REGULAMENTUL din 10 aprilie 2003

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 7 mai 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUHG 792 03/08/2011
ActulACTUALIZEAZA PEREGULAMENT 10/04/2003
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 449 din 10 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 307 din 7 mai 2003.
 + 
Capitolul IPrevederi generale + 
Articolul 1Centrul Roman pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, denumit în continuare CERONAV, este înființat potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 33/2003, funcționează în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și asigura funcția de pregătire și perfecționare a personalului care deservește mijloacele de transport naval sau care desfășoară activități conexe și auxiliare acestora, prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 412/2002. + 
Articolul 2(1)CERONAV este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii.(2)CERONAV are sediul în municipiul Constanta, Str. Pescarilor nr. 69A.(3)CERONAV are o subunitate în municipiul Galați, Str. Portului nr. 23, și puncte de lucru în municipiul Constanta, str. Baba Novac nr. 101 și Baza Nautica – Siutghiol.(4)CERONAV poate înființa subunitati și puncte de lucru și în alte localități din țara, cu aprobarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, și poate organiza activități temporare în străinătate pentru activități specifice.
 + 
Articolul 3(1)CERONAV este desemnat ca organism național de instruire în vederea perfecționării navigatorilor ce servesc la bordul navelor maritime, pentru atingerea nivelului minim de pregătire cerut de prevederile Convenției internaționale privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), la care România a aderat prin Legea nr. 107/1992, cu amendamentele din 1995 și 1997, pe care România le-a acceptat prin Ordonanța Guvernului nr. 122/2000, aprobată prin Legea nr. 20/2001.(2)CERONAV asigura pregătirea teoretică și practica a personalului din transporturile navale, în concordanta cu reglementările interne în domeniu și cu legislația europeană referitoare la: personalul navigant, profesia de transportator de mărfuri pe căile navigabile interioare, consilierii de siguranță pentru transportul mărfurilor periculoase pe cai navigabile interioare, modalități de navlosire și de stabilire a prețurilor de transport, precum și la alte aspecte ale transporturilor navale pentru care se instituie standarde privind nivelul cunoștințelor, în conformitate cu reglementările în vigoare.
 + 
Capitolul IIAtribuții + 
Articolul 4(1)CERONAV are următoarele atribuții principale:a)organizarea și derularea programelor de pregătire și perfecționare specifice, obligatorii pentru confirmarea competentei personalului navigant maritim, maritim-portuar, fluvial și de alte cai navigabile interioare, în conformitate cu reglementările naționale și internaționale în domeniu, aflate în vigoare;b)formarea profesională continua și specializarea profesională a personalului navigant maritim, maritim-portuar, fluvial și de alte cai navigabile interioare;c)organizarea și derularea programelor de formare profesională a transportatorilor de mărfuri pe căile navigabile interioare;d)organizarea și derularea programelor de formare profesională a consilierilor de siguranță și a experților pentru transportul mărfurilor periculoase pe apa, în conformitate cu reglementările naționale și internaționale în domeniu;e)formarea profesională continua, specializarea și perfecționarea personalului de exploatare și operare portuara, a personalului care desfășoară alte activități conexe sau auxiliare activităților de transport naval, precum și a altor categorii de personal;f)documentarea și cercetarea științifică, efectuarea de studii, expertize, prognoze, baze de date în domeniul de activitate, pentru necesitați proprii sau pentru terți, pe bază de contract;g)participarea la lucrările organismelor internaționale sau regionale din domeniul transporturilor navale, la care România este parte;h)ducerea la îndeplinire a unor obligații ce revin statului din convențiile și acordurile internaționale, referitoare la pregătirea și perfecționarea personalului navigant maritim, fluvial și de alte cai navigabile interioare, la care România este parte;i)consultanța de specialitate, pe bază de contract;j)organizarea de și participarea la simpozioane, seminarii, expoziții pe teme de specialitate;k)elaborarea, traducerea, multiplicarea, tipărirea și comercializarea de publicații și lucrări proprii, specifice domeniului sau de activitate;l)administrarea terenurilor și a altor bunuri proprietate publică a statului, care i-au fost încredințate spre administrare;m)administrarea obiectivelor de investiții, aprobate cu finanțare de la bugetul de stat, al căror beneficiar este CERONAV;n)alte activități privind valorificarea unor produse din activități proprii și prestări de servicii, în condițiile legii.(2)CERONAV exercita și alte atribuții, potrivit reglementărilor în vigoare.
 + 
Articolul 5În scopul realizării atribuțiilor sale, CERONAV se poate asocia cu instituții publice, regii autonome, societăți comerciale, asociații și fundații, în condițiile legii.
 + 
Capitolul IIIPatrimoniul + 
Articolul 6Patrimoniul CERONAV este în valoare de 122.362.080.774 lei. + 
Articolul 7Patrimoniul CERONAV se constituie prin preluarea patrimoniului Centrului de Perfecționare a Personalului din Marina Civilă și Calificare Personal pentru Exploatare Portuara Constanta și a patrimoniului Centrului de Perfecționare a Personalului din Navigația Fluviala Galați în conformitate cu balantele de verificare și situațiile financiare întocmite de cele doua persoane juridice la data de 31 martie 2003.
 + 
Capitolul IVStructura organizatorică + 
Articolul 8(1)Structura organizatorică a CERONAV se aproba prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, la propunerea Consiliului de conducere al CERONAV.(2)În cadrul CERONAV se pot organiza departamente, direcții, servicii, birouri, compartimente, laboratoare, poligoane, precum și subunitati și puncte de lucru.
 + 
Articolul 9Subunitatea din municipiul Galați se organizează și funcționează având buget de venituri și cheltuieli propriu, aprobat de consiliul de conducere, precum și conturi bancare separate. Limitele de competente ale conducătorului acestei subunitati, privind utilizarea conturilor bancare, se stabilesc de consiliul de conducere.
 + 
Capitolul VOrganele de conducere + 
Articolul 10(1)Conducerea CERONAV este asigurată de către un consiliu de conducere, compus din 7 membri, al cărui președinte este directorul general.(la 16-08-2011,
Alineatul (1) din Articolul 10 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 792 din 3 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 16 august 2011
)
(2)Directorul general al CERONAV și ceilalți membri ai consiliului de conducere sunt numiți și revocați prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.(3)Salarizarea și celelalte drepturi de personal ale directorului general, precum și indemnizațiile membrilor consiliului de conducere se stabilesc, în condițiile legii, prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.
 + 
Articolul 11Consiliul de conducere își desfășoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare și funcționare. + 
Articolul 12(1)Consiliul de conducere are următoarele atribuții principale:a)aproba regulamentul propriu de organizare și funcționare;b)aproba regulamentul intern al CERONAV;c)propune spre aprobare Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței structura organizatorică a CERONAV, precum și modificările la aceasta;d)aproba statul de funcții;e)aproba strategia de dezvoltare și de modernizare a CERONAV;f)numește și revoca directorii CERONAV, în condițiile legii;g)analizează clauzele contractului colectiv de muncă înainte de și după negocierea cu reprezentanții salariaților, în condițiile legii;h)aproba invitarea unor cadre didactice sau a unor specialiști din străinătate și stabilește condițiile de încheiere a contractului cu aceștia;i)aproba bugetul de venituri și cheltuieli cu acordul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în condițiile legii, și asigura execuția acestuia;j)aproba bugetul de venituri și cheltuieli al subunitatii din municipiul Galați și limitele de competența ale conducătorului acestei subunitati privind angajarea cheltuielilor și utilizarea conturilor bancare;k)avizează programele de investiții, stabilește sursele proprii de finanțare, aproba contractarea de credite bancare, precum și constituirea de alte sume pentru finanțarea investițiilor și prezintă spre aprobare Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței investițiile ce urmează a se realiza de către CERONAV;l)aproba modalitățile de finanțare a dotării cu echipamente, inclusiv prin credite și/sau împrumuturi contractate de stat sau cu garanția statului, pe care le poate derula în condițiile legii;m)stabilește și supune spre aprobare Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței tarifele pentru cursurile de formare profesională, obligatorii pentru obținerea certificatelor de capacitate, brevetelor și atestatelor de către personalul navigant român;n)aproba baremurile minime de negociere pentru tarifele cursurilor necuprinse la lit. m);o)aproba contractele încheiate de CERONAV;p)aproba situațiile financiare periodice ale CERONAV privind activitatea desfășurată și stabilește măsuri pentru continuarea activității în condițiile de echilibrare a bugetului;q)analizează periodic derularea exercițiului bugetar și eficienta cheltuielilor;r)aproba rapoartele periodice ale compartimentelor de control din cadrul CERONAV;s)aproba închirierea de clădiri, spații, terenuri și de alte bunuri aflate în proprietatea CERONAV;t)stabilește și supune spre aprobare Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței închirierea bunurilor proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea CERONAV, în conformitate cu reglementările în vigoare;u)aproba scoaterea din funcțiune și valorificarea, în condițiile legii, a bunurilor din patrimoniul CERONAV;v)aproba deplasarea în străinătate a personalului CERONAV pentru participare la sesiuni, seminarii, conferințe, școlarizare, expoziții din domeniul specific de activitate, precum și pentru organizare de cursuri;w)propune spre aprobare Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței deplasarea în străinătate a directorului general;x)aproba participarea CERONAV ca partener în cadrul unor proiecte internaționale, în cooperare cu instituții similare din alte tari, în special din Uniunea Europeană ca parte a programului de integrare europeană;y)aproba propunerile de premiere anuale, trimestriale și acordarea salariului de merit pentru persoanele din conducerea CERONAV;z)avizează raportul anual de activitate, întocmit de conducerea executivă a CERONAV, care se supune spre aprobare Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.(2)Consiliul de conducere exercita orice atribuții care îi revin din prevederile legale, din regulamentul de organizare și funcționare și din dispozițiile Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
 + 
Articolul 13(1)Consiliul de conducere se întrunește lunar sau ori de câte ori este necesar, la cererea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi.(2)Ședința este condusă de președinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru al consiliului de conducere, delegat în scris de către președinte.(3)Ședințele consiliului de conducere se desfășoară în prezenta a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor consiliului.(4)Hotărârile consiliului de conducere se iau cu majoritatea voturilor membrilor acestuia.(5)Consiliul de conducere este asistat de un secretar, numit dintre angajații CERONAV. Pentru aceasta activitate secretarul primește o indemnizație stabilită de consiliul de conducere. + 
Articolul 14Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de conducere poate atrage în activitatea de analiza consilieri și consultanți din diferite sectoare, urmând ca activitatea acestora să fie remunerată în condițiile legii. + 
Articolul 15Consiliul de conducere prezintă anual conducerii Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței un raport asupra activității în perioada expirată și asupra programului de activitate pentru perioada în curs. + 
Articolul 16(1)Directorul general al CERONAV are următoarele atribuții și competente:a)asigura conducerea operativă a CERONAV;b)reprezintă CERONAV în relațiile cu terții și semnează actele ce îl angajează față de aceștia, pe baza și în limitele împuternicirilor date de consiliul de conducere și ale celor conferite de legislația în vigoare;c)propune numirea și, după caz, revocarea directorilor CERONAV;d)angajează și, după caz, concediază personalul de execuție și de conducere din cadrul CERONAV, în condițiile legii;e)încheie contractul colectiv de muncă al CERONAV, în condițiile legii;f)încheie contractele individuale de muncă și dispune măsuri cu privire la modificarea, executarea, suspendarea și încetarea acestora, cu respectarea legislației în vigoare;g)este ordonator de credite în condițiile prevăzute de lege;h)exercita orice atribuții care îi revin din regulamentul de organizare și funcționare și din hotărârile consiliului de conducere, precum și din prevederile legale în vigoare.(2)În exercitarea atribuțiilor sale directorul general emite decizii.
 + 
Capitolul VIBugetul de venituri și cheltuieli + 
Articolul 17(1)CERONAV întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice.(2)Bugetul de venituri și cheltuieli al CERONAV se aproba de consiliul de conducere cu acordul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în condițiile legii.
 + 
Articolul 18Soldurile anuale rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli al CERONAV rămân la dispoziția acestuia și se folosesc în anul următor cu aceeași destinație, în conformitate cu legislația în vigoare. + 
Articolul 19CERONAV poate realiza și poate dispune de venituri și de cheltuieli în lei și în valută, în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare.
 + 
Capitolul VIIPersonalul + 
Articolul 20(1)Personalul CERONAV trebuie să respecte prevederile regulamentului de organizare și funcționare și ale regulamentului intern.(2)Criteriile și condițiile pentru încadrarea și promovarea personalului se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor legale pentru instituțiile publice ale statului.(3)Salarizarea personalului se face potrivit reglementărilor stabilite pentru instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii.(4)Atribuțiile și responsabilitățile individuale ale personalului CERONAV se stabilesc prin fișa postului, elaborata în baza regulamentului intern, și se aproba de către directorul general. Fișa postului este anexa la contractul individual de muncă și se semnează de către salariat și de șeful ierarhic al acestuia.
 + 
Capitolul VIIIRelațiile + 
Articolul 21CERONAV poate să încheie contracte sau convenții cu alte instituții similare, asociații profesionale și cu agenți economici, din țara și din străinătate, în vederea colaborării și cooperării pe plan național sau internațional în domeniul sau de activitate, în condițiile legii.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x