de recepţie în fază unică a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora la obiectivul Palatul Parlamentului(actualizat până la data de 13 mai 2016*)
–––- +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) Recepţia în fază unică a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora se constituie ca o componentă a sistemului calităţii în construcţii, prevăzut prin Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi este instrumentul prin care investitorul declară că acceptă şi preia lucrările, cu sau fără rezerve. … (2) Recepţia în fază unică, prevăzută în prezentul regulament, se aplică exclusiv la recepţia spaţiilor existente finalizate, aflate în exploatare în cadrul obiectivului Palatul Parlamentului. … (3) Recepţia în fază unică se realizează etapizat, prin grija investitorului, după cum urmează: … a) etapa I – pe obiecte sau părţi de obiect, delimitate şi identificate corespunzător stadiilor fizice consemnate la data intrării în vigoare a prezentei legi, înscrise în programul general de recepţie; … b) etapa a II-a – pe obiectivul Palatul Parlamentului, corespunzător tuturor spaţiilor ce se supun procedurii de recepţie, şi constă din consemnarea proceselor-verbale de recepţie în fază unică, corespunzător tuturor obiectelor sau părţilor de obiect recepţionate. … +
Articolul 2În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) recepţia în fază unică a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora – actul prin care investitorul declară că acceptă şi preia, cu sau fără rezerve, spaţiile existente finalizate aflate în exploatare în clădirea Palatului Parlamentului, delimitate în obiecte şi/sau părţi de obiect ca unităţi spaţial-funcţionale distincte, inclusiv însumarea acestora în cadrul obiectivului Palatul Parlamentului; … b) obiectiv – suma planimetrică şi spaţială a tuturor spaţiilor şi instalaţiilor funcţionale ce alcătuiesc Palatul Parlamentului – care se supun procedurii de recepţie – şi se compune din obiecte şi/sau părţi de obiect delimitate după criterii spaţial-funcţionale; … c) obiecte/părţi de obiect care se supun procedurii de recepţie – părţi ale obiectivului delimitate pe criterii de funcţionabilitate distinctă în cadrul ansamblului acestuia, ca unităţi spaţial-funcţionale de sine stătătoare – săli, corpuri de clădire, etaje, zone din cadrul acestora, instalaţii speciale de ascensoare, climatizare etc. Delimitarea şi identificarea obiectelor/părţilor de obiect se fac planimetric şi/sau spaţial, pe baza documentaţiilor de specialitate întocmite corespunzător stadiilor fizice consemnate la data intrării în vigoare a prezentei legi. Obiectele sau părţile de obiect se înscriu în programul general de recepţie; … d) cartea tehnică a construcţiei – ansamblul documentelor tehnice referitoare la proiectarea, execuţia, recepţia, exploatarea şi urmărirea comportării în exploatare a construcţiei şi a instalaţiilor aferente acesteia, cuprinzând toate datele, documentele şi evidenţele necesare pentru identificarea şi determinarea stării tehnice/fizice a construcţiei şi a evoluţiei acesteia în timp. În măsura în care unele dintre documentele menţionate nu există în arhiva tehnică a investitorului, acestea vor putea fi înlocuite cu relevee, expertize tehnice ori cu documentaţiile întocmite în scopul delimitării pe obiecte/părţi de obiecte, în vederea efectuării recepţiei în fază unică a obiectivului Palatul Parlamentului; … e) investitor – Camera Deputaţilor, prin Secretariatul general – în numele proprietarului de drept – statul român – exercită prerogativele de gestionare a obiectivului de investiţii Palatul Parlamentului. … +
Capitolul IIRecepţia în fază unică pe obiect/parte de obiect +
Articolul 3(1) Având în vedere importanţa excepţională, gradul de risc sub aspectul siguranţei în exploatare, destinaţia, modul de utilizare, complexitatea şi volumul lucrărilor care fac obiectul recepţiei, comisia de recepţie în fază unică va fi alcătuită din cel puţin 11 membri, numărul de specialişti fiind de minimum 5. … (2) Comisia de recepţie se numeşte de către investitor şi este alcătuită, obligatoriu, din reprezentanţi ai investitorului şi ai Senatului, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti. Ceilalţi membri vor fi specialişti în domeniu, atraşi în comisie la recomandarea asociaţiilor profesionale din domeniul construcţiilor şi al instalaţiilor pentru construcţii. … (3) Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă în comisia de recepţie se numesc la propunerea conducătorilor acestei instituţii, prin ordin. Numele persoanelor desemnate se comunică în scris investitorului, în intervalul de timp de la primirea solicitării până la data întrunirii comisiei de recepţie. … (4) Pentru recepţia lucrărilor aferente spaţiilor care sunt clasificate ca informaţii secret de stat se numeşte o comisie de recepţie specială, care este formată din specialişti deţinători ai certificatului Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. … +
Articolul 4(1) În scopul constituirii/completării cărţii tehnice a construcţiei Palatul Parlamentului, în vederea efectuării recepţiei prevăzute la art. 1 din prezentul regulament, prin grija investitorului se va proceda la reconstituirea arhivei tehnice conţinând documentaţiile tehnico-economice pentru execuţia lucrărilor. … (2) Pentru reconstituirea arhivei tehnice, potrivit prevederilor alin. (1), persoanele fizice şi juridice implicate înainte şi după anul 1990 în activitatea de proiectare şi de execuţie a obiectivului Palatul Parlamentului, care deţin părţi din aceste documentaţii, vor preda investitorului, în original, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, întreaga documentaţie pe care o deţin. … +
Articolul 5(1) Investitorul va comunica data stabilită pentru începerea recepţiei, cu maximum 30 de zile calendaristice înainte, următoarelor persoane sau instituţii: … a) membrilor comisiei de recepţie; … b) proiectantului/proiectanţilor identificabili; … c) executantului/executanţilor identificabili; … d) Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă; … e) Inspectoratului de Stat în Construcţii. … (2) Pentru instalaţiile speciale de ridicat – ascensoare – sau sub presiune se va coopta în comisie reprezentantul numit al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat. … (3) Reprezentanţii proiectantului, ai executantului şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii nu fac parte din comisia de recepţie, aceştia având calitatea de invitat. … (4) Proiectanţii identificabili au obligaţia de a întocmi un raport cuprinzând punctul de vedere asupra executării lucrărilor, care va fi prezentat comisiei de recepţie. … +
Articolul 6Administratorii Palatului Parlamentului din componenţa secretariatelor generale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului întocmesc şi prezintă în faţa comisiei de recepţie punctele de vedere privind execuţia, stadiul fizic şi valorile de inventar ale construcţiei, probate cu documentele existente. +
Articolul 7(1) Comisia de recepţie se întruneşte la data, ora şi locul fixate, iar preşedintele acesteia, numit de investitor, stabileşte programul după care se va desfăşura recepţia. … (2) Comisia de recepţie poate funcţiona numai în prezenţa a cel puţin două treimi din membrii numiţi ai acesteia. Hotărârile comisiei se iau cu majoritate simplă. … (3) În cazul în care comisia nu întruneşte cvorumul prevăzut la alin. (2), preşedintele poate fixa un nou termen în vederea efectuării recepţiei, termen ce nu va depăşi 4 zile lucrătoare de la data fixată iniţial. … (4) În vederea desfăşurării în bune condiţii a recepţiei, investitorul va pune la dispoziţie comisiei de recepţie documentaţia de execuţie, precum şi, în lipsa acesteia, documentele şi explicaţiile care îi sunt necesare şi de care acesta dispune. … +
Articolul 8(1) Comisia de recepţie examinează în mod obligatoriu: … a) respectarea condiţiilor de execuţie impuse de autorităţile competente, comunicate, prin grija beneficiarului, prin documentele recepţiei; … b) conformitatea execuţiei lucrărilor cu cerinţele esenţiale de calitate, conform legii; … c) referatul de prezentare întocmit de administrator cu privire la modul în care au fost executate lucrările; … d) terminarea tuturor lucrărilor, pe stadii fizice, prevăzute în referatul de prezentare, precum şi în documentele constitutive ale cărţii tehnice a construcţiei, aflate în păstrare la investitor. În cazurile în care există dubii asupra înscrisurilor din documentele prezentate, în raport cu cartea tehnică a construcţiei, comisia poate cere expertize, alte documente, încercări suplimentare, probe şi alte teste; … e) referatul administratorului privind comportarea în exploatare a construcţiei şi a instalaţiilor aferente pe perioada de la preluare şi până în prezent, inclusiv evidenţierea viciilor identificate şi a modului de remediere a acestora; … f) valoarea investiţiei înregistrată în documentele contabile, corespunzător stadiilor fizice care se recepţionează. … (2) Examinarea se efectuează, în toate cazurile, prin cercetarea vizuală a construcţiei şi a spaţiilor care se recepţionează, precum şi prin analizarea documentelor existente, inclusiv a celor conţinute în cartea tehnică a construcţiei. … (3) Comisia de recepţie poate cere, în cazuri foarte bine justificate şi/sau în cazul apariţiei unor vicii, efectuarea de încercări şi expertize. … +
Articolul 9La terminarea examinării, comisia consemnează observaţiile şi concluziile în procesul-verbal de recepţie, care cuprinde, în mod obligatoriu, valoarea înregistrată a obiectului/părţii de obiect, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la regulament, şi îl înaintează, în termen de 3 zile lucrătoare, investitorului, împreună cu recomandarea de admitere, cu sau fără obiecţii, a recepţiei, amânarea sau respingerea acesteia. +
Articolul 10Comisia de recepţie recomandă admiterea recepţiei în cazul în care nu există obiecţii sau cele care s-au consemnat nu sunt de natură să afecteze utilizarea lucrării conform destinaţiei sale. +
Articolul 11Comisia de recepţie recomandă amânarea recepţiei, atunci când:a) se constată lipsa sau neterminarea unor lucrări ce afectează siguranţa în exploatare a construcţiei, în conformitate cu cerinţele esenţiale; … b) construcţia prezintă vicii a căror remediere este de durată şi care, dacă nu ar fi făcute, ar diminua considerabil utilizarea lucrării; … c) există, în mod justificat, dubii cu privire la calitatea lucrărilor şi este nevoie de încercări de orice fel pentru a le clarifica. … +
Articolul 12Comisia de recepţie recomandă respingerea recepţiei dacă se constată vicii care nu pot fi înlăturate şi care, prin natura lor, împiedică îndeplinirea uneia sau a mai multor cerinţe esenţiale, caz în care se impun expertize, reproiectări, refaceri de lucrări etc., sau dacă nu se respectă una ori mai multe dintre cerinţele esenţiale. +
Articolul 13Absenţa executantului de la recepţie nu constituie motiv pentru amânarea şi/sau anularea actului de recepţie. În cazul în care executantul nu se prezintă la recepţie sau nu este identificabil, investitorul poate solicita asistenţă pentru recepţie unui expert tehnic neutru, atestat potrivit legii, care să consemneze, separat de procesul-verbal, starea de fapt constatată. +
Articolul 14Situaţiile de absenţă a unor persoane sau delegaţi convocaţi se consemnează în procesul-verbal de recepţie. +
Articolul 15Preşedintele comisiei de recepţie prezintă investitorului procesul-verbal de recepţie, cu observaţiile participanţilor şi cu recomandarea comisiei. Pe baza procesuluiverbal de recepţie, investitorul hotărăşte admiterea, amânarea sau respingerea recepţiei. +
Articolul 16(1) În cazul în care, pentru un obiect sau o parte de obiect, comisia de recepţie recomandă admiterea cu obiecţii, în procesul-verbal de recepţie se vor indica în mod expres acele lipsuri/deficienţe care trebuie să fie remediate şi se vor propune măsuri pentru înlăturarea neregulilor semnalate. În această situaţie, recepţia în fază unică pentru acel obiect sau acea parte de obiect se consideră suspendată până la recepţia lucrărilor de remediere necesare. … (2) Lucrările de remediere şi termenele necesare pentru eliminarea lipsurilor/deficienţelor prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe bază de contract de achiziţii publice de lucrări, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar executarea acestora nu va depăşi 90 de zile calendaristice de la data recepţiei, cu excepţia cazului în care, din cauza condiţiilor climatice, trebuie fixat alt termen. … (3) După executarea lucrărilor de remediere, în decurs de maximum 15 zile calendaristice, investitorul va organiza recepţia acestora în conformitate cu procedura recepţiei la terminarea lucrărilor, potrivit legislaţiei în vigoare. … (4) După recepţia la terminarea lucrărilor de remediere, investitorul va organiza finalizarea recepţiei obiectului/părţii de obiect, potrivit procedurii recepţiei în faza unică. … +
Articolul 17Data recepţiei este cea în care investitorul hotărăşte admiterea acesteia, pe baza recomandării comisiei de recepţie. +
Articolul 18Investitorul preia lucrarea la data prevăzută la art. 17, cu excepţia cazului în care recepţia este suspendată, amânată sau respinsă, după caz. +
Articolul 19(1) Pentru părţile din lucrare, obiecte/părţi de obiect, care nu se supun recepţiei, se încheie un proces-verbal de preluare de către investitor, în care se consemnează starea părţii de lucrare în cauză, măsurile de conservare, precum şi cele de protecţie privind desfăşurarea în siguranţă a activităţii. … (2) Procesul-verbal de preluare încheiat în aceste condiţii nu echivalează cu un proces-verbal de recepţie pentru partea de lucrare în cauză. … (3) Toate riscurile şi pericolele pentru partea preluată trec asupra investitorului, cu excepţia viciilor ascunse şi a celor decurgând din executarea necorespunzătoare. … (4) Investitorul poate cere înscrierea în procesul-verbal de recepţie ce se va întocmi la terminarea lucrării în întregime a viciilor pe care le-a constatat cu ocazia preluării şi le-a consemnat în procesul-verbal respectiv. Pentru partea de lucrare preluată de investitor, perioada de garanţie pentru viciile care nu ţin de siguranţa construcţiei începe de la data terminării remedierilor. … +
Capitolul IIIRecepţia în fază unică pe obiectiv +
Articolul 20Recepţia în fază unică în etapa a II-a pentru obiectivul supus recepţiei se convoacă de către investitor, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la finalizarea tuturor procedurilor de recepţie în fază unică pe obiecte/părţi de obiecte. +
Articolul 21Comisia de recepţie în fază unică în etapa a II-a se întruneşte la data, ora şi locul fixate şi examinează următoarele:a) procesele-verbale de recepţie în fază unică, corespunzător tuturor obiectelor/părţilor de obiect recepţionate, cu propunerea de admitere a recepţiei; … b) documentele privind finalizarea lucrărilor de remediere, după caz; … c) referatul investitorului privind comportarea construcţiei/părţilor de construcţie şi a instalaţiilor aferente în exploatare pe perioada de la preluare până la recepţie. … +
Articolul 22La terminarea recepţiei în fază unică în etapa a II-a, comisia consemnează observaţiile şi concluziile în procesul-verbal final de recepţie, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, pe care îl înaintează investitorului, în termen de 3 zile lucrătoare, împreună cu recomandarea de admitere, cu sau fără obiecţii, a recepţiei. +
Articolul 23(1) Data finală a recepţiei este data notificării de către investitor a hotărârii comisiei de recepţie în fază unică în etapa a II-a, cu propunerea de admitere a recepţiei. … (2) După această dată, toate recepţiile ce se vor efectua la spaţiile – obiectele/părţile de obiect – încă nefinalizate în cadrul obiectivului Palatul Parlamentului vor urma procedurile prevăzute de legislaţia în vigoare privind recepţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora. … +
Capitolul IVDispoziţii finale +
Articolul 24(1) Cheltuielile de orice natură aferente activităţii comisiei de recepţie cad în sarcina investitorului. … (2) Membrii comisiei de recepţie, alţii decât cei care îndeplinesc o sarcină de serviciu, pot fi angajaţi prin contract de prestări de servicii de către investitor, după caz. … (3) Cheltuielile aferente încercărilor necesare în procedura de recepţie se plătesc de către investitor. În situaţiile în care, în urma rezultatelor nefavorabile ale încercărilor, se stabileşte o culpă, cheltuielile respective se suportă de partea în culpă. … (4) Cheltuielile aferente expertizei sau plăţii asistenţei unui expert se efectuează de investitor. În situaţiile în care, în urma rezultatelor expertizei, se stabileşte o culpă, cheltuielile respective se suportă de partea în culpă. … +
Articolul 25Dacă părţile nu ajung la încheierea pe cale amiabilă a procesului-verbal de recepţie, acestea se pot adresa instanţei judecătoreşti competente. +
Articolul 26Procesele-verbale de recepţie, încheiate corespunzător părţilor de obiect, obiectelor sau obiectivului, după caz, se difuzează, prin grija investitorului:a) proiectantului/proiectanţilor identificabil/identificabili; … b) executantului/executanţilor identificabil/identificabili; … c) Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, emitent al autorizaţiei de construire; … d) organului administraţiei financiare locale; … e) administratorilor părţilor de obiect, obiectelor sau obiectivului, după caz. … +
Articolul 27(1) Documentaţiile de execuţie şi documentele privind execuţia lucrărilor, existente în arhiva investitorului, precum şi procesele-verbale de recepţie în fază unică, împreună cu documentele aferente, se constituie în cartea tehnică a construcţiei. … (2) Cartea tehnică a construcţiei se alcătuieşte potrivit normelor şi modelului prevăzute în anexa nr. 3 şi se păstrează de investitor pe toată durata existenţei construcţiei, cu excepţia documentelor şi a documentaţiilor clasificate ca secret de stat, potrivit legii, care vor fi păstrate potrivit prevederilor legale. … +
Articolul 28Anexele nr. 1-3 şi 3a) fac parte integrantă din prezentul regulament. +
Anexa 1––-la regulament––––-INVESTITOR: CAMERA DEPUTAŢILORObiectiv de investiţii: Palatul ParlamentuluiPROCES-VERBALRecepţia în fază unică pe obiect/parte de obiectNr. …../………Privind lucrarea ……………………………………., executată în cadrul Contractului nr. ……… din ………., încheiat între ……………………….. şi ……………. pentru lucrările de ……………………………..1. Lucrările la construcţia obiectivului au fost demarate în baza Notei nr. 2.073 din 22 mai 1982 a Cancelariei fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, în condiţii derogatorii speciale, şi au fost continuate în baza Autorizaţiei de construire nr. 9L din 12 septembrie 1990, eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti, cu termen de execuţie nespecificat.2. Comisia de recepţie, constituită prin Ordinul nr. …………. din ……………. al Secretarului general al Camerei Deputaţilor, formată din: ………..(nume şi prenume)………(calitatea)…………..(instituţia reprezentată)……………. şi-a desfăşurat activitatea în perioada ………………….. .3. Au mai participat la recepţie:……….(nume şi prenume)………..(calitatea)………(instituţia reprezentată)…………………4. Constatările comisiei de recepţie:4.1. Documentaţia scrisă şi desenată, prezentată şi analizată, este cuprinsă în anexă.4.2. Stadiul fizic al lucrărilor supuse recepţiei este menţionat în anexă.4.3. Lucrările de remedieri necesar a fi executate sunt cuprinse în anexă.4.4. Valoarea declarată a investiţiei este de …………. lei.5. Comisia de recepţie, în urma constatărilor făcute, propune:………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………6. Comisia de recepţie motivează propunerea făcută astfel:………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………7. Comisia de recepţie recomandă următoarele:………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………8. Prezentul proces-verbal, conţinând … file şi … anexe numerotate, care fac parte integrantă din prezentul proces-verbal de recepţie în fază unică, cu un total de … file, a fost încheiat astăzi, ………… în …… exemplare, în Palatul Parlamentului. Comisia de recepţie*) Invitaţi*) Preşedinte: …………………..…………………………….. Membri: …………………………………………………….. …………………………………………………….. …………………………………………………….. ………………………–––-*) Numele, prenumele şi semnătura. +
Anexa 2––-la regulament––––-INVESTITOR: CAMERA DEPUTAŢILORObiectiv de investiţii: Palatul ParlamentuluiPROCES-VERBALRecepţia în fază unică pe obiectivNr. …../……..Privind lucrarea …………………….., executată în cadrul Contractului nr. ……………….. din …………………., încheiat între ………… şi ……………….. pentru lucrările de ……………………………..1. Lucrările la construcţia obiectivului au fost demarate în baza Notei nr. 2.073 din 22 mai 1982 a Cancelariei fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, în condiţii derogatorii speciale, şi au fost continuate în baza Autorizaţiei de construire nr. 9L din 12 septembrie 1990, eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti, cu termen de execuţie nespecificat.2. Comisia de recepţie, constituită prin Ordinul nr. …………… din ………… al Secretarului general al Camerei Deputaţilor, formată din: ……….(nume şi prenume)……..(calitatea)………..(instituţia reprezentată)………… şi-a desfăşurat activitatea în perioada …………….. .3. Au mai participat la recepţie:…………(nume şi prenume)………..(calitatea)…………(instituţia reprezentată)…………….4. Constatările comisiei de recepţie:4.1. Documentaţiile scrise şi desenate sunt cuprinse în cartea tehnică a obiectivului pentru fiecare obiect/parte de obiect.4.2. Centralizatorul spaţiilor/lucrărilor recepţionate în fază unică în etapa I, cu suprafeţele şi valorile corespunzătoare fiecărui obiect/parte de obiect în parte, sunt cuprinse în anexa la prezentul proces-verbal.4.3. Borderoul centralizator, precum şi lista tuturor proceselor-verbale de recepţie în fază unică pe obiect/părţi de obiect – etapa I – sunt cuprinse în lista-anexă.4.4. Valoarea declarată a obiectivului Palatul Parlamentului, rezultată în urma recepţiei în fază unică, este de …….. lei.5. Comisia de recepţie, în urma constatărilor făcute, propune:……………………………………………………………………………………………………………………6. Comisia de recepţie motivează propunerea făcută astfel:……………………………………………………………………………………………………………………7. Comisia de recepţie recomandă următoarele:……………………………………………………………………………………………………………………8. Prezentul proces-verbal, conţinând …….. file şi …… anexe numerotate, care fac parte integrantă din prezentul procesverbal de recepţie în fază unică, cu un total de ……. file, a fost încheiat astăzi, …………, în … exemplare, în Palatul Parlamentului. Comisia de recepţie*) Invitaţi*) Preşedinte: …………………..…………………………….. Membri: …………………………………………………….. …………………………………………………….. …………………………………………………….. ………………………–––-*) Numele, prenumele şi semnătura. +
Anexa 3––-la regulament––––- +
Cartea TEHNICĂ A CONSTRUCŢIEICentralizatorul pieselor cuprinse în cartea tehnică a construcţiei1. Fişa de date sintetice2. Capitolul A*): Documentaţia privind proiectarea3. Capitolul B*): Documentaţia privind execuţia4. Capitolul C*): Documentaţia privind recepţia5. Capitolul D*): Documentaţia privind exploatarea, repararea, întreţinerea şi urmărirea comportării în exploatare6. Jurnalul evenimentelor**)Capitolul A*) Documentaţia privind proiectarea……………………………………………………….……………………………………………………….Capitolul B*) Documentaţia privind execuţia……………………………………………………….……………………………………………………….Capitolul C*) Documentaţia privind recepţia……………………………………………………….……………………………………………………….Capitolul D*) Documentaţia privind exploatarea, întreţinerea, repararea şi urmărirea comportării în exploatare……………………………………………………….……………………………………………………….––––-*) Se vor include, pe capitole, borderourile generale ale dosarelor documentaţiei de bază şi copiile borderourilor cu cuprinsul fiecărui dosar în parte.**) Documentaţiile care compun Jurnalul evenimentelor sunt documentele tehnice referitoare la proiectarea, execuţia, recepţia, exploatarea şi urmărirea comportării în exploatare a construcţiei şi instalaţiilor aferente acesteia, existente în arhiva tehnică a investitorului, precum şi releveele, expertizele tehnice şi documentaţiile întocmite în scopul delimitării pe obiecte/părţi de obiecte în vederea efectuării recepţiei în fază unică a obiectivului Palatul Parlamentului.FIŞA DE DATE SINTETICE1. Obiectul/Partea din obiectul de construcţie (denumirea şi localizarea)……………………………………………………….……………………………………………………….2. Investitorul (denumirea şi sediul unităţii)……………………………………………………….……………………………………………………….3. Delegaţii investitorului cu sarcini de verificare a calităţii construcţiei (numele, prenumele, funcţia şi atribuţia)……………………………………………………….……………………………………………………….4. Proiectantul lucrării (dacă este identificabil)a) denumirea şi sediul sau adresa unităţii proiectante generale şi a unităţilor subproiectante … ……………………………………………………….……………………………………………………….b) numele şi prenumele şefului de proiect … ……………………………………………………….……………………………………………………….c) numele şi prenumele proiectanţilor de specialitate, denumirea şi sediul unităţilor de care aparţin … ……………………………………………………….……………………………………………………….5. Verificatorii (verificatorii de proiecte atestaţi), numele, prenumele şi numărul certificatului de atestare (dacă sunt identificabili)……………………………………………………….……………………………………………………….6. Executantul construcţiei (dacă este identificabil)a) denumirea şi sediul sau adresa unităţii executante (antreprenor general) şi, dacă este cazul, ale unităţilor executante pentru instalaţiile aferente construcţiilor … ……………………………………………………….……………………………………………………….b) numele şi prenumele şefului de şantier … ……………………………………………………….……………………………………………………….c) numele şi prenumele conducătorului direct al lucrărilor (şeful punctului de lucru al obiectivului) … ……………………………………………………….……………………………………………………….7. Modificări intervenite în datele de la pct. 1-6 (data modificării şi modificarea)……………………………………………………….……………………………………………………….8. Experţii tehnici atestaţi care au verificat calitatea şi comportarea construcţiei (numele, prenumele şi numărul certificatului de atestare)……………………………………………………….……………………………………………………….9. Comisia de recepţie a lucrărilor în fază unică (numele, prenumele şi unitatea de care aparţin)……………………………………………………….……………………………………………………….10. Data începerii execuţiei……………………………………………………….……………………………………………………….11. Data aprobării recepţiei în fază unică – etapa I……………………………………………………….……………………………………………………….12. Data aprobării recepţiei în fază unică – etapa a II-a……………………………………………………….……………………………………………………….13. Gradul de seismicitate luat în calcul la proiectarea construcţiei……………………………………………………….……………………………………………………….14. Alte date……………………………………………………….……………………………………………………….……………………………………………………….……………………………………………………….……………………………………………………….………………………………………………………. +
Anexa 3a)–––la regulament––––-NORMA 07/11/2008