REGULAMENT din 4 februarie 2015

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 03/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 11 februarie 2015
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 97 08/09/2021
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 3REFERIRE LALEGE 123 10/07/2012
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 97 08/09/2021
ActulAPROBAT DEORDIN 5 04/02/2015
ActulCONTINUT DEORDIN 5 04/02/2015





Notă
Aprobat de ORDINUL nr. 5 din 4 februarie 2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 108 din 11 februarie 2015,
 + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Secţiunea 1Scop și domeniul de aplicare + 
Articolul 1(1)Regulamentul privind monitorizarea de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a programelor de conformitate stabilite de operatorii de distribuție a energiei electrice, denumit în continuare regulament, are ca scop stabilirea unor reguli minimale privind:a)întocmirea programelor de conformitate de către operatorii de distribuție care fac parte din operatori economici integrați pe verticală, în acord cu prevederile legii;b)desemnarea și activitatea agenților de conformitate, care monitorizează aplicarea programelor de conformitate, întocmesc și transmit rapoarte la ANRE.(2)Regulile prevăzute la alin. (1) sunt destinate monitorizării de către ANRE a măsurilor luate de operatorii de distribuție prevăzuți la art. 2 lit. a), pentru a se garanta excluderea practicilor discriminatorii și realizarea obiectivului de independență de către acești operatori.
 + 
Articolul 2Prezentul regulament se aplică de către:a)operatorii de distribuție care, potrivit legii, au obligația de a stabili programe de conformitate; în această categorie sunt incluși operatorii de distribuție care fac parte din operatori economici integrați pe verticală, cu excepția operatorilor de distribuție la care sunt racordați mai puțin de 100.000 de clienți finali sau care deservesc sisteme mici, izolate;b)persoanele/organismele desemnate în calitate de agenți de conformitate.
 + 
Secţiunea a 2-aDefiniții și abrevieri + 
Articolul 3Termenii utilizați în prezentul regulament sunt definiți în Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege. + 
Articolul 4Abrevierile utilizate în cadrul prezentului regulament au următoarele semnificații:a)ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;b)OD – operator de distribuție care are obligația de a stabili program de conformitate.
 + 
Capitolul IIProgramul de conformitate + 
Secţiunea 1Obiective + 
Articolul 5Operatorul de distribuție stabilește un program de conformitate, care conține măsurile asumate pentru a garanta excluderea practicilor discriminatorii și stabilește obligațiile specifice impuse angajaților pentru realizarea obiectivului de independență, conform prevederilor Legii. + 
Articolul 6(1)Măsurile cuprinse în programul de conformitate trebuie să vizeze obiectivul de îndeplinire de către operatorul de distribuție care face parte dintr-un operator economic integrat pe verticală a dispozițiilor prevăzute în Lege privind:1.Separarea activităților de distribuție și furnizare:a)OD trebuie să fie independent cel puțin în ceea ce privește forma sa juridică, organizarea și procesul decizional, în raport cu celelalte activități care nu au legătură cu distribuția;b)OD trebuie să fie independent în ceea ce privește organizarea sa și procesul decizional, în raport cu celelalte activități care nu au legătură cu distribuția. În acest sens se vor face referiri privind îndeplinirea următoarelor criterii minimale:(i)persoanele responsabile pentru managementul OD nu pot participa în structurile operatorului economic integrat pe verticală, responsabile direct sau indirect pentru operarea zilnică a activităților de producere, transport ori furnizare de energie electrică;(ii)trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că interesele profesionale ale persoanelor responsabile pentru managementul operatorului de distribuție sunt luate în considerare, într-o manieră de natură să asigure independența de acțiune a acestora;(iii)operatorul de distribuție are dreptul de a lua decizii, în mod efectiv, independent de operatorul economic integrat pe verticală, cu privire la activele necesare pentru operarea, menținerea sau dezvoltarea rețelei, cu respectarea interdicțiilor și obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare;2.Garantarea excluderii practicilor discriminatorii și stabilirea obligațiilor specifice impuse angajaților pentru realizarea obiectivului de independență, prin:a)asigurarea păstrării confidențialității informațiilor comerciale obținute de OD în cursul desfășurării activității sale;b)luarea tuturor măsurilor pentru împiedicarea divulgării discriminatorii a informațiilor privind propria activitate, care pot fi avantajoase din punct de vedere comercial;c)îndeplinirea de către OD a obligației de a nu crea confuzii în desfășurarea activității sale economice, inclusiv de comunicare și publicitate, cu privire la identitatea separată față de operatorul economic care realizează serviciul de furnizare a energiei electrice din cadrul operatorului economic integrat pe verticală, confuzii ce ar putea rezulta, de exemplu, din utilizarea următoarelor elemente de identificare: denumire, siglă/logo identice, emblemă firmă, sediu, pagina de internet etc.(2)Pentru îndeplinirea prevederilor de la alin. (1) pct. 2 OD trebuie să stabilească prin programul de conformitate, fără a se limita la acestea, măsuri privind:a)reguli de conduită ce trebuie respectate de angajați, cu privire la garantarea practicilor nediscriminatorii și realizarea obiectivului de independență;b)liste conținând detalierea tipurilor de informații care trebuie considerate confidențiale și/sau sensibile comercial;c)modalitățile în care informațiile prevăzute la lit. b) trebuie tratate/gestionate în cadrul entităților din OD;d)sancțiunile care se impun angajaților pentru nerespectarea regulilor de conduită prevăzute la lit. a);e)reguli impuse angajaților în relația cu utilizatorii și potențialii utilizatori, privind excluderea oricăror referiri la activitatea de furnizor a operatorului economic integrat pe verticală;f)aplicarea măsurilor stabilite în cadrul programului de conformitate prin politica și strategia firmei, precum și în cuprinsul procedurilor interne ale societății;g)instruirea noilor angajați cu privire la regulile de conduită și informarea periodică a angajaților cu privire la măsurile din programul de conformitate și la îndeplinirea acestora;h)obligații privind furnizarea de date, documente, informații etc. necesare agentului de conformitate în activitatea de monitorizare a programului de conformitate.
 + 
Secţiunea a 2-aPrezentare/Norme minimale de conținut + 
Articolul 7Pentru fiecare măsură cuprinsă în programul de conformitate se stabilesc responsabilitățile pentru ducerea la îndeplinire, precum și calendarul de implementare. Programul de conformitate va fi prezentat pe formulare întocmite conform modelului din anexa nr. 1, la care se vor atașa copii de pe actele referite în formular. + 
Articolul 8(1)Programul de conformitate se întocmește de către OD, se publică pe pagina proprie de internet și se menține în arhivă pe toată durata de valabilitate a licenței pentru activitatea de distribuție a energiei electrice.(2)Programul de conformitate se actualizează anual, până la finalul primului trimestru.
 + 
Capitolul IIIAgentul de conformitate + 
Secţiunea 1Desemnarea agentului de conformitate + 
Articolul 9(1)Operatorul de distribuție desemnează o persoană sau un organism, denumită/denumit agent de conformitate, care să asigure monitorizarea adecvată a respectării programului de conformitate.(2)Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), atribuțiile agentului de conformitate sunt:a)monitorizarea în mod constant a îndeplinirii/respectării de către OD și angajații acestuia a măsurilor și obligațiilor din programul de conformitate, regulamentele și procedurile interne ale OD, cu privire la excluderea practicilor discriminatorii și realizarea obiectivului de independență;b)determinarea/identificarea acelor zone ale activității OD care prezintă risc de nerespectare a programului de conformitate;c)aducerea la cunoștința OD a informațiilor cu privire la angajații sau entitățile din cadrul OD sau societățile afiliate acestuia, despre care are indicii sau dovezi că acționează împotriva prevederilor din programul de conformitate;d)raportarea la ANRE, anual, a concluziilor sale cu privire la îndeplinirea/respectarea de către OD a programului de conformitate;e)raportarea la ANRE, în cadrul raportului anual, a măsurilor luate pentru respectarea independenței sale în raport cu OD și la asigurarea de către OD a resurselor necesare activității sale. + 
Articolul 10(1)Agentul de conformitate al operatorului de distribuție trebuie să fie complet independent în raport cu structurile de decizie din cadrul OD.(2)Agentul de conformitate trebuie să aibă asigurat și garantat, prin regulile și procedurile interne ale OD:a)accesul la toate informațiile și documentele și resursele tehnice, materiale și sediile/punctele de lucru ale OD și ale oricărui operator economic afiliat, care sunt necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale;b)dreptul de a solicita și obține de la oricare angajat al OD informații despre activitatea acestuia.(3)Pentru a asigura independența agentului de conformitate în condițiile alin. (1) se aplică următoarele criterii minime:a)persoana desemnată sau persoanele cu funcție de conducere din cadrul organismului desemnat agent de conformitate nu poate/nu pot face parte din structurile operatorului economic integrat din domeniul energiei electrice care răspunde, direct sau indirect, de gestionarea zilnică a activităților de producere, distribuție și furnizare a energiei electrice;b)în îndeplinirea atribuțiilor sale, agentul de conformitate acționează independent de orice interes în legătură cu operatorul de distribuție care l-a desemnat, precum și cu principalii beneficiari ai serviciilor prestate de către acest operator;c)agentul de conformitate trebuie să cunoască atribuțiile și obligațiile operatorului de distribuție conform legii și reglementărilor în materie, astfel încât să identifice, împreună cu operatorul, măsurile necesare pentru excluderea practicilor discriminatorii și să evalueze implementarea acestora.
 + 
Secţiunea a 2-aÎndeplinirea atribuțiilor de către agentul de conformitate + 
Articolul 11(1)Agentul de conformitate își desfășoară activitatea pe toată durata anului, conform atribuțiilor stabilite de Lege și prezentul regulament.(2)Activitatea de evaluare și monitorizare desfășurată de agentul de conformitate va fi obiectivă, transparentă și interactivă cu OD, în scopul de a se revizui, în timp real, acțiunile întreprinse de persoanele responsabile ale OD, în vederea îndeplinirii măsurilor.
 + 
Articolul 12(1)Agentul de conformitate depune la ANRE, în luna decembrie a fiecărui an, un raport cu privire la implementarea măsurilor din programul de conformitate.(2)Raportul agentului de conformitate va fi întocmit pe formulare de raportare, conform modelului din anexa nr. 2.(3)Raportul agentului de conformitate va fi transmis autorității competente, împreună cu un document care să dovedească comunicarea raportului către OD și un document prin care OD declară că și-a însușit raportul respectiv, semnat de reprezentantul legal al OD.(4)Raportul agentului de conformitate se va publica pe pagina de internet a OD, alături de programul de conformitate, și va fi menținut în arhivă pe toată durata de valabilitate a licenței OD.
 + 
Capitolul IVAutoritatea competentă + 
Articolul 13(1)ANRE monitorizează, potrivit Legii, activitatea operatorului de distribuție care face parte dintr-un operator economic integrat pe verticală, cu privire la aplicarea de măsuri pentru a se garanta excluderea practicilor discriminatorii și stabilirea obligațiilor specifice impuse angajaților acestor operatori economici, pentru realizarea obiectivului de independență.(2)Pentru îndeplinirea prevederilor alin. (1) ANRE analizează programul de conformitate al OD și raportul agentului de conformitate.
 + 
Articolul 14Ca urmare a analizelor efectuate conform art. 13, ANRE poate dispune, după caz, modificarea programului de conformitate, suplimentarea atribuțiilor agentului de conformitate sau aplicarea de sancțiuni în condițiile legii.
 + 
Capitolul VDispoziții finale + 
Articolul 15(1)În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, operatorii de distribuție existenți comunică ANRE agenții de conformitate desemnați conform legii, precum și documentele care fac dovada îndeplinirii criteriului de independență conform prezentului regulament.(2)ANRE are dreptul să solicite operatorului de distribuție, motivat, înlocuirea agentului de conformitate care nu îndeplinește criteriul de independență sau care nu își îndeplinește atribuțiile, conform prezentului regulament.(3)În situațiile prevăzute la alin. (2), precum și în situația desemnării unui nou agent de conformitate, OD este obligat să comunice autorității competente noul agent de conformitate desemnat, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării de la ANRE, împreună cu documentele care fac dovada îndeplinirii criteriului de independență.(4)Înlocuirea agentului de conformitate din inițiativa OD se face numai după informarea prealabilă a ANRE, cu 30 de zile înainte ca aceasta să se producă.(5)Informarea prevăzută la alin. (4) va conține motivele înlocuirii agentului de conformitate. + 
Articolul 16Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.
 + 
Anexa nr. 1la regulament
– Model -
Calendar de implementare a Programului de conformitate stabilit
de operatorul de distribuție …..(…denumirea societății…)……

Nr.crt Măsura Decizia managerială privind implementarea măsurii Termenul -limită pentru implemen-tarea măsurii Responsabilități Semnătura
1 Enunțul măsurii Nr./data, emitent Data Numele și prenumele,funcția, compartimentul

 + 
Anexa nr. 2la regulament
– Model formular de raportare -
Raportul agentului de conformitate
….(…numele/denumirea…)…. privind Programul de conformitate
al operatorului de distribuție ….(…denumirea societății…)….

Nr.crt Măsura Acțiuni întreprinse/Mod de implementare Stadiul implementării(I/PI/NI)*) Documente probante
1

*) ● I – implementat● PI – parțial implementat● NI – neimplementat

––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x