privind atestarea organismelor de formare profesională, a operatorilor şi specialiştilor pentru piaţa de capital(actualizat până la data de 16 februarie 2011*)
–––––*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 17 iunie 2010. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 16 februarie 2011, cu modificările şi completările aduse de REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011. +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1Prezentul regulament stabileşte condiţiile de atestare a organismelor de formare profesională, a operatorilor şi specialiştilor pentru piaţa de capital. +
Articolul 2(1) Termenii şi expresiile utilizate în prezentul regulament au semnificaţia prevăzută în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: … a) organisme de formare profesională – entităţile care sunt atestate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru a organiza cursuri de pregătire profesională pentru operatorii şi specialiştii pentru piaţa de capital şi care includ, fără a se limita la acestea: asociaţii profesionale, instituţii de învăţământ superior şi operatori de piaţă; … b) operatori – persoane fizice care au cel puţin studii medii şi care desfăşoară activităţi pe piaţa de capital; … c) specialişti – persoane fizice care au studii superioare şi care activează pe piaţa de capital; … d) formare profesională continuă – participarea la cursuri de formare profesională în vederea menţinerii competenţelor acordate persoanelor fizice care deţin un certificat de absolvire a unui curs de formare profesională emis de un organism de formare profesională atestat de CNVM; … e) acţiuni cu caracter ştiinţific şi profesional – participarea la cursuri/sesiuni/seminare ştiinţifice având ca temă domeniul pieţei de capital, care pot fi susţinute atât de lectori, cât şi de cadre didactice în domeniul economic/juridic sau de specialişti cu o experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul economic/juridic; … ––––Litera e) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.f) sesiuni ştiinţifice – întruniri cu scopul de a prezenta şi dezbate lucrări ştiinţifice sau anumite subiecte cu caracter ştiinţific sau profesional, de interes comun în domeniul economic/juridic; … ––––Litera f) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.g) seminare ştiinţifice – cercuri de studii, reuniuni de specialişti sau tehnicieni organizate în scopul aprofundării unei tematici profesionale sau ştiinţifice, grup de studii, cu scop didactic, prin care se fixează şi se aprofundează cunoştinţele acumulate sau se execută lucrări practice; … ––––Litera g) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.h) sistem e-learning – sistem de formare online care constă într-o serie de cursuri, organizate de organismele de formare profesională atestate de CNVM şi care furnizează materiale într-o ordine secvenţială şi logică pentru a fi asimilate de participanţii la cursurile de formare profesională continuă într-o manieră proprie, fără a-i constrânge la coprezenţă sau sincronicitate. … ––––Litera h) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Articolul 3(1) Persoanele fizice se pot înscrie la cursurile organizate de organismele de formare profesională dacă îndeplinesc următoarele condiţii: … a) să fie în vârstă de cel puţin 18 ani şi să aibă exerciţiul drepturilor civile; … b) să aibă cel puţin studii medii finalizate cu diplomă de bacalaureat sau echivalentă; … c) să nu fi fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi alte infracţiuni de natură economică. … (2) Cursurile prevăzute la alin. (1) se vor finaliza cu susţinerea unui examen de către absolvenţii acestora. … (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), cursurile organizate de organismele de formare profesională pentru operatorii şi specialiştii din piaţa de capital în vederea prezentării reglementărilor pieţei de capital ce au un caracter tehnic nu se vor finaliza cu susţinerea unui examen de către absolvenţii acestora. … +
Articolul 4(1) În urma absolvirii cursului şi a promovării examenului cu cel puţin nota 7 pe o scară de la 1 la 10, persoanele fizice obţin un certificat de absolvire de la organismul de formare profesională, întocmit conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul regulament. … (2) Pe baza certificatului de absolvire se eliberează atestatul profesional de către CNVM, întocmit conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentul regulament. … +
Articolul 5Organismele de formare profesională pot organiza cursuri/programe de formare profesională pentru:a) agenţi pentru servicii de investiţii financiare; … b) personal al Compartimentului de control intern; … c) consultanţi de investiţii; … d) alte tipuri de cursuri privind activităţile, operaţiunile şi legislaţia specifice pieţei de capital. … ––––Art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Capitolul IICondiţii de atestare a organismelor de formare profesională +
Articolul 6În vederea obţinerii atestatului prin care se confirmă calitatea de organism de formare profesională, entităţile menţionate la art. 2 alin. (2) lit. a) vor depune la CNVM un dosar care va cuprinde:a) cererea de acordare a atestatului de organism de formare profesională, care va purta semnătura olografă a reprezentantului legal al entităţii şi ştampila acesteia; … b) actul constitutiv sau dovada înregistrării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de Ministerul Justiţiei, conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în copie certificată de oficiul registrului comerţului; … c) încheierea judecătorului-delegat de pe lângă oficiul registrului comerţului privind constituirea şi înregistrarea societăţii, în copie certificată de oficiul registrului comerţului; … d) certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, în copie certificată de oficiul registrului comerţului; … e) datele de identificare ale personalului de conducere al entităţii. Prin date de identificare se înţelege: numele şi prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, codul numeric personal (CNP) sau echivalentul acestuia pentru persoanele străine, seria şi numărul actului de identitate ori, pentru cetăţenii străini, ale paşaportului, domiciliul şi, după caz, reşedinţa (adresa completă – stradă, număr, bloc, scară, etaj, apartament, oraş, judeţ/sector, cod poştal, ţară, după caz); … f) curriculum vitae, pentru personalul din conducerea entităţii; … g) certificatul de cazier judiciar şi certificatul de cazier fiscal, în original, aflate în termenele de valabilitate prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru personalul din conducerea entităţii; … h) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al entităţii, sub semnătură olografă, din care să rezulte că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 11 lit. b); … i) denumirea şi tematica cursurilor ce urmează a se organiza; … j) datele de identificare ale lectorilor, însoţite de curriculum vitae, certificatele de cazier judiciar şi certificatele de cazier fiscal, în original, aflate în termenele de valabilitate prevăzute de legislaţia în vigoare, declaraţiile pe propria răspundere, sub semnătură olografă, din care să rezulte dacă aceştia au fost sau nu au fost sancţionaţi pentru încălcarea legislaţiei din domeniul financiar, şi declaraţiile cu privire la respectarea confidenţialităţii subiectelor de examen. Lectorii trebuie să fie cadre didactice în domeniul economic/juridic sau specialişti cu experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul economic/juridic; … ––––Litera j) a art. 6 a fost modificată de pct. 4 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.k) regulamentul de desfăşurare a examenului de absolvire a cursurilor organizate de organismul de formare profesională; … l) reguli privind desfăşurarea pregătirii profesionale continue organizate de organismele de formare profesională; … m) dovada achitării în contul CNVM a tarifelor stabilite conform reglementărilor în vigoare; … n) orice alte informaţii şi documente pe care CNVM le poate solicita în vederea analizării dosarului depus de entitate. … +
Articolul 7CNVM va elibera atestatul în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii dosarului complet. Orice solicitare de informaţii suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate iniţial, din iniţiativa CNVM ori a entităţii, întrerupe termenul de 30 de zile, care reîncepe să curgă de la data depunerii acestora. +
Articolul 8(1) Denumirea organismelor de formare profesională atestate de CNVM va fi afişată pe site-ul acesteia. … (2) După eliberarea atestatului organismele de formare profesională au dreptul să îşi facă publicitate. … +
Articolul 9Atestatele organismelor de formare profesională se afişează la loc vizibil, la sediul acestora, şi se publică pe pagina proprie de internet, după caz. +
Articolul 10(1) Orice modificare intervenită în componenţa personalului de conducere sau orice completare a listei lectorilor va fi supusă aprobării CNVM în termen de maximum 15 zile de la data producerii acestora, cu anexarea documentelor justificative. Modificările intervenite în documentele precizate la art. 6 se notifică CNVM în termen de maximum 10 zile de la modificarea acestora. … (2) CNVM va decide cu privire la aceste modificări în termen de 30 de zile şi va elibera, în cazul aprobării acestora, un act individual, iar în cazul respingerii, o decizie motivată. … +
Articolul 11CNVM nu va elibera atestatul de organism de formare profesională unei entităţi, dacă:a) aceasta se află în procedura prevăzută de legislaţia privind insolvenţa; … b) oricare dintre membrii personalului de conducere are antecedente penale prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau a fost sancţionat de CNVM, Banca Naţională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private ori de alte autorităţi cu interzicerea temporară a exercitării oricărei activităţi profesionale reglementate de acestea, pentru perioada în care această interdicţie rămâne în vigoare. … +
Articolul 12(1) CNVM poate retrage atestatul acordat unui organism de formare profesională în oricare dintre următoarele situaţii: … a) la cerere, în baza hotărârii organului statutar; … b) dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza acordării atestatului; … c) ca sancţiune, potrivit art. 49; … d) dacă nu a organizat niciun curs de pregătire profesională pe o perioadă de 12 luni consecutive şi nu a solicitat în termen de 10 de zile menţinerea atestatului conform prevederilor art. 14 alin. (2); … e) dacă împotriva acestuia a fost deschisă procedura prevăzută de legislaţia privind insolvenţa; … f) dacă atestatul a fost obţinut pe baza unor declaraţii sau informaţii false ori care au indus în eroare. … ––––Alin. (1) a art. 12 a fost modificat de pct. 5 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.(2) Cererea de retragere a atestatului transmisă CNVM de organismul de formare profesională va fi însoţită de declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al acestuia, în original, din care să reiasă dacă entitatea are sau nu datorii financiare faţă de CNVM şi faptul că va onora toate obligaţiile restante, precum şi de dovada achitării tarifului pentru retragerea autorizaţiei prevăzut de Regulamentul nr. 7/2006 privind veniturile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 30/2006, republicat, cu modificările ulterioare. … (3) CNVM va decide cu privire la retragerea atestatului, la cererea organismului de formare profesională, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii. … (4) Retragerea de către CNVM a atestatului de organizare şi desfăşurare a cursurilor de formare profesională nu produce efecte asupra recunoaşterii calităţii de absolvent pentru persoanele care au urmat, până la data retragerii atestatului, cursurile menţionate şi au promovat examenele aferente. Persoanele care nu au susţinut sau nu au promovat examenul aferent cursului urmat pot susţine acest examen organizat pentru un curs similar la un alt organism de formare profesională atestat de CNVM. … +
Capitolul IIICondiţii privind organizarea şi desfăşurarea cursurilor +
Articolul 13(1) Pentru fiecare serie de curs organismul de formare profesională va transmite CNVM spre aprobare o documentaţie cuprinzând următoarele informaţii: … a) tipul de curs ce urmează să se desfăşoare; … b) codul atribuit seriei de curs; … c) programa analitică; … d) bibliografia obligatorie; … e) datele de identificare ale lectorilor sau ale persoanelor care susţin prezentări; … f) locul desfăşurării cursului, dacă este cazul; … g) perioada de desfăşurare şi, după caz, orarul; … h) data programării examenului; … i) cuantumul tarifelor individuale percepute pentru curs şi examen. … ––––Alin. (1) a art. 13 a fost modificat de pct. 6 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.(1^1) Documentaţia prevăzută la alin. (1) se transmite CNVM cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data propusă pentru începerea cursului.––––Alin. (1^1) a art. 13 a fost introdus de pct. 7 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.(2) CNVM aprobă fiecare serie de curs în termen de 15 zile lucrătoare de la depunerea documentelor prevăzute la alin. (1). … +
Articolul 14(1) Organismele de formare profesională au obligaţia să organizeze şi să desfăşoare cel puţin un curs într-o perioadă de 12 luni consecutive. … (2) În situaţia depăşirii termenului prevăzut la alin. (1), pentru menţinerea atestatului pe perioada următoarelor 12 luni consecutive, organismele de formare profesională au obligaţia de a achita la CNVM un tarif de 5.000 lei şi de a notifica CNVM printr-o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal că sunt îndeplinite în continuare condiţiile prevăzute la art. 6. … ––––Alin. (2) a art. 14 a fost modificat de pct. 8 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.(3) Declaraţia şi dovada achitării tarifului prevăzut la alin. (2) se transmit CNVM în maximum 10 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1). … ––––Alin. (3) a art. 14 a fost modificat de pct. 8 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Articolul 15Cursurile se vor desfăşura cu respectarea următoarelor condiţii:a) la începutul cursului organismul de formare profesională distribuie fiecărui cursant un suport de curs; … b) stabilirea duratei cursurilor de pregătire profesională se va face în raport cu complexitatea şi specificul fiecărui tip de curs, dar nu se vor aloca mai puţin de 30 de ore pentru un curs; … c) cursurile se organizează pe grupe constituite din maximum 30 de cursanţi; … d) sălile de curs vor avea dotări tehnice corespunzătoare, în funcţie de specificul cursului. … +
Articolul 16În situaţia în care un lector îşi întrerupe activitatea, organismul de formare profesională are obligaţia de a-l înlocui în timp util cu un alt lector având cel puţin aceeaşi pregătire profesională şi aceleaşi competenţe, pentru asigurarea continuităţii cursurilor. +
Articolul 17În caz de suspendare sau de retragere a atestatului acordat unui organism de formare profesională, acesta are obligaţia de a asigura condiţiile pentru finalizarea cursurilor începute, urmând ca organizarea examenului aferent acestor cursuri şi eliberarea certificatului de absolvire să se efectueze de un alt organism de formare profesională atestat de CNVM, cu respectarea tuturor prevederilor prezentului regulament. +
Capitolul IVCondiţii privind organizarea şi desfăşurarea examenului +
Articolul 18(1) Examenul se va susţine în cel mult 30 de zile lucrătoare de la finalizarea cursului. … (2) Orice modificare a locului, datei şi/sau a orei de susţinere a examenului final va fi comunicată cursanţilor şi CNVM cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data examenului. Membrul comisiei de examinare nominalizat de organismele de formare profesională va fi notificat CNVM. … (3) Înscrierea la examen se poate face: … a) din oficiu, pentru cei care au participat la cursul aferent; … b) la cerere, pentru persoanele care au fost respinse sau au absentat la examenul corespunzător cursului urmat şi care doresc să susţină examenul de absolvire. … (4) Pentru fiecare dintre persoanele înscrise la curs şi examen, organismul de formare profesională trebuie să întocmească un dosar, care va cuprinde cel puţin următoarele informaţii: … a) numele şi prenumele persoanei, cetăţenia, data şi locul naşterii, CNP-ul sau echivalentul acestuia; … b) data la care se susţine examenul; … c) adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail; … d) dovada achitării tarifelor pentru curs şi examen; … e) actul de identitate (BI/CI/paşaport pentru persoanele fizice străine), în copie; … f) tipul şi codul cursului pe care îl urmează; … g) perioada în care se desfăşoară cursul. … +
Articolul 19(1) Cursanţii care vor susţine examenul vor fi supravegheaţi de o comisie de examinare. … (2) Comisia de examinare va fi formată din maximum 3 membri, din care preşedintele şi un membru al comisiei vor fi persoane desemnate de CNVM. … (3) Organismul de formare profesională va desemna 2 membri supleanţi în comisiile de examinare a participanţilor la cursurile de formare profesională, aceştia urmând să îl/îi înlocuiască pe reprezentantul/reprezentanţii desemnat/desemnaţi de entitate în cadrul comisiei de examinare, în caz de indisponibilitate a acestuia/acestora. … +
Articolul 20(1) Comisia de examinare este validată de CNVM pe baza propunerii formulate de organismul de formare profesională şi transmise la CNVM la data solicitării aprobării cursului. … (2) Modificarea comisiei de examinare se notifică CNVM, pentru validare, de către organismul de formare profesională cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data examenului. … +
Articolul 21(1) Examenul constă într-o probă scrisă, tip test grilă, care va dura cel mult 3 ore. … (2) Organismul de formare profesională are obligaţia de a elabora minimum 3 teste grilă, dintre care se va alege unul prin tragere la sorţi. … (3) Testul grilă trebuie să conţină minimum 50 de întrebări cu răspuns corect unic, dintre care 50% cu caracter legislativ şi 50% cu caracter aplicativ. … (4) Nicio întrebare din test nu trebuie să fi fost utilizată ca exemplu în cadrul cursului. … (4^1) Testele grilă pentru examenul aferent unei secţiuni de curs trebuie să conţină întrebări din tematica respectivă. În acest sens reprezentantul legal al entităţii va da o declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură olografă, din care să rezulte că respectă prevederile prezentului alineat. Declaraţia va fi înmânată preşedintelui comisiei de examinare în ziua examenului şi va fi depusă de acesta la CNVM.––––Alin. (4^1) a art. 21 a fost introdus de pct. 9 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.(5) Pot susţine examene numai persoanele care au urmat un curs de atestare sau de reatestare. … (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), pot susţine examene şi persoanele menţionate la art. 39 alin. (1). … (7) În scopul corectării lucrărilor, organismul de formare profesională trebuie să pună la dispoziţia comisiei de examinare şabloane cu răspunsuri corecte, corespunzătoare subiectelor de examen, verificate în prealabil de către lectori. … +
Articolul 22(1) Grila de examen, conţinând subiectele propuse de lectori, se alege prin tragere la sorţi la sediul organismului de formare profesională sau la locul de desfăşurare a examenului, după caz, cu o oră înainte de începerea acestuia. … (2) Această procedură se desfăşoară sub supravegherea preşedintelui comisiei de examinare. … (3) Pe perioada desfăşurării examenului trebuie respectate următoarele reguli: … a) în sala de examen candidaţii nu vor avea voie să aibă telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare/transmitere de date; … b) în dreptul candidaţilor sunt admise doar: pix sau stilou, calculator simplu de buzunar, ceas, actul de identitate, formularele de examen. … (4) Răspunsurile la întrebările din grila de examen se vor înscrie pe formulare-tip. … (5) Formularul-tip se completează prin marcarea cu "X" a variantei de răspuns considerate corectă de candidat. … (6) În cazul în care un candidat revine asupra variantei de răspuns, se completează un nou formular grilă. Un candidat nu poate solicita suplimentar decât cel mult două formulare de examen. … ––––Alin. (6) a art. 22 a fost modificat de pct. 10 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.(7) Este interzisă comunicarea între persoanele care susţin examenul şi între acestea şi supraveghetori. … (8) Nu se acceptă întrebări referitoare la subiectele de examen, cu excepţia cazurilor în care se constată erori materiale. … (9) Este interzisă consultarea în timpul examenului a oricărui tip de material sau document, indiferent de suportul acestuia. Fac excepţie materialele distribuite de comisie ca anexe la grila de examen. … (10) Este interzisă părăsirea sălii de examen şi revenirea în sala de examen pe perioada desfăşurării acestuia. … (11) Candidaţii pot preda formularele cu răspunsuri şi grilele de examen înainte de ora încheierii acestuia, având obligaţia de a părăsi sala de examen. Ultimii 3 candidaţi rămaşi în sală, dacă s-au prezentat cel puţin 3 candidaţi, vor rămâne până la încheierea examenului. … (12) La ora încheierii examenului, candidaţii vor preda membrilor comisiei de examinare formularele cu răspunsuri şi grilele de examen. … (13) Încălcarea prevederilor alin. (3)-(12) se constată de către orice membru al comisiei de examinare şi se sancţionează de către preşedintele comisiei prin excluderea din examen a candidatului care se face vinovat. … +
Articolul 23(1) Lucrările vor fi corectate şi notate de comisia de examinare cu note de la 1 la 10. … (2) Promovarea examenului se face cu cel puţin nota 7. … (3) Corectarea lucrărilor se face în mod obligatoriu imediat după terminarea examenului şi numai de către membrii comisiei de examinare. Examenele vor fi programate astfel încât să permită corectarea lucrărilor după finalizarea acestora, fără a se depăşi ora 20,00. … (4) În cazul în care se constată formulări greşite în grila de examen, respectivele întrebări nu vor fi luate în calcul pentru stabilirea notei. … (5) La verificarea formularelor cu răspunsuri vor fi considerate greşite răspunsurile care au marcate cu "X" mai multe variante de răspuns, precum şi cele care au ştersături. … (6) Se consideră corecte doar răspunsurile în care este marcată cu "X" varianta corectă. … (7) Anunţarea rezultatelor se va face în cel mult 24 de ore de la finalizarea examenului. … +
Articolul 24Comisia de examinare are următoarele atribuţii:a) asigură tragerea la sorţi a subiectului cu o oră înaintea începerii examenului şi sigilează plicurile cu grilele de examen; … b) verifică identitatea persoanelor care se prezintă la examen cu actul de identitate; … c) repartizează candidaţii în sală în ordine alfabetică, veghind la păstrarea liniştii şi confidenţialităţii; … d) preşedintele comisiei de examinare semnează formularele de răspuns; … e) distribuie grilele de examen şi formularele-tip; … f) anunţă ora de început şi ora de sfârşit a examenului, cu respectarea prevederilor art. 23 alin. (3), şi prezintă regulile cuprinse la art. 22 alin. (3)-(12); … g) supraveghează desfăşurarea examenului; … h) colectează grilele de examen şi formularele cu răspunsuri; … i) corectează răspunsurile; … j) întocmeşte un proces-verbal privind condiţiile în care s-a desfăşurat examenul, semnat de toţi membrii, la care se ataşează lista candidaţilor, formularele completate greşit de candidaţi şi centralizatorul rezultatelor obţinute de aceştia; … k) analizează şi consemnează în procesul-verbal orice sesizare cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenului; … l) prin preşedinte, ia măsurile necesare pentru prevenirea şi sancţionarea practicilor de fraudare a examenului. … +
Articolul 25Orice sesizare privind desfăşurarea şi finalizarea examenului se adresează comisiei de examinare şi se înregistrează la organismul de formare profesională în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor şi, în caz de răspuns nefavorabil, poate fi adresată CNVM în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii la comisia de examinare. +
Articolul 26(1) Cursanţii care nu s-au prezentat la examen au dreptul la examinare, o singură dată, la proximul examen cu aceeaşi tematică, fără plata unei taxe suplimentare, în baza unei cereri motivate, adresată conducerii organismului de formare profesională care a organizat cursul, depusă în termen de 15 zile de la data la care s-a desfăşurat examenul. … (2) Cursanţii declaraţi respinşi la examenul de absolvire au dreptul o singură dată la reexaminare, fără plata unei taxe suplimentare. Cursanţii declaraţii respinşi şi la a doua examinare vor repeta cursul, solicitând înscrierea pentru participare la curs cu o altă serie, în vederea unei alte examinări. … (3) Organismul de formare profesională notifică CNVM cu cel puţin 5 zile înaintea desfăşurării examenului lista candidaţilor absenţi/declaraţi respinşi care vor participa la reexaminare. … (4) Organismul de formare profesională notifică CNVM în termen de 5 zile după încheierea examenului de reexaminare rezultatele examenului, sub semnătura reprezentantului legal. … ––––Alin. (4) a art. 26 a fost introdus de pct. 11 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Articolul 27În termen de 30 de zile de la promovarea examenului, organismul de formare profesională eliberează certificatul de absolvire a cursului. +
Articolul 28Certificatul de absolvire a cursului va menţiona cel puţin următoarele:a) denumirea organismului de formare profesională care a organizat cursul; … b) tipul cursului; … c) durata cursului; … d) datele de identificare ale absolventului, inclusiv CNP-ul; … e) nota obţinută la examen; … f) semnătura reprezentantului legal al organismului de formare profesională şi ştampila organismului de formare profesională; … g) data eliberării certificatului. … +
Articolul 29(1) În termen de 12 luni de la eliberarea certificatului de absolvire, persoana care a promovat examenul aferent unui curs de pregătire profesională pentru piaţa de capital trebuie să transmită CNVM o cerere de eliberare a atestatului profesional, însoţită de următoarele documente: … a) certificatul de absolvire a cursului eliberat de organismul de formare profesională, în copie; … b) actul de identitate (BI/CI/paşaport pentru persoanele fizice străine), în copie; … c) dovada achitării în contul CNVM a tarifului prevăzut în anexa la Regulamentul nr. 7/2006, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 30/2006, republicat, cu modificările ulterioare. … (2) CNVM va decide cu privire la atestarea profesională a solicitantului în termen de 30 de zile de la depunerea tuturor documentelor prevăzute la alin. (1). … (3) CNVM nu va elibera atestatul profesional persoanei care nu a depus cererea în termenul prevăzut la alin. (1). În vederea obţinerii atestatului profesional, persoana respectivă trebuie să absolve un nou curs de pregătire profesională pentru piaţa de capital şi să promoveze examenul aferent acestuia. … +
Articolul 30Organismul de formare profesională are obligaţia de a transmite la CNVM pentru fiecare serie de curs un raport final care va cuprinde:a) tipul cursului; … b) codul atribuit seriei de curs; … c) lista nominală a persoanelor înscrise la curs; … d) lista nominală a persoanelor înscrise la examen; … e) lista nominală a persoanelor care au promovat examenul; … f) lista nominală a persoanelor care nu au promovat examenul; … g) repartizarea statistică pe intervale de notare a cursanţilor; … h) dovada achitării în contul CNVM a cotei/tarifului încasat de organismul de formare profesională de la beneficiarii serviciilor, conform Regulamentului nr. 7/2006, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 30/2006, republicat, cu modificările ulterioare. … +
Articolul 31(1) Raportul prevăzut la art. 30, semnat de reprezentantul legal al organismului de formare profesională şi purtând ştampila acestuia, va fi transmis CNVM în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor examenului. … (2) Certificatele de absolvire se eliberează după transmiterea raportului final la CNVM. … +
Capitolul VFormarea profesională continuă +
Articolul 32(1) Persoanele care deţin un certificat de absolvire a unui curs de formare profesională emis de un organism de formare profesională atestat de CNVM au obligaţia să urmeze un număr de cel puţin 20 de ore de formare profesională continuă pe an. … (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) persoanele care au contractul de muncă suspendat, conform legislaţiei în vigoare. … (3) La reluarea activităţii, persoanele prevăzute la alin. (2) au obligaţia de a urma cursuri de formare profesională continuă după cum urmează: … a) persoanele care încep activitatea în semestrul I urmează 20 de ore de formare profesională continuă în anul respectiv; … b) persoanele care încep activitatea în semestrul II urmează un număr de 10 ore de formare profesională continuă în anul respectiv. … (4) Programul de formare profesională continuă nu este obligatoriu în anul în care persoanele prevăzute la alin. (1) au susţinut un examen pentru dobândirea unei calităţi pe piaţa de capital, atestată de CNVM, în baza certificatului de absolvire emis de un organism de formare profesională. … (5) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) au efectuat ore de pregătire profesională în anul în care au susţinut un alt examen pentru atribuirea unei alte calităţi pe piaţa de capital, aceste ore se pot include în numărul de ore de pregătire profesională continuă aferente anului următor. … (6) Programul de formare profesională continuă se realizează de către organismele de formare profesională atestate de CNVM şi se poate desfăşura în oricare dintre următoarele forme: … a) cursuri în săli de curs; … b) cursuri în sistem online (sistemul e-learning); … c) participarea la acţiuni cu caracter ştiinţific şi profesional, cu posibilitatea transmiterii în sistem online a acestora. … (7) În cazul programelor de formare profesională continuă în sistem online, organismele de formare profesională trebuie să pună la dispoziţia persoanelor participante un program tip web (sistem de videoconferinţă), între lectori şi persoanele participante la aceste programe (care vor avea acces individual pe bază de user şi parolă la platforma web), cu facilităţi simultane de video, tablă, chat public (vizualizat de toţi participanţii) şi cu opţiunea întrebări/răspunsuri. În acest sens, persoanele interesate au obligaţia de a solicita în scris înscrierea la programul online. Participantul la programul de formare profesională continuă în sistem online trebuie să deţină o cameră web. În acest sens, participantul va da o declaraţie de confirmare semnată şi datată. Conectarea la sistemul online şi relaţiile dintre participant şi lector vor respecta prevederile de confidenţialitate existente în legislaţia naţională. … (8) Programele de formare profesională continuă în sistem online vor fi anunţate pe pagina de internet a organismelor de formare profesională. … (9) Pentru persoanele care au calitatea de lectori în cadrul programelor de formare profesională continuă organizate de organismele de formare profesională, orele de curs/acţiunile cu caracter ştiinţific şi profesional efectuate vor fi recunoscute ca ore de formare profesională continuă. … (10) Participarea la programele de pregătire profesională continuă va fi înregistrată de organismele de formare profesională într-un registru de prezenţă, care va conţine datele de identificare ale participantului, entitatea unde îşi desfăşoară activitatea, funcţia deţinută de participant, dacă este cazul, data absolvirii programului de formare profesională continuă, precum şi semnătura participantului şi cea a lectorului. În cazul desfăşurării online a cursurilor/acţiunilor cu caracter ştiinţific şi profesional, registrul de prezenţă se completează cu rapoartele date de programul web. … (11) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a face dovada la CNVM că au urmat cursurile de formare profesională prevăzute de prezentul regulament. … (12) Prevederile alin. (6) se aplică şi în cazul acţiunilor cu caracter ştiinţific şi profesional organizate de CNVM. … ––––Art. 32 a fost modificat de pct. 12 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Articolul 32^1Persoanele care au dobândit mai multe calităţi atestate de CNVM în baza unor certificate de absolvire emise de un organism de formare profesională au obligaţia, cel puţin cu o periodicitate de 36 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, să facă dovada la CNVM că au urmat un număr de cel puţin 50 de ore de formare profesională continuă.––––Art. 32^1 a fost introdus de pct. 13 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Articolul 32^2Persoanele care se încadrează în prevederile art. 43 şi 44 au obligaţia, cel puţin cu o periodicitate de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, să facă dovada la CNVM că au urmat un număr de cel puţin 60 de ore de formare profesională continuă.––––Art. 32^2 a fost introdus de pct. 13 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Articolul 33(1) Domeniile de formare profesională continuă, tematica, durata/perioada, taxa de participare, locul şi modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor se stabilesc de către organismul de formare profesională atestat de CNVM. … (2) Programul de formare profesională continuă include cel puţin modificările intervenite în legislaţia pieţei de capital din România, precum şi în legislaţia europeană în domeniul pieţei de capital. În acest sens, CNVM poate solicita organismului de formare profesională introducerea în programul de formare profesională continuă a unor teme de interes ce urmează a fi dezbătute în cadrul programului. … (3) Programul de formare profesională continuă este structurat pe domenii de activitate şi pe teme de pregătire profesională. … ––––Alin. (3) al art. 33 a fost modificat de pct. 14 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.(3^1) Pentru fiecare program de formare profesională continuă, organismul de formare profesională are obligaţia de a transmite CNVM o documentaţie similară cerinţelor prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-i), precum şi la art. 30 lit. h).––––Alin. (3^1) al art. 33 a fost introdus de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.(3^2) Programul de formare profesională continuă se notifică CNVM la sfârşitul fiecărui an pentru următorul an calendaristic.După notificare, organismele de formare profesională au obligaţia de a face publice programele de formare profesională, în vederea primirii opţiunilor de participare.––––Alin. (3^2) al art. 33 a fost introdus de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011.(4) Programul de formare profesională continuă se actualizează în timpul anului ori de câte ori apar noi teme de interes pentru operatorii şi/sau specialiştii care desfăşoară activităţi pe piaţa de capital. … (5) La sfârşitul fiecărei sesiuni de formare profesională continuă cursanţii completează o fişă de evaluare a cursurilor/acţiunilor cu caracter ştiinţific şi profesional. … ––––Alin. (5) al art. 33 a fost modificat de pct. 16 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Articolul 34(1) Conducătorii entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de CNVM au obligaţia de a urma un număr de cel puţin 20 de ore de formare profesională continuă pe an la organismele de formare profesională atestate de CNVM. … (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) conducătorii care au participat în cursul anului la acţiuni cu caracter ştiinţific şi profesional sau conducătorii care activează în calitate de lectori ai organismelor de formare profesională pentru piaţa de capital. … +
Articolul 35(1) Neparticiparea la programul de formare profesională continuă va atrage suspendarea calităţi dobândite prin prezentul regulament până la absolvirea unui curs în cel mult un an de la data suspendării calităţii. Dacă la expirarea perioadei de un an persoanele nu fac dovada absolvirii cursului, CNVM va suspenda autorizaţia/atestatul obţinută/obţinut de persoana în cauză. … (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 32 alin. (3) şi la art. 34 alin. (2). … +
Articolul 36Participarea la o acţiune cu caracter ştiinţific şi profesional se echivalează cu 2 ore de formare profesională continuă, iar participarea la un curs în sistem e-learning se echivalează cu 5 ore de formare profesională continuă.––––Art. 36 a fost modificat de pct. 17 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Articolul 37Organismele de formare profesională au obligaţia ca până în data de 10 ianuarie a fiecărui an să transmită CNVM lista persoanelor care au participat în anul precedent la cursurile de formare profesională continuă/acţiuni cu caracter ştiinţific şi profesional/e-learning. Lista va cuprinde următoarele informaţii:a) numele şi prenumele persoanei participante şi CNP; … b) calitatea/funcţia persoanei pe piaţa de capital; … c) tipul şi perioada cursului; … d) numărul de ore efectuate conform prezentului regulament. … ––––Art. 37 a fost modificat de pct. 18 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Articolul 37^1(1) Programul de formare profesională se va finaliza cu susţinerea unui examen de către absolvenţii acesteia în vederea obţinerii unui certificat de formare profesională continuă eliberat de organismul de formare profesională, întocmit conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezentul regulament. … (2) Persoanele menţionate la alin. (1) şi care nu au promovat examenul de absolvire a cursului de formare profesională continuă au obligaţia repetării cursului de formare profesională continuă, într-o perioadă de cel mult 6 luni de la data comunicării rezultatelor. … (3) Organismele de formare profesională au obligaţia de a organiza şi desfăşura examenul de absolvire prevăzut la alin. (1) cu respectarea condiţiilor prevăzute în cadrul cap. IV. … ––––Art. 37^1 a fost introdus de pct. 19 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Capitolul VIRecunoaşterea cursurilor, a examenelor şi a atestatelor profesionale din alte state +
Articolul 38(1) CNVM poate recunoaşte cursurile organizate de entităţi ale pieţei de capital din alte state. … (2) CNVM poate recunoaşte, pe bază de reciprocitate, examenele de promovare a cursurilor organizate de entităţi ale pieţei de capital din state membre ale Uniunii Europene, precum şi atestatele profesionale eliberate de autorităţile de reglementare ale acestor state. … +
Articolul 39(1) În situaţia recunoaşterii cursurilor de pregătire profesională pentru piaţa de capital absolvite în alt stat, o persoană fizică va susţine un examen la una dintre entităţile atestate de CNVM ca organisme de formare profesională, în scopul verificării cunoştinţelor privind legislaţia şi specificul pieţei de capital româneşti. Ulterior promovării examenului, persoanele în cauză vor solicita obţinerea atestatului profesional. … (2) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (3), testul grilă pentru examenul prevăzut la alin. (1) va conţine întrebări cu caracter legislativ şi aplicativ. … +
Articolul 40Pentru situaţia în care se recunoaşte examenul de promovare a cursurilor de pregătire profesională pentru piaţa de capital la care se face referire la art. 38 alin. (2), persoanele vor solicita obţinerea atestatului profesional. +
Articolul 41În vederea recunoaşterii cursurilor, examenelor sau atestatelor profesionale, o persoană fizică trebuie să depună la CNVM un dosar care va cuprinde:a) o cerere prin care se solicită recunoaşterea cursurilor absolvite, a examenelor promovate şi/sau a atestatelor eliberate în alt stat; … b) acte doveditoare eliberate de entitatea unde a absolvit cursul, a promovat examenul şi/sau a obţinut atestatul, în copie legalizată şi în traducere legalizată în limba română; … c) actul de identitate, în copie; … d) dovada achitării în contul CNVM a tarifului de eliberare a atestatului profesional, conform Regulamentului nr. 7/2006, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 30/2006, republicat, cu modificările ulterioare. … +
Articolul 42CNVM va decide cu privire la recunoaşterea cursurilor, a examenelor şi/sau a atestatelor în termen de 30 de zile de la depunerea tuturor documentelor menţionate la art. 41, în formă corespunzătoare. +
Capitolul VIIEliberarea de atestate profesionale pentru unele categorii de persoane fizice +
Articolul 43Au dreptul să primească, la cerere, fără absolvirea de cursuri şi promovarea de examene, atestate profesionale corespunzătoare pentru agenţi pentru servicii de investiţii financiare, pentru personalul compartimentului de control intern şi pentru consultanţi de investiţii persoanele care au ocupat o poziţie de membru al CNVM, de angajat al cabinetului membrului CNVM, funcţia de director general al direcţiilor de specialitate ori o funcţie asimilată acesteia. +
Articolul 44Au dreptul să primească, la cerere, fără absolvirea de cursuri şi promovarea de examene, atestate profesionale corespunzătoare pentru agenţi pentru servicii de investiţii financiare, pentru personalul compartimentului de control intern şi pentru consultanţi de investiţii următoarele categorii de persoane fizice, care nu se află în relaţii de muncă cu CNVM:a) persoanele care au fost angajate minimum 5 ani în cadrul direcţiilor de specialitate din CNVM sau care au o experienţă profesională de minimum 5 ani cumulată în direcţiile de specialitate din CNVM şi în piaţa de capital; … b) operatori şi specialişti care au o experienţă de minimum 5 ani în funcţii de conducere la operatorii de piaţă, operatorii de sistem şi depozitarul central. … +
Articolul 45În vederea eliberării atestatelor profesionale pentru persoanele prevăzute la art. 43 şi 44, persoana fizică va depune un dosar ce va cuprinde:a) cerere pentru eliberarea atestatului profesional; … b) curriculum vitae cu detalierea experienţei profesionale; … c) documente prin care face dovada că îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 43 şi 44 sau declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură olografă, că îndeplineşte condiţiile prevăzute la aceste articole, după caz; … d) actul de identitate, în copie; … e) dovada achitării în contul CNVM a tarifului de eliberare a atestatului profesional, conform anexei la Regulamentul nr. 7/2006, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 30/2006, republicat, cu modificările ulterioare, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 43 şi la art. 44 lit. a). … +
Articolul 46CNVM va decide cu privire la acordarea atestatului profesional în termen de 30 de zile de la data depunerii tuturor documentelor prevăzute la art. 45, în formă corespunzătoare, prin hotărâre adoptată ulterior analizării competenţelor, atribuţiilor şi responsabilităţilor deţinute de persoanele solicitante în cadrul entităţii. +
Articolul 47(1) Cursurile pentru personalul compartimentului de control intern se pot echivala cu cele pentru agenţi pentru servicii de investiţii financiare, cu condiţia susţinerii examenului corespunzător cursului de agent pentru servicii de investiţii financiare. … (2) Susţinerea examenului se face la oricare dintre entităţile atestate de CNVM ca organisme de formare profesională, în aceleaşi condiţii în care se susţine examenul respectiv de către cursanţii entităţii. … +
Articolul 48Atestatele de recunoaştere a pregătirii profesionale, a cursurilor şi examenelor eliberate de CNVM anterior intrării în vigoare a prezentului regulament îşi păstrează valabilitatea. +
Capitolul VIIISancţiuni +
Articolul 49Încălcarea dispoziţiilor prezentului regulament constituie contravenţie şi se sancţionează în conformitate cu prevederile titlului X din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.––––Art. 49 a fost modificat de pct. 20 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011. +
Articolul 50(1) CNVM va sancţiona organismul de formare profesională care se face vinovat de următoarele fapte: … a) nerespectarea prevederilor art. 9 cu privire la afişarea atestatelor de către organismele de formare profesională; … b) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 10 alin. (1); … c) nerespectarea obligaţiilor impuse de prevederile cap. III referitoare la condiţiile privind organizarea şi desfăşurarea cursurilor; … d) nerespectarea prevederilor cap. IV referitoare la condiţiile privind organizarea şi desfăşurarea examenului; … e) nerespectarea prevederilor cap. V privind formarea profesională continuă. … (2) Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 49 pot fi aplicate alternativ sau cumulativ, după caz. … +
Capitolul IXDispoziţii tranzitorii şi finale +
Articolul 52Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va fi publicat în Buletinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi pe site-ul acesteia (www.cnvmr.ro). +
Articolul 53La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă Regulamentul nr. 1/2003 privind atestarea organismelor de formare profesională a operatorilor şi specialiştilor pentru piaţa de capital, aprobat prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 3/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 27 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi orice dispoziţii contrare prezentului regulament. +
Anexa 1la regulamentCertificat de absolvire a cursului de formare profesională(conţinut-cadru)–––––NOTĂ(CTCE)Certificatul de absolvire a cursului de formare profesională (conţinut-cadru) se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 404 din 17 iunie 2010 la pagina 14 (a se vedea imaginea asociată). +
Anexa 2la regulamentATESTAT–––––NOTĂ(CTCE)Atestatul se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 404 din 17 iunie 2010 la pagina 14 (a se vedea imaginea asociată). +
Anexa 3la regulament ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Denumirea şi sigla organismului de formare profesională │ │ │ │ │ │ CERTIFICAT DE FORMARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ │ │ │ │ Domnul/doamna ………………………………………………, │ │ având CNP ……………………, a participat ……………………, │ │ ………………………………………………………………. │ │ (denumirea cursurilor de formare profesională continuă sau a acţiunilor cu │ │ caracter ştiinţific şi profesional) │ │ organizat de ……………………………………………………, │ │ (denumirea organismului de formare profesională) │ │ la………………………………, în perioada ……………….., │ │ (localitatea) │ │ cu durata totală de ……………… şi a promovat în data de ……… │ │ (nr. de ore) │ │ examenul aferent cursului urmat, cu nota …….. . │ │ │ │ Seria …………. Nr. …………. │ │ │ │ Numele, funcţia şi semnătura reprezentantului legal │ │ │ │ L.S. │ │ │ │ Data eliberării ………………… │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘––––Anexa 3 la regulament a fost introdusă de pct. 22 al art. I din REGULAMENTUL nr. 2 din 3 februarie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 9 din 3 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2011, având conţinutul anexei din acest act normativ.––