Notă …
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 1 din 30 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 265 din 23 aprilie 2012. +
Capitolul IDispoziții generale +
Articolul 1Prezentul regulamentul stabilește organizarea și atribuțiile Colegiului Național al Asistenților Sociali, denumit în continuare Colegiul, organizarea și atribuțiile organelor de conducere și modul de funcționare a acestora, detalierea condițiilor de exercitare a profesiei de asistent social, drepturile și obligațiile membrilor Colegiului, răspunderea disciplinară/ profesională și regimul sancționator al faptelor ce constituie abateri disciplinare/profesionale. +
Articolul 2(1)Colegiul funcționează în temeiul Legii nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social, denumită în continuare Lege, potrivit prezentului regulament, precum și altor acte emise de organele de conducere ale Colegiului pentru aplicarea unitară și detalierea dispozițiilor legii.(2)Colegiul are ca principal obiect de activitate apărarea, controlul și supravegherea exercitării profesiei de asistent social, aplicarea legilor și regulamentelor care organizează și reglementează exercițiul profesiei, exercitând atribuțiile conferite de lege în calitate de autoritate română competentă pentru profesia de asistent social, în domeniul reglementării profesiei de asistent social și al recunoașterii formărilor și calificărilor profesionale. +
Articolul 3Colegiul coordonează în plan național activitatea asistenților sociali, urmărește respectarea regulilor deontologice în activitatea acestora și asigură cadrul corespunzător pentru perfecționarea nivelului profesional si a calității actelor întocmite de către asistenții sociali prin inițierea și promovarea de programe de formare profesională continuă în domeniul asistenței sociale. +
Articolul 4În scopul îmbunătățirii sistemului legislativ în domeniul asistenței sociale și al actualizării acestuia potrivit dezvoltării și dinamicii social-economice, Colegiul formulează propuneri autorităților sau persoanelor cu inițiativă legislativă pentru proiecte de legi ori acte ale Guvernului și ale ministerelor. +
Articolul 5Colegiul este autonom în raport cu orice autoritate publică sau persoană juridică de drept privat și își exercită atribuțiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni. +
Articolul 6(1)Sediul central al Colegiului este în municipiul București.(2)Colegiul are siglă proprie, aprobată prin hotărârea Congresului Național al Colegiului. Aceasta va figura pe toate documentele emise de Colegiu și de structurile sale teritoriale, cu specificarea sediului central sau, după caz, a sediului/denumirii structurii teritoriale județene/a sectoarelor municipiului București. +
Articolul 7(1)Recunoașterea profesională a diplomelor, certificatelor sau a altor documente care atestă calitatea de asistent social, obținute de cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, se realizează de către Colegiu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.(2)Prevederile alin. (1) se aplică și diplomelor obținute de cetățenii români în unul dintre aceste state. +
Capitolul IIMembrii Colegiului +
Secţiunea 1Dispoziții generale +
Articolul 8Colegiul cuprinde toți asistenții sociali din România înscriși în Registrul național al asistenților sociali din România (RNASR). +
Articolul 9(1)În vederea exercitării profesiei de asistent social, asistenții sociali cetățeni români și asistenții sociali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene stabiliți în România au obligația să se înscrie în Colegiu, în conformitate cu prevederile legale.(2)Calitatea de membru al Colegiului este dovedită cu avizul de exercitare a profesiei în care se înscrie codul de înregistrare în RNASR.(3)Înscrierea în Colegiu și eliberarea avizului de exercitare a profesiei se pot face numai pentru persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de Lege. +
Secţiunea a 2-aDrepturile și obligațiile membrilor Colegiului +
Articolul 10Membrii Colegiului au următoarele drepturi:a)dreptul să aleagă și să fie aleși în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau naționale ale Colegiului; … b)dreptul să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului și să primească informațiile solicitate; … c)dreptul să participe la orice acțiune a Colegiului și să fie informați în timp util despre aceasta; … d)dreptul de a participa la programe de perfecționare și la alte forme de educație continuă pentru asistenți sociali; … e)dreptul de a contesta sancțiunile primite și de a beneficia de prezumția de nevinovăție în cadrul cercetării disciplinare pentru abaterile deontologice și disciplinare efectuate de către organele competente ale Colegiului; … f)dreptul de a-și exprima în mod liber opiniile în toate structurile Colegiului; … g)dreptul de a participa în mod personal la toate dezbaterile referitoare la activitatea proprie; … h)dreptul la liberă practică,în condițiile legii; … i)dreptul la apărarea și reprezentarea intereselor profesionale de către Colegiu. … +
Articolul 11(1)Obligațiile membrilor Colegiului sunt următoarele:a)să cunoască și să respecte normele de deontologie profesională și pe cele care reglementează exercitarea profesiei sau organizarea și funcționarea corpului profesional; … b)să rezolve sarcinile ce le-au fost încredințate de organele de conducere, în calitatea lor de membri sau de reprezentanți ai corpului profesional; … c)să participe la manifestările inițiate de organele de conducere, la activitățile profesionale sau de pregătire profesională inițiate ori organizate de către organele de conducere; … d)să participe la ședințele ori adunările la care au fost convocați; … e)să execute cu bună-credință sarcinile care decurg din hotărârile organelor de conducere ale Colegiului; … f)să se abțină de la deliberările organelor de conducere în care sunt aleși, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuții ale acestor organe, au un interes propriu; … g)să păstreze secretul profesional; … h)să păstreze în cadrul profesiei confidențialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor și voturilor exprimate în organele de conducere; … i)să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calității de membru al Colegiului; … j)să achite în termenul stabilit cotizația și taxele datorate Colegiului; … k)să rezolve litigiile cu alți membri, în primul rând prin mediere de către Comisia de deontologie profesională; … l)să utilizeze parafa profesională pe actele profesionale pe care le întocmesc/efectuează; … m)alte obligații specifice ce decurg din desfășurarea activităților de asistență socială și calitatea lor de asistenți sociali stabilite prin Codul deontologic al profesiei de asistent social sau alte acte adoptate de organele de conducere ale Colegiului. … (2)Documentele întocmite de asistentul social în exercitarea profesiei vor fi în mod obligatoriu semnate și parafate de acesta. Modelul și conținutul parafei profesionale utilizate de asistenții sociali se stabilesc prin decizie a președintelui Colegiului. +
Secţiunea a 3-aÎncetarea/suspendarea calității de membru al Colegiului +
Articolul 12Încetarea calității de membru al Colegiului intervine în situațiile prevăzute la art. 29 din Lege, precum și în cazul retragerii definitive a avizului de exercitare a profesiei sau a atestatului de liberă practică în asistența socială. +
Articolul 13(1)Suspendarea calității de membru al Colegiului intervine în următoarele condiții:a)la cererea membrilor Colegiului, care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei; … b)la cererea membrilor Colegiului, în situația în care a intervenit suspendarea raporturilor de muncă/serviciu sau, după caz, suspendarea activității formei de exercitare independentă a profesiei; … c)ca urmare a aplicării unor sancțiuni de suspendare temporară a avizului de exercitare a profesiei sau a atestatului de liberă practică, pe durata acestei suspendări; … d)ca urmare a constatării ivirii unei situații de incompatibilitate, pe durata termenului de grație prevăzut de Lege pentru soluționarea acesteia; … e)în caz de neplată a taxelor și/sau cotizațiilor profesionale către Colegiu timp de 2 ani de la scadența acestora, până la lichidarea integrală a datoriilor. … (2)Dreptul de a exercita profesia de asistent social poate fi suspendat și în cazul în care împotriva asistentului social s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.(3)Suspendarea prevăzută la alin. (1) lit. c)-e) se dispune prin hotărâre a Biroului executiv al Colegiului (BEX), iar cea prevăzută la alin. (2) prin hotărâre a Consiliului Național al Colegiului.(4)Pe durata suspendării la cerere se suspendă drepturile și obligațiile ce decurg din Lege și din prezentul regulament. +
Articolul 14În cazul în care măsura suspendării a fost luată pentru neplata taxelor și contribuțiilor profesionale, independent de contestarea deciziei, la cererea asistentului social în cauză, BEX, după verificarea temeiurilor cererii sau a dovezii achitării taxelor/cotizațiilor, poate dispune încetarea măsurii suspendării și ștergerea mențiunilor făcute în aceasta privință. +
Articolul 15(1)Asistenții sociali au obligația de a notifica de îndată Colegiului despre orice situație care ar putea duce la suspendarea/încetarea exercitării profesiei, precum și despre orice situație în care a intervenit suspendarea/încetarea raporturilor de muncă/serviciu în termen de 10 zile lucrătoare de la data ivirii situației respective.(2)Exercitarea profesiei de către asistentul social al cărui drept de exercitare a profesiei este suspendat potrivit prevederilor art. 13, în perioada măsurii suspendării, constituie abatere disciplinară gravă și se sancționează potrivit prevederilor prezentului regulament. +
Secţiunea a 4-aÎntreruperea exercitării profesiei +
Articolul 16(1)Asistenții sociali care nu exercită profesia o perioadă consecutivă mai mare de 8 ani pierd de drept calitatea de membru al Colegiului și dreptul de a exercita profesia.(2)Nu se consideră întrerupere a exercitării profesiei perioada în care asistentul social urmează forme de învățământ de specialitate ori perfecționare profesională sau cercetare în domeniu. +
Articolul 17(1)În vederea redobândirii dreptului de exercitare a profesiei, asistenții sociali prevăzuți la art. 16 alin. (1) sunt obligați să urmeze un program intensiv de pregătire profesională.(2)Metodologia privind organizarea și desfășurarea programelor intensive de pregătire profesională, precum și tematica acestora se elaborează de către Comisia de strategie și dezvoltare profesională și se aprobă de către BEX.(3)Cheltuielile aferente desfășurării programului de pregătire profesională se suportă, în principal, din taxele de participare. Consiliul Național al Colegiului poate aproba alocarea unor fonduri în acest sens, în limita sumelor prevăzute anual în bugetul de venituri și cheltuieli. +
Secţiunea a 5-aFormarea profesională +
Articolul 18(1)Membrii Colegiului sunt obligați să realizeze numărul anual de credite de formare profesională continuă, acesta fiind de minimum 10 credite profesionale pentru fiecare an de practică în profesie, indiferent de treapta de competență profesională.(2)Nerealizarea numărului integral de credite prevăzut la alin. (1) reprezintă abatere profesională și se sancționează potrivit prevederilor prezentului regulament.(3)Nerealizarea numărului integral de credite pe parcursul a 3 ani reprezintă abatere profesională gravă și poate atrage inclusiv suspendarea avizului de exercitare a profesiei până la realizarea numărului total de credite.(4)La stabilirea numărului de credite se vor avea în vedere programele, activitățile și alte forme de formare profesională avizate de Colegiu, precum și programele de formare organizate de către Colegiu. +
Articolul 19Documentele care atestă participarea și/sau absolvirea programelor de formare profesională continuă se transmit Colegiului în mod obligatoriu, în fotocopie conformă, la începutul fiecărui an calendaristic, precum și cu ocazia formulării cererii pentru obținerea unei noi trepte de competență profesională. +
Articolul 20(1)În scopul integrării profesionale și al asigurării calității actului profesional, asistenții sociali debutanți au obligația de a urma un stagiu profesional cu o durată de 3 luni sub îndrumarea unui asistent social coordonator.(2)Selecția asistenților sociali coordonatori se face de către angajator, cu avizul Colegiului, dintre alți asistenți sociali care îndeplinesc următoarele condiții:a)dețin aviz de exercitare a profesiei cu treapta de competență minimum specialist; … b)au, de regulă, vechime de cel puțin un an în unitatea în care își desfășoară activitatea. … (3)Asistentul social coordonator poate coordona cel mult două persoane în decursul unui an calendaristic, prin excepție putând asigura și coordonarea mai multor persoane, dacă are aprobarea conducătorului unității în cadrul căreia activează și a obținut avizul Colegiului în acest sens. +
Articolul 21(1)Pentru activitatea desfășurată în calitate de coordonator, asistenții sociali beneficiază de un număr de 5 credite profesionale pentru fiecare asistent social a cărui activitate o coordonează.(2)Metodologia privind organizarea și desfășurarea stagiului profesional se elaborează de către Comisia de strategie și dezvoltare profesională și se aprobă de către BEX. +
Capitolul IIIExercitarea profesiei de asistent social +
Secţiunea 1Dispoziții generale +
Articolul 22(1)Asistenții sociali își pot desfășura activitatea numai dacă au calitatea de membri ai Colegiului și dețin aviz de exercitare a profesiei sau, după caz, atestat de liberă practică, eliberate în condițiile Legii de către Colegiu.(2)Profesia de asistent social poate fi exercitată în sectorul publicat sau privat, în regim salarial ori independent, în condiții de liberă practică. +
Articolul 23(1)Asistenții sociali își desfășoară activitatea conform treptelor de competență profesională acordate de către Colegiu, care se înscriu în avizul de exercitare a profesiei.(2)Treptele de competență profesională ale profesiei de asistent social sunt următoarele:a)asistent social debutant; … b)asistent social practicant; … c)asistent social specialist; … d)asistent social principal. … (3)Condițiile de acordare a treptelor de competență profesională, precum și competențele specifice corespunzătoare fiecărei trepte de competență se aprobă prin hotărâre a BEX.(4)Indiferent de forma de exercitare a profesiei, în regim salarial sau independent, asistenții sociali pot îndeplini numai acele activități care corespund treptei de competență profesională înscrise în avizul de exercitare a profesiei. +
Articolul 24(1)În vederea obținerii avizului de exercitare a profesiei de asistent social sau, după caz, a atestatului de liberă practică, persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute Lege depun cererea și documentele necesare, precum și dovada achitării taxei de analizare a cererii la sediul Colegiului sau la sediile structurilor teritoriale ale acestuia.(2)Documentele care se anexează cererilor prevăzute la alin. (1) sunt cele prevăzute de Lege, precum și alte documente care se stabilesc prin hotărâre a BEX. +
Articolul 25(1)În activitatea de eliberare a avizelor de exercitare a profesiei/atestatului de liberă practică, BEX poate decide susținerea unor interviuri în fața Comisiei de avizare și atestare profesională.(2)Metodologia de desfășurare a interviurilor și programul acestora se elaborează de către Comisia de avizare și atestare profesională și se aprobă de către BEX. +
Articolul 26(1)Cererile privind eliberarea avizelor de exercitare a profesiei, atestatelor de liberă practică, precum și cele privind eliberarea certificatelor de înregistrare a formelor independente de exercitare a profesiei se analizează de către Comisia de avizare și atestare profesională, care formulează propuneri de soluționare a acestora în atenția BEX.(2)Solicitantul nemulțumit de hotărârea BEX asupra modului de soluționare a cererii sale poate solicita acestuia revizuirea hotărârii respective, în termen de 10 zile de la comunicare, indicând motivele/probele pe care își întemeiază solicitarea de reanalizare.(3)BEX va reanaliza hotărârea inițială pe baza motivelor/probelor administrate de către solicitant, precum și pe baza exprimării unui punct de vedere al comisiei prevăzute la alin. (1) și va comunica solicitantului hotărârea definitivă în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea cererii de revizuire. +
Secţiunea a 2-aExercitarea profesiei în regim de liberă practică +
Articolul 27(1)Profesia de asistent social în regim de liberă practică poate fi exercitată de asistenții sociali care dețin atestat de liberă practică, numai în una dintre următoarele forme de exercitare independentă a profesiei: cabinete individuale, cabinete asociate sau societăți civile profesionale.(2)Atestatul de liberă practică se eliberează persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de Lege, separat de avizul de exercitare a profesiei, pentru asistenții sociali care dețin aviz de exercitare a profesiei cu treapta de competență principal. +
Articolul 28(1)Formele independente de exercitare a profesiei în regim de liberă practică se declară în mod obligatoriu la Colegiu în vederea înscrierii acestora în RNASR – partea a II-a.(2)Dovada autorizării de către Colegiu a funcționării formei independente de exercitare a profesiei de asistent social o reprezintă Certificatul de înregistrare care se eliberează prin hotărâre a BEX.(3)Procedura de constituire, înregistrare și funcționare a formelor independente de exercitare a profesiei de asistent social este aprobată prin hotărâre a Congresului Național al Colegiului. +
Articolul 29(1)De la data înregistrării în RNASR a societăților civile profesionale sau a cabinetelor asociate, raporturile contractuale se stabilesc între societățile civile profesionale ori cabinetele asociate, pe de o parte, și beneficiarii serviciilor de asistență socială, pe de altă parte, indiferent care dintre asistenții sociali asociați sau salariați îndeplinesc serviciul profesional.(2)Indiferent de forma de desfășurare a activității, în mod individual sau prin asociere, atribuțiile intrinseci profesiei și răspunderea pentru actele profesionale revin exclusiv asistentului social care le-a realizat, în conformitate cu dispozițiile legale.(3)În cadrul formelor independente de exercitare a profesiei își pot desfășura activitatea în regim salarial asistenți sociali cu aviz de exercitare a profesiei, asistenți sociali cu atestat de liberă practică, persoanele prevăzute la art. 34 alin. (2) din Lege care dețin certificat de exercitare a atribuțiilor de asistent social, precum și personal auxiliar.(4)Asistenții sociali nu își pot exercita profesia, în același timp, în mai multe forme independente de exercitare a acesteia.(5)Asistenții sociali își pot schimba oricând forma de exercitare a profesiei, conform normelor în vigoare. +
Articolul 30Desfășurarea unor activități de asistență socială în condițiile neîndeplinirii obligației prevăzute la art. 28 alin. (1) constituie abatere disciplinară și se sancționează conform dispozițiilor prezentului regulament. +
Secţiunea a 3-aDesfășurarea activităților din domeniul asistenței sociale de către persoanele prevăzute la art. 34 alin. (2) din Lege +
Articolul 31(1)Persoanele prevăzute la art. 34 alin. (2) din Lege, aflate în evidența Colegiului, care au absolvit studii postuniversitare în domeniul asistenței sociale, pot exercita atribuții de asistent social corespunzătoare treptei de competență practicant, în baza unui certificat eliberat de către BEX, în condițiile stabilite prin hotărâre a Consiliului Național al Colegiului.(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) nu au calitatea de membru al Colegiului și aplică pe documentele profesionale întocmite pentru exercitarea atribuțiilor de asistență socială o parafă distinctă de cea utilizată de către asistenții sociali, ale cărei model și conținut se aprobă prin decizie a președintelui Colegiului. +
Articolul 32În exercitarea atribuțiilor de asistență socială persoanele prevăzute la art. 31 alin. (1) au obligația de a respecta principiile etice ale profesiei de asistent social, normele de conduită profesională, precum și orice alte prevederi incidente desfășurării activității lor, emise de organele de conducere ale Colegiului. +
Secţiunea a 4-aExercitarea profesiei de asistent social în mod independent sau în regim salarial de către cetățenii străini +
Articolul 33(1)Pot exercita profesia de asistent social în România cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spațiul Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și cetățenii statelor terțe cu care România are acorduri bilaterale de reciprocitate dacă aceștia din urmă dețin documente eliberate de autoritatea română competentă care atestă obținerea unui drept de ședere pe teritoriul României.(2)Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene pot exercita profesia de asistent social, în mod independent sau în regim salarial, recunoașterea diplomelor acestora realizându-se conform dispozițiilor care vizează recunoașterea diplomelor de învățământ superior acordate pentru o perioadă de formare cu o durată de cel puțin 3 ani prevăzute în Legea nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare.(3)Asistenții sociali cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și cetățeni ai Confederației Elvețiene care exercită profesia de asistent social în România au aceleași drepturi și obligații cu privire la exercitarea acesteia cu cele ale asistenților sociali români, membri ai Colegiului. +
Articolul 34(1)În vederea exercitării profesiei de asistent social, în mod independent sau în regim salarial, cetățenii unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene stabiliți în România au obligația să se înscrie în Colegiu, în conformitate cu prevederile legale.(2)Înscrierea în Colegiu și eliberarea avizului de exercitare a profesiei se pot face numai pentru persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei și care dețin documente care atestă dreptul de rezidență pe teritoriul României, eliberate de autoritatea română competentă. +
Articolul 35(1)Recunoașterea profesională a diplomelor cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și cetățenii Elveției, în vederea exercitării profesiei de asistent social în România, se realizează de către Colegiu. Aceste prevederi se aplică și în cazul diplomelor obținute de cetățenii români în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și în Confederația Elvețiană.(2)Recunoașterea profesională a documentelor prevăzute la alin. (1) se face în baza cererii depuse la Colegiu, însoțită de următoarele documente:a)actul de studii/atestatul de competență profesională/ documentul care atestă experiența profesională a solicitantului, în copie legalizată și traducere autorizată; … b)adeverința de autenticitate a actului de studii, eliberată de unitatea de învățământ superior emitentă – în original sau în copie legalizată și traducere autorizată; … c)anexa la actul de studii (foaia matricolă sau suplimentul la diplomă), în copie legalizată și traducere autorizată; … d)documente personale de identificare (pașaportul sau actul de identitate), în copie, precum și dovada de schimbare a numelui, în cazul în care numele înscris pe diplomă nu mai coincide cu cel din actul de identitate, în copie legalizată și traducere autorizată; … e)documente eliberate de autoritățile competente ale statului membru de origine sau proveniența din care să rezulte că solicitantul nu a fost condamnat penal sau nu are suspendat dreptul de a exercita profesia de asistent social, în copie legalizată și traducere autorizată, depuse în termen de 3 luni de la data eliberării acestor documente. … (3)Recunoașterea se face prin hotărâre a BEX, la propunerea Comisiei de avizare și atestare profesională, într-un termen de maximum 3 luni de la data prezentării de către solicitant a dosarului complet. În cazul în care se decide recunoașterea, hotărârea BEX va conține și mențiunile necesare referitoare la eliberarea avizului de exercitare a profesiei pentru solicitant și înscrierea acestuia în RNASR. +
Secţiunea a 5-aExercitarea profesiei de asistent social în contextul prestării de servicii +
Articolul 36Pot exercita profesia de asistent social în contextul prestării de servicii asistenții sociali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene care exercită profesia de asistent social în unul dintre aceste state și care dețin un document eliberat de organismele profesionale recunoscute sau de autoritățile publice care atestă exercitarea legală a profesiei în statul în care sunt stabiliți. Aceste persoane sunt exceptate de la cerința dobândirii calității de membru al Colegiului, a avizului de exercitare a profesiei/atestatului de liberă practică atunci când desfășoară în România activități specifice profesiei de asistent social în contextul prestării de servicii. +
Articolul 37(1)Persoanele prevăzute la art. 36 au obligația de a formula și de a depune la Colegiu o cerere însoțită de următoarele documente, în copie legalizată și traducere autorizată:a)document eliberat de organismele profesionale/autoritățile publice care atestă exercitarea legală a profesiei în statul în care sunt stabilite și că nu le este interzisă exercitarea profesiei, în copie legalizată și traducere autorizată; … b)declarație privind informații referitoare la acoperirea asigurării sau alte mijloace de protecție personală ori colectivă privind răspunderea profesională (se reînnoiește o dată pe an în cazul în care prestatorul intenționează să furnizeze servicii în România în decursul anului respectiv); … c)dovada calificărilor profesionale; … d)declarație referitoare la serviciile prestate; … e)pașaportul sau actul de identitate; … f)declarație privind exercitarea temporară sau ocazională a activității. … (2)Exercitarea temporară a activității constă în desfășurarea activității pe o perioadă limitată de timp ce trebuie indicată de solicitant.(3)Cererea cu documentele aferente se supune aprobării BEX, care va hotărî cu privire la înregistrarea acestor persoane în RNASR pe durata prestării serviciilor.(4)În situația solicitanților care se află la prima prestare de servicii se va proceda la efectuarea verificării calificărilor profesionale ale prestatorului în conformitate cu prevederile Legii nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare. Aceste verificări se realizează de către Comisia de avizare și atestare profesională.(5)Persoanele prevăzute în prezentul articol se înregistrează temporar într-o anexă a RNASR și vor primi o adeverință pe durata prestării serviciilor indicate în cererea solicitantului. Adeverința va avea un model unic pe țară și va fi emisă și semnată de președintele Colegiului. +
Articolul 38Dispozițiile prezentei secțiuni sunt aplicabile prestatorilor care se deplasează în România în scopul exercitării temporare și ocazionale a profesiei de asistent social. Caracterul temporar și ocazional al prestării de servicii se evaluează de la caz la caz, în special în funcție de durata prestării, frecvența, periodicitatea și continuitatea sa. +
Capitolul IVOrganizarea Colegiului +
Secţiunea 1Structura teritorială a Colegiului +
Articolul 39(1)Structura teritorială a Colegiului este formată din sucursale, fără personalitate juridică, constituite de regulă la nivelul fiecărui județ și la nivelul sectoarelor municipiului București, cu un număr minim de 30 de asistenți sociali.(2)În cazul în care într-un județ/sector nu se poate întruni un număr de minimum 30 de asistenți sociali se pot constitui sucursale prin asocierea asistenților sociali din județe/sectoare limitrofe.(3)Sucursala Colegiului este alcătuită din asistenții sociali înscriși în Colegiu care domiciliază/au reședința în raza administrativ-teritorială în care se constituie aceasta.(4)Sucursalele județene și cele ale sectoarelor municipiului București se constituie cu avizul BEX. +
Articolul 40(1)Sucursalele Colegiului sunt constituite prin asocierea liberă a asistenților sociali și declararea acestora la BEX.(2)Sucursalele Colegiului au rolul de a asigura reprezentarea, organizarea și evidența asistenților sociali din zona respectivă, precum și de a duce la îndeplinire orice act emis de către organele de conducere ale Colegiului.(3)Activitatea sucursalei teritoriale se realizează sub autoritatea comitetului sucursalei, fiind coordonată de către BEX.(4)Comitetul sucursalei este format din 5 membri, aleși pentru un mandat de 5 ani, în condițiile Regulamentului electoral al Colegiului.(5)Comitetul sucursalei este condus de un președinte și un vicepreședinte. Înlocuitorul de drept al președintelui sucursalei este vicepreședintele ales.(6)Sucursalele Colegiului, prin Comitetul sucursalei, au obligația de a respecta prevederile Regulamentului de funcționare al sucursalei.(la 09-01-2020,
Articolul 40 din Secțiunea 1 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1 din 21 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 09 ianuarie 2020
)
(7)Regulamentul de funcționare al sucursalei este aprobat prin hotărârea Consiliului Național al Colegiului.(la 09-01-2020,
Articolul 40 din Secțiunea 1 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1 din 21 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 09 ianuarie 2020
)
(8)În caz de nerespectare a prevederilor Regulamentului de funcționare al sucursalei, Biroul executiv poate propune Consiliului Național al Colegiului revocarea comitetului sucursalei și desfășurarea unor noi alegeri.(la 09-01-2020,
Articolul 40 din Secțiunea 1 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1 din 21 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 09 ianuarie 2020
)
+
Articolul 41(1)Adunarea de constituire a structurii teritoriale poate fi convocată de către un grup de inițiativă sau de către o singură persoană, având calitatea de asistenți sociali înregistrați în RNASR, printr-un anunț adus la cunoștința asistenților sociali prin orice mijloc de comunicare, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită pentru ședința adunării de constituire.(2)În urma ședinței adunării de constituire, președintele ședinței, ales de către majoritatea celor prezenți, redactează procesul-verbal al ședinței adunării de constituire, care se semnează în mod obligatoriu pentru confirmare de către cei prezenți.(3)În termen de 15 zile de la data ședinței adunării de constituire, persoana care a prezidat ședința de constituire a sucursalei are obligația transmiterii procesului-verbal prevăzut la alin. (2) în atenția BEX, în vederea obținerii avizului acestuia. Procesul-verbal menționează: data și locul ținerii ședinței, numele și prenumele participanților, adresa sediului structurii teritoriale, precum și datele de contact ale persoanei care a prezidat ședința de constituire.(4)În termen de 30 de zile de la data comunicării avizului BEX, persoana care a asigurat președinția ședinței adunării de constituire a sucursalei are obligația de a desemna membrii comisiei electorale teritoriale în scopul organizării alegerilor la nivel teritorial, în conformitate cu prevederile Regulamentului electoral al Colegiului. +
Articolul 42Comitetul sucursalei are următoarele atribuții:a)elaborează planul de acțiune și raportul anual de activitate ale sucursalei, pe care le supune aprobării adunării generale a membrilor sucursalei și le înaintează BEX; … b)comunică membrilor sucursalei actele cu caracter normativ ale Colegiului; … c)formulează propuneri vizând revizuirea normelor care reglementează exercitarea profesiei de asistent social și le înaintează organelor de conducere ale Colegiului; … d)înregistrează și înaintează spre aprobare BEX cererile formulate în vederea obținerii avizului de exercitare a profesiei de asistent social, a atestatului de liberă practică în asistența socială, precum și a înregistrării formelor independente de exercitare a profesiei de asistent social; … e)desemnează membrii comisiei electorale teritoriale; stabilește data și locul organizării alegerilor la nivel teritorial, inclusiv data celui de-al doilea tur de scrutin, dacă este cazul; … f)poate revoca reprezentanții sucursalei în Congresul Național al Colegiului în situația în care sunt reținute în sarcina acestora abateri de natură a prejudicia onoarea și prestigiul profesiei ori care aduc o gravă atingere imaginii și intereselor Colegiului; … g)îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în prezentul regulament sau în alte acte cu caracter normativ aprobate de organele de conducere ale Colegiului. … +
Articolul 43(1)Adunarea generală a sucursalei este alcătuită din totalitatea membrilor sucursalei, se întrunește anual în ședință ordinară și, ori de câte ori este nevoie, în ședință extraordinară, la convocarea președintelui comitetului sucursalei sau la cererea a cel puțin o treime din numărul membrilor săi.(2)Convocarea adunării generale în ședință ordinară se face cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită pentru ținerea acesteia, iar în ședință extraordinară, cu cel puțin 7 zile înainte, prin înștiințarea membrilor săi, cu menționarea datei, a locului desfășurării și a ordinii de zi. +
Articolul 44(1)Adunarea generală este legal constituită în prezența majorității simple a membrilor săi.(2)Asistentul social suspendat nu poate participa cu drept de vot la ședințele adunării generale.(3)În cazul în care nu este întrunită majoritatea, comitetul sucursalei, de față cu cei prezenți, stabilește o nouă adunare generală în termen de cel mult 7 zile.(4)Adunarea generală, convocată în condițiile alin. (3), își desfășoară activitatea în prezența membrilor care au răspuns convocării. Hotărârile acesteia sunt adoptate cu votul majorității simple a membrilor prezenți. +
Articolul 45Adunarea generală are următoarele atribuții principale:a)alege membrii comitetului sucursalei în condițiile prevăzute de Regulamentul electoral al Colegiului; … b)aprobă planul de acțiune și raportul de activitate ale sucursalei; … c)analizează activitatea comitetului sucursalei; … d)îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în prezentul regulament sau în alte acte cu caracter normativ aprobate de organele de conducere ale Colegiului. … +
Articolul 46(1)În bugetul Colegiului sunt prevăzute sume alocate pentru desfășurarea activității curente a sucursalelor. Cuantumul sumelor se alocă în mod diferențiat, în funcție de numărul de asistenți sociali membri ai sucursalei teritoriale, fără a depăși cuantumul maxim stabilit prin hotărâre a Consiliului, raportat la nivelul veniturilor realizate.(2)Decontarea cheltuielilor către sucursalele teritoriale este condiționată de prezentarea prealabilă a documentelor financiar-contabile doveditoare.(3)Sucursalele nu necesită înregistrare fiscală, nu pot desfășura activități economice în mod direct sau indirect și nu pot percepe taxe ori alte contribuții bănești.(4)Președintele și ceilalți membri ai comitetului sucursalei au dreptul la decontarea cheltuielilor de deplasare efectuate pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice. +
Secţiunea a 2-aAtribuțiile organelor de conducere ale ColegiuluiCongresul Național al Colegiului +
Articolul 47(1)Congresul Național al Colegiului, denumit în continuare Congres, este constituit din președinții comitetului sucursalei și alți membri ai Colegiului, reprezentanți ai sucursalei în Congres, aleși conform Regulamentului electoral al Colegiului, pe baza unei norme de reprezentare de 1 la 100 de membri înregistrați, dar nu mai puțin de un membru aferent fiecărui județ/sector sau fiecărei structuri teritoriale.(2)Perioada mandatului acordat reprezentantului în Congres este de 5 ani. +
Articolul 48(1)Congresul are următoarele atribuții:a)aprobă regulamentul de organizare și funcționare al Colegiului, precum și modificarea acestuia, în baza propunerii BEX; … b)aprobă inițierea propunerilor vizând modificarea și completarea normelor legale care vizează statutul asistentului social și emite acte cu caracter normativ privind exercitarea profesiei de asistent social; … c)alege prin vot secret, în ședințe ordinare, președintele și vicepreședinții Colegiului, precum și membrii comisiilor operative din cadrul BEX, conform Regulamentului electoral al Colegiului; … d)alege prin vot deschis membrii Comisiei electorale centrale permanente; … e)aprobă raportul de activitate al Consiliului Național al Colegiului, precum și alte acte ce intră în competența sa; … f)adoptă hotărâri obligatorii în vederea stabilirii liniilor directoare ale organizării profesiei de asistent social în România, în condițiile prezentului regulament; … g)stabilește obiectivele generale/strategia Colegiului pe termen scurt, mediu și lung. … (2)Congresul poate delega către celelalte organe de conducere una sau mai multe dintre atribuțiile ce îi revin, stabilind condițiile exercitării mandatului acordat. +
Articolul 49(1)Congresul, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a voturilor, în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi.(2)În cazul în care la prima convocare nu se realizează cvorumul necesar, ședința Congresului va avea loc în mod automat în termen de 15 zile, cu aceeași ordine de zi, Congresul putând adopta hotărâri cu majoritate simplă de voturi, fără a mai fi necesară întrunirea cvorumului prevăzut la alin. (1).(3)În caz de absență a președintelui sucursalei sau a reprezentantului titular ales al sucursalei, votul acestora poate fi exprimat de un alt membru al Congresului împuternicit în mod expres de către titular. +
Articolul 50(1)Congresul se întrunește, de regulă, o dată la 5 ani, acesta putându-se întruni și în ședință extraordinară, la solicitarea președintelui sau a celorlalte organe de conducere ale Colegiului.(2)Convocarea Congresului se va face prin orice mijloc de comunicare, inclusiv electronic, cu cel puțin 30 de zile înainte de data fixată.Consiliul Național al Colegiului +
Articolul 51(1)Consiliul Național al Colegiului, denumit în continuare Consiliu, este constituit din președintele și vicepreședinții Colegiului, președinții comisiilor operative din cadrul BEX și președinții comitetelor sucursalelor.(2)Consiliul are următoarele atribuții:a)confirmă măsurile aprobate de BEX în vederea implementării standardelor de calitate în serviciile de asistență socială; … b)aprobă înființarea sau desființarea comisiilor operative sau restructurarea BEX, pe baza propunerii acestuia; … c)examinează și aprobă bilanțul contabil și execuția bugetului de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar încheiat, precum și raportul întocmit de cenzor asupra gestiunii economico-financiare a Colegiului; … d)aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Colegiului pentru exercițiul financiar următor; … e)aprobă Regulamentul electoral al Colegiului, precum și modificarea acestuia; … f)analizează și aprobă raportul de activitate al BEX; … g)aprobă cuantumurile taxelor și cotizațiilor anuale obligatorii, necesare acoperirii cheltuielilor de funcționare și altor activități conexe, la propunerea BEX; … h)aprobă afilierea Colegiului la organizații internaționale profesionale ale asistenților sociali și, după caz, cotele de contribuție la acestea; … i)stabilește cuantumul indemnizațiilor de ședință pentru membrii BEX, membrii comisiilor operative sau ai altor comisii/structuri ale Colegiului; … j)aprobă Codul deontologic al profesiei de asistent social și normele metodologice privind exercitarea profesiei de asistent social, pe baza propunerii BEX, precum și orice modificare a acestora; … k)aprobă normele privind controlul și supravegherea exercitării profesiei, în baza propunerii BEX; … l)soluționează contestațiile formulate împotriva hotărârilor de sancționare emise de către BEX; … m)solicită președintelui Colegiului convocarea Congresului; … n)îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în prezentul regulament sau în orice alte acte emise de organele de conducere ale Colegiului. … (3)Consiliul poate delega către celelalte organe de conducere una sau mai multe dintre atribuțiile ce îi revin, stabilind condițiile exercitării mandatului acordat.(4)Consiliul se întrunește anual sau în ședință extraordinară, la convocarea președintelui Colegiului ori la solicitarea majorității simple a membrilor.(5)În îndeplinirea atribuțiilor specifice, Consiliul adoptă hotărâri obligatorii, cu majoritatea simplă a membrilor.BEX +
Articolul 52BEX este constituit din președintele și vicepreședinții Colegiului și președinții comisiilor operative. +
Articolul 53(1)BEX are următoarele atribuții:a)eliberează avizele de exercitare a profesiei de asistent social, atestatele de liberă practică în asistența socială, precum și certificatele de exercitare a atribuțiilor de asistent social, la propunerea Comisiei de avizare și atestare profesională; … b)aprobă înregistrarea formei independente de exercitare a profesiei în RNASR și eliberează certificatele de înregistrare a formelor independente de exercitare a profesiei de asistent social, la propunerea Comisiei de avizare și atestare profesională; … c)stabilește normele privind condițiile de înregistrare în RNASR a asistenților sociali și a formelor independente de exercitare a profesiei de asistent social; … d)aprobă cererile vizând suspendarea activității formei independente de exercitare a profesiei de asistent social sau suspendarea calității de membru al Colegiului; … e)aprobă cererile vizând înregistrarea modificărilor la certificatul de înregistrare a formei independente de exercitare a profesiei de asistent social; … f)aprobă normele privind standardele de competență profesională în asistența socială, condițiile privind efectuarea perioadei de stagiatură în profesie de către asistenții sociali debutanți, normele privind formarea profesională continuă a asistenților sociali și avizează furnizorii de formare profesională continuă a asistenților sociali, la propunerea Comisiei de formare profesională continuă; … g)aprobă condițiile de acordare a treptelor de competență profesională, precum și competențele specifice corespunzătoare fiecărei trepte de competență; … h)acordă aviz pentru înființarea structurilor teritoriale și asigură coordonarea acestora; … i)stabilește data organizării alegerilor pentru structurile de conducere ale Colegiului la nivel național; … j)elaborează Codul deontologic al profesiei de asistent social, normele metodologice privind exercitarea profesiei de asistent social, normele privind controlul și supravegherea activității profesionale, precum și orice modificare la acestea; … k)aplică sancțiuni disciplinare și soluționează contestațiile formulate împotriva hotărârilor de sancționare dispuse de Comisia de deontologie profesională; … l)coordonează activitatea de promovare a profesiei de asistent social și aprobă programele de strategie profesională privind formarea profesională și dezvoltarea competențelor profesionale ale asistentului social, la propunerea Comisiei de strategie și dezvoltare profesională; … m)gestionează RNASR și asigură reactualizarea și publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condițiile Legii; … n)reprezintă și apără interesele membrilor Colegiului și sesizează organele în drept cu privire la cazurile de încălcare a cadrului organizatoric privind exercitarea profesiei de asistent social; … o)aprobă măsuri în vederea implementării noilor standarde de calitate în serviciile de asistență socială; … p)aprobă propunerile ce urmează a fi formulate ministerului de resort pentru modificarea/completarea reglementărilor existente în domeniul asistenței sociale; … q)stabilește numărul de personal și statul de funcții al structurii executive a Colegiului, precum și salarizarea personalului acesteia și a secretarului executiv; … r)avizează conținutul programelor de pregătire a persoanelor cu formare de nivel mediu care lucrează în domeniul asistenței sociale, pe baza propunerilor formulate de Comisia de formare profesională continuă; … s)emite hotărâri obligatorii în vederea aplicării unitare a Legii și a prezentului regulament; … t)îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în prezentul regulament sau în orice alte acte emise de organele de conducere ale Colegiului. … (2)În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), precum și a altor atribuții specifice ce îi revin, BEX emite hotărâri cu votul majorității simple a membrilor săi.(3)BEX se întrunește lunar în ședință ordinară și ori de câte ori este necesar în ședință extraordinară, la convocarea președintelui Colegiului ori la solicitarea majorității simple a membrilor săi.(4)BEX poate delega secretarului executiv al Colegiului una sau mai multe dintre atribuțiile ce îi revin, stabilind condițiile exercitării mandatului acordat.Președintele și vicepreședinții Colegiului +
Articolul 54(1)Președintele Colegiului reprezintă Colegiul și îl angajează patrimonial prin semnătura sa, în calitate de ordonator principal de credite, în raporturile cu terții(2)Președintele are următoarele atribuții principale:a)reprezintă Colegiul în relațiile cu autoritățile publice, în raporturile cu persoanele fizice și instituțiile sau organizațiile interne și internaționale; … b)inițiază, convoacă și prezidează ședințele celorlalte organe de conducere ale Colegiului; … c)încheie acte în numele Colegiului și semnează orice act emis de către organele de conducere ale Colegiului, în condițiile prezentului regulament; … d)încadrează personalul Colegiului și ordonanțează cheltuielile bugetare ale Colegiului, în funcție de necesități și de bugetul aprobat; … e)asigură comunicarea către structurile teritoriale a actelor cu caracter normativ adoptate de către organele de conducere ale Colegiului; … f)ia măsuri pentru organizarea și buna funcționare a Colegiului; … g)emite decizii pentru aplicarea și detalierea actelor normative emise de organele de conducere ale Colegiului, în condițiile prezentului regulament. … (3)În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, președintele emite decizii.(4)Pentru buna funcționare a activității curente a Colegiului, președintele poate delega una sau mai multe dintre atribuțiile ce îi revin secretarului executiv al Colegiului. +
Articolul 55(1)Președintele Colegiului este sprijinit în activitatea de reprezentare de 2 vicepreședinți aleși prin vot, având următoarele atribuții:a)reprezentarea Colegiului în fața organismelor internaționale, în baza mandatului acordat de președinte; … b)reprezentarea și comunicarea internă a strategiei de dezvoltare profesională a Colegiului, potrivit mandatului acordat de președinte; … c)orice alte atribuții, în baza mandatului expres acordat de către președinte. … (2)Înlocuitorul de drept al președintelui Colegiului, în caz de indisponibilitate, este vicepreședintele care îndeplinește atribuțiile prevăzute la alin. (1) lit. b). +
Articolul 56(1)Mandatul președintelui Colegiului este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată. Mandatul poate înceta în următoarele situații:a)la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) sau în caz de demisie ori de deces; … b)în cazul imposibilității exercitării funcției pentru o perioadă mai mare de 12 luni; … c)în situația aplicării sancțiunii de retragere definitivă a avizului de exercitare a profesiei sau, după caz, a atestatului de liberă practică. … (2)Constatarea încetării mandatului se face prin hotărâre a BEX, care are obligația de a stabili data organizării alegerilor pentru structurile de conducere ale Colegiului în termen de 90 de zile de la data emiterii hotărârii prin care se constată încetarea mandatului președintelui. +
Secţiunea a 3-aComisiile operative ale Colegiului +
Articolul 57(1)În cadrul BEX funcționează următoarele comisii operative:a)Comisia de avizare și atestare profesională; … b)Comisia de formare profesională continuă; … c)Comisia de deontologie profesională; … d)Comisia de strategie și dezvoltare profesională; … e)Comisia de cercetare în asistență socială; … f)Comisia de imagine și comunicare.Alin. (1) al art. 57 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 21 iunie 2016. … (2)Comisiile operative sunt structuri profesionale care desfășoară proceduri de analiză specializată și formulează propuneri în atenția BEX pentru soluționarea cererilor formulate în atenția Colegiului sau, după caz, pentru punerea adecvată în practică a reglementărilor specifice profesiei de asistent social.(3)În vederea eficientizării activității BEX se pot înființa, desființa sau restructura comisiile operative existente, prin hotărâre a Consiliului. În funcție de necesitățile concrete ale Colegiului, Consiliul poate aproba înființarea și a altor comisii de lucru cu activitate permanentă sau temporară.(4)Comisiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) sunt constituite din 3 membri, iar comisiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și f) sunt constituite din 5 membri. Comisiile sunt conduse de un președinte, acesta, precum și ceilalți membri fiind aleși de către Congres, conform Regulamentului electoral al Colegiului.(la 09-01-2020,
Articolul 57 din Secțiunea a 3-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1 din 21 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 09 ianuarie 2020
)
(5)Comisiile sunt legal constituite și își pot desfășura activitatea doar în prezența a două treimi din membrii care le compun. +
Articolul 58(1)Modul de structurare a activității, procedurile și metodologiile de lucru și, după caz, programul întâlnirilor fiecărei comisii sunt aprobate prin hotărâre a BEX.(2)BEX, în funcție de necesități, poate convoca membrii comisiilor operative în ședințe extraordinare. +
Articolul 59Membrii comisiilor de specialitate au următoarele obligații:a)să participe la ședințele la care au fost convocați; … b)să participe la îndeplinirea atribuțiilor specifice ce revin fiecărei comisii; … c)să argumenteze propunerile și recomandările formulate; … d)să păstreze confidențialitatea informațiilor cu care intră în contact în exercitarea atribuțiilor ce le revin în calitate de membri ai comisiilor; … e)să se abțină de la deliberare și să informeze comisia respectivă a BEX atunci când intervine un conflict de interese; … f)să respecte termenele prevăzute de reglementările în domeniul profesiei de asistent social în realizarea atribuțiilor ce le revin. … Comisia de avizare și atestare profesională +
Articolul 60(1)Comisia de avizare și atestare profesională îndeplinește următoarele atribuții:a)analizează cererile de eliberare a avizelor de exercitare a profesiei de asistent social; … b)analizează cererile de acordare a treptelor de competență profesională a asistenților sociali; … c)analizează cererile de eliberare a atestatelor de liberă practică în asistența socială; … d)analizează cererile de eliberare a certificatelor de înregistrare a formelor independente de exercitare a profesiei de asistent social; … e)analizează cererile de eliberare a certificatelor de exercitare a atribuțiilor de asistent social; … f)analizează cererile de suspendare a activității formei independente de exercitare a profesiei, pe cele de înregistrare a modificărilor la certificatul de înregistrare a formei independente de exercitare a profesiei de asistent social, precum și cererile de suspendare/încetare a calității de membru al Colegiului; … g)analizează cererile de prelungire a valabilității avizului de exercitare a profesiei, în condițiile prevăzute de normele incidente în materie; … h)analizează îndeplinirea condițiilor și documentația depusă în vederea soluționării cererilor prevăzute la lit. a)-g); … i)analizează cererile și îndeplinirea condițiilor privind recunoașterea profesională a diplomelor care atestă calitatea de asistent social; … j)propune BEX prelungirea perioadei de valabilitate a avizelor de exercitare a profesiei cu perioada aferentă suspendării, în situația în care asistentul social în cauză a avut suspendate raporturile de muncă/serviciu în perioada de valabilitate a avizului de exercitare a profesiei; … k)formulează în atenția BEX propuneri motivate vizând modul de soluționare a cererilor ce cad în competența sa de soluționare; … l)realizează verificarea calificărilor profesionale ale prestatorului de servicii în condițiile prevăzute de Legea nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare. … (2)În exercitarea atribuțiilor sale, Comisia de avizare și atestare profesională organizează interviuri, în situația în care BEX emite o hotărâre în acest sens. Dispozițiile art. 29 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.(3)Comisia de avizare și atestare profesională exercită orice alte atribuții stabilite de prezentul regulament sau prin acte emise de organele de conducere ale Colegiului.Comisia de formare profesională continuă +
Articolul 61(1)Comisia de formare profesională continuă îndeplinește următoarele atribuții:a)analizează cererile de înregistrare și avizare a furnizorilor de formare profesională continuă a asistenților sociali; … b)analizează cererile de înregistrare și creditare a programelor de formare profesională continuă a asistenților sociali derulate de persoanele prevăzute la lit. a); … c)analizează îndeplinirea condițiilor și documentația depusă în vederea soluționării cererilor prevăzute la lit. a) si b); … d)elaborează programe-cadru de formare profesională continuă și ghiduri în domeniul asistenței sociale, în baza cărora furnizorii de formare elaborează programele de formare profesională continuă; … e)analizează conținutul programelor de pregătire a persoanelor cu nivel mediu care lucrează în domeniul asistenței sociale și formulează în atenția BEX propuneri vizând avizarea acestora; … f)formulează propuneri vizând inițierea unor demersuri de colaborare cu instituțiile de învățământ superior în vederea adaptării curriculei universitare la noile nevoi sociale, organizarea și desfășurarea practicii studenților în domeniul asistenței sociale, precum și cu privire la alte aspecte legate de formarea asistenților sociali; … g)propune BEX modul de soluționare a cererilor prevăzute la lit. a) si b). … (2)Comisia de formare profesională continuă exercită orice alte atribuții stabilite de prezentul regulament sau prin acte emise de organele de conducere ale Colegiului.Comisia de deontologie profesională +
Articolul 62(1)Comisia de deontologie profesională îndeplinește următoarele atribuții:a)participă la elaborarea proiectului de cod deontologic al asistentului social, precum și la redactarea propunerilor vizând modificarea sau completarea acestuia; … b)primește și analizează sesizările referitoare la litigiile ivite între asistenții sociali sau între formele independente de exercitare a profesiei; … c)realizează procedura de conciliere sau, după caz, formulează un răspuns motivat în situațiile în care sesizările prevăzute la lit. b) nu sunt de competența Colegiului ori nu necesită conciliere; … d)aplică dispozițiile prezentului regulament cu privire la instrumentarea plângerilor vizând abaterile disciplinare/ profesionale ale asistenților sociali și pe cele privind realizarea cercetării disciplinare/profesionale prealabile; … e)aplică sancțiunile prevăzute în prezentul regulament; … f)păstrează evidența sancțiunilor aplicate și a documentației întocmite cu prilejul soluționării plângerilor vizând abaterile disciplinare/profesionale ale asistenților sociali sau, după caz, ale persoanelor cu atribuții de asistență socială, luate în evidența Colegiului. … (2)Comisia de deontologie profesională exercită orice alte atribuții stabilite de prezentul regulament sau prin acte emise de organele de conducere ale Colegiului.Comisia de strategie și dezvoltare profesională +
Articolul 63(1)Comisia de strategie și dezvoltare profesională îndeplinește următoarele atribuții:a)elaborează programele de strategie profesională privind formarea profesională și dezvoltarea competențelor profesionale ale asistentului social, precum și alte acte necesare instituirii de standarde de calitate în asistența socială, pe care le supune aprobării BEX; … b)identifică nevoile de formare în domeniul asistenței sociale și întocmește strategii de dezvoltare profesională în vederea dezvoltării competențelor asistenților sociali, precum și pentru creșterea calității actului profesional; … c)identifică parteneri pentru implementarea strategiilor de dezvoltare profesională, precum și pentru programe intensive de pregătire profesională destinate asistenților sociali care au întrerupt activitatea; … d)elaborează metodologia privind organizarea și desfășurarea programelor intensive de pregătire profesională pentru asistenții sociali care au întrerupt activitatea, precum și tematica acestora și le supune spre aprobare BEX; … e)elaborează metodologia privind organizarea și desfășurarea stagiului profesional pentru asistenții sociali debutanți, pe care o supune spre aprobare BEX. … (2)Comisia de strategie și dezvoltare exercită orice alte atribuții stabilite de prezentul regulament sau prin acte emise de organele de conducere ale Colegiului.Comisia de cercetare în asistență socialăNoua subsecțiune a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 21 iunie 2016. +
Articolul 63^1(1)Comisia de cercetare în asistență socială îndeplinește următoarele atribuții:a)desfășoară activități de cercetare în domeniul asistenței sociale, al intervenției sociale și al comunicării sociale; … b)promovează rezultatele studiilor derulate sub egida Colegiului în rândul comunității asistenților sociali, al factorilor de decizie și al publicului larg; … c)propune măsuri pentru îmbunătățirea practicilor sociale prin contribuție la elaborarea, implementarea și evaluarea impactului intervenției asistentului social; … d)colaborează cu diverse instituții de învățământ și de cercetare din țară și din străinătate în vederea promovării asistenței sociale bazate pe dovezi; … e)monitorizează activitatea de cercetare a asistenților sociali înscriși în Colegiu; … f)stimulează activitatea de cercetare a asistenților sociali prin facilitarea accesului la cursuri de formare în domeniu, accesul la infrastructura de cercetare; … g)formulează propuneri către BEX privind instituirea de arii de cercetare socială interdisciplinară; … h)colaborează cu celelalte comisii operative ale Colegiului pentru identificarea temelor de cercetare relevante pentru comunitatea asistenților sociali din România. … (2)Studiile și cercetările elaborate pot fundamenta strategiile de dezvoltare ale Colegiului, precum și politicile publice în domeniul asistenței sociale.(3)Comisia de cercetare în asistență socială exercită orice alte atribuții stabilite de prezentul regulament sau prin acte emise de organele de conducere ale Colegiului.Art. 63^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 21 iunie 2016.Comisia de imagine și comunicareNoua subsecțiune a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 21 iunie 2016. +
Articolul 63^2(1)Comisia de imagine și comunicare îndeplinește următoarele atribuții:a)elaborează strategia de promovare a imaginii Colegiului și o supune aprobării BEX; … b)coordonează acțiunile de promovare a imaginii Colegiului; … c)concepe, elaborează și asigură distribuirea materialelor de promovare a imaginii Colegiului (afișe și postere, broșuri, albume, ghiduri, pliante, fluturași de informare, CD-uri de prezentare etc.); … d)colaborează cu celelalte comisii operative pentru conceperea și diseminarea informațiilor cu privire la activitatea Colegiului; … e)propune manifestări și evenimente de promovare a Colegiului; … f)stabilește configurația și structura site-ului Colegiului www.cnasr.ro, precum și dezvoltarea altor site-uri dedicate evenimentelor organizate de Colegiu și le supune aprobării BEX; … g)monitorizează și analizează imaginea Colegiului în mediul virtual; … h)asigură o bună comunicare cu toate comisiile, departamentele și structurile Colegiului; … i)asigură o bună comunicare cu toate organizațiile, instituțiile sau persoanele fizice interesate de Colegiu; … j)identifică posibilitățile de colaborare în care poate fi implicat Colegiul; … k)identifică toate problemele ce apar în legătură cu imaginea și relațiile Colegiului și le aduce la cunoștința BEX în vederea soluționării acestora. … (2)Comisia de imagine și comunicare îndeplinește orice alte atribuții stabilite de prezentul Regulament sau prin acte emise de organele de conducere ale Colegiului.Art. 63^2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 21 iunie 2016. +
Secţiunea a 4-aComisia electorală centrală permanentă +
Articolul 64(1)Comisia electorală centrală permanentă funcționează în structura Colegiului și își desfășoară activitatea în mod independent, nefiind subordonată organelor de conducere ale Colegiului.(2)Organizarea și funcționarea Comisiei electorale centrale permanente sunt stabilite prin Regulamentul electoral al Colegiului.(3)Comisia electorală centrală permanentă pregătește și organizează alegerile pentru organele de conducere ale Colegiului și coordonează procesul electiv de la nivelul structurilor teritoriale ale acestuia, asigurând implementarea corespunzătoare a dispozițiilor conținute în Regulamentul electoral al Colegiului.(4)BEX are obligația de a asigura condițiile necesare funcționării Comisiei electorale centrale permanente și realizării atribuțiilor ce îi revin.(5)Comisia electorala centrală permanentă poate duce la îndeplinire și alte sarcini specifice stabilite prin hotărâri ale organelor de conducere ale Colegiului. +
Secţiunea a 5-aCorpul de control profesional al Colegiului +
Articolul 65(1)Corpul de control profesional este structura de specialitate a Colegiului cu atribuții vizând controlul și supravegherea exercitării profesiei de asistent social.(2)Organizarea și funcționarea Corpului de control profesional sunt stabilite prin hotărâre a Consiliului.(3)Activitatea Corpului de control profesional este coordonată de către secretarul executiv. +
Articolul 66În desfășurarea activităților specifice, Corpul de control profesional colaborează cu comisiile operative din cadrul BEX și răspunde la solicitările Comisiei de deontologie profesională vizând realizarea unor acțiuni de control care au ca obiectiv clarificarea unor aspecte ce urmează a fi analizate în contextul realizării cercetării disciplinare/profesionale prealabile. +
Articolul 67(1)Persoanele care au calitatea de membru al Corpului de control profesional nu pot desfășura acțiuni de control profesional în cadrul structurilor cu care au avut sau, după caz, au relații contractuale și nici în cadrul celor în care activează soțul, rudele și afinii până la gradul al IV-lea inclusiv.(2)Interdicția prevăzută la alin. (1) se aplică și în situația în care asistenții sociali controlați sunt soț, rude până la gradul al IV-lea sau afini cu persoana care urmează să exercite controlul.(3)Interdicția de a desfășura activități de control intervine și în situațiile în care persoanele care au calitatea de membru al Corpului de control profesional au un interes personal în legătură cu activitatea/persoana supusă controlului, cu excepția situației în care acest conflict a fost adus la cunoștința persoanei care coordonează activitatea Corpului de control profesional și aceasta a apreciat că obiectivitatea actului de control nu poate fi afectată. +
Articolul 68Membrii BEX, cei ai comisiilor operative, ai Comisiei electorale centrale permanente și cei ai Corpului de control profesional au dreptul la indemnizații stabilite prin hotărâre a Consiliului, precum și la decontarea cheltuielilor de deplasare efectuate pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice. +
Secţiunea a 6-aSecretarul executiv și structura executivă a Colegiului +
Articolul 69(1)Activitățile tehnico-administrative ale comisiilor de specialitate din structura BEX, activitățile impuse de exercitarea efectivă a atribuțiilor organelor de conducere ale Colegiului, precum și cele impuse de punerea în executare a deciziilor organelor de conducere ale acestuia sunt realizate de către structura executivă a Colegiului, alcătuită din următoarele departamente funcționale:a)Departamentul comunicare și relații publice; … b)Departamentul programe; … c)Departamentul juridic; … d)Departamentul administrativ-economic. … (2)Structura executivă prevăzută la alin. (1) este condusă de un secretar executiv, numit de BEX, la propunerea președintelui. +
Articolul 70(1)Secretarul executiv are următoarele atribuții:a)participă la ședințele organelor de conducere ale Colegiului, fără drept de vot; … b)avizează proiectele actelor cu caracter normativ ce urmează a fi aprobate de organele de conducere ale Colegiului; … c)pregătește lucrările ședințelor organelor de conducere ale Colegiului; … d)elaborează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Colegiului pentru exercițiul financiar al anului următor; … e)asigură coordonarea activității departamentelor funcționale, precum și coordonarea activităților curente ale Colegiului; … f)elaborează proiectul organigramei și al statului de funcții pentru personalul de specialitate și administrativ al Colegiului; … g)selectează personalul ce urmează a fi încadrat în structurile administrative ale Colegiului; … h)urmărește modul în care comitetele sucursalelor duc la îndeplinire măsurile aprobate de către organele de conducere centrale ale Colegiului; … i)îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de prezentul regulament sau delegate de președintele Colegiului ori, după caz, de BEX. … (2)Secretarul executiv este subordonat președintelui Colegiului și are relații de colaborare cu președinții comisiilor operative. +
Articolul 71Atribuțiile departamentelor ce compun structura executivă a Colegiului sunt stabilite prin hotărârea BEX. +
Capitolul VRăspunderea disciplinară și profesională +
Secţiunea 1Dispoziții generale +
Articolul 72(1)Asistenții sociali răspund disciplinar pentru nerespectarea dispozițiilor legale vizând exercitarea profesiei de asistent social, a dispozițiilor prezentului regulament, a Codului deontologic al profesiei de asistent social nr. 1/2007, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei de asistent social.(2)Răspunderea profesională a asistentului social este angajată în raport cu modul de realizare și calitatea actului profesional, precum și cu privire la întocmirea și gestionarea documentației specifice întocmite în cadrul exercitării profesiei. +
Articolul 73(1)Aplicarea unei sancțiuni de către organele abilitate ale Colegiului nu exonerează asistentul social de răspunderea penală, civilă, contravențională sau de altă natură.(2)Colegiul poate sesiza organele competente cu privire la practicarea profesiei de asistent social de către persoanele care nu îndeplinesc condițiile legale pentru exercitarea profesiei. +
Articolul 74(1)Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:a)exercitarea profesiei în condițiile de incompatibilitate prevăzute de Lege; … b)nerespectarea confidențialității vizând situațiile, documentele, informațiile deținute/la care au acces în exercitarea profesiei, cu excepția cazurilor în care divulgarea acestora este impusă de prevederile legale; încălcarea principiilor etice stabilite de lege; … c)utilizarea în scopul obținerii unor avantaje materiale personale, familiale sau de grup a unor informații cu caracter personal ori confidențial obținute în cadrul exercitării profesiei; … d)concurența neloială și/sau manifestarea unui comportament lipsit de respect cu privire la membrii Corpului de control profesional; … e)continuarea exercitării profesiei în situația în care a intervenit, la cerere, suspendarea calității de membru al Colegiului sau în situațiile în care suspendarea calității de membru a intervenit ca urmare a aplicării sancțiunii de suspendare a avizului de exercitare a profesiei/atestatului de liberă practică; … f)neîndeplinirea obligațiilor referitoare la notificarea situațiilor care ar putea duce la suspendarea/încetarea exercitării profesiei, precum și a celor în care a intervenit suspendarea/încetarea raporturilor de muncă/serviciu sau a altor notificări obligatorii ce trebuie realizate în atenția Colegiului, potrivit prezentului regulament și altor acte emise de organele de conducere ale acestuia; … g)exercitarea profesiei de asistent social în regim de liberă practică/independent în orice alte forme decât cele prevăzute de Lege. … (2)Constituie abateri profesionale următoarele fapte:a)neîntrunirea numărului minim anual de credite profesionale; … b)refuzul nejustificat de a participa la activități de formare profesională continuă destinate în mod direct îmbunătățirii actului profesional sau, după caz, dobândirii competențelor necesare realizării activităților specifice treptei de competență deținute; … c)prejudicierea interesului beneficiarilor actului profesional, inclusiv prin neinformarea corespunzătoare a acestora cu privire la problematica și intervenția specifică și, după caz, în raport cu costurile implicate de prestarea serviciilor ori prin neutilizarea sau utilizarea incorectă a metodelor și tehnicilor specifice de intervenție în asistența socială; … d)realizarea unor acte profesionale cu depășirea competențelor date de calificarea și experiența profesională, astfel cum sunt stabilite prin treptele de competență profesională acordate de Colegiu; … e)angajarea în contacte fizice cu depășirea limitelor decenței sau a limitelor date de diferențele culturale, precum și întreținerea de relații sexuale cu beneficiarii serviciilor de asistență socială sau cu rudele acestora pe toată durata prestării serviciilor profesionale; … f)manifestarea unor comportamente verbale și fizice abuzive sau menite a fi înțelese ca avansuri sau solicitări de favoruri sexuale; … g)neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. d). … (3)Constituie abateri profesionale grave faptele descrise la art. 15 alin. (2), art. 18 alin. (3) și art. 74 alin. (1) lit. f). +
Articolul 75(1)Sancțiunile care pot fi aplicate în cazul constatării unor abateri disciplinare/profesionale sunt următoarele:a)mustrare; … b)avertisment; … c)suspendarea temporară, pentru un interval de 3-12 luni, a avizului de exercitare a profesiei sau, după caz, a atestatului de liberă practică în asistență socială; … d)suspendarea dreptului de trecere într-o treaptă de competență superioară, pentru o perioadă de 3-6 luni; … e)retragerea definitivă a avizului de exercitare a profesiei sau, după caz, a atestatului de liberă practică în asistență socială; … f)interdicția de a face parte din organele de conducere ale Colegiului sau structurilor teritoriale ale acestuia, până la expirarea duratei de aplicare a sancțiunii, în cazul prevăzut la lit. c); … g)revocarea din funcție a membrilor aleși ai organelor de conducere ale Colegiului și, după caz, a organelor de conducere ale structurii teritoriale a Colegiului, în situația în care sunt reținute în sarcina acestora fapte grave, de natură a prejudicia onoarea și prestigiul profesiei ori care aduc o gravă atingere imaginii și intereselor Colegiului. … (2)În situația în care sancțiunea prevăzută la alin. (1) lit. e) este dispusă pentru organele de conducere ale Colegiului, organele de conducere ale structurilor teritoriale sau pentru reprezentanții structurilor teritoriale în Congres, se revocă de drept și mandatul deținut de aceste persoane în calitate de membri ai organelor de conducere sau, după caz, reprezentant al sucursalei în Congres. +
Articolul 76(1)Sancțiunile prevăzute la art. 75 alin. (1) lit. a) și b) sunt aplicate de către Comisia de deontologie profesională, iar cele prevăzute la art. 75 alin. (1) lit. c)– g) de către BEX.(2)În aplicarea sancțiunilor, Comisia de deontologie profesională sau, după caz, BEX emite hotărâri. +
Articolul 77În aplicarea sancțiunilor prevăzute în prezentul regulament, se vor lua în considerare gravitatea faptei, împrejurările în care a fost săvârșită și urmările acesteia, caracterul repetitiv al faptei și conduita profesională a persoanei responsabile. +
Articolul 78(1)Nicio sancțiune nu poate fi dispusă fără realizarea unei cercetări disciplinare sau, după caz, profesionale prealabile.(2)Procedura cercetării disciplinare/profesionale prealabile urmărește obținerea tuturor datelor și dovezilor pertinente pentru analizarea faptelor asistenților sociali și pentru a putea aprecia în cunoștință de cauză dacă o anumită faptă constituie abatere disciplinară sau profesională.(3)Cercetarea disciplinară/profesională prealabilă se realizează de către Comisia de deontologie profesională. În realizarea acestei atribuții, Comisia poate solicita deplasarea unei echipe din cadrul Corpului de control profesional al Colegiului pentru efectuarea unor verificări suplimentare în situațiile în care apreciază necesară realizarea acestora. +
Articolul 79(1)Colegiul are obligația de a păstra evidența sancțiunilor aplicate și de a face, după caz, mențiunile corespunzătoare în RNASR.(2)Hotărârile de sancționare sunt păstrate în dosarele asistenților sociali sau, după caz, ale persoanelor luate în evidența Colegiului și pot fi luate în considerare în situația solicitării trecerii într-o treaptă superioară de competență ori la solicitarea eliberării atestatului de liberă practică.(3)Sancțiunile se prescriu, prin înlăturarea oricăror consecințe ale acestora, urmând a fi radiate din RNASR după cum urmează:a)mustrarea se prescrie și se radiază în termen de 3 luni de la data sancționării, dacă nu a intervenit o nouă sancțiune; … b)avertismentul se prescrie și se radiază în termen de 6 luni de la data sancționării, dacă nu a intervenit o nouă sancțiune; … c)suspendarea prevăzută la art. 75 alin (1) lit. c) și d) se prescrie și se radiază în termen de 24 luni de la data expirării perioadei de suspendare, dacă nu a intervenit o nouă sancțiune; … d)revocarea din funcție, prevăzută la art. 75 alin. (1) lit. g) se prescrie în termen de 36 de luni de la data sancționării. … (4)În situația în care înainte de împlinirea termenului de prescripție al unei sancțiuni este aplicată o nouă sancțiune, termenul de prescripție al sancțiunii anterioare se întrerupe, iar noul termen de prescripție se calculează prin cumularea termenelor de prescripție ale sancțiunilor aplicate.(5)Sancțiunea prevăzută la art. 75 alin. (1) lit. e) nu se prescrie. +
Articolul 80(1)Nu constituie abateri disciplinare/profesionale faptele asistenților sociali săvârșite în exercitarea profesiei și realizarea actului profesional, dacă:a)s-au produs prin constrângere morală sau fizică, a intervenit cazul fortuit ori iresponsabilitatea; … b)săvârșirea acestora a fost impusă de ordinul superiorului ierarhic în situațiile în care nu se putea cunoaște în mod vădit ilegalitatea și nici nu puteau fi prevăzute consecințe de natură a se constitui în abateri disciplinare/profesionale; … c)săvârșirea acestora a fost impusă de ordinul direct al superiorului ierarhic în situațiile în care asistentul social l-a informat în scris că fapta este în mod vădit ilegală sau încalcă normele specifice exercitării profesiei ori calității actului profesional. … (2)Înțelesul termenilor de constrângere fizică sau morală, caz fortuit ori iresponsabilitate este cel care rezultă din interpretarea acestor termeni prin prisma dreptului comun. +
Secţiunea a 2-aÎnregistrarea plângerilor și realizarea cercetării disciplinare +
Articolul 81(1)Plângerile privind săvârșirea de către asistenții sociali a unor fapte de natură a atrage sancționarea lor disciplinară/profesională sunt adresate președintelui Colegiului, care le va înainta Comisiei de deontologie profesională în termen de maximum 5 zile de la înregistrarea acestora.(2)Plângerile vizând abateri disciplinare/profesionale ale președintelui Colegiului sunt adresate direct Comisiei de deontologie profesională. +
Articolul 82(1)Dreptul de a formula plângerile prevăzute la art. 81 alin. (1) aparține asistenților sociali, persoanei vătămate sau reprezentantului legal al acesteia, precum și persoanelor aflate în relații contractuale cu asistenții sociali, dacă se apreciază că persoana reclamată a săvârșit fapte ce intră sub incidența art. 72.(2)Plângerea este formulată în limba română și poate fi depusă personal, prin mandatar ori poate fi transmisă prin poștă, cu confirmare de primire sau transmisă prin poșta electronică.(3)Organele competente se pot sesiza și din oficiu. +
Articolul 83(1)Plângerea este considerată admisibilă în situația în care îndeplinește următoarele condiții de formă, cuprinzând:a)numele, prenumele, domiciliul și, după caz, adresa de corespondență a petiționarului, inclusiv pentru comunicarea în format electronic; … b)numele, prenumele, funcția și locul de muncă ori alte elemente care să permită identificarea și contactarea asistentului social împotriva căruia se îndreaptă plângerea; … c)locul și contextul în care s-a produs fapta reclamată, precum și descrierea acesteia; … d)elemente doveditoare aduse în susținerea plângerii, după caz; … e)semnătura petiționarului. … (2)Termenul în care poate fi formulată plângerea împotriva asistentului social este de un an de la momentul săvârșirii faptei reclamate sau al cunoașterii consecințelor prejudiciabile ale acesteia.(3)Lipsa unuia dintre elementele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) și e), precum și formularea după scurgerea termenului prevăzut la alin. (2) constituie motiv de inadmisibilitate a acesteia. +
Articolul 84(1)În termen de maximum 15 zile de la data luării în evidență a plângerilor înaintate conform dispozițiilor art. 81, Comisia de deontologie profesională analizează plângerea și se pronunță asupra admisibilității și temeiniciei acesteia și informează petiționarul asupra acestui aspect.(2)Plângerea este inadmisibilă în situațiile prevăzute la art. 83 alin. (3)(3)Plângerea este considerată întemeiată în situațiile în care aspectele reclamate vizează faptele prevăzute la art. 74. +
Articolul 85În situația în care plângerea este considerată admisibilă și întemeiată, Comisa de deontologie profesională demarează procedura de cercetare disciplinară/profesională prealabilă. +
Articolul 86(1)În cadrul cercetării disciplinare/profesionale prealabile, datele și dovezile necesare sunt obținute prin audierea sau corespondența cu persoanele implicate, prin deplasarea în teren, prin culegerea și corelarea de informații, prin verificarea și analiza unor înscrisuri, fiind realizate, în măsura în care este posibil, și copii ale documentelor relevante.(2)Alegerea modalității în care sunt culese datele și dovezile necesare analizării faptei reclamate este stabilită de către Comisia de deontologie profesională.(3)Persoanele care realizează cercetarea disciplinară/profesională au dreptul să solicite și să analizeze toate documentele apreciate relevante, în măsura în care aceasta nu contravine unor norme legale, având obligația respectării confidențialității informațiilor și utilizării acestora numai în scopul clarificării faptei cercetate. +
Articolul 87Procedura de cercetare disciplinară/profesională prealabilă, precum și aplicarea sancțiunii nu pot depăși 60 de zile de la data la care plângerea a fost considerată admisibilă și întemeiată. +
Articolul 88(1)În cadrul cercetării disciplinare/profesionale prealabile, audierea persoanei/persoanelor cercetate disciplinar/profesional este obligatorie. În situația în care aceasta nu poate fi audiată îi pot fi solicitate explicații scrise fie cu privire la fapta în ansamblu, fie cu privire la întrebări punctuale cuprinse într-un chestionar formulat în prealabil de către Comisia de deontologie profesională.(2)Orice persoană supusă cercetării disciplinare este tratată cu respect și beneficiază de prezumția de nevinovăție până la finalizarea cercetării disciplinare/profesionale și, după caz, pronunțării unei sancțiuni în condițiile prezentului regulament.(3)Orice persoană supusă cercetării disciplinare/ profesionale are dreptul de a se apăra prin orice mijloc legal apreciat necesar. +
Articolul 89Dacă se apreciază necesar, Comisia de deontologie profesională poate solicita opinii de specialitate de la persoane având diverse calificări, a căror experiență sau ale căror cunoștințe sunt considerate utile în clarificarea faptei cercetate, precum și opinia consilierului juridic. +
Articolul 90(1)La finalizarea cercetării disciplinare/ profesionale prealabile este întocmit un raport conținând precizări cu privire la modalitatea și sursele de informare cu privire la fapta cercetată, durata cercetării, descrierea faptei și constatările rezultate pe parcursul cercetării, concluziile cercetării și încadrarea faptei cercetate, precum și propunerile formulate cu privire la aplicarea sau, după caz, neaplicarea unor sancțiuni.(2)Raportul este redactat și semnat de persoanele care au efectuat cercetarea disciplinară/profesională prealabilă și, după caz, de membrii echipei de control care au efectuat verificări suplimentare.(3)Documentul prevăzut la alin. (2) este însoțit de documentația obținută pe parcursul cercetării disciplinare/ profesionale prealabile și de orice alte elemente doveditoare ale mențiunilor cuprinse în cadrul acestuia. +
Articolul 91(1)În situația în care raportul prevăzut la art. 90 alin. (1) nu conține o propunere vizând aplicarea unei sancțiuni, Comisia de deontologie profesională redactează un răspuns motivat, pe care îl transmite persoanei care a formulat plângerea, precum și persoanei/persoanelor supuse cercetării disciplinare/profesionale.(2)În cazul în care raportul prevăzut la art. 90 alin. (1) propune aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute la art. 75 alin. (1) lit. a) sau b), Comisia de deontologie profesională emite hotărârea de sancționare.(3)Dacă propunerea vizează aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 75 alin. (1) lit. c)-g), raportul prevăzut la art. 90 alin. (1) este înaintat BEX în vederea analizării acestuia și a aplicării sancțiunii. +
Articolul 92(1)Hotărârea de sancționare va cuprinde: numărul și data adoptării, organul emitent, descrierea pe scurt a faptei, menționarea demersurilor și a documentelor realizate pe parcursul cercetării disciplinare/profesionale prealabile, încadrarea faptei, sancțiunea aplicată și temeiul legal al acesteia, termenul de contestare și organul competent pentru soluționarea contestației, semnătura președintelui Comisiei de deontologie profesională sau, după caz, a președintelui Colegiului.(2)Hotărârea prin care s-a dispus sancționarea este comunicată persoanei/persoanelor sancționate, precum și organizației/instituției în care acestea își desfășoară activitatea. +
Articolul 93(1)Contestarea hotărârii de sancționare dispuse de Comisia de deontologie profesională se realizează la BEX, iar contestarea hotărârii de sancționare dispuse de BEX se realizează la Consiliu. Termenul de formulare a contestației este de maximum 15 zile de la comunicarea hotărârii de sancționare.(2)Contestația este soluționată în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea ei la Colegiu.(3)Contestatarul este obligat să precizeze în contestație care sunt elementele contestate, să își motiveze contestația și, dacă este cazul, să prezinte dovezi în susținerea acesteia. În formularea contestației se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 83 alin. (1) lit. a) și e).(4)Contestațiile depuse ulterior termenelor prevăzute la alin. (1) și (2) sau cele care nu îndeplinesc condiția prevăzută la alin. (3) sunt considerate inadmisibile. +
Articolul 94(1)În soluționarea contestației este analizată documentația, pot fi audiate persoanele care pot da informații relevante și, dacă se apreciază necesar, pot fi solicitate probe suplimentare.(2)În soluționarea contestației BEX sau, după caz, Consiliul poate decide fie menținerea sancțiunii aplicate inițial, fie înlocuirea acesteia cu o altă sancțiune mai puțin severă ori poate aprecia că fapta săvârșită nu necesită aplicarea unei sancțiuni.(3)Contestația este soluționată prin adoptarea unei hotărâri a BEX sau, după caz, a Consiliului în care se vor menționa: numărul și data hotărârii prin care se soluționează contestația, numărul, data și emitentul hotărârii contestate, descrierea succintă a demersurilor realizate în soluționarea contestației, semnătura președintelui Colegiului.(4)Hotărârea prin care este soluționată contestația poate fi atacată la instanța judecătorească competentă. +
Capitolul VILitigiile între membrii Colegiului +
Articolul 95(1)Toate neînțelegerile de natură profesională între asistenții sociali și cele dintre formele independente de exercitare a profesiei urmează să fie rezolvate pe cale amiabilă.(2)În caz de nesoluționare a litigiilor de natură profesională pe cale amiabilă, persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația de a sesiza, pentru conciliere, Colegiul.(3)BEX/Comisia de deontologie are competența analizării situației de litigiu create, precum și a efectuării tuturor actelor necesare concilierii, înainte de sesizarea altor instanțe. +
Articolul 96Sesizările sunt formulate de oricare dintre părțile aflate în litigiu și pot fi înaintate BEX/Comisiei de deontologie profesională în formă scrisă, depuse în mod direct, prin mandatar sau transmise prin poștă, cu confirmare de primire. În sesizare este descrisă situația reclamată și pot fi anexate documente doveditoare. +
Articolul 97(1)Inițierea procedurii de conciliere este realizată în cel mult 30 de zile de la sesizare.(2)În realizarea concilierii este obligatorie ascultarea părților. Modalitatea concretă de realizare a procedurii de conciliere este stabilită de Comisia de deontologie profesională și se supune aprobării BEX.(3)În situația în care se apreciază că aspectele sesizate nu sunt de competența Colegiului sau nu necesită procedura de conciliere, Comisia de deontologie profesională va formula un răspuns motivat persoanei care a formulat sesizarea. +
Capitolul VIIRNASR +
Articolul 98(1)RNASR este un document public care cuprinde evidența asistenților sociali din România, precum și a formelor independente de exercitare a profesiei de asistent social.(2)RNASR are două părți:a)partea I – evidența asistenților sociali; … b)partea a II-a – evidența formelor independente de exercitare a profesiei de asistent social. … (3)RNASR este pus la dispoziția beneficiarilor serviciilor de asistență socială, precum și a oricăror entități interesate, în scopul de a certifica calitatea de asistent social, dreptul de a exercita activitățile prevăzute la art. 3 alin. (3) din Lege și competențele profesionale ale asistenților sociali.(4)Registrul național al asistenților sociali din România se publică anual în Monitorul Oficial al României, Partea I. Registrul se reactualizează trimestrial și se afișează și pe site-ul oficial al Colegiului. +
Articolul 99(1)Evidența sancțiunilor aplicate și radierea acestora, a mențiunilor vizând suspendarea/încetarea calității de asistent social, a celor vizând suspendarea activității formelor independente de exercitare a profesiei, precum și evidența prestatorilor de servicii care se deplasează în România în scopul exercitării temporare și ocazionale a profesiei de asistent social se realizează în cadrul unor anexe ale RNASR, care se afișează pe site-ul oficial al Colegiului și se reactualizează trimestrial.(2)Evidența persoanelor prevăzute la art. 34 alin. (2) din Lege, cărora li se eliberează certificate de exercitare a atribuțiilor de asistent social, se realizează separat de cea a asistenților sociali cu aviz de exercitare a profesiei sau, după caz, cu atestat de liberă practică, în cadrul unei anexe a RNASR intitulate „Persoane cu atribuții de asistent social”, care se publică pe siteul Colegiului Național al Asistenților Sociali din România și se actualizează lunar/trimestrial.(3)Orice alte date/informații care urmează a fi înscrise în RNASR pot fi redate în cadrul unor anexe ale acestuia. Datele și informațiile, precum și anexele în care urmează a fi înscrise acestea se stabilesc prin hotărâre a BEX.