de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii*)
Notă …
*) Republicat în temeiul art. II din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 11 din 22 noiembrie 1995, publicată în acest număr la pag. 13, dîndu-se articolelor o noua numerotare.Regulamentul de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 5 decembrie 1994.În temeiul art. 132 şi 133 din Constituţia României şi al art. 71-74 din Legea nr. 92 din 4 august 1992 pentru organizarea judecătorească,Consiliul Superior al Magistraturii adopta prezentul regulament de funcţionare. +
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 1Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 15 magistraţi aleşi, pentru o durată de 4 ani, de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna, cu atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, în cadrul autorităţii judecătoreşti. +
Articolul 2În raporturile cu Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Curtea Suprema de Justiţie, precum şi cu alte autorităţi publice, Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în activitatea sa numai Constituţiei şi legii. +
Articolul 3Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se bucura de statutul şi demnităţile prevăzute de lege pentru persoanele alese de Parlament în funcţii publice. +
Articolul 4Consiliul Superior al Magistraturii poate sesiza pe Preşedintele României, Parlamentul şi Guvernul României cu privire la orice problema care intră în atribuţiile sale potrivit legii. +
Articolul 5Consiliul Superior al Magistraturii este organizat şi funcţionează ca organ colegial, care îşi exercită atribuţiile prevăzute de lege în plenul sau.Consiliul Superior al Magistraturii îşi desfăşoară activitatea în sesiuni deschise, de regula în şedinţe bilunare.Cvorumul necesar funcţionarii consiliului este de două treimi din numărul membrilor săi.Consiliul adopta hotărâri şi da avize cu votul majorităţii membrilor săi.Consiliul poate hotărî ca votul să fie secret. +
Articolul 6Pentru aducerea la îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de lege, lucrările Consiliului Superior al Magistraturii sunt prezidate, prin rotaţie, de către membrii acestuia. Când prezidează şedinţele, aceştia au calitatea de preşedinte de şedinţa în exerciţiu.Lucrările consiliului sunt prezidate, fără drept de vot, de către ministrul justiţiei în cazurile prevăzute la art. 73 alin. 1 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.În cazul prevăzut la lit. d) a aceluiaşi articol, lucrările sunt prezidate de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.În cursul unei sesiuni, atribuţiile de reprezentare a Consiliului Superior al Magistraturii, cele de coordonare a activităţii de secretariat şi altele stabilite în şedinţele de lucru vor fi exercitate de un secretar general, ales din rindul membrilor săi cu votul a două treimi din numărul acestora. +
Articolul 7Convocarea Consiliului Superior al Magistraturii şi comunicarea ordinii de zi se fac de către ministrul justiţiei atunci când prezidează lucrările consiliului, iar în celelalte cazuri, de către preşedintele de şedinţa în exerciţiu, în ambele situaţii cu 5 zile înainte de data şedinţei.Consiliul poate fi convocat şi la iniţiativa a cel puţin o treime dintre membrii acestuia.Ordinea de zi se stabileşte de consiliu pentru şedinţa următoare.Când Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de consiliu de disciplina, convocarea se face de către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. +
Articolul 8Consiliul Superior al Magistraturii poate avea legături cu organisme similare din alte tari, în probleme care interesează funcţionarea şi administrarea justiţiei. +
Articolul 9Consiliul Superior al Magistraturii are sediul propriu în municipiul Bucureşti.Consiliul este reprezentat, în raporturile cu alte instituţii de stat şi organisme internaţionale, de către preşedintele de şedinţa în exerciţiu.Corespondenta consiliului cu autorităţile publice se semnează de către preşedintele de şedinţa în exerciţiu.Consiliul Superior al Magistraturii are sigiliu propriu. +
Capitolul 2Activitatea Consiliului Superior al Magistraturii privind numirea, promovarea, transferarea, suspendarea şi eliberarea din funcţie a magistraţilor +
Articolul 10În cazul în care Consiliul Superior al Magistraturii îşi exercită atribuţiile de a propune Preşedintelui României numirea în funcţia de magistrat, ministrul justiţiei prezintă consiliului lista candidaţilor, precum şi dosarele profesionale ale acestora, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcţie.Consiliul poate face şi alte propuneri de numire în funcţia de magistrat decît cele înscrise în lista prezentată de ministrul justiţiei cu privire la alte persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.Consiliul exercita, în condiţiile legii, atribuţiile de a propune Preşedintelui României numirea în funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi preşedinte de secţie la Curtea Suprema de Justiţie, precum şi în funcţiile de procuror general şi adjuncţi ai acestuia. Votul este secret. +
Articolul 11După ce verifica dosarele profesionale ale candidaţilor şi îi audiaza, Consiliul Superior al Magistraturii deliberează şi hotărăşte asupra propunerilor pe care le va inainta Preşedintelui României.Lista propunerilor şi un exemplar al procesului-verbal, semnate de membrii consiliului, însoţite de scurte prezentări ale activităţii celor propuşi, se înaintează Preşedintelui României de către preşedintele de şedinţa în exerciţiu al consiliului. +
Articolul 12După înaintarea propunerilor Preşedintelui României, magistraţii care nu au fost propuşi vor fi invitaţi în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii pentru a li se comunică motivele acestei hotărâri.În termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţa de hotărâre, în forma prevăzută în alin. 1, magistraţii pot formula cerere de reexaminare, care se va soluţiona de către consiliul, în termen de cel mult 60 de zile.Hotărârea data în reexaminare este irevocabilă şi va fi comunicată magistratului în cauza şi, după caz, ministrului justiţiei sau procurorului general. +
Articolul 13După publicarea decretului de numire a magistraţilor propuşi, Consiliul Superior al Magistraturii va solicita Presedentiei României motivele de respingere pentru fiecare caz în parte.Consiliul Superior al Magistraturii va aduce la cunoştinţa magistraţilor motivele pentru care nu au fost numiţi.La cererea acestora, Consiliul Superior al Magistraturii va putea efectua noi verificări şi reanaliza fiecare situaţie, hotarind, după caz, în conformitate cu art. 73 lit. a) din Legea nr. 92/1992.Hotărârea prin care s-a respins cererea pentru o noua propunere este irevocabilă şi va fi comunicată magistratului în cauza şi, după caz, ministrului justiţiei sau procurorului general. +
Articolul 14În cazurile în care Consiliul Superior al Magistraturii îşi exercită atribuţiile cu privire la promovarea şi transferarea judecătorilor, suspendarea din funcţie sau încetarea funcţiei de magistrat, ministrul justiţiei prezintă consiliului propuneri motivate, însoţite de notele calificative acordate celor în cauza, rapoarte şi alte acte care stau la baza propunerilor făcute şi care atesta îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurilor propuse. +
Articolul 15Este considerată promovare trecerea judecătorului într-o funcţie superioară de execuţie sau într-o funcţie de conducere.Avansarea pe loc, în condiţiile prevăzute la art. 78 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, se poate dispune la propunerea ministrului justiţiei. +
Articolul 16În situaţiile când se fac promovari în funcţii de conducere, ministrul justiţiei va prezenta Consiliului Superior al Magistraturii, de regula, mai multe propuneri de judecători care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei respective.Consiliul poate lua în discuţie şi poate hotărî cu privire şi la alte candidaturi. +
Articolul 17În cazul transferului judecătorilor inamovibili, la cererea acestora, Consiliul Superior al Magistraturii va hotărî după examinarea avizului consultativ al ministrului justiţiei. +
Articolul 18Suspendarea din funcţie a judecătorului, în condiţiile prevăzute la art. 76 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, se hotărăşte de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului justiţiei, dacă exista dovada scrisă ca împotriva acestuia s-a pus în mişcare acţiunea penală.În cazul în care se constata nevinovatia judecătorului, consiliul ia act, de îndată, de încetarea suspendării din funcţie, la sesizarea ministrului justiţiei sau a celui interesat, urmînd a se aplică dispoziţiile art. 76 alin. 3 din Legea nr. 92/1992. +
Articolul 19Consiliul Superior al Magistraturii, sesizat de ministrul justiţiei pentru a hotărî eliberarea din funcţie a unui magistrat, în condiţiile art. 80 alin. 1 sau 2 din Legea nr. 92/1992, va asculta pe magistrat. +
Articolul 20Hotărârile luate de Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la promovarea, transferarea şi suspendarea, făcute în condiţiile art. 76 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, sau eliberarea din funcţie a magistratului, în condiţiile art. 80 alin. 1 şi 2 din aceeaşi lege, se comunică Ministerului justiţiei, precum şi magistraţilor interesaţi. +
Articolul 21Contestaţiile formulate de magistraţi împotriva măsurilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraţilor în temeiul art. 80 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 92/1992 se depun la secretariatul consiliului în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.Dosarele, împreună cu contestaţiile formulate, se înaintează, de îndată, Curţii Supreme de Justiţie, pentru soluţionare. +
Capitolul 3Activitatea Consiliului Superior al Magistraturii privind validarea examenului de capacitate al magistraţilor şi recomandarea de numire în funcţie +
Articolul 22În exercitarea atribuţiilor ce-i revin potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii verifica rezultatele examenului de capacitate al magistraţilor, stabilite de comisia de examinare, care îi sunt comunicate de către Ministerul Justiţiei.În cazul în care apreciază ca este necesar, consiliul poate cere sa i se prezinte lucrările scrise şi să solicite relaţiile de la membrii comisiei cu privire la modul de desfăşurare a examenului. +
Articolul 23Membrii comisiei pentru examenul de capacitate al magistraţilor pot fi invitaţi la şedinţa în care Consiliul Superior al Magistraturii hotărăşte asupra validării examenului. +
Articolul 24După îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 64 şi 65 din Legea nr. 92/1992, Consiliul Superior al Magistraturii înaintează Preşedintelui României propunerile de numire în funcţie a magistraţilor care au promovat examenul de capacitate, cu respectarea dreptului de opţiune prevăzut de lege, în ordinea mediilor obţinute, trecute în tabelul de clasificare a candidaţilor. +
Articolul 25În cazul în care Consiliul Superior al Magistraturii invalideaza examenul, în tot sau în parte, acesta se va pronunţa prin hotărâre motivată şi va stabili măsuri pentru organizarea unui nou examen cu toţi candidaţii sau, după caz, cu o parte dintre ei, sesizarea autorităţilor competente pentru sancţionarea persoanelor care se fac vinovate de fraude sau de nerespectarea condiţiilor de desfăşurare a examenului, precum şi alte măsuri pe care le considera necesare. +
Capitolul 4Activitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a da avize privind administrarea justiţiei +
Articolul 26Ministrul justiţiei poate solicita Consiliului Superior al Magistraturii sa dea avize în probleme privind administrarea justiţiei.Consiliul, în avizele prezentate potrivit alin. 1, poate să sesizeze pe ministrul justiţiei şi cu alte probleme privind buna administrare a justiţiei. +
Articolul 27În vederea întocmirii avizelor, Consiliul Superior al Magistraturii poate desemna pe unii dintre membrii săi să se documenteze la sediul instanţelor şi al parchetelor sau sa ceara orice informaţii în legătură cu problemele care formează obiectul avizelor. +
Articolul 28Proiectele de avize vor fi discutate în plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi, după adoptare, vor fi înaintate ministrului justiţiei, prin grija preşedintelui de şedinţa în exerciţiu al consiliului. +
Capitolul 5Activitatea Consiliului Superior al Magistraturii când îndeplineşte rolul de consiliu de disciplina a judecătorilor +
Articolul 29Când îşi exercită rolul de consiliu de disciplina a judecătorilor, Consiliul Superior al Magistraturii se reuneste la sediul sau, lucrările fiind prezidate de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.În acest caz, convocarea consiliului se face de către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, care comunică membrilor consiliului şi ministrului justiţiei lista dosarelor. +
Articolul 30La şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii părţile sunt citate în mod obligatoriu cu cel puţin 5 zile libere înainte de data când are loc judecata.Judecătorului împotriva căruia s-a exercitat acţiunea disciplinară i se comunică, o dată cu citaţia, o copie de pe acţiunea introdusă de ministerul justiţiei. +
Articolul 31Judecătorul poate cere Consiliului Superior al Magistraturii să fie asistat, în cursul judecaţii, de un magistrat ales de el. +
Articolul 32Ministrul justiţiei nu participa la deliberările Consiliului Superior al Magistraturii când acesta îndeplineşte rolul de instanţa disciplinară.Acţiunea disciplinară va fi susţinută în faţa consiliului de către ministrul justiţiei sau de către un reprezentant desemnat de acesta. +
Articolul 33Judecătorul citat şi magistratul care îl asista pot lua cunoştinţa de conţinutul dosarului şi pot cere probe în apărare.Ministrul justiţiei sau reprezentantul acestuia are dreptul sa ia cunoştinţa de actele depuse în apărare de judecătorul citat şi sa ceara administrarea altor probe. +
Articolul 34Consiliul Superior al Magistraturii, constituit în instanţa disciplinară, soluţionează acţiunea introdusă de ministrul justiţiei prin hotărâre motivată, care se comunică părţilor.Hotărârile pronunţate se semnează de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie şi de către membrii consiliului care au adoptat-o.În cazul în care un membru al consiliului face opinie separată, aceasta va fi motivată. +
Articolul 35Dispozitivul hotărîrilor pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară se consemnează într-un registru special, prin grija preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie.Dosarele privind cauzele soluţionate vor fi păstrate separat la sediul consiliului. +
Articolul 36Contestaţiile împotriva hotărîrilor pronunţate în materie disciplinară se depun la Consiliul Superior al Magistraturii. +
Articolul 37Consiliul Superior al Magistraturii, prin grija preşedintelui de şedinţa în exerciţiu, va comunică Preşedintelui României hotărârile definitive prin care s-a dispus înlăturarea din magistratura, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie. +
Articolul 38Dispoziţiile cuprinse în acest capitol se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedura civilă, în măsura în care, prin Legea nr. 92/1992 şi prin prezentul regulament, nu se dispune altfel. +
Capitolul 6Dispoziţii finale +
Articolul 39Lucrările Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt publice.La propunerea celui care prezidează lucrările, consiliul poate aproba participarea la şedinţa a unor persoane a căror prezenta este considerată utila. +
Articolul 40Membrii Consiliului Superior al Magistraturii, ceilalţi magistraţi şi personalul care participa la activitatea consiliului sunt obligaţi sa păstreze secretul deliberării şi confidenţialitatea lucrărilor.Hotărârile, avizele şi celelalte acte emise de consiliu se redactează de către un membru al acestuia şi se definitiveaza de plenul consiliului.Actele emise se redactează în numărul de exemplare necesar pentru a se asigura păstrarea la dosar, la mapele speciale, şi pentru comunicarea lor părţilor sau, după caz, persoanelor şi autorităţilor îndreptăţite. +
Articolul 41Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul la o indemnizaţie lunară, potrivit legii.Plata indemnizaţiilor, diurnelor şi cheltuielilor de deplasare la care sunt îndreptăţiţi, potrivit legii, membrii consiliului se asigura de instanţele sau parchetele în care aceştia îşi exercită funcţiile de magistraţi. +
Articolul 42Activitatea de secretariat a Consiliului Superior al Magistraturii se îndeplineşte de către consilieri ai direcţiei care răspunde de activitatea de personal din Ministerul Justiţiei, desemnaţi prin ordin al ministrului justiţiei.În cazul în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de consiliu de disciplina, consemnarea dezbaterilor şi efectuarea celorlalte acte procedurale necesare soluţionării cauzei, inclusiv redactarea hotărîrilor, se efectuează de către un magistrat asistent, desemnat de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.Consiliul Superior al Magistraturii va inainta ministrului justiţiei, până la 1 decembrie 1995, propuneri privind adoptarea unei hotărâri a Guvernului referitoare la atribuirea spaţiului necesar pentru sediu, a unui personal tehnic şi de secretariat (cel mult 5 posturi), cît şi pentru individualizarea bugetului propriu, determinat, ca atare, în bugetul Ministerului Justiţiei. +
Articolul 43Lucrările Consiliului Superior al Magistraturii se consemnează, în toate cazurile, într-un proces-verbal care se întocmeşte pe baza stenogramei dezbaterilor, prin grija celui care prezidează lucrările.În procesul-verbal se vor consemna prezenta membrilor consiliului şi a altor persoane participante la şedinţa, conţinutul dezbaterilor şi hotărârile adoptate.Procesul-verbal se semnează de cel care a prezidat lucrările, de membrii consiliului şi se contrasemnează de către secretar.Dosarele şi registrele privind activitatea consiliului se păstrează la sediul acestuia. +
Articolul 44Hotărârile adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii vor fi consemnate, în sinteza, în registre separate care se păstrează la sediul acestuia. +
Articolul 45Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează, potrivit legii, în următoarele cazuri:a) la expirarea mandatului; … b) când încetează funcţia de judecător sau de procuror; … c) prin demisie din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. … În cazul în care intervine o vacanta înainte de data expirării mandatului unuia dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, se procedează, într-un termen de 30 de zile, la desemnarea candidaţilor în vederea alegerii unui alt membru în consiliu, urmindu-se procedura prevăzută de lege pentru alegerea acestuia; membrul consiliului astfel ales va încheia mandatul antecesorului sau.În situaţia reglementată de alin. 2, consiliul stabileşte procedura desemnării candidaţilor. +
Articolul 46În exercitarea atribuţiilor lor, membrii Consiliului Superior al Magistraturii se pot informa la sediul instanţelor şi parchetelor cu privire la problemele care intră în competenţa consiliului, urmînd să prezinte rapoarte în faţa acestuia.Membrii consiliului pot participa la instalarea în funcţie şi la depunerea jurământului de către magistraţi. +
Articolul 47Rechizitele şi celelalte materiale necesare activităţii Consiliului Superior al Magistraturii se asigura prin grija Ministerului Justiţiei. +
Articolul 48Modificarea sau completarea prezentului regulament se pot face la iniţiativa unui număr de cel puţin 8 membri, hotărârea urmînd a se adoptă cu votul a două treimi din numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. +
Articolul 49Prezentul regulament a fost adoptat de către Consiliul Superior al Magistraturii în şedinţa din 17 noiembrie 1994, în unanimitate, şi intră în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I.*)Pe aceeaşi dată îşi încetează aplicarea Regulamentul de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 84 din 4 mai 1993.––––––––Notă …
*) Regulamentul a intrat în vigoare la data de 5 decembrie 1994, cu excepţia prevederilor art. 5 alin. 2, art. 6 alineatul ultim, art. 10 alin. 3 (astfel cum a fost modificat), art. 12, art. 13, art. 40 alineatul ultim şi art. 43 alin. 1, care intră în vigoare la data de 8 decembrie 1995.––––––––-