REGULAMENT din 29 septembrie 2011

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 24 octombrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEORDIN 3309 21/02/2020
ActulAPROBAT DEORDIN 5487 29/09/2011
ActulCONTINUT DEORDIN 5487 29/09/2011

privind recunoaşterea în învăţământul terţiar nonuniversitar a studiilor obţinute în cadrul învăţământului liceal – filiera tehnologică sau vocaţională



 + 
Capitolul IDispoziţii generale + 
Articolul 1Prezentul regulament reglementează recunoaşterea studiilor obţinute în învăţământul liceal – filiera tehnologică sau vocaţională în învăţământul terţiar nonuniversitar, în vederea construirii unui traseu de învăţare care să evite dubla parcurgere a unor secvenţe de formare profesională.
 + 
Articolul 2(1) Prevederile prezentului regulament se aplică absolvenţilor filierei tehnologice sau vocaţionale din învăţământului liceal de stat, privat ori confesional, acreditat sau autorizat, indiferent de forma de învăţământ absolvită (învăţământ cu frecvenţă ori învăţământ cu frecvenţă redusă).(2) Prevederile prezentului regulament se aplică pentru persoanele admise în învăţământul terţiar nonuniversitar, absolvenţi ai învăţământului liceal – filiera tehnologică sau vocaţională, cu sau fără diplomă de bacalaureat, care doresc să se specializeze în învăţământul terţiar nonuniversitar în acelaşi domeniu studiat în liceu sau în alt domeniu.(3) Recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite în învăţământul liceal – filiera tehnologică sau vocaţională se realizează după transferul acestora în cadrul programului de formare din învăţământul terţiar nonuniversitar.(4) Transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite în învăţământul liceal – filiera tehnologică sau vocaţională se realizează pentru calificările profesionale pentru care există standarde de pregătire profesională, calificări înscrise în Registrul naţional al calificărilor, stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.(5) Transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite în liceu se realizează în cadrul unităţii de învăţământ care organizează învăţământul terţiar nonuniversitar, atât pentru persoanele admise în urma susţinerii concursului de admitere în unitatea de învăţământ respectivă, cât şi pentru persoanele cărora le-a fost recunoscută admiterea susţinută în altă unitate de învăţământ.
 + 
Capitolul IITransferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării + 
Articolul 3Transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite de absolvenţii învăţământului liceal – filiera tehnologică sau vocaţională se realizează cu respectarea următoarelor principii:a) identificarea, evaluarea, transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite se realizează individual, la solicitarea persoanei interesate;b) identificarea, evaluarea, transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării se realizează cu asigurarea accesului şi a tratamentului egal tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul regulament;c) procedurile şi criteriile pentru identificarea, evaluarea, transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării sunt corecte, nepărtinitoare, transparente şi susţinute de mecanisme de asigurare a calităţii;d) modalităţile de identificare, evaluare, transfer şi recunoaştere a rezultatelor învăţării respectă interesele legitime ale persoanelor.
 + 
Articolul 4Procesul de transfer şi recunoaştere a rezultatelor învăţării dobândite în învăţământul liceal – filiera tehnologică sau vocaţională se organizează conform unei proceduri elaborate la nivelul unităţii de învăţământ organizatoare a învăţământului terţiar nonuniversitar, care se bazează pe principiile descrise la art. 3 şi are în vedere următoarele:a) procedura se aplică după încheierea concursului de admitere în învăţământul terţiar nonuniversitar, înaintea începerii programului de formare;b) pentru aplicarea etapelor procedurale referitoare la transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării obţinute în liceu, în unitatea de învăţământ care şcolarizează elevi în învăţământul terţiar nonuniversitar se constituie, prin decizie a directorului, comisia de transfer şi recunoaştere a rezultatelor învăţării, denumită în continuare comisie;c) transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării au în vedere inclusiv stagiile de pregătire practică, realizate pe durata învăţământului liceal – filiera tehnologică sau vocaţională, organizate în unitatea de învăţământ, la operatori economici ori instituţii publice sau private cu care unitatea de învăţământ a avut încheiate contracte/convenţii-cadru ori la organizaţii-gazdă din cadrul unor programe ale Uniunii Europene – componenta de formare profesională iniţială;d) rezultatele posibile ale aplicării procedurii sunt:(i) reducerea duratei perioadei de pregătire, în conformitate cu rezultatele învăţării dobândite pe durata învăţământului liceal – filiera tehnologică sau vocaţională; şi/sau(îi) personalizarea parcursului de formare prin transferul şi recunoaşterea unora dintre rezultatele învăţării dobândite pe durata învăţământului liceal – filiera tehnologică sau vocaţională.
 + 
Articolul 5Componenţa comisiei este următoarea:a) preşedinte – directorul/directorul adjunct al unităţii de învăţământ, cadru didactic de specialitate; în cazul în care niciunul dintre aceştia nu este cadru didactic de specialitate va fi desemnat ca preşedinte responsabilul ariei curriculare "Tehnologii", cadru didactic de specialitate;b) membri evaluatori: cadre didactice de specialitate pentru disciplinele din aria curriculară "Tehnologii" specifice domeniului profesional în care vor fi recunoscute rezultatele învăţării;c) secretar – secretarul unităţii de învăţământ sau un cadru didactic de specialitate din respectiva unitate de învăţământ.
 + 
Articolul 6Procedura cuprinde prevederi obligatorii referitoare la atribuţiile/activităţile principale ale comisiei, inclusiv precizări legate de:a) identificarea elevilor admişi care pot beneficia de transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite în liceu – filiera tehnologică sau vocaţională;b) aplicarea etapelor procedurale de transfer şi recunoaştere a rezultatelor învăţării dobândite în liceu – filiera tehnologică sau vocaţională;c) întocmirea proceselor-verbale corespunzătoare atribuţiilor/activităţilor principale desfăşurate în cadrul comisiei, semnate de toţi membrii comisiei;d) consemnarea în scris şi comunicarea către persoanele solicitante a rezultatelor aplicării procedurilor de transfer şi recunoaştere a rezultatelor învăţării dobândite în liceu.
 + 
Articolul 7Etapele procedurale urmate de comisie şi cuprinse în procedura elaborată la nivelul şcolii sunt următoarele:1. identificarea elevilor admişi care pot beneficia de transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite;2. analiza conformităţii rezultatelor învăţării cu standardul de pregătire profesională corespunzător calificării profesionale din învăţământul terţiar nonuniversitar;3. validarea rezultatelor învăţării dobândite în liceu;4. acordarea punctelor de credit asociate rezultatelor învăţării dobândite în liceu;5. transferul rezultatelor învăţării validate;6. recunoaşterea rezultatelor învăţării validate.
 + 
Articolul 8Identificarea elevilor admişi care pot beneficia de transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite se realizează astfel:a) comisia informează, prin afişare la avizierul şcolii, asupra posibilităţii de transfer şi recunoaştere a rezultatelor învăţării obţinute în liceu, în vederea flexibilizării parcursului de formare. Se va solicita elevilor admişi depunerea unei cereri scrise, însoţită de documente doveditoare ale competenţelor profesionale dobândite în liceu – filiera tehnologică sau vocaţională: certificat(e) de calificare profesională, suplimentul la foaia matricolă, certificatul de mobilitate Europass pentru stagiile de pregătire practică absolvite în cadrul programelor Uniunii Europene, suplimentul descriptiv al fiecărui certificat de calificare profesională, în format Europass sau în format anterior acestuia, portofoliu educaţional/portofoliu personal pentru educaţie permanentă;b) persoanele interesate depun la secretariatul unităţii de învăţământ cererile scrise şi, după caz, documentele doveditoare ale competenţelor profesionale.
 + 
Articolul 9Analiza conformităţii rezultatelor învăţării cu standardul de pregătire profesională corespunzător calificării profesionale din învăţământul terţiar nonuniversitar se realizează astfel:a) comisia realizează analiza conformităţii pentru elevii solicitanţi identificaţi în etapa anterioară;b) prin analiza conformităţii se constată dacă rezultatele învăţării dobândite de elev în liceu – filiera tehnologică sau vocaţională, evaluate şi certificate, corespund standardului de pregătire profesională pentru calificarea din învăţământul terţiar nonuniversitar pentru care acesta a fost admis.
 + 
Articolul 10Validarea rezultatelor învăţării dobândite în liceu se realizează astfel:a) în urma analizei, rezultatele învăţării dobândite de elev în învăţământul liceal – filiera tehnologică sau vocaţională, care corespund în întregime celor prevăzute de standardul de pregătire profesională al calificării profesionale din învăţământul terţiar nonuniversitar la care a fost admis, sunt validate ca fiind dobândite;b) validarea rezultatelor învăţării se poate realiza pentru una sau mai multe unităţi de competenţe a/ale calificării profesionale din învăţământul postliceal ori pentru o parte din competenţele ce aparţin unei unităţi de competenţe.
 + 
Articolul 11Acordarea punctelor de credit asociate rezultatelor învăţării dobândite în liceu se realizează astfel:a) în cazul în care sunt validate rezultatele învăţării corespunzătoare unei unităţi întregi de competenţe din standardul de pregătire profesională al calificării din învăţământul terţiar nonuniversitar pentru care elevul a fost admis, acestuia i se acordă punctele de credit asociate;b) în situaţia în care se validează numai o parte din competenţele unei unităţi de competenţă, acordarea punctelor de credit se realizează după ce elevul parcurge procesul de pregătire personalizat şi, în urma evaluării, se constată dobândirea rezultatelor învăţării prevăzute pentru întreaga unitate de competenţe. În evaluarea întregii unităţi de competenţe, rezultatele obţinute de către elev la evaluările anterior realizate sunt considerate valabile şi consemnate ca atare.
 + 
Articolul 12Transferul rezultatelor învăţării validate se realizează astfel:a) rezultatele învăţării validate şi punctele de credit asociate pentru o întreagă unitate de competenţe sunt transferate în cadrul programului de calificare din învăţământul terţiar nonuniversitar;b) transferul rezultatelor învăţării, care corespund în totalitate unei unităţi de competenţe, conduce la scurtarea duratei de pregătire. Rezultatul obţinut de către elev în urma evaluării anterior realizate este considerat valabil şi consemnat ca atare, iar elevul nu va mai parcurge procesul de pregătire şi evaluare aferent acestei unităţi;c) în situaţia în care se transferă competenţe individuale, elevul nu mai parcurge procesul de pregătire şi de evaluare aferent acestor competenţe, rezultatul obţinut de către elev în urma evaluării anterior realizate fiind considerat valabil şi consemnat ca atare. În acest caz, pentru dobândirea rezultatelor învăţării prevăzute de calificarea ce urmează a fi certificată la finalizarea învăţământului terţiar nonuniversitar se personalizează programul de pregătire individual conform planului de învăţământ specific;d) transferul competenţelor individuale nu scuteşte elevul de procesul de pregătire şi evaluare pentru celelalte competenţe din unitatea integrală de competenţe a standardului de pregătire profesională.
 + 
Articolul 13Recunoaşterea rezultatelor învăţării validate se realizează astfel:a) recunoaşterea rezultatelor învăţării validate şi transferate se face în scris de către comisie. Aceasta consemnează într-un proces-verbal unităţile de competenţe şi punctele de credit asociate, respectiv competenţele individuale şi rezultatele obţinute de către elev la evaluările anterior realizate;b) unităţile de competenţe şi creditele asociate, respectiv competenţele individuale recunoscute şi rezultatele evaluărilor acestora sunt înscrise în documentele şcolare ale elevului;c) recunoaşterea competenţelor individuale este însoţită de programul personalizat de pregătire, prin care elevul nu mai parcurge programul de pregătire şi evaluare aferent competenţelor recunoscute;d) recunoaşterea rezultatelor învăţării anterior dobândite şi programul personalizat de parcurgere a programului de calificare se transmit în scris elevului şi se aduc la cunoştinţa persoanelor responsabile cu asigurarea pregătirii elevilor;e) recunoaşterea unor unităţi de competenţe şi competenţe individuale nu scuteşte elevul de participarea la procesul de pregătire şi evaluare pentru celelalte competenţe sau unităţi de competenţe ale calificării.
 + 
Articolul 14(1) Rezultatele învăţării validate, transferate şi recunoscute de către unitatea de învăţământ sunt înscrise în documentele şcolare şi în suplimentul descriptiv al certificatului de calificare profesională, pentru elevii care promovează examenul de certificare a calificărilor profesionale.(2) Rezultatele învăţării dobândite de elev care acoperă alte cunoştinţe, deprinderi şi competenţe generale decât cele precizate de standardul de pregătire profesională sunt înscrise în portofoliul educaţional al elevului.
 + 
Articolul 15Modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire pentru calificările profesionale din învăţământul terţiar nonuniversitar, în condiţiile existenţei unui program individualizat pentru elevii ale căror rezultate ale învăţării anterior dobândite au fost recunoscute, este decis, în acord cu comisia, de conducerea unităţii de învăţământ care asigură şcolarizarea.
 + 
Capitolul IIIDispoziţii tranzitorii şi finale + 
Articolul 16(1) Procesul-verbal cuprinzând recunoaşterea rezultatelor învăţării validate şi transferate (unităţile de competenţe şi punctele de credit asociate, respectiv competenţele individuale şi rezultatele obţinute de către elevi la evaluările anterior realizate), întocmit în conformitate cu prevederile art. 13 lit. a), se arhivează şi se păstrează permanent în arhiva unităţii de învăţământ.(2) Celelalte documente elaborate de comisie se arhivează până la sfârşitul şcolarizării elevilor beneficiari ai procesului de recunoaştere a studiilor, conform prevederilor legale.(3) Completarea documentelor şcolare şi a actelor de studii include rezultatele învăţării transferate şi recunoscute şi se realizează conform dispoziţiilor în vigoare.
 + 
Articolul 17Rezultatele şcolare se validează conform regulamentului şcolar şi sunt trecute în registrul matricol.
 + 
Articolul 18Lista definiţiilor termenilor şi expresiilor utilizate în regulament este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.
 + 
Anexa la regulamentLISTAdefiniţiilor termenilor şi expresiilorutilizate în regulament1. Competenţa reprezintă capacitatea de a utiliza cunoştinţe, deprinderi, aptitudini şi capacităţi în situaţii de lucru curente sau noi.2. Creditele reprezintă o măsură a volumului şi complexităţii rezultatelor învăţării dobândite de un elev pe parcursul unui program de formare profesională, folosite pentru a indica progresele înregistrate şi completarea unui program de formare care conduce către obţinerea unei calificări. Creditele sunt folosite pentru a permite transferul de la o calificare la alta, de la un nivel de calificare la altul şi de la un sistem de învăţare la altul.3. Punctele de credit constituie cuantificarea numerică a importanţei unei unităţi de rezultate ale învăţării raportate la o calificare. Pentru învăţământul profesional şi tehnic, punctele de credit sunt alocate pentru o calificare şi pentru fiecare unitate de rezultate ale învăţării şi sunt precizate în standardul de pregătire profesională.4. Rezultatele învăţării reprezintă ceea ce se aşteaptă de la un elev implicat în procesul de învăţare să cunoască, să înţeleagă şi să fie capabil să execute/să demonstreze la finalizarea unui program de formare profesională. Rezultatele învăţării sunt definite sub formă de cunoştinţe, deprinderi şi competenţe personale şi profesionale (autonomie şi responsabilitate, capacitatea de a învăţa, competenţe sociale şi de comunicare, competenţe profesionale). Pentru învăţământul profesional şi tehnic, rezultatele învăţării reprezintă competenţele profesionale din standardul de pregătire profesională.5. Unitatea de rezultate ale învăţării este partea unei calificări care cuprinde un set coerent de cunoştinţe, deprinderi şi competenţe generale, care pot fi evaluate şi validate. Pentru învăţământul profesional şi tehnic, unitatea de rezultate ale învăţării este unitatea de competenţe profesionale din standardul de pregătire profesională.6. Evaluarea rezultatelor învăţării reprezintă procesul prin care se stabileşte faptul că un elev a dobândit anumite cunoştinţe, deprinderi şi competenţe.7. Validarea rezultatelor învăţării este procesul prin care se confirmă că rezultatele învăţării dobândite de un elev, evaluate şi certificate, corespund cerinţelor specifice pentru o unitate de rezultate ale învăţării sau o calificare. Pentru calificările din învăţământul profesional şi tehnic aceste cerinţe specifice sunt precizate în standardul de pregătire profesională.8. Transferul rezultatelor învăţării şi al creditelor asociate este procesul prin care rezultatele învăţării şi creditele asociate acestora sunt transferate şi integrate în programul de formare profesională pe care îl urmează elevul.9. Recunoaşterea rezultatelor învăţării este procesul prin care se acordă un statut oficial rezultatelor învăţării şi competenţelor dobândite, evaluate şi validate, în vederea acordării certificatului de calificare profesională.10. Certificarea rezultatelor învăţării reprezintă procesul prin care se confirmă în mod formal rezultatele învăţării dobândite de un elev, în urma unui proces de evaluare.––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x