privind organizarea şi desfăşurarea cursurilor de reintegrare socială şi supraveghere şi a concursului pentru ocuparea funcţiei de consilier de reintegrare socială şi supraveghere sau de şef al serviciului de reintegrare socială şi supraveghere ori de inspector de reintegrare socială şi supraveghere
+
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 1Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, poate fi consilier de reintegrare socială şi supraveghere sau şef al serviciului de reintegrare socială şi supraveghere ori inspector de reintegrare socială şi supraveghere cel care îndeplineşte următoarele condiţii:a) are cetăţenia română şi domiciliul în România; … b) are capacitate deplina de exerciţiu; … c) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; … d) este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei, fapt dovedit pe baza unui examen medical şi psihologic de specialitate; … e) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura sa îl facă incompatibil cu funcţia pe care o îndeplineşte şi se bucura de o buna reputaţie; … f) este licenţiat al unei facultăţi de asistenţa socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept ori absolvent al unei forme de învăţământ postuniversitar în domeniul reintegrarii sociale a infractorilor şi supravegherii acestora; … g) a absolvit cursurile de reintegrare socială organizate de Ministerul Justiţiei ori o formă de învăţământ postuniversitar în domeniul reintegrarii sociale a infractorilor şi supravegherii acestora şi a câştigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiei pentru care candidează. … +
Articolul 2Persoanele care corespund cumulativ condiţiilor prevăzute la art. 1 lit. a)-f) au dreptul sa participe la interviul organizat în vederea selecţiei persoanelor care vor participa la cursurile de reintegrare socială şi supraveghere. +
Articolul 3Candidaţii admişi la interviul de selecţie vor putea participa la cursurile de reintegrare socială şi supraveghere organizate de Ministerul Justiţiei. +
Articolul 4Cursurile de reintegrare socială şi supraveghere vor fi organizate de Direcţia de reintegrare socială şi de supraveghere şi de Direcţia organizare, resurse umane şi statistica judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, cu sprijinul Direcţiei Generale a Penitenciarelor. +
Articolul 5Durata, locul, perioada şi programa cursului vor fi stabilite de Direcţia de reintegrare socială şi de supraveghere din cadrul Ministerului Justiţiei. +
Capitolul 2Organizarea şi desfăşurarea cursurilor de reintegrare socială şi supraveghere +
Articolul 6Data şi locul sustinerii interviului, tematica şi durata acestuia, numărul de posturi vacante şi de locuri la cursul de pregătire vor fi afişate la sediul Ministerului Justiţiei, la sediile tribunalelor şi vor fi aduse la cunoştinţa prin intermediul mass-media cu cel puţin 30 de zile înainte de data sustinerii interviului. +
Articolul 7(1) Dosarul de înscriere la interviu va fi depus la tribunalul în a cărui raza teritorială se afla domiciliul candidatului cu cel puţin 7 zile înainte de desfăşurarea interviului. … (2) Dosarul de înscriere la interviu va cuprinde următoarele documente: … a) copie de pe cartea/buletinul de identitate; … b) copie de pe diploma de licenţă sau adeverinta provizorie şi de pe foaia matricola; … c) certificat de cazier judiciar; … d) adeverinta medicală din care să reiasă ca este apt din punct de vedere medical; … e) o recomandare de la ultimul loc de muncă sau de la universitatea absolvită; … f) curriculum vitae; … g) cerere-tip de înscriere la cursurile de reintegrare socială şi supraveghere; … h) chitanţa de plată a taxei de înscriere la cursurile de reintegrare socială şi supraveghere, emisă de casieria tribunalului în a cărui raza teritorială se afla domiciliul candidatului. … (3) La depunerea dosarului candidatului i se înmânează un exemplar al prezentului regulament şi tematica elaborata de Direcţia de reintegrare socială şi de supraveghere din cadrul Ministerului Justiţiei în vederea desfăşurării cursurilor. … (4) În cazul neprezentarii candidatului la interviu sau la cursuri taxa nu se restituie, considerându-se ca reprezintă contravaloarea cererii-tip de înscriere şi a documentelor înmânate potrivit alin. (3). … (5) Pentru încasarea taxei de înscriere la cursuri tribunalele vor utiliza carnet chitantier separat de cel pentru activitatea curenta. Chitanţele se vor întocmi în trei exemplare, dintre care originalul se va inmana candidatului, un exemplar se va depune la dosar, iar cel de-al treilea exemplar rămâne la cotorul carnetului. … (6) Dosarele candidaţilor înscrişi la interviul de selecţie vor fi înaintate de îndată la Ministerul Justiţiei – Direcţia organizare, resurse umane şi statistica judiciară după finalizarea perioadei de înscriere. … +
Articolul 8Pentru fiecare interviu de selecţie, în funcţie de numărul candidaţilor şi de natura interviului, ministrul justiţiei numeşte comisia de examinare formată din 4 membri, dintre care un preşedinte şi un secretar. Secretarul va verifica conţinutul fiecărui dosar şi va dispune chemarea la interviu a persoanelor care corespund condiţiilor prevăzute la art. 1 lit. a)-f). +
Articolul 9Programarea interviurilor va fi afişată la sediile tribunalelor, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei în termen de cel mult 10 zile de la încheierea perioadei de înscriere. +
Articolul 10Intrarea la interviu se va realiza în funcţie de numărul de înscriere în listele întocmite de comisia de examinare pe baza buletinului/cărţii de identitate. +
Articolul 11În desfăşurarea interviului se vor urmări în principal: motivatia candidatului, experienta relevanta, atitudinea faţă de infractor şi infracţiune, modul de aplicare a principiilor de practica antidiscriminatorie şi abilitatile de lucru în echipa. +
Articolul 12Membrii comisiei de examinare vor completa pentru toţi candidaţii fise de interviu. La sfârşitul fisei fiecare membru al comisiei de examinare va acorda un punctaj. +
Articolul 13Deciziile de admitere sau de respingere a candidaţilor vor fi luate în baza punctajului obţinut la interviu. +
Articolul 14După centralizarea rezultatelor comisia de examinare va întocmi un proces-verbal în care vor fi menţionaţi toţi candidaţii declaraţi admişi. Acest proces-verbal va fi încredinţat Direcţiei organizare, resurse umane şi statistica judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, iar o copie de pe acesta va fi predată Direcţiei de reintegrare socială şi de supraveghere din cadrul Ministerului Justiţiei. +
Articolul 15Rezultatele interviului de selecţie vor fi afişate la sediul Ministerului Justiţiei în termen de doua zile de la finalizarea acestuia. +
Articolul 16(1) Cursurile vor fi susţinute de profesori universitari români şi străini, precum şi de practicieni cu experienta în domeniul reintegrarii sociale şi supravegherii infractorilor. … (2) Cursurile vor avea, în principal, doua părţi: una de pregătire teoretică şi una de practica supervizata. Programa cursului va fi fundamentată pe standardul ocupational al consilierului de reintegrare socială şi supraveghere şi pe curriculumul stabilit de Ministerul Justiţiei în colaborare cu Universitatea "Babes Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Bucureşti. … (3) Fiecare participant care a urmat cursurile de reintegrare socială şi supraveghere va primi un atestat de absolvire a cursurilor, eliberat de Direcţia de reintegrare socială şi de supraveghere din cadrul Ministerului Justiţiei. … +
Articolul 17(1) Vor fi consideraţi absolvenţi ai cursurilor organizate de Ministerul Justiţiei voluntarii organizaţiilor neguvernamentale partenere prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament, care au desfăşurat o activitate de reintegrare socială şi supraveghere în cadrul centrelor experimentale de probaţiune, cadrele din unităţile penitenciare, care au desfăşurat o activitate de reintegrare socială şi supraveghere în cadrul centrelor experimentale de probaţiune, precum şi absolvenţii secţiilor de asistenţa socială, care pot dovedi prin foaia matricola ca au urmat cel puţin 70% din cursurile de specializare prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul regulament, care au fost stabilite de Ministerul Justiţiei în colaborare cu Universitatea "Babes Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Bucureşti. … (2) Voluntarii organizaţiilor neguvernamentale partenere şi cadrele din unităţile penitenciare, care au desfăşurat o activitate de reintegrare socială şi supraveghere în cadrul centrelor experimentale de probaţiune, se vor prezenta la concurs în baza unei adeverinte eliberate de organizaţiile neguvernamentale sau de unităţile penitenciare menţionate la alin. (1). … +
Articolul 18Atestatul de absolvire a cursurilor de reintegrare socială şi supraveghere sau adeverinta eliberata de organizaţiile neguvernamentale ori de unităţile penitenciare conferă titularului sau dreptul de a se prezenta la concursul pentru ocuparea funcţiei de consilier de reintegrare socială şi supraveghere sau de şef al serviciului de reintegrare socială şi supraveghere ori de inspector de reintegrare socială şi supraveghere. +
Capitolul 3Organizarea şi desfăşurarea concursului +
Articolul 19La finalizarea cursurilor va fi organizat concursul pentru ocuparea funcţiei de consilier de reintegrare socială şi supraveghere sau de şef al serviciului de reintegrare socială şi supraveghere ori de inspector de reintegrare socială şi supraveghere. +
Articolul 20Persoanele care corespund cumulativ tuturor condiţiilor prevăzute la art. 1 au dreptul sa participe la concursul pentru ocuparea funcţiei de consilier de reintegrare socială şi supraveghere sau de şef al serviciului de reintegrare socială şi supraveghere ori de inspector de reintegrare socială şi supraveghere. +
Articolul 21Data şi locul sustinerii concursului, cuantumul taxei de înscriere şi numărul de posturi vacante vor fi afişate la sediul Ministerului Justiţiei şi la sediile tribunalelor şi vor fi aduse la cunoştinţa publicului prin intermediul mass-media cu cel puţin 30 de zile înainte de data organizării concursului. +
Articolul 22(1) Dosarul de înscriere la concurs va fi depus cu cel puţin 7 zile înainte de data desfăşurării acestuia la tribunalul în a cărui raza teritorială se afla domiciliul candidatului. … (2) Dosarele vor cuprinde, pe lângă documentele menţionate la art. 7 alin. (2) lit. a)-f), şi următoarele: … a) cerere-tip de înscriere la concurs; … b) adeverinta eliberata de un cabinet psihologic, din care să rezulte ca persoana care candidează este apta pentru exercitarea funcţiei; … c) chitanţa de plată a taxei de înscriere la concurs, emisă de casieria tribunalului în a cărui raza teritorială se afla domiciliul candidatului; … d) copie de pe atestatul de absolvire a cursurilor de reintegrare socială şi supraveghere organizate de Ministerul Justiţiei sau de pe diploma de absolvire a unei forme de învăţământ postuniversitar în domeniul reintegrarii sociale a infractorilor şi supravegherii acestora ori, după caz, adeverinta eliberata de organizaţiile neguvernamentale sau de unităţile penitenciare menţionate la art. 17 alin. (1). … (3) La depunerea dosarului candidatului i se înmânează un exemplar al prezentului regulament şi tematica de concurs elaborata de Direcţia de reintegrare socială şi de supraveghere din cadrul Ministerului Justiţiei. … (4) În cazul neprezentarii candidatului la concurs taxa nu se restituie, considerându-se ca reprezintă contravaloarea cererii-tip de înscriere şi a documentelor înmânate potrivit alin. (3). … (5) Pentru încasarea taxei de înscriere la concurs tribunalele vor utiliza carnet chitantier separat de cel pentru activitatea curenta. Chitanţele se vor întocmi în trei exemplare, dintre care originalul se va inmana candidatului, un exemplar se va depune la dosar, iar cel de-al treilea exemplar rămâne la cotorul carnetului. … (6) Dosarele candidaţilor înscrişi la concurs vor fi înaintate de îndată la Ministerul Justiţiei – Direcţia organizare, resurse umane şi statistica judiciară după finalizarea perioadei de înscriere. … +
Articolul 23Pentru fiecare concurs organizat, în funcţie de numărul candidaţilor şi de probele susţinute, ministrul justiţiei numeşte comisia de examinare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor. +
Articolul 24(1) Intrarea candidaţilor în sălile de concurs se va face pe baza listelor întocmite pentru fiecare sala, în care se va menţiona prezenta sau absenta. După verificarea identităţii prin prezentarea cărţii/buletinului de identitate fiecare candidat va fi repartizat în banca. … (2) Candidaţii care nu se vor afla în sala în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine concursul. … (3) Înainte de a se dicta subiectele candidaţii înscriu numele şi prenumele pe coltul foii ce urmează să fie lipit, pe care se aplică ştampila Ministerului Justiţiei – Direcţia de reintegrare socială şi de supraveghere. … (4) Pe toată durata desfăşurării probelor în sălile de concurs au acces delegaţii care supraveghează lucrările, membrii comisiei de examinare şi persoanele desemnate să aplice ştampila pe coltul indoit al colilor. Accesul altor persoane este cu desăvârşire interzis. … (5) Orice frauda sau încercare de frauda dovedită se sancţionează prin eliminare din concurs. În aceste cazuri delegaţii care supraveghează lucrările îl sesizează de îndată pe preşedintele comisiei de examinare, care întocmeşte un proces-verbal despre constatările făcute şi măsurile luate, iar lucrarea se anulează, cu menţiunea "frauda". … (6) Timpul destinat pentru elaborarea lucrării este cel stabilit de comisia de examinare. După expirarea timpului stabilit pentru concurs delegatul care a supravegheat desfăşurarea acestuia strânge toate lucrările în ordinea predării lor de către candidaţi şi le preda cu număr comisiei de examinare care le înscrie într-un borderou. … (7) Dacă examinarea se face în mai multe sali se va întocmi câte un borderou pentru lucrările din fiecare sala. … (8) Lucrarea se considera predată de candidat după verificarea stării acesteia de către delegatul care a supravegheat desfăşurarea concursului şi după semnarea de către candidat în borderou. … +
Articolul 25(1) Comisia de examinare va corecta lucrările în termen de maximum 15 zile de la data finalizarii concursului şi va preda întregul material de concurs Direcţiei organizare, resurse umane şi statistica judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, care va lua măsurile pentru afişarea rezultatelor concursului la sediul Ministerului Justiţiei şi la sediile tribunalelor. … (2) Comisia de examinare va aprecia lucrările cu note de la 0 la 10 şi va întocmi tabelul de clasificare a candidaţilor. … (3) Vor fi admişi, în limita posturilor vacante, candidaţii care au obţinut cel puţin media 7 la concurs. … (4) În cazuri excepţionale ministrul justiţiei poate stabili prin ordin ca media de promovare a concursului să fie cel puţin media 6. … (5) Candidaţii nemultumiti de notele acordate la concurs pot depune contestaţii la Direcţia organizare, resurse umane şi statistica judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei în termen de 48 de ore de la data afişării rezultatelor. … (6) În cazul în care contestaţiile se depun la sediile tribunalelor, acestea vor fi transmise de îndată prin fax la Direcţia organizare, resurse umane şi statistica judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei. … (7) Contestaţiile se soluţionează în termen de maximum 10 zile de la depunerea acestora de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, numita potrivit art. 22. … +
Articolul 26(1) Rezultatele finale ale concursului şi data la care va avea loc repartizarea pe posturi a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul regulament se vor afişa potrivit art. 25 alin. (1). … (2) Repartizarea candidaţilor admişi se va face în funcţie de notele obţinute la concurs, de opţiunile candidaţilor şi de numărul de posturi vacante. … +
Articolul 27Comisia de repartizare va fi compusa din directorul Direcţiei organizare, resurse umane şi statistica judiciară sau un delegat al acestuia, directorul Direcţiei de reintegrare socială şi de supraveghere şi o persoană desemnată de directorul Direcţiei de reintegrare socială şi de supraveghere. +
Articolul 28Lucrările scrise şi procesele-verbale privind rezultatele concursului vor fi anexate la dosarul de personal al candidaţilor declaraţi admişi. +
Articolul 29Dosarele, lucrările scrise, procesele-verbale referitoare la ceilalţi candidaţi şi alte lucrări în legătură cu concursul se arhiveaza şi se păstrează potrivit nomenclatoarelor arhivistice. +
Anexa 1–––la regulament–––––LISTAcuprinzând organizaţiile neguvernamentale care au sprijinit activitatea centrelor experimentale de probaţiune1. Asociaţia "Grupul Roman pentru Apărarea Drepturilor Omului" Bucureşti2. Asociaţia "Alternative Sociale" Iaşi3. Fundaţia "Prison Fellowship România" Cluj-Napoca4. Asociaţia "Stil AlterNativ" Arad5. Asociaţia "Sf. Petru şi Pavel" Timişoara6. Asociaţia "Oameni pentru Oameni" Focsani7. Fundaţia "Familia şi Ocrotirea Copilului" Bucureşti8. Fundaţia "Pro-Probaţiune" Dej. +
Anexa 2––-la regulament ––––- CURRICULUM MINIM privind cursurile de specializare în domeniul reintegrarii sociale şi supravegherii1. Introducere în domeniul reintegrarii sociale şi supravegherii2. Metodologia activităţii de reintegrare socială şi supraveghere3. Notiuni de drept penal şi procedura penală4. Criminologie5. Dezvoltare instituţională şi cooperare instituţională6. Informatica socială7. Sănătate mentala şi infracţiune8. Problema dependentei9. Sociologie aplicată10. Psihologia dezvoltării11. Practica de specialitate.––––-