REGULAMENT din 28 iunie 2006(*actualizat*)

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII APELOR
Publicat în:
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEREGULAMENT 28/06/2006
ART. 4ARE LEGATURA CUORDIN 107 25/01/2012 ART. 1
ART. 18ARE LEGATURA CUORDIN 107 25/01/2012 ART. 1
ART. 19ARE LEGATURA CUORDIN 107 25/01/2012 ART. 1
ART. 20ARE LEGATURA CUORDIN 107 25/01/2012 ART. 1
ART. 21ARE LEGATURA CUORDIN 107 25/01/2012 ART. 1
ART. 24ARE LEGATURA CUORDIN 107 25/01/2012 ART. 1
ART. 24REFERIRE LAHG 1229 05/08/2004
ART. 24REFERIRE LANORMA 05/08/2004
ART. 24REFERIRE LALEGE 139 24/07/2000
ART. 24REFERIRE LALEGE 139 24/07/2000 ANEXA 2
ANEXA 3REFERIRE LAHG 1229 05/08/2004
ANEXA 3REFERIRE LANORMA 05/08/2004
ANEXA 3REFERIRE LALEGE 139 24/07/2000
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de atestare în domeniul meteorologiei(actualizat până la data de 19 martie 2012*)



–––––*) Forma actualizată a acestui regulament până la data de 19 martie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 107 din 25 ianuarie 2012.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor + 
Capitolul IPrevederi generale + 
Articolul 1(1) Prezentul regulament stabileşte organizarea şi funcţionarea Comisiei de atestare în domeniul meteorologiei, precum şi modalităţile şi tehnicile de atestare, condiţiile privind eliberarea atestatelor de competenţă, condiţiile de valabilitate a atestatelor de competenţă pentru persoane fizice şi/sau juridice care vor desfăşura activităţi în sfera meteorologiei, conform legislaţiei în vigoare.(2) Recunoaşterea oficială a atestării persoanelor fizice şi juridice abilitate să desfăşoare activităţi meteorologice se face pe baza atestatelor de competenţă eliberate de Comisia de atestare în domeniul meteorologiei, denumită în continuare CAM, structură de specialitate ce se înfiinţează şi funcţionează în cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.(3) CAM este alcătuită din maximum 7 membri, reprezentanţi ai autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie şi experţi în domeniul meteorologiei sau cadre didactice universitare, cu încadrare minimă de conferenţiar universitar şi având titlul de doctor în specialitate.(4) Componenţa nominală a CAM se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, la propunerea Administraţiei Naţionale de Meteorologie.(5) Preşedintele CAM este secretarul de stat din cadrul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului responsabil de coordonarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Vicepreşedintele CAM este directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
 + 
Articolul 2Obiectivele principale urmărite prin atestarea de specialişti ce vor desfăşura activităţi în domeniul meteorologiei sunt:a) creşterea gradului de informare a cetăţenilor în ceea ce priveşte utilitatea informaţiilor şi prognozelor meteorologice;b) folosirea judicioasă a informaţiilor meteorologice disponibile;c) asigurarea respectării prevederilor legale în diverse activităţi economice ce necesită asistenţă meteorologică.
 + 
Capitolul IITermeni utilizaţi + 
Articolul 3Pentru aplicarea prezentului regulament, termenii şi expresiile folosite au următoarele semnificaţii:a) atestare – certificarea solicitanţilor, persoane fizice şi/sau juridice, pentru efectuarea de activităţi meteorologice, conform prezentului regulament;b) atestat de competenţă – un certificat valabil o perioadă limitată de timp şi care se acordă ca dovadă a atestării conform prezentului regulament;c) atestat de competenţă provizoriu – un certificat valabil o perioadă limitată de timp, care se acordă ca dovadă a atestării pentru elaborarea de prognoze meteorologice, la prima solicitare;d) CAM – Comisia de atestare în domeniul meteorologiei – Comisia de atestare a persoanelor fizice şi/sau juridice în vederea efectuării de activităţi meteorologice;e) ST – Secretariatul tehnic al CAM.
 + 
Capitolul IIIDomenii de atestare şi valabilitate + 
Articolul 4(1) Atestarea se referă la evaluarea şi recunoaşterea capacităţii tehnice şi a experienţei profesionale în vederea desfăşurării de activităţi în unul sau mai multe dintre următoarele domenii:a) efectuarea de observaţii şi măsurători meteorologice;b) elaborarea de prognoze meteorologice;c) elaborarea de studii meteorologice sau climatologice.(2) Atestarea profesională a persoanelor fizice şi juridice ce vor desfăşura activităţi în domeniul meteorologiei nu acoperă decât domeniul/domeniile strict specificate în atestatul de competenţă eliberat.(3) Atestatele de competenţă care vizează activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) au un termen de valabilitate de 36 de luni de la data emiterii lor.–––-Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 107 din 25 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 19 martie 2012.(4) Reînnoirea valabilităţii atestatului de competenţă se poate solicita la expirarea perioadei pentru care a fost acordată atestarea.(5) Pentru activităţile prevăzute la alin. (1) lit. b) se eliberează iniţial un atestat de competenţă provizoriu, fără posibilitate de prelungire, care este valabil maximum 18 luni de la data emiterii. Atestarea de competenţă definitivă poate fi solicitată cu o lună înainte de expirarea perioadei pentru care a fost acordată atestarea provizorie, urmând a fi aplicate în mod similar prevederile alin. (3) şi (4).(6) Pe perioada de valabilitate a atestatului de competenţă, persoanele fizice sau juridice atestate pot solicita consultanţă de specialitate personalului Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
 + 
Articolul 5Persoanele fizice sau juridice care desfăşoară una sau mai multe activităţi dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (1) au obligaţia de a solicita şi de a obţine atestat de competenţă conform prezentului regulament.
 + 
Articolul 6(1) Metodologia folosită de titularii atestatelor de competenţă pentru efectuarea de observaţii şi măsurători meteorologice, elaborarea de prognoze meteorologice şi studii meteorologice sau climatologice trebuie să respecte prevederile legale din domeniul meteorologiei.(2) Responsabilitatea pentru corectitudinea şi calitatea activităţilor desfăşurate în domeniul meteorologiei revine în exclusivitate elaboratorului.
 + 
Articolul 7(1) Atestatul de competenţă sau orice drept acordat de acesta nu poate fi cedat sau transferat altei persoane.(2) Titularii atestatelor de competenţă nu pot subcontracta executarea unora dintre sarcinile ce le revin ca urmare a obţinerii atestării, cu referire expresă la activităţile ştiinţifice.
 + 
Capitolul IVAtribuţiile CAM + 
Articolul 8CAM coordonează şi răspunde de corectitudinea desfăşurării procesului de atestare şi are următoarele atribuţii:a) analizează documentele ce însoţesc cererile de atestare;b) analizează studiile de evaluare întocmite de către ST şi documentele din dosarul tehnic, verificând respectarea cerinţelor prevăzute prin prezentul regulament;c) modifică şi/sau validează recomandările ST privind atestarea persoanelor fizice sau juridice care solicită atestarea;d) aprobă rapoartele finale de evaluare;e) aprobă eliberarea atestatelor de competenţă;f) aprobă suspendarea şi anularea atestatelor de competenţă.
 + 
Articolul 9(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, CAM are un ST asigurat de Administraţia Naţională de Meteorologie prin Inspecţia Meteorologică Naţională din cadrul acesteia.(2) ST are următoarele sarcini:a) primeşte şi asigură înregistrarea dosarelor depuse în scopul obţinerii atestărilor de competenţă;b) verifică dosarele şi existenţa tuturor documentelor solicitate prin prezentul regulament;c) asigură întocmirea corespondenţei şi transmiterea acesteia;d) propune data de desfăşurare a şedinţei CAM, întocmeşte ordinea de zi şi transmite invitaţiile la şedinţele CAM;e) întocmeşte studiul de evaluare aferent fiecărei solicitări, cu propunerea către CAM de acordare/ respingere/reînnoire/suspendare/anulare, după caz, a atestării în domeniul/domeniile solicitat/solicitate, în termen de maximum 10 zile de la data înregistrării solicitărilor;f) întocmeşte rapoartele finale de evaluare ale CAM;g) întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor CAM şi asigură semnarea sa de către toţi membrii prezenţi;h) prezintă preşedintelui CAM spre semnare atestatul de competenţă şi informează solicitanţii asupra rezultatelor obţinute;i) eliberează atestatele de competenţă, în termen de maximum 3 zile de la data adoptării deciziei de atestare;j) înregistrează şi ţine evidenţa atestatelor emise;k) păstrează şi arhivează toate dosarele şi documentele referitoare la atestare pentru o perioadă de minimum 3 ani;l) pune la dispoziţie autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului sau organelor de control împuternicite de aceasta, la cerere, dosarele de atestare ale persoanelor fizice şi/sau juridice atestate;m) îndeplineşte şi alte sarcini stabilite de CAM.
 + 
Capitolul VModul de funcţionare a CAM + 
Articolul 10(1) Şedinţele CAM sunt conduse de preşedinte.(2) În situaţia în care preşedintele CAM se află în imposibilitatea de a-şi exercită funcţia, vicepreşedintele CAM preia atribuţiile acestuia.
 + 
Articolul 11La propunerea ST, preşedintele CAM aprobă ziua, ora şi locul desfăşurării, precum şi ordinea de zi a şedinţei CAM.
 + 
Articolul 12(1) Deciziile în cadrul CAM se adoptă prin vot cu majoritate simplă, în prezenţa obligatorie a 5 dintre membrii săi.(2) Dezbaterile şi deciziile CAM se consemnează într-un proces-verbal, care va fi semnat de fiecare membru al CAM.
 + 
Capitolul VICriterii şi procedura de atestare + 
Articolul 13(1) Înscrierea în vederea obţinerii atestării se face pe baza cererii de solicitare a atestării şi a dosarului tehnic complet, care se depun la ST al CAM.(2) Documentele din dosarul de atestare trebuie să fie lizibile şi nu se admit documente transmise prin fax. În cazul în care sunt necesare copii de pe actele doveditoare, acestea vor fi copii xerox; dosarul tehnic va avea filele numerotate.(3) Membrii CAM şi ai ST sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor din dosarele tehnice ale solicitanţilor, a tuturor documentelor de lucru, în toate etapele de desfăşurare a procesului de atestare.
 + 
Articolul 14Analizarea fiecărui dosar de către CAM se va face prin luarea în considerare a realizărilor şi posibilităţilor tehnico-ştiinţifice ale solicitantului, a calificărilor profesionale ale colectivului de lucru, a instruirii membrilor acestuia, a apartenenţei persoanei juridice şi/sau a membrilor colectivului de lucru la organisme profesionale şi a experienţei acestora în domeniul meteorologiei.
 + 
Articolul 15Atestarea persoanelor juridice se poate face doar dacă cel puţin unul dintre membrii colectivului de lucru are calificare şi experienţă corespunzătoare domeniului sau domeniilor solicitate spre atestare.
 + 
Articolul 16În urma analizării dosarelor tehnice şi pe baza studiului de evaluare întocmit în acest sens de către ST, conform prevederilor art. 9 alin. (2) lit. e), CAM aprobă raportul final de evaluare şi decide acordarea/ respingerea/reînnoirea/suspendarea/anularea atestatului de competenţă; în cazul în care CAM decide neacordarea atestatului de competenţă, documentele nu vor fi returnate solicitantului.
 + 
Articolul 17Procesul de atestare nu poate depăşi două luni şi se finalizează fie cu emiterea atestatului de competenţă, fie cu respingerea motivată a solicitării.
 + 
Articolul 18(1) Dosarul tehnic necesar pentru elaborarea studiului de evaluare şi pentru obţinerea atestatului de competenţă pentru efectuarea de măsurători meteorologice trebuie să cuprindă următoarele documente:a) prezentarea scopului efectuării de măsurători meteorologice;b) precizarea dacă rezultatul activităţii supuse atestării va fi utilizat numai de către solicitant sau urmează a fi difuzat public; în acest din urmă caz se va menţiona şi mijlocul tehnic de difuzare;c) documentaţia tehnică a senzorilor utilizaţi, care trebuie să conţină în mod obligatoriu domeniul şi precizia de măsurare, precum şi certificarea acestor senzori de către o autoritate recunoscută pe plan internaţional sau naţional, pentru efectuarea de măsurători meteorologice. În lipsa acestei certificări, solicitantul este obligat să pună la dispoziţie Administraţiei Naţionale de Meteorologie aceşti senzori în vederea certificării;d) planul de amplasare a senzorilor şi caracteristicile adăpostului meteorologic utilizat, dacă este cazul. În vederea verificării reprezentativităţii solicitantul va asigura accesul comisiei de specialitate în amplasamentul propus;e) copie de pe certificatul de înmatriculare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau actul juridic de constituire al persoanei juridice, după caz;f) abrogată;–––-Lit. f) a alin. (1) al art. 18 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 107 din 25 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 19 martie 2012.(2) În termen de maximum 30 de zile de la primirea dosarului tehnic, ST va expertiza documentaţia, va inspecta amplasamentul şi va elabora studiul de evaluare.(3) Dosarul tehnic necesar pentru elaborarea studiului de evaluare şi pentru obţinerea atestatului de competenţă pentru efectuarea de observaţii meteorologice trebuie să cuprindă, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), dovada că solicitantul beneficiază de personal calificat; în acest sens se va depune lista cuprinzând personalul de specialitate angajat, însoţită de curriculum vitae al fiecărui angajat (copii legalizate de pe diploma/diplomele ce atestă calificarea, copii legalizate de pe documentele ce atestă apartenenţa la organizaţii profesionale, copii de pe certificatele obţinute la cursuri de instruire în domeniul meteorologiei).
 + 
Articolul 19(1) Dosarul tehnic necesar pentru obţinerea atestatului de competenţă pentru elaborarea de prognoze meteorologice trebuie să cuprindă următoarele documente:a) dovada că solicitantul dispune de date meteorologice din surse autorizate şi de personal calificat pentru a desfăşura activitatea de prognoză;b) dovada că solicitantul beneficiază de personal calificat; în acest sens se va depune lista cuprinzând personalul de specialitate angajat, însoţită de curriculum vitae al fiecărei persoane (copii legalizate de pe diploma/diplomele ce atestă calificarea în meteorologie, copii legalizate de pe documentele ce atestă apartenenţa la organizaţii profesionale, copii de pe certificatele obţinute la cursuri de instruire în meteorologie), dacă este cazul;c) descrierea metodelor, modelelor sau metodologiilor de prognoză, care trebuie să fie bazate pe principii ştiinţifice;d) copie de pe certificatul de înmatriculare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau actul juridic de constituire al persoanei juridice, după caz;e) abrogată;–––-Lit. e) a alin. (1) al art. 19 a fost abrogată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 107 din 25 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 19 martie 2012.(2) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului tehnic, ST va elabora un studiu de evaluare preliminar însoţit de un buletin de evaluare preliminar a gradului de realizare a prognozelor, care se vor înainta CAM.
 + 
Articolul 20Reînnoirea valabilităţii unui atestat de competenţă sau eliberarea unui atestat de competenţă definitiv pentru elaborarea de prognoze meteorologice se face pe baza cererii de solicitare a atestării şi a dosarului tehnic compus din:a) memoriu de activitate privind activitatea din perioada atestată;b) atestatul de competenţă deţinut anterior, în copie;c) eventualele modificări survenite în obiectul de activitate, structura de personal sau de altă natură;d) abrogată;–––-Lit. d) a art. 20 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 107 din 25 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 19 martie 2012.
 + 
Articolul 21(1) Dosarul tehnic necesar pentru obţinerea atestatului de competenţă pentru elaborarea de studii meteorologice sau climatologice trebuie să cuprindă următoarele documente:a) dovada că solicitantul dispune de date meteorologice din surse autorizate, cu o repartiţie spaţială corespun-zătoare fiecărui nivel: naţional, regional, local;b) şiruri de valori pe cel puţin 30 de ani consecutivi;c) personal calificat în meteorologie sau climatologie pentru interpretarea ştiinţifică a datelor folosite; în acest sens se va prezenta lista cuprinzând personalul de specialitate angajat, însoţită de curriculum vitae al fiecărui angajat (copii legalizate de pe diploma/diplomele ce atestă calificarea în meteorologie sau climatologie, copii legalizate de pe documentele care atestă apartenenţa la organizaţii profesionale, copii de pe certificatele obţinute la cursuri de instruire în meteorologie sau climatologie), dacă este cazul;d) descrierea metodelor şi metodologiilor ştiinţifice de prelucrare climatologică, recunoscute pe plan naţional şi internaţional;e) copie de pe certificatul de înmatriculare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau actul juridic de constituire al persoanei juridice, după caz;f) abrogată;–––-Lit. f) a alin. (1) al art. 21 a fost abrogată de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 107 din 25 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 19 martie 2012.(2) În termen de maximum 30 de zile de la primirea dosarului tehnic, ST va expertiza documentaţia şi va elabora studiul de evaluare.
 + 
Articolul 22(1) Dosarele tehnice incomplete nu intră în procedura de atestare şi se restituie solicitanţilor în vederea completării acestora.(2) Dacă informaţiile solicitate nu se primesc în termen de cel mult o lună de la data notificării, dosarul tehnic este respins. În acest caz solicitantul nu mai poate să facă referiri ulterioare la acesta sau să pretindă utilizarea unor părţi din el ori să solicite restituirea sumelor achitate în vederea atestării.
 + 
Articolul 23CAM analizează dosarul tehnic al solicitantului în prezenţa acestuia/a reprezentantului împuternicit al acestuia şi decide admiterea sau respingerea cererii de atestare pentru domeniul/domeniile de competenţă solicitat/solicitate.
 + 
Articolul 24Tarifele pentru operaţiile de certificare, expertiză, examinare şi evaluare necesare pentru atestarea şi avizarea activităţilor prevăzute de Legea nr. 139/2000privind activitatea de meteorologie, republicată, cu modificările ulterioare, trebuie să reflecte contravaloarea cheltuielilor efectuate de Administraţia Naţională de Meteorologie.–––-Art. 24 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 107 din 25 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 19 martie 2012.
 + 
Capitolul VIIValabilitatea atestatului de competenţă + 
Articolul 25Pe durata atestării, persoanele fizice şi juridice atestate sunt supravegheate de Administraţia Naţională de Meteorologie prin Inspecţia Meteorologică Naţională, în vederea îndeplinirii în mod permanent a cerinţelor şi condiţiilor care au stat la baza acordării atestatului de competenţă.
 + 
Articolul 26(1) Atestatul de competenţă se eliberează solicitanţilor de către ST al CAM.(2) Atestatele de competenţă se eliberează în original. O copie de pe fiecare atestat de competenţă eliberat se păstrează la Administraţia Naţională de Meteorologie.
 + 
Articolul 27ST al CAM va înregistra atestatele de competenţă emise pentru fiecare categorie de competenţă, precum şi orice modificări ale acestora în registre de eliberare a certificatelor de competenţă.
 + 
Articolul 28Atestatul de competenţă îşi pierde valabilitatea în următoarele cazuri:a) la împlinirea termenului pentru care a fost emis;b) prin renunţare la atestare, comunicată în scris şi transmisă ST al CAM;c) în cazul în care activitatea a fost abandonată sau înstrăinată;d) când atestatul de competenţă a fost retras sau suspendat temporar de două ori în interval de un an.
 + 
Articolul 29Atestatul de competenţă poate fi suspendat în următoarele situaţii:a) un nivel slab de realizare a activităţilor atestate sau în cazul în care au fost emise concluzii eronate ce pot conduce la raţionamente false;b) pentru nerespectarea art. 6 şi 7;c) pentru nerespectarea limitelor şi a condiţiilor de atestare pe perioada de valabilitate a atestatului emis;d) când se constată de către Inspecţia Meteorologică Naţională săvârşirea de către persoanele fizice sau juridice atestate a unor abateri grave de la legislaţia în vigoare.
 + 
Articolul 30(1) La propunerea ST, CAM poate dispune suspendarea atestatului de competenţă pe o perioadă de cel mult 6 luni. În această situaţie CAM are obligaţia de a reanaliza atestatul de competenţă şi poate dispune fie suspendarea sa, fie anularea atestatului de competenţă respectiv.(2) Pe durata suspendării atestatului de competenţă, persoana fizică sau juridică nu mai poate îndeplini activităţile pentru care a fost atestată şi are obligaţia să depună la ST al CAM originalul atestatului de competenţă.
 + 
Articolul 31(1) Împotriva deciziei CAM de suspendare sau anulare a atestatului de competenţă se poate face contestaţie. Contestaţia se formulează în scris, cu precizarea clară a motivelor pe care se întemeiază contestaţia.(2) Contestaţia se depune la ST al CAM, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de suspendare/anulare a atestatului de competenţă.(3) Soluţionarea contestaţiei se face de către o comisie pentru contestaţii numită prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, care va soluţiona în termen de maximum 15 zile contestaţia şi va comunică decizia sa finală, care poate fi atacată conform prevederilor legale în vigoare.(4) În cazul în care se consideră întemeiată contestaţia, se dispune anularea suspendării, respectiv revocarea deciziei de anulare a atestatului de competenţă.(5) Concluziile asupra contestaţiei se comunică contestatorului în scris.(6) Cheltuielile generate de rezolvarea contestaţiei vor fi suportate de către persoana care a făcut contestaţia.
 + 
Capitolul VIIIDispoziţii finale + 
Articolul 32Modelul cererii de atestare este prevăzut în anexa nr. 1.
 + 
Articolul 33Modelul procesului-verbal pentru atestarea tehnico-profesională este prevăzut în anexa nr. 2.
 + 
Articolul 34Modelul atestatului de competenţă este prevăzut în anexa nr. 3.
 + 
Articolul 35Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul regulament.
 + 
Anexa 1––-la regulament––––-CERERE DE ATESTARE    Persoana/Unitatea …….., cod numeric personal …….., codul fiscal  nr. …….., înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului  la nr. ……., cu domiciliul/sediul în …….., str. …… nr. …,  judeţul/sectorul ……, telefon/fax ……., solicit evaluarea în vederea  eliberării/prelungirii valabilităţii atestatului de competenţă pentru …..,  de către Comisia de atestare în domeniul meteorologiei din cadrul  Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.    Anexez la prezenta cerere de atestare dosarul tehnic aferent, întocmit  în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea şi  funcţionarea Comisiei de atestare în domeniul meteorologiei, aprobat prin  Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 665/2006.         Data …….        …………………………..        (numele, prenumele şi semnătura)                    L.S.
 + 
Anexa 2––-la regulament–––––PROCES-VERBALpentru atestarea tehnico-profesională a………………………………..din data de …………..Comisia de atestare în domeniul meteorologiei, numită prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. ……….., având următoarea componenţă:1. …………………………………… preşedinte;2. …………………………………… vicepreşedinte;3. …………………………………… membru;4. …………………………………… membru;5. …………………………………… membru;6. …………………………………… membru;7. …………………………………… secretar,a supus examinării dosarul tehnic al persoanei fizice/juridice înscrise pentru atestarea de competenţă/prelungirea valabilităţii atestării de competenţă în domeniul …………….La solicitarea …………, depusă la Administraţia Naţională de Meteorologie, examinarea din data de …….. s-a desfăşurat în ……… şi a constat în analizarea şi evaluarea următoarelor documente:…………………………………………………………..…………………………………………………………..Persoana fizică/juridică solicitantă ……………………… a obţinut următoarele rezultate:───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Nr. Numele şi Propunere Rezultat Alte probe Rezultat Obs.crt. prenumele Dosar tehnic final     solicitantului───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  0 1 2 3 4 5 6───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────În urma rezultatelor obţinute ……………….. se declară Atestat/Neatestat de către Comisia de atestare în domeniul meteorologiei, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de atestare în domeniul meteorologiei, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 665/2006.Data ……….. Comisia de atestare în domeniul meteorologiei,……………………………..
 + 
Anexa 3–––la regulament––––-       ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────┐       │ │       │ MINISTERUL MEDIULUI ŞI GOSPODĂRIRII APELOR │       │ │       │ Comisia de atestare în domeniul meteorologiei │       │ │       │ ATESTAT DE COMPETENŢĂ │       │ │       │ Nr. …../data emiterii ……. │       │ │       │ În aplicarea prevederilor Legii nr. 139/2000 privind activitatea │       │de meteorologie, cu modificările şi completările ulterioare, ale │       │Hotărârii Guvernului nr. 1.229/2004 pentru aprobarea Normelor │       │metodologice privind emiterea atestărilor şi avizelor prevăzute de │       │Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, cu │       │modificările şi completările ulterioare, precum şi modalităţile de │       │încasare şi virare la bugetul de stat a taxelor percepute pentru │       │eliberarea acestora şi ale Ordinului ministrului mediului şi │       │gospodăririi apelor nr. 665/2006 pentru aprobarea Regulamentului │       │privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de atestare în domeniul│       │meteorologiei, Comisia de atestare în domeniul meteorologiei │       │ │       │ ATESTĂ │       │ ……………………………………………………. │       │ (persoana fizică/juridică) │       │ │       │ │       │ │       │ cod numeric personal ……….., codul fiscal nr. …………., │       │înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la nr. │       │……….., cu domiciliul/sediul în localitatea ……………. │       │str. …….. nr. ….., bl. ….., sc. …, ap. …, judeţul/ │       │sectorul …….., pentru efectuarea de ……, în baza cererii şi │       │dosarului nr. ………. . │       │ │       │ Emis la data de …………… . │       │ Valabil până la data de ……. . │       │ Cu respectarea condiţiilor înscrise pe verso. │       │ │       │ │       │ │       │ │       │ Preşedintele Comisiei de atestare │       │ în domeniul meteorologiei, │       │ │       │ …………………………… │       │ │       │ (numele, prenumele şi semnătura) │       │ │       │ │       │ – verso – │       │ Prezentul atestat poate fi utilizat numai de titular. │       │ Cu 30 de zile înainte de expirare, titularul poate solicita │       │prelungirea valabilităţii atestatului de competenţă. │       │ Responsabilitatea pentru corectitudinea şi calitatea activităţilor│       │desfăşurate în domeniul meteorologiei revine în exclusivitate │       │elaboratorului. │       │ Prezentul atestat de competenţă îşi pierde valabilitatea în │       │condiţiile prevăzute la art. 28 din Regulamentul privind organizarea│       │şi funcţionarea Comisiei de atestare în domeniul meteorologiei. │       └────────────────────────────────────────────────────────────────────┘–––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x