REGULAMENT din 2 noiembrie 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1.165 din 9 decembrie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 20 26/02/2020
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 824 09/06/2004
ART. 3REFERIRE LAREGULAMENT 09/06/2004
ART. 29REFERIRE LADECIZIE 656 01/07/2002
ART. 29REFERIRE LADECIZIE 656 01/07/2002
ART. 50REFERIRE LALEGE 351 14/07/2004
ART. 50REFERIRE LADECIZIE 616 10/06/2002
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 20 26/02/2020
ActulAPROBAT DEDECIZIE 1353 02/11/2004
ActulCONTINUT DEDECIZIE 1353 02/11/2004

de programare, funcţionare şi dispecerizare a depozitelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale



 + 
Capitolul IScop. Domeniu de aplicare + 
Articolul 1Prin prezentul regulament se stabilesc reguli şi cerinţe de ordin tehnic, tehnologic şi comercial, menite să asigure desfăşurarea proceselor de înmagazinare în mod transparent, obiectiv şi nediscriminatoriu.
 + 
Articolul 2Prezentul regulament se aplică operatorilor licenţiaţi pentru înmagazinarea subterană a gazelor naturale, denumiţi în continuare operatori de înmagazinare, precum şi producătorilor, operatorului Sistemului naţional de transport (SNT), furnizorilor, consumatorilor eligibili şi persoanelor juridice străine, beneficiare ale tranzitului pe teritoriul României, ca beneficiari ai serviciilor de înmagazinare (rezervare capacitate, injecţie şi extracţie).
 + 
Articolul 3Prezentul regulament se aplică în corelare cu prevederile Regulamentului privind accesul reglementat la depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 824/2004, denumit în continuare Regulament de acces.
 + 
Capitolul IIObiective + 
Articolul 4Obiectivele prezentului regulament sunt următoarele:a) stabilirea cerinţelor tehnice minime pentru realizarea accesului la depozitele de înmagazinare subterană a solicitanţilor, în condiţii egale şi transparente, la capacităţile de înmagazinare disponibile, cu respectarea condiţiilor de siguranţă, de calitate şi de protecţie a mediului înconjurător;b) asigurarea calităţii serviciilor de înmagazinare, în vederea alimentării cu gaze naturale a consumatorilor în condiţii de siguranţă şi continuitate;c) respectarea de către operatorii de înmagazinare a principiilor privind tratamentul nediscriminatoriu al beneficiarilor serviciilor de înmagazinare;d) stabilirea principiilor care stau la baza întocmirii programelor de înmagazinare subterană, a modului în care se realizează programarea, precum şi stabilirea responsabilităţilor părţilor implicate în activitatea de înmagazinare subterană;e) stabilirea modului în care se realizează procesul de injecţie/extracţie a cantităţilor de gaze naturale pe cicluri, lună, zi şi oră, defalcate pe depozite şi beneficiari;f) stabilirea principiilor generale de funcţionare şi dispecerizare a depozitelor de înmagazinare subterană;g) stabilirea modului de transmitere a informaţiilor în relaţia cu operatorul de transport, cu beneficiari ai serviciului de înmagazinare subterană, cu DNGN şi OP.
 + 
Capitolul IIIProgramarea injecţiei/extracţiei cantităţilor de gaze naturale în/din depozite + 
Secţiunea 1Principii generale de programare + 
Articolul 5Programarea activităţii de înmagazinare a gazelor naturale se face de către operatorii de înmagazinare în baza contractelor încheiate de aceştia cu beneficiarii serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale.
 + 
Articolul 6Pentru fiecare an de înmagazinare, data limită de începere a activităţii de programare a injecţiei/extracţiei cantităţilor de gaze naturale în/din depozite este data publicării Listei finale de realocare a capacităţilor disponibile precizată în Regulamentul de acces.
 + 
Articolul 7La stabilirea programelor de înmagazinare pe fiecare depozit la nivel de ciclu, lună, zi, oră, operatorii de înmagazinare vor avea în vedere următoarele:1. respectarea ordinii de prioritate în conformitate cu prevederile Regulamentului de acces;2. regimurile tehnologice convenite cu operatorul sistemului de transport pentru fiecare depozit, atât la injecţie, cât şi la extracţie;3. regimurile tehnologice optime pentru SNT, atât la injecţie, cât şi la extracţie.
 + 
Secţiunea a 2-aStabilirea programelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale pe cicluri de injecţie/extracţie + 
Articolul 8Operatorii de înmagazinare trebuie să aibă la baza programării Lista finală de realocare a capacităţilor pe depozite, conform prevederilor din Regulamentul de acces, şi contractele de înmagazinare, aferente fiecărui beneficiar de acces.
 + 
Articolul 9Operatorii de înmagazinare vor transmite, până la data de 31 martie, către operatorul de transport, un program iniţial al procesului de injecţie, pe fiecare depozit şi beneficiar, detaliat pe lună, zi şi oră, conform modelului din anexa nr. 1 la prezentul regulament, întocmit astfel încât să respecte regimurile tehnologice ale depozitelor şi ale SNT.
 + 
Articolul 10Operatorii de înmagazinare vor transmite, până la data de 15 aprilie, către beneficiarii serviciului de înmagazinare şi către operatorul SNT/DNGN programul final al procesului de injecţie pe fiecare depozit şi beneficiar, detaliat pe lună, zi şi oră, în concordanţă cu contractele, conform modelului din anexa nr. 1 la prezentul regulament.
 + 
Articolul 11Beneficiarii serviciului de înmagazinare vor prezenta operatorilor de înmagazinare o confirmare a încheierii contractului de transport al gazelor naturale, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare înainte de începerea prestării serviciului de înmagazinare specificat în programul final.
 + 
Articolul 12Operatorii de înmagazinare vor definitivă, până la data de 30 septembrie, programul iniţial al procesului de extracţie pe fiecare depozit şi beneficiar, în funcţie de cantităţile efectiv înmagazinate, detaliat pe lună, zi şi oră, conform anexei nr. 1 la prezentul regulament, conform contractelor şi cu respectarea regimurilor tehnologice ale depozitelor şi SNT.
 + 
Articolul 13Operatorii de înmagazinare vor definitivă, până la data de 15 octombrie, programul final al procesului de extracţie pe fiecare depozit şi beneficiar, conform contractelor şi cu respectarea regimurilor tehnologice ale depozitelor şi SNT, detaliat pe lună, zi şi oră, conform anexei nr. 1 la prezentul regulament.
 + 
Articolul 14Cantităţile de gaze injectate/extrase în/din depozite vor fi măsurate conform prevederilor contractelor de transport, respectiv de înmagazinare subterană a gazelor naturale, pentru fiecare beneficiar al serviciului de înmagazinare.
 + 
Articolul 15Măsurarea cantităţilor de gaze naturale intrate în SNT şi destinate înmagazinării va fi efectuată conform prevederilor contractului de transport. Beneficiarul asigură transmiterea informaţiilor privind cantităţile zilnice intrate în SNT şi confirmate de operatorul SNT, respectiv DNGN, către operatorul de înmagazinare.
 + 
Articolul 16Programele de injecţie/extracţie lunare, decadale şi zilnice, precum şi modificările cantităţilor programate vor fi transmise de către operatorii de înmagazinare atât operatorului de transport, DNGN, cât şi beneficiarilor, conform termenelor stabilite în RPDF al SNT.
 + 
Articolul 17Solicitarea modificărilor de program din partea beneficiarilor va fi comunicată operatorului de înmagazinare, cu minimum 7 zile înainte de începerea programului lunar, iar pentru programul zilnic, eventualele modificări vor fi transmise până la ora 14,00 a zilei anterioare.
 + 
Articolul 18Solicitarea modificărilor programului de injecţie/extracţie din partea operatorului SNT la nivel de oră, zi şi lună va fi comunicată operatorului de înmagazinare, conform prevederilor RPFD al SNT.
 + 
Articolul 19Transmiterea datelor convenite între părţile implicate în derularea proceselor de înmagazinare se poate realiza prin fax sau poştă electronică, părţile având obligaţia să asigure protecţia datelor vehiculate.
 + 
Articolul 20Operatorul SNT şi beneficiarii serviciilor de înmagazinare subterană răspund pentru corectitudinea datelor de program transmise operatorilor de înmagazinare.
 + 
Capitolul IVFuncţionarea depozitelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale + 
Secţiunea 1Siguranţa în funcţionare a depozitelor de înmagazinare + 
Articolul 21Operatorii de înmagazinare au obligaţia să asigure condiţiile pentru funcţionarea în siguranţă a infrastructurii de suprafaţă şi de adâncime a depozitelor subterane, la capacitatea programată.
 + 
Articolul 22La terminarea fiecărui ciclu de injecţie/extracţie operatorul de înmagazinare inventariază, pe baza programelor complexe, volumele de gaze naturale înmagazinate. În perioada respectivă se vor efectua toate lucrările de verificare, revizii tehnice, reparaţii la infrastructura de suprafaţă şi de adâncime necesare pentru începerea în condiţii optime a ciclului următor.
 + 
Articolul 23Răspunderea pentru respectarea parametrilor tehnologici programaţi (debit, presiune) revine, după caz, operatorilor de înmagazinare, operatorului de transport şi/sau beneficiarilor, în conformitate cu prevederile contractuale.
 + 
Articolul 24Operatorii de înmagazinare au obligaţia să menţină în funcţiune numărul necesar de agregate de comprimare de lucru, precum şi agregatele de comprimare de rezervă, astfel încât să asigure realizarea programelor de înmagazinare.
 + 
Articolul 25Operatorii de înmagazinare răspund de modernizarea infrastructurii de suprafaţă, astfel încât să asigure teletransmisia în timp real a parametrilor tehnologici măsuraţi, atât la operatorul de transport, cât şi la beneficiari.
 + 
Secţiunea a 2-aTratarea abaterilor de la programul de înmagazinare subterană a gazelor naturale + 
Articolul 26În conducerea operativă a depozitelor de înmagazinare, eventualele abateri de la programele stabilite în ceea ce priveşte cantităţile de gaze injectate/extrase din depozite vor fi tratate după cum urmează:a) perturbaţiile cauzate de congestii, restricţii, avarii în infrastructura producătorului, transportatorului sau operatorilor de înmagazinare se notifică la DNGN, în termen de 24 de ore de la apariţia acestora;b) accidentele şi cazurile de forţă majoră vor fi comunicate în regim de urgenţă, după constatarea lor. DNGN asigură dirijarea fluxurilor informaţionale către factorii implicaţi.
 + 
Articolul 27Operatorii de înmagazinare vor adapta programele de injecţie/extracţie având în vedere noile condiţii şi vor comunică noua programare părţilor interesate.
 + 
Articolul 28După eliminarea cauzelor care au condus la abaterile de la program, operatorii de înmagazinare vor reveni, în termen de 48 de ore, la programele anterioare şi vor informa despre aceasta atât pe beneficiari, cât şi DNGN, OP şi operatorul SNT.
 + 
Secţiunea a 3-aPrelucrarea şi transmiterea datelor privind măsurarea cantităţilor de gaze naturale înmagazinate în depozite + 
Articolul 29Operatorii de înmagazinare au următoarele obligaţii:a) să asigure măsurarea cantităţilor de gaze naturale atât la injecţie, cât şi la extracţie, în conformitate cu prevederile Regulamentului de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate pe piaţa angro, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 656/2002, şi a legislaţiei în vigoare;b) să înregistreze, în baza de date proprie, cantităţile de gaze naturale injectate/extrase în/din fiecare depozit, defalcate pe beneficiari;c) să transmită cantităţile orare şi zilnice la DNGN şi OP;d) să solicite beneficiarilor, până cel târziu în a 5-a zi lucrătoare din luna următoare celei de înmagazinare, confirmarea datelor privind cantităţile de gaze injectate/extrase în/din depozite, consemnate în procesul-verbal de predare/preluare a cantităţilor de gaze naturale.
 + 
Articolul 30Beneficiarii au obligaţia să transmită operatorilor de înmagazinare confirmarea datelor privind cantităţile de gaze injectate/extrase în/din depozite, consemnate în procesul-verbal de predare/preluare a cantităţilor de gaze naturale, până cel târziu în a 5-a zi lucrătoare din luna următoare celei de înmagazinare.
 + 
Articolul 31Operatorii de înmagazinare au obligaţia să transmită la OP şi DNGN datele privind cantităţile confirmate de gaze injectate/extrase în/din depozite, până cel târziu în a 6-a zi lucrătoare din luna următoare celei de înmagazinare.
 + 
Secţiunea a 4-aRestricţii + 
Articolul 32În funcţionare, datorită condiţiilor de exploatare, se pot manifesta situaţii în care se impun măsuri de limitare a cantităţilor de gaze naturale injectate/extrase la nivelul depozitului, măsuri care conduc la modificarea programului convenit la începerea procesului de înmagazinare. Cauzele care generează aceste măsuri de restricţie pot fi de natură comercială sau tehnică, inclusiv de forţă majoră.Restricţii comerciale
 + 
Articolul 33Restricţiile de natură comercială apar din cauza nerespectării:a) programelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale;b) condiţiilor de calitate a gazelor naturale;c) clauzelor contractelor de înmagazinare;d) clauzelor contractelor de transport al gazelor naturale.Restricţii tehnice
 + 
Articolul 34Restricţiile tehnice care apar în exploatarea depozitelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale sunt determinate de următoarele cauze:a) presiunea maximă de regim a infrastructurii de suprafaţă (staţii de comprimare, conducte colectoare etc.);b) diferenţa de presiune maxim admisibilă strat-sondă pentru exploatarea la o viteză de filtrare constantă şi pentru menţinerea caracteristicilor fizice ale straturilor poros-permeabile, atât în ciclul de injecţie, cât şi în cel de extracţie;c) modificarea caracteristicilor fizice ale stratului poros-permeabil aflat în exploatare, din cauze naturale sau accidentale;d) variaţia numărului de sonde aflate în producţie şi a aportului de debit al acestora, avându-se în vedere că sondele piezometrice (de urmărire) pot trece în regim de producţie şi invers în evoluţia procesului de injecţie/ extracţie a gazelor naturale;e) exploatarea staţiilor de comprimare a gazelor naturale, avându-se în vedere realizarea raportului optim de comprimare şi a randamentului maxim al staţiei;f) operaţii de revizie sau reparaţii programate ori care se impun în urma unor accidente tehnice;g) accidente tehnice care afectează capacitatea de înmagazinare a depozitelor (de exemplu: la nivelul sondelor, sistemului de completare a sondelor, staţiilor de comprimare, conductelor colectoare, punctelor de predare/preluare comercială a gazelor naturale);h) necesitatea realizării producţiei zilnice constante.
 + 
Articolul 35Restricţiile tehnice care apar în exploatarea SNT se datorează următoarelor cauze:a) operaţii de revizie sau reparaţii programate ori care se impun în urma unor accidente tehnice, racordări de noi consumatori;b) accidente tehnice care limitează disponibilităţile capacităţii de transport a SNT.
 + 
Articolul 36În cazul apariţiei unei restricţii, operatorul de înmagazinare va comunică factorilor implicaţi informaţiile care se impun cu privire la:– depozitul afectat de restricţie;– cauzele ce au impus restricţia;– valorile debitelor zilnice şi orare în situaţia nou-creată;– modul şi perioada de rezolvare, în situaţia în care cauzele sunt de natura celor enumerate la art. 34 lit. f), g) şi h).
 + 
Articolul 37Operatorii de înmagazinare transmit factorilor implicaţi (producători, furnizori, transportatori, beneficiari), în situaţiile de restricţii, datele de program conform anexei nr. 2 la prezentul regulament.
 + 
Secţiunea a 5-aManevre de sistem + 
Articolul 38Operatorii de înmagazinare solicită şi/sau comunică beneficiarilor şi operatorului de transport manevrele efectuate la depozite şi eventualele modificări ale regimurilor tehnologice pentru menţinerea parametrilor de siguranţă ai depozitelor în conformitate cu prevederile contractuale.
 + 
Capitolul VDispecerizarea + 
Secţiunea 1Prevederi generale + 
Articolul 39Pentru îndeplinirea obligaţiilor legate de asigurarea siguranţei în exploatarea depozitelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale, operatorii de înmagazinare au obligaţia de a crea şi de a menţine o structură unitară şi flexibilă pentru activitatea de dispecerizare, respectiv pentru supravegherea proceselor, comunicarea datelor şi parametrilor specifici activităţii, precum şi pentru intervenţia promptă la nivelul depozitelor de înmagazinare.
 + 
Articolul 40Activitatea de dispecerizare se realizează în cadrul unui sistem unitar-integrat compus din unităţi şi compartimente cu competenţe bine definite din punct de vedere funcţional şi relaţional.
 + 
Articolul 41Dispeceratele operatorilor de înmagazinare corelează cantităţile de gaze naturale predate/preluate în/din depozite cu capacităţile de transport, în vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale, respectând deciziile operatorului SNT/DNGN, în colaborare cu dispeceratul SNT şi dispeceratele operatorilor de distribuţie.
 + 
Articolul 42Dispeceratul operatorului de înmagazinare este coordonatorul de balanţă a procesului de înmagazinare şi realizează prognoze privind cantităţile de gaze naturale injectate/extrase, defalcate pe depozite, beneficiari la nivel de ciclu, lună, zi. Pentru aceasta preia zilnic de la beneficiarii serviciilor de înmagazinare date operative privind cantităţile de gaze naturale injectate/extrase, precum şi parametrii tehnologici de la interfeţele cu SNT.
 + 
Secţiunea a 2-aÎnregistrarea datelor + 
Articolul 43Dispeceratele operatorilor de înmagazinare înregistrează parametrii de funcţionare ai depozitelor.
 + 
Articolul 44Toate abaterile faţă de programul de înmagazinare survenite în funcţionarea depozitelor se consemnează în registrul dispecerului.
 + 
Capitolul VIDispoziţii finale + 
Articolul 45Operatorii de înmagazinare pot propune completarea şi/sau modificarea prezentului regulament în funcţie de necesităţi, de cadrul de reglementări şi de evoluţia relaţiilor dintre participanţii pe piaţa gazelor naturale.
 + 
Articolul 46Operatorii de înmagazinare au dreptul, în caz de forţă majoră, să extragă cantităţi de gaze naturale din stocul inactiv (perna de gaze) la solicitarea operatorului SNT/DNGN sau a furnizorilor care au obligaţia asigurării serviciului public obligatoriu.
 + 
Articolul 47Beneficiarii cantităţilor de gaze naturale extrase din stocul inactiv (perna de gaze) au obligaţia refacerii acestuia în primele 60 de zile de la reluarea ciclului de injecţie.
 + 
Articolul 48Operatorii de înmagazinare pot realiza operaţiuni de swaping fără prejudicierea intereselor beneficiarilor serviciilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale, în scopul asigurării echilibrului SNT, siguranţei şi continuităţii în furnizare.
 + 
Articolul 49Cantitatea de gaze naturale rămasă în depozite la finele ciclului complet de înmagazinare va face obiectul unui nou contract de înmagazinare subterană, încheiat până la data încetării valabilităţii contractului iniţial şi valabil din prima zi calendaristică a ciclului următor de înmagazinare.
 + 
Articolul 50Definirea unor termeni şi abrevieri din prezentul regulament este prevăzută în anexa nr. 3 la prezentul regulament; termenii care nu sunt definiţi se regăsesc în Legea gazelor nr. 351/2004, precum şi în Codul tehnic al sectorului gazelor naturale, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 616/2002.
 + 
Anexa 1────────la regulament──────────────Operatorul de înmagazinare …………..Nr. ……………/…………………

  PROGRAM INIŢIAL/FINAL  de înmagazinare – ciclul de injecţie/extracţie în/din depozite subterane
  Nr. crt. Depozitul Beneficiarul Volumul de gaze naturale pentru care se solicită injecţia/extracţia în/din depozite subterane [mii m3]
  ………. (luna) …………. (luna) Total ciclu injecţie/extracţie*)
  lunar zilnic orar lunar zilnic orar
  1.                  
  2.                  
  3.                  
  4.                  

______________Notă *) Lunile care constituie ciclul de injecţie/extracţie vor fi stabilite de operatorul de înmagazinare. + 
Anexa 2────────la regulament──────────────Operatorul de înmagazinare ……….Nr. ……………/……………..OFERTAprivind capacităţile de injecţie/extracţie a gazelor naturale în/din depozite subterane

  Nr. crt. Depozitul Capacitatea de injecţie/extracţie [mii m3]
  ………. (luna) ………. (luna) Total ciclu injecţie/extracţie*)
  lunar zilnic orar lunar zilnic orar
  1.                
  2.                
  3.                
  4.                

______________Notă *) Lunile aferente ciclului de injecţie/extracţie vor fi stabilite de operatorul de înmagazinare. + 
Anexa 3────────la regulament──────────────DEFINIREAunor termeni şi abrevieriCapacitate totală de înmagazinare – volumul de gaze naturale, exprimat în metri cubi în condiţii de bază (t….p….), care poate fi înmagazinat într-un depozit subteran în condiţii de siguranţă, în limita permisă de parametrii dinamici şi statici ai zăcământului şi de facilităţile de suprafaţă existente.Capacitate de înmagazinare disponibilă – capacitatea depozitului subteran de a primi, respectiv de a ceda, o cantitate de gaze naturale, în condiţii de siguranţă, în limita permisă de parametrii dinamici şi statici ai zăcământului, precum şi de facilităţile de suprafaţă existente la un moment dat la nivelul unui depozit (în momentul iniţierii ciclului de injecţie).Manevre de sistem – operaţiuni efectuate de operatorul de înmagazinare pentru desfăşurarea proceselor de injecţie şi/sau extracţie asupra infrastructurii de suprafaţă şi/sau subterane, în limitele programate prin regimurile tehnologice aferente acestor infrastructuri.Swaping (schimbul de gaze) – operaţiunea în urma căreia se înlocuiesc scriptic între ele două cantităţi de gaze de diferite categorii, fiecare dintre acestea fiind determinată prin:– natura (import, intern, amestec, redevenţă, gaze noi etc.);– sursa de provenienţă (Romgaz, Petrom, import "furnizor" etc.);– valoarea intrinsecă pe care gazul o reprezintă ca marfă, la care se adaugă valoarea diferitelor servicii şi obligaţii încorporate;– proprietarul cantităţilor de gaze şi/sau administratorul acestora, dacă gazele sunt în custodie;– orice altă caracteristică proprie cantităţilor de gaze care fac obiectul schimbului.Stoc de gaze naturale activ – cantitatea de gaze naturale injectată şi extrasă într-un depozit subteran, într-un ciclu complet de înmagazinare. Cantitatea de gaze reprezentând stocul activ de gaz este egală cu sau mai mică decât capacitatea totală de înmagazinare.Stoc de gaze naturale inactiv (pernă de gaze) – cantitatea de gaze naturale existentă sau constituită la nivelul depozitului (rezervă existentă sau constituită), fizic recuperabilă, care asigură condiţiile optime necesare pentru menţinerea caracteristicilor de curgere tehnico-productive ale acesteia.AbrevieriOP – Operatorul de piaţăRPFD al SNT – Regulament de programare, funcţionare, dispecerizare al Sistemului naţional de transportDNGN – Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale__________________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x