privind activitatea de metrologie în constructii(actualizat până la data de 27 februarie 2005*)
–––––*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 10 decembrie 1997. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 27 februarie 2005, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 675 din 3 iulie 2002; HOTĂRÂREA nr. 102 din 30 ianuarie 2003***) abrogata de HOTĂRÂREA nr. 622 din 21 aprilie 2004.**) Conform art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 675 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 11 iulie 2002, în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în constructii, precum şi în cuprinsul anexelor la aceasta denumirea „Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarii Teritoriului” se inlocuieste cu „Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei”, denumirea „Inspecţia de stat în constructii” se inlocuieste cu „Inspectoratul de Stat în Constructii” şi denumirea „Comisia de Agrement Tehnic în Constructii” se inlocuieste cu „Comisia Naţionala de Agrement Tehnic în Constructii”.NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:***) Conform art. 50, alin. (1) din HOTĂRÂREA nr. 102 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 27 februarie 2003, prezenta hotărâre intră în vigoare la 2 ani de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv în data de 27 februarie 2005. Între timp, a aparut HOTĂRÂREA nr. 622 din 21 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 11 mai 2004 care a abrogat Hotărârea Guvernului nr. 102/2003, mentinand în schimb abrogarea Regulamentul privind autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în constructii, prevăzut în anexa nr. 6, şi Regulamentul privind certificarea de conformitate a calităţii produselor folosite în constructii, prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în constructii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 10 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. +
Capitolul 1Prevederi generale +
Articolul 1Activitatea de metrologie în constructii constituie o componenta a sistemului calităţii în acest domeniu, instituit prin lege, prin care se asigura administrarea, confirmarea metrologica şi utilizarea echipamentelor de măsurare. +
Articolul 2Prezentul regulament stabileste cadrul normativ general, principalele elemente de continut, metodologice şi de organizare privind activitatea de metrologie în constructii. +
Articolul 3Prevederile prezentului regulament se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice implicate în activitatea de constructii, care utilizeaza echipamente de măsurare. +
Articolul 4La aplicarea prevederilor prezentului regulament vor fi avute în vedere şi vor fi respectate normele şi instrucţiunile de metrologie legala, precum şi standardele şi alte reglementari oficiale aplicabile. +
Articolul 5Definiţiile termenilor specifici activităţilor de metrologie, folositi în textul prezentului regulament, sunt conforme cu cele din Glosarul de termeni privind sistemul calităţii în constructii. +
Capitolul 2Elemente principale de continut ale activităţii de metrologie în constructii +
Articolul 6Activitatea de metrologie, conform prezentului regulament, are în vedere urmatoarele principii şi obiective principale:a) asigurarea uniformitatii, exactitatii şi legalităţii masurilor efectuate; … b) asigurarea legalităţii masurarilor prin utilizarea echipamentelor de măsurare confirmate metrologic şi, dacă este cazul, cu aprobare de model; … c) implementarea sistemului de asigurare a calităţii, stabilit pentru activitatea de metrologie în constructii. … +
Articolul 7Activitatea de metrologie cuprinde urmatoarele elemente principale:a) stabilirea masurilor care sunt necesare; … b) selectarea şi achizitionarea echipamentelor de măsurare, având în vedere domeniul de măsurare, justetea, fidelitatea, robustetea şi durabilitatea în condiţiile specifice de mediu, pentru utilizarea prevăzută; … c) receptia şi administrarea – identificarea, manipularea, conservarea, depozitarea – echipamentelor de măsurare; … d) confirmarea metrologica a echipamentelor de măsurare – verificarea initiala, verificarea periodica şi/sau după reparare – , realizata prin laboratoare de metrologie proprii sau ale altor agenti economici, autorizate şi/sau acreditate de Biroul Român de Metrologie Legală şi, respectiv, de organismul naţional de acreditare a laboratoarelor de metrologie; … e) asigurarea utilizarii echipamentelor de măsurare în condiţii conforme cu specificatiile şi cu reglementarile tehnice aplicabile; … f) asigurarea evidentei documentelor şi înregistrărilor referitoare la echipamentele de măsurare. … +
Articolul 8Prin activitatea de metrologie desfăşurată trebuie să se asigure utilizarea echipamentelor de măsurare în conformitate cu necesitatile de măsurare şi cu prevederile specificatiilor tehnice ale acestora. +
Capitolul 3Elemente metodologice şi de organizare a activităţii de metrologie în constructii +
Articolul 9Stabilirea masurilor care sunt necesare se face pe baza documentatiei, a procedurilor tehnice de execuţie şi a reglementarilor tehnice aplicabile, pentru fiecare obiect, categorie de lucrari de constructii sau de activitate desfăşurată. +
Articolul 10Selectarea echipamentelor de măsurare are în vedere cerinţele privind masurarile, stabilite prin documentaţia de execuţie, prin metodele de măsurare şi prin alte reglementari tehnice aplicabile. +
Articolul 11Confirmarea metrologica se face potrivit reglementarilor legale. +
Articolul 12Achizitionarea, receptia şi administrarea echipamentelor de măsurare se asigura, de către fiecare persoana juridica sau fizica implicata, prin organizarea adecvata şi asigurarea mijloacelor necesare pentru:a) contractarea furnizarii echipamentelor de măsurare, având în vedere complexitatea comenzii, privind aparatele sau dispozitivele auxiliare, materialele de referinţa, etaloanele, instrucţiunile de utilizare şi de întreţinere, după caz; … b) receptia echipamentelor de măsurare procurate atât sub aspect cantitativ, cat şi functional; … c) instituirea şi asigurarea funcţionarii unui sistem, inclusiv a documentelor – proceduri, instrucţiuni -, a spatiilor şi a condiţiilor de mediu, precum şi a personalului, după caz, privind identificarea, manipularea, conservarea şi depozitarea, în conformitate cu instrucţiunile furnizorului şi cu prevederile legale aplicabile; … d) efectuarea confirmarii metrologice – etalonari, verificări, reparari – şi tinerea evidentei documentelor şi înregistrărilor respective; … e) retragerea din serviciu, izolarea şi tinerea evidentei echipamentelor de măsurare neconforme, înlăturarea cauzelor neconformitatilor şi reconfirmarea lor sau, după caz, casarea acestora. … +
Articolul 13Utilizarea echipamentelor de măsurare se face de către personal care are cunoştinţele şi instruirea necesare pentru efectuarea masurarilor respective, conform instructiunilor furnizorului, metodelor de măsurare şi reglementarilor aplicabile.În cazurile specificate de legislatia metrologica în vigoare, personalul din activitatea de metrologie trebuie să posede atestarea necesară. +
Articolul 14Se interzice utilizarea echipamentelor de măsurare care nu sunt identificate din punct de vedere al stării de verificare, potrivit sistemului propriu, precum şi a celor neconforme sau care nu au fost reconfirmate metrologic. +
Articolul 15Activitatea de metrologie va fi supusă unei evaluari periodice, prin audit intern sau extern, în functie de volumul şi de complexitatea acestei activităţi, precum şi în functie de categoria de importanţa a construcţiilor la care se aplică. +
Articolul 16În functie de volum şi de complexitatea, activitatea de metrologie se va organiza tehnic şi administrativ şi va fi coordonata de personal tehnic corespunzător. +
Capitolul 4Obligaţii şi raspunderi +
Articolul 17Persoanele juridice şi fizice implicate în activitatea de constructii, care utilizeaza în activitatea desfăşurată echipamente de măsurare – investitori, proprietari sau utilizatori, proiectanti, experti tehnici, executanţi -, au urmatoarele obligaţii şi raspunderi:a) să se asigure ca unitatea care presteaza serviciile respecta prevederile prezentului regulament; … b) sa stabileasca, prin contract, oblibaţiile şi raspunderile fiecarei părţi privind toate condiţiile referitoare la echipamentele de măsurare utilizate la masurarile respective – manipulare, depozitare, securitate, condiţii de mediu, accese; … c) să asigure evidenta documentelor care permit trasabilitatea masurarilor respective. … +
Articolul 18Persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de metrologie proprie au urmatoarele obligaţii şi raspunderi:a) să asigure organizarea tehnica şi administrativa şi mijloacele necesare pentru realizarea activităţilor, conform prezentului regulament; … b) să asigure personalul corespunzător, precum şi instruirea şi atestarea acestuia, după caz; … c) sa intocmeasca şi sa tina la zi documentele şi inregistrarile privind activitatea de metrologie, conform prevederilor din reglementarile legale aplicabile; … d) sa evalueze, periodic, activitatea de metrologie şi sa ia masurile necesare pentru desfăşurarea corespunzătoare a acesteia. … +
Capitolul 5Dispozitii finale +
Articolul 19Biroul Român de Metrologie Legală şi organele sale teritoriale, prin personal propriu imputernicit, exercita controlul metrologic al statului asupra echipamentelor de măsura utilizate în domeniul construcţiilor, care sunt precizate în Lista oficiala a mijloacelor de măsurare supuse obligatoriu controlului metrologic al statului, în conformitate cu atribuţiile care le revin. +
Articolul 20Urmarirea aplicarii şi controlul respectarii prezentului regulament se fac de către personalul imputernicit în acest scop din cadrul Inspectoratului de Stat în Constructii.Pentru echipamentele de măsurare nesupuse controlului metrologic al statului, la solicitare, Biroul Român de Metrologie Legală poate participa la controlul efectuat de personalul imputernicit din cadrul Inspectoratului de Stat în Constructii.–––––Art. 20 a fost modificat de art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 675 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 11 iulie 2002, prin inlocuirea denumirii „Inspecţia de stat în constructii” cu denumirea „Inspectoratul de Stat în Constructii”. +
Articolul 21Nerespectarea prevederilor prezentului regulament atrage raspunderi şi sancţiuni contraventionale sau penale, după caz, conform legilor în vigoare.–––––