REGULAMENT din 7 noiembrie 2008

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 779 din 20 noiembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEREGULAMENT 07/11/2008
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
*) Aprobat prin LEGEA nr. 267 din 7 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 779 din 20 noiembrie 2008.
 + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1(1)Recepția în fază unică a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora se constituie ca o componentă a sistemului calității în construcții, prevăzut prin Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și este instrumentul prin care investitorul declară că acceptă și preia lucrările, cu sau fără rezerve.(2)Recepția în fază unică, prevăzută în prezentul regulament, se aplică exclusiv la recepția spațiilor existente finalizate, aflate în exploatare în cadrul obiectivului Palatul Parlamentului.(3)Recepția în fază unică se realizează etapizat, prin grija investitorului, după cum urmează:a)etapa I – pe obiecte sau părți de obiect, delimitate și identificate corespunzător stadiilor fizice consemnate la data intrării în vigoare a prezentei legi, înscrise în programul general de recepție;b)etapa a II-a – pe obiectivul Palatul Parlamentului, corespunzător tuturor spațiilor ce se supun procedurii de recepție, și constă din consemnarea proceselor-verbale de recepție în fază unică, corespunzător tuturor obiectelor sau părților de obiect recepționate. + 
Articolul 2În sensul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a)recepția în fază unică a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora – actul prin care investitorul declară că acceptă și preia, cu sau fără rezerve, spațiile existente finalizate aflate în exploatare în clădirea Palatului Parlamentului, delimitate în obiecte și/sau părți de obiect ca unități spațial-funcționale distincte, inclusiv însumarea acestora în cadrul obiectivului Palatul Parlamentului;b)obiectiv – suma planimetrică și spațială a tuturor spațiilor și instalațiilor funcționale ce alcătuiesc Palatul Parlamentului – care se supun procedurii de recepție – și se compune din obiecte și/sau părți de obiect delimitate după criterii spațial-funcționale;c)obiecte/părți de obiect care se supun procedurii de recepție – părți ale obiectivului delimitate pe criterii de funcționabilitate distinctă în cadrul ansamblului acestuia, ca unități spațial-funcționale de sine stătătoare – săli, corpuri de clădire, etaje, zone din cadrul acestora, instalații speciale de ascensoare, climatizare etc. Delimitarea și identificarea obiectelor/părților de obiect se fac planimetric și/sau spațial, pe baza documentațiilor de specialitate întocmite corespunzător stadiilor fizice consemnate la data intrării în vigoare a prezentei legi. Obiectele sau părțile de obiect se înscriu în programul general de recepție;d)cartea tehnică a construcției – ansamblul documentelor tehnice referitoare la proiectarea, execuția, recepția, exploatarea și urmărirea comportării în exploatare a construcției și a instalațiilor aferente acesteia, cuprinzând toate datele, documentele și evidențele necesare pentru identificarea și determinarea stării tehnice/fizice a construcției și a evoluției acesteia în timp. În măsura în care unele dintre documentele menționate nu există în arhiva tehnică a investitorului, acestea vor putea fi înlocuite cu relevee, expertize tehnice ori cu documentațiile întocmite în scopul delimitării pe obiecte/părți de obiecte, în vederea efectuării recepției în fază unică a obiectivului Palatul Parlamentului;e)investitor – Camera Deputaților, prin Secretariatul general – în numele proprietarului de drept – statul român – exercită prerogativele de gestionare a obiectivului de investiții Palatul Parlamentului, precum și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru spațiile aflate în administrarea sa.(la 28-07-2018,
Litera e) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul IV din LEGEA nr. 205 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 25 iulie 2018
)
 + 
Capitolul IIRecepția în fază unică pe obiect/parte de obiect + 
Articolul 3(1)Având în vedere importanța excepțională, gradul de risc sub aspectul siguranței în exploatare, destinația, modul de utilizare, complexitatea și volumul lucrărilor care fac obiectul recepției, comisia de recepție în fază unică va fi alcătuită din cel puțin 11 membri, numărul de specialiști fiind de minimum 5.(2)Comisia de recepție se numește de către investitor și este alcătuită, obligatoriu, din reprezentanți ai investitorului și ai Senatului, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Primăriei Generale a Municipiului București. Ceilalți membri vor fi specialiști în domeniu, atrași în comisie la recomandarea asociațiilor profesionale din domeniul construcțiilor și al instalațiilor pentru construcții.(3)Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență în comisia de recepție se numesc la propunerea conducătorilor acestei instituții, prin ordin. Numele persoanelor desemnate se comunică în scris investitorului, în intervalul de timp de la primirea solicitării până la data întrunirii comisiei de recepție.(4)Pentru recepția lucrărilor aferente spațiilor care sunt clasificate ca informații secret de stat se numește o comisie de recepție specială, care este formată din specialiști deținători ai certificatului Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.
 + 
Articolul 4(1)În scopul constituirii/completării cărții tehnice a construcției Palatul Parlamentului, în vederea efectuării recepției prevăzute la art. 1 din prezentul regulament, prin grija investitorului se va proceda la reconstituirea arhivei tehnice conținând documentațiile tehnico-economice pentru execuția lucrărilor.(2)Pentru reconstituirea arhivei tehnice, potrivit prevederilor alin. (1), persoanele fizice și juridice implicate înainte și după anul 1990 în activitatea de proiectare și de execuție a obiectivului Palatul Parlamentului, care dețin părți din aceste documentații, vor preda investitorului, în original, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, întreaga documentație pe care o dețin.
 + 
Articolul 5(1)Investitorul va comunica data stabilită pentru începerea recepției, cu maximum 30 de zile calendaristice înainte, următoarelor persoane sau instituții:a)membrilor comisiei de recepție;b)proiectantului/proiectanților identificabili;c)executantului/executanților identificabili;d)Inspectoratului pentru Situații de Urgență;e)Inspectoratului de Stat în Construcții.(2)Pentru instalațiile speciale de ridicat – ascensoare – sau sub presiune se va coopta în comisie reprezentantul numit al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat.(3)Reprezentanții proiectantului, ai executantului și ai Inspectoratului de Stat în Construcții nu fac parte din comisia de recepție, aceștia având calitatea de invitat.(4)Proiectanții identificabili au obligația de a întocmi un raport cuprinzând punctul de vedere asupra executării lucrărilor, care va fi prezentat comisiei de recepție. + 
Articolul 6Administratorii Palatului Parlamentului din componența secretariatelor generale ale Camerei Deputaților și Senatului întocmesc și prezintă în fața comisiei de recepție punctele de vedere privind execuția, stadiul fizic și valorile de inventar ale construcției, probate cu documentele existente. + 
Articolul 7(1)Comisia de recepție se întrunește la data, ora și locul fixate, iar președintele acesteia, numit de investitor, stabilește programul după care se va desfășura recepția.(2)Comisia de recepție poate funcționa numai în prezența a cel puțin două treimi din membrii numiți ai acesteia. Hotărârile comisiei se iau cu majoritate simplă.(3)În cazul în care comisia nu întrunește cvorumul prevăzut la alin. (2), președintele poate fixa un nou termen în vederea efectuării recepției, termen ce nu va depăși 4 zile lucrătoare de la data fixată inițial.(4)În vederea desfășurării în bune condiții a recepției, investitorul va pune la dispoziție comisiei de recepție documentația de execuție, precum și, în lipsa acesteia, documentele și explicațiile care îi sunt necesare și de care acesta dispune.
 + 
Articolul 8(1)Comisia de recepție examinează în mod obligatoriu:a)respectarea condițiilor de execuție impuse de autoritățile competente, comunicate, prin grija beneficiarului, prin documentele recepției;b)conformitatea execuției lucrărilor cu cerințele esențiale de calitate, conform legii;c)referatul de prezentare întocmit de administrator cu privire la modul în care au fost executate lucrările;d)terminarea tuturor lucrărilor, pe stadii fizice, prevăzute în referatul de prezentare, precum și în documentele constitutive ale cărții tehnice a construcției, aflate în păstrare la investitor. În cazurile în care există dubii asupra înscrisurilor din documentele prezentate, în raport cu cartea tehnică a construcției, comisia poate cere expertize, alte documente, încercări suplimentare, probe și alte teste;e)referatul administratorului privind comportarea în exploatare a construcției și a instalațiilor aferente pe perioada de la preluare și până în prezent, inclusiv evidențierea viciilor identificate și a modului de remediere a acestora;f)valoarea investiției înregistrată în documentele contabile, corespunzător stadiilor fizice care se recepționează.(2)Examinarea se efectuează, în toate cazurile, prin cercetarea vizuală a construcției și a spațiilor care se recepționează, precum și prin analizarea documentelor existente, inclusiv a celor conținute în cartea tehnică a construcției.(3)Comisia de recepție poate cere, în cazuri foarte bine justificate și/sau în cazul apariției unor vicii, efectuarea de încercări și expertize. + 
Articolul 9La terminarea examinării, comisia consemnează observațiile și concluziile în procesul-verbal de recepție, care cuprinde, în mod obligatoriu, valoarea înregistrată a obiectului/părții de obiect, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la regulament, și îl înaintează, în termen de 3 zile lucrătoare, investitorului, împreună cu recomandarea de admitere, cu sau fără obiecții, a recepției, amânarea sau respingerea acesteia. + 
Articolul 10Comisia de recepție recomandă admiterea recepției în cazul în care nu există obiecții sau cele care s-au consemnat nu sunt de natură să afecteze utilizarea lucrării conform destinației sale. + 
Articolul 11Comisia de recepție recomandă amânarea recepției, atunci când:a)se constată lipsa sau neterminarea unor lucrări ce afectează siguranța în exploatare a construcției, în conformitate cu cerințele esențiale;b)construcția prezintă vicii a căror remediere este de durată și care, dacă nu ar fi făcute, ar diminua considerabil utilizarea lucrării;c)există, în mod justificat, dubii cu privire la calitatea lucrărilor și este nevoie de încercări de orice fel pentru a le clarifica.
 + 
Articolul 12Comisia de recepție recomandă respingerea recepției dacă se constată vicii care nu pot fi înlăturate și care, prin natura lor, împiedică îndeplinirea uneia sau a mai multor cerințe esențiale, caz în care se impun expertize, reproiectări, refaceri de lucrări etc., sau dacă nu se respectă una ori mai multe dintre cerințele esențiale. + 
Articolul 13Absența executantului de la recepție nu constituie motiv pentru amânarea și/sau anularea actului de recepție. În cazul în care executantul nu se prezintă la recepție sau nu este identificabil, investitorul poate solicita asistență pentru recepție unui expert tehnic neutru, atestat potrivit legii, care să consemneze, separat de procesul-verbal, starea de fapt constatată. + 
Articolul 14Situațiile de absență a unor persoane sau delegați convocați se consemnează în procesul-verbal de recepție. + 
Articolul 15Președintele comisiei de recepție prezintă investitorului procesul-verbal de recepție, cu observațiile participanților și cu recomandarea comisiei. Pe baza procesuluiverbal de recepție, investitorul hotărăște admiterea, amânarea sau respingerea recepției. + 
Articolul 16(1)În cazul în care, pentru un obiect sau o parte de obiect, comisia de recepție recomandă admiterea cu obiecții, în procesul-verbal de recepție se vor indica în mod expres acele lipsuri/deficiențe care trebuie să fie remediate și se vor propune măsuri pentru înlăturarea neregulilor semnalate. În această situație, recepția în fază unică pentru acel obiect sau acea parte de obiect se consideră suspendată până la recepția lucrărilor de remediere necesare.(2)Lucrările de remediere și termenele necesare pentru eliminarea lipsurilor/deficiențelor prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe bază de contract de achiziții publice de lucrări, în conformitate cu legislația în vigoare, iar executarea acestora nu va depăși 90 de zile calendaristice de la data recepției, cu excepția cazului în care, din cauza condițiilor climatice, trebuie fixat alt termen.(3)După executarea lucrărilor de remediere, în decurs de maximum 15 zile calendaristice, investitorul va organiza recepția acestora în conformitate cu procedura recepției la terminarea lucrărilor, potrivit legislației în vigoare.(4)După recepția la terminarea lucrărilor de remediere, investitorul va organiza finalizarea recepției obiectului/părții de obiect, potrivit procedurii recepției în faza unică.
 + 
Articolul 17Data recepției este cea în care investitorul hotărăște admiterea acesteia, pe baza recomandării comisiei de recepție. + 
Articolul 18Investitorul preia lucrarea la data prevăzută la art. 17, cu excepția cazului în care recepția este suspendată, amânată sau respinsă, după caz. + 
Articolul 19(1)Pentru părțile din lucrare, obiecte/părți de obiect, care nu se supun recepției, se încheie un proces-verbal de preluare de către investitor, în care se consemnează starea părții de lucrare în cauză, măsurile de conservare, precum și cele de protecție privind desfășurarea în siguranță a activității.(2)Procesul-verbal de preluare încheiat în aceste condiții nu echivalează cu un proces-verbal de recepție pentru partea de lucrare în cauză.(3)Toate riscurile și pericolele pentru partea preluată trec asupra investitorului, cu excepția viciilor ascunse și a celor decurgând din executarea necorespunzătoare.(4)Investitorul poate cere înscrierea în procesul-verbal de recepție ce se va întocmi la terminarea lucrării în întregime a viciilor pe care le-a constatat cu ocazia preluării și le-a consemnat în procesul-verbal respectiv. Pentru partea de lucrare preluată de investitor, perioada de garanție pentru viciile care nu țin de siguranța construcției începe de la data terminării remedierilor.
 + 
Capitolul IIIRecepția în fază unică pe obiectiv + 
Articolul 20Recepția în fază unică în etapa a II-a pentru obiectivul supus recepției se convoacă de către investitor, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la finalizarea tuturor procedurilor de recepție în fază unică pe obiecte/părți de obiecte. + 
Articolul 21Comisia de recepție în fază unică în etapa a II-a se întrunește la data, ora și locul fixate și examinează următoarele:a)procesele-verbale de recepție în fază unică, corespunzător tuturor obiectelor/părților de obiect recepționate, cu propunerea de admitere a recepției;b)documentele privind finalizarea lucrărilor de remediere, după caz;c)referatul investitorului privind comportarea construcției/părților de construcție și a instalațiilor aferente în exploatare pe perioada de la preluare până la recepție.
 + 
Articolul 22La terminarea recepției în fază unică în etapa a II-a, comisia consemnează observațiile și concluziile în procesul-verbal final de recepție, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, pe care îl înaintează investitorului, în termen de 3 zile lucrătoare, împreună cu recomandarea de admitere, cu sau fără obiecții, a recepției. + 
Articolul 23(1)Data finală a recepției este data notificării de către investitor a hotărârii comisiei de recepție în fază unică în etapa a II-a, cu propunerea de admitere a recepției.(2)După această dată, toate recepțiile ce se vor efectua la spațiile – obiectele/părțile de obiect – încă nefinalizate în cadrul obiectivului Palatul Parlamentului vor urma procedurile prevăzute de legislația în vigoare privind recepția lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora.
 + 
Capitolul IVDispoziții finale + 
Articolul 24(1)Cheltuielile de orice natură aferente activității comisiei de recepție cad în sarcina investitorului.(2)Membrii comisiei de recepție, alții decât cei care îndeplinesc o sarcină de serviciu, pot fi angajați prin contract de prestări de servicii de către investitor, după caz.(3)Cheltuielile aferente încercărilor necesare în procedura de recepție se plătesc de către investitor. În situațiile în care, în urma rezultatelor nefavorabile ale încercărilor, se stabilește o culpă, cheltuielile respective se suportă de partea în culpă.(4)Cheltuielile aferente expertizei sau plății asistenței unui expert se efectuează de investitor. În situațiile în care, în urma rezultatelor expertizei, se stabilește o culpă, cheltuielile respective se suportă de partea în culpă.
 + 
Articolul 25Dacă părțile nu ajung la încheierea pe cale amiabilă a procesului-verbal de recepție, acestea se pot adresa instanței judecătorești competente. + 
Articolul 26Procesele-verbale de recepție, încheiate corespunzător părților de obiect, obiectelor sau obiectivului, după caz, se difuzează, prin grija investitorului:a)proiectantului/proiectanților identificabil/identificabili;b)executantului/executanților identificabil/identificabili;c)Primăriei Generale a Municipiului București, emitent al autorizației de construire;d)organului administrației financiare locale;e)administratorilor părților de obiect, obiectelor sau obiectivului, după caz.
 + 
Articolul 27(1)Documentațiile de execuție și documentele privind execuția lucrărilor, existente în arhiva investitorului, precum și procesele-verbale de recepție în fază unică, împreună cu documentele aferente, se constituie în cartea tehnică a construcției.(2)Cartea tehnică a construcției se alcătuiește potrivit normelor și modelului prevăzute în anexa nr. 3 și se păstrează de investitor pe toată durata existenței construcției, cu excepția documentelor și a documentațiilor clasificate ca secret de stat, potrivit legii, care vor fi păstrate potrivit prevederilor legale.
 + 
Articolul 28Anexele nr. 1-3 și 3a) fac parte integrantă din prezentul regulament.
 + 
Anexa nr. 1la regulamentINVESTITOR: CAMERA DEPUTAȚILORObiectiv de investiții: Palatul ParlamentuluiPROCES-VERBALRecepția în fază unică pe obiect/parte de obiectNr. …../………Privind lucrarea ……………………………………., executată în cadrul Contractului nr. ……… din ………., încheiat între ……………………….. și ……………. pentru lucrările de ……………………………..1.Lucrările la construcția obiectivului au fost demarate în baza Notei nr. 2.073 din 22 mai 1982 a Cancelariei fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, în condiții derogatorii speciale, și au fost continuate în baza Autorizației de construire nr. 9L din 12 septembrie 1990, eliberată de Primăria Municipiului București, cu termen de execuție nespecificat.2.Comisia de recepție, constituită prin Ordinul nr. …………. din ……………. al Secretarului general al Camerei Deputaților, formată din: ………..(nume și prenume)………(calitatea)…………..(instituția reprezentată)……………. și-a desfășurat activitatea în perioada ………………….. .3.Au mai participat la recepție:……….(nume și prenume)………..(calitatea)………(instituția reprezentată)…………………4.Constatările comisiei de recepție:4.1.Documentația scrisă și desenată, prezentată și analizată, este cuprinsă în anexă.4.2.Stadiul fizic al lucrărilor supuse recepției este menționat în anexă.4.3.Lucrările de remedieri necesar a fi executate sunt cuprinse în anexă.4.4.Valoarea declarată a investiției este de …………. lei.5.Comisia de recepție, în urma constatărilor făcute, propune:………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………6.Comisia de recepție motivează propunerea făcută astfel:………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………7.Comisia de recepție recomandă următoarele:………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………8.Prezentul proces-verbal, conținând … file și … anexe numerotate, care fac parte integrantă din prezentul proces-verbal de recepție în fază unică, cu un total de … file, a fost încheiat astăzi, ………… în …… exemplare, în Palatul Parlamentului.

Comisia de recepție*) Președinte: ………………….. …………………………….. Membri: ……………………… …………………………….. ……………………… …………………………….. ……………………… …………………………….. ……………………… –––- *) Numele, prenumele și semnătura. Invitați*)            

 + 
Anexa nr. 2la regulamentINVESTITOR: CAMERA DEPUTAȚILORObiectiv de investiții: Palatul ParlamentuluiPROCES-VERBALRecepția în fază unică pe obiectivNr. …../……..Privind lucrarea …………………….., executată în cadrul Contractului nr. ……………….. din …………………., încheiat între ………… și ……………….. pentru lucrările de ……………………………..1.Lucrările la construcția obiectivului au fost demarate în baza Notei nr. 2.073 din 22 mai 1982 a Cancelariei fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, în condiții derogatorii speciale, și au fost continuate în baza Autorizației de construire nr. 9L din 12 septembrie 1990, eliberată de Primăria Municipiului București, cu termen de execuție nespecificat.2.Comisia de recepție, constituită prin Ordinul nr. …………… din ………… al Secretarului general al Camerei Deputaților, formată din: ……….(nume și prenume)……..(calitatea)………..(instituția reprezentată)………… și-a desfășurat activitatea în perioada …………….. .3.Au mai participat la recepție:…………(nume și prenume)………..(calitatea)…………(instituția reprezentată)…………….4.Constatările comisiei de recepție:4.1.Documentațiile scrise și desenate sunt cuprinse în cartea tehnică a obiectivului pentru fiecare obiect/parte de obiect.4.2.Centralizatorul spațiilor/lucrărilor recepționate în fază unică în etapa I, cu suprafețele și valorile corespunzătoare fiecărui obiect/parte de obiect în parte, sunt cuprinse în anexa la prezentul proces-verbal.4.3.Borderoul centralizator, precum și lista tuturor proceselor-verbale de recepție în fază unică pe obiect/părți de obiect – etapa I – sunt cuprinse în lista-anexă.4.4.Valoarea declarată a obiectivului Palatul Parlamentului, rezultată în urma recepției în fază unică, este de …….. lei.5.Comisia de recepție, în urma constatărilor făcute, propune:……………………………………………………………………………………………………………………6.Comisia de recepție motivează propunerea făcută astfel:……………………………………………………………………………………………………………………7.Comisia de recepție recomandă următoarele:……………………………………………………………………………………………………………………8.Prezentul proces-verbal, conținând …….. file și …… anexe numerotate, care fac parte integrantă din prezentul procesverbal de recepție în fază unică, cu un total de ……. file, a fost încheiat astăzi, …………, în … exemplare, în Palatul Parlamentului.

Comisia de recepție*) Președinte: ………………….. …………………………….. Membri: ……………………… …………………………….. ……………………… …………………………….. ……………………… …………………………….. ……………………… *) Numele, prenumele și semnătura. Invitați*)

 + 
Anexa nr. 3la regulament + 
Cartea TEHNICĂ A CONSTRUCȚIEICentralizatorul pieselor cuprinse în cartea tehnică a construcției1.Fișa de date sintetice2.Capitolul A*): Documentația privind proiectarea3.Capitolul B*): Documentația privind execuția4.Capitolul C*): Documentația privind recepția5.Capitolul D*): Documentația privind exploatarea, repararea, întreținerea și urmărirea comportării în exploatare6.Jurnalul evenimentelor**)Capitolul A*) Documentația privind proiectarea……………………………………………………….……………………………………………………….Capitolul B*) Documentația privind execuția……………………………………………………….……………………………………………………….Capitolul C*) Documentația privind recepția……………………………………………………….……………………………………………………….Capitolul D*) Documentația privind exploatarea, întreținerea, repararea și urmărirea comportării în exploatare……………………………………………………….……………………………………………………….––––-*) Se vor include, pe capitole, borderourile generale ale dosarelor documentației de bază și copiile borderourilor cu cuprinsul fiecărui dosar în parte.**) Documentațiile care compun Jurnalul evenimentelor sunt documentele tehnice referitoare la proiectarea, execuția, recepția, exploatarea și urmărirea comportării în exploatare a construcției și instalațiilor aferente acesteia, existente în arhiva tehnică a investitorului, precum și releveele, expertizele tehnice și documentațiile întocmite în scopul delimitării pe obiecte/părți de obiecte în vederea efectuării recepției în fază unică a obiectivului Palatul Parlamentului.FIȘA DE DATE SINTETICE1.Obiectul/Partea din obiectul de construcție (denumirea și localizarea)……………………………………………………….……………………………………………………….2.Investitorul (denumirea și sediul unității)……………………………………………………….……………………………………………………….3.Delegații investitorului cu sarcini de verificare a calității construcției (numele, prenumele, funcția și atribuția)……………………………………………………….……………………………………………………….4.Proiectantul lucrării (dacă este identificabil)a)denumirea și sediul sau adresa unității proiectante generale și a unităților subproiectante……………………………………………………….……………………………………………………….b)numele și prenumele șefului de proiect……………………………………………………….……………………………………………………….c)numele și prenumele proiectanților de specialitate, denumirea și sediul unităților de care aparțin……………………………………………………….……………………………………………………….5.Verificatorii (verificatorii de proiecte atestați), numele, prenumele și numărul certificatului de atestare (dacă sunt identificabili)……………………………………………………….……………………………………………………….6.Executantul construcției (dacă este identificabil)a)denumirea și sediul sau adresa unității executante (antreprenor general) și, dacă este cazul, ale unităților executante pentru instalațiile aferente construcțiilor……………………………………………………….……………………………………………………….b)numele și prenumele șefului de șantier……………………………………………………….……………………………………………………….c)numele și prenumele conducătorului direct al lucrărilor (șeful punctului de lucru al obiectivului)……………………………………………………….……………………………………………………….7.Modificări intervenite în datele de la pct. 1-6 (data modificării și modificarea)……………………………………………………….……………………………………………………….8.Experții tehnici atestați care au verificat calitatea și comportarea construcției (numele, prenumele și numărul certificatului de atestare)……………………………………………………….……………………………………………………….9.Comisia de recepție a lucrărilor în fază unică (numele, prenumele și unitatea de care aparțin)……………………………………………………….……………………………………………………….10.Data începerii execuției……………………………………………………….……………………………………………………….11.Data aprobării recepției în fază unică – etapa I……………………………………………………….……………………………………………………….12.Data aprobării recepției în fază unică – etapa a II-a……………………………………………………….……………………………………………………….13.Gradul de seismicitate luat în calcul la proiectarea construcției……………………………………………………….……………………………………………………….14.Alte date……………………………………………………….……………………………………………………….……………………………………………………….……………………………………………………….……………………………………………………….……………………………………………………….
 + 
Anexa nr. 3a)la regulamentNORMEde întocmire a cărții tehnice a construcției

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x