Informatii Document
Emitent: MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 29 mai 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Notă …
Aprobat prin ORDINUL nr. 356 din 23 mai 2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 368 din 29 mai 2003.În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitarii semințelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit și ale art. 6 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2002 privind instituirea Sistemului național de gradare a semințelor de consum, Comisia Naționala de Gradare a Semințelor de Consum (CNGSC) a elaborat prezentul regulament, care cuprinde procedurile privind selectarea, instruirea și examinarea persoanelor în vederea obținerii licenței de gradator, precum și condițiile de emitere, înregistrare, suspendare și anulare a licenței de gradator. +
Capitolul IGradarea semințelor de consumGradarea (clasificarea) semințelor de consum (cereale, leguminoase și oleaginoase) este operatia de identificare și separare a loturilor de cereale, leguminoase și oleaginoase după aspect și starea lor fizica sau luând în considerare una dintre caracteristicile specifice ale acestora (chimica, tehnologică).Gradele pentru semințele de consum împart semințele de consum pe grupe, fiecare grupa sau grad intrunind anumite condiții de calitate.Gradarea se efectuează în mod obligatoriu la toate punctele de recepție, de către gradatori – persoane fizice, autorizate de CNGSC prin acordarea unei licențe de gradator. Rolurile principale și responsabilitățile gradatorilor sunt:– aplicarea fără partinire a planurilor oficiale de gradare, cuprinse în Manualul de gradare a semințelor de consum; … – aplicarea corecta a tehnicilor de esantionare și a metodelor de analiza conform standardelor în vigoare; … – perfecționarea continua a aptitudinilor profesionale. … Activitatea de gradare trebuie facuta urmărindu-se planurile de gradare (incluse în Manualul de gradare a semințelor de consum), care cuprind lista factorilor de gradare și valorile cantitative asociate acestor factori. Etapele care trebuie urmate în cadrul procesului de gradare sunt următoarele:– esantionarea; … – determinarea umiditatii și a gradului de infestare; … – gradarea esantioanelor conform planurilor de gradare corespunzătoare fiecărui tip de produs; … – alocarea gradului în care se încadrează esantionul analizat pe baza valorilor factorilor de gradare; … – completarea formularului de gradare. … +
Capitolul IIEmiterea și înregistrarea licențelor de gradator1.CNGSC va pregati periodic un grup de instructori gradatori din cadrul specialiștilor patronatelor membre ale CNGSC și al unor unități cu activități de depozitare, care se oferă voluntar pentru a desfășura cursuri de pregătire gradatori sub autoritatea CNGSC. Candidații pentru instructori gradatori vor urma cursuri de pregătire tehnica, profesională și pedagogica și vor fi selecționați pe bază de examene organizate de către CNGSC. … 2.Calitatea de gradator se acordă persoanelor cu un nivel corespunzător de cunoștințe teoretice și practice, care îndeplinesc următoarele condiții: … 2.1.studii superioare, medii, de specializare sau experienta de minimum 1 an în domeniile producției, depozitarii, prelucrării sau comercializării semințelor de consum; … 2.2.s-au înscris personal la CNGSC sau au fost propuse la CNGSC de către unitățile economice cu activități de depozitare; … 2.3.au achitat cheltuielile decise de CNGSC privind participarea la curs; … 2.4.au urmat un curs de gradatori sau de instructori gradatori organizat de CNGSC; programele de curs vor avea ca baza Manualul de gradare a semințelor de consum, standardele române aplicabile și, în cazul instructorilor gradatori, notiuni cu caracter pedagogic; … 2.5.au promovat un examen de aptitudini profesionale teoretic și practic, organizat de CNGSC; examinarea gradatorilor se va face de către comisii de examinare și evaluare organizate de CNGSC. … 3.Candidații care au promovat examenele de instructor gradator sau de gradator vor primi din partea CNGSC Manualul de gradare a semințelor de consum împreună cu materiale și documente suplimentare necesare desfășurării activităților de gradare, precum și un certificat de absolvire privind îndeplinirea condițiilor de la pct. 2.1-2.5 de acordare a licenței de gradator. … 4.Listele cu persoanele care îndeplinesc condițiile pentru acordarea licenței de gradator, prevăzute la pct. 2.1-2.5, împreună cu documentele care atesta acest lucru, se înaintează de către CNGSC ministerului de resort. Lista gradatorilor autorizați se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor. În baza ordinului ministrului, CNGSC va emite licentele de gradator și le va inmana gradatorilor. … 5.CNGSC va tine evidenta licențelor de gradator emise, a instructorilor gradatori și a gradatorilor autorizați într-un registru special al gradatorilor autorizați. … 6.CNGSC va monitoriza și va controla activitatea gradatorilor la punctele de recepție și va întocmi rapoarte de evaluare periodice. … +
Capitolul IIIDrepturile și obligațiile gradatorilor1.Gradatorii autorizați au următoarele drepturi:a)să facă propuneri către CNGSC privind îmbunătățirea Manualului de gradare a semințelor de consum; … b)sa beneficieze din partea CNGSC de actualizarea permanenta a Manualului de gradare a semințelor de consum și a celorlalte acte normative specifice domeniului de activitate; … c)să se adreseze și sa semnaleze CNGSC despre orice situație care împiedica desfășurarea cu corectitudine a activităților de gradare. … … 2.Gradatorii autorizați au următoarele obligații:a)sa participe la cursurile periodice de pregătire profesională organizate de CNGSC și sa promoveze examenele și testele de evaluare corespunzătoare acestor cursuri; … b)să respecte prevederile Manualului de gradare a semințelor de consum; condițiile, metodele de analiză și gradele privind calitatea, având ca referință standardele naționale menționate în anexa C din Manualul de gradare a semințelor de consum; în exercitarea atribuțiilor de gradare să utilizeze numai aparate sau dispozitive care au buletin de atestare metrologică valabil în momentul gradării;(la 05-04-2005,
Litera b) din Punctul 2., Capitolul III a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 181 din 24 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 281 din 05 aprilie 2005
)
… c)sa achite cheltuielile corespunzătoare acoperirii costurilor privind serviciile de asigurare a pregătirii profesionale și a actualizării permanente a Manualului de gradare a semințelor de consum; … d)sa preleveze corect esantionul global, reprezentativ pentru lotul de semințe de consum care face obiectul gradarii și sa îl divizeze în: esantionul de laborator (proba de gradare), esantionul-martor (proba-martor) pentru punctul de recepție și esantionul-martor (proba-martor) pentru deponent, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.336/2002 și Manualului de gradare a semințelor de consum; … e)sa înainteze periodic CNGSC rapoarte privind loturile gradate, conform procedurilor stabilite de CNGSC; … f)sa îndeplinească cu profesionalism, corectitudine și conștiinciozitate atribuțiile de gradator și sa adopte o poziție neutra față de toți beneficiarii; … g)sa nu solicite și sa nu accepte direct sau indirect avantaje materiale în exercitarea atribuțiilor de gradator. … … +
Capitolul IVSuspendarea și anularea licenței de gradator1.Ca urmare a situațiilor de neîndeplinire a obligațiilor ce revin gradatorilor prin prevederile prezentului regulament, CNGSC va propune ministerului de resort suspendarea temporară a licenței de gradator. … 2.În cazul celei de-a treia solicitări de suspendare pentru același gradator, CNGSC va propune ministerului de resort anularea definitivă a licenței de gradator, cu imposibilitatea reacordarii pe o perioadă de minimum 3 ani. … ––-