---

Salveaza (0) Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide Adresa de e-mail Parolă Ține-mă minte No account yet? Register

---

privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii*)



Notă …
*) Aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 16 din 14 decembrie 2006 şi Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 113 din 14 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1034 din 27 decembrie 2006.

ANEXĂ*)

R E G U L A M E N T U L Nr. 17/22/2006

privind supravegherea pe bază consolidată a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

Banca Naţională a României se consideră făcută, după caz, la Comisia de Naţională a Valorilor Mobiliare.

Art. 2 – (1) Termenii şi expresiile utilizate în prezentul regulament au înţelesul prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 pn"vind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

1. (2) Pentru scopul prezentului regulament, termenii de mai JOS au următoarele semnificaţii:

   1. a) instituţie de credit filială în România – filială a cărei instituţie de credit-mamă este situată în România;

   2. b) IFRS – Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, incluzând Standardele Internaţionale de Contabilitate, şi interpretările lor, în cea mai recentă versiune a acestora adoptată de Comisia Europeană în temeiul Regulamentului EC nr.1606/2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate, care se aplică în condiţiile prevăzute de Ordinul Băncii Naţionale a României nr.5/2005 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3 – Fac obiectul supravegherii pe bază consolidată de către Banca Naţională a României următoarele instituţii de credit, persoane juridice române:

1. a) o instituţie de credit-mamă la nivelul României sau o instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, autorizată de Banca Naţională a României;

2. b) o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, care are ca societate-mamă o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, fără ca, în acest din urmă caz, societatea-mamă să mai aibă ca filiale alte instituţii de credit în statele membre;

3. c) o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, care are ca societate-mamă înfiinţată în România, o societate financiară holding-mamă la

   nivelul României sau o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene şi care este societate-mamă pentru cel puţin încă o instituţie de credit autorizată într-un alt stat membru;

4. d) o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României care, împreună cu instituţiile de credit autorizate în două sau mai multe state membre, au ca societăţi­ mamă aceleaşi societăţi financiare holding având sediul social în state membre diferite, existând o instituţie de credit filială în fiecare dintre aceste state, iar dintre aceste filiale, instituţia de credit, persoană juridică română, are cel mai mare total al activului bilanţier;

5. e) o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, care are ca societate-mamă o societate financiară holding care este societate-mamă şi pentru cel puţin o altă instituţie de credit autorizată în oricare alt stat membru, nici una dintre aceste instituţii de credit nefiind autorizată în statul membru în care este înfiinţată societatea financiară holding, iar dintre aceste filiale, instituţia de credit autorizată în România are cel mai mare total al activului bilanţier; această instituţie de credit este considerată, pentru scopurile supravegherii pe bază consolidată, instituţie de credit controlată de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene.

Art. 4 – (1) Fac obiectul supravegherii pe bază sub-consolidată de către Banca Naţională a României, instituţiile de credit, filiale în România, dacă ele însele sau societăţile-mamă ale acestora, în cazul în care acestea sunt societăţi financiare holding, şi supravegherea pe bază consolidată este exercitată de Banca Naţională a României, potrivit dispoziţiilor art. 176 alin. (1) lit. c), d) sau e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, au într-un stat terţ o filială instituţie de credit, instituţie financiară sau societate de administrare a investiţiilor sau deţin o participaţie în astfel de entităţi.

(2) Banca Naţională a României poate solicita sub-consolidarea la nivelul României şi în alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (1).

CAPITOLUL II

Nivelul de aplicare a cerinţelor prudenţiale în condiţiile exercitării supravegherii pe bază consolidată

Secţiunea 1

Cerinţe prudenţiale aplicabile la nivel consolidat instituţiilor de credit-mamă la nivelul României, respectiv instituţiilor de credit, persoane juridice române, care sunt controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau la nivelul unui alt stat membru şi care sunt supuse supravegherii la nivel consolidat exercitate de Banca Naţională a României

Art. 5 – Fără a se aduce atingere obligaţiilor de respectare a cerinţelor prudenţiale la nivel individual, potrivit prevederilor art. 13, instituţiile de credit-mamă la nivelul României trebuie să îndeplinească, pe baza raportărilor financiare şi prudenţiale consolidate, potrivit metodelor prevăzute la art. 19-21, obligaţiile referitoare la:

1. a) cerinţele minime de capital, prevăzute la art. 126 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi în Regulamentul BNR-CNVlvf nr.13/18/2006 privind determinarea cen·nţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii;

2. b) participaţiile calificate în entităţi nefinanciare, prevăzute la art. 143-147 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;

3. c) procesul intern de adecvare a riscurilor, prevăzut la art. 148-149 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;

4. d) expunerile mari, prevăzute în Regulamentul BNR-CNVlvf nr.16/21/2006 pn·vind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.

Art. 6 – (1) Fără a se aduce atingere obligaţiilor de respectare a cerinţelor prudenţiale la nivel individual, potrivit prevederilor art.13, instituţiile de credit, persoane juridice române, controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul României, trebuie să îndeplinească, pe baza raportărilor financiare şi prudenţiale consolidate ale respectivei societăţi financiare holding, potrivit metodelor prevăzute la art.19-21, obligaţiile menţionate la art.5, referitoare la cerinţele minime de capital, participaţiile calificate în entităţi nefinanciare, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi la expunerile mari.

(2) În cazul în care mai multe instituţii de credit, persoane juridice române şi din alte state membre, sunt controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul unui stat membru, prevederile alin.(1) se aplică numai instituţiei de credit care este supravegheată pe bază consolidată de către Banca Naţională a României, potrivit prevederilor art. 3.

Art. 7 – Instituţiile de credit-mamă la nivelul României şi instituţiile de credit, persoane juridice române, care sunt filiale ale societăţilor financiare holding-mame la nivelul României sau la nivelul unui alt stat membru şi care sunt supuse supravegherii la nivel consolidat exercitate de Banca Naţională a României, trebuie să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, la nivel consolidat, pentru a se asigura că sistemele, procesele şi mecanismele lor sunt coerente şi integrate la nivel de grup şi că pot fi fumizate orice date şi informaţii relevante pentru obiectivele supravegherii.

Art. 8 – (1) Dacă instituţiile de credit-mamă la nivelul României, respectiv instituţiile de credit, persoane juridice române, care sunt filiale ale societăţilor financiare holding-mame la nivelul României sau la nivelul unui alt stat membru şi care sunt supuse supravegherii la nivel consolidat exercitate de Banca Naţională a României, sunt filiale semnificative ale unei instituţii de credit-mamă la nivelul

Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, trebuie să facă publice, la nivel consolidat la nivelul României, informaţiile prevăzute la art.8 şi art.9 din Regulamentul BNR-CNVM nr.25/30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şifinnele de investiţii.

(2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată potrivit prevederilor art. 176 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, poate decide să nu aplice sau să aplice parţial cerinţele referitoare la publicarea informaţiilor prevăzute la art.8 şi art.9 din Regulamentul BNR-CNVM nr.25/30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şifinnele de investiţii, în cazul instituţiilor de credit, persoane juridice române, care sunt incluse în cadrul unor prezentări de informaţii comparabile cu cele prevăzute de regulamentul menţionat, fumizate pe bază consolidată de o societate-mamă cu sediul într-un stat terţ.

Secţiunea a 2-a

Cerinţe prudenţiale aplicabile la nivel consolidat instituţiilor de credit, persoane juridice române, societăţi-mamă la nivelul Uniunii Europene, respectiv controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene şi supuse supravegherii pe bază consolidată exercitate de Banca Nat,ională a României

Art. 9 – (1) Fără a se aduce atingere obligaţiilor de respectare a cerinţelor prudenţiale la nivel individual, potrivit prevederilor art.13, instituţiile de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, persoane juridice române, trebuie să îndeplinească, pe baza raportărilor financiare şi prudenţiale consolidate, potrivit metodelor prevăzute la art.19-21, obligaţiile menţionate la art.5, referitoare la cerinţele minime de capital, la

participaţiile calificate în entităţi nefinanciare, la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi la expunerile mari, precum şi cerinţele de publicare prevăzute de Regulamentul BNR-CNVA1 nr.25/30/2006 pn·vind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şifinnele de investiţii.

(2) Fără a se aduce atingere obligaţiilor de respectare a cerinţelor prudenţiale la nivel individual, potrivit prevederilor art.13, instituţiile de credit, persoane juridice române, controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, trebuie să îndeplinească, pe baza raportărilor financiare şi prudenţiale consolidate ale respectivei societăţi financiare holding, potrivit metodelor prevăzute la art.19-21, obligaţiile menţionate la art.5, referitoare la cerinţele de capital minim, participaţiile calificate în entităţi nefinanciare, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi la expunerile mari, precum şi cerinţele de publicare prevăzute de Regulamentul BNR-CNVA1 nr.25/30/2006 pn"vind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şifinnele de investiţii.

(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată potrivit prevederilor art.176 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, poate decide să nu aplice sau să aplice parţial cerinţele de publicare prevăzute de Regulamentul BNR-CNVA1 nr.25/30/2006 pn·vind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii, în cazul instituţiilor de credit, persoane juridice române, care sunt incluse în cadrul unor prezentări de informaţii comparabile cu cele prevăzute de regulamentul menţionat, fumizate pe bază consolidată de o societate-mamă cu sediul într-un stat terţ.

Art. 10 – Instituţiile de credit, persoane juridice române, societăţi-mamă la nivelul Uniunii Europene, precum şi instituţiile de credit care sunt filiale ale societăţilor financiare holding-mame la nivelul Uniunii Europene şi care sunt supuse supravegherii la nivel consolidat exercitate de Banca Naţională a României, trebuie să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.24 din Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr.99/2006 pn·vind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, la nivel consolidat, pentru a se asigura că sistemele, procesele şi mecanismele lor sunt coerente şi integrate la nivel de grup şi că pot fi furnizate orice date şi informaţii relevante pentru obiectivele supravegherii.

Sect,iunea a 3-a

Cerinţe prudenţiale aplicabile grupurilor din România care nu sunt sub­ grupuri ale unor grupuri europene

Art. 11 – În plus faţă de prevederile Secţiunii 1 a prezentului capitol, instituţiile de credit-mamă la nivelul României, care nu sunt filiale ale unei instituţii de credit sau ale unei societăţi financiare holding, societăţi-mamă la nivelul Uniunii Europene, şi ale căror filiale şi participaţii în instituţii de credit, instituţii financiare, societăţi de administrare a investiţiilor şi societăţi prestatoare de servicii auxiliare, sunt exclusiv persoane juridice române, trebuie să îndeplinească, pe baza raportărilor financiare şi prudenţiale consolidate, potrivit metodelor prevăzute la art.19-21, cerinţele de publicare prevăzute de Regulamentul BNR-CNVM nr.25/30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Aceleaşi cerinţe se aplică şi în cazul instituţiilor de credit, persoane juridice române, supravegheate pe bază consolidată de Banca Naţională a României şi controlate de o societate financiară holding la nivelul României sau la nivelul altui stat membru, care nu este o filială a unei instituţii de credit sau a unei societăţi-financiare holding, societăţi­ mamă la nivelul Uniunii Europene, şi ale cărei filiale sau participaţii în instituţii de credit, instituţii financiare, societăţi de administrare a investiţiilor ş1 societăţi prestatoare de servicii auxiliare sunt exclusiv persoane juridice române.

Sect,iunea a 4-a

Cerinţe prudenţiale aplicabile în cazul supravegherii pe bază sub-consolidată exercitată de Banca Naţională a României potrivit prevederilor art. 4

Art. 12 – (1) Instituţiile de credit, filiale în România, care fac obiectul supravegherii pe bază sub-consolidată de către Banca Naţională a României, potrivit prevederilor art.4, trebuie să respecte, la nivel sub-consolidat, obligaţiile menţionate la art.5, referitoare la cerinţele minime de capital, participaţiile calificate în entităţi nefinanciare, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi la expunerile mari.

(2) Instituţiile de credit, filiale în România, care fac obiectul supravegherii pe bază sub-consolidată de către Banca Naţională a României, potrivit prevederilor art.4, trebuie să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, la nivel sub-consolidat, pentru a se asigura că sistemele, procesele şi mecanismele lor sunt coerente şi integrate la nivel de grup şi că pot fi fumizate orice date şi informaţii relevante pentru obiectivele supravegherii.

Sect,iunea a 5-a

Cerinţe prudenţiale aplicabile la nivel individual în contextul exercitării supravegherii pe bază consolidată

Art. 13 – Fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, societate-mamă la nivelul României sau la nivelul Uniunii Europene, respectiv fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, controlată de o societate financiară holding-mamă la nivelul României, la nivelul altui stat membru sau la nivelul Uniunii Europene, în situaţiile în care Banca Naţională a României exercită supravegherea pe bază

consolidată, trebuie să îndeplinească, la nivel individual, obligaţiile prevăzute la art.24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, pe cele referitoare la cerinţele minime de capital şi la expunerile mari.

Art. 14 – (1) Fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, alta decât cea prevăzută la art.13, trebuie să îndeplinească la nivel individual obligaţiile prevăzute la art.24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, precum şi pe cele menţionate la art.5, referitoare la cerinţele minime de capital şi la expunerile mari.

1. (2) Fiecare instituţie de credit, care nu este nici filială în România, nici societate­ mamă, precum şi orice instituţie de credit care nu este inclusă în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale trebuie să îndeplinească la nivel individual obligaţiile menţionate la art.5, referitoare la participaţiile calificate în entităţi nefinanciare şi la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.

2. (3) Instituţiile de credit care nu sunt nici societăţi-mamă, nici filiale, precum ş1 instituţiile de credit care nu sunt incluse în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale trebuie să îndeplinească la nivel individual obligaţiile referitoare la cerinţele de publicare prevăzute de Regulamentul BNR-CNVM nr.25/30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii.

Art. 15 – Dacă instituţiile de credit, persoane juridice române, sunt filiale semnificative ale unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, dar nu sunt supuse supravegherii la nivel consolidat exercitate de Banca Naţională a României, trebuie să facă publice la nivel individual informaţiile prevăzute la art.8 şi art.9 din Regulamentul BNR-CNVM nr.25/30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şifinnele de investiţii.

Sect,iunea a 6-a

Cerinţe prudenţiale aplicabile la nivel individual instituţiilor de credit, persoane juridice române, care au ca societate-mamă o firmă de investiţii

Art. 16 – Instituţiile de credit, persoane juridice române, filiale ale unei firme de investiţii-mamă la nivelul României, la nivelul altui stat membru sau la nivelul Uniunii Europene trebuie să respecte la nivel individual cerinţele prudenţiale prevăzute la art.14 şi la art.15, care se aplică în mod corespunzător. Orice referire la o instituţie de credit-mamă la nivelul României, la o instituţie de credit-mamă la nivelul altui stat membru sau la o instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene se consideră a fi făcută la o firmă de investiţii-mamă la nivelul României, la o firmă de investiţii-mamă la nivelul altui stat membru sau la o firmă de investiţii­ mamă la nivelul Uniunii Europene.

CAPITOLUL III

Aria de cuprindere a consolidării prudenţiale

Art. 17 – În situaţia consolidată a societăţii-mamă, întocmită în scop prudenţial, ce stă la baza calculului elementelor necesare în vederea respectării cerinţelor prudenţiale la nivel consolidat sau sub-consolidat, prevăzute în Capitolul II, se includ, potrivit metodelor de consolidare prevăzute în Capitolul IV, filialele şi participaţiile în instituţii de credit, instituţii financiare, societăţi prestatoare de servicii auxiliare sau societăţi de administrare a investiţiilor, persoane juridice române sau străine.

Art. 18 – Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată potrivit prevederilor art.176 şi ale art.177 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului poate decide ca o instituţie de credit, o instituţie financiară, o societate de administrare a investiţiilor sau o societate prestatoare de servicii auxiliare, care este o filială sau în care este deţinută o participaţie, să nu fie inclusă în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale dacă, în opinia Băncii Naţionale a României, consolidarea situaţiei financiare a entităţii respective ar fi inadecvată sau ar induce în eroare din perspectiva obiectivelor de supraveghere a instituţiilor de credit, persoane juridice române.

CAPITOLUL IV

Metode de consolidare utilizate în scop prudenţial

Art. 19 – (1) Metodele de consolidare prevăzute în prezentul capitol se aplică conform prevederilor relevante din cadrul IFRS-urilor aplicabile.

1. (2) În scopul supravegherii pe bază consolidată a instituţiilor de credit, persoane juridice române, toate filialele societăţii-mamă, instituţii de credit, instituţii financiare şi societăţi de administrare a investiţiilor, persoane juridice române sau străine, vor fi consolidate prin metoda consolidării globale. Prin metoda consolidării globale se înţelege ansamblul procedurilor de consolidare prevăzute de IAS 27 – Situaţii Financiare consolidate şi individuale.

2. (3) Prin excepţie de la prevederile alin.(2), se va folosi metoda consolidării proporţionale dacă, în opinia Băncii Naţionale a României, răspunderea societăţii­ mamă este limitată la cota-parte deţinută în capitalul filialei, având în vedere răspunderea celorlalţi acţionari sau asociaţi/membri, în condiţiile în care

   solvabilitatea acestora este satisfăcătoare. Răspunderea ce revine celorlalţi acţionari sau asociaţi/membri trebuie să fie în mod clar stabilită, dacă este necesar, în baza unor angajamente în formă scrisă.

3. (4) Banca Naţională a României va stabili, de la caz la caz, modalitatea în care se efectuează consolidarea, în cazul în care entităţile sunt legate între ele printr-o relaţie, alta decât cea dintre o societate-mamă şi o filială, adică o relaţie în sensul că:

   1. a) o entitate împreună cu una sau cu mai multe entităţi sunt conduse pe o bază unică, în virtutea unui contract încheiat cu acea entitate sau a prevederilor din statutul sau actul constitutiv al acelor entităţi, sau

   2. b) organele de administrare, de conducere sau de supraveghere ale uneia sau mai multor entităţi sunt formate, în cea mai mare parte, din aceleaşi persoane.

Art. 20 – În scopul supravegherii pe bază consolidată a instituţiilor de credit, se va folosi metoda consolidării proporţionale pentru participaţiile deţinute în instituţii de credit, instituţii financiare şi societăţi de administrare a investiţiilor conduse de o entitate inclusă în consolidare, împreună cu una sau mai multe entităţi neincluse în consolidare, dacă răspunderea celor din urmă entităţi este limitată la cota-parte de capital deţinută de acestea.

Art. 21 – (1) În cazul participaţiilor sau al legăturilor de capital, altele decât cele prevăzute la art.19 si art.20, în instituţii de credit, instituţii financiare şi societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurare, societăţi de reasigurare sau societăţi prestatoare de servicii auxiliare, pentru includerea acestora în situaţia consolidată a societăţii-mamă se va folosi metoda punerii în echivalenţă. Totuşi, aplicarea acestei metode nu va reprezenta o includere a respectivelor entităţi în supravegherea pe bază consolidată.

1. (2) În aplicarea alin.(l), Banca Naţională a României se poate pronunţa de la caz la caz, impunând dacă şi sub ce formă, alta decât cea prevăzută la alin.(1), trebuie incluse respectivele entităţi în situaţia consolidată a societăţii-mamă, astfel încât

   aceasta să permită aprecierea corectă a îndeplinirii cerinţelor prudenţiale la nivel consolidat având în vedere riscurile induse de aceste entităţi asupra instituţiei de credit supravegheate la nivel consolidat.

2. (3) În cazul participaţiilor sau al altor legăturilor de capital, în entităţi altele decât instituţii de credit, instituţii financiare şi societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurare, societăţi de reasigurare sau societăţi prestatoare de servicii auxiliare, pentru includerea acestora în situaţia consolidată a societăţii-mamă se va folosi metoda punerii în echivalenţă. Totuşi, aplicarea acestei metode nu va reprezenta o includere a respectivelor entităţi în supravegherea pe bază consolidată.

   Art. 22 – Fără a se aduce atingere prevederilor art.19-21, Banca Naţională a României stabileşte dacă şi sub ce formă trebuie incluse anumite entităţi în situaţia consolidată a societăţii-mamă, în următoarele cazuri:

   1. a) în opinia Băncii Naţionale a României, o instituţie de credit exercită o influenţă semnificativă asupra uneia sau mai multor instituţii de credit, instituţii financiare sau societăţi de administrare a investiţiilor, fără a deţine o participaţie în aceste instituţii sau fără a avea alte legături de capital cu acestea;

   2. b) două sau mai multe instituţii de credit, instituţii financiare sau societăţi de administrare a investiţiilor sunt conduse pe o bază unică, rară ca aceasta să fie necesar a fi stabilită pe baze contractuale sau statutare.

      Art. 23 – În cazul în care supravegherea pe bază consolidată se impune potrivit prevederilor art.176 şi 177 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, societăţile prestatoare de serv1c11 auxiliare vor fi incluse în consolidare în cazurile şi potrivit metodelor prevăzute în prezentul capitol.

      CAPITOLUL V

      Tranzacţiile intragrup cu societăţile holding cu activitate mixtă

      Art. 24 – (I) Instituţiile de credit, persoane juridice române, filiale ale unei societăţi holding cu activitate mixtă, trebuie să dispună de procese de administrare a riscurilor şi de mecanisme de control intern adecvate, inclusiv de proceduri contabile şi de raportare riguroase, pentru a identifica, măsura, monitoriza şi controla în mod corespunzător tranzacţiile acestora cu societatea holding cu activitate mixtă şi filialele acesteia.

      1. (2) Instituţiile de credit trebuie să raporteze Băncii Naţionale a României, trimestrial, în termen de IO zile de la data încheierii perioadei pentru care se întocmeşte raportarea, orice tranzacţie semnificativă cu entităţile prevăzute la alin.(l ), alta decât cea care este raportată ca expunere mare potrivit Regulamentului BNR-CNVA4 nr.16/21/2006 pn·vind expunen1e mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii. Prin tranzacţie semnificativă se înţelege orice tranzacţie care depăşeşte 5% din fondurile proprii ale instituţiei de credit.

      2. (3) Procedurile prevăzute la alin.(l) şi tranzacţiile semnificative vor fi supuse supravegherii de către Banca Naţională a României.

      3. (4) În cazul în care aceste tranzacţii intragrup pun în pericol poziţia financiară a unei instituţii de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României va lua măsurile corespunzătoare, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

         CAPITOLUL VI

         Furnizarea de informaţii

         Art. 25 – Fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, va transmite Băncii Naţionale a României, în termen de cel mult 1O zile de la data la care, în baza prevederilor art.2 şi ale art.3, face obiectul supravegherii pe bază consolidată de către Banca Naţională a României, o diagramă/listă a entităţilor incluse în situaţiile financiare consolidate ale instituţiei de credit sau ale societăţii financiare holding, după caz, însoţită de o diagramă a structurii de conducere a grupului, cu menţionarea modului de repartizare a responsabilităţilor în cadrul acesteia. Pentru fiecare dintre entităţile menţionate se vor transmite următoarele informaţii:

         1. a) denumirea şi naţionalitatea;

         2. b) domeniul de activitate;

         3. c) capitalul social subscris şi vărsat;

         4. d) cota-parte din capitalul entităţii şi din drepturile de vot ale acesteia, deţinută direct sau indirect de către societatea-mamă şi alte entităţi din cadrul grupului, precum şi descrierea oricărei alte modalităţi de exercitare a controlului sau a influenţei semnificative;

         5. e) tratamentul respectivei entităţi, potrivit prevederilor contabile în vigoare aplicabile la întocmirea situaţiilor financiare consolidate, metoda utilizată la includerea în situaţiile financiare consolidate şi justificarea aplicării metodei respective.

Art. 26 – (1) De asemenea, instituţiile de credit care fac obiectul supravegherii pe bază consolidată de către Banca Naţională a României, potrivit prevederilor art.2 şi ale art.3, vor transmite Băncii Naţionale a României, în termenul prevăzut la art.25, o diagramă a ariei de cuprindere a consolidării prudenţiale. Pentru fiecare dintre

entităţile incluse în această arie se vor transmite, după caz, următoarele informaţii şi documente:

1. a) autoritatea responsabilă cu supravegherea pe bază individuală a entităţii, dacă este cazut

2. b) standardele aplicabile în supravegherea pe bază individuală a entităţii;

3. c) în cazul filialelor, se va indica existenţa acordurilor sau a oricăror alte acte care limitează răspunderea societăţii-mamă la cota-parte deţinută în capitalul filialei;

4. d) descrierea instituţiilor de credit, instituţiilor financiare, societăţilor de administrare a investiţiilor şi a societăţilor prestatoare de servicii auxiliare aflate într­ una din situaţiile prevăzute la art.19 alin.(4), prin indicarea denumirii, naţionalităţii, domeniului de activitate, capitalului social subscris şi vărsat al acestora, precum şi a elementelor care conduc la încadrarea în prevederile art.19 alin.(4);

5. e) descrierea instituţiilor de credit, a instituţiilor financiare, a societăţilor de administrare a investiţiilor şi a societăţilor prestatoare de servicii auxiliare aflate într­ una din situaţiile prevăzute la art.22, prin indicarea denumirii, naţionalităţii, domeniului principal de activitate, capitalului social subscris şi vărsat. Se vor fumiza orice informaţii necesare descrierii relaţiilor stabilite între instituţiile de credit incluse în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale şi entităţile menţionate asupra cărora acestea exercită o influenţă semnificativă.

(2) Pentru fiecare dintre entităţile incluse în aria de consolidare prudenţială, dar care nu sunt incluse în situaţiile financiare consolidate ale instituţiei de credit sau ale societăţii financiare holding, se vor transmite şi informaţiile prevăzute la art.25.

Art. 27 – Instituţiile de credit care fac obiectul supravegherii pe bază consolidată de către Banca Naţională a României vor transmite Băncii Naţionale a României orice modificare a informaţiilor fumizate potrivit art.25 şi 26, în termen de cel mult 10 zile de la data producerii acesteia.

Art. 28 – Instituţia de credit filială, persoană juridică română, care nu a fost inclusă în supravegherea pe bază consolidată exercitată de o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, va notifica acest fapt Băncii Naţionale a României, în termen de cel mult 1O zile de la data la care s-a luat hotărârea de excludere din consolidare, comunicând motivul acestei excluderi.

CAPITOLUL VII

Dispoziţii aplicabile societăţilor de servicii de investiţii financiare

Art. 29 – (1) Prevederile art.4-1O, art.12-15 şi art.18 se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare, ţinând cont de prevederile art.9, art.11, art.13-20 şi art.22 din Regulamentul BNR-CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al finnelor de investiţii, precum şi de prevederile art.282 alin.(l) lit.d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. În aplicarea art. 5, art. 6, art. 8, art. 9 şi art. 15, fiecare referinţă la o instituţie de credit-mamă la nivelul unui stat membru va fi înţeleasă ca referinţă la o finnă de investiţii-mamă la nivelul unui stat membru, iar fiecare referinţă la o instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene va fi înţeleasă ca referinţă la o finnă de investiţii-mamă la nivelul Uniunii Europene.

1. (2) În scopul aplicării supravegherii pe bază consolidată, termenulfinnă de investiţii

   va include firmele de investiţii din state terţe.

   Art. 30 – Prin excepţie de la prevederile art.19, în scopul supravegherii pe bază consolidată a societăţilor de servicii de investiţii financiare, metodele de consolidare prevăzute în Capitolul IV se aplică conform prevederilor Ordinului Preşedintelui

   rn

   Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.74/2005 de aprobare a Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

   CAPITOLUL VIII

   Dispoziţii finale

   Art. 31 – În scopul aplicării prezentului regulament, Banca Naţională a României, prin intermediul Direcţiei Supraveghere, va exercita următoarele atribuţii:

   1. a) identificarea situaţiilor în care este necesară consolidarea şi indicarea metodei ce trebuie utilizată, în aplicarea prevederilor art.19 alin.(4), art. 21 si art. 22;

   2. b) identificarea situaţiilor în care o instituţie de credit, o instituţie financiară, o societate de administrare a investiţiilor ori o societate prestatoare de servicii auxiliare, care este filială ori în care se deţine o participaţie, nu trebuie inclusă în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale, în aplicarea prevederilor art.18, şi adoptarea deciziei de excludere a acesteia;

   3. c) exprimarea opiniei referitoare la exercitarea efectivă a influenţei dominante de către o societate-mamă asupra unei filiale, potrivit definiţiilor prevăzute la art.7 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 pn·vind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

      Art. 32 – Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art.204, art.226, art.227, art.229, precum şi la art.284 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 pn·vind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

      10

      Art. 33 – Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.

      Art. 34 – La data intrării în vigoare a prezentelor norme se abrogă Normele Băncii Naţionale a României nr.15/2004 privind principiile supraveghen·i pe bază consolidată a instituţiilor de credit, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1276 din 30 decembrie 2004.

      Prezentul regulament transpune prevederile art.68-73, art.133, art.134 şi ale art.138 para.2 din Directiva nr.2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006, precum şi prevederile art.2 alin.(l) şi ale art.3 alin.(1.2) din Directiva nr.2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi al instituţiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006.

      BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

      Nr. 15 din 14 decembrie 2006 Nr. 112 din 14 decembrie 2006

      O R D I N

      pentru aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții*)

      Având în vedere dispozițiile art. 11, 124, 126, 278, ale art. 345 alin. (4) și ale art. 384 și 385 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului,

      în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, precum

      și ale art. 1, 2 și ale art. 7 alin. (1), (3), (10) și (15) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, modificat

      și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare,

      Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:

      Art. 1. — Se aprobă Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

      Art. 2. — Prezentul ordin și regulamentul menționat la art. 1 vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

      Art 3. — Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

      Președintele Consiliului de administrație Președintele Comisiei Naționale al Băncii Naționale a României, a Valorilor Mobiliare,

      Mugur Constantin Isărescu Gabriela Anghelache

      

      *) Ordinul nr. 15/112/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.034 din 27 decembrie 2006 și este reprodus și în acest număr bis.

      ANEXĂ*)

      REGULAMENTUL Nr. 18/23/2006

      privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții

      

      

      *) Anexa este reprodusă în facsimil.

2. (3) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.

3. (4) Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii. În acest sens, orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută, după caz, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

4. (5) Prevederile cap. II, secţiunea 1.1 – ,,Componenţa fondurilor proprii de nivel l”, ale cap. IV – ,,Dispoziţii privind raportarea fondurilor propriiă şi ale Cap.V – ,,Sancţiuni, dispoziţii tranzitorii şi finale” din prezentul regulament se aplică, în mod corespunzător şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe.

Art. 2 – (1) Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

1. (2) Termenii şi expresiile: securitizare, poziţie din securitizare, iniţiator, creştere a calităţii creditului au semnificaţiile prevăzute în Regulamentul BNR

   – CNVM nr.21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.

2. (3) În scopul prezentului regulament prin participaţie se înţelege deţinerea unor drepturi în capitalul unei entităţi, reprezentate sau nu prin titluri, care, prin crearea unei legături durabile cu acea entitate, sunt destinate să contribuie la activităţile acesteia sau deţinerea, în mod direct sau indirect, a 20% sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul unei entităţi.

3. (4) În scopul prezentului regulament pnn IFRS se înţeleg Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, incluzând Standardele Internaţionale de Contabilitate, şi interpretările lor, în cea mai recentă versiune a acestora adoptată de Comisia Europeană în temeiul Regulamentului (CE) nr.1606/2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate, care se aplică în condiţiile prevăzute de Ordinul Băncii Naţionale a României nr.5/2005 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL II

Fondurile proprii la nivel individual

Art. 3 – (1) Fondurile proprii ale instituţiilor de credit prevăzute la art. I alin.(1), şi respectiv ale unei reţele cooperatiste de credit sunt formate din fonduri proprii de nivel 1 şi fonduri proprii de nivel 2.

1. (2) Fondurile proprii ale sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe sunt reprezentate de fondurile proprii de nivel 1.

2. (3) Elementele componente ale fondurilor proprii trebuie să poată fi utilizate în orice moment şi cu prioritate pentru a absorbi pierderile, să nu implice costuri fixe pentru instituţia de credit şi să fie efectiv puse la dispoziţia acesteia, respectiv să fie integral plătite.

Secţiunea 1

1.1. Componenţa fondurilor proprii de nivel 1

Art. 4 – Fondurile proprii de nivel 1 reprezintă o componentă a fondurilor proprii şi cuprind:

1. a) capitalul social subscris şi vărsat, cu excepţia acţiunilor preferenţiale cumulative sau, după caz, capitalul de dotare pus la dispoziţia sucursalei din România de către instituţia de credit din statul tert

2. b) primele de capital, integral încasate, aferente capitalului sociat

3. c) rezervele legale, statutare şi alte rezerve, precum şi rezultatul reportat pozitiv al exerciţiilor financiare anterioare, rămas după distribuirea profitului

4. d) profitul net al ultimului exerciţiu financiar, reportat până la repartizarea sa conform destinaţiilor stabilite de adunarea generală a acţionarilor, în limita sumei ce se intenţionează a se repartiza pe oricare dintre destinaţiile prevăzute la lit.a) – lit.c).

Art. 5 – Pentru determinarea nivelului fondurilor proprii de nivel I se vor deduce următoarele elemente:

1. a) valoarea de înregistrare în contabilitate (cost de achiziţie) a acţiunilor proprii deţinute de instituţia de credit

2. b) obligaţiile casei centrale faţă de cooperativele de credit afiliate reprezentând diferenţe rămase de regularizat ca urmare a recalculării la sfărşitul exerciţiului financiar a valorii participaţiilor acestora la capitalul social al casei centrale

3. c) sumele reprezentând contravaloarea părţilor sociale aferente aportului cooperativelor de credit la capitalul social al casei centrale la care sunt afiliate, în cazul în care aceste cooperative participă la un proces de fuziune

   sau de divizare de reţele cooperatiste, în urma căruia vor părăsi reţeaua, sau în cazul în care casa centrală a hotărât dizolvarea lor, urmată de lichidare. Sumele vor fi deduse începând cu data hotărârii consiliului de administraţie al casei centrale cu privire la încetarea calităţii de cooperativă de credit afiliată la respectiva casă centrală

4. d) rezultatul reportat, reprezentând pierdere

5. e) pierderea perioadei curente înregistrată până la data determinării fondurilor proprii

6. f) valoarea de înregistrare în contabilitate a imobilizărilor necorporale.

Art. 6 – (1) În calculul fondurilor proprii se poate include şi profitul net interimar înregistrat până la data determinării fondurilor proprii, numai dacă acesta este verificat de persoane responsabile de auditarea situaţiilor financiare ale instituţiei de credit şi dacă în raportul întocmit în urma verificării se exprimă op1ma că valoarea profitului interimar a fost determinată cu respectarea principiilor şi a regulilor de contabilizare şi evaluare în vigoare aplicabile, şi această valoare este netă de orice obligaţie sau dividend previzibile la data determinării.

1. (2) Regimul prevăzut la alin.(1) se aplică şi profitului net al ultimului exerciţiului financiar, menţionat la art.4 lit.d), până la data la care acesta face obiectul auditării.

2. (3) Pierderea perioadei curente în sensul art.5 lit.e) se deduce indiferent dacă a fost sau nu verificată de persoanele responsabile de auditarea situaţiilor financiare.

3. (4) În cazul în care în următoarele perioade de raportare profitul interimar se situează sub nivelul celui verificat şi institutia de credit nu dispune verificarea

noului nivel, în calculul fondurilor proprii se ia valoarea minimă a acestuia înregistrată

Art. 7 – (1) La determinarea fondurilor proprii de nivel 1 ale caselor centrale, în cadrul elementelor prevăzute la art.4 lit.c) nu se includ sumele existente în sold reprezentate de: fondul pentru creşterea surselor proprii de finanţare şi alte fonduri constituite în vederea efectuării unor plăţi pentru necesităţile casei centrale şi ale cooperativelor de credit, fondul social şi fondurile de natura fondului social constituite potrivit prevederilor statutare şi rezerva mutuală de garantare.

1. (2) La determinarea fondurilor proprii de nivel 1 ale cooperativelor de credit nu se vor lua în considerare sumele existente în sold reprezentând rezerva de întrajutorare, fondul pentru creşterea surselor proprii de finanţare, fondul social sau fondurilor constituite în vederea efectuării unor plăţi pentru necesităţile cooperativelor de credit şi ale membrilor cooperatori.

   Art. 8 – În cazul unei instituţii de credit care este iniţiatorul unei operaţiuni de securitizare, câştigurile nete aferente activelor securitizate, recunoscute în conturile de rezerve şi care contribuie la o creştere a calităţii creditului pentru poziţiile din securitizare, vor fi excluse de la calculul elementelor prevăzute la art.4 lit.c).

   1.2 Componenţa fondurilor proprii de nivel 1 ale unei reţele cooperatiste

   Art. 9 – Fondurile proprii de nivel 1 ale unei reţele cooperatiste cuprind:

   1. a) capitalul social subscris şi vărsat al cooperativelor de credit;

   2. b) elementele prevăzute la art.4 lit.b) – lit.d) din prezentul regulament, înregistrate la nivelul organizaţiilor cooperatiste de credit.

      Art. 10 – Pentru determinarea nivelului fondurilor proprii de nivel 1 ale unei reţele cooperatiste se vor deduce următoarele elemente:

      1. a) elementele prevăzute la art.5, înregistrate la nivelul organizaţiilor cooperatiste de credit, cu excepţia celor prevăzute la lit.b);

      2. b) sumele reprezentând contravaloarea părţilor sociale care urmează să fie restituite de cooperativele de credit din reţea în cazurile de încetare a calităţii de membru cooperator. Sumele vor fi deduse începând cu data hotărârii consiliului de administraţie cu privire la încetarea calităţii de membru cooperator.

      1.3 Cerinţe privind nivelul minim al capitalului iniţial

      Art. 11 – (1) Capitalul iniţial al instituţiilor de credit este reprezentat de capitalul social subscris şi vărsat menţionat la art.4 lit.a) şi rezervele legale, statutare şi alte rezerve prevăzute la art.4 lit.c).

      1. (2) Băncile persoane juridice române trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum 37 milioane RON.

      2. (3) Băncile de credit ipotecar trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum 25 milioane RON.

      3. (4) Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum 25 milioane RON.

      4. (5) Instituţiile emitente de monedă electronică trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum 12 milioane RON.

      5. (6) Sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state terţe vor menţine permanent capitalul iniţial cel puţin la nivelul minim aplicabil stabilit prin prezentul regulament, conform alin.(2)- alin.(5), după caz.

      6. (7) Nivelul minim al capitalului iniţial şi, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale se stabileşte la echivalentul în lei a 5 milioane euro.

      7. (8) Limita minimă a fondurilor proprii ale unei cooperative de credit se stabileşte la 300 mii RON.

      8. (9) Nivelul minim al capitalului agregat ş1, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei reţele cooperatiste se stabileşte la echivalentul în lei a IO milioane euro. Capitalul agregat al unei reţele este reprezentat de fondurile proprii de nivel I aşa cum sunt acestea stabilite la art.9 şi art. IO.

         Secţiunea a 2-a

         1. 2.1 Componenţa fondurilor proprii de nivel 2

            Art. 12 – (1) Fondurile proprii de nivel 2 se compun din:

            1. a) Fonduri proprii de nivel 2 de bază;

            2. b) Fonduri proprii de nivel 2 suplimentar.

      1. (2) Fondurile proprii de nivel 2 de bază se compun din:

         1. a) rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale, ajustate cu obligaţiile fiscale aferente, previzibile la data calculării fondurilor proprii;

         2. b) alte elemente care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.14 alin.(l ), inclusiv elementele prevăzute la art.14 alin.(3);

         3. c) titlurile pe durată nedeterminată şi alte instrumente de aceeaşi natură care îndeplinesc, cumulativ, condiţiile prevăzute la art.15. Acestora li se pot adăuga, fiind asimilate lor, acţiunile preferenţiale cumulative, altele decât cele prevăzute la alin.(3);

      2. (3) Fondurile proprii de nivel 2 suplimentar se compun din acţiunile preferenţiale cumulative pe durată determinată şi capitalul sub formă de împrumut subordonat, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art.16.

      1. 2.2 Elemente specifice componenţei fondurilor proprii de nivel 2 la nivel de reţea cooperatistă şi la nivelul organizaţiilor cooperatiste de credit

         Art. 13 – (1) La determinarea fondurilor proprii de nivel 2 ale organizaţiilor cooperatiste de credit şi ale reţelelor cooperatiste nu se vor lua în considerare sumele provenite din elemente de natura celor prevăzute la art.12 alin.(2) lit.c) şi art.12 alin.(3) înregistrate de o organizaţie cooperatistă de credit din cadrul unei reţele cooperatiste faţă de ceilalţi membri ai reţelei.

         (2) În vederea determinării fondurilor proprii de nivel 2 de bază la nivelul reţelelor cooperatiste, se va lua în considerare, în plus faţă de elementele prevăzute la art.12 alin.(2), rezerva mutuală de garantare, constituită la nivelul casei centrale.

      2. 2.3 Condiţii privind elementele de fonduri proprii de nivel 2 de bază

      Art. 14 – (1) Cu acordul prealabil al Băncii Naţionale a României, pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 2 de bază alte elemente, cu condiţia ca, indiferent de semnificaţia lor juridică sau contabilă, acestea să aibă următoarele caracteristici:

      1. a) să fie la dispoziţia instituţiei de credit fără restricţii pentru acoperirea riscurilor specifice activităţii bancare, atunci când pierderile sau minusurile de valoare nu au fost încă identificate;

      2. b) să se regăsească în evidenţa contabilă internă;

      3. c) nivelul lor să fie stabilit de conducerea instituţiei de credit, verificat de auditori independenţi, comunicat Băncii Naţionale a României şi supus supravegherii acesteia.

      1. (2) În categoria elementelor prevăzute la alin.( I) pot fi incluse, în particular, subvenţiile publice sau private nerambursabile.

      2. (3) În cazul instituţiilor de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor, valorile pozitive rezultate din calculul efectuat potrivit art.65 din Regulamentul BNR – CNVM nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating pot fi acceptate, în limita de 0,6% din valorile ponderate la risc ale expunerilor calculate potrivit acestei abordări, ca alte elemente componente ale fondurilor proprii de nivel 2 de bază prevăzute la art.12 alin.(2) lit. b). În acest scop, valorile ponderate la risc ale expunerilor nu includ valorile expunerilor calculate pentru poziţiile din securitizare cărora le-a fost atribuită ponderea de risc de 1250%.

         Art. 15 – Elementele prevăzute la art.12 alin.(2) lit.c) pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 2 de bază dacă, în opinia Băncii Naţionale a României, sunt îndeplinite condiţiile generale de respectare a caracterului subordonat prevăzute la art.17 precum şi următoarele cerinţe specifice:

         1. a) rambursarea nu se poate efectua la iniţiativa deţinătorului sau fără aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a României. Aceste condiţii trebuie

            îndeplinite şi în cazul răscumpărării titlurilor de către instituţia de credit sau de către filialele sale în vederea anulării lor. Rambursarea nu poate fi solicitată de instituţia de credit în primii 5 ani de la data emisiunii titlurilor. Ulterior acestui interval, Banca Naţională a României acceptă rambursarea doar dacă este încredinţată că ulterior rambursării, fondurile proprii ale instituţiei de credit rămân adecvate, cel puţin pe o perioadă de doi ani;

         2. b) contractul de emisiune trebuie să asigure că instituţia de credit are opţiunea de a amâna plata dobânzii aferente;

         3. c) creanţele creditorului asupra instituţiei de credit trebuie să fie în totalitate subordonate creanţelor tuturor celorlalţi creditori nesubordonaţi;

         4. d) prospectul de emisiune al titlurilor trebuie să specifice faptul că principalul şi dobânda neplătite aferente sunt la dispoziţia instituţiei de credit pentru acoperirea pierderilor, în condiţii de asigurare a continuităţii activităţii;

         5. e) numai sumele integral plătite sunt luate în considerare.

      Art. 16 – (1) Acţiunile preferenţiale cumulative pe durată determinată şi capitalul sub formă de împrumut subordonat prevăzute la art.12 alin.(3) pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 2 suplimentar numai dacă, în opinia Băncii Naţionale a României, obligaţiile contractuale ferme asigură că în cazul falimentului sau lichidării instituţiei de credit, acestea au un rang inferior în raport cu creanţele tuturor celorlalţi creditori şi că nu vor fi rambursate decât după ce toate celelalte datorii nerambursate la acea dată au fost achitate. În acest sens prevederile contractuale trebuie să îndeplinească condiţiile generale referitoare la datoria subordonată menţionate la art.17.

      (2) Elementele prevăzute la art.12 alin.(3) trebuie să îndeplinească, în opinia Băncii Naţionale a României, cumulativ, în plus faţă de condiţiiile menţionate la alin.(1), următoarele cerinţe:

      1. a) numai sumele integral plătite pot fi luate în considerare

      2. b) scadenţă iniţială să fie de cel puţin 5 ani, după care pot fi rambursate

      3. c) suma luată în considerare la determinarea nivelului fondurilor proprii de nivel 2 suplimentar trebuie să fie redusă gradual începând cu cel puţin 5 ani înaintea scadenţei, prin aplicarea unor cote procentuale anuale egale, astfel încât în ultimul an înaintea scadenţei să se ia în calcul 20% din valoarea împrumuturilor

      4. d) contractul de credit să nu includă clauze care să conducă, în circumstanţe specificate în acesta, altele decât lichidarea instituţiei de credit, la rambursarea anticipată a datoriei înainte de data convenită a scadenţei.

2. (3) Pentru scopurile lit.b) a alin.(2), în cazul împrumuturilor a căror scadenţă nu este fixată, rambursarea este condiţionată de efectuarea notificării către Banca Naţională a României, cu cel puţin 5 ani înainte de data rambursării, exceptând situaţiile în care capitalul sub formă de împrumut subordonat nu mai este inclus în calculul fondurilor proprii de nivel 2 suplimentar.

3. (4) Banca Naţională a României poate aproba rambursarea anticipată a împrumuturilor a căror scadenţă nu este fixată, doar ulterior expirării perioadei de 5 ani de la data emiterii, în condiţiile în care solicitarea este făcută la iniţiativa emitentului şi, în opinia Băncii Naţionale a României, nivelul fondurilor proprii ale instituţiei de credit împrumutate râmâne adecvat, cel puţin pe o perioadă de doi ani.

   Art. 17 – (1) Toate formele de datorie subordonată prevăzute la art.15 si art.16 trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale pentru a putea fi incluse în fondurile proprii de nivel 2:

   1. a) subordonarea trebuie să fie efectivă

   2. b) contractul nu trebuie să conţină clauze care pot conduce la rambursarea anticipată a datoriei sau la creşterea costurilor iniţiale ale datoriei. Aceasta însă nu trebuie să prejudicieze dreptul creditorului subordonat de a solicita falimentul debitorului, de exemplu, în cazuri de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale. Doar în cadrul procedurilor de realizare a creanţelor, menţionate la alin.(2) lit.c), se pot pretinde despăgubiri suplimentare, care se vor încasa odată cu creanţa principală, în urma tuturor celorlalte creanţe.

      1. (2) În sensul celor prevăzute la alin.(l) lit.a) clauzele contractuale trebuie să asigure că:

         1. a) creanţele creditorului subordonat au rang inferior faţă de toţi creditorii nesubordonaţi. În caz de lichidare a instituţiei de credit, creditorii subordonaţi nu trebuie să poată primi sau reţine orice sume sau active până când toţi creditorii nesubordonaţi au fost plătiţi sau despăgubiţi în întregime;

         2. b) creditorii renunţă la dreptul lor de a putea compensa sumele pe care le datorează instituţiei de credit cu sumele subordonate datorate lor de către instituţia de credit;

         3. c) singurele situaţii care pot fi admise în contract drept cazuri de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor de către debitor (cazuri de culpă) sunt: neplata sumelor datorate conform contractului (dobândă, pe perioada derulării contractului ş1 principalul, la scadenţă), ş1, respectiv, falimentul împrumutatului. În aceste situaţii, creditorul nu trebuie să aibă la dispoziţie alte mijloace de realizare a creanţei sale în afara posibilităţii de a solicita falimentul debitorului sau de a-şi realiza drepturile într-o procedură de lichidare a acestuia din urmă.

      2. (3) În sensul celor prevăzute la alin.(l) lit.b) prevederile contractuale nu trebuie să conţină:

         1. a) clauză de declarare simultană a exigibilităţii obligaţiilor ca urmare a neîndeplinirii culpabile a uneia dintre ele (,,cross default”) – clauză conform căreia obligaţiile contractuale aferente datoriei subordonate sunt considerate a fi neîndeplinite din culpa debitorului dacă oricare alt împrumut al acestuia intră în stare de nerambursare;

         2. b) clauză de gaj negativ – clauză potrivit căreia constituie caz de culpă constituirea de garanţii de către instituţia de credit debitoare asupra oricăruia dintre activele sale pentru obligaţiuni, titluri sau alte datorii.

      Sec,tiunea a 3-a

      Fondurile proprii totale

      Art. 18 – (1) Sumele aferente elementelor incluse în fondurile proprii, prevăzute la art.4, art.6 alin.(l), art.12 alin.(2) lit.a) şi art.13 alin.(2) trebuie să fie la dispoziţia instituţiei de credit pentru a fi utilizate imediat şi nerestricţionat, în vederea acoperirii riscurilor sau pierderilor de îndată ce acestea apar.

      (2) La momentul calculării sumelor prevăzute la alin.(l), acestea trebuie să fie nete de orice obligaţie fiscală, previzibilă în momentul respectiv, sau să fie ajustate corespunzător în măsura în care cheltuielile cu impozitul reduc nivelul până la care elementele respective pot fi utilizate pentru acoperirea riscurilor sau a pierderilor.

      Art. 19 – Instituţiile de credit publice (cu capital de stat) nu includ în fondurile proprii garanţiile pe care administraţiile centrale sau autorităţile locale le acordă acestor instituţii.

      Art. 20 – Elementele care prin conţinutul economic sau contabil nu respectă principiile generale pe care trebuie să le îndeplinească componentele fondurile proprii, statuate prin prezentul regulament, nu vor fi luate în considerare la determinarea fondurilor proprii la nivel individual.

      Art. 21 – (1) Pentru calculul fondurilor proprii, elementele componente ale fondurilor proprii de nivel 2, prevăzute la art.12 şi art.13, sunt supuse următoarelor limite:

      1. a) totalul fondurilor proprii de nivel 2 nu poate depăşi 100% din fondurile proprii de nivel 1, calculate potrivit art.4 şi art. 5;

      2. b) totalul valorii acţiunilor preferenţiale cumulative pe durată determinată şi al capitalului sub formă de împrumut subordonat, prevăzute la art.12 alin.(3), ce poate fi luat în considerare la calculul fondurilor proprii nu poate depăşi 50% din valoarea fondurilor proprii de nivel 1, calculate potrivit art.4 şi art.5.

      1. (2) Banca Naţională a României poate aproba, la cererea instituţiei de credit, depăşirea limitelor prevăzute la alin.(l ), dar numai în situaţii excepţionale şi doar provizoriu.

         Art. 22 – (1) Pentru determinarea fondurilor proprii, următoarele elemente vor fi deduse, jumătate din fondurile proprii de nivel 1, calculate potrivit art.4 şi art.5, şi jumătate din fondurile proprii de nivel 2, calculate potrivit art.12 şi art.13, după aplicarea limitelor prevăzute la art.21 alin.(l ):

         1. a) valoarea acţiunilor şi a altor titluri de capital deţinute în alte instituţii de credit sau financiare care depăşesc 10% din capitalul social al acestora;

         2. b) creanţele şi instrumentele subordonate de tipul celor prevăzute de art.12 alin.(2) lit.c) şi art.12 alin.(3), pe care o instituţie de credit le înregistrează faţă

            de instituţii de credit sau instituţii financiare în capitalul cărora înregistrează deţineri de acţiuni şi alte titluri de capital ce depăşesc 10% din capitalul social al acestora;

         3. c) partea din valoarea totală a deţinerilor de acţiuni şi alte titluri de capital mai mici sau egale cu 10% din capitalul social al altor instituţii de credit sau instituţii financiare, a creanţelor şi a instrumentelor subordonate de tipul celor prevăzute de art. 12 alin.(2) lit.c) şi art.12 alin.(3), pe care o instituţie de credit le înregistrează faţă de instituţii de credit sau instituţii financiare, altele decât cele prevăzute la lit.a) şi lit.b), parte ce depăşeşte 10% din nivelul

            fondurilor proprii ale instituţiei de credit determinat înaintea deducerii elementelor prevăzute în prezentul alineat la lit.a) – lit.et

         4. d) participaţiile pe care o instituţie de credit le deţine în societăţi de asigurare, societăţi de reasigurare, societăţi holding de asigurare;

         5. e) instrumentele de tipul celor prevăzute la art.12 alin.(2) lit.c) şi art.12 alin.(3) pe care o instituţie de credit le deţine în societăţi de asigurare, societăţi de reasigurare, societăţi holding de asigurare în care o instituţie de credit deţine o participaţie;

         6. f) în cazul instituţiilor de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor, valorile negative rezultate din calculul efectuat potrivit art.65 din Regulamentul BNR – CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating şi valorile pierderii aşteptate calculate potrivit art.61 şi art.62 din cadrul aceluiaşi regulament;

         7. g) valorile expunerilor aferente poziţiilor din securitizare care primesc o pondere de risc de 1250% în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR – CNVM nr.21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent

            expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare cu excepţia cazurilor în care au fost luate în considerare la calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor în vederea determinării cerinţelor de capital potrivit art.126 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi art.2 din Regulamentul BNR – CNVM nr.13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţi, după cum se menţionează în cadrul aceluiaşi regulament.

            1. (2) În vederea determinării fondurilor proprii totale ale cooperativelor de credit, participaţiile acestora la casa centrală se vor deduce jumătate din fondurile proprii de nivel 1, calculate potrivit art.4 şi art.5, şi jumătate din fondurile proprii de nivel 2, calculate potrivit art.12 şi art.13, după aplicarea limitelor prevăzute la art.21 alin.(1).

            2. (3) În situaţia în care jumătate din valoarea elementelor deductibile prevăzute la alin.(l) şi, după caz, alin.(2), depăşeşte nivelul fondurilor proprii de nivel 2, calculat potrivit prevederilor art.12 şi art.13, suma aflată în exces se deduce din nivelul fondurilor proprii de nivel 1, calculat potrivit prevederilor art.4 şi art.5.

            Art. 23 – Banca Naţională a României poate să stabilească prin reglementări cu caracter prudenţial şi alte elemente deductibile la calculul fondurilor

            ..

            propn1.

            Art. 24 – Pentru scopurile aplicării cerinţelor prudenţiale în domeniul expunerilor mari şi al participaţiilor calificate în afara sectorului financiar, prevederile prezentului regulament vor fi citite fără a se lua în considerare elementele prevăzute la art. 14 alin.(3) şi la art.22 alin.(l) lit.f) şi lit.g).

            Art. 25 – Instituţiile emitente de monedă electronică ce desfăşoară activitatea de emitere de monedă electronică de mai puţin de 6 luni, inclusiv de la data efectuării primei operaţiuni de emitere de monedă electronică, vor menţine în permanenţă fondurile proprii la un nivel cel puţin egal cu cea mai mare dintre următoarele valori:

            1. a) 2% din valoarea obligaţiilor financiare curente aferente monedei electronice emise şi

            2. b) 2% din valoarea totală a obligaţiilor financiare aferente monedei electronice, estimat a fi emise în primele 6 luni de activitate, potrivit datelor din studiul de fezabilitate în baza căruia a fost obţinută autorizaţia de funcţionare.

            CAPITOLUL III

            Fondurile proprii la nivel consolidat

            Art. 26 – (1) Pentru calculul fondurilor proprii la nivel consolidat se vor lua în considerare valorile consolidate ale elementelor ce intră în calculul fondurilor proprii la nivel individual potrivit Capitolului II, valori determinate prin aplicarea prevederilor Regulamentului BNR – CNVM nr. l 7/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii.

            (2) În vederea determinării fondurilor proprii la nivel consolidat, pnn aplicarea IFRS, în cadrul rezervelor se includ orice câştiguri sau pierderi amânate sau nerealizate.

      2. (3) La determinarea fondurilor proprii pe bază consolidată următoarele elemente, atunci când sunt sume creditoare, pot fi considerate rezerve consolidate şi pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 1:

         1. a) interesul minoritar, reprezentând partea ce revine acţionarilor minoritari din rezultatele nete pozitive şi activele nete ale unei filiale, în cazul utilizării metodei integrării globale

         2. b) diferenţele de curs valutar favorabile, rezultate din conversia rezultatelor şi poziţiilor financiare ale operaţiunilor din străinătate, clasificate ca o componentă separată a capitalurilor proprii.

      3. (4) În condiţiile aplicării art.30 din Regulamentul BNR – CNVM nr. l 7/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, la determinarea fondurilor proprii pe bază consolidată, pe lângă elementele menţionate la alin.(3), următoarele elemente, atunci când sunt sume creditoare, pot fi considerate rezerve consolidate şi pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 1:

         1. a) diferenţele rezultate din prima consolidare prevăzute la pct. 32, 33, 51 şi

            52 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare aprobate prin Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 74/2005

         2. b) orice diferenţă rezultată din includerea anumitor interese de participare în conformitate cu metoda descrisă la pct. 59-64 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare aprobate prin Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 74/2005.

4. (5) La determinarea fondurilor proprii la nivel consolidat, din valoarea obţinută prin aplicarea alin.(l) şi alin.(2) se deduc elementele prevăzute la alin.(3) şi alin.(4), după caz, atunci când acestea sunt sume debitoare. De asemenea, se deduce orice fond comercial pozitiv dobândit în contextul unei combinări de întreprinderi.

   Art. 27 – (1) Valoarea fondurilor proprii de nivel 1 determinată potrivit art.26 alin.(l), (2), (3) şi alin.(5) prin aplicarea IFRS, este ajustată potrivit următoarelor filtre:

   1. a) câştigurile şi pierderile nerealizate, recunoscute în capitalurile proprii potrivit IFRS, ca urmare a unei operaţiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie, trebuie excluse din fondurile proprii de nivel 1.

      În cazul în care elementele acoperite sunt active incluse în categoria

      ăactivelor financiare disponibile pentru vânzare", asupra câştigurilor şi pierderilor nerealizate, recunoscute în capitalurile proprii potrivit IFRS, ca urmare a unei operaţiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie, se aplică o ajustare similară cu cea aplicată diferenţelor din evaluarea la valoarea justă a activelor respective, înregistrate în capitalurile proprii potrivit IFRS, conform alin.(2);

   2. b) câştigurile şi pierderile aferente evaluării datoriilor la valoarea justă determinate de modificarea calităţii de credit asociată instituţiei de credit trebuie excluse din fondurile proprii de nivel 1;

   3. c) instrumentele financiare emise sunt incluse în fondurile proprii, indiferent de modul de clasificare stabilit potrivit IFRS, la valoarea care rezultă fără separarea componentei de datorie şi cea de capitaluri proprii, în condiţiile în care aceste instrumente respectă condiţiile relevante pentru a fi considerate fonduri proprii de nivel 1 şi 2.

      Creşterea capitalurilor proprii determinată de înregistrarea în cadrul acestora a instrumentelor financiare derivate pe propriile acţiuni, trebuie exclusă din fondurile proprii.

      Scăderea capitalurilor proprii determinată de înregistrarea în cadrul acestora a instrumentelor financiare derivate pe propriile acţiuni nu este ajustată;

   4. d) câştigurile nerealizate, nete de impozit, aferente evaluării investiţiilor imobiliare şi imobilizarilor corporale rezultate din aplicarea modelului valorii juste, trebuie excluse din fondurile proprii de nivel 1, element cu element, la valoarea netă de impozit, şi incluse, element cu element, înainte de impozitare, în fondurile proprii de nivel 2 de bază, în proporţie de 45%. Pierderile nerealizate, nete de impozit, nu sunt ajustate.

(2) Diferenţele rezultate din evaluarea la valoarea justă a activelor financiare din categoria "active financiare disponibile pentru vânzare", înregistrate în capitalurile proprii potrivit IFRS, sunt ajustate astfel:

1. a) Pentru fiecare instrument de capitaluri proprii, câştigurile nerealizate, nete de impozit, trebuie excluse din fondurile proprii de nivel 1 şi incluse, înainte de impozitare, în fondurile proprii de nivel 2 de bază, în proporţie de 45%. Pierderile nerealizate, nete de impozit, înregistrate în capitalurile proprii potrivit IFRS, nu sunt ajustate;

2. b) Câştigurile şi pierderile nerealizate aferente altor instrumente financiare, incluzând instrumentele de datorie sau creditele şi creanţele, trebuie excluse din fondurile proprii de nivel 1, la valoarea netă de impozit;

3. c) Pierderile de valoare înregistrate în contul de profit şi pierdere, ca urmare a deprecierii aferente „activelor financiare disponibile pentru vânzare”, nu sunt ajustate.

Art. 28 – Elementele care prin conţinutul economic sau contabil, nu respectă principiile generale pe care trebuie să le îndeplinească componentele fondurile proprii, statuate prin prezentul regulament, nu vor fi luate în considerare la determinarea fondurilor proprii la nivel consolidat.

Art. 29 – Obligaţia de determinare a fondurilor proprii la nivel consolidat revine instituţiilor de credit, persoane juridice române, care fac obiectul supravegherii pe bază consolidată şi sub-consolidată de către Banca Naţională a României, potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr. l 7/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii privind raportarea fondurilor proprii

Art. 30 – (1) Instituţiiile de credit prevăzute la art. I alin.(l) raportează lunar nivelul şi componenţa fondurilor proprii la nivel individual, potrivit prezentului regulament, pe baza datelor înscrise în evidenţa contabilă şi a datelor calculate extracontabil. Raportarea se transmite Băncii Naţionale a României în termen de 25 de zile calendaristice de la sfârşitul lunii pentru care aceasta se întocmeşte.

1. (2) Instituţiiile de credit prevăzute la art. I alin.(l) raportează semestrial nivelul şi componenţa fondurilor proprii la nivel consolidat, potrivit prezentului regulament, pe baza datelor înscrise în evidenţa contabilă şi a datelor calculate extracontabil. Raportarea se transmite Băncii Naţionale a României în termen de 45 de zile calendaristice de la sfârşitul perioadei pentru care aceasta se întocmeşte.

   Art. 31 – Pentru toţi indicatorii de prudenţă bancară a căror determinare se face în funcţie de fondurile proprii, instituţiile de credit sunt obligate să utilizeze nivelul fondurilor proprii calculat pentru perioada de raportare a respectivilor indicatori, sau pentru perioada de raportare imediat anterioară perioadei de raportare a respectivilor indicatori (în cazul unor perioade de raportare diferite).

   Art. 32 – În cazul în care, după aprobarea situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală a acţionarilor, nivelul fondurilor proprii ale instituţiei de credit la data de 31 decembrie se modifică, raportările aferente fondurilor proprii şi indicatorilor de prudenţă bancară ce se determină în funcţie de nivelul acestora, aferente ultimei luni a exerciţiului financiar precedent şi fiecărei luni din perioada scursă de la începutul anului şi până la data aprobării situaţiilor financiare anuale, vor fi refăcute şi retransmise Băncii Naţionale a României, în termen de 20 de zile calendaristice de la data limită de depunere a situaţiilor financiare anuale la organele în drept.

   Art. 33 – Instituţiile de credit trebuie să poată dovedi în orice moment Băncii Naţionale a României îndeplinirea cerinţelor prevăzute de prezentul regulament.

   CAPITOLUL V

   Sancţiuni, dispoziţii tranzitorii şi finale

   Art. 34 – Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art.226, art.227, art.229, precum şi

   la art.284 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

   Art. 35 – Pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentului regulament, prevăzută la art.36 şi 31 martie 2007 măsurile şi sancţiunile prevăzute la art. 34 nu se vor aplica în cazul în care indicatorii de prudenţă bancară determinaţi pe baza fondurilor proprii calculate potrivit prezentului regulament nu se încadrează în limitele prevăzute de alte reglementări prudenţiale aplicabile.

   Art. 36 – Prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

   Art. 37 – La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă Normele Băncii Naţionale a României nr.11/2003 privind supravegherea pe bază individuală şi consolidată a fondurilor proprii, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. l 7/09.O1.2004, cu modificările şi completările ulterioare, Normele Băncii Naţionale a României nr. 13/2002 privind capitalul minim al organizaţiilor cooperatiste de credit şi capitalul agregat minim al reţelelor cooperatiste de credit, publicate in Monitorul Oficial, Partea I nr. 672 din 10/09/2002, cu modifcările şi completările ulterioare şi Normele Băncii Naţionale a României nr.14/2002 privind fondurile proprii ale organizaţiilor cooperatiste de credit şi ale reţelelor cooperatiste de credit, publicate in Monitorul Oficial, Partea I nr. 672 din 10/09/2002, cu modifcările şi completările ulterioare.

   Prezentul regulament transpune prevederile art.4 (10), art.9 paragraful 1 teza 2, art.57 teza (1) lit.a) – b), lit.d), lit.f), lit.h), art.57 tezele (2)- (4), art.58

   – 61, art.63, art.64 paragrafele (2) – (4), art.65 – art.67 din Directiva

   

   BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

   Nr. 16 din 14 decembrie 2006 Nr. 113 din 14 decembrie 2006

   O R D I N

   pentru aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale

   a Valorilor Mobiliare nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții*)

   Având în vedere dispozițiile art. 126, art. 134 lit. a) și ale art. 278, 384 și 385 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, precum și ale art. 2 lit. a) din Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții,

   în temeiul dispozițiilor art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 și ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, precum și ale art. 1, 2 și ale art. 7 alin. (1), (3), (10) și (15) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare,

   Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:

   Art. 1. — Se aprobă Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

   Art. 2. — Prezentul ordin și regulamentul menționat la art. 1 vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   Art. 3. — Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

   Președintele Consiliului de administrație Președintele Comisiei Naționale al Băncii Naționale a României, a Valorilor Mobiliare,

   Mugur Constantin Isărescu Gabriela Anghelache

   

   *) Ordinul nr. 16/113/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.034 din 27 decembrie 2006 și este reprodus și în acest număr bis.

   ANEXĂ*)

   R E G U L A M E N T U L Nr. 19/24/2006

   privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit

   și firmele de investiții

   

   

   *) Anexa este reprodusă în facsimil.

   prevăzute de acesta. În acest sens, reglementările emise de casa centrală vor fi transmise spre avizare Băncii Naţionale a României.

2. (3) Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii. În acest sens, orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută, după caz, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

3. (4) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.

Art. 2 – (1) Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 pn"vind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

1. (2) Pentru scopurile prezentului regulament, termenii şi expresiile instituţii şifinne de investiţii au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr.13/18/2006 privind detenninarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii.

2. (3) Pentru scopurile prezentului regulament, termenii şi expresiile: instituţie externă de evaluare a creditului, entităţi din sectorul public, organisme de plasament colectiv, tranzacţie de răscumpărare şi rating au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR­ CNVM nr.14/19/2006 pn"vind tratamentul n·scului de credit pentru instituţiile de credit şifinnele de investiţii potrivit abordăn"i standard.

3. (4) Expresia operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau măifuri are semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al finnelor de investiţii.

4. (5) Expresiile instrumente financiare derivate tranzacţionate pe pieţe nereglementate OTC şi tranzacţii de creditare în marjă au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr.20/25/2006 privind tratamentul n·scului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al

   operaţiunilor de dare/luare de titluri/măifuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă.

5. (6) Pentru scopurile prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai JOS au următoarele semnificaţii:

   1. 1. instituţie de credit împrumutătoare – instituţia de credit care are expunerea în

      cauză, fie că aceasta rezultă dintr-un credit sau din alt tip de operaţiune (Directiva – art. 90)

   2. 2. tehnică de diminuare a riscului de credit – tehnică utilizată de o instituţie de credit pentru reducerea riscului de credit aferent uneia sau mai multor expuneri pe care instituţia le deţine;

   3. 3. protecţie finanţată a creditului – tehnică de diminuare a riscului de credit în care reducerea riscului de credit aferent expunerii unei instituţii de credit derivă din dreptul instituţiei de credit – în eventualitatea apariţiei evenimentului de nerambursare de către contrapartidă sau a producerii de alte evenimente de credit specificate în legătură cu contrapartida – de a lichida anumite active sau sume, de a obţine transferul, însuşirea sau păstrarea acestora, sau de a reduce valoarea expunerii la diferenţa dintre valoarea expunerii şi valoarea unei creanţe deţinute asupra instituţiei de credit, ori de a o substitui cu valoarea acestei diferenţe;

   4. 4. protecţia nefinanţată a creditului – tehnică de diminuare a riscului de credit prin care reducerea riscului de credit aferent expunerii unei instituţii de credit derivă din angajamentul unei terţe părţi de a plăti o sumă în eventualitatea apariţiei evenimentului de nerambursare din partea împrumutatului sau a producerii de alte evenimente de credit specificate;

   5. 5. tranzacţie de creditare garantată – orice tranzacţie ce dă naştere unei expuneri garantate cu garanţie reală şi în legătură cu care nu există prevederi ce conferă instituţiei de credit împrumutătoare dreptul de a primi marjă frecvent;.

   6. 6. operaţiune ajustată la condiţiile pieţei – reprezintă orice operaţiune ce dă naştere unei expuneri garantate cu garanţie reală şi în legătură cu care există prevederi ce conferă instituţiei de credit împrumutătoare dreptul de a primi marjă frecvent;

   7. 7. instroment asimilat numerarnlui – certificat de depozit sau alt instrument similar emis de instituţia de credit împrumutătoare;

   8. 8. perioadă de deţinere – numărul de zile, specific fiecărui tip de tranzacţie sau operaţiune, pe parcursul cărora evoluţia preţului trebuie monitorizată în vederea determinării volatilităţii;

   9. 9. fonnalizare – descrierea şi, după caz, fundamentarea unui proces, sistem, a unei metodologii sau decizii, regăsite la nivelul instituţiei de credit sub forma unei prezentări scrise cu un grad adecvat de complexitate şi detaliere;

1O. rating eligibil – rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului recunoscută ca eligibilă potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentro instituţii de credit şifinne de investiţii potrivit abordării standard;

11. indice principal – indice larg diversificat compus din titluri suficient de lichide. Art. 3 – Pentru calculul valorii ponderate la risc a expunerii pentru scopurile art.2 lit.a) din Regulamentul BNR-CNVM nr.13/18/2006 pn"vind detenninarea cen·nţelor minime de capital pentro instituţiile de credit şi finnele de investiţii sau, dacă este cazul, pentru calculul valorii pierderilor aşteptate pentru scopurile art. l O alin.(3) şi art.18 lit.f) din Regulamentul BNR-CNVM nr.18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale finnelor de investiţii, instituţiile de credit care utilizează abordarea standard, în condiţiile Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentrn instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard, sau abordarea bazată pe modele interne de rating în condiţiile Regulamentului BNR-CNVM nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentro instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, dar fără a utiliza estimări proprii pentru pierderea în caz de nerambursare şi pentru factorii de conversie potrivit prevederilor art.22-29 din Regulamentul BNR-CNVM nr.15/20/2006 pn·vind tratamentul riscului de credit pentro instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele

interne de rating, pot recunoaşte, în condiţiile prezentului regulament, reducerea riscului de credit ca urmare a utilizării tehnicilor de diminuare a riscului de credit.

Sect,iunea a 2-a

Condiţii generale privind utilizarea tehnicile de diminuare a riscului de credit

Art. 4 – (1) Tehnicile utilizate în scopul diminuării riscului de credit, împreună cu măsurile şi acţiunile întreprinse în acest sens precum şi procedurile şi politicile implementate de instituţia de credit împrumutătoare trebuie să fie de aşa natură încât să se concretizeze în încheierea de contracte de protecţie a creditului valabile din punct de vedere legal şi executorii în toate jurisdicţiile relevante.

(2) Instituţia de credit împrumutătoare trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura eficacitatea contractelor de protecţie a creditului şi pentru administrarea riscurilor asociate, atât la momentul încheierii contractului cât şi ulterior, pe toată durata protecţiei.

Art. 5 – (1) În cazul protecţiei finanţate a creditului, pentru a fi recunoscute ca eligibile, activele pe care aceasta se bazează trebuie să fie suficient de lichide, iar valoarea lor îndeajuns de stabilă în timp astfel încât, ţinând cont de abordarea utilizată pentru calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi de gradul de recunoaştere permis, să confere un nivel adecvat de certitudine pentru protecţia oferită împotriva riscului de credit. Activele eligibile sunt cele prevăzute de Capitolul II al prezentului regulament.

(2) În cazul protecţiei finanţate a creditului, instituţia de credit împrumutătoare trebuie să aibă dreptul să lichideze sau să reţină, în timp util, activele care conferă protecţie în caz de nerambursare, insolvenţa sau faliment al debitorului – sau alt eveniment de credit prevăzut în contract – sau, dacă este cazul, al depozitarului activelor cu rol de protecţie. Gradul de corelare între valoarea activelor afectate pentru protecţia creditului şi calitatea creditului asociat debitorului nu trebuie să fie excesiv.

Art. 6 – În cazul protecţiei nefinanţate a creditului, pentru a fi eligibilă pentru recunoaştere, partea care îşi asumă angajamentul trebuie să prezinte suficientă credibilitate iar contractul de protecţie trebuie să fie valabil din punct de vedere legal în jurisdicţiile relevante astfel încât, ţinând cont de abordarea utilizată la calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi de gradul de recunoaştere permis, să asigure un nivel de protecţie adecvat. Furnizorii de protecţie şi tipurile de contracte de protecţie eligibile sunt cele prevăzute de Capitolul II.

Art. 7 – Pentru scopul utilizării tehnicilor de diminuare a riscului de credit la determinarea valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, la calculul valorilor pierderilor aşteptate, instituţiile de credit trebuie să respecte cerinţele minime prevăzute de Capitolul III.

Secţiunea a 3-a

Determinarea efectului tehnicilor de diminuare a riscului de credit

Art. 8 – În cazul îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art.4-7, calculul valorii ponderate la risc a expunerilor şi, după caz, al valorii pierderilor aşteptate poate fi modificat în conformitate cu prevederile Capitolelor IV – VII.

Art. 9 – La determinarea cerinţei minime de capital prevăzută de Regulamentul BNR­ CNVN! nr.13/18/2006 privind cerinţele minime de capital ale instituţiilor de credit şi ale finnelor de investiţii, nu se va lua în considerare valoarea ponderată la risc determinată în urma aplicării tehnicilor de diminuare a riscului de credit, potrivit prezentului regulament, dacă această valoare este mai mare decât cea care s-ar obţine dacă respectivei expuneri nu i s-ar aplica tehnica de diminuare a riscului de credit. În acest caz, la determinarea cerinţei minime de capital se vor lua în considerare valorile obţinute fără aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit.

Art. 10 – În cazul în care valoarea ponderată la risc a expunerii reflectă deja protecţia creditului, în baza aplicării prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordăn’i standard sau, după caz, ale Regulamentului BNR-CNVM nr.15/20/2006 pn·vind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, protecţia creditului nu va mai fi luată în considerare şi potrivit prezentului regulament.

CAPITOLUL II

Criterii de eligibilitate ale tehnicilor de diminuare a riscului de credit

Secţiunea 1

Protect,ia finant,ată a creditului

1. 1.1 Compensarea bilanţieră

   Art. 11 – (1) Compensarea bilanţieră de creanţe reciproce între o instituţie de credit şi contrapartida sa este eligibilă ca tehnică de diminuare a riscului de credit, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor minime prevăzute la art.34 pentru acordurile de compensare bilanţieră, altele decât acordurile cadru ce acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei.

   (2) Fără a se aduce atingere prevederilor art.12, eligibilitatea este limitată la soldurile de numerar reciproce ale instituţiei de credit şi ale contrapartidei sale. Numai elementele bilanţiere de natura creditelor şi depozitelor ale instituţiei de credit împrumutătoare pot face obiectul modificării valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, a valorilor pierderilor aşteptate, ca urmare a aplicării unui acord de compensare bilanţieră.

2. 1.2 Acordurile cadru de compensare pentru tranzacţii de răscumpărare şi/sau operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni

   ajustate la condiţiile pieţei

   Art. 12 – (1) Instituţiile de credit care aplica metoda extinsă a garanţiilor financiare prevăzută în Capitolul IV şi îndeplinesc cerinţele minime menţionate la art.35 pot recunoaşte efectele contractelor de compensare bilaterală ce acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei efectuate cu o contrapartidă.

   (2) Fără a se aduce atingere prevederilor Anexei III din cadrul Regulamentului BNR­ CNVA1 nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, bunurile aduse în garanţie, precum şi titlurile sau mărfurile luate cu împrumut în cadrul unor astfel de acorduri nu pot fi luate în considerare decât în condiţiile în care satisfac cerinţele de eligibilitate pentru garanţiile reale prevăzute la art.14-20.

3. 1.3 Garanţii reale

   Art. 13 – (1) În cazul în care tehnica de diminuare a riscului de credit utilizată se bazează pe dreptul instituţiei de credit de a lichida sau de a reţine active, eligibilitatea acestora depinde de:

   1. a) abordarea folosită de instituţia de credit împrumutătoare pentru calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, al pierderilor aşteptate, respectiv de aplicarea prevederilor Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordăn'i standard sau, după caz, ale Regulamentului BNR-CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating;

   2. b) metoda utilizată pentru scopul aplicării prevederilor prezentului regulament, respectiv metoda simplă a garanţiilor financiare sau metoda extinsă a garanţiilor financiare, potrivit Capitolului IV.

   1. (2) În cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri, eligibilitatea depinde şi de includerea/neincluderea tranzacţiilor în portofoliul de tranzacţionare al instituţiei de credit.

      Art. 14 – Următoarele instrumente financiare pot fi recunoscute drept garanţie reală eligibilă în cadrul tuturor abordărilor şi metodelor:

      1. a) numerar sub formă de depozit constituit la instituţia de credit împrumutătoare, precum şi instrumente asimilate numerarului păstrate la aceasta;

      2. b) titluri de creanţă emise de administraţii centrale sau bănci centrale, titluri ce au un rating eligibil sau o evaluare de credit din partea unei agenţii de creditare a exportului, recunoscute ca eligibilă pentru scopurile Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, rating sau evaluare ce corespund, potrivit prevederilor aceluiaşi regulament cel puţin nivelului 4 al scalei de evaluare a calităţii creditului prevăzute la art.9 respectiv la art.11 din Regulamentul BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard;

      3. c) titluri de creanţă emise de instituţii, titluri ce au un rating eligibil ce corespunde, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 pn'vind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordăn'i standard, cel puţin nivelului 3 al scalei de evaluare a calităţii creditului prevăzute de respectivul regulament pentru expunerile faţă de instituţii de credit;

      4. d) titluri de creanţă emise de alte entităţi, titluri ce au un rating eligibil ce corespunde, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 pn'vind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordăn'i

         standard, cel puţin nivelului 3 al scalei de evaluare a calităţii creditului prevăzute de respectivul regulament pentru expunerile faţă de societăţi;

      5. e) titluri de creanţă ce au un rating eligibil pe termen scurt, rating ce corespunde, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard, cel puţin nivelului 3 al scalei de evaluare a calităţii creditului prevăzute de respectivul regulament pentru expunerile pe termen scurt;

      6. f) titluri de capital sau obligaţiuni convertibile incluse într-un indice principal; şi

      7. g) aur.

   Art. 15 – Pentru scopurile art.14 lit.b), în categoria titlurilor de creanţă emise de administraţii centrale sau bănci centrale se includ şi:

   1. a) titluri de creanţă emise de administraţiile regionale sau autorităţile locale pentru care expunerile faţă de acestea sunt tratate, potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard, ca expuneri faţă de administraţia centrală de jurisdicţia căreia aparţin;

   2. b) titluri de creanţă emise de acele entităţi din sectorul public pentru care expunerile faţă de acestea sunt tratate ca expuneri faţă de administraţia centrală în jurisdicţia căreia sunt stabilite respectivele entităţi, potrivit prevederilor art.17 alin.(2) din Regulamentul BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şifinne de investiţii potrivit abordării standard;

   3. c) titluri de creanţă emise de băncile multilaterale de dezvoltare cărora, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard, li se aplică o pondere de risc de 0%; şi

   4. d) titluri de creanţă emise de organizaţiile internaţionale cărora, conform prevederilor

   Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit

   pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, li se aplică o pondere de risc de 0%.

   Art. 16 – În categoria titlurilor de creanţă prevăzute la art.14 lit.c) se includ şi:

   1. a) titluri de creanţă emise de administraţii regionale sau de autorităţi locale, altele decât cele pentru care expunerile sunt tratate ca expuneri faţă de administraţia centrală de jurisdicţia căreia aparţin, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şifirme de investiţii potrivit abordării standard;

   2. b) titluri de creanţă emise de acele entităţi din sectorul public pentru care expunerile faţă de acestea sunt tratate, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şifirme de investiţii potrivit abordării standard, ca expuneri faţă de instituţiile de credit; şi

   3. c) titluri de creanţă emise de bănci multilaterale de dezvoltare, altele decât cele cărora, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 pn·vind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordăn'i standard, li se aplică o pondere de risc de 0%.

   Art. 17 – Titlurile de creanţă emise de instituţii, titluri care nu beneficiază de un rating eligibil, pot fi recunoscute drept garanţie reală eligibilă dacă îndeplinesc următoarele criterii:

   1. a) sunt tranzacţionate la o bursă recunoscută;

   2. b) se califică drept datorie cu rang prioritar;

   3. c) toate celelalte emisiuni ale instituţiei emitente, care au acelaşi rang de subordonare, beneficiză de ratinguri eligibile ce corespund, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentrn instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, cel puţin nivelului 3 al scalei de evaluare a calităţii prevăzute de respectivul regulament pentru expunerile faţă de instituţii sau pentru expunerile pe termen scurt;

   4. d) instituţia de credit împrumutătoare nu deţine nici o informaţie care ar putea conduce la concluzia că emisiunea ar justifica un rating inferior celui indicat la lit.c)

      Şl

   5. e) instituţia de credit poate demonstra Băncii Naţionale a României că lichiditatea pieţei instrumentului este suficientă având în vedere utilizarea sa pentru protecţia creditului.

   Art. 18 – (1) Titlurile de participare la organismele de plasament colectiv pot fi recunoscute drept garanţii reale eligibile dacă sunt satisfăcute următoarele condiţii:

   1. a) au o cotaţie publică zilnică a preţului şi

   2. b) organismul de plasament colectiv investeşte numai în instrumentele eligibile pentru recunoaştere prevăzute la art.14-17.

   (2) Utilizarea, potenţială sau efectivă, de către un organism de plasament colectiv de instrumente financiare derivate pentru acoperirea riscurilor aferente investiţiilor permise nu afectează eligibilitatea titlurilor de participare la respectivul organism.

   Art. 19 – Pentru scopurile art.14, lit.b)-e), în cazul în care un titlu de creanţă beneficiază de două rating-uri eligibile diferite, se va lua în considerare rating-ul cel mai puţin favorabil. În cazul în care titlul de creanţă beneficiază de mai mult de două rating-uri eligibile, se iau în considerare cele mai favorabile două rating-uri. Dacă cele mai favorabile două rating-uri sunt diferite, se ia în considerare rating-ul cel mai puţin favorabil dintre cele două.

   Art. 20 – (1) În plus faţă de elementele specificate la art.14-19, în cazul în care instituţia de credit optează pentru utilizarea metodei extinse a garanţiilor financiare, prevăzută la Capitolul IV, următoarele instrumente financiare pot fi recunoscute ca fiind garanţii reale eligibile:

   1. a) titluri de capital sau obligaţiuni convertibile, neincluse într-un indice principal, dar tranzacţionate pe o bursă recunoscută.

   2. b) titluri de participare la organisme de plasament colectiv, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

      1. (i) au o cotaţie publică zilnică a preţului; şi

      2. (ii) organismul de plasament colectiv investeşte numai în instrumentele eligibile pentru recunoaştere prevăzute la art.14-17 şi în instrumentele menţionate la lit.a).

   (2) Utilizarea, potenţială sau efectivă, de către un organism de plasament colectiv, de instrumente financiare derivate pentru acoperirea riscurilor aferente investiţiilor permise nu afectează eligibilitatea titlurilor de participare la respectivul organism pentru scopurile prezentului regulament.

   Art. 21 – În plus faţă de prevederile art.14-20, instituţiilor de credit care determină valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderilor aşteptate potrivit Regulamentului BNR-CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potn·vit abordării bazate pe modele interne de rating, li se aplică prevederile art.22-25. Prevederile acestor articole nu sunt aplicabile instituţiilor de credit care determină valorile ponderate la risc ale expunerilor potrivit Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard.

   Art. 22 – (1) Proprietăţile imobiliare locative care sunt sau vor fi locuite de proprietar sau date cu chirie de către acesta spre a fi locuite, precum şi proprietăţile imobiliare comerciale, de tipul birourilor şi al altor spaţii comerciale, pot fi recunoscute ca fiind garanţii imobiliare eligibile dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

   1. a) valoarea proprietăţii nu depinde în mod semnificativ de calitatea creditului asociat debitorului. Această cerinţă nu exclude situaţiile în care factori exclusiv de natură macroeconomică afectează atât valoarea proprietăţii cât ş1 performanţa împrumutatului.

   2. b) riscul de credit asociat împrumutatului nu depinde în mod semnificativ de randamentul proprietăţii sau al proiectului suport, ci mai degrabă de propria capacitate a împrumutatului de a rambursa datoria din alte surse. Astfel, rambursarea sumelor datorate nu depinde semnificativ de fluxurile de numerar generate de proprietatea adusă în garanţie.

   1. (2) Instituţiile de credit pot recunoaşte drept garanţie eligibilă părţile deţinute în societăţile finlandeze pentru domeniul locativ care funcţionează în conformitate cu Legea finlandeză din 1991 privind societăţile din domeniul locativ sau cu legislaţia echivalentă ulterioară, în cazul proprietăţilor imobiliare locative care sunt sau vor fi locuite de proprietar sau date cu chirie de către acesta, cu condiţia ca cerinţele prevăzute la alin.(l) să fie îndeplinite.

   2. (3) Instituţiile de credit pot recunoaşte drept garanţie eligibilă părţile deţinute în societăţile finlandeze pentru domeniul locativ care funcţionează în conformitate cu Legea finlandeză din 1991 privind societăţile din domeniul locativ sau cu legislaţia echivalentă ulterioară, în cazul proprietăţilor imobiliare comerciale, cu condiţia ca cerinţele prevăzute la alin. 1 să fie îndeplinite.

   3. (4) Instituţiile de credit pot recunoaşte drept garanţie imobiliară locativă eligibilă, acele proprietăţi imobiliare locative pentru care nu este îndeplinită condiţia prevăzută la alin.(l) lit.b), situate pe teritoriul altui stat membru, dacă autoritatea competentă din acel stat membru recunoaşte astfel de garanţii drept garanţii eligibile în scopul diminuării riscului de credit şi instituţiile de credit fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de autoritatea competentă din respectivul stat membru pentru aplicarea acestui tratament.

   4. (5) Instituţiile de credit pot recunoaşte drept garanţie imobiliară comercială eligibilă, acele proprietăţi imobiliare comerciale pentru care nu este îndeplinită condiţia prevăzută la alin.(l) lit.b), situate pe teritoriul altui stat membru, dacă autoritatea competentă din acel stat membru recunoaşte astfel de garanţii drept garanţii eligibile în scopul diminuării riscului de credit.

   Art. 23 – (1) Instituţiile de credit pot recunoaşte drept garanţie eligibilă creanţele aferente tranzacţiilor comerciale sau tranzacţiilor cu scadenţă iniţială mai mică sau egală cu un an, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în Capitolul III al prezentului regulament.

   1. (2) Creanţele eligibile nu le includ pe cele asociate cu securitizarea, cu sub­ participaţiile (sindicalizarea creditelor) sau cu instrumentele financiare derivate de credit şi nici sumele de încasat de la entităţi aparţinând aceluiaşi grup ca şi instituţia de credit împrumutătoare sau de la angajaţii acesteia.

      Art. 24 – Instituţiile de credit pot recunoaşte, numai cu aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a României, drept garanţii eligibile alte categorii de bunuri corporale, altele decât acelea prevăzute la art.22, pentru care sunt îndeplinite următoarele condiţii:

      1. a) existenţa unei pieţe lichide pentru cedarea de o manieră rapidă şi eficientă din punct de vedere economic a bunului adus în garanţie şi

      2. b) existenţa unui preţ de piaţă bine stabilit şi disponibil public pentru bunul respectiv. Instituţia de credit trebuie să poată demonstra că nu există indicii conform cărora preţul net obţinut din valorificarea bunului deviază semnificativ de la acest preţ de piaţă.

   Art. 25 – Cu respectarea prevederilor art.126 al Capitolului IV din cadrul prezentului regulament, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.52 al Capitolului III, expunerile generate de tranzacţii de leasing financiar încheiate de instituţiile de credit cu terţe părţi au acelaşi tratament ca şi creditele garantate cu bunuri de tipul celor ce fac obiectul tranzacţiei de leasing.

4. 1.4 Alte forme de protecţie finanţată a creditului eligibile în cadrul tuturor abordărilor şi metodelor

Art. 26 – (I) Pot fi recunoscute ca instrumente eligibile pentru protecţia creditului numerarul sub formă de depozit la o instituţie terţă sau instrumentele asimilate numerarului deţinute de o instituţie terţă, gajate în favoarea instituţiei de credit împrumutătoare, dar care nu fac obiectul unui contract de păstrare în custodie.

1. (2) Pot fi recunoscute ca instrumente eligibile pentru protecţia creditului poliţele de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei de credit împrumutătoare.

2. (3) Pot fi recunoscute ca instrumente eligibile pentru protecţia creditului instrumentele emise de instituţii terţe care sunt răscumpărabile de către instituţia terţă, la cererea instituţiei ce le deţine în gaj.

   Sect,iunea a 2-a Protect,ia nefinant,ată a creditului

   1. 2.1 Furnizori de protecţie eligibili în cadrul tuturor abordărilor

      Art. 27 – Următoarele părţi pot fi recunoscute ca furnizori eligibili de protecţie nefinanţată a creditului:

      1. a) administraţiile centrale şi băncile centrale;

      2. b) administraţiile regionale şi autorităţile locale;

      3. c) băncile multilaterale pentru dezvoltare;

      4. d) organizaţiile internaţionale, dacă expunerilor faţă de acestea li se aplică o pondere de risc de 0%, potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 pn·vind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard;

      5. e) entităţile din sectorul public, dacă autorităţile competente permit tratarea expunerilor faţă de acestea ca şi expuneri faţă de instituţii sau faţă de administraţia centrală din statul membru în jurisdicţia căruia respectivele entităţi sunt stabilite;

      6. f) instituţiile;

      7. g) alte societăţi, inclusiv societatea-mamă, filialele şi entităţile asociate ale instituţiei de credit, care:

         1. (i) au un rating eligibil, care corespunde, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard cel puţin nivelului 2 al scalei de evaluare a calităţii creditului stabilite de respectivul regulament pentru expunerile faţă de societăţi şi

         2. (ii) în cazul instituţiilor de credit care calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderilor aşteptate potrivit Regulamentului BNR­ CNVlvf nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şifirme de investiţii potn·vit abordării bazate pe modele interne de rating, respectivele entităţi nu au un rating eligibil, dar beneficiază de un rating intern asociat unei probabilităţi de nerambursare ce corespunde cel puţin nivelului 2 al scalei de evaluare a calităţii creditului stabilite de regulamentul menţionat pentru expunerile faţă de societăţi.

Art. 28 – În cazul în care valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderilor aşteptate sunt calculate potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, pentru ca un furnizor de protecţie să fie eligibil, acesta trebuie să aibă stabilit un rating intern atribuit de către instituţia de credit în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVlvf nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potn·vit abordării bazate pe modele interne de rating.

Art. 29 – Prin derogare de la prevederile art.27, Banca Naţională a României poate recunoaşte drept furnizori eligibili de protecţie nefinanţată a creditului şi alte instituţii financiare autorizate şi supravegheate de autorităţi competente responsabile cu autorizarea şi supravegherea instituţiilor de credit şi supuse unor cerinţe prudenţiale echivalente celor aplicate instituţiilor de credit.

1. 2.2 Furnizori de protecţie eligibili în cazul abordării bazate pe modele interne de rating care se califică pentru tratamentul stabilit în cadrul art. 34 din Regulamentul BNR-CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de

credit şifinne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating

Art. 30 – (1) Instituţiile, societăţile de asigurare şi de reasigurare şi agenţiile de creditare a exportului, care îndeplinesc condiţiile de mai jos, pot fi recunoscute ca furnizori eligibili de protecţie nefinanţată a creditului care se califică pentru tratamentul stabilit în cadrul art.34 din Regulamentul BNR-CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating:

1. a) furnizorul de protecţie are suficientă experienţă în fumizarea de protecţie nefinanţată a creditului;

2. b) furnizorul de protecţie este o entitate reglementată de o manieră echivalentă reglementărilor aplicabile instituţiilor de credit sau avea, la momentul la care protecţia creditului a fost fumizată, un rating eligibil, care corespunde, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potn·vit abordării standard, cel puţin nivelului 3 al scalei de evaluare a calităţii creditului stabilite de respectivul regulament pentru expunerile faţă de societăţi;

3. c) furnizorul de protecţie avea atribuit, la momentul la care protecţia creditului a fost fumizată sau pentru orice perioadă ulterioară acestuia, un rating intern asociat unei probabilităţi de nerambursare echivalentă sau inferioară celei corespunzătoare cel puţin nivelului 2 al scalei de evaluare a calităţii creditului stabilite de Regulamentul BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard pentru expunerile faţă de societăţi; şi

4. d) furnizorul de protecţie are atribuit un rating intern asociat unei probabilităţi de nerambursare echivalente sau inferioare celei corespunzătoare cel puţin nivelului 3 al scalei de evaluare a calităţii creditului stabilite de Regulamentul BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, pentru expunerile faţă de societăţi.

1. (2) Pentru scopurile acestui articol, protecţia creditului fumizată de agenţiile de creditare a exportului nu beneficiază de efectul contra-garanţiilor explicite furnizate de o administraţie centrală.

   Sect,iunea a 3-a

   Tipuri de instrumente financiare derivate de credit

   Art. 31 – Următoarele tipuri de instrumente financiare derivate de credit ş1 instrumente ce pot fi compuse din astfel de instrumente financiare derivate de credit sau care sunt similare acestora din punct de vedere economic, pot fi recunoscute drept tehnici eligibile pentru diminuarea riscului de credit:

   1. a) instrumente de tip credit default swap

   2. b) instrumente de tip total retum swap

   3. c) instrumente de tip credit linked note, în măsura finanţării lor în numerar.

Art. 32 – (1) În cazul în care o instituţie de credit cumpără protecţia creditului prin intermediul unui instrument de tip total retum swap şi înregistrează în contabilitate plăţile nete primite aferente swap-ului ca venit net, dar nu înregistrează deteriorarea valorii activului protejat (fie printr-o reducere a valorii juste, fie prin suplimentarea rezervelor), protecţia creditului nu este recunoscută ca eligibilă.

(2) Pentru ca protecţia creditului să fie recunoscută pentru scopurile prezentului regulament, în cazul în care o instituţie de credit realizează o acoperire internă a riscului prin utilizarea unui instrument financiar derivat de credit – respectiv riscul de credit al unei expuneri neincluse în portofoliul de tranzacţionare se acoperă prin

utilizarea unui instrument financiar derivat de credit din portofoliul de tranzacţionare

– este necesar ca riscul de credit transferat în portofoliul de tranzacţionare să fie externalizat uneia sau mai multor terţe părţi. În astfel de situaţii, dacă transferul riscului se face cu respectarea cerinţelor privind recunoaşterea diminuării riscului de credit stabilite de prezentul regulament, pentru calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al valorilor pierderilor aşteptate, în cazul în care se achiziţionează protecţie nefinanţată a creditului, se aplică regulile prevăzute la Capitolele IV – VII ale prezentului regulament.

CAPITOLUL III

Cerint,e minime

Secţiunea 1 Cerinţe minime generale

Art. 33 – (1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de procese adecvate de administrare a riscurilor, care să le permită controlul riscurilor la care instituţia este expusă ca urmare a utilizării tehnicilor de diminuare a riscului de credit.

1. (2) Utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit în scopul determinării valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, a valorilor pierderilor aşteptate nu exonerează instituţiile de credit de obligaţia de a efectua în continuare evaluarea integrală a riscului de credit aferent expunerii suport. Instituţiile de credit trebuie să fie în măsură să demonstreze Băncii Naţionale a României îndeplinirea acestei cerinţe.

2. (3) În cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi/sau a operaţiunilor de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri, expunerea suport se consideră a fi reprezentată, doar pentru scopurile acestui articol, de valoarea netă a expunerii.

   Sect,iunea a 2-a Protecţia finanţată a creditului

   1. 2.1 Acorduri de compensare bilanţieră, altele decât acordurile cadru de compensare pentru tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de

      titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei

      Art. 34 – Pentru ca un acord de compensare bilanţieră – altul decât un acord cadru de compensare pentru tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei – să fie recunoscut pentru scopurile art.3-10, următoarele condiţii trebuie să fie îndeplinite:

      1. a) acordul de compensare bilanţieră trebuie să fie valid din punct de vedere legal şi executoriu în toate jurisdicţiile relevante, inclusiv în caz de insolvenţă sau faliment al contrapartidei;

      2. b) instituţia de credit trebuie să fie în măsură să determine în orice moment activele şi datoriile ce fac obiectul acordului de compensare;

      3. c) instituţia de credit trebuie să monitorizeze ş1 să controleze riscurile asociate cu încetarea protecţiei creditului; şi

      4. d) instituţia de credit trebuie să monitorizeze şi să controleze expunerile în cauză pe bază netă.

1. 2.2 Acorduri cadru de compensare pentru tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni ajustate la

   condiţiile pieţei

   Art. 35 – (1) Pentru ca un acord cadru de compensare pentru tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei, să fie recunoscut pentru scopurile art.3-1O, acesta:

   1. a) trebuie să fie valid din punct de vedere legal şi executoriu în toate jurisdicţiile relevante, inclusiv în caz de insolvenţă sau faliment al contrapartidei;

   2. b) trebuie să asigure părţii care îşi respectă obligaţiile contractuale dreptul să rezilieze şi să lichideze în cel mai scurt timp toate tranzacţiile acoperite de acord, în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale, inclusiv în cazul falimentului sau al insolvenţei contrapartidei; şi

   3. c) trebuie să asigure compensarea câştigurilor şi a pierderilor aferente tranzacţiilor şi operaţiunilor lichidate în baza acordului cadru, astfel încât o singură sumă netă să fie datorată de către o parte celeilalte.

   1. (2) În plus, trebuie îndeplinite şi cerinţele m1mme de recunoaştere a garanţiei financiare în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare, prevăzute de art. 36.

2. 2.3 Cerinţe pentru recunoaşterea garanţiilor financiare

   Art. 36 – Pentru recunoaşterea garanţiilor financiare şi a aurului ca modalităţi de protecţie a creditului eligibile în cadrul tuturor abordărilor permise – abordarea standard şi abordarea bazată pe modele interne de rating – şi al tuturor metodelor prevăzute de prezentul regulament – metoda simplă a garanţiilor financiare şi metoda extinsă a garanţiilor financiare-, acestea trebuie să îndeplinească condiţiile minime de recunoaştere prevăzute la art.37-39.

   Art. 37 – (1) Cerinţele de corelaţie redusă ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:

   1. a) între calitatea creditului asociată debitorului şi valoarea garanţiei financiare nu trebuie să existe o corelaţie pozitivă semnificativă;

   2. b) nu sunt eligibile titlurile emise de debitor, sau de către orice entitate din grupul din care acesta face parte.

   (2) Ca excepţie de la prevederile alin.(1) lit.b), obligaţiunile garantate emise de debitor ce îndeplinesc cerinţele prevăzute la art.52-54 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard, pot fi recunoscute ca eligibile dacă acestea

   constituie garanţie financiară pentru tranzacţii de răscumpărare, cu condiţia ca prevederile primului alineat al acestui articol să fie respectate.

   Art. 38 – Cerinţele legate de siguranţa juridică ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:

   1. a) instituţiile de credit trebuie să îndeplinească toate cerinţele contractuale şi legale pentru asigurarea realizării contractelor de garanţie, potrivit legii care guvernează drepturile asupra garanţiei respective;

   2. b) instituţiile de credit trebuie să întreprindă şi să actualizeze pe bază continuă o analiză juridică satisfăcătoare, care să confirme posibilitatea de realizare a contractelor de garanţie în toate jurisdicţiile relevante. Această analiză trebuie actualizată, dacă este necesar, pentru a se asigura posibilitatea de realizare în orice moment a respectivelor contracte.

   Art. 39 – Cerinţele operaţionale ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:

   1. a) contractele de garanţie trebuie să fie formalizate corespunzător şi să fie însoţite de o procedură clară şi temeinică pentru valorificarea în timp util a garanţiei reale;

   2. b) instituţiile de credit trebuie să implementeze proceduri şi procese temeinice de control atât al riscurilor decurgând din utilizarea garanţiei reale – inclusiv riscul nerealizării sau al realizării incomplete a garanţei reale, riscurile de evaluare, riscurile asociate cu încetarea contractului de garanţie, riscul de concentrare generat de utilizarea garanţiei reale, cât şi al interacţiunii acestor riscuri cu profilul general de risc al instituţiei de credit;

   3. c) instituţia de credit trebuie să dispună de politici şi practici formalizate referitoare la tipurile de garanţii reale acceptate şi la valoarea acceptată a acestora;

   4. d) Instituţiile de credit trebuie să calculeze valoarea de piaţă a garanţiei financiare şi să o revizuiască în mod corespunzător cu o frecvenţă de cel puţin o dată la şase luni precum şi ori de câte ori instituţia de credit are motive să considere că valoarea de piaţă a garanţiei reale a scăzut semnificativ sau este în scădere;

   5. e) În cazul în care garanţia financiară este păstrată de o terţă parte, instituţiile de credit trebuie să facă demersurile necesare pentru a se asigura că terţa parte separă această garanţie reală de propriile sale active.

   Art. 40 – În plus faţă de cerinţele pentru recunoaşterea garanţiei financiare, prevăzute la art.37-39, pentru recunoaşterea garanţiei financiare în cadrul metodei simple a garanţiilor financiare, scadenţa reziduală a garanţiei trebuie să fie cel puţin egală cu scadenţa reziduală a expunerii.

3. 2.4 Cerinţe minime pentru recunoaşterea garanţiei imobiliare

   Art. 41 – Pentru recunoaşterea garanţiilor sub forma proprietăţilor imobiliare trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute la art.42-45.

   Art. 42 – Cerinţele legate de siguranţa juridică ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:

   1. a) ipotecile sau privilegiile trebuie să fie executorii din punct de vedere legal în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit, iar cerinţele de publicitate referitoare la aceste garanţii trebuie îndeplinite în mod corespunzător şi în timp util;

   2. b) contractele de garanţie trebuie să fie valide din punct de vedere legal, în sensul că toate cerinţele legale referitoare la încheierea contractului au fost respectate;

   3. c) contractul de garanţie şi procedura juridică aferentă trebuie să dea posibilitatea instituţiei de credit să valorifice garanţia într-un termen rezonabil.

   Art. 43 – (1) Cerinţele legate de monitorizarea valorilor proprietăţilor de natură imobiliară ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:

   1. a) valoarea proprietăţilor imobiliare trebuie să facă obiectul unei monitorizări frecvente. Pentru proprietăţile imobiliare de natură comercială trebuie realizată o evaluare cel puţin o dată pe an, iar pentru proprietăţile imobiliare de natură locativă evaluarea trebuie realizată cu o frecvenţă de cel puţin o dată la trei ani. În situaţia în

      care condiţiile pieţei imobiliare suportă modificări semnificative, evaluarea se va efectua cu o frecvenţă mai ridicată;

   2. b) pentru monitorizarea valorii proprietăţilor imobiliare, precum şi pentru identificarea celor care necesită reevaluare, se pot utiliza metode statistice;

   3. c) în situaţia în care valoarea unei proprietăţi imobiliare a scăzut semnificativ comparativ cu nivelul general al preţurilor de pe piaţă, evaluarea proprietăţii respective trebuie să fie revizuită de către un evaluator independent. Pentru creditele ce depăşesc echivalentul în lei a 3 milioane de EUR sau 5% din fondurile proprii ale instituţiei de credit, evaluarea proprietăţii imobiliare ce reprezintă garanţia imobiliară trebuie să fie revizuită de către un evaluator independent cel puţin la o dată la trei ani.

   (2) Prin evaluator independent se înţelege o persoană ce are calificarea, abilităţile şi experienţa necesare pentru efectuarea unei evaluări şi care este independentă de procesul decizional în ceea ce priveşte creditul.

   Art. 44 – Categoriile de proprietăţi imobiliare locative şi comerciale acceptate în garanţie de instituţia de credit precum şi politica acesteia privind creditarea în acest domeniu vor fi clar formalizate.

   Art. 45 – Instituţiile de credit trebuie să dispună de proceduri interne pe baza cărora să monitorizeze asigurarea corespunzătoare împotriva daunelor a proprietăţilor imobiliare acceptate în garanţie.

4. 2.5 Cerinţe minime pentru recunoaşterea garanţiilor care au ca obiect creanţe

   Art. 46 – Pentru recunoaşterea garanţiilor ce au ca obiect creanţe trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile minime prevăzute la art.47-48.

   Art. 47 – Cerinţele legate de siguranţa juridică ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:

   1. a) mecanismul juridic prin intermediul căruia este constituită garanţia reală trebuie să fie riguros şi eficace şi trebuie să stabilească în mod clar drepturile împrumutătorului asupra veniturilor din creanţele ce fac obiectul garanţiei;

   2. b) instituţiile de credit trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a respecta cerinţele locale referitoare la executarea garanţiei reale. Instituţiile de credit trebuie să se asigure că există un cadru legal care să le permită ca, în calitate de împrumutători, să aibă un drept prioritar de prim rang asupra creanţelor ce fac obiectul garanţiei reale, cu excepţia cazurilor în care legislaţia naţională subordonează drepturile instituţiei de credit asupra acestor creanţe drepturilor unor creditori privilegiaţi, potrivit prevederilor legale sau procedurale;

   3. c) instituţiile de credit trebuie să întreprindă o analiză juridică care să fie considerată suficientă pentru a confirma posibilitatea de executare a contractelor de garanţie reală în toate jurisdicţiile relevante;

   4. d) contractele de garanţie reală trebuie să fie formalizate în mod corespunzător, şi să fie însoţite de o procedură clară şi riguroasă pentru încasarea în timp util a creanţelor ce fac obiectul garanţiei. Procedurile instituţiei de credit trebuie să asigure respectarea condiţiilor legale cerute pentru punerea în întârziere a împrumutatului şi pentru executarea în timp util a garanţiei. În cazul înregistrării de dificultăţi financiare de către împrumutat sau în cazul înregistrării stării de nerambursare în legătură cu acesta, instituţia de credit trebuie să aibă dreptul de a vinde sau de a ceda creanţele către terţe parţi, fără consimţământul debitorilor cedaţi.

   Art. 48 – Cerinţele legate de administrarea riscului ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:

   1. a) instituţiile de credit trebuie să dispună de un proces riguros pentru determinarea riscului de credit asociat creanţelor ce fac obiectul garanţiei reale. Acest proces trebuie să includă în principal o analiză a activităţii împrumutatului şi a sectorului în care acesta îşi desfăşoară activitatea, precum şi a categoriilor de clienţi cu care împrumutatul intră în relaţii de afaceri;

   2. b) în cazul în care instituţia de credit se bazează pe analiza efectuată de împrumutat pentru stabilirea riscului de credit aferent debitorilor cedaţi, instituţia de credit trebuie să verifice practicile împrumutatului în domeniul creditării pentru a se asigura de rigurozitatea şi credibilitatea acestora;

   3. c) marja existentă între valoarea expunerii şi valoarea creanţelor trebuie să ţină cont de toţi factorii relevanţi, în special de costul colectării, de gradul de concentrare în cadrul portofoliului de creanţe aduse în garanţie de acelaşi împrumutat, şi de riscul potenţial de concentrare la nivelul tuturor expunerilor instituţiei de credit, dincolo de nivelul riscului de concentrare controlat prin metodologia generală a instituţiei de credit;

   4. d) instituţia de credit trebuie să dispună de un proces de monitorizare permanentă a creanţelor, adecvat acestora. În cadrul sistemului de control intern trebuie să se verifice, la intervale regulate, respectarea clauzelor contractelor de credit, a limitelor de concentrare stabilite la nivelul instituţiei de credit, a oricăror restricţii de mediu şi a altor prevederi legale;

   5. e) creanţele date în garanţie de către un împrumutat trebuie sa fie suficient de diversificate şi nu trebuie să fie corelate în mod excesiv cu riscul de credit al acestuia. În cazul în care există corelaţie pozitivă semnificativă, riscurile asociate trebuie luate în considerare la stabilirea marjelor pentru portofoliul de creanţe, în ansamblul său;

   6. f) creanţele faţă de entităţi aparţinând aceluiaşi grup ca şi împrumutatul sau faţă de angajaţii acestuia nu sunt recunoscute ca diminuatoare de risc de credit;

   7. g) Instituţia de credit trebuie să dispună de proceduri formalizate pentru colectarea creanţelor în cazul înregistrării de dificultăţi financiare de către împrumutat sau în cazul înregistrării stării de nerambursare în legătură cu acesta. Mecanismul de colectare trebuie să existe chiar şi în cazul în care, în mod normal, colectarea creanţelor se realizează de către împrumutat.

5. 2.6 Cerinţe minime pentru recunoaşterea altor categorii de garanţii corporale

   Art. 49 – Pentru recunoaşterea altor categorii de garanţii corporale trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute la art.50-51.

   Art. 50 – Cerinţele legate de siguranţa juridică ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:

   1. a) contractul de garanţie trebuie să fie valid din punct de vedere legal şi executoriu în toate jurisdicţiile relevante şi trebuie să permită instituţiei de credit să valorifice bunul adus în garanţie într-un termen rezonabil;

   2. b) cu excepţia cazurilor în care legislaţia naţională subordonează drepturile instituţiei de credit asupra bunurilor aduse în garanţie drepturilor unor creditori privilegiaţi, potrivit prevederilor legale, sunt permise doar garanţiile care asigură instituţiei de credit un prim rang de prioritate. Astfel, instituţia de credit trebuie să aibă prioritate în raport cu toţi ceilalţi împrumutători asupra sumelor rezultate din executarea bunului.

   Art. 51 – Cerinţele legate de administrarea riscului ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:

   1. a) valoarea bunurilor trebuie verificată la intervale de timp apropiate, dar cel puţin o dată pe an. În situaţia în care piaţa înregistrează modificări semnificative, verificarea trebuie efectuată cu o frecvenţă mai ridicată;

   2. b) contractul de credit trebuie să includă o descriere detaliată a bunului adus în garanţie şi trebuie să precizeze în detaliu modalitatea şi frecvenţa reevaluării;

   3. c) instituţia de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri de creditare formalizate cu privire la categoriile de bunuri corporale acceptate în garanţie precum şi la valoarea acceptată în garanţie, corespunzătoare pentru fiecare tip de bun, în raport cu valoarea expunerii. Aceste politici şi proceduri trebuie să fie disponibile pentru exammare;

   4. d) in ceea ce priveşte structura tranzacţiei, politicile şi procedurile de creditare ale instituţiei de credit trebuie să stabilească cerinţe corespunzătoare în ceea ce priveşte valoarea şi tipul garanţiilor corporale, diferenţiat în funcţie de valoarea expunerii, capacitatea de valorificare în timp util a garanţiei şi de stabilire în mod obiectiv a unui

      preţ sau a unei valori de piaţă, frecvenţa cu care valoarea bunului poate fi cunoscută, incluzând o expertiză sau o evaluare profesională, şi volatilitatea sau o aproximare a volatilităţii valorii garanţiei reale;

   5. e) atât evaluarea iniţială, cât şi reevaluările trebuie să fie realizate luând în considerare, în întregime, orice deteriorare sau depreciere a bunului adus în garanţie. În cadrul proceselor de evaluare şi reevaluare, o atenţie deosebită trebuie acordată efectelor trecerii timpului asupra bunurilor sensibile la uzura morală;

   6. f) instituţiile de credit trebuie să aibă dreptul de a inspecta la faţa locului bunul adus în garanţie. În acest sens, instituţiile de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri interne care să prevadă modul de exercitare a acestui drept;

   7. g) instituţiile de credit trebuie să dispună de proceduri interne care să-i permită să se asigure că bunul luat în garanţie este asigurat corespunzător împotriva daunelor.

6. 2.7 Cerinţe minime pentru tratarea expunerilor decurgând din operaţiuni de leasing ca expuneri garantate cu garanţii reale

   Art. 52 – Pentru ca expunerile decurgând din operaţiuni de leasing să fie considerate ca fiind garantate cu bunuri de tipul celor care fac obiectul contractului de leasing, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

   1. a) sunt îndeplinite, după caz, condiţiile stabilite la art.42-45 sau art.50-51, pentru recunoaşterea ca şi garanţie reală a bunului dat în leasing;

   2. b) locatorul realizează o administrare riguroasă a riscului, ţinând cont de condiţiile de

      utilizare a bunului dat în leasing, de vechimea şi de durata planificată de utilizare ale acestuia, inclusiv monitorizarea corespunzătoare a valorii bunului;

   3. c) există un cadru legal riguros care atribuie locatorului dreptul de proprietate asupra bunului şi care atestă capacitatea acestuia de a-şi exercita în timp util drepturile de proprietar; şi

   4. d) în cazul în care acest aspect nu fost deja luat în calcul în mod corespunzător la determinarea pierderii în caz de nerambursare, diferenţa între valoarea neamortizată şi

   valoarea de piaţă a bunului ce face obiectul contractului de leasing trebuie să rămână suficient de scăzută astfel încât să nu determine supraestimarea efectului de diminuare a riscului de credit asociat respectivului bun.

7. 2.8 Cerinţe minime pentru recunoaşterea altor forme de protecţie finanţată a creditului

Art. 53 – Pentru a fi eligibilă pentru tratamentul prevăzut la art.129 din Capitolul IV, garanţia prevăzută la art.26 alin.(l) din Capitolul II trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. a) creanţa împrumutatului faţă de instituţia terţă este, în mod transparent, gajată în favoarea instituţiei de credit împrumutătoare sau cedată acesteia, iar gajul sau cesiunea sunt valide şi executorii din punct de vedere legal în toate jurisdicţiile relevante;

2. b) gajul sau cesiunea sunt notificate instituţiei terţe;

3. c) ca urmare a notificării, instituţia terţă poate efectua plăţi doar instituţiei de credit împrumutătoare sau altor părţi, cu consimţământul instituţiei de credit împrumutătoare; şi

4. d) gajul sau cesiunea sunt necondiţionate şi irevocabile.

Art. 54 – Pentru recunoaşterea poliţelor de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei de credit împrumutătoare, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

1. a) societatea ce furnizează asigurarea de viaţă îndeplineşte condiţiile pentru a fi recunoscută ca furnizor eligibil de protecţie nefinanţată a creditului potrivit prevederilor art.27 din Capitolului II;

2. b) poliţa de asigurare de viaţă este gajată în mod transparent în favoarea instituţiei de credit împrumutătoare sau este cesionată acesteia;

3. c) societatea ce furnizează asigurarea de viaţă este notificată asupra gajului sau cesiunii şi, ca urmare, nu poate efectua plăţile prevăzute de contract fără consimţământul instituţiei de credit împrumutătoare;

4. d) valoarea de răscumpărare stabilită prin contract a poliţei de asigurare nu poate fi redusă;

5. e) instituţia de credit are dreptul de a rezilia contractul de asigurare şi de a primi în timp util valoarea de răscumpărare în cazul în care debitorul se află în stare de nerambursare;

(f) instituţia de credit împrumutătoare este informată asupra apariţiei oricărei situaţii de neplată în contul respectivei poliţe, rezultată din culpa beneficiarului asigurării;

1. g) protecţia creditului trebuie să fie fumizată pentru toată perioada pe care este acordat împrumutul. Când acest lucru nu este posibil întrucât asigurarea încetează înainte de durata creditului, instituţia de credit trebuie să se asigure că suma ce decurge din contractul de asigurare îi serveşte drept garanţie până la terminarea contractului de creditare; şi

2. h) gajul sau cesiunea trebuie să fie valide şi executorii din punct de vedere legal în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit.

Sect,iunea a 3-a

Protecţia nefinanţată a creditului şi instrumentele de tipul credit linked note

1. 3.1 Cerinţe comune garanţiilor personale şi instrumentelor financiare derivate de credit

   Art. 55 – (1) Fără a aduce atingere prevederilor art.56, recunoaşterea protecţiei creditului decurgând dintr-o garanţie personală sau dintr-un instrument financiar derivat de credit, este condiţionată de îndeplinirea următoarelor cerinţe:

   1. a) protecţia creditului trebuie să fie directă;

   2. b) nivelul de protecţie a creditului trebuie să fie clar definit şi incontestabil;

   3. c) contractul de fumizare a protecţiei creditului nu trebuie să conţină vreo clauză a cărei îndeplinire se află în afara controlului direct al împrumutătorului, clauză care:

      1. (i) ar permite furnizorului de protecţie să denunţe unilateral protecţia;

      2. (ii) ar creşte costul efectiv al protecţiei ca rezultat al deteriorării calităţii de credit a expunerii acoperite;

      3. (iii) ar putea exonera furnizorul de protecţie de obligaţia de a plăti în timp util, în cazul în care debitorul iniţial nu rambursează vreo plată datorată; sau

      4. (iv) ar permite reducerea duratei protecţiei creditului de către furnizorul de protecţie; şi

   4. d) contractul de furnizare a protecţiei creditului trebuie să fie valid şi executoriu din punct de vedere legal în toate jurisdicţiile relevante la data încheierii contractului de credit.

   1. (2) Fără a aduce atingere alin.(1), următoarele cerinţe operaţionale trebuie, de asemenea, îndeplinite:

      1. a) instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că a implementat sisteme de administrare a oricărei concentrări a riscului generate de utilizarea garanţiilor personale şi a instrumentelor financiare derivate de credit;

      2. b) instituţia de credit trebuie să poată demonstra interacţiunea între strategia sa de utilizare a instrumentelor financiare derivate de credit şi a garanţiilor personale ş1 administrarea profilului de risc global.

2. 3.2 Contra-garanţii ale statului şi ale altor entităţi din sectorul public

   Art. 56 – (1) Dacă o expunere este acoperită de o garanţie care la rândul ei este contra-garantată de una dintre entităţile enumerate în continuare, acea expunere poate fi considerată că este acoperită de o garanţie personală fumizată de:

   1. a) o administraţie centrală sau o bancă centrală, o administraţie regională sau autoritate locală faţă de care creanţele sunt tratate, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şifinne de investiţii potrivit abordării standard, ca şi creanţe asupra administraţiei centrale de jurisdicţia căreia aparţin sau o entitate a sectorului public faţă de care creanţele sunt tratate, potrivit prevederilor aceluiaşi regulament ca

      şi creanţe asupra administraţiei centrale de jurisdicţia căreia aparţin sau ca şi creanţe asupra instituţiilor de credit sau

   2. b) o bancă multilaterală de dezvoltare căreia, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentrn instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordăn'i standard i se aplică pondere de risc de 0%.

   1. (2) Pentru aplicarea prevederilor de la alin.(1) trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

      1. a) contra-garanţia acoperă toate elementele de risc de credit aferente creanţei

      2. b) atât garanţia iniţială cât şi contra-garanţia îndeplinesc cerinţele pentru garanţii personale prevăzute la art.55 şi 57, cu excepţia faptului că, în cazul contra-garanţiei, aceasta nu trebuie să fie directă şi

      3. c) acoperirea este robustă şi datele istorice indică faptul că protecţia contra-garanţiei este cel puţin echivalentă celeia aferente unei garanţii directe furnizată de respectiva entitate.

   2. (3) Tratamentul prevăzut la alin.(l) se aplică şi expunerilor care sunt contra-garantate de entităţi, altele decât cele enumerate la alin.(l ), dacă contra-garanţia expunerii este la rândul ei direct garantată de una dintre entităţile enumerate la respectivul alineat şi dacă condiţiile enumerate la alin.(2) sunt îndeplinite.

3. 3.3 Cerinţe suplimentare pentru recunoaşterea garanţiilor personale

   Art. 57 – Pentru ca o garanţie personală să fie recunoscută, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii suplimentare:

   1. a) în cazul în care contrapartida este în stare de nerambursare şi/sau de neplată la scadenţă, instituţia de credit împrumutătoare trebuie să aibă dreptul să se îndrepte, în timp util, împotriva garantului pentru orice sume datorate aferente creanţei pentru care este furnizată protecţia. Efectuarea plăţii de către garant nu trebuie să fie condiţionată de obligaţia instituţiei de credit împrumutătoare de a se îndrepta în prealabil împotriva debitorului. În cazul protecţiei nefinanţate a creditului furnizate pentru credite

      garantate cu ipoteci pe proprietăţi imobiliare locative, cerinţele prevăzute la art.55, alin.(l), lit. c) (iii) şi în prezentul articol trebuie îndeplinite într-un termen de 24 de luni;

   2. b) garanţia trebuie să fie o obligaţie formalizată explicit, asumată de garant; şi

   3. c) fără a aduce atingere dispoziţiei propoziţiei imediat următoare, garanţia trebuie să acopere toate tipurile de plăţi pe care este de aşteptat ca debitorul să le facă în legătură cu creanţa. Dacă anumite tipuri de plăţi sunt excluse de la acoperirea furnizată de garanţie, valoarea recunoscută a garanţiei trebuie să fie ajustată astfel încât să fie reflectată această limitare a acoperirii.

   Art. 58 – În cazul garanţiilor furnizate în cadrul schemelor de garantare reciprocă recunoscute pentru aceste scopuri de către autorităţile competente sau a garanţiilor furnizate ori contra-garantate de entităţi la care se face referire în art.56, cerinţele prevăzute la art.57, lit.a) vor fi considerate respectate în cazul în care una dintre condiţiile următoare este îndeplinită:

   1. a) instituţia de credit împrumutătoare are dreptul să obţină în timp util de la garant o plată provizorie, calculată astfel încât să reprezinte o estimare riguroasă a valorii pierderii economice, incluzând pierderile rezultate din neplata dobânzii şi a altor tipuri de plăţi pe care împrumutatul este obligat să le facă, pierderi cu care s-ar putea confrunta instituţia de credit împrumutătoare, proporţional cu acoperirea furnizată de garanţie; sau

   2. b) instituţia de credit împrumutătoare poate dovedi că efectele de protecţie împotriva pierderilor produse de garanţie, incluzând pierderile rezultate din neplata dobânzii şi a altor tipuri de plăţi pe care împrumutatul este obligat să le facă, justifică aplicarea unui astfel de tratament.

4. 3.4 Cerinţe suplimentare pentru recunoaşterea instrumentelor financiare derivate de credit

   Art. 59 – Pentru ca un instrument financiar derivat de credit să fie recunoscut, trebuie îndeplinite următoarele condiţii suplimentare:

   1. a) fără a aduce atingere prevederilor de la lit.b), evenimentele de credit specificate în instrumentul financiar derivat de credit trebuie să includă cel puţin:

      1. (i) nerespectarea obligaţiilor de plată a sumelor datorate potrivit condiţiilor în vigoare la momentul manifestării unei astfel de situaţii, aferente obligaţiei care face obiectul protecţiei (cu o perioadă de graţie mai mică sau aproximativ egală cu perioada de graţie a obligaţiei care beneficiază de protecţie);

      2. (ii) falimentul, insolvenţa sau incapacitatea debitorului de a-şi plăti datoriile, sau incapacitatea ori recunoaşterea în scris a incapacităţii sale de a-şi onora, de o manieră generală, datoriile pe măsură ce acestea devin scadente, precum şi alte evenimente similare; şi

      3. (iii) restructurarea obligaţiei care beneficiază de protecţie, implicând iertarea de datorie sau amânarea obligaţiei de plată a principalului, a dobânzii sau a comisioanelor, restructurare ce are drept consecinţă un eveniment de pierdere din credit, spre exemplu ajustări de valoare sau alte elemente similare înregistrate în debitul contului de profit şi pierdere.

   2. b) în cazul în care evenimentele de credit specificate de instrumentul financiar derivat de credit nu includ restructurarea obligaţiei care beneficiază de protecţie, aşa cum este descrisă la lit.a) (iii), protecţia creditului poate fi totuşi recunoscută, la o valoare redusă, aşa cum se specifică la art.132 din Capitolul IV;

   3. c) în cazul în care instrumentele financiare derivate de credit permit decontarea în numerar, trebuie implementat un proces riguros de evaluare pentru estimarea corectă a pierderilor. Trebuie să existe o perioadă clar specificată în care trebuie obţinută evaluarea obligaţiei care beneficiază de protecţie după apariţia unui eveniment de credit;

   4. d) dacă realizarea decontării implică dreptul şi capacitatea cumpărătorului de protecţie de a transfera furnizorului de protecţie obligaţia acoperită, condiţiile obligaţiei care

      beneficiază de protecţie trebuie să stipuleze că orice consimţământ necesar pentru un astfel de transfer nu poate fi refuzat în mod nejustificat; şi

   5. e) identitatea părţilor responsabile pentru identificarea apariţiei unui eveniment de credit trebuie să fie clar stabilită. Identificarea apariţiei evenimentului de credit nu trebuie să fie doar în sarcina furnizorului de protecţie. Cumpărătorul de protecţie trebuie să aibă dreptul/capacitatea de a informa furnizorul de protecţie în legătură cu apariţia unui eveniment de credit.

   Art. 60 – Este permisă o asimetrie între obligaţia care beneficiază de protecţie şi obligaţia de referinţă aferentă instrumentului financiar derivat de credit, adică obligaţia utilizată în scopul determinării valorii de decontat în numerar sau a obligaţiei livrabile, sau între obligaţia care beneficiază de protecţie şi obligaţia utilizată în scopul identificării apariţiei unui eveniment de credit, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

   1. a) obligaţia de referinţă sau obligaţia utilizată în scopul identificării apariţiei unui eveniment de credit, după caz, are acelaşi rang cu cel al obligaţiei care beneficiază de protecţie sau un rang inferior; şi

   2. b) obligaţia care beneficiază de protecţie şi obligaţia de referinţă sau obligaţia utilizată în scopul identificării apariţiei unui eveniment de credit, după caz, provin de la acelaşi debitor (aceeaşi persoană juridică) şi există clauze executorii de declarare simultană a stării de nerambursare sau a exigibilităţii – clauze de tip cross-default sau cross­ acceleration.

5. 3.5 Cerinţe pentru încadrarea la tratamentul prevăzut de Regulamentul BNR-CNVlvf nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne

de investiţii potn·vit abordării bazate pe modele interne de rating la art.34

Art. 61 – Pentru a fi eligibilă pentru aplicarea tratamentului stabilit de Regulamentul BNR-CNVlvf nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de

credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating la art.34, protecţia creditului generată de o garanţie personală sau de un instrument financiar derivat de credit trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. a) obligaţia care beneficiază de protecţie trebuie să fie:

   1. (i) o expunere faţă de o societate, în înţelesul art.13-21 din Regulamentul BNR­ CNVlvf nr.15/20/2006 pn·vind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şifinne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, excluzând societăţile de asigurare şi reasigurare; sau

   2. (ii) o expunere faţă de o administraţie regională, o autoritate locală sau o entitate a sectorului public ce nu este tratată ca expunere faţă de administraţia centrală sau banca centrală, în înţelesul art.13-21 din Regulamentul BNR-CNVlvf nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating; sau

   3. (iii) o expunere faţă de o entitate din categoria entităţilor mici şi mijlocii, clasificată, potrivit prevederilor art.16 din Regulamentul BNR-CNVlvf nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, ca expunere faţă de sectorul retail;

2. b) debitorii aferenţi obligaţiei care beneficiază de protecţie nu trebuie să fie membri ai grupului din care face parte furnizorul de protecţie;

3. c) expunerea trebuie să fie acoperită de unul dintre următoarele instrumente:

   1. (i) instrumente financiare derivate de credit nefinanţate, având la bază o singură semnătură sau garanţii personale având la bază o singură semnătură;

   2. (ii) instrumente financiare derivate de credit de tip first-to-default, caz în care tratamentul trebuie aplicat acelui activ din portofoliu care are cea mai mică valoare ponderată la risc a expunerii; sau

   3. (iii) instrumente financiare derivate de credit de tipul nth to default, protecţia obţinută este eligibilă în acest cadru numai dacă a fost obţinută şi protecţie eligibilă pentru starea de nerambursare (n-1) sau dacă s-a înregistrat deja starea

      de nerambursare în legătură cu activele (n-1) din portofoliu. În acest caz, tratamentul trebuie aplicat acelui activ din portofoliu care are cea mai mică valoare ponderată la risc a expunerii;

4. d) protecţia creditului îndeplineşte cerinţele stabilite la art.55, 57, 59 şi art.60;

5. e) ponderea de risc asociată expunerii anterior aplicării tratamentului prevăzut la art.34 din Regulamentul BNR-CNVlvf nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potn'vit abordării bazate pe modele interne de rating nu a luat deja în considerare vreun aspect legat de protecţia creditului;

6. f) instituţia de credit are dreptul de a pretinde primirea plăţii de la furnizorul de protecţie rară a fi necesară iniţierea de proceduri judiciare pentru a constrânge la plată contrapartida. Instituţia de credit trebuie să ia toate măsurile posibile pentru a se asigura că furnizorul de protecţie consimte să plătească imediat în cazul survenirii unui eveniment de credit;

7. g) protecţia creditului achiziţionată absoarbe toate pierderile de credit survenite în legătură cu partea garantată a expunerii, ca urmare a producerii evenimentelor de credit prevăzute în contract;

8. h) dacă modalitatea de plată prevede decontarea cu livrare fizică, trebuie să existe siguranţa juridică cu privire la posibilitatea efectivă de livrare a creditului, obligaţiunii sau a creanţei potenţiale. Dacă instituţia de credit intenţionează să livreze o creanţă, alta decât expunerea care beneficiază de protecţie, trebuie să se asigure că aceasta este suficient de lichidă pentru a-i permite să o achiziţioneze în vederea livrării conform prevederilor contractului;

9. i) clauzele contractului de protecţie a creditului fac obiectul unei confirmări legale scrise din partea furnizorului de protecţie şi a instituţiei de credit;

10. j) instituţia de credit dispune de proceduri pentru depistarea oricărei corelaţii excesive între bonitatea furnizorului de protecţie şi cea a debitorului expunerii care face obiectul protecţiei, corelaţie cauzată de faptul că performanţele lor depind de factori comuni, dincolo de factorul de risc sistemic; şi

11. k) în cazul protecţiei împotriva riscului de diminuare a valorii creanţei, vânzătorul creanţelor achiziţionate nu trebuie să fie membru al grupului din care face parte furnizorul de protecţie.

Capitolul IV

Determinarea efectelor aplicării tehnicilor de diminuare a riscului de credit

Secţiunea 1 Prevederi generale

Art. 62 – Fără a aduce atingere prevederilor Capitolelor V, VI şi VII ale prezentului regulament şi în condiţiile respectării prevederilor Capitolelor II şi III, calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor potrivit Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şifirme de investiţii potn·vit abordăn"i standard, precum şi calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderilor aşteptate potrivit Regulamentului BNR-CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şifirme de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, pot fi modificate în conformitate cu prevederile acestui capitol.

Art. 63 – Numerarul, titlurile sau mărfurile achiziţionate, luate cu împrumut sau primite în cadrul unei tranzacţii de răscumpărare sau în cadrul unei operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri, vor fi tratate ca şi garanţii reale.

Sect,iunea a 2-a Protecţia finanţată a creditului

1. 2.1 Instrumente de tip credit linked note

   Art. 64 – Investiţiile în instrumente de tipul credit linked note emise de instituţia de credit împrumutătoare pot fi tratate ca şi garanţii reale sub formă de numerar.

2. 2.2 Compensarea bilanţieră

   Art. 65 – Creditele şi depozitele în relaţie cu instituţia de credit împrumutătoare, care fac obiectul compensării bilanţiere, sunt tratate ca şi garanţii reale sub formă de numerar.

3. 2.3 Acorduri cadru de compensare pentru tranzacţii de răscumpărare şi/sau operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni ajustate la

   condiţiile pieţei

   1. 2.3.1 Calculul valon·i expunen·i ajustate integral

      Art. 66 – Pentru expunerile ce fac obiectul unui acord cadru de compensare eligibil pentru tranzacţii de răscumpărare şi/sau operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei, calculul valorii expunerii ajustate integral, după aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit (E*) se determină, în condiţiile utilizării abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate sau a abordării bazate pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate, potrivit prevederilor art.67-71.

      Art. 67 – (1) Fără a aduce atingere prevederilor art.73-81, la determinarea valorii expunerii ajustate integral (E*) pentru expunerile prevăzute la art.66, ajustările de volatilitate ce trebuie aplicate se calculează utilizând fie abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate, fie abordarea bazată pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate, aşa cum sunt acestea prevăzute la art.93-118, pentru metoda extinsă a garanţiilor financiare.

      (2) În cazul utilizării abordării bazate pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate, se aplică aceleaşi condiţii şi cerinţe prevăzute pentru metoda extinsă a garanţiilor financiare.

      Art. 68 – (1) Poziţia netă pe fiecare categorie de titluri sau pe fiecare marfă va fi determinată prin scăderea din valoarea totală a titlurilor sau a mărfurilor din categoria respectivă, date cu împrumut, vândute sau livrate în baza unui acord cadru de compensare, a valorii totale a titlurilor din aceeaşi categorie sau a mărfurilor respective luate cu împrumut, achiziţionate sau primite în baza unui astfel de acord.

      (2) Pentru scopurile alin.(l ), prin categorie de titluri se va înţelege un ansamblu de titluri având acelaşi emitent, aceeaşi dată de emisiune şi aceeaşi scadenţă, care se supun aceloraşi clauze contractuale şi au aceeaşi perioadă de deţinere, potrivit prevederilor art.93-118.

      Art. 69 – Poziţiile nete pe fiecare monedă, alta decât cea în care se face decontarea tranzacţiilor şi operaţiunilor aferente acordurilor cadru de compensare, se calculează prin scăderea din valoarea totală a titlurilor exprimate în moneda respectivă ce sunt date cu împrumut, vândute sau livrate în baza unui acord cadru de compensare, la care se adaugă sumele în numerar, exprimate în aceeaşi monedă, date cu împrumut sau transferate în baza respectivului acord, a valorii totale a titlurilor exprimate în moneda respectivă, luate cu împrumut, achiziţionate sau primite în baza acordului, la care se adaugă sumele în numerar exprimate în aceeaşi monedă luate cu împrumut sau primite în baza prevederilor acordului.

      Art. 70 – (1) Ajustarea de volatilitate corespunzătoare unei anumite categorii de titluri sau poziţii în numerar se aplică valorii absolute a poziţiei nete, pozitive sau negative, pe titlurile din acea categorie.

      (2) Ajustarea de volatilitate pentru riscul valutar (Htx) se aplică poziţiei nete, pozitive sau negative, pe fiecare monedă alta decât cea în care se face decontarea tranzacţiilor aferente acordului cadru de compensare.

      Art. 71 – (1) Valoarea expunerii ajustată integral (E*) se calculează potrivit următoarei formule:

      E* = max , l( )E)- L(C))+ L(I pozitia netă pe fiecare titlu I* Hm)+ (LIEfr Ix H fr)ll unde

      E este valoarea fiecărei expune.ri individuale care face obiectul acordului, în absenţa protecţiei creditului

      C este valoarea titlurilor sau mărfurilor luate cu împrumut, achiziţionate sau primite sau a numerarului luat cu împrumut sau primit în contul fiecărei astfel de expuneri.

      L(E) este suma tuturor E-urilor incluse în acordul cadru.

      L(C) este suma tuturor C-urilor incluse în acordul cadru

      E fr este poziţia netă (pozitivă sau negativă) pe o anumită monedă, alta decât cea în care se face decontarea acordului, calculată potrivit prevederilor art.69.

      Hm este ajustarea de volatilitate corespunzătoare unei anumite categorii de titluri

      H fr este ajustarea de volatilitate pentru riscul valutar

      E • este valoarea expunerii ajustată integral.

      1. (2) Dacă valoarea ponderată la risc a expunerii se calculează conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potn·vit abordării standard, E este valoarea pe care ar înregistra-o fiecare expunere distinctă care face obiectul acordului cadru, în absenţa protecţiei creditului.

      2. (3) Dacă valoarea expunerii ponderate la risc şi a pierderilor aşteptate se calculează conform Regulamentului BNR-CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potn·vit abordării bazate pe

         modele interne de rating, E este valoarea pe care ar înregistra-o fiecare expunere distinctă care face obiectul acordului cadru, în absenţa protecţiei creditului.

         Art. 72 – Utilizarea abordării bazate pe modele interne în scopul calculului valorii expunerii ajustate integral (E*) trebuie să se realizeze cu respectarea prevederilor art.73-81.

         Art. 73 – (1) Ca alternativă la utilizarea abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate sau a abordării bazate pe ajustări de volatilitate determinate prin estimări proprii, la calculul valorii expunerii ajustate integral (E*) rezultate din aplicarea unui acord cadru de compensare eligibil pentru tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei, altele decât tranzacţiile cu instrumente financiare derivate, instituţiile de credit pot utiliza, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, o abordare bazată pe modele interne, care ia în considerare efectele corelaţiilor între poziţiile pe titluri care fac obiectul acordului cadru de compensare, precum şi lichiditatea instrumentelor în cauză.

         1. (2) Modelele interne utilizate în cadrul abordării menţionate la alin. I trebuie să fumizeze estimări ale variaţiei potenţiale a valorii expunerii neacoperită cu garanţii

            reale ( )E) _ )C) ).

         2. (3) În condiţiile obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României, instituţiile de credit pot utiliza propriile modele interne şi pentru operaţiunile de creditare cu apel în marjă, dacă acestea sunt acoperite de un acord cadru de compensare bilaterală care îndeplineşte cerinţele prezentate în cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr.20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlurilmăifuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marfă.

      Art. 74 – (1) O instituţie de credit poate opta pentru utilizarea abordării bazată pe modele interne indiferent dacă a ales să aplice, pentru calculul valorii ponderate la risc a expunerilor, prevederile Regulamentulu BNR-CNVM i nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potn'vit abordării standard sau prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating.

      (2) Totuşi, dacă o instituţie de credit intenţionează să utilizeze o abordare bazată pe modele interne, ea trebuie să aplice această abordare pentru toate contrapartidele şi pentru toate titlurile, cu excepţia portofoliilor nesemnificative, pentru care poate utiliza abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate sau abordarea bazată pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate potrivit art.67-71. Portofoliile trebuie să fie nesemnificative atât din perspectiva dimensiunii, cât şi a profilului de risc perceput.

      Art. 75 – (1) Abordarea bazată pe modele interne poate fi utilizată de către instituţiile de credit care au primit aprobarea din partea Băncii Naţionale a României de a folosi un model intern de administrare a riscului potrivit Anexei nr. V din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr.22/27/2006 pn·vind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al finnelor de investiţii.

      1. (2) Instituţiile de credit care nu au primit din partea Băncii Naţionale a României aprobarea de a utiliza un astfel de model potrivit prevederilor Regulamentului BNR­ CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al finnelor de investiţii, pot solicita aprobarea utilizării unui model intern de cuantificare a riscului pentru scopurile art.73.

         Art. 76 – Aprobarea la care se face referire la art.75 va fi acordată numai dacă instituţia de credit demonstrează Băncii Naţionale a României că sistemul implementat pentru administrarea riscurilor rezultate din tranzacţiile şi operaţiunile

         acoperite de acordul cadru de compensare este solid din punct de vedere conceptual şi implementat cu integritate şi, îndeosebi, satisface următoarele criterii calitative:

         1. a) modelul intern de cuantificare a riscurilor utilizat pentru determinarea volatilităţii potenţiale a preţurilor pentru tranzacţii şi operaţiuni face parte integrantă din procesul zilnic de administrare a riscurilor şi serveşte ca bază pentru raportarea expunerilor la risc către conducerea superioară a instituţiei de credit;

         2. b) instituţia de credit dispune de o unitate de control a riscurilor, independentă de unităţile ce desfăşoară activităţi de tranzacţionare şi care raportează direct conducerii executive. Unitatea în cauză trebuie să fie responsabilă cu configurarea şi implementarea sistemului de administrare a riscurilor instituţiei de credit. Aceasta trebuie să producă şi să analizeze rapoarte zilnice asupra rezultatelor produse de modelul de cuantificare a riscurilor şi asupra măsurilor ce trebuie luate cu privire la limitele de tranzacţionare;

         3. c) rapoartele zilnice produse de către unitatea de control al riscurilor sunt examinate de către un nivel de conducere cu suficientă autoritate pentru impunerea diminuării poziţiilor luate şi a expunerii globale la risc;

         4. d) instituţia de credit dispune, la nivelul unităţii de control a riscului, de suficient personal calificat în utilizarea modelelor sofisticate;

         5. e) instituţia de credit a stabilit proceduri pentru monitorizarea şi asigurarea respectării documentelor care stabilesc politicile şi mecanismele de control intern privind funcţionarea de ansamblu a sistemului de cuantificare a riscului;

         6. f) modelele instituţiei de credit au un istoric care dovedeşte acurateţea rezonabilă în cuantificarea riscurilor, aşa cum atestă testarea ex post a rezultatelor obţinute utilizând baza de date aferentă cel puţin unui an;

         7. g) instituţia de credit derulează în mod frecvent un program riguros de simulare a condiţiilor de criză, iar rezultatele acestor teste sunt examinate de către conducerea superioară şi se reflectă în politicile şi în limitele pe care acesta le stabileşte;

         8. h) instituţia de credit derulează, ca parte a procesului periodic de audit intern, o analiză independentă a sistemului său de cuantificare a riscurilor. Această analiză

            trebuie să includă atât activităţile unităţilor în cadrul cărora se derulează tranzacţionarea, cât şi pe cele ale unităţii independente de control al riscurilor;

         9. i) instituţia de credit derulează o reexaminare a sistemului de administrare a riscurilor cel puţin o dată pe an; şi

         10. j) modelul intern îndeplineşte cerinţele prevăzute în cadrul art.72-74 din Regulamentul BNR-CNVN! nr.20/25/2006 privind tratamentul n·scului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare den·vate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlun/măifun· cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă.

             Art. 77 – Calculul variaţiei potenţiale a valorii părţii negarantate a expunerii va face obiectul următoarelor standarde minime:

             1. a) calculul variaţiei potenţiale a valorii se va realiza cel puţin zilnic;

             2. b) se va utiliza un interval de încredere unilateral de 99%;

             3. c) o perioadă de deţinere echivalentă cu 5 zile, cu excepţia tranzacţiilor altele decât tranzacţiile de răscumpărare de titluri sau operaţiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri, pentru care se va utiliza o perioadă de deţinere echivalentă cu 1O zile;

             4. d) o perioadă efectivă de observare de cel puţin un an, exceptând cazul în care o perioadă de observare mai scurtă este justificată de o creştere semnificativă a volatilităţii preţurilor; şi

             5. e) actualizarea trimestrială a datelor.

                Art. 78 – Modelul intern de cuantificare a riscurilor trebuie să surprindă un număr suficient de factori de risc astfel încât să surprindă toate riscurile de preţ semnificative.

                Art. 79 – Pentru instituţiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne, valoarea expunerii ajustată integral (E*) se va calcula potrivit următoarei formule:

                E* = max {O, [(IE – IC)+ (rezultatul modelului intern)]}, unde:

                

                

                împrumut de titluri sau mărfuri şi/sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei, ce sunt acoperite de acorduri cadru de compensare, se va efectua potrivit alin.(2) şi (3).

                1. (2) Valoarea expunerii ajustată integral E ·, determinată potrivit art.67-81, este

                   considerată, pentru scopurile prevederilor Regulamentului BNR-CNVN! nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentrn instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, ca valoarea expunerii faţă de o contrapartidă, ce rezultă din tranzacţii acoperite de acordul cadru de compensare.

                2. (3) Valoarea expunerii ajustate integral E ·, determinată potrivit art. 67-81, este

             considerată, pentru scopurile prevederilor Regulamentului BNR-CNVN! nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentrn instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordăn'i bazate pe modele interne de rating, ca valoarea expunerii faţă de o contrapartidă, ce rezultă din tranzacţii acoperite de acordul cadru de compensare.

4. 2.4 Garanţia financiară

   1. 2.4.1 Dispoziţii generale cu privire la metodele aplicabile în cazul garanţiilor financiare

      Art. 82 – Pentru calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor garantate cu garanţie financiară se poate utiliza metoda simplă a garanţiilor financiare în condiţiile art.83-88 sau metoda extinsă a garanţiilor financiare în condiţiile art.89-119.

      Art. 83 – (1) Metoda simplă a garanţiilor financiare poate fi utilizată numai în cazul în care valoarea ponderată la risc a expunerilor se determină potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVN! nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentrn instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard.

      1. (2) O instituţie de credit nu poate utiliza în acelaşi timp metoda simplă a garanţiilor financiare şi metoda extinsă a garanţiilor financiare.

      2. (3) Metoda extinsă a garanţiilor financiare poate fi utilizată în cazul în care valoarea ponderată la risc a expunerilor se determină potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 pn"vind detenninarea cerinţelor minime de capital pentru n·scul de credit potrivit abordării standard şi în cazul în care valoarea ponderată la risc a expunerilor se determină potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şifinne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating.

   2. 2.4.2 Metoda simplă a garanţiilor financiare

      Evaluare

      Art. 84 – (1) Potrivit metodei simple a garanţiilor financiare, garanţiei financiare recunoscute ca eligibilă pentru diminuarea riscului de credit i se atribuie o valoare egală cu valoarea sa de piaţă, determinată potrivit prevederilor art.36 din Capitolul III.

      (2) Garanţiile financiare pot fi luate în calcul la determinarea valorii ponderate la risc a expunerilor doar dacă sunt îndeplinite prevederile art. 36-39 şi dacă scadenţa reziduală a protecţiei acoperă cel puţin scadenţa reziduală a expunerii.

      Calculul valorilor ponderate la n·sc ale expunerilor

      Art. 85 – (1) Ponderea de risc care ar fi aplicabilă, potrivit Regulamentului BNR­ CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard, dacă instituţia de credit împrumutătoare ar fi expusă direct faţă de instrumentul ce constituie garanţie financiară, se aplică părţii creanţelor garantate cu valoarea de piaţă a garanţiilor financiare recunoscute.

      (2) Ponderea de risc corespunzătoare părţii garantate a expunerii va fi de cel puţin 20%, cu excepţiile prevăzute la art. 86-88.

      (3) Părţii negarantate a expunerii i se va aplica ponderea de risc corespunzătoare, potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind pn·vind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard, unei expuneri negarantate faţă de contrapartidă.

      Tranzacţii de răscumpărare şi operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri Art. 86 – Părţii garantate a expunerii din tranzacţii ce îndeplinesc criteriile enumerate la art.117-118 i se va aplica ponderea de risc de 0%. În situaţia în care contrapartida cu care s-a efectuat tranzacţia nu este un participant principal pe piaţă, se va aplica o pondere de risc de I0%.

      Tranzacţii pe pieţe nereglementate (OTC) cu instrumente financiare derivate, supuse unei reevaluări zilnice la preţul pieţei

      Art. 87 – (1) O pondere de risc de 0% se aplică, în limita acoperirii cu garanţii financiare, valorii expunerilor determinate potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr.20/25/2006 pn·vind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlurilmăifuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu tennen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, pentru instrumentele financiare derivate enumerate în cadrul anexei la acelaşi regulament şi care fac obiectul unei reevaluări zilnice la preţul pieţei, garantate cu numerar sau instrumente asimilate numerarului, în condiţiile în care nu există nici o neconcordanţă de devize.

      (2) O pondere de risc de I0% se aplică, în limita acoperirii cu garanţii financiare, valorii expunerilor din tranzacţii de tipul celor prevăzute la alin.(l ), garantate cu titluri de creanţă emise de administraţii centrale sau bănci centrale şi care, potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard, li se aplică ponderea de risc de 0%.

      1. (3) Pentru scopurile alin.(2), sunt asimilate titlurilor de creanţă emise de administraţii centrale sau bănci centrale, următoarele:

         1. a) titlurile de creanţă emise de administraţii regionale sau autorităţi locale dacă, potrivit Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potn·vit abordării standard, expunerile faţă de acestea sunt tratate ca expuneri faţă de administraţiile centrale în jurisdicţia cărora se află;

         2. b) titlurile de creanţă emise de bănci multilaterale de dezvoltare cărora, potrivit Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, li se aplică o pondere de risc de 0%;

         3. c) titlurile de creanţă emise de organisme internaţionale cărora, potrivit Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, li se aplică o pondere de risc de 0%.

      Alte tranzacţii

      Art. 88 – (1) În cazul expunerilor din alte tranzacţii decât cele prevăzute la art.86-87, ponderea de risc de 0% poate fi aplicată numai dacă expunerea şi garanţia sunt exprimate în aceeaşi monedă şi dacă una dintre următoarele condiţii este îndeplinită:

      1. a) garanţia este constituită sub formă de depozit în numerar sau de instrument asimilat numerarului; sau

      2. b) garanţia este constituită sub forma titlurilor de creanţă emise de administraţii centrale sau bănci centrale cărora, potrivit Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, li se aplică ponderea de risc de 0%, iar valoarea de piaţă a titlurilor de creanţă respective a fost diminuată cu 20%.

      (2) Pentru scopurile alin.(1), prin titluri de creanţă emise de administraţii centrale sau bănci centrale se vor înţelege şi titlurile prevăzute la art.87 alin.(3).

   3. 2.4.3 Metoda extinsă a garanţiilor financiare

      Art. 89 – La evaluarea garanţiei financiare în scopul aplicării metodei extinse a garanţiei financiare, instituţiile de credit trebuie să ţină cont de volatilitatea preţului. În acest sens, la valoarea de piaţă a garanţiei se vor aplica ajustările de volatilitate, determinate conform art.93-118.

      Art. 90 – Cu respectarea tratamentului pentru neconcordanţele de devize, în cazul tranzacţiilor pe pieţe nereglementate (OTC) cu instrumente financiare derivate, prezentat la art.91, tranzacţii în care garanţia financiară este exprimată într-o monedă diferită de cea în care este exprimată expunerea suport, o ajustare care să reflecte volatilitatea monedei se va adăuga la ajustarea de volatilitate adaptată garanţiei financiare, în conformitate cu prevederile art.93-118.

      Art. 91 – În cazul tranzacţiilor pe pieţe nereglementate (OTC) cu instrumente financiare, acoperite de acorduri de compensare recunoscute de către Banca Naţională a României, conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVN! nr.20/25/2006 privind tratamentul n·scului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlurilmăifuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în maryâ, în cazul în care există o neconcordanţă între moneda în care este exprimată garanţia financiară şi moneda de decontare, se va aplica o ajustare de volatilitate care să reflecte volatilitatea cursului de schimb conform prevederilor art.92. Indiferent de numărul monedelor implicate în tranzacţiile acoperite de acordul de compensare, nu se va aplica decât o singură ajustare de volatilitate.

      (a) Calculul valon1or ajustate

      Art. 92 – (I) Valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiei financiare care se va lua în considerare se calculează după cum urmează, pentru toate tranzacţiile, cu excepţia celor acoperite de acorduri cadru de compensare recunoscute, cărora li se vor aplica prevederile art.67-81:

      CvA = C x (I-He- HFx), unde

      C este valoarea titlurilor luate cu împrumut, achiziţionate sau primite, sau a numerarului luat cu împrumut sau primit în contul fiecărei astfel de expuneri

      CvA este valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiei financiare

      He este ajustarea de volatilitate adaptată garanţiei financiare, determinată conform art.93-118

      HFx este ajustarea de volatilitate indicată în caz de neconcordanţă de monede, determinată conform art.93-118

      1. (2) Valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a expunerii se calculează după cum urmează:

         EvA= E * (1+HE), unde

         EvA este valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a expunerii

         E * este valoarea expunerii ajustată integral, care ia în considerare volatilitatea şi efectele de diminuare a riscului care rezultă din utilizarea garanţiei financiare.

         E este valoarea expunerii aşa cum ar fi aceasta determinată în urma aplicării

         prevederilor Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şifinne de investiţii potrivit abordării standard sau a Regulamentului BNR-CNVlvf nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potn·vit abordării bazate pe modele interne de rating, după caz, dacă expunerea nu ar fi fost garantată prin garanţie financiară.

         În cazul tranzacţiilor pe pieţe nereglementate (OTC) cu instrumente financiare derivate EvA = E.

         HE este ajustarea de volatilitate corespunzătoare expunerii (E), determinată conform art. 93- 118.

      2. (3) Valoarea expunerii ajustată integral, care ţine cont atât de volatilitate, cât şi de efectele de diminuare a riscului care rezultă din utilizarea garanţiei financiare, se calculează astfel:

         E* = max{o, [EVA – C VAM]}

         unde:

         CvAM este CvA ajustată suplimentar pentru a ţine cont de orice decalaj de scadenţă, conform prevederilor Capitolului V.

      3. (4) Pentru instituţiile de credit care calculează valorile ponderate la nsc ale expunerilor conform Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordăn'i standard, valoarea expunerii pentru elementele din afara bilanţului prevăzute de anexa

         – Clasificarea elementelor din afara bilanţului din cadrul aceluiaşi regulament se va ridica la 100% din valoarea acesteia şi nu la procentele prevăzute de respectivul regulament la art.3 alin.(1).

      4. (5) Pentru instituţiile de credit care calculează valorile ponderate la nsc ale expunerilor conform BNR-CNVlvf ului nr.15/20/2006 pn'vind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, valoarea expunerii pentru elementele prevăzute de art. I08- 11O din Regulamentul BNR-CNVlvf nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating se va calcula utilizând un factor de conversie de 100% şi nu factorii de conversie sau procentele prevăzute de respectivele dispoziţii.

      (b) Detenninarea ajustărilor de volatilitate aplicabile

      Art. 93 – (1) Calculul ajustărilor de volatilitate poate fi efectuat fie potrivit abordării bazate pe ajustările de volatilitate reglementate conform art.94-99, fie potrivit abordării bazate pe estimările proprii ale ajustărilor de volatilitate conform art. I00- 115.

      1. (2) O instituţie de credit poate opta pentru utilizarea abordării bazate pe ajustările de volatilitate reglementate sau a abordării bazate pe estimările proprii ale ajustărilor de volatilitate, indiferent dacă aplică, pentru calculul valorilor ponderate la risc a expunerilor, prevederile Regulamentului BNR-CNVN! nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard sau ale Regulamentului BNR-CNVNI nr.15/20/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating.

      2. (3) Totuşi, dacă instituţiile de credit intenţionează să utilizeze abordarea bazată pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate, acestea trebuie să procedeze similar pentru toate tipurile de instrumente, exceptând portofoliile nesemnificative, pentru care se poate utiliza abordarea bazată pe ajustările de volatilitate reglementate.

      3. (4) În cazul în care garanţia financiară constă într-un anumit număr de elemente recunoscute, ajustarea de volatilitate este:

         

         unde

         cţ este ponderea unui element dat în valoarea totală garanţiei, iar Hi este ajustarea de volatilitate aplicabilă acelui element.

         1. (i) Ajustările de volatilitate reglementate

            Art. 94 – Instituţiile de credit care aplică abordarea bazată pe ajustările de volatilitate reglementate vor utiliza ajustările de volatilitate prezentate în tabelele 1-4, în condiţiile în care realizează reevaluări zilnice. În cazul în care reevaluarea se realizează la un interval mai mare de o zi, ajustările de volatilitate menţionate se corectează potrivit art.116.

            AJUSTĂRI DE VOLATILITATE

            Tabel I

            Nivelul scalei de evaluare a calităţiicredi tului corespunzăt or rating- ului atribuit titlului de creantă '	Scadenţa reziduală	Ajustările de volatilitate pentru titlurile de creant,ă emise de părţile la care se face referire în capitolul II, art. 14 lit. (b)			Ajustările de volatilitate pentru titlurile de creantă emise de ' părţile la care se face referire în capitolul II, art. 14 lit. (c) şi (d)
            		Perioada de detinere ' 20 de zile(%)	Perioada de detinere ' IO zile (%)	Perioada de det,inere 5 zile (%)	Perioada de detinere ' 20 de zile (%)	Perioada de det,inere 10 zile (%)	Perioada de det,inere 5 zile (%)
            I	::;; I an	0,707	0,5	0,354	1,414	I	0,707
            	>-I:s;s ani	2,828	2	1,414	5,657	4	2,828
            	>- 5 ani	5,657	4	2,828	11,314	8	5,657
            2-3	::;; I an	1,414	I	0,707	2,828	2	1,414
            	>-I:s;s ani	4,243	3	2,121	8,485	6	4,243
            	>- 5 ani	8,485	6	4,243	16,971	12	8,485
            4	::;; I an	21,213	15	10,607	NIA	NIA	NIA
            	>-I:s;s ani	21,213	15	10,607	NIA	NIA	NIA
            	>- 5 ani	21,213	15	I 0,607	NIA	NIA	NIA

            Tabel2

            Nivelul scalei de evaluare a calităt,ii creditului corespunzător rating- ului furnizat unui titlu de creanţă pe termen scurt	Ajustările de volatilitate pentru titlurile de creantă emise de ' părţile la care se face referire în capitolul II, art. 14 lit. (b) şi care beneficiază de rating-uri pe termen scurt			Ajustările de volatilitate pentru titlurile de creantă emise de ' entităt,ile la care se face referire în capitolul II, art. 14 lit. (c) şi (d) şi care beneficiază de rating-uri pe termen scurt
            	Perioada de detinere ' 20 de zile(%)	Perioada de detinere ' 1O zile (%)	Perioada de detinere ' 5 zile (%)	Perioada de detinere ' 20 de zile (%)	Perioada de detinere ' 1O zile (%)	Perioada de det,inere 5 zile(%)
            1	0,707	0,5	0,354	1,414	1	0,707
            2-3	1,414	1	0,707	2,828	2	1,414

            Tabel 3

            Alte tipuri de expuneri sau garanţii financiare
            	Perioada de deţinere 2O de zile(%)	Perioada de deţinere 1O zile (%)	Perioada de deţinere 5 zile(%)
            Titluri de capital şi obligaţiuni convertibile incluse intr-un indice principal	21,213	15	10,607
            Alte titluri de capital şi obligaţiuni convertibile listate la o bursă recunoscută	35,355	25	17,678

            

            I Nmncrar Aur

            Tabel4

            Ajustarea de volatilitate pentru neconcordanţe de monede
            Perioada de detinere 20 de ' zile(%)	Perioada de det,inere 1O zile(%)	Perioada de det,inere 5 zile (%)
            11,314	8	5,657

            Art. 95 – Ajustările de volatilitate se vor calcula ţinând cont de următoarele perioade de deţinere:

            1. a) pentru tranzacţiile de creditare garantate, perioada de deţinere este de 20 de zile lucrătoare.

            2. b) pentru tranzacţiile de răscumpărare (cu excepţia celor care presupun transferul de mărfuri sau de drepturi garantate referitoare la proprietatea mărfurilor) şi pentru operaţiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri, perioada de deţinere este de 5 zile lucrătoare.

            3. c) pentru alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei şi pentru tranzacţii de răscumpărare care presupun transferul de mărfuri sau de drepturi garantate referitoare la proprietatea mărfurilor, perioada de deţinere este de 1O zile lucrătoare.

      Art. 96 – Nivelul scalei de evaluare a calităţii creditului corespunzător rating-ului atribuit unui titlu de creanţă, la care se face referire în cadrul tabelelor 1 – 4 de la art.94 şi la art.97-99, reprezintă nivelul scalei de evaluare a calităţii creditului cu care Banca Naţională a României asociază rating-urile, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordăn'i standard. Pentru aceste scopuri se aplică şi prevederile art.19.

      Art. 97 – Pentru titluri neeligibile sau mărfuri date cu împrumut sau vândute în cadrul tranzacţiilor de răscumpărare sau în cadrul operaţiunilor de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri, ajustarea de volatilitate este cea aplicată titlurilor de capital listate la o bursă recunoscută dar care nu sunt incluse în calculul unui indice principal.

      Art. 98 – (1) În cazul titlurilor de participare eligibile în organismele de plasament colectiv, ajustarea de volatilitate aplicabilă corespunde mediei ponderate a ajustărilor de volatilitate care s-ar aplica activelor în care a investit fondul, luând în considerare perioadele de deţinere prevăzute la art.95.

      (2) În situaţia în care activele în care a investit fondul respectiv nu sunt cunoscute instituţiei de credit, ajustarea de volatilitate aplicabilă este cea mai mare ajustare de volatilitate care s-ar aplica oricăruia dintre activele în care fondul este autorizat să investească.

      Art. 99 – În cazul titlurilor de creanţă care nu fac obiectul unei evaluări a calităţii creditului, emise de instituţii şi care îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite în art.17 din Capitolul II, ajustările de volatilitate vor fi aceleaşi ca cele pentru titlurile emise de instituţii sau societăţi pentru care evaluarea externă a calităţii creditului este asociată, potrivit corespondenţei efectuată de Banca Naţională a României în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVN! nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, cu nivelurile 2 sau 3 ale scalei de evaluare a calităţii creditului.

      (iz) Ajustările de volatilitate bazate pe estimări propn"i

      Art. 100 – Instituţiile de credit care îndeplinesc cerinţele prevăzute în cadrul art. l 06- 115 pot utiliza estimări proprii pentru calculul ajustărilor de volatilitate aplicabile expunerilor şi garanţiilor financiare ce reprezintă protecţie finanţată a acestora.

      Art. 101 – În cazul titlurilor de creanţă care beneficiază de o evaluare a creditului efectuată de o instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă, evaluare echivalentă, potrivit determinării Băncii Naţionale a României efectuată în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordăn'i standard, cu ratingul aferent unei investiţii cu risc scăzut (investment grade) sau un nivel superior acestuia, Banca Naţională a României permite instituţiilor de credit să calculeze o volatilitate estimată pentru fiecare categorie de titluri.

      Art. 102 – (1) Pentru scopurile art. l O1, la stabilirea categoriilor de titluri relevante, instituţiile de credit vor lua în considerare tipul emitentului de titluri, rating-ul titlurilor, scadenţa reziduală precum şi durata modificată a acestora.

      1. (2) Estimările de volatilitate trebuie să fie reprezentative pentru titlurile incluse de către instituţia de credit într-o categorie dată.

         Art. 103 – În cazul titlurilor de creanţă pentru care rating-ul furnizat de o instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă este asociat, potrivit determinării Băncii Naţionale a României efectuate în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR­ CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării standard, cu un nivel mai slab decât cel prevăzut la art. l Ol, precum şi în cazul altor garanţii financiare eligibile, ajustările de volatilitate trebuie calculate separat pentru fiecare element în parte.

         Art. 104 – Instituţiile de credit care utilizează abordarea bazată pe estimări proprii, trebuie să estimeze volatilitatea garanţiei financiare sau volatilitatea pentru neconcordanţele de devize fără a ţine cont de corelaţiile care există între expunerea negarantată, garanţia financiară şi/sau cursurile de schimb.

         Art. 105 – Instituţiile de credit care utilizează abordarea bazată pe estimări proprii pentru calculul ajustărilor de volatilitate trebuie să îndeplinească criteriile cantitative prevăzute la art. I06-111 precum şi criteriile calitative prevăzute la art.112-115.

         Art. 106 – Pentru calculul ajustărilor de volatilitate se va utiliza un interval de încredere unilateral de 99%.

         Art. 107 -Ajustările de volatilitate se vor calcula ţinând cont de următoarele perioade de deţinere relevante:

         1. a) în cazul tranzacţiilor de creditare garantate, perioada minimă de deţinere va fi de 20 de zile lucrătoare;

         2. b) pentru tranzacţiile de răscumpărare (cu excepţia celor care presupun transferul de mărfuri sau de drepturi garantate referitoare la proprietatea mărfurilor) şi pentru operaţiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri, perioada minimă de deţinere este de 5 zile lucrătoare;

         3. c) pentru alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei şi tranzacţii de răscumpărare care presupun transferul de mărfuri sau de drepturi garantate referitoare la proprietatea mărfurilor, perioada minimă de deţinere este de 1O zile lucrătoare.

      Art. 108 – Instituţiile de credit pot utiliza valori ale ajustărilor de volatilitate calculate pe baza unor perioade de deţinere mai lungi sau mai scurte decât cele prevăzute la art. I07. În acest caz, ajustările de volatilitate, corespunzătoare tipului de tranzacţie respectiv, se calculează potrivit următoarei formule:

      

      Hm =Hn ff:TM

      N

      unde TM este perioada minimă de deţinere relevantă;

      HM este ajustarea de volatilitate corespunzătoare perioadei de deţinere TM;

      HN este ajustarea de volatilitate corespunzătoare perioadei de deţinere utilizată de instituţia de credit TN.

      Art. 109 – Instituţiile de credit trebuie să ia în considerare lichiditatea scăzută a activelor de calitate inferioară. Perioada de deţinere trebuie să fie ajustată în sensul majorării, atunci când există dubii legate de lichiditatea garanţiei financiare. De asemenea, instituţiile de credit trebuie să identifice situaţiile în care datele istorice ar putea subaprecia volatilitatea potenţială (de exemplu în cazul monedelor ancorate). În astfel de situaţii, se va recurge la scenarii pentru condiţii de criză.

      Art. 110 – (1) Perioada istorică de observare (perioada eşantion) pentru calcularea ajustărilor de volatilitate va fi de cel puţin un an. În cazul instituţiilor de credit care utilizează o grilă de ponderare sau alte metode pentru perioada istorică de observare, perioada efectivă de observare va fi de minim un an (cu alte cuvinte, intervalul de timp mediu ponderat între observări nu poate fi mai mic de 6 luni).

      (2) Banca Naţională a României poate solicita instituţiilor de credit să calculeze ajustările de volatilitate utilizând o perioadă de observare mai scurtă, dacă în opinia sa, această abordare este justificată de o creştere semnificativă a volatilităţii preţurilor.

      Art. 111 – Instituţiile de credit trebuie să actualizeze seturile de date cel puţin o dată la 3 luni şi, de asemenea, să le reevalueze ori de câte ori preţurile de pe piaţă suferă modificări semnificative. În consecinţă, ajustările de volatilitate vor fi calculate cel puţin o dată la 3 luni.

      Art. 112 – Estimările de volatilitate trebuie să fie utilizate de către instituţiile de credit în procesul zilnic de administrare a riscurilor, inclusiv la stabilirea limitelor interne pentru expunerile asumate.

      Art. 113 – Dacă perioada de deţinere utilizată de instituţia de credit în cadrul procesului zilnic de administrare a riscurilor este mai mare decât cea prevăzută în

      acest capitol, pentru tipul de tranzacţie în cauză, ajustările de volatilitate vor fi determinate potrivit formulei de la art.108.

      Art. 114 – Instituţia de credit trebuie să dispună de proceduri pentru verificarea şi asigurarea respectării unui ansamblu formalizat de politici şi reguli de control cu privire la operarea sistemului de calcul al estimărilor ajustărilor de volatilitate şi la integrarea acestor estimări în procesul zilnic de administrare a riscurilor.

      Art. 115 – (1) În cadrul procesului de audit intern al instituţiei de credit va fi realizată cu regularitate o reexaminare independentă a sistemului utilizat de aceasta pentru estimarea ajustărilor de volatilitate.

      1. (2) Reexaminarea globală a sistemului de estimare a ajustărilor de volatilitate şi a modului în care aceste estimări sunt integrate în procesul de administrare a riscurilor va fi realizată cel puţin o dată pe an şi va aborda cel puţin următoarele aspecte:

         1. a) integrarea estimărilor ajustărilor de volatilitate în cadrul procesului zilnic de administrare a riscurilor

         2. b) validarea oricărei modificări semnificative intervenite în procesul de estimare a ajustărilor de volatilitate

         3. c) verificarea coerenţei, preciziei, fiabilităţii surselor de date utilizate în cadrul sistemului pentru estimarea ajustărilor de volatilitate, inclusiv independenţa acestor surse de date şi

         4. d) acurateţea şi relevanţa ipotezelor aferente volatilităţii.

      1. (iii) Extrapolarea ajustărilor de volatilitate

         Art. 116 – (1) Ajustările de volatilitate la care se face referire în art.94-99 se vor aplica în condiţiile în care reevaluarea se efectuează zilnic.

         (2) În mod similar, în situaţia în care instituţia de credit utilizează estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate potrivit art.100-115, acestea trebuie calculate într-o primă fază în condiţiile unor reevaluări zilnice. Dacă reevaluarea se realizează cu o frecvenţă

         mai scăzută, ajustările de volatilitate trebuie majorate, şi vor fi calculate pnn extrapolarea ajustărilor de volatilitate zilnice, potrivit următoarei formule:

         

         unde:

         H este ajustarea de volatilitate aplicabilă (majorată)

         HM este ajustarea de volatilitate în condiţiile reevaluării zilnice

         NR este numărul efectiv de zile lucrătoare între două reevaluări

         TM este perioada de deţinere relevantă pentru respectivul tip de tranzacţie.

      2. (iv) Condiţiipentro aplicarea ajustării de volatilitate de 0%

         Art. 117 – (1) În ceea ce priveşte tranzacţiile de răscumpărare şi operaţiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri, dacă o instituţie de credit utilizează abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate sau abordarea bazată pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate şi dacă sunt îndeplinite condiţiile următoare prevăzute la lit.a)-h), instituţia de credit poate aplica o ajustare de volatilitate de 0%:

         1. a) atât expunerea cât şi garanţia sunt reprezentate de numerar sau titluri de creanţă emise de administraţii centrale sau bănci centrale în sensul celor prevăzute de art. 14 lit.b) din Capitolul II, şi sunt eligibile pentru aplicarea ponderii de risc de 0%, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potn·vit abordării standard;

         2. b) expunerea şi garanţia sunt exprimate în aceeaşi monedă;

         3. c) fie scadenţa tranzacţiei nu depăşeşte o zi, fie atât expunerea, cât şi garanţia sunt marcate zilnic la piaţă sau fac obiectul ajustării zilnice a marjei;

         4. d) perioada de timp între ultima marcare la piaţă, anterioară eşecului contrapartidei de a da curs apelului în marjă şi momentul lichidării garanţiei nu poate depăşi 4 zile lucrătoare;

         5. e) decontarea tranzacţiei se efectuează în cadrul unui sistem de decontare care şi-a dovedit viabilitatea pentru tipul de tranzacţie respectiv;

         6. f) documentaţia care stă la baza acordului este documentaţia standard utilizată pe piaţă pentru tranzacţii de răscumpărare sau pentru operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri, pentru titlurile respective;

         7. g) tranzacţia este guvernată de clauze ce prevăd încetarea imediată a efectelor sale în condiţiile în care contrapartida nu îşi respectă obligaţiile de a livra numerararul sau titlurile ori de a da curs apelului în marjă, sau nu îndeplineşte orice alte obligaţii contractuale; şi

         8. h) contrapartidă este un participant principal pe piaţă.

      1. (2) Posibilitatea prevăzută la alin.(1) nu este disponibilă instituţiilor de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne pentru calculul ajustărilor de volatilitate, prevăzută la art.73-81.

      2. (3) Pentru scopul alin.(1), categoria participanţilor principali pe piaţă cuprinde:

         1. a) entităţile menţionate în art.14, lit.b), cărora, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, li se aplică o pondere de risc de 0%;

         2. b) instituţiile;

         3. c) alte societăţi financiare (inclusiv societăţile de asigurări) cărora, potrivit Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 pn"vind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, li se aplică o pondere de risc de 20% sau care, în cazul instituţiilor de credit care calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderii aşteptate potrivit Regulamentului BNR-CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potn·vit abordării bazate pe modele interne de rating, nu dispun de un rating extern eligibil dar beneficiază de rating intern asociat unei probabilităţi de nerambursare corespunzătoare cel puţin cel puţin

            nivelului 2 al scalei de evaluare a calitatăţii creditului stabilite de regulamentul menţionat pentru expunerilor faţă de societăţi;

         4. d) organisme de plasament colectiv reglementate pentru care sunt impuse cerinţe legate de capital şi de gradul de îndatorare;

         5. e) fondurile de pensii reglementate; şi

         6. f) organismele de compensare recunoscute.

      Art. 118 – Dacă o autoritate competentă din alt stat membru permite aplicarea tratamentului prevăzut de art.117, alin.(l) pentru tranzacţiile de răscumpărare sau operaţiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri emise de administraţia sa centrală, Banca Naţională a României permite instituţiilor de credit să adopte aceeaşi abordare în ceea ce priveşte acele tranzacţii.

      (c) Calcularea valon·i ponderate la nsc ale expunerilor şi a valon·i pierderilor aşteptate

      Art. 119 – (1) La calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al valorilor

      pierderilor aşteptate se vor aplica prevederile alin.(2) şi (3).

      1. (2) În cazul utilizării abordării standard, E*, determinată potrivit art. 92, se va considera ca fiind valoarea expunerii pentru scopurile aplicării Regulamentului BNR­ CNVN! nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard. Pentru elementele din afara bilanţului prevăzute de anexa – Clasificarea elementelor din afara bilanţului, din cadrul aceluiaşi regulament, E* va fi valoarea la care se aplică procentele prevăzute de regulamentul menţionat la art.3(1) pentru a obţine valoarea expunerii.

      2. (3) În cazul utilizării abordării bazate pe modele interne de rating, LGD* (pierderea

      efectivă în caz de nerambursare ), calculată potrivit acestui alineat, se va considera ca fiind pierderea în caz de nerambursare pentru scopurile Regulamentului BNR-CNVNI nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating.

      

      unde

      LGD este pierderea în caz de nerambursare care s-ar aplica expunerii, potrivit Regulamentului BNR-CNVlvf nr.15/20/2006 privind privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, dacă expunerea nu ar fi garantată;

      E este valoarea expunerii descrisă la art.92 E* se calculează conform art.92.

5. 2.5 Alte garanţii reale eligibile în cazul utilizării abordării bazate pe modele interne de rating

   1. 2.5.1 Evaluarea

      Art. 120 – Pentru garanţiile reale eligibile reprezentate de proprietăţi imobiliare, creanţe şi alte tipuri de garanţii corporale se vor respecta regulile de evaluare prevăzute de art.121-123.

   2. 2.5.2 Garanţia reală imobiliară

      Art. 121 – (1) Proprietatea imobiliară trebuie evaluată de către un evaluator independent, la valoarea de piaţă sau la o valoare mai mică decât aceasta. În cazul în care în statele membre unde sunt situate proprietăţile respective sunt stabilite, prin legi sau reglementări, criterii riguroase de evaluare a valorii de garantare a creditului ipotecar, proprietatea va fi evaluată de evaluatorul independent la o valoare mai mică sau egală cu valoarea de garantare a creditului ipotecar.

      1. (2) Valoarea de piaţă reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, după o activitate de marketing adecvată în care

         părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere. Valoarea de piaţă va fi formalizată într-o manieră clară şi transparentă.

      2. (3) Valoarea de garantare a creditului ipotecar reprezintă valoarea proprietăţii imobiliare, determinată printr-o estimare prudentă a vandabilităţii viitoare a proprietăţii, prin luarea în considerare a aspectelor mentenabile pe termen lung ale proprietăţii, condiţiilor normale si locale de piaţă, utilizării curente şi utilizărilor alternative adecvate ale proprietăţii. La estimarea valorii de garantare a creditului ipotecar nu vor fi luate in considerare elementele speculative. Valoarea de garantare a creditului ipotecar trebuie formalizată într-o manieră clară şi transparentă.

      3. (4) Valoarea garanţiei reale va fi egală cu valoarea de piaţă sau cu valoarea de garantare a creditului ipotecar, diminuată corespunzător astfel încât să reflecte rezultatele monitorizării la care se face referire în art. 43 din Capitolul III, şi să ia în considerare existenţa creanţelor cu rang prioritar asupra proprietăţii.

   3. 2.5.3 Creanţe

      Art. 122 – Valoarea creanţelor va fi egală cu valoarea de încasat a acestora, respectiv valoarea nominală, mai puţin ajustările pentru pierderile de valoare.

   4. 2.5.4 Alte tipun· de garanţii corporale

      Art. 123 – Bunurile vor fi evaluate la valoarea de piaţă – care reprezintă suma estimată pentru care bunul ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv.

   5. 2.5.5 Calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi ale pierderilor aşteptate

Art. 124 – Pentru calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi ale pierderilor aşteptate, se vor respecta regulile prevăzute la art.125-127.

Art. 125 – (1) Tratamentul general aplicabil pentru calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi ale pierderilor aşteptate este cel prevăzut la alin.(2)-(5):

1. (2) Valoarea LGD* (pierderea efectivă în caz de nerambursare ), calculată potrivit alin.(3)-(5) şi art.126, înlocuieşte valoarea LGD (pierderea în caz de nerambursare) pentru scopurile Regulamentului BNR-CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating.

2. (3) Dacă raportul între valoarea garanţiei reale (C) şi valoarea expunerii (E) este inferior pragului c* (nivelul minim de acoperire cu o garanţie reală, pentru o anumită expunere), prezentat în Tabelul nr.5, valoarea LGD* va fi cea prevăzută pentru LGD (pierderea în caz de nerambursare) de Regulamentul BNR-CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentrn instituţii de credit şi finne de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating pentru o expunere similară negarantată.

3. (4) Dacă raportul între valoarea garanţiei reale (C) şi valoarea expunerii (E) depăşeşte un al doilea prag, mai ridicat, c** (nivelul de acoperit cu o garanţie reală, cerut pentru a obţine recunoaşterea integrală a LGD-ului), prezentat în Tabelul nr.5, valoarea LGD* va fi cea prevăzută de Tabelul nr.5.

4. (5) În cazul în care nivelul de acoperit cu o garanţie reală c** nu este atins pentru valoarea integrală a expunerii, expunerea va fi descompusă în două expuneri distincte, respectiv partea pentru care este atins nivelul de garantare c** şi partea rămasă a expunerii, după deducerea primei părţi.

Art. 126 – Pentru scopurile art.124-125, valorile LGD* aplicabile şi nivelurile de acoperire cu o garanţie reală pentru părţile garantate a expunerilor, sunt cele prevăzute în Tabelul nr.5 de mai jos:

Capitolul II, poate fi tratată drept garanţie furnizată de societatea de asigurări de viaţă. Valoarea atribuită protecţiei eligibile a creditului este valoarea de răscumpărare a poliţei de asigurare de viaţă.

2.7.3 Instrumente răscumpărabile la cerere emise de instituţii

Art. 131 – (1) Instrumentele eligibile conform art 26, alin.(3) pot fi tratate ca ş1 garanţii fumizate de instituţia emitentă.

(2) Valoarea atribuită protecţiei creditului recunoscute este următoarea:

1. a) dacă instrumentul este răscumpărabil la valoarea nominală, această valoare va fi atribuită protecţiei creditului;

2. b) dacă instrumentul este răscumpărabil la preţul de piaţă, protecţiei creditului îi va fi atribuită o valoare determinată în aceeaşi manieră ca şi cea determinată pentru titlurile de creanţă prevăzute în art.17 din Capitolul II.

Secţiunea a 3-a Protecţia nefinanţată a creditului

1. 3.1 Evaluare

   Art. 132 – (1) Valoarea protecţiei nefinanţate a creditului (G) este suma pe care furnizorul de protecţie este angajat să o plătească în cazul producerii unui eveniment de nerambursare din partea debitorului sau în cazul producerii altor evenimente de credit specificate.

   (2) În cazul instrumentelor financiare derivate de credit care nu includ în categoria evenimentelor de credit restructurarea obligaţiei suport, ce implică scutirea sau amânarea de la plata principalului, dobânzii sau comisioanelor, şi având drept

   consecinţă înregistrarea unei pierderi din credite (de exemplu: constituirea sau majorarea unei ajustări de valoare sau înregistrarea unor sume debitoare cu semnificaţie similară în contul de profit şi pierdere) se vor avea în vedere următoarele:

   1. a) valoarea protecţiei nefinanţate a creditului calculată potrivit alin.(1) va fi diminuată cu 40% în cazul în care suma pe care furnizorul de protecţie este angajat să o plătească nu depăşeşte valoarea expunerii; sau

   2. b) valoarea protecţiei nefinanţate a creditului nu va depăşi 60% din valoarea expunerii în cazul în care suma pe care furnizorul de protecţie este angajat să o plătească depăşeşte valoarea expunerii.

      Art. 133 – În cazul în care protecţia nefinanţată a creditului este exprimată într-o monedă diferită de cea în care este exprimată expunerea (o neconcordanţă de devize), valoarea protecţiei creditului trebuie diminuată prin aplicarea unei ajustări de volatilitate HFx, după cum urmează:

      o· =G*(l-HFx)

      unde

      G este valoarea nominală a protecţiei creditului ajustată pentru absenţa, dacă este cazul, a restructurării ca şi eveniment de credit;

      G* este valoarea lui G ajustată în funcţie de orice risc valutar, iar

      HFx este ajustarea de volatilitate pentru orice neconcordanţă de devize între protecţia creditului şi obligaţia suport.

      În cazul în care nu există neconcordanţe de devize G*=G

      Art. 134 – Ajustările de volatilitate ce trebuie aplicate pentru orice neconcordanţă de devize pot fi calculate prin utilizarea abordării bazate pe ajustările de volatilitate reglementate sau prin utilizarea abordării bazate pe estimările proprii ale ajustărilor de volatilitate în conformitate cu prevederile art.93-116.

2. 3.2 Calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al valorilor pierderilor aşteptate

   1. 3.2.1 Protecţia parţială- segmentarea pe tranşe

      Art. 135 – În cazul în care instituţia de credit transferă o parte a riscului aferent unui credit în cadrul uneia sau a mai multor tranşe, se vor aplica regulile stabilite prin Regulamentul BNR-CNVA1 nr.21/26/2006 privind tratamentul n·scului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare. Pragurile de semnificaţie ale plăţilor, praguri sub nivelul cărora nu se va face nici o plată în cazul producerii unui eveniment de pierdere, sunt considerate ca fiind echivalente cu poziţii păstrate care suportă primele pierderea şi ca dând naştere unui transfer de risc segmentat pe tranşe.

   2. 3.2.2 Abordarea standard

      1. (a) Protecţie integrală

         Art. 136 – Pentru scopurile aplicării prevederilor Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordăn'i standard, ponderea de risc (g) aplicabilă unei expuneri protejate integral cu protecţie nefinanţată (GA), este reprezentată de ponderea de risc aplicabilă expunerilor faţă de furnizorul de protecţie, în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, unde GA

         reprezintă valoarea lui G* aşa cum a fost aceasta calculată conform art.133, ajustată în

         continuare pentru orice decalaj de scadenţă potrivit prevederilor Capitolului V.

      2. (b) Protecţie parţială cu rang egal

         Art. 137 – (1) În cazul în care partea garantată este mai mică decât valoarea expunerii, iar partea garantată şi partea negarantată au acelaşi rang – adică instituţia de credit şi

         furnizorul de protecţie împart pierderile în mod proporţional, este permisă o diminuare proporţională a cerinţei de capital.

         (2) Pentru scopurile aplicării prevederilor art. 5 din Regulamentul BNR-CNVM

         nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şifirme de investiţii potn·vit abordăn"i standard, valorile ponderate la risc ale expunerilor vor fi calculate conform următoarei formule:

         (E-GA)* r+GA * g= RWA

         unde

         E este valoarea expunerii;

         GA este valoarea lui G* calculată conform art. 133, ajustată în continuare pentru orice decalaj de scadenţă, potrivit prevederilor capitolului V;

         r este ponderea de risc aplicabilă expunerilor faţă de debitor, conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard;

         g este ponderea de risc aplicabilă expunerilor faţă de furnizorul de protecţie, conform Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard;

         RWA = valoarea ponderată la risc a expunerilor.

      3. (c) Garanţii suverane

      Art. 138 – Expunerilor sau părţilor din expuneri garantate de administraţiile centrale şi băncile centrale li se aplică tratamentul prevăzut de art. IO din Regulamentul BNR­ CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, dacă garanţia este exprimată în moneda naţională a debitorului iar expunerea este finanţată în aceeaşi monedă.

   3. 3.2.3 Abordarea bazată pe modele interne de rating

      Protecţie integrală I Protecţie parţială cu rang egal

      Art. 139 – (1) Pentru partea garantată a expunerii (având în vedere valoarea ajustată a protecţiei creditului GA), probabilitatea de nerambursare (PD) pentru scopurile aplicării Capitolului 3 din Regulamentul BNR-CNVM nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentrn instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating este fie PD-ul furnizorului de protecţie, fie un nivel al PD-ului situat între PD-ul împrumutatului şi cel al garantului, dacă o substituire integrală nu este considerată justificată.

      (2) În cazul în care o expunere subordonată este acoperită de o protecţie nefinanţată nesubordonată, valoarea LGD aplicabilă pentru scopurile Capitolului 3 din Regulamentul BNR-CNVM nr.15/20/2006 pn·vind tratamentul riscului de credit pentrn instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating este cea asociată unei creanţe cu rang prioritar.

      Art. 140 – Pentru orice parte negarantată a expunerii, PD-ul va fi cel corespunzător împrumutatului, iar LGD-ul va fi cel corespunzător expunerii suport.

      Art. 141 – GA este valoarea lui G* aşa cum este aceasta calculată conform art.133, valoare ajustată în continuare pentru orice decalaj de scadenţă conform prevederilor Capitolului V.

      CAPITOLUL V

      Decalaje de scadenţă

      Secţiunea 1

      Cerinţe pentru recunoaşterea protecţiei creditului în cazul decalajelor de scadent,ă

      Art. 142 – (1) Pentru scopul calculului valorilor ponderate la risc ale expunerilor, se consideră că există un decalaj de scadenţă atunci când scadenţa reziduală a protecţiei

      creditului este mai mică decât cea a expunerii acoperite. Protecţia cu o scadenţă reziduală mai mică de 3 luni şi inferioară scadenţei expunerii suport, nu va fi recunoscută.

      (2) Dacă există un decalaj de scadenţă, protecţia creditului nu va fi recunoscută în cazul în care:

      1. a) scadenţa iniţială a protecţiei este mai mică de 1 an sau

      2. b) expunerea face parte din categoria expunerilor pe termen scurt pentru care s-a stabilit de către autorităţile competente, conform art.85 din Regulamentul BNR-CNVM nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, că au o valoare a scadenţei (M) supusă unui plafon de o zi şi nu de un an.

      Sect,iunea a 2-a Definirea scadenţei

      Art. 143 – În limita a maxim 5 ani, scadenţa efectivă a expunerii acoperite va fi cel mai lung interval de timp posibil rămas până la momentul stabilit pentru ca debitorul să-şi îndeplinească obligaţiile. Cu respectarea prevederilor art.144, scadenţa protecţiei creditului va fi intervalul până la cea mai apropiată dată la care este posibil ca protecţia să înceteze de drept sau să fie reziliată.

      Art. 144 – Dacă furnizorul de protecţie beneficiază de o opţiune de încheiere a protecţiei aflată la discreţia sa, scadenţa protecţiei va fi considerată ca fiind intervalul până la cea mai apropiată dată la care această opţiune poate fi exercitată. Dacă opţiunea de a încheia protecţia în mod discreţionar este la latitudinea cumpărătorului de protecţie şi prevederile contractului în baza căruia s-a stabilit protecţia conţin stimulente pentru exercitarea opţiunii de către instituţia de credit înainte de scadenţa

      prevăzută în contract, scadenţa protecţiei va fi considerată ca fiind intervalul până la data cea mai apropiată la care opţiunea poate fi exercitată; în caz contrar, se poate considera că o astfel de opţiune nu are incidenţă asupra scadenţei protecţiei.

      Art. 145 – Dacă nu există clauze care să împiedice încetarea valabilităţii unm instrument financiar derivat de credit înainte de expirarea unei perioade de graţie necesare înainte ca neplata să antreneze un eveniment de credit în cazul obligaţiei ce face obiectul protecţiei, scadenţa protecţiei va fi diminuată cu durata perioadei de graţie.

      Sect,iunea a 3-a Evaluarea protecţiei creditului

      1. 3.1 Tranzacţii şi operaţiuni care fac obiectul protecţiei finanţate a creditului – Metoda simplă a garanţiilor financiare

         Art. 146 – În cazul în care instituţia de credit utilizează metoda simplă a garanţiilor financiare, dacă există un decalaj între scadenţa expunerii şi scadenţa protecţiei, garanţia financiară nu va fi recunoscută.

      2. 3.2 Tranzacţii şi operaţiuni care fac obiectul protecţiei finanţate a creditului – Metoda extinsă a garanţiilor financiare

      Art. 147 – În cazul în care instituţia de credit utilizează metoda extinsă a garanţiilor financiare şi există un decalaj între scadenţa expunerii şi scadenţa protecţiei, acesta trebuie să se reflecte în valoarea ajustată a garanţiei, conform următoarei formule:

      = C * (t-t’)

      (T –

      C,,,,, "'

      ,=n rn f*)

      unde

      CvA este minimul dintre valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiei potrivit Capitolului IV art. 92 şi valoarea expunerii;

      teste minimul dintre numărul de ani rămaşi până la data scadenţei protecţie creditului, calculat în conformitate cu art. 143-145, şi valoarea lui T;

      T reprezintă numărul de ani rămaşi până la data scadenţei expunerii, calculat în conformitate cu art. 143-145, valoarea sa neputând depăşi 5 ani;

      t* este 0,25.

      CvAM va corespunde valorii CvA ajustată suplimentar pentru decalajul de scadenţă, ce se include în formula de calcul a valorii ajustate integral a expunerii (E prezentată în Capitolul IV art. 92.

3. 3.3 Tranzacţii şi operaţiuni care fac obiectul protecţiei nefinanţate a creditului

Art. 148 – În cazul în care instituţia de credit utilizează tehnici de protecţie nefinanţată a creditului şi există un decalaj între scadenţa expunerii şi scadenţa protecţiei, acesta trebuie să se reflecte în valoarea ajustată a protecţiei creditului, potrivit următoarei formule:

G =a** (t-t*)

A (T -t')

unde

G* este valoarea protecţiei, ajustată pentru orice neconcordanţă între devize

GA corespunde valorii G*· ajustată pentru orice decalaj de scadenţă

t este minimul dintre numărul de ani rămaşi până la data scadenţei protecţiei creditului, calculat în conformitate cu art.143-145, şi valoarea lui T;

T reprezintă numărul de ani rămaşi până la data scadenţei expunerii, calculat în conformitate cu art.143-145, valoarea sa neputând depăşi 5 ani;

t* este 0,25.

GA corespunde deci valorii protecţiei pentru scopurile art.132-141 din Capitolul IV.

CAPITOLUL VI

Combinarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit în cadrul abordării standard

Art. 149 – În cazul în care o instituţie de credit care calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor conform Regulamentului BNR-CNVN! nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard, utilizează pentru acoperirea unei singure expuneri, mai mult de o singură tehnică de diminuare a riscului de credit (de exemplu, instituţia de credit dispune pentru acoperirea unei expuneri atât de garanţie reală, cât şi de o garanţie personală), instituţia de credit va trebui să împartă expunerea în cauză în părţi acoperite de fiecare tip de instrument de diminuare a riscului de credit (de exemplu, o parte va fi acoperită de garanţia reală şi o parte de garanţia personală), iar valoarea ponderată la risc a expunerii pentru fiecare parte va fi calculată separat pentru fiecare parte, în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVNI nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard şi ale prezentului regulament.

Art. 150 – Dacă protecţia creditului fumizată de acelaşi furnizor de protecţie are scadenţe diferite, metoda prevăzută la art.149 se va aplica prin analogie.

CAPITOLUL VII

Tehnici de diminuare a riscului de credit aplicate pentru un ansamblu de expuneri

Sect, iunea 1

Instrumentele financiare derivate de credit de tipulfirst-to-default

Art. 151 – (1) În cazul în care protecţia creditului obţinută de o instituţie de credit pentru un ansamblu de expuneri prevede că prima nerambursare care survine în cadrul

respectivului ansamblu declanşează plata şi că acest eveniment de credit conduce la încetarea contractului, instituţia de credit poate să modifice calculul valorii ponderate la risc şi, dacă este cazul, al pierderii aşteptate, pentru expunerea care, în absenţa protecţiei creditului, ar avea cea mai mică valoare ponderată la risc potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVN! nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordăn'i standard sau, după caz, Regulamentului BNR-CNVNI nr.I 5/20/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordăn'i bazate pe modele interne de rating, aplicate în conformitate cu prevederile prezentului regulament.

(2) Dacă protecţia creditului nu este cel puţin egală sau mai mare decât valoarea expunerii aşa cum este aceasta prevăzută la alin.(1), protecţia creditului nu va fi recunoscută.

Secţiunea a 2-a

Instrumentele financiare derivate de credit de tipul nth-to-default

Art. 152 – Dacă, potrivit contractului ce stă la baza protecţiei creditului, cea de-a n-a nerambursare din cadrul expunerilor declanşează plata, instituţia de credit ce a achiziţionat protecţia poate recunoaşte protecţia pentru calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, al valorilor pierderilor aşteptate, doar dacă protecţia a fost obţinută de asemenea pentru nerambursările de la 1 la n-1 sau dacă n-1 nerambursări s-au produs deja. În astfel de cazuri, metoda aplicabilă este cea prevăzută la art. 151 pentru instrumentele financiare derivate de credit de tipulfirst-to­ default, adaptată în mod corespunzător pentru produsele de tipul nth-to-default.

BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

Nr. 17 din 14 decembrie 2006 Nr. 114 din 14 decembrie 2006

O R D I N

pentru aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei

în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacțiilor de răscumpărare, al operațiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare

și al tranzacțiilor de creditare în marjă*)

Având în vedere dispozițiile art. 126, 134, 278, art. 340 alin. (1), ale art. 384 și 385, precum și ale art. 421 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului,

în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 și ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, precum și ale art. 1, 2 și ale art. 7 alin. (1), (3) (10) și (15) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare,

Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:

Art. 1. — Se aprobă Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacțiilor de răscumpărare, al operațiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marjă,

prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. — Prezentul ordin și regulamentul menționat la art. 1 vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. — Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Președintele Consiliului de administrație Președintele Comisiei Naționale al Băncii Naționale a României, a Valorilor Mobiliare,

Mugur Constantin Isărescu Gabriela Anghelache

*) Ordinul nr. 17/114/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.034 din 27 decembrie 2006 și este reprodus și în acest număr bis.

ANEXĂ*)

R E G U L A M E N T U L Nr. 20/25/2006

privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacțiilor de răscumpărare, al operațiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung

de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marjă

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

emise vor avea în vedere prevederile prezentului regulament în ceea ce priveşte tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă pentru cooperativele de credit şi nu vor putea stabili cerinţe mai puţin restrictive decât cele prevăzute de acesta. În acest sens, reglementările emise de casa centrală vor fi transmise spre avizare Băncii Naţionale a României.

1. (4) Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii. În acest sens, orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută, după caz, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

2. (5) Prezentul regulament se aplică la nivel individual ş1, după caz, consolidat, în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR – CNVlvf nr.17/22/2006 privind supravegherea pe baz:ă. consolidată a instituţiilor de credit şi afinnelorde investiţii.

3. (6) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.

Art.2 – (1) Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

1. (2) Expresia ,.portofoliu de tranzacţionare" are înţelesul prevăzut de Regulamentul BNR – CNVlvf nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al finnelor de investiţii.

2. (3) Expresiile ărisc operaţional" şi ,fonnalizare" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR – CNVM nr.24/29/2006 pn·vind detenninarea cerinţelor minime de capital ale instituţiilor de credit şi ale finnelor de investiţii pentru riscul operaţional.

3. (4) Expresia ăprobabilitate de nerambursare" are semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR – CNVM nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating.

4. (5) Pentru scopul aplicării prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

   1. 1. Risc de credit al contrapartidei reprezintă riscul ca o contrapartidă într-o tranzacţie să-şi încalce obligaţiile contractuale înainte de decontarea finală a fluxurilor de numerar aferente tranzacţiei.

   2. 2. Contrapartidă centrală reprezintă o entitate care se interpune, din punct de vedere juridic, între contrapartidele la contractele tranzacţionate pe una sau mai multe pieţe financiare, devenind cumpărătorul pentru orice vânzător şi vânzătorul pentru orice cumpărător.

   3. 3. Tranzacţii cu tennen lung de decontare reprezintă tranzacţii în care una dintre contrapartide se angajează să livreze un titlu, o marfă sau o sumă în valută contra numerar, alte instrumente financiare sau mărfuri, sau invers, la o dată de decontare sau de livrare, stabilită prin contract ca fiind posterioară standardului de piaţă celui mai scăzut pentru respectiva tranzacţie şi termenului de 5 zile lucrătoare de la data la care instituţia de credit a intrat în tranzacţie.

   4. 4. Tranzacţii de creditare în marjă reprezintă tranzacţii în care instituţia de credit acordă credit în legătură cu achiziţionarea, vânzarea, deţinerea sau

      tranzacţionarea de titluri. Tranzacţiile de creditare în marjă nu includ alte credite garantate cu titluri.

   5. 5. Set de compensare reprezintă un grup de tranzacţii derulate cu o aceeaşi contrapartidă, care fac obiectul unui acord de compensare bilaterală, executoriu din punct de vedere juridic, şi pentru care compensarea este recunoscută potrivit Capitolului VII şi a prevederilor de la art.2 alin.(6) pct.l şi art.3-10 din Regulamentul BNR – CNVM nr.19/24/2006 pn’vind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Orice tranzacţie care nu face obiectul unui acord de compensare bilaterală, executoriu din punct de vedere juridic, care este recunoscut potrivit Capitolului VII, trebuie să fie considerată, pentru scopurile prezentului regulament, ca reprezentând ea însăşi un set de compensare.

   6. 6. Poziţie de n·sc reprezintă o valoare de risc care este atribuită unei

      tranzacţii potrivit Metodei standardizate descrise în Capitolul V, pnn aplicarea unui algoritm predeterminat.

   7. 7. Set de acoperire a riscului reprezintă un grup de poziţii de risc care rezultă din tranzacţiile din cadrul aceluiaşi set de compensare, pentru care doar soldul prezintă relevanţă în scopul determinării valorii expunerii potrivit Metodei standardizate descrise în Capitolul V.

   8. 8. Contract în maryâ reprezintă un acord contractual potrivit căruia, sau prevederi ale unui acord potrivit cărora, una dintre contrapartide furnizează garanţii reale celeilalte contrapartide, în cazul în care expunerea acesteia din urmă faţă de prima parte depăşeşte un anumit nivel.

   9. 9. Prag de marjă reprezintă nivelul maxim al unei expuneri în curs, de la care una dintre părţi are dreptul să solicite garanţii reale.

   10. 10. Perioadă de risc de maryâ reprezintă perioada de timp de la ultimul schimb de garanţii reale, care acoperă un set de compensare de tranzacţii cu

       o contrapartidă care şi-a încălcat obligaţiile contractuale, până la momentul la care poziţia respectivei contrapartide este închisă şi riscul de piaţă rezultat face obiectul unei noi acoperiri.

   11. 11. Scadenţă efectivă potn·vit Metodei Modelului Intern, pentro un set de compensare cu scadenţa mai mare de un an reprezintă raportul dintre suma expunerilor aşteptate pe durata de viaţă a tranzacţiilor din cadrul unui set de compensare, actualizată cu rata randamentului fără risc şi suma expunerilor aşteptate pe parcursul unui an aferente acestui set de compensare, actualizată cu aceeaşi rată. Scadenţa efectivă poate fi ajustată pentru a ţine cont de riscul de reînnoire prin înlocuirea expunerii aşteptate cu expunerea aşteptată efectivă pentru orizonturi de previzionare mai mici de un an.

   12. 12. Compensare încrucişată reprezintă includerea, în cadrul aceluiaşi set de compensare, de tranzacţii din categorii de produse diferite, potrivit regulilor cu privire la compensarea încrucişată prevăzute în prezentul regulament.

   13. 13. Valoare de piaţă curentă reprezintă, pentru scopurile Capitolului V, valoarea de piaţă netă a portofoliului de tranzacţii incluse în setul de compensare cu contrapartida. La calculul valorii de piaţă curente se utilizează atât valorile de piaţă pozitive, cât şi cele negative.

   14. 14. Distribuţie a valorilor de piaţă reprezintă distribuţia de probabilitate previzionată a valorilor de piaţă nete ale tranzacţiilor din cadrul unui set de compensare la o dată viitoare – orizontul de previzionare -, avându-se în vedere valoarea de piaţă realizată a acestor tranzacţii până la momentul prezent.

   15. 15. Distribuţie a expunen-Zor reprezintă distribuţia de probabilitate previzionată a valorilor de piaţă, obţinută prin egalarea cu zero a previziunilor valorilor de piaţă nete negative.

   16. 16. Distribuţie neutră la n·sc reprezintă distribuţia valorilor de piaţă sau a expunerilor pe o perioadă de timp viitoare, atunci când distribuţia se obţine prin utilizarea de valori de piaţă implicite, precum volatilităţile implicite.

   17. 17. Distn·buţie efectivă reprezintă distribuţia valorilor de piaţă sau a expunerilor pe o perioadă de timp viitoare, atunci când distribuţia se obţine prin utilizarea de valori istorice sau realizate, precum volatilităţile calculate pe baza variaţiilor înregistrate în trecut ale preţurilor sau ratelor.

   18. 18. Expunere curentă reprezintă valoarea maximă dintre zero şi valoarea de piaţă a unei tranzacţii sau a unui portofoliu de tranzacţii din cadrul unui set de compensare cu o contrapartidă, care ar fi pierdută în cazul în care contrapartida şi-ar încălca obligaţiile contractuale, în ipoteza în care, în caz de faliment, nu este posibilă nicio recuperare a valorii respectivelor tranzacţii.

   19. 19. Expunere maximă reprezintă o centilă superioară a distribuţiei expunerilor, la orice dată viitoare, precedentă scadenţei tranzacţiei celei mai îndelungate din cadrul setului de compensare.

   20. 20. Expunere aşteptată reprezintă media distribuţiei expunerilor, la orice dată viitoare, precedentă scadenţei tranzacţiei celei mai îndelungate din cadrul setului de compensare.

   21. 21. Expunere aşteptată efectivă la o anumită dată reprezintă expunerea aşteptată maximă la acea dată sau la orice dată anterioară. Expunerea aşteptată efectivă la o anumită dată se poate, de asemenea, defini ca valoarea maximă dintre expunerea aşteptată la data respectivă şi, respectiv, expunerea efectivă la data precedentă.

   22. 22. Expunere pozitivă aşteptată reprezintă media ponderată în timp a expunerilor aşteptate, unde ponderile sunt reprezentate de o fracţiune din întregul interval de timp considerat, aferentă fiecărei expuneri aşteptate

       individuale. La calculul cerinţei minime de capital, media se determină pe durata primului an sau, dacă toate contractele din cadrul setului de compensare devin scadente în mai puţin de un an, pe durata de viaţă a contractului cu scadenţa cea mai îndelungată din cadrul setului de compensare.

   23. 23. Expunere pozitivă aşteptată efectivă reprezintă media ponderată în timp a expunerilor aşteptate efective, pe durata primului an, sau, dacă toate contractele din cadrul setului de compensare devin scadente în mai puţin de un an, pe durata de viaţă a contractului cu scadenţa cea mai îndelungată din cadrul setului de compensare, unde ponderile sunt reprezentate de o fracţiune din întregul interval de timp considerat, aferentă fiecărei expuneri aşteptate individuale.

   24. 24. Ajustare a evaluării creditului reprezintă o ajustare la valoarea medie de piaţă a portofoliului de tranzacţii derulate cu o contrapartidă. Această ajustare reflectă valoarea de piaţă a riscului de credit rezultat din once neonorare a obligaţiilor aferente acordurilor contractuale încheiate cu o contrapartidă. Această ajustare poate reflecta valoarea de piaţă a riscului de credit aferent contrapartidei sau valoarea de piaţă a riscului de credit aferent atât instituţiei de credit, cât şi contrapartidei.

   25. 25. Ajustare unilaterală a evaluării creditului reprezintă o ajustare a evaluării creditului care reflectă valoarea de piaţă a riscului de credit pe care-l reprezintă contrapartida pentru instituţia de credit, dar nu reflectă valoarea de piaţă a riscului de credit pe care-l reprezintă instituţia de credit pentru contrapartidă.

   26. 26. Risc de reînnoire reprezintă măsura în care expunerea pozitivă aşteptată este sub-estimată, în situaţia în care se aşteaptă ca tranzacţiile viitoare cu o contrapartidă să se desfăşoare pe bază continuă. Expunerea suplimentară

       generată de aceste tranzacţii viitoare nu este inclusă în calculul expunerii pozitive aşteptate.

   27. 27. Risc general de corelare reprezintă riscul care apare în situaţia în care există o corelaţie pozitivă între probabilitatea de nerambursare a contrapartidelor şi factorii ce determină riscul general de piaţă.

   28. 28. Risc specific de corelare reprezintă riscul care apare în situaţia în care există o corelaţie pozitivă între expunerea faţă de o anumită contrapartidă şi probabilitatea de nerambursare a acesteia, ca urmare a naturii tranzacţiilor derulate cu respectiva contrapartidă. Se consideră că o instituţie de credit este expusă la riscul specific de corelare în situaţia în care este de aşteptat ca expunerea viitoare faţă de o anumită contrapartidă să fie ridicată atunci când probabilitatea de nerambursare a contrapartidei este, de asemenea, ridicată.

   29. 29. Instromente financiare derivate tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC) reprezintă elementele enumerate în cadrul listei din anexa la prezentul regulament, altele decât acele elemente cărora le este atribuită, potrivit art.8, o valoare a expunerii egală cu zero.

   30. 30. Tranzacţie de răscumpărare reprezintă orice tranzacţie derulată în baza unui acord care satisface definiţia prevăzută în cadrul Regulamentului BNR – CNVA1 nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii pentru ăacord repo" sau ăacord reverse repo".

   31. 31. Operaţiuni de dare/luare de titluri/măifuri cu împromut reprezintă orice tranzacţie care satisface definiţia prevăzută în cadrul Regulamentului BNR – CNVA1 nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii pentru ăoperaţiuni de dare de titluri/mărfuri cu împrumut" sau ăoperaţiuni de luare de titluri/mărfuri cu împrumut".

CAPITOLUL II

Principii generale de determinare a valorii expunerii

Art.3 – (1) Instituţiile de credit trebuie să determine valoarea expunerii aferente contractelor prevăzute în anexa la prezentul regulament prin utilizarea uneia dintre metodele descrise în Capitolele III -VI, ţinându-se cont de prevederile art.4-9.

1. (2) Instituţiile de credit care nu sunt eligibile pentru aplicarea tratamentului prevăzut la art.9 alin.(2) din Regulamentul BNR – CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii nu pot utiliza metoda descrisă în Capitolul IV.

2. (3) Instituţiile de credit nu pot utiliza metoda descrisă în Capitolul IV în vederea determinării valorii expunerii aferente contractelor prevăzute la pct.3 din anexa la prezentul regulament.

3. (4) Utilizarea combinată a metodelor descrise în Capitolele III – VI este permisă pe bază permanentă în cadrul unui grup, dar nu şi în cadrul unei singure entităţi juridice. Utilizarea combinată a metodelor descrise în Capitolele III şi V în cadrul unei singure entităţi juridice este permisă în situaţia în care una dintre metode este utilizată pentru cazurile prevăzute la art.31.

4. (5) În vederea derulării operaţiilor de conversie în monedă naţională prevăzute în Capitolul V, pentru valutele pentru care Banca Naţională a României calculează şi comunică cursurile oficiale de schimb se folosesc cotaţiile anunţate în ziua respectivă.

Art.4 – Cu aprobarea Băncii Naţionale a României, instituţiile de credit pot determina valoarea expunerii pentru:

(a) contractele prevăzute în anexa la prezentul regulament; (b)tranzacţiile de răscumpărare;

(c) operaţiunile de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut; (d)tranzacţiile de creditare în marjă; şi

(e) tranzacţiile cu termen lung de decontare

prin utilizarea Metodei Modelului Intern, descrisă în Capitolul VI.

Art.5 – În situaţia în care o instituţie de credit este cumpărător de protecţie prin intermediul unor instrumente financiare derivate de credit în vederea acoperirii unei expuneri din afara portofoliului de tranzacţionare sau a unei expuneri la riscul de credit al contrapartidei, aceasta poate calcula cerinţa de capital pentru activul acoperit potrivit art.133-141 din Regulamentul BNR – CNVA1 nr.19/24/2006 pn·vind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii sau, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, în conformitate cu art.34 din Regulamentul BNR – CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordăn"i bazate pe modele interne de rating sau cu art.211-219 din Regulamentul BNR – CNVA1 nr.15/20/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating. În aceste situaţii, valoarea expunerii la riscul de credit al contrapartidei aferent acestor instrumente financiare derivate de credit este zero.

Art.6 – Valoarea expunerii la riscul de credit al contrapartidei care rezultă din instrumentele de tip credit default swap vândute, din afara portofoliului de tranzacţionare, în situaţia în care acestea sunt tratate ca protecţie a

creditului fumizată de către instituţia de credit şi care fac obiectul unei cerinţe de capital pentru riscul de credit la întreaga valoare noţională, este zero.

Art.7 – Pentru toate metodele descrise în Capitolele III-VI, valoarea expunerii faţă de o anumită contrapartidă este egală cu suma valorilor expunerilor calculate pentru fiecare set de compensare cu contrapartida respectivă.

Art.8 – (1) O valoare a expunerii egală cu zero pentru riscul de credit al contrapartidei poate fi atribuită instrumentelor financiare derivate sau tranzacţiilor de răscumpărare, operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi tranzacţiilor de creditare în marjă aflate în derulare cu o contrapartidă centrală şi care nu au fost respinse de respectiva contrapartidă centrală.

1. (2) O valoare a expunerii egală cu zero poate fi atribuită, de asemenea, expunerilor la riscul de credit faţă de contrapartide centrale, rezultând din instrumente financiare derivate, tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, tranzacţii cu termen lung de decontare şi tranzacţii de creditare în marjă sau alte expuneri, aşa cum sunt acestea stabilite de către Banca Naţională a României, pe care instituţia de credit le are în proces de derulare cu contrapartida centrală.

2. (3) Pentru scopurile alin.(l) şi (2), expunerile contrapartidei centrale la riscul de credit al contrapartidei faţă de toţi participanţii la acordurile sale trebuie acoperite zilnic integral prin garanţii reale.

Art.9 – (1) Expunerile provenind din tranzacţiile cu termen lung de decontare se pot determina prin utilizarea oricăreia dintre metodele descrise în Capitolele III – VI, indiferent de metodele alese pentru tratarea instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC), tranzacţiilor de răscumpărare, operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut şi tranzacţiilor de creditare în marjă.

(2) La calculul cerinţelor de capital pentru tranzacţiile cu termen lung de decontare, instituţiile de credit care utilizează abordarea prevăzută în Regulamentul BNR – CNVlvf nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potn·vit abordării bazate pe modele interne de rating pot aplica ponderile de risc potrivit abordării prevăzute în Regulamentul BNR – CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordăn·i standard în mod permanent şi indiferent de importanţa acestor poziţii.

Art.IO – În cazul metodelor descrise în Capitolele III şi IV, instituţiile de credit trebuie să se asigure că valoarea noţională care urmează să fie luată în calcul este un indicator adecvat pentru riscul aferent contractului. În situaţia în care, de exemplu, contractul prevede o multiplicare a fluxurilor de numerar, valoarea noţională trebuie ajustată pentru a lua în considerare efectele multiplicării asupra structurii de risc a respectivului contract.

CAPITOLUL III

Metoda Marcării la Piat,ă

Art.11 – Metoda Marcării la Piaţă permite determinarea valorii expunerii prin parcurgerea următoarelor etape:

Etapa (a): prin ataşarea valorilor de piaţă curente contractelor – marcarea la piaţă – se obţine costul de înlocuire curent al tuturor contractelor cu valori pozitive.

Etapa (b): pentru a obţine expunerea de credit viitoare potenţială, exceptând contractele swap într-o singură monedă pe rate ale dobânzii variabile – single-currency ''jloating/jloating" interest rate swaps -, caz în care se calculează numai costul de înlocuire curent, valorile principalului noţional sau valorile instrumentului financiar suport se înmulţesc cu procentele din Tabelul 1:

Tabelul 1Cl),C2)

Scadentă rezidual'i3)	Contracte pe rata dobânzii	Contracte pe cursul de schimb ş1 pe aur	Contracte pe titluri de capital	Contracte pe metale preţioase, cu excepţia aurului	Contracte pe mărfuri, altele decât metalele preţioase
Până la un an inclusiv	0%	1%	6%	7%	10%

2

(l) Contractele care nu se încadrează în niciuna dintre cele 5 categorii indicate în acest tabel trebuie să fie tratate ca şi contractele pe mărfuri, altele decât metalele preţioase.

3

( ) Pentru contractele care implică schimburi multiple ale principalului, procentele trebuie să fie înmulţite cu numărul de plăţi rămase de efectuat în conformitate cu prevederile contractului.

( ) Pentru contractele structurate astfel încât expunerile rămase, ulterioare datelor de plată specificate, să fie regularizate şi la care termenii sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a contractelor la acele date specificate să fie zero, scadenţa reziduală este egală cu timpul rămas până la următoarea dată de revizuire a termenilor contractului. În cazul contractelor pe rata dobânzii care îndeplinesc aceste criterii şi au o scadenţă rămasă mai mare de un an, procentul nu trebuie să fie mai mic de 0,5%.

Între 1 şi 5 atll inclusiv	0,5%	5%	8%	7%	12%
Peste 5 ani	1,5%	7,5%	10%	8%	15%

În scopul calculării expunerii de credit viitoare potenţiale în conformitate cu etapa b), instituţiile de credit pot, cu notificarea Băncii Naţionale a României, să aplice procentele prevăzute în Tabelul 2 în locul celor prevăzute în Tabelul 1, în situaţia în care instituţiile de credit fac uz de opţiunea prevăzută la pct.21 din Anexa IV la Regulamentul BNR – CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al finnelor de investiţii pentru contractele pe mărfuri, cu excepţia aurului în sensul pct.3 din anexa la prezentul regulament.

Tabelul 2

Scadent,a reziduală	Metale preţioase (cu excepţia aurului)	Metale de bază	Produse agricole (perisabile)	Altele, inclusiv produse energetice
Pânăla unan inclusiv	2%	2,5%	3%	4%
Intre 1 şi 5 ani inclusiv	5%	4%	5%	6%
Peste 5 am	7,5%	8%	9%	10%

Etapa (c): suma dintre costul de înlocuire curent şi expunerea de credit viitoare potenţială reprezintă valoarea expunerii.

CAPITOLUL IV

Metoda Expunerii Iniţiale

Art.12 – Metoda Expunerii Iniţiale permite determinarea valorii expunerii prin parcurgerea următoarelor etape:

Etapa (a): valoarea principalului noţional pentru fiecare instrument se multiplică cu procentele înscrise în Tabelul 3:

Tabelul 3

Scadenta iniţială('l)	Contracte pe rata dobânzii	Contracte pe cursul de schimb şi pe aur
Până la un an inclusiv	0,5%	2%
Între 1 şi 2 ani inclusiv	1%	5%
Pentru fiecare an în plus	1%	3%

Etapa (b): valoarea expunerii iniţiale astfel obţinută reprezintă valoarea expunern.. .

CAPITOLUL V

Metoda standardizată

Art.13 – (1) Metoda standardizată poate fi utilizată doar în cazul instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC) şi al tranzacţiilor cu termen lung de decontare. Valoarea expunerii se

1. (1) În cazul contractelor pe rata dobânzii, instituţiile de credit pot, cu aprobarea Băncii Naţionale, să aleagă fie scadenţa iniţială, fie scadenţa reziduală.

   calculează separat pentru fiecare set de compensare ş1 pnn deducerea garanţiile reale, conform următoarei formule:

   Valoareaexpunerii=t3 *max(CMV -CMC; I IRPT,J – IRPCu *CCRMJJ

   J l l

   unde:

   CMV = valoarea de piaţă curentă a portofoliului de tranzacţii din cadrul unui set de compensare cu o contrapartidă, înainte de deducerea garanţiilor reale, respectiv:

   CMV=LCMVi

   i

   unde:

   CMVi = valoarea de piaţă curentă a tranzacţiei i;

   CMC = valoarea de piaţă curentă a garanţiilor reale atribuite setului de compensare, respectiv:

   

   unde:

   CMC1= valoarea de piaţă curentă a garanţiilor reale t

   i = indice care desemnează tranzacţia;

   1 = indice care desemnează garanţiile reale;

   j = indice care desemnează categoria setului de acoperire a riscului. Aceste seturi de acoperire a riscului corespund unor factori de risc pentru care poziţiile de risc de semn opus pot fi compensate, rezultând o poziţie de risc netă, pe baza căreia se calculează mărimea expunerii;

   RPTij = poziţia de risc care provine din tranzacţia i în raport cu setul de

   acoperire a riscului j;

   RPC1j = poziţia de risc care provine din garanţiile reale 1 în raport cu setul de acoperire a riscului j;

   CCRMj = multiplicatorul aferent riscului de credit al contrapartidei, prevăzut în Tabelul 5, în raport cu setul de acoperire a risculuij

   = 1,4.

2. (2) Garanţiei reale primite din partea unei contrapartide îi este atribuit un semn pozitiv, iar garanţiei reale fumizate unei contrapartide îi este atribuit un semn negativ.

3. (3) Garanţiile reale recunoscute în contextul acestei metode se limitează la garanţiile reale eligibile în conformitate cu prevederile art.20 din Regulamentul BNR – CNVN! nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a n·scului de credit utilizate de instituţiile de credit şifirmele de investiţii şi ale pct.9 din Anexa II la Regulamentul BNR – CNVN! nr.22/27/2006 pn"vind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii.

Art.14 – (1) În situaţia în care o tranzacţie pe pieţe nereglementate (OTC) cu instrumente financiare derivate, care prezintă un profil de risc liniar, prevede schimbul unui instrument financiar contra unei plăţi, partea tranzacţiei aferentă plăţii se numeşte ăsegment de plată". Tranzacţiile care prevăd schimbul unei plăţi contra altei plăţi sunt constituite din două segmente de plată.

1. (2) Segmentele de plată corespund plăţilor brute prevăzute în contract, inclusiv valoarea noţională a tranzacţiei.

2. (3) Pentru scopurile efectuării calculelor următoare, instituţiile de credit pot să nu ţină cont de riscul de rata dobânzii aferent segmentelor de plată cu o scadenţă rămasă mai mică de un an.

3. (4) Instituţiile de credit pot trata tranzacţiile care constau din două segmente de plată exprimate în aceeaşi monedă, cum ar fi swap-urile pe rata dobânzii,

ca reprezentând o singură tranzacţie agregată. Tratamentul aferent segmentelor de plată se aplică tranzacţiei agregate.

Art.15 – Tranzacţiile care prezintă un profil de nsc liniar, având ca instrumente financiare suport titluri de capital (inclusiv indici ai titlurilor de capital), aur, alte metale preţioase sau alte mărfuri, sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc pe respectivele titluri de capital (sau indici ai titlurilor de capital) sau mărfuri (inclusiv aur şi alte metale preţioase) şi cu o poziţie de risc de rata dobânzii pentru segmentul de plată. Dacă segmentul de plată este exprimat în valută, acesta trebuie, de asemenea, să fie pus în corespondenţă cu o poziţie de risc pe respectiva valută.

Art.16 – (1) Tranzacţiile care prezintă un profil de risc liniar şi care au ca instrument financiar suport un titlu de creanţă sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc de rata dobânzii pentru respectivul titlu de creanţă şi cu o altă poziţie de risc de rata dobânzii pentru segmentul de plată.

1. (2) Tranzacţiile care prezintă un profil de risc liniar şi care prevăd schimbul unei plăţi contra altei plăţi, inclusiv contractele forward pe curs de schimb, sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc de rata dobânzii pentru fiecare dintre segmentele de plată.

2. (3) Dacă titlul de creanţă suport al unei tranzacţii care prezintă un profil de risc liniar este exprimat în valută, acesta este pus în corespondenţă cu o poziţie de risc pe respectiva valută.

3. (4) Dacă un segment de plată este exprimat în valută, segmentul de plată este pus în corespondenţă, de asemenea, cu o poziţie de risc pe respectiva valută.

4. (5) În cazul unui swap de bază pe curs de schimb – foreign exchange basis

swap-, valoarea expunerii este zero.

Art.17 – Dimensiunea unei poziţii de risc care provine dintr-o tranzacţie cu profil de risc liniar este valoarea noţională efectivă – preţ de piaţă înmulţit cu cantitate – a instrumentelor financiare suport, inclusiv mărfuri, convertită în moneda naţională a instituţiei de credit, cu excepţia titlurilor de creanţă.

Art.18 – În cazul titlurilor de creanţă şi al segmentelor de plată, dimensiunea poziţiei de risc este produsul dintre valoarea noţională efectivă a plăţilor brute rămase de efectuat, inclusiv valoarea noţională, convertită în monedă naţională a instituţiei de credit, şi durata modificată a titlului de creanţă sau a segmentului de plată, după caz.

Art.19 – Dimensiunea unei poziţii de risc care provine dintr-un instrument de tip credit default swap este produsul dintre valoarea noţională a titlului de creanţă de referinţă şi scadenţa rămasă a instrumentului de tip credit default swap.

Art.20 – Dimensiunea unei poziţii de risc care provine dintr-un instrument financiar derivat tranzacţionat pe pieţe nereglementate (OTC), care prezintă un profil de risc neliniar, inclusiv opţiunile şi instrumentele de tip swaption, este egală cu echivalentul delta al valorii noţionale efective a instrumentului financiar suport al tranzacţiei, cu excepţia situaţiei în care instrumentul suport este reprezentat de un titlu de creanţă.

Art.21 – Dimensiunea unei poziţii de risc care provine dintr-un instrument financiar derivat tranzacţionat pe pieţe nereglementate (OTC), care prezintă un profil de risc neliniar, inclusiv opţiunile şi instrumentele de tip swaptions,

al cărui instrument suport este reprezentat de un titlu de creanţă sau de un segment de plată, este egală cu produsul dintre echivalentul delta al valorii noţionale efective a titlului de creanţă sau a segmentului de plată şi durata modificată a titlului de creanţă sau a segmentului de plată, după caz.

Art.22 – În vederea determinării poziţiilor de risc, garanţia reală primită de la o contrapartidă trebuie tratată ca o creanţă asupra contrapartidei provenind dintr-un instrument financiar derivat (poziţie lungă), scadentă astăzi, iar garanţia reală furnizată trebuie tratată ca o obligaţie faţă de contrapartidă (poziţie scurtă), scadentă astăzi.

Art.23 – (1) În vederea determinării dimensiunii şi semnului unei poziţii de risc, instituţiile de credit pot utiliza următoarele formule:

1. (a) pentru toate instrumentele, altele decât titlurile de creanţă:

   valoarea noţională efectivă sau

   ap

   echivalentul delta al valorii notionale = p f av

   , re

   unde:

   Prer= preţul instrumentului suport, exprimat în moneda de referinţă; V = valoarea instrumentului financiar (în cazul unei opţiuni, aceasta

   este preţul opţiunii, iar în cazul unei tranzacţii cu profil de risc linear este valoarea instrumentului suport însuşi);

   P = preţul instrumentului suport, exprimat în aceeaşi monedă ca V;

2. (b) pentru titlurile de creanţă şi pentru segmentele de plată ale tuturor tranzacţiilor:

valoarea noţională efectivă, multiplicată cu durata modificată sau echivalentul delta al valorii noţionale, multiplicat cu durata modificată

av

ar

unde:

V = valoarea instrumentului financiar (în cazul unei opţiuni, aceasta

este preţul opţiunii, iar în cazul unei tranzacţii cu profil de risc linear este valoarea instrumentului suport însuşi sau a segmentului de plată, după caz)

r = nivelul ratei dobânzii.

(2) Dacă valoarea instrumentului financiar la care se face referire la alin.(l) este exprimată într-o altă monedă decât moneda de referinţă, instrumentul financiar derivat trebuie convertit în moneda de referinţă prin înmulţirea cu cursul de schimb relevant.

Art.24 – Poziţiile de risc trebuie grupate pe seturi de acoperire a riscului. Pentru fiecare set de acoperire, se calculează valoarea absolută a sumei poziţiilor de risc rezultante. Această sumă se numeşte ăpoziţie de risc netă" şi este reprezentată de termenul:

l RPT,-;

RPClj I

din cadrul formulei prevăzute la art.13 alin.(1).

Art.25 – Pentru poziţiile de risc de rata dobânzii provenind din depozite în numerar primite de la contrapartidă drept garanţie reală, din segmente de plată şi din titluri de creanţă suport, cărora, potrivit Tabelului 1 din Anexa I

la Regulamentul BNR – CNVlvf nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii li se aplică o cerinţă de capital de cel mult 1,60%, există şase seturi de acoperire a riscului pentru fiecare monedă, conform Tabelului 4 de mai jos. Seturile de acoperire a riscului se definesc printr-o combinaţie a criteriilor ăscadenţă rămasă” ş1

,,rate ale dobânzii de referinţă".

Tabelul 4

	Rate ale dobânzii de referinţă guvernamentale	Rate ale dobânzii de referinţă ne-guvernamentale
Scadent,a rămasă	Până la un an inclusiv	Până la un an inclusiv
Scadent,a rămasă	Intre 1 şi 5 ani inclusiv	Intre 1 şi 5 ani inclusiv
Scadenţa rămasă	Peste 5 ani	Peste 5 ani

Art.26 – Pentru poziţiile de risc de rata dobânzii, care provin din titluri de creanţă suport sau din segmente de plată pentru care rata dobânzii este legată de o rată a dobânzii de referinţă, reprezentativă pentru nivelul general al ratelor de dobândă de pe piaţă, scadenţa rămasă este lungimea intervalului de timp până la următoarea re-ajustare a ratei dobânzii. În orice alte situaţii, scadenţa rămasă este durata de viaţă rămasă a titlului de creanţă suport sau, în cazul unui segment de plată, este durata de viaţă rămasă a tranzacţiei.

Art.27 – Există un singur set de acoperire a riscului pentru fiecare emitent al unui titlu de creanţă de referinţă, suport al unui instrument de tip credit default swap.

Art.28 – (1) Pentru poziţiile de risc de rata dobânzii, care provm din depozite în numerar care sunt puse la dispoziţia unei contrapartide drept garanţie reală, în situaţia în care contrapartida respectivă nu are obligaţii de plată rămase cu risc specific scăzut, şi din titluri de creanţă suport, cărora, potrivit Tabelului 1 din Anexa I la Regulamentul BNR – CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, li se aplică o cerinţă de capital mai mare de 1,60%, există un singur set de acoperire a riscului pentru fiecare emitent. În situaţia în care un segment de plată reproduce un astfel de titlu de creanţă, există de asemenea un singur set de acoperire a riscului pentru fiecare emitent al titlului de creanţă de referinţă.

(2) Instituţiile de credit pot atribui aceluiaşi set de acopenre a riscului poziţiile de risc care provin din titluri de creanţă ale unui anumit emitent sau din titluri de creanţă de referinţă ale aceluiaşi emitent, care sunt reproduse de segmente de plată sau care constituie suportul unui instrument de tip credit default swap.

Art.29 – (1) Instrumentele financiare suport, altele decât titlurile de creanţă, sunt respectiv atribuite aceluiaşi set de acoperire a riscului, numai dacă sunt instrumente similare sau identice. În orice alte situaţii, acestea sunt atribuite unor seturi distincte de acoperire a riscului.

(2) Similaritatea instrumentelor este stabilită după cum urmează:

• – pentru titlurile de capital, instrumentele similare sunt cele care au acelaşi emitent. Un indice al titlurilor de capital se tratează ca pentru cazul unui emitent distinct;

• – pentru metalele preţioase, instrumentele similare sunt cele aferente aceluiaşi metal. Un indice al metalelor preţioase se tratează drept un metal preţios distinct

• – pentru energia electrică, instrumentele similare sunt drepturile şi obligaţiile de livrare aferente aceluiaşi interval temporal de încărcare a capacităţii, la nivel maxim sau nu, din cadrul oricărei perioade de 24 de ore şi

• – pentru mărfuri, instrumentele similare sunt cele pe aceeaşi marfă. Un indice al mărfurilor se tratează drept marfă distinctă.

Art.30 – (1) Multiplicatorii aferenţi riscului de credit al contrapartidei aplicabili diferitelor categorii de seturi de acoperire a riscului sunt prevăzuţi în Tabelul 5 de mai jos:

Tabelul 5

Categorii de seturi de acoperire a riscului	Multiplicatorul aferent riscului de credit al contrapartidei
1. Rate ale dobânzii	0,2%
2. Rate ale dobânzii pentru poziţii de risc care provin dintr-un titlu de creanţă de referinţă, suport al unui instrument de tip credit default swap, căruia i se aplică o cerinţă de capital de cel mult 1,60%, în conformitate cu Tabelul 1 din Anexa I la Regulamentul BNR – CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al finnelor de investiţii	0,3%
3. Rate ale dobânzii pentru poziţii de risc care provin dintr-un titlu de creanţă sau un titlu de creanţă de referinţă, căruia i se aplică o cerinţă de capital mai mare de 1,60%, în conformitate cu	0,6%

Tabelului 1 din Anexa I la Regulamentul BNR – CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investitii
4. Cursuri de schimb	2,5%
5. Energie electrică	4%
6.Aur	5%
7. Titluri de capital	7%
8. Metale preţioase (cu excepţia aurului)	8,5%
9. Alte mărfuri (cu excepţia metalelor preţioase şi a energiei electrice)	10%
1O. Instrumente suport ale instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC), care nu sunt incluse în niciuna dintre categoriile de mai sus	10%

(2) Instrumentele suport ale instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC), prevăzute la pct.l O din Tabelul 5, trebuie atribuite unor seturi distincte de acoperire a riscului pentru fiecare categorie de instrument suport.

Art.31 – Pentru tranzacţiile care prezintă un profil de risc neliniar sau pentru segmentele de plată şi tranzacţiile care au ca suport titluri de creanţă, pentru care instituţia de credit nu poate determina delta sau, respectiv, durata modificată, cu ajutorul unui model, care a fost considerat eligibil de către Banca Naţională a României pentru scopurile determinării cerinţelor minime de capital pentru riscul de piaţă, Banca Naţională a României trebuie să determine, de o manieră prudentă, dimensiunea poziţiilor de risc ş1 multiplicatorii aferenţi riscului de credit al contrapartidei aplicabili sau poate solicita, de la caz la caz, utilizarea metodei descrise în Capitolul III.

Compensarea nu este recunoscută, ceea ce înseamnă că valoarea expunerii se determină ca în cazul unui set de compensare care ar include doar tranzacţia în cauză.

Art.32 – O instituţie de credit trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, anterior includerii unei tranzacţii într-un set de acoperire a riscului, tranzacţia este acoperită de un contract de compensare executoriu din punct de vedere juridic, care respectă cerinţele prevăzute în Capitolul VII.

Art.33 – O instituţie de credit care, în vederea diminuării riscului de credit al contrapartidei, utilizează garanţii reale, trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, anterior recunoaşterii în cadrul calculelor sale a efectului garanţiilor reale, garanţiile reale îndeplinesc standardele legate de siguranţa juridică prevăzute în Regulamentul BNR – CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şifirmele de investiţii.

CAPITOLUL VI

Metoda Modelului Intern

Secţiunea 1 Principii generale

Art.34 – (1) O instituţie de credit poate utiliza, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, Metoda Modelului Intern pentru a calcula valoarea expunerii pentru tranzacţiile prevăzute la art.4 lit.(a) sau pentru tranzacţiile prevăzute la art.4 lit.(b), (c) şi (d) sau pentru tranzacţiile prevăzute la art.4

lit.(a) – (d). În fiecare dintre aceste situaţii, pot fi incluse, de asemenea, şi tranzacţiile prevăzute la art.4 lit.(e).

1. (2) Fără a lua în considerare prevederile art.3 alin.(4), instituţiile de credit pot alege să nu aplice această metodă în cazul expunerilor care nu sunt semnificative în termeni de dimensiune şi risc.

2. (3) Pentru a aplica Metoda Modelului Intern, o instituţie de credit trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute în acest capitol.

3. (4) În cazul instituţiilor de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating, în vederea calculării scadenţei efective, acestea trebuie să notifice Banca Naţională a României cu privire la alegerea sau, după caz, calcularea ratei randamentului fără risc, Banca Naţională a României urmând a decide de la caz la caz dacă este necesară revizuirea metodologiei.

Art.35 – (1) Cu aprobarea Băncii Naţionale a României, implementarea Metodei Modelului Intern se poate efectua secvenţial pe diferite tipuri de tranzacţii şi, pe durata acestei perioade, instituţia de credit poate utiliza metodele descrise în Capitolele III – V, cu respectarea prevederilor Capitolului II.

(2) Fără a lua în considerare prevederile subsecvente ale acestui capitol, instituţiilor de credit nu le este solicitată utilizarea unui anumit tip de model.

Art.36 – Pentru toate tranzacţiile pe pieţe nereglementate (OTC) cu instrumente financiare derivate şi pentru tranzacţiile cu termen lung de decontare, pentru care o instituţie de credit nu a obţinut aprobarea de a utiliza Metoda Modelului Intern, instituţia de credit trebuie să utilizeze metodele descrise în Capitolele III – V, cu respectarea prevederilor Capitolului II.

Art.37 – (1) Instituţiile de credit care au obţinut permisiunea de a utiliza Metoda Modelului Intern nu pot reveni la utilizarea metodelor descrise în Capitolele III – V, decât pentru motive justificate în mod corespunzător şi cu aprobarea Băncii Naţionale a României.

(2) Dacă o instituţie de credit nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute în prezentul capitol, aceasta trebuie fie să prezinte Băncii Naţionale a României un plan de redresare oportună, fie să demonstreze că efectul neîndeplinirii acestor cerinţe nu este semnificativ.

Secţiunea 2 Valoarea expunerii

Art.38 – (1) Valoarea expunerii se determină la nivelul setului de compensare.

1. (2) Modelul trebuie să specifice distribuţia previzionată a modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, datorate modificărilor variabilelor pieţei, precum ratele dobânzii şi cursurile de schimb.

2. (3) Modelul trebuie să determine, în continuare, valoarea expunerii aferente setului de compensare la fiecare moment viitor, luând în considerare modificările variabilelor pieţei.

3. (4) În cazul contrapartidelor care sunt acoperite prin garanţii reale în cadrul contractelor în marjă, modelul poate surprinde, de asemenea, evoluţiile viitoare ale garanţiilor reale.

Art.39 – Instituţiile de credit pot include garanţiile financiare eligibile, prevăzute la art.20 din Regulamentul BNR – CNVM nr.19/24/2006 privind

tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii şi la pct.9 din Anexa II la Regulamentul BNR – CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al finnelor de investiţii, în distribuţiile previzionate ale modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, dacă garanţiile reale îndeplinesc cerinţele cantitative, calitative şi cele aferente datelor pentru Metoda Modelului Intern.

Art.40 – Valoarea expunerii este calculată ca produsul dintre factorul a şi expunerea pozitivă aşteptată efectivă:

Valoarea expunerii = a * EPEefectivă unde:

alfa (a) este 1,4, dar Banca Naţională a României poate solicita utilizarea unei valori mai mari a acestuia;

EPEefectivă este expunerea pozitivă aşteptată efectivă, care se calculează prin estimarea expunerii aşteptate (EEt), ca expunere medie la momentul viitor t, unde media se determină pe baza valorilor viitoare posibile ale factorilor de risc de piaţă relevanţi. Modelul estimează expunerea aşteptată la o serie de momente viitoare t1, t2, t3 etc.

Art.41 – Expunerea aşteptată efectivă se calculează prin recurenţă, după cum urmează:

EEtk efectivă= max(EEtk-1 efectivă; EEtk) unde:

momentul curent se notează cu t0, iar expunerea aşteptată efectivă la t0 (EEt0 efectivă) este egală cu expunerea curentă.

Art.42 – (1) Expunerea pozitivă aşteptată efectivă este valoarea medie a expunerilor aşteptate efective pe parcursul primului an al expunerii viitoare. Dacă toate contractele aferente setului de compensare devin scadente în mai puţin de un an, expunerea pozitivă aşteptată este egală cu media expunerilor aşteptate până la data la care toate contractele aferente setului de compensare ajung la scadenţă.

(2) Expunerea pozitivă aşteptată efectivă se calculează ca media ponderată a expunerilor aşteptate efective:

L

min(l an; scadenta)

EPE efectiva = EEtk efectiva * /'J.f k

k=l

unde:

ponderile LJ.tk = tk – tk-l permit să se ţină cont de cazul în care expunerea viitoare se calculează la momente de timp care nu sunt repartizate la intervale egale.

Art.43 – Cuantificările expunerii aşteptate sau ale expunerii maxime trebuie calculate pe baza unei distribuţii a expunerilor care ţine cont de posibilitatea ca expunerile să nu fie normal distribuite.

Art.44 – Instituţiile de credit pot utiliza o cuantificare mai prudentă decât produsul dintre factorul a şi expunerea pozitivă aşteptată efectivă, calculat în conformitate cu formula prevăzută la art.40, pentru fiecare contrapartidă.

Art.45 – (1) Fără a lua în considerare prevederile art.40, instituţiile de credit pot utiliza, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, propriile estimări ale lui a, cu condiţia ca valoarea acestuia să nu fie mai mică decât 1,2, iar a să fie egal cu raportul dintre capitalul intern rezultat ca urmare a unei simulări

globale pe toate contrapartidele a expunerii la riscul de credit al contrapartidei – la numărător – şi capitalul intern determinat pe baza expunerii pozitive aşteptate – la numitor-. În cazul numitorului, expunerea pozitivă aşteptată trebuie să fie utilizată ca şi când ar fi o sumă fixă rămasă de rambursat.

1. (2) Instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că estimările proprii ale lui a surprind, la numărător, surse semnificative ale dependenţei stocastice a distribuţiei valorilor de piaţă ale tranzacţiilor sau ale portofoliilor de tranzacţii de-a lungul contrapartidelor. Estimările proprii ale lui a trebuie să ţină cont de diversificarea portofoliilor.

2. (3) O instituţie de credit trebuie să se asigure că, atât numărătorul cât şi numitorul lui a, se determină în mod coerent în ceea ce priveşte metodologia de modelare, specificările parametrilor şi structura portofoliului.

3. (4) Abordarea utilizată pentru estimarea lui a trebuie să aibă la bază abordarea instituţiei de credit cu privire la capitalul intern, trebuie să fie bine formalizată şi să fie supusă unui proces independent de validare.

4. (5) Instituţia de credit trebuie să revizuiască estimările lui a cel puţin trimestrial, şi chiar mai des în situaţiile în care structura portofoliului se modifică în timp. De asemenea, instituţia de credit trebuie să evalueze riscul aferent modelului.

   Art.46 – Dacă este cazul, volatilităţile şi corelaţiile factorilor de risc de piaţă care se utilizează în simularea comună a riscului de piaţă şi a riscului de credit trebuie să fie condiţionate de factorul de risc de credit, pentru a reflecta creşterile potenţiale ale volatilităţii sau ale corelaţiei în condiţiile unui declin economic.

   Art.47 – În cazul în care setul de compensare face obiectul unui contract în marjă, instituţiile de credit trebuie să utilizeze una dintre următoarele cuantificări ale expunerii pozitive aşteptate:

   1. a) expunerea pozitivă aşteptată efectivă, fără a lua în considerare contractul în marjă

   2. b) pragul de marjă, dacă este pozitiv, potrivit contractului în marjă, plus un adaos care reflectă creşterea potenţială a expunerii pe perioada de risc de marjă. Acest adaos se calculează ca fiind creşterea aşteptată a expunerii setului de compensare, începând de la o expunere curentă cu valoarea zero, pe perioada de risc de marjă. Pentru perioada de risc de marjă utilizată în acest scop se impune un termen minim de 5 zile lucrătoare în cazul seturilor de compensare compuse numai din tranzacţii de tip repo – repo-style transactions -, care fac obiectul reajustării zilnice a marjei şi marcării zilnice la piaţă, şi un termen minim de 1O zile lucrătoare pentru toate celelalte seturi de compensare sau

   3. c) dacă modelul include efectele marjei în cazul estimării expunerii aşteptate, cuantificarea expunerii aşteptate prin intermediul modelului se poate utiliza direct în ecuaţia de la art.41, cu aprobarea Băncii Naţionale a României.

Sect,iunea 3

Cerinţe minime pentru modelele de calcul a expunerii pozitive aşteptate

Art.48 – Modelul utilizat de o instituţie de credit în vederea determinării expunerii pozitive aşteptate trebuie să respecte cerinţele operaţionale prevăzute la art.49 – 73.

1. 3.1 Controlul riscului de credit al contrapartidei

   Art.49 – (1) Instituţia de credit trebuie să dispună de o unitate de control al riscului, care să fie responsabilă pentru proiectarea şi implementarea sistemului de administrare a riscului de credit al contrapartidei, inclusiv în ceea ce priveşte validarea iniţială şi pe bază continuă a modelului.

   1. (2) Unitatea de control al riscului trebuie să verifice integritatea datelor de intrare în model, să elaboreze şi să analizeze rapoarte asupra rezultatelor modelului de cuantificare a riscului utilizat de instituţia de credit, inclusiv să evalueze legătura dintre cuantificările expunerii la risc şi limitele de creditare şi tranzacţionare.

   2. (3) Unitatea de control al riscului trebuie:

      1. (a) să fie independentă de unităţile responsabile cu iniţierea, reînnoirea sau tranzacţionarea expunerilor şi să nu fie supusă niciunei influenţe inoportune

      2. (b) să deţină personal adecvat

      3. (c) să raporteze direct conducerii superioare a instituţiei de credit.

   3. (4) Activitatea unităţii de control al riscului trebuie să facă parte integrantă din procesul de administrare zilnică a riscului de credit. Rezultatele acesteia trebuie, în consecinţă, să facă parte integrantă a procesului de planificare, monitorizare şi control al profilului de risc de credit şi al profilului de risc în ansamblul său, aferente instituţiei de credit.

   Art.SO – (1) O instituţie de credit trebuie să dispună de politici, procese şi sisteme privind administrarea riscului de credit al contrapartidei care sunt solide din punct de vedere conceptual şi care sunt implementate cu integritate.

   (2) Un cadru solid de administrare a riscului de credit al contrapartidei trebuie să includă identificarea, cuantificarea, administrarea, aprobarea şi raportarea internă a acestui risc.

   Art.51 – Politicile unei instituţii de credit cu privire la administrarea riscului trebuie să ţină cont de riscul de piaţă, de riscul de lichiditate, de cel legal şi de cel operaţional care pot fi asociate riscului de credit al contrapartidei. Instituţia de credit nu trebuie să deruleze tranzacţii cu o contrapartidă fără a-i evalua bonitatea şi trebuie să ţină cont în mod corespunzător de riscul de credit înregistrat înainte şi la momentul decontării – settlement and pre­ settlement credit risk – . Aceste riscuri trebuie administrate pe cât de cuprinzător posibil atât la nivel de contrapartidă – prin agregarea expunerilor la riscul de credit al respectivei contrapartidei cu alte expuneri din credite-, cât şi la nivelul întregii organizaţii.

   Art.52 – (1) Consiliul de administraţie şi conducerea superioară ale instituţiei de credit trebuie să fie implicate activ în procesul de control al riscului de credit al contrapartidei şi trebuie să-l considere un aspect esenţial al activităţii economice căruia trebuie să-i fie alocate resurse semnificative.

   1. (2) Conducerea superioară trebuie să cunoască limitele şi ipotezele aferente modelului utilizat precum şi impactul pe care acestea pot să îl aibă asupra fiabilităţii rezultatelor.

   2. (3) Conducerea superioară trebuie să ţină cont, de asemenea, de incertitudinile aferente condiţiilor de piaţă şi de problemele operaţionale şi să aibă cunoştinţă despre modul în care acestea sunt integrate în model.

   Art.53 – Rapoartele zilnice cu privire la expunerile instituţiei de credit la riscul de credit al contrapartidei trebuie să fie examinate de către conducerea cu un nivel ierarhic adecvat şi cu o autoritate suficientă pentru a impune atât reducerea poziţiilor luate la nivel individual de administratorii de credite sau de personalul care tranzacţionează, cât şi reducerea expunerii totale a instituţiei de credit la riscul de credit al contrapartidei.

   Art.54 – Sistemul instituţiei de credit privind administrarea riscului de credit al contrapartidei trebuie să fie utilizat în strânsă legătură cu limitele interne de creditare şi de tranzacţionare. Limitele de creditare şi de tranzacţionare trebuie să se coreleze cu modelul instituţiei de credit de cuantificare a riscului într-o manieră coerentă în timp şi care să fie înţeleasă în mod corespunzător de către administratorii de credite, de către personalul care tranzacţionează şi de către conducerea superioară.

   Art.55 – (1) Cuantificarea riscului de credit al contrapartidei de către instituţia de credit trebuie să includă cuantificarea zilnică şi pe parcursul zilei a utilizării liniilor de credit.

   1. (2) Instituţia de credit trebuie să cuantifice expunerea curentă brută şi netă de garanţiile reale.

   2. (3) Instituţia de credit trebuie să calculeze şi să monitorizeze, la nivel de portofoliu şi de contrapartidă, expunerea maximă sau expunerea viitoare potenţială la un interval de încredere ales de instituţia de credit.

   3. (4) Instituţia de credit trebuie să ţină cont de poziţiile importante sau cu un grad mare de concentrare, cum ar fi de exemplu pe grupuri de contrapartide aflate în legătură, pe un anumit sector economic, pe o anumită piaţă, etc.

   Art.56 – (1) Instituţia de credit trebuie să implementeze un program sistematic şi riguros de simulare de criză – stress testing – care să completeze analiza riscului de credit al contrapartidei bazată pe rezultatele zilnice generate de modelul instituţiei privind cuantificarea riscului.

   1. (2) Rezultatele acestor simulări de criză trebuie să fie examinate periodic de către conducerea superioară şi să se reflecte în politicile şi în limitele privind riscul de credit al contrapartidei, stabilite de către conducerea superioară şi de către consiliul de administraţie.

   2. (3) În cazul în care simulările de criză evidenţiază o vulnerabilitate particulară la un anumit ansamblu de circumstanţe, instituţia de credit trebuie să adopte fără întârziere măsuri de administrare adecvată a acestor

   n.scun..

   Art.57 – (1) Instituţia de credit trebuie să dispună de proceduri care să asigure conformitatea cu ansamblul politicilor, mecanismelor de control şi procedurilor interne formalizate privind funcţionarea sistemului de administrare a riscului de credit al contrapartidei.

   (2) Sistemul de administrare a riscului de credit al contrapartidei deţinut de instituţia de credit trebuie să fie formalizat în mod corespunzător şi să ofere explicaţii cu privire la tehnicile empirice utilizate în vederea cuantificării acestui risc.

   Art.58 – În cadrul procesului de audit intern, instituţia de credit trebuie să desfăşoare cu regularitate o analiză independentă a sistemului său de administrare a riscului de credit al contrapartidei. Această analiză trebuie să includă atât activităţile unităţilor operaţionale, la care se face referire la art.49, cât şi activităţile unităţii independente de control al riscului de credit

   al contrapartidei. Analiza procesului general de administrare a riscului de credit al contrapartidei trebuie să se realizeze cu regularitate şi să aibă în vedere cel puţin următoarele aspecte:

   1. a) caracterul adecvat al documentaţiei sistemului ş1 procesului de administrare a riscului de credit al contrapartidei;

   2. b) organizarea unităţii de control al riscului de credit al contrapartidei;

   3. c) integrarea rezultatelor cuantificării riscului de credit al contrapartidei în cadrul administrării zilnice a riscului;

   4. d) procesul de aprobare a modelelor de evaluare a riscului – risk pricing models – şi a sistemelor de evaluare care sunt folosite de către personalul din unităţile responsabile cu iniţierea tranzacţiilor (front-office) şi din unităţile responsabile cu înregistrarea şi monitorizarea tranzacţiilor iniţiate (back-ofjice);

   5. e) validarea oricărei modificări semnificative apărute în procesul de cuantificare a riscului de credit al contrapartidei;

   6. f) sfera riscului de credit al contrapartidei surprins de modelul de cuantificare a riscului;

   7. g) integritatea sistemului de informare a conducerii;

   8. h) acurateţea şi caracterul complet al datelor privind riscul de credit al contrapartidei;

   9. i) verificarea coerenţei, actualităţii şi fiabilităţii surselor de date folosite pentru rularea modelelor interne, inclusiv independenţa unor asemenea surse de date;

   10. j) acurateţea şi pertinenţa ipotezelor utilizate cu pnvire la volatilitate ş1 corelaţie;

   11. k) acurateţea calculelor cu privire la evaluarea şi transformarea riscului; şi

   1) verificarea acurateţei modelului prin utilizarea frecventă a procesului de testare ex-post (back-testing).

2. 3.2 Testul de utilizare

   Art.59 – Distribuţia expunerilor generată de modelul utilizat pentru a calcula expunerea pozitivă aşteptată efectivă trebuie să facă parte integrantă din procesul instituţiei de credit de administrare zilnică a riscului de credit al contrapartidei. Rezultatele modelului trebuie, în consecinţă, să aibă un rol esenţial în aprobarea creditului, în administrarea riscului de credit al contrapartidei, în alocarea capitalului intern şi în guvernanţa corporatistă a instituţiei de credit.

   Art.60 – O instituţie de credit trebuie să dispună de un istoric al utilizării modelelor care generează o distribuţie a expunerilor la riscul de credit al contrapartidei. Instituţia de credit trebuie să demonstreze în acest mod că utilizează un model pentru a calcula distribuţiile expunerilor pe care se bazează determinarea expunerii pozitive aşteptate care, în sens larg, respectă cerinţele minime prevăzute în acest capitol, cu cel puţin un an de zile înaintea obţinerii aprobării din partea Băncii Naţionale a României.

   Art.61 – (1) Modelul utilizat pentru a genera o distribuţie a expunerilor la riscul de credit al contrapartidei trebuie să facă parte integrantă din cadrul de administrare a riscului de credit al contrapartidei, care include identificarea, cuantificarea, administrarea, aprobarea şi raportarea internă cu privire la acest risc. Acest cadru trebuie să includă cuantificarea utilizării liniilor de

   credit, prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapartidei cu alte expuneri din credite, şi alocarea capitalului intern.

   1. (2) Pe lângă expunerea pozitivă aşteptată, o instituţie de credit trebuie să cuantifice şi să administreze expunerile curente.

   2. (3) Acolo unde este cazul, instituţia de credit trebuie să cuantifice expunerea curentă la valoarea brută şi la valoarea netă de garanţii reale.

   3. (4) Testul de utilizare se consideră că este îndeplinit dacă o instituţie de credit utilizează alte cuantificări ale riscului de credit al contrapartidei, precum expunerea maximă sau expunerea viitoare potenţială bazate pe distribuţia expunerilor generată de acelaşi model care este utilizat pentru calcularea expunerii pozitive aşteptate.

   Art.62 – (1) O instituţie de credit trebuie să dispună de sisteme în măsură să estimeze zilnic, dacă este necesar, expunerea aşteptată, cu excepţia cazului în care demonstrează Băncii Naţionale a României că expunerile sale la riscul de credit al contrapartidei justifică o frecvenţă mai mică de calcul.

   1. (2) Instituţia de credit trebuie să calculeze expunerea aşteptată de-a lungul unui profil temporal de orizonturi de previzionare, care să reflecte în mod adecvat structura temporală a fluxurilor de numerar viitoare şi scadenţa contractelor, şi într-o manieră care să ţină cont de importanţa şi de structura expunerilor.

      Art.63 – (1) Expunerea trebuie să fie cuantificată, monitorizată şi controlată pe durata de viaţă a tuturor contractelor aferente setului de compensare şi nu doar pe un orizont de timp de un an.

      1. (2) Instituţia de credit trebuie să dispună de proceduri care să permită identificarea şi controlul riscului asociat contrapartidelor în cazul în care expunerea depăşeşte orizontul de timp de un an.

      2. (3) Creşterea previzionată a expunerii trebuie să fie o dată de intrare pentru modelul instituţiei de credit cu privire la capitalul intern.

3. 3.3 Simularea de criză

   Art.64 – (1) O instituţie de credit trebuie să dispună de procese solide de simulare de criză, pe care să le utilizeze în vederea evaluării adecvării capitalului pentru riscul de credit al contrapartidei.

   1. (2) Cuantificările de criză trebuie să fie comparate cu cea a expunerii pozitive aşteptate şi trebuie să fie considerate de instituţia de credit ca făcând parte integrantă din procesul prevăzut la art.148 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 pn·vind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

   2. (3) Simularea de criză trebuie să permită, de asemenea, identificarea posibilelor evenimente sau modificări viitoare ale condiţiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor la riscul de credit ale instituţiei de credit precum şi o evaluare a capacităţii acesteia de a face faţă unor astfel de modificări.

   Art.65 – (1) Instituţia de credit trebuie să supună simulării de criză expunerile sale la riscul de credit al contrapartidei, inclusiv să efectueze simulări de criză care să combine factorii de risc de piaţă şi de risc de credit.

   1. (2) Simulările de criză pentru riscul de credit al contrapartidei trebuie să ia în considerare riscul de concentrare, faţă de o singură contrapartidă sau grupuri

      de contrapartide, riscul de evoluţie corelată a riscurilor de piaţă şi de credit şi riscul ca lichidarea poziţiilor contrapartidei să provoace mişcări pe piaţă.

   2. (3) Simulările de criză trebuie să analizeze, de asemenea, impactul asupra poziţiilor proprii ale instituţiei de credit al mişcărilor pe piaţă la care se face referire la alin.(2), iar instituţia de credit trebuie să integreze acest impact în evaluarea sa privind riscul de credit al contrapartidei.

4. 3.4 Riscul de corelare

   Art.66 – Instituţiile de credit trebuie să acorde o atenţie corespunzătoare acelor expuneri care conduc la un nivel semnificativ al riscului general de corelare.

   Art.67 – Instituţiile de credit trebuie să dispună de proceduri pentru identificarea, monitorizarea şi controlul situaţiilor de risc specific de corelare, începând din momentul iniţial al tranzacţiei şi continuând pe toată durata acesteia până la scadenţă.

5. 3.5 Integritatea procesului de modelare

Art.68 – (1) Modelul intern trebuie să reflecte condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor într-o manieră actualizată, completă şi prudentă. Aceste condiţii trebuie să includă cel puţin valorile noţionale ale contractelor, scadenţa, activele de referinţă, contractele în marjă şi acordurile de compensare.

(2) Specificaţiile şi condiţiile tranzacţiilor trebuie înregistrate într-o bază de date care să facă obiectul unui proces de audit periodic şi formal.

1. (3) Procesul de recunoaştere a acordurilor de compensare presupune avizul juriştilor pentru a se verifica caracterul executoriu din punct de vedere juridic al compensării şi trebuie să fie înregistrat în baza de date de către o unitate independentă.

2. (4) Transmiterea către model a datelor cu privire la condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor trebuie, de asemenea, să facă obiectul unui proces de audit intern, iar între model şi sistemele de date-sursă trebuie să existe implementate proceduri de reconciliere formală pentru a verifica pe bază continuă dacă respectivele specificaţii şi condiţii sunt corect sau, cel puţin, prudent luate în considerare la calculul expunerii pozitive aşteptate.

Art.69 – (1) Pentru a calcula expunerile curente, modelul trebuie să utilizeze datele de piaţă curente.

1. (2) În cazul în care se utilizează date istorice pentru estimarea volatilităţii şi a corelaţiilor, acestea trebuie să acopere o perioadă de cel puţin trei ani şi să fie actualizate trimestrial sau mai frecvent dacă condiţiile de piaţă necesită acest lucru.

2. (3) Datele trebuie să acopere o întreagă gamă de condiţii economice, de exemplu un ciclu economic complet.

3. (4) O unitate independentă de unitatea operaţională trebuie să valideze preţul fumizat de aceasta din urmă.

4. (5) Datele trebuie să fie procurate independent de liniile de activitate, să fie introduse în model în timp util şi într-o manieră completă şi să fie păstrate într-o bază de date ce face obiectul unui proces de audit formal şi periodic.

5. (6) O instituţie de credit trebuie să dispună, de asemenea, de un proces bine dezvoltat de verificare a integrităţii datelor, care să permită eliminarea observaţiilor eronate şi/sau a celor care prezintă anomalii.

6. (7) În măsura în care modelul se bazează pe aproximări ale datelor de piaţă, inclusiv pentru produsele noi pentru care o serie de date istorice care să acopere trei ani ar putea să nu fie disponibilă, politicile interne trebuie să identifice aproximările adecvate, iar instituţia de credit trebuie să demonstreze empiric că aproximările furnizează o reprezentare prudentă a riscului asumat în condiţii adverse de piaţă.

7. (8) În cazul în care modelul include efectul garanţiilor reale asupra modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, instituţia de credit trebuie să dispună de date istorice adecvate în vederea modelării volatilităţii garanţiilor reale.

Art.70 – (1) Modelul trebuie să fie supus unui proces de validare. Acest proces trebuie să fie reflectat cu claritate în politicile şi procedurile instituţiei de credit.

1. (2) Procesul de validare trebuie să specifice modalitatea de testare necesară pentru a se asigura integritatea modelului şi identificarea condiţiilor în care ipotezele nu sunt respectate şi ar putea conduce la subestimarea expunerii pozitive aşteptate.

2. (3) Procesul de validare trebuie să includă o exammare a exhaustivităţii modelului.

   Art.71 – O instituţie de credit trebuie să monitorizeze riscurile relevante şi să dispună de procese pentru a-şi ajusta estimarea expunerii pozitive aşteptate atunci când aceste riscuri devin semnificative. Aceasta include următoarele:

   1. a) instituţia de credit trebuie să identifice şi să administreze expunerile sale la riscul specific de corelare;

   2. b) pentru expunerile care prezintă un profil de risc în creştere după un an de zile, instituţia de credit trebuie să compare cu regularitate estimarea expunerii pozitive aşteptate pe o perioadă de timp de un an cu expunerea pozitivă aşteptată pe întreaga durată a expunerii şi

   3. c) pentru expunerile cu o scadenţă reziduală mai mică de un an, instituţia de credit trebuie să compare cu regularitate costul de înlocuire – expunerea curentă – cu profilul expunerii realizate şi/sau să păstreze date care ar permite o astfel de comparaţie.

Art.72 – O instituţie de credit trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica, înainte de includerea unei tranzacţii într-un set de compensare, că respectiva tranzacţie este acoperită de un contract de compensare executoriu din punct de vedere juridic, care respectă cerinţele prevăzute în Capitolul VII.

Art.73 – O instituţie de credit care utilizează garanţii reale în vederea reducerii riscului de credit al contrapartidei trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica, înainte de recunoaşterea efectului garanţiilor reale în calculele sale, că acestea respectă standardele legate de siguranţa juridică prevăzute în Regulamentul BNR – CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a n·scului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

Secţiunea 4

Cerinţe privind validarea modelelor de calcul al expunerii pozitive aşteptate

Art.74 – (1) Modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate deţinut de către instituţia de credit trebuie să respecte următoarele cerinţe în scopul validării:

1. a) cerinţele calitative privind validarea prevăzute în Anexa V la Regulamentul BNR – CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii;

2. b) în vederea cuantificării expunerii la riscul de credit al contrapartidei, ratele de dobândă, cursurile de schimb, preţurile titlurilor de capital, mărfurile şi alţi factori de risc de piaţă trebuie să fie previzionaţi pe orizonturi lungi de timp. Performanţa modelului de previzionare pentru factorii de risc de piaţă trebuie să fie validată pe un orizont lung de timp;

3. c) modelele de evaluare – pn'cing models – utilizate pentru calcularea expunerii la riscul de credit al contrapartidei pentru un anumit scenariu privind şocuri viitoare asupra factorilor de risc de piaţă sunt testate ca parte a procesului de validare a modelului. Modelele de evaluare a opţiunilor trebuie să ţină cont de caracterul neliniar al valorii opţiunilor în raport cu factorii de risc de piaţă;

4. d) modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate trebuie să surprindă informaţiile specifice ale fiecărei tranzacţii, în vederea agregării expunerilor la nivelul setului de compensare. O instituţie de credit trebuie să verifice că, în cadrul modelului, fiecare tranzacţie este atribuită setului de compensare adecvat;

5. e) modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate trebuie să includă, de asemenea, informaţii specifice ale fiecărei tranzacţii, în vederea surprinderii efectelor contractelor în marjă. Modelul trebuie să ţină cont atât de valoarea curentă a marjei, cât şi de marja care, în viitor, ar putea fi transferată între contrapartide. Un astfel de model trebuie să ţină cont de natura contractelor în marjă – unilaterală sau bilaterală -, de frecvenţa apelurilor în marjă, de perioada de risc de marjă, de pragul minim al expunerii în afara marjei pe care instituţia de credit este dispusă să-l accepte şi de valoarea minimă a fiecărui transfer. Acesta trebuie fie să modeleze variaţiile, marcate la piaţă, ale valorii garanţiilor reale furnizate, fie să aplice regulile prevăzute în Regulamentul BNR – CNVM nr.19/24/2006 pn·vind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şifinnele de investiţii şi

6. f) procesul de testare ex-post (back-testing) statică, bazată pe date istorice, pe portofolii reprezentative de contrapartide, trebuie să facă parte integrantă din procesul de validare a modelului. La intervale regulate de timp, o instituţie de credit trebuie să efectueze o astfel de testare ex-post (back-testing) pe un număr de portofolii reprezentative de contrapartide, reale sau ipotetice. Aceste portofolii reprezentative trebuie să fie alese în funcţie de sensitivitatea acestora la corelaţiile şi la factorii de risc de piaţă semnificativi la care este expusă instituţia de credit.

(2) Dacă procesul de testare ex-post (back-testing) indică faptul că modelul nu prezintă destulă acurateţe, Banca Naţională a României revocă aprobarea modelului sau impune luarea unor măsuri adecvate în vederea îmbunătăţirii cu promptitudine a modelului. Banca Naţională a României poate, de asemenea, solicita instituţiei de credit constituirea de fonduri proprii suplimentare în conformitate cu prevederile art.226 din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

CAPITOLUL VII

Compensarea contractuală (contractele prevăzute la art.77 lit.(a) şi alte acorduri de compensare)

Secţiunea 1

Tipuri de compensare recunoscute

Art.75 – (1) Pentru scopurile acestui capitol, prin ăcontrapartidă" se înţelege orice entitate, inclusiv persoană fizică, care are capacitatea juridică de a încheia un acord de compensare contractuală, iar prin ăacord de compensare contractuală încrucişată" se înţelege un acord bilateral încheiat în scris, între o instituţie de credit şi o contrapartidă, care creează o singură obligaţie din punct de vedere juridic care acoperă toate acordurile cadru bilaterale şi toate tranzacţiile aferente diferitelor categorii de produse incluse.

1. (2) Acordurile de compensare contractuală încrucişată acoperă doar compensarea efectuată pe bază bilaterală.

   Art.76 – Pentru scopurile compensării încrucişate, tranzacţiile şi contractele următoare sunt considerate categorii de produse diferite:

   1. (a) tranzacţiile de răscumpărare, operaţiunile de dare şi luare de titluri şi mărfuri cu împrumut;

   2. (b) tranzacţiile de creditare în marjă; şi

   3. (c) contractele prevăzute în anexa la prezentul regulament.

Art.77 – Se consideră ca fiind diminuatoare de risc următoarele tipuri de compensări contractuale:

1. (a) contractele bilaterale între o instituţie de credit şi contrapartida sa, prin care creanţele şi datoriile reciproce ale părţilor sunt automat amalgamate într-o asemenea manieră încât se stabileşte o singură sumă netă şi astfel se creează un nou contract unic, obligatoriu din punct de vedere juridic, care anulează contractele anterioare;

2. (b) alte acorduri bilaterale încheiate între o instituţie de credit ş1 contrapartida sa; şi

3. (c) acordurile de compensare contractuală încrucişată, încheiate de către instituţiile de credit care au primit aprobarea de la Banca Naţională a României pentru a utiliza metoda descrisă în Capitolul VI, în ceea ce priveşte tranzacţiile care intră în sfera de aplicare a metodei respective. Compensarea între tranzacţiile efectuate de membrii unui grup nu este recunoscută pentru scopurile determinării cerinţelor de capital.

Secţiunea 2 Condiţii de recunoaştere

Art.78 -Compensarea contractuală este considerată ca fiind diminuatoare de risc numai în următoarele condiţii:

1. (a) instituţia de credit trebuie să aibă încheiat un acord de compensare contractuală cu contrapartida sa, care creează o singură obligaţie din punct de vedere juridic, acoperind toate tranzacţiile incluse, astfel încât, în situaţia în care contrapartida nu şi-ar îndeplini obligaţiile ca urmare a situaţiei de nerambursare, falimentului, lichidării sau oricărei alte situaţii

   similare, instituţia de credit ar avea dreptul de a primi sau obligaţia de a plăti numai suma netă a valorilor pozitive şi negative, marcate la piaţă, ale tranzacţiilor individuale incluse;

2. (b) instituţia de credit trebuie să fi pus la dispoziţia Băncii Naţionale a României opinii juridice scrise şi fundamentate corespunzător, din care rezultă faptul că, în cazul unui litigiu, instanţele şi autorităţile administrative competente ar putea constata că, în cazurile descrise la lit.(a), creanţele şi datoriile instituţiei de credit ar fi limitate la suma netă, aşa cum este descris la lit.(a), sub incidenţa:

   legislaţiei aplicabile în jurisdicţia în care contrapartida are sediul statutar şi, în cazul în care este implicată sucursala străină a unei entităţi, legislaţiei aplicabile în jurisdicţia în care este localizată sucursala;

   legislaţiei care guvernează tranzacţiile individuale incluse; şi

   legislaţiei care guvernează orice contract sau acord necesar efectuării compensării contractuale;

3. (c) instituţia de credit trebuie să aibă implementate proceduri pentru ca validitatea juridică a compensării sale contractuale să fie verificată în permanenţă având în vedere modificările posibile ale legislaţiei aplicabile;

4. (d) instituţia de credit trebuie să păstreze îndosariată toată documentaţia solicitată;

5. (e) efectele compensării trebuie să fie luate în considerare în cuantificarea de către instituţia de credit, pentru fiecare contrapartidă, a nivelului agregat al expunerii la riscul de credit al contrapartidei, iar instituţia de credit

   trebuie să administreze riscul de credit al contrapartidei pe această bază;

   Şl

6. (f) riscul de credit faţă de fiecare contrapartidă este agregat în vederea obţinerii unei singure expuneri din punct de vedere juridic pentru toate tranzacţiile. Această valoare agregată trebuie luată în considerare pentru scopurile limitelor de creditare şi pentru scopurile capitalului intern.

   Art.79 – În cazul în care sunt implicate alte jurisdicţii, compensarea contractuală trebuie să fie validă din punct de vedere juridic potrivit legislaţiei aplicabile în fiecare jurisdicţie. Banca Naţională a României recunoaşte ca diminuator de risc un acord de compensare contractuală numai dacă acesta este valid din punct de vedere juridic în fiecare jurisdicţie relevantă şi dacă este recunoscut ca atare de fiecare autoritate competentă implicată. În acest scop, Banca Naţională a României se consultă, dacă este nevoie, cu autorităţile competente respective.

   Art.SO – O opinie juridică la care se face referire la art.78 poate fi sub forma unei opinii juridice fundamentate corespunzător întocmite în funcţie de tipul de compensare contractuală.

   Art.81 – Nu poate fi recunoscut ca diminuator de risc niciun contract care conţine o prevedere ce permite unei contrapartide care nu şi-a încălcat obligaţiile contractuale să facă numai plăţi limitate sau să nu facă nicio plată în contul averii contrapartidei care şi-a încălcat obligaţiile contractuale, chiar dacă aceasta din urmă este creditor net-walkaway clause -.

   Art.82 – În cazul acordurilor de compensare contractuală încrucişată, trebuie să se respecte şi următoarele criterii:

   1. a) suma netă la care se face referire la art.78 lit.(a) trebuie să fie suma netă dintre valorile de închidere pozitive şi negative ale oricărui acord cadru bilateral individual inclus şi valorile pozitive şi negative, marcate la piaţă, ale tranzacţiilor individuale – „Suma netă aferentă compensării încrucişate”

   2. b) opiniile juridice scnse şi fundamentate corespunzător la care se face referire la art.78 lit.(b) trebuie să ateste validitatea şi aplicabilitatea din punct de vedere juridic a întregului acord de compensare contractuală încrucişată, în conformitate cu clauzele sale, şi să prezinte impactul acordului de compensare asupra prevederilor semnificative ale oricărui acord cadru bilateral individual inclus. O opinie juridică trebuie să fie general recunoscută ca atare de comunitatea juridică din România sau de un memorandum legislativ – memorandum of law – , care să vizeze toate problemele relevante într-o manieră fundamentată

   3. c) instituţia de credit trebuie să aibă implementate proceduri, în conformitate cu art.78 lit.(c), pentru a verifica că orice tranzacţie care urmează să fie inclusă într-un set de compensare este acoperită de o opinie juridică şi

   4. d) instituţia de credit, luând în considerare acordul de compensare contractuală încrucişată, trebuie să continue să îndeplinească atât cerinţele privind recunoaşterea compensării bilaterale, cât şi cerinţele prevăzute la art.2 alin.(6) pct. l şi art.3-10 din Regulamentul BNR – CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii referitoare la recunoaşterea tehnicilor de diminuare a riscului de credit, în măsura în care sunt aplicabile, în ceea ce

priveşte fiecare acord cadru bilateral individual inclus ş1 tranzacţie individuală inclusă.

Secţiunea 3 Efectele recunoşterii

Art.83 – Pentru scopurile Capitolelor V şi VI, recunoaşterea compensării se efectuează în conformitate cu prevederile de la aceste capitole.

1. 3.1 Contractele prevăzute la art.77 lit.(a)

   Art.84 – (1) Ponderarea se poate aplica, de preferat, sumelor nete unice stabilite prin contractele prevăzute la art.77 lit.(a), decât sumelor brute implicate. Astfel, în vederea aplicării prevederilor Capitolului III, la

   • – etapa (a): costul de înlocuire curent, iar la

   • – etapa (b): valorile principalului noţional sau valorile instrumentului financiar suport

   se pot obţine ţinându-se cont de contractul prevăzut la art.77 lit.(a).

   (2) În vederea aplicării prevederilor Capitolului IV, la etapa (a), valoarea principalului noţional poate fi calculată luând în considerare contractul prevăzut la art.77 lit.(a), în continuare aplicându-se procentele prevăzute în Tabelul 3.

2. 3.2 Alte acorduri de compensare

Art.85 – (1) În vederea aplicării prevederilor Capitolului III:

la etapa (a) costul de înlocuire curent pentru contractele incluse într-un acord de compensare poate fi obţinut prin luarea în considerare a costului de înlocuire net ipotetic actual care rezultă din acord; în cazul în care compensarea conduce la o obligaţie netă pentru instituţia de credit care calculează costul de înlocuire net, costul de înlocuire curent este luat în calcul la valoarea zero; şi

la etapa (b) expunerea de credit viitoare potenţială pentru toate contractele incluse într-un acord de compensare poate fi redusă în conformitate cu următoarea ecuaţie:

PCEred = 0.4 * PCEbrut + 0.6 * NGR * PCEbrut

unde:

• – PCEred = valoarea redusă a expunerii de credit viitoare potenţiale pentru toate contractele cu o contrapartidă dată, incluse într-un acord de compensare bilaterală valid din punct de vedere juridic;

  PCEbrut = totalul valorilor aferente expunerilor de credit viitoare

  potenţiale pentru toate contractele încheiate cu o contrapartidă dată, care sunt incluse într-un acord de compensare bilaterală, valid din punct de vedere juridic, şi care sunt calculate prin înmulţirea valorilor aferente principalului noţional cu procentele stabilite în Tabelul 1;

• – NGR = raportul net/brut: calculat de instituţia de credit, fie prin

  1. (a) calcul separat: raportul dintre costul de înlocuire net pentru toate contractele incluse într-un acord de compensare bilaterală, valid din punct de vedere juridic, cu o contrapartidă dată – la numărător – şi costul de înlocuire brut pentru toate contractele incluse într-un acord de compensare bilaterală, valid din punct de vedere juridic, cu acea contrapartidă – la numitor-; fie prin

  2. (b) calcul agregat: raportul dintre suma costurilor de înlocuire nete, calculate pe o bază bilaterală pentru toate contrapartidele ţinând cont de contractele incluse în acorduri de compensare valide din punct de vedere juridic – la numărător-, şi costul de înlocuire brut al tuturor contractelor incluse în acordurile de compensare valide din punct de vedere juridic – la numitor-.

1. (2) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze metoda aleasă în vederea calculării raportului net/brut în mod consecvent.

   Art.86 – Pentru calculul expunerii de credit viitoare potenţiale, potrivit formulei de la art.85, contractele perfect corespondente care sunt incluse în acordul de compensare pot fi luate în considerare ca un singur contract în care principalul noţional este echivalent cu rezultatele nete. Contractele perfect corespondente sunt contracte forward pe cursul de schimb sau contracte similare în care principalul noţional este echivalent cu fluxurile de numerar dacă acestea devin scadente la aceeaşi dată a valutei şi sunt exprimate total sau parţial în aceeaşi monedă.

   Art.87 – În vederea aplicării prevederilor Capitolului IV, la etapa (a):

   • – contractele perfect corespondente care sunt incluse în acordul de compensare pot fi luate în considerare ca un singur contract în care principalul noţional este echivalent cu rezultatele nete, valoarea principalului noţional urmând a se multiplica cu procentele din Tabelul 3

     Şl

   • – pentru toate celelalte contracte incluse într-un acord de compensare, procentele aplicabile pot fi reduse potrivit Tabelului 6:

Tabelul 6

Scadenta iniţialăci)	Contracte pe rata dobânzii	Contracte pe cursul de schimb
Până la un an inclusiv	0,35%	1,50%
Între 1 şi 2 ani inclusiv	0,75%	3,75%
Pentru fiecare an suplimentar	0,75%	2,25%

CAPITOLUL VIII

Sancţiuni şi dispoziţii finale

Art.88 – Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art.226, art.227, art.229, precum şi la art.284 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Art.89 – Fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului BNR – CNVlvf nr.13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentrn instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

Prezentul regulament transpune prevederile art.4 pct.33 şi 34 şi ale Anexelor

III şi IV din Directiva nr. 2006/48/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006, precum şi prevederile art.3 alin.(l) lit.(h) din Directiva 2006/49/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi al instituţiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006.

(l) În cazul contractelor pe rata dobânzii, instituţiile de credit pot, cu aprobarea Băncii Naţionale, să aleagă fie scadenţa iniţială, fie scadenţa reziduală.

ANEXĂ

la regulament