Notă …
Aprobat prin ORDINUL nr. 340/C din 3 februarie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 24 februarie 2016. +
Capitolul IDispoziții generale +
Articolul 1(1)Prevederile prezentului regulament se aplică oricărui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene care dorește să exercite în România profesia de consilier de probațiune.(2)Procedura de testare a aptitudinilor și a cunoștințelor de limba română, în vederea recunoașterii calificării profesionale a solicitantului prevăzut la alin. (1), se realizează în condițiile Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.(3)Calificarea profesională de consilier de probațiune se atestă pe baza unui titlu de calificare sau, după caz, a experienței profesionale.(4)Recunoașterea calificării profesionale pe baza unui titlu de calificare permite solicitantului să aibă acces la profesia de consilier de probațiune în România în aceleași condiții ca și cetățenii români, respectiv să participe la concursul prevăzut la art. 19 din Legea nr. 123/2006, cu modificările și completările ulterioare.(5)Recunoașterea calificării profesionale pe baza experienței profesionale conferă solicitantului dreptul de a exercita profesia de consilier de probațiune în România în aceleași condiții ca și cetățenii români, putând fi încadrat pe un post vacant cu gradul corespunzător vechimii recunoscute, în condițiile prezentului regulament.(6)Prin titlu de calificare se înțelege orice diplomă sau alt titlu oficial de calificare eliberate de către o autoritate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, în condițiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare.(7)Experiența profesională reprezintă exercitarea efectivă și legală, cu normă întreagă sau echivalent parțială, a profesiei de consilier de probațiune într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și în Confederația Elvețiană.(8)În sensul prezentului regulament, prin stat membru se înțelege orice stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori al Confederației Elvețiene. +
Capitolul IICondițiile necesare pentru recunoașterea calificării profesionale, în vederea accesului la profesia de consilier de probațiune, respectiv a exercitării acesteia în România +
Articolul 2(1)Cetățeanul unui stat membru poate accede la profesia de consilier de probațiune în România dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a)posedă un titlu de calificare, respectiv orice document sau ansamblu de documente care atestă nivelul de pregătire, conform prevederilor art. 7-9 din Legea nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare;(la 29-03-2022,
Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
… b)are capacitate deplină de exercițiu; … c)nu are antecedente penale;(la 29-03-2022,
Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
… d)cunoaște limba română, scris și vorbit; … e)se bucură de o bună reputație, fapt ce se dovedește pe baza documentului prevăzut la art. 4 alin. (3) lit. d); … f)este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției, fapt ce se dovedește pe baza documentului prevăzut la art. 4 alin. (3) lit. e); … g)a fost declarat admis la proba de aptitudini prevăzută la art. 12 alin. (1), în cazul în care comisia pentru verificarea îndeplinirii condițiilor în vederea recunoașterii calificării profesionale de consilier de probațiune, denumită în continuare comisia, apreciază că solicitantul trebuie să susțină această probă. … (2)Evaluarea cunoștințelor lingvistice referitoare la îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. d) nu face parte din procedura de recunoaștere.(3)În vederea accesului la profesia de consilier de probațiune sunt recunoscute și diplomele prevăzute la alin. (1) lit. a) care dau dreptul titularului să exercite aceeași profesie în statul membru de origine sau de proveniență. +
Articolul 3(1)Cetățeanul unui stat membru poate exercita în România profesia de consilier de probațiune, pe baza recunoașterii experienței profesionale, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a)a exercitat efectiv și legal, cu normă întreagă sau echivalent parțială, profesia de consilier de probațiune într-un stat membru, fapt care se dovedește pe baza documentului prevăzut la art. 4 alin. (3) lit. c); … b)nu are suspendat dreptul de a exercita profesia, fapt dovedit pe baza documentului prevăzut la art. 4 alin. (3) lit. g); … c)îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-f); … d)a fost declarat admis la proba de aptitudini, în condițiile art. 12-15, în cazul în care comisia apreciază că solicitantul trebuie să susțină această probă. … (2)Dispozițiile art. 2 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. +
Capitolul IIIProcedura recunoașterii calificării profesionale +
Articolul 4(1)În vederea recunoașterii calificării profesionale în condițiile prevăzute la art. 2 și 3, cetățeanul unui stat membru trebuie să adreseze o cerere în acest sens Ministerului Justiției.(2)Cererea privind recunoașterea calificării profesionale se va redacta în limba română și va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, cetățenia, adresa de domiciliu în statul membru, adresa de reședință în România, datele de contact, telefon, fax, e-mail.(3)Cererea privind recunoașterea calificării profesionale va fi însoțită de următoarele documente, în copie:a)pașaportul sau alt act doveditor al cetățeniei; … b)titlul de calificare, respectiv documentele sau ansamblul de documente care atestă nivelul de pregătire, conform art. 2 alin. (1) lit. a); … c)documentul care atestă exercitarea profesiei de consilier de probațiune și durata activității, eliberat de autoritatea sau organismul competent al statului membru de origine ori al statului membru de proveniență, în cazul recunoașterii experienței profesionale; … d)documentul eliberat de autoritățile competente ale statului membru de origine sau, după caz, de proveniență, din care rezultă că solicitantul îndeplinește condiția prevăzută la art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2006, cu modificările și completările ulterioare, privind buna reputație. Atunci când nu este eliberat de autoritățile competente ale statului membru de origine sau de proveniență, acest document se înlocuiește cu o declarație sub jurământ – sau, în statele membre în care nu există un astfel de jurământ, cu o declarație solemnă – făcută de persoana în cauză în fața unei autorități judiciare ori administrative competente sau, după caz, în fața unui notar ori a unui organism profesional calificat al statului membru de origine sau de proveniență, care eliberează un certificat ce atestă respectivul jurământ ori respectiva declarație solemnă; … e)documentul care dovedește în statul membru de origine sau de proveniență că solicitantul este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea profesiei de consilier de probațiune. Atunci când statul membru de origine sau de proveniență nu solicită un astfel de document, se va depune un document cu conținut similar celui cerut în România, eliberat de o autoritate competentă a respectivului stat; … f)documentul care atestă inexistența unor condamnări penale; … g)documentul doveditor privind inexistența unor suspendări temporare sau definitive ale dreptului de exercitare a profesiei de consilier de probațiune, eliberat de autoritățile competente din statul de origine sau de proveniență; … h)dovada schimbării numelui, în situația în care pe documentele transmise apar nume diferite. … (la 29-03-2022,
Alineatul (3) din Articolul 4 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
(4)Documentele prevăzute la alin. (3) lit. d) și e) au o valabilitate de 3 luni de la data emiterii acestora.(5)Cererea, însoțită de actele doveditoare, se transmite prin Punctul de contact unic electronic, denumit în continuare PCU electronic, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare. Cererea, însoțită de actele doveditoare, se poate transmite și prin poșta electronică, prin intermediul serviciilor poștale sau se depune la registratura Direcției Naționale de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției.(la 29-03-2022,
Alineatul (5) din Articolul 4 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
(6)Modelul cererii, precum și lista documentelor care trebuie să însoțească cererea se publică pe platforma PCU electronic, precum și pe pagina de internet a Ministerului Justiției.(la 29-03-2022,
Articolul 4 din Capitolul III a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
+
Articolul 5(1)La propunerea Direcției Naționale de Probațiune, ministrul justiției numește prin ordin comisia pentru verificarea îndeplinirii condițiilor în vederea recunoașterii calificării profesionale de consilier de probațiune, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea solicitării.(2)Comisia are în componența sa un președinte, membri, un secretar, precum și supleanți.(3)Din cadrul comisiei fac parte reprezentanți ai Direcției Naționale de Probațiune, alături de care pot fi desemnați și reprezentanți ai altor departamente din cadrul Ministerului Justiției.(4)Secretariatul comisiei se asigură, de regulă, de către o persoană din cadrul Serviciului resurse umane al Direcției Naționale de Probațiune, aceasta neavând calitatea de membru. +
Articolul 6(1)Nu poate face parte din comisie persoana care se află în următoarele situații:a)are relații cu caracter patrimonial cu solicitantul sau interesele patrimoniale ale sale ori ale soțului sau soției pot afecta imparțialitatea și obiectivitatea evaluării; … b)este soț, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu solicitantul ori cu un alt membru al comisiei. … (2)Fiecare membru al comisiei semnează o declarație pe propria răspundere în care precizează că:a)nu se află în vreuna dintre situațiile prevăzute la alin. (1); … b)va respecta confidențialitatea lucrărilor comisiei și a variantelor de subiecte ce vor fi elaborate. … +
Articolul 7Comisia are următoarele atribuții principale:a)verifică îndeplinirea condițiilor necesare pentru recunoașterea calificării profesionale, prevăzute de art. 2 și 3; … b)întocmește lista de discipline care, pe baza unei comparații între educația și formarea impuse în România și cele pe care le-a urmat solicitantul, nu sunt atestate de diploma sau de alte titluri de calificare pe care le posedă solicitantul; … c)elaborează subiectele pentru testul scris din cadrul probei de aptitudini și stabilește planul de interviu; … d)stabilește baremul pentru testul scris și baremul pentru interviu; … e)realizează interviul; … f)notează și stabilește media notelor acordate de către fiecare membru al comisiei; … g)transmite secretarului comisiei rezultatele pentru a fi comunicate solicitantului; … h)reanalizează punctajul obținut și stabilește nota finală, dacă există o diferență mai mare de un punct între notele acordate de membrii comisiei; … i)semnează procesele-verbale întocmite de secretarul comisiei după fiecare etapă, precum și raportul final al procedurii. … +
Articolul 8Secretarul comisiei are următoarele atribuții principale:a)primește dosarul privind solicitarea de recunoaștere a calificării profesionale; … b)întocmește și semnează alături de comisie întreaga documentație privind activitatea specifică a acesteia; … c)asigură comunicarea comisiei atât cu solicitantul, cât și cu alte autorități ce pot fi consultate în cursul procedurii de recunoaștere; … d)îndeplinește orice sarcini specifice necesare pentru buna desfășurare a concursului. … +
Articolul 9(1)Recunoașterea calificării profesionale se realizează prin parcurgerea a două etape: etapa de verificare a documentelor și etapa de evaluare a aptitudinilor.(2)La etapa de evaluare a aptitudinilor participă solicitantul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-f) sau, după caz, la art. 3 alin. (1) lit. a)-c) și cu privire la care comisia apreciază că susținerea probei este necesară, pe baza elementelor prevăzute la art. 12. +
Articolul 10(1)Comisia confirmă solicitantului primirea dosarului, în termen de cel mult o lună de la depunerea cererii.(2)În cazul în care constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, comisia solicită în termenul prevăzut la alin. (1) completarea dosarului.(3)Termenul de completare a dosarului de recunoaștere a calificării profesionale este de cel mult 30 de zile de la data comunicării răspunsului comisiei, potrivit alin. (2).(la 29-03-2022,
Articolul 10 din Capitolul III a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
(4)Informațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se comunică solicitantului prin intermediul PCU electronic, afară de cazul în care acesta solicită în mod expres comunicarea prin poșta electronică sau prin serviciile poștale.(la 29-03-2022,
Articolul 10 din Capitolul III a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
+
Articolul 11(1)Comisia verifică documentele depuse la dosar, iar în cazul titlurilor de calificare acordate cetățenilor statelor membre verifică dacă acestea corespund titlurilor care dau acces în România la exercitarea profesiei de consilier de probațiune.(2)În caz de îndoieli justificate asupra titlurilor de calificare sau a celorlalte documente depuse de către solicitant, comisia poate contacta autoritatea responsabilă din statul membru prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne, denumit în continuare IMI, în vederea confirmării autenticității acestora, iar în cazul în care nu se pot obține astfel informațiile necesare se solicită depunerea de copii certificate.(la 29-03-2022,
Alineatul (2) din Articolul 11 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
(2^1)Comisia poate solicita autorităților competente ale unui stat membru, prin intermediul IMI, după caz, o confirmare a faptului că solicitantul nu este suspendat sau nu are interdicție de exercitare a profesiei ca urmare a unei erori profesionale grave sau a unei condamnări pentru infracțiuni legate de exercitarea activităților sale profesionale, dacă există îndoieli justificate în acest sens.(la 29-03-2022,
Articolul 11 din Capitolul III a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
(2^2)În cazul în care există dubii cu privire la corespondența titlurilor de calificare prezentate de solicitant cu cele care, potrivit legii române, conferă dreptul de acces la profesia de consilier de probațiune, se solicită punctul de vedere al Centrului Național pentru Recunoașterea și Echivalarea Diplomelor.(la 29-03-2022,
Articolul 11 din Capitolul III a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
(3)După finalizarea verificării documentelor se va încheia un proces-verbal care va fi semnat de către toți membrii comisiei, precum și de către secretar.(4)Rezultatele verificării dosarului de recunoaștere a calificării se publică pe pagina de internet a Ministerului Justiției și se comunică solicitantului, cu mențiunea «admis» sau «respins», însoțită, după caz, de motivul respingerii, prin intermediul PCU electronic, afară de cazul în care acesta solicită în mod expres comunicarea prin poșta electronică sau prin serviciile poștale.(la 29-03-2022,
Alineatul (4) din Articolul 11 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
(5)Comunicarea prevăzută la alin. (4) va fi însoțită, dacă este cazul, de calendarul de desfășurare a probei de aptitudini, disciplinele la care solicitantul va susține proba scrisă, precum și de tematica și bibliografia de examen. +
Articolul 12(1)În cazul solicitării accesului în profesia de consilier de probațiune, proba de aptitudini constă într-un test de verificare a cunoștințelor și competențelor profesionale ale solicitantului și se susține numai dacă, în urma analizei titlului de calificare, comisia constată că formarea pe care a urmat-o acesta acoperă discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în titlul de calificare necesar în România.(2)În cazul solicitării recunoașterii experienței profesionale, proba de aptitudini constă într-un test de verificare a cunoștințelor și competențelor profesionale ale solicitantului, respectiv un interviu privind testarea abilităților, atitudinilor și a motivației, în scopul evaluării aptitudinii solicitantului de a exercita profesia de consilier de probațiune în România.(3)Testul de verificare a cunoștințelor și competențelor profesionale prevăzut la alin. (2) se susține numai dacă se constată de către comisie că profesia de consilier de probațiune în România cuprinde una sau mai multe activități profesionale reglementate care nu există în profesia similară în statul membru de origine al solicitantului, iar formarea care este necesară în România include discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în titlul de calificare pe care îl posedă solicitantul.(4)Comisia întocmește o listă de discipline care, pe baza unei comparații între educația și formarea impuse în România și cele pe care le-a urmat solicitantul, nu sunt atestate de diploma sau de alte titluri de calificare pe care le posedă solicitantul.(5)Proba de aptitudini trebuie să țină seama de faptul că solicitantul este un profesionist calificat în statul membru de origine sau de proveniență. Aceasta privește discipline selectate dintre cele cuprinse în listă și a căror cunoaștere este esențială pentru exercitarea profesiei de consilier de probațiune în România. +
Articolul 13(1)Testul de verificare a cunoștințelor și competențelor profesionale constă în redactarea unei lucrări și se desfășoară în termen de cel puțin 30 de zile de la momentul comunicării prevăzute la art. 11 alin. (5).(2)Prin testul prevăzut la alin. (1) se evaluează cunoștințele teoretice necesare pentru exercitarea profesiei de consilier de probațiune în România.(3)Subiectele pentru testul de verificare a cunoștințelor și competențelor se stabilesc pe baza bibliografiei și a tematicii care au fost comunicate solicitantului.(4)Membrii comisiei răspund individual pentru asigurarea confidențialității subiectelor propuse.(5)Subiectele se semnează de toți membrii comisiei și se închid în plicuri sigilate purtând ștampila Ministerului Justiției.(6)Comisia stabilește punctajul maxim pentru fiecare subiect, care se comunică solicitantului odată cu subiectele.(7)Intrarea solicitantului în sala de examen în vederea susținerii testului de verificare a cunoștințelor și a competențelor profesionale se efectuează pe baza actului de identitate, cu o jumătate de oră înainte de începerea probei.(8)În vederea elaborării lucrării scrise, solicitantul primește coli de hârtie având ștampila Ministerului Justiției. Se poate folosi numai cerneală sau pix cu pastă de culoare albastră.(9)Pe toată durata desfășurării testului de verificare a cunoștințelor și competențelor, în sală au acces numai membrii comisiei, persoanele care supraveghează desfășurarea probei și, dacă este cazul, personalul medical.(10)Timpul destinat pentru elaborarea lucrării este de 3 ore. Solicitantul predă lucrarea în funcție de momentul finalizării acesteia sau la expirarea timpului stabilit, iar responsabilul sălii de examen întocmește un borderou care cuprinde numărul de pagini al lucrării și semnătura solicitantului, pe care îl predă, împreună cu lucrarea, președintelui comisiei, printr-un proces-verbal.(11)Lucrarea se consideră predată de către solicitant după verificarea stării acesteia de către responsabilul de sală și după semnarea de către solicitant în borderou.(12)Pe toată durata desfășurării testului scris este interzisă părăsirea temporară a sălii de către solicitant. În cazuri excepționale, părăsirea temporară a sălii de examen se poate face numai cu însoțirea unui supraveghetor.(13)Orice fraudă sau încercare de fraudă dovedită se sancționează prin eliminarea din examen; în aceste cazuri, persoanele care supraveghează desfășurarea probei îl sesizează de îndată pe președintele comisiei, care întocmește un proces-verbal despre constatările făcute și măsurile luate, iar lucrarea se anulează cu mențiunea "fraudă".(14)La finalizarea testului scris, baremul de corectare se afișează pe ușa sălii de examen. +
Articolul 14(1)Lucrarea scrisă este corectată în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data susținerii testului, iar rezultatele sunt comunicate solicitantului prin orice mijloc de comunicare care lasă o urmă scrisă.(2)Este declarat admis la proba scrisă candidatul care a obținut minimum nota 7.(3)Informații referitoare la data, locul și ora de susținere a interviului prevăzut la art. 15 sunt comunicate solicitantului prin orice mijloc de comunicare care lasă o urmă scrisă. +
Articolul 15(1)Solicitantul prevăzut la art. 12 alin. (2) care a fost declarat admis la testul de verificare a cunoștințelor și competențelor profesionale participă la a doua etapă a probei de aptitudini care constă în susținerea unui interviu, în vederea evaluării următoarelor dimensiuni: abilități, atitudini și motivație.(2)Comisia de interviu va acorda o notă solicitantului. La finalizarea etapei, baremul se afișează pe ușa sălii de examinare.(3)Întrebările și răspunsurile la interviu se înregistrează audio, iar înregistrările sunt utilizate exclusiv în cadrul probei de aptitudini.(4)Este declarat admis la proba interviului solicitantul care a obținut minimum nota 7, dar nu mai puțin de nota 5 la fiecare dintre dimensiunile menționate la alin. (1). Rezultatele interviului se comunică solicitantului prin orice mijloc de comunicare care lasă o urmă scrisă. +
Articolul 16(1)Verificarea îndeplinirii condițiilor legale prevăzute la art. 2 și 3, în vederea recunoașterii calificării profesionale de consilier de probațiune, se realizează de către comisie într-un termen cât mai scurt și nu poate fi mai mare de 3 luni de la data prezentării dosarului complet de către persoana interesată.(2)Îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru recunoașterea calificării profesionale de consilier de probațiune, se constată printr-un raport motivat al comisiei.(3)Raportul, însoțit de dosarul privind recunoașterea calificării profesionale, va fi înaintat ministrului justiției.(4)În interiorul termenului prevăzut la alin. (1), ministrul justiției dispune prin ordin aprobarea cererii privind recunoașterea calificării profesionale de consilier de probațiune pe baza raportului comisiei, numai dacă prin aceasta se constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, în caz contrar dispunându-se respingerea cererii.(5)Ordinul ministrului justiției de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii privind recunoașterea calificării profesionale de consilier de probațiune se comunică solicitantului, în termen de maximum 15 zile de la emitere, prin intermediul PCU electronic, afară de cazul în care acesta solicită în mod expres comunicarea prin poșta electronică sau prin serviciile poștale.(la 29-03-2022,
Alineatul (5) din Articolul 16 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
(6)Ordinul ministrului justiției prevăzut la alin. (5) produce efecte de la data comunicării și poate fi contestat potrivit procedurii prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(7)Sub sancțiunea nulității, ordinul trebuie să cuprindă termenul și instanța de judecată unde acesta poate fi contestat. +
Articolul 17(1)Recunoașterea calificării profesionale permite solicitantului să aibă acces la profesia de consilier de probațiune în condițiile legii.(2)Solicitantul căruia i s-a recunoscut experiența profesională i se comunică odată cu ordinul de recunoaștere și lista posturilor vacante actualizată, dacă acestea există, precum și termenul de transmitere a opțiunii.(3)În vederea încadrării în funcție, în situația prevăzută la alin. (2), se va aduce la cunoștință solicitantului faptul că are posibilitatea să opteze pentru unul dintre posturile vacante disponibile, în termen de cel mult 15 zile de la primirea listei posturilor vacante.(4)Solicitantul care și-a exprimat opțiunea va fi încadrat pe postul vacant, cu gradul profesional corespunzător vechimii în calificarea recunoscută.(5)Dacă procedura de recunoaștere a experienței profesionale s-a finalizat în timpul unui concurs pentru ocuparea posturilor vacante de consilier de probațiune, solicitantul va fi repartizat pe unul dintre posturile rămase vacante, ulterior încheierii etapei de concurs prevăzute de art. 26 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor și funcțiilor vacante din sistemul de probațiune, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.475/C/2011, cu modificările ulterioare.(6)În situația în care nu există posturi vacante, ulterior finalizării procedurii de recunoaștere a experienței profesionale, solicitantul va fi informat în vederea exprimării opțiunii ori de câte ori se suplimentează sau se vacantează posturi în schema de personal a serviciilor de probațiune. +
Articolul 18Pe parcursul derulării tuturor procedurilor prevăzute de prezentul regulament se asigură informarea solicitantului prin Punctul de contact unic electronic, cu respectarea dispozițiilor art. 37^3 alin. (5) și (8) din Legea nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare.(la 29-03-2022,
Capitolul III a fost completat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 1.224/C din 15 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 29 martie 2022
)
––-