este interzisa tinerea animalelor în stare legata. Prin derogare de la acest principiu, organismele de inspecţie şi certificare autorizeaza aceasta practica pentru animalele individuale, în baza unei motivari facute de operator privind necesitatea acestei operaţiuni din motive de siguranţă sau de bunastare, şi legarea se face numai pentru o perioadă limitata. … (5) Prin derogare de la prevederile alin. (4), vitele se leagă în adaposturi, cu menţiunea ca sunt prevăzute plimbari ale acestora, iar cresterea se face, respectandu-se cerinţele de bunastare, cu asternuturi de paie corespunzătoare, precum şi cu gestionare individuala. Aceasta derogare poate fi aprobata de organismele de inspecţie şi certificare. … (6) Prin derogare, bovinele din fermele mici se leagă atunci când nu este posibila tinerea acestora în grupuri, corespunzătoare cerințelor comportamentului lor, cu condiţia ca ele să aibă de cel puţin două ori pe săptămâna acces la pasuni, la traseele exterioare şi la suprafetele de exercitiu în aer liber. Derogarea se poate aproba de organismele de inspecţie şi certificare. … (7) Când animalele sunt crescute în grupuri, marimea grupului se stabileste în functie de stadiul lor de dezvoltare şi de necesitatile comportamentale ale speciilor respective. Este interzisa tinerea animalelor în condiţii sau sub diete care le provoaca anemie. … (8) Pentru păsări vârsta minima de sacrificare este de: 81 de zile pentru gaini, 150 de zile pentru claponi, 49 de zile pentru ratele Pekin, 70 de zile pentru ratele femele Muscovy, 84 de zile pentru ratele masculi Muscovy, 92 de zile pentru ratele Mallards, 94 de zile pentru bibilici, 140 de zile pentru curcani şi pentru gastele pentru carne. În cazurile în care operatorii nu aplica aceste varste minime de sacrificare, ei trebuie să recurga la rase cu crestere lenta. … +
Secţiunea a 9-aTransportul animalelor +
Articolul 14(1) Transportul animalelor se efectueaza astfel încât sa limiteze stresul suferit de acestea. Încărcarea şi descarcarea lor trebuie efectuate cu grija şi fără a se folosi nici un fel de stimulare electrica pentru a constrange animalele. Este interzisa utilizarea oricăror tranchilizante alopatice inaintea şi în timpul transportului. … (2) Până la sacrificare şi în timpul acesteia animalele trebuie manipulate astfel încât stresul lor să fie redus la minimum. … +
Secţiunea a 10-aIdentificarea produselor animaliere +
Articolul 15Animalele şi produsele animaliere se identifica în toate stadiile de productie, prelucrare, transport şi comercializare. +
Secţiunea a 11-aIngrasamintele provenite de la animale +
Articolul 16(1) Cantitatea totala de ingrasaminte pe unitate/ferma nu poate depăşi echivalentul a 170 kg azot/hectar/an pe suprafaţa agricola utilizata. Acolo unde este cazul densitatea totala a animalelor se reduce pentru a se evita depăşirea limitei stabilite. … (2) Pentru determinarea densitatii corespunzătoare a animalelor unitatile de vita mare echivalente cu 170 kg azot/hectar/an pe suprafaţa agricola utilizata pentru diferite categorii de animale, se pot stabili de A.N.P.E., luandu-se ca referinţa datele prevăzute în anexa nr. 4. … (3) Orice abatere de la aceste valori trebuie justificata. Aceasta cerinţa se referă doar la calcularea numarului maxim de animale în scopul asigurarii nedepasirii limitei de 170 kg azot/hectar/an, fără a se aduce prejudicii densitatii animaliere pentru sănătatea şi bunastarea acestora, după cum este stabilit la art. 17, 18, 19 şi 20 şi în anexa nr. 5. … (4) Unitatile/fermele agricole ecologice pot stabili colaborari cu alte unităţi/ferme care respecta prevederile prezentelor norme metodologice, în scopul distribuirii surplusului de ingrasaminte rezultate din producţia ecologica. Limita maxima de 170 kg azot/hectar/an de suprafaţa agricola utilizata se calculeaza cu acordul tuturor unităţilor/fermelor de productie ecologica implicate intr-o astfel de cooperare. … (5) Se pot stabili limite mai mici decat cele specificate la alin. (1)-(4), luandu-se în considerare caracteristicile suprafetei respective, aplicarea altor ingrasaminte pe bază de azot pe suprafaţa respectiva şi preluarea azotului din sol de către culturi. … (6) Echipamentele destinate depozitarii ingrasamintelor provenite de la animale trebuie să aibă capacitatea de a împiedica poluarea apei prin scurgeri directe sau prin scurgeri şi infiltrari în sol. … (7) Pentru a se asigura o buna administrare a ingrasamintelor capacitatea echipamentelor destinate depozitarii ingrasamintelor provenite de la animale trebuie să depăşească capacitatea de depozitare a acestora necesară pentru perioada cea mai lunga a anului, când se poate intampla ca folosirea ingrasamintelor pentru sol să fie necorespunzatoare sau nepotrivita, în cazurile în care unitatea de productie este amplasata intr-o zona desemnata sensibila la nitrati. … +
Secţiunea a 12-aZonele de miscare libera şi adaposturile animalelor +
Articolul 17(1) Condiţiile de adapostire a animalelor trebuie să corespunda cerințelor lor biologice, fiziologice şi etologice. Adaposturile trebuie să fie bine izolate termic, ventilate natural şi iluminate astfel încât să asigure animalelor un microclimat de confort, cu temperatura şi umiditate optime, curenti de aer adecvati, iar concentraţia de gaze şi nivelul de pulberi aeromicroflora să se incadreze în normele de igiena. … (2) Spatiile în aer liber, suprafetele de exercitii în aer liber sau traseele exterioare trebuie să ofere, în functie de condiţiile meteorologice locale şi de rasele respective, o protecţie suficienta împotriva ploii, vantului, soarelui şi temperaturilor extreme. … +
Secţiunea a 13-aDensitatea de populare a animalelor şi măsuri pentru evitarea pasunatului excesiv +
Articolul 18(1) Adapostirea animalelor nu este obligatorie în zonele în care condiţiile climatice corespunzătoare permit ca animalele să fie tinute în mediul exterior. … (2) Densitatea animalelor în adaposturi trebuie să garanteze confortul şi bunastarea animalelor în functie de rase şi de vârsta lor. Trebuie avute în vedere nevoile comportamentale ale animalelor, marimea grupului şi sexul acestora. Densitatea optima trebuie să asigure bunastarea animalelor, acestora punandu-li-se la dispoziţie un spatiu suficient pentru a sta în picioare în mod natural, pentru a se aseza cu usurinta, pentru a se intoarce, pentru a-şi face toaleta, pentru a putea sta în toate pozitiile şi a face miscari naturale, cum ar fi să îşi intinda aripile şi sa dea din aripi. … (3) Suprafetele minime ale adaposturilor şi ale spatiilor de exercitiu în aer liber şi alte caracteristici locale de adapostire, destinate diferitelor specii şi categorii de animale, sunt stabilite în anexa nr. 5. … (4) În aer liber densitatea de populare a animalelor care se gasesc pe pasuni sau pe alte fanete, terenuri umede ori ierboase sau în alte habitate naturale ori seminaturale trebuie să fie suficient de scazuta pentru a se evita erodarea solului şi exploatarea excesiva a vegetatiei. … (5) Adaposturile, tarcurile, echipamentele şi ustensilele trebuie să fie curatate şi dezinfectate astfel încât sa previna toate infectiile incrucisate şi dezvoltarea organismelor purtătoare de boli. Numai produsele enumerate în anexa nr. 2 la titlul "Produse autorizate pentru curatarea şi dezinfectia adaposturilor şi a instalaţiilor de crestere a animalelor" se utilizeaza pentru curatarea şi dezinfectia cladirilor şi instalaţiilor. Fecalele, urina şi hrana nemancata sau dispersata trebuie inlaturate ori de cate ori este necesar, pentru a se reduce la minimum mirosurile şi pentru a se evita atragerea insectelor şi a rozatoarelor. … +
Secţiunea a 14-aMamifere +
Articolul 19(1) Sub rezerva prevederilor art. 12 alin. (3), mamiferele trebuie să aibă acces la pasuni, la suprafetele de exercitiu sau la traseele exterioare care sunt parţial acoperite şi trebuie să utilizeze aceste zone atâta timp cat starea fiziologica a animalului, condiţiile meteorologice şi starea terenului o permit, cu excepţia cazurilor în care cerinţele naţionale privind problemele specifice de politie sanitara interzic acest lucru. Erbivorele au acces la pasuni ori de cate ori condiţiile permit acest lucru. … (2) În cazurile în care erbivorele au acces la pasuni în perioada de pasunat, iar sistemul de adapostire pe timp de iarna ofera libertate de miscare animalelor, obligaţia de a prevedea suprafete de exercitiu în aer liber sau de alergare în camp deschis pe timpul iernii poate fi amanata. … (3) Fără a încalcă prevederile ultimei fraze a alin. (1), taurii în vârsta de peste un an trebuie să aibă acces la pasuni sau la suprafetele de exercitiu în aer liber ori la traseele exterioare. … (4) Prin derogare de la prevederile alin. (1), faza finala de ingrasare a bovinelor, porcinelor, suinelor şi ovinelor pentru producţia de carne are loc în stabulatie, cu menţiunea ca aceste perioade în care animalele stau în adapost sa nu fie mai mari de o cincime din durata lor de viaţa şi sa nu dureze mai mult de 3 luni. … (5) Adaposturile animalelor trebuie să aibă podele netede, dar nu alunecoase. Minimum jumătate din suprafaţa totala a podelelor trebuie să fie solida şi sa nu fie alcatuita din stinghii sau podea tip gratar. … (6) Adaposturile animalelor trebuie să fie prevăzute cu o suprafaţa de culcare şi de odihnă confortabila, curata şi uscata, suficient de mare, având o alcatuire solida. Suprafaţa de odihnă este prevăzută cu suprafete de culcare uscate şi acoperite cu asternut de paie. Asternutul poate fi constituit din paie sau din alte materiale naturale corespunzătoare. Asternutul poate fi ameliorat şi îmbunătăţit cu produse minerale autorizate ca ingrasamant în agricultura ecologică, conform anexei nr. 2 titlul "Fertilizatori şi amelioratori ai solului". … (7) În cresterea viteilor toate exploatatiile trebuie să respecte legislatia naţionala privind protectia acestora. Adapostirea viteilor mai mult de o săptămâna în boxe individuale este interzisa. … (8) În ceea ce priveste cresterea porcilor toate exploatatiile trebuie să respecte dispozitiile naţionale, stabilind norme minimale relative la protectia porcilor. Scroafele trebuie să fie mentinute în grupuri, cu excepţia ultimei perioade de gestatie şi pe durata perioadei de alaptare. Purceii nu se ţin în adaposturi cu suprafete netede sau în custi. Suprafetele de exercitiu în aer liber trebuie să permită animalelor să îşi satisfaca nevoile naturale şi de ramat. În scopul acestei ultime activităţi pot fi utilizate diferite substraturi. … +
Secţiunea a 15-aPăsări +
Articolul 20(1) Păsările trebuie crescute pe sol şi nu pot fi tinute în custi. … (2) Păsările de apa trebuie să aibă acces la un parau, elesteu sau lac de fiecare data când condiţiile meteorologice o permit, în scopul respectarii cerințelor privind bunastarea animalelor şi condiţiile de igiena. … (3) Adaposturile pentru toate păsările trebuie să indeplineasca urmatoarele condiţii minime: … a) minimum o treime din suprafaţa podelei trebuie să fie solida şi nu trebuie să fie alcatuita din stinghii sau tip gratar. Podelele se acopera cu un asternut din paie, talas, nisip sau rumegus; … b) în adaposturile avicole pentru gainile ouatoare o parte suficienta a suprafetei necesare gainilor trebuie să fie destinata colectarii dejectiilor; … c) trebuie să fie prevăzute cu locuri de cocotat, de lungime corespunzătoare şi în numar corespunzător importantei grupului şi taliei pasarilor, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 5; … d) trebuie să dispună de trape de intrare-iesire de marime adecvata şi să aibă o lungime combinata de mai puţin de 4 m pe 100 mp suprafaţa a adapostului. Fiecare adapost pentru păsări cuprinde până la: 4.800 de gaini; 3.000 de gaini ouatoare; 5.200 de bibilici; 4.000 de rate femele Muscovy sau Pekin; 3.200 de rate masculi Muscovy sau Pekin ori alte rate; 2.500 de claponi, gaste sau curcani. Suprafaţa totala utilizabila a adaposturilor pentru păsări destinate productiei de carne, pe întreaga unitate de productie, nu trebuie să depăşească 1.600 mp. … (4) Pentru gainile ouatoare lumina naturala se completeaza cu lumina artificiala pentru a se asigura zilnic un maximum de 16 ore de luminozitate, cu o perioadă continua de odihnă nocturna de cel puţin 8 ore. … (5) Păsările trebuie să aibă acces la trasee exterioare de fiecare data când vremea permite şi de cate ori este posibil, pentru cel puţin o treime din durata vietii lor. Aceste suprafete de alergare în aer liber trebuie să fie acoperite cu vegetatie, să fie prevăzute cu instalaţii de protecţie şi să permită pasarilor acces liber la un numar corespunzător de jgheaburi cu apa şi hrana. … (6) Din motive de sănătate adaposturile trebuie să fie total golite între fiecare ciclu de crestere a pasarilor. În timpul acestei perioade adaposturile şi instalatiile trebuie să fie curatate şi dezinfectate. La sfârşitul fiecarui ciclu de crestere a unui grup de păsări suprafetele de alergare trebuie să ramana goale pentru a permite refacerea vegetatiei şi din motive de sănătate. Aceste cerinţe nu se aplică grupurilor mici de păsări care nu sunt tinute în tarcuri şi care sunt libere. … +
Capitolul 3Apicultura şi produsele apicole +
Secţiunea 1Principii generale +
Articolul 21(1) Apicultura este o activitate importanţa care, prin actiunea de polenizare a albinelor, contribuie la protectia mediului şi la cresterea productiei agroforestiere. … (2) Calificarea produselor apicole ca fiind obtinute după metodele de productie ecologica este strans legata de tratamentele aplicate stupilor, precum şi de calitatea mediului. Aceasta calificare a produsului ca produs ecologic depinde în egala măsura de condiţiile de extractie, de prelucrare şi de depozitare a produselor apicole. … (3) În cazurile în care un operator administreaza mai multe unităţi apicole aflate în aceeasi zona, toate unitatile trebuie să respecte cerinţele stabilite în prezentele norme metodologice. Prin derogare de la acest principiu, un operator poate exploata unităţi care nu respecta dispozitiile prezentelor norme metodologice, cu condiţia să fie indeplinite toate cerinţele, cu excepţia celor stabilite la art. 24 alin. (2) privind amplasarea stupilor. În aceasta situaţie însă produsul nu se comercializeaza ca produs ecologic. … +
Secţiunea a 2-aPerioada de conversie +
Articolul 22Produsele apicole se vand facandu-se referire la modul de productie ecologica, dacă se respecta regulile de productie stabilite la art. 4 şi 5 din ordonanţa de urgenţă şi în prezentele norme metodologice, pe o durată de maximum un an. În perioada de conversie ceara se inlocuieste conform prevederilor art. 28 alin (3). +
Secţiunea a 3-aOriginea albinelor +
Articolul 23(1) În alegerea raselor de albine trebuie să se tina seama de capacitatea acestora de a se adapta la condiţiile locale, de vitalitatea şi de rezistenta lor la boli. Se prefera utilizarea soiurilor europene de Apis mellifera şi a ecotipurilor lor locale. … (2) Stupii trebuie să fie constituiti prin divizarea familiilor sau prin achizitionarea de roiuri ori de stupi de la unitatile care respecta prevederile prezentelor norme metodologice. … (3) Cu acordul organismelor de inspecţie şi certificare stupii existenti în unitatea de productie şi care nu respecta regulile stabilite în prezentele norme metodologice se convertesc. … (4) Organismele de inspecţie şi certificare pot acorda derogari pentru reconstituirea stupilor, în absenta stupilor sau în cazuri speciale cum ar fi: mortalitate ridicata cauzata de boli, catastrofe naturale, dar cu condiţia respectarii perioadei de conversie. … (5) Organismele de inspecţie şi certificare pot acorda derogari pentru renovarea stupilor la 10% pe an din matcile şi roiurile care nu respecta prevederile prezentelor norme metodologice, care sunt incorporate în unitatea de productie ecologica, cu condiţia ca matcile şi roiurile respective să fie aşezate în stupi cu faguri sau cu baza de faguri proveniti de la unitatile de productie ecologica. În acest caz nu se aplică perioada de conversie. … +
Secţiunea a 4-aAmplasarea stupilor +
Articolul 24(1) Organismele de inspecţie şi certificare pot sa delimiteze regiuni sau zone în care activităţile apicole care respecta prevederile prezentelor norme metodologice nu sunt practicabile. Apicultorul va furniza organismelor de inspecţie şi certificare o harta la o scara corespunzătoare privind amplasarea stupilor. În cazul în care aceste arii nu sunt identificate, apicultorul este obligat sa furnizeze organismelor de inspecţie şi certificare documentele şi justificarile necesare, incluzând şi analizele care să demonstreze ca ariile accesibile coloniilor sale indeplinesc condiţiile stabilite în prezentele norme metodologice. … (2) Amplasarea stupinelor trebuie: … a) sa garanteze ca albinele dispun de surse naturale suficiente de nectar, de secretii dulci, de polen, precum şi de acces la apa; … b) sa garanteze ca pe o raza de 3 km în jurul amplasamentului stupilor sursele de polen şi nectar sunt constituite, esential, din culturi obtinute prin metode ecologice şi/sau din flora spontana, conform prevederilor art. 4 şi 5 din ordonanţa de urgenţă şi ale prezentei anexe, sau din culturi care nu respecta prevederile prezentelor norme metodologice, dar sunt supuse unor tratamente care au incidente scazute asupra mediului; … c) sa menţină o distanta suficienta faţă de toate sursele de productie neagricole care pot produce poluare. Organismele de inspecţie şi certificare pot stabili măsuri suplimentare pentru asigurarea acestei cerinţe. … +
Secţiunea a 5-aAlimentatia albinelor +
Articolul 25(1) La sfârşitul sezonului de productie în stupi trebuie lasate rezerve de miere şi de polen suficiente pentru supravietuirea pe perioada iernii. … (2) Alimentatia artificiala a coloniilor este permisa în cazurile în care supravietuirea familiilor de albine este compromisa de condiţiile climatice nefavorabile. Alimentatia artificiala trebuie să fie constituita din miere obtinuta din apicultura ecologica, provenind de preferinta din aceeasi unitate/ferma de productie ecologica. … (3) Organismele de inspecţie şi certificare, prin derogare de la prevederile alin. (2), pot autoriza în hranirea artificiala utilizarea siropului de zahar sau a melasei obtinute din agricultura ecologică, în locul mierii produse ecologic, în special în cazul în care condiţiile climatice provoaca cristalizarea mierii. … (4) Informaţiile urmatoare vor fi introduse în registrul prisacilor, în spatiul destinat hranirii artificiale: tipul produsului, datele, cantitatile şi stupii în care se utilizeaza. … (5) Utilizarea altor produse în afara celor indicate la alin. (1)-(3) nu se autorizeaza în apicultura care respecta prevederile prezentelor norme metodologice. … (6) Alimentatia artificiala a albinelor este permisa în perioada situata între ultima recolta de miere şi cu 15 zile înainte de inceputul recoltarii mierii din anul următor. … +
Secţiunea a 6-aPrevenirea bolilor şi tratamentele veterinare +
Articolul 26(1) În apicultura prevenirea bolilor trebuie să corespunda urmatoarelor principii: … a) selectarea de rase rezistente; … b) aplicarea unor practici favorizand o buna rezistenta la boli şi prevenirea infectiilor, ca de exemplu: innoirea regulata a matcilor, controlul sistematic al stupilor pentru a detecta orice formă de boala, controlul puietului mascul din familiile de albine, dezinfectarea materialelor şi a echipamentelor la intervale regulate, distrugerea materialelor sau a surselor de contaminare, reinnoirea regulata a cerii de albine şi constituirea unor rezerve suficiente de miere şi polen în familiile de albine. … (2) Atunci când s-au luat toate aceste măsuri preventive, iar coloniile se imbolnavesc sau se infecteaza, ele trebuie tratate imediat şi, după caz, mutate în stupi de izolare. … (3) Utilizarea de medicamente veterinare în apicultura conform metodelor de productie ecologica trebuie să respecte urmatoarele principii: … a) acestea trebuie să fie utilizate în conformitate cu dispozitiile naţionale; … b) produsele fitoterapeutice şi homeopatice trebuie să fie utilizate de preferinta în raport cu produsele alopatice sintetizate chimic, cu condiţia ca ele să aibă un efect terapeutic real asupra bolii la care se aplică tratamentul; … c) când utilizarea produselor menţionate mai sus se dovedeste ineficienta în combaterea unei boli sau a unei infectii care risca sa distruga coloniile, se poate recurge la medicamente alopatice chimice de sinteza, sub responsabilitatea medicului veterinar sau a altor persoane autorizate, fără a aduce prejudicii principiilor stabilite la lit. a) şi b); … d) este interzisa utilizarea medicamentelor veterinare alopatice chimice de sinteza în tratamentele preventive; … e) prin derogare de la prevederile lit. a), acidul formic, acidul lactic, acidul acetic şi acidul oxalic, precum şi substantele: mentol, timol, eucaliptol sau camfor sunt utilizate numai în cazurile de infestare cu Varroa jacobsoni. … (4) Organismele de inspecţie şi certificare pot autoriza şi alte tratamente veterinare sau tratamentele aplicate familiilor de albine, fagurilor etc., impuse de legislatia naţionala. … (5) În perioada de tratament în care se administreaza produse alopatice chimice de sinteza coloniile tratate trebuie să fie mutate în stupi de izolare şi toata ceara trebuie să fie inlocuita cu ceara care să corespunda principiilor stabilite în prezentele norme metodologice. Ulterior se aplică coloniilor în cauza o perioadă de conversie de un an. … (6) Cerinţele prevăzute la alin. (5) nu se aplică produselor menţionate la alin. (3) lit. e). … (7) În cazul în care medicamentele de uz veterinar se folosesc, se noteaza clar tipul produsului, precum şi detaliile de diagnostic, de posologie, modul de administrare, durata tratamentului şi perioada de asteptare legala. Aceste informaţii se comunică organismelor de inspecţie şi certificare înainte de comercializarea produselor ca produse obtinute după metoda de productie ecologica. … +
Secţiunea a 7-aPracticile de management apicol şi identificarea acestora +
Articolul 27(1) Se interzice distrugerea albinelor din faguri ca metoda asociata de recoltare a produselor apicole. … (2) Mutilarea albinelor, ca de pilda retezarea aripilor matcilor, este interzisa. … (3) Se permite inlocuirea matcilor prin uciderea matcii vechi. … (4) Distrugerea puietului mascul nu este permisa decat pentru a limita infectia cu Varroa jacobsoni. … (5) Este interzisa utilizarea de repulsivi chimici de sinteza în timpul operaţiunilor de extractie a mierii. … (6) Zona în care sunt amplasati stupii se înregistrează o dată cu identificarea stupilor. Organismele de inspecţie şi certificare trebuie informate despre orice deplasare a lor, într-un termen stabilit de comun acord. … (7) În scopul garantarii operaţiunilor se acordă o atenţie deosebită extractiei, prelucrarii şi depozitarii produselor apicole. Vor fi înregistrate toate masurile luate pentru conformitatea cu prezentele norme metodologice. … (8) Eliminarea straturilor superioare de ceara şi operaţiunile de extractie a mierii se consemneaza în registrul fiecarui stup. … +
Secţiunea a 8-aCaracteristicile stupilor şi ale materialelor utilizate în apicultura +
Articolul 28(1) Stupii se confectioneaza din materiale naturale care nu prezinta risc de contaminare pentru mediul înconjurător sau pentru produsele apicole. … (2) Cu excepţia produselor menţionate la art. 26 alin. (3) lit. e), în interiorul stupilor se folosesc doar produse naturale, cum ar fi: propolis, ceara şi uleiuri vegetale. … (3) Ceara de albine pentru noile rame provine de la unitatile de productie ecologica. Prin derogare, în special pentru înfiinţarea de noi stupi şi în perioada de conversie, ceara de albine care nu provine din aceste unităţi poate fi permisa în situaţii excepţionale, când pe piaţa nu exista ceara de albine produsa ecologic şi cu condiţia ca aceasta sa provina din opercule, numai cu aprobarea organismelor de inspecţie şi certificare. … (4) Este interzisa extractia mierii din faguri care conţin puiet. … (5) Pentru protectia materialelor împotriva organismelor dăunătoare se utilizeaza doar produsele enumerate în anexa nr. 2 la titlul "Pesticide", pct. II. … (6) Este permisa aplicarea de tratamente fizice, cum ar fi flacara directa. … (7) Pentru curatarea şi dezinfectarea materialului, a cladirilor, a echipamentelor, a ustensilelor şi a tuturor produselor utilizate în apicultura se folosesc numai produsele enumerate în anexa nr. 2 la titlul "Produse autorizate pentru curatarea şi dezinfectia adaposturilor şi a instalaţiilor de crestere a animalelor". … ––-