REGULAMENT din 29 martie 2007 (*actualizat*)

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
Publicat în:
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 8MODIFICAT DEHOTARARE 217 12/11/2020
ART. 8MODIFICAT DEHOTARARE 142 01/03/2012
ART. 14MODIFICAT DEHOTARARE 217 12/11/2020
ART. 16MODIFICAT DEHOTARARE 27 20/02/2020
ART. 16RECTIFICAT DERECTIFICARE 49 19/01/2012
ART. 22ABROGAT DEHOTARARE 1069 03/12/2018
ART. 22COMPLETAT DEHOTĂRÂRE 713 16/06/2016
ART. 22MODIFICAT DEHOTĂRÂRE 1309 27/10/2016
ART. 23MODIFICAT DEHOTĂRÂRE 1309 27/10/2016
ART. 28COMPLETAT DEHOTARARE 142 01/03/2012
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEREGULAMENT 29/03/2007
ART. 1REFERIRE LALEGE 567 09/12/2004
ART. 6REFERIRE LALEGE 53 24/01/2003
ART. 6REFERIRE LACODUL MUNCII 24/01/2003
ART. 7ARE LEGATURA CUHOTARARE 653 20/09/2007 ART. 1
ART. 18REFERIRE LALEGE 567 09/12/2004 ART. 63
ART. 24ARE LEGATURA CUHOTARARE 163 04/03/2010 ART. 1
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEHOTARARE 27 20/02/2020
ActulREFERIT DEHOTARARE 217 12/11/2020
ART. 8MODIFICAT DEHOTARARE 217 12/11/2020
ART. 8MODIFICAT DEHOTARARE 142 01/03/2012
ART. 14MODIFICAT DEHOTARARE 217 12/11/2020
ART. 16MODIFICAT DEHOTARARE 27 20/02/2020
ART. 16RECTIFICAT DERECTIFICARE 49 19/01/2012
ART. 22ABROGAT DEHOTARARE 1069 03/12/2018
ART. 22REFERIT DEHOTARARE 1069 03/12/2018
ART. 22COMPLETAT DEHOTĂRÂRE 713 16/06/2016
ART. 22MODIFICAT DEHOTĂRÂRE 1309 27/10/2016
ART. 23MODIFICAT DEHOTĂRÂRE 1309 27/10/2016
ART. 28COMPLETAT DEHOTARARE 142 01/03/2012

privind concediile personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea(actualizat până la data de 8 aprilie 2010*)



––––*) Forma actualizată a acestui regulament până la data de 8 aprilie 2010 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 653 din 20 septembrie 2007; HOTĂRÂREA nr. 163 din 4 martie 2010.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor + 
Capitolul IDispoziţii generale + 
Articolul 1(1) Prezentul regulament se aplică personalului auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, format din grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri informaticieni, precum şi personalului conex reprezentat de agenţi procedurali, aprozi şi şoferi, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au dreptul la concediu de odihnă anual plătit, la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau la alte forme de specializare organizate în ţară ori în străinătate, la concedii fără plată pentru studii sau pentru alte evenimente, precum şi la alte concedii, potrivit legii.
 + 
Capitolul IIConcediul de odihnă + 
Articolul 2(1) Personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex prevăzut la art. 1 alin. (1) beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare.(2) Durata concediului de odihnă prevăzută în prezentul regulament este corespunzătoare activităţii desfăşurate timp de un an calendaristic.(3) Personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex efectuează concediul anual de odihnă, de regulă, în perioada vacanţei judecătoreşti. Pentru motive temeinic justificate conducerea instanţei sau a parchetului poate aproba efectuarea concediului de odihnă în altă perioadă decât cea a vacanţei judecătoreşti.(4) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii instanţelor judecătoreşti şi, după caz, conducătorii parchetelor de pe lângă aceasta au obligaţia să asigure efectuarea concediului de odihnă de către întregul personal auxiliar de specialitate şi personalul conex în cursul anului calendaristic în care s-a născut acest drept.
 + 
Articolul 3Personalul auxiliar de specialitate care îndeplineşte, în condiţiile legii, prin cumul, pe lângă funcţia de bază de la instanţe sau parchete, o funcţie didactică în învăţământul superior acreditat are dreptul la concediu de odihnă plătit numai de la instanţa sau parchetul la care are funcţia de bază.
 + 
Articolul 4Pentru personalul încadrat în timpul anului, durata concediului de odihnă se stabileşte proporţional cu perioada lucrată de la data încadrării, până la sfârşitul anului calendaristic.
 + 
Articolul 5(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an calendaristic.(2) Efectuarea concediului de odihnă în anul următor este permisă numai în situaţiile prevăzute de prezentul regulament.(3) Concediul de odihnă poate fi fracţionat la cerere, cu condiţia ca una dintre fracţiuni să fie de cel puţin 15 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
 + 
Articolul 6(1) Pe durata concediului de odihnă, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă.(2) Indemnizaţia de concediu de odihnă se stabileşte potrivit dispoziţiilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
 + 
Articolul 7–––Alin. (1) al art. 7 a fost abrogat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 653 din 20 septembrie 2007 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 12 octombrie 2007.(2) În perioada concediului de odihnă, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază, o singură dată pe an, de transport gratuit dus-întors între localitatea de domiciliu şi localitatea din ţară în care îşi petrece concediul de odihnă sau de decontarea valorii a 7,5 litri de carburant la suta de kilometri, în cazul în care deplasarea între localitatea de domiciliu şi localitatea din ţară unde îşi petrece concediul se face cu autoturismul.
 + 
Articolul 8(1) Dacă personalul prevăzut la art. 1 nu a putut efectua concediul de odihnă, total sau parţial, în anul calendaristic respectiv, din cauza unor situaţii obiective pentru care există o temeinică justificare, îl poate efectua în cursul anului următor, pe baza programării aprobate de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedinţii instanţelor judecătoreşti şi de conducătorii parchetelor. În acest caz, drepturile de concediu se suportă din fondurile aferente anului în care se efectuează concediile de odihnă.(2) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raportului de muncă/de serviciu.(3) Compensarea se calculează pe baza numărului de zile de concediu neefectuat şi a mediei zilnice a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, precum şi a celorlalte sporuri cu caracter permanent, luate împreună, corespunzător lunii decembrie a anului pentru care se acordă compensarea.(4) În cazul decesului persoanei îndreptăţite la concediu de odihnă, suma reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se va acorda membrilor de familie, conform legii.
 + 
Articolul 9(1) Programarea concediilor de odihnă se face la sfârşitul anului, pentru anul următor, de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, de preşedinţii instanţelor ori de conducătorii parchetelor, după consultarea personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex.(2) Programarea se va face în aşa fel încât să se asigure funcţionarea permanentă şi desfăşurarea în bune condiţii a activităţii fiecărei secţii sau a fiecărui compartiment de muncă.(3) Programarea concediului de odihnă al personalului auxiliar de specialitate şi al personalului conex se face cu respectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (3).
 + 
Articolul 10(1) Concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cererea persoanei care îl efectuează, pentru motive obiective.(2) Concediul de odihnă poate fi întrerupt şi în cazul în care persoana este rechemată, prin dispoziţie scrisă a conducerii instituţiei, numai în caz de forţă majoră sau pentru nevoi de serviciu urgente, care fac necesară prezenţa acesteia. În situaţia rechemării, cel în cauză are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor legate de efectuarea concediului de odihnă în altă localitate, egale cu sumele cheltuite pentru prestaţia de care nu a mai putut beneficia din cauza neefectuării concediului de odihnă.(3) În cazul întreruperii concediului de odihnă, persoana are dreptul să efectueze restul zilelor de concediu, după ce au încetat situaţiile respective sau, când acest lucru nu mai este posibil, la data stabilită printr-o nouă programare, în cursul aceluiaşi an calendaristic.
 + 
Articolul 11(1) În cazul în care concediul de odihnă început la o anumită dată este întrerupt, indemnizaţia nu se restituie. În această situaţie se va proceda la regularizarea plăţilor în raport cu indemnizaţia de concediu aferentă zilelor de concediu neefectuat şi cu remuneraţia cuvenită persoanei în cauză pentru perioada lucrată după întreruperea concediului sau cu drepturile cuvenite pe această perioadă, după caz, potrivit legii.(2) La data programată pentru efectuarea părţii restante din concediul de odihnă se acordă persoanei în cauză indemnizaţia de concediu cuvenită pentru această parte, în condiţiile prezentului regulament.
 + 
Articolul 12(1) Concediul de odihnă cuvenit personalului detaşat la alte instanţe sau parchete ori în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefieri, Ministerului Justiţiei sau al unităţilor subordonate acestuia se acordă de către instituţiile la care acesta îşi desfăşoară activitatea.(2) Personalul detaşat la o instanţă sau la un parchet cu sediul în altă localitate, precum şi cel din alte localităţi detaşat în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefieri, Ministerului Justiţiei sau al unităţilor subordonate acestuia au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport dus/întors, potrivit legii, din localitatea unde este detaşat în localitatea unde se află instanţa sau parchetul la care este încadrat, pentru cazul în care concediul de odihnă se efectuează în timpul detaşării.
 + 
Articolul 13Concediul de odihnă neacordat personalului transferat la o altă instanţă sau la un alt parchet, de către instanţa sau parchetul de la care s-a efectuat transferul, se va acorda acestuia de instanţa sau parchetul la care a fost transferat, iar indemnizaţia de concediu acordată potrivit legii va fi suportată de către cele două instanţe sau parchete implicate, proporţional cu timpul lucrat la fiecare dintre acestea în cursul anului calendaristic respectiv. În acelaşi mod se va proceda şi în cazul în care concediul de odihnă a fost efectuat înainte de transfer.
 + 
Articolul 14Personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex este obligat să restituie instituţiei partea din indemnizaţia de concediu corespunzătoare perioadei nelucrate din anul pentru care a fost acordat acel concediu, în situaţia în care a fost eliberat din funcţie în următoarele cazuri:1. demisia;2. ca sancţiune disciplinară;3. condamnarea definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni;4. neîndeplinirea oricăreia dintre condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţie;5. incapacitate profesională.
 + 
Articolul 15Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.
 + 
Capitolul IIIAcordarea de zile libere plătite pentru evenimente familiale deosebite + 
Articolul 16(1) În afară concediului de odihnă, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă, în cazul unor evenimente familiale deosebite, şi anume:a) căsătoria – 5 zile;b) naşterea sau căsătoria unui copil – 3 zile;c) decesul soţului sau al unei rude până la gradul al ÎI-lea inclusiv – 3 zile.(2) Zilele libere plătite, prevăzute la alin. (1), se acordă, la cererea solicitantului, de către preşedintele instanţei, respectiv conducătorul parchetului.
 + 
Capitolul IVConcediul pentru formare profesională + 
Articolul 17Personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex beneficiază de concedii pentru formare profesională, la cerere, cu plată sau fără plată.
 + 
Articolul 18(1) Personalul prevăzut la art. 1 alin. (1) are dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii plătite pentru formare profesională, în cazul participării la cursuri sau la alte forme de specializare organizate în ţară sau în străinătate potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 567/2004, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Durata acestor concedii se aprobă de conducerea instituţiei, în funcţie de durata cursurilor ori a specializărilor efectuate, fără a putea depăşi 10 zile lucrătoare.(3) Conducerea instituţiei poate respinge solicitarea persoanei în cauză numai dacă absenţa acesteia ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii.
 + 
Articolul 19Concediul pentru formare profesională fără plată poate fi acordat pentru situaţiile prevăzute la art. 18 alin. (1) pe o durată stabilită potrivit art. 21 alin. (3).
 + 
Articolul 20Durata concediului cu plată pentru formare profesională nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveşte drepturile cuvenite persoanei.
 + 
Capitolul VConcediul fără plată + 
Articolul 21(1) Personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex au dreptul la concedii fără plată, a căror durată însumată nu poate depăşi 90 de zile lucrătoare anual, pentru rezolvarea unor situaţii personale deosebite, apreciate ca atare de preşedintele instanţei sau, după caz, de conducătorul Parchetului.(2) Personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul la concedii fără plată, fără limita prevăzută la alin. (1), în următoarele situaţii:1. îngrijirea copilului bolnav în vârstă de peste 3 ani, în perioada indicată în certificatul medical; de acest drept pot beneficia atât mama salariată, cât şi tatăl salariat, dacă mama copilului nu beneficiază, pentru aceleaşi motive, de concediu fără plată;2. însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude apropiate, respectiv copil, soră, frate, părinte, pe timpul cât aceştia se află la tratament în străinătate, în ambele situaţii cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătăţii Publice.(3) Concediul fără plată poate fi acordat şi pentru interese personale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2), pe durata stabilită prin acordul părţilor.
 + 
Articolul 22Pe durata concediilor fără plată persoanele respective îşi păstrează calitatea de salariat.
 + 
Capitolul VIDispoziţii finale + 
Articolul 23(1) Persoana care a lipsit de la serviciu întregul an calendaristic nu are dreptul la concediu de odihnă pentru acel an.(2) În cazul în care perioadele de concedii medicale şi de concedii fără plată, însumate, au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au întins pe 2 sau mai mulţi ani calendaristici, persoana are dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reînceperii activităţii.
 + 
Articolul 24Efectuarea concediilor prevăzute de prezentul regulament se aprobă de preşedintele instanţei sau, după caz, de conducătorul parchetului, cu excepţia concediilor personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se aprobă de către conducătorii direcţiilor sau secţiilor, iar pentru personalul din cadrul compartimentelor independente, de către procurorul şef al Secţiei de resurse umane şi documentare.––-Art. 24 a fost modificat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 163 din 4 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 8 aprilie 2010.
 + 
Articolul 25Evidenţa efectuării concediilor prevăzute în prezentul regulament va fi ţinută de prim-grefierii sau grefierii-şefi ai instanţelor judecătoreşti şi ai parchetelor de pe lângă acestea.
 + 
Articolul 26Compensarea acordată în condiţiile art. 8 se suportă din resursele bugetare ale anului în care se face această compensare.––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x