REGULAMENT din 8 octombrie 2018

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 09/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 917 din 31 octombrie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORDIN 1412 08/10/2018
ART. 1REFERIRE LAORDIN 1412 08/10/2018
ART. 3REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 4REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 10REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 13REFERIRE LAORDIN 1762 16/07/2015 ART. 3
ART. 13REFERIRE LAORDIN 1762 16/07/2015 ART. 4
ART. 13REFERIRE LAORDIN 1762 16/07/2015 ANEXA 4
ART. 14REFERIRE LAORDIN 1762 16/07/2015 ART. 2
ANEXA 1REFERIRE LAORDIN 1412 08/10/2018
ANEXA 3REFERIRE LAHG 30 18/01/2017 ART. 9
ANEXA 3REFERIRE LAHG 1186 29/12/2014 ART. 6
ANEXA 4REFERIRE LAORDIN 1412 08/10/2018
ANEXA 4REFERIRE LAHG 152 04/03/2015
ANEXA 6REFERIRE LAHG 30 18/01/2017 ART. 9
ANEXA 6REFERIRE LAHG 1186 29/12/2014 ART. 6
ANEXA 7REFERIRE LAHG 30 18/01/2017 ART. 9
ANEXA 7REFERIRE LAHG 1186 29/12/2014 ART. 6
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 1412 08/10/2018
ActulCONTINUT DEORDIN 1412 08/10/2018
ActulREFERIT DEORDIN 1412 08/10/2018





Notă
Aprobat prin Ordinul nr. 1.412 din 8 octombrie 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 917 din 31 septembrie 2018.
 + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1Prezentul regulament privind recunoașterea organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare și de supraveghere a activității organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare care vor dobândi protecția indicațiilor geografice protejate (I.G.P.), a denumirilor de origine protejate (D.O.P.) și specialităților tradiționale garantate (S.T.G.), denumit în continuare regulament, se referă la recunoașterea organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare și de supraveghere a activității organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare care vor dobândi protecția I.G.P., D.O.P. și S.T.G. + 
Articolul 2Rolul organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare este de a confirma că produsele agricole sau alimentare care vor dobândi protecția indicațiilor geografice protejate și denumirilor de origine protejate sau specialităților tradiționale garantate îndeplinesc criteriile cuprinse în caietul de sarcini, conform modelului prevăzut la art. 7 și 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare. + 
Articolul 3Inspecția și certificarea conformității indicațiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate ale produselor agricole sau alimentare pot fi efectuate de organisme care îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul regulament. + 
Articolul 4(1)În situația în care nu sunt organisme de inspecție și certificare recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), realitatea datelor cuprinse în documentația menționată la art. 7 și 8, respectiv art. 19 și 20 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 se verifică de către o comisie aprobată de conducerea MADR. (2)Comisia își desfășoară activitatea pe o perioadă limitată, respectiv până la data la care va fi recunoscut un organism de inspecție și certificare. (3)Comisia va fi constituită din 5 membri desemnați de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale din cadrul direcțiilor de specialitate cu atribuții în reglementarea și implementarea politicilor agricole comunitare și naționale, de inspecție și control și în monitorizarea și evaluarea politicilor publice agricole în conformitate cu regulamentele europene.(4)Comisia, în urma evaluării documentației, va proceda la eliberarea unui proces-verbal de constatare a conformității, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul regulament.(5)Valabilitatea procesului-verbal menționat la alin. (4) încetează în termen de 6 luni de la data la care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale recunoaște un organism de inspecție și certificare, perioadă în care grupul aplicant/operatorii economici are/au obligația de a încheia contract de inspecție și certificare pentru verificarea și certificarea realității datelor cuprinse în caietul de sarcini cu organismul recunoscut. + 
Articolul 5Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcția de specialitate cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate, transmite Comisiei Uniunii Europene lista cu organismele recunoscute, precum și competențele acestora, pentru a fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
 + 
Capitolul IICondițiile de recunoaștere a organismelor de inspecție și certificare + 
Articolul 6Organismele de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare candidate trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe:a)să fie persoane juridice cu sediul în România; persoanele juridice care au sediul principal în statele membre sau în țări cu echivalență în Uniunea Europeană obținută prin decizia Comisiei Europene pot verifica și controla respectarea datelor cuprinse în caietul de sarcini, cu condiția stabilirii și menținerii în România, în condițiile legii, a unui sediu secundar pe toată durata desfășurării activității lor;b)să dispună de structură, echipamente și proceduri care să permită efectuarea tuturor activităților privind verificarea, controlul și certificarea respectării datelor cuprinse în caietul de sarcini;c)să aibă cel puțin un an experiență în activitatea de inspecție/certificare;d)să dispună de un laborator propriu acreditat sau să aibă un contract de colaborare cu un astfel de laborator, pentru a executa toate analizele și determinările necesare în vederea efectuării verificării, controlului și certificării respectării de către produse a datelor cuprinse în caietul de sarcini;e)să dispună de personal suficient cu calificările corespunzătoare și experiența necesară pentru efectuarea verificărilor și controalelor;f)să fie independente de toate părțile implicate, imparțiale și integre; organismul de inspecție și certificare și personalul său nu trebuie să fie supuse niciunei presiuni comerciale sau financiare care ar putea să le influențeze deciziile;g)să satisfacă în totalitate exigențele stabilite în standardul european SR EN 17065/2013 sau în standardul ISO/CEI 65 (Cerințe generale pentru organisme care operează cu sistemul de certificare a produselor) și documentele care atestă îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012.
 + 
Articolul 7În vederea recunoașterii, organismul candidat va depune la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale următoarele documente:a)cererea pentru obținerea certificatului de recunoaștere de către organismul de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare în vederea efectuării activităților de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare pentru a dobândi protecția D.O.P., I.G.P. și S.T.G., conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul regulament;b)copia certificatului de înmatriculare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului din România, care să conțină și codul unic de înregistrare;c)copie de pe certificatul de acreditare conform standardului european SR EN 17065/2013 sau standardului ISO/CEI 65 (Cerințe generale pentru organisme care operează cu sistemul de certificare a produselor) și documentele care atestă îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012; d)actul constitutiv sau statutul organismului candidat;e)o scurtă prezentare a activității din care să rezulte experiența în domeniul inspecției și certificării;f)o declarație scrisă prin care se angajează să pună la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în anumite situații, alte documente și informații cu privire la acreditarea conform standardului european SR EN 17065/2013 sau standardului ISO/CEI 65 (Cerințe generale pentru organisme care operează cu sistemul de certificare a produselor) și documentele care atestă îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012;g)procedura standard de control care să conțină o descriere detaliată a măsurilor și cerințelor de control pe care organismul se angajează să le impună operatorilor;h)dosarul personalului angajat, care va cuprinde:(i)copii de pe diplomele de studii superioare/ postuniversitare de specialitate;(ii)curriculum vitae;(iii)copii ale contractelor individuale de muncă sau ale contractelor de prestări servicii;(iv)copii de pe adeverințele de formare sau perfecționare profesională a auditorilor/inspectorilor care să dovedească calificarea lor pentru efectuarea auditurilor/inspecțiilor, eliberate de un organism abilitat în acest scopi)angajamentul scris că nu va permite în activitatea operatorilor economici utilizarea organismelor modificate genetic sau a derivatelor acestora.
 + 
Articolul 8(1)După analiza documentelor depuse, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcția de specialitate cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate, emite un raport, care conține, la secțiunea concluzii, propunerea motivată de aprobare sau de respingere a cererii pentru obținerea certificatului de recunoaștere.(2)În baza raportului prevăzut la alin. (1) se emite ordinul semnat de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind recunoașterea organismului de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare pentru a dobândi protecția D.O.P., I.G.P. și S.T.G. sau, după, caz, respingerea cererii. Ordinul se consemnează în Registrul de recunoaștere al organismelor de inspecție și certificare și se comunică în scris organismului candidat, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii de recunoaștere. Modelul ordinului se găsește în anexa nr. 3 la prezentul regulament.(3)În urma emiterii ordinului de aprobare, direcția de specialitate cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate eliberează certificatul de recunoaștere organismului solicitant, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul regulament. În funcție de solicitarea din cererea menționată la art. 7 lit. a), certificatul de recunoaștere se acordă pentru inspecție și certificare în industria alimentară pentru produsele agricole sau alimentare care vor dobândi protecția D.O.P., I.G.P. și S.T.G., pentru următoarele categorii/clase de produse:a)denumiri de origine și indicații geografice: – produse agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat; – produse agricole și alimentare menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012;b)specialități tradiționale garantate:– produsele agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat; – produsele agricole și alimentare menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012.(4)Certificatul de recunoaștere prevăzut de dispozițiile alin. (2) reprezintă actul în baza căruia Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale deleagă organismelor de control atribuții de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare.
 + 
Articolul 9(1)Certificatul de recunoaștere acordat unui organism de inspecție și certificare este valabil 4 ani și se vizează anual de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în urma controlului și supravegherii activității organismului de inspecție și certificare efectuate de structura de specialitate cu atribuții de inspecție și control.(2)Pentru vizarea certificatului de recunoaștere, în fiecare an, înainte de 31 martie, organismul de inspecție și certificare transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cererea pentru vizarea anuală a certificatului de recunoaștere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5, însoțită de următoarele documente:a)certificatul de acreditare conform standardului european SR EN 17065/2013 sau standardului ISO/CEI 65 – Cerințe generale pentru organisme care operează cu sistemul de certificare a produselor și documentele care atestă îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012;b)lista cu numele și funcțiile personalului responsabil pentru executarea inspecției și certificării;c)procedurile privind inspecția și certificarea.(3)Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcția de specialitate cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate, analizează documentația depusă în vederea vizării anuale a certificatului de recunoaștere și întocmește raportul, care conține, la secțiunea concluzii, propunerea motivată de aprobare sau de respingere a cererii de vizare anuale a certificatului de recunoaștere.(4)În baza raportului prevăzut la alin. (3) se emite ordinul semnat de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind aprobarea sau, după, caz, respingerea motivată, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. (5)Ordinul prevăzut la alin. (4) se comunică organismului de inspecție și certificare prin grija direcției de specialitate cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate.
 + 
Articolul 10(1)Certificatul de recunoaștere acordat organismului de inspecție și certificare poate fi retras sau o cerere de avizare anuală poate fi respinsă în următoarele cazuri:a)activitatea sa nu este conformă cu procedura de control standard;b)nu a corectat neconformitățile identificate în urma controlului efectuat de structura de specialitate cu atribuții de inspecție și control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;c)nu a permis reprezentanților structurii de specialitate cu atribuții de inspecție și control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să își desfășoare activitatea de control și supraveghere;d)organismul de inspecție și certificare și-a încetat activitatea, activitatea sa este suspendată sau organismul de inspecție și certificare este supus procedurii de executare silită;e)atunci când, în urma comunicării primite de la organismul național de acreditare din România (RENAR) sau de la un alt organism de acreditare echivalent din Uniunea Europeană, semnatar al acordului de recunoaștere multilaterală a acreditării europene EA-MLA, se constată că acreditarea organismului a expirat sau a fost retrasă în baza deciziei de retragere a acreditării;f)cererea pentru vizarea anuală a certificatului de recunoaștere nu a fost depusă înainte de 31 martie conform art. 8 alin. (2).(2)În condițiile prevăzute la art. 9 alin. (5) se comunică și ordinul privind retragerea totală/parțială a certificatului de recunoaștere acordat organismului de inspecție și certificare. Modelul ordinului este prevăzut în anexa nr. 7 la prezentul regulament. (3)Dacă un organism de inspecție și certificare este nemulțumit, poate depune la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în termen de 30 de zile de la data comunicării ordinului, o contestație care va cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(4)Contestația se soluționează în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii de către comisia de soluționare a contestațiilor, numită de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.(5)Comisia de soluționare a contestațiilor prevăzută la alin. (4), în urma soluționării contestației, va comunica decizia de aprobare/respingere a contestației.(6)În cazul emiterii unei decizii de aprobare a contestației, aceasta se comunică și structurii cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate, în vederea punerii în aplicare.(7)În situația în care un certificat de recunoaștere acordat unui organism de inspecție și certificare este retras sau o cerere de avizare anuală este respinsă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează organismul național de acreditare din România (RENAR) sau alt organism de acreditare echivalent din Uniunea Europeană, semnatar al acordului de recunoaștere multilaterală a acreditării europene EA-MLA, și grupul aplicant/operatorii economici înscris/înscriși la acest organism cu privire la interzicerea utilizării mărcii de certificare a acestuia și a oricărei declarații de conformitate cu legislația națională și comunitară în domeniu, precum și la necesitatea încheierii unui contract cu un alt organism de inspecție și certificare.(8)Dacă unui organism de inspecție și certificare i-a fost retras certificatul de recunoaștere, depunerea unei noi solicitări se face numai după 12 luni de la retragerea acestui certificat.
 + 
Articolul 11(1)În vederea extinderii recunoașterii pentru noi categorii/clase de produse, organismul de inspecție și certificare recunoscut transmite o solicitare la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale însoțită de următoarele documente:a)cererea pentru extinderea recunoașterii pentru noile categorii/clase de produse a organismelor de inspecție și certificare din sectorul industriei alimentare a produselor agricole și/sau alimentare care vor dobândi protecția D.O.P., I.G.P. și S.T.G., al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8;b)certificatul de acreditare pentru noile categorii/clase de produse, emis de organismul de acreditare, conform standardului european SR EN 17065/2013 sau standardului ISO/CEI 65 (Cerințe generale pentru organisme care operează cu sistemul de certificare a produselor), și documentele care atestă îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012;c)procedurile de inspecție și certificare necesare pentru noile categorii/clase de produse.(2)La primirea solicitării pentru extinderea recunoașterii pentru noi categorii/clase de produse, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale verifică, prin direcția de specialitate cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate, documentele menționate la alin. (1) și aprobă sau respinge această solicitare în termen de 30 de zile de la depunerea ei. Prevederile art. 8 se aplică în mod corespunzător. + 
Articolul 12Lista organismelor de inspecție și certificare pentru care s-au emis certificate de recunoaștere va conține informații privind denumirea completă și sediul acestora și se va publica anual pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
 + 
Capitolul III Obligațiile organismelor de inspecție și certificare recunoscute + 
Articolul 13(1)Organismele de inspecție și certificare recunoscute au următoarele obligații:a)să verifice cererea de certificare a conformității produsului pentru dobândirea denumirii de origine protejate, a indicației geografice protejate și a specialității tradiționale garantate, menționată în Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012;b)să controleze și să certifice respectarea datelor cuprinse în caietul de sarcini prevăzut la art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012;c)să fundamenteze decizia de înregistrare a indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate ale produselor agricole sau alimentare;d)să fundamenteze decizia de respingere a cererii de înregistrare a indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate ale produselor agricole și/sau alimentare, în situația în care constată că cererea și caietul de sarcini nu întrunesc condițiile prevăzute de reglementările în vigoare, pe care o transmit solicitantului și direcției din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice, a denumirilor de origine și a specialităților tradiționale garantate;e)să execute primul audit de certificare/control anunțat într-un interval de maximum 120 de zile calendaristice de la data semnării contractului de inspecție și certificare cu operatorul, în conformitate cu procedura de control/certificare al/a conformității produselor standard a fiecărui organism de inspecție și certificare;f)să efectueze într-un an minimum o inspecție/un audit planificată/planificat. De asemenea pot efectua o inspecție/un audit neanunțată/neanunțat, din propria inițiativă sau la sesizarea unor terți, pentru a verifica dacă sunt respectate condițiile care au stat la baza înregistrării indicațiilor geografice, a denumirilor de origine și a specialităților tradiționale garantate ale produselor agricole și/sau alimentare pentru a fi protejate;g)să propună Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din motive justificate, anularea înregistrării indicațiilor geografice, a denumirilor de origine și a specialităților tradiționale garantate ale produselor agricole și/sau alimentare, când respectarea condițiilor din caietul de sarcini nu mai poate fi asigurată;h)să permită accesul la sediul social și punctele de lucru și să pună la dispoziție toată documentația solicitată de către reprezentanții direcției de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, atunci când aceștia exercită atribuțiile de control și supraveghere;i)să verifice, la locul de fabricare a produselor, modul de aplicare a legislației privind regulile specifice de etichetare a produselor care vor dobândi protecția I.G.P./D.O.P./S.T.G., folosirea pe etichetă a logoului național, în conformitate cu prevederile art. 3 și 4 din anexa nr. 4 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.762/2015 privind aprobarea Procedurii de înregistrare și verificare a documentației pentru dobândirea protecției unui sistem de calitate a unui produs agricol și/sau alimentar, a Procedurii de declarare a opoziției la nivel național și a Procedurii de transmitere la nivelul Comisiei Europene a cererii de înregistrare a sistemelor de calitate ale produselor agricole și/sau alimentare, în vederea dobândirii protecției la nivelul Uniunii Europene, precum și a Regulilor specifice privind modelul și utilizarea logoului național;j)să comunice Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale eventualele modificări în statutul lor de acreditare, în termen de 5 zile de la data primirii comunicării oficiale din partea organismului de acreditare;k)să transmită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an a anului curent, lista operatorilor verificați și controlați până la data de 31 decembrie a anului anterior, cuprinzând numele și adresa grupului aplicant/operatorii economici, tipul operatorului (producător, procesator), denumirea produsului, data înregistrării, data certificării, neconformități constatate/măsuri de remediere dispuse;l)să transmită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale raportul final al controlului efectuat la grupul aplicant/operatorii economici (conform modelului RENAR);m)să efectueze controale oficiale pentru verificarea conformității cu specificațiile din caietul de sarcini corespunzător;n)să efectueze controale oficiale neanunțate, cu excepția situațiilor precum auditurile, care necesită notificarea prealabilă a operatorilor din sectorul hranei pentru animale sau alimentelor. Controalele oficiale se pot desfășura și ad-hoc; o)să anunțe Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale orice schimbare a statutului juridic, sediului sau orice fel de informații relevante care ar împiedica desfășurarea activității de control și supraveghere.(2)Grupul aplicant/Operatorii economici încheie contract cu un singur organism de inspecție și certificare. Dacă grupul aplicant/operatorii economici încheie contractul de inspecție și certificare cu un organism de inspecție și certificare și din motive pertinente nu poate fi respectat, atunci grupul aplicant/operatorii economici poate/pot încheia un alt contract de inspecție și certificare cu un alt organism de inspecție și certificare cu condiția rezilierii primului contract. Primul organism are obligația să transmită imediat organismului de inspecție și certificare care a preluat activitatea toate informațiile necesare pentru continuarea activității de inspecție și certificare pentru verificarea și certificarea realității datelor cuprinse în caietul de sarcini.(3)Organismele de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare transmit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale orice neregularități constatate în urma auditurilor realizate la grupul aplicant/operatorii economici privind respectarea datelor cuprinse în caietul de sarcini și măsurile dispuse.
 + 
Articolul 14(1)Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcția de specialitate cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate, are următoarele atribuții privind controlul și supravegherea organismelor de inspecție și certificare recunoscute:a)verifică dacă documentația primită în conformitate cu art. 2 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.762/2015 este justificată și îndeplinește condițiile prevăzute în prezentul act normativ;b)retrage recunoașterea organismului de inspecție și certificare în cazul în care acesta nu respectă cerințele prevăzute la art. 6;c)asigură o comunicare eficientă atât cu organismele de inspecție și certificare, cu organismul național de acreditare din România (RENAR), cât și cu alt organism de acreditare echivalent din Uniunea Europeană, semnatar al acordului de recunoaștere multilaterală a acreditării europene EA-MLA;d)participă, după caz, cu rol de observator la punctul de lucru al operatorului economic cu ocazia inspecțiilor efectuate pentru acordarea certificatului de conformitate;e)informează structura de specialitate cu atribuții de inspecție și control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu privire la riscurile identificate la produsele agricole și alimentare cu D.O.P./I.G.P./S.T.G. (2)Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura de specialitate cu atribuții de inspecție și control, are următoarele atribuții privind controlul și supravegherea organismelor de inspecție și certificare recunoscute:a)verifică în urma sesizărilor primite activitatea organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare;b)monitorizează activitatea desfășurată în anul în curs de organismele de inspecție și control prin evaluarea modului în care gestionează rezolvarea notificărilor, sesizărilor, efectuarea inspecțiilor, frecvența operatorilor în diferite notificări, realizarea schimbului de informații, precum și analiza constatărilor/ neconformităților din rapoartele transmise;c)întocmește raportul de evaluare a activității organismului de inspecție și certificare, pentru anul anterior, pe care îl comunică și direcției de specialitate cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate până la data de 31 martie a anului în curs;d)elaborează în fiecare an tematica și programul activității de control și supraveghere a organismelor de inspecție și certificare recunoscute, pe care le supune spre aprobare conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Planul anual de control prevede efectuarea de controale pe piață bazate pe riscuri, conform informărilor primite de la direcția de specialitate cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate, și audituri prin observare directă a inspectorilor organismului de inspecție și certificare, la nivel de operator economic. După aprobare, acestea se comunică fiecărui organism de inspecție și certificare;e)efectuează minimum un control pe an privind respectarea datelor cuprinse în caietul de sarcini la grupul aplicant/operatorii economici înregistrați;f)efectuează auditul anual administrativ privind conformitatea activității desfășurate și menținerea condițiilor care au stat la baza recunoașterii ca organism de inspecție și certificare; g)notifică organismelor de inspecție și certificare neconformitățile identificate în urma auditului anual și termenele prevăzute în vederea remedierii acestora;h)participă, după caz, cu rol de observator la controalele efectuate de organismele de inspecție și certificare;i)aduce la cunoștința direcției de specialitate cu atribuții în înregistrarea indicațiilor geografice protejate, a denumirilor de origine protejate și a specialităților tradiționale garantate orice nereguli și/sau încălcări ale activității organismelor de inspecție și certificare recunoscute și propune retragerea recunoașterii acestora, după caz.
 + 
Articolul 15 Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul regulament.
 + 
Anexa nr. 1la regulament – model -MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
PROCES-VERBAL
de constatare a conformității produsului nr. …
Eliberat la data de …………………..
Comisia legal constituită în temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Regulamentul privind recunoașterea organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare și de supraveghere a activității organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare care vor dobândi protecția indicațiilor geografice protejate (I.G.P.), a denumirilor de origine protejate (D.O.P.) și a specialităților tradiționale garantate (S.T.G.), aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.412/2018, ca urmare a evaluării și verificării documentației depuse în vederea obținerii protecției europene ………………. conform Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare și Caietului de sarcini ediția …. versiunea ……, certifică conformitatea produsului ………………………., clasa de produse ………………………….., aparținând operatorului economic/grupului aplicant ……………………….. [într-o anexă la prezentul proces-verbal unde vor fi indicate componența grupului aplicant, adresa unității de procesare, tipul operatorului (producător, procesator)].Data constatării conformității ………………….Data expirării conformității ……………………..Prezentul proces-verbal este valabil ……………………………. .Comisia de constatare a conformității produsului1.………………………………………………………………2.………………………………………………………………3.………………………………………………………………
 + 
Anexa nr. 2 la regulament – model -
CERERE
pentru obținerea certificatului de recunoaștere de către organismul de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare
în vederea efectuării activităților de inspecție și certificare a produselor agricole ori alimentare
care vor dobândi protecția denumirilor de origine protejate (D.O.P.), indicațiilor geografice protejate (I.G.P.)
și specialităților tradiționale garantate (S.T.G.)
Persoana juridică ………………………………………………………………………, cu sediul în localitatea ……………………………………., str. ……………………….. nr. ……, bl. ……, sc. ……, ap. ……, județul/sectorul …………………………, România, nr. de telefon ………………, fax ………………, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ………………., reprezentată prin administrator ……………………………………, solicit eliberarea certificatului de recunoaștere ca organism de inspecție și certificare pentru produsele agricole sau alimentare care vor dobândi protecția D.O.P., I.G.P. și S.T.G., având următoarele categorii/clase de produse:|_| denumiri de origine și indicații geografice (se vor enumera pentru):– produsele agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat; – produsele agricole și alimentare menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare;|_| specialități tradiționale garantate (se vor enumera pentru):– produsele agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat; – produsele agricole și alimentare menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012.Anexez următoarele documente:a)copie de pe certificatul de înmatriculare la registrul comerțului (care să conțină și codul unic de înregistrare);b)actul constitutiv al organismului de inspecție și certificare;c)scurtă prezentare a activității organismului de inspecție și certificare, din care să rezulte experiența în domeniul inspecției și certificării;d)copie de pe certificatul de acreditare eliberat de organismul național de acreditare, conform standardului european SR EN 17065/2013 sau standardului ISO/CEI 65 (Cerințe generale pentru organisme care operează cu sistemul de certificare a produselor), și documentele care atestă îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012;e)declarație scrisă prin care solicitantul este de acord ca organismul care a emis certificatul de acreditare menționat la lit. d) să pună la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la cerere sau din oficiu, documente și informații cu privire la acreditarea acestuia conform standardului european SR EN 17065/2013, Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012;f)procedura standard de control care să conțină o descriere detaliată a măsurilor și cerințelor de control pe care organismul se angajează să le impună operatorilor;g)dosarul de prezentare al personalului angajat, care va cuprinde:– copie de pe diploma de studii superioare de specialitate;– curriculum vitae;– copie de pe cartea de muncă sau contractul de colaborare;h)angajamentul scris că nu va permite în activitatea operatorilor economici utilizarea organismelor modificate genetic sau a derivatelor acestora.
Semnătura administratorului ………………………
 + 
Anexa nr. 3 la regulament – model -MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
ORDIN Nr. ……………
privind recunoașterea organismului de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare
pentru a dobândi protecția denumirilor de origine protejate (D.O.P.), indicațiilor geografice protejate (I.G.P.)
și specialităților tradiționale garantate (S.T.G.)
Având în vedere:– Cererea nr. ……………………………..;– Raportul nr. …………………………….;– Referatul de aprobare nr. …………………,în temeiul:– art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare;– art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările ulterioare,ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin. + 
Articolul 1Se aprobă/Nu se aprobă recunoașterea ……………………………. ca organism de inspecție și certificare a produselor agricole ori alimentare care vor dobândi protecția indicațiilor geografice protejate (I.G.P.), a denumirilor de origine protejate (D.O.P.) și a specialităților tradiționale garantate (S.T.G.), în urma evaluării documentelor prezentate prin care s-a constatat conformitatea/neconformitatea cu prevederile legale în vigoare. + 
Articolul 2Se eliberează/Nu se eliberează certificatul de recunoaștere ……………………….. ca organism de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare pentru a dobândi protecția D.O.P., I.G.P. și S.T.G. + 
Articolul 3Prezentul ordin intră în vigoare de la data comunicării acestuia către organismul de inspecție și certificare a produselor agricole ori alimentare care vor dobândi protecția indicațiilor geografice protejate (I.G.P.), a denumirilor de origine protejate (D.O.P.) și a specialităților tradiționale garantate (S.T.G.) candidat. + 
Articolul 4Prezentul ordin se poate contesta în condițiile și termenele prevăzute de prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
……………………………………….
 + 
Anexa nr. 4 la regulament – model -
CERTIFICAT DE RECUNOAȘTERE
Nr. ……….. din data de ………….
Persoana juridică ………………………………….., cu sediul în localitatea ……………………………, str. ……………… nr. ….., bl. ……, sc. ……, ap. ……, județul/sectorul ………., România, nr. de telefon ………………., fax ………………, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ……………………………….., reprezentată prin administrator ……………………………………………, este recunoscută ca organism de inspecție și certificare pentru produsele agricole sau alimentare care vor dobândi protecția D.O.P., I.G.P., S.T.G., în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, ale Hotărârii Guvernului nr. 152/2015 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, precum și ale Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.412/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind recunoașterea organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare și de supraveghere a activității organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare care vor dobândi protecția indicațiilor geografice protejate (I.G.P.), a denumirilor de origine protejate (D.O.P.) și a specialităților tradiționale garantate (S.T.G.), pentru următoarele categorii/clase de produse:|_| denumiri de origine și indicații geografice (se vor enumera pentru):– produsele agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat; – produsele agricole și alimentare menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012;|_| specialități tradiționale garantate (se vor enumera pentru):– produsele agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat; – produsele agricole și alimentare menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012.
Director general,
………………………..

VizăANUL IAnul …….Valabil din data ……până în data ……… VizăANUL IIAnul ……..Valabil din data ……până în data ……… VizăANUL IIIAnul ……..Valabil din data ……până în data ……… Viză ANUL IV Anul …….. Valabil din data …… până în data ………

Acest certificat nu este valabil decât vizat pe anul în curs. + 
Anexa nr. 5 la regulament – model -
CERERE
pentru vizarea anuală a certificatului de recunoaștere
Organismul de inspecție și certificare în industria alimentară pentru produsele agricole sau alimentare care vor dobândi protecția denumirilor de origine protejate (D.O.P.), indicațiilor geografice protejate (I.G.P.) și specialităților tradiționale garantate (S.T.G) ……………….., cu sediul în localitatea ……………………….., str. ………………………. nr. ……, bl. ……, sc. ……, ap. ……, județul/sectorul ……….., România, nr. de telefon ………….., fax …………, înmatriculat la registrul comerțului cu nr. ………., reprezentat prin administrator ………………………, cu sediul în localitatea …………………, str. …………………. nr. ……, bl. ……, sc. ……, ap. ……, județul/sectorul ……., țara ……………….., nr. de telefon …………, fax …………., înmatriculat la registrul comerțului cu nr. …………….., solicit vizarea Certificatului de recunoaștere nr. …… din data de ………… în conformitate cu legislația în vigoare.
Semnătura administratorului ………………………………………
Ștampila organismului de inspecție și certificare …………………..
 + 
Anexa nr. 6 la regulament – model -MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
ORDIN Nr. ……………
privind vizarea anuală a certificatului de recunoaștere ca organisme de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare
și de supraveghere a activității organismelor private de inspecție și certificare a produselor agricole ori alimentare
care vor dobândi protecția indicațiilor geografice (I.G.P.), a denumirilor de origine (D.O.P.)
și a specialităților tradiționale garantate (S.T.G.)
Având în vedere:– Cererea nr. …………………………..;– Raportul nr. …………………………..;– Referatul de aprobare nr. …………………,în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările ulterioare,ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin. + 
Articolul 1Se aprobă/Nu se aprobă vizarea anuală a certificatului de recunoaștere eliberat pentru …………………………. în urma evaluării documentelor prezentate de ………………….., ca urmare a constatării conformității/neconformității cu prevederile art. 9 alin. (2) din Regulamentul privind recunoașterea organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare și de supraveghere a activității organismelor de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare care vor dobândi protecția indicațiilor geografice protejate (I.G.P.), a denumirilor de origine protejate (D.O.P.) și a specialităților tradiționale garantate (S.T.G.), aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.412/2018, și ale art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare. + 
Articolul 2Prezentul ordin intră în vigoare de la data comunicării acestuia către organismul de inspecție și certificare a produselor agricole ori alimentare care vor dobândi protecția indicațiilor geografice protejate (I.G.P.), a denumirilor de origine protejate (D.O.P.) și a specialităților tradiționale garantate (S.T.G.). + 
Articolul 3Prezentul ordin se poate contesta în condițiile și termenele prevăzute de prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
………………………………………………………..
 + 
Anexa nr. 7 la regulament – model -MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
ORDIN Nr. ………..
privind retragerea totală/parțială a certificatului de recunoaștere
acordat organismului de inspecție și certificare
Având în vedere:– Cererea nr. …………………………..;– Referatul de aprobare nr. …………………,în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările ulterioare,ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin. + 
Articolul 1Se retrage total/parțial Certificatul de recunoaștere nr. ……/……., cu valabilitate până la data de ……., eliberat pentru ………………………….., cu sediul în localitatea ……, str. …… nr. .., bl. …, sc. …, ap. …, județul/sectorul ……, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. …….., cod unic de identificare, CUI ……………, reprezentată legal prin ……………, acordat pentru următoarele categorii/clase de produse:I.|_| denumiri de origine și indicații geografice (se vor enumera pentru):– produsele agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat; – produsele agricole și alimentare menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare;II.|_| specialități tradiționale garantate (se vor enumera pentru):– produsele agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat; – produsele agricole și alimentare menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare.
 + 
Articolul 2Motivele care au stat la baza retragerii totale/parțiale a Certificatului de recunoaștere nr. ……/……., precum și normele de drept încălcate sunt: În fapt, …………………………………………………………………………………………………………………………………..……………………………………………………………………..……………………………………………………………………..……………………………………………………………………..În drept, ………………………………………………………….……………………………………………………………………..
 + 
Articolul 3Prezentul ordin intră în vigoare de la data comunicării acestuia către organismul de inspecție și certificare a produselor agricole ori alimentare care vor dobândi protecția indicațiilor geografice protejate (I.G.P.), a denumirilor de origine protejate (D.O.P.) și a specialităților tradiționale garantate (S.T.G.). + 
Articolul 4Prezentul ordin se poate contesta în condițiile și termenele prevăzute de prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
……………………………………………………………..
 + 
Anexa nr. 8 la regulament – model -
CERERE
pentru extinderea domeniului de certificare, categoriei/clasei de produse a organismelor de inspecție
și certificare din industria alimentară a produselor agricole sau alimentare
care vor dobândi protecția denumirilor de origine protejate (D.O.P.), indicațiilor geografice protejate (I.G.P.)
și specialităților tradiționale garantate (S.T.G.)
Organismul de inspecție și certificare pentru produsele agricole sau alimentare care vor dobândi protecția D.O.P., I.G.P., S.T.G. …………………….., cu sediul în localitatea ………………………………., str. ……………… nr. ……, bl. ……, sc. ……, ap. ……, județul/sectorul ……………………., România, nr. de telefon …………………., fax ……………………, înmatriculat la registrul comerțului cu nr. ………………….., deținător al Certificatului de acreditare nr. ………../……………….., reprezentat prin administrator …………….., cu domiciliul în localitatea ……………………………, str. ………………………… nr. …….., bl. …….., sc. …….., ap. ……, județul/sectorul …….., țara …………………….., nr. de telefon ……………, fax ………………, înmatriculat la registrul comerțului cu nr. …………………, solicit extinderea pentru următoarele categorii/clase de produse:I.|_| denumiri de origine și indicații geografice (se vor enumera pentru):– produsele agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat; – produse agricole și alimentare menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare;II.|_| specialități tradiționale garantate (se vor enumera pentru):– produsele agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat; – produsele agricole și alimentare menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012.Anexez la prezenta cerere o copie de pe Certificatul de acreditare nr. ……………../…………………, eliberat de organismul național de acreditare, conform standardului european SR EN 17065/2013 sau standardului ISO/CEI 65 (Cerințe generale pentru organisme care operează cu sistemul de certificare a produselor), și documentele care atestă îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012.
Semnătura administratorului ……………………………………….
Ștampila organismului de inspecție și certificare …………….
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x