de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului pentru Mediu
+ Articolul 1(1) Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat sustinerii şi realizării cu prioritate a proiectelor cuprinse în Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului, în conformitate cu normele şi standardele de mediu în vigoare. … (2) Gestionarea generală a Fondului pentru mediu se realizează de către Administraţia Fondului pentru Mediu, instituţie de utilitate publică cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, având sediul în municipiul Bucureşti. … (3) Fondul pentru mediu şi Administraţia Fondului pentru Mediu vor fi denumite în cele ce urmează Fond, respectiv Administraţia Fondului. … + Articolul 2Atribuţiile principale ale Administraţiei Fondului sunt cele prevăzute la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 3Pentru îndeplinirea funcţiilor sale Administraţia Fondului are următoarele structuri de decizie:a) comitetul de avizare; … b) comitetul director. … + Articolul 4(1) Atribuţiile comitetului de avizare sunt cele prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 73/2000, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) Componenta nominală a comitetului de avizare, alcătuit din reprezentanţii ministerelor, împuterniciţi prin ordin al ministrului de resort, din reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de mediu, desemnaţi prin vot de către acestea, şi din directorul general al Administraţiei Fondului, se aproba prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului. … (3) Membrii comitetului de avizare nu primesc indemnizaţii pentru activitatea desfăşurată. … + Articolul 5(1) Atribuţiile comitetului director sunt cele stabilite la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 73/2000 cu modificările ulterioare. … (2) Comitetul director aproba bilanţul contabil şi execuţia bugetară, pe care le înaintează autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. … (3) Comitetul director este constituit din preşedinte, care este directorul general al Administraţiei Fondului, şi din directorii direcţiilor de specialitate ale acesteia. … + Articolul 6Comitetul de avizare şi comitetul director îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului. + Articolul 7(1) Conducerea curenta a Administraţiei Fondului este asigurata de un director general. … (2) Numirea şi revocarea din funcţie a directorului general se fac potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 73/2000, cu modificările şi completările ulterioare. … (3) Directorul general angajează şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul de conducere şi de execuţie al Administraţiei Fondului. … (4) Directorul general este reprezentantul legal al Administraţiei Fondului şi pentru îndeplinirea atribuţiilor sale emite decizii. … (5) Directorul general îndeplineşte atribuţiile ordonatorului tertiar de credite. … + Articolul 8(1) În cadrul structurii organizatorice, prin decizie a directorului general se pot constitui colective sau compartimente de lucru. … (2) Atribuţiile specifice funcţiilor din direcţiile, serviciile, colectivele sau compartimentele de specialitate ale Administraţiei Fondului se vor stabili prin fişa posturilor respective. … + Articolul 9(1) Operaţiunile financiare ale Fondului, care privesc constituirea, gestionarea şi utilizarea resurselor financiare, se derulează prin unităţile de trezorerie a statului. … (2) Fondurile financiare provenite din surse externe se gestionează pe baza contractelor încheiate şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 73/2000. … + Articolul 10(1) În primul an de activitate, până la constituirea surselor proprii de finanţare, cheltuielile curente şi de capital pentru înfiinţarea, dotarea şi funcţionarea Administraţiei Fondului se asigura din sumele prevăzute cu aceasta destinaţie în bugetul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. … (2) Începând cu al doilea an de funcţionare cheltuielile curente şi de capital ale Administraţiei Fondului se asigura din Fond, în limita a 3% din veniturile acestuia. … (3) Salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Fondului se face în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare. … (4) Numărul maxim de posturi pentru Administraţia Fondului este de 31 şi se încadrează în numărul maxim de posturi prevăzut pentru Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului pe anul 2001. … + Articolul 11Pentru activităţile specifice care implica deplasări Administraţia Fondului dispune de un autovehicul cu un consum maxim lunar de carburanţi de 300 litri.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.