de organizare şi funcţionare a Curţii Supreme de Justiţie
În temeiul art. 67 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 13 iulie 1993, Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie adopta prezentul regulament de organizare şi funcţionare a Curţii. +
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 1Curtea Suprema de Justiţie, denumita în continuare Curtea, este organizată şi funcţionează în baza art. 125-129 din Constituţia României, a Legii nr. 56/1993, cu modificările ulterioare, şi a prezentului regulament. +
Articolul 2Prin regulament se stabilesc reguli cu privire la organizarea şi funcţionarea Curţii, în limitele şi cu respectarea Legii nr. 56/1993 şi a altor dispoziţii legale. +
Articolul 3Activitatea Curţii este organizată şi se desfăşoară în cadrul:a) Secţiilor Unite, Completului de 9 judecători şi în cadrul celor 4 secţii – civilă, penală, comercială şi de contencios administrativ -, fiecare având competenţa proprie; … b) Corpului magistraţilor-asistenţi; … c) Direcţiei de studii, documentare, informatica, economică şi administrativă; … d) Cancelariei Curţii; … e) Biroului de relaţii externe. … +
Articolul 4Curtea este încadrată cu un preşedinte, un vicepreşedinte, 4 presedinti de secţii, judecători, magistraţi-asistenţi, cu alt personal de specialitate, auxiliar şi administrativ, prevăzut în statul de funcţii. +
Capitolul 2Conducerea Curţii +
Articolul 5Conducerea administrativă a Curţii se exercită de către preşedintele Curţii, ajutat de vicepreşedinte. +
Articolul 6Preşedintele Curţii are următoarele atribuţii:a) reprezintă Curtea în raporturile cu celelalte autorităţi publice şi organizaţii din ţara, precum şi în relaţiile internaţionale; … b) supune spre dezbatere Secţiilor Unite problemele ce trebuie rezolvate şi măsurile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii Curţii; … c) aproba statul de funcţii şi de personal; … d) prezintă ministrului justiţiei lista cuprinzând persoanele recomandate pentru a fi numite judecători ai Curţii; … e) numeşte, promovează, suspenda şi dispune eliberarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi şi a restului personalului, cu excepţia corpului judecătorilor; … f) controlează şi îndrumă activitatea secţiilor şi a aparatului funcţional al Curţii şi aproba delegarile de atribuţii; exercita direct oricare dintre atribuţiile ce revin preşedinţilor de secţii potrivit prezentului regulament; … g) acorda gradele, treptele, gradatiile, indemnizaţiile de conducere, salariile de merit, premiile şi alte drepturi, conform legii; … h) aproba propunerile de repartizare şi de redistribuire a judecătorilor, a magistraţilor-asistenţi şi a celorlalte categorii de personal la secţii şi la celelalte compartimente ale Curţii; … i) conduce nemijlocit activitatea Secţiilor Unite, fixează termenele de judecată şi dispune efectuarea lucrărilor necesare în cauzele de competenţa acestora, prezidează şedinţele şi urmăreşte îndeplinirea actelor procedurale, conform legii; … j) reprogramează, împreună cu preşedinţii de secţii, judecătorii din fiecare secţie pentru asigurarea activităţii completelor de judecată în perioada vacantei judecătoreşti; … k) stabileşte, direct sau la propunerea preşedintelui de secţie, magistratul-asistentul care întocmeşte, conform legii, raportul asupra cauzei a carei judecata în recurs este de competenţa Curţii; … l) autorizeaza urmărirea penală sau contravenţională ori trimiterea în judecata a magistraţilor-asistenţi; … m) desemnează judecătorii Completului de 9 judecători în materie disciplinară, prevăzut de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi de Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993; … n) prezidează Consiliul Superior al Magistraturii cu rol de consiliu de disciplina; … o) desemnează judecătorii Curţii care vor face parte din comisia pentru examenul de capacitate al magistraţilor, conform Legii nr. 92/1992; … p) desemnează, prin tragere la sorţi, judecătorii care formează Biroul Electoral Central, conform Legii nr. 68/1992; … r) desemnează judecătorii, supleanţii şi secretarul comisiei speciale de control al averilor demnitarilor şi al altor persoane, conform art. 21 din Legea nr. 115/1996; … s) aproba Normele privind cheltuielile de protocol, drepturile şi obligaţiile personalului trimis în ţara sau în străinătate cu misiuni cu caracter temporar; … s(,) gestionează fondul preşedintelui;t) stabileşte locurile de muncă şi categoriile de personal care lucrează în condiţii grele de muncă, precum şi salariaţii care prestează activităţi peste programul normal de lucru; aproba sporurile de care aceştia vor beneficia, conform legii; … t(,) rezolva contestaţiile în legătură cu stabilirea indemnizaţiilor, salariilor, gradelor, treptelor, gradatiilor şi a altor drepturi;u) este ordonator principal de credite; … v) stabileşte numărul necesar al autoturismelor din parcul auto al Curţii şi regimul folosirii acestora; … x) stabileşte personalul de poliţie necesar pentru menţinerea ordinii în sălile de şedinţa şi în spaţiile de acces pentru public; … y) ia orice alt act sau măsura ce nu s-a dat prin lege în competenţa altei persoane. … Dispoziţiile preşedintelui se dau prin ordin. +
Articolul 7Vicepreşedintele Curţii are următoarele atribuţii: a) exercita atribuţiile ce revin preşedintelui, când acesta lipseşte sau în baza unei dispoziţii; … b) exercita acţiunea disciplinară în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament; … c) îndrumă şi supraveghează activitatea de propuneri privind legislaţia de studii şi documentare şi de publicare a practicii judiciare a Curţii; … d) îndrumă şi supraveghează activitatea Compartimentului de studii, documentare şi informatica; … e) organizează, controlează şi coordonează studiul profesional, cunoaşterea actelor normative, dezbaterea problemelor de drept, rezumarea deciziilor secţiilor, fisarea acestora, pregătirea publicaţiilor periodice referitoare la jurisprudenta Curţii etc.; … f) aproba fişele cuprinzând atribuţiile fiecărui post; … g) conduce direct Cancelaria Curţii şi Compartimentul economic-financiar şi administrativ; … h) selecteaza cererile şi propune preşedintelui Curţii angajarea de personal, exceptând funcţiile de judecător; … i) aproba propunerile de efectuare a concediilor anuale de odihnă; aproba efectuarea concediilor de odihnă de către personalul Curţii în alte perioade decât aceea a vacantei judecătoreşti; … j) controlează activitatea de notare anuală a magistraţilor-asistenţi şi a restului personalului; … k) aproba întocmirea dosarelor de pensionare; … l) controlează şi îndrumă activităţile în legătură cu paza sediului şi a bunurilor Curţii, cu apărarea împotriva incendiilor, protecţia muncii, protecţia civilă, apărarea împotriva dezastrelor, cu problemele militare etc.; … m) controlează şi îndrumă activitatea arhivistica, potrivit legii. … +
Capitolul 3Secţiile Unite +
Articolul 8Secţiile Unite ale Curţii au competenţa de judecată prevăzută de lege, precum şi următoarele atribuţii:a) soluţionează, în condiţiile legii, sesizările privind schimbarea jurisprudenţei Curţii; … b) sesizează, când considera necesar, Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii legii, înainte de promulgare; … c) desemnează, prin vot secret, judecătorii Curţii care vor candida, potrivit legii, pentru alegerea ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii; … d) completează şi modifica prezentul regulament; … e) dezbat problemele puse în discuţie de preşedintele Curţii şi iau sau propun, după caz, orice măsuri necesare pentru buna desfăşurare a activităţii Curţii; … f) aproba bugetul Curţii; … g) aproba regulamentul privind efectuarea concediilor de odihnă şi a altor concedii; … h) stabilesc cazurile în care se prezintă, anual, ministrului justiţiei propuneri de imbunatatire a legislaţiei; … i) aleg judecătorii care compun comisia disciplinară a magistraţilor-asistenţi. … Secţiile Unite îşi îndeplinesc atribuţiile cu votul majorităţii judecătorilor prezenţi, pentru activitatea de judecată cvorumul fiind, potrivit legii, de cel puţin trei pătrimi din numărul judecătorilor numiţi.Deciziile de soluţionare a recursurilor declarate în interesul legii sunt acte colective ale întregii Curţi, iar nu ale unei părţi din numărul membrilor care o compun. De aceea, judecătorii care au alte opinii se vor alătură soluţiei în drept majoritare.Şedinţele Secţiilor Unite se reprogramează ori se convoacă de preşedintele Curţii din proprie iniţiativă, la cererea a cel puţin o pătrime din numărul judecătorilor în funcţie sau la cererea uneia dintre secţii. Convocarea se face cu anunţarea ordinii de zi, care se adoptă la începutul şedinţei.La şedinţele Secţiilor Unite, altele decât cele de judecată, pot fi invitaţi magistraţii-asistenţi şi alţi salariaţi ai Curţii, precum şi persoane din afară instituţiei. +
Capitolul 4Secţiile Curţii +
Articolul 9Secţiile Curţii sunt încadrate cu judecători, magistraţi-asistenţi, grefieri, grefieri-secretari şi aprozi, repartizaţi de preşedintele Curţii. +
Articolul 10Fiecare secţie este condusă de un preşedinte, care are următoarele atribuţii:a) organizează, controlează şi îndrumă activitatea secţiei în limitele prevăzute de lege şi de prezentul regulament, ţinând seama şi de dispoziţiile preşedintelui Curţii ori, după caz, ale vicepreşedintelui; … b) stabileşte atribuţiile personalului din cadrul secţiei, conform fisei fiecărui post; efectuează, potrivit nevoilor secţiei, redistribuirea personalului pe locurile de muncă şi a atribuţiilor acestora; … c) fixează termenele de judecată în cauzele care sunt de competenţa secţiei, cu asigurarea unei repartiţii echilibrate a dosarelor pe judecători, şi dispune citarea părţilor, comunicarea recursurilor, precum şi îndeplinirea oricăror alte acte procesuale, conform legii; … d) stabileşte judecătorii care compun complete de judecată şi reprogramează şedinţele acestora; … e) semnaleaza preşedintelui Curţii cauzele mai deosebite, cu recursuri de competenţa secţiei, în care, potrivit legii, se întocmesc rapoarte de către judecători sau magistraţi-asistenţi; … f) prezidează completul de judecată, când participa la activitatea de judecată; … g) rezolva corespondenta adresată secţiei; … h) convoacă judecătorii secţiei şi supune dezbaterii acestora jurisprudenta Curţii şi alte probleme de interes general, în vederea luării măsurilor pentru desfăşurarea unei activităţi corespunzătoare. La dezbateri pot participa magistraţii-asistenţi din cadrul secţiei, precum şi invitaţi din alte compartimente ale Curţii. Măsurile se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor prezenţi, inclusiv al preşedintelui, magistraţii-asistenţi având doar vot consultativ; … i) aproba programul de participare a magistraţilor-asistenţi la şedinţele de judecată; … j) informează preşedintele Curţii cu privire la evenimentele şi la aspectele din activitatea secţiei, în vederea cunoaşterii lor, şi, când este cazul, pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament; … k) aduce la îndeplinire orice măsură dispusă de Secţiile Unite, de către preşedintele şi vicepreşedintele Curţii, potrivit legii şi prezentului regulament. … +
Articolul 11La sesizarea completelor de judecată, judecătorii secţiilor dezbat fiecare caz privind schimbarea jurisprudenţei şi hotărăsc, cu votul majorităţii, sesizarea Secţiilor Unite pentru ca acestea sa decidă conform art. 25 lit. c) din Legea nr. 56/1993. La dezbateri pot participa, cu vot consultativ, magistraţii-asistenţi şi, fără drept de vot, persoane din alte compartimente ale Curţii.Judecata va continua după ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării. +
Articolul 12La sfârşitul fiecărui an, judecătorii secţiilor dezbat cazurile în care se impune îmbunătăţirea legislaţiei, iar propunerile se supun Secţiilor Unite pentru a hotărî cu privire la sesizarea ministrului justiţiei, conform art. 56 din Legea nr. 56/1993. +
Capitolul 5Completul de 9 judecători +
Articolul 13În afară completelor de judecată ale secţiilor Curţii funcţionează un complet constituit din 9 judecători, având competenţa de judecată prevăzută de lege.Completul de 9 judecători va fi format din rândul judecătorilor secţiilor Curţii, ei fiind desemnaţi pentru fiecare şedinţa de către preşedintele Curţii, de comun acord cu preşedinţii secţiilor din care provin.Şedinţele sunt prezidate de vicepreşedintele Curţii sau de un preşedinte de secţie ori de un judecător desemnat în acest scop.La aceste şedinţe participa magistratul-asistent şef al unei secţii sau un alt magistrat-asistent anume desemnat. +
Capitolul 6Judecătorii Curţii +
Articolul 14Judecătorii Curţii rezolva lucrările în termenele stabilite, păstrează secretul deliberării şi îndeplinesc toate îndatoririle ce le revin în calitate de magistraţi. Ei sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natura sa compromita demnitatea lor în funcţie şi în societate.Participarea la activitatea de judecată are loc conform programarilor.În şedinţele de judecată ale Completului de 9 judecători şi ale secţiilor judecătorii poarta roba de culoare neagra, iar în şedinţele Secţiilor Unite, roba de culoare mov. +
Articolul 15Abţinerea judecătorilor de la activitatea de judecată este admisă numai în cazurile prevăzute de lege. +
Articolul 16În cazurile în care preşedintele de secţie nu face parte din completul de judecată, judecătorii prezidează şedinţele prin rotaţie. +
Articolul 17În activitatea de judecată judecătorii se conformează legii şi prezentului regulament cu privire la pregătirea şedinţelor, întocmirea rapoartelor, deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârilor, precum şi la efectuarea celorlalte activităţi adiacente. +
Articolul 18În afară de activitatea de judecată, judecătorii aduc la îndeplinire orice alte atribuţii stabilite de Secţiile Unite, de preşedintele şi de vicepreşedintele Curţii, precum şi de preşedinţii de secţii, după caz, în concordanta cu legea şi cu prezentul regulament. +
Articolul 19Preşedintele completului de judecată are următoarele atribuţii:a) anterior şedinţelor de judecată, urmăreşte întocmirea de către judecătorul sau magistratul-asistent desemnat a raportului în cauzele prevăzute de lege şi ia măsuri, personal sau prin magistratul-asistent, pentru aducerea la îndeplinire de către arhiva şi grefa a tuturor lucrărilor necesare bunei desfăşurări a şedinţei de judecată; … b) în cursul dezbaterilor: … – asigura ordinea şi solemnitatea dezbaterilor, dispunând, atunci când este cazul, înlăturarea din sala de şedinţa a celor care tulbura ordinea, dacă se impune, cu ajutorul organelor de poliţie, precum şi interzicerea sau limitarea folosirii aparatelor de înregistrare a cuvantului sau a imaginii, când considera ca aceasta stinghereste desfăşurarea normală a dezbaterilor ori când ar fi de natura sa încalce drepturile persoanelor în cauza sau sa împiedice soluţionarea impartiala a cauzelor;– asigura secretul deliberării, consemnează soluţiile în minute şi în condica de şedinţa, precum şi pronunţarea acestora în şedinţa publică la orele stabilite din timp, fiind interzisă transmiterea sub orice formă a rezultatului deliberării mai înainte de pronunţare;c) după pronunţarea hotărârilor repartizează judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi spre redactare hotărârile pronunţate şi urmăreşte ca acestea să fie motivate în bune condiţii şi în termenele legale; o dată cu pronunţarea soluţiilor, de comun acord cu ceilalţi magistraţi, poate stabili considerentele principale ale hotărârilor adoptate; … – noteaza într-o evidenta comuna a secţiei soluţiile mai importante sau de principiu şi considerentele acestora pe scurt, spre a fi cunoscute de toţi membrii secţiei, în scopul asigurării unei practici unitare în aceeaşi problema de drept;– informează preşedintele secţiei asupra aspectelor mai importante din activitatea de judecată, în scopul luării măsurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament. +
Capitolul 7Magistraţii-asistenţi +
Articolul 20În cadrul Curţii funcţionează un corp de magistraţi-asistenţi, în numărul şi cu structura prevăzute în statul de funcţii aprobat de preşedintele Curţii. +
Articolul 21Repartizarea magistraţilor-asistenţi pe secţii şi pe alte compartimente de activitate se face de preşedintele Curţii. +
Articolul 22Prim-magistratul asistent este subordonat preşedintelui şi vicepreşedintelui Curţii şi are următoarele atribuţii:a) coordonează activitatea magistraţilor-asistenţi din secţii, activitatea personalului repartizat Secţiilor Unite, Cancelariei Curţii şi Biroului de relaţii externe, potrivit sarcinilor menţionate în fişa fiecărui post; … b) ia parte la şedinţele Secţiilor Unite şi întocmeşte, direct şi prin personalul desemnat, toate actele şi lucrările pregătitoare, de desfăşurare, precum şi pe cele ulterioare, şi redactează hotărârile repartizate lui de preşedintele instanţei; … c) asigura centralizarea, când este necesar, a datelor statistice şi a altor informaţii pe care le primeşte de la secţii, referitoare la activitatea Curţii, şi întocmeşte lucrările de sinteza dispuse de preşedintele Curţii; … d) executa şi întocmeşte orice alte lucrări dispuse de preşedintele Curţii în legătură cu activitatea acesteia. … +
Articolul 23Magistraţii-asistenţi şefi din cadrul secţiilor Curţii sunt subordonaţi ierarhic preşedinţilor secţiilor şi au următoarele atribuţii:a) participa la şedinţele de judecată ale secţiei şi ale Completului de 9 judecători; … b) reprogramează participarea magistraţilor-asistenţi ai secţiei la şedinţele de judecată, controlează şi îndrumă activitatea acestora; … c) controlează şi îndrumă activitatea grefierilor şi a celorlalţi funcţionari din cadrul secţiei; … d) se ingrijesc de ţinerea în bune condiţii a evidentelor şi de realizarea la timp a tuturor lucrărilor; … e) coordonează activitatea de culegere a datelor statistice referitoare la activitatea secţiei şi de întocmire a lucrărilor solicitate cu privire la aceste date; … f) păstrează fondul juridic documentar al secţiei. … Aceste dispoziţii se aplică în mod asemănător magistratului-asistent şef al Secţiilor Unite. +
Articolul 24Magistraţii-asistenţi din cadrul secţiilor Curţii participa la şedinţele de judecată şi îndeplinesc orice alte atribuţii ce le sunt stabilite pe linie ierarhica. +
Articolul 25Magistraţii-asistenţi care participa la şedinţele de judecată au şi următoarele atribuţii:a) întocmesc, când preşedintele Curţii dispune, raportul prevăzut la art. 6 lit. k) şi îl prezintă în şedinţa înainte de a se da cuvântul părţilor; … b) pregătesc şedinţele de judecată, ingrijindu-se de întocmirea şi afişarea de către arhiva şi grefa a listei cuprinzând procesele; la întocmirea listelor, în ordinea vechimii dosarelor, se va urmări gruparea cauzelor în raport cu natura căilor de atac şi pe materii, dându-se prioritate cauzelor cu arestaţi şi celor la judecarea cărora participa procurorul; … c) urmăresc atasarea la dosar de către arhiva a dovezilor de citare a părţilor, de comunicare a actelor, a corespondentei, memoriilor, notelor scrise şi a oricăror alte înscrisuri; … d) verifica regularitatea citarii şi a comunicărilor şi asigura aducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor dispuse de preşedinte; … e) înaintea intrării în sala de şedinţa a completului de judecată, asigura prezenta la usa a aprodului şi anunţarea de către acesta a intrării instanţei; după deschiderea dezbaterilor de către preşedinte, anunta cauzele în ordinea stabilită potrivit listei cuprinzând procesele, face apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate, după care referă asupra modului în care s-a efectuat procedura de citare şi dacă s-au îndeplinit celelalte măsuri dispuse de Curte; referă, pe scurt, asupra obiectului cauzei şi stadiului în care se afla judecata şi, când este cazul, asupra numelui judecătorului sau al magistratului-asistent desemnat ca raportor; … f) consemnează în caietul de note, numerotat şi parafat, numărul dosarului, susţinerile orale ale părţilor şi ale procurorului, măsurile dispuse de Curte, precum şi toate celelalte aspecte ce rezultă din desfăşurarea şedinţei; … g) întocmesc încheierile de dezbateri, în concordanta cu cele consemnate în caietul de note; … h) sub îndrumarea preşedintelui completului de judecată, asigura, pentru deliberare, consultarea actelor normative necesare şi dau informaţii privitoare la jurisprudenta şi doctrina; … i) participa cu vot consultativ la deliberări; … j) redactează hotărârile ce le sunt repartizate de preşedintele completului de judecată. … +
Articolul 26Dosarele se prezintă magistratului-asistent cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru termenul de judecată, în vederea întocmirii listei proceselor din şedinţa la care acesta este programat sa participe.Prin grija şi sub supravegherea magistratului-asistent se vor asigura: transmiterea listei cuprinzând procesele către judecătorii din completul de judecată şi către procuror, îndată ce a fost întocmită; afişarea listei cuprinzând procesele în arhiva cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată şi la usa sălii de şedinţa cu cel puţin o ora înainte de începerea şedinţei; completarea condicii de şedinţa cu cel puţin 24 de ore înainte de ziua şedinţei de judecată. +
Articolul 27Magistratul-asistent care a preluat din arhiva dosarele pentru şedinţa de judecată restituie arhivei dosarele amânate, sub semnatura. +
Articolul 28În şedinţele de judecată magistraţii-asistenţi poarta roba de culoare neagra. +
Capitolul 8Cancelaria Curţii +
Articolul 29Cancelaria Curţii se compune din prim-grefieri, grefieri, grefieri-secretari, agenţi procedurali şi aprozi, prevăzuţi în statul de funcţii.Personalul Cancelariei Curţii este repartizat pe secţii şi pe alte compartimente de activitate de către preşedintele Curţii, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secţiei, de către preşedintele secţiei. +
Articolul 30Personalul repartizat la Registratura generală a Curţii are următoarele atribuţii:a) primeşte, înregistrează şi repartizează la Secţiile Unite, la Completul de 9 judecători, la secţii şi la celelalte compartimente dosarele, scrisorile şi restul corespondentei; … b) expediază dosarele soluţionate şi corespondenta şi tine gestiunea timbrelor. … În cadrul acestei activităţi se întocmesc şi se păstrează:1. registre generale, separate, pentru înregistrarea dosarelor, scrisorilor şi a corespondentei;2. borderouri pentru expedieri prin posta şi condici de predare prin curier a dosarelor, scrisorilor şi corespondentei. +
Articolul 31Personalul repartizat la Secţiile Unite, la Completul de 9 judecători şi la fiecare secţie a Curţii are următoarele atribuţii:a) primeşte şi înregistrează dosarele intrate, tine evidenta acestora, precum şi a circulaţiei lor; … b) întocmeşte conceptele pentru citarea părţilor din procese, întocmeşte citaţiile şi urmăreşte expedierea acestora; … c) pune dosarele la dispoziţie părţilor şi avocaţilor pentru studiu; … d) pregăteşte dosarele pentru şedinţele de judecată şi asigura circulaţia acestora în cadrul secţiei, precum şi trimiterea lor la instanţe; … e) întocmeşte statisticile privind activitatea de judecată; … f) efectuează comunicările necesare punerii în executare a hotărârilor; … g) întocmeşte şi eliberează, la solicitarea părţilor, copii legalizate de pe hotărâri şi de pe certificate; … h) întocmeşte corespondenta în legătură cu dosarele secţiilor; … i) informează persoanele venite la arhive asupra datelor solicitate din dosarele în care acestea sunt direct interesate. … În cadrul acestei activităţi se întocmesc şi se păstrează: 1. registrul în care se trec, în ordinea intrării, toate dosarele primite de secţie, cu rubricile stabilite în acest scop; sub acelaşi număr se vor inregistra toate cererile depuse ulterior sau corespondenta în legătură cu cauza respectiva;2. opisul alfabetic în care se trec părţile din dosar;3. registrul informativ, în care se menţionează, pentru fiecare dosar – trecut în ordine numerică -, primul termen de judecată şi termenele ulterioare, data iesirii dosarului din arhiva şi persoana căreia i s-a predat, data reintrarii dosarului în arhiva, numărul şi data sentinţei, deciziei sau ale încheierii, după caz, şi soluţia pe scurt;4. registrul de termene al arhivei, în care se trec toate dosarele pe termenele de judecată fixate;5. condica şedinţei de judecată, în care se trec toate dosarele din şedinţa respectiva, în ordinea înscrisă în lista cuprinzând cauzele, noul termen de judecată în caz de amânare a judecaţii, hotărârea pronunţată şi numărul acesteia, precum şi numele celui care a redactat-o;6. registrul de evidenta a redactarii hotărârilor, în care se trec, în ordine numerică, după caz, toate sentinţele, deciziile sau încheierile pronunţate şi se noteaza circuitul dosarului în vederea redactarii, dactilografierii, semnării hotărârii, precum şi data predării dosarului la arhiva;7. condica de evidenta a predării-primirii sub semnatura a dosarelor, în circuitul acestora. +
Articolul 32Toate registrele şi condicile vor fi numerotate şi parafate, iar la sfârşitul fiecărui an se vor întocmi procese-verbale de închidere, semnate de preşedintele Curţii şi de prim-magistratul-asistent, în cazul registrelor Secţiilor Unite, ale Completului de 9 judecători, ale Registraturii generale, şi de preşedintele de secţie şi de magistratul-asistent şef, în cazul registrelor secţiilor.În funcţie de necesitaţi, la propunerea prim-magistratului asistent, preşedintele Curţii poate aproba ţinerea şi a altor registre decât cele prevăzute în prezentul capitol. +
Articolul 33Personalul Registraturii generale şi cel al arhivelor vor inregistra dosarele şi cererile în ziua depunerii lor şi vor ataşa la cereri plicurile în care au fost primite.Corespondenta adresată personal sau confidenţial preşedintelui Curţii, vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii, judecătorilor şi altor persoane cu funcţii de conducere va fi predată acestora cu plicul nedeschis. +
Articolul 34Dosarele predate arhivei Secţiilor Unite, Completului de 9 judecători şi arhivelor secţiilor Curţii se prezintă, fără întârziere, preşedintelui Curţii, vicepreşedintelui sau preşedinţilor secţiilor, după caz, pentru fixarea termenelor de judecată şi luarea altor măsuri, potrivit legii şi prezentului regulament.Măsurile dispuse se aduc la îndeplinire fără întârziere, prin întocmirea şi expedierea citaţiilor, pe baza unei prealabile conceptari, prin comunicarea de acte, redactarea şi expedierea corespondentei şi prin întocmirea altor lucrări indicate prin rezoluţie ori stabilite dinainte, cum sunt cele referitoare la înregistrarea statistica a datelor cauzei. +
Articolul 35Pe coperta fiecărui dosar se vor menţiona denumirea Curţii (Secţiilor Unite, Completului de 9 judecători sau secţia competenţa), numărul dat dosarului de către Curte şi alte date de identificare a cauzei şi a dosarelor altor instanţe, pe care le cuprinde. +
Articolul 36Toate filele dosarului vor fi cusute şi numerotate; după soluţionarea definitivă se va proceda la snuruire şi la aplicarea sigiliului, iar pe faţa interioară a ultimei coperte se va certifica numărul filelor, în cifre şi litere. +
Articolul 37. – Scoaterea dosarelor din incinta Curţii este interzisă. +
Articolul 38. – Dosarele vor fi puse la dispoziţie părţilor şi ziaristilor acreditaţi pe lângă Curte pentru studiu, numai în arhiva, după identificarea şi notarea numelui şi prenumelui solicitantului, verificandu-se actele de identitate, procurile sau delegatiile, precum şi integritatea dosarului la restituire.Programul de acces la arhive pentru părţi, mandatarii şi avocaţii acestora se aproba de preşedintele Curţii şi se afişează la loc vizibil.Dosarele se păstrează în arhiva în ordine numerică sau pe termene de judecată. +
Articolul 39Dactilografierea încheierilor de amânare a judecaţii, precum şi a corespondentei se va face în termen de cel mult 3 zile de la data şedinţei, iar dactilografierea sentinţelor sau a deciziilor, după caz, în termen de cel mult 10 zile de la redactare. +
Articolul 40Dosarele se restituie arhivelor după redactarea şi semnarea încheierilor, sentinţelor sau deciziilor, după caz, ori după întocmirea altor lucrări specifice. +
Articolul 41Dosarele soluţionate, parafate, sigilate şi cu filele numerotate, se restituie Registraturii generale de către arhive în termen de cel mult 3 zile, iar registratura expediază dosarele către instanţa căreia îi revin sau, după caz, parchetului în termen de cel mult 48 de ore. +
Articolul 42La arhive se păstrează, în original, câte un exemplar din hotărârile pronunţate la fiecare secţie, în mape speciale, în ordine numerică, pe ani. În cazurile în care s-a amânat pronunţarea, încheierea în care s-au consemnat dezbaterile va fi alăturată hotărârii. +
Articolul 43Lucrările şi celelalte atribuţii prevăzute în prezentul capitol, ce nu revin magistratului-asistent, se aduc la îndeplinire de personalul secţiei, conform fisei postului. +
Capitolul 9Direcţia de studii, documentare, informatica, economică şi administrativă +
Articolul 44Direcţia de studii, documentare, informatica, economică şi administrativă are în structura sa mai multe compartimente, este încadrată cu personal de specialitate şi auxiliar, prevăzut în statul de funcţii, şi este condusă de un director. +
Articolul 45În cadrul Compartimentului de studii, documentare şi informatica, condus de un magistrat-asistent şef, se asigura:a) evidenta legislaţiei, a jurisprudenţei şi a doctrinei; … b) selectarea şi rezumarea deciziilor Curţii, în vederea publicării lor în Buletinul Curţii Supreme de Justiţie; … c) efectuarea de studii şi întocmirea de informări; … d) examinarea, anterior promulgării, a legilor adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, în vederea sesizării de către Secţiile Unite a Curţii Constituţionale, în cazul existenţei unor prevederi neconstituţionale; … e) elaborarea proiectelor de acte cu caracter normativ privitoare la activitatea Curţii; … f) examinarea şi formularea de observaţii şi propuneri la proiectele de legi iniţiate de alte autorităţi publice şi trimise Curţii în acest scop; … g) efectuarea altor lucrări dispuse de preşedintele Curţii; … h) funcţionarea bibliotecii Curţii, al carei fond este înscris în evidentele specifice şi aducerea lui la cunoştinţa judecătorilor şi celuilalt personal de specialitate, pe măsura achiziţionării. … +
Articolul 46În cadrul Compartimentului economic, financiar şi administrativ, a cărui activitate este coordonata de un director adjunct, se asigura:a) elaborarea proiectului statului de funcţii al Curţii; … b) elaborarea, fundamentarea şi executarea proiectului bugetului Curţii; … c) întocmirea lucrărilor financiar-contabile prevăzute de lege; … d) realizarea lucrărilor de personal şi salarizare; … e) administrarea bunurilor din patrimoniul Curţii; … f) activitatea de aprovizionare şi transport şi realizarea altor prestaţii administrative necesare pentru funcţionarea adecvată a Curţii: reparaţii curente, curăţenie, paza etc. … +
Articolul 47Atribuţiile personalului Direcţiei de studii, documentare, informatica, economică şi administrativă se stabilesc prin fişa fiecărui post. +
Capitolul 10Biroul de relaţii externe +
Articolul 48Biroul de relaţii externe, încadrat cu personalul prevăzut în statul de funcţii al Curţii, este condus de un magistrat-asistent şef şi asigura:a) îndeplinirea lucrărilor ce revin Curţii în cadrul relaţiilor internaţionale; … b) traducerea, întocmirea şi expedierea corespondentei cu strainatatea; … c) obţinerea paşapoartelor şi a vizelor pentru deplasări în străinătate; … d) organizarea acţiunilor de protocol ale Curţii; … e) primirea şi insotirea delegatiilor străine şi din ţara în cadrul programului aprobat de preşedintele Curţii; … f) organizarea şi buna desfăşurare a relaţiilor cu publicul, presa, radioul, televiziunea şi cu organizaţiile sociale; … g) examinarea scrisorilor adresate Curţii, întocmirea şi expedierea raspunsurilor în concordanta cu constatările făcute şi cu măsurile stabilite de conducătorii compartimentelor de activitate vizate; … h) colaborarea cu Compartimentul de studii, documentare şi informatica, precum şi cu celelalte compartimente ale Curţii, în probleme de organizare a informaticii şi de desfăşurare a acestei activităţi în cooperare cu unităţi şi cu instituţii din ţara şi din străinătate. … +
Articolul 49Atribuţiile personalului Biroului de relaţii externe se stabilesc prin fişele posturilor. +
Capitolul 11Răspunderea disciplinară +
Secţiunea IRăspunderea disciplinară a judecătorilor şi a magistraţilor-asistenţi +
Articolul 50Judecătorii şi magistraţii-asistenţi ai Curţii răspund disciplinar în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi cu prevederile prezentului regulament. +
Articolul 51Acţiunea disciplinară împotriva judecătorilor se exercită de vicepreşedintele Curţii, soluţionarea acesteia revenind Consiliului Superior al Magistraturii, prezidat de preşedintele Curţii.Cercetarea prealabilă se efectuează de preşedinţii de secţii desemnaţi în acest scop. +
Articolul 52Împotriva magistraţilor-asistenţi acţiunea disciplinară se exercită de vicepreşedintele Curţii, cu acordul preşedintelui Curţii, iar cercetarea prealabilă se efectuează de judecătorii desemnaţi pentru fiecare caz în parte.Acţiunea disciplinară se soluţionează de o comisie disciplinară formată din 5 judecători, aleşi pe 4 ani de Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie.Comisia disciplinară este prezidata de judecătorul cu cea mai înaltă funcţie, iar în caz de funcţii egale, de judecătorul cu cea mai mare vechime la Curte sau, în caz de vechime egala la Curte, de judecătorul cu cea mai mare vechime în magistratura.Secţiile Unite ale Curţii vor alege 3 membri supleanţi ai comisiei disciplinare, care îi înlocuiesc pe membrii titulari în cazul în care aceştia sunt împiedicaţi sa participe la lucrările comisiei.Comisia disciplinară are ca secretar pe prim-magistratul asistent.Împotriva deciziilor pronunţate de comisia disciplinară preşedintele Curţii şi magistratul-asistent sancţionat pot face contestaţii în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.Contestaţia se depune la comisia disciplinară şi se judeca de către Curte în complet format din 9 judecători.Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă şi irevocabilă. +
Articolul 53Abaterile disciplinare, sancţiunile ce se pot aplica, procedura cercetării prealabile şi a dezbaterilor sunt cele prevăzute în Legea nr. 92/1992. +
Secţiunea a II-aRăspunderea disciplinară a personalului Cancelariei Curţii, a funcţionarilor Direcţiei de studii, documentare, informatica, economică şi administrativă şi ai Biroului de relaţii externe +
Articolul 54Personalul Cancelariei Curţii, funcţionarii Direcţiei de studii, documentare, informatica, economică şi administrativă şi ai Biroului de relaţii externe răspund disciplinar în cazurile în care nu executa îndatoririle de serviciu prevăzute de lege şi de prezentul regulament sau când se abat de la vreuna dintre obligaţiile ce le revin. +
Articolul 55Stabilirea şi sancţionarea abaterilor disciplinare săvârşite de salariaţii prevăzuţi la articolul precedent sunt de competenţa preşedintelui Curţii.Funcţionarul sancţionat se poate plange, în termen de 10 zile de la comunicarea ordinului preşedintelui Curţii, unei comisii de contestaţii formate dintr-un preşedinte de secţie şi 2 magistraţi-asistenţi şefi, desemnaţi prin tragere la sorţi.Comisia are ca secretar un magistrat-asistent.Comisia de contestaţii se constituie pentru fiecare caz în parte, iar după pronunţare îşi încetează activitatea.Pentru abaterile stabilite se pot aplica următoarele sancţiuni disciplinare:a) avertisment; … b) reducerea salariului şi a indemnizaţiei de conducere cu 10-15% pe o durată de cel mult 3 luni; … c) retrogradarea din funcţie sau din categorie, din cadrul aceleiaşi profesii, pentru o durată de cel mult 3 luni; … d) destituirea din funcţie. … +
Capitolul 12Dispoziţii finale +
Articolul 56Judecătorilor Curţii, magistraţilor-asistenţi şi celorlalte persoane încadrate la Curte li se interzice divulgarea datelor considerate secret de serviciu. +
Articolul 57Condiţiile privind angajarea şi avansarea personalului Curţii sunt prevăzute în prezentul regulament. +
Articolul 58Salariul de merit se acordă salariaţilor Curţii care s-au remarcat în mod deosebit în activitatea depusa şi care au avut o conduita exemplara în cadrul instituţiei. +
Articolul 59Atribuţiile personalului Cancelariei Curţii şi ale celorlalţi funcţionari şi muncitori se stabilesc, în detaliu, prin fişa fiecărui post, care se întocmeşte de conducătorul compartimentului, se aproba de vicepreşedintele Curţii şi se aduc la cunoştinţa funcţionarului, sub semnatura.Fişele posturilor se actualizează ori de câte ori intervin modificări ale atribuţiilor. +
Articolul 60Concediile anuale de odihnă se efectuează în perioada vacantei judecătoreşti, respectiv între 1 iulie -31 august, în condiţiile stabilite prin regulamentul elaborat în baza legii şi aprobat de Secţiile Unite ale Curţii. +
Articolul 61La programarea concediilor de odihnă, în perioada prevăzută la art. 60, se va urmări asigurarea prezentei judecătorilor, a magistraţilor-asistenţi şi a celuilalt personal, necesar activităţii de judecată privind judecarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi, în toate materiile, a cauzelor considerate urgente potrivit legii sau apreciate astfel de Curte.Preşedintele Curţii împreună cu preşedinţii secţiilor stabilesc, în prealabil, numărul judecătorilor şi al magistraţilor-asistenţi din fiecare secţie, necesari formării completelor de judecată în perioada vacantei, iar desemnarea nominală a acestora se face, în caz de divergenta, prin tragere la sorţi.Personalul necesar activităţii curente în perioada vacantei judecătoreşti, altul decât judecătorii şi magistraţii-asistenţi, se desemnează de preşedintele fiecărei secţii şi de conducătorii celorlalte compartimente de muncă ale Curţii. +
Articolul 62În cursul lunii ianuarie a fiecărui an se fac aprecierea şi notarea activităţii din anul precedent a magistraţilor-asistenţi, a personalului Cancelariei Curţii şi a celorlalţi funcţionari şi muncitori, conform normelor aprobate de preşedintele Curţii. +
Articolul 63Personalul Curţii se încadrează în posturi vacante, pe bază de recomandări temeinic motivate sau prin concurs, după caz. +
Articolul 64Persoanele angajate pe orice funcţie vor fi supuse unei perioade de proba. Dacă la sfârşitul perioadei de proba, stabilită, în fiecare caz, de preşedintele Curţii, persoana angajata s-a dovedit corespunzătoare, angajarea va fi definitivă de la începutul perioadei de proba. Definitivarea se acordă pe baza notarilor şefului ierarhic. După expirarea acestei perioade, dacă persoana nu corespunde sarcinilor ce-i revin, va fi trecută pe un post vacant, potrivit pregătirii şi competentei, sau, după caz, îi va inceta contractul de muncă. +
Articolul 65Personalul Curţii poate fi avansat în grade şi trepte profesionale, precum şi în funcţii superioare vacante, pe baza bunelor rezultate ale activităţii depuse şi aptitudinilor dovedite, confirmate de şefii ierarhici. +
Articolul 66Preşedintele Curţii poate dispune, de la caz la caz, avansarea într-un anume post prin concurs. +
Articolul 67Dispoziţiile art. 63-66 nu se aplică:– judecătorilor, a căror numire se face de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, conform legii;– magistraţilor-asistenţi care sunt numiţi pe baza unor interviuri şi a recomandărilor conducătorilor instanţelor judecătoreşti sau ai parchetelor şi care sunt avansati pe baza notarilor anuale şi a aprecierilor sefilor ierarhici. +
Articolul 68Prezentul regulament a fost aprobat de către Secţiile Unite ale Curţii în şedinţa din 22 decembrie 1998 şi intră în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pe aceeaşi dată încetează aplicarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Supreme de Justiţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 2 noiembrie 1993, cu modificările aduse prin Hotărârea nr. 1 din 5 iulie 1995 a aceloraşi Secţii Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 20 iulie 1995. –––––