REGULAMENT din 19 decembrie 2008(*actualizat*)

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 04/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE
Publicat în:
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEREGULAMENT 19/12/2008
CAP. 5ARE LEGATURA CUORDIN 27 18/02/2014 ART. 1
ANEXA 1ARE LEGATURA CUORDIN 27 18/02/2014 ART. 1
 Nu exista acte care fac referire la acest act

pentru compunerea şi portul uniformei personalului medical, paramedical şi civil din cadrul serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare(actualizat la data de 25 februarie 2014*)



–––- + 
Partea IPortul uniformei de către personalul medical, paramedical şi civil din cadrul serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare + 
Capitolul IUniforma personalului medical, paramedical şi civil din cadrul serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerareReguli generalePrezentul regulament stabileşte şi descrie totalitatea articolelor de echipament ce compun uniforma personalului medical, paramedical şi civil din cadrul serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare şi reglementează modul de purtare a acestora.Personalul medical, paramedical şi civil este obligat să cunoască regulile privind portul uniformei în care îşi desfăşoară activitatea zilnică şi să aibă o uniformă îngrijită, bine întreţinută, completă şi regulamentară în toate situaţiile: în oraş, la serviciu, în timpul intervenţiilor, la ceremonii. Purtarea altor uniforme decât a celor prevăzute în regulament sau executarea de modificări la articolele de echipament este interzisă.Şefii (conducătorii) instituţiilor şi unităţilor în organigrama cărora funcţionează serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare sunt datori să asigure cunoaşterea de către întreg personalul medical, paramedical şi civil a reglementărilor privind portul uniformei, să controleze şi să pretindă acestora să aibă o ţinută regulamentară în toate împrejurările.Introducerea, scoaterea sau înlocuirea din structura normelor de echipare a unor articole de echipament, precum şi modificarea regulilor de purtare a acestora se fac numai cu avizul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi cu aprobarea ministrului internelor şi reformei administrative.Personalul medical, paramedical şi civil beneficiază de articolele de echipament din compunerea uniformei numai în perioada în care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare.Este interzisă purtarea în orice situaţie de către persoane neautorizate a uniformei destinate sau a unor articole din compunerea acesteia.
 + 
Capitolul IIReguli referitoare la portul articolelor de echipamentA. COIFURAa) Şapca şi pălăriaSe aşază pe cap astfel încât să acopere partea superioară a frunţii, iar emblema să fie în mijlocul frunţii. Este interzis portul acestora pe ceafă.b) CăciulaSe poartă pe timp friguros. În raport de condiţiile climaterice şi de zona geografică, personalul medical civil poate trece la portul căciulii în mod facultativ.B. ÎMBRĂCĂMINTEA ŞI LENJERIAa) VestonulSe poartă numai cu cravată. Clapele buzunarelor vestonului trebuie să fie închise cu nasturi, iar în buzunare nu se vor pune obiecte voluminoase care să le deformeze.b) BluzonulSe poartă cu cămaşă şi cravată. Se poate purta şi în locul vestonului.c) Scurta cu mesadă şi guler din blană naturalăSe poartă în anotimpul rece, cu fular şi cu cordonul închis. Se poate purta fără mesadă sau guler în perioadele de trecere de la iarnă la primăvară sau de la toamnă la iarnă.d) Mantaua pentru ploaieSe poartă pe timp ploios sau rece, închisă ori deschisă la gât, cu cordon. Gluga se poartă numai când plouă.e) CămaşaSe poartă cu veston sau bluzon, cu cravată.C. ÎNCĂLŢĂMINTEAPantofii, ghetele şi cizmele se poartă corespunzător sezonului.Este interzis a se purta încălţăminte de altă culoare, alt format ori model decât cele stabilite de prezentul regulament.D. ECHIPAMENT DIVERSa) CravataSe poartă la cămaşă şi veston. Nodul cravatei va avea dimensiuni potrivite şi va fi aşezat la mijlocul deschizăturii gulerului cămăşii.b) FularulSe poartă numai la scurta cu mesadă şi guler din blană naturală, fără nod în faţă.E. ÎNSEMNE DE GRAD PROFESIONAL ŞI ACCESORIIa) Însemnele de grad profesionalSe poartă aplicate la terminaţia mânecilor de la veston, bluzon, manta pentru ploaie şi scurtă cu mesadă şi guler din blană naturală.b) Emblema pentru coifurăSe fixează cu respectarea simetriei, astfel:– la şapcă: în faţă, la centru, pe bandă;– la pălărie: în faţă, la centru, pe bandă;– la căciulă: în centrul clapei frontale.F. ECUSONUL DE MÂNECĂSe fixează pe axul mânecii stângi a articolelor de echipament (cu excepţia cămăşii), la 4-6 cm distanţă de cusătura umărului, prin coasere pe întreaga margine cu aţă la culoare.G. ECUSONUL DE PIEPTSe poartă pe pieptul stâng, deasupra buzunarului de sus, la veston şi la bluzon.
 + 
Partea a II-aDescrierea uniformei personalului medical, paramedical şi civil din cadrul serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare + 
Capitolul ICoifuraA. ŞAPCAŞapca este realizată din stofă şi se compune din calotă, bandă, cozoroc, şnur şi emblemă.Şapca pentru medici are brodate pe cozoroc două rânduri de frunze de stejar cu fir metalizat de culoare argintie.Şapca pentru paramedici are cozorocul simplu.Calota este rotundă, iar pe partea inferioară a calotei se montează o bandă, ajurată pe margini cu roşu.Cozorocul este de culoare neagră, de forma ovală şi se îngustează spre capete. Se fixează la şapcă puţin înclinat.Şapca are aplicată în faţă – la centru – pe bandă emblema pentru coifură.Culoarea accesoriilor de la şapcă este alb-argintiu.Şapca se confecţionează din stofă de culoare bleu-navy/ultramarin. Deasupra cozorocului se montează un accesoriu realizat prin împletirea a două grupuri formate din şnur parmac dublu.B. PĂLĂRIASe confecţionează din ţesătură fetru de culoare bleu-navy/ultramarin.Deasupra borului pălăriei se montează o bandă de culoare bleu-navy/ultramarin ajurată pe margini cu fir roşu.În faţă, pe bandă, se aplică emblema pentru coifură.C. CĂCIULAPentru bărbaţi căciula se compune din calotă, bordură, clape şi partea frontală, confecţionate din stofă de culoare bleu-navy/ultramarin.Bordura, clapele şi partea frontală sunt dublate cu blană de ovine nutriet de culoare neagră.Calota are o formă ovală şi este căptuşită în interior cu material textil neţesut, termoizolant. Pe partea frontală, la mijloc, se aplică emblema pentru coifură.Pentru femei căciula se realizează sub formă de tocă şi se compune din calotă şi bordură dublate cu blană.Căciula se confecţionează din postav de culoare bleu-navy/ ultramarin, are formă semiovală, bordura este dreaptă de jur împrejurul calotei şi este prevăzută la partea din faţă cu emblemă brodată. Blana este croită dintr-o singură bucată unită la spate şi fixată de calotă de jur-împrejur.Căciula este dublată pe interior cu căptuşeală matlasată pe material neţesut termoizolant.
 + 
Capitolul IIÎmbrăcămintea şi lenjeriaA. VESTONULVestonul se realizează în varianta la două rânduri de nasturi pentru medici şi la un rând de nasturi pentru paramedici.Vestonul la două rânduri de nasturi pentru medici se confecţionează din stofă de culoare bleu-navy/ultramarin.Se încheie la două rânduri de nasturi din metal de culoare alb-argintiu, imprimaţi cu însemnul heraldic specific structurii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, alţi doi nasturi fiind montaţi mai sus, puţin lateral, simetric.Pieptul stâng este petrecut peste pieptul drept, pentru bărbaţi.Pieptul drept este petrecut peste pieptul stâng, pentru femei.Ambii piepţi sunt prevăzuţi, sub talie, cu câte un buzunar ascuns, iar pe pieptul stâng, în partea de sus, se află un buzunar fals.Spatele este confecţionat din două bucăţi, având cusătură pe mijloc.Mâneca este formată dintr-o bucată, fără manşetă, iar la terminaţia fiecărei mâneci sunt montaţi 3 nasturi.Pe axul mânecii stângi se montează ecusonul de mânecă.Vestonul la un rând de nasturi pentru paramedici se confecţionează din stofă de culoare bleu-navy/ultramarin.Se încheie la un rând de nasturi din metal de culoare alb-argintiu, imprimaţi cu însemnul heraldic specific structurii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.Pieptul stâng este petrecut peste pieptul drept, pentru bărbaţi.Pieptul drept este petrecut peste pieptul stâng, pentru femei. Ambii piepţi sunt prevăzuţi, sub talie, cu câte un buzunar ascuns, iar pe pieptul stâng, în partea de sus, se află un buzunar fals.Spatele este confecţionat din două bucăţi, având cusătură pe mijloc.Mâneca este formată dintr-o bucată, fără manşetă, iar la terminaţia fiecărei mâneci sunt montaţi 3 nasturi.Pe axul mânecii stângi se montează ecusonul de mânecă.Umărul este prevăzut cu epoleţi din material fond.B. PANTALONULSe confecţionează din stofă de culoare bleu-navy/ultramarin. Pantalonul este drept, fără manşetă. Pantalonul este prevăzut cu 3 buzunare, două pe părţile laterale şi unul cu clapă pe partea dreaptă a spatelui.Betelia are găici pentru curea.Pantalonii pentru femei nu au buzunar la spate.C. FUSTASe confecţionează din stofă de culoare bleu-navy/ultramarin.Fusta se compune din: faţă, spate, betelie şi căptuşeală.Faţa fustei se croieşte dintr-o singură bucată şi este prevăzută la partea superioară cu două pense.Spatele fustei este din două bucăţi, având cusătura de încheiere pe mijloc, la partea inferioară se termină cu o cută dublă, iar la partea superioară are un şliţ care se încheie cu fermoar şi două pense pentru ajustare.Fusta este dublată cu căptuşeală.D. BLUZONULSe confecţionează din ţesătură imperrespirantă, de culoare bleu-navy/ultramarin.Partea superioară a piepţilor şi a spatelui se dublează cu platcă din material fond, fixată prin tighele duble la capete.Piepţii se încheie cu fermoar, iar foranul cu butoni metalici.Pieptul stâng este petrecut peste pieptul drept, pentru bărbaţi.Pieptul drept este petrecut peste pieptul stâng, pentru femei.Pe partea superioară a piepţilor sunt două buzunare aplicate. Buzunarele de la partea inferioară a piepţilor sunt tăiate oblic.Mâneca este formată din două bucăţi şi este prevăzută cu manşetă.La terminaţia inferioară, bluzonul este prevăzut cu o bandă elastică, realizată din material fond şi elastic.Umărul este prevăzut cu epoleţi din material fond.E. SCURTA CU MESADĂ ŞI GULER DIN BLANĂ NATURALĂSe confecţionează din ţesătură imperrespirantă, de culoare bleu-navy/ultramarin, dublată cu mesadă detaşabilă din material neţesut termoizolant, şi guler din blană de ovine nutriet de culoare neagră.Scurta este prevăzută cu 4 buzunare. Buzunarele din partea superioară sunt aplicate şi se închid cu clape şi butoni. Buzunarele din partea inferioară sunt oblice, cu laist.Pieptul stâng este petrecut peste pieptul drept, pentru bărbaţi.Pieptul drept este petrecut peste pieptul stâng, pentru femei.Mâneca este dreaptă, fără manşetă. În talie, scurta este prevăzută cu cordon din material fond.Umărul este prevăzut cu epoleţi din material fond.F. MANTAUA PENTRU PLOAIESe confecţionează din ţesătură imperrespirantă, de culoare bleu-navy/ultramarin. Este deschisă la gât, cu posibilitatea de a fi încheiată, şi este prevăzută cu glugă.Se închide în faţă cu un rând de nasturi ascunşi în sublaist şi este prevăzută în talie cu un cordon din material fond. În partea superioară a spatelui are platcă.Mâneca este dreaptă, fără manşetă, iar la 5 cm de terminaţie este prevăzută cu o bridă care se închide cu buton.La partea inferioară a piepţilor, lateral sub linia taliei, sunt poziţionate două buzunare aşezate oblic.Pieptul stâng este petrecut peste pieptul drept, pentru bărbaţi.Pentru femei, se încheie partea dreaptă peste partea stângă şi pe piepţi are două pense.Umărul este prevăzut cu epoleţi din material fond.G. CĂMAŞASe confecţionează din tercot de culoare albă şi de culoare bleu-ciel.Piepţii se încheie cu nasturi, iar mâneca este prevăzută cu manşetă.La cămaşa pentru bărbaţi, pieptul stâng este petrecut peste pieptul drept.La cămaşa pentru femei, pieptul drept este petrecut peste pieptul stâng.
 + 
Capitolul IIIÎncălţăminteaA. PANTOFIISe confecţionează din piele box, faţă naturală, de culoare neagră. Talpa este realizată din cauciuc sintetic sau polimeri.B. GHETELESe confecţionează din piele box, faţă naturală, de culoare neagră.Talpa este realizată din cauciuc sintetic sau polimeri, sistemul de încheiere este cu şiret şi sunt căptuşite cu meşină.C. CIZMELE SCURTE PENTRU FEMEISe confecţionează din piele box, faţă naturală, de culoare neagră. Talpa este realizată din cauciuc sintetic sau polimeri, au carâmbi înalţi, iar sistemul de încheiere este cu fermoar.Cizmele sunt căptuşite cu blană sau cu meşină.
 + 
Capitolul IVEchipament diversA. CRAVATASe confecţionează din ţesătură sintetică de culoare bleunavy/ ultramarin.B. FULARULSe confecţionează prin tricotare din fire tip lână/acrilice de culoare bleu-navy/ultramarin.Este de formă dreptunghiulară, cu franjuri la capete.C. MĂNUŞILESe confecţionează din piele de culoare neagră. Au format obişnuit, cu 5 degete. Pot fi căptuşite cu tricot sau blană naturală.D. CIORAPIISe confecţionează prin tricotare din fire naturale sau sintetice de culoare bleu-navy/ultramarin, tratate antimicotic şi antibacterian, cu carâmbi înalţi, având la terminaţie manşetă cu fire elastomer.Pentru femei, ciorapii sunt tricotaţi din fire sintetice sub formă de dres.E. CUREAUASe confecţionează din piele de culoare neagră.Sistemul de închidere este prin cataramă metalică de culoare alb-argintiu.F. NASTURIISe confecţionează din metal alb-argintiu, ambutisat, şi sunt prevăzuţi cu anou.Calota este puţin bombată, are bordură pe margine şi are ştanţate elemente din însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – casca dispusă pe două toporaşe încrucişate.
 + 
Capitolul VSemnele distinctive ale gradelorA. EMBLEMA PENTRU COIFURĂEmblema pentru coifură se realizează prin brodare cu fir metalizat de culoare alb-argintiu pe un suport textil de culoare bleu-navy.Emblema pentru coifură conţine elemente din însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – casca dispusă pe două toporaşe încrucişate, având la bază grenada explodând.Elementele din însemnul heraldic sunt încadrate de 3 rânduri de frunze de stejar dispuse în evantai, pentru medici, şi de două ramuri de frunze de stejar dispuse în evantai, pentru asistenţii medicali şi paramedici.Frunzele de stejar, casca, toporaşele şi grenada sunt de culoare alb-argintiu, iar fondul emblemei este de culoare roşie.Deasupra emblemei, pe coifură, se montează un caduceu (şarpe încolăcit pe un toiag cu aripi deasupra) realizat din tablă de alamă ambutisată.B. SUPORTUL CU ÎNSEMNE DE GRAD PROFESIONAL1. Însemn de grad profesional pentru mediciSe confecţionează sub formă de suport de grad/manşon dreptunghiular, din paspoal de culoare bleu-navy/ultramarin, ajurat la ambele capete cu fir de culoare roşu-purpuriu. Însemnele de grad profesional pentru medici sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.Pe suporturile de grad se aplică un caduceu metalic şi se brodează trese sau romburi, astfel:– pentru medicul debutant: pe suportul de grad se aplică caduceul metalic încadrat cu lauri;– pentru medicul şef de echipaj: pe suportul de grad se aplică caduceul metalic deasupra unei barete brodate cu fir de viscoză alb;– pentru medicul şef gardă: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb două barete;– pentru medicul şef intervenţie gradul I: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb 3 barete;– pentru medicul şef intervenţie gradul II: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb 4 barete;– pentru medicul şef serviciu gradul I sau locţiitor medic şef serviciu gradul II sau III: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb un romb;–––-Liniuţa a 6-a a pct. 1, lit. B, cap. V a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 27 din 18 februarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 135 din 25 februarie 2014.– pentru medicul şef serviciu gradul II: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb un romb deasupra unei barete;– pentru medicul şef serviciu gradul III: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb un romb deasupra a două barete;– pentru medicul comandant regional gradul I: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb un romb încadrat între două barete;– pentru medicul comandant regional gradul II: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb două romburi încadrate între două barete;– pentru medicul comandant regional gradul III: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb 3 romburi încadrate între două barete.2. Însemn de grad profesional pentru asistenţi medicali şi paramediciSe confecţionează sub formă de suport de grad/manşon dreptunghiular, din paspoal de culoare bleu-navy/ultramarin, ajurat la ambele capete cu fir de culoare roşu-purpuriu. Însemnele de grad profesional pentru asistenţi medicali şi paramedici sunt prezentate în anexă.Pe suporturile de grad se aplică un caduceu metalic şi se brodează cu fir de viscoză alb-argintiu elemente unghiulare, romburi şi barete dispuse oblic, astfel:– pentru asistentul medical debutant: pe suportul de grad se aplică caduceul metalic;– pentru asistentul medical gradul I: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb un element unghiular;– pentru asistentul medical gradul II: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb două elemente unghiulare;– pentru asistentul medical gradul III: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb 3 elemente unghiulare;– pentru asistentul medical gradul IV: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb 4 elemente unghiulare;– pentru asistentul medical şef la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb un romb;– pentru asistentul medical şef la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti cu atribuţii pe plan regional: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb două romburi;– pentru paramedicul debutant: pe suportul de grad se aplică caduceul metalic;– pentru paramedicul gradul I: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb o baretă înclinată;– pentru paramedicul gradul II: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb două barete înclinate;– pentru paramedicul gradul III: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb 3 barete înclinate;– pentru paramedicul gradul IV: sub caduceul metalic montat pe manşon se realizează prin brodare cu fir de viscoză alb 4 barete înclinate.C. ECUSOANE1. Ecusonul de mânecăEste format din ecuson sub formă de scut, care se confecţionează pe suport textil de culoare bleu-navy/ultramarin pe care este brodat, în centru, însemnul heraldic sub care este inscripţionată deviza specifică, şi din segmentul circular care se confecţionează pe suport textil de culoare bleu-navy/ultramarin pe care este brodată inscripţia "I.G.S.U." Se aplică pe mâneca stângă la 4-6 cm de cusătura umărului.2. Ecusonul de pieptEste de formă circulară şi se confecţionează pe un suport de culoare bleu-navy pe care se brodează cu fire de viscoză elemente din însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi elemente specifice serviciului de asistenţă medicală (caduceu şi semnul vieţii), având înscripţionat prin brodare "S.M.U.R.D."
 + 
Anexă─────la regulament──────────────ÎNSEMNE DE GRAD PENTRU PERSONALUL MEDICAL – S.M.U.R.D.––––Potrivit pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 27 din 18 februarie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 135 din 25 februarie 2014, în anexa la regulamentul prevăzut în anexa nr. 1, textul celei de a şasea imagini se modifică şi va avea următorul cuprins: „MEDIC ŞEF SERVICIU GRADUL I SAU LOCŢIITOR MEDIC ŞEF SERVICIU GRADUL II SAU III”.––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x