de organizare şi functionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor(actualizat până la data de 9 iulie 2003*)
–––––-*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 5 iunie 2002. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 9 iulie 2003 cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 762 din 3 iulie 2003. +
Capitolul 1Dispozitii generale +
Articolul 1(1) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor, denumit în continuare Oficiu, înfiinţat în baza Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sanctionarea spalarii banilor, denumita în continuare lege, se organizeaza şi funcţionează ca organ de specialitate, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru. … (2) Sediul Oficiului este în municipiul Bucureşti, Splaiul Independentei nr. 202A, et. 8, sectorul 6. … ––––-Alin. (1) al art. 1 a fost modificat prin pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 762 din 3 iulie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 9 iulie 2003. +
Articolul 2Oficiul are ca obiect de activitate prevenirea şi combaterea spalarii banilor, scop în care primeste, analizeaza, prelucreaza informaţii şi sesizeaza autorităţile abilitate prin lege. +
Articolul 3(1) Oficiul este condus de un presedinte cu rang de secretar de stat, numit de Guvern din randul membrilor Oficiului. Preşedintele Oficiului are şi calitatea de ordonator principal de credite. … (2) Oficiul este format din cate un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne, Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, Băncii Naţionale a României, Asociaţiei Române a Băncilor şi Curtii de Conturi, numiti în functii pe o perioadă de 5 ani, prin hotărâre a Guvernului. Membrii Oficiului indeplinesc functii de demnitate publică. … (3) Plenul Oficiului, constituit conform art. 19 alin. (6) din Legea nr. 21/1999*), cu modificările ulterioare, este structura deliberativa şi de decizie a Oficiului. … (4) Personalul angajat al Oficiului cuprinde personal de specialitate, personal auxiliar de specialitate şi personal care ocupa functii specifice sectorului bugetar şi este format din analisti financiari, asistenti analisti, functionari publici şi personal contractual. … (5) Numărul maxim de posturi este de 84. … (6) Oficiul îşi constituie aparat propriu la nivel central. … ––––-*) Legea nr. 21/1999 a fost abrogata de art. 31 din LEGEA nr. 656 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 12 decembrie 2002. +
Articolul 4(1) Structura organizatorica a Oficiului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament. … (2) În cadrul acesteia, prin decizie a Plenului Oficiului, se pot organiza servicii, birouri şi compartimente. … +
Capitolul 2Atribuţiile Oficiului +
Articolul 5Pentru indeplinirea obiectului sau de activitate Oficiul are urmatoarele atribuţii principale:a) primeste date şi informaţii de la persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 8 şi 17 din Legea nr. 21/1999*), cu modificările ulterioare, referitoare la operaţiuni şi tranzactii efectuate în lei şi/sau valuta; … b) analizeaza şi prelucreaza datele şi informaţiile primite; … c) examineaza din proprie iniţiativă cazurile care intră în sfera sa de competenţa; … d) solicita oricarei institutii competente furnizarea de date şi informaţii necesare în vederea indeplinirii obiectului sau de activitate; … e) colaboreaza cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Banca Naţionala a României, Curtea de Conturi, Asociaţia Română a Băncilor, Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor şi Camera de Comert şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti; … f) coopereaza şi promovează schimbul de informaţii şi experiente cu instituţiile straine care au functii asemanatoare şi cu instituţiile internationale europene şi regionale care au atribuţii în domeniul spalarii banilor; … g) emite, în condiţiile legii, decizii de suspendare a efectuării tranzactiilor asupra cărora exista suspiciunea ca ar avea drept scop spalarea banilor; … h) informeaza Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie în cazurile prevăzute de lege; … i) întocmeşte şi actualizeaza liste cuprinzand persoane fizice şi juridice suspecte de savarsirea sau finantarea actelor de terorism, care se transmit Ministerului Finanţelor Publice conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea şi combaterea utilizarii sistemului financiar-bancar în scopul finantarii de acte de terorism; … j) constata contraventiile savarsite în domeniul sau de activitate şi aplica sanctiunile stabilite de lege, prin persoane desemnate în acest scop; … k) urmareste aplicarea unitara a dispoziţiilor legale din sfera sa de activitate, prin emitere de decizii; … l) urmareste aplicarea efectiva a deciziilor proprii; … m) face propuneri Guvernului şi organelor administraţiei publice centrale pentru adoptarea de măsuri în scopul prevenirii şi combaterii spalarii banilor, avizeaza proiectele de acte normative care au legătură cu domeniul sau de activitate; … n) organizeaza programe speciale de instruire a persoanelor fizice şi a reprezentantilor persoanelor juridice prevăzute la art. 8 din Legea nr. 21/1999*), cu modificările ulterioare, precum şi a personalului propriu; … o) întocmeşte raport de activitate, anual sau atunci când Guvernul hotaraste, şi realizează studii, analize şi sinteze privind domeniul sau de activitate; … p) stabileste forma rapoartelor pentru tranzactiile care pot fi legate de spalarea banilor; … r) elaboreaza, negociaza şi incheie conventii, protocoale, înţelegeri cu instituţiile similare din alte tari, în limita mandatului dat de Guvern. … –––––*) Legea nr. 21/1999 a fost abrogata de art. 31 din LEGEA nr. 656 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 12 decembrie 2002. +
Capitolul 3Organizarea şi functionarea Oficiului +
Articolul 6Organizarea, structura şi procedurile de functionare ale Oficiului trebuie să asigure realizarea atribuţiilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament. +
Articolul 7(1) Preşedintele reprezinta Oficiul în relatiile cu autorităţile legislative, judiciare şi administrative, precum şi cu persoanele fizice şi juridice din tara şi din strainatate, inclusiv cu organismele şi organizaţiile internationale. … (2) Preşedintele reprezinta Oficiul ca persoana juridica şi îl angajează patrimonial, prin semnatura sa, în raporturile cu tertii. … (3) Preşedintele conduce sedintele Plenului Oficiului şi controlează aplicarea efectiva a deciziilor adoptate, dispunand măsuri adecvate. … (4) Preşedintele poate delega puteri de reprezentare şi altor membri ai Plenului Oficiului. … (5) Preşedintele emite ordine de angajare şi de incetare a raporturilor de muncă, aproba transferul şi aplica sanctiunile disciplinare prevăzute de lege pentru personalul angajat al Oficiului. … +
Articolul 8(1) Sedintele Plenului Oficiului se desfăşoară în prezenta a cel puţin 4 membri. Deciziile Plenului Oficiului se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. … (2) Membrii Oficiului asigura şi coordonează colaborarea cu instituţiile ai caror reprezentanti sunt. … (3) Plenul Oficiului dezbate şi, după caz, decide asupra: … a) rapoartelor privind tranzactii suspecte, inclusiv asupra eventualelor obiectii formulate la acestea, şi decide asupra masurilor care se impun; … b) suspendarii efectuării tranzactiilor pentru 24 de ore şi asupra formulării cererii de prelungire a suspendarii, adresata Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie; … c) informării Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie în cazurile în care exista date şi indicii temeinice referitoare la spalarea banilor; … d) listelor cuprinzand persoanele suspecte de savarsirea actelor de terorism sau de finanţare a organizaţiilor teroriste; … e) punctelor de vedere, recomandarilor şi avizelor de formulat privind aplicarea prevederilor legale în materie; … f) categoriilor de înţelegeri, deciziilor de asociere şi practicilor concertate propuse pentru adoptare; … g) proiectelor de reglementari în vederea propunerii spre aprobare instituţiilor abilitate; … h) raportului de activitate; … i) proiectului bugetului propriu de venituri şi cheltuieli; … j) elaborarii, adoptarii şi actualizarii strategiilor şi programelor de prevenire şi combatere a spalarii banilor; … k) stabilirii criteriilor de selectare, promovare şi de pregatire profesionala a personalului; … l) elaborarii şi actualizarii formelor de colaborare cu autorităţile interne, pentru indeplinirea obiectului de activitate al Oficiului; … m) stabilirii liniilor generale de cooperare a Oficiului cu autorităţile din alte tari şi cu organizaţiile şi organismele internationale, pentru armonizarea legislaţiei în domeniu; … n) repartizarii unor atribuţii din domeniile de competenţa ale Oficiului fiecarui membru al acestuia; … o) masurilor privind angajarea raspunderii materiale şi disciplinare a personalului angajat. … +
Articolul 9(1) În cadrul Oficiului funcţionează urmatoarele compartimente: … a) Directia informatica, sinteza şi evidenta operativa; … b) Directia operativa – analiza I; … c) Directia operativa – analiza II; … d) Directia cooperare şi relatii internationale. … (2) În subordinea presedintelui Oficiului funcţionează Compartimentul de audit public intern, Serviciul economico-administrativ şi Compartimentul juridic. … ––––-Art. 9 a fost modificat prin pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 762 din 3 iulie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 9 iulie 2003. +
Articolul 10(1) Directia informatica, sinteza şi evidenta operativa indeplineste urmatoarele atribuţii principale: … a) realizează studii în vederea cunoasterii: structurii entitatilor şi a mediului functional din sfera de activitate a Oficiului; tendintelor generale ale fenomenului spalarii banilor; efectelor fenomenului spalarii banilor asupra mediului financiar-bancar; evolutiei fenomenului, în vederea identificarii situaţiilor în care este justificata luarea unor măsuri; … b) propune Plenului Oficiului forma rapoartelor care sunt utilizate în procesul de sesizare şi raportare; … c) organizeaza evidenta centralizata şi administrarea bazelor de date al Oficiului; … d) organizeaza şi coordonează sistemul informatic al Oficiului; … e) organizeaza activitatea de registratura, secretariat, birou de documente secrete şi arhiva; … f) elaboreaza materiale de analiza şi sinteza în domeniul de activitate al Oficiului; … g) realizează evidenta specifică a persoanelor fizice şi juridice care intra sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 21/1999*), cu modificările ulterioare; … h) primeste, analizeaza şi proceseaza rapoartele pentru tranzactii suspecte şi rapoartele de depunere şi retragere în numerar, transmise de persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 8 şi 17 din Legea nr. 21/1999*), cu modificările ulterioare; … i) propune Plenului Oficiului analiza cazurilor în care exista suspiciuni de spalare a banilor. … (2) Directiile operative indeplinesc urmatoarele atribuţii principale: … a) primesc, analizeaza şi prelucreaza cazurile suspecte de spalare a banilor aprobate de Plenul Oficiului; … b) solicita, în condiţiile art. 5 din Legea nr. 21/1999*), cu modificările ulterioare, oricarei institutii competente datele necesare verificării cazurilor suspecte de spalare a banilor; … c) intocmesc note cu privire la rezultatul verificărilor şi le supun dezbaterii Plenului Oficiului; … d) constata contraventiile şi aplica sanctiunile contraventionale prevăzute la art. 22 din Legea nr. 21/1999*), cu modificările ulterioare, prin persoanele desemnate în acest scop de Plenul Oficiului; … e) în baza deciziei Plenului Oficiului, transmit de îndată Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie cazurile în care sunt indicii temeinice referitoare la spalarea banilor. … (3) Directia cooperare şi relatii internationale indeplineste urmatoarele atribuţii principale: … a) asigura legătură şi colaborarea pentru realizarea schimbului de informaţii şi experienta cu instituţiile straine cu functii asemanatoare, cu alte organisme internationale de specialitate; … b) primeste, transmite şi administreaza informaţiile de la şi către instituţiile straine care au functiuni asemanatoare Oficiului; … c) organizeaza baza de date privind legislatia şi practica internationala în materie; … d) elaboreaza materialele necesare în vederea participării reprezentantilor Oficiului la seminarii, conferinte internationale, schimburi de experienta, în colaborare cu directiile de specialitate, şi aduce la indeplinire programele de asistenţa din strainatate. … (4) Serviciul economico-administrativ are urmatoarele atribuţii principale: … a) asigura, în condiţiile legii, fundamentarea şi elaborarea proiectului de buget privind veniturile şi cheltuielile Oficiului şi urmareste execuţia acestuia; … b) întocmeşte darile de seama contabile, potrivit legii; … c) analizeaza şi urmareste cheltuirea cu eficienta a fondurilor aprobate; … d) asigura aplicarea prevederilor legale cu privire la selectionarea, angajarea şi salarizarea personalului; … e) asigura achizitionarea, gestionarea şi administrarea mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar şi a altor materiale; … f) asigura întreţinerea şi exploatarea parcului auto; … g) exercita controlul financiar preventiv asupra operaţiunilor din care se nasc, se sting sau se modifica raporturi patrimoniale; … h) organizeaza inventarierea mijloacelor materiale şi banesti ale Oficiului; … i) participa la activitatea de licitatii; … j) păstrează şi completeaza carnetele de muncă; … k) întocmeşte documentele şi indeplineste activităţile necesare pentru angajari, transferari şi pentru încetarea raporturilor de muncă. … (5) Compartimentul juridic are urmatoarele atribuţii principale: … a) asigura asistenţa de specialitate în relatiile Oficiului cu tertii; … b) reprezinta Oficiul în faţa instanţelor judecătorești; … c) avizeaza pentru legalitate deciziile administrative ale Oficiului; … d) prezinta şi difuzeaza în cadrul Oficiului acte normative care au incidenţa asupra activităţii acestuia. … (6) Compartimentul de audit public intern are urmatoarele atribuţii principale: … a) certificarea trimestriala şi anuală, însoţită de raport de audit, a bilantului contabil şi a contului de execuţie bugetară, prin verificarea legalităţii, realitatii şi exactitatii evidentelor contabile şi ale actelor financiare şi de gestiune; … b) examinarea legalităţii, regularitatii şi conformitatii operaţiunilor, identificarea erorilor, risipei, gestiunii defectuoase şi fraudelor şi, pe aceste baze, propunerea de măsuri şi solutii pentru recuperarea pagubelor şi sanctionarea celor vinovati; … c) supravegherea regularitatii sistemelor de fundamentare a deciziei, planificare, programare, organizare, coordonare, urmărire şi control al indeplinirii deciziilor; … d) evaluarea economicitatii, eficacitatii şi eficientei cu care sistemele de conducere şi execuţie utilizeaza resursele financiare, umane şi materiale pentru indeplinirea obiectivelor şi obtinerea rezultatelor stabilite; … e) identificarea slabiciunilor sistemelor de conducere şi de control, precum şi a riscurilor asociate unor astfel de sisteme, unor programe sau operaţiuni şi propunerea de măsuri pentru corectarea acestora şi pentru diminuarea riscurilor, după caz. … ––––-Alin. (4) al art. 10 a fost modificat prin pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 762 din 3 iulie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 9 iulie 2003.Alin. (5) al art. 10 a fost modificat prin pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 762 din 3 iulie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 9 iulie 2003.*) Legea nr. 21/1999 a fost abrogata de art. 31 din LEGEA nr. 656 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 12 decembrie 2002. +
Articolul 11Atribuţiile, sarcinile şi raspunderile individuale ale personalului Oficiului se stabilesc prin fisa postului, care se întocmeşte în baza Legii nr. 21/1999*), cu modificările ulterioare, şi a prezentului regulament şi se semneaza de către salariat şi seful ierarhic.––––-*) Legea nr. 21/1999 a fost abrogata de art. 31 din LEGEA nr. 656 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 12 decembrie 2002. +
Capitolul 4Condiţii de recrutare, de angajare şi de promovare a personalului +
Articolul 12Angajarea personalului în functii se face prin concurs, în condiţiile legii. +
Articolul 13În vederea participării la concursul de angajare în cadrul Oficiului, candidatii trebuie să indeplineasca cumulativ urmatoarele condiţii:a) să aibă numai cetatenie română; … b) să fie absolventi cu diploma de licenţă ai unei institutii de invatamant superior economic sau juridic, cu vechimea minima în specialitatea mentionata în nomenclatorul de functii pentru personalul de specialitate şi personalul auxiliar de specialitate, prevăzut în anexa la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 237/2000*), iar pentru personalul care ocupa functii specifice sectorului bugetar, cu condiţiile de vechime minime şi studiile stabilite de Plenul Oficiului; … c) să aibă exercitiul drepturilor civile şi politice; … d) să se bucure de o reputatie profesionala şi morala nestirbita; … e) sa nu fi fost condamnati pentru savarsirea vreunei infractiuni; … f) să fie declarati admisi la examenul medical şi la testul psihologic. … –––––*) Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 237/2000 a devenit caduca ca urmare a abrogarii Legii nr. 21/1999 de către art. 31 din LEGEA nr. 656 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 12 decembrie 2002. +
Articolul 14Dosarul de inscriere la concursul pentru angajarea în cadrul Oficiului va cuprinde:a) cererea candidatului; … b) diploma de licenţă, în cazul absolventilor învăţământului superior, iar pentru absolventii învăţământului liceal sau profesional, diploma de bacalaureat, respectiv diploma de absolvire a scolii profesionale, în original şi în copie; … c) copie de pe livretul militar, după caz; … d) curriculum vitae; … e) caracterizare-recomandare de la ultimul loc de muncă; … f) certificatul de cazier judiciar; … g) fisa medicală; … h) copie de pe carnetul de muncă; … i) declaratie pe propria răspundere că nu a fost judecat sau condamnat în cauze penale şi că nu se afla în curs de cercetare sau de judecată penala. … +
Articolul 15La angajare personalul Oficiului va semna un angajament privind obligaţia de a nu divulga informaţiile primite în timpul activităţii decat în cazul unei proceduri judiciare, inclusiv după încetarea functiei, pe o durată de 5 ani. +
Articolul 16Personalul angajat în cadrul Oficiului nu poate ocupa nici un post şi nu va îndeplini nici o functie în instituţiile prevăzute la art. 8 din Legea nr. 21/1999*), cu modificările ulterioare, concomitent cu calitatea de salariat al Oficiului.––––-*) Legea nr. 21/1999 a fost abrogata de art. 31 din LEGEA nr. 656 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 12 decembrie 2002. +
Capitolul 5Salarizarea şi alte drepturi ale personalului angajat în cadrul Oficiului +
Articolul 17(1) Salarizarea personalului de specialitate şi a personalului auxiliar de specialitate se realizează în acelasi mod ca şi salarizarea personalului din organele autorităţii judecătorești, potrivit anexei la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 237/2000*). … (2) Personalul din cadrul Oficiului, altul decat cel de specialitate prevăzut la alin. (1), va fi salarizat conform actelor normative de salarizare aplicabile personalului din ministere şi din alte organe de specialitate din subordinea Guvernului. … (3) Indemnizatiile de încadrare şi salariile de baza se stabilesc pe functii, în raport cu structura din care face parte personalul angajat. … –––––*) Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 237/2000 a devenit caduca ca urmare a abrogarii Legii nr. 21/1999 de către art. 31 din LEGEA nr. 656 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 12 decembrie 2002. +
Articolul 18Personalul angajat al Oficiului are dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă şi la alte concedii stabilite pentru salariaţii din administratia publică, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariatilor din administratia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitatile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare. +
Articolul 19(1) Membrii Plenului Oficiului, analistii financiari, care sunt detasati sau delegaţi, beneficiaza de o diurna de 2% din indemnizatia de încadrare, de decontarea cheltuielilor de cazare la structuri de primire turistice de categorie de până la 3 stele inclusiv, precum şi a transportului cu trenul clasa I, vagon de dormit clasa I, avion ori alte mijloace de transport, după caz. … (2) Pentru analistii financiari cheltuielile de deplasare în strainatate, diurna, cheltuielile de transport şi de cazare se acordă potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătorești, republicată. … (3) Celelalte categorii de personal beneficiaza de drepturile de deplasare în tara şi strainatate, precum şi de drepturile de detasare, potrivit reglementarilor aplicabile personalului instituţiilor publice. … +
Capitolul 6Dispozitii finale +
Articolul 20Oficiul are în dotare un parc auto de 8 autoturisme cu un consum maxim de 300 litri/luna/ autoturism. +
Anexă ────────la regulament────────────── Numărul maxim de posturi: 84 STRUCTURA ORGANIZATORICA a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor ┌────────────┐ │ PRESEDINTE │ └─────┬──────┘ ┌───────────────────────┤ │ ┌────────┴──────────┐ │ │ Plenul Oficiului │ │ └────────┬──────────┘ ┌──────────────┼────────────────┐ │┌──────┴───────┐┌─────┴───────┐ ┌─────┴────┐ ││Compartimentul││ Serviciul │ │Comparti- │ ││audit public ││economico- │ │ mentul │ ││ intern ││administrativ│ │juridic │ │└──────────────┘└─────────────┘ └──────────┘ │ │ ┌────────────────────┬───────────────┴─┬──────────────────┐ │ │ │ │┌────────┴──────────┐ ┌──────┴───────┐ ┌──────┴───────┐ ┌──────┴───────┐│ Directia │ │ Directia │ │ Directia │ │ Directia ││informatica,sinteza│ │ operativa I │ │ operativa II │ │ cooperare şi││ şi evidenta │ │ │ │ │ │ relatii ││ operativa │ │ │ │ │ │internationale│└───────────────────┘ └──────────────┘ └──────────────┘ └──────────────┘––––-Anexa nr. 1 la Regulament a fost modificata, fiind inlocuita cu Anexa la HOTĂRÂREA nr. 762 din 3 iulie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 9 iulie 2003.──────────────────