de organizare şi funcţionare a Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului
+
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 1Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, denumita în continuare Autoritatea pentru Privatizare, este instituţie de interes public, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care se finanţează integral din venituri proprii extrabugetare. +
Articolul 2Autoritatea pentru Privatizare are patrimoniu propriu şi autonomie funcţională şi de decizie. Activitatea să se desfăşoară pe principii comerciale. +
Articolul 3Autoritatea pentru Privatizare administrează patrimoniul propriu şi gestionează acţiunile şi părţile sociale pe care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale le deţine la societăţile comerciale la care este acţionar sau asociat, cu excepţia celor pentru care prin lege sau prin hotărâre a Guvernului se dispune altfel. +
Articolul 4Activitatea Autorităţii pentru Privatizare se desfăşoară cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 296/2000 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, aprobată şi modificată prin Legea nr. 225/2001, ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentului regulament. +
Articolul 5(1) Autoritatea pentru Privatizare are sigla proprie, aprobată de colegiul sau de conducere. … (2) Sediul Autorităţii pentru Privatizare este în municipiul Bucureşti, str. Lipscani nr. 18-20, sectorul 3. … (3) Denumirea Autorităţii pentru Privatizare, cu specificarea sediului acesteia, trebuie să figureze, cu caractere vizibile, pe toate documentele emise de instituţie. Pe actele oficiale ale Autorităţii pentru Privatizare se imprima şi sigla proprie. … +
Capitolul 2Patrimoniul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului +
Articolul 6Patrimoniul Autorităţii pentru Privatizare este constituit din mijloacele fixe, din obiectele de inventar din dotarea proprie, precum şi din sumele rămase la dispoziţia sa după virarea la buget, înainte de organizarea Fondului Proprietăţii de Stat potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997. +
Articolul 7(1) Nivelul şi structura tuturor cheltuielilor Autorităţii pentru Privatizare se stabilesc prin norme proprii aprobate de colegiul sau de conducere în conformitate cu prevederile legale în vigoare. … (2) Veniturile şi cheltuielile se înscriu în bugetul de venituri şi cheltuieli al Autorităţii pentru Privatizare, care se aproba conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997. … +
Capitolul 3Obiectul de activitate al Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor StatuluiA. În domeniul privatizării +
Articolul 8(1) Autoritatea pentru Privatizare, în calitate de instituţie publică implicata, realizează vânzarea de acţiuni/părţi sociale la societăţile comerciale din portofoliu în conformitate cu prevederile legii. … (2) În plan teritorial sucursalele regionale ale Autorităţii pentru Privatizare realizează vânzarea de acţiuni/părţi sociale la societăţile comerciale nominalizate de Colegiul de conducere al Autorităţii pentru Privatizare. … +
Articolul 9În domeniul reducerii participatiilor statului la societăţile comerciale din portofoliul sau Autoritatea pentru Privatizare are următoarele atribuţii:a) elaborează şi supune spre aprobare Guvernului strategia de privatizare a societăţilor comerciale; … b) elaborează strategiile de privatizare a societăţilor comerciale în concordanta cu strategiile aprobate de Guvern; … c) stabileşte metoda de privatizare adecvată, pe care o schimba în măsura în care este necesar; … d) stabileşte conţinutul-cadru al contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni/părţi sociale, inclusiv clauzele care trebuie incluse în acesta, astfel încât să se asigure respectarea de către cumpărător a obligaţiilor asumate, măsurile ce pot fi luate în cazul nerespectării angajamentelor asumate şi posibilitatea rezolutiunii de drept a contractului în astfel de situaţii; … e) elaborează şi supune spre aprobare Guvernului proiecte de acte normative în domeniul privatizării; … f) aduce la îndeplinire hotărârile Guvernului referitoare la procesul de privatizare; … g) elaborează strategia de restructurare a societăţilor comerciale din portofoliul propriu, la care administrează şi gestionează participatiile statului sau ale autorităţii administraţiei publice locale. … +
Articolul 10(1) În exercitarea atribuţiilor sale Autoritatea pentru Privatizare poate mandata agenţi de privatizare. … (2) Condiţiile mandatului-cadru se elaborează de Autoritatea pentru Privatizare şi se aproba prin hotărâre a Guvernului. … +
Articolul 11(1) În vederea realizării privatizării, restructurării sau a lichidării voluntare a societăţilor comerciale, Autoritatea pentru Privatizare are dreptul sa contracteze servicii de asistenţa de specialitate în domeniu, cu persoane fizice şi juridice, din ţara sau din străinătate. … (2) Pentru vânzarea acţiunilor la bursele de valori pe alte pieţe organizate, naţionale ori internaţionale, Autoritatea pentru Privatizare poate încheia contracte cu societăţi de valori mobiliare. Pentru transferul şi vânzarea unor pachete de acţiuni pe piaţa de capital internationala, în baza certificatelor de depozit sau a altor instrumente financiare utilizate pe aceasta piaţa, contractele se vor putea încheia cu băncile de investiţii. … (3) În vederea apărării intereselor instituţiei şi a intereselor statului în faţa instanţelor judecătoreşti şi arbitrale, din ţara şi străinătate, a organelor de cercetare penală şi a altor instituţii ale statului, Autoritatea pentru Privatizare are dreptul sa încheie contracte de asistenţa juridică şi de reprezentare cu firme de avocatura române şi străine. … (4) Autoritatea pentru Privatizare are dreptul sa încheie contracte de publicitate cu firme specializate, în scopul promovării procesului de privatizare în România, pentru atragerea de investitori din ţara şi din străinătate în vederea accelerarii vânzării participatiilor statului la societăţile comerciale din portofoliul propriu. … (5) Autoritatea pentru Privatizare nu poate aloca fonduri, nu poate acorda credite societăţilor comerciale şi nu poate cumpara acţiuni emise de acestea, părţi sociale sau active, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. … B. În domeniul postprivatizarii +
Articolul 12(1) Autoritatea pentru Privatizare exercita controlul postprivatizare cu privire la modul în care sunt respectate clauzele din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni/părţi sociale, precum şi supravegherea societăţilor comerciale în cauza în ceea ce priveşte gradul de realizare a performantelor economice şi financiare asumate, prin contract, de către cumpărător. … (2) Neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către cumpărător va fi notificată acestuia conform procedurilor aprobate de Colegiul de conducere al Autorităţii pentru Privatizare. … (3) În cazul constatării nerespectării clauzelor contractuale notificate nici la expirarea termenului acordat prin notificare, Autoritatea pentru Privatizare va dispune, în baza analizelor ce se vor efectua pentru fiecare caz, măsurile ce se impun. … C. În domeniul administrării participatiilor statului +
Articolul 13(1) În vederea administrării participatiilor statului, în calitate de acţionar, Autoritatea pentru Privatizare împuterniceşte reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi în consiliile de administraţie pentru administrarea eficienta a societăţilor comerciale pe care le are în portofoliu, în scopul îmbunătăţirii performantelor economico-financiare şi al creşterii competitivitatii acestora la privatizare, conform prevederilor legale. … (2) Autoritatea pentru Privatizare împuterniceşte reprezentanţii săi în adunarea generală a acţionarilor sa propună şi sa voteze măsuri de lichidare voluntara a societăţilor comerciale din portofoliul propriu care înregistrează pierderi. … +
Articolul 14Autoritatea pentru Privatizare efectuează orice alte acţiuni comerciale şi financiare necesare în vederea realizării obiectului sau de activitate. +
Capitolul 4Conducerea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului +
Articolul 15Conducerea operativă şi coordonarea întregii activităţi a Autorităţii pentru Privatizare sunt asigurate de preşedinte – membru al Guvernului, 3 vicepreşedinţi cu rang de secretar de stat şi un secretar general, constituiţi în Colegiu de conducere.A. Colegiul de conducere al Autorităţii pentru Privatizare +
Articolul 16(1) Colegiul de conducere al Autorităţii pentru Privatizare lucrează valabil în prezenta a cel puţin 3 dintre membrii săi şi ia decizii valabile cu votul majorităţii celor prezenţi. … (2) Colegiul de conducere se întruneşte în şedinţe ordinare, cel puţin o dată pe luna, la convocarea preşedintelui. … (3) Colegiul de conducere poate fi convocat în şedinţe extraordinare de preşedinte sau la cererea a cel puţin 2 membri, în cazul în care este necesar să se soluţioneze urgent probleme ale activităţii curente. … (4) Şedinţele colegiului de conducere vor fi conduse de preşedintele Autorităţii pentru Privatizare, care este şi preşedintele colegiului de conducere, sau, în absenta acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi, nominalizat de preşedinte. La şedinţe pot fi invitaţi şi directorii generali sau directorii. … (5) Pregătirea şedinţelor colegiului de conducere se face de Secretariatul general al Autorităţii pentru Privatizare. Secretarul general este secretarul colegiului de conducere şi răspunde de urmărirea întocmirii materialelor pentru şedinţa, de difuzarea acestora membrilor colegiului de conducere şi de întocmirea procesului-verbal. … (6) În caz de incompatibilitate sau din alta cauza care provoacă vacanta unui loc în colegiul de conducere, Autoritatea pentru Privatizare va solicita primului-ministru o noua numire. … (7) În cazul în care un membru al colegiului de conducere, sotia, rudele sau afinii săi până la gradul al patrulea inclusiv au într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare Autorităţii pentru Privatizare, el trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi membri ai colegiului de conducere şi sa nu ia parte la nici o deliberare privitoare la aceasta operaţiune. … (8) Nerespectarea de către un membru al colegiului de conducere a prevederilor alin. (7) atrage răspunderea individuală pentru daune produse Autorităţii pentru Privatizare. … +
Articolul 17Colegiul de conducere al Autorităţii pentru Privatizare are următoarele competente:a) aproba strategia proprie de privatizare care urmează să fie înaintată spre aprobare Guvernului şi lista cuprinzând societăţile comerciale care se privatizează, în conformitate cu termenele stabilite în programul-oferta anual de privatizare, precum şi lista suplimentară cuprinzând societăţile comerciale care nu au fost incluse în acest program; … b) aproba vânzarea în condiţiile legii a acţiunilor/părţilor sociale ale societăţilor comerciale din portofoliu; … c) aproba structura organizatorică şi numărul de posturi utilizate în aparatul sau central şi local, nomenclatorul de funcţii-salarii, precum şi structura în detaliu; … d) analizează şi redimensioneaza structura organizatorică în funcţie de evoluţia portofoliului de societăţi comerciale şi a sarcinilor ce decurg din dispoziţiile legale în domeniul de activitate al Autorităţii pentru Privatizare; … e) analizează periodic activitatea departamentelor, a direcţiilor şi a compartimentelor din structura centrala a Autorităţii pentru Privatizare, precum şi a structurilor teritoriale; … f) adopta raportul anual asupra activităţii Autorităţii pentru Privatizare, pe care îl înaintează spre aprobare Guvernului; … g) aproba contul de profit şi pierderi, precum şi bilanţul contabil al Autorităţii pentru Privatizare, care se transmit Ministerului Finanţelor Publice; … h) analizează, avizează şi supune spre aprobare Guvernului bugetul de venituri şi cheltuieli al Autorităţii pentru Privatizare; … i) propune condiţiile esenţiale ale mandatului care urmează să fie acordat agentului de privatizare, care va fi supus spre aprobare Guvernului; … j) aproba mandate speciale ale reprezentanţilor Autorităţii pentru Privatizare în adunările generale ale societăţilor comerciale aflate în portofoliul propriu, întrunite pentru a hotărî asupra: … – dizolvării, lichidării, închiderii operationale, parţiale sau totale, precum şi asupra prelungirii duratei de funcţionare a societăţilor comerciale;– desfiinţării uneia sau mai multor unităţi ale societăţii comerciale;– fuziunii, divizării, constituirii de sucursale şi filiale sau alte reorganizari, inclusiv asupra schimbării formei juridice;– majorării sau reducerii capitalului social;– modificării obiectului de activitate al societăţii comerciale;– gajarii, ipotecarii, închirierii, asocierii în participaţiune sau asupra dării în locatie de gestiune a unor active;– vânzării de active sau încheierii de contracte de leasing imobiliar cu clauze irevocabile de vânzare, prin negociere directa cu chiriaşii/locatarii/asociaţii, potrivit actelor normative din domeniul privatizării şi al întreprinderilor mici şi mijlocii;– modificării contractului de societate şi statutului, inclusiv asupra schimbării sediului social;– cesiunii acţiunilor/părţilor sociale deţinute la alte societăţi comerciale cu capital mixt şi la cele la care exista aprobarea conducerii Autorităţii pentru Privatizare în procesul de privatizare, ca urmare a cesiunii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni/părţi sociale;– vânzării activelor societăţii comerciale;– participării societăţilor comerciale aflate în portofoliul propriu la constituirea de noi societăţi comerciale sau la majorarea capitalului social al unor societăţi comerciale existente;– transformarii societăţii comerciale din societate "deschisă" în societate "închisă", conform prevederilor legale;– conversiei datoriilor societăţilor comerciale în acţiuni sau asupra majorării capitalului social prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii cu acţiuni la aceasta, conform prevederilor legale;– autorizării dobândirii propriilor acţiuni de către societăţile comerciale la care Autoritatea pentru Privatizare administrează participatiile statului sau ale unei autorităţi a administraţiei publice locale, în conformitate cu prevederile legale;– emisiunii de obligaţiuni pe piaţa de capital de către societăţile comerciale la care Autoritatea pentru Privatizare administrează participatiile statului sau ale unei autorităţi a administraţiei publice locale, în conformitate cu prevederile legale;k) aproba lista cuprinzând societăţile comerciale care urmează să fie privatizate de sucursalele regionale; … l) aproba notele privind analiza îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către cumpărători; … m) aproba angajarea cheltuielilor legate de funcţionarea aparatului propriu al Autorităţii pentru Privatizare; … n) aproba proportiile de utilizare a veniturilor Autorităţii pentru Privatizare potrivit prevederilor legale în vigoare, precum şi sumele cu care Autoritatea pentru Privatizare participa la majorarea capitalului social al unor societăţi comerciale în cazurile prevăzute de lege; … o) aproba normele, procedurile şi competentele de angajare şi de efectuare a cheltuielilor specifice Autorităţii pentru Privatizare; … p) aduce la îndeplinire hotărârile Guvernului; … q) poate delega unele dintre atribuţiile sale Comitetului de direcţie al Autorităţii pentru Privatizare. … B. Preşedintele Autorităţii pentru Privatizare +
Articolul 18(1) Preşedintele reprezintă Autoritatea pentru Privatizare în cadrul Guvernului, precum şi în raporturile cu celelalte autorităţi publice. … (2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin preşedintele Autorităţii pentru Privatizare emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii. … +
Articolul 19Atribuţiile preşedintelui Autorităţii pentru Privatizare sunt în principal următoarele:a) coordonează întreaga activitate de aplicare a strategiei Guvernului privind procesul de privatizare şi administrare a participatiilor statului în economie; … b) prezintă Guvernului raportul anual privind activitatea Autorităţii pentru Privatizare; … c) coordonează şi îndrumă activitatea departamentelor şi a direcţiilor subordonate nemijlocit; … d) prezintă spre aprobare Guvernului proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli; … e) numeşte şi revoca din funcţie personalul cu funcţii de conducere din cadrul Autorităţii pentru Privatizare; … f) reprezintă şi angajează Autoritatea pentru Privatizare în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, române sau străine, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti sau arbitrale; … g) semnează contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, altele decât cele pentru care competenţa a fost delegată; … h) numeşte pe bază de contract reprezentantul Autorităţii pentru Privatizare în adunările generale ale acţionarilor la societăţile comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare; … i) aproba statele de funcţii ale Autorităţii pentru Privatizare; … j) angajează şi concediază salariaţii Autorităţii pentru Privatizare potrivit reglementărilor în vigoare; … k) aproba angajamente de plati, cu excepţia celor pentru care a fost delegată competenţa. … +
Articolul 20(1) În absenta preşedintelui atribuţiile acestuia se exercită de către unul dintre vicepreşedinţi, nominalizat prin ordin. … (2) Preşedintele Autorităţii pentru Privatizare poate delega o parte din atribuţiile sale vicepreşedinţilor, secretarului general şi altor salariaţi cu funcţii de conducere. De asemenea, preşedintele Autorităţii pentru Privatizare îi poate mandata pe aceştia sa reprezinte Autoritatea pentru Privatizare în relaţiile cu persoane fizice sau juridice, în faţa instanţelor judecătoreşti sau arbitrale, precum şi pentru angajarea instituţiei în acte de comerţ. … C. Vicepreşedinţii Autorităţii pentru Privatizare +
Articolul 21Atribuţiile vicepreşedinţilor sunt în principal următoarelor:a) coordonează activitatea curenta a departamentelor nominalizate prin ordin al preşedintelui; … b) reprezintă Autoritatea pentru Privatizare în relaţiile cu persoane fizice şi juridice, române sau străine, pe domeniul de activitate coordonat, dacă aceasta atribuţie este delegată de preşedinte; … c) aproba angajamente de plati date în competenţa de către preşedinte; … d) semnează contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni/părţi sociale, contractele cu societăţile de valori mobiliare şi băncile de investiţii, date în competenţa de către preşedintele Autorităţii pentru Privatizare; … e) îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite de preşedinte; … f) pot delega o parte din atribuţii directorului general de departament. … D. Secretarul general al Autorităţii pentru Privatizare +
Articolul 22Atribuţiile secretarului general sunt în principal următoarele:a) coordonează activitatea departamentelor şi direcţiilor subordonate nemijlocit; … b) asigura legătură operativă dintre Colegiul de conducere şi compartimentele Autorităţii pentru Privatizare; … c) aproba angajamentele de plati date în competenţa sa de către preşedinte; … d) pregăteşte documentaţia necesară pentru şedinţele Guvernului; … e) asigura organizarea activităţii şi documentaţia necesară în vederea funcţionarii colegiului de conducere, consiliului interministerial şi comitetului de direcţie; … f) conlucreaza cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului şi cu secretarii generali din celelalte instituţii; … g) angajează cheltuielile legate de funcţionarea aparatului propriu al Autorităţii pentru Privatizare; … h) poate delega o parte din atribuţiile sale directorului general de departament; … i) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de preşedinte. … E. Consiliul interministerial al Autorităţii pentru Privatizare +
Articolul 23(1) Consiliul interministerial al Autorităţii pentru Privatizare funcţionează pe lângă Autoritatea pentru Privatizare şi este format din preşedinte, vicepreşedinte şi din 9 membri, reprezentanţi ai ministerelor economice. … (2) Preşedintele consiliului interministerial este preşedintele Autorităţii pentru Privatizare, iar vicepreşedintele consiliului interministerial este vicepreşedintele, cu rang de secretar de stat, din cadrul Autorităţii pentru Privatizare, pe probleme de privatizare. Ceilalţi membri ai consiliului interministerial sunt numiţi prin ordin al ministrului de resort, la nivel de secretar de stat. … (3) Ministerele reprezentate în consiliul interministerial sunt: Ministerul Industriei şi Resurselor, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerul Turismului, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei. … (4) Consiliul interministerial lucrează valabil în prezenta a cel puţin 6 membri şi ia decizii valabile cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. … (5) Consiliul interministerial se întruneşte în şedinţe ordinare trimestriale şi poate fi convocat în şedinţe extraordinare de preşedinte sau la cererea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi. … (6) Şedinţele consiliului interministerial sunt conduse de preşedinte sau, în absenta acestuia, de vicepreşedinte. La fiecare şedinţa se va întocmi un proces-verbal care va cuprinde ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunit şi opiniile separate. … +
Articolul 24Consiliul interministerial al Autorităţii pentru Privatizare are următoarele atribuţii cu caracter consultativ:a) avizarea strategiei de privatizare elaborate de Autoritatea pentru Privatizare, pentru societăţile comerciale aflate în portofoliul propriu; … b) stabilirea criteriilor socioeconomice de selectare a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat pentru care se vor elabora programe de modernizare şi retehnologizare; … c) avizarea programelor de modernizare şi retehnologizare pentru societăţile comerciale selectate, care se supun spre aprobare Guvernului; … d) asigura legătură operativă între Autoritatea pentru Privatizare şi ministerele reprezentate. … F. Comitetul de direcţie al Autorităţii pentru Privatizare +
Articolul 25(1) Comitetul de direcţie al Autorităţii pentru Privatizare este compus din secretarul general al Autorităţii pentru Privatizare, directorii generali ai departamentelor şi lucrează valabil în prezenta a cel puţin trei pătrimi din numărul membrilor săi. … (2) Comitetul de direcţie se întruneşte ori de câte ori este necesar şi adopta hotărâri cu majoritatea de voturi a celor prezenţi. … +
Articolul 26Comitetul de direcţie are următoarele atribuţii;a) avizează bugetul de venituri şi cheltuieli, raportul anual de activitate şi raportul privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli şi le prezintă Colegiului de conducere al Autorităţii pentru Privatizare; … b) aproba negocierea şi vânzarea la preţul pieţei, în baza raportului dintre cerere şi oferta, a acţiunilor emise de societăţile comerciale mari, mijlocii şi mici, după caz, sau a părţilor sociale, dacă aceasta atribuţie îi este delegată de Colegiul de conducere al Autorităţii pentru Privatizare; … c) dispune sau avizează publicarea în presa scrisă şi/sau în sistem electronic, pe plan intern şi internaţional, a anunţurilor de vânzare a acţiunilor/părţilor sociale deţinute de societăţile comerciale care se privatizează, dacă aceasta atribuţie îi este delegată de Colegiul de conducere al Autorităţii pentru Privatizare; … d) desemnează reprezentantul Autorităţii pentru Privatizare în adunările generale ale acţionarilor/asociaţilor la societăţile comerciale din portofoliu, dacă aceasta atribuţie îi este delegată de Colegiul de conducere al Autorităţii pentru Privatizare; … e) aproba mandatul special pentru reprezentantul Autorităţii pentru Privatizare în adunările generale ale acţionarilor privind divizarea, fuziunea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale, gajarea şi ipotecarea de mijloace fixe şi de active pentru contractarea de credite bancare, asocieri, precum şi pentru constituirea de noi societăţi comerciale, dacă aceasta atribuţie îi este delegată de Colegiul de conducere al Autorităţii pentru Privatizare; … f) aproba programe de restructurare şi de închidere operationala totală sau parţială. … +
Capitolul 5Sucursalele regionale ale Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului +
Articolul 27(1) Pentru desfăşurarea activităţii în plan teritorial Autoritatea pentru Privatizare are sucursale regionale. Conducerea sucursalelor regionale este asigurata de un comitet de direcţie format din 3 membri. … (2) Membrii comitetului de direcţie al sucursalei regionale sunt numiţi sau, după caz, revocaţi de preşedintele Autorităţii pentru Privatizare. Durata exercitării funcţiei se stabileşte prin ordinul de numire. … (3) Deciziile comitetului de direcţie se iau cu votul a cel puţin 2 membri. … +
Articolul 28Atribuţiile comitetelor de direcţie ale sucursalelor regionale sunt următoarele:a) adopta proiectul programului anual de privatizare al sucursalei, care se supune aprobării Colegiului de conducere al Autorităţii pentru Privatizare; … b) aproba negocierea şi vânzarea la preţul pieţei, în baza raportului dintre cerere şi oferta, a acţiunilor emise de societăţile comerciale incluse în programul anual de privatizare sau a părţilor sociale deţinute la acestea; … c) stabileşte sistemul de evaluare a acţiunilor emise de societăţile comerciale mici şi mijlocii, dacă acestea nu sunt cotate la bursele de valori sau pe alte pieţe organizate; … d) dispune sau avizează publicarea în presa scrisă şi/sau în sistem electronic, pe plan intern sau internaţional, a anunţurilor de vânzare a acţiunilor/părţilor sociale deţinute la societăţile comerciale care urmează să fie privatizate; … e) aduce la îndeplinire deciziile Colegiului de conducere al Autorităţii pentru Privatizare, emise în conformitate cu strategia aprobată de Guvern; … f) aproba angajarea şi efectuarea de cheltuieli în limita competentelor stabilite. … +
Capitolul 6Salarizarea personalului Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului +
Articolul 29Salarizarea şi alte drepturi privind personalul Autorităţii pentru Privatizare se stabilesc în conformitate cu prevederile legale aplicabile instituţiilor a căror finanţare se asigura integral din venituri extrabugetare. +
Capitolul 7Control intern şi audit +
Articolul 30(1) Controlul operaţiunilor financiar-contabile ale Autorităţii pentru Privatizare se efectuează de Direcţia control intern şi audit. … (2) Direcţia control intern şi audit supraveghează gestiunea Autorităţii pentru Privatizare, inclusiv a sucursalelor regionale, scop în care: … a) certifica bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi; … b) prezintă în Colegiul de conducere al Autorităţii pentru Privatizare, după aprobarea de către preşedinte, raportul propriu asupra bilanţului exerciţiului financiar încheiat; … c) executa controlul intern de gestiune şi îşi exercită atribuţiile în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999. … (3) Certificarea şi raportul se anexează la raportul de activitate anual al Autorităţii pentru Privatizare. … +
Articolul 31Direcţia control intern şi audit prezintă Colegiului de conducere al Autorităţii pentru Privatizare, din dispoziţia preşedintelui, rapoarte speciale asupra constatărilor făcute privind sistemul de conducere şi gestiune al Autorităţii pentru Privatizare. +
Articolul 32Controlul intern şi auditul se pot efectua, în condiţiile legii şi în colaborare, pe bază de contract, cu firme autorizate de audit. +
Capitolul 8Dispoziţii finale +
Articolul 33Autoritatea pentru Privatizare va tine un registru al şedinţelor şi deliberărilor colegiului sau de conducere şi un registru al şedinţelor şi deliberărilor comitetului sau de direcţie. +
Articolul 34Autoritatea pentru Privatizare va putea avea relaţii de colaborare şi schimb de experienta cu organisme similare la nivel internaţional.───────────────