REGULAMENT din 20 octombrie 2008

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 18 noiembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 5556 07/10/2011
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 13REFERIRE LALEGE 128 12/07/1997
ART. 14REFERIRE LALEGE 128 12/07/1997 ART. 7
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 84 24/07/1995 ART. 64
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 5556 07/10/2011
ActulAPROBAT DEORDIN 5689 20/10/2008
ActulCONTINUT DEORDIN 5689 20/10/2008

de organizare şi funcţionare a centrelor de documentare şi informare



 + 
Secţiunea 1Dispoziţii generale + 
Articolul 1(1) Centrele de documentare şi informare (CDI) se înfiinţează de către directorul casei corpului didactic, la propunerea directorului unităţii de învăţământ, cu avizul inspectorului şcolar general.(2) CDI se înfiinţează în unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, pe baza criteriilor de eligibilitate stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
 + 
Articolul 2CDI sunt înfiinţate, coordonate metodologic şi evaluate de casele corpului didactic la nivel judeţean, iar la nivel central de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prin Direcţia generală managementul resurselor umane.
 + 
Articolul 3CDI se organizează unitar pentru întreaga instituţie de învăţământ căreia îi aparţine, prin integrarea fondului documentar, respectiv a bibliotecii şcolare.
 + 
Articolul 4CDI este un centru de resurse pluridisciplinare care oferă elevilor, cadrelor didactice şi comunităţii locale un spaţiu de formare, comunicare şi informare, un laborator de experimentare a noilor tehnologii educaţionale, un loc de cultură, deschidere, întâlnire şi integrare.
 + 
Articolul 5CDI concentrează în acelaşi spaţiu un fond documentar actual, pluridisciplinar, pe suporturi multiple, adaptat nevoilor utilizatorilor şi specificului şcolii. El deserveşte întreaga comunitate educativă a unităţii de învăţământ, punând la dispoziţie mijloace de documentare şi informare, echipamente şi instrumente de exploatare a resurselor, precum şi un spaţiu adaptat organizării şi desfăşurării de activităţi şcolare şi extraşcolare.
 + 
Articolul 6Activităţile desfăşurate în CDI susţin implementarea politicilor educaţionale pe niveluri de studii, profiluri, specializări, promovează inovaţia pedagogică şi sprijină realizarea obiectivelor prevăzute în procesul de reformă a învăţământului românesc, răspunzând nevoilor de informare ale tuturor utilizatorilor.
 + 
Articolul 7CDI contribuie la asigurarea egalităţii de şanse a elevilor proveniţi din medii culturale, economice şi sociale diferite prin facilitarea accesului la informaţie şi servicii specifice destinate elevilor, cadrelor didactice şi membrilor comunităţii locale.
 + 
Articolul 8Prin crearea CDI se urmăreşte dezvoltarea relaţiei şcoală-comunitate, asigurarea accesului la resursele necesare unei bune informări şi documentări, precum şi la pregătirea unui personal calificat în domeniul ştiinţelor documentării şi informării.
 + 
Articolul 9CDI are următoarele funcţii: funcţia de primire, funcţia de informare generală, funcţia pedagogică, funcţia de orientare şcolară şi profesională, funcţia de comunicare cu exteriorul, funcţia tehnică şi funcţia recreativă.
 + 
Articolul 10(1) Baza materială a CDI este asigurată de comunitatea locală, de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi de alte ministere sau organe centrale, prin inspectoratele şcolare ori direct prin unităţile de învăţământ în cadrul cărora funcţionează CDI.(2) CDI poate beneficia de resursele financiare obţinute de unitatea de învăţământ din sponsorizări din partea unor organizaţii neguvernamentale, asociaţii, societăţi, fundaţii etc., cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(3) Nu se admite folosirea în alte scopuri a resurselor bugetare alocate pentru achiziţionarea de carte, periodice şi alte categorii de suporturi informaţionale, precum şi a celor destinate achiziţionării de aparatură, materiale şi echipamente necesare bunei desfăşurări a activităţii CDI.
 + 
Articolul 11Condiţiile de utilizare a spaţiului, fondului documentar şi a serviciilor CDI, precum şi drepturile şi obligaţiile utilizatorilor se stabilesc prin regulamentul de ordine interioară al fiecărui CDI, aprobat de conducerea instituţiei de învăţământ în care funcţionează.
 + 
Articolul 12Prezentul regulament se aplică şi CDI înfiinţate în perioada derulării proiectului bilateral româno-francez "Educaţie pentru informaţie în mediul rural defavorizat".
 + 
Secţiunea a 2-aPersonalul angajat + 
Articolul 13(1) În CDI va fi normat un post de profesor documentarist, în conformitate cu prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, în baza dispoziţiilor ulterioare ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.(2) În unităţile de învăţământ cu peste 1.200 de elevi poate fi normat un al doilea post de profesor documentarist.
 + 
Articolul 14Condiţiile de încadrare pe funcţia de profesor documentarist sunt:● absolvirea cu examen de licenţă, examen de diplomă ori examen de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată în profilul postului;● absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin 3 semestre, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului,● studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare în profilul postului, conform art. 7 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
 + 
Articolul 15Încadrarea pe funcţia didactică de profesor documentarist se face conform prevederilor legislaţiei în vigoare cu privire la încadrarea personalului didactic.
 + 
Articolul 16Concursul de ocupare a funcţiei didactice de profesor documentarist se organizează în conformitate cu metodologia de ocupare a posturilor/catedrelor declarate vacante în învăţământul preuniversitar, elaborată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ, aprobată anual prin ordin al ministrului.
 + 
Articolul 17Programa de concurs pentru posturile didactice de profesor documentarist declarate vacante în învăţământul preuniversitar este elaborată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi aprobată prin ordin al ministrului.
 + 
Articolul 18Profesorul documentarist are următoarele competenţe: pedagogică, culturală, de comunicare şi de gestionare a CDI în domeniul proiectării, planificării, organizării activităţii CDI, formării elevilor şi dezvoltării competenţelor specifice, monitorizării şi evaluării activităţilor CDI, dezvoltării de parteneriate şi dezvoltării profesionale proprii.
 + 
Articolul 19Norma profesorului documentarist este de 40 de ore săptămânal, repartizate după cum urmează:a) 18 ore/săptămână de activitate în CDI, desfăşurate cu elevii individual sau în parteneriat cu cadrele didactice, care constau în iniţiere în cercetarea documentară, proiecte didactice, educative şi culturale, orientare şcolară şi profesională, activităţi de recuperare a elevilor cu dificultăţi de învăţare, lectură, animaţie culturală;b) 22 de ore/săptămână pentru desfăşurarea activităţilor de pregătire metodico-ştiinţifică şi complementară, pregătirea şi evaluarea materialelor şi activităţilor, întocmirea programelor de intervenţie în scop recuperatoriu, asigurarea accesului liber la fondul documentar şi punerea CDI la dispoziţia elevilor în cadrul activităţilor libere, gestionarea CDI, culegerea informaţiilor în/din interiorul şi exteriorul unităţii şcolare, activităţi pentru părinţi şi alţi membri ai comunităţii locale.
 + 
Articolul 20Profesorul documentarist încadrat în CDI va fi evaluat anual pe baza fişei-cadru a postului şi a fişei-cadru de evaluare elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi particularizate la specificul activităţii din unitatea de învăţământ.
 + 
Articolul 21(1) Profesorul documentarist este subordonat directorului şcolii.(2) Proiectul CDI, rapoartele semestriale, anuale şi situaţiile statistice sunt supuse aprobării consiliului de administraţie al şcolii.
 + 
Articolul 22Directorul unităţii de învăţământ va promova şi va susţine activităţile desfăşurate de profesorul documentarist în colaborare cu comunitatea educativă din unitatea de învăţământ.
 + 
Articolul 23În situaţia în care la nivelul aceleiaşi unităţi de învăţământ sunt încadraţi atât un profesor documentarist, cât şi un bibliotecar şcolar sau documentarist, amenajarea, organizarea şi funcţionarea CDI sunt asigurate în comun de către aceştia. Domeniile de competenţă din fişa-cadru a postului de profesor documentarist, precum şi responsabilităţile menţionate în prezentul regulament vor fi îndeplinite. Repartizarea sarcinilor se realizează prin fişa individuală a postului de către consiliul de administraţie, corespunzător nivelului de competenţă deţinut.
 + 
Articolul 24Personalul didactic încadrat în CDI are toate drepturile şi obligaţiile care decurg din actele normative în vigoare.
 + 
Articolul 25Constituirea şi organizarea activităţii de cerc pedagogic se realizează de casa corpului didactic, care va desemna un responsabil la nivel judeţean.
 + 
Secţiunea a 3-aAmenajarea şi organizarea centrelor de documentare şi informare + 
Articolul 26Amenajarea şi dotarea CDI trebuie să ţină cont de specificul activităţilor derulate în cadrul acestuia, de publicul căruia i se adresează (vârsta elevilor, nivelul de studiu), de particularităţile şi specificul unităţii de învăţământ în care urmează să se înfiinţeze şi să funcţioneze.
 + 
Articolul 27(1) În alocarea spaţiului pentru CDI se recomandă respectarea următoarelor condiţii:a) suprafaţa afectată să fie de minimum 3 mp x 10% din numărul total al elevilor din unitatea şcolară;b) capacitatea de primire (numărul de locuri) să fie de minimum 10% din numărul total al elevilor din unitatea şcolară.(2) În CDI spaţiul este conceput modular – spaţiul de primire, spaţiul profesorului documentarist, spaţiul informatic, spaţiul audiovizualului, spaţiul de documentare pedagogică/spaţiul pentru profesori, spaţiul de orientare şcolară şi profesională, spaţiul lucrărilor documentare (lucrări cu caracter ştiinţific), spaţiul lucrărilor de ficţiune (beletristică), spaţiul lecturii de destindere ("colţul de lectură"), spaţiul de lucru în echipă, spaţiul de lucru individual, spaţiul de afişaj şi expoziţii. Acesta va fi organizat flexibil, astfel încât să se asigure condiţiile necesare derulării tuturor activităţilor şi îndeplinirii funcţiilor CDI.(3) În funcţie de specificul şcolii, de numărul elevilor şi de spaţiul disponibil, alte spaţii pot fi amenajate în interiorul sau în exteriorul CDI (de exemplu, spaţiu de depozitare, stocare, arhivare).
 + 
Articolul 28Mobilierul CDI trebuie să fie modular, solid, modern şi practic astfel încât să permită accesul liber la fondul documentar, reorganizarea spaţiului în funcţie de necesităţi şi de activităţile proiectate şi să respecte normele de securitate.
 + 
Articolul 29CDI foloseşte sistemul accesului liber la fondul documentar, cu asigurarea condiţiilor de spaţiu, mobilier şi securitate adecvate. Se recomandă ca înălţimea etajerelor să fie adaptată publicului majoritar (1,60 m-1,80 m în CDI din învăţământul secundar inferior şi secundar superior, 1,50 m pentru CDI din unităţile de învăţământ primar şi 1,30 pentru CDI din unităţile de învăţământ preprimar).
 + 
Articolul 30Procurarea echipamentelor şi aparaturii în CDI se va face astfel încât să permită o exploatare eficientă şi durabilă a resurselor necesare pentru desfăşurarea activităţilor specifice.
 + 
Articolul 31(1) În spaţiul CDI va fi pus la dispoziţia utilizatorilor fondul activ de publicaţii, restul fondului fiind organizat în spaţiul de depozitare al CDI.(2) Completarea fondului documentar pluridisciplinar şi multimedia se realizează periodic, în funcţie de următoarele criterii:a) profilul, nivelul de învăţământ şi specificul unităţii de învăţământ în care funcţionează CDI;b) cerinţele de informare şi documentare ale utilizatorilor;c) recomandările programelor şcolare ale disciplinelor studiate în şcoală; se va urmări constituirea unui fond documentar echilibrat pentru toate clasele, diviziunile şi subdiviziunile CZU (clasificarea zecimală universală);d) componenţa fondului existent în CDI sub aspectul suporturilor, titlurilor şi al numărului de exemplare din fiecare titlu;e) activităţile propuse în proiectul anual al CDI.
 + 
Articolul 32În CDI clasificarea, indexarea şi ordonarea documentelor se fac potrivit clasificării zecimale universale. Se vor utiliza în clasificare clasele principale (de la 0 la 9), extinzând clasificarea, în funcţie de amploarea colecţiilor şi profilul unităţii de învăţământ.
 + 
Articolul 33Toate operaţiunile cu privire la gestionarea fondului documentar vor fi efectuate conform reglementărilor biblioteconomice în vigoare.
 + 
Articolul 34(1) Toate categoriile de documente din fondul documentar al CDI se prelucrează în sistem informatizat, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare. În caz contrar, se vor prelucra în sistem tradiţional, până la remedierea situaţiei.(2) Pentru facilitarea accesului la resursele CDI pot fi întocmite catalogul tematic, catalogul documentelor audiovizuale, catalogul lucrărilor de referinţă, liste (fişiere) de noutăţi etc.
 + 
Articolul 35Exploatarea colecţiilor se realizează prin consultarea în CDI şi prin împrumutul la domiciliu.
 + 
Articolul 36(1) Utilizarea spaţiului, a fondului documentar şi a serviciilor CDI se realizează în mod programat, respectiv în regim de acces liber (neprogramat).(2) Utilizarea programată presupune:a) activităţi de prezentare a CDI şi a organizării sale specifice realizate de către profesorul documentarist la începutul anului şcolar, pentru toate clasele nou-intrate în unitatea şcolară, şi în timpul anului şcolar, ori de câte ori este nevoie, la solicitarea unui cadru didactic;b) activităţi de iniţiere în cercetarea documentară, proiecte în colaborare cu cadrele didactice – disciplinare, pluri-/transdisciplinare -, activităţi pedagogice, activităţi în colaborare privind orientarea şcolară şi vocaţională, recuperarea elevilor cu dificultăţi la învăţare, animaţii lectură, animaţii legate de mass-media, de presă, animaţii audiovideo, activităţi cu caracter cultural şi civic organizate de profesorul documentarist şi derulate în parteneriat cu echipa pedagogică.(3) Accesul liber presupune punerea CDI la dispoziţia utilizatorilor pentru informare şi documentare individuală în interes şcolar, profesional sau personal, în prezenţa profesorului documentarist, care are rol de îndrumător şi veghează la buna desfăşurare a activităţilor şi la respectarea regulamentului de ordine interioară.
 + 
Articolul 37CDI funcţionează pe baza unui orar propus de responsabilul CDI, aprobat de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi adus la cunoştinţa tuturor utilizatorilor.
 + 
Articolul 38(1) CDI asigură accesul utilizatorilor atât în timpul programului şcolar al elevilor, cât şi în afara acestuia.(2) Accesul cadrelor didactice împreună cu clasa de elevi se face pe baza unei programări anterioare.(3) CDI este deschis utilizatorilor în afara activităţilor programate minimum 10 ore pe săptămână.
 + 
Articolul 39Amenajarea/reamenajarea CDI va fi efectuată în baza unui proiect de amenajare realizat de către o echipă de proiect constituită la nivelul unităţii de învăţământ, coordonată de directorul unităţii de învăţământ.
 + 
Secţiunea a 4-aActivitatea în centrul de documentare şi informare + 
Articolul 40Tipurile de activităţi care pot fi desfăşurate în CDI sunt:1. pedagogice:● prezentarea CDI şi a organizării sale specifice;● iniţierea elevilor în cercetarea documentară;● proiecte disciplinare şi inter-/transdisciplinare, în colaborare cu echipa pedagogică;● activităţi de recuperare a elevilor cu dificultăţi de învăţare sau eşec şcolar, împreună cu echipa pedagogică a şcolii;● orientare şi consiliere educaţională şi vocaţională, în colaborare cu echipa pedagogică;● activităţi care presupun integrarea noilor tehnologii ale informării şi comunicării (TIC) în practicile pedagogice, împreună cu echipa pedagogică;● parteneriate educative;● activităţi extraşcolare;2. culturale:● animaţii lectură;● animaţii audiovideo;● animaţii legate de mass-media;● realizarea de expoziţii;● organizarea de vizite şi întâlniri tematice;● activităţi prilejuite de diverse evenimente;● ateliere de creaţie;● activităţi de valorizare a patrimoniului şi potenţialului cultural;● parteneriate şi schimburi culturale;3. comunicare:● colectarea, prelucrarea şi difuzarea de informaţii din interiorul şi din exteriorul unităţii de învăţământ, necesare utilizatorilor;● participarea la promovarea imaginii unităţii de învăţământ în comunitatea educaţională şi cea locala;● participarea la promovarea activităţii CDI;● corespondenţă cu caracter profesional;4. gestionare:● gestionarea spaţiului;● gestionarea funcţionării CDI (orar de funcţionare, planificarea activităţilor);● gestionarea bunurilor materiale (mobilier, materiale şi echipamente);● gestionarea financiară a funcţionării CDI în funcţie de nevoile utilizatorilor şi a activităţilor planificate;● gestionarea fondului documentar pluridisciplinar şi multimedia;● gestionarea formării profesionale.
 + 
Articolul 41Activitatea CDI se desfăşoară pe baza unui plan managerial structurat pe cele 4 domenii de competenţă (anual/semestrial), respectiv a proiectelor de activitate. Acesta va cuprinde întreaga activitate a profesorului documentarist, în funcţie de cele 4 tipuri de activităţi: pedagogice, culturale, de comunicare şi de gestionare a CDI.
 + 
Articolul 42Activităţile din planul managerial al CDI vor viza îndeplinirea obiectivelor şi priorităţilor definite în proiectul şcolii, în funcţie de publicul căruia i se adresează (nivel de pregătire, vârstă, receptivitate, interes), de resursele materiale de care dispune CDI, de resursele umane care pot fi implicate în activităţile CDI, de parteneriatele care pot fi dezvoltate, de oportunităţile existente, de specificul şcolii şi al comunităţii în care este situată unitatea de învăţământ.
 + 
Articolul 43Planul managerial al CDI va cuprinde activităţi propuse de profesorul documentarist, de alte cadre didactice, de conducerea unităţii de învăţământ sau de alţi parteneri, cu condiţia respectării criteriilor generale ale definirii activităţilor CDI.
 + 
Articolul 44Planul managerial al CDI poate fi completat şi adaptat pe parcursul anului şcolar în funcţie de cererea utilizatorilor sau a partenerilor implicaţi în desfăşurarea activităţilor, de realitatea şcolii, de condiţiile umane şi materiale disponibile, de noi oportunităţi.
 + 
Articolul 45Profesorul documentarist stabileşte relaţii de colaborare cu parteneri din interiorul sau exteriorul unităţii de învăţământ. El planifică, organizează şi desfăşoară, în colaborare cu aceştia, activităţi care răspund obiectivelor şi priorităţilor stabilite în planul managerial al CDI.
 + 
Articolul 46Colaborarea profesorului documentarist cu cadrele didactice şi alţi potenţiali parteneri are un rol important în organizarea şi desfăşurarea sistematică de activităţi, care vizează dezvoltarea competenţelor specifice şi autonomiei elevilor în învăţare, dezvoltarea curiozităţii intelectuale şi culturale, o mai bună integrare şcolară şi socială a elevilor, dezvoltarea unei atitudini civice prin: abordarea transdisciplinară a conţinuturilor învăţării, integrarea TIC în practicile pedagogice curente, inovaţia pedagogică, respectarea ritmului de învăţare al elevilor, prin activităţi privind orientarea şcolară profesională şi vocaţională, prin proiecte educative/culturale europene şi internaţionale, prin proiecte pentru educaţia pentru democraţie, educaţia pentru imagine, educaţia pentru sănătate, activităţi de promovare a pluralităţii culturale, de promovare a imaginii şi activităţii şcolii şi a CDI, precum şi prin activităţi care să implice comunitatea locală în viaţa şcolii.
 + 
Articolul 47Colaborarea profesor documentarist – echipă pedagogică vizează, de asemenea, exploatarea documentelor multisuport în activităţile şcolare. În funcţie de documentele, materialele şi echipamentele de care dispune CDI, profesorul documentarist poate propune cadrelor didactice posibile exploatări ale acestora în activităţile desfăşurate în CDI.
 + 
Articolul 48În calitate de responsabil al CDI, profesorul documentarist asigură, în colaborare cu echipa pedagogică, iniţierea elevilor în domeniul cercetării documentare şi al utilizării TIC. Activităţile organizate în acest sens vizează dobândirea de către elevi a autonomiei în învăţare şi dezvoltarea spiritului critic, prin dezvoltarea progresivă a capacităţii de a se orienta în CDI, de a-i cunoaşte diferitele tipuri de resurse şi documente, de a utiliza instrumentele tradiţionale şi informatizate de căutare a informaţiei, de a selecţiona, înţelege, rezuma, organiza şi comunică, într-o formă dată, informaţiile găsite.
 + 
Articolul 49Activităţile de iniţiere a elevilor în domeniul cercetării documentare se organizează în cadrul unor cursuri distincte desfăşurate de către profesorul documentarist (cursuri opţionale) sau în cadrul unor proiecte (inter/trans) disciplinare desfăşurate în parteneriat de către profesorul documentarist şi membrii echipei pedagogice.
 + 
Articolul 50(1) În funcţie de tipul unităţii de învăţământ şi de contextul particular în care funcţionează CDI, vor fi iniţiate şi dezvoltate de către profesorul documentarist, în colaborare cu echipa pedagogică şi cu parteneri din exteriorul unităţii de învăţământ, o serie de proiecte care să vizeze dezvoltarea gustului pentru lectură prin crearea unor situaţii care să îi motiveze pentru lectura de orice tip, precum şi formarea unor cititori activi, capabili de discernământ şi spirit analitic.(2) În cadrul animaţiilor lectură se recomandă a fi realizate şi activităţi de lectură a imaginii sau activităţi care au ca finalitate realizarea unor documente video/audio. Acestea pot fi organizate în colaborare cu specialişti în domeniul audiovizualului, inclusiv tehnicienii audiovideo din casa corpului didactic.
 + 
Articolul 51CDI reprezintă un element important în prevenirea şi combaterea eşecului şcolar. Pentru elevii în dificultate şcolară pot fi organizate la CDI, de către cadrele didactice în colaborare cu profesorul documentarist, acţiuni destinate sprijinirii acestora pentru ameliorarea şi rezolvarea problemelor identificate de către profesorul de disciplină.
 + 
Articolul 52CDI facilitează accesul la informaţia privind orientarea şcolară şi profesională. Profesorul documentarist iniţiază sau participă la diverse acţiuni menite să contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalităţii elevilor, să ofere informaţii despre reţeaua şcolară şi profesională, să contribuie la o mai bună cunoaştere a dinamicii pieţei muncii, să formeze elevii în vederea alegerii carierei.
 + 
Articolul 53Profesorul documentarist contribuie la promovarea imaginii unităţii şcolare pe plan local, regional, naţional, internaţional şi la întărirea legăturii şcoală-comunitate, alături de membrii echipei pedagogice şi de conducerea unităţii de învăţământ.
 + 
Secţiunea a 5-aDispoziţii finale + 
Articolul 54În termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului regulament, unităţile de învăţământ preuniversitar în care funcţionează CDI au obligaţia de a elabora regulamentul intern al CDI.–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x