REGULAMENT din 24 august 2017

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL APARARII NATIONALE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 1 septembrie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 126 14/06/2023
ActulACTUALIZEAZA PEREGULAMENT 24/08/2017
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobat prin ORDINUL nr. M.94 din 24 august 2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 710 din 1 septembrie 2017.
 + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1Consiliul tehnico-economic al Ministerului Apărării Naționale, denumit în continuare CTE, este destinat pentru analizarea și avizarea documentațiilor necesare realizării obiectivelor de investiții imobiliare cu caracter militar, așa cum sunt prevăzute la art. 4, finanțate prin bugetul de stat din fonduri publice. + 
Articolul 2Pentru investițiile finanțate din altă sursă de proveniență decât bugetul de stat, CTE avizează indicatorii tehnico-economici ai proiectului imobiliar în forma prezentată de directorul de program major. + 
Articolul 3CTE se organizează și funcționează ca organ deliberativ al Ministerului Apărării Naționale.
 + 
Capitolul IICompetențele Consiliului tehnico-economic + 
Articolul 4CTE analizează și avizează:a)documentațiile tehnico-economice aferente investițiilor imobiliare cu caracter militar, faza studiu de prefezabilitate/fezabilitate, pentru obiective noi, inclusiv extinderi, promovate de directorii de program major, care sunt în competența de aprobare a ordonatorului principal/secundar de credite, potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;b)documentațiile tehnico-economice aferente investițiilor imobiliare cu caracter militar, faza documentației pentru avizarea lucrărilor de intervenție, promovate de directorii de program major, care sunt în competența de aprobare a ordonatorului principal/secundar de credite, potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare;c)documentațiile tehnico-economice aferente investițiilor publice avizate în CTE și la care se schimbă indicatorii tehnico-economici avizați inițial, cu excepția situației în care se modifică în urma intervențiilor legislative în domeniul fiscal-bugetar sau în funcție de evoluția indicilor de cost;(la 21-06-2023,
Litera c), Articolul 4, Capitolul II a fost modificată de Punctul 1., Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 14 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 21 iunie 2023
)
d)documentațiile tehnico-economice noi, documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenție, precum și cele la care modificarea indicatorilor tehnico-economici determină depășirea pragului inițial aprobat de către ordonatorul principal de credite, pentru care competența de aprobare revine Guvernului României și pentru care CTE emite aviz, dar acesta produce efecte doar coroborat cu avizul Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe, potrivit prevederilor legale;e)documentațiile tehnico-economice încadrate în etapa a II-a din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, elaborate cu finanțare din alte surse de proveniență decât bugetul de stat;f)documentațiile tehnico-economice în forma prevăzută de legislația în vigoare pentru proiectele Programului de investiții în securitate al NATO, denumite în continuare NSIP în România;g)alte acțiuni, studii și strategii în domeniul imobiliar.
 + 
Capitolul IIIOrganizarea Consiliului tehnico-economic + 
Articolul 5(1)Componența CTE este prevăzută în anexa nr. 1 la prezentul regulament.(2)Președintele CTE este șeful Direcției domenii și infrastructuri.(la 14-01-2020,
Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. M.241 din 24 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 14 ianuarie 2020
)
(3)Locțiitorul șefului Direcției generale financiar-contabile este vicepreședintele Consiliului și poate prelua prin delegare și competențele președintelui CTE.(la 14-01-2020,
Alineatul (3) din Articolul 5 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. M.241 din 24 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 14 ianuarie 2020
)
(4)Secretariatul CTE este asigurat de Direcția domenii și infrastructuri, structura tehnică de specialitate și autoritate în domeniu a Ministerului Apărării Naționale pentru managementul proprietății, programelor, proiectelor și acțiunilor imobiliare cu caracter militar.(5)Secretarul CTE este locțiitorul șefului Direcției domenii și infrastructuri.(6)Abrogat.(la 21-06-2023,
Alineatul (6), Articolul 5, Capitolul III a fost abrogat de Punctul 2., Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 14 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 21 iunie 2023
)
(7)Prin derogare, se poate delega unui reprezentant al structurii mandatul de participare la ședință.(8)Reprezentanții delegați să reprezinte șeful structurii, mandatați cu putere de decizie, se comunică Secretariatului CTE de către structurile implicate, anterior datei fixate pentru ședință.
 + 
Capitolul IVFuncționarea Consiliului tehnico-economic + 
Articolul 6(1)La ședințele CTE participă membrii de drept sau înlocuitorii acestora, reprezentanți mandatați ai directorului de program major care supune spre avizare documentația tehnico-economică, reprezentanți ai proiectantului elaborator al documentației supuse avizării și, după caz, reprezentanți ai unității utilizatoare.(2)În funcție de complexitatea lucrărilor, la ședințele CTE pot participa, fără drept de vot, și specialiști ai altor structuri din cadrul ministerului sau ai altor instituții.(3)Invitarea specialiștilor prevăzuți la alin. (2) se face la propunerea secretarului CTE, cu aprobarea vicepreședintelui CTE. + 
Articolul 7(1)CTE se întrunește în ședințe în plen, de regulă trimestrial, fiind convocat de către președinte/vicepreședinte la propunerea Secretariatului CTE, pe măsura primirii și verificării de către acesta, conform grilei de analiză, a conformității și a calității studiului de fezabilitate/documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, după caz, prezentată în anexa nr. 2 la prezentul regulament.(2)La solicitarea președintelui/vicepreședintelui, CTE poate fi convocat în ședințe extraordinare ori de câte ori este necesar.
 + 
Articolul 8(1)CTE își desfășoară activitatea în plen.(2)Ședințele sunt regulamentar constituite cu participarea a minimum două treimi din numărul membrilor CTE.(3)Participarea membrilor la ședințele CTE este obligatorie și prioritară față de alte sarcini de serviciu.(4)Ședințele sunt conduse de către președintele CTE, iar în absența acestuia, de către vicepreședinte.
 + 
Articolul 9Ședințele CTE se desfășoară la data și locul aprobate de președintele CTE. + 
Articolul 10(1)Convocarea membrilor la ședințele CTE se face prin grija Secretariatului CTE.(2)Organizarea și desfășurarea ședințelor CTE se asigură de către secretariatul acestuia.
 + 
Capitolul VSecretariatul Consiliului tehnico-economic + 
Articolul 11(1)Secretariatul CTE funcționează ca microstructură de specialitate în cadrul Direcției domenii și infrastructuri.(2)Pentru fiecare proiect de investiții cu caracter militar, Secretariatul CTE asigură, cu personal propriu, verificarea eligibilității documentațiilor înaintate spre avizare, conform următoarelor criterii:a)încadrarea obiectivului de investiții cu caracter militar în politici/strategii/programe/acorduri;b)dacă documentația depusă este completă și întocmită conform conținutului-cadru prevăzut în reglementările legale.(3)În scopul analizării documentațiilor tehnico-economice, Secretariatul CTE întocmește grila de analiză a conformității și calității studiului de fezabilitate/documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, după caz, ce va fi prezentată membrilor consiliului în mapa ședinței de avizare. + 
Articolul 12(1)Atribuțiile Secretariatului CTE sunt următoarele:a)înregistrează documentațiile propuse spre analiză și avizare, trimise de directorul de program major;b)verifică documentațiile tehnico-economice din punctul de vedere al conformității și calității;c)restituie solicitantului întreaga documentație, în situația depunerii unei documentații tehnico-economice incomplete;d)elaborează ordinea de zi a ședinței, pe care o prezintă spre aprobare secretarului CTE;e)întocmește raportul pentru convocarea CTE, pe care îl înaintează, împreună cu ordinea de zi a ședinței, spre aprobare președintelui CTE;f)întocmește și transmite convocarea de participare la ședința de avizare;g)transmite fiecărui membru al CTE, în format electronic, pe adresa de INTRAMAN personală, ori comunică mapa cu documentele ședinței, cel mai târziu cu două zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru convocare;h)elaborează grila de analiză a conformității și calității studiului de fezabilitate/documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, după caz;i)redactează procesul-verbal cu concluziile fiecărei ședințe de avizare, pe care îl prezintă pentru semnare tuturor membrilor prezenți în sală la ședința de avizare;j)întocmește avizul CTE, în baza concluziilor ședinței, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul regulament, și îl prezintă spre semnare președintelui CTE;(la 21-06-2023,
Litera j), Alineatul (1), Articolul 12, Capitolul V a fost modificată de Punctul 3., Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 14 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 21 iunie 2023
)
k)păstrează evidența documentațiilor înaintate spre analiză și avizare, precum și evidența avizelor emise;l)gestionează baza de date și arhiva privind activitatea CTE;m)repartizează structurilor implicate documentațiile depuse, mai puțin nota de prezentare întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul regulament;n)transmite directorului de program major avizul CTE privind caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție.
(2)În funcție de complexitatea documentației tehnico-economice, termenul de analiză și întocmire de către Secretariatul CTE a grilei de analiză a conformității și calității studiului de fezabilitate/documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, după caz, este cuprins între 5 și 10 zile lucrătoare.
 + 
Articolul 13Mapa prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. g) conține:a)decizia președintelui de convocare a CTE;b)ordinea de zi a ședinței;c)notele de prezentare elaborate de proiectanți și avizate de directorii de program major;d)grila de analiză a conformității și calității studiului de fezabilitate/documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, după caz;e)fișele individuale de evaluare, al căror model-cadru este prevăzut în anexa nr. 5 la prezentul regulament, care se completează de către fiecare membru al CTE pentru fiecare obiectiv de investiții înscris în ordinea de zi și se predau, semnate, la Secretariatul CTE, la sfârșitul ședinței.
 + 
Capitolul VIProcedura de avizare a Consiliului tehnico-economic + 
Articolul 14(1)În vederea obținerii avizului CTE, directorul de program major/beneficiar de investiție transmite Secretariatului CTE, printr-o adresă oficială, documentația prevăzută la art. 4 pentru analiză, pentru a fi introdusă pe ordinea de zi.(2)Documentația prevăzută la alin. (1), la faza studiu de prefezabilitate/fezabilitate/documentație de avizare, cuprinde următoarele documente:a)studiul de fezabilitate/documentația de avizare pentru lucrări de intervenție/studiu de fezabilitate pentru proiect complex de investiții, întocmită conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;b)documentațiile tehnico-economice încadrate în etapa a II-a din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare, elaborate cu finanțare din alte surse de proveniență decât bugetul de stat;c)documentațiile tehnico-economice în forma prevăzută de legislația în vigoare pentru proiecte NSIP în România;d)certificatul de urbanism;e)avizele și acordurile preliminare obținute conform prevederilor legale;f)nota de prezentare, aprobată de directorul de program major la momentul însușirii documentației tehnico-economice, prin care confirmă asigurarea sustenabilității financiare pentru proiectul imobiliar supus avizării;(la 21-06-2023,
Litera f), Alineatul (2), Articolul 14, Capitolul VI a fost modificată de Punctul 4., Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 14 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 21 iunie 2023
)
g)documente relevante privind sursele și posibilitățile de finanțare și altele similare;h)abrogată.(la 21-06-2023,
Litera h), Alineatul (2), Articolul 14, Capitolul VI a fost abrogată de Punctul 5., Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 14 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 21 iunie 2023
)
(3)Membrii CTE pot, la cerere, înainte de data ședinței, să consulte documentațiile tehnico-economice complete prevăzute la alin. (2), înaintate spre analiză și avizare, la sediul Secretariatului CTE.(4)Documentația prevăzută la alin. (1), la faza modificării indicatorilor tehnico-economici inițiali avizați, cuprinde următoarele documente:a)memoriul tehnic justificativ;b)devizul general actualizat.
 + 
Articolul 15(1)Documentațiile tehnico-economice pentru obiectivele de investiții înscrise pe ordinea de zi a ședinței de avizare sunt prezentate de către proiectanții elaboratori ai documentațiilor supuse avizării și de directorul de program major.(2)Cu aprobarea președintelui/vicepreședintelui CTE, în cadrul ședinței pot fi supuse dezbaterii spre avizare documentații trecute pe ordinea de zi suplimentară.(3)În ședința de avizare, în vederea clarificării aspectelor ridicate în cadrul acesteia, persoanele prevăzute în anexa nr. 1 răspund observațiilor și întrebărilor adresate de conducătorul ședinței/membri/invitați. + 
Articolul 16(1)Conducătorul ședinței de avizare sintetizează observațiile și propunerile rezultate în urma discuțiilor și supune aprobării concluziile membrilor CTE.(2)Toate observațiile, propunerile și concluziile sunt consemnate în procesul-verbal al ședinței de avizare.(3)Procesul-verbal cu concluziile ședinței de avizare este semnat de toți membrii CTE prezenți la ședință.(4)Modelul procesului-verbal cu concluziile ședinței este prezentat în anexa nr. 6 la prezentul regulament.
 + 
Articolul 17Aprobarea sau respingerea documentației se face prin votul a două treimi din totalul membrilor prezenți. + 
Articolul 18(1)În situația în care unul sau mai mulți membri ai consiliului, dar nu mai mult de o treime, votează împotrivă sau se abțin în legătură cu o anumită lucrare prevăzută pe ordinea de zi, aceștia semnează cu observații procesul-verbal cu concluziile ședinței CTE.(2)În situația în care mai mult de o treime votează împotrivă sau se abțin, documentația în cauză este respinsă fără posibilitatea de a mai fi introdusă spre dezbatere în CTE cu aceiași indicatori tehnico-economici.(3)Membrii CTE răspund în solidar pentru deciziile adoptate în cadrul ședințelor acestuia. + 
Articolul 19(1)Pentru obținerea avizelor/operarea modificărilor sau completărilor solicitate în cadrul ședinței de avizare, asupra cărora directorul de program major își asumă responsabilitatea, termenul de soluționare este cuprins între 5 și 30 de zile lucrătoare, în funcție de complexitatea problematicii de soluționat, fără a mai fi necesară rediscutarea documentației în cadrul următoarei ședințe a CTE.(2)După soluționarea celor asumate, directorul de program transmite Secretariatului CTE documentele obținute, urmând ca acesta să emită avizul.(3)În situația în care, din motive independente de voința sa, directorul de program nu soluționează problema în termenul prevăzut la alin. (1), documentația va fi repusă pe ordinea de zi a viitoarei ședințe pentru a se decide în consecință. + 
Articolul 20Pentru obiectivele de investiții aprobate în cadrul ședinței de avizare, Secretariatul CTE va emite avizul CTE în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării procesului-verbal cu concluziile ședinței. + 
Articolul 21Pentru fiecare ședință de avizare, în vederea arhivării, Secretariatul CTE deschide o mapă care cuprinde:a)aprobarea președintelui/vicepreședintelui CTE de convocare a membrilor consiliului;b)ordinea de zi a ședinței;c)copiile invitațiilor trimise;d)procesul-verbal al ședinței de avizare;e)fișele individuale de evaluare.
 + 
Articolul 22Pentru fiecare lucrare avizată, Secretariatul CTE deschide o mapă ce cuprinde:a)nota de prezentare a lucrării;b)grila de analiză a conformității și calității studiului de fezabilitate/documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, după caz;c)avizul CTE.
 + 
Articolul 23(1)În situația respingerii proiectului de investiție imobiliară în ședința de avizare a CTE, prin grija Secretariatului CTE, documentația este înapoiată directorului de program major.(2)Documentația tehnico-economică respinsă se casează, în urma aprobării, de către directorul de program major/unitatea militară utilizatoare, a cercetării administrative privind scăderea cheltuielilor din evidența contabilă, avizată potrivit legii.
 + 
Articolul 24În cazul documentațiilor neavizate înapoiate directorului de program, grila de analiză a conformității și nota de prezentare se păstrează în arhiva Secretariatului CTE. + 
Articolul 25(1)Procesul-verbal cu concluziile ședinței CTE, elaborat de către Secretariatul CTE, este prezentat președintelui spre aprobare, numai după semnarea acestuia de către toți membrii consiliului prezenți la ședință.(2)Argumentarea votului dat în ședință se motivează în fișa individuală de evaluare.(3)După aprobarea procesului-verbal cu concluziile ședinței CTE, Secretariatul CTE redactează avizele și le prezintă președintelui CTE spre semnare.(la 21-06-2023,
Alineatul (3), Articolul 25, Capitolul VI a fost modificat de Punctul 6., Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 14 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 21 iunie 2023
)
(4)Secretariatul CTE transmite avizele odată cu restituirea documentațiilor prevăzute la art. 14.
 + 
Capitolul VIIConținutul avizului Consiliului tehnico-economic + 
Articolul 26(1)Avizul CTE certifică necesitatea și oportunitatea investiției, compatibilitatea documentației cu avizele și acordurile prealabile, potrivit prevederilor legale.(2)Avizul emis de CTE conține, în anexă, caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții.
 + 
Articolul 27Avizul se semnează de președintele CTE, în două exemplare originale, iar anexa de secretarul CTE.(la 21-06-2023,
Articolul 27, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 7., Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 14 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 21 iunie 2023
)
 + 
Articolul 28Avizele se numerotează și se înregistrează într-un registru special.
 + 
Capitolul VIIIDispoziții finale + 
Articolul 29Orice modificări și completări ce vor fi aduse actelor normative care au stat la baza elaborării prezentului regulament și care îi sunt incidente se aplică așa cum vor fi adoptate, fără alte precizări, până la modificarea regulamentului. + 
Articolul 30Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul regulament.
 + 
ANEXA nr. 1la regulament
COMPONENȚA
Consiliului tehnico-economic al Ministerului Apărării Naționale
A.Participanți cu drept de vot: 1.președinte – șeful Direcției domenii și infrastructuri; 2.vicepreședinte – locțiitorul șefului Direcției generale financiar-contabile;3.secretar – locțiitorul șefului Direcției domenii și infrastructuri;4.membri:– directorul adjunct al Statului Major al Apărării;– locțiitorul secretarului general;– directorul adjunct al Direcției generale de informații a apărării;– locțiitorul șefului Direcției planificare integrată a apărării;– locțiitorul șefului Direcției management resurse și politici de achiziții;– locțiitorul șefului Direcției logistice;– locțiitorul șefului Direcției structuri și planificarea înzestrării;– locțiitorul șefului Direcției comunicații și tehnologia informației;– locțiitorul șefului Direcției medicale;– locțiitorul comandantului Comandamentului Logistic Întrunit;– locțiitorul comandantului Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii;– locțiitorul comandantului Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale;– locțiitorii pentru resurse din statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei;– șeful Centrului de studii și proiectare construcții militare;– șeful Serviciului documentații tehnice din Direcția domenii și infrastructuri.(la 21-06-2023,
Litera A., ANEXA nr. 1 a fost modificată de Punctul 8., Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 14 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 21 iunie 2023
)
B.Participanți fără drept de vot:1.membrii Secretariatului CTE;2.șefii secțiilor financiar-contabilă și planificare programe imobiliare, patrimoniu imobiliar și coordonare proiecte și mentenanță cazărmi, din cadrul Direcției domenii și infrastructuri;3.1.invitați:– delegați ai structurilor centrale, statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei sau similare, la analizarea documentațiilor pentru acțiunile și proiectele ai căror directori de program/beneficiari de folosință sunt;– cadre de conducere, șefi de compartimente, specialiști și economiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale/NATO sau altor ministere, precum și autorii documentațiilor supuse avizării;– cadre didactice din învățământul superior, academicieni, oameni de știință, cercetători și alți specialiști.
 + 
ANEXA nr. 2la regulament– MODEL -Direcția domenii și infrastructuriSecretariatul CTE al MinisteruluiApărării Naționale Aprob,Secretarul Consiliului tehnico-economicLocțiitorul șefului Direcției domeniiși infrastructuri
GRILA DE ANALIZĂ
a conformității și calității studiului de fezabilitate/documentației
de avizare a lucrărilor de intervenții

Numele proiectului: Solicitant: Codul proiectului: Locația de implementare a proiectului: Durata proiectului: Numărul proiectului:
Nr. crt. Aspecte de verificat Da Nu Nu estecazul Observații
0 1 2 3 4 5
I Criterii generale privind conținutul
1. Partea scrisă cuprinde foaia de capăt în care sunt prezentate:
– denumirea proiectului (titlul);
– denumirea obiectivului;
– numele beneficiarului;
– datele proiectantului;
– numărul proiectului/contractului/anul;
– faza de proiectare;
– data elaborării proiectului.
2. Partea scrisă conține lista cu semnături a reprezentantului legal și a întregului colectiv de elaborare: – numele și datele de identificare ale proiectantului general, ale șefului de proiect complex (arhitect specialist/expert atestat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), ale șefului de proiect (arhitect cu drept de semnătură atestat Ordinul Arhitecților din România), ale proiectanților de specialitate, cu precizarea numelui, profesiei, calității/responsabilității pe care au avut-o la elaborarea documentației.
3. Există și se respectă structura părții scrise, conform prevederilor din legislația în vigoare, din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv anexa nr. 5 – Conținutul-cadru al documentației de avizare a lucrărilor de intervenții/ respectiv anexa nr. 4 – Conținutul-cadru al studiului de fezabilitate.
4. Există și se respectă structura capitolului Date generale:
– denumirea obiectivului de investiții;
– amplasamentul (județul, localitatea, strada, numărul);
– titularul investiției;
– beneficiarul investiției;
– elaboratorul documentației.
5. Există și se respectă structura capitolului Descrierea investiției
1. Situația existentă a obiectivului de investiții:
– starea tehnică, din punctul de vedere al asigurării cerințelor esențiale de calitate în construcții, potrivit legii;
– valoarea de inventar a construcției, după caz;
– actul doveditor al forței majore, după caz. 2. Concluziile raportului de expertiză tehnică/audit energetic:
– prezentarea a cel puțin două opțiuni;
– recomandarea expertului și auditorului energetic asupra pachetului de soluții optime din punct de vedere tehnic și economic, de dezvoltare în cadrul documentației de avizare alucrărilor de intervenții.
6. Există și se respectă structura capitolului Date tehnice aleinvestiției:
1. Descrierea lucrărilor/măsurilor de bază și a celor rezultate ca necesar de efectuat în urma realizării lucrărilor de bază.
2. Descrierea, după caz, a lucrărilor de modernizare efectuate în spațiile consolidate/reabilitate/reparate.
3. Consumuri de utilități:
a) necesarul de utilități rezultate, după caz, în situația executării unor lucrări de modernizare;
b) estimări privind depășirea consumurilor inițiale de utilități.
7. Există descrisă situația actuală și informații despre entitatea responsabilă cu implementarea proiectului (în cazul studiului de fezabilitate).
8. Există și se respectă structura capitolului Descrierea investiției (în cazul studiului de fezabilitate): a) concluziile studiului de prefezabilitate sau ale planuluidetaliat de investiții pe termen lung (în cazul în care au fost elaborate în prealabil) privind situația actuală, necesitatea și oportunitatea promovării investiției, precum și scenariul tehnico-economic selectat; b) scenariile tehnico-economice prin care obiectivele proiectului de investiții pot fi atinse (în cazul în care, anterior studiului de fezabilitate, nu a fost elaborat un studiu de prefezabilitate sau un plan detaliat de investițiipe termen lung): – scenarii propuse (minimum două); – scenariul recomandat de către elaborator; – avantajele scenariului recomandat; c) descrierea constructivă, funcțională și tehnologică, după caz.
9. Există și se respectă structura capitolului referitor la datele tehnice ale investiției (în cazul studiului de fezabilitate): a) zona și amplasamentul; b) statutul juridic al terenului care urmează să fie ocupat;c) situația ocupărilor definitive de teren: suprafața totală, reprezentând terenuri din intravilan/extravilan; d) studii de teren: – studii topografice cuprinzând planuri topografice cu amplasamentele reperelor, liste cu repere în sistem de referință național; – studiu geotehnic cuprinzând planuri cu amplasamentul forajelor, fișelor complexe cu rezultatele determinărilor de laborator, analiza apei subterane, raportul geotehnic cu recomandările pentru fundare și consolidări; – alte studii de specialitate necesare, după caz; e) caracteristicile principale ale construcțiilor din cadrulobiectivului de investiții, specifice domeniului de activitate, și variantele constructive de realizare a investiției, cu recomandarea variantei optime pentru aprobare; f) situația existentă a utilităților și analiza de consum: – necesarul de utilități pentru varianta propusă promovării;– soluții tehnice de asigurare cu utilități; g) concluziile evaluării impactului asupra mediului.
10. Există și se respectă structura capitolului Durata de realizare și etapele principale: – graficul de realizare a investiției.
11. Există și se respectă structura capitolului Costurile estimative ale investiției:
1. valoarea totală cu detalierea pe structura Devizului general, conform anexei nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare;
2. eșalonarea costurilor coroborate cu graficul de realizarea investiției.
12^1 Există și se respectă structura capitolului Analiza cost- beneficiu (în cazul studiului de fezabilitate): 1. identificarea investiției și definirea obiectivelor, inclusiv specificarea perioadei de referință; 2. analiza opțiunilor*1); 3. analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară: fluxul cumulat, valoarea netă actualizată, rata internă de rentabilitate și raportul cost-beneficiu; 4. analiza economică*2), inclusiv calcularea indicatorilor de performanță economică: valoarea netă actualizată, rata internă de rentabilitate și raportul cost-beneficiu; 5. analiza de senzitivitate; 6. analiza de risc. *1) Varianta zero (varianta fără investiție), varianta maximă (varianta cu investiție maximă), varianta medie (varianta cu investiție medie). Se va preciza varianta selectată. *2) Este obligatorie doar în cazul investițiilor publice majore.
12^2 Există și se respectă structura capitolului Indicatori de apreciere a eficienței economice (în cazul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții): – analiza comparativă a costului realizării lucrărilor de intervenții față de valoarea de inventar a construcției.
13. Există și se respectă structura capitolului Sursele de finanțare a investiției. Sursele de finanțare a investiției se constituie în conformitate cu legislația în vigoare și constau în fonduri proprii, credite bancare, fonduri de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate saucontractate de stat, fonduri externe nerambursabile și alte surse legal constituite.
14. Există și se respectă structura capitolului Estimări privindforța de muncă ocupată prin realizarea investiției: 1. număr de locuri de muncă create în faza de execuție; 2. număr de locuri de muncă create în faza de operare.
15. Există și se respectă structura capitolului Principalii indicatori tehnico-economici ai investiției:
1. valoarea totală (INV), inclusiv TVA (mii lei) (în prețuri-luna, anul, 1 euro = …. lei), din care: – construcții-montaj (C+M).
2. eșalonarea investiției (INV/C+M): – anul I; – anul II; 3. durata de realizare (luni).
4. capacități (în unități fizice și valorice).
5. alți indicatori specifici domeniului de activitate în care este realizată investiția, după caz.
16. Sunt întocmite devizele pe obiect, conform Structurii devizului pe obiect – anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare.
17. Există și se respectă structura capitolului Avize și acorduri de principiu, conform prevederilor legislației în vigoare, Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare.
18. Devizul general este elaborat conform legislației în vigoare, anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare, și conține costuri aferente tuturor intervențiilor cuprinse în studiul de fezabilitate/documentația de avizare a lucrărilor de intervenții.
19. Există planșe pentru toate obiectele de investiție, pentru toate specialitățile.
20. Există planșe referitoare la:
1. plan de amplasare în zonă (1:25000 -1:5000);
2. plan general (1:2000 -1:500);
3. planuri și secțiuni generale de arhitectură, rezistență, instalații, sistematizare verticală, amenajare peisajeră, design interior, după caz, inclusiv planuri de coordonare a tuturor specialităților ce concură la realizarea proiectului;
4. planuri speciale, profile longitudinale, profile transversale, după caz.
21. Există planșe de releveu, care să prezinte evoluția în timp și/sau situația la momentul elaborării studiului de fezabilitate/documentației de avizare a lucrărilor de intervenții.
22. Planșele sunt numerotate/codificate, prezintă cartuș (cu format și conținut conform standardelor) și semnăturile proiectanților.
23. Planșele sunt ștampilate și semnate de: șeful de proiect complex, expert/specialist; șeful de proiect, cu ștampila pătrată de arhitect cu drept de semnătură.
24. Sunt obținute avizele pentru devierile de rețele necesare dela proprietarii/operatorii lor, dacă este cazul.
25. Există specificații și descrieri tehnice pentru organizarea de șantier cu descrierea sumară, demolări, devieri de rețele, căi de acces provizorii, alimentare cu apă, energie electrică, termică, telecomunicații.
II Criterii specifice privind aspectele calitative ale studiului de fezabilitate/documentației de avizare a lucrărilor de intervenții
1. Există o corespondență între obiectele de investiție din cadrul studiului de fezabilitate/documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și cele descrise în cererea de finanțare.
2. Există specificații și descrieri tehnice pentru toate specialitățile: arhitectură, rezistență, instalații interioare și exterioare, rețele edilitare, tehnologii, componente artistice, sistematizare verticală, amenajări peisajere, design interior, după caz.
3. Graficul general de realizare a lucrării este corelat cu celprezentat în cadrul cererii de finanțare, se va avea în vedere termenul-limită de implementare a proiectului, care nu poate depăși termenul prevăzut în documentele de programare. Este corect estimat ca perioade de realizare, conform tehnologiilor de execuție.
4. Graficul de realizare a investiției respectă termenele- limită ale programului de finanțare.
5. Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții s-a elaborat pe baza concluziilor raportului de expertiză tehnică și ale raportului de audit energetic, luându-se în calcul inclusiv scenariul recomandat de către elaboratorul expertizei tehnice, respectiv al auditului energetic.
6. Se respectă studiile, analizele, rapoartele de specialitate,necesare fundamentării diferitelor tipuri de intervenții, pentru toate specialitățile, după caz, luându-se în calcul inclusiv scenariile recomandate prin acestea.
7. Există și se respectă prevederile din:
1. certificatul de urbanism;
2. avizele de principiu, obținute până la data depunerii cererii de finanțare privind asigurarea utilităților (energie termică și electrică, gaz metan, apă-canal, telecomunicații etc.);
3. actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului;
4. alte avize și acorduri de principiu specifice tipului de intervenție, obținute până la data depunerii cererii de finanțare.
8. Planșele de specialități sunt corelate cu specificațiile tehnice pentru specialități.
9. La studiul de fezabilitate/documentația de avizare a lucrărilor de intervenții partea scrisă este corelată cu partea desenată.
10. Există corelare între devizul general și devizele pe obiecte.

Documentația va fi returnată în cazul în care, în urma solicitării de clarificări,se bifează cu NU la unul dintre următoarele criterii:[] la pct. I, criteriile 3, 11.1, 18;[] la pct. II, criteriile 5, 6, 7.În cazul bifării cu NU la oricare dintre celelalte criterii, în urma solicitării declarificări, documentația nu se va respinge, ci se vor formula recomandări deîmbunătățire a documentației tehnico-economice.

CLARIFICĂRI SOLICITATE DA [] NU []
CONCLUZII:
Întocmit: Gradul, numele și prenumele: Data: Semnătura:

 + 
ANEXA nr. 3la regulament
– model -
Direcția domenii și infrastructuriSecretariatul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Apărării Naționale
AVIZ
Nr. …….. din ……..
Temei legal: Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.94/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Consiliului tehnico-economic al Ministerului Apărării NaționaleConsiliul tehnico-economic al Ministerului Apărării Naționale
– AVIZEAZĂ FAVORABIL
Denumirea obiectivului de investiții …………………………………………Faza ……………………………………………………………………….Director de program major …………………………………………Observații la documentația avizată (după caz) ………………………….
Președintele Consiliului tehnico-economic,
șeful Direcției domenii și infrastructuri,
……………………………………………. + 
ANEXĂla Avizul nr. ……………..
Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții
Denumirea ………………………………………………………………………….Beneficiar de folosință ………………………………………………………….Amplasament ………………………………………………………………………Indicatorii tehnico-economici

mii lei, fără TVA mii lei, cu TVA
Valoarea totală a investiției ……………. …………….
din care C + M ……………. …………….

Capacități (indicatori tehnici):– – Durata de realizare a investiției …………………………………………………………………
Secretarul Consiliului tehnico-economic,
Locțiitorul șefului Direcției domenii și infrastructuri,
……………………………………………………………….
(la 21-06-2023,
ANEXA nr. 3 a fost modificat de Punctul 9., Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 14 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 21 iunie 2023
)
 + 
ANEXA nr. 4la regulament
– MODEL -
De acordDirector de program major
NOTĂ DE PREZENTARE
1.Date generale:Obiectiv de investiții ………………………………………..Ordonator principal de credite …………………………………Beneficiar …………………………………………………..Proiectant …………………………………………………..Proiect nr. ………………………./faza ……………………Amplasamentul obiectivului: ……………………………………2.Indicatorii tehnico-economici:2.1.Valoarea totală a investiției (cu TVA) …….., din care C + M (cu TVA) ………2.2.Cost specific ……………………………………………2.3.Capacități ………………………………………………2.4.Durata de realizare a investiției ………………………….3.Necesitatea și oportunitatea investiției:– scurtă prezentare a domeniului în care este încadrat obiectivul de investiție și a cerințelor actuale și de viitor ale acestui domeniu, din care să rezulte necesitatea investiției;– justificarea necesității realizării obiectivului de investiții, cu încadrarea în politicile pe termen scurt, mediu și lung locale/sectoriale/naționale/regionale/europene și în strategia pe termen scurt, mediu și lung a ordonatorului principal de credite, cu precizarea capitolului din strategie;– cuprinderea în programe, proiecte; aliniere la cerințele europene;– actul legislativ nou-apărut care favorizează realizarea investiției;– acorduri internaționale care obligă partea română la această investiție;– locuri de muncă nou-create pe perioada realizării și în timpul exploatării obiectivului de investiții;– justificarea oportunității investiției: includerea în acorduri de finanțare, în programe prioritare, a unor surse noi de finanțare care favorizează investiția.4.Conținutul documentației: ……….4.1.Descrierea investiției: ……….– date tehnice privind amplasamentul și terenul pe care se amplasează proiectul de investiții. În cazul documentațiilor de avizare pentru lucrări de intervenții se vor prezenta și situația existentă, concluziile raportului de expertiză tehnică și concluziile auditului energetic;– prezentarea soluțiilor adoptate în corelație cu normele și normativele în vigoare ce definesc domeniul (normative de funcționare, studii de trafic, legi, standarde, manuale de proceduri);– prezentarea investiției și a caracteristicilor principale ale construcțiilor din cadrul obiectivului de investiții noi, în conformitate cu prevederile normelor și normativelor privind stabilitatea construcțiilor și asigurarea energetică. În cazul documentațiilor de avizare pentru lucrări de intervenții: descrierea lucrărilor și a soluțiilor de intervenție, cu prezentarea caracteristicilor principale îmbunătățite prin aplicarea proiectului;– situația existentă a utilităților și analiza de consum;– concluziile evaluării impactului de mediu și soluții alternative de producere a energiei necesare funcționării obiectivului, după caz.4.2.Costurile estimative:– valoarea totală și C + M (cu TVA), cu detalierea pe structura devizului general;– indicatori de eficiență tehnico-economică.4.3.Avize și acorduri:– lista avizelor și acordurilor obținute conform prevederilor legale (inclusiv avizul ordonatorului principal de credite).5.Surse de finanțare:– valoarea totală (cu TVA) a investiției: ………………………….;– sursa de finanțare (buget de stat, buget local, fonduri externe, credite, alte surse legal constituite) și valoarea (valoric și procentual): ……………………..Proiectant, Beneficiar,………………………. …………………….(instituție, funcție și nume) (unitatea militară utilizatoare,funcție și nume)NOTĂ:– valoarea investiției se va prezenta actualizată;– se vor anexa la nota de prezentare: devizul general și anexa indicatori, semnate de beneficiar și proiectant;– se vor anexa avizele și acordurile în copii lizibile, inclusiv copii ale cererilor făcute pentru obținerea acestora.
 + 
ANEXA nr. 5la regulament– MODEL Direcția domenii și infrastructuriSecretariatul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Apărării NaționaleȘedința din data de ……………….FIȘĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUAREObiectiv de investiții: …………………………………………..Observații privind:1. Necesitatea și oportunitatea investiției și încadrarea în programe/strategii: ………………………………………………………………………………..………………………………………………………………..2. Soluția tehnică aleasă și respectarea normelor și normativelor în vigoare: …………………………………………………………………………………..………………………………………………………………..3. Evaluarea lucrărilor și devizul general și finanțarea lucrărilor: …………………………………………………………………………………………..………………………………………………………………..4. Avize și acorduri: …………………………………………………………………..………………………………………………………………..………………………………………………………………..Concluzii și propuneri: …………………………………………………………………………………………………………………………………..………………………………………………………………..Membru Semnătura……………… …………………
 + 
ANEXA nr. 6la regulament – MODEL -Direcția domenii și infrastructuriSecretariatul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Apărării NaționaleAvizat,Președinte/Vicepreședinte………………………………..(conducătorul ședinței de avizare)PROCES-VERBAL Nr. ………al ședinței de avizare din ………………1. Concluzii și propuneri ale ședinței de avizare

Nr. crt. Codul proiectului/ Denumirea obiectivului Concluzii Votul membrilor
1. AVIZAT/NEAVIZAT fără observații/cu observații/ cu recomandări/cu observații și recomandări/cu modificări/cu completări cu modificări și completări 1.
2.
….
10.
11.
….
2. 1.
2.
….
10.
11.
….

2. Participanți la ședința de avizare:2.1. Membri cu drept de vot:1.2...14.15.……….2.2. Invitați:1.2...11.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x