Informatii Document
Emitent: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 30 aprilie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru derularea mecanismului de acordare a sprijinului financiar
1. Comisia funcţionează în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, cu atribuţii în organizarea şi derularea mecanismului de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Program.2. Principalele atribuţii ale Comisiei sunt următoarele:a) coordonează întreaga activitate de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Program, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 357/2004; … b) promovează campanii de informare publică privind Programul, prin conferinţe şi comunicate de presă, interviuri, întâlniri cu patronatele, asociaţiile profesionale de profil şi/sau camerele de comerţ şi industrie, autorităţile locale şi altele, precum şi prezentarea acestuia pe site-ul Ministerului Economiei şi Comerţului – www.minind.ro; … c) evaluează proiectele (documentele) prezentate de agenţii economici în ordinea înregistrării lor în Registrul unic de evidenţă al Comisiei şi decide asupra acceptării sau respingerii acordării sprijinului financiar de la bugetul de stat; … d) evaluează solicitările beneficiarilor, după caz, privind modificarea clauzelor contractuale; … e) analizează stadiul derulării Programului, stabilind măsuri în consecinţă; … f) stabileşte mandatul reprezentanţilor Ministerului Economiei şi Comerţului care verifică la faţa locului realizarea proiectelor; … g) analizează modul de utilizare a fondurilor alocate şi adoptă măsuri de creştere a eficienţei activităţii; … h) decide asupra necesităţii sistării sprijinului financiar către beneficiarii Programului, care nu respectă clauzele contractuale şi/sau care furnizează informaţii eronate; … i) informează conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului asupra modului de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Program şi face propuneri pentru îmbunătăţirea derulării acestuia; … j) asigură realizarea bazei de date privind proiectele prezentate şi acceptate de Comisie, utilizarea fondurilor alocate, stadiul realizării proiectelor pentru contractele aflate în derulare, rezultatele implementării proiectelor. … 3. Convocarea Comisiei se face ori de câte ori este necesar de către preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedinte, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data prevăzută pentru şedinţă.4. Comisia este legal întrunită dacă sunt prezenţi cel puţin 5 membri. Comisia decide cu votul majorităţii absolute a numărului de membri numiţi în cadrul acesteia.5. Participarea la şedinţele Comisiei reprezintă sarcină de serviciu şi nu este remunerată.6. Deciziile Comisiei se consemnează într-un proces-verbal înscris într-un registru unic înfiinţat în acest scop.7. Secretariatul Comisiei este asigurat de către Direcţia infrastructura calităţii şi mediu.8. Secretariatul Comisiei gestionează următoarele registre: Registrul unic de evidenţă al Comisiei, Registrul unic de procese-verbale, Registrul de evidenţă a contractelor, Registrul de evidenţă a actelor adiţionale, Registrul de evidenţă a documentelor de plată.9. Informaţiile privind Programul, prezentate pe site-ul ministerului, sunt actualizate prin grija Secretariatului Comisiei.10. Periodic, Secretariatul Comisiei pregăteşte comunicate de presă privind stadiul derulării Programului, precum şi materialele necesare pentru promovarea campaniei de informare publică privind Programul.11. La şedinţele Comisiei pot participa şi invitaţi, cu luarea în considerare a domeniilor care fac obiectul proiectelor evaluate.–––