de organizare şi funcţionare al Regiei autonome "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" – ROMATSA(aplicabil începînd cu data de 18 noiembrie 2007*)
–––––-*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 29 ianuarie 1991. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ pâna la data de 18 noiembrie 2007, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 731 din 11 noiembrie 1992; HOTĂRÂREA nr. 405 din 12 august 1993; HOTĂRÂREA nr. 75 din 27 ianuarie 2005; HOTĂRÂREA nr. 1.090 din 16 august 2006; HOTĂRÂREA nr. 1.251 din 17 octombrie 2007.I. Dispoziţii generale +
Articolul 1Administraţia română a serviciilor de trafic aerian – ROMATSA administrează şi exploatează căile aeriene române, asigura conducerea şi dezvoltarea unitară a activităţilor de dirijare a aeronavelor aparţinînd companiilor aeriene române şi străine, urmăreşte integrarea în sistemul specializat european (Organizaţia Europeană pentru Securitatea Zborurilor – EUROCONTROL), asigura, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, utilizarea coordonata a spaţiului aerian al României de către aviaţia civilă şi militară. +
Articolul 2Administraţia română a serviciilor de trafic aerian este persoana juridică română, funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, poate beneficia de subvenţii de la bugetul de stat şi îşi desfăşoară activitatea în baza prezentului regulament, avînd statut de regie autonomă. +
Articolul 3Sediul principal al ROMATSA este în municipiul Bucureşti, sos. Bucureşti-Ploieşti km 16,5.Administraţia română a serviciilor de trafic aerian are în structura la data înfiinţării următoarele categorii de subunitati, fără personalitate juridică:3.1. Direcţia regionala a căilor aeriene Bucureşti;3.2. Direcţia regionala a căilor aeriene Arad;3.3. Direcţia regionala a căilor aeriene Bacău;3.4. Direcţia regionala a căilor aeriene Cluj;3.5. Direcţia regionala a căilor aeriene Constanta;3.6. Centrul naţional de protecţie meteorologica a navigaţiei aeriene;3.7. Centrul naţional de telecomunicaţii aeronautice;3.8. Radiofaruri de ruta: Floreşti, Strejnic, Mizil, Urziceni, Ţăndarei, Curtea de Argeş, Tîrgu Jiu, Deva, Braşov, Galaţi;3.9. Servicii şi birouri;–––––-Pct. 3.10 al art. 3 din anexa nr. 2 a fost abrogat de alin. (2) al art. 9 din HOTĂRÂREA nr. 405 din 12 august 1993, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 27 august 1993.3.11. Centrul de coordonare a operaţiunilor de căutare şi salvare a aeronavelor aflate în pericol şi a supravieţuitorilor unui accident de aviaţie produs în regiunea de informare a zborurilor FIR – Bucureşti.––––Pct. 3.11. al art. 3 din anexa nr. 2 a fost introdus de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.251 din 17 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 19 octombrie 2007.Modalitatea de constituire, drepturile şi obligaţiile pentru subunităţile din structura sînt stabilite în prezentul regulament.II. Obiectul de activitate +
Articolul 4Regia autonomă "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" – ROMATSA are ca obiect principal de activitate exploatarea spaţiului aerian al României şi furnizarea de servicii de navigaţie aeriană, incluzînd servicii de trafic aerian, servicii de comunicaţii aeronautice, navigaţie şi supraveghere în domeniul aeronautic, servicii meteorologice aeronautice, servicii de căutare şi salvare, servicii de informare aeronautică, precum şi coordonarea operaţiunilor de căutare şi salvare a aeronavelor aflate în pericol şi a supravieţuitorilor unui accident de aviaţie produs în regiunea de informare a zborurilor FIR – Bucureşti.Regia autonomă "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" – ROMATSA desfăşoară şi activităţi de consultanţă şi prestări de servicii în domeniul său de activitate, activităţi de cercetare-dezvoltare, inclusiv faza de realizare şi comercializare de produse specifice domeniului managementului traficului aerian, prin forţe proprii sau în parteneriat cu operatori economici interni ori externi, precum şi activităţi de transport în interes propriu, conform legislaţiei în vigoare.Regia autonomă "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" – ROMATSA se poate afilia la organe şi organisme internaţionale din domeniul obiectului său de activitate.––––Art. 4 din anexa nr. 2 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.251 din 17 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 19 octombrie 2007. +
Articolul 5În realizarea obiectului de activitate, ROMATSA are următoarele atribuţii principale:5.1. În domeniul tehnic:5.1.1. Asigura căile aeriene naţionale cu echipamente şi instalaţii moderne de control şi dirijare a zborurilor şi de telecomunicaţii aeronautice;5.1.2. Asigura întreţinerea şi exploatarea mijloacelor tehnice de protecţie a navigaţiei aeriene, meteorologice şi telecomunicaţii aeronautice necesare dirijarii traficului aerian pe căile aeriene în deplina siguranţa pentru a satisface cerinţele transportatorilor aerieni interni şi externi şi pentru nevoile de apărare a tarii;5.1.3. Elaborează şi aplica norme tehnice proprii pentru exploatarea şi întreţinerea mijloacelor de protecţie a navigaţiei aeriene, meteorologice şi de telecomunicaţii aeronautice;5.1.4. Aplica reglementările internaţionale O.A.C.I. privind gestionarea frecventelor pentru dirijarea traficului aerian internaţional şi intern;5.1.5. Realizează, în colaborare cu organisme specializate, lucrările de revizie şi reparaţii ale instalaţiilor şi echipamentelor proprii;5.1.6. Optimizeaza tehnic dotările şi exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor în vederea asigurării siguranţei depline a activităţilor de trafic aerian pe căile aeriene;5.1.7. Asigura proiectarea, executarea şi punerea în funcţiune, prin contracte cu alte unităţi, a noilor obiective regionale de dirijare şi control al traficului aerian;5.1.8. Încheie contracte de asistenţa tehnica sau servicii executate în străinătate de personalul român de trafic aerian, meteorologic sau de protecţia navigaţiei aeriene;5.1.9. Organizează aprovizionarea tehnico-materială a subunitatilor din structura pentru produsele din ţara şi din import, colaborind cu compartimentele de specialitate din Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului.5.1.10. Încheie contracte de consultanţă şi prestare de servicii în domeniul său de activitate.––––Pct. 5.1.10. de la pct. 5.1. al art. 5 din anexa nr. 2 a fost introdus de pct. 3 al articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 75 din 27 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 3 februarie 2005.5.2. În domeniul operaţional:5.2.1. Asigura, prin subunităţile din structura, dirijarea aeronavelor române şi străine pe căile aeriene organizate în spaţiul aerian controlat al României repartizat aviaţiei civile, în condiţii de siguranţă a zborurilor, realizind un control permanent al circulaţiei acestora potrivit normelor şi recomandărilor internaţionale de control şi dirijare a zborurilor precum şi a reglementărilor naţionale;5.2.2. Elaborează studii privind dezvoltarea şi modernizarea reţelei de cai aeriene naţionale pe baza tendinţelor de creştere a traficului aerian şi a stadiului de dezvoltare tehnologică a mijloacelor de control şi dirijare a zborurilor şi de automatizare a procedurilor de programare şi urmărire a activităţii de zbor;5.2.3. Elaborează proiecte de regulamente, reguli şi proceduri de dirijare şi coordonare a zborurilor, de telecomunicaţii aeronautice şi protecţie a navigaţiei aeriene în concordanta cu regulile şi procedurile internaţionale;5.2.4. Asigura publicarea internaţionala a reglementărilor naţionale de control şi dirijare a zborurilor în spaţiul aerian al României repartizat aviaţiei civile şi informarea operativă şi permanenta asupra stării mijloacelor şi modificărilor survenite în căile aeriene naţionale, prin A.I.R. România, precum şi informarea permanenta a organelor de trafic aerian de pe aeroporturile internaţionale din ţara cu privire la situaţia căilor aeriene ale tuturor statelor cu care întreţin legături aviatice civile;5.2.5. Organizează şi exploatează, prin subunităţile din structura, reţeaua naţionala de meteorologie aeronautica şi asigura informarea meteorologica a echipajelor ce executa zboruri în spaţiul aerian al tarii noastre precum şi informarea organelor aeroportuare interesate cu privire la situaţia meteorologica pe căile aeriene ale statelor cu care se întreţin legături aviatice civile;5.2.6. Realizează, prin subunităţile sale, în conformitate cu regulile şi reglementările centrului de telecomunicaţii aeronautice, transmiterea şi tranzitarea tuturor mesajelor telefonice, radiotelegrafice şi de radiocomunicaţii, privind organizarea şi desfăşurarea în condiţii de siguranţă a zborurilor;5.2.7. Cooperează cu organele specializate ale Ministerului Apărării Naţionale pentru folosirea în comun a spaţiului aerian naţional şi organizează în comun activitatea de dirijare şi control a zborurilor aeronavelor militare pe căile aeriene, informarea meteorologica aeronautica a acestora în condiţii de siguranţă a zborurilor precum şi pentru rezolvarea problemelor comune în domeniul apărării naţionale şi de acţiune în situaţii de calamitate sau alte situaţii speciale;5.2.8. Organizează şi controlează pregătirea profesională a întregului personal de trafic aerian, meteorologic, de protecţie a navigaţiei aeriene şi de telecomunicaţii aeronautice;5.2.9. Colaborează cu organele aeroportuare în domeniul controlului, dirijarii, informării aeronautice şi meteorologice, de protecţie a navigaţiei aeriene şi telecomunicatiilor;5.2.10. Realizează cooperarea, în domeniul sau de activitate, cu unităţile similare din statele cu care se întreţin relaţii aviatice civile şi cu organizaţiile internaţionale specializate în acest domeniu, stabileşte, cu respectarea reglementărilor naţionale, proceduri comune de dirijare a zborurilor împreună cu organele similare ale statelor vecine sau cu organele aeroportuare;5.2.11. Declanseaza investigarea incidentelor de trafic produse în spaţiul aerian al tarii noastre şi participa în comisiile de anchetare a incidentelor şi accidentelor de aviatie civilă;5.2.12. Asigura aplicarea programului naţional de securitate a aviaţiei civile în unităţile sale componente;5.2.13. Asigura şi răspunde de pregătirea disponibilizarii unităţilor componente şi a personalului pentru nevoile de apărare;5.2.14. Participa la planurile de acţiune privind alarmarea, căutarea şi salvarea aeronavelor aflate în dificultate;5.2.15. Asigura efectuarea controlului medical pentru personalul ce executa serviciu operativ, respectarea disciplinei muncii în desfăşurarea prestaţiilor, respectarea atribuţiilor de serviciu şi a prevederilor legale de către întregul personal, în baza statutului personalului;5.2.16. Organizează activitatea de management în subunităţile din structura, inclusiv dezvoltarea aplicatiilor informatice, în vederea asigurării rapide a tuturor informaţiilor necesare luării deciziilor tehnico-economice şi organizatorice;5.3. În domeniul economico-financiar:5.3.1. Realizează programarea şi executarea activităţii economico-financiare, întocmeşte proiectele bugetelor anuale de venituri şi cheltuieli, urmăreşte execuţia acestora conform legislaţiei în vigoare;5.3.2. Fundamentează politica de credite şi a altor surse de finanţare a subunitatilor;5.3.3. Elaborează programul de dezvoltare al subunitatilor şi asigura finanţarea şi realizarea obiectivelor cuprinse în program, urmărind elaborarea şi avizarea legală a documentaţiei tehnice de execuţie.5.3.4. Efectuează direct operaţii de comerţ exterior prin compartimente proprii şi realizează importul de echipamente şi piese de schimb;5.3.5. ROMATSA stabileşte prin contracte, tarifele sau salariile pentru personalul român ce executa în străinătate activităţi de asistenţa tehnica sau asigurări de servicii;5.4. Atribuţiile Centrului de coordonare a operaţiunilor de căutare şi salvare a aeronavelor civile aflate în pericol şi a supravieţuitorilor unui accident de aviaţie produs în regiunea de informare a zborurilor FIR – Bucureşti sînt:5.4.1. monitorizează modul de îndeplinire de către România a obligaţiilor ce îi revin, rezultate din anexa nr. 12 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, la care România a aderat prin Decretul nr. 194/1965, denumită în continuare Convenţia de la Chicago, şi face propuneri pentru respectarea acestora;5.4.2. deţine baza cu datele de contact ale unităţilor de trafic aerian, aerodromurilor, operatorilor aerieni care desfăşoară operaţiuni în FIR Bucureşti, ale unităţilor de căutare şi/sau salvare desemnate prin regulamente specifice, inspectoratelor locale pentru situaţii de urgenţă, instituţiilor prefectului, Centrului operativ pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Transporturilor şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, actualizată permanent;5.4.3. urmăreşte elaborarea de către organizaţiile implicate în activităţile de căutare şi/sau salvare a planurilor de acţiune, în conformitate cu cerinţele anexei nr. 12 la Convenţia de la Chicago. Propune modificări ale planurilor de acţiune şi le supune aprobării Ministerului Transporturilor, conform reglementărilor în vigoare aplicabile;5.4.4. asigură supravegherea continuă a transmisiilor radio recepţionate de la aeronavele în pericol şi totodată recepţionarea semnalelor emise de echipamentele de locaţie pentru situaţii de urgenţă (ELT) pe frecvenţele 121,5 MHz şi 406 MHz;5.4.5. informează operativ Ministerul Transporturilor cu privire la producerea unui accident de aviaţie major pe teritoriul României sau a posibilităţii producerii unui asemenea accident, ca urmare a informaţiilor primite de la unităţile de alertă, precum şi cu privire la derularea operaţiunilor de căutare a aeronavei implicate în accident şi de salvare a supravieţuitorilor accidentului;5.4.6. notifică statul de înmatriculare al unei aeronave civile care a fost implicată într-un accident de aviaţie în regiunea de informare a zborurilor FIR – Bucureşti;5.4.7. notifică şi informează operatorul aerian cu privire la evoluţia operaţiunilor de căutare şi/sau salvare;5.4.8. urmăreşte derularea procedurilor operaţionale aplicabile în cazul producerii unui accident de aviaţie civilă;5.4.9. determină zona de căutare, declanşează şi coordonează activitatea de căutare a unei aeronave dispărute pe teritoriul României, în urma informaţiilor primite de la unităţile de alertă;5.4.10. notifică organizaţiile cu atribuţii în operaţiunile de salvare, după identificarea locului producerii accidentului, conform regulamentelor aplicabile;5.4.11. ia măsuri pentru asigurarea asistenţei de specialitate victimelor unui accident de aviaţie şi familiilor acestora, conform recomandărilor şi standardelor Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale;5.4.12. exercită orice alte atribuţii ce rezultă din regulamentele specifice, emise în condiţiile legii, pentru centrul de coordonare a operaţiunilor de căutare şi salvare a aeronavelor civile aflate în pericol şi a supravieţuitorilor unui accident de aviaţie produs în regiunea de informare a zborurilor FIR – Bucureşti.––––Art. 5.4. al art. 5 din anexa nr. 2 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.251 din 17 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 19 octombrie 2007.III. Patrimoniul +
Articolul 6Patrimoniul iniţial al ROMATSA este de 1.004.229 mii lei conform datelor din bilanţul contabil de la 30.06.1990 prin preluarea patrimoniilor subunitatilor prevăzute în anexa nr. 1.ROMATSA îşi va definitivă patrimoniul pe baza reevaluarii acestuia în condiţiile prevăzute de lege, activitate ce se va finaliza pînă la data de 31 decembrie 1990.IV. Structura regiei. Drepturile şi obligaţiile unităţilor din cadrul ROMATSA +
Articolul 7ROMATSA aproba înfiinţarea de subunitati, potrivit legii, stabilind relaţiile acestora în cadrul regiei şi cu terţi, pentru acte şi fapte juridice din domeniul tehnico-economice, administrative, financiare şi altele.Organizarea şi conducerea subunitatilor din structura se stabileşte de consiliul de administraţie al regiei. +
Articolul 8Subunităţile din structura ROMATSA au competentele prevăzute pentru regie cu următoarele limitări:8.1. nu întreţine relaţii directe cu bugetul statului;8.2. nu pot fi subvenţionate decît în limitele stabilite de ROMATSA. +
Articolul 9Direcţiile regionale sînt conduse de un director care este şi preşedintele consiliului director compus din 3-7 persoane, numit de consiliul de administraţie al regiei.V. Organele de conducere ale ROMATSA +
Articolul 10Conducerea regiei se asigura prin:– consiliul de administraţie;– directorul general. +
Articolul 11Consiliul de administratie se numeste sau se revoca prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi este compus din 5-9 persoane, dintre care una este directorul general al ROMATSA, care este şi preşedintele consiliului de administratie.Din consiliul de administratie fac parte cate un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, ceilalti membri fiind numiti dintre ingineri, economisti, juristi sau alte persoane specializate în domeniul de activitate al ROMATSA.––––Art. 11 din anexa nr. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.090 din 16 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 30 august 2006. +
Articolul 12Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în baza propriului regulament de funcţionare. +
Articolul 13Atribuţiile, răspunderile şi competentele consiliului de administraţie sînt următoarele:13.1. Aproba structura organizatorică şi funcţională a regiei;13.2. Aproba, potrivit legii, investiţiile ce urmează a fi realizate din fonduri proprii ale ROMATSA;13.3. Propune, potrivit reglementărilor, investiţiile de amploare ce necesita subvenţii de la stat;13.4. Aproba bugetul regiei cu marcarea veniturilor şi cheltuielilor;13.5. Stabileşte şi face propuneri pentru subvenţiile necesare de la bugetul de stat pe destinaţii;13.6. Stabileşte cererile de împrumuturi pe termen lung sau mediu şi modul de rambursare a acestora;13.7. Răspunde de administrarea legală şi eficienta a întregului patrimoniu;13.8. aprobă înstrăinarea bunurilor imobile aparţinînd regiei cu o valoare de maximum 7 milioane lei.––––Pct. 13.8. al art. 13 din anexa nr. 2 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.251 din 17 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 19 octombrie 2007.13.9. Stabileşte taxe şi tarife proprii pentru prestaţiile şi serviciile efectuate;13.10. Aproba utilizarea fondului valutar potrivit legii;13.11. Asigura şi răspunde de respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia mediului înconjurător;13.12. Aproba statutul personalului din ROMATSA;13.13. Stabileşte potrivit legii nivelurile de salarizare a personalului, în funcţie de studii şi munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime legale de salarizare;13.14. Stabileşte funcţiile şi meseriile specifice;13.15. Aproba orice alte probleme privind activitatea consiliului de administraţie, cu excepţia celor date, potrivit legii, în competenţa altor organe. +
Articolul 14Consiliul de administraţie se întruneşte în şedinţe ordinare o dată pe luna sau ori de cîte ori este nevoie la cererea preşedintelui ori a unei treimi din membrii săi. +
Articolul 15Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiza consilieri şi consultanţi din diferite sectoare. Activitatea acestora va fi compensata material conform înţelegerii pe bază de contracte. +
Articolul 16Consiliul de administraţie prezintă anual Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului un raport asupra activităţii în perioada expirată şi asupra programului de activitate pentru perioada în curs. +
Articolul 17Directorul general al ROMATSA este numit sau revocat de ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului. El nu poate ocupa functii în consiliile de administratie ale unor societăţi comerciale cu capital privat.––––Art. 17 din anexa nr. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.090 din 16 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 30 august 2006. +
Articolul 18Directorul general al ROMATSA conduce activitatea curenta a acesteia şi reprezintă regia în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice. De asemenea angajează şi concediază personalul aparatului propriu şi numeşte prin decizie conducătorii subunitatilor din structura regiei în conformitate cu prevederile legale.VI. Bugetul şi administrarea acestuia. Relaţii financiare +
Articolul 19Corelat cu volumul prestaţiilor şi serviciilor, ROMATSA determina anual volumul de venituri de realizat şi cheltuielile totale de efectuat.Regia realizează venituri în lei şi în valută din taxele percepute pentru activităţile specifice pentru operatorii interni şi ai statelor cu care sînt întreţinute relaţii aviatice civile, în conformitate cu normele interne şi internaţionale. +
Articolul 20Partea de cheltuieli care depăşeşte nivelul veniturilor realizate se subvenţionează de la bugetul de stat în condiţiile legii.Statul asigură în condiţiile legii alocaţii bugetare pentru realizarea obiectivelor de investiţii şi modernizare ale direcţiilor regionale de dirijare. +
Articolul 21Regia întocmeşte buget de venituri şi cheltuieli, bilanţ contabil şi cont de profit şi pierderi, după modelele stabilite de Ministerul Finanţelor. +
Articolul 22Bilanţul contabil anual şi contul de profit şi pierderi se aproba de Ministerul Finanţelor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. +
Articolul 23Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, Regia autonomă ROMATSA constituie fondul de rezerva şi fondul de dezvoltare şi orice alte fonduri pe care le considera necesare desfăşurării activităţii şi satisfacerii nevoilor sale de funcţionare, plăteşte cotele de asigurare şi securitate socială şi celelalte vărsăminte prevăzute de lege.Pentru dezvoltarea şi modernizarea rapida, impusa de standardele internaţionale, se pot utiliza fonduri valutare, realizate din încasări, conform legii. +
Articolul 24ROMATSA hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, în limita competentelor ce-i sînt acordate, stabileşte nivelul surselor proprii de finanţare. +
Articolul 25Operaţiunile de încasări şi plati ale ROMATSA şi subunitatilor componente se efectuează prin conturi în lei şi valuta deschise la Banca Naţionala a României şi la alte instituţii bancare. +
Articolul 26Subunităţile regiei care au autonomie funcţională limitată:– întocmesc buget de venituri şi cheltuieli proprii;– întocmesc bilanţ contabil şi situaţia principalilor indicatori financiari;– efectuează încasări şi plati în lei şi valuta prin conturi deschise la bănci şi prin casieria proprie, în limitele acordate de regie;– primesc, utilizează şi răspund de buna gospodărire a sumelor alocate drept subvenţii de către ROMATSA şi a creditelor de la bănci. +
Articolul 27Decontările cu bugetul statului pentru întregul sistem se efectuează în mod unitar de către ROMATSA.Mijloacele fixe se trec de la o subunitate la alta, fără plata, cu acordul regiei.VII. Relaţiile comerciale +
Articolul 28Taxele şi tarifele în lei şi valuta percepute pentru activităţile specifice pentru operatorii interni şi ai statelor cu care întreţin relaţii aviatice civile se stabilesc în conformitate cu reglementările interne şi internaţionale de aviaţia civilă.Taxele şi tarifele se stabilesc în funcţie de greutatea aeronavelor şi distanta de zbor parcursă în spaţiul aerian al României şi după aprobare se publică în Monitorul Oficial. +
Articolul 29În cadrul obiectului sau de activitate, regia autonomă poate, conform legii, să-şi asigure investiţii pe bază de licitaţie publică prin orice societăţi comerciale din ţara şi străinătate.Adjudecarea licitaţiilor se efectuează conform prevederilor legale; licitaţiile pentru lucrările cu valoare mai mare de 5 milioane lei se publică în Monitorul Oficial.Termenele pentru licitaţiile publice sînt de cel puţin 30 de zile de la data publicării.VIII. Controlul activităţii +
Articolul 30Gestiunea regiei autonome este controlată de organele de specialitate proprii.IX. Dispoziţii referitoare la personal +
Articolul 31Personalul ROMATSA, de orice categorie sau specialitate, este supus prevederilor statutului personalului, aprobat de consiliul de administraţie, precum şi prevederilor regulamentelor şi instrucţiunilor specifice.Prin statut se reglementează cel puţin:– criteriile de angajare, promovare, autorizare pe post;– îndatoririle salariaţilor pe niveluri ierarhice;– modul de aplicare a sancţiunilor;– relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din afară regiei autonome;– păstrarea secretului de stat şi de serviciu, limite şi competente privind transmiterea informaţiilor către persoane fizice şi juridice din afară ROMATSA;– sistemul propriu de salarizare cu încadrarea în limitele legale;– sistemul de recompensare;– alte prevederi specifice referitoare la protecţia socială a personalului. +
Articolul 32Personalul încadrat în regia autonomă beneficiază de asistenţa medicală fără plata şi de control periodic, potrivit reglementărilor aeronautice, contractelor şi convenţiilor speciale încheiate. +
Articolul 33Personalul regiei autonome beneficiază, fără plata, de forme de perfecţionare profesională, prin Centrul de Instruire a Personalului Aeronautic pe bază de contract, costurile fiind suportate din bugetul de venituri şi cheltuieli al regiei. +
Articolul 34Pentru contribuţia deosebită la buna desfăşurare a activităţii, consiliul de administraţie poate hotărî, în limita disponibilităţilor în valută, acordarea de premii şi plati în valută convertibilă angajaţilor săi, cu respectarea prevederilor legale. +
Articolul 33Personalul propriu ce executa activităţi în străinătate în baza unui contract de asistenţa tehnica sau asigurări de servicii încheiat prin ROMATSA cu parteneri externi, este considerat detaşat şi beneficiază de continuitate în munca conform legislaţiei în vigoare.X. Dispoziţii finale +
Articolul 36Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian respecta şi răspunde de aplicarea tuturor prevederilor din legislaţia generală interna, precum şi din legislaţia specifică şi a reglementărilor emise de Autoritatea Aeronautica pentru Aviaţia Civilă şi O.A.C.I. (Organizaţia Internaţionala a Aviaţiei Civile). +
Articolul 37Prezentul regulament se completează cu celelalte reglementări legale.–––––––