Notă …
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 103 din 4 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 527 din 27 iunie 2019. +
Capitolul IDispoziții comune +
Articolul 1Dispozițiile prezentului regulament se aplică auditorilor de justiție admiși la Institutul Național al Magistraturii până în anul 2019 inclusiv. +
Capitolul IIPregătirea judecătorilor și procurorilor în perioada de stagiu +
Articolul 2(1)Judecătorii stagiari și procurorii stagiari efectuează un stagiu cu o durată de un an, potrivit legii.(2)Perioada de stagiu începe din ziua în care judecătorii stagiari și procurorii stagiari au fost numiți în aceste funcții.(3)Nu sunt incluse în perioada de stagiu concediile de maternitate și concediile pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și alte concedii sau orice alte întreruperi ale activității care, însumate, depășesc 30 de zile lucrătoare, pentru partea care depășește această durată.(4)Prin excepție de la alin. (3), concediile de odihnă, cursurile de pregătire profesională organizate de Institutul Național al Magistraturii, precum și concediile de studii de specialitate plătite pentru pregătirea și susținerea examenului de capacitate sunt incluse în perioada de stagiu. +
Articolul 3Judecătorii stagiari și procurorii stagiari sunt obligați să continue pregătirea profesională pe toată durata stagiului, sub coordonarea îndrumătorului de stagiu. +
Articolul 4(1)Conducerea judecătoriei și conducerea parchetului de pe lângă aceasta sunt obligate să asigure condiții optime pentru desfășurarea stagiului și pentru pregătirea judecătorilor stagiari și a procurorilor stagiari, în scopul perfecționării cunoștințelor teoretice și practice specifice activității.(2)În acest scop, președinții judecătoriilor și prim-procurorii parchetelor de pe lângă acestea vor desemna la începutul perioadei de stagiu un judecător, respectiv un procuror, cu o pregătire profesională temeinică și experiență, care va coordona pregătirea judecătorilor stagiari și, respectiv, a procurorilor stagiari.(3)Activitatea fiecărui judecător stagiar și procuror stagiar va fi analizată trimestrial de către judecătorul, respectiv procurorul desemnat. Aceștia din urmă vor propune conducerii judecătoriei sau, după caz, a parchetului de pe lângă aceasta măsurile ce se impun pentru îmbunătățirea pregătirii profesionale și a activității judecătorilor stagiari și a procurorilor stagiari, întocmind trimestrial un referat de evaluare privind însușirea de către aceștia a cunoștințelor practice specifice activității de judecător sau de procuror. +
Articolul 5(1)În vederea prezentării la examenul de capacitate, ultimul referat de evaluare va fi însoțit de avizul consultativ al președintelui curții de apel sau, după caz, al procurorului general al parchetului de pe lângă aceasta.(2)Constatările referatelor de evaluare vor fi consemnate în fișa pentru stagiul de practică a judecătorului sau a procurorului. În această fișă președintele judecătoriei sau, după caz, prim-procurorul parchetului de pe lângă aceasta va înscrie și perioadele de întrerupere a stagiului. +
Capitolul IIIOrganizarea și desfășurarea examenului de capacitate +
Articolul 6(1)După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii stagiari și procurorii stagiari sunt obligați să se prezinte la examenul de capacitate.(2)În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiar este respins la examenul de capacitate, acesta este obligat să se prezinte la următorul examen, organizat potrivit prezentului regulament.(3)Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la două sesiuni atrage pierderea calității de judecător stagiar sau de procuror stagiar, din ziua validării rezultatelor examenului de către Consiliul Superior al Magistraturii. În această situație, judecătorul stagiar sau procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare.(4)Consiliul Superior al Magistraturii, pentru motive temeinice, la cererea judecătorului stagiar sau a procurorului stagiar, cu avizul conducătorului instanței sau al parchetului la care acesta funcționează, poate aproba amânarea examenului de capacitate numai o singură dată.(5)Judecătorul stagiar sau procurorul stagiar care, din motive justificate, nu s-a prezentat la examenul de capacitate poate susține acest examen dacă de la încheierea stagiului și până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2 ani. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.(6)După trecerea termenului de 2 ani, persoanele prevăzute la alin. (5) sunt obligate să efectueze din nou stagiul, potrivit legii. +
Articolul 7(1)Examenul de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari se organizează de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii.(2)Data, locul, modul de desfășurare a examenului de capacitate și calendarul de desfășurare se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Direcției resurse umane și organizare și a Institutului Național al Magistraturii, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii și se comunică instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, cu cel puțin 90 de zile înainte de data stabilită pentru examenul de capacitate.(3)Tematica și bibliografia, precum și cererea-tip de înscriere se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii, se transmit instanțelor și parchetelor și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii, cu cel puțin 90 de zile înainte de data stabilită pentru examenul de capacitate. +
Articolul 8(1)Înscrierea la examenul de capacitate se face în termen de 60 de zile de la publicarea datei examenului.(2)Cererile de înscriere la examenul de capacitate se depun la Consiliul Superior al Magistraturii.(3)La cererea-tip de înscriere se anexează:a)diploma de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, în copie; … b)referatele de evaluare și avizul consultativ al președintelui curții de apel sau, după caz, al procurorului general al parchetului de pe lângă aceasta; … c)fișa de stagiu, în original. … +
Articolul 9Se pot înscrie la examen judecătorii stagiari și procurorii stagiari al căror stagiu se va împlini până în ultima zi a examenului de capacitate. +
Articolul 10Examenul de capacitate constă în verificarea cunoștințelor teoretice și practice prin probe scrise și orale. +
Articolul 11(1)Probele scrise constau în lucrări cu subiecte distincte pentru judecători și procurori, inclusiv soluționarea unor spețe și redactarea de lucrări cu caracter practic, în funcție de specificul activității candidaților.(2)Probele scrise se susțin la următoarele materii:a)drept civil; … b)drept procesual civil; … c)drept penal; … d)drept procesual penal. … +
Articolul 12Probele scrise se vor susține pe parcursul a două zile, după următoarea repartizare:– prima zi: proba la drept civil și drept procesual civil; … – a doua zi: proba la drept penal și drept procesual penal. … +
Articolul 13(1)Probele orale se susțin la următoarele materii: fundamentele constituționale ale statului de drept, instituțiile de bază (din: dreptul civil, dreptul procesual civil, dreptul penal, dreptul procesual penal), organizarea judiciară și Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.(2)Examinarea se face pe bază de bilete. +
Articolul 14Pe durata desfășurării probelor scrise și orale este permisă consultarea legislației indicate în tematică și bibliografie, cu excepția celei comentate și adnotate. +
Articolul 15(1)Consiliul Superior al Magistraturii numește comisia de organizare a examenului de capacitate, comisia de elaborare a subiectelor, comisia de corectare, comisia de soluționare a contestațiilor și comisia de mediere.(2)Nu vor fi numite în comisii persoanele care au soțul sau soția, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaților. Toți membrii comisiilor vor completa declarații în acest sens.(3)Dacă incompatibilitatea prevăzută la alin. (2) se ivește ulterior desemnării membrilor comisiilor, membrul în cauză are obligația să se retragă și să comunice de îndată această situație președintelui comisiei, în vederea înlocuirii sale. +
Articolul 16(1)Comisia de organizare a examenului de capacitate se constituie prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Direcției resurse umane și organizare a Consiliului Superior al Magistraturii și a Institutului Național al Magistraturii, și coordonează organizarea și desfășurarea acțiunilor pentru examen.(2)Comisia de organizare a examenului de capacitate se compune din:– președinte: secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii, secretarul general adjunct sau directorii Direcției resurse umane și organizare, după caz; … – vicepreședinți: directorii Institutului Național al Magistraturii sau directorii Direcției resurse umane și organizare, după caz; … – membri: directori, șefi de serviciu, judecători și procurori detașați în cadrul Consiliului Național al Magistraturii sau al Institutului Național al Magistraturii, consilieri juridici asimilați magistraților din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, funcționari publici și personal contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii; … – responsabili de sală și supraveghetori, precum și alte persoane care desfășoară activitate pentru buna organizare a examenului. Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), aceste persoane sunt numite prin hotărâre a președintelui comisiei de organizare a examenului de capacitate, de regulă, din aceleași categorii de personal ca și membrii comisiei. … +
Articolul 17(1)Comisia de organizare a examenului de capacitate are, în principal, următoarele atribuții:1.transmite cererea-tip de înscriere, tematica și bibliografia de examen către curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea; … 2.centralizează cererile de înscriere la examen, întocmește listele de înscriere, verifică îndeplinirea de către candidați a condițiilor legale de participare la examen, întocmește și afișează lista candidaților care îndeplinesc condițiile legale de participare la examen și afișează lista finală a candidaților; … 3.controlează și îndrumă acțiunile privind organizarea și desfășurarea examenului, constând, în principal, în: identificarea și, după caz, închirierea spațiilor adecvate pentru susținerea probelor de examen, procurarea necesarului de rechizite, asigurarea asistenței medicale pe parcursul desfășurării examenului și a pazei necesare pentru păstrarea ordinii publice la centrele de examen și de evaluare, asigurarea cheltuielilor de transport, cazare și diurnă, după caz, pentru membrii comisiilor; … 4.ia măsuri pentru securizarea subiectelor, a baremelor de evaluare și notare și a lucrărilor scrise la sediul Institutului Național al Magistraturii și în timpul transportului acestora, precum și păstrarea ordinii publice la centrele de examen și de evaluare; … 5.asigură confecționarea ștampilelor-tip pentru examen, numerotate; … 6.instruiește, cu 24-48 de ore înaintea datei examenului, responsabilii de sală numiți prin hotărâre a președintelui comisiei de organizare a examenului de capacitate; … 7.preia de la comisia de elaborare a subiectelor subiectele pentru proba scrisă și baremele de evaluare și notare, în plicuri distincte, închise și sigilate; … 8.coordonează multiplicarea subiectelor pentru probele scrise, imediat după extragerea variantei de examen, în funcție de numărul candidaților, sigilând apoi plicurile care conțin necesarul de subiecte pentru fiecare sală; … 9.distribuie candidaților subiectele multiplicate pentru probele scrise; … 10.afișează baremul de evaluare și notare la centrele de examen, după încheierea probei scrise, și asigură publicarea acestuia, precum și a subiectelor de examen pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii; … 11.preia, în ziua desfășurării examenului, lucrările scrise, organizează transportul acestora de la centrele de examen la centrul de evaluare și răspunde de securitatea lor; … 12.ia măsuri pentru ca în spațiile în care se desfășoară probele de examen, precum și în cele în care își desfășoară activitatea comisia de corectare sau comisia de soluționare a contestațiilor să nu pătrundă persoane străine, neautorizate de comisie sau neprevăzute de prezentul regulament; … 13.predă și primește de la comisiile de corectare și de soluționare a contestațiilor, după caz, lucrările scrise, borderourile individuale de notare, borderoul centralizator și procesele-verbale cuprinzând deciziile acestor comisii; … 14.asigură respectarea procedurii de evaluare și notare; … 15.calculează mediile generale și întocmește listele finale; … 16.analizează desfășurarea și rezultatele examenului și prezintă concluziile Consiliului Superior al Magistraturii; … 17.informează de îndată conducerea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la orice situație deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezentul regulament, precum și cu privire la orice situație care impune anularea unor subiecte, cum ar fi pierderea, deteriorarea ori desecretizarea unui subiect; … 18.propune Plenului Consiliului Superior al Magistraturii eventualele modificări în modul de organizare și desfășurare a examenului; … 19.asigură afișarea și publicarea simultană pe paginile de internet, de către Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii, a rezultatelor finale ale examenului; … 20.îndeplinește orice alte atribuții necesare bunei desfășurări a examenului. … (2)Președintele comisiei de organizare a examenului de capacitate ia toate măsurile necesare îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (1). În acest scop, președintele comisiei de organizare a examenului de capacitate stabilește fișa de atribuții pentru vicepreședinți și membrii comisiei, precum și instrucțiunile pentru responsabilii de sală și supraveghetori. +
Articolul 18(1)Comisia de organizare a examenului de capacitate verifică îndeplinirea condițiilor de participare la examen a candidaților și întocmește lista acestora cu cel puțin 25 de zile înaintea datei examenului. Lista candidaților se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii și se publică simultan pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.(2)Candidații respinși pot formula contestații în termen de 48 de ore de la publicarea listei pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.(3)Contestațiile se depun la Consiliul Superior al Magistraturii de către personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor sau la curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea de către judecători și procurori și se înaintează de îndată, prin fax, comisiei de organizare a examenului de capacitate.(4)Contestațiile vor fi soluționate de Secția pentru judecători, respectiv Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 3 zile, prin hotărâre care se comunică de îndată contestatarului.(5)După pronunțarea hotărârii secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii se întocmește lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la examen, listă care se aduce la cunoștința publică prin modalitățile prevăzute la alin. (1). +
Articolul 19(1)Comisiile de elaborare a subiectelor și, în cazul probelor scrise, comisiile de corectare, de soluționare a contestațiilor și de mediere sunt numite prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, distinct pentru judecători, respectiv procurori. Comisiile de elaborare a subiectelor pentru probele orale constituie, în cazul acestora, și comisii de examinare.(2)Comisiile pentru judecători sunt alcătuite din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, judecători de la curțile de apel și formatori de la Institutul Național al Magistraturii.(3)Comisiile pentru procurori sunt alcătuite din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurori de la parchetele de pe lângă curțile de apel și formatori de la Institutul Național al Magistraturii.(4)Comisia de mediere este formată din membrii comisiei de elaborare a subiectelor, membrii comisiei de corectare și un alt membru.(5)Comisiile prevăzute la alin. (1) au un președinte comun, distinct pentru judecători, respectiv procurori. Președintele este membru al comisiei de elaborare a subiectelor, veghează la respectarea regulilor de elaborare a subiectelor, stabilește timpul de examen, precum și repartizarea lui între comisii și coordonează activitatea comisiilor pe care le conduce. Președintele nu poate corecta lucrări și nici soluționa contestații.(6)Aceeași persoană, cu excepția situației prevăzute la alin. (4) și a președintelui comisiilor indicate la alin. (1), nu poate face parte din mai mult de o comisie.(7)Desemnarea membrilor acestor comisii se face pe baza consimțământului scris, exprimat anterior.(8)Componența nominală a acestor comisii se stabilește în conformitate cu dispozițiile legii și ale prezentului regulament, Institutul Național al Magistraturii putând formula recomandări în acest sens.(9)Membrii comisiilor de elaborare a subiectelor, de corectare, de soluționare a contestațiilor și de mediere vor semna contracte de participare în comisii cu privire la modalitățile de plată și respectarea atribuțiilor ce le revin potrivit dispozițiilor prezentului regulament.(10)Declarațiile și contractele de participare în comisii vor fi centralizate de comisia de organizare a examenului de capacitate și se păstrează alături de celelalte documente de examen.(11)În comisiile prevăzute la alin. (1) vor fi numiți și membri supleanți. +
Articolul 20(1)Comisiile pentru probele scrise se constituie în mod distinct, la drept civil și drept procesual civil, respectiv la drept penal și drept procesual penal.(2)Comisiile de examinare la probele orale au cel puțin 3 membri și se constituie în mod distinct, la următoarele materii:a)drept civil; … b)drept procesual civil; … c)drept penal; … d)drept procesual penal; … e)fundamentele constituționale ale statului de drept; … f)organizarea judiciară și Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, care constituie o singură materie de examen. … +
Articolul 21Numirea membrilor comisiilor de elaborare a subiectelor pentru probele scrise și orale se face cu cel puțin 5 zile înaintea datei de desfășurare a acestor probe. +
Articolul 22Comisia de elaborare a subiectelor are, în principal, următoarele atribuții:1.elaborarea subiectelor de examen, cu respectarea următoarelor reguli:a)să fie în concordanță cu tematica și bibliografia aprobate și publicate de Consiliul Superior al Magistraturii și de Institutul Național al Magistraturii; … b)să evidențieze operațiile gândirii – analiză, sinteză, generalizare – în trăsături ale procesului de gândire – flexibilitate, dimensiunea critică etc.; … c)să fie astfel formulate încât tratarea lor să angajeze cât mai multe posibilități de analiză, de sinteză și de generalizare din partea candidaților; … d)să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă un grad de complexitate corespunzător conținutului tematicii și bibliografiei, pentru a fi tratate în timpul stabilit; … e)să se evite repetarea subiectelor de la examenele anterioare; … f)timpul necesar rezolvării subiectelor să nu depășească timpul alocat desfășurării probei de examen; … g)să anunțe/să indice pentru fiecare subiect atât punctajul prevăzut în barem, cât și timpul recomandat pentru rezolvare; … h)să se evite, pe cât posibil, subiectele ce conțin probleme controversate în doctrină și în practică sau, în cazul unor astfel de situații, să se puncteze toate soluțiile a căror corectitudine din punct de vedere legal poate fi argumentată logic și coerent; … i)în notarea lucrărilor să se pună accentul pe motivarea soluției alese de candidat; în barem pot să fie punctate modalități alternative de motivare a soluției alese de candidat; … j)să se asigure unitatea de evaluare la nivel național; … … 2.predarea către comisia de organizare a examenului de capacitate, cu cel puțin 12 ore înainte de desfășurarea probelor scrise, a subiectelor și baremelor de evaluare și de notare, pe discipline de examen, în plicuri distincte, închise și sigilate; … 3.elaborarea, pentru probele scrise, a câte 3 variante de subiecte pentru fiecare materie, din care se alege prin tragere la sorți numărul subiectului probei scrise; … 4.predarea către comisia de corectare, cel târziu la momentul începerii corectării lucrărilor, a ghidurilor de corectare pentru probele scrise; … 5.elaborarea, pentru probele orale, a unui punctaj de evaluare. … +
Articolul 23(1)Comisia de corectare se constituie odată cu numirea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor.(2)Instruirea corectorilor se efectuează de către președintele comun prevăzut la art. 19 alin. (5).(3)Comisia de corectare examinează contestațiile la barem, sub coordonarea președintelui comisiei și cu consultarea comisiei de elaborare a subiectelor.(4)În cazul în care comisia de corectare respinge toate contestațiile, baremele inițiale de evaluare și notare devin definitive.(5)În cazul în care membrii comisiei de corectare apreciază că una sau mai multe contestații sunt întemeiate, iar membrii comisiei de elaborare a subiectelor sunt de acord cu această soluție, comisia de corectare adoptă baremele definitive.(6)În situația prevăzută la alin. (5), dacă membrii comisiei de corectare și cei ai comisiei de elaborare a subiectelor nu ajung la un acord, baremele de evaluare și notare definitive se stabilesc de către comisia de mediere. Comisia de mediere hotărăște cu votul majorității membrilor săi. +
Articolul 24(1)Numirea membrilor comisiei de soluționare a contestațiilor pentru probele scrise are loc odată cu numirea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor.(2)Comisiile de soluționare a contestațiilor reevaluează lucrările ale căror note inițiale au fost contestate și acordă note, conform baremelor de evaluare și notare definitive și ghidurilor de corectare. +
Articolul 25(1)Comisia de elaborare a subiectelor stabilește câte 3 variante de subiecte pentru fiecare materie.(2)Subiectele și baremele de evaluare și de notare, pe discipline de examen, vor fi puse în plicuri separate, sigilate și vor fi predate comisiei de organizare a examenului de capacitate cu cel puțin 12 ore înainte de desfășurarea probei scrise.(3)Prin tragere la sorți de către un reprezentant desemnat de candidați vor fi stabilite subiectele pentru lucrările scrise, care vor fi multiplicate în număr egal cu cel al candidaților la examen, introduse în plicuri sigilate și predate responsabililor din sălile de examen. Președintele comisiei de organizare a examenului de capacitate și persoana care a efectuat tragerea la sorți semnează pe versoul plicului ce conține varianta extrasă.(4)După verificarea integrității plicurilor cu subiecte, supraveghetorii le vor distribui candidaților, comunicând ora începerii și ora încheierii probei de examen. +
Articolul 26(1)Accesul candidaților în sălile de examen este permis pe baza unui act de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei.(2)Pe durata desfășurării probelor scrise și orale este permisă consultarea legislației indicate explicit în tematică și bibliografie. Se interzice candidaților să dețină asupra lor pe timpul desfășurării probelor scrise și orale orice alte lucrări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și orice mijloc electronic de comunicare. Încălcarea acestor dispoziții atrage eliminarea din examen.(3)În vederea elaborării lucrărilor scrise candidații folosesc numai cerneală sau pix cu pastă de culoare neagră.(4)Candidații se așază în ordine alfabetică, conform listelor afișate. Fiecare candidat primește o teză de examen tipizată, cu ștampila Consiliului Superior al Magistraturii, pe care își scrie cu majuscule numele și prenumele și completează citeț celelalte date de pe colțul ce urmează a fi lipit, precum și coli obișnuite, marcate cu ștampila Consiliului Superior al Magistraturii, pentru ciorne. Colțul tezei de examen va fi lipit și ștampilat la momentul predării lucrării, numai după ce persoanele care supraveghează în sală au verificat identitatea candidaților și completarea corectă a tuturor datelor prevăzute și după ce responsabilii de sală au semnat în interiorul porțiunii care urmează a fi sigilată.(5)Din momentul deschiderii plicului cu subiecte niciun candidat nu mai poate intra în sală și niciun candidat nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea scrisă și semnează de predarea acesteia. Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține proba respectivă.(6)Pe toată durata desfășurării probelor scrise este interzisă părăsirea sălii de examen de către candidați. În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el trebuie să fie însoțit de un supraveghetor, până la înapoierea în sala de examen.(7)Niciun membru al comisiei de organizare a examenului de capacitate nu poate părăsi centrul de examen și nu poate comunica în exterior conținutul subiectelor de examen până la încheierea probei scrise. +
Articolul 27(1)Timpul destinat elaborării lucrărilor scrise este cel stabilit de comisia de elaborare a subiectelor și nu poate depăși 4 ore, socotite din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Punctajul acordat și timpul recomandat pentru rezolvare, pentru fiecare subiect, se transmit candidaților odată cu subiectele.(2)Pe parcursul desfășurării probei scrise membrii comisiei de organizare a examenului de capacitate și supraveghetorii de săli nu pot da candidaților indicații referitoare la rezolvarea subiectelor și nu pot aduce modificări subiectelor sau baremelor. Orice nelămurire legată de subiecte se discută direct cu comisia de elaborare a subiectelor.(3)Candidații care doresc că corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală. În cazul în care unii candidați, din diferite motive – corectări numeroase și greșeli care ar putea fi interpretate drept semn de recunoaștere -, doresc să își transcrie lucrarea, fără să depășească timpul stabilit, aceștia primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de către supraveghetori în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite inițial se anulează pe loc de către supraveghetori, menționându-se pe ele „anulat“, se semnează de aceștia și se păstrează în condițiile stabilite pentru lucrările scrise.(4)Fiecare candidat primește teze de examen tipizate și coli de ciornă câte îi sunt necesare.(5)La expirarea timpului acordat candidații predau lucrările în faza în care se află, sub semnătură, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Ultimii 3 candidați rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.(6)La predarea lucrărilor supraveghetorii barează spațiile nescrise, verifică numărul de pagini și îl trec în procesele-verbale pe care le semnează candidații, precum și în rubrica prevăzută pe prima pagină a lucrării.(7)Președintele sau vicepreședintele comisiei de organizare a examenului de capacitate preia lucrările sub semnătură de la responsabilii de sală, membrii comisiei procedând ulterior la amestecarea și numerotarea lucrărilor.(8)Frauda dovedită atrage eliminarea din examen. Se consideră fraudă și înscrierea numelui candidatului pe teza de examen în afara rubricii care se sigilează și orice alte semne distinctive care ar permite identificarea lucrării, precum și nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2). În aceste cazuri responsabilul de sală consemnează într-un proces-verbal faptele și măsurile luate, iar lucrarea se anulează cu mențiunea „fraudă“. Procesul-verbal se comunică comisiei de organizare a examenului de capacitate și candidatului respectiv.(9)Pentru fiecare sală de examen se întocmește un proces-verbal. +
Articolul 28(1)Corectarea lucrărilor se face conform baremelor și ghidurilor de corectare stabilite de comisia de elaborare a subiectelor, pentru fiecare subiect de examen, bareme care se afișează după încheierea probelor scrise, la centrele de examen. În termen de 24 de ore de la afișare candidații pot face contestații la barem, care se transmit Consiliului Superior al Magistraturii și se soluționează potrivit art. 23 alin. (3)-(6).(2)În situațiile prevăzute la art. 23 alin. (4) și (5), contestațiile la barem se soluționează în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestare, iar în situațiile prevăzute la art. 23 alin. (6), în termen de 72 de ore de la expirarea termenului de contestare. Soluția se motivează în termen de 3 zile de la expirarea termenului prevăzut pentru soluționarea contestațiilor. Baremele definitive stabilite în urma soluționării contestațiilor se publică de îndată pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.(3)În cazul admiterii de contestații la barem, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune sancționarea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor care sunt răspunzători de admiterea contestațiilor, în măsura în care se reține reaua-credință sau grava neglijență a acestora.(4)Persoanele prevăzute la alin. (3) pot fi sancționate cu reducerea sau neplata drepturilor bănești cuvenite pentru activitatea prestată; acestor persoane le poate fi interzisă și participarea în comisii similare pe o perioadă de până la 3 ani.(5)Sancțiunile prevăzute la alin. (4) se aplică în funcție de circumstanțele concrete și proporțional cu consecințele produse. +
Articolul 29(1)Corectarea lucrărilor se face separat de către 2 membri ai comisiei de corectare, pentru fiecare dintre materiile prevăzute la art. 11 alin. (2), respectându-se baremele de evaluare și de notare și ghidurile de corectare stabilite de comisia de elaborare a subiectelor sau modificate în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1). Lucrările scrise se notează, pentru fiecare dintre materiile prevăzute la art. 11 alin. (2), cu note de la 0 la 10, cu două zecimale. Corectarea și notarea pe baza baremului se înregistrează în borderouri de notare separate, de către fiecare corector, semnate de aceștia pe fiecare pagină. Nota finală la fiecare materie o reprezintă media celor două note acordate. Dacă între notele acordate diferența este mai mare de un punct, nota finală va fi stabilită de o comisie formată din cei 2 corectori și un arbitru desemnat dintre ceilalți corectori de către președintele comisiilor, prin tragere la sorți. Nota dată la reevaluare se consemnează într-un borderou de notare distinct, sub semnătura celor 3 membri ai comisiei de reevaluare, și se trece pe lucrare, în rubrica specială a foii de examen, cu cerneală neagră, sub semnătură, de către comisia de organizare a examenului de capacitate. Nota 1 se acordă atunci când punctajul obținut de candidat, ca medie sau în urma reevaluării, este mai mic sau egal cu această notă.(2)Pe timpul corectării, colțul lucrării nu se desigilează. Notele acordate se înscriu în borderou sub semnătura celor care le-au acordat și apoi pe lucrare, în rubrica specială a foii de examen, cu cerneală neagră, sub semnătură, de către comisia de organizare a examenului de capacitate. După ce toate lucrările scrise au fost corectate și notate, iar notele înscrise pe lucrări, acestea se deschid în prezența președintelui comisiei de organizare a examenului de capacitate, iar notele finale se înregistrează imediat în borderourile de examen.(3)Mediile aritmetice vor fi calculate cu două zecimale. +
Articolul 30Rezultatele probelor scrise ale examenului de capacitate se înscriu într-un tabel care se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii și se publică simultan pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii. +
Articolul 31(1)Contestațiile pentru examenul de capacitate cu privire la probele scrise se depun de către candidați, în termen de 72 de ore de la afișarea rezultatelor, la sediul Institutului Național al Magistraturii sau la sediile curților de apel ori parchetelor de pe lângă acestea, caz în care se înaintează de îndată, prin fax, Institutului Național al Magistraturii.(2)În vederea soluționării contestațiilor, lucrările scrise vor fi resigilate și renumerotate, fiind înscrise într-un borderou separat.(3)Fiecare lucrare a cărei notă inițială a fost contestată se recorectează de către 2 membri ai comisiei de soluționare a contestațiilor. În cazul în care se constată o diferență mai mare de un punct între notele celor 2 corectori și cel puțin una dintre note este minimum 5 sau dacă diferența dintre media stabilită de comisia de corectare și de comisia de soluționare a contestațiilor este mai mare de 1,5 puncte, în favoarea candidatului, nota finală va fi stabilită de o comisie formată din cei 2 corectori membri ai comisiei de soluționare a contestațiilor și un arbitru desemnat dintre ceilalți corectori prin tragere la sorți de către președintele comisiilor.(4)Contestațiile se soluționează de către comisia de soluționare a contestațiilor în termen de 3 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), iar decizia comisiei este irevocabilă.(5)Nota acordată la contestații nu poate fi mai mică decât nota contestată.(6)Lista cuprinzând rezultatele finale ale probei scrise, după soluționarea contestațiilor, se publică simultan pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii și se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii. +
Articolul 32(1)Cu cel puțin 24 de ore înainte de desfășurarea probelor orale, comisia de organizare a examenului de capacitate întocmește lista alfabetică a candidaților, cu precizarea orei la care trebuie să se prezinte grupele de candidați, și dispune publicarea listelor candidaților pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.(2)Accesul candidaților în sala de examen este permis pe baza unui act de identitate, în ordinea afișată, respectându-se ora prevăzută pentru fiecare grupă.(3)Pentru pregătirea răspunsurilor, fiecare candidat va beneficia de un timp de gândire de cel puțin 30 de minute de la extragerea subiectelor, înaintea susținerii probei orale.(4)Se interzice candidaților să dețină asupra lor, pe timpul desfășurării probelor orale, orice alte lucrări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, cu excepția legislației relevante, precum orice mijloc electronic de comunicare. Încălcarea acestor dispoziții atrage eliminarea din examen.(5)Înregistrarea probelor orale este obligatorie, cel puțin prin mijloace tehnice audio. Înregistrările se păstrează o perioadă de un an de la data desfășurării probei, după care se distrug. +
Articolul 33(1)Notarea se face, în baza punctajului de evaluare elaborat de comisia de examinare, cu note de la 0 la 10, cu două zecimale. Nota acordată la proba orală reprezintă media notelor acordate de fiecare membru al comisiei. Nota 1 se acordă atunci când punctajul obținut de candidat este mai mic sau egal cu această notă.(2)Notarea la probele orale este definitivă. +
Articolul 34(1)Media generală a examenului de capacitate reprezintă media aritmetică a notelor obținute la probele scrise și orale. Pentru a fi declarat admis la examen, candidatul trebuie să obțină cel puțin media generală 7 și cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă și orală.(2)La terminarea examenului comisia de organizare a examenului de capacitate va întocmi un proces-verbal, în care vor fi menționate condițiile de desfășurare a examenului, notele obținute de candidați la probele scrise și orale și media generală pe baza căreia au fost declarați admiși sau respinși.(3)Procesul-verbal va fi semnat de președintele comisiilor prevăzute la art. 19 alin. (1). +
Articolul 35Rezultatele finale ale examenului de capacitate se înscriu în tabelul de clasificare a candidaților, care se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii și se publică simultan pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii. +
Capitolul IVValidarea examenului de capacitate și repartizarea candidaților pe posturi +
Articolul 36(1)Rezultatele examenului de capacitate, procesul-verbal prevăzut la art. 34 alin. (3) și raportul întocmit de compartimentul de specialitate vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii.(2)Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii vor analiza îndeplinirea condițiilor legale de către judecătorii stagiari și procurorii stagiari care au promovat examenul de capacitate, în termen de 10 zile de la comunicarea procesului-verbal prevăzut la alin. (1).(3)În raport cu concluziile secțiilor, compartimentul de specialitate al Consiliului Superior al Magistraturii centralizează rezultatele, întocmește, în ordinea mediilor obținute, tabelul de clasificare a candidaților și efectuează celelalte lucrări necesare procedurii de validare a examenului de capacitate.(4)Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se pronunță cu privire la validarea examenului de capacitate în prima ședință care urmează ședințelor în care secțiile au analizat îndeplinirea condițiilor legale de către judecătorii stagiari și procurorii stagiari care au promovat examenul de capacitate.(5)Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, examenul de capacitate în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea examenului sau că există dovada săvârșirii unei fraude.(6)În cazul invalidării rezultatelor, Consiliul Superior al Magistraturii va stabili o nouă dată pentru susținerea examenului de capacitate. +
Articolul 37După validarea examenului de capacitate, lista tuturor posturilor vacante de la judecătorii și parchetele de pe lângă aceste instanțe se publică de îndată, separat pentru judecători și procurori, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și se afișează la sediile instanțelor și parchetelor, prin grija Consiliului Superior al Magistraturii. +
Articolul 38(1)Candidații declarați admiși la examenul de capacitate au dreptul, în ordinea mediilor, să își aleagă posturile, în termen de 15 zile libere de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. În acest sens, candidații vor fi convocați de către Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea repartizării pe post. Candidații nu pot reveni asupra opțiunii formulate.(2)Judecătorii stagiari pot opta doar pentru posturi de judecător, iar procurorii stagiari pot opta doar pentru posturi de procuror. +
Articolul 39(1)Candidatului care nu și-a exercitat dreptul de alegere în termenul prevăzut la art. 38 alin. (1) i se va propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior al Magistraturii.(2)Refuzul de a accepta propunerea, precum și necomunicarea acceptării postului în termen de 10 zile de la primirea propunerii se consideră demisie. +
Articolul 40Repartizarea pe posturi se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, la sediile instanțelor și ale parchetelor și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. +
Articolul 41(1)La medii egale are prioritate, la alegerea postului, în ordinea următoare, candidatul care funcționează la instanța sau parchetul pentru care a optat ori cel care are o vechime mai mare în magistratură.(2)În circumscripțiile instanțelor și parchetelor unde o minoritate națională are o pondere de cel puțin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale au prioritate candidații cunoscători ai limbii acelei minorități. +
Articolul 42În termen de cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate, secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii vor propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor care au promovat examenul de capacitate. +
Articolul 43(1)Dispozițiile prezentului regulament se aplică în mod corespunzător personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor coordonate sau subordonate, Ministerului Public, precum și din cadrul Ministerului Justiției și al instituțiilor coordonate sau subordonate acestuia.(2)Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, prevăzut la alin. (1), optează, prin cererea de înscriere la examenul de capacitate, pentru susținerea probelor scrise și orale, fie împreună cu judecătorii, fie împreună cu procurorii, lucrările cu caracter practic pe care le vor susține urmând să fie particularizate în funcție de instituțiile de la care provin.(3)La cererea-tip de înscriere, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor va anexa referatul de evaluare întocmit de către conducătorul compartimentului în care stagiarul își desfășoară activitatea, avizat de conducerea instituției în cauză. +
Capitolul VDispoziții finale +
Articolul 44Termenele prevăzute de prezentul regulament se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 din Codul de procedură civilă. +
Articolul 45(1)Pentru cazurile în care prezentul regulament stipulează că un document urmează să fie afișat la sediile instanțelor ori ale parchetelor, anunțul se va afișa de îndată, pe sau lângă ușa de intrare a instanței ori parchetului.(2)Conducătorii instanțelor sau parchetelor de pe lângă acestea transmit documentele primului grefier ori grefierului însărcinat cu activitatea de registratură, indicând perioada pentru care vor fi afișate. În momentul afișării, precum și al retragerii documentului, grefierul va nota ora și data afișării sau a retragerii pe document, însoțite de semnătura sa. Grefierul transmite de îndată documentul retras conducerii instanței sau conducătorului parchetului. +
Articolul 46(1)Cererile de înscriere la examen, însoțite de actele prevăzute la art. 8 alin. (3), sau, după caz, cererile de amânare, precum și lucrările scrise și rezultatele finale obținute la examenul de capacitate vor fi păstrate în mapa profesională a judecătorului sau procurorului.(2)Toate celelalte documente privind desfășurarea examenului de capacitate se arhivează și se păstrează în arhiva Consiliului Superior al Magistraturii, prin grija Direcției resurse umane și organizare.–-