privind organizarea şi functionarea Comisiei de coordonare, avizare şi atestare a jocurilor de noroc
I. Prevederi generale +
Articolul 1Potrivit prevederilor regulamentului-cadru, autorizarea jocurilor de noroc se realizează prin intermediul Comisiei de coordonare, avizare şi atestare a jocurilor de noroc, comisie interdepartamentala, denumita în continuare comisie. +
Articolul 2Comisia îşi desfăşoară activitatea în sediul Ministerului Finanţelor, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, Bucureşti. +
Articolul 3Activitatea curenta a comisiei se realizează prin intermediul unui colectiv de lucru format din specialisti în domeniu, denumit secretariatul tehnic al comisiei. Numărul, organizarea, structura, nivelul de salarizare, drepturile şi oblibaţiile specialistilor care fac parte din secretariatul tehnic al comisiei vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanţelor. +
Articolul 4Comisia îşi poate desfăşura activitatea şi poate lua hotărâri cu jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.Hotărârile comisiei sunt obligatorii pentru toţi agentii economici, persoane fizice sau juridice, care desfăşoară jocuri de noroc pe teritoriul României.Hotărârile comisiei pot fi facute publice prin intermediul mass-media sau al unui avizier ce va functiona la sediul secretariatului tehnic al comisiei.II. Scopul, atribuţiile şi obiectul de activitate al comisiei +
Articolul 5Scopul principal al comisiei este de a asigura o desfăşurare normala, coerenta şi sub un strict control a jocurilor de noroc din România.Principiul fundamental al activităţii comisiei este imbinarea intereselor celor trei părţi implicate: jucator, agent economic organizator de jocuri de noroc şi stat. +
Articolul 6Obiectivele principale ale comisiei sunt:a) coordonarea desfăşurării jocurilor de noroc pe intreg teritoriul tarii, pe principiul respectarii legalităţii; … b) autorizarea exploatarii jocurilor de noroc de către agenti economici (persoane fizice sau juridice, române), inregistrati conform legislaţiei româneşti; … c) analizarea indeplinirii condiţiilor de organizare, a continutului şi modului de desfăşurare a jocurilor de noroc; … d) analizarea documentatiilor depuse de solicitanţii de licenţă pentru exploatarea jocurilor de noroc şi eliberarea, în consecinţa, a documentului în cauza; … e) verificarea periodica sau ori de cite ori este nevoie, prin organele de control specializate ale Ministerului Finanţelor (inclusiv salariaţii secretariatului tehnic al comisiei) şi ale politiei, a respectarii prevederilor legale privind organizarea, autorizarea şi exploatarea jocurilor de noroc; … f) suspendarea temporara (până la 6 luni) sau anularea valabilităţii licentei pentru exploatarea jocurilor de noroc, în cazul în care nu au fost respectate condiţiile privind organizarea, autorizarea şi exploatarea activităţilor de jocuri de noroc; … g) evidentierea stricta a autorizarii jocurilor de noroc, pe agenti economici, pe şedinţe de avizare, categorii de activitate sau alte forme de natura să asigure o gestiune corecta şi precisa a activităţii de jocuri de noroc, inclusiv a suspendarii sau anularii licentelor pentru exploatarea jocurilor de noroc, precum şi a altor măsuri şi hotărâri dispuse de comisie; … h) abilitarea unor agenti economici cu capital de stat sau privat, privind prestarea unor servicii sau realizarea unor activităţi complementare jocurilor de noroc, în scopul asigurarii cresterii securitatii jocurilor. Contravaloarea acestor servicii sau a produselor executate va fi achitata de agentii economici beneficiari. … III. Organizarea sedintelor de lucru ale comisiei +
Articolul 7Comisia se intruneste o dată pe luna sau ori de cite ori este nevoie şi va fi convocata de preşedintele acesteia, din proprie iniţiativă, sau la propunerea sefului secretariatului tehnic al comisiei. +
Articolul 8Secretariatul tehnic al comisiei va pune la dispoziţia membrilor comisiei, cu cel puţin două zile înainte, ordinea de zi şi întreaga documentatie ce va fi analizata în cadrul sedintei.Documentaţia consta în:– solicitarile, în vederea autorizarii, susţinute de actele necesare, conform anexei nr. 2 la regulamentul-cadru;– sesizarile primite de la organele de control ale Ministerului Finanţelor şi ale politiei;– sesizari din partea agentilor economici şi altele.Documentaţia va fi analizata la sediul secretariatului tehnic al comisiei de către specialistii împuterniciţi de membrii titulari ai comisiei. +
Articolul 9Întreaga documentatie analizata şi ordonata de către secretariatul tehnic va fi prezentată în plenul comisiei.Fiecare documentatie va fi prezentată printr-o nota semnata de seful secretariatului tehnic al comisiei. +
Articolul 10Comisia va autoriza fiecare joc de noroc în parte (pe sali de jocuri şi dispozitive de joc), precum şi extinderea autorizarii jocurilor de noroc, cu respectarea condiţiilor tehnice de autorizare şi depunerea documentatiei necesare. +
Articolul 11Hotărârile luate de către comisie vor fi validate prin semnarea de către toţi membrii prezenţi a procesului-verbal în care sunt menţionate acestea.Secretariatul tehnic al comisiei completeaza licentele pentru exploatarea jocurilor de noroc, pe care le inainteaza presedintelui comisiei sau, în lipsa acestuia, inlocuitorului sau, spre semnare. +
Articolul 12La sedintele comisiei participa seful secretariatului tehnic al comisiei şi un expert din cadrul aceluiasi compartiment, care va consemna într-un registru de procese-verbale aspectele analizate şi toate hotărârile adoptate în cadrul sedintei.IV. Dispozitii finale +
Articolul 13Membrii comisiei şi ai secretariatului tehnic al acesteia nu au dreptul de a participa ca organizatori, asociaţi sau angajaţi la unitatile care practica jocuri de noroc, asa cum au fost ele definite în regulamentul-cadru. +
Articolul 14Hotărârile comisiei sunt definitive şi obligatorii pentru organizatorii de jocuri de noroc la care se referă.––