pentru aplicarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante
+
Capitolul 1Dispoziţii generaleREGULA 1Obiectul protecţieiDrepturile amelioratorului asupra noilor soiuri de plante, protejate în condiţiile legii, sunt recunoscute şi aparate pe teritoriul României prin eliberarea unui brevet de soi de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.REGULA 2DefiniţiiÎn sensul prezentului regulament se înţelege prin:a) lege – Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 31 decembrie 1998; … b) regulament – Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante; … c) O.S.I.M. – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; … d) M.A.A. – Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei; … e) autoritatea naţionala competenţa – Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (I.S.T.I.S.) sau o alta autoritate desemnată de M.A.A.; … f) Registrul naţional al cererilor de brevete de soiuri – registrul în care se înscriu cererile de brevete de soi (RNCBS); … g) Registrul naţional al brevetelor de soiuri protejate – registrul în care se înscriu brevetele de soi acordate (RNBSP); … h) Buletinul oficial de proprietate industriala – secţiunea soiuri protejate prin brevete de soi (BOPI-SSPBS); … i) mandatar autorizat – persoana fizica sau juridică cu domiciliul sau cu sediul în România, atestata de O.S.I.M. şi imputernicita de solicitant sau de titular sa îl reprezinte în procedurile în faţa O.S.I.M.; … j) soi candidat – soiul pentru care s-a depus la O.S.I.M. o cerere de brevet de soi; … k) soi protejat – soiul cultivat nou-creat pentru care O.S.I.M. a acordat un brevet de soi; … l) soi iniţial – soiul protejat şi care poate constitui material de baza pentru un soi nou, esentialmente derivat; … m) soi dependent – soiul care, în vederea producerii, necesita folosirea repetată a unui soi iniţial, protejat, sau care este esentialmente derivat dintr-un soi protejat, cu condiţia ca la rândul sau acesta sa nu fi fost şi el esentialmente derivat; soiul dependent poate face obiectul unui brevet de soi independent de soiul protejat, iniţial, dacă îndeplineşte condiţiile de distinctivitate, omogenitate şi stabilitate, potrivit legii; … n) soi esentialmente derivat – soiul derivat dintr-un alt soi iniţial, protejat, dacă este predominant derivat din soiul iniţial, sau dintr-un alt soi care este predominant derivat din soiul iniţial şi retine expresia caracteristicilor esenţiale, rezultate dintr-un genotip al soiului iniţial sau dintr-o combinaţie de genotipuri; soiul esentialmente derivat trebuie să se distinga clar de soiul iniţial, protejat, prin una sau mai multe caracteristici ce pot fi precis descrise; … o) soi modificat genetic – orice soi obţinut prin folosirea tehnicilor de inginerie genetica; … p) soi de arbori ornamentali – soi de arbori aparţinând oricărei specii horticole sau silvice asupra căruia s-a desfăşurat o activitate de ameliorare; … r) soi notoriu cunoscut – soi prezent într-o colectie de referinţa recunoscută, într-o banca de gene sau într-un catalog/registru oficial şi care se poate reproduce şi cultiva atunci când este necesar. … REGULA 3Reprezentarea(1) Solicitantul sau titularul unui brevet de soi poate fi reprezentat în procedurile în faţa O.S.I.M. printr-un mandatar autorizat, cu domiciliul sau cu sediul în România. … (2) Solicitantul sau titularul unui brevet de soi care nu are domiciliul sau sediul pe teritoriul României va fi reprezentat obligatoriu în faţa O.S.I.M. printr-un mandatar autorizat. … (3) Desemnarea mandatarului se face printr-o comunicare scrisă, transmisă la O.S.I.M., denumita procura, în care sunt înscrise numele şi semnatura solicitantului sau ale titularului, după caz. … (4) Procura se va referi la o singura cerere de brevet de soi sau la un brevet de soi aparţinând persoanei care a dat mandatul. … (5) Orice act solicitat prin mandatar cu privire la retragerea cererii de brevet de soi, de renunţare la brevetul de soi, precum şi la orice cerere vizând transferul de drepturi cu privire la un soi se va face numai pe baza unui mandat special, în care să se menţioneze expres actul retragerii, al renunţării sau al transmiterii. … (6) În cazul în care solicitantul este reprezentat prin mandatar, acesta poate semna cererea de brevet de soi pe baza procurii date de solicitant. Dacă în termen de 3 luni de la depunerea cererii procura nu este prezentată la O.S.I.M., cererea se respinge în condiţiile art. 20 alin. (2) din lege. … (7) Solicitantul sau titularul nu poate avea decât un singur mandatar, iar în caz ca sunt înscrişi în cerere sau într-un alt act separat mai mulţi mandatari, nu va fi luat în considerare decât primul înscris. … +
Capitolul 2Brevetabilitatea noilor soiuri de planteREGULA 4Condiţii pentru acordarea protecţieiO.S.I.M. acorda un brevet pentru un nou soi, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 5 din lege, respectiv noutate, distinctivitate, omogenitate şi stabilitate, în funcţie de grupa de specii din care face parte soiul pentru care se solicita protecţie, şi dacă acesta poarta o denumire corecta, conform art. 15 din lege.REGULA 5Noutatea(1) Soiul nu îşi pierde noutatea în sensul art. 6 alin. (2) din lege, dacă: … a) constituie obiectul unui contract prin care o persoană produce material de înmulţire din soiul în cauza în numele amelioratorului ori al succesorului sau în drepturi, cu condiţia ca materialul de înmulţire produs să se întoarcă la ameliorator sau la succesorul sau în drepturi şi sa nu fie folosit pentru înmulţirea unui alt soi; … b) constituie obiectul unui contract prin care o persoană desfăşoară teste de creştere în camp sau în laborator ori cultiva soiul pe suprafeţe mici în vederea evaluării acestuia; … c) formează obiectul unei obligaţii administrative în ceea ce priveşte securitatea biologica sau înregistrarea soiurilor într-un catalog oficial de soiuri admise pentru comerţ; … d) implica material recoltat ca subprodus, produs secundar sau surplus provenit de la soiul nou-creat sau din activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c). … (2) În aplicarea art. 6 alin. (2) din lege nu sunt distrugatoare de noutate actele: … a) exploatarea comercială a soiului de către ameliorator în România, până la un an înainte de transmiterea cererii de brevet de soi la O.S.I.M.; amelioratorul poate vinde numai cu un an înainte de completarea cererii materialul de înmulţire sau producţia obţinută în vederea verificării pieţei; … b) pentru soiurile create de solicitanţi străini exploatarea comercială a soiului sau punerea la dispoziţie a acestuia în vederea comercializării în alte state, cu 4 ani înainte de depunerea cererii de brevet de soi la O.S.I.M.; pentru speciile de pomi fructiferi, arbori, precum şi pentru viţă de vie exploatarea comercială este de până la 6 ani înainte de depunerea cererii la O.S.I.M. … REGULA 6Distinctivitatea(1) Distinctivitatea se stabileşte, conform art. 7 din lege, comparativ cu soiul martor şi faţă de orice alt soi notoriu cunoscut la data depunerii cererii de brevet de soi sau la data de prioritate revendicata, dacă soiul candidat se deosebeşte clar prin unul sau prin mai multe caractere relevante. … (2) Caracterele morfologice, fiziologie şi/sau biochimice, luate în considerare la examinarea soiului pentru stabilirea distinctivitatii, sunt caracterele considerate relevante şi independente de condiţiile de mediu şi uşor de descris. … (3) Depunerea cererii de protecţie pentru un nou soi sau înregistrarea unui soi înscris într-un catalog de soiuri admise pentru comercializare face ca soiul să fie considerat parte integrantă din soiurile notorii cunoscute, cu condiţia ca cererea sa conducă la acordarea şi recunoaşterea dreptului amelioratorului şi ca soiul sa existe sub forma de material biologic. … (4) În aprecierea notorietatii unui soi pe teritoriul României pot fi prezentate documente şi înscrisuri din care să rezulte exploatarea soiului, înregistrarea într-un catalog de soiuri oficial sau ţinut de o asociaţie profesională înregistrată, dacă este inclus într-o colectie de referinţa recunoscută pe plan internaţional sau într-un stat membru al Uniunii Internaţionale privind Protecţia Noilor Soiuri de Plante. … (5) De regula, la stabilirea distinctivitatii unui soi pot fi luate în considerare şi caracterele care afectează valoarea agronomica a soiului; acestea se folosesc numai pentru unele specii agricole şi în măsura în care caracterele respective sunt agrobotanice, fiind precise şi nesupuse fluctuatiilor de mediu. … REGULA 7Omogenitatea(1) Omogenitatea se determina ţinându-se seama de grupa de specii căreia îi aparţine şi de variatiile interspecifice cunoscute, ce se produc în timpul inmultirii sexuate sau vegetative, dacă soiul rămâne uniform în caracterele relevante folosite pentru stabilirea distinctivitatii şi pentru descrierea soiului. … (2) Pentru soiurile care se inmultesc pe cale vegetativa şi pentru soiurile care sunt obţinute din plante autopolenizatoare gradul de omogenitate se stabileşte în funcţie de specie. … (3) Pentru soiurile care aparţin speciilor cu polenizare incrucisata şi care au un grad mare de eterogenitate nivelul de omogenitate cerut este măsurat în relaţie cu cel găsit la soiurile de comparatie. … REGULA 8StabilitateaStabilitatea unui soi candidat în sensul art. 9 din lege se determina după reproduceri repetate şi în conformitate cu specificitatea fiecărui ciclu de reproducere a noului soi, dacă rămâne neschimbat în caracterele relevante folosite pentru examinarea distinctivitatii, precum şi pentru descrierea soiului. +
Capitolul 3Dreptul la protecţieREGULA 9Dreptul la eliberarea brevetului de soi(1) Persoana indreptatita la acordarea protecţiei în sensul art. 10 alin. (1) din lege este amelioratorul care a creat, a descoperit şi a dezvoltat noul soi. … (2) Dacă amelioratorul a transmis drepturile sale asupra soiului printr-un contract de cesiune, printr-o licenta sau printr-o alta modalitate de transmitere a drepturilor, în conformitate cu prevederile art. 35 din lege, acestea aparţin succesorului sau în drepturi. Transmiterile se publică în BOPI. … (3) Dacă doua sau mai multe persoane au creat, au descoperit şi au dezvoltat împreună noul soi, brevetul de soi se acordă în comun. … (4) Dacă doua persoane au creat, au descoperit şi au dezvoltat în mod independent acelaşi soi, persoana indreptatita la eliberarea brevetului de soi este cea care a depus prima cerere de brevet de soi. … (5) Dacă cererile pentru acelaşi soi au fost depuse de 2 solicitanţi în aceeaşi zi la O.S.I.M., protecţia se acordă ambilor solicitanţi şi soiul se va exploata în mod egal. … (6) Dreptul la eliberarea brevetului de soi poate aparţine în comun amelioratorului şi unei alte persoane, dacă cei 2 declara în scris ca vor să deţină acest drept în comun. … (7) Dacă o persoană interesată notifica O.S.I.M. ca solicitantul nu este persoana indreptatita la protecţie pentru un nou soi şi ca stabilirea paternităţii noului soi face obiectul unui litigiu în curs de judecare, O.S.I.M. suspenda procedura de examinare a cererii de brevet de soi până când i se comunică hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă. … +
Capitolul 4Procedura de examinare a cererii de eliberare a brevetului de soiREGULA 10Depunerea cererii de brevet de soi(1) Orice persoană fizica sau juridică, care doreşte sa protejeze un soi nou-creat şi care are dreptul la eliberarea brevetului, poate să depună cererea la O.S.I.M. direct sau printr-un mandatar autorizat. … (2) Depunerea cererii de brevet de soi la O.S.I.M. se poate face: … a) direct şi cu confirmare de primire de la Registratura generală a O.S.I.M.; … b) prin posta, trimisa recomandat cu confirmare de primire; … c) prin mijloace electronice, cu transmiterea ulterioară a originalului prin posta. … (3) Registratura generală menţionează pe cerere anul, luna şi ziua primirii. … REGULA 11Conţinutul cererii de brevet de soi(1) Cererea de brevet de soi se întocmeşte în doua exemplare, pe formulare tip, şi se referă la un singur soi. … (2) Cererea de brevet de soi trebuie să conţină: … a) solicitarea expresă de eliberare a unui brevet de soi; … b) numele şi prenumele/denumirea şi adresa/sediul solicitantului sau solicitanţilor; … c) numele şi prenumele/denumirea şi adresa/sediul amelioratorului, dacă acesta nu este şi solicitantul cererii; … d) când solicitantul este o persoană fizica sau juridică străină, denumirea statului al cărui cetăţean este sau denumirea statului în care îşi are domiciliul ori sediul; … e) când este reprezentat de un mandatar autorizat, numele şi domiciliul acestuia; … f) denumirea taxonului botanic în limba latina, însoţită de denumirea populara a speciei căreia îi aparţine soiul pentru care se solicita protecţie; … g) propunerea de denumire a soiului, facuta de ameliorator pe un formulat tip, separat; … h) în cazul în care se revendica prioritatea unei prime cereri din alt stat, o declaraţie de prioritate din care să rezulte data depozitului reglementar constituit în acel stat; … i) o descriere standardizata a soiului prezentat, în conformitate cu normele internaţionale privind descrierea soiurilor protejate, însoţită de cel puţin o reproducere color; … j) originea geografică a soiului; … k) semnatura solicitantului ori a mandatarului sau, după caz. … (3) Cererea de brevet de soi trebuie să fie însoţită de: … a) dovada plăţii taxei de înregistrare a cererii de brevet de soi; … b) procura de reprezentare a solicitantului sau titularului, întocmită în limba română sau însoţită de traducerea autentificată în limba română; … c) o declaraţie din partea solicitantului, facuta pe propria răspundere, din care să rezulte ca soiul nu a fost exploatat comercial în sensul prevederilor art. 6 alin. (1) din lege; … d) numele/denumirea amelioratorului şi o declaraţie din partea solicitantului, din care să rezulte ca, după propria sa cunoştinţa, nici o altă persoană nu a mai fost implicata în munca de creare, descoperire şi dezvoltare a noului soi; … e) actul de cesiune a dreptului la eliberarea brevetului de soi, când solicitantul nu este aceeaşi persoana cu amelioratorul; … f) documente care confirma prioritatea dintr-un alt stat. … (4) Cererea de brevet de soi poate fi însoţită de orice alte documente care dau indicaţii despre o primă cerere de protecţie pentru soiul în cauza, depusa într-o alta ţara. … (5) Întreaga documentaţie care însoţeşte cererea de brevet de soi trebuie depusa în limba română. … (6) În cazul revendicării priorităţii pentru o primă cerere depusa în alt stat, O.S.I.M. va cere solicitantului ca în termen de 3 luni de la depunerea cererii de brevet de soi sa transmită o traducere autentificată în limba română a acestei cereri. … REGULA 12Data depozitului reglementar al cererii de brevet de soi(1) Data depozitului reglementar al unei cereri de brevet de soi este data depunerii la O.S.I.M. a cererii de brevet de soi conţinând cel puţin elementele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-d) din lege, redactată în limba română şi însoţită de dovada plăţii taxei de înregistrare a acesteia conform art. 12 alin. (2) lit. a) din lege. … (2) Data depozitului reglementar este cea prevăzută la art. 13 alin. (1) din lege şi pentru solicitanţii, persoane fizice sau juridice, care au depus cererea într-o limbă străină, cu condiţia ca în termen de 3 luni de la înregistrarea cererii de brevet de soi sa transmită la O.S.I.M. traducerea în limba română, autentificată, a documentaţiei. … (3) În termen de doua luni de la data primirii cererii O.S.I.M. examinează dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-d) şi alin. (2) lit. a) din lege. În caz afirmativ O.S.I.M. decide atribuirea datei de depozit reglementar, înscrierea datelor cererii în RNCBS, notifica aceasta solicitantului şi publică elementele de identificare ale cererii în BOPI-SSPBS. … (4) În cazul în care din cerere lipsesc unele dintre elementele prevăzute la alin. (3), O.S.I.M. notifica aceasta solicitantului, acordându-i un termen de maximum 3 luni pentru remedierea acestora în vederea acordării datei de depozit reglementar. … (5) Dacă solicitantul completează cererea în termenul prevăzut la alin. (4), data depozitului reglementar va fi data primirii documentaţiei la O.S.I.M. … (6) În cazul în care solicitantul nu completează cererea în termenele stabilite, O.S.I.M. va considera ca cererea nu a fost depusa şi va înapoia solicitantului documentaţia, cu restituirea taxelor de examinare a cererii, dacă acestea au fost plătite. … REGULA 13Dreptul de prioritate(1) Dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din lege se aplică şi pentru cererile de brevet de invenţie sau pentru alte cereri având ca obiect noi soiuri de plante, dacă legislaţia în baza căreia au fost depuse prevede criterii identice de acordare a protecţiei, respectiv distinctivitate, omogenitate şi stabilitate. … (2) Dacă o prioritate a fost revendicata în condiţiile art. 14 alin. (2) din lege, solicitantul va face o menţiune expresă în cererea de brevet de soi depusa la O.S.I.M. şi va depune documentele de identificare ale primului depozit de la administraţia naţionala a tarii unde a fost constituit. … (3) În scopul dovedirii priorităţii din alta ţara, solicitantul trebuie să transmită la O.S.I.M., în termen de 3 luni de la depunerea cererii de brevet de soi, o traducere în limba română, autentificată, a documentelor de prioritate prevăzute la alin. (2). … (4) Dacă solicitantul nu respecta termenul prevăzut la alin. (3) şi nu achită taxa de prioritate, O.S.I.M. decide nerecunoasterea priorităţii invocate. … (5) Depunerea altor cereri în termen de 12 luni de la constituirea primului depozit, publicarea datelor de identificare ale altor cereri, folosirea soiului pentru care s-a solicitat protecţia nu pot fi motive de respingere a cererii ulterioare în acest interval de timp şi nu dau naştere la drepturi pentru terţi. … (6) Nerecunoasterea priorităţii pentru un nou soi va fi considerată ca şi cum cererea a fost depusa prima data la O.S.I.M. … REGULA 14Denumirea soiului(1) Soiul protejat va purta o denumire generica, care să permită identificarea acestuia pe piaţa. Denumirea este menţionată în brevetul de soi. … (2) Denumirea soiului va fi propusă de solicitant şi va fi transmisă la O.S.I.M. o dată cu cererea de brevet de soi, fiind completată pe un formular tip. … (3) De regula, denumirea soiului este alcătuită dintr-un cuvânt sau dintr-o combinaţie de cuvinte cu sau fără semnificaţie, la care se pot adauga litere sau cifre, astfel încât să poată fi diferenţiată de orice alta denumire a altui soi existent, cunoscut, protejat sau înscris într-un catalog de soiuri protejate ori de comerţ şi care aparţine unei specii sau subspecii, varietati, subvarietati de plante, inrudita îndeaproape cu soiul şi de rangul botanic cel mai scăzut pentru care se solicita protecţie. … (4) Denumirea noului soi nu trebuie să fie compusa numai din cifre, cu excepţia cazurilor recunoscute ca făcând parte din practica internationala de desemnare pentru denumirea acelei specii. … (5) Este interzisă pe teritoriul României, pe toată perioada de valabilitate a brevetului de soi, folosirea denumirii soiului protejat pentru desemnarea altui soi inrudit, care ar putea da naştere la confuzii cu privire la caracterele sale distincte. … (6) Interdicţia prevăzută la alin. (5) se menţine şi după expirarea perioadei de valabilitate a brevetului de soi, dacă exploatarea soiului continua sau dacă denumirea cade sub incidenţa art. 7 din lege. … (7) Orice persoană care oferă spre vânzare, vinde sau comercializează într-un alt mod material de înmulţire aparţinând soiului protejat este obligată sa folosească denumirea soiului. Aceasta dispoziţie se aplică şi pentru soiurile la care se referă prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) din lege. … (8) Dacă o cerere de brevet pentru acelaşi soi este depusa în România şi în alte state, soiul se înregistrează cu aceeaşi denumire, în afară de cazurile în care: … a) denumirea este apreciată de O.S.I.M. ca fiind nepotrivita pentru acest soi; … b) denumirea a fost folosită anterior de terţi pentru acel soi sau pentru un alt soi, creând confuzie pe piaţa autohtona. … În situaţiile prevăzute la lit. a) şi b) O.S.I.M. cere solicitantului sa propună o alta denumire pentru soiul candidat.(9) Înregistrarea denumirii unui soi va fi refuzată dacă va conţine un element de natura sa aducă atingere sau sa creeze un risc de confuzie cu o alta denumire comercială a altui soi sau a unei mărci ori a unui alt drept de proprietate industriala sau intelectuală protejat anterior. … (10) Dacă O.S.I.M. considera ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 15 din lege, denumirea propusă de solicitant pentru soiul candidat la protecţie este publicată în BOPI-SSPBS. … (11) În termen de 3 luni de la data publicării, orice persoană interesată poate formula obiecţii în scris şi motivat referitoare la denumirea soiului candidat. … (12) O.S.I.M. comunică obiecţiile solicitantului şi îl invita să depună observaţiile sale în termen de 30 de zile de la data primirii notificării. … (13) În termenul acordat de O.S.I.M., prevăzut la alin. (12), solicitantul poate transmite o noua propunere de denumire a soiului. … (14) Noua propunere de denumire a soiului va fi supusă examinării şi va fi publicată în BOPI-SSPBS, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute în anexa la lege. … (15) Când noua denumire a soiului nu este în conformitate cu prevederile art. 15 din lege, O.S.I.M. va notifica aceasta solicitantului, cerandu-i sa propună o alta denumire. Dacă solicitantul nu răspunde, cererea de brevet de soi va fi respinsă. … (16) Denumirea înregistrată va fi menţionată în brevetul de soi. … (17) O.S.I.M. radiază denumirea înregistrată, dacă: … a) se constată că a fost înregistrată cu nerespectarea cel puţin a uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (1)-(9) din lege; … b) solicitantul cere aceasta, demonstrand ca exista un interes legitim; … c) exista o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care interzice folosirea denumirii pentru acel soi. … (18) O.S.I.M. va informa solicitantul despre motivele radierii prevăzute la alin. (17) lit. a) sau c) şi îi va cere sa propună o noua denumire a soiului în termen de 30 de zile de la data primirii notificării. … (19) Denumirea propusă va fi supusă procedurii de examinare şi publicare. … (20) Orice persoană interesată, înainte de a depune o cerere de brevet de soi şi pentru a propune o denumire corecta pentru soiul candidat la protecţie, poate solicita la O.S.I.M. efectuarea unei cercetări documentare preliminare, cu plata taxelor prevăzute în anexa la lege. … REGULA 15Examinarea formala a cererii de brevet de soi(1) Examinarea formala a cererii de brevet de soi se face de către O.S.I.M. şi consta în a analiza dacă documentaţia depusa de solicitant satisface cerinţele art. 10 alin. (1)-(4) şi ale art. 12 din lege. … (2) O.S.I.M. examinează, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1)-(4) din lege, dacă: … a) solicitantul, persoana indreptatita la eliberarea brevetului de soi, este amelioratorul; … b) dreptul la eliberarea brevetului de soi aparţine mai multor amelioratori; … c) dreptul la eliberarea brevetului de soi aparţine în comun amelioratorului şi altei persoane, conform unei declaraţii scrise şi semnate de acestea; … d) amelioratorul fiind salariat şi creând soiul în timpul serviciului, dreptul la brevet aparţine unităţii al carei angajat este. … (3) O.S.I.M. examinează, în conformitate cu prevederile art. 12 din lege, dacă cererea de brevet de soi conţine: … a) numele/denumirea şi adresa/sediul solicitantului; … b) propunerea de denumire pentru noul soi; … c) taxonul botanic (denumirea în limba latina a genului, familiei, speciei, subspeciei sau varietatii căreia îi aparţine soiul), denumirea populara şi/sau comercială; … d) originea geografică a noului soi; … e) prezentarea noului soi în forma standardizata, conform normelor internaţionale pentru descrierea unui nou soi în funcţie de specia de apartenenţa; dacă aceasta nu este completa, solicitantului i se acordă doua luni pentru a o completa; … f) prioritatea anterioară a unei prime cereri pentru soiul ce face obiectul cererii de brevet de soi, dacă aceasta a fost revendicata, precum şi documentele de prioritate; şi … g) dacă cererea de brevet de soi este însoţită de dovada privind plata taxei de înregistrare a cererii; … h) dacă exista procura de reprezentare semnată de solicitant; … i) declaraţia prin care solicitantul declara pe propria răspundere că nu a comercializat noul soi în conformitate cu prevederile art. 6 din lege; … j) numele şi adresa amelioratorului sau ale amelioratorilor implicaţi în crearea sau descoperirea şi în dezvoltarea noului soi; … k) actul de cesiune a dreptului la eliberarea brevetului de soi, dacă este cazul; … l) alte documentaţii şi informaţii cu privire la provenienţă şi condiţiile de cultura pentru soiul candidat. … (4) Când după examinarea cererii de brevet de soi se constată că sunt îndeplinite prevederile art. 12 din lege, cererea de brevet de soi primeşte o dată de depozit reglementar, se înregistrează în RNCBS şi se notifica solicitantului. … (5) Cererile înregistrate se publică în BOPI-SSPBS în termen de maximum 3 luni de la data depozitului reglementar. … (6) Pentru fiecare soi candidat se publică specia şi denumirea soiului sau denumirea provizorie, data depunerii cererii, prioritatea invocată, unde este cazul, numele şi adresa solicitantului. … (7) Când cererea este incompleta, incorectă sau conţine neclaritati, O.S.I.M. notifica solicitantului neregulile şi îi acorda un termen de 30 de zile de la primirea notificării, pentru remedierea deficienţelor. … (8) Dacă solicitantul nu răspunde şi nici nu solicita o prelungire a termenului acordat pentru remedierea deficienţelor şi nu îşi completează descrierea standardizata în intervalul acordat, O.S.I.M. respinge cererea de brevet de soi. … REGULA 16Examinarea în fond a cererii de brevet de soi(1) Cererea de brevet de soi care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (1) din lege va fi examinata în fond pe baza informaţiilor transmise de solicitant, pentru a se constata dacă: … a) cererea se referă la un soi în înţelesul art. 2 lit. a) din lege; … b) soiul se încadrează în taxonul botanic declarat; … c) soiul candidat este nou conform prevederilor art. 6 din lege; … d) denumirea propusă de solicitant este corecta şi îndeplineşte prevederile art. 15 din lege. … (2) O.S.I.M. nu va lua o decizie de respingere a cererii de brevet de soi decât după notificarea către solicitant a motivelor respingerii, acordându-i un termen de maximum 3 luni pentru remedierea acestora. … (3) La cererea expresă a solicitantului termenul prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit de O.S.I.M. cu încă doua luni, conform prevederilor art. 17 alin. (3) din lege. … (4) Dacă cererea îndeplineşte cumulat prevederile art. 6, 10, 12 şi 16 din lege, O.S.I.M. hotărăşte începerea examinării tehnice, cerând solicitantului sa transmită materialul biologic de înmulţire necesar pentru efectuarea testelor de creştere. … (5) În cazul în care solicitantul nu răspunde în termenul acordat, O.S.I.M. respinge cererea de brevet de soi. … REGULA 17Examinarea tehnica a noului soi(1) I.S.T.I.S. sau autoritatea desemnată de M.A.A. examinează, în conformitate cu art. 18 din lege, dacă: … a) soiul candidat aparţine taxonului botanic declarat de solicitant şi identificat în cadrul examinării formale; … b) soiul este distinct, omogen şi stabil conform art. 7-9 din lege; … c) redactarea descrierii oficiale a noului soi este efectuată astfel încât să permită diferentierea acestuia de un alt soi cunoscut. … (2) Dacă solicitantul nu prezintă rezultatele testarii noului soi, efectuată de o alta autoritate competentă, recunoscută internaţional, se vor organiza teste de creştere autohtone, în vederea stabilirii distinctivitatii, omogenitatii şi stabilitatii: … a) de către I.S.T.I.S. sau de o alta autoritate desemnată în numele ei de M.A.A.; … b) de către solicitant, la cererea I.S.T.I.S. sau a O.S.I.M., pentru speciile rare pentru care nu exista colecţia de referinţa. … (3) În vederea desfăşurării corecte a testelor de creştere, solicitantul va furniza materiale informative cu privire la modul de cultura a soiului candidat. … (4) În situaţia în care nu au fost efectuate testări de către I.S.T.I.S. sau de autoritatea desemnată de M.A.A. ori de o autoritate recunoscută internaţional, O.S.I.M. poate hotărî acordarea protecţiei pe baza raportului tehnic efectuat de o alta autoritate competentă, dacă solicitantul este de acord sa cumpere acest raport tehnic, plătind taxa prevăzută în anexa la lege. … (5) În vederea efectuării testelor de creştere, solicitantul este obligat sa furnizeze, fără plata, material de înmulţire în cantităţile cerute de executantul testarilor şi sa notifice în scris atât autorităţii naţionale competente, cat şi O.S.I.M. cantitatea şi felul materialului de înmulţire transmis, precum şi data la care a fost livrat. … (6) În cazuri excepţionale durata de testare poate fi prelungită de I.S.T.I.S sau la cererea solicitantului, cu plata taxei legale prevăzute în anexa la lege. … (7) În cazul respingerii protecţiei şi al contestarii acestei decizii, solicitantul poate cere repetarea experimentarilor, cu plata taxei de verificare a testelor de creştere, prevăzută în anexa la lege. … (8) Pe baza experimentarilor practice efectuate I.S.T.I.S. elaborează un raport tehnic care trebuie să conţină caracterele morfologice şi fiziologice relevante care fac soiul distinct, omogen şi stabil faţă de orice alt soi notoriu cunoscut aparţinând aceluiaşi taxon botanic. … (9) Raportul tehnic efectuat de o autoritate internationala sau de ameliorator se poate supune analizei formale a autorităţii naţionale competente, în vederea validării sau invalidării acestuia. … (10) Dacă O.S.I.M. constata ca testele sunt invalidate de autoritatea naţionala competenţa, notifica solicitantului rezultatul, acordându-i un termen de 3 luni pentru răspuns. La expirarea acestui termen, dacă solicitantul nu va răspunde, O.S.I.M. ia hotărârea de respingere a cererii de brevet de soi şi o publică în BOPI-SSPBS. … (11) Pe întreaga perioadă de examinare a noului soi O.S.I.M. şi autoritatea naţionala competenţa se vor informa reciproc despre stadiul examinării cererii de brevet de soi, în vederea acordării protecţiei. … (12) Hotărârea de respingere a cererii de brevet de soi poate fi contestată de solicitant la comisia de reexaminare a O.S.I.M. în termen de 3 luni de la comunicare. Contestaţia va fi formulată în scris, va fi motivată şi se va plati taxa prevăzută în anexa la lege. … (13) Comisia de reexaminare hotărăşte, după caz: … a) admiterea contestaţiei şi acordarea brevetului pentru soiul candidat; … b) admiterea contestaţiei şi retransmiterea cererii de brevet de soi pentru examinarea în fond, iar dacă este cazul, refacerea testelor de creştere; … c) respingerea contestaţiei şi menţinerea hotărârii de respingere a cererii de brevet de soi. … (14) Hotărârile luate de comisia de reexaminare se înscriu în RNCBS şi se publică în BOPI-SSPBS. … REGULA 18Testarea noului soi(1) Autoritatea naţionala competenţa, în funcţie de specia căreia îi aparţine soiul, organizează şi conduce teste de creştere cu mijloace proprii şi poate să ia în considerare şi/sau sa inspecteze culturile şi testele efectuate de ameliorator şi/sau de solicitant şi sa aprecieze dacă soiul în cauza îndeplineşte condiţiile de distinctivitate, omogenitate şi stabilitate. … (2) Metodologia de conducere a testelor de creştere este stabilită de M.A.A. împreună cu O.S.I.M., pe baza normelor existente pe plan internaţional, prezentate în forma standardizata şi completate cu normele naţionale existente pentru analizarea soiurilor introduse în lista oficială a soiurilor sau cu cele considerate specifice condiţiilor pedoclimatice ale tarii, pentru fiecare specie. … (3) În cazul efectuării testelor de creştere conform art. 19 alin. (3) din lege, O.S.I.M. împreună cu autoritatea naţionala competenţa stabilesc cantitatea de material de înmulţire necesară pentru organizarea experimentarilor, locul şi adresa la care trebuie transmise de către solicitant. … (4) O.S.I.M. şi/sau I.S.T.I.S. ori autoritatea desemnată de M.A.A., în vederea organizării şi desfăşurării în bune condiţii a examinării tehnice, pot cere solicitantului informaţii, materiale şi documente pentru aceasta, acordând un termen pentru transmiterea lor. … (5) Dacă solicitantul nu răspunde la cererile prevăzute la alin. (4) în termenul acordat şi nici nu cere o amânare în care să prezinte o motivatie temeinica, cererea de brevet de soi se respinge. … (6) Solicitantul are dreptul pe perioada de testare, oricând, la solicitarea sa expresă, să poată vizita culturile experimentale efectuate, în vederea stabilirii distinctivitatii, omogenitatii şi stabilitatii pentru soiul sau. … REGULA 19Hotărârile O.S.I.M.(1) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 7-9 şi la art. 16 din lege, O.S.I.M. ia hotărârea de acordare a brevetului de soi şi o publică în BOPI. În caz contrar noul soi se considera necalificat pentru protecţie şi cererea de brevet de soi va fi respinsă. … (2) Hotărârea de respingere nu se ia înainte ca O.S.I.M. sa transmită solicitantului în scris motivele respingerii cererii de brevet de soi şi sa îi acorde un termen de cel puţin 3 luni pentru a formula un răspuns. Pentru motive întemeiate solicitantul poate cere o amânare în vederea formulării unui răspuns pertinent. … (3) În termen de 3 luni de la data publicării orice persoană interesată poate formula în scris şi motivat obiecţii la acordarea brevetului de soi şi poate cere revocarea, cu condiţia plăţii taxei de revocare prevăzute în anexa la lege. … (4) O dată devenită publică, descrierea oficială poate fi adaptată de către titular sau de către O.S.I.M. pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului de soi, fără ca întinderea protecţiei să fie afectată, dacă evoluţia cunoştinţelor agrobiologice şi/sau metodologice de descriere a soiului o cere. Adaptarile se fac de către O.S.I.M. numai după ce s-a cerut acordul titularului şi au avut loc consultări reciproce. Adaptarile descrierii oficiale se publică în BOPI-SSPBS. … (5) Contestaţiile se soluţionează de comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M., acestea fiind depuse şi formulate, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) din lege, în termen de 3 luni de la publicarea hotărârilor luate. … REGULA 20Protecţia provizorie(1) Solicitantul cererii de brevet de soi poate cere sa li se interzică terţilor să efectueze actele prevăzute la art. 27 din lege numai după publicarea cererii de brevet de soi, în termenul prevăzut la art. 16 alin. (3) din lege. … (2) În cazul în care cererea de brevet de soi a fost respinsă, solicitantul nu beneficiază de drepturile prevăzute la art. 27 din lege. … REGULA 21Prelungirea termenului limita(1) Solicitantul poate cere prelungirea termenului de examinare până la maximum un an. … (2) Prelungirea termenului de examinare se face printr-o cerere scrisă transmisă la O.S.I.M., în care se vor preciza motivele, şi care va fi însoţită de plată taxei prevăzute în anexa la lege, în funcţie de procedura la care se referă. … REGULA 22Retragerea cererii de brevet de soi(1) Solicitantul poate să retragă cererea de brevet de soi depusa la O.S.I.M. în orice moment până la luarea hotărârii de acordare a brevetului de soi. … (2) Dacă procedura de examinare tehnica a soiului a început, taxele de examinare nu se restituie solicitantului. … (3) Retragerea cererii de brevet de soi de către solicitant se face prin depunerea unei notificări la O.S.I.M. … REGULA 23Revocarea hotărârii de acordare a brevetului de soi(1) Hotărârea de acordare a brevetului de soi se publică în BOPI-SSPBS. … (2) În termen de 3 luni de la data publicării orice persoană interesată poate cere revocarea hotărârii numai pentru următoarele obiecţii: … a) soiul nu este nou; … b) soiul nu este distinct; … c) soiul nu este omogen; … d) soiul nu este stabil; … e) solicitantul nu este persoana indreptatita la protecţie; … f) denumirea soiului nu este corespunzătoare sau încalcă unele drepturi anterioare. … Cererea de revocare se face în scris, motivat, şi va fi însoţită de dovada privind plata taxei de examinare a acesteia, prevăzută de lege, şi de documente în susţinerea revocării.(3) În termen de maximum 3 luni de la depunere comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M. va analiza cererea de revocare şi va lua o hotărâre cu privire la soiul candidat. … (4) În vederea luării unei decizii O.S.I.M. poate solicita persoanei care a formulat cererea de revocare documente şi informaţii suplimentare cu privire la soiul în cauza. … (5) În cazul în care cererea de revocare se întemeiază pe neîndeplinirea condiţiei de distinctivitate, omogenitate şi/sau stabilitate, comisia de reexaminare poate solicita repetarea testelor de către I.S.T.I.S. sau de o alta autoritate desemnată de M.A.A. … (6) Comisia de reexaminare poate solicita analizarea soiului candidat de către experţi atestaţi în culturile respective. … (7) În aceste cazuri solicitantul va fi informat de către O.S.I.M. ca a fost formulată o cerere de revocare şi i se va acorda un termen pentru răspuns. … (8) În cazul repetarii testelor de creştere solicitantul va putea inspecta loturile de cultura pentru a-şi putea susţine soiul. … (9) În termen de 15 zile de la pronunţare hotărârea comisiei de reexaminare va fi comunicată atât solicitantului, cat şi persoanei care a cerut revocarea. … (10) Hotărârile rămase definitive şi irevocabile se publică în BOPI-SSPBS în termen de 30 de zile şi sunt supuse căilor de atac prevăzute la art. 38 din lege. … REGULA 24Eliberarea brevetului de soi şi înregistrarea denumirii soiului(1) Dacă după examinarea soiului se stabileşte ca acesta îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 5 din lege şi ca solicitantul este îndreptăţit la eliberarea brevetului de soi, comisia de examinare din cadrul O.S.I.M. hotărăşte acordarea brevetului de soi. În termen de 6 luni de la publicarea hotărârii în BOPI-SSPBS directorul general al O.S.I.M. eliberează un brevet de soi la care se anexează descrierea oficială a soiului protejat. … (2) Soiul protejat este înscris în RNBSP, acesta fiind deschis terţilor pentru inspectarea publică contra taxei de inspectare prevăzute în anexa la lege. … (3) Când cererea de brevet de soi este depusa la O.S.I.M. de doi sau de mai mulţi solicitanţi, brevetul de soi însoţit de descrierea oficială se eliberează primului solicitant, ceilalţi fiind îndreptăţiţi sa primească câte un duplicat, cu condiţia plăţii taxei prevăzute în anexa la lege. … +
Capitolul 5REGULA 25Durata protecţiei soiului(1) Durata protecţiei soiului este de 25 ani de la data eliberării brevetului de soi. … (2) Durata protecţiei pentru noile soiuri de pomi fructiferi, viţă de vie şi arbori ornamentali, incluzând şi speciile silvice, este de 30 de ani de la data eliberării brevetului de soi. … (3) Pe întreaga durata a protecţiei soiului solicitantul va achită taxele anuale de menţinere în vigoare a brevetului de soi la termenele prevăzute în anexa la lege. … +
Capitolul 6Dreptul titularului brevetului de soiREGULA 26Dreptul exclusiv al titularului brevetului de soiÎn aplicarea prevederilor art. 27 din lege titularul brevetului de soi beneficiază de dreptul exclusiv de exploatare a noului soi şi poate interzice terţilor să efectueze fără autorizaţia sa următoarele acte: producerea şi reproducerea materialului biologic în vederea inmultirii, condiţionarea în scopul inmultirii, oferirea spre vânzare sau vânzarea, exportul ori importul şi depozitarea, în aceste scopuri.REGULA 27Excepţii de la dreptul exclusiv al titularului de brevet de soiOrice persoană interesată, în conformitate cu art. 28 din lege, poate să efectueze fără autorizaţia titularului următoarele acte:a) folosirea soiului protejat în scop personal şi necomercial, de exemplu de către un fermier pentru necesităţile familiale sau de către un amator în gradina sa; … b) folosirea soiului protejat în scopuri experimentale şi în procesul de ameliorare care permite continuarea folosirii soiurilor protejate şi asigurarea continuării muncii de creare de noi soiuri. … REGULA 28Epuizarea dreptului titularului brevetului de soi(1) În sensul art. 29 din lege, actele care se referă la orice material din soiul protejat nu sunt considerate o încălcare a dreptului titularului pentru soiul protejat sau pentru un soi acoperit de prevederile art. 27 din lege, dacă a fost vândut sau comercializat de titular ori cu consimţământul acestuia. … (2) Este considerat material, conform alin. (1): … a) materialul de înmulţire de orice fel; … b) plantele întregi sau părţile de plante; şi … c) orice produs obţinut direct din materialul recoltat. … +
Capitolul 7Încetarea efectelor brevetului de soiREGULA 29Anularea brevetului de soi(1) Persoana interesată poate solicita la O.S.I.M., oricând în perioada de protecţie a soiului, anularea brevetului de soi pentru oricare dintre motivele prevăzute la art. 30 alin. (2) din lege. … (2) Cererea de anulare a brevetului de soi va fi prezentată comisiei de reexaminare din cadrul O.S.I.M., în scris, motivată şi însoţită de documente de sustinere a anulării, precum şi de dovada privind plata taxei legale. … (3) Comisia de reexaminare va anula brevetul de soi, dacă: … a) persoana interesată dovedeşte ca la data depunerii cererii de brevet de soi acesta nu îndeplinea condiţia de noutate în înţelesul art. 6 din lege; … b) persoana interesată dovedeşte ca soiul nu era distinct în înţelesul art. 7 din lege; … c) soiul nu era omogen în conformitate cu prevederile art. 8 din lege; … d) soiul nu era stabil în conformitate cu prevederile art. 9 din lege la data acordării brevetului de soi; … e) constata, pe baza notificării transmise de persoana interesată, ca solicitantul nu era îndreptăţit la protecţie. … (4) Dacă o transmitere de drepturi asupra unui soi a avut loc şi brevetul de soi a fost eliberat cu nerespectarea art. 10 alin. (1) din lege, O.S.I.M. anulează brevetul de soi acordat şi eliberează un alt brevet de soi persoanei căreia i-a fost transmis dreptul la brevet de soi. … (5) Comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M. nu ia nici o hotărâre înainte de a-i comunică solicitantului ca a fost depusa o cerere de anulare a brevetului de soi şi de a-i da posibilitatea acestuia să îşi prezinte punctul de vedere în faţa comisiei. … (6) Hotărârea comisiei de reexaminare se comunică părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi este supusă căilor de atac prevăzute la art. 38 din lege. … (7) Hotărârea de anulare a brevetului de soi, definitivă şi irevocabilă, se înscrie în RNBSP şi se publică în BOPI-SSPBS. … (8) Brevetul de soi se considera anulat începând cu data la care s-a depus cererea de brevet de soi la O.S.I.M. … REGULA 30Decăderea din drepturi a titularului brevetului de soi(1) O.S.I.M. nu va proceda la decăderea titularului din drepturi decât după notificarea către titular a neîndeplinirii uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (1) din lege şi după acordarea unui termen de 3 luni pentru răspuns. … (2) Dacă titularul nu răspunde în termenul acordat şi nici nu cere o prelungire a termenului în vederea remedierii deficienţelor, O.S.I.M. decade titularul din drepturile conferite de brevetul de soi, înscrie decăderea în RNBSP şi o publică în BOPI-SSPBS, aceasta producand efecte de la data înscrierii. … (3) Titularul beneficiază de un termen de 6 luni de la publicarea decăderii din drepturi pentru a cere revalidarea brevetului de soi după remedierea deficienţelor şi achitarea taxei anuale aferente. … (4) Cererea de revalidare a brevetului de soi se depune la O.S.I.M. şi va fi soluţionată de comisia de reexaminare, în funcţie de motivul pentru care titularul a fost decăzut din drepturi. … (5) Hotărârile comisiei de reexaminare, referitoare la cererea de revalidare a brevetului de soi, se comunică titularului în termen de 15 zile de la pronunţare şi pot fi supuse căilor de atac prevăzute la art. 38 din lege. … (6) Hotărârile de revalidare, definitive şi irevocabile, se publică în BOPI-SSPBS. … (7) Săvârşirea de către terţi a actelor prevăzute la art. 27 din lege, respectiv exploatarea soiului în scopuri comerciale în perioada dintre decăderea titularului din drepturi şi revalidarea brevetului de soi, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (5) din lege, nu constituie o încălcare a drepturilor titularului. … REGULA 31Renunţarea la brevetul de soi(1) Renunţarea la brevetul de soi se face printr-o declaraţie scrisă, depusa la O.S.I.M., semnată de titular. … (2) Titularul, înainte de a renunţa la brevetul de soi, va comunică amelioratorului intenţia de renunţare. … (3) Amelioratorul are dreptul sa ceara titularului transmiterea drepturilor asupra brevetului de soi, iar titularul are obligaţia de a acorda acest drept. … (4) Renunţarea la brevetul de soi sau, dup caz, transmiterea dreptului asupra soiului protejat produce efecte de la data înscrierii în RNBSP. … +
Capitolul 8Exploatarea soiului protejatREGULA 32Menţinerea soiului protejat(1) La cerere titularul va furniza O.S.I.M., I.S.T.I.S. sau autorităţii desemnate de M.A.A., într-o perioadă prestabilita, esantioane din soiul protejat sau, unde este necesar, componente ale acestuia. … (2) O.S.I.M. poate solicita titularului sa menţină şi sa conserve mostre de material de înmulţire în numele O.S.I.M., I.S.T.I.S. sau al autorităţii desemnate de M.A.A. … (3) La cererea O.S.I.M. titularul este obligat sa furnizeze material de înmulţire în vederea verificării dacă a fost menţinut corespunzător sau dacă soiul protejat mai satisface condiţiile de distinctivitate, omogenitate sau stabilitate. … (4) Titularul este obligat sa transmită, la cererea O.S.I.M., informaţii şi documente în vederea verificării existenţei soiului protejat. … (5) Nerespectarea cererilor formulate de O.S.I.M. şi/sau de I.S.T.I.S. ori de autoritatea desemnată de M.A.A. atrage şi decăderea titularului din drepturile conferite de brevetul de soi, conform prevederilor art. 31 alin. (1) lit. a) din lege. … REGULA 33Transmiterea drepturilor asupra soiului(1) Transmiterea drepturilor asupra soiului se face conform art. 34 din lege şi poate fi totală sau parţială. … (2) În cazul soiurilor protejate, dependente de alte soiuri protejate, transmiterea drepturilor este posibila numai în totalitate, cu acordul titularului primului soi protejat. … (3) Cererea de înscriere a transmiterii dreptului va fi depusa la O.S.I.M. şi va fi însoţită, după caz, de următoarele documente: … a) contract de cesiune; … b) contract de licenţă; … c) act de succesiune legală/testamentară; … d) alte documente care să dovedească transferul către un nou titular. … (4) Transmiterea drepturilor nu va afecta drepturile obţinute de terţi anterior transmiterii. … (5) Cesiunea sau licenta se înscrie în RNCBS sau în RNBSP, după caz, o dată cu publicarea în BOPI-SSPBS, şi produce efecte faţă de terţi de la data înscrierii. … (6) Înscrierea în registrele prevăzute la alin. (5) se face cu condiţia plăţii taxei prevăzute în anexa la lege. … REGULA 34Contractul de cesiuneCesiunea se va face în scris, printr-un contract de cesiune în care se vor menţiona datele de identificare a amelioratorului şi a persoanei căreia i s-a cesionat dreptul, obiectul cesiunii, data şi semnăturile părţilor interesate, prezentate în forma autentică.REGULA 35Contractul de licenţă(1) Licenta poate fi exclusiva, când se acordă unei singure persoane, sau neexclusiva, când se acordă mai multor persoane interesate. … (2) În cazul contractului de licenţă exclusiva titularul acorda licentiatului dreptul exclusiv de exploatare a soiului protejat. … (3) Licenta exclusiva se acordă pentru o anumită perioada. … (4) Persoana care a primit un contract de licenţă neexclusiva de la titular nu are dreptul sa acorde altor persoane un drept de exploatare asupra soiului pentru care a încheiat contractul de licenţă neexclusiva. … (5) Licenta neexclusiva se poate înscrie în RNBSP, la cerere, cu plata taxei prevăzute în anexa la lege. … (6) La solicitarea titularului şi cu plata taxei legale, O.S.I.M. publică oferta de acordare a licenţelor de exploatare în BOPI, indicând soiul protejat şi datele de identificare a titularului, pentru a fi contactat de persoanele interesate în obţinerea licenţei. … REGULA 36Licenta obligatorie(1) Orice persoană interesată poate depune la O.S.I.M. o cerere pentru acordarea unei licenţe obligatorii, în condiţiile prevăzute la art. 37 din lege. … (2) Cererea de acordare a licenţei obligatorii trebuie să conţină datele de identificare a solicitantului, motivul pentru care solicită acordarea licenţei obligatorii, documente care să dovedească faptul ca are competenţa, condiţii materiale şi facilităţi pentru exploatarea corespunzătoare a soiului protejat pentru care solicită licenta obligatorie. … (3) Cererea de acordare a licenţei obligatorii trebuie să fie însoţită de dovada privind plata taxei prevăzute în anexa la lege. … (4) Licenta obligatorie conferă licentiatului un drept neexclusiv de exploatare a soiului protejat. … (5) Licenta obligatorie fiind neexclusiva permite titularului brevetului de soi sa exploateze în continuare noul soi şi/sau sa acorde licenţe de exploatare unor terţi. … (6) O.S.I.M. va acorda licenţe obligatorii de exploatare, la cererea unei persoane interesate, numai după o analiza temeinica, putând solicita avizul organizaţiilor profesionale specializate. … (7) Comisia de reexaminare va stabili condiţiile de exploatare a soiului protejat, durata licenţei obligatorii, precum şi drepturile băneşti cuvenite titularului de brevet de soi. … (8) Nerespectarea condiţiilor de către beneficiarul licenţei obligatorii poate atrage retragerea licenţei de către O.S.I.M. … (9) Licenta obligatorie poate fi retrasă şi la cererea titularului de brevet de soi, pentru motive întemeiate. … (10) Retragerea licenţei obligatorii se face de O.S.I.M. prin comisia de reexaminare. … (11) O.S.I.M. poate prelungi licenta obligatorie, dacă exista în continuare un interes public şi se menţine situaţia pentru care a fost iniţial acordată. … (12) Hotărârile de acordare sau de retragere a licenţei obligatorii se comunică părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare, se publică în BOPI-SSPBS şi sunt supuse căilor de atac prevăzute la art. 38 din lege. … +
Capitolul 9Apărarea drepturilorREGULA 37Hotărârile O.S.I.M.(1) Toate hotărârile luate de O.S.I.M. pot fi contestate la comisia de reexaminare în termen de 3 luni de la comunicare. … (2) Contestaţiile, cererile de revocare, de anulare sau de revalidare a brevetului de soi trebuie să fie formulate în scris şi motivat, însoţite de acte doveditoare şi de dovada privind plata taxei legale. … (3) Comisia de reexaminare va avea o alta componenta decât comisia de examinare şi va fi formată dintr-un preşedinte şi din 2 sau 4 membri, în funcţie de motivele expuse în aceste cereri, în componenta sa fiind numiţi atât experţi ai M.A.A., cat şi ai O.S.I.M., după caz; un membru al comisiei va fi consilier juridic din cadrul O.S.I.M. … (4) Membrii comisiei de reexaminare vor fi aprobaţi prin ordin al directorului general al O.S.I.M. … (5) Comisia de reexaminare va analiza cererile în interval de maximum 3 luni de la depunerea acestora la O.S.I.M. … (6) Pentru cazuri speciale, justificate, care necesita eventuale repetari ale testelor de creştere în vederea soluţionării lor, termenul de luare a hotărârilor se poate prelungi. … +
Capitolul 10REGULA 38Competente(1) În aplicarea art. 44 alin. (2) din lege O.S.I.M. are următoarele competente: … a) înregistrează cererile de brevet de soi; … b) publică cererile de brevet de soi, cu data de depozit, în BOPI-SSPBS; … c) examinează formal şi în fond cererile de brevet de soi, în conformitate cu regulile 15 şi 16; … d) transmite cererea de brevet de soi examinata formal şi în fond, admisă, autorităţii naţionale competente pentru validare, atunci când solicitantul depune rezultate ale examenului tehnic sau pentru organizarea de teste de creştere în vederea stabilirii distinctivitatii, omogenitatii şi stabilitatii soiului candidat; … e) acorda şi eliberează brevetele de soi şi stabileşte descrierea finala pe baza rezultatelor transmise în forma standardizata de către I.S.T.I.S. sau de autoritatea competentă desemnată de M.A.A.; … f) organizează şi gestionează RNCBS şi RNBSP. … (2) O.S.I.M. editează la intervale regulate BOPI-SSPBS, în care sunt cuprinse toate informaţiile cu privire la cererile de brevete de soi şi brevetele de soi acordate. … (3) O.S.I.M. publică în BOPI următoarele informaţii: … a) cererile de brevete de soi; … b) cererile de denumire a soiurilor; … c) denumirile înregistrate pentru soiurile protejate; … d) retragerile de cereri de brevete de soi; … e) respingerile de cereri de brevete de soi; … f) acordarile de brevete de soi; … g) schimbările de persoane, respectiv de solicitanţi şi de titulari; … h) schimbarea mandatarilor autorizaţi; … i) decăderile de brevete de soi; … j) licenţe; … k) alte modificări şi observaţii. … (4) Informaţiile de mai sus se vor inregistra şi în forma electronică pe CD, în vederea asigurării schimbului de informaţii cu oficiile şi administraţiile naţionale din alte tari şi cu organizaţiile şi organismele internaţionale de specialitate. … (5) O.S.I.M. împreună cu M.A.A. stabilesc pentru fiecare specie caracteristicile ce trebuie înscrise în chestionarul tehnic şi în descrierea standard, parte integrantă a cererii de brevet de soi, depusa la O.S.I.M. în vederea examinării şi acordării protecţiei pentru un nou soi. … (6) În vederea reprezentării solicitanţilor de către mandatarii autorizaţi în procedurile de examinare, O.S.I.M. împreună cu M.A.A. organizează cursuri de pregătire şi îi atesta în aceasta calitate. … (7) M.A.A., în aplicarea art. 18 şi 19 din lege, are următoarele competente: … a) stabileşte metodologia de conducere a testelor de creştere şi de organizare a experientelor în camp şi/sau în sere, în conformitate cu experienta existenta în ţara şi cu normele internaţionale; … b) stabileşte fluxul de examinare tehnica a soiurilor de plante; … c) cooperează cu O.S.I.M., cu asociaţia naţionala a amelioratorilor, cu deţinătorii de brevete de soi, cu asociaţiile producătorilor de seminţe şi de alte materiale de înmulţire şi cu alte organisme prevăzute la art. 44 alin. (3) lit. b) din lege; … d) stabileşte diferite criterii de apreciere a noilor soiuri şi a modificării metodologiilor de lucru şi solicita experţi sau cercetători-amelioratori pentru speciile la care este necesară elaborarea metodologiilor de conducere a testelor de creştere şi de identificare a noilor soiuri de plante; … e) desemnează pentru comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M. experţi de culturi, în cazurile în care motivele contestaţiilor sunt legate de examinarea tehnica a soiului candidat. … REGULA 39Termene(1) Termenele stabilite pe zile cuprind zilele calendaristice şi nu includ nici ziua când a început termenul şi nici ziua când s-a împlinit acesta. Termenele stabilite pe luni se împlinesc în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare. … (2) Termenul care începe la data de 29, 30 sau 31 a lunii şi se împlineşte într-o luna care nu are asemenea zi se va considera împlinit în prima zi a lunii următoare. … (3) Termenul care se împlineşte într-o zi de sărbătoare legală sau într-o zi nelucrătoare se va prelungi până la sfârşitul primei zile lucrătoare. … (4) Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedura, înţelegandu-se prin această dată la care actul emis de O.S.I.M. a fost primit de solicitant, de titular sau de mandatar, după caz. Aceasta data se confirma cu ştampila oficiului poştal receptor. … (5) Actele de procedura trimise la O.S.I.M. prin posta se considera îndeplinite în termen, dacă au fost predate la oficiul poştal înainte de împlinirea termenului. … (6) Neîndeplinirea actelor de procedura în termenele notificate de O.S.I.M. nu atrage sancţiunile prevăzute în lege, dacă solicitantul dovedeşte ca a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voinţa lui şi dacă îndeplineşte procedura într-un termen de doua luni de la încetarea cauzei. … REGULA 40Formulare(1) În procedurile în faţa O.S.I.M. se vor utiliza formulare tip. … (2) O.S.I.M. furnizează la cerere formularele prevăzute la alin. (1). … REGULA 41Registrul naţional al cererilor de brevete de soiuriÎn RNCBS se înscriu următoarele elemente:a) numărul cererii; … b) specia, taxonul botanic şi denumirea; … c) data de depozit; … d) numele şi adresa solicitantului; … e) numele şi adresa amelioratorului; … f) numele şi adresa mandatarului; … g) modificări în situaţia juridică. … REGULA 42Registrul naţional al brevetelor de soiuri protejateÎn RNBSP se înscriu următoarele elemente:a) data şi numărul cererii depuse la O.S.I.M.; … b) data de prioritate; … c) data de depozit; … d) numele şi adresa solicitantului; … e) statul pe teritoriul căruia solicitantul îşi are domiciliul; … f) numele şi adresa mandatarului; … g) numele şi adresa amelioratorului; … h) taxonul botanic; … i) denumirea definitivă a soiului; … j) numele/denumirea şi adresa/sediul titularului; … k) modificări privind adresa şi numele titularului; … l) orice modificare şi transmitere de drepturi; … m) plata taxelor de eliberare şi de menţinere în vigoare a brevetului de soi; … n) titularul brevetului de soi; … o) declaraţia titularului de renunţare la brevetul de soi; … p) hotărârea de anulare sau hotărârea de decădere a titularului din drepturi, după caz. … ––-