---

Salveaza (0) Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide Adresa de e-mail Parolă Ține-mă minte No account yet? Register

---

privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investitii



Notă …
*) Aprobat de Ordinul nr. 13 din 14.12.2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 1033 din 27.12.2006

ANEXĂ

R E G U L A M E N T Nr. 13/18/2006

privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții

1. (5) Prezentul regulament se aplică la nivel individual şi, după caz, consolidat, în conformitate cu Regulamentul BNR-CNVM nr.17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii.

2. (6) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.

3. (7) Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

4. (8) În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

   1. a) firme de investiţii – entităţi definite potrivit art.7 alin.(l) pct.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excluzând instituţiile de credit, firmele locale şi firmele care sunt autorizate numai în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor de consultanţă pentru investiţii şi/sau primirea şi transmiterea ordinelor din partea investitorilor, fără să deţină bani sau titluri aparţinând clienţilor lor şi care, din acest motiv, nu pot în niciun moment să se afle în poziţie de debitor faţă de clienţii lor

   2. b) instituţii – instituţii de credit şi firme de investiţii

   3. c) firmă locală – o firmă care efectuează tranzacţii în cont propriu pe pieţe de instrumente financiare futures, opţiuni sau alte instrumente financiare derivate şi pe pieţe cash pentru unicul scop de a acoperi poziţii pe pieţele de instrumente financiare derivate, sau care efectuează tranzacţii în contul altor membri ai acelor pieţe, garantate de membri compensatori ai aceloraşi pieţe, care îşi asumă responsabilitatea pentru asigurarea executării contractelor încheiate de o astfel de firmă.

CAPITOLUL II

Cerinţe generale

Art.2 Instituţiile trebuie să dispună de un nivel al fondurilor proprii, care să se situeze în permanenţă la un nivel cel puţin egal cu suma următoarelor cerinţe de capital:

1. a) pentru riscul de credit şi riscul de diminuare a valorii creanţei aferente întregii activităţi, cu excepţia operaţiunilor din portofoliul de tranzacţionare, 8% din totalul valorilor ponderate la risc ale expunerilor, calculate, după caz, în conformitate cu Regulamentul BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, Regulamentul BNR-CNVM nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating şi/sau Regulamentul BNR-CNVM nr.21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare;

2. b) în ceea ce priveşte portofoliul de tranzacţionare, pentru riscul de poziţie, riscul de decontare şi riscul de credit al contrapartidei, cerinţele de capital determinate potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii;

3. c) pentru riscul valutar şi riscul de marfă aferente întregii activităţi, cerinţele de capital determinate potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii; şi

4. d) pentru riscul operaţional aferent întregii activităţi, cerinţele de capital determinate potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr.24/29/2006 privind

determinarea cerinţelor minime de capital ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii pentru riscul operaţional.

Art.3(1) Instituţiile vor evalua activele şi elementele din afara bilanţului în conformitate cu reglementările contabile aplicabile şi, după caz, în conformitate cu Regulamentul (EC) nr.1606/2002 privind aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate, în condiţiile prevăzute de Ordinul 5/2005 al Băncii Naţionale a României pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare.

1. (2) Fără a aduce atingere prevederilor referitoare la nivelul de aplicare din Regulamentul BNR-CNVM nr.17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii, calculul de verificare a conformării instituţiilor cu cerinţele stabilite la art.2 se efectuează trimestrial pe bază individuală şi semestrial pe bază consolidată.

2. (3) Instituţiile comunică Băncii Naţionale a României sau Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, după caz, rezultatul calculului prevăzut la alin.(2), precum şi orice element component aferent acestuia solicitat de cele două autorităţi competente.

3. (4) Instituţiile raportează Băncii Naţionale a României sau Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, după caz, indicatorii prevăzuţi la art.2 lit.a) şi lit.d) precum şi orice element component aferent acestora solicitat de cele două autorităţi competente. Raportarea se face trimestrial pentru indicatorii calculaţi pe bază individuală şi semestrial pentru cei calculaţi pe bază consolidată.

4. (5) Instituţiile raportează Băncii Naţionale a României sau Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, după caz, indicatorii prevăzuţi la art.2 lit.b) şi lit.c) precum şi orice element component aferent acestora solicitat

de cele două autorităţi competente, potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr.22/27 /2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii.

Capitolul III Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art.4(1) – Instituţiile care determină valoarea ponderată la nsc a expunerilor potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating trebuie să dispună, pe parcursul primei, celei de a doua şi a treia perioade de 12 luni după 31 decembrie 2006, de fonduri proprii care vor fi în permanenţă cel puţin egale cu nivelurile indicate în alin.(3), alin.(4) şi alin.(5).

1. (2) Instituţiile care aplică abordarea avansată de evaluare pentru determinarea cerinţei de capital pentru riscul operaţional trebuie să dispună, pe parcursul celei de a doua şi a treia perioade de 12 luni după

   31 decembrie 2006, de fonduri proprii cel puţin egale cu nivelurile indicate la alin.(4) şi alin.(5).

2. (3) Pentru prima perioadă de 12 luni la care se face referire la alin.(l), nivelul fondurilor proprii va fi de 95% din fondurile proprii minime totale de care instituţia ar fi trebuit să dispună pe parcursul acestei perioade în conformitate cu:

   1. a) art.3 din Normele Băncii Naţionale a României nr.5/2004 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul instituţiilor de credit;

   2. b) art.8 – art.12 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii

      de investiţii financiare, în cazul societăţilor de serv1c11 de investiţii financiare;

3. (4) Pentru a doua perioadă de 12 luni la care se face referire la alin.(l), nivelul fondurilor proprii va fi de 90% din fondurile proprii minime totale de care instituţia ar fi trebuit să dispună pe parcursul acestei perioade în conformitate cu:

   1. a) art.3 din Normele Băncii Naţionale a României nr.5/2004 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul instituţiilor de credit;

   2. b) art.8 – art.12 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare, în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare;

4. (5) Pentru a treia perioadă de 12 luni la care se face referire la alin.(l ), nivelul fondurilor proprii va fi de 80% din fondurile proprii minime totale de care instituţia ar fi trebuit să dispună pe parcursul acestei perioade în conformitate cu:

   1. a) art.3 din Normele Băncii Naţionale a României nr.5/2004 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul instituţiilor de credit;

   2. b) art.8 – art.12 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare, în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare.

5. (6) Respectarea cerinţelor prevăzute la alin.(l) – alin.(5) se face prin luarea în considerare a nivelului cerinţelor de fonduri proprii ajustate integral pentru a reflecta diferenţele existente între calculul cerinţelor de fonduri proprii, efectuat potrivit prevederilor:

   1. a) Normelor Băncii Naţionale a României nr.12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi expunerilor mari ale instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor Băncii Naţionale a României nr.5/2004 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul instituţiilor de credit sau

   2. b) Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare, în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare şi calculul cerinţelor de fonduri proprii potrivit prevederilor art.2, respectivele diferenţe provenind din tratamentul distinct aplicat pierderilor aşteptate şi pierderilor neaşteptate, potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating.

6. (7) Pentru scopurile alin.(l) – alin.(6) din prezentul articol, se aplică prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr.17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.

7. (8) Prevederile alin.(l) – alin.(7) se aplică în concordanţă cu art.279 lit.a), lit.e) şi lit.f) şi art.282 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu art.29 alin.(l) din Regulamentul BNR-CNVM nr.17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi cu Capitolul IV, Secţiunile 2 şi 3 din Regulamentul BNR-CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii:

   1. a) societăţilor de servicii de investiţii financiare care calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor, pentru scopurile Anexei

      II din Regulamentul BNR-CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr.15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit si firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating şi

   2. b) societăţilor de servicii de investiţii financiare care utilizează, pentru calcularea cerinţelor de capital pentru acoperirea riscului operaţional, abordarea avansată de evaluare prevăzută în art.17 alin.(l) – alin.(2) din Regulamentul BNR-CNVM nr.24/29/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii pentru riscul operaţional.

Art.5 Până la data de 1 ianuarie 2008, instituţiile pot aplica, pentru scopul calculării totalului valorilor ponderate la risc ale expunerilor prevăzut la art.2 lit.a):

1. a) prevederile art.5 şi art.6 din Normele Băncii Naţionale a României nr.12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi expunerilor mari ale instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul instituţiilor de credit.

2. b) prevederile art.57 – art.62 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare, în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare.

Art.6(1) Dacă opţiunea prevăzută la art.5 este exercitată, în cazul instituţiilor de credit prevederile art.5 şi art.6 din Normele Băncii Naţionale a României nr.12/2003 se aplică, cu respectarea următoarelor dispoziţii:

1. a) „valoarea ajustată în funcţie de risc” de la art.5 alin.(l) din Normele Băncii Naţionale a României nr. 12/2003 corespunde noţiunii de „valoare ponderată la risc a expunerii” în sensul art.2 lit.a);

2. b) rezultatele calculului prevăzut la art.5 alin.(2) din Normele Băncii Naţionale a României nr.12/2003 sunt considerate ca valori ponderate la risc ale expunerilor în sensul art.2 lit.a);

3. c) „suma valorilor ponderate în funcţie de risc ale activelor şi elementelor din afara bilanţului” de la art.5 alin.(4) din Normele Băncii Naţionale a României nr.12/2003 reprezintă „totalul valorilor ponderate la risc ale expunerilor” prevăzut la art.2 lit.a);

4. d) „instrumentele financiare derivate de credit” sunt incluse în lista elementelor cu „risc maxim” din Anexa I la Normele Băncii Naţionale a României nr.12/2003;

5. e) tratamentul stabilit la art.6 alin.(3) din Normele Băncii Naţionale a României nr. 12/2003 se aplică instrumentelor financiare derivate înscrise în Anexa III a aceloraşi norme, fie acestea din bilanţ sau din afara bilanţului, şi rezultatele tratamentului prevăzut în Anexa II din Normele 12/2003 sunt considerate ca valori ponderate la risc ale expunerilor în sensul art.2 lit.a).

1. (2) Dacă opţiunea prevăzută la art.5 este exercitată, în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare prevederile art.57 – art.62 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare se aplică, cu respectarea următoarelor dispoziţii:

   1. a) în cadrul art.57 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare, ,,valoarea activelor cu risc” calculate în conformitate cu prevederile art.58 al aceluiaşi regulament, înmulţită cu ponderile de risc aplicabile contrapărţii relevante conform Anexei I a

      Regulamentului nr.9/2004 va corespunde noţiunii "valoare ponderată la risc a expunerii" în sensul art.2 lit.a);

   2. b) rezultatele calculului prevăzut la art.62 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare sunt considerate ca valori ponderate la risc ale expunerilor în sensul art.2 lit.a);

   3. c) „instrumentele financiare derivate de credit” sunt incluse în categoria elementelor cu „risc maxim” în Tabelul 6 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare;

   4. d) tratamentul stabilit la art.l din Anexa II a Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare se aplică instrumentelor financiare derivate menţionate la art. 2 al aceleiaşi anexe, fie acestea din bilanţ sau din afara bilanţului, şi rezultatele tratamentului prevăzut în Anexa II a Regulamentului nr.9/2004 sunt considerate ca valori ponderate la risc ale expunerilor în sensul art.2 lit.a).

      Art.7 Dacă opţiunea prevăzută la art.5 este exercitată, prevederile următoarelor reglementări nu vor fi aplicabile:

      1. a) Regulamentul BNR-CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii; şi

      2. b) Regulamentul BNR-CNVM nr.21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.

      Art.8 Dacă opţiunea prevăzută la art.5 este exercitată, cerinţa de capital pentru riscul operaţional prevăzută la art.2 lit.d) se reduce cu procentul care corespunde raportului între valoarea expunerilor instituţiei pentru

      care valorile ponderate la risc ale expunerilor sunt determinate potrivit opţiunii de la art.5 şi valoarea totală a expunerilor instituţiei.

      Art.9 În cazul în care o instituţie calculează valoarea ponderată la risc a tuturor expunerilor potrivit opţiunii prevăzute la art.5, în ceea ce priveşte expunerile mari se aplică:

      1. a) prevederile Capitolului III din Normele Băncii Naţionale a României nr.12/2003, în cazul instituţiilor de credit;

      2. b) prevederile Capitolului 11 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare, în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare.

      Art.IO Dacă opţiunea prevăzută la art.5 este exercitată, următoarele prevederi nu se vor aplica pe perioada exercitării respectivei opţiuni:

      1. a) art.148 – art.149 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului referitoare la procesul intern de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri;

      2. b) art.166 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă referitor la verificarea şi evaluarea de către autoritatea de supraveghere a respectivului proces şi art.16 alin.(2) şi alin.(3) din Regulamentul BNR-CNVM nr.23/28/2006 privind criteriile tehnice referitoare la organizarea şi tratamentul riscurilor, precum şi criteriile tehnice utilizate de autorităţile competente pentru verificarea şi evaluarea acestora;

      3. c) art.226 alin.2 lit.a) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă; şi

      4. d) cerinţele de publicare prevăzute de Regulamentul BNR-CNVM nr.25/30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

      Art.11 Dacă opţiunea prevăzută la art.5 este exercitată, prevederile art.5 – art. l O se aplică în mod corespunzător pentru scopurile Regulamentului nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, cu respectarea următoarelor dispoziţii:

      1. a) referinţele către Regulamentul BNR-CNVM nr.20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă şi către Anexa respectivului regulament – ,,Tipuri de instrumente financiare derivate”, care sunt utilizate în cadrul pct.7 din Anexa II la Regulamentul BNR­ CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, se vor citi astfel:

         1. 1. în cazul instituţiilor de credit, ca referinţe către Anexa II ş1, respectiv, către Anexa III la Normele Băncii Naţionale a României nr.12/2003;

         2. 2. în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare, ca referinţe către Anexa II a Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare;

      2. b) cerinţele de la pct.5 din Anexa II la Regulamentul BNR-CNVM nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii vor fi înlocuite astfel:

         1. 1. în cazul instituţiilor de credit, cu cerinţele corespunzătoare din cadrul Anexei III la Normele Băncii Naţionale a României nr.5/2004 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit;

         2. 2. în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare, cu cerinţele corespunzătoare din cadrul Capitolului 8 al Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare.

      Art.12 Până la data de 1 ianuarie 2008, prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe.

      Art.13 Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art.226, art. 227, art.229 precum şi la art.284 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99

      /2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

      Art.14 – Prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

      Art. 15(1) Doar în cazul instituţiilor de credit aflate în situaţiile prevăzute la art.4 alin.(l) şi alin. (2), pentru scopul prevederilor alin.(3) – alin.(6) ale aceluiaşi articol, pe parcursul primei, celei de a doua şi a treia perioade de 12 luni după 31 decembrie 2006, rămân aplicabile dispoziţiile Normelor Băncii Naţionale a României nr.12/2003, mai puţin art.7, precum şi dispoziţiile Normelor Băncii Naţionale a României nr.5/2004.

      (2) Doar în cazul societăţilor de servicii de investiţii financiare aflate în situaţiile prevăzute la art.4 alin.(l) şi alin.(2), pentru scopul prevederilor alin.(3) – alin.(6) ale aceluiaşi articol, pe parcursul primei, celei de a doua şi a treia perioade de 12 luni după 31 decembrie 2006, rămân aplicabile dispoziţiile Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare

      nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de serv1c11 de investiţii financiare.

2. (3) Doar pentru instituţiile de credit care exercită opţiunea prevăzută la art.5, până la data de 1 ianuarie 2008, rămân aplicabile dispoziţiile Normelor Băncii Naţionale a României nr.12/2003, mai puţin art.7, precum şi dispoziţiile Anexei III (împreună cu celelalte prevederi relevante pentru aplicarea acestora) din cadrul Normelor Băncii Naţionale a României nr.5/2004, la care se face referire la art.11 lit.b).

3. (4) Doar pentru societăţile de servicii de investiţii financiare care exercită opţiunea prevăzută la art.5, până la data de 1 ianuarie 2008, rămân aplicabile dispoziţiile art.57 – art.62 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.9/2004 privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi dispoziţiile Capitolului 8 al aceluiaşi regulament (împreună cu celelalte prevederi relevante pentru aplicarea acestora), la care se face referire la art.11 lit.b).

Prezentele reglementări transpun prevederile art.74, art.75 şi ale art.152 din Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr.L 177/30.06.2006, precum şi prevederile art.3 alin.(l) lit.b), lit.c) şi lit.p), art.43 şi ale art.SO alin.(l) din Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind

adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr.L 177/30.06.2006.

BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

Nr. 11 din 14 decembrie 2006 Nr. 108 din 14 decembrie 2006

O R D I N

pentru aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile

de credit și firmele de investiții potrivit abordării standard*)

Având în vedere prevederile art. 126, 278, 384 și ale art. 385 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, precum și ale art. 2 lit. a) din Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții,

în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 și ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, precum și ale art. 1 și 2 și ale art. 7 alin. (1), (3), (10)

și (15) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare,

Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:

Art. 1. — Se aprobă Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordării standard, prevăzut în anexa**) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. — Prezentul ordin și regulamentul menționat la art. 1 vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. — Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Președintele Consiliului de administrație Președintele Comisiei Naționale al Băncii Naționale a României, a Valorilor Mobiliare,

Mugur Constantin Isărescu Gabriela Anghelache

*) Ordinul nr. 11/108/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.033 din 27 decembrie 2006 și este reprodus și în acest număr bis.

**) Anexa este reprodusă în facsimil.

ANEXĂ

R E G U L A M E N T Nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordării standard

prevederile prezentului regulament în ceea ce priveşte determinarea, potrivit abordării standard, a valorii ponderate la risc a expunerilor în vederea calculării cerinţelor minime de capital pentru riscul de credit ale cooperativelor de credit şi nu vor putea stabili cerinţe mai puţin restrictive decât cele prevăzute de acesta. În acest sens reglementările emise de casa centrală vor fi transmise spre avizare Băncii Naţionale a României.

1. (4) Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare precum şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii. În acest sens, orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută, după caz, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

2. (5) Prezentul regulament se aplică la nivel individual şi, după caz, consolidat, în conformitate cu Regulamentul BNR-CNVM nr. 17/22/2006 pn·vind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.

3. (6) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.

Art.2 – (1) În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. 1. bănci centrale – include şi Banca Central Europeană, dacă nu se precizează altfet

2. 2. instituţie externă de evaluare a creditului – entitate care efectuează evaluări

   ale creditului altor entităţi, alta decât agenţia de creditare a exportului;

3. 3. instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă – o instituţie externă de evaluare a creditului pentru ale cărei ratinguri Banca Naţională a României s-a pronunţat că pot fi folosite de instituţiile de credit în scopurile determinării valorii ponderate la risc a expunerilor;

4. 4. instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată – o instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă pentru ale cărei ratinguri o instituţie de credit s-a pronunţat că vor fi folosite în scopurile determinării valorii ponderate la risc a expunerilor;

5. 5. instrumente de capital reglementat – titluri emise de instituţii care fac parte din fondurile proprii ale acestora, potrivit legislaţiei aplicabile respectivelor instituţii;

6. 6. imobilizări corporale – au semnificaţia prevăzută de reglementările contabile aplicabile;

7. 7. conturile de regularizare – au semnificaţia prevăzută de reglementările

   contabile aplicabile;

8. 8. rating – evaluare de credit efectuată de o instituţie externă de evaluare a creditului care exprimă probabilitatea de nerambursare, parţial sau în întregime, a obligaţiilor unui debitor;

9. 9. expunere – un activ sau un element din afara bilanţului prevăzut în Anexă;

1O. entităţi din sectorul public – organisme administrative rară scop lucrativ, responsabile faţă de administraţiile centrale, administraţiile regionale sau autorităţile locale sau autorităţi care, din perspectiva autorităţilor competente, exercită aceleaşi responsabilităţi ca şi autorităţile regionale şi locale, sau entităţi fără scop lucrativ aflate sub controlul administraţiilor centrale şi care beneficiază de garanţia expresă a administraţiilor centrale; această categorie poate include entităţi administrate autonom, a căror activitate este guvernată de lege şi care se află sub supraveghere publică;

1. 11. entităţi mici şi mijlocii – întreprinderi mici şi mijlocii din România sau din străinătate care corespund criteriilor prevăzute în acest sens de Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinden1or mici şi mzjlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice formă legală

   de exercitare a unei profesii libere care corespunde criteriilor prevăzute de aceeaşi lege

2. 12. organisme de plasament colectiv (OPC) – entităţi definite potrivit art.2, alin.l, pct. 20 din Legea nr. 297/2004, pn·vind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare

3. 13. tranzacţie de răscumpărare – orice tranzacţie derulată în baza unui acord ce corespunde definiţiei prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, pentru "acord repo şi acord reverse repo'

4. 14. societăţi – orice persoană juridică sau formă de asociere în vederea

desfăşurării de activităţi economice sau profesii libere, faţă de care o expunere nu îndeplineşte criteriile pentru a se încadra în clasa de expuneri de tip retail.

1. (2) În înţelesul prezentului regulament, referirile la administraţiile regionale au în vedere administraţiile regionale din alte state.

2. (3) Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

3. (4) Termenii şi expresiile „instituţii” şi „firme de investiţii” au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr.13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

4. (5) Expresia ăoperaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri” are semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii.

5. (6) Semnificaţia expresiei de ăgrup de clienţi aflaţi în legătură” este cea prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 16/21/2006 pn'vind expunen'le mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.

6. (7) Termenul ăcontrapartidă centrală” are semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVN! nr. 20/25/2006 pn'vind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlunlmăifuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă.

Secţiunea a 2-a Determinarea valorii expunerilor

Art.3 – (1) Fără a se aduce atingere prevederilor alin. (3), valoarea expusă la risc a unui element de activ este reprezentată de valoarea sa bilanţieră, iar valoarea expusă la risc pentru elementele din afara bilanţului, prevăzute în cadrul Anexei- Clasificarea elementelor din afara bilanţului, va fi reprezentată de următoarele procente din valoarea acestora: 100%, dacă elementul este purtător de risc maxim 50%, dacă elementul este purtător de risc mediu 20%, dacă elementul este purtător de risc moderat şi 0%, dacă elementul este purtător de risc scăzut. Elementele din afara bilanţului la care se face referire mai sus vor fi încadrate în categorii de risc, după cum se prevede în Anexă.

1. (2) Dacă o instituţie de credit aplică metoda extinsă a garanţiilor financiare, în baza prevederilor Capitolului IV din Regulamentul BNR-CNVN! nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şifirmele de investiţii, în cazul în care expunerea este sub forma titlurilor sau a mărfurilor vândute, gajate sau date cu împrumut în cadrul unei tranzacţii de răscumpărare sau al unei operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri, precum şi în cadrul tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expusă la risc va fi majorată prin ajustarea cu indicele de volatilitate

   corespunzător acestor titluri sau mărfuri, potrivit modului de calcul prevăzut de art. 93 – 118 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

2. (3) Valoarea expusă la risc în cazul unui instrument financiar derivat prevăzut în cadrul Anexei la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlurilmăifuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă va fi determinată potrivit metodelor prevăzute de respectivul regulament, luând în considerare, pentru scopurile acestor metode, efectele contractelor prevăzute la art.77 lit.(a) din acelaşi regulament şi ale altor acorduri de compensare.

   Valoarea expusă la risc din tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri, tranzacţii cu termen lung de decontare şi tranzacţii de creditare în marjă poate fi determinată potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/măifuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în mmjă sau potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

3. (4) Dacă o expunere face obiectul unei tehnici de protecţie finanţată a creditului, valoarea expunerii respective se poate modifica în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şifirmele de investiţii.

4. (5) Fără a se aduce atingere prevederilor alin.(3), valoarea expusă la risc în cazul sumelor în curs de decontare reprezentând expuneri la riscul de credit faţă de o contrapartidă centrală, aşa cum sunt acestea stabilite de autorităţile competente, se va determina potrivit prevederilor art. 8 din Regulamentul BNR­ CNVN! nr. 20/25/2006 pn'vind tratamentul n·scului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/măifuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, cu condiţia ca expunerile la riscul de credit ale contrapartidei centrale faţă de toate contrapartidele, participanţi la acordurile sale, să fie acoperite zilnic integral prin garanţii reale.

   Sect,iunea a 3-a Încadrarea pe clase de expuneri

   Art.4 – (1) Pentru aplicarea prevederilor prezentului regulament, fiecare element de activ sau din afara bilanţului va fi încadrat într-una din următoarele clase de expuneri:

   1. a) creanţe sau creanţe potenţiale faţă de administraţiile centrale sau băncile centrale;

   2. b) creanţe sau creanţe potenţiale faţă de administraţiile regionale sau autorităţile locale;

   3. c) creanţe sau creanţe potenţiale faţă de organismele administrative ş1 entităţile fără scop lucrativ;

   4. d) creanţe sau creanţe potenţiale faţă de bănci multilaterale de dezvoltare;

   5. e) creanţe sau creanţe potenţiale faţă de organizaţii internaţionale;

   6. f) creanţe sau creanţe potenţiale faţă de instituţii şi instituţii financiare;

   7. g) creanţe sau creanţe potenţiale faţă de societăţi;

   8. h) creanţe sau creanţe potenţiale de tip retail;

   9. i) creanţe sau creanţe potenţiale garantate cu proprietăţi iinobiliare;

   10. j) elemente restante;

   11. k) elemente ce aparţin categoriilor reglementate ca având risc ridicat;

       1. 1) expuneri sub forma obligaţiunilor garantate;

          1. m) poziţii din securitizare;

          2. n) creanţe pe termen scurt faţă de instituţii şi societăţi;

          3. o) creanţe sub forma titlurilor de participare deţinute în organismele de plasament colectiv;

          4. p) alte elemente.

          1. (2) Pentru a putea fi încadrată în clasa expunerilor de tip retail prevăzute la alin.(l ), lit.h), o expunere trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

             1. a) expunerea trebuie să fie înregistrată faţă de una sau mm multe persoane fizice sau faţă de o entitate mică sau mijlocie;

             2. b) expunerea îmbracă una din următoarele forme: credite şi linii de credit reînnoibile (incluzând carduri de credit şi descoperit de cont), credite de consum şi contracte de leasing (de exemplu: credite auto, leasing auto, credite pentru studii etc.), facilităţi de credit şi angajamente pentru entităţi mici şi mijlocii; din clasa expunerilor de tip retail sunt excluse creanţele sau creanţele potenţiale garantate cu proprietăţi imobiliare locative cărora li se aplică tratamentul prevăzut la art. 35;

             3. c) expunerea trebuie să fie parte a unui număr semnificativ de expuneri cu caracteristici similare, astfel încât riscurile asociate respectivei finanţări să fie în mod substanţial reduse; în acest sens, suma totală datorată instituţiei de credit, de către debitor sau de către grupul de clienţi

                aflaţi în legătură, din care acesta face parte, nu depăşeşte O.2% din valoarea întregului portofoliu de expuneri de tip retait

             4. d) suma totală datorată instituţiei de credit, societăţilor mamă şi filialelor instituţiei de credit, de către debitor sau de către grupul de clienţi aflaţi în legătură, din care acesta face parte, sumă care include şi toate expunerile restante, nu trebuie să depăşească echivalentul în lei a 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţia de credit. Instituţia de credit trebuie să depună toate diligenţele pentru a dobândi aceste informaţii.

                Titlurile nu pot fi încadrate în clasa expunerilor de tip retail.

          2. (3) Valoarea actualizată a plăţilor minime aferente contractelor de leasing financiar de tip retail este eligibilă pentru încadrarea în clasa de expuneri prevăzută la lit.h).

          Sect,iunea a 4-a

          Determinarea valorii ponderate la risc a expunerilor

          Art.5 – (1) Pentru calculul valorii ponderate la risc a expunerilor, se aplică ponderi de risc tuturor expunerilor, în conformitate cu prevederile Capitolului II, cu excepţia celor care se deduc din fondurile proprii, potrivit Regulamentului BNR-CNVM nr. 18/23/2006 pn·vind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale finnelor de investiţii. Ponderea de risc aplicată depinde de clasa în care au fost încadrate expunerile şi, în măsura prevăzută la Capitolul II, de calitatea creditului.

          1. (2) Calitatea creditului poate fi determinată utilizând, în conformitate cu prevederile art.6-8, ratingurile fumizate de instituţiile externe de evaluare a creditului sau, potrivit prevederilor Capitolului II, secţiunea 1, evaluările externe ale creditului efectuate de agenţiile de creditare a exportului.

          2. (3) Valoarea ponderată la risc a unei expuneri se obţine prin înmulţirea valorii expunerii cu ponderea de risc specificată sau determinată în conformitate cu prezentul capitol şi cu Capitolul II.

          3. (4) Fără a se aduce atingere prevederilor alin. 1, dacă o expunere beneficiază de o protecţie a creditului, ponderea de risc aplicabilă acestei expuneri poate fi modificată în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVA1 nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şifinnele de investiţii.

          4. (5) Valoarea ponderată la risc a expunerilor securitizate se calculează în conformitate cu Regulamentul BNR-CNVA1 nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.

          5. (6) Expunerilor pentru care, în Capitolul II, nu se prevede o modalitate de calcul a valorii ponderate la risc, li se aplică ponderea de risc de I00%.

          Sect,iunea a 5-a Utilizarea ratingurilor externe

          Art.6 – (1) Un rating extern poate fi utilizat pentru a determina ponderea de risc aplicabilă unei expuneri în conformitate cu prevederile art. 5, numai dacă instituţia externă de evaluare a creditului este recunoscută ca eligibilă, pentru fumizarea unor astfel de ratinguri, de către Banca Naţională a României.

          1. (2) Banca Naţională a României va recunoaşte ca eligibilă o instituţie externă de evaluare a creditului, pentru scopurile prevăzute la art. 5, numai dacă este încredinţată că metodologia de evaluare utilizată de aceasta îndeplineşte cerinţele de obiectivitate, independenţă, revizuire permanentă şi transparenţă, şi că ratingurile fumizate îndeplinesc cerinţele de credibilitate şi transparenţă. În scopul recunoaşterii eligibilităţii unei instituţii externe de evaluare a creditului,

             Banca Naţională a României va avea în vedere criteriile tehnice prevăzute la Capitolul IV.

          2. (3) Dacă o instituţie externă de evaluare a creditului a fost recunoscută ca eligibilă de către autorităţile competente ale unui alt stat membru, Banca Naţională a României va putea recunoaşte respectiva instituţie ca eligibilă, fără a mai realiza propria evaluare.

          3. (4) Banca Naţională a României va publica procedura de recunoaştere, precum şi lista instituţiilor externe de evaluare a creditului recunoscute ca eligibile, potrivit alin. (2) şi (3).

          Art.7 – (1) Pe baza criteriilor tehnice prevăzute la Capitolul IV, Banca Naţională a României realizează, pentru fiecare clasă de expuneri, o corespondenţă între nivelurile scalei de evaluare a calităţii creditului prevăzute la Capitolul II şi ratingurile fumizate de o instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă. Această corespondenţă trebuie să fie obiectivă şi consecventă.

          (2) În cazul în care autorităţile competente dintr-un alt stat membru sau Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare au realizat o corespondenţă potrivit alin. I, Banca Naţională a României o va putea recunoaşte, rară a derula propriul proces decizional în acest sens.

          Art.8 – (1) Utilizarea ratingurilor fumizate de instituţiile externe de evaluare a creditului, în scopul calculării valorii ponderate la risc a expunerilor unei instituţii de credit, trebuie să fie consecventă şi conformă cu prevederile Capitolului III. Ratingurile nu trebuie să fie selectate urmărindu-se diminuarea arbitrară a cerinţei de capital.

          (2) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze ratinguri solicitate de către debitor. Cu permisiunea Băncii Naţionale a României, instituţiile de credit pot utiliza şi ratinguri nesolicitate, efectuate din proprie iniţiativă de instituţii externe de evaluare a creditului eligibile. Utilizarea ratingurilor nesolicitate este condiţionată de îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de Capitolul IV al prezentului regulament.

          Capitolul II – Ponderi de risc SECT, IUNEA 1

          Expunerile faţă de administraţiile centrale sau băncile centrale

          1. 1.1 Tratamentul general aplicabil

             Art.9 – (1) Fără a se aduce atingere prevederilor alin. (2) şi (3), precum şi ale art. IO şi art. 11, expunerilor faţă de administraţiile centrale şi faţă de băncile centrale li se aplică o pondere de risc de 100%.

             1. (2) Sub rezerva prevederilor alin.(3), expunerilor faţă de administraţiile centrale şi faţă de băncile centrale, pentru care este disponibil un rating furnizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată, li se atribuie o pondere de risc conform tabelului nr. 1, asociată nivelului scalei de evaluare a calităţii creditului pe care se încadrează, conform corespondenţei realizate de Banca Naţionala a României în baza prevederilor art. 7.

                Tabelul nr. 1

                Nivelul scalei de evaluare a calitătii creditu lui	1	2	3	4	5	6
                Pondere de risc(%)	o	20	50	100	100	150

             2. (3) Expunerilor faţă de Banca Centrală Europeană li se aplică ponderea de risc de O%.

          2. 1.2 Tratamentul pentru expunerile în moneda naţională a împrumutatului

             Art.IO – (1) Expunerilor faţă de administraţiile centrale şi faţă de băncile centrale ale statelor membre, exprimate şi finanţate în moneda naţională a administraţiei centrale şi a băncii centrale respective, li se aplică ponderea de risc de 0%.

             1. (2) În cazul în care autorităţile competente ale unui stat terţ, care, în opinia Băncii Naţionale a României, aplică reguli de supraveghere şi de reglementare cel puţin echivalente celor aplicate în România, atribuie expunerilor faţă de administraţia centrală proprie şi faţă de banca centrală proprie, exprimate şi finanţate în moneda naţională, o pondere de risc inferioară celei prevăzute la art. 9 alin. (1) şi (2 ), instituţiile de credit pot aplica pentru aceste expuneri ponderea de risc stabilită de respectivele autorităţi competente.

          3. 1.3 Tratamentul în cazul utilizării evaluărilor de credit efectuate de agenţiile de creditare a exportului

Art.11 – (1) Evaluările de credit furnizate de agenţiile de creditare a exportului pentru administraţiile centrale sunt recunoscute de Banca Naţională a României, dacă cel puţin una dintre următoarele condiţii este îndeplinită:

1. a) se referă la un scor de risc consensual stabilit de agenţiile de creditare a exportului participante la ,,Acordul OECD privind principiile referitoare la creditele pentru export susţinute public”;

2. b) agenţia de creditare a exportului publică evaluările sale de credit, fiecare evaluare de credit fiind asociată uneia dintre cele opt prime minimale de asigurare pentru export, conform metodologiei agreate de OECD la care agenţia de creditare subscrie.

(2) Expunerilor pentru care, în scopul ponderării la risc, este recunoscută o evaluare a creditului fumizată de o agenţie de creditare a exportului, li se atribuie o pondere de risc conform tabelului nr. 2.

Prima minimală de asigurare pentru export	o	1	2	3	4	5	6	7
Pondere de risc (%)	o	o	20	50	100	100	100	150

Tabelul nr.2

SECŢIUNEA a 2-a

Expunerile faţă de administraţiile regionale sau autorităţile locale Art.12 – (1) Fără a se aduce atingere prevederilor alin. (3), art. 13 şi ale art. 14, expunerilor faţă de administraţiile regionale şi autorităţile locale li se aplică tratamentul prevăzut la art. 23 şi art. 24 pentru expunerile faţă de instituţii.

1. (2) Autorităţile locale din România reprezintă autorităţile administraţiei publice locale la care se face referire în cadrul Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice.

2. (3) În cazul în care autorităţile competente ale altor state membre aplică expunerilor faţă de propriile administraţii regionale şi autorităţi locale ponderi de risc în funcţie de ratingul corespunzător administraţiei centrale în jurisdicţia în care acestea sunt stabilite, instituţiile de credit pot să pondereze la risc aceste expuneri utilizând ponderile de risc aplicabile conform reglementărilor autorităţilor competente din statele membre respective.

Art.13 – (1) Expunerilor faţă de administraţiile regionale si autorităţile locale li se aplică acelaşi tratament ca şi expunerilor faţă de administraţia centrală în jurisdicţia căreia sunt stabilite, dacă între aceste expuneri nu există diferenţe în

ceea ce priveşte riscul de credit, datorită existenţei competenţelor specifice ale administraţiilor regionale sau autorităţilor locale de colectare a veniturilor şi datorită existenţei unor acorduri instituţionale specifice ce au ca efect reducerea riscului de nerambursare al acestora până la nivelul riscului de nerambursare al administraţiei centrale.

(2) Tratamentul prevăzut la alin. (1) se aplică expunerilor faţă de administraţiile regionale şi autorităţile locale din România şi din alte state membre menţionate în listele întocmite şi publicate în acest sens de autorităţile competente din fiecare ţară.

Art.14 – În cazul în care autorităţile competente ale unui stat terţ, ce aplică, în opinia Băncii Naţionale a României, reguli de supraveghere şi de reglementare cel puţin echivalente celor aplicate în România, tratează expunerile faţă de administraţiile regionale sau autorităţile locale ca şi expunerile faţă de administraţia centrală proprie, instituţiile de credit pot să pondereze la risc în acelaşi mod expunerile faţă de asemenea administraţii regionale şi autorităţi locale.

Art.15 – Expunerile faţă de biserici şi comunităţi religioase constituite ca şi persoane juridice de drept public, în măsura în care au competenţe de colectare de taxe, potrivit legislaţiei aplicabile, vor fi tratate ca şi expunerile faţă de administraţii regionale şi autorităţi locale. Prevederile art.13 alin.(l) nu sunt aplicabile.

SECT, IUNEA a 3-a

Expunerile faţă de organisme administrative şi faţă de entităţi fără scop lucrativ

1. 3.1. Tratamentul general aplicabil

   Art.16 – Fără a se aduce atingere prevederilor art.17, expunerilor faţă de organismele administrative şi faţă de entităţile rară scop lucrativ li se aplică ponderea de risc de 100%.

2. 3.2. Entităţile din sectorul public

Art.17 – (1) Fără a se aduce atingere prevederilor alin. (2) şi (3), expunerilor faţă de entităţile din sectorul public li se aplică ponderea de risc de 100%.

1. (2) În cazul în care autorităţile competente ale unui alt stat membru tratează expunerile faţă de entităţile din sectorul public ca şi expunerile faţă de instituţii sau ca şi expunerile faţă de administraţia centrală în jurisdicţia căreia sunt înfiinţate respectivele entităţi, instituţiile de credit pot să pondereze la risc în acelaşi mod expunerile faţă de asemenea entităţi.

2. (3) În cazul în care autorităţile competente ale unui stat terţ ce aplică, în opinia Băncii Naţionale a României, reguli de supraveghere şi de reglementare cel puţin echivalente celor aplicate în România, tratează expunerile faţă de entităţile sectorului public ca şi expunerile faţă de instituţii, instituţiile de credit pot să pondereze la risc în acelaşi mod expunerile faţă de asemenea entităţi.

SECT, IUNEA a 4-a

Expunerile faţă de băncile multilaterale de dezvoltare

1. 4.1 Sfera de aplicare

   Art.18 – Pentru scopurile prezentului regulament Societatea Inter-americană de Investiţii (the Inter-American Investment Corporation), Banca pentru Dezvoltare şi Comerţ în regiunea Mării Negre (the Black Sea Trade and Development Bank) şi Banca Central-Americană pentru Integrare Economică (the Central American Bank for Economic Integration) sunt considerate bănci multilaterale de dezvoltare.

2. 4.2 Tratamentul general aplicabil

Art.19 – (1) Fără a se aduce atingere prevederilor alin.(2) şi (3), expunerilor faţă de băncile multilaterale de dezvoltare li se aplică tratamentul pentru expunerile faţă de instituţii, prevăzut la paragraful 6.2. Tratamentul pentru expunerile pe termen scurt, prevăzut la art. 25, respectiv art. 29 alin. (1) nu se aplică.

1. (2) Expunerilor faţă de următoarele bănci multilaterale de dezvoltare li se aplică ponderea de risc de 0%.

   1. a) Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (the International Bank for Reconstruction and Development);

   2. b) Societatea Financiară Internaţională (the International Finance Corporation);

   3. c) Banca Inter-americană de Dezvoltare (the Inter-American Development Bank);

   4. d) Banca Asiatică de Dezvoltare (the Asian Development Bank);

   5. e) Banca Africană de Dezvoltare (the African Development Bank);

   6. f) Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (the Council of Europe Development Bank);

   7. g) Banca Nordică de Investiţii (the Nordic Investment Bank);

   8. h) Banca de Dezvoltare din Caraibe (the Caribbean Development Bank);

   9. i) Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (the European Bank for Reconstruction and Development);

   10. j) Banca Europeană de Investiţii (the European Investment Bank);

   11. k) Fondul European de Investiţii (the European Investment Fund);

       1) Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (the Multilateral Investment Guarantee Agency)

2. (3) Partea capitalului subscris şi nevărsat la Fondul European de Investiţii se ponderează cu 20%.

SECT, IUNEA a 5-a

Expunerile faţă de organizaţii internaţionale

Art.20 – Expunerilor faţă de Comunitatea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Reglementelor Internaţionale li se aplică ponderea de risc de O%.

SECŢIUNEA a 6-a

Expunerile faţă de instituţii şi instituţii financiare

6.1 Tratamentul aplicabil

Art.21 – Ponderea de risc pentru expunerile faţă de instituţii se determină pe baza metodei de evaluare externă a calităţii creditului, potrivit prevederilor art. 24 şi art. 25.

Art.22 – (1) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 21 – 30, expunerile faţă de instituţiile financiare autorizate şi supravegheate de autorităţile competente responsabile cu autorizarea şi supravegherea instituţiilor de credit şi supuse unor cerinţe prudenţiale echivalente celor aplicate instituţiilor de credit, sunt ponderate la risc ca şi expunerile faţă de instituţii.

(2) Expunerilor faţă de instituţii financiare care nu îndeplinesc condiţiile menţionate la alin. I li se aplică tratamentul prevăzut pentru ponderarea expunerilor faţă de societăţi.

Art.23 – Expunerilor faţă de instituţii pentru care nu este disponibil un rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată li se aplică ponderea de risc cea mai mare dintre ponderea aplicată expunerilor faţă de administraţia centrală a statului în jurisdicţia căruia este înfiinţată respectiva instituţie şi ponderea de risc stabilită potrivit paragrafului 6.2.

6.2. Determinarea ponderii de risc

pe baza metodei de evaluare externă a calităţii creditului

Art.24 – (1) Expunerilor faţă de instituţii, cu o scadenţă iniţială efectivă mai mare de trei luni, pentru care este disponibil un rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată, li se atribuie ponderea de risc, conform tabelului nr. 3, asociată nivelului scalei de evaluare a calităţii creditului pe care se încadrează, conform corespondenţei realizate de Banca Naţională a României în baza art. 7.

Tabelul nr. 3

Nivelul scalei de evaluare a calitătii creditului	1	2	3	4	5	6
Pondere de risc (%)	20	50	50	100	100	150

(2) Fără a aduce atingere prevederilor art.23, expunerilor prevăzute la alin. (1), pentru care nu este disponibil un rating furnizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată, li se aplică ponderea de risc de 50%.

6.3. Tratamentul general aplicabil expunerilor pe termen scurt

Art.25 – (1) Expunerilor faţă de instituţii, cu o scadenţă iniţială efectivă de trei luni sau mai mică, pentru care este disponibil un rating furnizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată, li se atribuie ponderea de risc conform tabelului nr. 4, asociată nivelului scalei de evaluare a calităţii creditului pe care se încadrează, conform corespondenţei realizate de Banca Naţională a României în baza art. 7.

Tabelul nr. 4

Nivelul scalei de evaluare a calitătii creditului	1	2	3	4	5	6
Pondere de risc(%)	20	20	20	50	50	150

(2) Fără a se aduce atingere prevederilor art.23, expunerilor prevăzute la alin.(l ), pentru care nu este disponibil un rating furnizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată, li se aplică ponderea de risc de 20%.

1. 6.4 Interacţiunea cu ratinguri distincte pe termen scurt

   Art.26 – Dacă nu sunt disponibile ratinguri distincte pe termen scurt, tuturor expunerilor cu scadenţă reziduală de până la trei luni inclusiv li se aplică tratamentul general pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la art.25 alin.(l ).

   Art.27 – Dacă este disponibil un rating distinct pe termen scurt iar acesta determină aplicarea unei ponderi de risc identică sau mai favorabilă decât cea rezultată din aplicarea tratamentului general pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la art. 25 alin.(1), atunci acest rating se va utiliza doar pentru expunerea respectivă. Alte expuneri pe termen scurt urmează tratamentul general pentru expunerile pe termen scurt, prevăzut la art.25 alin.(l ).

   Art.28 – Dacă este disponibil un rating distinct pe termen scurt iar acesta determină aplicarea unei ponderi de risc mai puţin favorabile faţă de cea rezultată din aplicarea tratamentului general pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la art.25 alin.(l ), atunci tratamentul general pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la art.25 alin.(l) nu mai este aplicabil, iar tuturor celorlalte creanţe pe termen scurt pentru care nu este disponibil un rating distinct pe termen scurt li se aplică ponderea de risc corespunzătoare acelui rating distinct.

2. 6.5 Tratamentul expunerilor pe termen scurt exprimate şi finanţate în moneda naţională a împrumutatului

   Art.29 – (1) Expunerile faţă de instituţii, cu o scadenţă reziduală de până la trei luni inclusiv, exprimate şi finanţate în moneda naţională a împrumutatului, primesc o pondere de risc ce este mai puţin favorabilă cu un nivel faţă de ponderea de risc aplicată, potrivit art. IO, expunerilor faţă de administraţia centrală proprie.

   1. (2) Nici unei expuneri cu scadenţă reziduală de până la trei luni inclusiv, exprimate şi finanţate în moneda naţională a împrumutatului, nu i se poate aplica o pondere de risc mai mică de 20%.

3. 6.6 Tratamentul expunerilor din investiţii în instrumente de capital reglementat

   Art.30 – Cu excepţia cazului în care sunt deduse la determinarea fondurilor proprii, expunerile din investiţii în titluri de capital emise de instituţii sau în instrumente de capital reglementat sunt ponderate cu 100%.

4. 6.7 Tratamentul rezervelor minime obligatorii solicitate de Banca Centrală Europeană

Art. 31 – Când expunerea unei instituţii de credit faţă de o instituţie este sub forma rezervelor minime solicitate instituţiei de credit de către Banca Centrală Europeană sau de banca centrală a unui stat membru spre a fi păstrate de instituţia de credit, acestei expuneri i se poate aplica ponderea de risc care s-ar aplica în cazul expunerilor faţă de banca centrală a statului membru respectiv, cu respectarea următoarelor condiţii:

1. a) rezervele sunt păstrate în conformitate cu prevederile Regulamentului Băncii Centrale Europene (EC) 1745/2003 din 12 septembrie 2003 privind regimul rezervelor minime sau cu prevederile unui regulamentul care substituie ulterior regulamentul menţionat, ori în conformitate cu prevederi naţionale echivalente cu Regulamentul (EC) 1745/2003 în ceea ce priveşte toate aspectele de fond şi

2. b) în eventualitatea producerii falimentului sau insolvabilităţii instituţiei la care sunt păstrate rezervele, acestea sunt imediat şi integral returnate instituţiei de credit şi nu sunt utilizate pentru plata altor datorii ale instituţiei.

SECT, IUNEA a 7-a

Expunerile faţă de societăţi

Art.32 – (1) Expunerilor faţă de societăţi pentru care este disponibil un rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată li se atribuie ponderea de risc, conform tabelului nr. 5, asociată nivelului scalei de evaluare a calităţii creditului pe care se încadrează, conform corespondenţei realizate de Banca Naţională a României, în baza art.7.

Tabelul nr. 5

Nivelul scalei de evaluare a calitătii creditului	1	2	3	4	5	6
Pondere de risc(%)	20	50	100	100	150	150

(2) Expunerilor faţă de societăţi pentru care nu este disponibil un rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată, li se aplică maximul dintre ponderea de risc de 100% şi ponderea de risc aferentă administraţiei centrale a statului în care societatea este înfiinţată.

SECT, IUNEA a 8-a

Expunerile de tip retail

Art.33 – Expunerilor care îndeplinesc condiţiile menţionate la art. 4 alin.(2) li se aplică ponderea de risc de 75%.

SECŢIUNEA a 9-a

Expunerile garantate cu proprietăţi imobiliare

Art.34 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 35 – 45 expunerilor deplin garantate cu proprietăţi imobiliare, li se aplică ponderea de risc de 100%.

1. 9.1. Expunerile garantate cu ipoteci asupra proprietăţilor imobiliare locative

   Art.35 – Expunerilor sau părţii unei expuneri care, în opinia Băncii Naţionale a României, sunt deplin garantate cu ipoteci de prim rang asupra proprietăţilor imobiliare locative care sunt sau vor fi locuite ori date cu chirie de către proprietari spre a fi locuite, li se aplică ponderea de risc de 35%.

   Art.36 – Expunerilor deplin garantate, în opinia Băncii Naţionale a României, cu părţi în societăţile finlandeze din domeniul locativ care funcţionează în conformitate cu Legea finlandeză din 1991 privind societăţile din domeniul locativ sau cu legislaţia echivalentă ulterioară, în cazul proprietăţilor imobiliare locative care sunt sau vor fi locuite ori date cu chirie de către proprietar, li se aplică ponderea de risc de 35%.

   Art.37 – Expunerilor faţă de locatar, în cadrul unei tranzacţii de leasing financiar imobiliar ce are ca obiect o proprietate imobiliară locativă şi în care instituţia de credit este locator, iar locatarul are opţiunea de cumpărare, li se aplică ponderea de risc de 35%, dacă, în opinia Băncii Naţionale a României, expunerea instituţiei de credit este deplin garantată cu dreptul de proprietate al instituţiei de credit asupra bunului imobil respectiv.

   Art.38 – Pentru aplicarea prevederilor art. 35 – 37, instituţiile de credit trebuie, în plus faţă de îndeplinirea condiţiilor prevăzute la aceste articole, să facă dovada îndeplinirii următoarelor condiţii:

   1. a) valoarea proprietăţii imobiliare nu depinde în mod semnificativ de riscul de credit al debitorului. Această cerinţă nu exclude situaţiile în care factori

      exclusiv de natură macroeconomică afectează atât valoarea proprietăţii cât şi performanţa împrumutatului

   2. b) riscul împrumutatului nu depinde în mod semnificativ de performanţa în exploatarea proprietăţii imobiliare sau a proiectului suport, ci de propria capacitate a acestuia de a rambursa datoria din alte surse. Astfel, angajamentele de plată lunare, respectiv principalul şi dobânda, decurgând din creditul garantat cu proprietate imobiliară locativă nu depăşesc 15% din fluxurile de numerar generate de respectiva proprietate

   3. c) sunt îndeplinite cerinţele minime cu privire la recunoaşterea ca eligibile a garanţiilor reale imobiliare, prevăzute de art. 41 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 pn"vind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, precum şi regulile de evaluare a garanţiilor reale imobiliare, prevăzute de art. 121 din acelaşi regulament;

   4. d) expunerea reprezintă cel mult 75% din valoarea proprietăţii.

   Art.39 – În cazul în care autorităţile competente ale unui alt stat membru optează pentru aplicarea ponderii de risc de 35% expunerilor deplin garantate cu ipoteci de prim rang asupra proprietăţilor imobiliare locative situate pe teritoriul acelui stat membru, fără a fi îndeplinită condiţia prevăzută la art. 38 lit.b), instituţiile de credit din România pot aplica expunerilor respective ponderea de risc de 35%.

2. 9.2. Expunerile garantate cu ipoteci asupra proprietăţilor imobiliare comerciale din alte state membre

   Art. 40 – Pentru expunerile sau partea unei expuneri care, în opinia Băncii Naţionale a României, sunt deplin garantate cu ipoteci de prim rang asupra proprietăţilor imobiliare comerciale situate pe teritoriul unui alt stat membru,

   cărora, potrivit reglementărilor aplicabile în acel stat membru, li se poate aplica ponderea de risc de 50%, instituţiile de credit pot aplica expunerilor respective acelaşi tratament (ponderea de risc de 50%).

   Art. 41 – Expunerilor deplin garantate, în opinia Băncii Naţionale a României, cu părţi în societăţile finlandeze din domeniul locativ care funcţionează în conformitate cu Legea finlandeză din 1991 privind societăţile din domeniul locativ sau cu legislaţia echivalentă ulterioară, în cazul proprietăţilor imobiliare comerciale, li se aplică ponderea de risc de 50%.

   Art. 42 – Expunerilor din tranzacţii de leasing financiar imobiliar ce au ca obiect proprietăţi imobiliare comerciale situate pe teritoriul unui alt stat membru, în care instituţia de credit este locator, iar locatarul are opţiunea de cumpărare, în cazul cărora reglementările aplicabile în acel stat membru prevăd o pondere de risc de 50%, instituţiile de credit pot aplica expunerilor respective acelaşi tratament (ponderea de risc de 50%).

   Art. 43 – Pentru aplicarea prevederilor art. 40 – 42, instituţiile de credit trebuie să facă dovada îndeplinirii următoarelor condiţii:

   1. a) valoarea proprietăţii imobiliare nu depinde în mod semnificativ de riscul de credit al debitorului. Această cerinţă nu exclude situaţiile în care factori exclusiv de natură macroeconomică afectează atât valoarea proprietăţii cât şi performanţa împrumutatului;

   2. b) riscul împrumutatului nu depinde în mod semnificativ de performanţa în exploatarea proprietăţii sau a proiectului suport, ci de propna capacitate a acestuia de a rambursa datoria din alte surse. Astfel, angajamentele de plată lunare, respectiv principalul şi dobânda,

      decurgând din creditul garantat cu proprietate imobiliară comercială nu depăşesc 15% din fluxurile de numerar generate de respectiva proprietate

   3. c) sunt îndeplinite cerinţele minime cu privire la recunoaşterea ca eligibile a garanţiilor reale imobiliare prevăzute de art. 41 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii, precum şi regulile de evaluare a garanţiilor reale imobiliare, prevăzute de art. 121 din acelaşi regulament.

Art. 44 – (1) Ponderea de risc de 50% prevăzută la art. 40 – 42 se va aplica acelei părţi a expunerii ce nu depăşeşte una dintre următoarele limite:

1. a) 50% din valoarea de piaţă a proprietăţii imobiliare în cauză, sau

2. b) 50% din valoarea de piaţă a proprietăţii imobiliare în cauză sau 60% din valoarea de garantare a creditului ipotecar, oricare dintre acestea este mai mică, în cazul acelor state membre care au stabilit, prin legi sau reglementări, criterii riguroase de determinare a valorii de garantare a creditului ipotecar.

1. (2) Părţii din expunere care depăşeşte limita prevăzută la alin.(l) i se aplică ponderea de risc de 100%.

   Art. 45 – În cazul în care autorităţile competente ale unui alt stat membru optează pentru aplicarea ponderii de risc de 50% expunerilor deplin garantate cu ipoteci de prim rang asupra proprietăţilor imobiliare comerciale situate pe teritoriul acelui stat membru, fără a fi îndeplinită condiţia prevăzută la art. 43, lit. b), instituţiile de credit din România pot aplica expunerilor respective acelaşi tratament (ponderea de risc de 50%).

   SECT, IDNEA a 10-a

   Elementele restante

   Art.46 – Fără a se aduce atingere prevederilor art. 47 – 49, părţii negarantate a oricărui element restant de mai mult de 90 de zile care reprezintă mai mult de 5% din valoarea întregii expuneri, i se aplică o pondere de risc de:

   1. a) 150%, dacă ajustările de valoare reprezintă mai puţin de 20% din partea negarantată a expunerii, înainte de aplicarea acestora;

   2. b) 100%, dacă ajustările de valoare reprezintă cel puţin 20% din partea negarantată a expunerii, înainte de aplicarea acestora.

Art.47 – În scopul definirii părţii garantate a elementului restant, garanţiile reale şi personale eligibile sunt cele astfel considerate pentru scopul diminuării riscului de credit.

Art.48 – Expunerilor prevăzute la art. 35 – 39, după deducerea ajustărilor de valoare, li se aplică ponderea de risc de 100%, dacă acestea sunt restante de mai mult de 90 de zile. Dacă respectivele ajustări reprezintă cel puţin 20% din valoarea expunerii, înainte de aplicarea acestora, părţii din expunere, rămasă după deducerea ajustărilor de valoare, i se aplică ponderea de risc de 50%.

Art.49 – Expunerilor prevăzute la art. 40 – 45 li se aplică ponderea de risc de 100%, dacă acestea sunt restante de mai mult de 90 de zile.

SECT, IDNEA a 11-a

Elemente ce aparţin categoriilor reglementate ca având risc ridicat

Art.50 – Expunerilor care prezintă în mod special un risc ridicat li se aplică ponderea de risc de 150%. Cel puţin următoarele categorii de expuneri sunt considerate cu risc ridicat:

1. a) expuneri din investiţii de tip ăventure capital firms” ş1 ăprivate equity investments”·,

2. b) expunerile faţă de entităţile care în prezent nu dispun de un rating dar care, în trecutul apropiat, au fost clasificate în categoria celor ponderate cu 150% datorită unui rating slab;

3. c) alte expuneri care prezintă un nsc ridicat în opinia Băncii Naţionale a României.

   Art.51 – Expunerilor nerestante cărora ar trebui să li se aplice o pondere de risc de 150%, potrivit art. 50, şi pentru care au fost constituite ajustări de valoare, li se aplică ponderi de:

   1. a) 100%, dacă ajustările de valoare reprezintă cel puţin 20% din valoarea expunerii, înainte de aplicarea acestora;

   2. b) 50%, dacă ajustările de valoare reprezintă cel puţin 50% din valoarea expunerii, înainte de aplicarea acestora.

SECŢIDNEA a 12-a

Expuneri sub forma obligaţiunilor garantate

Art.52 – (1) ,,Obligaţiuni garantate" înseamnă obligaţiunile definite la art.159 alin.(6) din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.15/2004

privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a organismelor de plasament colectiv şi a depozitarilor, aprobat prin Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.67/2004, modificat de Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.13/2005, şi garantate cu oricare dintre următoarele active eligibile:

1. a) expuneri faţă de, sau garantate de, administraţii centrale, bănci centrale, entităţi din sectorul public, administraţii regionale şi autorităţi locale din Uniunea Europeană;

2. b) expuneri faţă de sau garantate de administraţii centrale şi bănci centrale din state terţe, bănci multilaterale de dezvoltare, organizaţii internaţionale ce se încadrează la primul nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului, potrivit prezentului regulament, expuneri faţă de, sau garantate de, entităţi din sectorul public din state terţe, administraţii regionale şi autorităţi locale din state terţe ce sunt ponderate la risc ca şi expunerile faţă de instituţii sau administraţii centrale şi bănci centrale, potrivit art.17, art. 12 sau art. 13 şi care se încadrează la primul nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului, potrivit prezentului regulament, precum şi expuneri de tipul celor enumerate în cadrul acestui alineat, ce se încadrează cel puţin la al 2-lea nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului, cu condiţia ca aceste expuneri să nu depăşească 20% din valoarea nominală a obligaţiunilor garantate ale instituţiei emitente, rămase de rambursat;

3. c) expuneri faţă de instituţii ce se încadrează, potrivit prezentului regulament, la primul nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului. Totalul expunerilor din această categorie nu trebuie să depăşească 15% din valoarea nominală a obligaţiunilor garantate ale instituţiei de credit emitente, rămase de rambursat. Nu sunt incluse în limita de 15% expunerile generate de transmiterea şi administrarea plăţilor debitorilor sau de veniturile din lichidare, în cazul

   creditelor garantate cu proprietăţi imobiliare, către deţinătorii de obligaţiuni garantate. Expunerile faţă de instituţiile din Uniunea Europeană, cu o scadenţă de cel mult I00 de zile, nu sunt supuse cerinţei de încadrare pe primul nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului, însă trebuie să se încadreze, potrivit prezentului regulament, cel puţin pe al doilea nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului

4. d) credite garantate cu proprietăţi imobiliare locative sau cu părţi în societăţile finlandeze pentru domeniul locativ la care se face referire la art. 36, până la nivelul minimului dintre valoarea ipotecilor aferente combinate cu oricare dintre tipurile de ipoteci anterioare, şi 80% din valoarea proprietăţilor care fac obiectul garanţiei sau titluri cu rang senior emise de fondurile comune de creanţe franceze sau de entităţi echivalente de securitizare, supuse legii unui stat membru şi care securitizează expuneri garantate cu ipoteci asupra proprietăţilor imobiliare locative, cu condiţia ca cel puţin 90% din activele respectivelor fonduri sau entităţi echivalente de securitizare să fie compuse din ipoteci combinate cu oricare dintre tipurile de ipoteci anterioare, până la nivelul minimului dintre valoarea datorată aferentă titlurilor, valoarea ipotecilor şi 80% din valoarea proprietăţilor care fac obiectul garanţiei, iar titlurile respective se încadrează la primul nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului, potrivit prezentului regulament, în condiţiile în care valoarea acestor titluri nu depăşeşte 20% din valoarea nominală a emisiunii obligaţiunilor garantate aflate în circulaţie ale instituţiei de credit emitente

   Expunerile generate de transmiterea şi administrarea plăţilor debitorilor sau de

   veniturile din lichidare, în cazul creditelor garantate cu ipoteci asupra proprietăţilor imobiliare ce stau la baza titlurilor cu rang senior sau a titlurilor de creanţă nu sunt incluse în calculul limitei de 90%.

5. e) credite garantate cu proprietăţi imobiliare comerciale sau cu părţi în societăţi finlandeze pentru domeniul imobiliar comercial la care se face referire la art. 41 până la nivelul minimului dintre valoarea ipotecilor aferente combinate cu oricare dintre tipurile de ipoteci anterioare, şi 60% din valoarea proprietăţilor care fac obiectul garanţiei, sau titluri cu rang senior emise de fondurile comune de creanţe franceze sau de entităţi echivalente de securitizare, supuse legii unui stat membru şi care securitizează expuneri garantate cu ipoteci asupra proprietăţilor imobiliare comerciale, cu condiţia ca cel puţin 90% din activele respectivelor fonduri sau entităţi echivalente de securitizare să fie sub forma ipotecilor combinate cu oricare dintre tipurile de ipoteci anterioare, până la nivelul minimului dintre suma datorată aferentă titlurilor, valoarea ipotecilor şi 60% din valoarea proprietăţilor care fac obiectul garanţiei, iar titlurile respective se încadrează la primul nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului, potrivit prezentului regulament, în condiţiile în care acestea nu depăşesc limita de 20% din valoarea nominală a emisiunii obligaţiunilor garantate aflate în circulaţie.

Banca Naţională a României poate recunoaşte ca eligibile creditele garantate cu

ipoteci asupra proprietăţilor imobiliare comerciale şi în condiţiile în care valoarea împrumutului depăşeşte 60% din valoarea proprietăţii, atingând nivelul de maxim 70% din valoarea proprietăţii, cu condiţia ca valoarea bunurilor aduse în garanţie pentru obligaţiunile garantate să depăşească cu cel puţin 10% valoarea nominală a obligaţiunilor garantate aflate în circulaţie, iar drepturile deţinătorilor de obligaţiuni să îndeplinească cerinţele pentru asigurarea legalităţii lor, prevăzute în cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii. Drepturile deţinătorilor de obligaţiuni trebuie să aibă prioritate în faţa tuturor celorlalte creanţe garantate cu acelaşi bun.

Expunerile generate de transmiterea şi administrarea plăţilor debitorilor sau de veniturile din lichidare, în cazul creditelor garantate cu ipoteci asupra proprietăţilor imobiliare ce stau la baza titlurilor cu rang senior sau a titlurilor de creanţă, nu sunt incluse în calculul limitei de 90% sau

(f) credite garantate cu ambarcaţiuni maritime pentru care ipotecile aferente, combinate cu toate ipotecile anterioare, sunt în limita a 60% din valoarea ambarcaţiunilor maritime aduse în garanţie.

1. (2) Pentru scopurile prezentului articol, termenul ăgarantat” include situaţiile în care activele enumerate în cadrul alin. a) – f) sunt destinate, potrivit legii, exclusiv protecţiei deţinătorilor de obligaţiuni împotriva pierderilor.

2. (3) Până la data de 31 decembrie 2010, limita de 20% stabilită la alin.(l ), lit. d) şi e) pentru titlurile cu rang senior emise de fondurile comune de creanţe franceze sau de entităţi echivalente de securitizare nu se aplică dacă, pentru titlurile cu rang senior respective este disponibil un rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată, rating ce se încadrează la categoria cea mai favorabilă în ceea ce priveşte obligaţiunile garantate.

3. (4) Până la data de 31 decembrie 201O, limita de 60% stabilită la alin.(1), lit. f) poate fi înlocuită cu limita de 70%.

   Art.53 – În cazul obligaţiunilor garantate cu proprietăţi imobiliare, instituţiile de credit îndeplinesc cerinţele minime cu privire la recunoaşterea ca eligibile a garanţiilor reale imobiliare, prevăzute la art. 41 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 pn·vind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii, precum şi regulile de evaluare a garanţiilor reale imobiliare prevăzute la art. 121 din acelaşi regulament

   Art.54 – Fără a se aduce atingere prevederilor art. 52 – 53, obligaţiunile garantate prevăzute la art.52 alin.I, emise înainte de data de 31 decembrie 2007, sunt, de asemenea, eligibile pentru tratamentul prevăzut la art.55, până la scadenţa acestora.

   Art.55 – Obligaţiunilor garantate li se aplică ponderi de risc în funcţie de ponderile de risc corespunzătoare expunerilor din creanţe cu rang prioritar negarantate faţă de instituţia de credit emitentă. Astfel, se aplică următoarea corespondenţă între ponderile de risc:

   1. a) dacă expunerilor faţă de instituţie li se aplică o pondere de risc de 20%, obligaţiunii garantatei se va aplica o pondere de risc de 10%;

   2. b) dacă expunerilor faţă de instituţie li se aplică o pondere de risc de 50%, obligaţiunii garantatei se va aplica o pondere de risc de 20%;

   3. c) dacă expunerilor faţă de instituţie li se aplică o pondere de risc de 100%, obligaţiunii garantatei se va aplica o pondere de risc de 50%;

   4. d) dacă expunerilor faţă de instituţie li se aplică o pondere de risc de 150%, obligaţiunii garantate i se va aplica o pondere de risc de 100%.

SECŢIUNEA a 13-a

Expuneri reprezentând poziţii din securitizare

Art.56 – Valoarea ponderată la risc a expunerilor aferente poziţiilor din securitizare se determină în concordanţă cu prevederile Regulamentului BNR­ CNVA1 nr. 21/26/2006 privind tratamentul n·scului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.

SECT, IDNEA a 14-a

Expuneri pe termen scurt faţă de instituţii şi societăţi

Art.57 – Expunerilor pe termen scurt faţă de instituţii şi societăţi, pentru care este disponibil un rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată li se atribuie ponderea de risc, conform tabelului nr.6, asociată nivelului scalei de evaluare a calităţii creditului pe care se încadrează, conform corespondenţei realizate de Banca Naţională a României în baza art. 7.

Tabelul nr. 6

Nivelul scalei de evaluare a calitătii creditului	1	2	3	4	5	6
Pondere de risc(%}	20	50	100	150	150	150

SECT, IDNEA a 15-a

Expuneri sub forma titlurilor de participare deţinute în organisme de plasament colectiv (OPC)

Art.58 – Fără a se aduce atingere prevederilor art. 59 – 65 expunerilor sub forma titlurilor de participare deţinute în OPC-uri li se aplică ponderea de risc de 100%.

Art.59 – Expunerilor sub forma titlurilor de participare deţinute în OPC-uri, pentru care instituţia de credit dispune de un rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată, li se atribuie ponderea de risc, conform tabelului nr. 7, asociată nivelului scalei de evaluare a calităţii creditului pe care se încadrează, conform corespondenţei realizate de Banca Naţională a României în baza art. 7.

Tabelul nr. 7

Nivelul scalei de evaluare a calitătii creditului	1	2	3	4	5	6
Pondere de risc (%)	20	50	100	100	150	150

Art.60 – (1) Dacă în opinia Băncii Naţionale a României o expunere sub formă de titluri de participare deţinute în OPC-uri prezintă în mod special un risc ridicat, această expunere este ponderată cu 150%.

1. (2) Un organism de plasament colectiv, altul decât un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, este considerat ca fiind cu grad de risc ridicat dacă întruneşte cel puţin două din următoarele condiţii:

   1. a) este constituit prin atragere în mod privat a resurselor financiare de la investitori;

   2. b) se adresează numai investitorilor calificaţi (profesionali);

   3. c) politica de investiţii se stabileşte de organul de conducere al acestora, nefiind supusă unor limite investiţionale impuse prin legislaţia specifică pieţei de capital;

   4. d) se autoadministrează.

2. (3) La stabilirea gradului de risc al unui organism de plasament colectiv, altul decât un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, Banca Naţională a României poate lua în considerare şi alte condiţii decât cele menţionate la alin. (2).

   Art.61 – Instituţiile de credit pot determina ponderea de risc pentru un OPC, potrivit art. 63 – 65, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii de eligibilitate:

   1. a) OPC-ul este administrat de o societate supusă supravegherii într-un alt

      stat membru sau în baza aprobării Băncii Naţionale a României, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

      1. i. OPC-ul este administrat de o societate a cărei supraveghere este echivalentă cu cea aplicată în România;

      2. ii. este asigurată în mod corespunzător colaborarea dintre autorităţile competente din România şi autoritatea competentă cu supravegherea OPC-urilor din statul terţ;

   2. b) prospectul de emisiune al OPC-ului sau documentele echivalente includ informaţii referitoare la:

      1. 1. categoriile de active în care OPC-ul este autorizat să investească;

         ii. dacă se aplică limite de investire, limitele procentuale aplicate ş1 metodologiile pentru calculul acestora;

   3. c) activitatea OPC-ului este raportată cel puţin anual pentru a face posibilă evaluarea activelor şi pasivelor, a rezultatelor şi a tranzacţiilor efectuate în perioada de raportare.

Art. 62 – Dacă o autoritate competentă dintr-un alt stat membru sau Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare aprobă eligibilitatea unui OPC dintr-un stat terţ, aşa cum se stabileşte la art.61, lit.a), Banca Naţională a României poate utiliza această recunoaştere fără a realiza propria evaluare.

Art.63 – În cazul în care instituţia de credit cunoaşte activele OPC-ului, aceasta poate calcula o pondere de risc medie pentru expunerea în OPC luând în considerare ponderile de risc atribuite respectivelor active potrivit metodologiilor stabilite la Capitolul I, art. 3 – 8.

Art.64 – În cazul în care instituţia de credit nu cunoaşte activele unui OPC, aceasta poate calcula o pondere de risc medie pentru OPC, potrivit metodologiei stabilite la Capitolul I, art. 3 – 8, conform următoarelor reguli: se

prezumă că OPC-ul respectiv investeşte, în primul rând, până la limita maximă permisă potrivit mandatului său, în active aparţinând claselor de expuneri ce atrag cele mai mari cerinţe de capital, după care continuă să investească, în mod similar, în ordinea descrescătoare a cerinţelor de capital, până când este atinsă limita totală pentru investiţii.

Art.65 – În vederea aplicării art. 63 – 64, instituţiile de credit pot apela la o terţă parte pentru calcularea şi raportarea ponderii de risc pentru un OPC, cu condiţia asigurării în mod corespunzător a corectitudinii calculului şi a raportării.

SECŢIUNEA a 16-a

Alte elemente

Art.66 – Imobilizările corporale sunt ponderate la risc cu 100%.

Art.67 – Conturile de regularizare pentru care instituţia de credit nu poate determina contrapartida sunt ponderate la risc cu 100%.

Art.68 – (1) Valorilor în curs de încasare li se aplică ponderea de risc de 20%. Numerarului aflat în casierie şi valorile asimilate acestuia li se aplică ponderea de risc de 0%.

(2) Banca Naţională a României permite aplicarea ponderii de risc de 10% expunerilor faţă de instituţii specializate ale pieţei interbancare şi ale pieţei datoriei publice în statul membru de origine ş1 supuse îndeaproape supravegherii autorităţilor competente, în condiţiile în care expunerile respective sunt deplin garantate, în opinia autorităţilor competente din statele

membre de origine respective, cu active recunoscute de aceste autorităţi ca fiind garanţie reală adecvată şi cărora li se aplică o pondere de risc de 0% sau de 20%.

Art.69 – Deţinerilor de titluri de capital şi alte participaţii, cu excepţia celor deduse din fondurile proprii, li se aplică o pondere de risc de cel puţin 100%.

Art.70 – Rezervelor în aur păstrate în tezaurele proprii sau în custodie, în limita sumelor acoperite cu pasive în aur, li se aplică ponderea de risc de 0%.

Art.71 – În cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi în cazul angajamentelor ferme de cumpărare la termen, ponderea de risc este cea asociată activelor suport şi nu cea a contrapartidelor aferente tranzacţiilor.

Art.72 – (1) În cazul în care o instituţie de credit oferă protecţie a creditului care acoperă un număr de expuneri (coş de expuneri) în condiţiile în care al n­ lea caz de nerambursare corespunzător expunerilor va atrage realizarea protecţiei, acest eveniment conducând la lichidarea contractului, dacă produsul beneficiază de un rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă, se aplică ponderile de nsc stabilite potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVA1 nr. 21/26/2006 pn"vind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.

(2) Dacă produsul de la alin. (1) nu beneficiază de un rating furnizat de o instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă, ponderile de risc corespunzătoare expunerilor incluse în coş, mai puţin un număr de n-1 expuneri, vor fi agregate până la un nivel de maxim de 1250% şi multiplicate cu valoarea nominală a protecţiei fumizate de derivativul de credit pentru a obţine valoarea activului ponderat la risc. Cele n-1 expuneri care trebuie excluse din agregare vor cuprinde fiecare dintre acele expuneri care generează o valoare ponderate la

nsc inferioară valorii ponderate la risc aferentă oricărei expuneri incluse în agregare.

Capitolul III

Utilizarea ratingurilor unei instituţii externe de evaluare a creditului eligibilă în vederea determinării ponderilor de risc

Secţiunea 1 Tratamentul general aplicabil

Art.73 – O instituţie de credit poate nominaliza una sau mai multe instituţii externe de evaluare a creditului eligibile ale căror ratinguri vor fi utilizate la determinarea ponderilor de risc aplicabile activelor şi elementelor din afara bilanţului.

Art.74 – O instituţie de credit care decide să utilizeze, pentru o anumită clasă de expuneri, ratingurile fumizate de o instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă, trebuie să utilizeze acele ratinguri în mod consecvent pentru toate expunerile aparţinând acelei clase.

Art.75 – O instituţie de credit care decide să utilizeze ratingurile fumizate de o instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă trebuie să le utilizeze de o manieră permanentă şi consecventă în timp.

Art.76 – O instituţie de credit poate utiliza doar acele ratinguri fumizate de o instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă, la stabilirea cărora au fost

avute în vedere toate sumele datorate aferente expunerii, atât ca principal cât şi ca dobândă.

Art.77 – (1) În cazul în care pentru o expunere este disponibil un singur rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată, acel rating va fi utilizat la determinarea ponderii de risc aferentă expunerii respective.

1. (2) În cazul în care pentru o expunere sunt disponibile două ratinguri furnizate de instituţii externe de evaluare a creditului nominalizate diferite, iar acestea conduc la aplicarea unor ponderi de risc diferite, se va utiliza ratingul ce conduce la aplicarea ponderii de risc cea mai ridicată.

2. (3) În cazul în care pentru o expunere sunt disponibile mai mult de două ratinguri furnizate de instituţii externe de evaluare a creditului nominalizate, instituţia de credit va lua în considerare acele două ratinguri care conduc la aplicarea celor mai mici ponderi de risc. Dacă respectivele ponderi de risc sunt diferite, se aplică ponderea de risc cea mai ridicată, iar dacă acestea sunt identice, se aplică respectiva pondere de risc.

   Sect,iunea 2

   Ratinguri ale emitentului şi ratinguri ale emisiunii

   Art. 78 – Dacă există un rating pentru un anumit program sau facilitate de emisiune de care elementul care constituie expunerea aparţine, acest rating va fi utilizat la determinarea ponderii de risc aplicabilă respectivului element.

   Art. 79 – Dacă pentru o anumită expunere nu există un rating aplicabil în mod direct, dar există un rating pentru un anumit program sau facilitate de emisiune

   de care respectiva expunere nu aparţine sau există un rating general pentru emitent, atunci ratingul disponibil se utilizează, în condiţiile în care:

   1. a) acesta generează o pondere de risc mai mare decât cea care ar corespunde

      ..

      expunern, sau

   2. b) acesta generează o pondere de risc mai mică decât cea care ar corespunde expunerii iar expunerea în cauză are acelaşi rang sau unul superior, sub toate aspectele, faţă de respectivul program sau facilitate de emisiune sau, dacă este cazul, faţă de expunerile negarantate de rang prioritar ale acelui emitent.

      Art.80 – Articolele 78 şi 79 se aplică fără a aduce atingere prevederilor art. 52 – 55.

      Art.81 – Ratingul aferent unui emitent din cadrul unui grup nu poate fi utilizat ca rating pentru alt emitent din cadrul aceluiaşi grup.

      Sect,iunea a 3-a

      Ratinguri pe termen lung şi ratinguri pe termen scurt

      Art.82 – Ratingurile pe termen scurt nu pot fi utilizate decât pentru elementele de activ şi pentru elementele din afara bilanţului pe termen scurt ce constituie expuneri faţă de instituţii şi societăţi.

      Art.83 – Un rating pe termen scurt nu se va utiliza decât pentru elementul la care se referă, şi nu va fi utilizat pentru determinarea ponderilor de risc aplicabile altor elemente.

      Art.84 – Fără a aduce atingere prevederilor art.83, dacă unei expunen pe termen scurt i se aplică, în baza ratingului, ponderea de risc de 150%, tuturor expunerilor negarantate pe termen scurt sau pe termen lung faţă de debitorul în cauză, care nu beneficiază de rating, li se aplică ponderea de risc de 150%.

      Art. 85 – Fără a aduce atingere prevederilor art.83, dacă unei expunen pe termen scurt i se aplică, în baza ratingului, o pondere de risc de 50%, nici unei expuneri pe termen scurt care nu beneficiază de rating, nu i se aplică o pondere de risc mai mică de 100%.

      Secţiunea a 4-a

      Expuneri exprimate în moneda naţională şi în devize

      Art. 86 – Un rating atribuit unei expuneri exprimate în moneda naţională a debitorului nu poate fi utilizat la determinarea ponderii de risc pentru o altă expunere faţă de acelaşi debitor, exprimată într-o monedă străină.

      Art. 87 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 86, în cazul în care o expunere rezultă din participarea unei instituţii de credit la un împrumut acordat de o bancă multilaterală de dezvoltare al cărei statut de creditor preferenţial este recunoscut pe piaţă, instituţia de credit respectivă poate utiliza, în scopul ponderării sale la risc, ratingul aferent expunerii exprimate în moneda naţională a debitorului.

      Capitolul IV

      Recunoaşterea ca eligibile a instituţiilor externe de evaluare a creditului şi punerea în corespondenţă a ratingurilor cu nivelele scalelor de evaluare

      a calităţii creditului (,,mapping") Sect,iunea 1

      Metodologie

      Art. 88 – Metodologia de atribuire a ratingurilor utilizată de o instituţie externă de evaluare a creditului trebuie să îndeplinească criterii legate de: obiectivitate, independenţă, revizuire permanentă, transparenţă şi publicarea informaţiilor.

      1. 1.1. Obiectivitatea

         Art. 89 – Metodologia de atribuire a ratingurilor utilizată de o instituţie externă de evaluare a creditului trebuie să fie riguroasă, sistematică, consecventă şi să facă obiectul validării bazate pe experienţa anterioară. Banca Naţională a României verifică îndeplinirea acestor cerinţe.

      2. 1.2. Independenţa

      Art. 90 – Metodologia de atribuire a ratingurilor trebuie să fie independentă de influenţe politice sau constrângeri exterioare, precum şi de presiuni economice care pot influenţa ratingul respectiv. Banca Naţională a României verifică îndeplinirea acestor cerinţe.

      Art. 91 – Independenţa metodologiei de atribuire a ratingurilor utilizată de o instituţie externă de evaluare a creditului va fi evaluată de Banca Naţională a României ţinând cont de factori, precum:

      1. (a) acţionariatul ş1 structura organizatorică a instituţiei externe de evaluare a creditului;

      2. (b) resursele financiare ale instituţiei externe de evaluare a creditului;

      3. (c) personalul şi experienţa instituţiei externe de evaluare a creditului;

      4. (d) guvernanţa corporatistă a instituţiei externe de evaluare a creditului.

         1.3 Revizuirea permanentă

         Art. 92 – Ratingurile furnizate de o instituţie externă de evaluare a creditului trebuie să facă obiectul unui proces continuu de revizuire şi trebuie să fie sensibile la modificările condiţiilor financiare. Asemenea revizuiri trebuie să aibă loc după toate evenimentele semnificative şi cel puţin anual. Banca Naţională a României verifică îndeplinirea acestor cerinţe.

         Art. 93 – În vederea recunoaşterii unei instituţii externe de evaluare a creditului, Banca Naţională a României verifică dacă metodologia de evaluare pentru fiecare segment de piaţă respectă cerinţe cum ar fi:

         1. a) testarea ex-post (backtesting) are în vedere o perioadă de cel puţin un an;

         2. b) regularitatea procesului de revizuire realizat de instituţia externă de evaluare a creditului face obiectul monitorizării de către autorităţile competente;

         3. c) Banca Naţională a României poate să obţină de la instituţia externă de evaluare a creditului informaţii cu privire la contactele acesteia cu conducerea superioară a entităţilor cărora le acordă rating-uri.

            Art. 94 -Instituţia externă de evaluare a creditului informează cu promptitudine Banca Naţională a României cu privire la orice modificări semnificative apărute în metodologia utilizată pentru atribuirea ratingurilor.

            1.4. Transparenţa şi publicarea informaţiilor

            Art. 95 – Principiile care stau la baza metodologiei utilizate de instituţiile externe de evaluare a creditului la atribuirea ratingurilor trebuie să fie disponibile public astfel încât să permită tuturor utilizatorilor potenţiali să decidă dacă acestea sunt obţinute într-o manieră corespunzătoare.

            Sect,iunea a 2-a Ratingurile individuale

            Art. 96 – Ratingurile individuale ale unei instituţii externe de evaluare a creditului trebuie să îndeplinească criterii legate de: credibilitate şi acceptare din partea pieţei, transparenţă şi publicarea informaţiilor.

            1. 2.1. Credibilitate şi acceptare din partea pieţei

               Art. 97 – Banca Naţională a României verifică dacă ratingurile individuale furnizate de o instituţie externă de evaluare a creditului sunt recunoscute pe piaţă de către utilizatorii lor ca fiind credibile şi fundamentate.

               Art. 98 – La evaluarea credibilităţii, Banca Naţională a României are în vedere factori precum:

               1. a) cota de piaţă a instituţiei externe de evaluare a creditului;

               2. b) veniturile înregistrate de instituţia externă de evaluare a creditului şi, mai general, resursele financiare ale acesteia;

               3. c) dacă există cazuri în care rating-ul acordat stă la baza stabilirii tarifului pentru servicii;

               4. d) existenţa a cel puţin două instituţii de credit care utilizează ratingul individual furnizat de instituţia externă de evaluare a creditului pentru emisiunea de obligaţiuni şi/sau pentru evaluarea riscurilor de credit.

         1. 2.2. Transparenţa şi publicarea informaţiilor

         Art. 99 – Ratingurile individuale trebuie să fie accesibile în condiţii echivalente cel puţin tuturor instituţiilor de credit care au un interes legitim în ratingurile respective. Banca Naţională a României verifică îndeplinirea acestor cerinţe.

         Art. 100 – Ratingurile individuale trebuie să fie disponibile entităţilor străine care au un interes legitim în ceea ce priveşte ratingurile respective în condiţii echivalente celor aplicabile instituţiilor de credit ce acţionează pe teritoriul României. Banca Naţională a României verifică îndeplinirea acestor cerinţe.

         Secţiunea a 3-a

         Corespondenţa ratingurilor cu nivelurile scalelor de evaluare a calităţii creditului (,,mapping")

         Art. 1O1 – (1) Pentru diferenţierea gradelor de risc relative exprimate de fiecare rating, Banca Naţională a României are în vedere factori cantitativi, cum ar fi rata de nerambursare pe termen lung asociată tuturor elementelor cărora li se atribuie acelaşi rating.

         (2)- În cazul instituţiilor externe de evaluare a creditului recent înfiinţate, precum şi în cazul celor care nu dispun decât de un volum limitat de date cu privire la nerambursare, Banca Naţională a României solicită instituţiilor externe de evaluare a creditului o estimare a ratei de nerambursare pe termen lung asociată tuturor elementelor care au beneficiat de acelaşi rating.

         Art. 102 – Pentru diferenţierea gradelor de risc relative exprimate de fiecare rating, Banca Naţională a României are în vedere factori calitativi, cum ar fi cei referitori la ansamblul emitenţilor acoperiţi de instituţia externă de evaluare a creditului respectivă, gama de ratinguri pe care aceasta le furnizează, semnificaţia fiecărui rating şi definiţia stării de nerambursare utilizată de instituţia externă de evaluare a creditului.

         Art. 103 – Banca Naţională a României compară ratele de nerambursare înregistrate pentru fiecare rating furnizat de o instituţie externă de evaluare a creditului cu o rată de referinţă stabilită pe baza ratelor de nerambursare înregistrate de alte instituţii externe de evaluare a creditului pentru o populaţie de emitenţi pentru care Banca Naţională a României estimează că prezintă un nivel echivalent al riscului de credit.

         Art. 104 – În cazul în care Banca Naţională a României consideră că rata de nerambursare înregistrată pentru un rating fumizat de o instituţie externă de evaluare a creditului este semnificativ şi sistematic superioară ratei de referinţa, aceasta va pune în corespondenţă respectivul rating cu o categorie de risc mai ridicată pe scala de evaluare a calităţii creditului.

         Art. 105 – În cazul în care, ponderea de risc asociată unui rating furnizat de o instituţie externă de evaluare a creditului a fost majorată potrivit prevederilor art. 104, Banca Naţională a României poate decide să revină la nivelul iniţial al scalei de evaluare a calităţii creditului pentru ratingul respectiv, dacă instituţia

         externă de evaluare a creditului demonstrează Băncii Naţionale a României că rata de nerambursare înregistrată pentru ratingul în cauză nu mai este în mod semnificativ şi sistematic superioară ratei de referinţă.

         Capitolul V Dispoziţii tranzitorii

         Art. 106 – În cazul expunerilor faţă de contrapartidele situate în alte state membre pentru care, până la data de 31 decembrie 2011, autorităţile competente din respectivele state membre au stabilit un număr de zile de la care acestea pot fi considerate restante mai mare decât cel prevăzut la art. 46, Banca Naţională a României permite instituţiilor de credit să trateze în acelaşi mod expunerile respective.

         Art. 107 – La calculul valorii ponderate la risc a expunerilor, pentru scopurile art. IO alin. (1), până la 31 decembrie 2012, tuturor expunerilor faţă de administraţiile centrale şi faţă de băncile centrale ale statelor membre, exprimate şi finanţate în moneda naţională a oricărui alt stat membru, li se aplică aceeaşi pondere de risc, ca şi cum expunerile respective ar fi exprimate şi finanţate în moneda naţională a statului respectiv.

         Capitolul VI Sancţiuni şi dispoziţii finale

         Art. 108 – Nerespectarea prevederilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art. 226, art. 227, art. 229 şi respectiv art. 284 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

         

         

         

         BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

         Nr. 12 din 14 decembrie 2006 Nr. 109 din 14 decembrie 2006

         O R D I N

         pentru aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile

         de credit și firmele de investiții potrivit abordării bazate pe modele interne de rating*)

         Având în vedere dispozițiile art. 126, 130—134, 278, 384 și ale art. 385 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, precum și ale art. 2 lit. a) din Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții,

         în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 și ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, precum și ale art. 1 și 2 și ale art. 7 alin. (1), (3), (10) și

         (15) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare,

         Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:

         Art. 1. — Se aprobă Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, prevăzut în anexa**) care face parte integrantă din prezentul ordin.

         Art. 2. — Prezentul ordin și regulamentul menționat la art. 1 vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

         Art. 3. — Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

         Președintele Consiliului de administrație Președintele Comisiei Naționale al Băncii Naționale a României, a Valorilor Mobiliare,

         Mugur Constantin Isărescu Gabriela Anghelache

         

         *) Ordinul nr. 12/109/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.033 din 27 decembrie 2006 și este reprodus și în acest număr bis.

         **) Anexa este reprodusă în facsimil.

         ANEXĂ

         R E G U L A M E N T Nr. 15/20/2006

         privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile

         de credit și firmele de investiții potrivit abordării bazate pe modele interne de rating

         

         restrictive decât cele prevăzute de acesta. În acest sens reglementările emise de casa centrală vor fi transmise spre avizare Băncii Naţionale a României.

3. (4) Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii. În acest sens, orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută, după caz, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

4. (5) Cu respectarea prevederilor art. 2 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr.13/18/2006 privind determinarea cen·nţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament se aplică la nivel individual şi, după caz, consolidat, tuturor instituţiilor de credit şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit persoane juridice străine din state terţe în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr.17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.

5. (6) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.

6. (7) Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 pn'vind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

7. (8) Termenii şi expresiile ăinstituţie externă de evaluare a creditului", ,,instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă", ,,instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată", ,,entităţi din sectorul public", "entităţi mici şi mijlocii",

   ăorganisme de plasament colectiv (OPC)" şi ,,societăţi” au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.

8. (9) Termenii şi expresiile ăn·sc de credit al contrapartidei", ,,contrapartidă centrală", ,,tranzacţii cu termen lung de decontare", ,,tranzacţii de creditare în maryâ", ,,tranzacţie de răscumpărare", ,,set de compensare" şi ăajustare

   unilaterală a evaluării creditului" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVN! nr.20/25/2006 pn’vind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau măifun· cu împrumut, al tranzacţiilor cu tennen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marfă.

9. (10) Termenii şi expresiile ,,iSecuritizare" şi ,poziţie din secun·tizare" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVN! nr.21/26/2006 privind tratamentul n·scului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din secun·tizare.

10. (11) Termenii şi expresiile ,protecţie finanţată a creditului" ş1 ,protecţie nefinanţată a creditului" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVN! nr.I 9/24/2006 privind tehnicile de diminuare a n·scului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii.

11. (12) Semnificaţia expresiei de ,,grup de clienţi aflaţi în legătură" este cea prevăzută de Regulamentul BNR-CNVN! nr.16/21/2006 pn'vind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale finnelor de investiţii.

12. (13) Termenii şi expresiile "finne de investiţii"şi "instituţii" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVN! nr.13/18/2006 privind detenninarea cen·nţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii.

13. (14) Termenii şi expresiile ,portofoliu de tranzacţionare" şi "operaţiuni de dare sau luare de titluri sau măifuri cu împrumut" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVNI nr.22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şifinnelor de investiţii.

Art. 2 – În scopul aplicării prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. 1. risc de diminuare a valorii creanţei – riscul ca valoarea unei creanţe să fie redusă prin intermediul acordării de credite debitorului, fie sub formă de lichidităţi fie sub o altă formă.

2. 2. probabilitate de nerambursare – probabilitatea ca o contrapartidă să ajungă în stare de nerambursare într-un orizont de timp de un an.

3. 3. pierdere – pierderea economică, inclusiv efectele semnificative ale actualizării şi costurile semnificative, directe şi indirecte, asociate cu încasarea instrumentului.

4. 4. pierdere în caz de nerambursare – raportul între pierderea aferentă unei expuneri, ca urmare a nerambursării din partea contrapartidei, şi suma expusă la risc la momentul nerambursării.

5. 5. factor de conversie – raportul între partea din angajamentul de finanţare care nu este trasă la momentul actual, dar care va fi trasă şi expusă la risc în situaţie de nerambursare, şi partea din angajamentul de finanţare care nu este trasă la momentul actual, întinderea angajamentului de finanţare fiind determinată de o limită autorizată, mai puţin în cazul în care limita neautorizată este mai mare.

6. 6. pierdere aşteptată – raportul între suma ce se anticipează a fi pierdută în caz de nerambursare din partea unei contrapartide sau în caz de diminuare a valorii creanţei, într-un orizont de timp de un an, şi suma expusă la risc în caz de nerambursare.

7. 7. formalizare – descrierea şi, după caz, fundamentarea unui proces, sistem, a unei metodologii sau decizii, regăsite la nivelul instituţiei de credit sub forma unei expuneri scrise cu un grad adecvat de complexitate şi detaliere.

8. 8. expunere – un activ sau un element din afara bilanţului prevăzut în Anexa la Regulamentul BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 pn·vind tratamentul n·scului de credit pentru institutii de credit si firme de investitii potn·vit abordarii standard.

Secţiunea 2. – Cerinţe minime privind utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating

Art. 3 – (1) În conformitate cu prevederile prezentului regulament, Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit să calculeze valoarea ponderată la risc a expunerilor utilizând abordarea bazată pe modele interne de rating. În acest scop, instituţiile de credit trebuie să solicite aprobarea Băncii Naţionale a României.

1. (2) Aprobarea prevăzută la alin. (1) va fi acordată numai dacă Banca Naţională a României este convinsă că sistemele de administrare şi de rating pentru expunerile la riscul de credit, de care dispune instituţia de credit, sunt fiabile, implementate cu integritate şi, în particular, îndeplinesc următoarele condiţii potrivit prevederilor Capitolului V:

   1. a) sistemele de rating ale instituţiei de credit permit o evaluare pertinentă a caracteristicilor debitorului şi ale tranzacţiei, o diferenţiere pertinentă şi o cuantificare precisă, consecventă şi coerentă a riscului;

   2. b) ratingurile interne şi estimările cu privire la stările de nerambursare şi pierderi, utilizate în vederea determinării cerinţelor de capital, precum şi sistemele şi procesele asociate au un rol hotărâtor în administrarea riscurilor şi în procesul decizional, precum şi în ceea ce priveşte mecanismul de aprobare a creditelor, alocarea internă a capitalului şi guvemanţa corporativă a instituţiei de credit;

   3. c) instituţia de credit dispune de o unitate de control a riscului de credit care este responsabilă pentru sistemele sale de rating, şi care are un grad adecvat de independenţă şi nu este supusă niciunei influenţe care să pericliteze independenţa sa;

   4. d) instituţia de credit colectează şi înregistrează toate datele relevante pentru a susţine propriile procese de cuantificare şi administrare a riscului de credit;

   5. e) instituţia de credit formalizează sistemele sale de rating şi fundamentarea care stă la baza proiectării acestora, şi validează respectivele sisteme.

2. (3) În cazul prevăzut la art.131 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, Banca Naţională a României poate permite ca îndeplinirea cerinţelor minime prevăzute în Capitolul V să fie asigurată de societatea-mamă şi filialele acesteia, considerate împreună.

Art. 4 – O instituţie de credit care solicită aprobarea pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating trebuie să demonstreze că a utilizat, pe o perioadă de cel puţin trei ani anterior momentului pentru care solicită aprobarea, pentru clasele de expuneri care fac obiectul abordării bazate pe modele interne de rating, în scopul cuantificării şi administrării interne a riscurilor, sisteme de rating conforme în linii generale cu cerinţele minime prevăzute în Capitolul V.

Art. 5 – O instituţie de credit care solicită aprobarea în vederea utilizării estimărilor proprii cu privire la pierderile în caz de nerambursare şi/sau factorii de conversie, trebuie să demonstreze că a realizat şi a utilizat estimările cu privire la pierderile în caz de nerambursare şi/sau factorii de conversie într-o manieră care respectă în linii generale cerinţele minime privind utilizarea propriilor estimări ale acestor parametri, prevăzute în Capitolul V, pe o perioadă de cel puţin trei ani anterior momentului pentru care solicită aprobarea.

Art. 6 – În cazul în care o instituţie de credit nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în acest regulament, trebuie fie să prezinte Băncii Naţionale a României un plan de redresare rapidă a situaţiei, fie să demonstreze că efectele generate de neîndeplinirea acestor condiţii nu sunt semnificative.

Art. 7 – (1) Unei instituţii de credit nu i se poate permite aplicarea permanentă atât a abordării pe modele interne de rating de bază cât şi a celei avansate asupra expunerilor pentru care a obţinut aprobarea pentru aplicarea modelelor interne de rating.

1. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), expunerile de tip retail pot fi tratate doar conform abordării pe modele interne de rating avansate, chiar dacă instituţia de credit implementează abordarea pe modele interne de rating de bază pentru alte clase de expuneri, prevăzute la art. 13 – 21.

   Art. 8 – (1) Fără a a aduce atingere prevederilor art. 30 şi ale art. 31, instituţiile de credit şi orice societate-mamă şi filialele acesteia trebuie să implementeze abordarea bazată pe modele interne de rating pentru toate expunerile.

   1. (2) În condiţiile obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României, implementarea poate fi realizată gradual pentru diferitele clase de expuneri prevăzute la art. 13 – 21, în cadrul aceleiaşi unităţi operaţionale, pentru unităţi operaţionale diferite în cadrul aceluiaşi grup sau în vederea utilizării propriilor estimări ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie pentru calculul ponderilor de risc ale expunerilor înregistrate faţă societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale.

   2. (3) În cazul clasei de expuneri de tip retail prevăzută la art. 13 – 21, implementarea

      se poate realiza gradual pentru categoriile de expuneri cărora le corespund diferitele corelaţii prevăzute la art. 40 – 43, din Capitolul II.

      Art. 9 – Implementarea prevăzută la art. 8 trebuie să fie realizată într-o perioadă de timp rezonabilă, convenită cu Banca Naţională a României. Implementarea trebuie să fie realizată în condiţii stricte, stabilite de Banca Naţională a României. Aceste condiţii trebuie astfel stabilite încât să asigure faptul că tratamentul flexibil prevăzut la art. 8 nu va fi utilizat selectiv, cu scopul reducerii cerinţelor minime de

      capital în ceea ce priveşte categoriile de expuneri sau unităţile operaţionale pentru care urmează să se aplice abordarea bazată pe modele interne de rating sau în ceea ce priveşte utilizarea estimărilor proprii ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie.

      Art. 1O – Instituţiile de credit care aplică abordarea bazată pe modele interne de rating pentru oricare clasă de expuneri trebuie să utilizeze această abordare şi pentru clasa de expuneri din titluri de capital.

      Art. 11 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 8 – 1O şi ale art. 30 şi art. 31, instituţiile de credit care, potrivit art. 3 – 6, au obţinut aprobarea să utilizeze abordarea bazată pe modele interne de rating nu vor reveni, pentru calculul valorii ponderate la risc a expunerilor, la utilizarea abordării prevăzute în Regulamentul BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentrn instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordăn'i standard decât pentru motive întemeiate în mod corespunzător şi numai cu aprobarea Băncii Naţionale a României.

      Art. 12 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 8 – 9 şi ale art. 30 şi art. 31, instituţiile de credit care, potrivit art. 22 alin. (9), au obţinut aprobarea să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, nu vor putea recurge la utilizarea valorilor pierderii în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie prevăzuţi la art. 22 alin. (8), decât pentru motive întemeiate în mod corespunzător şi numai cu aprobarea Băncii Naţionale a României.

      

      

      1. a) expuneri faţă de administraţii regionale şi autorităţi locale, care nu sunt tratate ca expuneri faţă de administraţii centrale potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard;

      2. b) expuneri faţă de entităţi din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard; şi

      3. c) expuneri faţă de bănci multilaterale de dezvoltare, cărora nu le este aplicabilă o pondere de risc de 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.

   Art. 16 – (1) Pentru a fi încadrate în clasa expunerilor de tip retail la care se face referire la art. 13 lit. d), expunerile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

   1. a) să fie înregistrate faţă de una sau mai multe persoane fizice sau faţă de o entitate mică sau mijlocie, cu condiţia ca, în acest din urmă caz, suma totală datorată de către clientul debitor sau grupul de clienţi aflaţi în legătură instituţiei de credit şi societăţii-mamă şi filialelor instituţiei de credit, inclusiv orice expunere restantă, dar excluzând creanţele sau creanţele potenţiale garantate cu proprietăţi imobiliare cu destinaţie locativă, să nu depăşească echivalentul în RON a sumei de 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţia de credit, care trebuie să fi luat măsurile necesare pentru a confirma respectivele informaţii;

   2. b) să fie tratate de către instituţia de credit, în cadrul procesului de administrare a riscurilor, într-o manieră similară, consecventă şi coerentă în timp;

   3. c) să nu fie administrate în mod individual precum expunerile din clasa expunerilor faţă de societăţi; şi

   4. d) fiecare expunere să reprezinte o parte dintr-un număr semnificativ de expuneri, care sunt administrate în mod similar.

   1. (2) Valoarea actualizată a plăţilor minime aferente contractelor de leasing de tip retail este eligibilă pentru clasa expunerilor de tip retail.

   2. (3) In cadrul clasei expunerilor de tip retail se vor distinge următoarele tipuri de expunen:

      1. a) expuneri garantate cu proprietăţi imobiliare;

      2. b) expuneri de tip retail reînnoibile eligibile, care respectă prevederile art. 41 din Capitolul II;

      3. c) alte expuneri de tip retail.

   Art. 17 – În scopul prezentului regulament, următoarele expuneri se încadrează la expuneri din titluri de capital:

   1. a) expuneri care nu sunt reprezentate de titluri de creanţă, dar care conferă un drept subordonat şi rezidual asupra activelor sau venitului emitentului; şi

   2. b) expuneri din titluri de creanţă, dar a căror semnificaţie economică este similară cu cea a expunerilor prevăzute la lit. a).

   Art. 18 – În cadrul clasei expunerilor faţă de societăţi, instituţiile de credit trebuie să identifice în mod distinct, ca expuneri provenind din finanţări specializate, expunerile care prezintă următoarele caracteristici:

   1. a) expunerea este înregistrată faţă de o entitate creată în mod special pentru a finanţa şi/sau a exploata active corporale;

   2. b) prevederile contractuale conferă creditorului un grad substanţial de control asupra activelor şi veniturilor pe care acestea le generează; şi

   3. c) sursa principală de rambursare a creditului este reprezentată de veniturile generate de activele finanţate şi mai puţin de capacitatea independentă de rambursare a societăţii comerciale în ansamblul său.

   Art. 19 – Orice creanţă din credite, care nu a fost încadrată în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a), b), d), e) şi f), va fi încadrată în clasa de expuneri prevăzută la lit. c) din articolul respectiv.

   Art. 20 – Clasa de expuneri prevăzută la lit. g) a art. 13 include valoarea reziduală a bunurilor imobiliare în regim de leasing, dacă aceasta nu este inclusă în expunerile din operaţiuni de leasing, aşa cum sunt definite în art. 103 din Capitolul IV.

   Art. 21 – Metodologia utilizată de instituţia de credit în vederea încadrării expunerilor în diferitele clase de expuneri trebuie să fie adecvată, consecventă şi coerentă pe parcursul timpului.

   Secţiunea 4. – Prevederi generale privind calculul valorii ponderate la risc a expunerilor şi a pierderilor aşteptate

   Art. 22 – (1) Valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de credit, în cazul expunerilor incluse într-una dintre clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit.

   1. a) – e) sau la lit. g), se calculează, dacă acestea nu au fost deduse din fondurile proprii, în conformitate cu prevederile art. 32 – 56 din Capitolul II.

   1. (2) Valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în cazul creanţelor achiziţionate, se calculează în conformitate cu prevederile art. 57 din Capitolul II. În cazul în care o instituţie de credit are, pentru creanţele achiziţionate, drept de recurs deplin asupra vânzătorului acestor creanţe în ceea ce priveşte riscul de nerambursare şi riscul de diminuare a valorii creanţei, nu este necesară aplicarea prevederilor art. 22 – 29 cu privire la creanţele

      achiziţionate. Expunerea poate fi tratată, în schimb, ca o expunere garantată cu o garanţie reală.

   2. (3) Valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit şi pentru riscul de diminuare a valorii creanţei se calculează pe baza parametrilor de risc relevanţi asociaţi expunerilor respective. Aceşti parametri trebuie să includă probabilitatea de nerambursare (PD), pierderea în caz de nerambursare (LGD), scadenţa (M) şi valoarea expunerii. Probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare se pot considera în mod distinct sau împreună, potrivit prevederilor Capitolului III.

   3. (4) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), cu aprobarea Băncii Naţionale a României, valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit în cazul clasei de expuneri prevăzute la art. 13 lit. e) se calculează potrivit art. 47 – 55 din Capitolul II. Unei instituţii de credit îi este permis de către Banca Naţională a României să utilizeze abordarea prevăzută în art. 54 şi art. 55 din Capitolul II, doar dacă instituţia de credit îndeplineşte cerinţele minime prevăzute în art. 235 – 250 din Capitolul V.

   4. (5) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de credit în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate se calculează potrivit prevederilor art. 36 din Capitolul II. Banca Naţională a României aprobă metodologia întocmită de instituţiile de credit pentru aplicarea ponderilor de risc respectivelor expuneri.

   5. (6) În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a) – d), instituţiile de credit trebuie să determine propriile estimări ale probabilităţilor de nerambursare în conformitate cu prevederile art. 3 – 6 şi Capitolului V.

   6. (7) În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. d), instituţiile de credit trebuie să determine propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, în conformitate cu prevederile art. 3 – 6 şi Capitolului V.

   7. (8) În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a) – c), instituţiile de credit trebuie să aplice valorile pierderilor în caz de nerambursare prevăzute în art. 73 din Capitolul III, şi factorii de conversie prevăzuţi în art. 108, alin. (2) lit. a)- d) din Capitolul IV.

   8. (9) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (8), pentru toate expunerile încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a) – c), Banca Naţională a României poate aproba instituţiilor de credit să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, în condiţiile respectării prevederilor art. 3 – 6 şi Capitolului V.

   9. (10) Valoarea ponderată la risc în cazul expunerilor securitizate şi al expunerilor încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. f) se calculează în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr.21/26/2006 pn·vind tratamentul n·scului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din secun'tizare.

   Art. 23 – (1) În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare deţinute în organismele de plasament colectiv (OPC) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.

   61 şi art. 62 din Regulamentul BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordăn'i standard şi instituţia de credit are cunoştinţă de toate expunerile suport ale OPC, instituţia de credit trebuie să ia în considerare în mod direct aceste expuneri suport în vederea determinării valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi a valorilor pierderii aşteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în acest regulament.

   (2) În cazul în care instituţia de credit nu îndeplineşte condiţiile pentru utilizarea metodelor prevăzute în prezentul regulament, valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderii aşteptate se calculează în conformitate cu următoarele metode:

   1. a) pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13, lit. e), metoda prevăzută în art. 48 – 50 din Capitolul II. Dacă, în acest scop, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiţii de tip pn·vate equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri provenind din alte titluri de capital, aceasta trebuie să trateze respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital.

   2. b) pentru toate celelalte expuneri suport, prevederile Regulamentului BNR-CNVlvf

      nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, cu următoarele modificări:

      1. (i) expunerile se încadrează în clasa de expuneri adecvată şi le este aplicată ponderea de risc aferentă unui nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului imediat inferior celui corespunzător expunerii respective; şi

      2. (ii) expunerilor încadrate în ultimele nivele ale scalei de evaluare a calităţii creditului, cărora le corespunde o pondere de risc de 150%, le va fi aplicată o pondere de risc de 200%.

2. (3) În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare deţinute în OPC nu îndeplinesc condiţiile stabilite la art. 61 şi art. 62 din cadrul Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordăn"i standard sau instituţia de credit nu are cunoştinţă de toate expunerile suport ale OPC, instituţia de credit trebuie să ia în considerare în mod direct expunerile suport şi să calculeze valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderii aşteptate în conformitate cu metoda prevăzută în art. 48 – 50 din Capitolul II. În cazul în care, în vederea îndeplinirii acestui scop, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiţii de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri din alte titluri de capital, aceasta va trata expunerile respective ca expuneri din alte titluri de capital. Pentru aceste scopuri, expunerile, altele decât cele din titluri de capital, se încadrează în una din clasele (expuneri din investiţii de

   tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri din alte titluri de capital) prevăzute în art. 77, alin. (1) şi (2) din Capitolul II, iar expunerile a căror natură nu este cunoscută se încadrează în clasa expunerilor din alte titluri de capital.

3. (4) Ca alternativă la aplicarea metodei descrise mai sus, instituţiile de credit pot determina ele însele sau pot recurge la o terţă parte pentru determinarea şi raportarea valorilor medii ponderate ale expunerilor, pe baza expunerilor suport ale OPC, în conformitate cu următoarele metode, în condiţiile în care este asigurată corectitudinea calculului şi raportării:

   1. a) pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. e), metoda prevăzută în art. 48 – 50 din Capitolul II. În cazul în care, în vederea îndeplinirii acestui scop, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiţii de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri din alte titluri de capital, aceasta va trata respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capitat

   2. b) pentru toate celelalte expuneri suport se vor aplica prevederile Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii potn·vit abordării standard, cu următoarele modificări:

      1. (i) expunerile se încadrează în clasa de expuneri adecvată şi le este aplicată ponderea de risc aferentă unui nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului imediat inferior celui corespunzător expunerii respective; şi

      2. (ii) expunerilor încadrate la nivelele superioare ale scalei de evaluare a calităţii creditului, cărora le corespunde o pondere de risc de 150%, li se aplică o pondere de risc de 200%.

Art. 24 – Valoarea pierderii aşteptate pentru expunerile încadrate în una din clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a) – e), se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în art. 58 – 64 din Capitolul II.

Art. 25 – În conformitate cu prevederile art. 58 – 64 din Capitolul II, valoarea pierderii aşteptate se calculează pe baza aceloraşi valori de intrare ale parametrilor de risc, respectiv, probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare, precum şi a valorii expunerii, aferente fiecărei expuneri, cu cele utilizate la determinarea valorii ponderate la risc a expunerilor în conformitate cu prevederile art. 22 şi ale art. 23. În cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, în cazul în care instituţiile de credit utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare, pierderea aşteptată va fi cea mai bună estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea aşteptată pentru expunerea aflată în stare de nerambursare, în conformitate cu prevederile art. 195 din Capitolul V.

Art. 26 – În cazul expunerilor securitizate, valoarea pierderii aşteptate se calculează în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVN! nr.21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor secun·tizate şi al poziţiilor din secun·tizare.

Art. 27 – În cazul expunerilor încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. g) valoarea pierderii aşteptate este zero.

Art. 28 – În cazul creanţelor achiziţionate, valoarea pierderii aşteptate pentru riscul de de diminuare a valorii creanţei se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în art. 64 din Capitolul II.

Art. 29 – În cazul expunerilor prevăzute la art. 23, valoarea pierderii aşteptate se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în art. 58 – 64 din Capitolul II.

Secţiunea 5. – Clase de expuneri în cazul cărora este permisă aplicarea abordării standard

Art. 30 – (1) Instituţiile de credit care au primit aprobarea Băncii Naţionale a României de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating pentru determinarea valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi a valorilor pierderii aşteptate pentru una sau mai multe clase de expuneri, pot aplica prevederile Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potn·vit abordării standard, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, pentru următoarele expuneri:

1. a) clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. a), în cazul în care numărul contrapartidelor importante este limitat şi implementarea de către instituţia de credit a unui sistem de rating pentru aceste contrapartide ar reprezenta un efort excesiv pentru aceasta

2. b) clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. b), în cazul în care numărul contrapartidelor importante este limitat şi implementarea de către instituţia de credit a unui sistem de rating pentru aceste contrapartide ar reprezenta un efort excesiv pentru aceasta

3. c) expuneri în unităţi operaţionale de importanţă redusă, precum şi clasele de expuneri de importanţă redusă din perspectiva dimensiunii şi a profilului de risc

4. d) expuneri faţă de administraţia centrală, administraţiile regionale şi autorităţile locale ale statului membru de origine şi faţă de organismele sale administrative, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

   1. (i) din punct de vedere al riscului, ca urmare a existenţei de acorduri instituţionale specifice, nu există diferenţe între expunerile faţă de administraţia centrală şi celelalte expuneri menţionate; şi

   2. (ii) expunerilor faţă de administraţia centrală le este aplicată o pondere de risc de 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul n·scului de credit pentrn instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordării standard.

5. e) expuneri ale unei instituţii de credit faţă de o contrapartidă care este societatea sa mamă, filiala sa sau o filială a societăţii sale mamă, cu condiţia ca respectiva contrapartidă să fie o instituţie, o societate financiară holding, o instituţie financiară, o societate de administrare a investiţiilor sau o societate prestatoare de servicii auxiliare, supuse unor cerinţe prudenţiale adecvate, sau o societate aflată în relaţia prevăzută la art. 19 alin. (4) din Regulamentul BNR-CNVM nr.17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a finnelor de investiţii;

6. f) expuneri din titluri de capital faţă de entităţi ale căror obligaţii din credite se ponderează cu grad de risc 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentrn instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordării standard (inclusiv faţă de acele entităţi cu caracter public în cazul cărora se poate aplica ponderea de risc 0%);

7. g) expuneri din titluri de capital înregistrate în cadrul programelor legislative de promovare a anumitor sectoare ale economiei, care furnizează instituţiei de credit subvenţii importante pentru investiţii şi implică o anumită formă de monitorizare guvernamentală şi restricţii privind respectivele investiţii în titluri de capital. Această excepţie este limitată la un total de 10% din nivelul fondurilor proprii de nivel I şi al fondurilor proprii de nivel II;

8. h) expuneri prevăzute de art. 31 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentrn instituţiile de credit şi

   firmele de investiţii potn·vit abordăn·i standard care îndeplinesc condiţiile specificate în acesta sau

9. i) garanţii şi contragaranţii fumizate de stat potrivit art. 58 din cadrul Regulamentului BNR-CNVA1 nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

(2) Prevederile alin. (1) nu aduc atingere aplicării prevederilor din Regulamentul BNR-CNVA1 nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard pentru expunerile din titluri de capital pentru care este permis acest tratament în alte state membre.

Art. 31 – În scopul art. 30 alin. (1), clasa expunerilor din titluri de capital ale unei instituţii de credit va fi considerată importantă dacă, valoarea lor agregată excluzând expunerile din titluri de capital înregistrate în cadrul programelor legislative prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g), depăşeşte, în medie, în anul precedent, 10% din fondurile proprii ale instituţiei de credit. Dacă numărul acestor expuneri din titluri de capital este mai mic de 1O deţineri individuale, acest prag va fi de 5% din fondurile proprii ale instituţiei de credit.

CAPITOLUL II- Prevederi privind determinarea valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi ale valorilor pierderii aşteptate

Secţiunea 1. – Calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit

Art. 32 – (1) Dacă nu este altfel specificat, parametrii de risc de intrare în formula de calcul, respectiv probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de

nerambursare şi scadenţa se determină aşa cum este prevăzut în Capitolul III, iar valoarea expunerii se determină aşa cum este prevăzut în Capitolul IV.

(2) Valoarea ponderată la risc pentru fiecare expunere se calculează în conformitate cu formulele corespunzătoare din prezentul capitol.

1. 1.1. Valoarea ponderată la risc pentru expuneri faţă de societăţi, instituţii, administrat,ii centrale sau bănci centrale

   Art. 33 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 34 – 38, valoarea ponderată la risc în cazul expunerilor faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale se calculează în conformitate cu următoarele formule:

   Corelaţia (R) = 0.12x(l-EXP(-50*PD)) / (l-EXP(-50))+0.24* [l-(l-EXP(- 50*PD)) I (l-EXP(-50))]

   Ajustare a scadenţei (b)= [0,11852-0,05478* ln(PD)f

   Ponderea de risc (RW)= LGD*(N[(l-R/·5 * G(PD) + (R/(l-R))°-5 * G(0.999)] – PD

   * LGD) * (l-l.5*by1 * (l+(M-2.5) *b) * 12.5 * 1.06

   N(x) reprezintă funcţia de distribuţie cumulativă a unei variabile aleatoare normală standard (care exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatoare normal distribuită cu media zero şi varianţa 1 să fie mai mică sau egală cu x).

   G(z) reprezintă inversa funcţiei de distribuţie cumulativă pentru o variabilă aleatoare normală standard (care exprimă valoarea lui x astfel încât N(x) = z).

   Valoarea ponderată la risc a expunerii= RW*valoarea expunerii

   În cazul în care probabilitatea de nerambursare este nulă, ponderea de risc va fi

   0%.

   În cazul în care probabilitatea de nerambursare este unitară:

   pentru expunerile aflate în stare de nerambursare pentru care instituţiile de credit utilizează valorile pierderii în caz de nerambursare prevăzute în art. 73 din Capitolul III, ponderea de risc este 0%;

   pentru expunerile aflate în stare de nerambursare pentru care instituţiile de credit utilizează propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare, ponderea de risc este max{O%; 12,5*(LGD- ELBE)L

   unde EL8E reprezintă cea mai bună estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea aşteptată în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, potrivit art. 195 din Capitolul V al acestui regulament.

   Art. 34 – Pentru orice expunere care îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 30 şi art. 61 din cadrul Regulamentului BNR-CNVA1 nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, valoarea ponderată la risc a expunerii poate fi ajustată în conformitate cu următoarea formulă:

   expunern

   Valoarea ponderată la nsc a ..

   = RW*valoarea

   expunerii*(O,15+l 60*PDpp) unde,

   PDpp este probabilitatea de nerambursare aferentă furnizorului de protecţie

   Ponderea de risc (RW) se calculează utilizând formula relevantă de ponderare la risc a expunerii prevăzută la art. 33, probabilitatea de nerambursare aferentă debitorului şi pierderea în caz de nerambursare aferentă unei expuneri directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie. Ajustarea scadenţei (b) se calculează prin utilizarea celei mai scăzute dintre următoarele valori: probabilitatea de nerambursare a furnizorului de protecţie şi probabilitatea de nerambursare a debitorului.

   Art. 35 – În cazul expunerilor faţă de societăţi, atunci când cifra de afaceri anuală totală consolidată, la nivelul grupului din care face parte societatea, este, în echivalent RON, cuprinsă între 5 şi 50 de milioane euro, pentru calculul ponderilor la risc instituţiile de credit pot utiliza formula de corelaţie de mai jos.

   Corelaţia (R) = 0.12*(1-EXP(-50*PD)) / (l-EXP(-50)) + 0.24*[1-(l-EXP(-

   50*PD)) I (l-EXP(-50))]-0.04*(1-(S-5) I 45)

   unde,

   S reprezintă cifra de afaceri anuală totală consolidată, care este exprimată în milioane RON, şi care se încadrează în intervalul valoric în echivalent RON, de 5 mil euro şi 50 mil euro (în condiţiile în care 5 milioane euro :S S :S 50 milioane euro). Cifrele de afaceri al căror nivel raportat este mai mic decât valoarea echivalentă în RON a 5 milioane euro vor fi tratate ca fiind egale cu 5 milioane euro.

   Pentru creanţele achiziţionate, cifra de afaceri anuală totală consolidată este media cifrelor de afaceri asociate creanţelor ponderată în funcţie de nivelul expunerilor individuale din cadrul portofoliului.

   În cazul în care cifra de afaceri anuală totală consolidată nu reprezintă un indicator semnificativ pentru dimensiunea întreprinderii, iar totalul activelor reprezintă un indicator cu un grad mai mare de relevanţă, instituţiile de credit vor substitui cifra de afaceri anuală totală cu totalul activelor grupului, la nivel consolidat.

   Art. 36 – (1) În cazul expunerilor care provin din finanţări specializate, pentru care o instituţie de credit nu poate demonstra că estimările sale privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în Capitolul V, instituţia de credit va aplica respectivelor expuneri ponderile de risc prevăzute în tabelul 1:

   Tabel 1

   Scadentă ' reziduală	categoria 1	categoria 2	categoria 3	categoria 4	categoria 5
   Mai puţin de 2,5 ani	50%	70%	115%	250%	0%
   Cel puţin 2,5 am	70%	90%	115%	250%	0%

   (2) În procesul de încadrare în categoriile menţionate la alin. (1), în vederea aplicării ponderilor de risc expunerilor care provin din finanţarea specializată, instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere următorii factori: puterea financiară, cadrul juridic şi politic, caracteristicile tranzacţiei şi/sau ale activului, puterea financiară a sponsorului şi a iniţiatorului, inclusiv veniturile generate de orice parteneriat public-privat, precum şi mecanismele de garantare aferente.

   Art. 37 – În cazul creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, instituţiile de credit trebuie să respecte cerinţele minime prevăzute la art. 220 – 229 din Capitolul V. În cazul creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, care îndeplinesc suplimentar şi condiţiile prevăzute la art. 44 şi pentru care utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor faţă de societăţi stabilite în Capitolul V, ar reprezenta un efort excesiv pentru instituţia de credit, se pot utiliza standardele de cuantificare a riscului aferente expunerilor de tip retail, prevăzute în Capitolul V.

   Art. 38 – În cazul creanţelor achiziţionate faţă de societăţi, reducerile rambursabile acordate la achiziţionare, garanţiile reale sau garanţiile personale parţiale care oferă protecţie pentru prima pierdere, în cazul pierderilor provenite din nerambursare, pierderilor în caz de diminuare a valorii creanţei sau pierderilor provenind din ambele situaţii pot fi tratate drept poziţii pentru prima pierdere în aplicarea prevederilor aferente ratingurilor interne conform Regulamentului BNR-CNVA1

   nr.21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor secun'tizate şi al poziţiilor din secun'tizare .

   Art. 39 – În cazul în care o instituţie oferă protecţie a creditului pentru un coş de expuneri, în condiţiile în care apariţia stării de nerambursare de ordinul n din cadrul expunerilor declanşează plata şi acest eveniment de credit conduce la terminarea contractului, dacă produsul respectiv dispune de un rating din partea unei instituţii externe de evaluare a creditului eligibile, atunci se aplică ponderile de risc prevăzute în art. 3 – 7 şi art. 9 – 14 din Regulamentul BNR-CNVM nr.21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor secun’tizate şi al poziţiilor din secun’tizare.

   Dacă produsul nu dispune de un rating din partea unei instituţii externe de evaluare a creditului eligibile, ponderile de risc pentru expunerile incluse în portofoliu vor fi agregate, excluzând cele n-1 expuneri în cazul în care suma dintre valoarea pierderii aşteptate înmulţită cu 12,5 şi valoarea ponderată la risc a expunerii nu depăşeşte valoarea nominală a protecţiei furnizate de instrumentul financiar derivat de credit înmulţită cu 12,5.

   Expunerile până la ordinul n-1, care trebuie excluse din agregare se determină astfel încât fiecare dintre acestea să producă o valoare ponderată la risc a expunerii mai mică decât valoarea ponderată la risc a oricărei alte expuneri incluse în agregare.

2. 1.2. Valoarea ponderată la risc pentru expuneri de tip retail

   Art. 40 – În conformitate cu prevederile art. 41 şi ale art. 42, valoarea ponderată la risc pentru expunerile de tip retail se calculează potrivit următoarelor formule:

   Corelaţia (R) = 0.03*(1-EXP(-35*PD)) /(l-EXP(-35)) + 0.16*[1-(l-EXP(-35*PD))

   I (l-EXP(-35))]

   Ponderea de risc (RW) = (LGD*N[(l-Ry0•5*G(PD)+(R/(l-R))°”5 * G(0.999)] – PD*12.5*1.06)

   N(x) reprezintă funcţia de distribuţie cumulativă a unei variabile aleatoare normală standard (care exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatoare normal distribuită cu media zero şi varianţa 1 să fie mai mică sau egală cu x).

   G(z) reprezintă inversa funcţiei de distribuţie cumulativă pentru o variabilă aleatoare normală standard (care exprimă valoarea x pentru care N(x) = z).

   Valoarea ponderată la risc a expunerii= RW*valoarea expunerii

   În cazul în care probabilitatea de nerambursare este unitară (aferentă expunerilor aflate în stare de nerambursare ), ponderea de risc este valoarea maximă dintre

   {0% 12,5*(LGD- ELBE)}

   unde EL8E reprezintă cea mai bună estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea aşteptată în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, potrivit art. 195 din Capitolul V.

   Art. 41 – Valoarea ponderată la risc pentru fiecare expunere faţă de entităţile mici şi mijlocii, aşa cum sunt definite la art. 16, care îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 30 şi la art. 61 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr.19/24/2006 pn"vind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, se poate ajusta conform prevederilor art. 34.

   Art. 42 – În cazul expunerilor de tip retail garantate cu un bun imobiliar, valoarea obţinută prin aplicarea formulei de corelaţie prevăzute la art. 40 este înlocuită de corelaţia (R) de O,15.

   Art. 43 – (1) În cazul expunerilor de tip retail reînnoibile eligibile, aşa cum sunt definite la lit. a) – e) de la alin. (2), formula de corelaţie prevăzută la art. 40 este înlocuită de corelaţia (R) de 0,04.

   1. (2) Vor fi încadrate în categoria de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile, expunerile care îndeplinesc următoarele condiţii:

      1. a) expunerile sunt înregistrate faţă de persoane fizice;

      2. b) expunerile sunt reînnoibile, negarantate şi revocabile necondiţionat de instituţia de credit în situaţia în care creditul nu este utilizat imediat (în acest context, expunerile reînnoibile sunt definite ca reprezentând acele expuneri în cazul cărora soldurile clienţilor pot fluctua în funcţie de deciziile acestora de a împrumuta şi de a rambursa, într-o limită stabilită de instituţia de credit). Angajamentele de finanţare neutilizate pot fi considerate ca fiind revocabile necondiţionat de instituţia de credit dacă termenii contractuali permit acesteia să le revoce în măsura maximă permisă de legislaţia privind protecţia consumatorului şi legislaţia conexă;

      3. c) expunerea maximă, în cadrul sub-portofoliului, faţă de o singură persoană fizică, este cel mult egală cu echivalentul în RON a 100.OOO EUR;

      4. d) instituţia de credit poate demonstra Băncii Naţionale a României că utilizarea corelaţiei prevăzută la alin. (1) este limitată la portofoliile care au înregistrat o volatilitate redusă a ratei pierderilor comparativ cu nivelul mediu al ratei pierderilor pentru astfel de expuneri, în special în cadrul categoriilor cu probabilitate de nerambursare scăzută. Banca Naţională a României verifică volatilitatea relativă a ratei pierderilor pentru sub-portofoliile de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile, precum şi pentru portofoliul total de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile şi manifestă disponibilitate pentru schimbul de informaţii între jurisdicţii, privind caracteristicile ratei pierderilor asociate expunerilor de tip retail reînnoibile eligibile;şi

      5. e) Banca Naţională a României este de acord că tratamentul ca expunere de tip retail reînnoibilă eligibilă este în conformitate cu caracteristicile de risc aferente sub-portofoliului suport.

   2. (3) Prin derogare de la prevederile alin. (2) lit. b), în cazul facilităţilor de credit asociate unui cont în care este vărsat salariul, pentru care a fost constituită o garanţie reală, Banca Naţională a României poate renunţa la cerinţa ca expunerea să nu fie garantată. În acest caz, sumele recuperate ca urmare a executării garanţiei reale nu vor fi luate în calcul la estimarea pierderii în caz de nerambursare.

      Art. 44 – Pentru a fi eligibile pentru tratamentul retail, creanţele achiziţionate trebuie să îndeplinească cerinţele minime prevăzute în art. 220 – 229 din Capitolul V, precum şi următoarele condiţii:

      1. a) Instituţia de credit a achiziţionat creanţele de la terţe părţi cu care nu are nicio legătură, iar expunerile sale faţă de debitorii creanţelor nu includ nicio expunere care să fi fost iniţiată direct sau indirect de însăşi instituţia de credit;

      2. b) Creanţele achiziţionate trebuie să fi fost generate în condiţii de deplină concurenţă între vânzător şi debitor. Astfel, nu sunt eligibile creanţele din tranzacţii între conturile aceleiaşi societăţi, precum nici creanţele evidenţiate în conturi de compensare reciprocă între societăţi care vând şi cumpără una de la cealaltă;

      3. c) Instituţia de credit cumpărătoare are o creanţă asupra tuturor încasărilor generate de creanţele achiziţionate sau un drept proporţional asupra acestor încasări; şi

      4. d) Portofoliul creanţelor achiziţionate este suficient de diversificat.

   Art. 45 – În cazul creanţelor achiziţionate, reducerile rambursabile acordate la achiziţionare, garanţiile reale sau garanţiile personale parţiale care oferă protecţie pentru prima pierdere, în cazul pierderilor din nerambursare, pierderilor în caz de diminuare a valorii creanţei sau pierderilor provenind din ambele situaţii, pot fi

   tratate drept poziţii pentru prima pierdere conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVN! nr.21/26/2006 privind tratamentul n·scului de credit aferent expunen1or secun·tizate şi al poziţiilor din securitizare.

   Art. 46 – În cazul grupelor formate din sub-portofolii de creanţe achiziţionate de tip retail diferite pentru care instituţia de credit cumpărătoare nu poate face distincţie între expunerile garantate cu bunuri imobiliare şi expunerile de tip retail reînnoibile eligibile de alte expuneri de tip retail, pentru respectivele expuneri va fi utilizată funcţia de ponderare la risc pentru sub-portofoliile de retail care generează cerinţele de capital cele mai mari.

3. 1.3. Valoarea ponderată la risc pentru expuneri din titluri de capital

   Art. 47 – (1) Pentru calculul valorii ponderate la risc ale expunerilor provenite din titluri de capital, instituţiile de credit pot folosi una din cele trei metode: metoda simplă de ponderare la nsc, metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare şi metoda bazată pe modele interne.

   1. (2) Banca Naţională a României poate aproba unei instituţii de credit utilizarea concomitentă de metode diferite pentru diferite portofolii dacă aceste metode sunt utilizate pe plan intern de instituţia de credit. Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că alegerea este făcută de o manieră consecventă şi coerentă şi nu este determinată de consideraţii legate de arbitrajul de reglementare.

   2. (3) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) şi (2), determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile din titluri de capital ale societăţilor prestatoare de servicii auxiliare sau conexe se poate realiza în conformitate cu tratamentul aplicat activelor, altele decât creanţele din credite.

   1. 1.3.1. Metoda simplă de ponderare la risc

      Art. 48 – Valoarea ponderată la risc a expunerii se calculează conform următoarei formule:

      Valoarea ponderată la risc a expunerii= RW*valoarea expunerii.

      Ponderea de risc (RW) este de 190% pentru expunerile din investiţii de tip pn·vate equity din cadrul portofoliilor suficient de diversificate şi pentru care instituţiile de credit pot demonstra că pierderile înregistrate în trecut justifică aplicarea acestei ponderi de risc.

      Ponderea de risc (RW) este de 290% pentru expunerile din titluri de capital tranzacţionate la bursă.

      Ponderea de risc (RW) este de 370% pentru orice alte expunen din titluri de

      capital.

      Art.49 – Poziţiile scurte de trezorerie şi pe instrumente financiare derivate din afara portofoliului de tranzacţionare pot compensa poziţiile lungi în titluri de acelaşi fel, cu condiţia ca aceste instrumente să fi fost special destinate acoperirii expunerilor din titluri de capital specifice şi să asigure acoperirea pentru încă cel puţin un an. Alte poziţii scurte se tratează ca şi cum ar fi poziţii lungi, prin aplicarea de ponderi de risc relevante, la valoarea absolută a fiecărei poziţii. În cazul poziţiilor ale căror scadenţe sunt decalate, se va aplica metoda utilizată pentru expunerile faţă de societăţi pentru determinarea efectului/tratamentul decalajului de scadenţă, conform prevederilor art. 86.

      Art. 50 – Instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului, obţinută pentru o expunere din titluri de capital, potrivit metodelor prevăzute la art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3 – 10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr.19/24/2006

      privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii.

   2. 1.3.2. Metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare(PD/LGD)

Art. 51 – (1) O instituţie de credit poate aplica metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD) în condiţiile în care demonstrează Băncii Naţionale a României că dezvoltarea unui model intern pentru portofoliul respectiv nu este posibilă, în timp ce cerinţele pentru aplicarea metodei bazate pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare sunt îndeplinite.

(2) Valorea ponderată la nsc a expunerii se calculează conform formulelor prevăzute la art. 33. Dacă instituţiile de credit nu dispun de suficiente informaţii pentru a utiliza definiţia stării de nerambursare, prevăzută la art. 160 – 163 din Capitolul V, ponderilor de risc le este aplicat un factor de majorare de 1,5.

Art. 52 – La nivelul unei expuneri individuale, suma dintre valoarea pierderii aşteptate înmulţită cu 12,5 şi valoarea ponderată la risc a expunerii nu trebuie să depăşească valoarea expunerii înmulţită cu 12,5.

Art. 53 – Instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului, obţinută pentru o expunere din titluri de capital, potrivit metodelor prevăzute de art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3 – 1O ale Regulamentului BNR-CNVA1nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii. În cazul acestei recunoaşteri se va utiliza o valoare de 90% a pierderii în caz de nerambursare pentru expunerea faţă de furnizorul de protecţie. Pentru expunerile din investiţii de tip private equity din cadrul unor portofolii

Valoarea ponderată la risc a expunerii = 100%*valoarea expunerii,

cu excepţia cazului în care expunerea reprezintă o valoare reziduală, situaţie în care aceasta trebuie calculată pentru fiecare an şi se determină după cum urmează:

! *100%*valoarea expunerii;

t

unde t reprezintă numărul de ani ai duratei contractului de leasing.

Secţiunea 2. – Calculul valorilor ponderate la risc pentru riscul de diminuare a valorii creant,ei aferent creant,elor achizit,ionate

Art. 57 – Ponderile de risc pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate incluse în clasa de expuneri de tip retail sau în clasa de expuneri faţă de societăţi se calculează prin utilizarea formulei prevăzute la art. 33.

Parametrii de risc de intrare respectiv probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare se calculează conform prevederilor din Capitolul III, valoarea expunerii se calculează conform prevederilor din Capitolul IV, iar scadenţa este de 1 an. Dacă instituţiile de credit pot demonstra Băncii Naţionale a României că riscul de diminuare a valorii creanţei este nesemnificativ, acesta nu este necesar a fi luat în considerare.

Secţiunea 3. – Calculul valorii pierderii aşteptate

Art. 58 – Dacă nu este prevăzut altfel, parametrii de risc de intrare respectiv probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare se calculează

conform prevederilor Capitolului III, iar valoarea expunerii se calculează conform prevederilor Capitolului IV.

Art. 59 – (1) Valoarea pierderii aşteptate aferentă expunerilor faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale şi pentru expunerile de tip retail se calculează conform următoarelor formule:

Pierderea aşteptată (EL) = PD*LGD

Valoarea pierderii aşteptate = EL*valoarea expunerii

(2) În cazul instituţiilor de credit care utilizează propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare, pentru expunerile aflate în stare de nerambursare (probabilitatea de nerambursare este 1), pierderea aşteptată (EL) va fi cea mai bună estimare a pierderii aşteptate (EL8E) stabilită de instituţia de credit, corespunzătoare expunerii aflate în stare de nerambursare, potrivit art. 195 din Capitolul V.

Pentru expunerile care fac obiectul tratamentului prevăzut în art. 34 din Capitolul II, pierderea aşteptată este O.

Art. 60 – În cazul expunerilor care provin din finanţări specializate, pentru care instituţiile de credit utilizează, în vederea aplicării ponderilor de risc metodele prevăzute la art. 36, pierderea aşteptată ia valorile corespunzătoare, stabilite în tabelul 2:

Tabel 2

Scadent,a reziduală	categoria 1	categoria 2	categoria 3	categoria 4	categoria 5
Mai mică de 2,5 ani	0%	0,4%	2,8%	8%	50%

Mai mare sau egală cu 2,5 ani

0,4%

0,8%

2,8%

8%

50%

Art. 61 – În cazul expunerilor din titluri de capital pentru care valoarea ponderată la risc se calculează în conformitate cu metodele prevăzute la art. 48 – 50, valoarea pierderii aşteptate se determină conform următoarei formule:

Valoarea pierderii aşteptate = EL*valoarea expunerii

Pierderea aşteptată are următoarele valori:

Pierderea aşteptată (EL) = 0,8% pentru expunerile din investiţii de tip pn·vate equity din cadrul unor portofolii suficient de diversificate

Pierderea aşteptată (EL) = 0,8% pentru expunerile din titluri de capital

tranzacţionate la bursă

Pierderea aşteptată (EL)= 2,4% pentru oricare alte expuneri din titluri de capital.

Art. 62 – În cazul expunerilor din titluri de capital pentru care valoarea ponderată la risc se calculează în conformitate cu metodele prevăzute la art. 51 – 53, valoarea pierderii aşteptate se determină conform următoarelor formule:

Pierderea aşteptată (EL) = PD*LGD

Valoarea pierderii aşteptate = EL*valoarea expunerii.

Art. 63 – În cazul expunerilor din titluri de capital pentru care valoarea ponderată la risc se calculează în conformitate cu metodele prevăzute la art. 54 şi art. 55, valoarea pierderii aşteptate este O.

Art. 64 – Valoarea pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creantei aferent creanţelor achiziţionate se calculează conform următoarelor formule:

Pierderea aşteptată (EL) = PD*LGD

Valoarea pierderii aşteptate = EL*valoarea expunerii

Secţiunea 4. – Tratamentul valorilor pierderii aşteptate

Art. 65 – (1) Valorile pierderii aşteptate, calculate în conformitate cu prevederile art. 59, art. 60 şi ale art. 64, vor fi deduse din suma ajustărilor de valoare şi provizioanelor aferente acestor expuneri. Diferenţele în plus sau în minus se tratează conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVN! nr.18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.

1. (2) Disconturile aferente expunerilor bilanţiere achiziţionate atunci când acestea se află în stare de nerambursare, potrivit prevederilor art. 100 din Capitolul IV, trebuie tratate în aceeaşi manieră ca şi ajustările de valoare.

2. (3) Valorile pierderii aşteptate, pentru expunerile securitizate, precum şi ajustările de valoare şi provizioanele aferente acestor expuneri nu se iau în calcul.

   CAPITOLUL III- Probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare şi scadenţa

   Art. 66 – Parametrii de risc de intrare, respectiv probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare şi scadenţa utilizaţi la calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al valorilor pierderii aşteptate, prevăzuţi în Capitolul II sunt cei estimaţi de către instituţia de credit în conformitate cu prevederile Capitolului V şi cu respectarea prevederilor prezentului capitol.

   Secţiunea 1. – Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale

   1. 1.1. Probabilitatea de nerambursare (PD)

      Art. 67 – Probabilitatea de nerambursare aferentă unei expuneri faţă de o societate sau o instituţie nu poate fi mai mică de 0,03%.

      Art. 68 – (1) În cazul expunerilor provenite din creanţe faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, pentru care aceasta nu poate demonstra că propriile estimări ale probabilităţii de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime prevăzute la Capitolul V, probabilităţile de nerambursare ale acestor expuneri se calculează conform următoarelor metode:

      1. a) pentru creanţele de rang prioritar, probabilitatea de nerambursare este raportul dintre estimarea instituţiei de credit cu privire la pierderea aşteptată şi pierderea în caz de nerambursare pentru respectivele creanţe achiziţionate;

      2. b) pentru creanţele subordonate, probabilitatea de nerambursare corespunde estimării instituţiei de credit cu privire la pierderea aşteptată;

(2) Dacă o instituţie de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi dacă, în cazul creanţelor achiziţionate faţă de societăţi poate descompune estimările proprii ale pierderii aşteptate, într-o manieră credibilă, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituţie de credit poate utiliza propria estimare a probabilităţii de nerambursare.

Art. 69 – În cazul debitorilor aflaţi în stare de nerambursare, probabilitatea de nerambursare este de 100%.

Art. 70 – În vederea detenninării probabilităţii de nerambursare, instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3 – 10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a n·scului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii.

Art. 71 – Instituţiile de credit care utilizează propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului, prin ajustarea probabilităţilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 75.

Art. 72 – (1) În cazul riscului de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate faţă de societăţi probabilitatea de nerambursare este egală cu estimarea pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei.

1. (2) În cazul în care o instituţie de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi poate descompune, într-o manieră credibilă, estimările proprii ale pierderii aşteptate aferente riscului de diminuare a valorii creanţei, pentru creanţele achiziţionate faţă de societăţi, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, instituţia de credit poate utiliza propria estimare a probabilităţii de nerambursare.

2. (3) În vederea detenninării probabilităţii de nerambursare, în cazul riscului de diminuare a valorii creanţei, instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3

   – 1O ale Regulamentului BNR-CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şifinnele de investiţii.

3. (4) Dacă o instituţie de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare, pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, aceasta

   poate recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului, prin ajustarea probabilităţilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 75.

   1. 1.2. Pierderea în caz de nerambursare (LGD)

      Art. 73 – (1) Instituţiile de credit care nu au aprobarea de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare utilizează următoarele valori ale acestui parametru:

      1. a) 45% – pentru expunerile cu rang prioritar, care nu beneficiază de garanţii reale eligibile;

      2. b) 75% – pentru expunerile subordonate, care nu beneficiază de garanţii reale eligibile;

      3. c) instituţiile de credit pot recunoaşte, la determinarea pierderii în caz de nerambursare, protecţia finanţată şi nefinanţată a creditului, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3 – 10 ale Regulamentului BNR­ CNVlvf nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii;

      4. d) 12,5% – pentru expunerile sub forma obligaţiunilor garantate, aşa cum sunt definite la art. 52 – 54 din cadrul Regulamentului BNR-CNVlvf nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şifinnele de investiţii potrivit abordării standard;

      5. e) 45% – pentru expunerile aferente creanţelor cu rang prioritar faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, în cazul în care aceasta nu poate demonstra Băncii Naţionale a României că estimările proprii privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime stabilite la Capitolul V;

      6. f) 100% – pentru expunerile aferente creanţelor subordonate faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, în cazul în care aceasta nu poate

         demonstra Băncii Naţionale a României că estimările proprii privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime stabilite la Capitolul V şi

      7. g) 75% – pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate faţă de societăţi.

1. (2) Până la 31 decembrie 2010, expunerilor sub forma obligaţiunilor garantate, prevăzute la lit. d), aşa cum sunt definite la art. 52 – 54 din cadrul Regulamentului BNR-CNVN! nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordării standard, le poate fi aplicată o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 11,25%, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

   • – toate activele prevăzute la art. 52 lit. a) – c) din cadrul Regulamentului BNR-CNVNI nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şifinnele de investiţii potrivit abordăn'i standard, care garantează obligaţiunile, sunt eligibile pentru încadrarea pe primul nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului, prevăzute în respectivul regulament

   • – în cazul în care activele prevăzute la art. 52 lit. d) şi e) din cadrul Regulamentului BNR-CNVNI nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordării standard sunt utilizate în calitate de garanţii reale, limita superioară prevăzută la fiecare dintre literele respective este 10% din valoarea nominală a titlurilor emise, aflate în circulaţie

   • – activele prevăzute la art. 52 lit. f) din cadrul Regulamentului BNR-CNVN! nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordării standard nu sunt utilizate în calitate de garanţii reale sau

   • – obligaţiunile garantate fac obiectul unei evaluări a creditului din partea unei instituţii externe de evaluare a creditului nominalizate, iar instituţia respectivă le încadrează în categoria de evaluare a creditului cea mai favorabilă pe care o poate utiliza în cazul obligaţiunilor garantate.

Art. 74 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 73, în ceea ce priveşte riscul de diminuare a valorii creanţei şi riscul de nerambursare, în cazul în care o instituţie de credit a primit aprobarea Băncii Naţionale a României să utilizeze propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi poate descompune, într-o manieră credibilă, propriile estimări ale pierderii aşteptate aferente creanţelor faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituţie de credit poate utiliza propria estimare a pierderii în caz de nerambursare pentru aceste creanţe.

Art. 75 – (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 73, în cazul în care o instituţie de credit a primit aprobarea din partea Băncii Naţionale a României să utilizeze propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale, protecţia nefinanţată a creditului poate fi recunoscută prin ajustarea probabilităţii de nerambursare şi/sau a pierderii în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevăzute în Capitolul V şi cu aprobarea Băncii Naţionale a României.

(2) O instituţie de credit nu poate aloca expunerilor garantate o valoare ajustată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, dacă astfel ponderea de risc ajustată ar fi mai mică decât cea a unei expuneri directe, comparabile, faţă de garant.

Art. 76 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 73 şi ale art. 75, în scopul art. 34, pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere directă, comparabilă, faţă de furnizorul de protecţie va fi fie cea aferentă unei linii de credit negarantate în favoarea garantului, fie cea aferentă unei linii de credit negarantate în favoarea debitorului, după cum dovezile disponibile şi structura garanţiei indică faptul că, în cazul în care, pe durata de viaţă a tranzacţiei acoperite, atât garantul cât şi debitorul s-ar afla în stare de nerambursare, suma recuperată ar depinde de situaţia financiară a garantului sau, respectiv, a debitorului.

1. 1.3. Scadenţa (M)

Art. 77 – (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 78, instituţiile de credit aplică expunerilor din tranzacţii de răscumpărare sau din operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut o valoare a scadenţei de 0,5 ani, iar pentru toate celelalte expuneri o valoare a scadenţei de 2,5 ani.

(2) Instituţiile de credit care au obţinut aprobarea să utilizeze propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii sau administraţii centrale sau bănci centrale, calculează scadenţa pentru fiecare dintre aceste expuneri aşa cum este prevăzut la art. 78 – 84, cu respectarea prevederilor art. 85 şi ale art. 86. În toate cazurile, scadenţa nu poate fi mai mare de 5 ani.

Art. 78 – Pentru un instrument care face obiectul unei eşalonări a fluxurilor de numerar, scadenţa se calculează conform următoarei formule:

I JLt*CF,))

M = maxtMINl ' CF, ;5

unde CFt reprezintă fluxurile de numerar (principal, dobânzi şi comisioane) pe care debitorul trebuie să le plătească conform prevederilor contractuale, în perioada t.

Art. 79 – În cazul instrumentelor financiare derivate care fac obiectul unui acord cadru de compensare, scadenţa este media ponderată a scadenţelor reziduale ale fiecărei expuneri şi nu poate fi mai mică de 1 an. Pentru ponderarea scadenţelor se utilizează valoarea noţională a fiecărei expuneri.

Art. 80 – În cazul expunerilor din tranzacţii cu instrumente financiare derivate, prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr.20/25/2006 pn'vind tratamentul n·scului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlurzlmăifun· cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, care beneficiază integral sau aproape integral de acoperire cu garanţii reale, pentru expunerile din tranzacţii de creditare în marjă, care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale, tranzacţiile de răscumpărare şi operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, care fac obiectul unui acord cadru de compensare, scadenţa este media ponderată a scadenţelor rămase ale tranzacţiilor şi nu poate fi mai mică de 1O zile. Pentru ponderarea scadenţelor se utilizează valoarea noţională a fiecărei expuneri.

Art. 81 – Pentru o instituţie de credit care a obţinut aprobarea să utilizeze propriile estimări ale probabilităţii de nerambursare pentru creanţele achiziţionate faţă de societăţi, în cazul sumelor trase, scadenţa este egală cu scadenţa medie ponderată a acelor creanţe şi nu poate fi mai mică de 90 de zile. În cazul sumelor neutilizate ale unei facilităţi de cumpărare ferme se aplică aceeaşi valoare a scadenţei, sub rezerva ca facilitatea de cumpărare să prevadă angajamente efective, evenimente care declanşează rambursarea anticipată sau să aibă alte prevederi care să protejeze instituţia de credit cumpărătoare în cazul unei deteriorări viitoare semnificative a calităţii creanţelor, pe care este obligată să le cumpere până la scadenţa facilităţii.

În cazul absenţei unor asemenea protecţii efective, pentru sumele neutilizate, scadenţa se calculează ca suma dintre scadenţa creanţei potenţiale celei mai îndelungate potrivit contractului de cumpărare şi scadenţa reziduală a facilităţii de cumpărare şi nu poate fi mai mică de 90 de zile.

Art. 82 – Pentru orice instrument, altul decât cele menţionate la art. 78 – 81 sau în situaţia în care instituţia de credit nu poate determina scadenţa conform prevederilor art. 78, scadenţa va fi scadenţa reziduală maximă (în ani) pe care o are la dispoziţie un debitor pentru a se achita în întregime de obligaţiile sale contractuale şi nu va putea fi mai mică de 1 an.

l

tk<Z

!”:” x,de,•

Art. 83 – (1) În cazul instituţiilor de credit care utilizează pentru determinarea valorii expunerii metoda modelelor interne prevăzută la Capitolul VI din Regulamentul BNR-CNVN! nr.20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare den·vate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlurilmăifuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în mmjă, pentru expunerile cărora li se aplică această metodă şi care sunt incluse într-un set de compensare în care scadenţa contractului celui mai îndelungat este mai mare de 1 an, scadenţa se calculează în conformitate cu următoarea formulă:

EE kefectiv ă * J’,t, •.dfk + LEE,* M, * dfk

M = MJN k•l lblc1n tJ:->lcm ;5

[

unde:

L EE kefectzv ă * J’,tk * df,

k•I

dfk este factorul de actualizare fără risc pentru perioada de timp viitoare tk, iar ceilalţi parametri sunt definiţi în Capitolul VI din Regulamentul BNR-CNVNI nr.20/25/2006 pn·vind tratamentul n·scului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al

operaţiunilor de dare/luare de titlurzlmăifun· cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în mmjă.

1. (2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), o instituţie de credit care utilizează un model intern pentru a calcula o ajustare unilaterală a evaluării creditului, poate folosi ca valoare a scadenţei, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, scadenţa efectivă a creditului, estimată prin modelul intern.

2. (3) Sub rezerva prevederilor art. 85, pentru toate seturile de compensare în cazul cărora toate contractele au o scadenţă iniţială mai mică de 1 an, se aplică formula de la art. 78.

   Art. 84 – În scopul art. 34, scadenţa este durata efectivă a protecţiei creditului, dar nu va fi mai mică de 1 an.

   Art. 85 – (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 77 – 81, scadenţa este de cel puţin 1 zi în următoarele cazuri:

   • – instrumentele financiare derivate prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR­ CNVN! nr.20/25/2006 pn"vind tratamentul n·scului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlurzlmăifun· cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în mmjă care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale;

   • – tranzacţiile de creditare în marjă care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale; şi

   • – tranzacţiile de răscumpărare ş1 operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut

1. (2) Prevederile alin. (1) se aplică sub condiţia ca prevederile contractuale să

   stipuleze ajustări de marjă şi reevaluări zilnice, şi să includă clauze care să permită

   lichidarea sau compensarea rapidă a garanţiilor reale în caz de nerambursare sau de imposibilitate de refacere a marjei.

2. (3) Fără a aduce atingere prevederilor art. 77 – 81, în cazul altor expuneri pe termen scurt, care nu fac parte din finanţarea curentă a debitorului, scadenţa nu va fi mai mică de o zi. Pentru fiecare situaţie trebuie să se analizeze cu atenţie detaliile specifice.

Art. 86 – În cazul decalajelor de scadenţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3 – 10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr.19/24/2006 pn·vind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii.

Secţiunea 2. – Expuneri de tip retail

1. 2.1. Probabilitatea de nerambursare

   Art. 87 – Pentru once expunere de tip retail, probabilitatea de nerambursare aferentă unei expuneri nu poate fi mai mică de 0,03%.

   Art. 88 – Probabilitatea de nerambursare aferentă debitorilor aflaţi în stare de nerambursare sau, atunci când este folosită o abordare bazată pe tranzacţii, probabilitatea de nerambursare aferentă expunerilor aflate în stare de nerambursare, este de 100%.

   Art. 89 – (1) În cazul riscului de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, probabilitatea de nerambursare este egală cu estimările pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei.

   (2) În cazul în care o instituţie de credit poate să descompună într-o manieră credibilă estimările proprii ale pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, aceasta poate utiliza estimarea proprie a probabilităţii în caz de nerambursare.

   Art. 90 – (1) Protecţia nefinanţată a creditului poate fi recunoscută prin ajustarea probabilităţilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 93.

   (2) Pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în cazul instituţiilor de credit care nu utilizează estimări proprii ale pierderilor în caz de nerambursare, se respectă prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3 – 10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a n·scului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

2. 2.2. Pierderea în caz de nerambursare

Art. 91 – Instituţiile de credit calculează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevăzute în Capitolul V şi cu aprobarea Băncii Naţionale a României.

Art. 92 – (1) Pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, se utilizează o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 75%.

(2) În cazul în care, pentru creanţele achiziţionate, o instituţie de credit poate să descompună, într-o manieră credibilă estimările proprii ale pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituţie de credit poate utiliza propria estimare a pierderii în caz de nerambursare.

Art. 93 – (1) Protecţia nefinanţată a creditului poate fi recunoscută, fie pentru o expunere individuală, fie pentru o grupă de expuneri, prin ajustarea estimărilor probabilităţii de nerambursare sau ale pierderii în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevăzute la art. 214 – 219 din Capitolul V, şi în condiţiile obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României.

(2) O instituţie de credit nu poate aplica unei expuneri garantate o valoare ajustată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, dacă astfel ponderea de risc ajustată va fi mai mică decât cea a unei expuneri directe, comparabile, faţă de garant.

Art. 94 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 93, în scopul art. 41, pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere directă, comparabilă, faţă de furnizorul de protecţie este fie cea asociată unei linii de credit neacoperite în favoarea garantului, fie cea asociată unei linii de credit neacoperite în favoarea debitorului, după cum dovezile disponibile şi structura garanţiei indică faptul că, în cazul în care atât garantul cât şi debitorul se află în stare de nerambursare pe durata de viaţă a tranzacţiei acoperite, suma recuperată ar depinde de situaţia financiară a garantului sau, respectiv, a debitorului.

Secţiunea 3. – Expuneri din titlurile de capital care fac obiectul metodei bazate pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare

1. 3.1. Probabilitatea de nerambursare

   Art. 95 – Probabilităţile de nerambursare se calculează potrivit metodelor utilizate pentru expunerile faţă de societăţi (art. 67 – 72).

   Următoarele valori minime ale probabilităţilor de nerambursare sunt aplicabile:

   1. a) 0,09% pentru expuneri din titlurile de capital tranzacţionate la bursă, atunci când investiţia se înscrie în cadrul unei relaţii pe termen lung cu clientul;

   2. b) 0,09% pentru expuneri din titlurile de capital netranzacţionate la bursă, atunci când randamentul investiţiei se bazează pe fluxuri de numerar regulate şi periodice, care nu derivă din câştiguri de capital;

   3. c) 0,40% pentru expuneri din titlurile de capital tranzacţionate la bursă, inclusiv alte poziţii scurte aşa cum este prevăzut în art. 49 din Capitolul II şi

   4. d) 1,25% pentru toate celelalte expuneri din titlurile de capital, inclusiv alte poziţii scurte aşa cum este prevăzut în art. 49 din Capitolul II.

2. 3.2. Pierderea în caz de nerambursare

   Art. 96 – În cazul expunerilor din investiţii de tip private equity din cadrul portofoliilor suficient de diversificate, se poate aloca pierderii în caz de nerambursare o valoare de 65%.

   Art. 97 – În cazul tuturor celorlalte expunen se aplică pierderii în caz de nerambursare o valoare de 90%.

3. 3.3. Scadent,a

Art. 98 – În cazul tuturor expunerilor scadenţa este de 5 ani.

CAPITOLUL IV – Valoarea expunerii

Secţiunea 1. – Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale şi expuneri de tip retail

Art. 99 – Dacă nu se specifică altfel, valoarea expunerii pentru expunerile bilanţiere se cuantifică înainte de deducerea ajustărilor de valoare.

Art. 100 – Regula prevăzută la art. 99 se aplică şi în cazul activelor achiziţionate la un preţ diferit de suma datorată. Pentru activele achiziţionate, diferenţa dintre suma datorată şi valoarea netă înregistrată în bilanţul instituţiilor de credit este numită discont, dacă suma datorată este mai mare, şi, respectiv, primă, dacă aceasta este mai mică.

Art. 101 – În cazul în care instituţiile de credit utilizează un acord cadru de compensare cu privire la tranzacţiile de răscumpărare sau pentru operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, valoarea expunerii se calculează potrivit prevederilor art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3 – 10 ale Regulamentului BNR­ CNVN! nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şifirmele de investiţii.

Art. 102 – În ceea ce priveşte compensarea bilanţieră a creditelor şi depozitelor instituţiile de credit trebuie să utilizeze la calculul valorii expunerilor metodele prevăzute de art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3 – 10 ale Regulamentului BNR-CNVNI nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a n·scului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

Art. 103 – (1) Valoarea expunerii pentru operaţiunile de leasing este reprezentată de valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing.

1. (2) În sensul alin. (1), plăţile minime de leasing sunt acele plăţi de-a lungul duratei contractului de leasing pe care locatarul va fi sau poate fi obligat să le efectueze şi orice opţiune a locatarului cu privire la cumpărarea avantajoasă a bunului – în cazul în care exercitarea acestei opţiunii este certă, într-o măsură rezonabilă.

2. (3) Orice valoare reziduală garantată care îndeplineşte condiţiile referitoare la eligibilitatea furnizorilor de protecţie, prevăzute în art. 27 – 29 din Regulamentul BNR-CNVN! nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii, precum şi cerinţele minime pentru recunoaşterea altor tipuri de garanţii, prevăzute în art. 55 – 58 din cadrul aceluiaşi regulament, trebuie de asemenea inclusă în plăţile minime de leasing.

Art. 104 – În cazul oricărui element prevăzut în Anexa la Regulamentul BNR­ CNVNI nr.20/25/2006 pn·vind tratamentul n·scului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlurzlmă,fun· cu împrumut, al tranzacţiilor cu tennen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii se calculează prin utilizarea metodelor prevăzute în respectivul regulament

Art. 105 – În vederea calculării valorii ponderate la risc a creanţelor achiziţionate, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea rămasă de rambursat minus cerinţele de capital pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, determinate înainte de aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit.

Art. 106 – (1) În cazul unei expuneri sub formă de titluri sau mărfuri vândute, gajate sau date cu împrumut în cadrul tranzacţiilor de răscumpărare, sau al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea titlurilor sau a mărfurilor, determinată în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulamentul BNR-CNVM nr.13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Atunci când este utilizată metoda extinsă a garanţiilor financiare, prevăzută de Capitolul IV din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a n·scului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, valoarea expunerii se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare unor astfel de titluri sau mărfuri, potrivit dispoziţiilor regulamentului respectiv.

(2) În cazul tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii se determină fie potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr.20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlurilmăifuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în mmjă fie potrivit prevederilor art. 73 – 80 din Regulamentul BNR­ CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şifirmele de investiţii.

Art. 107 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 106, valoarea expunerii în cazul expunerilor la riscul de credit aflate în derulare cu o contrapartidă centrală, aşa cum sunt acestea stabilite de autorităţile competente, se determină potrivit prevederilor de la art. 8 din Capitolul II din Regulamentul BNR-CNVM nr.20/25/2006 pn·vind

tratamentul n·scului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlunlmăifun· cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă cu condiţia ca expunerile contrapartidei centrale la riscul de credit al contrapartidei faţă de toţi participanţii la acordurile sale să fie acoperite zilnic şi integral cu garanţii reale.

Art. 108 – (1) Valoarea expunerii pentru elementele de la alin. (2) se calculează ca produs între valoarea reprezentând suma angajată ferm dar neutilizată şi un factor de conversie.

1. (2) În scopul alin. (I), instituţiile de credit trebuie să utilizeze următorii factori de conversie:

   1. a) 0% pentru liniile de credit care nu sunt angajate ferm, care sunt revocabile necondiţionat, în orice moment şi fără aviz prealabil de către instituţia de credit sau care permit efectiv acesteia revocarea automată în cazul deteriorării calităţii creditului unui debitor. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0%, instituţiile de credit trebuie să monitorizeze activ situaţia financiară a debitorului, iar sistemele lor de control intern trebuie să permită detectarea imediată a oricărei deteriorării a calităţii creditului aferentă acestuia. Liniile de credit acordate clientelei de tip retail neutilizate pot fi considerate ca fiind revocabile necondiţionat dacă termenii contractuali permit instituţiei de credit să le revoce în măsura maximă permisă de legislaţia privind protecţia consumatorului şi legislaţia conexă.

   2. b) 20% pentru scrisorile de credit pe termen scurt provenind din circulaţia bunurilor, atât în cazul instituţiei de credit emitente, cât şi în cel al instituţiei de credit care face confirmarea.

   3. c) 0% pentru angajamentele de cumpărare reînnoibile neutilizate privind creanţele achiziţionate, care sunt revocabile necondiţionat sau care permit efectiv instituţiei

      de credit revocarea automată, în orice moment şi fără aviz prealabil. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0%, instituţiile de credit vor monitoriza activ situaţia financiară a debitorului, iar sistemele lor de control intern trebuie să permită detectarea imediată a oricărei deteriorări a calităţii creditului aferente acestuia.

   4. d) 75% pentru alte linii de credit, facilităţi de emisiune de efecte (Note Issuance Facilities – NIF) şi facilităţi reînnoibile de subscriere fermă (Revolving Unde,writing Facilities -RUF).

2. (3) Cu acordul Băncii Naţionale a României, instituţiile de credit care îndeplinesc cerinţele minime pentru utilizarea propriilor estimări ale factorilor de conversie, prevăzute în Capitolul V, pot utiliza propriile estimări ale factorilor de conversie pentru diferite tipuri de produse, aşa cum este prevăzut la lit. a) – d) de la alin. (2).

   Art. 109 – În cazul în care un angajament se referă la extinderea unui alt angajament, se utilizează factorul cu valoarea cea mai mică dintre cei doi factori de conversie asociaţi fiecăruia dintre angajamentele individuale.

   Art. 110 – (1) Pentru toate elementele extrabilanţiere, altele decât cele menţionate la art. 100 – 108, valoarea expunerii corespunde următoarelor procente din valoarea sa:

   1. a) 100% dacă este un element cu risc maxim,

   2. b) 50% dacă este un element cu risc mediu,

   3. c) 20% dacă este un element cu risc moderat şi

   4. d) 0% dacă este un element cu risc scăzut.

(2) În scopul alin. (1), elementele extrabilanţiere se încadrează în categoriile de risc prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr.14/19/2006 pn·vind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi finnele de investiţii potrivit abordării standard.

Secţiunea 2. – Expuneri din titluri de capital

Art. 111 – Valoarea expunerii este valoarea înscrisă în situaţiile financiare. Sunt permise următoarele cuantificări pentru expunerile din titluri de capital:

1. a) pentru investiţiile evaluate la valoarea justă, în cazul cărora modificările de valoare sunt recunoscute în mod direct în rezultate şi, în consecinţă, în fondurile proprii, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea justă înscrisă în bilanţ;

2. b) pentru investiţiile evaluate la valoarea justă, în cazul cărora modificările de valoare nu sunt recunoscute în mod direct în rezultate, ci sunt recunoscute, nete de impozit, într-o componentă distinctă a capitalurilor proprii, ajustată pentru scopuri fiscale, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea justă înscrisă în bilant şi

3. c) pentru investiţiile evaluate la cost istoric sau la cea mai mică valoare dintre acest cost şi valoarea de piaţă, valoarea expunerii este reprezentată de costul istoric sau de valoarea de piaţă înscrisă în bilanţ.

Secţiunea 3. – Expuneri din active, altele decât cele de natura creanţelor din credite

Art. 112 – Valoarea expunerii pentru active, altele decât cele de natura creanţelor din credite, este reprezentată de valoarea înscrisă în situaţiile financiare.

1. 1.1.1. Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale

   Art.117 – Un sistem de rating trebuie să ia în considerare caracteristicile de risc ale debitorului şi ale tranzacţiei.

   Art. 118 – Un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a debitorilor, care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare aferent acestora. Scala de rating a debitorilor trebuie să aibă un minim de 7 clase de rating pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi o clasă de rating pentru debitorii care se află în stare de nerambursare.

   Art. 119 – (1) În scopul prezentului regulament, prin ,,rating al debitorului" se înţelege o clasă de risc din cadrul scalei de rating aferente sistemului de rating al debitorilor, în care sunt alocaţi debitorii, pe baza unui set distinct şi specific de criterii de rating care stau la baza estimării probabilităţii de nerambursare.

   (2) O instituţie de credit trebuie să formalizeze relaţia dintre ratingurile debitorilor, din perspectiva nivelului riscului de nerambursare corespunzător fiecărei clase de rating şi criteriile utilizate în vederea determinării acelui nivel al riscului de nerambursare.

   Art. 120 – (1) Instituţiile de credit care deţin portofolii concentrate pe un anumit segment de piaţă şi într-un anumit interval al riscului de nerambursare, trebuie să dispună de un număr suficient de clase de rating în cadrul acestui interval pentru a evita concentrarea excesivă a debitorilor într-o anumită clasă de rating.

   (2) Concentrările semnificative din cadrul unei singure clase de rating trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare cu privire la faptul că respectivul rating al debitorilor acoperă un interval suficient de îngust al probabilităţilor de nerambursare şi că riscul de nerambursare al tuturor debitorilor din această clasă de rating se situează în cadrul acestui interval.

   Art. 121 – În vederea obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României pentru utilizarea propriilor estimări ale pierderilor în caz de nerambursare în scopul calculării cerinţelor de capital, un sistem de rating trebuie să includă o scală distinctă de rating a tranzacţiilor, care să reflecte exclusiv caracteristicile acestora în ceea ce priveşte pierderea în caz de nerambursare.

   Art. 122 – (1) În scopul prezentului regulament, prin ărating al tranzacţiei" se înţelege o clasă de risc din cadrul unei scale de rating a tranzacţiilor aferentă unui sistem de rating, în care sunt încadrate expunerile pe baza unui set distinct şi specific de criterii de rating, în baza cărora se obţin propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare. Definiţia ratingului trebuie să includă atât o descriere a modului în care expunerile sunt alocate respectivei clase de risc, cât şi a criteriilor utilizate pentru a diferenţia nivelul de risc asociat fiecărui rating.

   (2) Concentrările semnificative din cadrul unui singur rating al tranzacţiei trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare cu privire la faptul că respectiva clasă de risc a tranzacţiei acoperă un interval suficient de îngust al pierderilor în caz de nerambursare şi că riscul aferent tuturor expunerilor din această clasă de risc se situează în cadrul acestui interval.

   Art. 123 – (1) Instituţiile de credit care, pentru alocarea ponderilor de risc în cazul expunerilor din finanţări specializate, utilizează metodele prevăzute la art. 36 din Capitolul II, sunt exceptate, în ceea ce priveşte respectivele expuneri, de la obligaţia de a dispune de o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare prezentat de aceştia pentru expunerile respective.

   (2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 36, instituţiile de credit prevăzute la alin.

   (1) trebuie să dispună, pentru aceste expuneri, de un minim de 4 clase de rating

   pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi de cel puţin o clasă de rating pentru debitorii care se află în stare de nerambursare.

2. 1.1.2. Expuneri de tip retail

Art.124 – Sistemele de rating trebuie să reflecte atât riscul debitorului, cât şi cel al tranzacţiei, şi să surprindă toate caracteristicile relevante ale acestora.

Art. 125 – (1) Nivelul de diferenţiere a riscului trebuie să asigure faptul că numărul de expuneri dintr-o anumită clasă de rating sau grupă de risc este suficient de mare pentru a permite o cuantificare şi o validare adecvată a caracteristicilor pierderii la nivelul clasei de rating sau a grupei de risc.

(2) Alocarea expunerilor şi a debitorilor pe clase de rating sau pe grupe de risc trebuie să se realizeze astfel încât să fie evitate concentrările excesive.

Art. 126 – (1) Instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc permite o diferenţiere adecvată a riscului, regruparea expunerilor în ansambluri suficient de omogene şi estimarea precisă, consecventă şi coerentă a caracteristicilor pierderii la nivelul fiecărei clase de rating sau grupe de risc.

1. (2) În cazul creanţelor achiziţionate, regruparea expunerilor trebuie să reflecte practicile de subscriere ale vânzătorilor şi eterogenitatea clienţilor.

   Art. 127 – La alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de nsc, instituţiile de credit trebuie să ia în considerare următorii factori de risc:

   1. a) caracteristicile de risc ale debitorului;

   2. b) caracteristicile de risc ale tranzacţiei, care să includă tipul produsului bancar sau a garanţiei reale sau ambele. Instituţiile de credit trebuie să trateze în mod explicit cazurile în care mai multe expuneri sunt acoperite cu aceeaşi garanţie reală; şi

   3. c) incidentele de plată, mai puţin în cazul în care instituţia de credit demonstrează Băncii Naţionale a României că acestea nu constituie un factor de risc semnificativ pentru expunere.

1. 1.2. Stabilirea claselor de rating şi a grupelor de risc

   Art. 128 – O instituţie de credit trebuie să dispună de definiţii, procese şi criterii specifice în vederea alocării expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc în cadrul unui sistem de rating, care să respecte următoarele cerinţe:

   1. a) Definiţiile şi criteriile corespunzătoare claselor de rating sau grupelor de risc trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite persoanelor responsabile cu acordarea ratingurilor să aloce în mod consecvent şi coerent debitorii sau tranzacţiile care prezintă un risc similar, în cadrul aceleiaşi clase de rating sau grupe de risc. Atât consecvenţa cât şi coerenţa trebuie să fie asigurate indiferent de liniile de activitate, departamente sau localizări geografice.

   2. b) Documentaţia aferentă procesului de rating trebuie să permită părţilor terţe să înţeleagă modul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, să reproducă şi să evalueze dacă această alocare este adecvată; şi

   3. c) Criteriile utilizate trebuie, de asemenea, să fie în conformitate cu normele interne de creditare ale instituţiei de credit şi cu politicile acesteia cu privire la tratamentul aplicat debitorilor şi tranzacţiilor în dificultate.

   Art. 129 – (1) La alocarea debitorilor şi tranzacţiilor pe clase de rating sau grupe de risc, o instituţie de credit trebuie să ia în considerare toate informaţiile relevante. Informaţiile trebuie să fie de actualitate şi să permită instituţiei de credit să previzioneze performanţa viitoare a expunerii. Cu cât o instituţie de credit deţine mai puţine informaţii, cu atât trebuie să fie mai prudentă în procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc de debitori şi de tranzacţii.

   (2) În cazul în care este utilizat un rating extern ca factor principal în vederea alocării unui rating intern, instituţia de credit trebuie, de asemenea, să se asigure că ţine cont şi de alte informaţii relevante.

2. 1.3. Alocarea expunerilor

   1. 1.3.1. Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale

      Art. 130 – În cadrul procesului de aprobare a creditelor, fiecare debitor trebuie alocat unei clase de rating a debitorilor.

      Art. 131 – În cadrul procesului de aprobare a creditelor, în cazul instituţiilor de credit care au obţinut aprobarea Băncii Naţionale a României pentru utilizarea propriilor estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, fiecare expunere trebuie, de asemenea, alocată unei clase de rating al tranzacţiei.

      Art. 132 – În cazul expunerilor din finanţări specializate, instituţiile de credit care utilizează pentru stabilirea ponderilor de risc metodele prevăzute la art. 36 din Capitolul II, trebuie să aloce fiecare dintre aceste expuneri unei clase de rating, conform prevederilor art. 123.

      Art. 133 – (1) Fiecare entitate juridică distinctă faţă de care o instituţie de credit înregistrează expuneri trebuie să fie evaluată separat.

      (2) O instituţie de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că a implementat politici adecvate cu privire la tratamentul debitorilor luaţi individual precum şi al grupurilor de clienţi aflaţi în legătură.

      Art. 134 – Expunerile distincte faţă de acelaşi debitor se încadrează în aceeaşi clasă de rating al debitorului, indiferent de orice diferenţă cu privire la natura fiecărei tranzacţii specifice. Singurele excepţii de la această regulă, sunt posibile în umătoarele cazuri:

      1. a) există un risc de transfer aferent unui stat, după cum expunerea este denominată în moneda locală sau într-o monedă străină;

      2. b) cazul în care garanţiile asociate unei expuneri pot fi luate în considerare sub forma unei ajustări a unui rating atribuit debitorului; şi

      3. c) cazul în care legislaţia privind protecţia consumatorului, secretul bancar sau alte reglementări interzic schimbul de informaţii cu privire la clienţi.

   2. 1.3.2. Expuneri de tip retail

      Art. 135 – În cadrul procesului de aprobare a creditelor, fiecare expunere trebuie să fie încadrată într-o clasă de rating sau alocată unei grupe de risc.

   3. 1.3.3. Modificarea rating-urilor

      Art. 136 – (1) Instituţiile de credit trebuie să formalizeze situaţiile în care raţionamentul profesional poate prima asupra datelor de intrare sau asupra rezultatelor procesului de alocare pe clase de rating şi pe grupe de risc, precum şi informaţiile legate de personalul care este responsabil cu aprobarea deciziilor în

      acest sens. Instituţiile de credit trebuie să formalizeze aceste ajustări ş1 să consemneze în scris personalul responsabil cu aplicarea lor.

      (2) Instituţiile de credit vor analiza performanţa expunerilor ale căror alocări au fost modificate. Această analiză trebuie să includă evaluarea performanţei expunerilor ale căror ratinguri au fost modificate cu aprobare de către o anumită persoană, care îşi asumă responsabilitatea pentru întregul personal responsabil.

3. 1.4. Integritatea procesului de alocare pe clase de rating sau pe grupe de risc

   1. 1.4.1. Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale

Art. 137 – Alocările şi revizuirile periodice ale acestora trebuie să fie efectuate sau aprobate de către o parte independentă, care să nu beneficieze în mod direct de decizia de acordare a creditului.

Art. 138 – (1) Instituţiile de credit trebuie să actualizeze alocările cel puţin anual.

1. (2) Debitorii care prezintă un risc ridicat şi expunerile cu probleme trebuie să facă obiectul unor revizuiri mai frecvente.

2. (3) În măsura în care devin disponibile noi informaţii semnificative cu privire la un debitor sau la o expunere, instituţiile de credit trebuie să efectueze o nouă alocare (a acestora).

Art. 139 – Instituţiile de credit trebuie să dispună de un proces eficient de obţinere şi actualizare a informaţiilor relevante referitoare la caracteristicile debitorilor care afectează probabilităţile de nerambursare precum şi la caracteristicile tranzacţiilor care afectează pierderile în caz de nerambursare şi/sau factorii de conversie.

Art. 144 – Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că datele utilizate la realizarea modelului sunt reprezentative pentru populaţia efectivă de debitori sau de expuneri ale instituţiei de credit.

Art. 145 – Instituţia de credit trebuie să dispună de un ciclu periodic de validare a modelului, care să includă în special monitorizarea performanţei şi a stabilităţii acestuia, revizuirea specificaţiilor sale, precum şi evaluarea concluziilor la care se ajunge în urma utilizării modelului în raport cu rezultatele efectiv înregistrate.

Art. 146 – (1) Instituţia de credit trebuie să completeze modelul statistic cu raţionamentul profesional şi monitorizarea umană pentru a verifica alocările efectuate pe baza modelului şi pentru a se asigura că modelul este utilizat în mod adecvat.

1. (2) Procedurile de revizuire trebuie să urmărească identificarea şi limitarea erorilor care sunt asociate unor deficienţe ale modelului.

2. (3) Raţionamentele profesionale trebuie să ţină cont de toate informaţiile relevante pe care modelul nu le-a luat în considerare.

3. (4) Instituţia de credit trebuie să formalizeze modul în care se îmbină raţionamentul uman cu rezultatele modelului.

1. 1.6. Documentaţia aferentă sistemelor de rating

   Art. 147 – (1) Instituţiile de credit trebuie să formalizeze detaliile conceptuale şi operaţionale ale sistemelor lor de rating.

   (2) Documentaţia trebuie să ateste respectarea cerinţelor minime prevăzute în acest capitol şi să trateze subiecte precum: diferenţierea portofoliilor, criteriile de rating, responsabilităţile părţilor care acordă ratinguri debitorilor şi tranzacţiilor, frecvenţa

   cu care sunt revizuite alocările pe clase de rating ş1 pe grupe de nsc ş1 monitorizarea procesului de rating de către conducere.

   Art. 148 – (1) Instituţia de credit trebuie să formalizeze motivele ş1 analiza aferentă, care stau la baza alegerii criteriilor de rating.

   1. (2) Instituţia de credit trebuie să formalizeze toate modificările importante aduse procesului de rating al riscului, iar documentaţia aferentă trebuie să pennită identificarea modificărilor aduse procesului de rating al riscului ulterior ultimei verificări efectuate de către Banca Naţională a României.

   2. (3) Instituţia de credit trebuie, de asemenea, să formalizeze modul în care este organizată alocarea pe clase de rating şi grupe de risc, cu accent pe procesul de atribuire de ratinguri şi pe structura controlului intern.

      Art. 149 – Instituţiile de credit trebuie să formalizeze definiţiile utilizate intern cu privire la starea de nerambursare şi pierdere şi să demonstreze Băncii Naţionale a României că-acestea sunt coerente cu definiţiile prevăzute de prezentul regulament.

      Art. 150 – În cazul în care instituţia de credit utilizează un model statistic în cadrul procesului de rating, metodologiile aferente acestuia trebuie formalizate. Documentaţia trebuie:

      1. a) să descrie detaliat teoria, ipotezele şi/sau baza matematică şi empirică de la care plecând estimările sunt alocate pe anumite clase de rating, debitori, tranzacţii sau grupe de risc, precum şi sursa/sursele de date utilizate la estimarea modelului

      2. b) să stabilească un proces statistic riguros de validare a modelului (care să includă

         teste de performanţă ăîn afara orizontului de timp" – out of time şi ăîn afara eşantionului” – out of sample t şi

      3. c) să precizeze orice circumstanţe în care modelul nu funcţionează corect.

   Art. 151 – Utilizarea unui model achiziţionat de la un furnizor terţă parte, care pretinde drepturi de proprietate asupra tehnologiei, nu exonerează instituţia de credit de obligaţia de a furniza documentaţia solicitată sau de a îndeplini orice alte cerinţe cu privire la sistemele de rating. Instituţiei de credit îi revine sarcina de a demonstra Băncii Naţionale a României îndeplinirea acestor cerinţe.

2. 1.7. Întreţinerea datelor

   Art. 152 – Instituţiile de credit trebuie să colecteze şi să păstreze date cu privire la diverse aspecte referitoare la ratingurile lor interne, conform cerinţelor prevăzute la art. 159 – 163 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 pn'vind instituţiile de credit si adecvarea capitalului şi la art. 3 şi art. 4 din Regulamentul BNR-CNVM nr.25/30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

   1. 1.7.1. Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale

      Art. 153 – (1) Instituţiile de credit trebuie să colecteze şi să păstreze:

      1. a) istoricul complet al ratingurilor alocate debitorilor şi garanţilor recunoscuţi;

      2. b) datele (calendaristice) la care au fost alocate ratingurile;

      3. c) metodologia şi datele principale utilizate în vederea obţinerii ratingurilor;

      4. d) identitatea persoanei responsabile cu alocarea ratingurilor;

      5. e) identitatea debitorilor aflaţi în stare de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;

      6. f) data (calendaristică) şi circumstanţele apariţiei stărilor de nerambursare; şi

      7. g) datele cu privire la probabilităţile de nerambursare şi rata de nerambursare efectivă asociate fiecărei clase de rating, precum şi la migraţia ratingurilor.

      (2) În cazul instituţiilor de credit care nu utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, se colectează şi se păstrează datele care permit compararea pierderilor în caz de nerambursare efective cu valorile prevăzute la art. 73 din Capitolul III şi a factorilor de conversie efectivi cu valorile prevăzute la art. 108 din Capitolul IV.

      Art. 154 – Instituţiile de credit care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie trebuie să colecteze şi să păstreze:

      1. a) istoricul complet al datelor referitoare la ratingurile atribuite tranzacţiilor, precum şi al estimărilor pierderii în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, asociate fiecărei scale de rating;

      2. b) datele (calendaristice) la care au fost alocate ratingurile ş1 la care au fost efectuate estimările;

      3. c) metodologia şi datele principale utilizate în vederea obţinerii ratingurilor alocate tranzacţiilor, precum şi a estimărilor pierderii în caz de nerambursare şi factorilor de conversie;

      4. d) identitatea persoanei care a alocat ratingul tranzacţiei precum şi a persoanei care a fumizat estimări ale pierderii în caz de nerambursare şi ale factorului de conversie;

      5. e) datele cu privire la valoarea estimată şi cea efectivă a pierderii în caz de nerambursare şi a factorilor de conversie asociaţi fiecărei expuneri aflate în stare de nerambursare;

      6. f) datele cu privire la pierderea în caz de nerambursare aferentă expunerii considerate, înainte şi după luarea în considerare a efectelor unei garanţii sau unui instrument financiar derivat de credit, în cazul acelor instituţii de credit care reflectă, în calculul pierderii în caz de nerambursare, efectele de diminuare a

         riscului de credit aferente garanţiilor sau instrumentelor financiare derivate de credit; şi

      7. g) datele referitoare la componentele pierderii pentru fiecare expunere aflată în stare de nerambursare.

   2. 1.7.2. Expuneri de tip retail

      Art. 155 – Instituţiile de credit trebuie să colecteze şi să păstreze:

      1. a) datele utilizate în procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating şi pe grupe de risc;

      2. b) datele cu privire la estimările probabilităţilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie asociaţi claselor de rating sau grupelor de expuneri;

      3. c) identitatea debitorilor aflaţi în situaţie de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;

      4. d) în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, datele cu privire la clasele de rating sau grupele de risc cărora le-a fost alocată expunerea pe parcursul anului anterior înregistrării stării de nerambursare precum şi valorile efective ale pierderii în caz de nerambursare şi factorului de conversie; şi

      5. e) datele referitoare la rata pierderilor pentru expunerile eligibile de tip retail reînnoibile.

3. 1.8. Simulările de criză (stress-test) utilizate la evaluarea adecvării capitalului

Art. 156 – (1) O instituţie de credit trebuie să dispună de procese riguroase de simulare de criză (stress-test), pe care să le utilizeze în vederea evaluării adecvării capitalului.

(2) Simularea de criză (stress-test) trebuie să identifice posibilele evenimente sau modificări viitoare ale condiţiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor la riscul de credit ale unei instituţii de credit, şi să evalueze capacitatea acesteia de a face faţă acestor modificări.

Art. 157 – (1) O instituţie de credit trebuie să deruleze cu regularitate o simulare de criză (stress-test) pentru riscul de credit, în vederea evaluării efectului pe care anumite condiţii specifice îl pot avea asupra cerinţelor totale de capital pentru riscul de credit.

1. (2) Simularea de criză este aleasă de către instituţia de credit, şi face obiectul revizuirii Băncii Naţionale a României.

2. (3) Simularea de criză trebuie să fie semnificativă şi suficient de prudentă, luând în considerare cel puţin efectul unor scenarii de recesiuni moderate.

3. (4) În cadrul fiecărui scenariu utilizat în derularea simulării de criză instituţia de credit trebuie să evalueze totodată şi migraţia ratingurilor sale.

4. (5) Portofoliile testate în simularea de criză trebuie să cuprindă cea mai mare parte a expunerilor instituţiei de credit.

Art. 158 – Instituţiile de credit care utilizează tratamentul prevăzut la art. 34 din Capitolul II, trebuie să ţină cont, în cadrul simulării de criză, de impactul unei deteriorări a calităţii creditului furnizorilor de protecţie şi în special de impactul situaţiei în care aceştia nu mai îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Sect,iunea 2. – Cuantificarea riscului

Art. 159 – În vederea determinării parametrilor de risc care vor fi asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile de credit trebuie să respecte cerinţele prevăzute la art. 160 – 229.

1. 2.1. Definit,ia stării de nerambursare

   Art. 160 – (1) Se consideră că un anumit debitor se află în stare de ,,nerambursare" atunci când are loc oricare sau ambele dintre evenimentele următoare:

   1. a) instituţia de credit consideră că, fără a recurge la măsuri precum executarea garanţiei, dacă aceasta există, este improbabil ca debitorul să-şi plătească în întregime obligaţiile din credite către instituţia de credit, societatea-mamă sau oricare dintre filialele acesteia

   2. b) întârzierea la plată a debitorului a depăşit 90 de zile pentru orice obligaţie semnificativă din credite către instituţia de credit, societatea-mamă sau oricare dintre filialele acesteia.

   1. (2) În cazul tragerilor pe descoperit de cont, întârzierea la plată începe să curgă de la data la care debitorul a depăşit o limită autorizată, a fost avertizat că are la dispoziţie o sumă inferioară celei trase la data respectivă, sau a tras un credit fără autorizaţie în condiţiile în care valoarea acestuia este semnificativă.

   2. (3) O limită autorizată în sensul alin. (2), înseamnă o limită care a fost adusă la cunoştinţa debitorului.

   3. (4) În cazul cardurilor de credit, întârzierea la plată începe să curgă de la data scadenţei a plăţii minime .

   4. (5) În cazul expunerilor de tip retail şi al expunerilor faţă de entităţi din sectorul public, fără a aduce atingere prevederilor art. 162 alin. (2), pentru întârzierea la plată se aplică pragul celor 90 de zile prevăzut la alin. (I) lit. b).

   5. (6) În cazul expunerilor faţă de societăţi, fără a aduce atingere prevederilor art. 262, pentru întârzierea la plată se aplică pragul celor 90 de zile prevăzut la alin. (1) lit. b).

   6. (7) În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile de credit pot aplica definiţia stării de nerambursare la nivel de tranzacţie.

   7. (8) În toate cazurile, întârzierile la plată aferente expunerilor trebuie să se situeze deasupra unui prag stabilit de Banca Naţională a României, care reflectă un nivel acceptabil al riscului.

      Art. 161 – Următoarele elemente sunt considerate indicii ale improbabilităţii de plată prevăzute la art. 160 alin. (1) lit. a):

      1. a) instituţia de credit încetează să mai contabilizeze dobânzile curente neîncasate;

      2. b) instituţia de credit efectuează o ajustare de valoare justificată de perceperea unei deteriorări semnificative a calităţii creditului, în raport cu momentul în care instituţia de credit s-a expus la risc;

      3. c) instituţia de credit vinde creanţa din credit înregistrând o pierdere economică semnificativă;

      4. d) instituţia de credit aprobă o restructurare în regim de urgenţă a creanţei din credit, care este probabil să genereze o diminuare a valorii sale, ca urmare a anulării sau amânării la plată a unei părţi semnificative a principalului, a dobânzii sau, unde este cazul, a comisioanelor. În cazul expunerilor din titluri de capital evaluate potrivit metodei bazate pe probabilitate de nerambursare/pierdere în caz de nerambursare este inclusă restructurarea în regim de urgenţă a însuşi titlului de capital;

      5. e) instituţia de credit a introdus o cerere pnn care solicită deschiderea procedurii de faliment a debitorului sau aplicarea unei măsuri similare faţă de o

         obligaţie din credit a debitorului către instituţia de credit, societatea-mamă sau oricare dintre filialele acesteia; şi

      6. f) debitorul a solicitat deschiderea sau face obiectul procedurii de faliment sau al unei protecţii similare, în cazul în care aceasta ar conduce la evitarea sau amânarea plăţii unei obligaţii din credite către instituţia de credit, societatea­ mamă sau oricare dintre filialele acesteia.

   Art. 162 – (1) Instituţiile de credit care utilizează date externe care nu sunt conforme cu definiţia stării de nerambursare, trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că au efectuat ajustări adecvate pentru a obţine un nivel substanţial de echivalenţă cu definiţia stării de nerambursare.

   (2) În cazul expunerilor de tip retail şi al expunerilor faţă de entităţi din sectorul public, înregistrate faţă de contrapartide de pe teritoriul altor state membre, pentru definirea stării de nerambursare se va utiliza numărul de zile restante stabilit în acest sens de autorităţile competente din respectivele state membre.

   Art. 163 – În cazul în care o instituţie de credit consideră că pentru o expunere, care anterior a fost clasificată ca fiind aflată în stare de nerambursare, nu mai este aplicabilă definiţia stării de nerambursare instituţia de credit va evalua debitorul sau tranzacţia după cum ar proceda în cazul unei expuneri care nu se află în stare de nerambursare. Dacă definiţia stării de nerambursare devine ulterior aplicabilă, se consideră că s-a înregistrat o altă stare de nerambursare.

2. 2.2. Cerinţe generale privind estimările

Art. 164 – (1) Estimările proprii ale unei instituţii de credit cu privire la parametrii de risc: probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul

de conversie şi pierderea aşteptată trebuie să ia în considerare toate datele, informaţiile relevante şi metodele relevante.

1. (2) Estimările trebuie să fie determinate utilizând atât experienţa istorică, cât şi constatările empirice şi nu trebuie să se bazeze exclusiv pe considerente ce ţin de raţionamentul personal.

2. (3) Estimările trebuie să fie plauzibile şi intuitive şi să se bazeze pe factorii principali care determină evoluţia respectivilor parametrii de risc.

3. (4) Cu cât o instituţie de credit dispune de mai puţine date, cu atât estimările sale trebuie să fie mai prudente.

Art. 165 – (1) Instituţia de credit trebuie să fie în măsură să fumizeze un istoric al pierderilor, detaliat în funcţie de factorii pe care instituţia de credit îi consideră determinanţi pentru evoluţia parametrilor de risc, care să evidenţieze frecvenţa apariţiei stărilor de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorii de conversie sau, atunci când sunt utilizate estimări ale pierderii aşteptate, nivelul pierderii.

(2) Instituţia de credit trebuie să demonstreze că estimările sale sunt reprezentative în contextul unei experienţe de lungă durată.

Art. 166 – (1) Orice modificare intervenită în practicile de creditare sau în procesul de recuperare a sumelor datorate pe parcursul perioadei de observare prevăzute la art. 181, art. 186, art. 197, art. 201, art. 208 şi art. 210 trebuie luată în considerare.

1. (2) Estimările unei instituţii de credit trebuie să ţină cont de implicaţiile pe care le au utilizarea de tehnici avansate, noile date şi alte informaţii, pe măsură ce acestea devin disponibile.

2. (3) Instituţiile de credit trebuie să revizuiască propriile estimări atunci când apar noi informaţii, şi de cel puţin o dată pe an.

Art. 167 – (1) Eşantionul de expuneri reprezentat în datele utilizate pentru estimare, standardele de creditare utilizate când au fost generate datele precum şi alte caracteristici relevante, trebuie să fie comparabile faţă de totalitatea expunerilor şi standardelor instituţiei de credit.

1. (2) Instituţia de credit trebuie de asemenea să demonstreze relevanţa condiţiilor economice sau de piaţă, care caracterizează datele utilizate la estimări, în raport de condiţiile prezente şi de evoluţia previzibilă a acestora.

2. (3) Numărul expunerilor din eşantion precum şi perioada de observare a datelor utilizate în cuantificare trebuie să fie suficiente pentru a putea oferi instituţiei de credit asigurarea acurateţei şi robusteţii estimărilor sale.

Art. 168 – În cazul creanţelor achiziţionate, estimările trebuie să reflecte toate informaţiile relevante de care dispune instituţia de credit cumpărătoare, cu privire la calitatea creanţelor suport, inclusiv date cu privire la portofolii de creanţe similare, informaţii provenite de la vânzător, de la instituţia de credit cumpărătoare sau din surse externe. Instituţia de credit cumpărătoare trebuie să evalueze orice date fumizate de vânzător, pe care îşi bazează estimările.

Art. 169 – (1) O instituţie de credit trebuie să adauge la estimările sale o marjă de prudenţă, care să ţină cont de intervalul aşteptat al erorilor de estimare.

(2) În cazul în care metodele şi datele sunt mai puţin satisfăcătoare, iar intervalul aşteptat al erorilor de estimare este mai mare, marja de prudenţă va fi în mod corespunzător mai mare.

Art. 170 – În cazul în care instituţiile de credit, în vederea calculării ponderilor de risc, utilizează estimări diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, această

situaţie trebuie formalizată, iar caracterul rezonabil al diferenţelor existente trebuie demonstrat Băncii Naţionale a României.

Art. 171 – În cazul în care instituţiile de credit pot demonstra Băncii Naţionale a României că, în ceea ce priveşte datele colectate înainte de data implementării prezentului regulament, au fost aplicate ajustări adecvate astfel încât să se asigure atingerea unei echivalenţe în sens larg cu definiţiile stării de nerambursare sau a pierderii, Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit o anumită flexibilitate în aplicarea standardelor impuse pentru date.

Art. 172 – În cazul în care o instituţie de credit utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, trebuie să demonstreze că:

1. a) sistemele şi criteriile de rating utilizate de celelalte instituţii de credit care fumizează aceste date sunt similare celor proprii;

2. b) datele centralizate sunt reprezentative pentru portofoliul pentru care aceste date sunt utilizate; şi

3. c) datele centralizate sunt utilizate de către instituţia de credit de o manieră consecventă şi coerentă în timp, în vederea obţinerii estimărilor proprii.

Art. 173 – (1) În cazul în care o instituţie de credit utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, aceasta va rămâne responsabilă în ceea ce priveşte integritatea sistemelor proprii de rating.

(2) Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că, pe plan intern, dispune de o înţelegere suficientă a propriilor sisteme de rating, inclusiv de capacitatea efectivă de a monitoriza şi audita procesul de rating.

Art. 178 – (1) În măsura în care o instituţie de credit utilizează, în scopul estimării probabilităţilor de nerambursare, date provenind din experienţa sa proprie în materie de nerambursare, aceasta trebuie să demonstreze în cadrul analizelor sale că estimările obţinute reflectă condiţiile sale de acordare a creditelor şi orice diferenţe între sistemul de rating care a generat datele şi sistemul actual de rating.

(2) În cazul în care condiţiile de acordare a creditelor sau sistemele de rating au suferit modificări, instituţia de credit trebuie să adauge o marjă mai mare de prudenţă în estimările sale privind probabilitatea de nerambursare.

Art. 179 – (1) În măsura în care o instituţie de credit asociază sau pune în corespondenţă clasele interne de rating cu cele corespunzătoare scalei utilizate de o instituţie externă de evaluare a creditului sau de entităţi similare şi apoi atribuie claselor sale de rating rata de nerambursare observată pentru clasele respectivei entităţi externe, punerile în corespondenţă trebuie să aibă la bază comparaţia criteriilor interne de rating cu cele utilizate de instituţia/entitatea externă, precum şi compararea ratingurilor interne cu cele externe atribuite oricăror debitori comuni.

1. (2) Instituţia de credit trebuie să evite orice distorsiuni, inconsecvenţe sau incoerenţe în cadrul procesului de punere în corespondenţă sau la nivelul datelor suport.

2. (3) Criteriile instituţiei/entităţii externe care stau la baza datelor utilizate în cuantificare trebuie să aibă în vedere numai riscul de nerambursare şi să nu reflecte caracteristicile tranzacţiei.

3. (4) Analiza instituţiei de credit trebuie să includă o comparaţie a definiţiilor utilizate cu privire la starea de nerambursare, luând în considerare cerinţele prevăzute la art. 160-163.

4. (5) Instituţia de credit trebuie să formalizeze baza utilizată pentru punerea în corespondenţă.

Art. 180 – În măsura în care o instituţie de credit utilizează modele statistice de previzionare a stărilor de nerambursare, îi este permis să estimeze probabilităţile de nerambursare, pentru o clasă de rating dată, ca medie simplă a estimărilor probabilităţilor de nerambursare aferente fiecărui debitor inclus în respectiva clasă de rating. Utilizarea de către instituţia de credit, în acest scop, a modelelor de previzionare a probabilităţii de nerambursare trebuie să respecte toate condiţiile prevăzute la art. 141 – 146.

Art. 181 – (1) Indiferent dacă, în vederea estimării probabilităţii de nerambursare, o instituţie de credit utilizează surse de date externe, interne sau centralizate – provenind de la mai multe instituţii de credit – sau o combinaţie a celor trei variante, perioada de observare a datelor suport, pentru cel puţin una dintre aceste surse, trebuie să fie de cel puţin 5 ani. Dacă, pentru oricare dintre surse, perioada de observare disponibilă este mai mare, iar datele aferente sunt relevante, se va utiliza această perioadă mai lungă. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile, de asemenea, şi în cazul metodei bazate pe probabilitate de nerambursare/pierdere în caz de nerambursare aplicate în cazul titlurilor de capital.

(2) Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit cărora nu le este permis să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie, să dispună, la data implementării abordării bazate pe modele interne de rating, de date relevante, care să acopere o perioadă de doi ani. Această perioadă va fi prelungită cu câte un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.

prevăzute în acest capitol, iar rezultatul trebuie să fie consecvent şi coerent cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, aşa cum este prevăzut la art. 188.

Art. 186 – (1) Indiferent dacă, în vederea estimării caracteristicilor pierderii, o instituţie de credit utilizează surse de date externe, interne sau centralizate – provenind de la mai multe instituţii de credit – sau o combinaţie a celor trei variante, perioada de observare a datelor pentru cel puţin una dintre surse trebuie să fie de cel puţin 5 ani.

1. (2) În cazul în care, pentru oricare dintre surse perioada de observare disponibilă este mai mare, iar datele respective sunt relevante, se va utiliza această perioadă mai lungă.

2. (3) Nu este necesar ca o instituţie de credit să acorde importanţă egală datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naţionale a României că datele mai recente permit o mai bună previzionare a ratei pierderilor.

3. (4) Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit să dipună, la data implementării abordării bazate pe modele interne de rating, de date relevante care să acopere o perioadă de doi ani. Această perioadă va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.

Art. 187 – Instituţiile de credit trebuie să identifice şi să analizeze modificările aşteptate ale parametrilor de risc pe durata de viaţă a expunerilor din credite în special efectele variaţiilor sezoniere.

2.2.2. Cerinţe specifice cu privire la estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare

Art. 188 – Instituţiile de credit trebuie să estimeze pierderile în caz de nerambursare pe clase de rating sau grupe de tranzacţii, pe baza mediei valorilor

pierderilor efective în caz de nerambursare pe clase de rating sau grupe de expuneri, ţinând cont de toate stările de nerambursare observate pentru diferitele surse de date (media ponderată în funcţie de numărul stărilor de nerambursare).

Art. 189 – (1) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze estimări ale pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate în ipoteza unui declin economic, în cazul în care acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung.

(2) În măsura în care se aşteaptă ca un sistem de rating să fumizeze valori efective ale pierderilor în caz de nerambursare la un nivel constant, pe clasă de rating sau pe grupă de risc, instituţiile de credit vor ajusta propriile estimări ale parametrilor de risc pe clasă de rating sau pe grupă de risc, în vederea limitării impactului unui declin economic asupra capitalului.

Art. 190 – O instituţie de credit trebuie să ia în considerare orice dependenţă între riscul aferent debitorului şi riscul aferent garanţiei reale sau furnizorului garanţiei. Cazurile în care există un grad semnificativ de dependenţă trebuie tratate într-o manieră prudentă.

Art. 191 – În cadrul procesului de estimare a pierderii în caz de nerambursare, instituţia de credit trebuie să trateze cu prudenţă cazurile în care între creanţa suport şi garanţia reală există neconcordanţă de devize.

Art. 192 – (1) În măsura în care estimările pierderii în caz de nerambursare iau în considerare existenţa garanţiei reale, respectivele estimări nu trebuie să se bazeze exclusiv pe valoarea de piaţă estimată a acestei garanţii.

(2) Estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să ia în considerare incidenţa unei eventuale incapacităţi a instituţiei de credit de a obţine rapid controlul asupra garanţiilor reale şi de a le lichida.

Art. 193 – În măsura în care estimările pierderii în caz de nerambursare iau în considerare existenţa garanţiilor reale, instituţiile de credit trebuie să stabilească cerinţe interne cu privire la administrarea garanţiilor reale, siguranţa juridică şi administrarea riscului, care să fie consecvente şi coerente, în linii generale, cu cerinţele prevăzute în Capitolul III din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a n·scului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii.

Art. 194 – În măsura în care o instituţie de credit ia în considerare garanţiile reale la stabilirea valorii expunerii la riscul de credit al contrapartidei conform prevederilor din Capitolul V sau Capitolul VI ale Regulamentului BNR-CNVM nr.20/25/2006 pn·vind tratamentul n·scului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titlurzlmă,fun· cu împrumut, al tranzacţiilor cu tennen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, atunci orice sumă care se aşteaptă a fi recuperată ca urmare a executării garanţiilor reale, nu se ia în considerare la determinarea estimărilor pierderii în caz de nerambursare.

Art. 195 – Pentru cazul particular al expunerilor aflate deja în stare de nerambursare, instituţia de credit trebuie să utilizeze suma dintre cea mai bună estimare a pierderilor aşteptate pentru fiecare expunere, având în vedere atât condiţiile economice curente cât şi situaţia expunerii, şi posibilitatea de a înregistra pierderi neaşteptate suplimentare pe parcursul perioadei de recuperare.

Art. 196 – În măsura în care penalităţile pentru întârzierile la plată, neplătite, sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere, instituţia de credit trebuie să le adauge la valoarea expunerii şi pierderii.

Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale

Art. 197 – (1) Estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani, perioadă care va fi extinsă cu câte un an în fiecare an de la data implementării, până când datele vor acoperi o perioadă de minim 7 ani, pentru cel puţin o sursă de date.

(2) Dacă perioada de observare disponibilă, pentru oricare dintre surse, este mai mare, iar datele aferente sunt relevante, trebuie să se utilizeze această perioadă mai lungă.

Expuneri de tip retail

Art. 198 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 188, estimările pierderii în caz de nerambursare pot fi obţinute din pierderile efective şi din estimările adecvate ale probabilităţilor de nerambursare.

Art. 199 – Fără a aduce atingere prevederilor art. 204, instituţiile de credit pot ţine cont de tragerile viitoare fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimărilor proprii pentru pierderea în caz de nerambursare.

Art. 200 – În cazul creanţelor de tip retail achiziţionate, în vederea estimării pierderilor în caz de nerambursare, instituţiile de credit pot utiliza date de referinţă externe şi interne.

Art. 201 – (1) Estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani.

1. (2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 188, nu este necesar ca o instituţie de credit să acorde aceeaşi importanţă datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naţionale a României că datele mai recente permit o mai bună previzionare a ratei pierderilor.

2. (3) Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit să dipună, la data implementării abordării bazate pe modele interne de rating, de date adecvate care să acopere o perioadă de doi ani. Această perioadă va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.

2.2.3. Cerinţe specifice cu privire la estimările proprii ale factorilor de conversie

Art. 202 – Instituţiile de credit trebuie să estimeze factorii de conversie pe clase de rating sau pe grupe de expuneri, pe baza mediei valorilor efective ale factorilor de conversie efectivi, pe clase de rating sau pe grupe de expuneri, luând în considerare toate stările de nerambursare observate la nivelul surselor de date (medie ponderată în funcţie de numărul stărilor de nerambursare ).

Art. 203 – (1) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze estimări ale factorilor de conversie adecvate în ipoteza unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung.

(2) În măsura în care se aşteaptă ca un sistem de rating să furnizeze, în timp, valori efective ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasă de rating sau pe grupă de risc, instituţiile de credit vor ajusta propriile estimări ale parametrilor de risc pe clasă de rating sau pe grupă de risc, în vederea limitării impactului unui declin economic asupra capitalului.

Art. 204 – (1) Estimările instituţiilor de credit cu privire la factorii de conversie trebuie să reflecte posibilitatea ca debitorul să efectueze trageri suplimentare din

credite atât până la data declanşării unui eveniment de nerambursare cât şi după această dată.

(2) Estimarea factorilor de conversie trebuie să includă o marjă mai mare de prudenţă în cazul în care se poate anticipa o corelaţie pozitivă mai puternică între frecvenţa apariţiei stărilor de nerambursare şi nivelul factorului de conversie.

Art. 205 – În vederea efectuării propriilor estimări ale factorilor de conversie, instituţiile de credit vor lua în considerare politicile şi strategiile lor specifice adoptate în ceea ce priveşte gestionarea conturilor clienţilor şi procesarea plăţilor. Instituţiile de credit trebuie, de asemenea, să ţină cont de politica de urmărire şi gestiune a noilor trageri în circumstanţe apropriate stărilor de nerambursare, cum ar fi încălcarea angajamentelor contractuale sau alte evenimente considerate ca stări tehnice de nerambursare.

Art. 206 – (1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de sisteme şi proceduri adecvate pentru a monitoriza valoarea expunerilor, a sumelor trase şi nerambursate în raport cu liniile de credit angajate şi a modificării sumelor datorate pe debitor şi pe clasă de rating.

(2) Instituţia de credit trebuie să aibă capacitatea de a monitoriza zilnic soldurile.

Art. 207 – În cazul în care instituţiile de credit utilizează, în vederea calculării valorii expunerii ponderate la risc, estimări ale factorilor de conversie diferite de cele utilizate pentru scopurile lor interne, această situaţie trebuie formalizată, iar justificarea necesităţii estimărilor diferite trebuie demonstrată Băncii Naţionale a României.

Art. 215 – (1) Garanţia personală trebuie să fie atestată în sens, nu poate fi revocată de către garant, trebuie să fie valabilă până la îndeplinirea totală a obligaţiei (potrivit sumei şi perioadei de valabilitate a garanţiei) şi trebuie să fie executorie în ceea ce-l priveşte pe garant într-o jurisdicţie în care acesta deţine active care pot fi executate pe baza unei hotărâri judecătoreşti.

(2) Garanţiile care prevăd condiţii conform cărora garantul nu poate fi obligat să-şi îndeplinească obligaţia (garanţii condiţionate) pot fi recunoscute doar cu aprobarea Băncii Naţionale a României.

(3) Instituţia de credit trebuie să demonstreze că criteriile de alocare evidenţiază în mod adecvat orice diminuare potenţială a efectului de reducere a riscului asociat garanţiilor.

Criterii de ajustare

Art. 216 – O instituţie de credit trebuie să dispună de criterii clar specificate în vederea ajustării claselor de rating, grupelor de risc sau a estimărilor pierderii în caz de nerambursare, precum şi, în cazul creanţelor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, a procesului de alocare a expunerilor pe clase sau pe grupe de risc, în scopul evidenţierii impactului pe care îl au garanţiile asupra calculului expunerilor ponderate la risc. Aceste criterii trebuie să îndeplinească cerinţele minime prevăzute la art. 128 – 140.

Art. 217 – Criteriile trebuie să fie plauzibile şi intuitive. Acestea trebuie să reflecte capacitatea şi intenţia garantului de a-şi executa obligaţia asumată, data probabilă a oricăror plăţi efectuate de către garant, gradul de corelaţie dintre capacitatea garantului de îndeplinire a obligaţiilor asumate şi capacitatea de rambursare a debitorului şi nivelul la care se menţine riscul rezidual faţă de debitor.

Instrumente financiare derivate de credit

Art. 218 – (1) Cerinţele minime prevăzute în prezentul capitol pentru garanţiile personale se aplică, de asemenea, şi în cazul instrumentelor financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură.

1. (2) În cazul în care există o neconcordanţă între creanţa suport şi creanţa de referinţă care face obiectul instrumentului financiar derivat de credit sau între creanţa suport şi obligaţia utilizată pentru a determina dacă s-a produs sau nu un eveniment de credit, se vor aplica cerinţele prevăzute la art. 60 din cadrul Regulamentului BNR-CNVN! nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi finnele de investiţii.

2. (3) În cazul expunerilor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, prezentul articol se aplică în ceea ce priveşte procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc.

Art. 219 – (1) Criteriile trebuie să ia în considerare structura plăţilor aferentă instrumentului financiar derivat de credit şi să evalueze în mod prudent impactul pe care aceasta îl are asupra nivelului şi datelor de recuperare.

1. (2) Instituţia de credit trebuie să ia în considerare măsura în care se menţin alte forme de risc rezidual.

   2.2.5. Cerinţe minime cu privire la creanţele achiziţionate Siguranţa juridică

   Art. 220 – Cerinţele legate de siguranţa juridică ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:

   1. a) Structura tranzacţiei trebuie să asigure că, în toate cazurile previzibile, instituţia de credit deţine proprietatea şi controlul efectiv asupra tuturor încasărilor în numerar provenind din creanţele achiziţionate.

   2. b) În cazul în care debitorul face plăţile direct către un vânzător sau o societate de administrare, instituţia de credit trebuie să verifice în mod regulat dacă plăţile sunt efectuate în totalitate şi conform termenilor contractuali agreaţi.

   3. c) În scopul prevederilor de la lit. b), prin societate de administrare se înţelege entitatea care administrează pe bază zilnică un portofoliu de creanţe achiziţionate sau expunerile de credit suport.

   4. d) Instituţiile de credit trebuie să dispună de proceduri care să asigure faptul că proprietatea asupra creanţelor şi încasărilor în numerar este protejată împotriva falimentului sau a procedurilor judiciare contencioase, care pot întârzia semnificativ capacitatea instituţiei creditoare de a lichida sau de a ceda creanţele sau de a păstra controlul asupra încasărilor în numerar.

Eficienţa sistemelor de monitorizare

Art. 221 – Instituţia de credit trebuie să monitorizeze atât calitatea creanţelor achiziţionate, cât şi situaţia financiară a vânzătorului sau a societăţii de administrare. În acest sens, instituţia de credit trebuie să îndeplinească, în special condiţiile enunţate la art. 222 – 226 luate cumulativ.

Art. 222 – Instituţia de credit trebuie să evalueze corelaţia existentă între calitatea creanţelor achiziţionate şi situaţia financiară atât a vânzătorului cât şi a societăţii de administrare, şi trebuie să dispună de politici şi proceduri interne care să fumizeze o protecţie adecvată împotriva oricărui eveniment neprevăzut, inclusiv alocarea unui rating intern de risc pentru fiecare vânzător şi societate de administrare.

Art. 223 – (1) În vederea determinării eligibilităţii vânzătorului şi a societăţii de administrare, instituţia de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente.

(2) Instituţia de credit sau mandatarul său trebuie să evalueze periodic fiecare vânzător şi societate de administrare în scopul de a verifica acurateţea rapoartelor acestora, de a detecta eventualele fraude sau deficienţe operaţionale, precum şi în scopul de a verifica calitatea politicilor de credit ale vânzătorului şi cea a politicilor şi procedurilor societăţii de administrare cu privire la colectarea plăţilor. Concluziile acestor evaluări trebuie să fie formalizate.

Art. 224 – Instituţia de credit trebuie să evalueze caracteristicile portofoliilor de creanţe achiziţionate, inclusiv avansurile excedentare, istoricul întârzierilor de plată, creanţele neperformante şi provizioanele pentru creanţele neperformante ale vânzătorului, condiţiile de plată, şi eventualele conturi corespondente.

Art. 225 – Instituţia de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri eficiente de monitorizare pe bază agregată a concentrărilor de risc faţă de un singur debitor atât în cadrul unuia cât şi la nivelul mai multor portofolii de creanţe achiziţionate.

Art. 226 – Instituţia de credit trebuie să se asigure că primeşte la timp rapoarte suficient de detaliate de la societatea de administrare privind scadenţa şi riscul de diminuare a valorii creanţelor, pentru a asigura pe de o parte conformitatea cu criteriile de eligibilitate ale instituţiei de credit şi cu politicile referitoare la acordarea de avansuri aferente creanţelor achiziţionate şi, pe de altă parte, pentru a putea fi efectiv în măsură să monitorizeze şi să confirme condiţiile de vânzare ale vânzătorului şi diminuarea valorii creanţelor.

clasă de rating şi, în cazul în care respectivele rate de nerambursare efective se situează în afara intervalului previzionat pentru clasă respectivă de rating, instituţiile de credit trebuie să analizeze motivele acestei abateri.

1. (2) Instituţiile de credit care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, vor efectua analize similare pentru aceste estimări.

2. (3) Comparaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să se bazeze pe date istorice care să acopere o perioadă de timp cât mai lungă posibil.

3. (4) Instituţiile de credit trebuie să formalizeze metodele şi datele utilizate în cadrul procesului de comparare. Analiza şi documentaţia aferentă trebuie actualizate cel puţin anual.

   Art. 232 – (1) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze, de asemenea, alte instrumente de validare cantitativă şi să efectueze comparaţii cu surse de date externe relevante.

   (2) Analiza se va baza pe date care sunt adecvate portofoliilor considerate, sunt actualizate cu regularitate şi acoperă o perioadă de observare corespunzătoare adecvată.

   (3) Evaluările interne ale instituţiilor de credit cu privire la performanţa sistemelor proprii de rating trebuie să se bazeze pe o perioadă de timp cât mai lungă posibil.

   Art. 233 – (1) Metodele şi datele utilizate pentru validarea cantitativă trebuie să fie consecvente şi coerente în timp.

   (2) Modificările intervenite în cadrul metodelor şi datelor (atât a surselor de date, cât şi a perioadelor de timp acoperite) utilizate pentru estimări şi validări trebuie să fie formalizate.

   Art. 234 – (1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care abaterile estimărilor faţă de valorile efective ale probabilităţilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare, ale factorilor de conversie şi ale pierderilor totale, atunci când pentru estimări este utilizată pierderea aşteptată, devin suficient de semnificative astfel încât validitatea estimărilor să fie privită cu rezervă.

   1. (2) Standardele interne menţionate la alin. (1) trebuie să ia în considerare ciclurile economice şi factori care determină o variaţie sistematică similară ratei de nerambursare.

   2. (3) În cazul în care valorile efective sunt în continuare mai mari decât valorile aşteptate, instituţiile de credit trebuie să-şi revizuiască estimările în sensul majorării acestora pentru a reflecta rata de nerambursare şi pierderile observate.

   Secţiunea 4. – Determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile din titluri de capital, utilizând abordarea bazată pe modele interne

   1. 4.1. Cerinţe de capital şi cuantificarea riscului

      Art. 235 – Pentru determinarea cerinţelor de capital, instituţiile de credit vor respecta în mod cumulativ cerinţele prevăzute la art. 236 – 242.

      Art. 236 – (1) Estimările pierderilor potenţiale trebuie să fie suficient de robuste astfel încât să fie pertinente şi în condiţiile unei evoluţii negative a pieţei care poate afecta profilul de risc pe termen lung al diferitelor participaţii ale instituţiei de credit.

      1. (2) Datele utilizate pentru a reprezenta distribuţiile rentabilităţii titlurilor trebuie să reflecte eşantionul care acoperă perioada cea mai lungă pentru care sunt

         disponibile date pertinente pentru a reprezenta profilul de risc al expunerilor instituţiei de credit din titluri de capital. Datele utilizate trebuie să fie suficiente în vederea fumizării unor estimări prudente ale pierderii care din punct de vedere statistic, trebuie să prezinte încredere şi să fie robuste şi care să nu se bazeze în mod exclusiv pe considerente subiective sau care ţin de raţionamentul profesional.

      2. (3) Instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că şocul utilizat fumizează o estimare prudentă a pierderilor potenţiale pe parcursul unui ciclu economic sau de piaţă pe termen lung.

      3. (4) Instituţiile de credit trebuie să combine analiza empirică a datelor disponibile cu ajustări care se bazează pe un ansamblu de factori, în vederea obţinerii unor rezultate ale modelului caracterizate de un nivel adecvat de realism şi prudenţă.

      4. (5) În vederea construirii modelelor de tip ăvaloare la risc” (VaR) care estimează pierderile potenţiale trimestriale instituţiile de credit pot utiliza date trimestriale sau pot transforma datele aferente unei perioade de timp mai scurte în echivalentul unor date trimestriale, prin utilizarea unei metode analitice adecvate, bazate pe date empirice, precum şi prin intermediul unui proces şi al unei analize profesionale dezvoltate în mod corespunzător şi formalizate. Această abordare trebuie aplicată într-o manieră prudentă, consecventă şi coerentă de-a lungul timpului. În situaţia în care este disponibil doar un volum limitat de date relevante, instituţiile de credit trebuie să adăuge o marjă de prudenţă adecvată.

      Art. 237 – (1) Modelele utilizate trebuie să permită surprinderea tuturor riscurilor semnificative inerente randamentului titlurilor de capital, incluzând atât riscul general de piaţă cât şi riscul specific ale expunerii aferente portofoliului de titluri de capital al instituţiei de credit.

      1. (2) Modelele interne trebuie să explice în mod adecvat variaţiile istorice de preţ, să reflecte amploarea concentrărilor potenţiale şi modificările în compoziţia acestora şi să fie robuste în condiţii de piaţă nefavorabile.

      2. (3) Eşantionul de expuneri utilizat în estimarea datelor trebuie să fie în mare măsură similar sau cel puţin comparabil cu populaţia expunerilor din titluri de capital a instituţiei de credit.

      Art. 238 – (1) Modelul intern trebuie să fie adecvat profilului de nsc ş1 complexităţii portofoliului de titluri de capital al instituţiei de credit.

      (2) În situaţia în care o instituţie de credit are deţineri semnificative ale căror valori au, prin natura lor, un comportament non-linear accentuat, modelele interne trebuie să fie astfel concepute încât să reflecte în mod adecvat riscurile aferente unor asemenea instrumente.

      Art. 239 – Punerea în corespondenţă a poziţiilor individuale cu valori aproximative, indici de piaţă şi factori de risc trebuie să fie plauzibilă, intuitivă şi să fie riguroasă din punct de vedere conceptual.

      Art. 240 – Instituţiile de credit trebuie să demonstreze, pe baza analizelor empirice, adecvarea factorilor de risc, inclusiv capacitatea acestora de a acoperi atât riscul general, cât şi riscul specific.

      Art. 241 – Estimările cu pnv1re la volatilitatea randamentului expunerilor din titluri de capital trebuie să ia în considerare datele, informaţiile şi metodele relevante ş1 disponibile. Se utilizează date interne supuse unei rev1zmn independente sau date provenind din surse externe (inclusiv date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit).

      Art. 242 – Instituţia de credit trebuie să dispună de un program riguros şi complet de testare pentru condiţii de criză.

   2. 4.2. Procesul de administrare a riscului şi sistemele de control aferente

      Art. 243 – Cu privire la elaborarea şi utilizarea modelelor interne în scopul calculării cerinţelor de capital, instituţiile de credit trebuie să dispună de politici, proceduri şi sisteme de control care să asigure integritatea modelului intern şi a procesului de modelare. Aceste politici, proceduri şi sisteme de control trebuie să să prevadă următoarele:

      1. a) Integrarea deplină a modelului intern în cadrul sistemelor informatice de gestiune globală ale instituţiei de credit şi în administrarea portofoliului de titluri de capital din afara portofoliului de tranzacţionare. Modelele interne trebuie să fie deplin integrate în infrastructura instituţiei de credit de administrare a riscurilor, dacă sunt utilizate în mod special în vederea măsurării şi evaluării performanţei portofoliului de titluri de capital (inclusiv performanţa ajustată la risc), alocării capitalului economic pe expuneri din titluri de capital şi evaluării cu privire la adecvarea globală a capitalului şi a procesului de administrare a investiţiilor.

      2. b) Sistemele de administrare, procedurile şi mecanismele de control care asigură revizuirea periodică şi independentă a tuturor elementelor procesului intern de modelare, inclusiv aprobarea revizuirii modelului, verificarea datelor de intrare ale modelului şi revizuirea rezultatelor modelului, precum verificarea în mod direct a calculelor privind riscul. Aceste revizuiri trebuie să evalueze nivelul de acurateţe, exhaustivitate şi adecvare ale datelor de intrare şi ale rezultatelor modelului şi să se concentreze atât către identificarea şi limitarea erorilor potenţiale asociate deficienţelor cunoscute, cât şi către identificarea deficienţelor necunoscute ale modelului. Asemenea revizuiri pot fi efectuate de către o structură internă independentă sau de către o terţă parte independentă.

      3. c) Sisteme şi proceduri adecvate de monitorizare a limitelor de investiţie şi a expunerilor la risc din titluri de capitat

      4. d) Structurile responsabile cu elaborarea şi aplicarea modelului trebuie să fie independente din punct de vedere funcţional faţă de unităţile responsabile cu administrarea investiţiilor individuale; şi

      5. e) Personalul responsabil cu oricare dintre aspectele procesului de modelare trebuie să aibă o calificare adecvată. Conducerea va aloca resurse umane suficient de calificate şi competente structurii responsabile de modelare.

   3. 4.3. Validarea şi documentaţia

   Art. 244 – (1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de sisteme robuste de validare a acurateţei, consecvenţei şi coerenţei modelelor lor interne şi procesului de modelare.

   (2) Toate elementele semnificative ale modelelor interne ş1 ale procesului de modelare şi validare trebuie formalizate.

   Art. 245 – Instituţiile de credit trebuie să utilizeze procesul intern de validare în mod consecvent, coerent şi semnificativ în vederea evaluării performanţei modelelor şi procedurilor lor interne.

   Art. 246 – (1) Metodele şi datele utilizate în vederea validării cantitative trebuie să fie consecvente şi coerente în timp.

   (2) Modificările cu privire la metodele şi datele (atât în ceea ce priveşte sursele de date, cât şi perioadele de timp acoperite) utilizate pentru estimări şi validări trebuie să fie formalizate.

   Art. 247 – (1) Instituţiile de credit trebuie să compare cu regularitate randamentele efective ale titlurilor de capital (calculate pe baza câştigurilor şi pierderilor realizate şi nerealizate) cu cele estimate de model.

   1. (2) Comparaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să utilizeze date istorice care să acopere o perioadă de timp cât mai lungă posibil.

   2. (3) Instituţiile de credit trebuie să formalizeze metodele şi datele utilizate în cadrul procesului de comparare. Această analiză şi documentaţia aferentă trebuie actualizate cel puţin anual.

   Art. 248 – (1) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze şi alte instrumente de validare cantitativă şi comparaţii cu surse de date externe. Analiza se va baza pe date care sunt adecvate portofoliului considerat, sunt actualizate în mod regulat şi acoperă o perioadă de observare adecvată.

   (2) Evaluările interne ale instituţiilor de credit cu privire la performanţa modelelor lor trebuie să ia în considerare o perioadă de timp cât mai lungă posibil.

   Art. 249 – (1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de standarde interne nguroase pentru cazurile în care comparaţia între randamentele efective ale titlurilor de capital şi estimările modelelor ridică problema validităţii estimărilor sau a modelului.

   (2) Standardele interne menţionate la alin. (1) trebuie să ia în considerare ciclurile economice precum şi factorii care determină o variaţie sistematică similară a randamentelor titlurilor de capital.

   (3) Toate ajustările aduse modelelor interne ca urmare a revizuirii acestora trebuie să fie formalizate şi să respecte standardele instituţiei de credit cu privire la revizuirea modelelor.

   Art. 250 – Modelele interne şi procesele de modelare, inclusiv responsabilităţile structurilor implicate în activitatea de modelare, precum şi procesele de aprobare a modelului şi revizuire a acestuia, trebuie formalizate.

   Secţiunea 5. – Guvernanţa corporativă şi monitorizarea

   1. 5.1. Guvernanţa corporativă

      Art. 251 – Toate aspectele semnificative ale proceselor de rating şi de estimare vor fi aprobate de structura de conducere a instituţiei de credit, prevăzută la art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, sau de către un comitet desemnat în acest scop, precum şi de conducerea superioară. Aceste structuri trebuie să aibă o înţelegere generală cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit precum şi o înţelegere detaliată a rapoartelor de administrare asociate.

      Art. 252 – Conducerea superioară trebuie să informeze structura de conducere a instituţiei de credit, prevăzută la art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, sau comitetul special desemnat cu privire la toate modificările semnificative ale politicilor stabilite sau la toate derogările semnificative de la acestea, care au un impact semnificativ asupra funcţionării sistemelor de rating ale instituţiei de credit.

      Art. 253 – (1) Conducerea superioară trebuie să aibă o bună înţelegere asupra conceperii şi funcţionării sistemelor de rating.

      1. (2) Conducerea superioară trebuie să se asigure în permanenţă că sistemele de rating funcţionează în mod corect.

      2. (3) Conducerea superioară trebuie să fie informată cu regularitate de către structurile de control a riscului de credit cu privire la performanţa procesului de rating, aspectele care necesită îmbunătăţiri şi stadiul eforturilor de remediere a deficienţelor constatate anterior.

         Art. 254 – Analiza, bazată pe ratinguri interne, a profilului de risc de credit al instituţiei de credit reprezintă o parte esenţială rapoartelor de administrare prezentate structurilor prevăzute la art. 251. Rapoartele trebuie să includă informaţii cu privire la cel puţin următoarele aspecte: profilul de risc pe clase de rating, migraţia debitorilor între clasele de rating, estimarea parametrilor risc de relevanţi aferenţi fiecărei clase de rating şi compararea ratei de nerambursare efective şi, în măsura în care estimările proprii sunt utilizate, a valorii pierderilor în caz de nerambursare şi a factorilor de conversie, cu previziunile şi cu rezultatele testelor pentru condiţii de criză. Frecvenţa rapoartelor trebuie să depindă de importanţa şi tipul informaţiei, precum şi de nivelul ierarhic al destinatarului.

   2. 5.2. Controlul riscului de credit

      Art. 255 – Unitatea de control a riscului de credit trebuie să fie independentă faţă de persoanele şi structurile organizatorice responsabile cu iniţierea sau reînnoirea expunerilor şi trebuie să raporteze direct conducerii superioare. Această unitate este responsabilă cu conceperea sau selectarea, implementarea, monitorizarea şi funcţionarea sistemelor de rating. Unitatea de control a riscului elaborează şi analizează rapoarte cu privire la rezultatele sistemelor de rating.

      Art. 256 – Unităţilor de control a riscului de credit le revm următoarele responsabilităţi:

      1. a) testarea şi monitorizarea claselor de rating şi grupelor de risc;

      2. b) elaborarea şi analizarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit;

      3. c) implementarea procedurilor care vizează garantarea aplicării definiţiilor claselor de rating şi grupelor de risc de o manieră consecventă şi coerentă la nivelul diferitelor departamente şi localizări;

      4. d) exammarea şi formalizarea oricăror modificări aduse procesului de rating, inclusiv a motivelor aferente respectivelor modificări;

      5. e) examinarea criteriilor de rating pentru a evalua dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a riscului. Modificările aduse procesului, criteriilor sau parametrilor de rating individuali trebuie formalizate şi arhivate;

      6. f) participarea activă în conceperea sau selectarea, implementarea ş1 validarea modelelor utilizate în cadrul procesului de rating;

      7. g) monitorizarea şi supravegherea modelelor utilizate în procesul de rating; şi

      8. h) revizuirea şi îmbunătăţirea continuă a modelelor utilizate în procesul de rating.

      Art. 257 – (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 256, instituţiile de credit care utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, conform prevederilor art. 172 şi ale art. 173, pot externaliza următoarele activităţi:

      1. a) producerea de informaţii relevante în vederea testării şi monitorizării claselor de rating şi grupelor de risc;

      2. b) elaborarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit;

      3. c) producerea de informaţii relevante în vederea revizuirii criteriilor de rating pentru a evalua dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a riscului;

      4. d) formalizarea modificărilor aduse procesului de rating, a criteriilor de rating sau a parametrilor de rating individuali; şi

      5. e) producerea de informaţii relevante în vederea revizuirii şi îmbunătăţirii continue a modelelor utilizate în procesul de rating.

      (2) Instituţiile de credit care aplică prezentul articol trebuie să asigure faptul că Banca Naţională a României are acces la toate informaţiile relevante provenind de la terţe părţi, la informaţiile relevante necesare pentru a verifica respectarea cerinţelor minime şi că Banca Naţională a României poate efectua inspecţii la faţa

      locului în aceeaşi măsură în care acestea pot fi efectuate în cadrul instituţiilor de credit.

   3. 5.3. Auditul intern

   Art. 258 – Auditul intern sau o altă structură independentă comparabilă trebuie să revizuiască, cel puţin anual, sistemele de rating ale instituţiei de credit precum şi funcţionarea acestora, inclusiv funcţia de creditare şi estimările cu privire la probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, pierderea aşteptată şi factorii de conversie. Sfera de revizuire trebuie să cuprindă şi respectarea tuturor cerinţelor minime aplicabile.

   CAPITOLUL VI- Sancţiuni şi dispoziţii tranzitorii şi finale Sect,iunea 1. – Dispozit,ii tranzitorii

   Art. 259 – În cazul instituţiilor de credit care solicită aprobarea pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating înainte de 2010, cerinţa privind utilizarea pe o perioadă de trei ani, prevăzută la art. 4 poate fi redusă, cu aprobarea autorităţilor competente, la o perioadă care nu poate fi mai mică de 1 an, până la 31 decembrie 2009.

   Art. 260 – În cazul instituţiilor de credit care solicită aprobarea pentru utilizarea propriilor estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, cerinţa privind utilizarea pe o perioadă de trei ani, prevăzută la art. 5, poate fi redusă, cu aprobarea autorităţilor competente, la o perioadă de 2 ani, până la 31 decembrie 2008.

   Art. 261 – Până la 31 Decembrie 2010, valoarea medie ponderată în funcţie de expunere a pierderilor în caz de nerambursare, aplicabilă tuturor expunerilor de tip retail garantate cu proprietăţi imobiliare cu destinaţie locativă şi care nu beneficiază de garanţii din partea administraţiilor centrale, nu va fi mai mică de 10%.

   Art. 262 – Până la data de 31 decembrie 2011, pentru expunerile faţă de societăţile situate pe teritoriul altor state membre, pentru numărul de zile de întârziere la plată aferent definiţiei stării de nerambursare se va utiliza numărul de zile restante stabilit în acest sens de autorităţile competente din respectivele state membre.

   Secţiunea 2. – Sancţiuni şi dispozitii finale

   Art. 263 – Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art. 226, art. 227, art. 229, precum şi la art. 284 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 pn·vind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

   Art. 264- Instituţiile de credit pot utiliza propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, în condiţiile prezentului regulament, începând cu 1 ianuarie 2008.

   Art. 265 – Fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului BNR-CNVlvf nr.13/18/2006 privind determinarea cen·nţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

   

   BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

   Nr. 13 din 14 decembrie 2006 Nr. 110 din 14 decembrie 2006

   O R D I N

   pentru aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituțiilor de credit

   și ale firmelor de investiții*)

   Având în vedere prevederile art. 141, 142, 278, 384 și ale art. 385 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului,

   în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 și ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, precum și ale art. 1 și 2 și ale art. 7 alin. (1), (3), (10) și

   (15) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare,

   Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:

   Art. 1. — Se aprobă Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții, prevăzut în anexa**) care face parte integrantă din prezentul ordin.

   Art. 2. — Prezentul ordin și regulamentul menționat la art. 1 vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   Art. 3. — Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

   Președintele Consiliului de administrație Președintele Comisiei Naționale al Băncii Naționale a României, a Valorilor Mobiliare,

   Mugur Constantin Isărescu Gabriela Anghelache

   

   *) Ordinul nr. 13/110/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.033 din 27 decembrie 2006 și este reprodus și în acest număr bis.

   **) Anexa este reprodusă în facsimil.

   ANEXĂ

   R E G U L A M E N T Nr. 16/21/2006

   privind expunerile mari ale instituțiilor de credit

   și ale firmelor de investiții

   

4. (5) Prezentul regulament se aplică la nivel individual şi, după caz, consolidat, în conformitate cu Regulamentul BNR – CNVM nr. l 7/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.

5. (6) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.

Art.2 – (1) Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

1. (2) Pentru scopurile prezentului regulament, termenii.filială şi societate – mamă au semnificaţiile prevăzute la art.6 alin.(2) şi alin.(3).

2. (3) În înţelesul prezentului regulament prin expresia grup de clienţi aflaţi în legătură se înţeleg două sau mai multe persoane fizice şi/sau juridice:

   1. a) care constituie, dacă nu se dovedeşte altfel, un singur risc, deoarece una dintre ele deţine, direct sau indirect, controlul asupra celeilalte ori celorlalte; sau

   2. b) între care nu există o relaţie de control în sensul exprimat la lit.a), dar care trebuie să fie considerate ca reprezentând un singur risc, deoarece între ele există asemenea legături încât, dacă una dintre ele s-ar confrunta cu probleme financiare, există probabilitatea ca şi cealaltă sau toate celelalte să se confrunte cu dificultăţi de rambursare.

3. (4) Pentru scopul aplicării Capitolului III – ,,Operaţiuni în condiţii de favoare” , termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

   1. a) grup – mai multe entităţi (membri), reunite după un anumit criteriu. Prin grupul

      instituţiei de credit se va înţelege grupul de clienţi aflaţi în legătură, din care face parte instituţia de credit însăşi. Pentru scopurile acestei definiţii, va fi luat în considerare şi cazul particular în care un grup este format dintr-o singură entitate (membru);

   2. b) entitate sau membru din cadrul unui grup – orice entitate sau membru, persoană fizică ori juridică, care face parte dintr-un grup; în cazul grupului instituţiei de credit, se va înţelege şi instituţia de credit însăşi;

   3. c) control comun – împărţirea controlului asupra unei activităţi economice;

   4. d) influenţă semnificativă – autoritatea de a participa la luarea deciziilor de politică financiară şi de exploatare ale unei activităţi economice, dar care nu reprezintă controlul sau controlul comun asupra politicilor respective;

   5. e) grup de persoane fizice cu influenţă semnificativă asupra unei/unor entităţi din cadrul grupului instituţiei de credit – orice grup format din membrii, persoane fizice, ai unui grup de clienţi aflaţi în legătură care are/exercită o influenţă semnificativă asupra grupului instituţiei de credit.

      În scopul aplicării acestei definiţii în cadrul prezentului regulament, vor fi luate în considerare numai acele grupuri de persoane fizice cu influenţă semnificativă, care au în componenţa lor cel puţin un membru care are calitatea de salariat al unei/unor entităţi din cadrul grupului instituţiei de credit. Pentru scopurile acestei definiţii, va fi luat în considerare şi cazul particular în care un grup de persoane fizice cu influenţă semnificativă este format dintr-un singur membru.

   6. f) operaţiune în condiţii de favoare (non-arm’s length transaction) – once operaţiune care este încheiată de către părţi de pe alte poziţii decât cele care reprezintă interese economice diferite.

4. (5) La aprecierea caracterului unei operaţiuni în condiţii de favoare pot fi avute în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele aspecte:

   1. a) disponibilitatea instituţiei de credit de a efectua o operaţiune identică sau similară cu orice altă persoană, probată prin accesul larg la acest tip de operaţiune;

   2. b) termenii în care au fost încheiate operaţiuni similare şi care predomină la momentul efectuării operaţiunii în cauză;

   3. c) tranzacţionarea unui activ sau decontarea unei datorii la o altă valoare decât valoarea sa justă.

5. (6) Dintre termenii consideraţi la alin.(5) lit.b) se pot menţiona:

   1. a) în cazul operaţiunilor de acordare de credite: evaluarea creditului, durata, ratele de dobândă, scadenţarul, cerinţele de garanţii colaterale;

   2. b) în cazul operaţiunilor de atragere de depozite – dobânda bonificată.

6. (7) Unele dintre cele mai întâlnite cazuri de grupuri de persoane fizice cu influenţă semnificativă sunt:

   1. a) cazul unui grup reprezentat de membrii unei familii din care un membru este persoană care deţine funcţie executivă; totodată pot exista cazuri în care între un membru al familiei şi o altă persoană există, în sensul că se exercită, o relaţie similară celei de control, în aceste cazuri membrii familiei împreună cu persoana respectivă constituind un grup de persoane fizice cu influenţă semnificativă;

   2. b) cazul unui grup reprezentat de membrii unei familii din care un membru este administrator sau acţionar semnificativ în una dintre entităţile grupului instituţiei de credit, iar alt membru are calitatea de salariat în aceeaşi/altă entitate din acest grup.

7. (8) Termenii şi expresiile: bănci centrale, bănci multilaterale de dezvoltare, entităţi din sectorul public, au înţelesul prevăzut de Regulamentul BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.

8. (9) Semnificaţia expresiilor protecţie finanţată a creditului şi protecţie nefinanţată a creditului este cea din Regulamentul BNR – CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

(1O) Semnificaţia noţiunilor de instituţii şi firme de investiţii este cea din Regulamentul BNR – CNVM nr.13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

Art. 3 – (1) În scopul aplicării prevederilor prezentului regulament, expunerile reprezintă activele şi elementele din afara bilanţului prevăzute în Regulamentul BNR

– CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de

credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, fără aplicarea ponderilor de risc sau gradelor de risc prevăzute de respectivul regulament.

1. (2) Expunerile care provin din elementele prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR – CNVM m.20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă trebuie calculate în conformitate cu una din metodele prevăzute de regulamentul respectiv.

2. (3) În scopul prezentului regulament, se vor aplica şi prevederile art.4 din Regulamentul BNR – CNVM m.20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă.

3. (4) Instituţiile de credit vor evalua activele şi elementele din afara bilanţului în conformitate cu Ordinul Băncii Naţionale a României m.5/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, aplicabile instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare şi, după caz, în conformitate cu Regulamentul (CE) m.1606/2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate.

   Art. 4 – Toate elementele acoperite integral de fonduri proprii sunt excluse pentru scopul determinării expunerilor, cu condiţia ca respectivele fonduri proprii să nu fie incluse în fondurile proprii ale instituţiei de credit în sensul art.126 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului m.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi al art.2 din Regulamentul BNR – CNVM m.13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii sau în calculul altor indicatori de monitorizare prevăzuţi în alte reglementări.

   Art. 5 – Expunerile nu vor include nici unul din următoarele elemente:

   1. a) în cazul operaţiunilor pe curs de schimb, expunerile înregistrate în cursul normal al decontării pe durata a 48 de ore de la efectuarea plăţii; sau

   2. b) în cazul operaţiunilor de cumpărare sau de vânzare de titluri, expunerile înregistrate în cursul normal al decontării pe perioada a 5 zile lucrătoare de la data efectuării plăţii ori de la data efectuării livrării titlurilor, în funcţie de care dintre aceste operaţiuni intervine mai devreme.

Art. 6 – (1) În sensul prezentului regulament, termenul instituţie de credit include:

1. a) o instituţie de credit, în sensul art.7 alin.(l) pct. l O din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, inclusiv sucursalele sale din state terţe;

2. b) orice entitate publică sau privată, inclusiv sucursalele sale, care îndeplineşte cerinţele din definiţia „instituţie de credit” prevăzută la art.7 alin.(l) pct. l O din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi care a fost autorizată într-un stat terţ.

1. (2) În sensul prezentului regulament, termenul societate-mamă include o societate mamă în sensul art.7 alin.(l) pct.19 lit.a) – lit.e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, precum şi orice entitate care, în opinia Băncii Naţionale a României exercită efectiv o influenţă dominantă asupra altei entităţi (o filială);

2. (3) În sensul prezentului regulament, termenul filială include o entitate aflată în relaţie cu o societate-mamă, în una din situaţiile prevăzute la alin.(2), precum şi orice entitate asupra căreia, în opinia Băncii Naţionale a României, o societate-mamă exercită efectiv o influenţă dominantă.

CAPITOLUL II

Expuneri mari

Secţiunea 1

Monitorizarea şi raportarea expunerilor mari

Art.7 – (1) Expunerea unei instituţii de credit faţă de un client sau faţă de un grup de clienţi aflaţi în legătură este considerată ca fiind expunere mare dacă valoarea sa este egală sau depăşeşte 10% din fondurile proprii ale instituţiei de credit.

1. (2) Banca Naţională a României poate stabili, diferit faţă de instituţia de credit, componenţa unui „grup de clienţi aflaţi în legătură”.

2. (3) Orice operaţiune care conduce la înregistrarea unei expuneri mari, aşa cum este definită la alin.(l ), sau la majorarea acesteia, va fi efectuată numai cu aprobarea prealabilă a consiliului de administraţie sau a directorilor instituţiei de credit. O asemenea operaţiune va putea fi efectuată numai în condiţiile în care decizia este aprobată în unanimitate de către toţi directorii instituţiei de credit, stabiliţi prin actul constitutiv şi/sau prin hotărârea organelor statutare ale acesteia. Consiliul de administraţie al instituţiei de credit va analiza lunar operaţiunile aprobate de directori, de natura celor prevăzute la alin.(l ), pentru a se asigura că respectivele operaţiuni sunt în conformitate cu strategia, politicile şi limitele referitoare la riscul de credit aprobate de către acesta.

Art.8 – (1) Instituţiile de credit raportează Băncii Naţionale a României orice expunere mare.

1. (2) Raportarea tuturor expunerilor mari se va efectua cel puţin trimestrial.

2. (3) În ceea ce priveşte expunerile exceptate potrivit art.14 alin.(l) lit.a) – lit.b), lit.d) – lit.e) şi lit.g) – lit.i) instituţiile de credit pot să nu le raporteze potrivit prevederilor alin. (1), iar pentru expunerile prevăzute în art. 14 alin.(l) lit.c) şi lit. f), art.14 alin.(3) lit.a) – lit.b), şi art.14 alin.(5) lit.e), instituţiile de credit pot să efectueze raportarea semestrial.

3. (4) În situaţia în care o instituţie de credit face uz de posibilitatea prevăzută la alin.(3), aceasta trebuie să păstreze în evidenţă fundamentarea în baza căreia a acţionat în acest mod pentru o perioadă de cel puţin un an ulterior datei de la care a aplicat prevederile alin.(3), astfel încât Banca Naţională a României să poată stabili dacă această abordare este justificată.

Art. 9 – Instituţiile de credit analizează expunerile faţă de emitenţii de garanţii reale, în vederea identificării potenţialelor concentrări, potrivit normelor interne, şi raportează Băncii Naţionale a României orice rezultate semnificative.

Secţiunea a 2 – a

Limite aplicabile expunerilor mari

Art. 10 – (1) O instituţie de credit nu poate înregistra faţă de un client sau faţă de un grup de clienţi aflaţi în legătură expuneri a căror valoare totală depăşeşte 25% din fondurile sale proprii.

1. (2) În cazul în care clientul sau grupul de clienţi aflaţi în legătură este societatea – mamă sau filiala instituţiei de credit şi/sau una sau mai multe filiale ale acelei societăţi-mamă, procentul prevăzut la alin.(l) va fi redus la 20%.

2. (3) Valoarea cumulată a expunerilor mari ale unei instituţii de credit nu poate depăşi 800% din fondurile sale proprii.

3. (4) Instituţiile de credit trebuie să respecte în permanenţă, în ceea ce priveşte expunerile asumate, limitele prevăzute la alin.(1)- alin.(3).

4. (5) Dacă, într-un caz excepţional, expunerile depăşesc limitele prevăzute la alin.(l)

• – alin.(3), instituţia de credit trebuie să raporteze această situaţie fără întârziere Băncii Naţionale a României care poate acorda, atunci când circumstanţele o justifică, un termen limită în care instituţia de credit să se conformeze cu limitele impuse.

  Art. 11 – Banca Naţională a României poate impune limite mai stricte decât cele prevăzute la art. IO.

  Art. 12 – Pentru scopurile art.14-17, termenul "garanţie personală" include instrumentele financiare derivate de credit recunoscute în baza Regulamentului BNR

• – CNVM nr.19/24/2006 privind telmicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, altele decât instrumentele de tipul credit linked note.

Art. 13 – În cazul în care, în baza art.14-17 recunoaşterea protecţiei finanţate sau nefinanţate a creditului poate fi permisă, recunoaşterea este condiţionată de respectarea criteriilor de eligibilitate şi a altor cerinţe minime prevăzute de Regulamentul BNR – CNVM nr.19/24/2006 privind telmicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii pentru scopul calculării valorilor ponderate la risc ale expunerilor potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.

Art. 14 – Pentru fiecare dintre expunerile de mai jos se va excepta de la aplicarea prevederilor art. 1O alin.(l) – alin.(3) partea calculată ca diferenţă între valoarea expunerii respective şi rezultatul înmulţirii acesteia cu ponderea aferentă:

1. (1) Pondere 0%:

   1. a) elemente de activ reprezentând creanţe asupra administraţiilor centrale sau băncilor centrale, cărora, în cazul în care sunt negarantate, li se aplică o pondere de risc de 0%, potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard;

   2. b) elemente de activ reprezentând creanţe asupra organizaţiilor internaţionale sau băncilor multilaterale de dezvoltare cărora negarantate, li se aplică o pondere de risc de 0%, potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard;

   3. c) elemente de activ reprezentând creanţe asupra administraţiilor regionale ş1 autorităţilor locale din state membre dacă unor astfel de creanţe li se atribuie o pondere de risc de 0% potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard şi alte expuneri faţă de, sau garantate de astfel de administraţii şi autorităţi, creanţe cărora li se aplică o pondere de risc de 0%, potrivit regulamentului mai sus menţionat.

   4. d) elemente de activ reprezentând creanţe garantate în mod explicit de administraţiile centrale, băncile centrale, organizaţiile internaţionale, băncile multilaterale de dezvoltare sau entităţile din sectorul public, atunci când creanţelor negarantate asupra respectivelor entităţi care furnizează garanţia personală li se aplică o pondere de risc de 0%, potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard;

   5. e) alte expuneri faţă de sau garantate de administraţiile centrale, băncile centrale, organizaţiile internaţionale, băncile multilaterale de dezvoltare sau entităţile din sectorul public, atunci când creanţelor negarantate asupra entităţii faţă de care expunerea este înregistrată sau de către care este garantată, li se aplică o pondere de risc de 0%, potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard;

   6. f) elemente de activ reprezentând creanţe şi alte expuneri asupra administraţiilor centrale sau băncilor centrale, altele decât cele menţionate la lit.a), exprimate şi, după caz, finanţate în moneda naţională a împrumutatului;

   7. g) elemente de activ şi alte expuneri garantate, în mod adecvat în opinia Băncii Naţionale a României, prin garanţii reale reprezentate de titluri de creanţă emise de administraţii centrale sau bănci centrale, organizaţii internaţionale, bănci multilaterale de dezvoltare, administraţii regionale şi autorităţi locale sau entităţi din sectorul public din state membre, titluri ce reprezintă creanţe asupra emitentului acestora, cărora, potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, li se atribuie ponderea de risc de 0%;

   8. h) elemente de activ şi alte expuneri garantate, în mod adecvat în opinia Băncii Naţionale a României, prin garanţii reale reprezentate de depozite de fonduri plasate la instituţia de credit împrumutătoare sau la o instituţie de credit care este societate­ mamă sau filială a instituţiei de credit împrumutătoare;

   9. i) elemente de activ şi alte expuneri garantate, în mod adecvat în opinia Băncii Naţionale a României, prin garanţii reale reprezentate de certificate de depozit emise de instituţia de credit împrumutătoare sau de o instituţie de credit care este societate­ mamă sau filială a instituţiei de credit împrumutătoare şi încredinţate uneia dintre acestea;

   10. j) fondurile încasate din instrumente de tipul credit linked note emise de instituţia de credit, împrumuturile şi depozitele unei contrapartide de la/la instituţia de credit, care fac obiectul unui acord de compensare bilanţieră recunoscut potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, urmează tratamentul elementelor prevăzute la lit. h);

   11. k) elementele din afara bilanţului purtătoare de risc scăzut, prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, în condiţiile în care a fost încheiat un acord cu clientul sau grupul de clienţi aflaţi în legătură, conform căruia expunerea poate fi asumată numai dacă există siguranţa că acest lucru nu va conduce la depăşirea limitelor prevăzute la art. IO alin.(l) – alin.(3).

2. (2) Pondere 10%:

   1. a) elemente de activ reprezentând creanţe şi alte expuneri asupra acelor instituţii care nu sunt instituţii de credit dar care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.68 alin.(2) din cadrul Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, cu o scadenţă de până la un an şi garantate potrivit prevederilor mai sus menţionate;

   2. b) obligaţiuni garantate prevăzute la art.55 lit.a) din Regulamentul BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.

3. (3) Pondere 20%:

   1. a) active reprezentând creanţe asupra administraţiilor regionale şi autorităţilor locale din state membre, atunci când acestor creanţe li se aplică o pondere de risc de 20% potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard şi alte expuneri faţă de, sau garantate de astfel de administraţii şi autorităţi, creanţe cărora li se aplică o pondere de risc de 20%, potrivit regulamentului mai sus menţionat;

   2. b) active reprezentând creanţe asupra instituţiilor şi alte expuneri faţă de acestea a căror scadenţă este de până la trei ani. Aceste elemente nu pot constitui fonduri proprii ale instituţiilor respective;

   3. c) efecte de comerţ şi alte instrumente similare cu scadenţe de până la un an şi purtând semnătura altor instituţii de credit;

   4. d) obligaţiuni garantate prevăzute la art.55 lit.b) din Regulamentul BNR – CNVM

      nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.

4. (4) Pondere 35%: credite garantate în mod adecvat în opinia Băncii Naţionale a României, cu ipoteci de prim rang asupra proprietăţilor imobiliare locative sau cu părţi deţinute în societăţi finlandeze din domeniul locativ care funcţionează în conformitate cu Legea Societăţilor pentru Domeniul Locativ din 1991 sau cu legislaţia echivalentă ulterioară, precum şi tranzacţiile de leasing financiar imobiliar ce au ca obiect o proprietate imobiliară locativă, potrivit cărora locatorul păstrează în totalitate proprietatea asupra proprietăţii imobiliare locative ce face obiectul tranzacţiei atâta vreme cât locatarul nu şi-a exercitat opţiunea de cumpărare. În toate aceste cazuri valoarea exceptată nu va putea depăşi 50% din valoarea proprietăţii imobiliare locative în cauză.

5. (5) Pondere 50%:

   1. a) participaţiile calificate în societăţi de asigurare, care reprezintă până la 40% din fondurile proprii ale instituţiei de credit care achiziţionează respectiva participaţie calificată

   2. b) expuneri garantate în mod adecvat în opinia Băncii Naţionale a României, prin garanţii reale reprezentate de titluri emise de administraţii centrale sau bănci centrale, organizaţii internaţionale, bănci multilaterale de dezvoltare, administraţii regionale şi autorităţi locale sau entităţi din sectorul public din state membre, altele decât cele prevăzute la 14 alin.(l) lit.g) precum şi prin garanţii reale sub forma titlurilor emise de instituţii din state membre

   3. c) următoarele expuneri atunci când, potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, li se aplică o pondere de risc de 50%, dar numai în limita a 50% din valoarea proprietăţii imobiliare respective: expunerile garantate cu ipoteci de prim rang asupra spaţiilor pentru birouri sau altor spaţii cu destinaţie comercială sau prin părţi deţinute în societăţi finlandeze din domeniul locativ care funcţionează în conformitate cu Legea Societăţilor pentru Domeniul

      Locativ din 1991 sau cu legislaţia echivalentă ulterioară, în privinţa spaţiilor pentru birouri sau altor spaţii cu destinaţie comercială, precum şi expunerile rezultate din tranzacţii de leasing financiar imobiliar privind spaţiile pentru birouri sau alte spaţii cu destinaţie comercială;

   4. d) 50% din valoarea elementelor din afara bilanţului purtătoare de risc moderat, prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR – CNVM m.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard;

   5. e) elemente de activ reprezentând creanţe asupra instituţiilor a căror scadenţă este mai mare de trei ani, cu condiţia ca acestea să fie reprezentate de instrumente de creanţă emise de o instituţie şi care, în opinia Băncii Naţionale a României, sunt negociabile şi cotate zilnic pe o piaţă creată de operatori profesionişti sau a căror emisiune a fost autorizată de autoritatea competentă din statul membru de origine al instituţiei emitente. Aceste elemente nu pot constitui fonduri proprii ale instituţiilor respective;

   6. f) obligaţiuni garantate prevăzute la art.55 lit.c) din Regulamentul BNR – CNVM

m.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.

Art. 15 – (1) În aplicarea art.14 alin.(4), prin proprietate imobiliară locativă se înţelege acel spaţiu locativ care este sau va fi ocupat ori dat cu chirie de către împrumutat.

(2) În aplicarea art.14 alin.(4), valoarea proprietăţii va fi determinată într-o modalitate agreată de Banca Naţională a României, pe baza unor standarde stricte de evaluare prevăzute în legi, reglementări sau prevederi administrative. Evaluarea va fi efectuată cel puţin o dată pe an.

Art.16 – (1) În aplicarea art.14 alin.(5) lit.b), titlurile folosite drept garanţie reală trebuie evaluate la valoarea de piaţă, trebuie să aibă o valoare mai mare decât cea a

expunerilor garantate şi trebuie să fie tranzacţionate la o bursă de valori, ori să fie negociabile şi tranzacţionate în mod curent (cu regularitate) pe o piaţă care funcţionează prin intermediul unor operatori profesionişti recunoscuţi şi care permite, în opinia Băncii Naţionale a României, stabilirea unui preţ obiectiv astfel încât surplusul de valoare al titlurilor să poată fi controlat în orice moment. Surplusul de valoare solicitat va fi de 100%.

1. (2) Surplusul de valoare solicitat, prevăzut la alin.(l ), va fi de 150% în cazul acţiunilor şi de 50% în cazul titlurilor de creanţă emise de instituţii, administraţii regionale sau autorităţi locale din statele membre, altele decât cele prevăzute la art.14 alin.(l) lit. g) şi al titlurilor de creanţă emise de bănci multilaterale de dezvoltare, altele decât cele cărora, potrivit Regulamentului BNR – CNVM nr.14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit ş1 firmele de investiţii potrivit abordării standard li se aplică o pondere de risc de 0%.

2. (3) În cazul în care există decalaj între scadenţa expunerii şi scadenţa protecţiei creditului, garanţia reală nu va fi recunoscută.

3. (4) Titlurile utilizate ca şi garanţie reală nu pot constitui fonduri proprii ale instituţiei de credit.

   Art.17 – (1) Dacă expunerea faţă de un client este garantată de o terţă parte sau printr-o garanţie reală reprezentată de titluri emise de o terţă parte în condiţiile stabilite la art.14 alin.(5) lit. b), instituţiile de credit pot, după caz:

   1. a) considera expunerea ca fiind asumată faţă de garant şi nu faţă de client

   2. b) să trateze expunerea ca fiind asumată faţă de terţa parte emitentă a garanţiei reale şi nu faţă de client, dacă expunerea definită la art.14 alin.(5) lit.b) este garantată prin garanţie reală potrivit condiţiilor prevăzute pentru acest caz.

(2) În situaţia în care se aplică prevederile de la lit.a) a alin.(l) se vor avea în vedere următoarele:

1. a) dacă garanţiile sunt exprimate într-o monedă diferită faţă de cea în care este exprimată expunerea, nivelul expunerii care se consideră a fi acoperită se calculează

   în concordanţă cu tratamentul aplicat neconcordanţei de monede pentru protecţia nefinanţată, prevăzut în Regulamentul BNR – CNVM m.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii

2. b) decalajul între scadenţa expunerii şi scadenţa protecţiei va fi tratat potrivit prevederilor referitoare la tratamentul decalajului de scadenţă din Regulamentul BNR

   – CNVM m.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii

3. c) protecţia parţială poate fi recunoscută potrivit tratamentului prevăzut în Regulamentul BNR – CNVM m.19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

CAPITOLUL III

Operaţiuni în condiţii de favoare

Art.18 – (1) Instituţia de credit nu va efectua alte operaţiuni în condiţii de favoare decât cele prevăzute de pachetele de măsuri remuneratorii şi stimulente pentru salariaţii entităţilor membre ale grupului instituţiei de credit, în condiţiile în care pachetele respective prevăd operaţiuni în condiţii de favoare care, dacă sunt efectuate cu un membru al unui grup de persoane fizice cu influenţă semnificativă, în calitatea sa de salariat:

1. a) sunt larg disponibile pentru salariaţii entităţii/entităţilor, din cadrul grupului instituţiei de credit, în care acel grup de persoane fizice cu influenţă semnificativă are sau exercită o asemenea influenţă şi

2. b) nu favorizează nici un membru al grupului de persoane fizice cu influenţă semnificativă faţă de salariaţii entităţilor în care acel grup de persoane fizice cu influenţă semnificativă are sau exercită o asemenea influenţă.

1. (2) Operaţiunile în condiţii de favoare prevăzute de pachetele de măsuri remuneratorii şi stimulente pentru salariaţii entităţilor membre ale grupului instituţiei

   de credit vor putea fi efectuate numai după analizarea acestora şi obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României.

2. (3) Banca Naţională a României poate stabili, diferit faţă de instituţia de credit,

   dacă o operaţiune prezintă caracteristici care conduc la încadrarea acesteia în categoria operaţiunilor în condiţii de favoare.

3. (4) Expunerile 1 ( altele decât cele aferente persoanelor care, la momentul determinării nivelului fondurilor proprii, beneficiază de drepturi oferite prin pachetele de măsuri remuneratorii şi stimulente pentru salariaţii entităţilor membre ale grupului instituţiei de credit) care prezintă caracteristici ce reflectă efectuarea unei operaţiuni în condiţii de favoare vor fi deduse, în cadrul calculului fondurilor proprii ale instituţiei de credit, din nivelul fondurilor proprii de nivel 1.

4. (5) Respectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) – (4) va fi monitorizată de către Banca Naţională a României, pe bază individuală şi consolidată.

CAPITOLUL IV

Sancţiuni, dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 19 – Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art.226, art.227, art.229, precum şi la art.284 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Art. 20 – Fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului BNR – CNVM nr.13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

1Se au în vedere, în principal, expunerile înregistrate, în baza drepturilor oferite prin pachetele de măsuri remuneratorii şi stimulente pentru salariaţii entităţilor membre ale grupului instituţiei de credit, faţă de persoanele care, la momentul determinării nivelului fondurilor proprii, nu mai fac parte dintre salariaţii proprii.