de modificare a Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 3/2003 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a fondurilor deschise de investiţii, a societăţilor de investiţii şi a depozitarilor
+
Articolul IRegulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 3/2003 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a fondurilor deschise de investiţii, a societăţilor de investiţii şi a depozitarilor, aprobat prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 şi nr. 437 bis din 19 iunie 2003, se modifica după cum urmează:1. La articolul 26 alineatul (1), litera f) va avea următorul cuprins:"f) contractul încheiat cu un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, înregistrat în Registrul C.N.V.M.;"2. La articolul 27 litera a), punctul 3 va avea următorul cuprins:"3. ultimul bilanţ contabil, înregistrat la administraţia financiară – pentru persoanele juridice române – sau la autoritatea competentă din ţara de origine – pentru persoanele juridice străine -, certificat de auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, înregistraţi în Registrul C.N.V.M.;"3. La articolul 50, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) Persoanele din cadrul compartimentului de control intern vor raporta direct C.N.V.M. şi membrilor consiliului de administraţie al societăţii de administrare a investiţiilor, precum şi auditorului financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, înregistrat în Registrul C.N.V.M., cu care societatea de administrare a investiţiilor a încheiat contract conform prevederilor prezentului regulament."4. La articolul 51, litera d) va avea următorul cuprins:"d) sa nu facă parte din consiliul de administraţie, conducerea executivă şi sa nu detina calitatea de cenzor/auditor financiar al unei societăţi de administrare a investiţiilor, depozitar, societăţi de servicii de investiţii financiare sau al unei pieţe reglementate;"5. La articolul 54, litera j) va avea următorul cuprins:"j) sa verifice eficienta sistemului informaţional şi procedurile interne;"6. La articolul 68, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) Raportul va avea conţinutul şi anexele prevăzute pentru raportul anual al organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare avute în administrare, precum şi pentru conturile individuale administrate, auditat de un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România şi înregistrat în Registrul C.N.V.M."7. La articolul 78, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 78. – (1) Societăţile de administrare a investiţiilor vor transmite la C.N.V.M. un raport semestrial şi unul anual privind propria activitate, certificat de auditorul financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, înregistrat în Registrul C.N.V.M., în termenul de raportare prevăzut în instrucţiunile specifice ale Ministerului Finanţelor Publice, în forma prezentată în anexa nr. 6 la prezentul regulament."8. Articolul 132 va avea următorul cuprins:"Art. 132. – Caracterul adecvat şi rezonabil al criteriilor de evaluare folosite şi al ratei de conversie a unităţilor de fond ale fondurilor implicate în fuziune trebuie evaluat de către auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, înregistraţi în Registrul C.N.V.M."9. La articolul 133, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 133. – (1) În situaţiile prevăzute la art. 96, 97 şi 98 cu privire la lichidarea fondurilor deschise de investiţii, în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de retragere a autorizaţiei de funcţionare a fondului deschis de investiţii, societatea de administrare a investiţiilor va încheia un contract cu un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, înregistrat în Registrul C.N.V.M., care poate fi şi altul decât cel cu care are încheiat contract societatea de administrare a investiţiilor în conformitate cu dispoziţiile prezentului regulament, desemnând auditorul ca administrator al lichidării."10. La articolul 141, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 141. – (1) Societatea de administrare a investiţiilor va întocmi, va publică şi va transmite C.N.V.M. rapoarte pentru primul şi al treilea trimestru, raportul pentru primul semestru şi raportul anual privind fondurile avute în administrare. Raportul anual va fi auditat de auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, înregistraţi în Registrul C.N.V.M."11. Articolul 162 va avea următorul cuprins:"Art. 162. – Societatea de administrare a fondului deschis de investiţii ale cărui unităţi de fond vor fi distribuite pe teritoriul României va comunică C.N.V.M. şi va publică în toate mediile de publicitate specificate în documentul informativ orice modificare a documentelor în baza cărora a fost autorizata oferirea de unităţi de fond."12. La articolul 167, alineatul (3) va avea următorul cuprins:"(3) Până la data de 31 decembrie 2006 societăţile de investiţii care se autoadministreaza vor avea obligaţia de a-şi majoră capitalul social până la nivelul minim al echivalentului în lei a 300.000 euro, calculat la cursul de referinţa comunicat de B.N.R."13. La articolul 186 alineatul (1), litera f) va avea următorul cuprins:"f) contractul încheiat cu un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România şi înregistrat în Registrul C.N.V.M.;"14. La articolul 199, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) Înaintea înregistrării la oficiul registrului comerţului a modificărilor prevăzute la alin. (1), societatea de investiţii va solicita C.N.V.M. autorizarea prealabilă de modificare/completare a documentelor care au stat la baza emiterii autorizaţiei de funcţionare."15. Articolul 200 va avea următorul cuprins:"Art. 200. – C.N.V.M. va decide cu privire la emiterea autorizaţiei prealabile a modificărilor în modul de organizare şi funcţionare a societăţii de investiţii în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii şi a documentelor justificative corespunzătoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 180 alin. (2)."16. La articolul 210, litera a) va avea următorul cuprins:"a) sa dispună de un spaţiu destinat exclusiv sediului filialei, care să asigure buna desfăşurare a activităţii şi a cărui suprafaţa sa nu fie mai mica de 50 mp. Spaţiul destinat sediului secundar nu poate fi amplasat la subsolurile clădirilor;"17. La articolul 211, litera c) va avea următorul cuprins:"c) copie legalizată a actului care atesta deţinerea cu titlu legal a spaţiului destinat sediului secundar. Acesta va fi reînnoit şi depus la C.N.V.M., în maximum 15 zile de la data expirării. Nu se accepta contracte de asociere în participaţie ca dovada a deţinerii spaţiului destinat sediului secundar. În cazul contractului de subinchiriere se va prezenta declaraţia în forma scrisă a proprietarului care consimte cu privire la destinaţia spaţiului subinchiriat, însoţită de copia legalizată a contractului de închiriere, înregistrat la autoritatea fiscală;"18. Articolul 223 va avea următorul cuprins:"Art. 223. – Caracterul adecvat şi rezonabil al criteriilor de evaluare folosite şi al ratei de conversie a acţiunilor societăţilor de investiţii implicate în fuziune trebuie evaluat de către auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, înregistraţi în Registrul C.N.V.M."19. Articolul 233 va avea următorul cuprins:"Art. 233. – În conformitate cu art. 61 alin. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 513/2002, hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor pot fi adoptate şi prin exercitarea dreptului la vot prin corespondenta, cu confirmare de primire.”20. Articolul 243 va avea următorul cuprins:"Art. 243. – Prezentele dispoziţii se referă la oferirea în România de acţiuni ale societăţilor de investiţii străine şi se aplică societăţilor de investiţii armonizate cu Directiva europeană 85/611/EEC , cu modificările şi completările ulterioare.”21. La articolul 263 alineatul (4), litera c) va avea următorul cuprins:"c) certificatul de înregistrare de menţiuni cu privire la modificarea obiectului de activitate în conformitate cu lit. b) din prezentul alineat, dacă este cazul;"22. Articolul 267 va avea următorul cuprins:"Art. 267. – Orice modificare adusă documentelor menţionate la art. 263 alin. (4) lit. f), referitoare la structura şi funcţiile departamentului/serviciului care desfăşoară operaţiuni legate de activitatea de depozitare, modalitatea de luare şi transmitere a deciziilor şi modalităţile interne de control, procedurile de securitate, control şi cele aplicabile în cazul apariţiei unor evenimente de forta majoră, precum şi la art. 263 alin. (4) lit. g) va fi supusă autorizării C.N.V.M."23. La articolul 271, alineatul (4) va avea următorul cuprins:"(4) Depozitarul constituie conturi bancare separate în numele fiecărui organism depozitat, în care va păstra tot numerarul primit pentru fiecare astfel de organism. Aceste conturi vor fi debitate/creditate de depozitar numai în baza funcţiilor sale de depozitare, în stricta conformitate cu instrucţiunile corespunzătoare ale societăţii de administrare a investiţiilor."24. Articolul 284 va avea următorul cuprins:"Art. 284. – (1) Depozitarii vor transmite la C.N.V.M., în forma materială, raportări saptamanale întocmite în forma prezentată în anexa nr. 12.(2) Depozitarii vor transmite la C.N.V.M. un raport semestrial şi unul anual privind activitatea de depozitare, în termenul de raportare prevăzut în instrucţiunile specifice ale Ministerului Finanţelor Publice. Raportul anual va fi certificat de auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, înregistraţi în Registrul C.N.V.M." … 25. La anexa nr. 1 "Forma şi conţinutul minim al contractului de administrare de investiţii pentru fondurile deschise de investiţii", formularea: "Reprezentată prin … (numele, prenumele, domiciliul, funcţia, B.I. seria … nr. …,)" va fi înlocuită cu formularea: "Reprezentată prin … (numele, prenumele, domiciliul, funcţia, B.I./C.I. seria … nr. …,)".26. La anexa nr. 2 "Forma şi conţinutul minim al contractului de administrare de investiţii pentru societăţile de investiţii", formularea: "Reprezentată prin … (numele, prenumele, domiciliul, funcţia, B.I. seria … nr. …,)" va fi înlocuită cu formularea: "Reprezentată prin … (numele, prenumele, domiciliul, funcţia, B.I./C.I. seria … nr. …,)".27. La anexa nr. 3 "Cerere pentru autorizarea prealabilă (1)/ definitivă (2) a societăţii de administrare a investiţiilor" punctul 1 litera e), subpunctul 5 din pagina intitulata "OPIS" va avea următorul cuprins:"5. declaraţie pe proprie răspundere, sub semnatura olografă, în forma autentică, ce trebuie să cuprindă toate detinerile directe sau indirecte, individuale şi/sau în legătură cu alte persoane implicate, depasind 5% din capitalul social al oricărei societăţi comerciale;"28. La anexa nr. 3 "Cerere pentru autorizarea prealabilă (1)/ definitivă (2) a societăţii de administrare a investiţiilor" punctul 2, litera f) din pagina intitulata "OPIS" va avea următorul cuprins:"f) contractul încheiat cu un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, înregistrat în Registrul C.N.V.M.;"29. La anexa nr. 3 "Cerere pentru autorizarea prealabilă (1)/ definitivă (2) a societăţii de administrare a investiţiilor", pagina "Rude şi afini ai membrilor consiliului de administraţie, ai comitetului de direcţie şi ai conducerii executive", formularea: "Persoanele menţionate în pagina 77" va fi înlocuită cu formularea: "Persoanele menţionate în pagina 76".30. La anexa nr. 3 "Cerere pentru autorizarea prealabilă (1)/ definitivă (2) a societăţii de administrare a investiţiilor", pagina "Acţionari persoane juridice", formularea: "Persoanele menţionate în pagina 77(1)" va fi înlocuită cu formularea: "Persoanele menţionate în pagina 76(1)". +
Articolul IIFormularea: "Legea nr. 31/1990” din cuprinsul Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 3/2003 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a fondurilor deschise de investiţii, a societăţilor de investiţii şi a depozitarilor va fi înlocuită cu formularea: „Legea nr. 31/1990, republicată”. +
Articolul IIIPrezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.─────────────────